“Săgeţile tale sunt ascuţite; sub tine vor cădea popoare şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului." — Psalmul 45:5

Adeseori aflăm că tocmai oamenii care iubesc limbajul figurativ şi simbolic sunt aceia care, cu o ciudată şi inexplicabilă răutate, când ajung la Biblie sunt dispuşi să o ia literal, să ignore frumoasele figuri de stil care se află în ea din abundenţă! Atât de mult persistă acest obicei, încât chiar şi atunci când este vorba de acea carte a simbolurilor, Apocalipsa, ei sunt dispuşi să-i înţeleagă declaraţiile literal — deşi chiar în introducerea ei se face declaraţia că Domnul nostru a trimis-o şi a făcut-o cunoscută prin semne — a făcut semne sau simboluri ca să ilustreze lucrurile care se vor petrece în scurtă vreme. Noi nu îndemnăm la o interpretare a Scripturilor care să ignore semnificaţia lor adevărată şi să le facă să spună tocmai opusul a ceea ce înseamnă ele, aşa cum unii sunt dispuşi să facă; îndemnăm numai să se dea o recunoaştere adevărată şi cuvenită limbajului simbolic, metaforic şi hiperbolic, aşa cum am fi dispuşi să facem când ar fi vorba de unele tipuri şi simboluri folosite în legătură cu afacerile vieţii zilnice. Desigur, nimeni nu poate pretinde că aceasta este o poziţie neraţională.

Când nişte prieteni ne spun că anumite cuvinte îi taie la inimă, sau că anumite întâmplări le-au frânt inimile, ei se folosesc numai de nişte metafore în acelaşi fel în care le folosesc Scripturile. (Fapte. 2:37; Is. 61:1; Luca 4:18) Şi tot aşa, când privim textul nostru, nu trebuie să ne gândim la nişte săgeţi literale care să fie aruncate de către Mesia, şi că acestea vor face ca omenirea să cadă rănită literal înaintea Lui cu aceste săgeţi înfipte în inimi. În altă Scriptură citim: “… îşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat." (Psalmul 64:3, 4). Tot aşa şi aici, săgeţile lui Mesia vreau să repre-zinte cuvintele ieşite din gura Sa; dar precum un izvor amar dă apă amară şi un izvor curat dă apă dulce, tot aşa şi săgeţile lui Mesia, în loc să fie cuvinte amare, aşa cum le aruncă cei răi, vor fi cuvinte puternice de adevăr şi har. Sim-bolismul este asemănător cu cel din Apocalipsa, unde Mesia în slava Sa viitoare, din Veacul Milenar, este ilustrat cu o sabie care iese din gura Sa, cu care loveşte popoarele. Apoc. 19:15.

Sabia Spiritului este Cuvântul lui Dumnezeu. (Efeseni 6:17) Sabia din gura lui Mesia va fi mesajul pe care El îl va trimite: “Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis." (Isaia 55:11). Domnul nostru Isus, ca Purtător de  Cuvânt al lui Iehova, a fost însărcinat nu numai să răscumpere lumea, ci şi să o scoată din starea de păcat, degradare şi moarte, şi să restabilească pe cei doritori şi ascultători la tot ce s-a pierdut prin Adam şi a fost răscumpărat prin Cristos, prin ascultarea Sa şi prin jertfa Sa de pe Calvar. Ca “Mielul lui Dumnezeu", Răscumpărătorul nostru deja “a gustat moartea pentru toţi", murind, “Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu." (Ioan 1:29; Evrei 2:9; 1 Petru 3:18). Totuşi, nu este destul că El pregăteşte, astfel, calea aducând omenirea înapoi la Dumnezeu; nu este destul că Dreptatea lui Dumnezeu a fost mulţumită acum în favoarea noastră. Este necesar în continuare ca Răscumpărătorul să acorde celor răscumpăraţi sprijinul cerut, pentru a fi eliberaţi din lanţurile ignoranţei, superstiţiei, păcatului şi morţii, la libertatea fiilor lui Dumnezeu.

“Acum suntem copii ai lui Dumnezeu"

Această eliberare a omenirii, potrivit scopului divin, se împarte în două părţi: mai întâi o clasă specială care este flămândă şi însetată după dreptate şi care nu este în armonie cu păcatul, este binecuvântată în cursul acestui Veac Evanghelic prin aprecierea veştilor bune ale iubirii şi favorii lui Dumnezeu în Cristos. Clasa aceasta este tratată prin credinţă, şi cuprinde numai pe acei membri ai neamului omenesc, care au urechile de auzit ale credinţei — “cine are urechi de auzit să audă"; pentru că “fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui". Această mică companie din neamul omenesc dispusă şi în stare, cu ajutorul Mântuitorului, să umble prin credinţă şi nu prin vedere, primeşte acum un adevăr special în şcoala lui Cristos, şi o încercare specială în ceea ce priveşte credincioşia lor faţă de dreptate, înainte de binecuvântarea şi încercarea lumii. Cei credincioşi dintre aceştia, la sfârşitul Veacului Evanghelic, având parte de întâia înviere, vor fi “schimbaţi" de la natura umană la natura divină şi vor fi făcuţi părtaşi împreună cu Răscum-părătorul, ca “mireasa" Sa, “trupul" Său, la marea lucrare a Veacului Milenar, de binecuvân-tare, de ridicare a lumii din păcat la dreptate, de aducere a ei din degradare şi mânie, în sus, în sus, până la desăvârşire umană şi la viaţa veşnică într-un paradis pământesc restabilit.

Textul nostru nu se referă la lucrarea Domnului nostru cu Biserica; pentru că noi nu suntem duşmanii Lui. Domnul se va ocupa de clasa duşmanilor după a doua venire a Sa. El arată aceasta în una din pildele Sale, care zice: Un om de neam mare a mers într-o ţară îndepărtată ca să primească o împărăţie, şi s-a întors şi a luat-o în stăpânire. Înainte de plecare El şi-a chemat slugile şi le-a dat poli şi talanţi, zicând: Puneţi-i în negoţ până Mă voi întoarce. La întoarcere, învestit cu  maiestatea, autoritatea şi puterea unei împărăţii, El a chemat mai întâi pe servitorii Săi (clasa Bisericii) şi s-a socotit cu ei, răsplătind pe cei credincioşi, zicând: “Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!" — ai stăpânirea peste cinci cetăţi. (Mat. 25:21). Apoi Împăratul va zice: “Cât despre acei vrăjmaşi ai mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea." (Luca 19:12-27). Omorârea vrăjmaşilor din pildă corespunde întocmai cu ilustraţia din Apocalipsa despre Sabia din gura lui Mesia, cu care El va lovi popoarele; şi corespunde, de asemenea, cu expresia din textul nostru cu privire la săgeţile ascuţite ale lui Mesia, care vor străpunge inimile vrăjmaşilor Săi şi care vor face ca poporul să cadă înaintea Sa. Nu săgeţi literale, nici sabie literală, nici măcel literal sunt înfăţişate aici, ci un mare triumf al Cuvântului Domnului asupra tuturor în decursul domniei Împărăţiei Milenare, care va urma după a doua venire a Domnului nostru.

Cei ce sunt acum invitaţi să devină “turma mică", chiar “cei aleşi", “mireasa, soţia" Mielului, “preoţia împărătească", “trupul lui Hristos", nu sunt doborâţi cu sabia gurii Sale. Mai degrabă, ei sunt aceia care prin diferite experienţe ale vieţii au devenit deja obosiţi în inimă, împovăraţi, privind cu credinţă către Domnul şi dorind ajutorul Său. Mesajul de pe buzele Domnului din timpul prezent nu sunt săgeţi, şi nici sabie pentru cei ce sunt invitaţi să devină urmaşii Săi. Dimpotrivă, invitându-i, El zice: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă". Şi iarăşi El spune că mesajul Său are ca scop să panseze pe cei cu inima zdrobită, să dea uleiul bucuriei în locul unui spirit întristat. — Is. 61:3; Matei 11: 28-30.

Apostolul, vorbind în privinţa aceasta, spune că lui Dumnezeu I-a plăcut, prin  nebunia predicării, să mântuiască pe cei care cred acum. (1 Corinteni 1:21). Nu înseamnă că Mesajul este o nebunie; ci din contră, veştile harului lui Dumnezeu sunt cele mai alese, cele mai mari şi cele mai minunate din câte ar putea să ajungă la urechile omenirii. Dar din punct de vedere lumesc pare o nebunie din partea lui Dumnezeu să Se adreseze lumii, când El declară că marea majoritate a lor sunt surzi, şi că numai ici şi colo pot fi găsiţi unii care să aibă urechi de auzit. De asemenea, mesajul Evangheliei, de răsplătire a celor ascultători, pare o nebunie pentru lume, pentru că aceasta va spune: “Dacă Dumnezeu are toată puterea, de ce nu impune poruncile Sale cu putere şi nu trimite judecăţi ca să oblige la ascultare în loc să trimită un mesaj de iubire şi o invitaţie la ascultare?" Răspunsul nostru este că Dumnezeu caută acum un popor deosebit; şi că după ce va fi adunat această clasă special chemată, special aleasă, special binecuvântată, special încercată, după ce îi va fi glorificat pe aceştia, binecuvântându-i cu marea răsplată a gloriei, cinstei şi nemuririi, atunci va fi timpul Său ca să întrebuinţeze forţa, obligaţia.

Mesia va fi cuceritor

Apostolul Pavel, vorbind despre lucrarea lui Cristos în timpul domniei Sale Milenare, care va urma după venirea Sa a doua, zice: “Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." …  “După aceea, va veni sfârşitul, când El va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu şi Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie îantagonistăş, orice stăpânire şi orice putere" … “Şi când toate Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui care I-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi." (1 Corinteni 15:24-28). Apostolul aduce în discuţie această declaraţie în argumentul său asupra învierii morţilor. El dovedeşte că învierea este pentru întreaga omenire, căci “după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui. Hristos îCap şi corp, Isus şi Bisericaş este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, îîn cursul prezenţei Sale, la venirea Sa a doua în Mileniuş cei care sunt ai lui Hristos".

În decursul acelei perioade milenare, a domniei lui Mesia, se va întrebuinţa forţă în loc de propovăduire; căci mustrarea Sa va lovi în inimile vrăjmaşilor Săi şi toţi vor cădea supuşi Lui. Orice genunchi se va pleca şi orice limbă va trebui să mărturisească. Ferice va fi de lume când Mesia Îşi va lua marea Sa putere şi va domni. Ferice va fi de oameni când săgeţile Sale ascuţite îi vor străpunge şi când judecata Sa va zdrobi ca un ciocan inimile tari, de piatră; pentru că, după cum spun Scripturile, El răneşte ca să vindece. (Osea 6:1) Procesul de vindecare va coincide cu cel de rănire şi de zdrobire; pentru că marele Mesia, Cristos şi Biserica, nu va fi numai Împăratul, numai Stăpânitorul, ci va fi şi Preotul acelui timp Milenar, ca să vindece, să mângâie, să ierte, şi marele Profet care să instruiască miile de milioane de oameni din rasa lui Adam, care au intrat în moarte în cursul domniei păcatului şi a morţii, şi sub influenţele orbitoare ale Adversarului. Nu este de mirare că Scrip-turile vorbesc în cuvinte înflăcărate despre această zi milenară glorioasă, când cunoştinţa Domnului va umple tot pământul! Nu este de mirare că ele descriu aceasta, simbolic, ca răsăritul Soarelui Dreptăţii cu vindecare sub aripile sale. — Maleahi 4:2.

“Cu o splendoare tot mai mare înaintează cu carul tău"

Să observăm contextul nostru: Primul verset spune că Mesajul se referă la Împărat, la Domnul, la Mesia, nu când aşteaptă să fie învestit cu autoritatea Împărăţiei, ci după ce va fi fost astfel învestit, după ce Îşi va fi luat marea Sa putere şi va fi început Domnia Dreptăţii. Să ascultăm descrierea profetică a Împăratului în frumuseţea Sa: “Tu eşti mai frumos decât fiii oamenilor. Harul este turnat pe buzele tale". Aceasta ilustrează bine starea de umilinţă a scumpului nostru Învăţător, când Omul Isus Cristos a demonstrat că era curat în inimă, absolut loial Tatălui, şi în privinţa aceasta mai frumos decât toţi fiii oamenilor, care au fost păcătoşi cu toţii şi în afara căii. Harul de pe buzele Domnului nostru ni se arată prin mesajul pe care El l-a lăsat. “Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta". “Şi toţi mărturiseau pentru El, se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui." — Ioan 7:46; Luca 4:22.

Datorită credincioşiei, loialităţii, harului pe care Domnul le-a demonstrat ca Omul Isus Cristos, Tatăl L-a înălţat înviindu-L dintre morţi, la o natură şi slavă cu mult mai mari decât cea omenească — pe planul cel mai înalt, la natura divină şi la slava, cinstea şi nemurirea ei. După cum spune profetul, Dumnezeu L-a binecuvântat pentru totdeauna. (Psalmul 45:2). Înălţarea Sa este veşnică; cu mult deasupra îngerilor, deasupra domniilor şi puterilor, şi deasupra oricărui nume care este numit. Încercarea şi înălţarea Domnului nostru au fost urmate de invitaţia şi încercarea “micii turme", chemaţi să fie moştenitori împreună cu El în Împărăţie; şi curând aceştia vor fi schimbaţi prin întâia înviere, pentru a putea participa la glorioasa Sa lucrare a Împărăţiei Milenare.

Atunci, timpul fiind venit pentru stabilirea Împărăţiei, Mesia, Capul şi trupul, Îşi va lua marea putere şi va începe domnia Sa milenară. Aceasta este reprezentat în versetele 3 şi 4: “Războinic viteaz, încinge-ţi sabia la coapsă — măreţia Ta şi splendoarea Ta. Şi cu o splendoare tot mai mare, înaintează cu carul Tău, apără adevărul, blândeţea şi dreptatea". Ce ilustraţie nobilă, inspiratoare, a cunoştinţei divine când aceasta va fi dată, la timpul potrivit, pentru legarea lui Satan şi eliberarea tuturor robilor din păcat şi din moarte — nu numai a celor care nu s-au coborât în mormânt, ci şi a celor care se află în marea închisoare a morţii, în groapă! Mesia nu va domni pentru asuprirea lumii, nici pentru înrobirea popoarelor. Dimpotrivă, puterea Împărăţiei va fi exercitată pentru adevăr, blândeţe şi dreptate. Totuşi, aceasta în mod necesar, va însemna o domnie a forţei, o domnie foarte diferită de dispensaţia actuală şi de invitaţia ei evanghelică la dreptate.

Citim în altă parte: “… se împlinesc judecăţile Tale îDomnuluiş pe pământ" — procedurile Sale drepte. Cu alte cuvinte, puterea Sa exercitată pentru adevăr, blândeţe şi dreptate va însemna împotrivirea Sa puternică la eroare, mândrie şi orice nelegiuire, orice nedreptate. Oamenii nu vor mai fi invitaţi să se lase de păcat. Judecăţile, pedepsele pentru faptele rele, vor fi aplicate prompt şi aspru. Lumea, surdă la Mesajul Domnului, oarbă la bunătatea Sa, în afara căii, degradată prin păcat, va învăţa dreptatea în alt mod — fiind făcută să simtă o judecată, o pedeapsă pentru orice faptă rea şi cuvânt rău. Şi la sfârşitul Veacului Milenar încercarea va deveni atât de aspră, încât până şi  nutrirea favorabilă a unui gând neloial cu privire la Cel Atotputernic şi la conducerea Sa de dreptate va duce la moartea a doua.

Nu ne gândim să sugerăm că Mileniul va fi pe de-a-ntregul un timp de pace, bucurie şi binecuvântare. Va fi aşa tot timpul pentru toţi cei ce iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea şi sunt în armonie cu Domnul; însă indignarea Domnului, toată aprinderea mâniei Sale, va arde cu putere chiar de la începutul Veacului Milenar împotriva a tot ce este nedreptate, tot ce este nelegiuire, tot ce este înşelătorie, cu scopul ca acestea să fie înlăturate cu desăvârşire, să fie complet îndepărtate, complet stârpite, pentru ca astfel omenirea să poată fi cu adevărat şi în mod absolut binecuvântată. În armonie cu aceasta versetul 4 din contextul nostru spune: “şi mâna îputereaş Ta cea dreaptă va învăţa pe alţii lucruri înfricoşătoare", lecţii pentru veşnicie pentru mulţi, lecţii care vor fi foarte folositoare pentru neamul omenesc în întregime, lecţii care vor fi îngrozitoare în unele privinţe pentru omenire la începutul domniei. Căci trebuie să se aibă în vedere că Scripturile spun pretutindeni că Împărăţia Milenară, cu toate că va fi o domnie de pace, de dreptate şi de iubire, va fi introdusă printr-un timp de strâmtorare aşa cum n-a fost de când sunt popoarele, strâmtorare prin care instituţiile prezente vor fi răsturnate fiindcă toate sunt nedrepte, nedesăvârşite şi zidite pe liniile egoismului, potrivnice legii iubirii, care va ajunge să predomine spre folosul tuturor. Acesta este acelaşi gând care este adus în atenţia noastră în legătură cu ilustraţia simbolică din Apocalipsa. Acolo se spune că Sabia din gura lui Mesia va lovi popoarele; şi ni se spune că El va conduce popoarele cu un toiag de fier, şi că ele vor fi sfărâmate în bucăţi ca nişte vase de lut. Apocalipsa 2:26-28.

Totuşi, trebuie să facem deosebire între popoarele care vor fi zdrobite — marile sisteme ale egoismului care trebuie să cadă şi să nu se mai ridice — şi oamenii în inimile cărora vor intra Cuvintele Domnului şi care vor fi doborâţi înaintea Lui. Ei vor recunoaşte că sunt păcătoşi şi că mustrările Sale sunt drepte şi judecăţile Sale asupra sistemelor erorii şi nelegiuirii sunt cu totul adevărate şi drepte. Ei vor cădea înaintea Lui; vor recunoaşte puterea divină şi dreapta ei stăpânire asupra afacerilor umane; fiecare genunchi trebuie să se plece şi fiecare limbă tre-buie să mărturisească. După cum spune apostolul Petru cu referire la timpul acesta: “Şi oricine nu va sculta înu se va supuneş de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului." — Fapte. 3:23.

Ilustraţia timpului de strâmtorare care vine şi a epocii glorioase, de binecuvântare, care va urma, este zugrăvită convingător de către profetul Ţefania (3:8), prin care Domnul zice: ““De aceea aşteptaţi numai”, zice Domnul, “până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul îaşezământul socialş va fi mistuit de focul geloziei Mele”". Atât de groaznic va fi timpul de strâmtorare, atât de întinsă va fi răsturnarea instituţiilor prezente, încât Domnul ilustrează simbolic aceasta ca un foc ce arde toată ordinea socială prezentă.

Însă, faptul că acesta nu este un foc literal, şi acesta nu va mistui şi nu va nimici omenirea, ci o va pregăti pentru o binecuvântare mai mare, este arătat în declaraţia următoare a profetului: “Atunci voi da popoarelor buze curate îîn contrast cu mesajul încurcat care se propagă acum de diferitele secte ale creştinătăţii — de Babilonş ca toţi să cheme Numele Domnului ca să-I slujească într-un gând". Ei nu se vor mai numi cu nume de secte şi de partide, păgâne sau creştine. Toţi vor chema pe Domnul, toţi Îl vor recunoaşte ca marele Învăţător; pentru că Domnul va fi Împărat peste tot pământul în ziua aceea. (Zaharia 14:9) Şi Împărăţia de sub tot cerul va fi dată poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. — Daniel 7:27.

“Cerul gurii lui este numai dulceaţă"

În contrast cu cuvintele aspre, de mustrare care vor fi adresate lumii, şi de care oamenii vor avea nevoie şi le vor fi foarte favorabile, avem cuvintele pline de har ale Învăţătorului din timpul prezent, care le vorbeşte tuturor celor care au urechi de auzit. Mesajul Său este înfăţişat ca unul care pansează inimile zdrobite şi dă uleiul şi vinul împrospătării, bucuriei, păcii şi mângâierii. Ce minune deci, că noi apreciem cuvintele: “Ferice de … urechile voastre că aud!". Nu numai că noi am auzit mesajul Domnului nostru Isus, al iubirii Sale pentru noi, şi că El S-a dat ca preţ de răscumpărare pentru mântuirea noastră, dar L-am auzit pe Tatăl zicând că El ne-a vorbit pace prin Isus Cristos, Domnul nostru. El ne spune de asemenea: “Tatăl Însuşi vă iubeşte".

Ascultând, nu numai că am auzit mesajul iubirii şi favorii lui Dumnezeu pentru neamul nostru omenesc, şi cum a fost prevăzut un preţ de răscumpărare şi în consecinţă s-a făcut o pregă-tire pentru binecuvântarea lumii întregi, ci şi învăţăm că ne putem însuşi această binecuvâ-ntare prin credinţă acum, înainte de această aplicare generală, şi că, fiind îndreptaţi prin credinţă, putem avea pace cu Dumnezeu. Şi mai mult, după ce am fost astfel acceptaţi, am auzit glasul Învăţătorului invitându-ne să devenim ucenicii Săi, să mergem pe urmele Sale, să parti-cipăm acum la cruce şi la jertfă cu El şi în curând la coroană.

O, da! El a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie — viaţă veşnică, viaţă care acum vedem că poate fi obţinută de toate familiile pământului, şi nemurire care poate fi obţinută de acei ce astăzi au urechile de auzit ale credinţei şi dorinţa din inimă să calce pe urmele Răscumpărătorului lor.

“Cuvinte minunate ale vieţii!"

Caracterul Aceluia care înaintează cu carul Său, ca biruitor al lumii, ne asigură în privinţa tratamentului Său faţă de cei ce vor cădea înaintea Sa şi vor accepta domnia şi legea Sa dreaptă. Cel care i-a iubit, aşa încât Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru ei, Îşi stabileşte domnia nu pentru dauna lor, ci pentru binecuvân-tarea lor, pentru ridicarea lor, pentru nimicirea vrăjmaşilor lor adevăraţi. Toate slăbiciunile şi degradările stărilor decăzute sunt vrăjmaşii noştri, dacă iubim dreptatea; şi suntem bucuroşi să avem cooperarea Domnului nostru pentru a lupta o luptă bună împotriva acestora. Şi aşa se vor bucura toţi cei drepţi din Veacul Milenar să aibă tot ajutorul pe care El îl poate da. Şi Biserica din acest Veac Evanghelic, care câştigă acum experienţe prin încercări şi disciplinări, vor fi po-triviţi şi pregătiţi, de asemenea, ca să coopereze cu Răscumpărătorul şi Împăratul ei la lucrarea de binecuvântare a neamului omenesc, instru-indu-i pe oameni în căile Domnului şi învăţându-i să meargă în sus pe calea sfinţeniei, la al cărei sfârşit, prin stăruinţă, ei pot dobândi viaţă veşnică.

Să continuăm deci, iubiţi prieteni, să ne rugăm pentru această Împărăţie a lui Mesia, când săgeţile Sale ascuţite vor străpunge multe inimi şi vor face ca mulţimile să cadă sub El şi să-L mărturisească şi să-L adore. Să continuăm să ne rugăm: “Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ". Da, să ne bucurăm că în împlinirea planului lui Dumne-zeu, toţi cei ce nu se bucură să înveţe dreptatea şi să o iubească, şi nu se bucură să urască nelegiui-rea, vor fi nimiciţi cu desăvârşire, aşa încât Dumne-zeu va avea în cele din urmă un univers curat.

Predicile pastorului Russell, pagina 50