CUPRINS

Adevărul.................................................................................. 1

Creaţia..................................................................................... 1

Crearea omului....................................................................... 2

Încercarea şi căderea omului................................................. 2

Condamnarea omului............................................................ 3

Despre suflet........................................................................... 3

Despre moarte......................................................................... 4

Despre nemurire..................................................................... 4

Despre iad............................................................................... 5

Despre Satan........................................................................... 6

Despre Sf. Treime................................................................... 6

Despre naşterea lui Isus......................................................... 7

Despre preţul de răscumpărare............................................ 8

Alegerea Bisericii.................................................................... 8

Despre a doua venire a lui Cristos........................................ 9

Împărăţia lui Cristos............................................................ 10

Despre Mileniu...................................................................... 10

Despre ziua de judecată....................................................... 11

Despre restabilire.................................................................. 12

Despre înviere....................................................................... 12

Despre pământ...................................................................... 13

Despre legăminte.................................................................. 14

Moartea a doua..................................................................... 15

Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan.............. 15

 

 

 

ADEVĂRUL

Astăzi pe pământ sunt multe adevăruri, de exemplu: adevărul despre fizică, sociologie, astronomie, medicină, despre legile sanitare etc., a căror cunoaştere aduce mult bine oamenilor.

Noi ne referim însă la adevărul cu privire la PLANUL DIVIN AL VEACURILOR, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Când era pe pământ Isus a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”- Ioan 18:37. În cei trei ani şi jumătate de viaţă publică, Isus nu S-a ocupat de vreunul din adevărurile amintite mai sus, ci a predicat numai adevărul cu privire la planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. El nu S-a referit la Platon, Socrate, Aristotel, sau la alţi oameni celebri din lume, în ale căror socoteli Dumnezeu nu Şi-a găsit niciodată locul. Aflăm însă că mereu S-a referit la profeţi ca: Isaia, Daniel, Ieremia şi alţi servitori ai lui Dumnezeu care au trăit înainte de El.

Timp de trei ani şi jumătate Isus a predicat şi a învăţat pe oameni fără bani şi fără plată. Niciodată n-a făcut colecte de bani de la ascultătorii Săi. Celor care au crezut în El le-a spus: „...Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” - Ioan 8:31, 32.

Dacă suntem urmaşi ai lui Isus Cristos, Domnul nostru, ne vom strădui să rămânem în cuvântul Său, care ne dă învăţături cu privire la Dumnezeu şi la planul Său de mântuire. Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”. Apoi: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”- Ioan 8:12. Deci, urmăm şi mărturisim adevărul cu privire la Dumnezeu, la Isus, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, la Împărăţia Sa, care este leacul pregătit de Dumnezeu pentru bolile omenirii. Acest adevăr îl scoatem din marea fântână a cunoştinţei lui Dumnezeu, BIBLIA.

Desigur, pentru o expunere largă a acestui mare Adevăr, ar necesita câteva mii de pagini. Aici nu vom încerca să intrăm în amănunte, ci ne vom rezuma numai la punctele esenţiale, iar cine doreşte mai mult se va interesa singur. Vom începe cu:

Creaţia

Spre deosebire de unele păreri ştiinţifice şi teologice, noi susţinem că relatarea din Geneza nu se referă la crearea pământului, ci la pregătirea lui pentru a fi locuit şi că aceasta a fost o operă progresivă, într-o perioadă de 49.000 de ani, împărţită în epoci de câte 7.000 de ani, numite în Biblie şapte zile - Geneza 1:1-26; 2:1-3. În Biblie, cuvântul „zi” este un termen nedefinit şi se aplică în multe feluri, la diferite perioade de timp, ca de pildă: „ziua lui Cristos”, „ziua lui Noe”, „ziua ispitirii”, „ziua lui Napoleon”, „ziua Cezarului” etc. La crearea omului, şase din aceste zile de câte 7.000 de ani – sau 42.000 de ani – erau trecute şi pământul se afla într-o stare potrivită pentru a fi locuinţa omului. Omul a fost creat deci la sfârşitul zilei a şasea şi la începutul zilei a şaptea. A şaptea zi sau perioadă de 7.000 de ani, în care încă ne aflăm, este dedicată experienţei omului întâi cu răul, apoi cu binele. Răul a fost permis timp de 6.000 de ani, când omul a învăţat urmările neplăcute ale păcatului şi nesupunerii faţă de Dumnezeu. A şaptea mie de ani din această perioadă este dedicată restaurării progresive a omului în fericire şi viaţă veşnică.

Crearea omului

Omul a fost creat, nu dezvoltat. El este o creatură a Creatorului, nu un produs al evoluţiei. El a fost creat desăvârşit, în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În chipul lui Dumnezeu, adică o fiinţă inteligentă, cu capacităţi de gândire, afecţiune, simţ moral etc., dar pe o treaptă mai joasă, potrivită condiţiei sale pământene. În asemănarea lui Dumnezeu, adică aşa cum Creatorul are stăpânire peste Univers, tot aşa omului i s-a dat stăpânire peste domeniul pământesc, pe care să-l cârmuiască în armonie cu voia lui Dumnezeu, a Creatorului.                               

Încercarea şi căderea omului

Omul a fost pus la probă spre a se dovedi dacă apreciază binefacerile cu care a fost înconjurat. El trebuia să-şi dea seama că existenţa sa a avut un început şi că această existenţă se datora Creatorului, pe care trebuia să-L recunoască şi să-I respecte porunca. Proba a venit prin interzicerea de a mânca din fructul unui anumit pom. Fructul în sine nu avea nimic deosebit care să constituie un păcat, ci nerespectarea, nesocotirea poruncii a fost păcat.

În esenţă, Dumnezeu i-a spus lui Adam: Dacă vei asculta de porunca Mea, ca să nu mănânci, vei trăi în veci şi te vei bucura de această împărăţie, care cu timpul se va extinde şi va umple tot pământul, iar tu vei fi regele, stăpânul întregului pământ. Vei fi părintele unei rase de fiinţe perfecte şi fericite şi care împreună cu tine vor putea trăi veşnic. Dacă te vei atinge de acest pom, mâncând dintr-însul, vei dovedi nesupunere, nesocotire, neapreciere, şi prin urmare, nici Eu nu te voi putea socoti vrednic de poziţia în care te-am pus. În ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit - Geneza 2:16, 17. Te voi lipsi de toate acestea: îţi voi lua împărăţia, te voi lipsi de viaţă şi vei deveni ce ai fost: ţărână - Geneza 3:19.

Condamnarea omului

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână, fie că promite viaţă veşnică pentru ascultare, sau moarte pentru neascultare. Adam a mâncat în deplină cunoştinţă de ceea ce-l aştepta. Sf. Pavel spune: „Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” - 1 Timotei 2:14. În loc să se despartă de Eva, lăsând-o să meargă în moarte, şi să se încreadă în Creator, că îi poate crea alta, el s-a asociat la păcat şi astfel a pierdut relaţia cu Dumnezeu. De aceea Dumnezeu l-a condamnat la moarte, nu la chin veşnic.

Adam a murit în ziua în care a mâncat, adică n-a trecut peste 1000 de ani. Astfel citim: „Şi toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani, apoi a murit” - Geneza 5:5. Deci a murit cu 70 de ani înainte de a se împlini ziua de o mie de ani în care a fost creat şi în care a mâncat din pomul oprit. Sf. Petru confirmă ideea că 1000 de ani este considerată ca o zi: „Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” - 2 Petru 3:8.

Despre suflet

Omul nu are un suflet, nici muritor nici nemuritor, ci este un suflet, adică o fiinţă vie, care se mişcă, respiră, cugetă, plănuieşte, execută etc. Este o deosebire mare între a avea un cal şi a fi un cal. Tot aşa şi omul: nu are un suflet, ci este un suflet. Biblia spune clar: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” - Geneza 2:7. Din unirea trupului rece şi imobil cu „suflarea de viaţă” (în ebraică ruach, care literal înseamnă vântul vieţii) a rezultat sufletul, adică fiinţa vie. Nimic nu se spune aici în sensul că Dumnezeu ar fi suflat în nările omului un suflet nemuritor, adică o altă fiinţă, care la moartea uneia, cealaltă să rămână.

Suflet nemuritor înseamnă o fiinţă care nu poate muri, care nu poate fi nimicită. În cazul de faţă ar însemna că odată creat, omul n-ar mai putea fi nimicit, nici chiar de către Dumnezeu. Mintea sănătoasă, chiar şi dacă n-am avea Biblia, ne spune că asemenea teorie nu se potriveşte cu un Dumnezeu Atotputernic şi Atotînţelept. Dumnezeu n-ar crea fiinţe nemuritoare pe care să nu le poată îndepărta din viaţă chiar dacă acestea ar păcătui. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Dumnezeu ar tolera păcatul şi ar fi limitat în înţelepciune.

Omul este deci un suflet care respiră. Fără respiraţie, fără „suflarea de viaţă”, viaţa n-ar fi posibilă. De aceea Dumnezeu S-a îngrijit ca în atmosferă să fie un procent suficient de oxigen pentru menţinerea vieţii sufletelor care respiră.

Iov spune: „Dacă Dumnezeu ar lua seama numai la Sine şi ar strânge la Sine suflarea şi respiraţia dată făpturilor, atunci tot ce este carne ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână” - Iov 34:14, 15.

Despre moarte

Se spune că în viaţă nimic nu este mai sigur ca moartea. Dumnezeu i-a spus lui Adam că va muri dacă va fi neascultător. Şi Adam a murit în realitate. Toţi urmaşii lui mor. Sf. Pavel spune: „...moartea a venit prin om” - Romani 5:12. „Toţi mor în Adam” - 1 Corinteni 15:21, 22. Fiecare ştie că are sa moară. „Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic” - Eclesiastul 9:5. Experienţa umană confirmă întru totul învăţătura Bibliei.

Ce este deci moartea? Ştiinţific şi biblic, moartea este absenţa vieţii – stingere. După unele idei nescripturale, se afirmă însă că moartea nu înseamnă altceva decât dezbrăcarea de un veşmânt şi îmbrăcarea cu altul, sau cum ar fi trecerea dintr-o încăpere în alta.

Biblia însă spune altfel: ea spune că moartea înseamnă moarte, că morţii nici nu se bucură, nici nu suferă, că în moarte omul este absolut inconştient – nu ştie nimic – nici despre sine, nici despre ceilalţi, şi dacă n-ar fi o înviere din morţi, omul ar fi pentru totdeauna pierdut – Iov 3:13-19; Ecles. 9:10; Ioan 3:16. Biblia mai spune: „Suflarea lor trece, se întorc in pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor” - Psalmul 146:4. Dacă o creatură moartă nu poate gândi, atunci, bineînţeles, nu poate fi conştientă. Şi dacă nu poate fi conştientă, atunci ar fi imposibil să fie fericită când ar fi în rai, potrivit unor afirmaţii.

Despre nemurire

La început numai Dumnezeu avea nemurire. „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor!” – 1 Timotei 1:17. Aşadar, dacă numai Dumnezeu avea nemurire, toţi ceilalţi, inclusiv îngerii, trebue să fie muritori. A fi muritor nu înseamnă a muri. De exemplu, îngerii sunt muritori, totuşi ei nu mor. A fi muritor înseamnă a fi supus morţii, în caz că se fac fapte vrednice de moarte. Cineva poate să fie muritor şi să trăiască veşnic dacă trăieşte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Dacă Adam nu păcătuia, nu murea niciodată. Tot aşa omenirea, când va fi restabilită va putea trăi veşnic dacă va trăi în armonie cu legile lui Dumnezeu.

Numai natura divină posedă viaţă în sine; toate celelalte naturi depind de prima mare cauză a vieţii, de Creator, pentru continuarea vieţii lor. Acum, Domnul nostru Isus, de la învierea Sa, are şi El nemurirea. Astfel citim, că Tatăl a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine Însuşi - Ioan 5:26. Înainte de a veni pe pământ, El n-a avut nemurire, natură divină. Aceasta a primit-o numai la înviere ca răsplată pentru credincioşia Sa - Filipeni 2:7-9; Matei 28:18. Scripturile arată că şi adevărata Biserică a lui Cristos va primi nemurire ca răsplată pentru credincioşie - 1 Ioan 3:2; Filipeni 3:21; Romani 2:7; 8:29; 2 Petru 1:4.

Despre iad

Cuvântul iad nu înseamnă foc sau chin, cum au fost învăţaţi oamenii în general să creadă. Cuvintele infern şi iad din Vechiul Testament sunt traduse din cuvântul ebraic şeol, care înseamnă stare de inexistenţă, prin urmare, uitare, starea celui care este în groapă, în mormânt. Echivalentul acestuia în Noul Testament este cuvântul grecesc hades. Tartaroo sau tartarus este atmosfera pământului, numită în unele traduceri adânc - Vezi 2 Petru 2:4; Apoc. 20:3. Locul focului este o expresie simbolică, zugrăvind distrugerea completă, anihilarea celor incorigibili.

Diferitele expresii ale Domnului nostru din care s-ar putea deduce foc şi chin sunt parabole, nu lucruri literale. A le interpreta altfel decât simbolic ar însemna a le schimba sensul. De pildă, dacă oile îi simbolizează pe oamenii buni iar caprele pe cei răi sau îndărătnici, atunci focul trebuie să însemne distrugere, nimicire. Focul nu păstrează, ci consumă, mistuie, nimiceşte.

Tot astfel, dacă parabola cu Bogatul şi săracul Lazăr ar fi literală, atunci şi sânul lui Avraam în care era fericit Lazăr ar trebui luat literal, şi desigur nu mulţi din milioanele pământului – care au avut parte de sărăcie şi bube – ar putea intra acolo; Lazăr şi încă unul sau doi l-ar fi umplut. În acest caz, bubele şi zdrenţele lui Lazăr ar trebui luate literal – dacă acestea ar fi motivele pentru care cineva poate avea parte să ajungă în sânul lui Avraam.

Şi ne întrebăm: oare câţi dintre cei care văd că pilda trebuie luată literal umblă în zdrenţe şi buboşi pentru a ajunge şi ei în sânul lui Avraam!? (O explicaţie raţională şi pe larg a acestei pilde se găseşte în broşura „Ce spun Scripturile despre iad”.)

Despre Satan

Spre deosebire de o părere destul de răspândită, că Satan este numai principiul răului în sine, noi credem în existenţa unei persoane cu acest nume, a unei fiinţe inteligente, puternice. El nu a fost totdeauna Satan, împotrivitor, ci a ajuns mai târziu să fie ceea ce este, în urma îngâmfării şi decăderii sale. Numele său adevărat era la început „Lucifer”, care înseamnă „steaua dimineţii” - Ezechiel 28:13-19.

Profetul Isaia, în cap. 14:12-15, spune despre căderea lui Satan: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!”

Isus a spus despre Lucifer: „Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” - Luca 10:18. A căzut din graţia lui Dumnezeu, s-a  degradat şi numele lui a fost schimbat, şi de atunci este cunoscut în Scripturi ca Balaurul, Şarpele cel vechi şi Satan - Apocalipsa 20:1-3. Cuvântul „Şarpe” înseamnă înşelător, şi unul din mijloacele favorite ale lui Satan în toate timpurile a fost înşelarea, pe care a practicat-o printre oameni. Prin minciuni şi înşelări, el a introdus în capul oamenilor învăţături false, orbindu-i faţă de Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu - 2 Corinteni 4:3-4.

Cuvântul „Balaur” înseamnă animal de pradă sau cel care rupe. Satan a căutat să nimicească tot ceea ce a fost drept. El a pricinuit persecuţia şi moartea profeţilor. Tot el a pus la cale urmărirea lui Isus prin intermediul fariseilor. Ţinta lui este să distrugă tot ceea ce-i drept şi pe toţi cei ce hotărăsc să-L urmeze pe Isus - 2 Timotei 3:12.

Cuvântul „Diavol” înseamnă bârfitor, defăimător. Satan L-a defăimat pe Dumnezeu în grădina Edenului, şi L-a acuzat şi defăimat pe Domnul Isus şi pe ucenicii Săi de atunci şi până acum. Isus spune despre el că este un mincinos şi tatăl minciunii - Ioan 8:44.

Despre Sf. Treime

Există două Treimi: una a crezurilor şi alta a Bibliei. Noi credem în cea din urmă. A crezurilor înseamnă: 1x3=1 şi 3x1=1. A Bibliei este aceasta: Tatăl este din veşnicie, adică fără început - Psalmul 90:2. Fiul nu este din veşnicie, ci a avut un început. Sf. Pavel spune despre Isus: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată zidirea” - Coloseni 1:15. Însuşi Domnul Isus ne spune că este ÎNCEPUTUL zidirii lui Dumnezeu - Apocalipsa 3:14. Cuvântul „tată” înseamnă dătător de viaţă. Cuvântul „fiu” înseamnă primitor de viaţă - Ioan 5:26. Astfel viaţa Fiului a venit de la Tatăl. Tatăl posedă dintotdeuna natura divină, nemurirea. Fiul n-a avut această natură înainte de a veni pe pământ. El a primit-o numai la înviere, ca răsplată a umilirii şi supunerii Sale până la moarte - Filipeni 2:8-11. Spiritul sfânt este o putere, nu o persoană. Această putere emană, provine de la Tatăl şi de la Fiul şi este agentul lor pentru îndeplinirea scopurilor bune ale Autorului şi Creatorului Divin şi ale Fiului Său, Domnul nostru. Versetul 7 din 1 Ioan cap. 5 nu se găseşte în original, ci a fost adăugat pentru a da oarecare culoare biblică Treimii nescripturale. Tatăl şi Fiul sunt una în scop, plan şi acţiune, după cum credincioşii Domnului sunt una cu El, nu în persoană, ci în spirit, scop şi cale - Ioan 17:20-23.

Despre naşterea lui Isus

Isus a avut trei existenţe. S-a născut de trei ori pe trei trepte de viaţă diferite, în trei perioade de timp diferite. Amestecarea acestora duce la confuzie, dar înţelegerea lor umple inima de dragoste şi apreciere pentru Iubitorul de oameni, iubitul Fiu al lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul nostru.

1.              În starea Sa preumană, Isus nu Se numea Isus, numele Său era Logosul, Cuvântul, Cuvântătorul - Ioan 1:1-3. El poseda o natură asemenea celei îngereşti, dar nu cea divină, pe care o avea numai Tatăl. Era de natura Arhanghelului, îngerul de cel mai înalt grad.

2.              Când a venit pe pământ, născându-Se din Fecioara Maria, El a lăsat natura Sa spirituală şi a luat natura umană desăvârşită. Pe pământ El a fost om desăvârşit, nu Dumnezeu încarnat. Sf. Ioan spune: „Cuvântul S-a făcut trup...” - Ioan 1:14. Adică, Logosul a devenit om, născut de Fecioara Maria prin puterea nemărginită a lui Dumnezeu, desăvârşit, curat, fără pată, separat de păcătoşi - Evrei 2:14,7:26. El a venit să răscumpere pe Adam, adică să dea un preţ corespunzător pentru el. Adam n-a fost înger încarnat şi de aceea Isus nu putea fi echivalentul lui în starea Sa preumană, ca arhanghel. Apoi, dacă Isus era Dumnezeu Tatăl încarnat, atunci era mai mult decât a fost Adam. Dreptatea lui Dumnezeu nu putea primi o asemenea jertfă ca preţ de răscumpărare - Matei 5:38; 20:28.

3.              La învierea Sa ca fiinţă spirituală, Isus a devenit chipul Tatălui - Evrei 1:3.  Atunci El a primit natura divină şi acum posedă nemurirea şi şade la dreapta Tatălui în ceruri - Evrei 10:12-13, aşteptând timpul când va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale - Psalmul 110:1-2; Faptele Ap. 3:19-21; 1 Corinteni 15:24-28.

Despre preţul de răscumpărare

Adam şi toţi urmaşii săi se află sub sentinţa morţii. Adam a murit. Toţi urmaşii săi mor. Pentru a scăpa de această condamnare, cineva trebuia să plătească preţul răscumpărării lor. Preţul era: un om desăvârşit a călcat porunca şi a murit – un alt om desăvârşit, nu un înger, trebuia să moară şi să plătească acest preţ, pentru ca omul să poată fi liber. Isus a dat preţul pe Golgota. După patruzeci de zile S-a înălţat la cer şi a pus acest preţ în mâinile Justiţiei divine, care condamnase pe om la moarte. Prin urmare, Adam şi rasa lui sunt liberi să iasă din mormânt. Pedeapsa cu moartea nu mai planează asupra lor. Dar, dacă este aşa, de ce n-a revenit Adam la viaţă şi de ce mai mor oamenii?

Alegerea Bisericii

Imediat ce Isus S-a înălţat la cer, condiţiile au fost îndeplinite pentru ca moartea să fie oprită, oamenii să nu mai moară, iar Adam şi toţi urmaşii lui să revină la viaţă. Însă planul lui Dumnezeu prevedea mai întâi alegerea unui anumit număr de oameni, care în urma unui proces de dezvoltare spirituală să fie schimbaţi de la natura pământească la cea cerească. Aceştia sunt Mica Turmă căreia „Tatăl are plăcerea să-i dea împărăţia” – Luca 12:32. Sf. Ioan spune că această mică turmă este compusă din 144.000 de membri - Apoc.14:1, 3. O turmă în adevăr mică în comparaţie cu milioanele de oameni care au trăit pe pământ şi au auzit despre Evanghelie -Vestea bună.

Întregul veac creştin a fost dedicat în principal alegerii acestei clase, şi nu convertirii lumii la Cristos. Îndrumarea Domnului în această privinţă este clară: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile...şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” - Matei 28:19-20. De asemenea, robilor Săi le-a spus: Puneţi talanţii pe care vi i-am încredinţat în negoţ până Mă voi întoarce - Luca 19:13-14. Predicarea Evangheliei în tot acest timp, cum că Împăratul se va întoarce spre a-Şi exercita puterea împărătească, a fost făcută lumii numai ca MĂRTURIE, şi nu pentru a-i converti pe toţi. Dovada la aceasta este că cei care îl urau au reacţionat faţă de această veste spunând: „Nu voim ca omul acesta să împărăţească peste noi”. Luca 19:14.

Când numărul celor aleşi va fi complet şi lucrarea lor de mărturie încheiată, Biserica va deveni Mireasa lui Cristos, schimbată fiind de la starea pământească la cea cerească – Apoc. 20:4-6; 19:6-7; Filipeni 3:20-21. Aceştia împreună cu Isus vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu şi vor domni cu El o mie de ani, pentru binecuvântarea întregii rase umane. Atunci va fi timpul convertirii generale, a celor nealeşi acum. Atunci li se vor deschide ochii naturali şi ochii înţelegerii, pentru a cunoaşte pe Dumnezeu - Isaia 25:6-9; Matei 19:27-28; Apocalipsa 2:26-27; 3:21.

Despre a doua venire a lui Cristos

Cristos vine a doua oară nu să nimicescă lumea şi să ardă pământul. El vine să facă tocmai contrariul, să înlăture pe Diavol ca să nu mai stăpânească pe pământ, să sfărâme domnia apăsătoare a păcatului, a morţii, a fărădelegii şi a oricărui lucru rău, iar în locul acestora să instaureze dreptatea, binele şi viaţa veşnică, pierdute prin Adam în Eden. El nu mai vine ca om, cum a venit întâia oară. Trupul Său pământesc l-a dat drept preţ de răscumpărare pentru Adam şi pentru urmaşii lui. El a înviat ca fiinţă spirituală divină, glorioasă - 1 Petru 3:18.

Să notăm cu câtă tărie vorbeşte profetul Isaia despre dânsul: „Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru, răzbunarea va veni” (pe Satan şi pe agenţii lui) - Isaia 35:3, 4; Ţefania 2:2; 2 Petru 3:10-13; Apoc. 19:19-20. El vine cu răsplătire pentru cei care L-au urmat în veacul de acum – Ioan 14:2; Matei 19:28. Vine să salveze din păcat pe toţi cei răscumpăraţi cu viaţa Sa, deschizându-le un nou drum, o ocazie favorabilă de a-şi câştiga viaţa pierdută prin tatăl lor, Adam - Matei 26:28; Evrei 8:2-6; Isaia 57:14-19. Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca cerbul şi limba mutului va cânta - Isaia 35:1-10; 32:1-4; 65:14-25 şi 11:1-9.

Isus a declarat: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Oamenii nu-L vor mai vedea cu ochii naturali, ci cu ochii înţelegerii, după lucrările pe care le va face. Aşa cum nici pe Satan nu-l văd cu ochii naturali, ci văd, înţeleg, ştiu că el face răul din lume. Domnul a spus adresându-Se ucenicilor: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”, fiindcă urmaşii Săi credincioşi vor fi schimbaţi la natură spirituală - Ioan 14:19, 2, 3.

Împărăţia lui Cristos

Instaurarea pe pământ a împărăţiei lui Cristos va fi cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Ne gândim la rugăciunea Domnului nostru: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Dacă creştinii şi lumea în general şi-ar da seama ce va aduce această împărăţie şi ce va însemna pentru ei, ar dori-o mult mai mult şi ar repeta cu mai multă ardoare rugăciunea Domnului nostru. Iată ce scrie prorocul Mica, având o viziune despre această binecuvântată împărăţie: „În vremurile de pe urmă muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nici nu vor mai învăţa să facă război, ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura! Căci gura Domnului oştirilor a vorbit” - Mica 4:1-4.

Despre Mileniu

Mileniu înseamnă o mie de ani şi în Biblie desemnează perioada de domnie a lui Cristos, în decursul căreia va avea loc învierea morţilor şi judecata lumii în general - Matei 25:31, 32 - a celor care nu se judecă acum, în acest veac. Pe pământ se va instaura dreptatea, pacea, iubirea, viaţa veşnică pentru cei ascultători. La sfârşitul miei de ani tot pământul va fi ca Grădina Edenului. Sf. Ioan descrie acel timp astfel: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi....pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel care şedea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi” - Apocalipsa 21:4-5. „Ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor” - Ezechiel 36:34.  

Mileniul este a şaptea mie de ani, sau ultima mie de ani din mai-marea zi a şaptea a săptămânii de creare a lui Dumnezeu. Toţi cei care studiază Biblia cred, conform cronologiei biblice, că 6.000 de ani de la crearea lui Adam au trecut şi acum suntem la începutul celei de-a şaptea mie de ani, sau în zorile vârstei Milenare, în pragul Împărăţiei lui Cristos sau a Epocii de Aur. Să nu ni se pară ciudat dacă înainte de a începe această măreaţă împărăţie de pace sunt şi vor mai fi încă tulburări pe pământ. Acestea sunt mijloacele lui Dumnezeu pentru dezintegrarea lumii vechi, sau, după expresia ap. Petru, topirea cerului şi a pământului vechi, pentru ca în locul acestora să fie instaurate un cer nou şi un pământ nou - 2 Petru 3:10-13. Vezi şi Ţefania 3:8-9.

În curând oamenii vor fi martori ai inaugurării împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, cu binecuvântările promise. Creşterea cunoştinţiei în toate domeniile din ultimul secol, în transporturi, comunicaţii, medicină, industrie etc., nu sunt decât pregătiri şi pregustări ale binecuvântărilor care în curând vor umple pământul.

Despre ziua de judecată

Ziua de judecată va fi o zi de bucurie, nicidecum o zi de groază, cum cred mulţi. Isus cel iubit a răscumpărat omenirea ca să o judece în dreptate, cu scopul de a o restaura la viaţă şi fericire veşnică. Ce frumos sună cuvântul Domnului în această privinţă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (în înţelesul de a-i da altă sentinţă de condamnare veşnică, pe lângă cea moştenită de la Adam – moartea) ci ca LUMEA SĂ FIE MÂNTUITĂ PRIN EL” - Ioan 3:14-17. David spune despre această Împărăţie în Psalmul 72:1-9: „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului! Şi El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor. Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, din neam în neam; va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea Lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna” - Ps. 72:8, 9.

Profetul Isaia de asemenea, referindu-se la ziua de judecată, spune: „...Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii ÎNVAŢĂ DREPTATEA” - Isaia 26:8-9.

La această zi se referă ap. Pavel când spune: „Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi...” – Faptele Ap. 17:31. Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt încă pe pământ şi de aceea oamenii învaţă şi practică încă nedreptatea. Ziua de judecată va fi ziua în care rânduielile de pe pământ vor fi aşezate pe o bază dreaptă, după măsura dreptăţii lui Dumnezeu – Isaia 28-17. Ziua de judecată este deci aceeaşi cu ziua de o mie de ani a Împărăţiei lui Cristos pe pământ, nu o zi de 24 de ore. După cum cei care s-au predat Domnului acum, în acest veac creştin, se judecă în cursul vieţii lor actuale, iar la sfârşitul alergării Judecătorul dă sentinţa, tot aşa se va judeca şi lumea, în cursul zilei ei de judecată.

Despre restabilire

Dacă o calamitate naturală sau intemperiile naturii au produs stricăciuni unei case şi acea casă a fost refăcută în starea ei de mai înainte, spunem că a fost restaurată. Dumnezeu a creat pe om desăvârşit. L-a făcut şi l-a aşezat în Grădina Edenului, numită rai. Au venit apoi furtuna şi vântul amăgirii şi păcatului, care l-au ruinat pe om, lipsindu-l de viaţă şi de locuinţa sa fericită, raiul. La prima Sa venire, Cristos a venit să-l răscumpere – 1 Ioan 2:2. După un timp El se întoarce ca să-l RESTAUREZE. Omul deci a pierdut dreptul la viaţă. Isus îi va reda dreptul la viaţă. Omul a pierdut raiul. Sub conducerea lui Isus tot pământul va deveni un rai - Ezechiel 36:34-36. Urmaşii omului au fost şi ei pierduţi, Cristos îi va învia pe toţi care sunt în morminte – Ioan 5:28-29.Ps.22:29. – şi le va da posibilitatea să-şi câştige viaţa veşnică. Aceasta înseamnă Restaurare sau Restabilire.

Sf. Petru, vorbind despre timpurile restaurării sau restabilirii, spune: „Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” – Faptele Ap. 3:20, 21.  

Despre înviere

Biblia spune că morţii sunt morţi, nu sunt vii, în rai, în purgatoriu sau în iadul de foc, potrivit părerilor unora. Omul a fost trimis în pământul din care a fost luat, în mormânt, din cauza neascultării - Geneza 3:19. Morţii nu ştiu nimic, sunt inconştienţi tot timpul cât stau în mormânt. Ultimul gând dinaintea adormirii în moarte va fi primul gând la trezire în dimineaţa învierii – „căci în locuinţa morţilor în care mergi, nu este lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune” - Eclesiastul 9:10. Nu toţi oamenii vor învia deodată, ci pe rând, fiecare la rândul cetei lui - 1 Cor 15:22-23. Pare raţional să gândim că primii care vor veni la înviere vor fi cei care au murit la urmă – Matei 19:30; 20:16. O mie de ani sunt prevăzuţi de Dumnezeu pentru învierea şi restaurarea miliardelor de oameni care au trăit de la Adam încoace.

După ce noua epocă va fi introdusă, iar cei din generaţia existentă la timpul deschiderii ei vor fi fost bine porniţi pe Calea Sfinţeniei - Isaia 35:8 - va începe trezirea din morminte a celor adormiţi. Cei care vor fi în viaţă, gustând din binefacerile noii stări de lucruri sub domnia lui Cristos, vor dori să aibă cu ei pe cei dragi ai lor: părinţi, copii, fraţi, surori etc. În acest scop ei vor îndrepta rugăciuni către Cristos, autoritatea învierii. Astfel Scriptura spune: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” - Isaia 65:24.  Astfel va continua întreaga mie de ani ai epocii învierii şi restaurării neamului omenesc la desăvârşire umană şi fericire pe pământ - Isaia 35:8-10.

La înviere oamenii se vor trezi în corpuri întregi, nu mutilate, dacă aşa au fost când au intrat în mormânt. Caracterul pe care îl dezvoltă în viaţa de acum, cu toate virtuţile sau cu toate defectele, va fi pus în acel corp. Sub domnia lui Cristos, fiecare va fi ajutat după necesităţi să-şi transforme caracterul într-unul desăvârşit, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, cum era omul Adam la început. Proporţional cu înaintarea făcută în dezvoltarea caracterului, va progresa şi desăvârşirea fizicului uman. Astfel că la sfârşitul miei de ani, toţi vor fi desăvârşiţi mintal, moral şi fizic. Desigur, toţi cei neascultători vor fi complet îndepărtaţi din viaţă, în moartea a doua, din care nu mai este revenire - Faptele Ap. 3:22, 23.

Opera învierii va fi o operă măreaţă. Va fi minunea minunilor. Această minune va fi înfăptuită de Cristos, căruia „I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ”, tocmai în acest scop - Matei 28:18; Psalmul - 110:2; Romani 8:19-21. El deţine cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (mormântul) ca să deschidă. Deschiderea unei închisori înseamnă eliberarea robilor. Şi tocmai aceasta va fi lucrarea Regelui Isus, timp de o mie de ani. Vezi Isaia 61:1-3; Apoc. 1:18; 20:1-3; 1 Corinteni 15:21-26.

Despre pământ

Pământul nu va fi niciodată ars; a fost făcut ca să rămână veşnic - Isaia 45:18. „Pământul rămâne veşnic în picioare” - Eclesiastul 1:4; Ezechiel 36:34-35, şi va fi locuinţa desăvârşită a omului desăvârşit. Ipoteza că la o cutare dată se va izbi de o cutare sau cutare stea şi se va dezintegra, este o speculaţie goală din partea unora care ar dori să-şi vadă sau audă numele menţionat, dacă este posibil, în primele rubrici de ştiri. Teologia despre arderea pământului nu este scripturală. Nici chiar un om dacă este sănătos la minte nu-şi face o casă ca apoi s-o ardă.

Cele câteva Scripturi despre arderea cerului şi a pământului sunt expresii simbolice, nu literale, referindu-se la distrugerea unor stări de lucruri sociale şi religioase, după care va urma clădirea şi aşezarea altor stări sociale şi religioase numite în Scripturi „cer nou” şi „pământ nou”, sub supravegherea directă a Regelui Isus. Vezi 2 Petru 3:10-13; Evrei 12:26-29; Apoc. 21:1-5; Hagai 2:6-9, 21-22;  Ţefania 3:8-9.

Despre legăminte

Biblia vorbeşte despre trei legăminte mari:

a) Legământul Avraamic sau Legământul Făgăduinţei

b) Legământul Legii

c) Legământul cel Nou.

Nerecunoaşterea acestora a dus şi duce pe mulţi în mare confuzie, în încercarea lor de a explica anumite profeţii. În Galateni 4:21-31, sf. Pavel declară că cele două femei ale lui Avraam reprezintă două legăminte, şi anume: legământul sub care se dezvoltă biserica lui Cristos în perioada sau veacul Evangheliei a fost simbolizat prin femeia Sara, iar legământul sub care s-a dezvoltat sămânţa naturală a lui Avraam - poporul evreu - a fost prefigurat prin femeia Agar. Pavel ne mai spune că ambele legăminte nasc urmaşi, dar cu deosebirea că unul, cel reprezentat prin Sara, naşte fii liberi, care să fie moştenitori ai împărăţiei, pe când cel reprezentat prin Agar naşte servitori - Evrei 3:1-6.

Abandonarea de către Avraam a femeii sale Agar şi fuga ei în pustie arată că Israelul natural urma să fie lipsit un timp de favoare, până când Sara, femeia legitimă a lui Avraam, avea să-l nască pe Isaac, fiul lui Avraam prin făgăduinţă, Isaac reprezentând pe Isus şi pe urmaşii Săi adevăraţi – Evrei 3:6; Galateni 3:16, 29; 4:28.

Legământul Sara a început să nască fii la botezul Domnului nostru în Iordan şi continuă cu toţi aceia care părăsesc lumea cu păcatul şi scopurile ei, şi se înrolează ca voluntari în armata lui Cristos – Luca 18:28-30 – până la completarea Bisericii. Când această lucrare a vârstei Evangheliei va fi terminată, atunci va începe altă lucrare, sub alt legământ, aşa cum este ilustrat prin faptul că după moartea Sarei, Avraam s-a căsătorit cu Chetura. Potrivit cu Ieremia 31:31-34, acest legământ nou va fi încheiat mai întâi cu casa lui Israel şi a lui Iuda, apoi se va extinde la toate neamurile pământului - Romani 2:9, 10; Faptele Ap. 15:14-17; Zaharia 8:21-23. Sub acel legământ, legea lui Dumnezeu va fi scrisă, nu pe table de piatră, cum a fost cu primul legământ, ci va fi scrisă în inima fiecărui individ şi va fi pusă înăuntrul tuturor celor care vor fi în judecată. Aceasta va însemna un proces susţinut şi amănunţit de informare şi reeducare în dreptate şi de supunere la reglementările divine, supunere care va constitui proba de viaţă veşnică sau de moarte veşnică. Vezi Ioan 17:3; Faptele Ap. 3:23.

Moartea a doua

În cartea Apocalipsei 20:14 se vorbeşte despre o moarte care este numită moartea a doua. Aceasta înseamnă o stingere definitivă din viaţă, spre deosebire de prima moarte, care este comparată cu un somn, din care te trezeşti – Ioan 11:11. Rasa umană a fost răscumpărată din prima moarte, prin moartea voluntară a lui Isus. De aceea, toţi cei care au avut parte de moartea venită prin neascultarea tatălui nostru Adam vor avea o ocazie deplină şi favorabilă, prin înviere, de a intra sub condiţiile Noului Legământ. Cei care vor dovedi nesupunere şi împotrivire după ce vor fi luminaţi cu Spirit sfânt asupra tuturor aşezămintelor lui Dumnezeu, vor fi tăiaţi de la viaţă, stingere definitivă, deoarece nu se va mai da altă răscumpărare pentru aceştia. „Iazul de foc”, spune Apocalipsa, „este moartea a doua”, focul reprezentând eliminarea completă din viaţă, fiindcă ceea ce arunci în foc se mistuie, nu continuă veşnic.  

În veacul Evangheliei în care încă ne aflăm, numai cei care au fost luminaţi de Cuvânt şi au primit CONCEPEREA cu Spirit sfânt, şi care totuşi se întorc la păcat sau resping SÂNGELE care i-a răscumpărat, numai aceia sunt acum pe drumul pierzării definitive, în moartea a doua. Vezi Evrei 6:4-6; 10:26-27 şi 2 Petru 2:1-22.

Despre legarea, dezlegarea şi nimicirea lui Satan

Sf. Pavel ne spune că „întreaga lume geme şi suspină sub povara păcatului şi a deşertăciunii, la care a fost supusă – nu de voie – ci din pricina celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că şi ea va fi eliberată de sub această stare, pentru a avea parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” - Romani 8:19-21. Satana este deci autorul relelor din această lume. El a pus la cale şi omorârea lui Abel, fiul lui Adam - Geneza 4:8. De atunci şi până astăzi oamenii – fii ai aceluiaşi tată, fraţi din acelaşi sânge – se duşmănesc unii pe alţii şi ajung chiar la crimă. Uită, asemenea lui Cain, că cel ce-i stă în faţă este fratele său, fiindcă Diavolul le-a orbit ochii şi înţelegerea - 2 Corinteni 4:4.

Dar nu va continua mult aşa, fiindcă s-a găsit UNUL mai tare decât el, care-l va răpune - Luca 11:21-22. Marele împărat Isus, la vremea hotărâtă, la a doua Sa prezenţă, pune mâna pe acest balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi îi limitează treptat influenţa, iar în final îl leagă complet, ca să nu mai înşele neamurile cum obişnuia. Şi nu numai pe el, ci şi mijloacele folosite de el pentru a perpetua ura şi minciuna între oameni, mijloace numite în Scripturi, în limbaj simbolic, „Fiara şi prorocul mincinos” – Apoc. 19:19-20.

Scripturile ne mai arată că timpul în care trăim este sfârşitul domniei lui Satan şi începutul DOMNIEI LUI ISUS CRISTOS. Isus ne-a spus să privim semnele timpului. Când pe pământ vom vedea tulburare printre popoare, cum n-a fost de la începutul lumii, să ştim că El este la uşă – Matei 24:33; Luca 21:25-31. Sunt şi alte profeţii care ne arată că am ajuns la sfârşitul unei lumi şi la începutul altei lumi. Casa veche a celui rău (ordinea veche), este pe cale să se prăbuşească - Hagai 2:22 - şi să se sfărâme, aşa cum s-a sfărâmat odinioară chipul cel mare pe care-l văzuse în vis împăratul Nebucadneţar. În vis sfărâmarea a fost produsă de PIATRA care a lovit chipul. În profeţia lui Daniel piatra este identificată cu Împărăţia lui Dumnezeu - Daniel 2:31-35; 44-45.

Dar aceasta este numai o fază a marii opere a lui Isus. După curăţirea pământului de orice rămăşiţă a uneltelor lui Satan, va începe domnia de pace a lui Isus, descrisă în cartea profetului Isaia la cap. 25:6-9 şi Mica 4:1-4. Şi atunci se va împlini profeţia şi parabola Domnului din Matei 25:31-33: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui”. Această separare va fi de-a lungul împărăţiei Sale de o mie de ani. Fiecare individ fiind pus în faţa legilor lui Dumnezeu, va avea să aleagă una dintre aceste două locuri sau stări.

Dacă unii vor alege supunerea numai formal, de frică, nu din convingere şi iubire, faptul acesta va fi descoperit la sfârşitul zilei de judecată, când Satan va fi dezlegat „pentru puţin timp”. El va încerca să înşele din nou omenirea. Unii vor pleca urechea la sugestiile lui stricate, numai ca apoi să piară împreună cu el pentru totdeauna. Vezi Apocalipsa 20:7-10.

Pământul va fi astfel curăţit de orice urmă de neascultare, iar celor ce vor rezista la aceste amăgiri, dovedind supunere deplină faţă de Dumnezeu şi de ADEVĂRUL SĂU, li se va acorda viaţă veşnică pe pământul restaurat, unde lacrimile şi durerea vor fi şterse pentru totdeauna, potrivit promisiunii Sale, „IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI” - Apoc 21:3-5.

Şi astfel OPERA DOMNIEI LUI CRISTOS fiind terminată în ceea ce priveşte repunerea omului în drepturile sale, iar pământul restabilit la perfecţiune, la starea de rai, împărăţia va fi predată lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca EL să fie „TOTUL ÎN TOŢI” - 1 Corinteni 15:24-28.

Ce alte lucrări Îi vor fi încredinţate lui Cristos, acestui MARE AGENT AL LUI IEHOVA DUMNEZEU, nu ştim; ştim însă că puterea şi activitatea divină sunt nemărginite şi universul este fără limite.

 

Iată, iubite cititor, Adevărul este deci Cuvântul lui Dumnezeu, nu al oamenilor. Acesta a format baza credinţei tuturor sfinţilor profeţi din vechime şi a sfinţilor apostoli. Acesta poate să producă o credinţă vie şi statornică în făgăduinţa lui Dumnezeu făcută credinciosului Avraam, care cuprinde binecuvântarea tuturor familiilor pământului prin sămânţa lui – care este Isus Cristos - Faptele Ap. 3:19-25.

Sperăm ca această broşură să-ţi întărească credinţa şi speranţa, şi fiindcă ne aflăm în pragul acestui timp de binecuvântare, după cum ne arată „semnele timpului”, să ne întărim împreună glasul în rugăciune şi să continuăm să sperăm şi să cerem: Vie Doamne a Ta Împărăţie cât mai curând, pentru a se face voia Ta şi pe pământ, după cum se face în cer. Amin!

 

 

INDEXUL TEXTELOR BIBLICE

- comentate, citate sau trimiteri -