Fr. Ioan Neagomir, România

Dragi fraţi şi surori, şi iubiţi prieteni, sunt plin de bucurie că suntem împreună aici pentru a da laudă Creatorului nostru şi pentru a învăţa din minunatele Sale cuvinte scrise în Biblie.

Este un mare privilegiu a fi doritori după lucrurile lui Dumnezeu “aşa cum cerbul doreşte apa limpede de izvor”.

În timpul călătoriei israeliţilor prin pustie, în urma unor încercări, Moise se roagă Domnului zicând: “Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte, şi voi avea trecere înaintea Ta , şi gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău”. Domnul a răspuns: “Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”. Moise i-a zis: “Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici”. Exod 33:13-15

Aici îl vedem pe Moise care crede că singurul mijloc de a putea continua călătoria prin pustie este prin prezenţa şi ajutorul Domnului. Tot aşa şi noi azi, să credem că reuşita noastră şi binecuvântarea pe care o vom primi cât vom sta împreună aici va fi numai dacă cu noi va fi Tatăl nostru prin Spiritul şi puterea Sa.

Împreună aş dori să medităm asupra unei lecţii pe care o cred de mare valoare în zilele noastre şi pe care am numit-o “Încrederea are o mare răsplătire”. Ea are ca bază scripturală cuvintele lui Pavel din Evr. 10:35: “Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire”.

În această analiză vom urmări următoarele puncte:

1. Ce este încrederea

2. Cum putem dezvolta mai multă încredere

3. Încercarea încrederii noastre.

1.          Ce este încrederea?

Încrederea înseamnă siguranţă, încredinţare; şi apostolul pune mare bază pe aceasta. El sugerează că începutul unui drum cu curaj şi încredere este ceva ce aduce binecuvântare, dar răsplata dorită este pentru cei ce îşi păstrează până la sfârşit această stare de încredere şi siguranţă.

Este o minunăţie să înţelegem că Dumnezeu răsplăteşte încrederea mai degrabă decât faptele. Noi am fi înclinaţi să zicem: te voi răsplăti după cât ai realizat. Dar Dumnezeu zice că ne va răsplăti după credinţa noastră, după onestitatea noastră, după sinceritatea credinţei noastre.

Astfel credem că în prezent Dumnezeu caută inimi cu multă onestitate, sinceritate şi în deplin acord cu dreptatea, lăsând ca pentru cei cu o inimă împietrită sau nesinceră să aducă asupra lor o judecată iubitoare în timpul împărăţiei de o mie de ani.

Acum Dumnezeu caută dintre toate naţiunile o clasă care să fie asemenea chipului Fiului Său şi să fie numită Biserica sau Mireasa Mielului.

Felul în care Dumnezeu cheamă această clasă este departe de a fi prin constrângere sau prin forţă; este o chemare, un îndemn, lăsând alegerea să fie făcută liber de fiecare ascultător. Isus a spus: “Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Mat. 16:24

Ascultarea chemării şi angajamentul de a urma pe Învăţătorul este un act voluntar, şi este un privilegiu minunat a asculta vocea marelui Păstor al oilor şi a-L urma întotdeauna.

Atunci când Isus le vorbea ucenicilor Săi despre unele lucruri adânci, mulţi dintre ei s­-­au întors şi n-au mai umblat cu Isus.

“Atunci Isus a zis celor doisprezece: “Voi nu vreţi să vă duceţi?” “Doamne, I-a răspuns Simon Petru, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu””. Ioan 6:67, 68

Numai apreciere putem avea faţă de hotărârea statornică şi sinceritatea credinţei pe care a avut-o Petru şi ceilalaţi apostoli, care nu s-au lăsat de ancora credinţei chiar dacă în jurul lor era un val de necredinţă din partea multor urmaşi ai lui Isus. Este o bună lecţie pentru noi, chiar atunci când încercările şi ispitele vin din partea multor aşa-zişi creştini, să fim gata să răspundem cu hotărâre că nu vom ceda ispitei şi vom rămâne lângă Domnul şi Cuvântul Său orice sacrificii ne-ar cere.

2.Cum putem dezvolta mai multă încredere?

Descoperindu-ne măreţul Său plan, Tatăl ne lasă să vedem cât de minunată este răsplata biruitorului şi ce puţin putem noi da pentru a merita această răsplată, dar după cum spune Domnul în Pilda Mărgăritarului de mare preţ, din Mat. 13:46: “Cel ce îl găseşte vinde tot ce are şi cumpără mărgăritarul”.

Vedem că acest mărgăritar de o valoare inestimabilă se poate obţine numai prin a “vinde tot”, nu pe jumătate sau mai puţin, ci TOT. Aşa citim despre apostoli în Mat. 19:27: “Iată, noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”

Astfel, lepădarea de sine, vinderea a tot ce avem şi lăsarea a tot, sunt condiţii pentru a putea câştiga marele mărgăritar, “nemurirea” şi moştenirea cu Domnul în glorie.

Citim în Fapt. 13:48: “Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Este o mare binecuvântare să auzim Cuvântul Domnului, şi Tatăl caută acum inimi oneste care să-I asculte Cuvântul şi să-l împlinească.

Mesajul iubirii Divine este adresat astăzi acelora care au o atitudine încrezătoare şi o minte umilită, asemenea unui copilaş care are deplină încredere în tatăl său zicând: “Tatăl meu poate face orice”. Aşa şi noi, care avem acest mare privilegiu, să dovedim apreciere, încredere, şi cinstiţi şi sinceri să urmăm în urmele Mântuitorului ori unde ne va conduce.

Dacă suntem chemaţi să obţinem gloria şi nemurirea, acum suntem supuşi unor probe ale sincerităţii şi onestităţii faţă de privilegiul nostru. Astfel că ne punem întrebarea: “Ai dat slavă lui Dumnezeu în măsura succesului în serviciul Său, sau ţi-ai dat slavă ţie însuţi?”

Aceasta este o întrebare care ne poate proba sinceritatea şi aprecierea faţă de chemarea de care ne-a făcut Tatăl parte.

Dacă cineva şi-a dat slavă sieşi, el a luat slava de la Domnul. Trebuie să recunoaştem că prezentând altora adevărul, noi nu avem nici un merit, ci este planul Divin şi nu este planul unui om sau al nostru, este Planul lui Dumnezeu.

O atitudine smerită şi plină de recunoştinţă găsim în felul cum ap. Pavel şi Barnaba au procedat atunci când poporul care îl asculta a zis: “Zeii s-au pogorât la noi pe pământ”, văzând marea minune a vindecării unui olog din naştere. Poporul a hotărât să le aducă jertfe, dar Pavel a zis: “Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire ca voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu”. Fapt. 14:15

Ce uşor ar fi putut cădea în ispita lui Satan, de a-şi lua cinstea şi onoarea de-a fi propovăduitori ai Evangheliei şi mari făcători de minuni. Dar ei au dorit ca toată lauda, toată onoarea, toată cinstea să fie dată lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori, apostolul ne îndeamnă zicând: “Să nu vă pierdeţi încrederea voastră”. Este încrederea în Dumnezeu, drept conducător al lucrului nostru, spre binele nostru cel mai înalt.

Privind la minunile creaţiei din jurul nostru, ne gândim ce mare Creator avem: plin de putere, bunătate, înţelepciune. Şi când ne privim pe noi, ca nişte creaturi atât de minunate, plini de admiraţie zicem împreună cu profetul: “Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale… îmi zic: ce este omul să-Ţi aminteşti de el… L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încununat cu slavă şi cinste”. Ps. 8:3-5

Ce mare Dumnezeu este Dumnezeul nostru, şi ce putem spune despre un astfel de Creator decât că are un Plan măreţ care trebuie să reoglindească caracterul Său glorios, plin de putere, înţelepciune, dreptate şi iubire.

Pentru ca încrederea noastră să crească, avem marea favoare să descoperim că Biblia este cea mai minunată carte, care-L prezintă pe Dumnezeu şi Planul Său. Ea ne învaţă despre intrarea păcatului în lume, despre sacrificiul răscumpărător al Domnului Isus, despre Împărăţia lui Mesia sau timpul restabilirii tuturor lucrurilor.

Şi dacă ne-a chemat Dumnezeu să fim conlucrători în realizarea Planului Său, să socotim aceasta ca o mare onoare şi să ne vedem mici faţă de măreţia şi gloria Divină.

Dacă unii oameni sunt gata să-şi dea viaţa pentru apărarea unor regi pământeşti, noi care ne-am angajat să fim servi ai Domnului domnilor şi  Rege al regilor, să fim gata a fi supuşi loiali şi a ne da viaţa în ascultare faţă de El.

Un exemplu măreţ de statornicie şi încredere deplină în Dumnezeu vedem în profetul Daniel. Ajuns în prinsoarea Babilonului nu s-a depărtat de legea dată de Dumnezeu lui Israel, ci a căutat să-şi păstreze curăţia în gândire, comportament şi alimentaţie. A fost o mare probă pentru Daniel şi prietenii săi, aceea de a se potrivi cu ceilalţi şi a se hrăni din bucatele lor. Dar Dumnezeu a făcut ca Daniel să aibă trecere şi să găsească o metodă prin care să-şi păstreze hotărârea cu privire la hrana zilnică, făcându-i mai înţelepţi şi mai frumoşi ca toţi cei ce mâncau bucate de la masa împăratului.

Iată o urmare a credincioşiei lui Daniel: “…dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele şi care face de cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă”. Dan. 2:28

Este un lucru minunat că oamenii lui Dumnezeu nu s-au lăudat cu descoperirile date de Dumnezeu şi n-au dorit să fie onoraţi sau plătiţi pentru aceste descoperiri, ci toată cinstea şi lauda au dat-o lui Dumnezeu, căruia I se cuvine.

Încrederea noastră creşte în măsura creşterii în cunoştinţa despre Dumnezeu şi a creşterii în har umblând pe calea sacrificiului.

Acum rămâne întrebarea: vom fi noi oare credincioşi până la moarte?

Credem că Cel ce ne-a făcut făgăduinţa este credincios şi Îşi va îndeplini hotărârea, dar noi trebuie să ne dovedim loialitatea în gradul cel mai deplin.

Ştim că în cazul unora care nu umblă după lumina şi cunoştinţa avută, Dumnezeu îi permite lui Satan să le îndepărteze încrederea şi să-i conducă treptat spre întuneric. De aceea avem îndemnul apostolului să nu fim printre cei care-şi părăsesc încrederea, ci să fim statornici în încrederea noastră, trăind aproape de Dumnezeu şi în comuniune cu El prin rugăciune.

3. Încercarea încrederii noastre

Dacă uneori ajungem în dificultăţi şi nu aflăm răspuns la întrebările noastre, să ne amintim promisiunea, “Toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28), aşa încât, dacă încercările la care suntem supuşi au venit peste noi, să credem că sunt spre binele nostru pentru că altfel ele nu erau permise. În acest fel ne mărim încrederea că Tatal nostru ne iubeşte şi este prea înţelept să greşească, permiţând încercări care nu ne­-ar folosi. Ce minunat este că Dumnezeu răsplăteşte încrederea, nu faptele, şi cât de puţin ar primi unii dintre copiii Săi dacă ar răsplăti faptele.

 Dacă ne gândim că o treime din timpul nostru îl folosim pentru somn, apoi o altă treime pentru hrană şi prepararea ei, ne rămâne o altă treime pentru multe alte datorinţe în familie şi în societate, şi că foarte puţin timp am avea pe care să-l folosim servind Domnului şi fraţilor, chiar dacă tăiem de pe listă lucruri pe care odată le-am făcut şi acum nu le mai facem.

Când ne gândim că într-o zi avem uneori cinci minute, alteori o oră în care să petrecem cu Domnul în rugăciune, cântare şi meditaţie, aflăm cât de puţin am merita răsplata din partea Domnului, dacă s-ar da după faptele noastre.

Ştim şi aceea că unii au mai mult timp decât alţii, iar unii au mai mulţi talanţi decât alţii şi Dumnezeu vede lucrul acesta.

Cât de mult putem noi să dăm pentru Dumnezeu? Este o întrebare, şi răspunsul este că cel ce dă puţin are o încredere mică, iar cel ce dă mai mult are o încredere mai mare. Astfel că sacrificiul nostru este în raport cu încrederea pe care o avem în făgăduinţe.

Încrederea noastră este încercată acum: Dacă cineva ţi-ar spune că într-un anumit loc vei găsi o comoară, atunci tu ai spune: “Este absurd să mă gândesc la asta”; şi aceasta din lipsă de încredere că cele spuse sunt adevărate. Dar noi avem o mare făgăduinţă, un mare premiu, “nemurirea”, şi aceasta ne-a promis-o Dumnezeu. Atunci am cântărit bine preţul şi am spus: “Da Doamne, aici sunt să fac voia Ta”. Dar Dumnezeu a zis: “Vei fi credincios condiţiilor care se impun? Voi avea ochii asupra ta să văd cât eşti de credincios în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut”.

Avem făgăduinţa susţinerii pe cale în măsura în care suntem harnici în mărturisirea adevărului şi altora. Ştim că aptitudinile noastre sunt diferite, de aceea credem că vom fi judecaţi nu după rezultatul muncii, ci după spiritul care ne-a condus şi după încrederea din inimă. Să nu uităm să fim atenţi la cele mai neînsemnate lucruri, ştiind că cine este credincios în cele mai mici lucruri va fi credincios şi în cele mari.

Acum am putea spune că dacă Dumnezeu are pentru noi experienţe prin care să ne treacă, suntem bucuroşi, însemnând că mai avem nevoie să fim şlefuiţi, şi credem că El o va face; sau dacă vom fi folosiţi pentru şlefuirea altora iar noi să nu ajungem la premiu în împărăţie, vom fi mulţumitori pentru asta, zicând: “Facă-se voia Ta, Doamne”.

Ar putea fi o întrebare între fraţi: câţi ar dori să primească o sumă mare de bani în schimbul a ceea ce ştie despre Dumnezeu şi Planul Său? Credem că nimeni de aici nu s-ar găsi să facă acest schimb.

Aşa că dacă cunoştinţa despre Dumnezeu şi Planul Său este o aşa de mare bogăţie, atunci trebuie să ne socotim ca cei mai bogaţi oameni şi să mulţumim pentru asta lui Dumnezeu ca fiind darul Său.

Cât de întristătoare este starea creştinilor care cred că mântuirea este pentru puţini care vor fi duşi în cer, iar cei mulţi sunt sortiţi chinului iadului pentru veşnicii. Credem că aceasta este o învăţătură greşită care nu poate veni de la un Dumnezeu iubitor, înţelept, drept şi puternic.

De asemenea, când ne cercetăm pe noi ca pe nişte creaturi pătrunse de milă când cineva suferă, sau care au puterea de a deosebi binele de rău şi mai ales de a aprecia dreptatea, ne întrebăm: n-ar fi normal ca Acela care ne-a creat să aibă aceste calităţi într-un grad mai înalt? Desigur că Acela care a făcut ochiul, urechea, inima, să posede acele calităţi pe care le vedem la om dar într-un grad infinit superior omului.

Acum ne mai întrebăm dacă un Creator care are aceste înalte calităţi de Dreptate, Inţelepciune, Putere şi Dragoste ar putea să facă cunoscute scopurile Sale unora dintre creaturile Sale care doresc să-I facă voia? Desigur că Creatorul nu S-ar ruşina de Planul Său ca să-l descopere creaturilor Sale, şi a făcut aceasta prin Cuvântul Său, Biblia. Analizând conţinutul acestei cărţi vom afla că ea cuprinde un Plan mareţ şi armonios, şi că ceea ce învaţă oamenii despre un chin veşnic, despre suflete care nu mor, este ca urmare a minciunii lui Satan: “Hotărât ca nu veţi muri”.

Cercetând Biblia, vom descoperi că Dumnezeu este întruchiparea a tot ce este măreţ, sublim, nobil şi bun, şi că Planul Său este în armonie cu caracterul Său plin de înţelepciune, putere, dreptate şi dragoste, şi că prevede mai întâi binecuvântarea bisericii şi apoi în împărăţie binecuvântarea tuturor popoarelor pământului.

În încheiere aş dori ca toţi să ne păstrăm încrederea în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, şi să ne amintim că avem tot ajutorul necesar la orice timp, după cum scrie în Ps. 130:7: “Israele, pune-ţi încrederea în Domnul, căci la El este îndurare şi belşug de răscumpărare”, şi în Ps. 86:5: “Căci Tu eşti bun Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei care te cheamă”.

Amin.