“Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre." — 2 Petru 1:19

Acei care recunosc Biblia ca descoperirea inspirată a scopului lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, făcând cunoscut originea şi destinul omului, nu sunt surprinşi aflând că cuvântul sigur al profeţiei ocupă un spaţiu foarte mare în scrierile sfinte. Aceasta este în esenţă adevărat, deoarece scrierile profetice descriu diferiţii paşi, diferitele evenimente şi trăsături ale planului lui Dumnezeu de-a lungul secolelor înainte de executarea şi îndeplinirea lor. Profeţia este numai istoria scrisă înainte, anunţarea şi prevestirea întâmplărilor, evenimentelor, înainte ca ele să se întâmple, sau înainte ca ele să aibă loc.

O examinare atentă şi amănunţită a Scripturilor nu poate da greş în a convinge pe cineva, că scrierile profetice formează o mai mare parte a Bibliei decât oricare alta. Cărţile care sunt direct cu caracter profetic, consti-tuie mai mult de un sfert din cărţile divine ale Vechiului şi Noului Testament. Şi când adăugăm la acestea multele texte care conţin preziceri şi descrieri ale lucrurilor viitoare, în special în Psalmi, şi ne amintim, de asemenea, orânduirea tipurilor şi a umbrelor lucrurilor care vor veni, lucrurile care sunt cuprinse în istoria naţiunii lui Israel, cuprinzând Tabernacolul şi jertfele, însemnătatea tipică a Paştilor, sărbătoarea Corturilor, sărbătoarea celor dintâi roade, jubileele etc., suntem siliţi să tragem concluzia că profeţia formează o parte foarte mare din “toată Scriptura îcareş este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună".

De ce resping unii studiul profeţiei

În ciuda realităţii descrise mai sus, au existat printre cei ce au mărturisit credinţa în Biblie, o dispoziţie de a nesocoti sau a micşora importanţa profeţiei, şi chiar să meargă atât de departe încât să descurajeze şi să împiedice studiul ei. Nici în timpul prezent nu este vreo excepţie în privinţa aceasta. Fără îndoială sunt câteva puncte, care duc la această tristă neglijenţă şi indiferenţă faţă de studiul cuvântului sigur al profeţiei, din partea multora. Una din cauzele principale este aceea, că au fost date multe interpretări nesăbuite, ciudate ale profeţiei, de către aşa zişii profesori teoreticieni, gânditori superficiali. Multe interpretări, aplicări nebune ale profeţiei s-au dovedit de multe ori greşite. Dar acest fapt nu ar trebui permis să aibă vreo influenţă împotrivă sau să descurajeze studiul treaz, umilit şi respectuos al profeţiei. Trebuie amintit că greşeala nebuniei oamenilor speculativi în studiul profeţiei a caracterizat fiecare generaţie din istoria Bisericii, la fel cum mulţi s-au abătut de la învăţăturile fundamentale ale Scripturilor şi au dat atenţie spiritelor seducătoare şi doctrinelor demonilor. La fel au făcut mulţi în ce priveşte profeţia biblică şi nu au reuşit să obţină adevărata binecuvântare din aceasta, pentru că au neglijat să urmeze îndrumările speciale date de Dumnezeu în ce priveşte interpretarea ei.

Lucruri

la care îngerii doresc să privească

Cităm, în legătură cu aceasta, dintr-o culegere de texte potrivite, a lui H. G. Guinness, care tratează cu iscusinţă acest punct, precum şi importanţa studiului profeţiei: “Există şi trebuie să fie recunoscută o mare deosebire între cei care studiază şi expun Cuvântul şi Lucrările lui Dumnezeu, care în semerenie, sobrietate şi reverenţă căutând în faptele Naturii şi Scripturii, ale providenţei şi profeţiei, ajung la concluzii pe care bunul simţ comun le poate aproba — şi cei care speculează, şi, luând-o înainte cu expresii izolate şi misterioase, se complac în propriile lor imaginaţii şi devin profeţi în loc să fie studenţi ai profeţiei divine. Nici o întrebuinţare a inteligenţei omeneşti nu este mai măreaţă decât o cercetare plină de adorare a intenţiilor descoperite ale lui Dumnezeu “în care chiar îngerii doresc să privească”, în timp ce unii sunt atât de copilăroşi, încât au pretenţia îndrăzneaţă că pot prezice viitorul, separat de studiul atent al descoperii divine.

În concluzie, autorul doreşte să dezaprobe puternic ideea populară, falsă şi nebună, că tot studiul profeţiei nu este practic — idee foarte adesea propagată  de-a lungul timpului, dar dăunătoare — aluzii importante la aceasta de la anvon, de pe podium, în presă făcute de cei ce ştiu puţin acest lucru sau efectele lui. Amintirea faptului că o treime din Biblie este profeţie, trebuie să fie o mustrare faţă de uşurinţa cu care fac o asemenea afirmaţie, ori recunoaşterea unei asemenea idei, pentru că Domnul şi Învăţătorul nostru a zis : “Cercetaţi Scripturile”, nu o parte din ele. Apostolul Petru ne spune lămurit că noi facem bine, dacă luăm aminte la “cuvântul prorociei … ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre”. Nu este ceva  practic, să folosim o lanternă bună într-un întuneric beznă, pentru a străbate un drum periculos? Sau mai degrabă nu este nepotrivit şi iraţional să încerci să renunţi la ea? Şi în plus, o binecuvântare specială şi semnificativă este acordată acestui studiu, în cartea cu care se încheie Biblia: “Ferice de cine citeşte şi de cei care ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc cele scrise în ea, căci timpul este aproape”.

Exemple

inspiratoare ale sfinţilor profeţi

Este o pată pe cel mai important fel al înţelepciunii lui Dumnezeu, a presupune că studiul unei laturi a adevărului căreia El i-a acordat o poziţie deosebită, unică ar avea o tendinţă dăunătoare sau ar fi lipsit de efectul direct sfinţitor, şi mai mult aceasta este o concluzie complet în dezacord cu întâmplările istoriei. Enoh a fost un cercetător al profeţiei, şi anume al profeţiei care este până în ziua de azi neîmplinită şi Enoh a fost unul dintre cei mai sfinţi oameni, un sfânt remarcabil şi un predicator practic care “a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani … apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu”; şi înainte de mutarea sa, el a avut mărturia că a fost plăcut lui Dumnezeu. Noe a fost un cercetător al profeţiei neîmplinite, şi Scriptura nu ne arată un predicator al dreptăţii mai practic decât el. Toţi sfinţii profeţi au fost cercetători, cercetători serioşi, atât a prezicerilor lor cât şi a altora şi în special a prezicerilor lor cronologice. Profeţii “cercetau şi căutau cu stăruinţă, încercând să vadă ce timp şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte suferinţele lui Hristos şi slăvile care aveau să urmeze.” (1 Petru 1 :10, 11). Daniel a fost un cercetător al profeţiei neîmplinite, deşi el a fost de fapt, nu numai un om de stat, ci şi un om deosebit de sfânt, clasificat alături de Noe şi Iov ca unul dintre cei mai drepţi oameni. 

Lucrul principal în studiul profeţiei, este ca să-i facă, pe cei care se ocupă cu aceasta, practici şi sfinţi. Acesta umple mintea de sfaturi şi de raţionamentul lui Dumnezeu asupra afacerilor şi evenimentelor de pe pământ; acesta descoperă ce se va întâmpla şi prin aceasta micşorează puterea excesivă a ceea ce se întâmplă în prezent, aducând spiritul omenesc sub influenţa lucrurilor nevăzute şi eterne şi prin aceasta slăbind lucrurile văzute şi trecătoare. Acesta dă posibilitatea de a spera şi mai mult hrana necesară, care lipsind noi vom slabi în mod sigur şi vom creşte slabi în credinţa şi iubirea stimulate special şi în bucurie. Fără o clară cunoştinţă despre învăţătura cuvântului profetic, nici un om al lui Dumnezeu nu este, sau nu poate fi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună, deoarece aceasta este o parte a “toată Scriptura” dată prin inspiraţie şi de folos pentru scopul cu care a fost dat.

Poate că un motiv al neglijenţei generale în ceea ce priveşte expunerile şi propovăduirea profetică, dacă stăm să ne gândim, stă nu în faptul că este nepractică, ci mai degrabă în faptul că este atât de deosebit de practică, încât puţini au îndrăzneala şi curajul să înfrunte batjocura, opoziţia, şi este sigur că-şi atrag dispreţul lumii. Ieremia a trăit în ajunul şi în criza unei zile a judecăţii asupra unui popor renegat, care pretindea că este poporul lui Dumnezeu. El a fost însărcinat să ţină cuvântări profetice pline de denunţuri, condamnări a unor judecăţi viitoare şi declaraţii cronologice despre apropierea şi durata ei. Noi cunoaştem care a fost soarta lui Ieremia, şi puţini sunt pregătiţi să interpre-teze rolul său trist şi lipsit de satisfacţii în societate."

Departe, ca studiul şi explicarea cuvântului profetic să fie inutile şi zadarnice, ci noi credem că este imposibil a evalua pierderea suferită de Biserică, sau paguba făcută lumii prin neglijarea foarte generală şi nejustificată a acesteia. Nu este oare adevărat că unde se prezintă un discurs profetic, se predică zece mii de predici doctrinare şi practice? Prin ce autoritate negăm noi o parte a adevărului căruia înţelepciunea divină i-a dat o aşa de mare importanţă în Scriptură? Nu este de datoria noastră să vestim “tot planul lui Dumnezeu”?"

Luaţi aminte, până se va crăpa de ziuă

Trebuie să se spună puţin despre motivul pentru care, prin providenţa lui Dumnezeu, au fost rostite multe profeţii. A fost aşa, pentru ca urmaşii credincioşi ai lui Cristos să aibă, în timpurile de mai târziu, ceea ce le va întări fundamental credinţa şi îi va face capabili să-şi păstreze încrederea în Domnul, în mijlocul încercărilor foarte grele, de foc, prin care trebuie să treacă drumul lor. Astfel Petru ne spune, că profeţii din vechime, care au fost folosiţi de Dumnezeu pentru a scrie profeţiile, nu au vorbit şi scris atât de mult pentru oamenii din timpul lor, nici chiar pentru ei înşişi, ci pentru servii lui Dumnezeu din viitorul îndepărtat, care vor trăi în timpurile când multe din profeţiile  rostite vor fi împlinite. Acelaşi apostol Petru îi asigură pe sfinţi, că ceea ce le-a fost arătat în relatările Evangheliei, nu sunt nişte povestiri înşelă-toare şi născocite, deoarece el şi alţii dintre ucenici au fost martori oculari, în ceea ce au văzut într-o imagine, gloria Împărăţiei viitoare a lui Cristos, când au privit vedenia glorioasă a lui Moise, a lui Ilie şi a lui Isus, în haine strălucitoare, etc. În timp ce apostolul ne spune despre această viziune, el ne arată o însemnătate mai mare a mărturiei profetice, zicând: “Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre". El şi-a dat bine seama de faptul că scrierile profetice nu puteau fi înţelese pe deplin, de nimeni în acel timp şi astfel a îndemnat pe credincioşi la o atitudine veghetoare, o veghere pentru îndeplinirea a ceea ce a fost scris de toţi sfinţii profeţi, cu privire la “restabilirea tuturor lucrurilor", care constitue o parte atât de mare în mărturiile lor; şi cuvintele sale sugerează că profeţiile sfinte vor avea un scop înviorător şi adevăruri importante, pentru a face cunoscut tuturor celor pioşi calea înainte, până se revarsă ziua. 

Copiii credincioşi doresc să ştie

Din nou, fratele Russell a exprimat în câteva cuvinte alese, sentimentele poporului lui Dumnezeu veghetor şi credincios: “Copiii credincioşi ai lui Dumnezeu doresc să ştie când va veni Regele măririi şi prinţul întunericului va fi legat; când vor străluci copiii luminii ca soarele şi întunericul va fi risipit; când vor fi primiţi sfinţii în deplina înfiere divină şi creatura gemândă va fi eliberată din robia stricăciunii; şi când va fi descoperit pe deplin, caracterul glorios al Tatălui nostru ceresc unei lumi uimite, punându-i pe toţi care iubesc dreptatea să-şi plece inimile în adorare, iubire şi supunere.

A fi lipsit de o astfel de dorinţă, arată o lipsă de interes şi apreciere pentru planurile lui Dumnezeu. Apostolii, profeţii şi îngerii toţi au dorit şi au căutat în mod serios să cunoască ce timp a arătat Spiritul lui Dumnezeu prin profeţi. Şi acest interes, din partea copiilor Săi, este întotdeauna plăcut lui Dumnezeu; fiindcă deşi, El niciodată n-a îndeplinit o asemenea dorinţă, în măsură considerabilă deoarece timpul cuvenit încă n-a fost sosit, totuşi El niciodată nu a mustrat un astfel de interes. Din contră, El l-a numit pe întrebătorul Daniel “preaiubit” şi a răspuns întrebării sale atât cât a fost în armonie cu planul Său".

Isus, cel mai mare dintre toţi profeţii

Unii din poporul Domnului au făcut mari greşeli, presupunând că profeţiile Vechiului Testament s-au terminat prin înregistrarea evenimentelor legate de prima venire  a Domnului nostru. Dar faptele examinate atent, arată că multe din acele profeţii vechi, în realitate numai şi-au început împlinirea în această perioadă importantă a istoriei lumii. Răscumpărătorul nostru Însuşi, a fost un cercetător harnic al profeţiei, şi adesea a făcut referire la ceea ce a fost spus de unul sau altul dintre profeţi. Nu numai atât, dar El Însuşi a fost cel mai mare dintre toţi profeţii, pe lângă aceasta fiind obiectul direct sau indirect al tuturor profeţiilor, aşa cum a spus El. Tocmai cuvintele Sale adresate ucenicilor Săi aleşi au fost îmbinate cu preziceri despre viitor. Aproape toate parabolele Sale au fost preziceri şi previziuni a lucrurilor care vor veni.  Atât de importante a considerat El cuvintele profeţilor, încât întotdeauna le-a amintit ucenicilor Săi importanţa acordării atenţiei cuvântelor Sale profetice. Găsim acelaşi lucru, a fi adevărat, despre apostoli care au fost aleşi în mod special pentru a întregi Vechiul şi Noul Testament. Cineva nu poate greşi observând că părţi mari din scrierile apostolului Pavel, Petru, Iacov, Ioan şi Iuda, au fost scrise în întregime din preziceri despre viitor şi din îndemnuri pentru credincioşi, să aştepte treji şi să dea atenţie acestor scrieri.

Demnitatea supremă şi măreţia înaltei chemări a Bisericii implică studiul acelor adevăruri care sunt în legătură cu evenimentele interesante şi minunate de la sfârşitul cursului ei pământesc şi glorificarea ei împreună cu Cristos. Cine ar fi putut crede, că Dumnezeu ar întinde înaintea noastră marea hartă a profeţiei dacă El nu ar fi dorit ca poporul Său s-o cerceteze şi să cugete asupra desfăşurării ei minunate? Şi pentru ce ar fi dorit Dumnezeu să schiţeze înainte, atât de atent, prin instruirea minţii profeţilor calea neobişnuită şi specială a iubitului Său Fiu, începând cu experienţele Sale de pe pământ şi trasând în acelaşi fel toate căile, până la triumful glorioasei Sale Împărăţii în Veacul viitor, dacă El nu ar fi ştiut că poporul Său ar fi ajutat şi avantajat prin o astfel de prezicere? Ba mai mult încă, dacă El nu ar fi considerat că aceasta ar fi necesar pentru a-i întări şi edifica, El n-ar fi făcut aceasta. Invitaţia binecuvântatului nostru Mântuitor de a-L urma se referă nu numai la a-L imita pe El în integritatea noastră morală şi în exercitarea facultăţilor noastre spirituale — în consacrarea noastră, etc., ci şi în a-L urma pe El în exemplul Lui ca cercetător al profeţiei divine; şi în special este important să respectăm instrucţiunile Sale, să dăm atenţie îndemnurilor Sale personale în ce priveşte importanţa profeţiei şi importanţa profeţiei apostolilor Săi aleşi, care au fost inspiraţi de Dumnezeu ca să ne dezvăluie poziţia şi realizările viitoare ale slăvitului nostru Împărat.

Cel mai înalt stimulent pentru o viaţă sfântă

În timp ce examinăm acest domeniu admirabil, al făgăduinţelor şi descoperirilor profetice, găsim în acestea presărate nu numai prezicerile inspirate, ci şi învăţături alese şi minunate, ilustraţii practice şi regulamente care împreună formează cel mai înalt stimulent pentru o viaţă sfântă. Coardele harfei profetice au fost atinse de oameni sfinţi, din aproape toate păturile societăţii omeneşti: de regi puternici şi oameni de stat, cât şi de ţărani smeriţi, a căror ocupaţie a fost de a ara pământul, fiind angajaţi şi în alte activităţi modeste. Mai presus de toţi, Acela care ocupă cea mai înaltă poziţie în Universul lui Dumnezeu, a atins coardele harfei profetice şi a scos din ele cele mai dulci şi mai fermecătoare melodii. “Vom dezaprecia noi", a zis cineva “o astfel de tovărăşie sublimă şi ne vom lipsi de o astfel de bucurie spirituală, doar din cauza unei prejudecăţi neautorizate, împotriva studiului adevărului profetic"?

Numai prin intermediul profeţiei aflăm destinul acestei lumi prezente, în care trăim. Dezvoltarea, stăpânirea şi prăbuşirea imperiilor întinse au fost prevăzute şi prezise cu sute de ani înainte de împlinirea lor, acestea făcându-ne în stare să cunoaştem unde trăim pe fluviul timpului. Cel care este familiar cu profeţia divină, poate privi înapoi şi poate înţelege pe deplin, că numai Dumnezeu este acela care “schimbă timpurile şi împrejurările", care “răstoarnă şi pune pe împăraţi", care ştie “ce este în întuneric", şi “descopere ce este adânc şi ascuns". Unii ca aceştia pot să vadă clar, ceva grav în tendinţa evenimentelor, aşa cum ei înşişi le-au dezvăluit, spre o criză inevitabilă în afacerile omeneşti — o criză care va aduce acestei lumi, Împărăţia după care omenirea s-a rugat vreme îndelungată. Mersul evenimentelor istoriei, multor secole, au fost şi sunt tema rodnică a harfei profetice, şi aceste profeţii ne arată că noi ne apropiem, încet dar sigur, de un punct special de cotitură hotărât de Atotputernicul şi care va culmina într-o descoperire a destinului şi speranţei omeneşti. Nouă ni se dă posibilitatea să înţelegem că fiecare revoluţie în afacerile omeneşti ajută la aducerea lumii mai aproape de destinul său profetic: că “toate lucrurile ţin pas cu hotărârea intenţiilor eterne ale lui Dumnezeu; iar creştinul care neglijează să citească istoria în lumina profeţiei, nu va afla altă lumină care să-i lumineze tainele adânci care înconjoară această planetă pământească".

Multe mărturii profetice acum sunt istorie

Cât de puţini ştiu, chiar şi printre pretinşii urmaşi ai Domnului, că multe, foarte multe din prezicerile oamenilor sfinţi din vechime s-au schimbat în istorie; şi ele sunt dovezi ale autorităţii divine a Bibliei. Niciodată n-a fost un timp asemenea cu timpul prezent, când Biblia, ca o descoperire divină, să fie atacată atât de puternic şi discreditată; niciodată nu a fost un timp când aşa de mulţi să fi fost clătinaţi în credinţa lor. Profeţia divină este una, dacă nu cea mai mare armă cu două tăişuri care poate fi mânuită pentru a înfrunta acest atac şi să întărească credinţa celor slabi. Biblia îl provoacă pe cel şceptic să descopere sau să detecteze vreun cusur în afirmaţiile ei admirabile cu privire la viitor. Istoria, astăzi confirmă, atât cât profeţia a devenit istorie, că Biblia este Cuvântul negreşit al viului Dumnezeu. Într-adevăr, douăzeci şi cinci de secole a istoriei evreilor şi a naţiunilor au dovedit autencitatea inspiratului Daniel, care a fost unul dintre acei “oameni sfinţi ai lui Dumnezeu",  ales în mod special pentru a spune înainte istoria acestor două categorii care au fost marii actori pe scena afacerilor omeneşti.

Apocalipsa ca o profeţie

Luând în considerare multele profeţii minunate spuse de Domnul nostru în timpul vieţii Sale pământeşti şi cele care se găsesc în epistolele apostolilor inspiraţi, care şi-au avut îndeplinirea, şi care dacă nu ar fi altele în Noul Testament, sunt atât de multe încât au cerut munca multor istorici şi să se scrie multe volume mari, ce vom spune noi despre profeţia care este superioară tuturor — Apocalipsa, pe care a dat-o Dumnezeu lui Isus Cristos, pentru a arăta servilor Săi lucruri care atunci au început să se împlinească? Nici o altă carte nu a fost tratată atât de rău, nici o altă carte nu a fost atât de calomniată, nici o altă carte nu a fost atât de dispreţuită ca aceasta, cea mai minunată dintre toate prezicerile divine a lucrurilor viitoare. Nici o carte nu a fost atât de urâtă de Satan, nici o carte nu a fost aşa de rău tratată de aceia care se mărturisesc a fi urmaşi, ba chiar de adevăraţii urmaşi ai Autorului Divin. S-a recurs la orice cale imaginabilă, chiar şi de către prietenii descoperirii divine, ca să descurajeze, să discrediteze, să micşoreze, să distrugă influenţa care însoţeşte cuvintele atrăgătoare ale lui Cristos: “Ferice de cine citeşte şi de cei care ascultă cuvintele acestei prorocii", care s-ar îndeplini, dacă urmaşii Săi i-ar da atenţie. Mulţumire-I fie lui Dumnezeu, întotdeauna au existat puţini, şi chiar astăzi mai sunt unii în lume, care au dat atenţie acestei invitaţii iubitoare şi au primit binecuvântarea promisă. Mulţi spun că ea este prea adâncă pentru a fi înţeleasă. Oricum, Biblia nu pune nici un premiu pentru ignoranţa minţii celor care ignoră şi neglijează studiul acestei cărţi binecuvântate. Obiecţia făcută, că se cere un studiu prea serios şi prea sârguincios pentru a cerceta coridoarele adânci ale acestei descoperiri admirabile şi pentru a strânge giuvaerele ascunse pe care le conţine, nu este nicidecum în armonie cu relaţia demnă a fiilor, care există între copiii lui Dumnezeu şi Autorul divin al aceastei minunate dezvăluiri din această carte — dezvăluiri care au fost date în mod special pentru binele lor.

Aşa cum este ea văzută de unii

Ar fi distractiv, dacă nu ar fi fost o problemă atât de impresionantă, a asculta scuzele, critica şi raţionamentele nebune care micşorează şi chiar caută să descurajeze orice  încercare de a pătrunde descoperirile minunate pe care Dumnezeu le-a dat Bisericii. Unii ne spun că niciodată n-a fost intenţionat ca această carte să fie înţeleasă; alţii spun că dacă aceasta trebuie să fie înţeleasă, Dumnezeu va alege pe cineva în mod special, pentru a face cunoscut tainele ei, şi că ei îl aşteaptă pe acesta să vină. Pe de altă parte, există alţii care spun că viziunile acestei cărţi se vor îndeplini în viitor şi că ei le vor înţelege la timpul cuvenit, în timp ce alţii spun contrarul, că îndeplinirea celor mai multe din viziunile ei s-au îndeplinit în trecut, în istoria poporului sfânt al lui Dumnezeu şi ce interes mai avem noi astăzi, în istoria acelora din poporul lui Dumnezeu care au trăit în secolele trecute? Această obiecţie din urmă este, însă, un pretext egoist. Cât de bucuroase sunt inimile acelora care în loc să asculte şi să dea atenţie acestor voci ciudate, au ascultat vocea cea mai măreaţă dintre toate, vocea Domnului Isus Însuşi: “Ferice de cine citeşte" etc. şi şi-au umplut viaţa cu o putere crescândă de ajutor şi  binecuvântare promisă!

Studiind Apocalipsa, unii nu ajung rezultatele dorite pentru că neglijează primul principiu aşezat în Cuvântul divin, necesar a fi remarcat şi folosit în studiul şi interpretarea acestei părţi a adevărului divin, Apocalipsa lui Cristos. Acest principiu important este enunţat de apostolul Petru în cuvintele: “nici o prorocie din Scriptură nu se interpretează singură".

Să ţinem minte, întâi, că aceasta este profeţia la care se referă apostolul — nu Scriptura în general, cum ar dori catolicii să credem. Apostolul zice: “Mai întâi să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se interpretează singură". Aceasta vrea să spună, în mod evident, că profeţia este interpretul său propriu, adică nici o  profeţie nu trebuie să fie citită sau interpretată singură, ca şi cum nu ar avea nici o legătură cu tot planul divin sau cu celelalte părţi ale profeţiei. Cuvintele: “Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului", înseamnă că ea nu este expresia multor minţi omeneşti “ci oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul Sfânt". Aceasta dă de înţeles, că o minte perfectă este autorul şi plănuitorul tuturor profeţiilor; deci în toate aceste profeţii trebuie să fie un fir de legătură şi un întreg armonios. Pentru a ilustra: este relativ uşor a afla o oarecare interpretare demnă de crezare şi o aplicare a ei la o singură profeţie, dar este cu totul un lucru diferit a face ca această aplicare să fie potrivită în planul profetic divin general, sau în aranjamentul întregii profeţii. Cugetul este, că există o schiţă mare, sau un aranjament al profeţiei divine şi aceasta trebuie să fie înţeleasă mai întâi şi fiecare interpretare dată să se potrivească în acest aranjament divin.

Daniel şi Apocalipsa

Scheletul divin al profeţiei îl avem în chipul mare, despre împărăţiile din visul lui Nabucadneţar şi schiţa lui completă în viziunea despre cele patru fiare, împărăţii din Daniel capitolul 7. Aceste două mari schiţe sunt explicate de Dumnezeu, şi explicaţia arată că ele acoperă o perioadă neîntreruptă a istoriei de douăzeci şi cinci de secole, ajungând până la stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Fiecare prezicere mică se potriveşte sau se leagă în mod sigur cu aceste schelete divine ale profeţiei. Viziunile din Apocalipsa sunt în legătură cu această structură a profeţiei în secolul întâi al erei creştine; puterea romană fiind a patra în marea schiţă sau structură  a prezicerii divine. Aceasta nu numai se leagă de acest schelet divin, dar fiecare viziune separată a Apocalipsei, când este înţeleasă corect, se potriveşte tocmai în locul ei, conform unui aranjament al înţelepciunii divine; şi diferitele viziuni îşi găsesc îndeplinirea lor, una câte una într-o ordine succesivă, îndeplinindu-se cu multe detalii suplimentare, până când scheletul  divin, vorbind în mod figurativ, stă pe picioarele sale, întocmai ca acel chip din viziunea lui Ezechiel, îmbrăcat pe deplin în carne. Toate prezicerile care au de-a face cu stăpânirea omului muritor asupra pământului îşi vor ajunge atunci îndeplinirea şi urmează o nouă domnie, o domnie divină. Viziunile descriu autoritatea nemuritoare, când autoritatea umană se termină în Împărăţia lui Dumnezeu. Un tălmăcitor explică astfel acest punct — această metodă a interpretării profeţiei:

“Apocalipsa nu este despărţită de restul profeţiilor scripturale. Ea este strâns legată de cartea lui Daniel din Vechiul Testament şi este în armonie perfectă cu alte învăţături profetice ale Domnului nostru şi ale apostolilor Săi din Noul Testament. În ce priveşte legătura sa cu cartea lui Daniel,  aflăm că obiectul şi simbolurile sale sunt aceleaşi. În timpul când trăia Ioan, trei din împărăţiile amintite întâi de Daniel au fost trecute, dar a patra, sau împărăţia Romană, era în apogeul puterii sale, şi era hotărât ca existenţa ei să continue încă aproape două mii de ani. Daniel a schiţat pe scurt caracterul şi dezvoltarea ei într-un simbol uimitor, al unei fiare cu zece coarne. Ioan descrie mai în detaliu profeţia lui Daniel, folosind aceleaşi simboluri. Mai mult de trei ori este descrisă această fiară înspăimântătoare cu zece coarne în paginile Apocalipsei (în capitolele 12, 13 şi 17). Pe lângă aceasta, cea mai remarcabilă trăsătură a acestei fiare, aşa cum este reprezentată în Daniel — “cornul mic", hulitor, persecutor, ale cărui acţiuni se întind până la venirea Celui Bătrân de Zile la judecată — reapare în Apocalipsa cu detalii mai complete şi în culori mai vii. Înălţarea, poziţia, puterea, mândria, tirania şi blasfemia sa sunt aceleaşi; durata sa, aşa cum este arătată în Daniel  şi Apocalipsa, este aceeaşi şi timpul şi felul nimicirii sale sunt identice. Această asemănare perfectă este, la drept vorbind, cheia principală a Apocalipsei".

Apocalipsa “ne dă o schiţă succesivă, neîntreruptă a evenimentelor care trebuie să aibă loc în istoria vizibilă a Bisericii, din zilele lui Ioan până la a doua venire a Domnului şi de acolo mai departe; dar aceasta o prezintă într-un limbaj simbolic, într-o formă care ar ascunde adevărata însemnătate, pentru un timp, dar care ar permite acesteia să devină clară în mod progresiv, în faza de mai târziu a dispensaţiei".

Armonia dintre pilde şi Apocalipsa

Toate pildele profetice ale Domnului nostru se potrivesc şi sunt în armonie cu marele aranjament sau plan divin, sau cu planul profetiei. “În pilde, Regele este văzut mergând într-o ţară îndepărtată pentru a primi autoritatea Împărăţiei Sale, şi întorcându-se pentru exercitarea funcţiei Sale; în Apocalipsa, Regele este văzut în cer, şi a doua Sa venire, manifestată în slavă, este înfăţişată în mod simbolic şi prezisă. În pilde avem nunta fiului de Împărat, în Apocalipsa “nunta Mielului”. În pilde  fecioarele sunt trezite prin strigătul de la miezul nopţii: “Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”; în Apocalipsa este descrisă sosirea Sa prin evenimentele care o însoţesc. În pilde este descrisă purtarea servilor credincioşi şi necredincioşi şi răsplata corespunzătoare faptelor lor; în Apocalipsa vedem două clase şi rezultatele faptelor lor. Domnul vine şi răsplata Sa este cu El şi El dă fiecărui om conform faptelor sale. Învăţătura pildelor despre Împărăţie, cu privire la răsplata veşnică pentru serviciul credincios, se repetă în Apocalipsa cu toate detaliile şi cu o frumuseţe a imaginii specifice ei.

Aceeaşi armonie se află între învăţăturile profetice ale apostolilor Domnului nostru şi acele din cartea profetică de la sfârşitul Noului Testament. Avertismentele şi prezicerile repetate adesea, în epistolele lui Pavel, cu privire la marea apostazie care se pregătea să aibă loc în Biserica lui Cristos — preziceri care au fost spuse mai mult sau mai puţin clar şi energic, prin intermediul tuturor apostolilor — sunt confirmate prin  simbolurile minunate din Apocalipsa, în special de acea parte din ea, care descrie legătura sa cu Roma şi cu persecuţia martorilor credincioşi ai lui Cristos din partea Bisericii apostate. Profeţia sfântului Iuda, despre venirea Domnului ca să facă judecată împotriva necredincioşilor (menţionată de Enoh, “al şaptelea de la Adam”), este în armonie cu viziunea dată în mod amănunţit despre acea venire şi despre judecata din Apocalipsa; şi de asemenea, prin profeţia lui Petru despre noile ceruri şi noul pământ.

Cartea Apocalipsei îl descrie pe larg pe acesta din urmă (pământul; n. t.) în imagini minunate în capitolele 21 şi 22, adăugând o mulţime de amănunte a trăsăturilor distincte, care sunt omise în întregime în profeţia de dinainte a lui Petru, despre rezultatul din urmă al îndurării divine şi a condiţiei eterne a neamului omenesc".

Profeţia dezvăluie istoria poporului lui Dumnezeu

Noi vedem, astfel, că cele două preziceri minunate din Daniel 2 şi Daniel 7, care sunt explicate divin, reprezintă sau descriu schiţa continuă, succesivă a istoriei lumii pe o perioadă de douăzeci şi cinci de secole, culminând cu cea de-a doua venire a Domnului, dând scheletul divin al guvernămintelor omeneşti în care trebuie să se potrivească toate celelalte preziceri. Mai mult, când aceste preziceri sunt înţelese cum se cuvine, avem descoperit tocmai timpul în istorie, în care viziunile Apocalipsei se îmbină cu cele ale lui Daniel; pentru că noi vedem că acea parte a marii schiţe sau a scheletului, reprezentată în al patrulea mare imperiu Roman, a fost la culmea strălucirii şi puterii sale în timpul când au fost date viziunile sfântului Ioan. Cu alte cuvinte, viziunile Apocalipsei arată istoria poporului lui Dumnezeu în decursul perioadei lungi a puterii romane, în diferitele aspecte, până la prăbuşirea ei la a doua venire a Domnului. După cum devenim familiari cu trăsăturile principale din istoria acestei perioade, suntem în stare să punem toate viziunile minunate, din minunata Descoperire a lui Isus Cristos, la locul lor potrivit.

Ziua şi ceasul nu sunt decoperite exact

Nu găsim nimic, în ceea ce am spus până aici, despre obiectul profeţiei, care să ne dea gândul că prezicerea întâmplărilor viitoare a timpului şi evenimentelor, au avut scopul să dea posibilitate poporului lui Dumnezeu să cunoască momentul sau timpul exact pentru  eliberarea şi glorificarea lor, sau ziua sau anul exact când va fi înlăturată ordinea prezentă şi Împărăţia va fi stabilită. Asemenea informaţii, se pare că nu sunt prezentate în nici o profeţie, desigur aceasta nici nu este necesar. Mai degrabă, prorociile sfinte prezintă astfel de descrieri generale a evenimentelor şi împrejurărilor care să-i permită copilului lui Dumnezeu, serios şi umilit, să cunoască cu aproximaţie timpul sfârşitului şi îndeplinirea tuturor lucrurilor, şi astfel să fie în stare să înţeleagă însemnătatea acestor evenimente şi întâmplări în zilele din urmă, şi înţelegându-le să fie în stare să manifeste evlavie şi curaj creştinesc, atât de necesare tuturor celor care vor dezvolta caracterul lui Cristos şi vor rămâne statornici în credinţă, în mijlocul scenelor emoţionante cu care se sfârşeşte acest Veac.

Fără a stabili timpul exact al eliberării, poporul de astăzi al lui Dumnezeu poate uşor să observe, în lumina multor profeţii, că zilele din urmă sunt într-adevăr aici, că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Evenimentele prezise de Domnul nostru şi de apostoli şi profeţi sunt foarte vizibile şi toate lucrurile merg înspre marele punct culminant, înlăturarea cerurilor şi a pământului simbolic din prezent şi aşezarea noilor ceruri şi noului pământ, Împărăţia lui Dumnezeu, în care va locui dreptatea. Într-adevăr, este foarte important, că Mr. Guinness a fost capabil în lumina condiţiilor existente, cu  cincizeci de ani în urmă, să scrie următoarele:

Dumnezeu a descoperit în mod îndurător viitorul apropiat, fixat

“Aceia care au cercetat cu atenţie acest subiect, cred în mod serios şi pe bună dreptate că acest Cuvânt care ni se cere să-l “predicăm” este plin de dovezi că judecăţile de mult prezise şi mult amânate asupra puterilor papale şi mahomedane, nu numai că au început deja, dar ele se vor îndeplini repede înaintea ochilor noştri, printr-o astfel de distrugere a “Babilo-nului cel mare”, încât întreaga creştinătate va fi cuprinsă de marea căldură îngrozitoare, şi dacă nu aceasta va fi ceea ce va însoţi sosirea glorioasă a Regelui Regilor, totuşi aceasta va fi premergătoare. Cu toată seriozitatea şi înţelepciunea ei dau asigurări fraţilor lor, că aceasta este convingerea lor temeinică, că aceasta este mărturia Sfintelor Scripturi. ... 

Căci dacă noi avem dreptate — dacă este dovadă clară în cartea inspirată, că nici o generaţie anterioară de creştini nu a fost într-o situaţie să aprecieze aşa cum apreciem noi, că ziua lui Cristos a sosit — că timpul pentru evanghelizarea naţiunilor şi adunarea în Biserica celor întâi-născuţi se va termina rapid — că ziua lungă a harului pentru neamuri este pe sfârşite, şi că creştinătatea apostată, aşa de mult timp cruţată prin bunătatea lui Dumnezeu, va fi în curând îndepărtată de asprimea Sa dreaptă — că taina lui Dumnezeu este pe sfârşite şi domnia Sa vizibilă este aproape de a fi inaugurată — că a sosit timpul marelui conflict final al armaghedonului şi al completei nimiciri a oştilor aliate ale răului — dacă avem dreptate când credem că nici măcar o singură profeţie din toată Biblia, care are legătură cu evenimentele de dinaintea celei de-a doua veniri a lui Cristos, nu rămâne neîmplinită — dacă avem dreptate — atunci sigur, de pe fiecare amvon din Anglia ar trebui să răsune mărturia timpului pentru aceste adevăruri — sigur aceste întâmplări măreţe şi foarte importante n-ar trebui trecute cu vederea în predicile niciunui martor credincios al lui Dumnezeu de pe tot pământul. Şi cine n-a studiat subiectul, poate fi într-o atitudine să spună, că noi nu avem dreptate — că aceste lucruri nu sunt aşa.

Fie ca El să dea creştinilor din această generaţie un spirit ca al bereenilor din trecut,  ca să poată căuta cu hărnicie “cuvântul prorociei şi mai sigur” şi să scoată direct din acel izvor sfânt, adevărul despre viitorul apropiat, pe care ni l-a descoperit Dumnezeu în mod îndurător."