1	Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2	Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;
3	iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
4	îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
5	Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.
6	Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7	Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8	Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.
9	Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.
10	Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;
11	în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;
12	în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
13	Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
14	Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
15	Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.
16	Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
17	Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.
18	Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!
19	Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20	Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,
21	el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...
22	Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23	El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
24	S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.
25	Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``