1
Era un om din muntele lui
Efraim, numit Mica.
2
El a zis mamei sale: ,,Cei
o mie o sută de sicli de argint, cari ţi s'au luat, şi pentru cari ai
blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mînile
mele, eu îl luasem.`` Şi mamă-sa a zis: ,,Binecuvîntat să fie fiul meu de
Domnul!``
3
El a dat înapoi mamei sale
cei o mie o sută sicli de argint; şi mamă-sa a zis: ,,Închin cu mîna mea
argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un
chip turnat; şi astfel ţi -l voi da înapoi.``
4
El a dat argintul înapoi
mamei sale. Mamă-sa a luat două sute sicli de argint, şi a dat argintul la
argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile
au fost aduse în casa lui Mica.
5
Mica acesta avea o casă a
lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii
lui ca preot.
6
În vremea aceea, nu era
împărat în Israel. Fiecare făcea ce -i plăcea.
7
Era un tînăr în Betleemul
lui Iuda, din familia lui Iuda; era Levit, şi locuia pentru o vreme
acolo.
8
Omul acesta a plecat din
cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmîndu-şi
drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica.
9
Mica i -a zis: ,,De unde
vii?`` El i -a răspuns: ,,Eu sînt Levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg
să-mi caut o locuinţă potrivită.``
10
Mica i -a zis: ,,Rămîi la
mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe
an, hainele de cari vei avea nevoie, şi mijloace de trai.``
11
Şi Levitul a intrat la el.
S'a hotărît astfel să rămînă la omul acesta, care a privit pe tînăr ca pe
unul din fiii lui.
12
Mica a sfinţit pe Levit,
şi tînărul acesta i -a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.
13
Şi Mica a zis: ,,Acum,
ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul
acesta.``