Cântări în Noapte

1 Ianuarie

Veniţi să adorăm, să ne plecăm şi să îngenunchem înaintea Domnului, care ne-a făcut. Psalmul 95:6

Odată ce prin planul divin primim o licărire a gloriilor caracterului divin, odată ce cu ochii înţelegerii primim o vedere corectă despre Cel cu care avem de-a face, ca marele Cercetător al inimilor şi Purtătorul de grijă al Bisericii Sale, cădem înaintea Lui umiliţi până la ţărână, dându-ne seama că suntem imperfecţi, că nu putem sta în faţa Învăţătorului nostru, că suntem nevrednici de favoarea şi binecuvântarea Sa. Dar aşa cum El l-a atins pe Ioan cu blândeţe, ridicându-l, tot aşa ne-a spus şi nouă cuvinte de mângâiere, pace şi iubire, asigurându-ne că nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci dimpotrivă, Unul care este în stare să compătimească şi să ne ajute cu milă, Unul care ne-a cumpărat cu propriul Său sânge preţios, care ne-a acceptat şi care ne va număra ca membri ai trupului Său atâta timp cât rămânem în El, căutând în inimile noastre să cunoaştem şi să facem voia Lui. W. T. 1905-169 (R 3569:6) (Cântarea 69).

2 Ianuarie

Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Efeseni 5:8

Domnul Isus ne spune că dacă vrem să fim credincioşi luminii trebuie să lăsăm lumina noastră aşa să strălucească, încât să arătăm virtuţile Tatălui nostru din ceruri. El ne avertizează că mulţi nu vor aprecia faptele noastre bune, ci vor spune, din cauza Lui, tot felul de lucruri rele, pe nedrept. El ne asigură că copiii întunericului urăsc pe copiii luminii, dar ne sfătuieşte în aceste experienţe: “Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri”. Acesta este sentimentul copiilor luminii, că ei se vor bucura chiar şi în persecuţie şi strâmtorare. Pe măsură ce ei lasă lumina, Adevărul să strălucească, celor cu înţelegere bună şi cu inimă nobilă li se va arăta eroarea. W. T. 1915-201 (R 5719:4) (Cântarea 33) V. D. M. 521:6

3 Ianuarie

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. Ioan 4:14

Erorile, falsităţile, ar putea satisface temporar dorinţele celor care n-au gustat încă adevărul, apa vieţii; dar nimic în afară de adevăr nu poate da satisfacţie permanentă, durabilă; şi Domnul nostru Însuşi, Cuvântul, Logosul, mesajul Tatălui, plin de har şi de adevăr, este întruchiparea şi reprezentantul acestei satisfăcătoare ape a vieţii. Oricine-L primeşte pe Domnul ca Răscumpărătorul, Conducătorul şi Învăţătorul său, prin care vor fi împlinite toate promisiunile îndurătoare ale lui Dumnezeu, oricine primeşte această apă a vieţii, primeşte o parte satisfăcătoare, şi niciodată nu va căuta adevărul în alte direcţii. Îi va satisface dorinţele cum nimic altceva nu i le-ar putea satisface, şi atât de îmbelşugat încât nu va avea poftă de ape străine. W. T. 1899-27 (R 2424:4) (Cântarea 387)

4 Ianuarie

Dar El ştie ce cale am urmat. Iov 23:10

În timp ce suntem cu atât mai expuşi atacurilor Satanei şi probelor mai grele ale speranţei, credinţei şi dragostei cu cât înaintăm pe calea îngustă, vom avea şi bucurii spirituale crescânde, pace incomparabilă, şi vom putea să ne bucurăm chiar în încercări şi necazuri, ştiind că acestea lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Vom putea să răbdăm, văzând-L pe Cel care este invizibil, fiind sprijiniţi şi conduşi de mâna Lui. Vom avea promisiunea prezenţei Sale în fiecare necaz, şi că El niciodată nu ne va lăsa nici nu ne va părăsi, şi că este în stare şi dispus să conducă toate lucrurile (chiar şi cele care par rele) spre binele nostru cel mai înalt pentru că Îl iubim pe Dumnezeu şi calea Sa şi planul Său mai mult decât pe noi înşine şi căile noastre — pentru că suntem chemaţi potrivit scopului Său şi am acceptat chemarea, pentru că suntem în armonie cu scopurile ei şi încercăm în măsura în care depinde de noi să umblăm vrednici de Domnul şi de chemarea Sa de sus, şi astfel să ne întărim chemarea şi alegerea. W. T. 1895-3 (R 1751:3) (Cântarea 334)

5 Ianuarie

Darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru. Romani 6:23

Deşi Tatăl Ceresc poate că nu binevoieşte să ne acorde nouă sau copiilor noştri scutire de durere, suferinţă şi moarte, totuşi El a făcut o pregătire mai grandioasă şi mai glorioasă pentru noi prin Domnul nostru Isus Cristos — o pregătire pentru viaţa noastră veşnică. Însă acest dar este rezervat pentru cei care, fie acum fie în viitor, vor cultiva şi exemplifica generozitatea, credinţa, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Binecuvântaţi suntem noi ai căror ochi şi urechi ale înţelegerii sunt acum deschise să cunoaştem harul lui Dumnezeu, să-l apreciem — noi care suntem acum în şcoala lui Cristos să dezvoltăm roadelele şi harurile Spiritului Său, asemănarea Domnului nostru. Pentru aceştia este împărăţia, comoştenirea, binecuvântările şi privilegiile, nu numai ale vieţii veşnice, ci şi ale moştenirii împreună cu Cristos. În ceea ce priveşte lumea în general, se va cere în timpul veacului milenar ca şi oamenii să dezvolte roadele şi harurile Spiritului Domnului dacă vor vrea să fie socotiţi vrednici de viaţă veşnică. Starea de fiu implică asemănare, şi nimeni nu va avea viaţă veşnică decât cei acceptabili ca fii. W. T. 1904-285 (R 3432:6) (Cântarea 158)

6 Ianuarie

Tu îmi cunoşti cărarea şi somnul şi ştii toate căile mele. Psalmul 139:3

O, cât de îngustă este calea pe care trebuie să umble sfinţii care urmează în urmele Învăţătorului! La fiecare pas există tăgăduire de sine, iar Isus a spus: “Cine nu-şi ia crucea şi vine după Mine, nu este vrednic de Mine". Dacă nu ne putem dovedi dragostea pentru Domnul prin împărtăşirea de ocările şi tăgăduirile Sale de Sine, nu suntem din clasa pe care El doreşte să o facă mireasa Sa. Nu va fi un lucru uşor ca cineva să îndure până la sfârşit, dar binecuvântat este cel care o va face. Dacă ne tot uităm la lucrurile din urmă, nutrind vechile ambiţii şi nutrind vechiul spirit care odată ne îndemna, suportarea încercărilor noastre va deveni mai grea dacă nu imposibilă; dar să urmăm sfatul apostolului, şi uitând lucrurile din urmă să căutăm noi biruinţe asupra lumii, cărnii şi diavolului. W. T. 1887-3 (R 901:6) (Cântarea 12)

7 Ianuarie

Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Romani 13:12

Gândeşte-te la lumina pe care ai primit-o acum — lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, a voii Sale, a lucrurilor pentru care să trăieşti şi a felului de caracter căruia Domnul îi va da cu plăcere răsplata vieţii eterne, chiar cea mai înaltă formă de viaţă. Având toată această cunoştinţă, îmbrac-o ca o armură care să te apere. Ştiind ce cere Dumnezeu, îmbracă toată această cunoştinţă, nu ca o haină, ci ca o armură peste haină. Îmbracă platoşa dreptăţii care acoperă inima. Dă-ţi seama că nimic mai puţin decât puritatea inimii şi loialitatea absolută faţă de Dumnezeu nu pot fi luate în considerare. Dă-ţi seama că Dumnezeu este pentru noi. Ia Sabia Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu, şi toate diferitele componente enumerate de apostol. Acestea constituie “armele luminii”, numite astfel pentru că sunt obţinute din lumina Adevărului. W. T. 1915-284 (R 5770:1) (Cântarea 124) V. D. M. 436:2

8 Ianuarie

Au chemat dar pe Rebeca şi i-au zis: “Vrei să te duci cu omul acesta?" “Da, vreau" a spus ea. Geneza 24:58

Aceasta reprezintă bine întrebarea care se prezintă înaintea celor chemaţi să facă parte din mireasa lui Cristos. Ei aud că El este “unicul Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr". Ei aud că El este Domnul tuturor, moştenitorul “făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe". Ei află că unirea cu El va însemna plăcerile părtăşiei pentru totdeauna şi participarea cu El în tot viitorul Lui măreţ şi minunat. Cei care sunt bine deprinşi răspund: “Mă voi duce", cum a răspuns Rebeca, cu promptitudine. … Numai o iubire din toată inima pentru Domnul şi o credinţă bine întemeiată … ne vor duce până la sfârşitul călătoriei noastre, bucuroşi în anticiparea acceptării în cele din urmă în glorie cu Preaiubitul nostru, Împăratul Slavei. W. T. 1913-60 (R 5188:1) (Cântarea 87)

9 Ianuarie

Pleacă Satan! căci este scris: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti". Matei 4:10

În timpul celor patruzeci de zile în pustie, Domnul nostru ajunsese să vadă că stăpânirea pământului putea fi obţinută numai prin suferinţă mare. El era slăbit din pricina postului îndelungat, şi toate detaliile profeţiei erau în mintea Sa. El S-a văzut ca un miel fără glas înaintea celui care-l tunde; ca şarpele înălţat în pustie. Sugestia Satanei a fost o ispită, dar după ce S-a gândit, a văzut că Satan Îi cerea să-Şi încalce legământul — să meargă contrar voinţei lui Dumnezeu. El a răspuns imediat: “Pleacă, Satan! căci este scris: “Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”". Atunci Diavolul a plecat de la Domnul, negăsind câmp de lucru — atât de loial a fost Isus Cuvântului lui Iehova. După aceea au venit îngerii şi I-au slujit. W. T. 1912-262 (R 5084:6) (Cântatea 321)

10 Ianuarie

Voi merge în puterea Ta, Stăpâne, Doamne; voi aminti dreptatea Ta şi numai pe a Ta. Psalmul 71:16

Toate lacrimile, necazurile şi luptele în conflictul cu lumea, carnea şi diavolul sunt foarte necesare în timpul prezent; şi noi nu trebuie nici să sperăm, nici să aşteptăm să fim încoronaţi ca învingători fără a trece prin astfel de experienţe. În luptă învăţăm să nu avem despre noi înşine o părere mai înaltă decât se cuvine; învăţăm despre propriile noastre slăbiciuni şi imperfecţiuni şi de nevoia noastră de a umbla aproape de Domnul, dacă vrem să ne păstrăm hainele nepătate de lume. Învăţăm de asemenea să avem încredere în harul Său, şi că “destoinicia noastră este de la Dumnezeu". Învăţăm că “mai mare este Cel ce e cu noi decât toţi cei ce sunt împotriva noastră". Învăţăm că ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii nu este nici puterea, nici perfecţiunea cărnii noastre, şi nici doar hotărârea puternică a minţii noastre, ci aceasta din urmă ajutată şi întărită de Cel care ne asigură că puterea Lui poate fi desăvârşită în slăbiciunea noastră. Aici învăţăm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu. W. T. 1897-227 (R 2195:2) (Cântarea 392)

11 Ianuarie

Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Psalmul 73:24

Copiii lui Dumnezeu umili şi credincioşi îşi vor da seama că în timp ce n-ar fi posibil să înţeleagă întotdeauna căile Domnului în toate procedurile Sale, ei pot cunoaşte înţelepciunea, iubirea şi grija Sa, şi prin urmare pot avea încredere în El unde nu-L pot urmări. Să nu aşteptăm să fim întotdeauna în stare să înţelegem înţelepciunea divină, care o depăşeşte atât de mult pe a noastră; dar adesea o putem vedea după aceea. Uneori disciplinarea Sa poate fi severă şi în nici un caz nu este uşor de suportat, totuşi “mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a dreptăţii". După amar vine dulce; deci să luăm amarul cu răbdare şi să ne bucurăm în speranţa împlinirii sigure a tuturor făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe care vor fi realizate la timpul cuvenit de cei care continuă cu răbdare în facerea de bine — în supunerea fără rezerve la providenţa lui Dumnezeu, la conducerea după sfatul Său. W. T. 1893-233 (R 1562:2) (Cântarea 92)

12 Ianuarie

N-am ascuns dreptatea Ta în inima mea; am vestit credincioşia şi mântuirea Ta, şi n-am ascuns bunătatea Ta şi adevărul Tău de adunarea cea mare. Psalmul 40:10

Dacă ne-ar fi luat tot ce avem în viaţă şi am rămâne fără nici un ban în lume, am fi totuşi bogaţi faţă de Dumnezeu dacă am avea Adevărul. Şi astfel toţi suntem lipsiţi în ceea ce priveşte această înţelegere, această cunoştinţă. Când ne dăm seama de aceasta, cum am putea fi indiferenţi în privinţa vestirii virtuţilor Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată! Astfel deci, Dumnezeu aşa a aranjat această chestiune încât toţi cei care cred şi devin copii ai lui Dumnezeu să poată avea o parte cu El în această mare lucrare. Şi deoarece noi cunoaştem aceste lucruri, ele devin o probă a loialităţii şi iubirii noastre. Şi în măsura în care Domnul vede sau nu vede acest caracter în noi va stabili dacă vom fi sau nu vom fi asociaţi în onorabila lucrare de cealaltă parte de văl. W. T. 1913-315 (R 5335:4) (Cântarea 3) V. D. M. 1177:2

13 Ianuarie

În aceasta Tatăl Meu este preamărit: să aduceţi roadă multă. Ioan 15:8

Domnul Însuşi S-a anunţat ca adevărata viţă şi pe Tatăl Său ca adevăratul Viticultor care a sădit adevărata viţă, iar pe urmaşii Săi ca mlădiţele adevărate ale acelei viţe. Expresia “adevărata viţă" sugerează o viţă falsă, şi acest gând este accentuat şi dezvoltat în ultimul mesaj al Domnului nostru către poporul Său în simbolurile Apocalipsei. Acolo El vorbeşte despre adunarea roadelor “viei pământului" şi aruncarea ei în teascul mâniei lui Dumnezeu la sfârşitul acestui veac (Apoc. 14:19). Există, prin urmare, un înţeles mai adânc în cuvintele Domnului nostru “adevărata viţă", decât ar fi putut să înţeleagă apostolii din ele. Noi cei care trăim într-un timp când s-au dezvoltat atât viţa adevărată sădită de Tatăl, cât şi viţa falsă a pământului, pământească, avem ocazia să observăm de asemenea că viţa pământului este o contrafacere a viţei cereşti. În măsura în care vedem clar această problemă, ne va ajuta nu numai să înţelegem pilda Domnului, ci şi s-o aplicăm în vieţile noastre de zi cu zi. Vom fi în pericol mai mic de a înţelege greşit, de a răstălmăci şi de a fi înşelaţi de viţa falsă, sau de mlădiţele false şi de principiile false reprezentate în legătură cu dezvoltarea ei, pentru că ea nu este sub îngrijirea Viticultorului divin. W. T. 1905-121 (R 3544:2) (Cântarea 70)

14 Ianuarie

Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie. Iacov 1:19

Forţa caracterului care permite mânia este chiar aceeaşi forţă care dirijată altfel înseamnă intensitatea iubirii: incapacitatea de a fi mânios când este o cauză potrivită ar implica imperfecţiune, neajunsuri, întocmai cum incapacitatea de a iubi tare ar implica defecte de caracter similare. … Noi care am fost concepuţi de Spiritul sfânt şi care astfel avem “gândul lui Hristos", avem gândul sau dispoziţia care este iubitoare, generoasă, amabilă, iertătoare faţă de semenii noştri şi care este reverenţioasă şi ascultătoare faţă de Dumnezeu. Acesta este spiritul sau dispoziţia Tatălui şi a Fiului: dispoziţia sau spiritul opus este al Adversarului. Cele două spirite sau dispoziţii sunt atât de opuse încât nu le putem avea pe amândouă odată — nu putem servi lui Dumnezeu şi lui mamona, lui Cristos şi lui Belial. W. T. 1907-26 (R 3928:2) (Cântarea 49)

15 Ianuarie

În zilele acelea, Isus S-a dus la munte să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Luca 6:12

Cine n-a observat că toate caracterele mari ale Bibliei folosite de Atotputernicul erau obişnuite să meargă la El în mod regulat în rugăciune şi să caute îndrumarea Lui în privinţa fiecărei chestiuni? Chiar şi marele Răscumpărător, sfânt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi, a avut nevoie să Se roage Tatălui — a avut nevoie de părtăşia şi comuniunea cu El — a avut nevoie să fie în legătură cu Cel Infinit. Unii ar putea întreba: Şi-ar schimba Atotputernicul planurile ca răspuns la cererile noastre? Desigur că nu. De fapt dimpotrivă, suntem preveniţi în Scripturi să cerem numai în conformitate cu voia Lui. Suntem avertizaţi că dacă cerem greşit, cererile noastre nu vor fi împlinite. De aici vine necesitatea de a studia Cuvântul lui Dumnezeu şi de a fi luminaţi prin el în ceea ce priveşte planul divin, ca să putem cere în armonie cu fiecare aspect al lui şi să primim putere şi încurajare prin răspunsul la cererile noastre. W. T. 1911-411 (R 4913:2) (Cântarea 90)

16 Ianuarie

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. Deuteronomul 33:27

Scripturile abundă în mărturii despre faptul că încercările severe ale viitorului apropiat vor fi în privinţa înşelării. Ele vorbesc despre îngeri mincinoşi, amăgirile nedreptăţii, şi despre “puteri mincinoase", şi ne spun că Domnul nostru va trimite sau va permite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă o minciună. Dacă ajungem la o concepţie corectă despre această chestiune, aceste înşelări vor afecta întreaga lume, inclusiv pe înţelepţii ei, şi de fapt pe toţi în afară de chiar “cei aleşi"; şi chiar “cei aleşi" vor fi apăraţi nu datorită înţelepciunii şi superiorităţii lor, ci prin puterea lui Dumnezeu, “căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi". W. T. 1909-122 (R 4379:3) (Cântarea 262)

17 Ianuarie

Odihneşte-te în Domnul îdin subsol, trad. Corn. reviz. — n. t.ş şi aşteaptă-L cu răbdare. Psalmul 37:7

Noi nu trebuie să fim dezamăgiţi şi să permitem credinţei noastre să se clatine când ni se aplică testul suferinţei răbdătoare, în timp ce pacea şi liniştea exterioară după care tânjim întârzie mult. Tatăl nostru nu ne-a uitat nici când răspunsul la rugăciunile noastre pare să întârzie. Pacea şi liniştea exterioară nu sunt întotdeauna condiţiile cele mai potrivite pentru nevoile noastre ca Noi Creaturi; şi noi nu vom dori condiţii în care preţioasele roade ale Spiritului nu vor creşte şi nu se vor dezvolta în noi. De aceea, “Nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă“ (1 Petru 4:12, 13). Cel care numără până şi perii capului nostru nu este niciodată indiferent faţă de suferinţele şi nevoile chiar şi ale celui mai slab şi mai umil copil al Său. O, ce dulce este gândul la o astfel de grijă iubitoare, continuă! “Când dă El pace, cine poate s-o tulbure?” W. T. 1915-345 (R 5802:6) (Cântarea 115) V.D.M. 374:2

18 Ianuarie

Şi dacă Hristos este în voi, trupul este mort din pricina păcatului, dar duhul este viaţă, din pricina dreptăţii. Romani 8:10

Din punct de vedere divin, corpul este tratat ca mort, dar duhul, sau mintea sunt tratate ca vii. Noua creatură este cea pe care o recunoaşte Dumnezeu, căreia El intenţionează să-i dea un corp nou, spiritual la timpul cuvenit — la întâia înviere. Este necesar ca acest gând să fie fixat clar în minţile noastre, pentru ca noi să ne dăm seama tot timpul de pacea noastră cu Dumnezeu şi de favoarea şi simpatia Sa faţă de noi în Cristos. Dacă pierdem din vedere faptul că Dumnezeu ne priveşte din punctul de vedere al voinţei, dacă ajungem să ne gândim la noi după trup şi că Dumnezeu ne apreciază după trup, atunci în mod sigur vom ajunge în aceeaşi măsură în întuneric, în confuzie şi descurajare. Dar pe de altă parte, să nu uităm că spiritul sau voinţa este socotită vie din cauza dreptăţii sale, pentru că este în armonie cu Dumnezeu. Să nu fim deci niciodată delăsători în privinţa voinţei sau intenţiei care guvernează conduita vieţii noastre, ci să ne amintim că orice delăsare va însemna în aceeaşi măsură pierderea vieţii spirituale. A voi în mod drept este posibil întotdeauna pentru noi, şi nimic mai puţin decât o voinţă absolut loială n-ar putea fi acceptabil pentru Dumnezeu în Cristos. W. T. 1903-171 (R 3203:2) (Cântarea 307)

19 Ianuarie

Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate. Proverbe 17:17

Bine a zis înţeleptul, că un prieten iubeşte oricând. Acela care iubeşte numai atunci când crede că va fi spre propriul său avantaj, nu cunoaşte iubirea. Cel care iubeşte şi este frate numai în prosperitate, şi a cărui iubire şi prietenie se veştejesc sub căldura persecuţiilor şi a împotrivirilor, n-a cunoscut niciodată iubirea în adevăratul ei sens, ci numai o anumită formă a egoismului — iubirea lumii. Precum Dumnezeu Îşi arată iubirea faţă de noi şi ne-a arătat că nu prin egoism, ci prin generozitate, cu mare preţ pentru Sine, El ne-a pregătit eliberarea din închisoare şi ne-a acordat privilegiile stării de fii, tot aşa iubirea adevărată va fi dispusă să sacrifice. Să judecăm deci dragostea noastră pentru alţii, pentru Domnul, pentru fraţi, pentru familiile noastre, pentru vecinii noştri, chiar pentru duşmanii noştri, prin voinţa noastră de a sacrifica în interesul lor şi pentru binele lor cel mai mare. W. T. 1908-249 (R 4224:5) (Cântarea 23)

20 Ianuarie

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine. 1 Petru 4:16

Apostolului nu i-a fost ruşine cu suferinţele sale, pentru că şi-a dat seama că le-a îndurat pentru Cristos. Orice bărbat sau femeie s-ar simţi şi ar trebui să se simtă profund mâhniţi de o arestare publică şi întemniţare ca răufăcători, ca încălcători de lege. Dar când trecem prin aceste lucruri şi ne putem da seama că vin din cauza credincioşiei noastre faţă de Domnul, în urmarea în urmele Sale, ne putem bucura în înjosire, ne putem bucura în lucruri care altfel ar fi ruşinoase şi detestabile. Dacă, prin urmare, în providenţa Domnului, vreunii dintre acei care citesc acest articol ar suferi arest, închisoare sau bătaie, şi dacă aceştia, direct sau indirect, pot găsi că necazul lor a fost datorită credincioşiei lor faţă de Domnul şi faţă de adevărul Lui, să nu se ruşineze; să-L slăvească pe Dumnezeu pentru aceasta, bucurându-se că sunt socotiţi vrednici să sufere pentru numele lui Cristos, şi amintindu-şi că tocmai aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus. El a fost arestat; a fost legat; a fost bătut; a fost insultat în public; a fost chiar răstignit ca blasfemator împotriva lui Dumnezeu. W. T. 1903-140 (R 3189:6) (Cântarea 13)

21 Ianuarie

Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor. 1 Petru 3:12

Tatăl nostru ceresc este profund interesat de tot ce este în legătură cu noi şi cu ai noştri. Ce lucru este prea mărunt pentru observaţia Celui care numără chiar şi firele de păr de pe capetele noastre? … Chiar dacă suntem creaturi decăzute, de la starea nobilă în care am fost creaţi, Dumnezeu a iubit rasa noastră atât de mult, chiar pe când noi eram încă păcătoşi, încât a făcut pregătiri cu mare preţ pentru răscumpărare şi restabilire, şi apoi pentru gloria noastră veşnică. Şi prin urmare — fiindcă El ne iubeşte — prin Cristos El ne oferă îndurătoarea Sa favoare de a merge la El cum merg copiii la un tată. … Nu trebuie să ne temem că El este prea ocupat cu alte lucruri de mai mare importanţă, sau că S-a săturat că mergem la El în repetate rânduri cu lucruri de mică importanţă. … Avem privilegiul să intrăm în odăiţele noastre, să închidem uşile şi să ne rugăm Tatălui nostru care vede în ascuns, şi care ne va răsplăti deschis. W. T. 1895-214 (R 1865:4, 5; 1864:3) (Cântarea 11)

22 Ianuarie

În dragoste slujiţi-vă unii altora. Galateni 5:13

Să judecăm deci dragostea noastră pentru alţii, pentru Domnul, pentru fraţi, pentru familiile noastre, pentru vecinii noştri, chiar pentru duşmanii noştri, prin voinţa noastră de a sacrifica în interesul lor şi pentru binele lor cel mai mare. Dacă noi constatăm că nu sacrificăm nimic în interesul cauzei Domnului, să nu ne amăgim spunând că-L iubim pe Domnul. Dacă noi constatăm că nu suntem dispuşi să îndurăm, să sacrificăm în interesul fraţilor şi al altora dragi nouă, să nu interpretăm greşit chestiunea şi s-o numim iubire. Dacă noi constatăm că nu suntem dispuşi să facem bine chiar şi duşmanilor noştri atunci când au nevoie, să fim atenţi; pentru că Domnul a spus că o cale a bunătăţii, milei şi tăgăduirii de sine este singurul index al unei inimi iubitoare. W. T. 1908-249 (R 4224:5) (Cântarea 23)

23 Ianuarie

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fapt. 2:42

Tot poporul Domnului poate locui împreună în dragoste, în părtăşie, sub grija divină ca “o preoţie împărătească", “stând împreună în locurile cereşti" — în “Sfânta" antitipică a cortului întâlnirii. În ceea ce priveşte locuinţa noastră pământească, s-ar putea să locuim astăzi relativ aproape, datorită serviciilor convenabile ale căilor ferate şi ale poştei. Se cuvine, aşadar, ca toţi să “vorbim adesea unul cu altul" pentru că, aşa cum declară profetul, Domnul să asculte, să ia aminte şi să facă să prospere binecuvântarea noastră, a unuia de către altul (Mal. 3:16). Şi noi sugerăm că este o împlinire parţială a îndemnului “croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care şchiopătează să nu se abată din cale", dacă noi căutăm astfel de locuinţe care să contribuie la relaţiile noastre ocazionale cu casa credinţei. Să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, şi părtăşia creştină şi creşterea în har pe al doilea loc, şi pe ambele înaintea bogăţiei, în toate socotelile noastre. Astfel vom căuta cel mai bine întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea acesteia şi vom găsi că toate celelalte lucruri ne vor fi adăugate în raport cu nevoile noastre reale ca noi creaturi. W. T. 1907-344 (R 4090:5) (Cântarea 97)

24 Ianuarie

David ajungea tot mai mare şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el. 2 Samuel 5:10

Experienţele lui David în aşteptarea împărăţiei şi lecţiile învăţate, caracterul dezvoltat şi pregătirea care l-a făcut înţelept şi moderat, toate servesc să ilustreze o mare lecţie a bisericii evanghelice. Şi noi suntem chemaţi să stăm pe tronul Domnului — să domnim în numele Lui. Şi noi am fost unşi pentru funcţie de Spiritul sfânt, despre care apostolul spune că este o pregustare a gloriei şi bucuriilor în care vom intra când zilele încoronării vor fi venit. Dacă disciplina, auto-controlul, credinţa, moderaţia şi speranţa au fost toate indispensabile pentru a-l face pe David împărat peste poporul Domnului şi pentru a-L reprezenta cum se cuvine în guvernare, cu cât mai severe lecţii trebuie să fie pentru noi, cei care suntem chemaţi la o poziţie cu mult mai înaltă — la tronul pământului ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu şi la preoţie împărătescă, pentru a conduce, a judeca şi a încerca omenirea, cu scopul ca oamenii, cât va fi posibil de mulţi, să fie salvaţi din starea lor degradată şi aduşi la armonie deplină cu Dumnezeu! W. T. 1908-268 (R 4236:1) (Cântarea 288)

25 Ianuarie

Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz. Proverbe 10:22

Oricine are binecuvântarea Domnului este într-adevăr bogat, indiferent de cantitatea de bunuri ale acestei lumi pe care el le posedă. Ce valoare are toată bogăţia unui Cresus îun rege bogat din vechime în Asia Mică — n. e.ş dacă aceasta nu aduce pace, bucurie şi fericire? Oriunde mergem, îi găsim pe toţi — bogaţi şi săraci — căutând plăcere, căutând izvoarele bucuriei; dar cât de puţini dintre aceşti căutători o găsesc vreodată! Vai! Pare imposibil ca lumea să înţeleagă marele fapt că binecuvântarea Domnului constituie adevăratul fond de bogăţii şi plăceri veşnice — mai mult decât viaţa care este acum şi decât cea viitoare! Cei pe care Domnul îi îmbogăţeşte cu făgăduinţele şi favoarea Sa, cu îndrumarea şi binecuvântarea Sa, au bucuria pe care alţii o caută în zadar. Aceste bogăţii adevărate din timpul acestui Veac Evanghelic pot fi obţinute de toţi care au “urechi de auzit" şi care află despre favoarea lui Dumnezeu în Cristos. În Cristos sunt ascunse toate comorile înţelepciunii, iubirii şi puterii divine. W. T. 1913-30 (R 5171:1) (Cântarea 133)

26 Ianuarie

Nu-mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele. Psalmul 89:34

Aceste cuvinte ale lui Iehova Dumnezeu sunt foarte mângâietoare şi satisfăcătoare pentru copiii Săi credincioşi. După cum credinţa devine o bază pentru lucrurile sperate, tot aşa încrederea şi experienţa constituie o bază pe care să stea credinţa. Statornicia lui Dumnezeu este una dintre trăsăturile atractive ale caracterului Său; asigurarea Lui este: “Eu sunt Acelaşi, Eu nu Mă schimb". Chiar atunci când cuvântul sau declaraţia Domnului este împotriva noastră — ca şi în cazul declaraţiei Sale împotriva păcatului şi a păcătoşilor — şi chiar dacă statornicia Lui nu-I va permite să scuze păcatul sau să ierte pe vinovat, chiar această statornicie devine pentru noi o asigurare că aşa cum Dumnezeu a fost strict şi neschimbător în ceea ce priveşte pedeapsa pronunţată, El va fi tot atât de strict şi de neschimbător şi în ceea ce priveşte toate promisiunile şi toate legămintele bune făcute cu noi. W. T. 1902-341 (R 3107:3) (Cântarea 150)

27 Ianuarie

Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna. Ioan 14:16

Ce satisfacţie, ce mângâiere a venit pentru poporul Domnului prin privilegiul lor de a fi folosiţi de El şi de a fi adoptaţi în familia Sa prin conceperea Spiritului sfânt, prin adopţia Spiritului sfânt, ungerea Spiritului sfânt, influenţa sfântă, binecuvântarea Tatălui şi a Fiului, care ne conduce judecata, care ne conduce inima, care ne deschide Scripturile, care face ca inimile noastre să ardă înăuntrul nostru pe măsură ce suntem aduşi la o apreciere şi mai mare a lungimilor, lăţimilor, înălţimilor şi adâncimilor gloriosului plan de mântuire al Tatălui pentru noi înşine şi pentru toate familiile pământului! … Cu adevărat, după cum a spus Domnul nostru, Spiritul sfânt ne arată lucrurile viitoare şi ne explică lucrurile trecute. Câte din binecuvântările noastre sunt în privinţa aprecierii lucrurilor viitoare — Împărăţia milenială, timpurile restabilirii, ridicarea şi întărirea tuturor familiilor pământului! W. T. 1908-139 (R 4166:6) (Cântarea 91)

28 Ianuarie

Căci ştim că până în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii. Romani 8:22

Preaiubiţilor din casa consacrată, să nu uităm să ţinem legătura cu creaţia care suspină; să avem compătimire pentru necazurile şi suferinţele ei; să-i înţelegem adânca degradare şi suferinţă; să ne amintim de slăbiciunile ei, de povara ei îngrozitoare a contaminării ereditare şi a slăbiciunilor consecutive; de actualele ei împrejurări de ignoranţă şi superstiţie, şi de eroarea ei de mult stabilită a sentimentului public; amintindu-ne că şi noi suntem încă în carnea păcătoasă, şi că impulsurile păcatului sunt încă adesea vădite supărător în noi, în unele direcţii cel puţin, dacă nu în multe. Şi după cum strigătele creaţiei care suspină ajung la urechile Domnului oştirilor cu insistenţă puternică şi mişcătoare pentru inima Lui iubitoare, tot aşa să ajungă şi la urechile noastre şi să ne câştige compătimirea, şi să ne însufleţească zelul de a conlucra cu planul Tatălui Ceresc pentru stabilirea împărăţiei Sale de dreptate şi pace. W. T. 1902-263 (R 3067:6) (Cântarea 38)

29 Ianuarie

Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El a devenit mântuirea mea. Exodul 15:2

Domnul este tăria noastră; noi nu ne sprijinim pe puterea umană — pe a noastră sau pe a altor oameni. Noi ne ţinem de Cap, de la care nu numai că vin legile care ne guvernează, dar de la care vine puterea, îndrumarea, protecţia, grija de care avem nevoie şi de care ne bucurăm. Domnul a devenit mântuirea noastră; El ne-a mântuit din condamnarea păcatului prin credinţă în sânge; El ne-a salvat din iubirea păcatului. El nu numai că ne-a reînsufleţit, dar şi ne-a întărit şi ne-a făcut în stare să umblăm pe calea îngustă, şi să facem aceasta cu bucurie, cu veselie şi tresăltare. El este deja mântuirea noastră — mântuirea care ne va fi adusă, şi astfel să fie completă în noi la întâia înviere, a început deja — pentru că noi am trecut deja din moarte la viaţă, şi avem mărturia acestui fapt prin Spiritul sfânt. W. T. 1902-10 (R 2934:4) (Cântarea 61)

30 Ianuarie

Pacea lui Hristos … să stăpânească în inimile voastre. Coloseni 3:15

Pacea şi bucuria care întrec orice înţelegere umană nu le-au fost date lumii, nici nu le sunt date creştinului nominal declarat, nici formalistului şi ritualistului, oricât de zeloşi ar putea fi ei. Ele sunt intenţionate şi pot fi avute numai de acei care primesc bogăţiile harului prin Spiritul sfânt — cei care prin ascultare de adevăr şi de spiritul lui cresc în Cristos, Capul lor viu în toate lucrurile. Aceştia au pace, profundă şi trainică, ce creşte întotdeauna pe măsură ce ajung să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii prin credinţă şi ascultare bogăţiile harului divin — lungimile, lăţimile, înălţimile şi adâncimile iubirii lui Dumnezeu. W. T. 1899-93 (R 2456:6) (Cântarea 371)

31 Ianuarie

Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece şi prin râuri, şi nu te vor îneca. Isaia 43:2

Având în vedere faptul că tuturor celor chemaţi, aleşi şi credincioşi, trebuie să li se ceară să treacă prin şcoala experienţei, disciplinei şi încercării în vederea aprobării lor finale, cât de încurajator este să ştim că Domnul va fi într-adevăr cu noi în orice necaz, că El compătimeşte cu noi în toate încercările, împotrivirile, mâhnirile, nedumeririle etc., şi că “în spatele unei providenţe severe, El ascunde o faţă zâmbitoare". Apele mâhnirii, dezamăgirii, nedumeririi, necazului vor fi în jurul nostru, şi noi nu trebuie să plutim cu torentul, ci trebuie să îndurăm greutatea ca buni soldaţi. Dar sursa noastră de putere în lupta cu torentul vieţii nu trebuie uitată niciodată. … Domnul ne va trece în siguranţă de cealaltă parte, unde vom avea viaţă, şi aceea mai îmbelşugată, cu gloria, onoarea şi nemurirea pe care El o va pregăti pentru mireasa Lui — aleşii Lui. W. T. 1907-171 (R 4005:1) (Cântarea 93)