1
În vremea aceea, nu era
împărat în Israel; şi seminţia Daniţilor îşi cauta o moşie ca să se aşeze
în ea, căci pînă în ziua aceea nu -i căzuse la sorţi nici o moştenire în
mijlocul semintiilor lui Israel.
2
Fiii lui Dan au luat
dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe cari i-au
trimes din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s'o cerceteze. Ei
le-au zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.`` Ei au ajuns în muntele lui
Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.
3
Cînd erau aproape de casa
lui Mica, au cunoscut glasul tînărului Levit, s'au apropiat şi i-au zis:
,,Cine te -a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?``
4
El le -a răspuns: ,,Mica
face cutare şi cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, şi eu îi sînt
preot.``
5
Ei i-au zis: ,,Întreabă pe
Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.``
6
Şi preotul le -a răspuns:
,,Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este subt privirea
Domnului.``
7
Cei cinci oameni au
plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost,
în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care
să le facă cel mai mic neajuns stăpînind peste ei; erau departe de
Sidoniţi, şi n'aveau nici o legătură cu alţi oameni.
8
S'au întors la fraţii lor
în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: ,,Ce veste ne
aduceţi?``
9
,,Haidem``, au răspuns ei,
,,să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte
bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi
stăpînire pe ţara aceasta.
10
Cînd veţi intra în ea,
veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a
dat -o în mînile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce
este pe pămînt.``
11
Şase sute de oameni din
familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de
război.
12
S'au suit, şi au tăbărît
la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui
Chiriat-Iearim, a fost chemat pînă în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui
Dan).
13
Au trecut de acolo în
muntele lui Efraim şi au ajuns pînă la casa lui Mica.
14
Atunci cei cinci oameni
cari se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvîntul şi au zis
fraţilor lor: ,,Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip
cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.``
15
Ei s'au abătut pe acolo,
au intrat în casa tînărului Levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de
sănătate!
16
Cei şase sute de oameni
din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea
porţii.
17
Şi cei cinci oameni cari
se duseseră să iscodească ţara, s'au suit şi au intrat în casă; au luat
chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, în timp ce preotul
era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor
de război.
18
Cînd au intrat în casa lui
Mica, şi au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat,
preotul le -a zis: ,,Ce faceţi?``
19
Ei au răspuns: ,,Taci,
pune-ţi mîna la gură, şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine
este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminţii
şi unei familii din Israel?``
20
Preotul s'a bucurat în
inima lui; a luat efodul, terafimii, şi chipul cioplit, şi s'a unit cu
ceata poporului.
21
Au pornit iarăş la drum şi
au plecat, punînd înaintea lor copiii, vitele şi calabalîcurile.
22
După ce se depărtaseră
bine de casa lui Mica, oamenii cari locuiau în casele vecine cu a lui Mica
s'au strîns şi au urmărit pe fiii lui Dan.
23
Au strigat după fiii lui
Dan, cari s'au întors şi au zis lui Mica: ,,Ce ai, şi ce înseamnă gloata
aceasta de oameni?``
24
El a răspuns: ,,Dumnezeii
mei, pe cari mi -i făcusem, mi i-aţi luat împreună cu preotul şi aţi
plecat: ce-mi mai rămîne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi: ,Ce ai?``
25
Fiii lui Dan i-au zis:
,,Să nu-ţi auzim glasul; căci altfel nişte oameni amărîţi se vor arunca
asupra voastră, şi te vei perde şi pe tine şi pe cei din casa ta.``
26
Şi fiii lui Dan şi-au
văzut mai departe de drum. Mica, văzînd că sînt mai tari decît el, s'a
întors şi a venit acasă.
27
Au ridicat dar ce făcuse
Mica, şi au luat pe preotul care era în slujba lui, şi s'au năpustit
asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin
ascuţişul săbiei, şi au ars cetatea.
28
Nimeni n'a izbăvit -o,
căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n'aveau nicio legătură cu alţi
oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au
zidit din nou cetatea, şi au locuit în ea;
29
au numit -o Dan, după
numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se
chema mai înainte Lais.
30
Au înălţat pentru ei
chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii
lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, pînă pe vremea robirii
ţării.
31
Au aşezat pentru ei chipul
cioplit pe care -l făcuse Mica, în tot timpul cît a fost casa lui Dumnezeu
la Silo.