Cântări în
Noapte Notă La fel
ca “Mana cerească zilnică“, pe care de obicei o citim dimineaţa, această carte,
“Cântări în noapte”, este o culegere de texte biblice comentate, oferită spre a
fi citită seara, ca o mană de seară, pentru întărirea şi zidirea credincioşilor.
Ea a
apărut iniţial în limba engleză şi a fost compusă din extrase din articolele
fratelui Russell publicate în Turnul de Veghere. Textele au fost selecţionate şi
aranjate cu grijă de sora Stracy din Anglia. La
sfârşitul fiecărui comentariu este menţionat anul şi pagina Turnului de Veghere
original din care s-a extras acel comentariu (de exemplu, W. T. 1905-169).
Apoi
apare numărul paginii şi paragraful din Turnurile retipărite, sau, cum obişnuim
să spunem, din Reprinturi (de exemplu, R 3589:6). Mai este
indicat apoi numărul unei cântări care se potriveşte cu subiectul textului.
Dacă
articolul a fost deja tradus în “Vestitorul dimineţii milenare”, este menţionată
şi această informaţie, cu numărul paginii şi al paragrafului (de exemplu, V. D.
M. 521:6), oferind astfel posibilitatea citirii întregului
articol. Ideea
care a stat la baza compunerii ei a fost de a oferi credincioşilor unele
meditaţii care să le stimuleze gândirea la lucrurile spirituale, în linişte,
după ce activităţile zilei s-au încheiat. Sperăm
ca această lucrare să fie o binecuvântare pentru
toţi. Adunarea din Sighet, 2011