Fr. Cornel Brie, România

De-a lungul istoriei Bisericii cercetătorii Bibliei au emis mai multe interpretări asupra uneia dintre cele mai sugestive cărţi ale Vechiului Testament. Ea se numeşte “Cântarea Cântărilor”.

Evreii obişnuiesc să citească această carte de Paşti, susţinând că ea este menită să arate dragostea lui Dumnezeu pentru ei.

Alţii ne spun că este vorba de o poveste de dragoste romantică, din tinereţea aceluia care a ridicat la cea mai mare glorie şi splendoare regatul lui Israel - adică regele Solomon.

Solomon a scris 3000 de pilde, maxime înţelepte - cugetări profunde şi 1005 cântări (1 Regi 4:32), dar aceasta despre care vorbim este cea mai sublimă şi are o valoare şi o însemnătate profetică uimitoare. Din această cauză noi credem că ea, “Cântarea Cântărilor”, a fost scrisă prin inspiraţie divină, ca să arate dragostea lui Cristos pentru Biserica Sa, şi în acelaşi timp respectul si dragostea Bisericii pentru Domnul şi Mirele ei ceresc. Regele lui Israel preamăreşte aici una dintre cele mai admirabile însuşiri ale lui Dumnezeu, ale lui Cristos dar şi ale omului, şi anume dragostea. Ne amintim în legătură cu aceasta minunatul poem al marelui apostol Pavel din 1 Cor. 13, în care dragostea este calitatea calităţilor, este virtutea virtuţilor. Biblia spune: “Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). Revenind la Cântarea Cântărilor, ideea sa principală este identică cu cea din Apocalipsa, o carte de asemenea marcată de multe simboluri.

Esenţa Cântării Cântărilor

Autorul prezintă pe de o parte un rege în toată strălucirea lui, copleşit de admiraţie pentru cea mai frumoasă şi cinstită “fată de domn” (C.C. 7:1), iar pe de altă parte este un sărman păstor (C.C. 1:7), simplu şi modest, căruia o fecioară, Sulamita (C.C. 6:13), i-a jurat credincioşie. Primul este prezent, al doilea - păstorul - este absent. Sulamita se află într-o mare dilemă. Ea este invitată să aleagă în mod liber între aceşti doi rivali. Pe acest teren deschis se dă lupta morală şi afectivă în toată măreţia ei.

Emanuel - Mirele Păstor - din paradisul ceresc, trimite mereu logodnicei Sale de pe pământ mesajul: “V-am logodit unui bărbat ca să vă înfăţişez lui Cristos fecioară curată (2 Cor. 11:2), sau alt mesaj: “Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te iubito şi vino frumoaso (C.C. 2:10). Un alt mesaj încurajator îl găsim în Ap. 22:20: “Da, eu vin curând”. Amin. Vino, Doamne Isuse”.

Fecioara, în aşteptarea ei îndelungată, este curtată neîncetat de prinţii acestei lumi care îi oferă aur, purpură şi pietre scumpe, adică splendoarea, gloria şi avantajele lumii prezente numai să-şi retragă inima de la Mirele ei ceresc - să accepte un tron cu puternicii pământului. La un moment dat, pe scenă apare o fiică necredincioasă, o femeie decăzută şi infidelă, “înveşmântată în purpură şi acoperită cu podoabe scumpe”, trăind în desfrânare spirituală cu împăraţii pământului (Ap. 17:4). Aceasta o urăşte de moarte pe logodnica credincioasă şi curată a lui Cristos, o persecută şi o izgoneşte în exil. Dar cu toate aceste încercări aspre ale credinţei şi cu toate ispitele ademenitoare ale prinţilor acestei lumi, care-i flutură pe dinainte slava şi strălucirea deşartă a lumii prezente, inima ei rămâne credincioasă iubitului ei Mire absent, şi răspunsul ei este: “Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o înece, de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ” (C.C. 8:7). Aceste expesii sugerează încercările aspre prin care trece mireasa. Nimeni şi nimic nu poate diminua dragostea ei pentru Mirele absent.

Această mireasă curată şi-a predat inima unui mire nevăzut, aflat la mare depărtare, unuia care apare numai în perspectiva speranţei. Lumea necredincioasă râde de speranţa ei de mireasă şi o întreabă batjocoritor: “Unde este făgăduinţa venirii Lui” (2 Pet. 3:4), sau “Unde s-a dus iubitul tău, încotro a apucat iubitul tău?” (C.C. 6:1). Mireasa trebuie deci să aleagă între un prinţ pământesc încununat cu glorie deşartă şi iubitul ei pe care lumea L-a respins, L-a batjocorit, L-a crucificat. “Care stă afară şi bate la uşă având părul capului ud de roua nopţii” (C.C.  5:2). Cu toate ispitele la care mireasa este expusă, ea este hotărâtă să rămână credincioasă mirelui ei nevăzut, şi-şi imaginează momentul solemn când o va lua la el în cer şi va fi cu El pentru totdeauna. Astfel, până la momentul înălţării ei, iubitul ei o conduce printre crini, în păşuni verzi unde-şi paşte turma. “El mă conduce în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” (Ps. 23:2). Dar cu toată abundenţa hranei spirituale, încercările şi suferinţele miresei continuă. Unde se află fecioara neprihănită în timpul absenţei mirelui ceresc? “Ea a fugit în pustie, alungată de duşmanii ei într-un loc pregătit de Dumnezeu ca să fie hrănită acolo o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme.” Ap. 12:14.

Timpul în care cea infidelă este aşezată pe tron este acelaşi în care mireasa cea frumoasă “aceea care nu are nici un cusur” (C.C. 4:7) a fost nevoită să trăiască în pustie.

În timp ce prima, cea infidelă, era încoronată şi cocheta cu prinţii acestei lumi, cea de-a doua, mireasa adevărată, era respinsă şi izgonită împreună cu Acela pe care lumea nu L-a cunoscut, adică Domnul ei.

Pentru că nu s-a lăsat ademenită şi a refuzat să-şi trădeze Mirele, tot felul de calomnii s­-au năpustit asupra ei. “Până şi paznicii cetăţii când o întâlnesc o iau la bătaie şi-i smulg vălul de pe faţă” (C.C. 5:7). Dar ea nu ia seama la toate aceste batjocuri şi brutalităţi ale oamenilor, ci îşi caută mirele mult iubit, căruia i-a dăruit inima sa şi zice: “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu ce-i veţi spune? Că sunt bolnavă de dragostea Lui”. C.C. 5:8

De ce oare fecioara Sulamita este copleşită de admiraţie pentru iubitu ei? Iată răspunsul ei: “Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii” (C.C. 5:10). Textul exprimă perfecţiunea şi frumuseţea spirituală a mirelui ei. Cum ar putea fi o descriere mai poetică a faptului că El este unic. El nu poate fi confundat sau asemănat cu altcineva. “Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui sunt ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul” (C.C. 5:11). Aici cred că este descrisă regalitatea şi sfinţenia Domnului nostru. “Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor.” C.C. 5:12

Ochii sunt un simbol al înţelepciunii. Porumbelul este un simbol al blândeţii, curăţeniei şi păcii. Această admirabilă combinaţie de înţelepciune şi blândeţe este o altă caracteristică de mare valoare a mirelui ceresc. “Cerul gurii Lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa lui este plină de farmec.” C.C. 5:16

O, ce descriere minunată a calităţilor minţii şi inimii, a bunătăţii şi nobleţei aceluia care a fost, este şi va fi cea mai sublimă reprezentare a voinţei lui Dumnezeu!

Iată de ce mireasa declară: “Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului”. C.C. 5:16

Iar în C.C. 2:3 citim: “Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri”. Ea îl aseamănă cu un măr în mijlocul unei păduri, în care mulţi copaci au frunze, adică pretenţii, dar nu aduc roade. El este singurul copac din care ne putem hrăni şi la umbra căruia găsim odihnă şi pace, plăcere şi bucurie, contemplând caracterul lui sublim. Dat fiind faptul că iubitul ei este unic, plin de har, plin de farmec, ea este hotărâtă să-i rămână fidelă în ciuda tuturor ispitelor şi greutăţilor. Dar în sfârşit, mult aşteptatul timp al împlinirii speranţei ei a sosit, iar pentru alţii se apropie. Strigătul “Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” (Mat. 25:6), răsună acum în văzduh şi se aude până departe. Fecioarele îşi pregătesc candelele şi ies în întâmpinarea Mirelui.

Nu peste mult timp, ea, mireasa, care şi-a păstrat hainele nepătate de lume, va fi îmbrăcată în haine de nuntă, iar cea care a trăit în desfătări cu puternicii lumii va sta deoparte aşteptând sentinţa. În timp ce un Aleluia! a ţâşnit din piepturile unei mari mulţimi, spre slava Dreptului Judecător, care a judecat pe prostituata care a stricat pământul şi a îmbătat toate naţiunile cu erorile ei (Ap. 19:1, 2), un alt Aleluia! ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, se aude proclamând cu entuziasm că: “Domnul Dumnezeul cel atotputernic a început să împărăţească, să ne bucurăm, să ne veselim şi să-i dăm slavă. Căci a venit nunta Mielului şi soţia lui s-a prăgătit (Ap. 19:7). Nu mai este mult şi acest eveniment solemn de mare importanţă în cer şi pe pământ va avea loc.

Da, iubiţii mei fraţi, de aproape 2000 de ani, mireasa mireselor se pregăteşte. Cum se prăgăteşte? Şi pentru ce se pregăteşte? Care va fi misiunea ei dincolo? Aici este secretul învingerii şi acceptării ei în calitate de mireasă.

Să urmărim acum câteva din calităţile fecioarei preaiubite:

C.C. 1:5 - “Sunt neagră dar sunt frumoasă” - adică este umilită, îşi recunoaşte nevrednicia. Cu toate că soarele persecuţiei a înnegrit-o, frumuseţea interioară a rămas şi este apreciată de iubitul ei.

C.C. 2:2 - “Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete”. Ea nu are nimic din caracteristica spinului care să rănească pe cei din jur - ea este o floare gingaşă şi delicată, cu un miros plăcut şi pătrunzător, pregătită pentru grădina cerească.

C.C. 4:1 - “Ce frumoasă eşti iubito, ce frumoasă eşti.” Frumuseţea bisericii adevărate este sfinţenia, adică asemănarea în caracter cu Domnul ei. În Ps. 93:5 citim: “Sfinţenia este frumuseţea casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţinea vremile”.

CC 4:1 - “Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă“ - din nou sunt menţionate cele două calităţi pe care le-am văzut şi la Mire, adică înţelepciunea şi blândeţea. În Iacov 3:13 citim: “Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate prin purtarea lui bună faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii”.

CC 4:4 - “Gâtul tău este ca turnul lui David”, arătând puterea credinţei, puterea speranţei, verticalitatea unei vieţi morale în mijlocul unei “generaţii strâmbe şi sucite în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Fil. 2:15.

C.C. 4:6 -”Voi veni la tine munte de mir, şi la tine deal de tămâie.” Aşa o vede Domnul ei, ca un munte de mir, ca un deal de tămâie, mirul arată supunere, iar tămâia arată laudă. Mireasa manifestă o supunere totală şi o adorare şi reverenţă profundă pentru Mirele ei ceresc. Acestea sunt doar câteva din calităţile fecioarei curate. Fie ca Domnul să ni le dea şi nouă.

În cap. 8:5 se pune o întrebare retorică: “Cine este aceea care se suie din pustie rezemată de iubitul ei (zicând). Cine alta ar putea fi decât ea, care de atâtea ori şi-a scăldat ochii în lacrimi, şi-a rănit picioarele în mărăcinii pustiei unde a fost alungată şi prigonită. “Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” Ps. 126:6

Fraţii mei, credem că nu mai este mult şi ocara îi va fi luată pentru totdeauna şi vălul de mireasă îi va acoperi capul pentru marele eveniment al nunţii, care-i umple inima de bucurie.

O, cât de mult a aşteptat fecioara acest moment solemn al întâlnirii cu Preaiubitul ei Mire ceresc, această nuntă a nunţilor, această bucurie a bucuriilor, când întreaga biserică va fi unită dincolo de văl!

O, fraţilor, noi nu putem descrie această sfântă sărbătoare din cer, când mireasa mireselor va fi prezentată de Mirele ei în mod oficial Marelui Iehova în asistenţa şi bucuria oştilor de îngeri! Ce speranţă glorioasă! Ce perspectivă minunată stă în faţa biruitorilor!

Dar poate că înainte de a ne întreba cum va fi atunci acolo sus, am putea să ne întrebăm dacă vom fi şi noi acolo. Dar înainte de a ne întreba dacă vom fi şi noi acolo, cred că ar trebui să ne întrebăm: sunt eu acum un membru al clasei fecioarelor înţelepte? Am eu untdelemn în candelă şi în vas pentru a putea ieşi în întâmpinarea Mirelui? Reprezint eu cu demnitatea cauza Mirelui meu? Sunt eu pregătit să intru cu El în odaia de nuntă? Mă preocupă pe mine aceste calităţi ale clasei miresei? Sunt acestea priorităţile vieţii mele? Fiecare să ne dăm răspunsul în dreptul nostru.

Dragi fraţi, această speranţă binecuvântată de a fi cu El şi asemenea Lui a fost o ancoră puternică pentru fecioara curată în decursul întregului ei peregrinaj prin valea umbrei morţii. În scurt timp călătoria ei obositoare va fi încheiată pentru totdeauna.

Pentru ce se pregăteşte?

Să ne gândim la viitor, când biserica va fi în glorie şi când orice ispită, durere, imperfecţiune, neputinţă vor fi trecute pentru totdeauna.

Să încercăm să ne imaginăm ce schimbări radicale şi profunde vor veni pe acest pământ din “Sion”, de la noul legislativ ceresc învestit cu putere de către Marele Iehova.

Să ne gândim de asemenea la guvernul pământesc învestit la Ierusalim, la sfinţii trecutului care în calitatea lor de exponenţi şi reprezentanţi ai Sionului ceresc vor difuza legile şi reglementările noii puteri.

Să ne gândim, dragii mei, la perspectiva glorioasă când toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi aduse într-o armonie perfectă.

Ne place de asemenea să ne gândim la timpurile profetice prezise de profetul Isaia când cunoştinţa de Domnul va umple întreg pământul, când nici un locuitor nu va zice că-i bolnav.

Să ne gândim la timpul învierii morţilor, la timpul când bucuria, pacea, iubirea şi viaţa vor triumfa pe acest pământ.

Să privim prin credinţă la opera grandioasă a împărăţiei, când omenirea va fi spălată de murdăria păcatului, când rănile şi plăgile adânc săpate în fiinţa umană vor fi unse, pansate şi treptat vindecate de “Marele Medic” - Isus.

În ziua aceea hainele zdrenţuite ale imperfecţiunii umane vor fi înlocuite cu veşmintele dreptăţii, perfecţiunii şi gloriei umane.

Ce speranţă binecuvântată avem fiindcă putem privi prin credinţă la opera glorioasă a restabilirii tutror lucrurilor, când toate creaturile din cer şi de pe pământ se vor constitui într-un cor armonios spre slava Lui. “A celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie: lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor.” Apoc. 5:13

Fie ca Domnul să ne ajute să ajungem în acest cor măreţ şi minunat.

Pentru o speranţă atât de glorioasă merită să iubim, merită să suferim, merită să murim.

Este privilegiul nostru să ne dedicăm viaţa Dumnezeului nostru.

Este o mare onoare să fim asociaţi cu Domnul în opera prezentă de sacrificiu, pentru a putea fi apoi cu El în grandioasa operă a gloriei şi restabilirii. Este cel mai preţios lucru pe care-l putem face în această viaţă.

Glorie lui Dumnezeu pentru Planul Său! Glorie Salvatorului drag pentru sacrificiul Său suprem! Fie ca Domnul să continue să ne binecuvânteze. Amin.

Vă mulţumesc.