Scripturile ne invaţă sa nu avem pofte si sa nu fugim dupa lucrurile trecatoare ale acestei lumi....dar totuşi cum sa luptam cu eul nostru astfel incât sa ne displaca lucrurile pentru care fugeam pina acum si care prin natura noastra decazuta le-am practica cu mare placere numai interzise de n-ar fi, si mai mult decit atit, încă si sa ne placa sa facem cu rivnire si zel ceea ce trebuie sa faca un creştin adevarat limitindu-ne de la atitea oferte materialiste care ne inconjoara si ne-ar putea ispiti sa ocupe din nou un loc proeminent in inima noastra chiar pe neobservate? Mai pe scurt: Cum sa fac sa-mi placa ce trebuie sa-mi placa...si cum sa fac sa nu-mi placa aceea ce tare mi-a placut pina acum...dar nu este bine?

Credem ca orice om sincer isi pune intrebari de acest gen, atunci cand se gandeste sa urmareasca "pacea . şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul."Evrei 12:14

"Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întîi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să -l sfîrşească?" Luca 12:48

Deci, Cum sa luptam cu eul nostru astfel incit sa ne displaca lucrurile pentru care fugeam pina acum si care prin natura noastra decazuta le-am practica cu mare placere-numai interzise de n-ar fi?

 Pare imposibil, nu-i asa? Asa i se parea si lui Nicodim cand i s-a spus ca trebuie sa se nasca din nou. Ioan 3:4-7 Uneori pare mai usor pentru o camila sa treaca prin urechile acului decat pentru noi sa ne indreptam. Şi totusi, raspunsul este cel dat de Isus: ,,Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu" Luca 18:25-27

Ce ni se cere noua, deci? "O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd", Credinta prezentata in Evrei 11, pe care va rugam sa-l cititi cu atentie.

Isus le-a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă. Matei 17:20

Dupa importanta care se da credintei, in Biblie, sau citind Romani 7:14-25, cineva ar putea crede ca Dumnezeu ne va schimba in mod miraculous sau ne va mantui asa cum suntem, marturisind numai credinta si fara a necesita nici un efort din partea noastra.

Credem ca Dumnezeu trateaza cu noi dupa principiul vointei libere. Isus ne cheama "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" Matei 11:28 si daca cineva vine la El, "din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura". Ioan 7:38 El ne-a "chemat din intuneric la lumina Sa minunata." 1 Petru 2:9

Intelegem ca, cine raspunde acestei chemari se simte, intr-o masura oarecare, "trudit si împovărat" si se vede in intunerec, dorind cu sinceritate sa iasa la lumina Sa minunata si sa primeasca odihna. Avand parte de lumina, intelegem repede ca dupa omul din lăuntru am vrea sa facem voia lui Dumnezeu si ca in minte am primit a lege deosebita, in dezacord cu legea care ne carmuiesete madularele, intelegem "Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi". Galateni 5:17

"Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului". umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu". Romani 8:1-16

Potrivit cu Romani 12:1,2, prin credinta trebuie sa ajungem la o minte noua si ne trebuie o vointa noua, ca sa aplicam in viata ceea ce mintea noua ne arata ca fiind "voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită".

Omul cu mintea noua recunoaste ca "drepte si adevarate" legile si oranduirile lui Dumnezeu, care ne porunceste "s-o rupem cu paganatatea", sa umblam "carmuiti de Duhul", sa "nu iubim lumea nici lucrurile din lume", sa nu ne "potrivim chipului veacului acestuia", sa nu lasam ca pacatul sa domneasca in corpurile noastre muritoare, sa aducem trupurile noastre ca o "jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu".

Daca ne-am predat cu adevarat lui Dumnezeu, zicand: "vin sa fac voia Ta, Dumnezeule", n-ar trebui sa existe targuiala intre mintea noua si fire. Nu este loc pentru un om cu mintea indoita! Daca mintea nu este convinsa ca un lucru sau o fapta oarecare este pacat, si daca nu "ne doare" acest pacat, atunci lupta este pierduta.

Credem ca nu este gresit sa aplicam indemnul apostolului Iacov (1:5-8) in felul urmator: "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte ceva sau nu poate ceva, sa ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi îi va fi dat sau va fi ajutat. Dar sa ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vînt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva dela Domnul, căci este un om nehotărît şi nestatornic în toate căile sale."

Isus le-a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ,Mută-te de aici colo`, şi s'ar muta; nimic nu v'ar fi cu neputinţă. Matei 17:20

Referitor la acest subiect vă recomandăm să citiţi următoarele articole care arată foarte lămurit  lupta între voinţa nouă şi eul nostru şi paşii necesari în această luptă:

CUM AJUNGEM LA DEZVOLTARE CA NOI CREAŢII  

CUVENITA OMORÂRE A TRUPULUI