(Rapoarte de la convenţii, pagina 122)

Dragi prieteni: Sunt foarte bucuros să fiu cu voi în această seară — peregrini, străini şi călători, în privinţa acestei lumi, bătrâni şi diaconi în Biserica lui Cristos, din toate denominaţiile, indiferent de liniile denominaţionale. M-am gândit că mi-ar plăcea să discut puţin cu voi, fiindcă mi se pare, în primul rând, că o mare lucrare vă revine în legătură cu lucrarea de seceriş a Domnului. Şi, în al doilea rând, fiindcă cred că cei care ocupă vreun loc de serviciu în casa Domnului au în mod corespunzător ispite şi încercări grele, şi fiecare dintre noi trebuie să simţim responsabilitatea poziţiei şi pericolele pentru picioarele noastre. Ştiţi că este foarte uşor să ne gândim la alţii şi la căderea altora şi la alunecarea altora, dar este o chestiune foarte importantă, cred, să ne gândim la noi înşine. Privind la interesele generale ale lucrării Domnului, când am văzut pe cei care sunt în pericol şi pe cei care alunecă, am observat de ani de zile că o mare parte dintre ei sunt cei care au avut locuri influente în Biserica lui Cristos — poziţii de serviciu importante în corpul lui Cristos — şi simt că aceste cuvinte ale apostolului sunt pe deplin dovedite, când a zis: “Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră”. Aşa că, în timp ce este un lucru foarte onorabil să fii un servitor în Corpul lui Cristos, aceasta implică o foarte mare responsabilitate şi pericol, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fim noi respinşi. În experienţa mea personală, dragi prieteni — şi nu vreau să vă spun nimic ce nu simt că mi se aplică şi mie — aceasta mi-a stat greu pe minte şi pe inimă de câţiva ani. Am observat pe unii care s-au depărtat de adevăr şi mi-am zis: Unii dintre aceştia au intelect bun, unii dintre ei cel puţin văd lucrurile foarte clar, şi dacă ei au putut vedea odată clar şi, după cât se pare, au fost foarte inteligenţi în adevăr, şi apoi să-l piardă şi să le devină neclar, n-aş putea şi eu să cad la fel de la poziţia de favoare şi de la cunoştinţa adevărului? Şi inima mi-a răspuns, da; şi I-am zis Domnului: “Doamne, păzeşte-mă, ţine-mă în mâna Ta cea puternică”.

Deşi nu trebuie să încercăm să judecăm pe nimeni şi să zicem: “Eşti aşa şi aşa, ai prea mult din aceasta şi prea puţin din aceea”, totuşi nu putem neglija unele condiţii pe care le ştim, şi după ce unul a căzut, nu este nepotrivit cel puţin să spunem: “Pe ce a alunecat?” La vremea aceea ar putea fi nepotrivit să judecăm că cineva alunecă, fiindcă nu-i putem judeca inima, dar după ce a alunecat, atunci cred că este corect şi potrivit să privim şi să vedem pe ce a alunecat acea persoană.

Îmi amintesc de mine, ca băiat, treceam într-o seară pe o stradă din Pittsburgh după ce ninsese, şi am călcat peste una dintre acele chepenguri de pivniţă vechi, netede, de fier, care era acoperit cu un strat subţire de zăpadă. Cum am călcat pe el, cum am căzut, uite aşa de repede (pocneşte din degete). Şi în cădere m-am gândit la Scriptura care zice: “Mândria merge înaintea distrugerii şi un spirit mândru înaintea căderii”. Cred că nici n-am apucat să ating bine chepengul pivniţei până mi-a şi trecut aceasta prin minte. Nu ştiu să fi avut vreun spirit mândru în legătură cu acea cădere, dar am tras concluzia că aş putea învăţa o lecţie bună din ea. Am urmărit, şi experinţa mea este că se află locuri alunecoase pe calea spirituală, şi când mergem neglijent, gândindu-ne la altceva, şi nu suntem atenţi la picioarele noastre, nu ne uităm unde călcăm, este posibil să cădem rapid. Şi, în măsura în care judecata îmi permite să determin, lucrul care s-a dovedit cel mai dezastruos pentru cei care au căzut, a fost spiritul mândriei şi egoismului. Ştiţi ce vreau să spun. Cred că adesea este bine să fim atât de în gardă asupra acestui subiect, încât dacă găsim că se strecoară cândva vreun sentiment al unei dispoziţii de a ne pune de-a curmezişul cuiva, mai bine ne-am pune întrebarea: de ce vreau să mă pun de-a curmezişul acelui frate? Numai fiindcă este necesar şi potrivit, sau am ceva simţământ de mândrie? Şi oricare ar fi chestiunea care apare, trebuie să ne supraveghem atent pe noi înşine, inima noastră. *Desigur, vrem să ne supravegem limba şi toată conduita vieţii, dar în special inima. Care este motivul? De ce ai zis aceea? De ce ai făcut aceea? Care a fost motivul din spatele acelei acţiuni? Şi când ne criticăm astfel, facem ceea ce a vrut să spună apostolul Pavel când a zis: “Umblaţi cu băgare de seamă”. A umbla cu băgare de seamă înseamnă a privi în jur să vezi unde calci. Şi astfel, voi şi cu mine, dragi fraţi, în măsura în care avem de făcut serviciu pentru marele Împărat, ne dăm seama că adversarul nostru, Diavolul, umblă căutând pe cine să prindă în capcană şi în cursă şi să-l poticnească, şi în aceeaşi măsură ne dă atenţie specială. Sunt convins că mie îmi dă multă atenţie. Desigur, suntem bucuroşi pe de altă parte că Domnul de asemenea ne acordă atenţia Sa. Oricine este în mod special asaltat de către adversar, putem fi siguri că Domnul Se îngrijeşte în mod special de el, dacă este al Său şi este loial în inimă. “Îngerul Domnului face tabără în jurul celor care se tem de El şi-i scapă.”  !!!

Nu este gândul meu să insuflu un spirit de frică înrobitoare, ci un spirit de mare reverenţă faţă de Dumnezeu şi un sentiment intens că suntem în cea mai importantă lucrare şi că suntem în ea numai ca servitori ai lui Dumnezeu şi ca servitori ai Bisericii, şi se cade să facem tot ce ne stă în putere să slujim turma lui Dumnezeu şi să n-o facem din vreun motiv egoist, din vreun spirit de laudă de sine, sau mândrie, sau înălţare de sine în faţa oamenilor, ci numai, cum pot eu servi mai bine pe Domnul şi pe cei care sunt ai Lui? *Şi acolo unde este acel spirit, cred că este siguranţă, şi dacă este vreun alt spirit, şi dacă constataţi că sunteţi în căutare de o poziţie, cred că veţi găsi că sunteţi într-un loc periculos şi să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru eliberarea voastră.* Nu sunt singurul care a observat aceasta. Unii fraţi iubiţi mi­­­-­au scris în legătură ce aceasta. Mă gândesc la câţiva fraţi peregrini care mi-au scris zicând: “Frate Russell, aş dori să pui ceva în Turnul de Veghere care să fie de ajutor pentru cruţarea şi protejarea noastră a peregrinilor. Când mergem în diferite locuri iubiţii prieteni ne laudă atâta încât”, cum zicea unul dintre cei care au scris, “în ceea ce mă priveşte, simt uneori că mi se umflă capul, şi ştii că acela este un sentiment periculos”. Avea dreptate, a fost periculos. *Este bine ca poporul Domnului de pretutindeni să-şi exercite judecata şi să nu vorbească în termeni prea laudativi despre cineva, ci să vorbească în termeni cât de laudativi îi place despre Cel Mare care ne-a dat adevărul — despre Domnul. Dar nu lăudaţi pe nimeni în mod nepotrivit.* Unii poate că suportă acest lucru, dar alţii nu, şi vouă şi mie ne-ar părea foarte rău dacă am constata că suntem răspunzători  în cele din urmă pentru că am ajutat pe un frate să se poticnească pe cale. Vedeţi, însuşi faptul că ei menţionează acest lucru arată că şi alţii în afară de mine au simţit importanţa situaţiei şi responsabilitatea poziţiei.

Când mă gândeam la această mică adresare din această seară, mi-a venit în minte un anumit text din Scriptură, cuvintele apostolului când i-a cehmat pe Bătrânii din Efes, când era în drum spre Ierusalim şi nu avea timp să meargă în cetate, Bătrânii au mers să-l vadă aproape de corabie şi când erau împreună le-a zis: “Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele Celui al Său” (Fapte 20:28). Remarcaţi modul în care spune apostolul: “Luaţi seama la voi înşivă”. Aceasta vine întâi, dragii mei fraţi, pentru toţi. Dumnezeu vede că este mai important ce faceţi pentru voi decât ce faceţi pentru alţii, şi aşa vede şi pentru mine, şi ca eu să fiu mai specific în ceea ce mă priveşte pe mine însumi decât pe alţii, nu contează cine ar fi. *Este bine ca eu să simt responsabilitatea faptului că sunt servitor al Domnului şi purtător de cuvânt şi ambasador, şi este bine ca voi să simţiţi responsabilitatea voastră în orice spuneţi şi în orice faceţi şi în toată purtarea, amintindu-vă de influenţa pe care aceasta o va avea asupra altora, fie pentru bine fie pentru rău, dar este totuşi mai important pentru voi înşivă. *Dumnezeu spune că această chestiune trebuie să înceapă cu voi, în inima voastră, şi cu mine, în inima mea. “Luaţi seama la voi înşivă.” Aceasta înseamnă, dragi prieteni, o supraveghere foarte atentă, o supraveghere a motivelor noastre, o supraveghere a tot ce facem — atenţie strictă — nu numai că aţi dat atenţie anul trecut şi aţi făcut un inventar şi aţi văzut atunci starea inimii voastre şi aţi văzut-o bună. *Am găsit în experienţa mea că este important pentru poporul Domnului, şi în special pentru cei care sunt în loc proeminent, să-şi facă inventarul stării lor în fiecare seară. Cum stai în seara aceasta, înainte de a merge la culcare? Care este starea inimii tale? Cât de aproape eşti de Domnul? Ai vreo pată pe haină, vreo încreţitură pe haina de nuntă? Dacă da, îndepărtează-le. Este un singur mod. Cel care nu-şi curăţă petele pe care le adună şi încreţiturile pe care le adună, nu este într-o stare de a învăţa turma lui Dumnezeu  nimic despre acest subiect. Acest lucru începe cu voi înşivă, dragi prieteni. “Luaţi seama la voi înşivă.”

Atunci, în al doilea rând, veţi fi în starea potrivită să luaţi seama la turma lui Dumnezeu, pe care El a cumpărat-o cu sângele Fiului Său. De câtă atenţie are nevoie turma? De toate puterile voastre imperfecte şi de toate puterile mele imperfecte. Este un privilegiu minunat să fim ambasadorii lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu ar vorbi, ca şi cum am fi putrătorii Lui de cuvânt. *O,dacă doar am putea simţi în această seară stând aici, şi am simţi în fiecare zi, că aceasta nu este o podoabă sau o medalie, sau ceva ce să fie expus să se vadă, ci este o responsabilitate de care trebuie să dăm socoteală! Dacă aveţi privilegii mari, aveţi şi responsabilităţi mari. Dacă Biserica lui Cristos v-a dat o poziţie, atunci îi datoraţi lui Dumnezeu să vă gândiţi, cum a spus apstolul, că Spiritul sfânt v-a făcut supraveghetor — nu numai că turma lui Dumnezeu v-a făcut supraveghetor, nu numai că ei au votat pentru voi să fiţi bătrân sau diacon în Biserică, ci că Dumnezeu a fost în spatele acestui lucru şi tot aranjamentul este de la El.*Că voi trebuie să recunoaşteţi şi să simţiţi responsabilitatea, nu numai faţă de acei fraţi care v-au ales, ci şi că Dumnezeu a fost în spatele întregului aranjament şi că ei au acţionat potrivit scopului şi aranjamentului acela în alegerea voastră, iar voi în faptul că aţi acceptat alegerea, aţi răspuns nu numai la voturile lor, ca voturi ale atâtor Noi Creaturi în Cristos, ci fiindcă aţi înţeles că Spirtul sfânt acţiona şi se mişca potrivit îndrumărilor Cuvântului lui Dumnezeu, prin acei fraţi care au votat astfel, şi prin urmare responsabilitatea voastră este dublă: faţă de ei, că aţi acceptat voturile lor şi aţi acceptat serviciul pe care vi l-au oferit, şi faţă de Dumnezeu recunoscând că toate afacerile Bisericii lui Cristos sunt sub supraveghere divină. Cum spune apostolul: Dumnezeu a pus pe diferiţii membri în corp cum Îi place Lui, şi dacă noi nu suntem credincioşi cu acest aranjament, El poate să-l desfacă şi să facă alt aranjament. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi şi să simţim pe deplin şi puternic această responsabilitate faţă de Dumnezeu şi faţă de turma peste care Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori.

Apostolul continuă şi zice că Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori cu un anumit scop — cu un anumit obiectiv în vedere. Care a fost obiectivul? Obiectivul Spiritului sfânt în faptul că ne-a făcut supraveghetori ai turmei a fost ca să putem întreţine lumea? Nu. Ca să hrănim lumea? Nu. Să gâdilăm urechile Bisericii? Nu. Ca să ne scoatem în evidenţă şi să strălucim? Nu. Care a fost obiectivul Spiritului sfânt în faptul că ne-a făcut spuraveghetori? Răspunsul apostolului  este că *Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori ca să putem hrăni turma. Ce înseamnă a hrăni turma? Înseamnă a-i da hrana la timpul cuvenit, a o nutri. Ei bine, sunt unii care au sentimentul că ei trebuie să dea turmei acel fel de hrană care să mărească mai mult de cel care o dă, şi dacă nu vor găsi un mod de a se mări pe ei înşişi în legătură cu ea, nu vor hrăni pe nimeni. Acesta este un lucru greşit. Toţi ştim că este greşit. Ei ştiu că este greşit. Ei nu s-au gândit la responsabilitatea poziţiei lor. Atitudinea potrivită, dragi fraţi, şi sunt sigur că veţi fi de acord cu mine, este aceasta: Dumnezeu doreşte ca turma Sa să fie hrănită; El v-a dat vouă şi mie ocazia de a servi în acea direcţie; El aşteaptă de la noi să lăsăm la o parte complet eul şi să ne devotăm cu energie să facem tot ce putem ca să hrănim turma, ignorând eul. Nu contează dacă ei au vreun respect sau nu, nu contează dacă ei vă măresc sau nu; mergeţi şi hrăniţi turma — cealaltă chestiune lăsaţi-o să se îngrijească singură de ea. Dar opinia mea este că turma va şti în cele din urmă dacă aţi hrănit-o sau nu şi turma vă va aprecia în cele din urmă ca servitor. Nu vă va aprecia ca domn şi ca stăpân şi ca împărat peste ea, şi voi să nu doriţi să fiţi apreciaţi în felul acesta. *Atitudinea potrivită pentru tot poporul Domnului este să fie bucuroşi să aibă privilegiul să fie servitori ai turmei, şi, după cum a spus Isus, cel care este mai mare între voi, cel care să fie apreciat cel mai mult, cine trebuie să fie? Cel care se înalţă pe sine? Nu, nicidecum. Cine să fie? Cel care serveşte mai mult — cel care îşi dă viaţa cel mai mult în serviciul cauzei Domnului. *Aceasta este lecţia pe care marele Învăţător v-a dat-o vouă şi mie, că dacă vrem să-I fim plăcuţi Lui, ce vă pasă vouă şi mie dacă plăcem altora sau nu. *Desigur, toţi trebuie să dorim să fim plăcuţi altora, şi în special turmei lui Dumnezeu; aceasta este destul de potrivit; dar să ne fixăm mai întâi în inimile noastre şi în minţile noastre să fim plăcuţi Tatălui nostru ceresc şi Domnului nostru Isus. Şi dacă găsim că Le suntem plăcuţi, nu contează ce se poate întâmpla, avem toate motivele să fim satisfăcuţi de rezultate. Nu suntem de acord toţi cu aceasta? Sunt sigur că suntem.

De aceea, îndemnul special pe care doresc să vi-l dau este să uităm eul în întregime, în afară de faptul că vom căuta să fie pus la lucru din greu, că “bătrânul” (“omul cel vechi” — n. t.) îşi va încovoia de tot spatele ca să ajute Noua Creatură în toată lucrarea în care este angajată aceasta; că îl veţi folosi cât îl ţin puterile — făcând din el un rob obişnuit dacă vreţi — omul vostru vechi, omul natural, corpul uman.* Nu mă gândesc că este vreun pericol ca cineva de aici să plece şi să spună o poveste cum că nu i-a plăcut vorbitorul fiindcă a vorbit atât de lipsit de respect despre tatăl său când a spus bătrânul.* Am dat ideea că bătrânul este natura noastră veche, şi că, după cum spune apostolul, vă amintiţi, natura veche ne-a fost dată nouă ca Noi Creaturi ca să ne fie servitor, şi după cum înainte unii dintre noi ne-am dat puterile noastre păcatului şi înfăptuirii răului, tot aşa acum, ca Noi Creaturi, trebuie să luăm aceste corpuri şi să le folosim pentru orice fel de dreptate, ca să putem slăvi pe Dumnezeu în corpul şi în spiritul nostru care  sunt ale Lui.

Aşadar, sper ca am fost clar, şi că a intrat în inimile tuturor marea responsabilitate de a fi reprezentanţi ai Bisercii în serviciu- numiţi pentru un serviciu şi nu pentru domnie, şi apoi, numiţi de Domnul  spre a fi servitorii Lui ca să hrănim turma lui Cristos. *Vom onora pe Domnul nostru şi-I vom fi plăcuţi Lui cel mai bine în măsura în care vom uita de noi înşine şi ne vom angaja cu totul în serviciul adevărului. Aşa că, dacă vreodată vă vine în minte gândul — deoarece se poate, sau s-ar putea — dacă fac aceasta nu mă va slăvi pe mine, dacă fac aceea nu mă va slăvi pe mine, trebuie să respingeţi astfel de gând complet de la voi, fiind neloial şi nevrednic de voi ca Noi Creaturi.* Tot ceea ce voi şi cu mine trebuie să avem în gând în privinţa serviciului este: Ce I-ar fi plăcut Învăţătorului nostru pe care Îl servim şi căruia dorim să ne alăturăm în curând, dacă vom fi găsiţi credincioşi, în împărăţia Sa? *Dacă noi căutăm să ne servim pe noi înşine, atunci să fim siguri că nu vom fi plăcuţi Lui, şi vom pierde marele premiu. Putem fi siguri — şi voi veţi fi de acord în mod cert cu aceasta — că Domnul nu va avea nici măcar unul în clasa împărăţiei care va căuta la ale sale şi va fi egoist; aceasta este contrar spiritului Învăţătorului; şi astfel apostolul ne spune că Dumnezeu a ştiut dinainte şi a preorânduit alegerea celor care vor fi asemănări ale Fiului Său, şi, de aceea, dacă voi şi cu mine dorim să fim asemănări ale lui Cristos şi comoştenitori cu Cristos în împărăţia Sa, trebuie să fim asemănări şi în acest sens anumit, că El a fost servitorul tuturor, şi în măsura în care voi şi cu mine putem fi servitorii tuturor, sau servitori a mai puţini, după cum poate fi cazul, noi să fim bucuroşi de ocazie.

**Acum pe altă linie de gândire, dacă vreţi: Când folosesc cuvântul “a propovădui”, să nu mă înţelegeţi că vreau să spun numai a vorbi ca într-un discurs sau o predică.  Noi propovăduim în sensul de a învăţa. *Toată vorbirea publică este de natura propovăduirii sau vestirii mesajului; fie că este în adunări breeene, fie în alt fel; este o propovădire sau o vestire a mesajului Domnului.* Şi vă sugerez, dragi prieteni, că ceea ce trebuie să propovăduim, mesajul pe care trebuie să-l dăm, este foarte important, şi că Adversarului i-ar plăcea foarte mult să ne abată minţile de la el. Pe unii i-ar putea ispiti să se depărteze mergând pe o chestiune laterală care ar fi nouă, aşa încât adunarea ar putea gândi că primeşte lumină nouă.* Nu cred că vreţi lumină nouă. Nu cred că Domnul vrea lumină nouă. Nu cred că există lumină nouă, dragii mei prieteni. Marea noastră lumină a pornit cu o mie opt sute de ani în urmă. Dificultatea la noi este că acea lumină s-a întunecat prin tradiţiile bătrânilor, şi noi încercăm să curăţim globul aşa încât lumina să strălucească. Încercăm să punem lucrurile aşa încât marile adevăruri pe care Isus şi apostolii le-au enunţat să fie înţelese clar de către noi şi de către toată turma lui Dumnezeu peste care El ne-a făcut supraveghetori. *Ca atare, să evităm orice este de natura încercării de a fabrica lumină nouă, periculoasă pentru noi şi pentru turmă. *Nu se află din belşug în Evanghelia pe care a propovăduit-o Isus? Nu se află din belşug în Evanghelia pe care au propovăduit-o apostolii? Cât mai vrem, aş vrea să ştiu? Nu cred, dragi prieteni, că este necesar pentru voi şi pentru mine să ne întoarcem şi să fim fabricanţi de lumină nouă, şi cred că este un pericol în acea direcţie, de aceea caut să vă apăr. *Cred că mesajul Domnului Isus, mesajul pe care l-au anunţat îngerii, este mesajul pe care trebuie să-l înţeleagă lumea — marea iubire a lui Dumnezeu şi marea iubire a Domnului Isus Cristos şi cum a murit El, Cel drept pentru cei nedrepţi, şi clasa pe care o cheamă acum, şi cum trebuie să ne întărim chemarea şi alegerea, şi cum preţul de răscumpărare pe care l-a plătit Isus este temelia întregului plan de mântuire, că moartea lui Isus este temelia pe care este zidit fiecare aspect al harului divin.* Apoi filozofia legată de aceasta poate urma foarte bine; este bine legată de ea; dar răscumpărarea, restabilirea, jertfa şi natura divină, acestea sunt principiile fundamentale ale Evangheliei lui Cristos, după cât pot eu vedea. Acestea sunt lucrurile pe care le-au învăţat Isus şi apostolii şi în privinţa cărora ne-au lăsat un exemplu. Cursul vostru, cred eu, va fi cel mai plăcut lui Dumnezeu şi cel mai reuşit pentru a aduce poporul lui Dumnezeu în armonie cu El şi a fi binecuvântat cu bogăţia Spiritului Său, în măsura în care voi vă ţineţi foarte aproape de Învăţătorul şi de cele douăsprezece stele pe care Dumnezeu le-a stabilit să fie cercul, cununa Bisericii, aşa cum este ilustrat în Apocalipsa capitolul 12.

Încă un lucru: *Unii fraţi iubiţi par să găsească despre fratele Russell la fel de mult în Biblie cum găsesc despre Domnul Isus, şi cred că aceasta este o mare greşeală. Eu nu găsesc. *Unii dintre ei spun că sunt orb în privinţa acestui subiect, că ei pot vedea mai bine ca mine. Poate că ei pot, nu ştiu, dar cred, dragi prieteni, că este un pericol în această direcţie şi aş vrea să vă pun pe toţi în gardă. Cred că este voia Domnului să recunoaştem fiecare instrument al lui Dumnezeu pe care El îl foloseşte, dar nu trebuie să recunoaştem nici un instrument al lui Dumnezeu, ca fiind în competiţie, oricare ar fi ea, cu Domnul sau cu aranjamentul Său divin.

**El este izvorul binecuvântării, numai El trebuie să fie lăudat cel mai mult. Cred că acesta este sentimentul corect. Cred că toţi sunteţi de acord cu aceasta. Şi totuşi cred că este un pericol ca unii fraţi iubiţi să-l propovăduiască pe fratele Russell. Fratele Russell ar vrea să nu faceţi aceasta. El crede că n-ar fi spre slava lui Dumnezeu. Daţi-mi voie să repet deci, dragi prieteni, că în opinia mea *avem de studiat atât de mult din Evenghelia lui Dumnezeu, atât de mult din planul Său, atâtea ocazii de a vesti viruţile Sale, încât să folosim tot timpul nostru în felul acesta. Sfatul meu, prin urmare, este să dăm foarte puţină atenţie la orice în afară de acestea. *Scripturile spun într-adevăr că putem da laudă celui căruia i se cuvine laudă, şi că aceasta se aplică la oricine, la toţi; ca, de exemplu, privind în urmă îl vedem pe Martin Luther, şi el a făcut o lucrare mare, şi-i mulţumim lui Dumnezeu pentru el; şi am putea spune acelaşi lucru despre John Wesley, şi foarte adevărat; sunt bucuros în providenţa lui Dumnezeu că el a trăit şi că a fost credincios. Au fost şi alţii din poporul lui Dumnezeu în trecut. Să ne bucurăm şi să ne veselim de fiecare, şi să fim recunoscători lui Dumnezeu că a folosit diferite instrumente ca să ne ajute pe noi şi pe alţii, şi să ducă înainte marea Sa cauză; dar să nu intrăm în nimic ce ar semăna cumva cu o închinare la om, căci sunt sigur că ar fi neplăcut pentru Domnul şi dăunător pentru noi înşine. *Vă amintesc din nou despre scriptura din Apocalipsa unde este ilustrată Biserica, asupra căreia am atras atenţia, cred, acum treizeci de ani. Ioan, revelatorul, care a văzut aceste lucruri, a căzut la pământ să se închine îngerului care i le-a arătat, şi îngerul a spus: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! … Închină-te lui Dumnezeu!” Şi astfel, dragi prieteni, dacă Tatăl nostru ceresc şi Domnul nostru ceresc îl folosesc pe fratele Russell într-o măsură, el este foarte bucuros şi foarte recunoscător să fie folosit. *Şi dacă Domnul binevoieşte să-l mai folosească, el va fi bucuros să fie folosit până la ultima suflare, dar el nu vrea nici o închinare, nu vrea nici o adorare nepotrivită, nu vrea nici o laudă. El este bucuros să fie iubit de către toţi cei care sunt fraţii Domnului şi să fie considerat confrate servitor cu toţi, străduindu-se să facă să se întâmple toate lucrurile glorioase pe care le-a promis Dumnezeu, străduindu-se să spună veştile bune de mare bucurie tuturor celor pe care îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.