Evgen Dovgan, Ucraina

„Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Noul Ierusalim este Biserica lui Cristos, aleasă de Dumnezeu în planul Său înainte de întemeierea lumii. În Efeseni 1:3,4 citim: Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragostea Lui”. Apostolul Pavel de asemenea compară Biserica cu Mireasa lui Cristos. În 2 Corinteni 11:2 citim: “Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”.

În Efeseni 5:22-27 apostolul spune astfel: “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană”. În Romani 15:4 apostolul scrie: “Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi  prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”.

În cartea Estera se povesteşte despre împăratul Ahaşveroş şi împărăteasa Vasti, care pentru neascultare a rămas fără titlul şi poziţia de împărăteasă, iar în locul ei avea să fie aleasă alta. Citim 1:19: “Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile Perşilor şi Mezilor, cu arătare că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia, mai bună decât ea”. Mai departe citim 2:2-4: „Atunci cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat nişte fete, fecioare şi frumoase. Împăratul să pună în toate ţinuturile din împărăţia lui dregători însărcinaţi să strângă pe toate fetele fecioare şi frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub supravegherea lui Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit. Şi fata care-i va place împăratului, să fie împărăteasă în locul Vastiei. Părerea aceasta a fost primită de împărat, şi aşa a făcut”. Mai departe, începând cu versetul 5, se vorbeşte despre Mardoheu şi Estera. Citim: “În capitala Susa era un Iudeu numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin, care fusese luat din Ierusalim printre robii strămutaţi împreună cu Ieconia, împăratul lui Iuda, de Nebucadneţar împăratul Babilonului. El creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n-avea nici tată nici mamă. Fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. După moartea tatălui şi a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet. Când s-a auzit porunca împăratului şi hotărârea lui, au fost strânse un mare număr de fete în capitala Susa, sub supravegherea lui Hegai. Odată cu ele a fost luată şi Estera şi adusă în casa împăratului, sub supravegherea lui Hegai, păzitorul femeilor. Fata i-a plăcut, şi a căpătat trecere înaintea lui. El s-a grăbit să-i dea cele de trebuinţă pentru găteală şi hrană, i-a dat şapte slujnice alese din casa împăratului, şi a pus-o împreună cu slujnicile ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor. Estera nu şi-a făcut cunoscut nici poporul, nici naşterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri. Şi în fiecare zi Mardoheu se ducea şi venea înaintea curţii casei femeilor, ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se face cu ea. Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti. Aşa se ducea fiecare fată la împărat. Şi, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia. Se ducea seara; şi a doua zi dimineaţa trecea în a doua casă a femeilor, sub supravegherea lui Şaaşgaz, famenul împăratului şi păzitorul ţiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul şi ar fi chemat-o pe nume. Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau. Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş, în casa împărătească, în luna zecea, adică luna Tebet, în al şaptelea an al domniei lui. Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei, şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap, şi a făcut-o împărăteasă în locul Vastiei.”

Citim comentariul fratelui Russel: „În istoria mondială Ahaşveroş este cunoscut ca Xerxes. Acest nume înseamnă “rege/împărat”, şi tot ce e posibil ca el să prefigureze pe Cristos. Numele Mardoheu înseamnă “consacrat lui Marte”. Marte se află cel mai aproape de pământ. E posibil ca el să reprezinte pe sfinţii din vechime. Estera cu siguranţă ilustrează Mireasa lui Cristos. Numele Estera înseamnă „Planeta Venus”. Venus este cea mai minunată dintre planete, reflectând cel mai puternic lumina soarelui”.

Este de asemenea clar faptul că Venus este de asemenea numită steaua serii pentru că poate fi văzută doar seara înainte de apusul soarelui. Mai este numită şi strălucirea dimineţii, pentru că Venus poate fi văzută direct înainte de răsăritul soarelui.

Desigur, imaginea este clară doar atunci când este confirmată de Evanghelie, în învăţătura lui Isus Cristos şi a apostolilor. Din nou dorim să amintim cuvintele apostolului Pavel în 2 Corinteni 11:2: “Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”. Să ne îndreptăm atenţia spre faptul că apostolul spune „v-am”, deci se referă la mai multe persoane, iar expresia “fecioară curată” se referă la o persoană. Aceasta ne arată faptul că deşi Biserica este compusă din mulţi membri, în mod simbolic este reprezentată ca o singură Mireasă a lui Cristos. În Matei 22:14 ni se spune: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”.

În Cartea Esterei este descrisă chemarea şi alegerea Bisericii. Aveau să fie chemate fete fecioare, frumoase. Simbolic, aceasta vorbeşte despre faptul că veacul Evanghelic nu este pentru convertirea lumii, ci pentru alegerea Bisericii, a celor mai buni în ochii lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu se uită la inimă. Despre aceasta citim în 1 Samuel 16:7: “Şi Domnul i-a zis lui Samuel: “Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă””. Isus spune că Dumnezeu este acela care conduce pe om către Cristos. În Ioan 6:44 spune: “Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. Invitaţia lui Isus la El nu este adresată tuturor, ci doar celor zeloşi şi încărcaţi spiritual. În Matei 11:28-30 Isus spune: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”.

 Mai sus am amintit despre chemarea Bisericii, care este aratată în Cartea Esterei în ceea ce priveşte alegerea fecioarelor frumoase. Mai departe dorim să vorbim despre pregătirea lor, pentru ca ele să se poată întâlni cu Împăratul. Să mai citim încă o dată în Estera 2:12: “Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti”. Să ne concentrăm atenţia asupra antitipului. Veacul Evanghelic este arătat de asemenea ca un an. Citim în Isaia 61:1, 2: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi”. Citim comentariul versetului 2: „Aceasta este o perioadă de timp, Veacul Evanghelic, pe parcursul căruia Dumnezeu primeşte jertfe pentru păcat”. Psalmul 50:5 spune: „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

Uitându-ne din punct de vedere figurat la cele 6 luni de ungere cu untdelemn de mirt, observăm aici revărsarea Duhului Sfânt asupra Bisericii în ziua Cincizecimii. Despre acest Duh le vorbeşte Isus ucenicilor (Ioan 14:26): „Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Aceasta este perioada pregătirii noastre, deoarece noi ne găsim în şcoala lui Cristos, El este Învăţătorul nostru. În Matei 23:8 citim: „Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi Sunteţi fraţi”. Isus a ales 12 apostoli, i-a învăţat şi i-a pregătit ca să fie Mireasa lui Cristos. În Efeseni 2:20 apostolul Pavel spune: „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos”.

Următoarele 6 luni, fetele erau unse cu creme parfumate pentru pregătirea lor. În antitip, aceasta vorbeşte despre faptul că în timpul pregătirii nu suntem de la început aşa cum ar trebui să fim în final. Acest proces durează o anumită perioadă de timp – de la consacrarea până la moartea noastră. Aceasta nu înseamnă că vom fi pregătiţi numai înainte de moarte. Caracterul nostru trebuie să înceapă să se schimbe din momentul în care L-am cunoscut pe Cristos şi din momentul consacrării noastre. Deoarece nu toţi avem un caracter bun, ci avem caractere moştenite de la părinţii noştri. David, în Psalmul 51:5 spune: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”. După păcatul iniţial al lui Adam, nici unul dintre cei născuţi nu sunt perfecţi. Unele caractere s-au născut mai puţin degradate decât altele. De aceea, schimbarea caracterului pentru unii e mai uşoară decât pentru alţii. În orice caz, toţi trebuie să ne schimbăm caracterul, uitându-ne la Cristos. De asemenea, trebuie să fim unşi cu parfum, ca în vieţile noastre de zi cu zi să putem emana un miros plăcut pentru cei din jur  şi să fim lumini în lume, epistole vii, văzute şi citite de către toată lumea. Apostolul Petru în 1 Petru 2:5 spune: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute îca mirosş lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”.

În Ziua Ispăşirii, Marele Preot a dus sângele viţelului dincolo de văl, a pus pe focul altarului de aur tămâia mirositoare, iar fumul mirositor a pătruns dincolo de văl, aceasta era imaginea rugăciunii către Dumnezeu. În Apocalipsa 5:8 este scris: „Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire din aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor”.

Mai devreme am vorbit despre faptul că niciunul dintre noi nu este perfect. Să ne îndreptăm atenţia către cuvintele apostolului Ioan (1 Ioan 1:7-9): „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Se ridică întrebarea: de ce sângele lui Cristos ne curăţeşte doar atunci când umblăm în lumină şi avem părtăşie unii cu alţii, adică, atunci când luăm parte la adunările poporului lui Dumnezeu? De aceea pentru că sângele lui Cristos ne curăţeşte doar atunci când ne mărturisim păcatul şi ne rugăm ca Tatăl Ceresc să ni-l ierte. Iar când nu avem părtăşie, nu are cine să ne arate păcatele noastre, deoarece singuri nu le vedem. Iar nevăzându-le, nu vom cere iertare pentru ele şi nu ne vor fi iertate. Atunci sângele lui Cristos nu ne curăţeşte.

Apostolul Ioan în 1 Ioan 2:1-5 spune: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El”.

Mai devreme am amintit că miresmele sunt rugăciunile sfinţilor. De aceea apostolul Pavel în Efeseni 6:18 spune: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.

Dorim să amintim încă o dată imaginea din cartea Esterei. Atunci au fost chemate şi alese cele mai frumoase fete. Ele au trecut printr-un proces lung de pregătire, pentru ca una dintre ele să poată fi aleasă ca împărăteasă.  Fiecare dintre acele fete spera sa fie aleasă ca împărăteasă. Asemănător şi în antitip. În Matei 22:14 Isus Cristos spune: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. Din Biblie ştim că Turma Mică şi Turma Mare vor fi compuse dintre cei chemaţi în timpul Veacului Evanghelic. Despre aceasta se vorbeşte în Apocalipsa 7:1-4: „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. Şi de asemenea în Apocalipsa 7:9, 10: „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Această imagine a Esterei, care a fost aleasă ca împărăteasă, corespunde Bisericii alese, care este formată din 144 de mii. Fetele care au fost pregătite, dar nu au fost alese, corespund Turmei Mari care va fi în Templul lui Dumnezeu (care este Biserica), slujind zi şi noapte.

Dorim să subliniem faptul că este doar o chemare pentru a deveni membru al Bisericii, deşi mai târziu urmează o împărţire în două clase: Turma Mică (Biserica) şi Turma Mare. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel în Efeseni 4:1-5: „Vă sfătuiesc, deci, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţa, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez”. Aceasta scoate în evidenţă faptul că şi Turma Mare face parte din această chemare.

Însă toţi cei chemaţi au duşmani, care se împotrivesc pregătirii lor. Acei duşmani sunt: în primul rând – corpul nostru. Către Galateni 5:16-26, apostolul Pavel spune: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii”.

Cel de-al doilea duşman al nostru este lumea. În 1 Ioan 2:15-17 este scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lum e: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac”.

Iar cel de-al treilea şi cel mai mare duşman al nostru este diavolul. În 1 Petru 5:8-11 este scris astfel: „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”.

Ce bine că avem un Dumnezeu atât de bun, un Dumnezeu plin de har! Apostolul spune: fie ca El să vă facă perfecţi, să va întărească, să va consolideze, deoarece singuri suntem lipsiţi de putere pentru a lupta împotriva duşmanilor noştri, dar în special împotriva celui de-al treilea duşman, Satan, şi împotriva puterilor lui demonice. În rugăciunea Tatăl nostru ne rugăm: şi nu ne duce în ispită (deci nu ne lăsa în încercări), ci izbăveşte-ne de cel rău (Matei 6:13). Nu de puţine ori cel rău se străduieşte să ne orbească nu doar în ceea ce priveste lucrurile pământeşti, dar şi în cele spirituale. Nouă ni se poate părea că facem binele, dar mai târziu să înţelegem că am fost orbiţi de el şi mai apoi suferim material sau fizic, deoarece Dumnezeu permite încercări asupra noastră ca să călcăm pe calea pe care El ne-a arătat-o în Cuvântul Său.

Apostolul Pavel în Evrei 12:4-8 spune: „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii”. Apostolul vorbeşte şi despre sine (2 Corinteni 12:7-9): „Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine”. Ştim că atunci când apostolul a orbit în drumul său către Damasc, iar mai apoi, după cum spune cuvântul Domnului, şi-a recăpătat vederea parţial, Apostolul aminteşte despre vederea sa în epistolele sale. În Galateni 6:11 el spune: „Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!” Iar în Galateni 4:15: „Unde este, deci, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat”. Acest „ţepuş” a fost probabil ceea ce i-a amintit despre persecuţia asupra Bisericii. În 1 Corinteni 15:9 apostolul scrie: „Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu”.

Alegerea şi pregătirea Bisericii este asemănată de apostolul Pavel cu întrecerile în alergare, cu scopul de a ajunge în final la premiu. În 1 Corinteni 9:24-27 el spune: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Singura care primeşte premiul este Biserica, ilustrată în caracterul Esterei. Alegerea şi pregătirea Bisericii se va termina curând. Atunci se va îndeplini şi ilustraţia arătată prin Estera, şi prorocia arătată în Psalmul 45, care se numeşte „Unsul şi Mireasa Lui”: „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: “Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava, da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate! Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă. Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde. Printre prea iubitele tale sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale. Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta. Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur. Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine. Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului. Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara. Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.” Amin.