1
Elifaz din Teman a luat
cuvîntul, şi a zis:
2
,,Se cade să dea
înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu
vînt de răsărit?
3
Să se apere prin cuvinte
cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?
4
Tu nimiceşti chiar şi
frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de
Dumnezeu.
5
Nelegiuirea ta îţi
cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
6
Nu eu, ci gura ta te
osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7
Tu eşti omul care s'a
născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
8
Ai fost tu la sfaturile
lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
9
Ce ştii tu şi să nu ştim
şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?
10
Între noi sînt peri albi,
bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.
11
Puţin lucru sînt
mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de
blînd?...
12
Încotro te trage inima, şi
ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
13
Ce! împotriva lui Dumnezeu
îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?
14
,Ce este omul, ca să fie
curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15
Dacă n'are încredere
Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea
Lui,
16
cu cît mai puţin fiinţa
urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!
17
Vreau să te învăţ,
ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,
18
ce au arătat înţelepţii,
ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,
19
cărora singuri li se
dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.
20
,Omul cel rău îşi duce în
nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel
nelegiuit.
21
Ţipete de spaimă răsună la
urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra
lui.
22
El nu trage nădejde să
scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;
23
aleargă încoace şi încolo
să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.
24
Necazul şi neliniştea îl
înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25
Căci a ridicat mîna
împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,
26
şi a avut îndrăzneala să
se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27
Avea faţa acoperită cu
grăsime, coapsele încărcate cu osînză,
28
şi locuia în cetăţi
nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.
29
Nu se va mai îmbogăţi,
averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.
30
Nu va putea ieşi din
întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu
suflarea gurii Lui.
31
Dacă se încrede în rău, se
înşeală, căci răul îi va fi răsplata.
32
Ea va veni înainte de
capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.
33
Va fi ca o viţă despoiată
de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34
Căci casa celui nelegiuit
va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.
35
El zămisleşte răul şi
naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l
înşeală.```