1
Iov a luat cuvîntul şi a
zis:
2
,,Şi acum plîngerea mea
este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăduşe suspinurile.
3
Oh! dacă aş şti unde să -L
găsesc, dacă aş putea să ajung pînă la scaunul Lui de domnie,
4
mi-aş apăra pricina
înaintea Lui, mi-aş umplea gura cu dovezi.
5
Aş şti ce poate să
răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
6
Şi-ar întrebuinţa El toată
puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m'ar asculta negreşit.
7
Doar un om fără prihană ar
vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8
Dar, dacă mă duc la
răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu -L găsesc:
9
dacă are treabă la
miazănoapte, nu -L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu -L pot
descoperi.
10
Dar El ştie ce cale am
urmat; şi, dacă m'ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
11
Piciorul meu s'a ţinut de
paşii Lui; am ţinut calea Lui, şi nu m'am abătut dela ea.
12
N'am părăsit poruncile
buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13
Dar hotărîrea Lui este
luată, cine i se va împotrivi? Ce -I doreşte sufletul, aceea face.
14
El Îşi va împlini dar
planurile faţă de mine, şi va mai face şi multe altele.
15
De aceea tremur înaintea
Lui, şi cînd mă gîndesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16
Dumnezeu mi -a tăiat
inima, Cel Atotputernic m'a umplut de groază.
17
Căci nu întunerecul
durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sînt
înfăşurat.