“… aşa (importantă) se află limba între mădularele noastre, încât spurcă tot corpul şi aprinde cursul firii şi (sau când) este însăşi aprinsă de focul gheennei".

Aici, în limbaj puternic simbolic, apostolul arată influenţa mare şi rea a unei limbi rele -- o limbă aprinsă (figurativ) de gheena. A fi o limbă aprinsă de gheena înseamnă că ea este fixată în rău, printr-o dispoziţie coruptă, încăpăţânată, egoistă, plină de ură, rea; prin felul de dispoziţie care, în ciuda cunoştinţei şi ocaziei, dacă nu este stăpânită şi reformată, va fi socotită vrednică să fie distrusă -- clasa pentru care este intenţionată “moartea a doua", adevăratul “lac de foc", adevărata gheenă. Un individ cu o astfel de atitudine poate aprinde cu limba lui un foc mare, o tulburare distructivă, care, oriunde ajunge, produce rău în tot cursul vieţii. Câteva cuvinte răutăcioase adeseori aprind toate patimile rele ale celui care le spune, are acelaşi efect asupra celorlalţi şi se răsfrâng asupra lui însuşi. Iar continuarea pe o astfel de cale rea strică în final toată fiinţa şi o aduce sub sentinţă ca în întregime nevrednică de viaţă.