Cintarile Mileniului 401-426

401

1 CE frumos eşti Isus, ce frumos,

Îngeri-Ţi cântă în cer voioşi.

Floarea Salemului iubită,

De Tine lumea se bucură.

2 Şi fiind păstori acolo-n câmp,

Noaptea-mprejur turma lor păzind

Şi iată îngerul Domnului

Vestind la păstori naşterea Lui.

3 Serafimi-Ţi cântă lauda,

Cherubimi-Ţi vestesc iubirea,

Cât de frumos în iesle de boi,

Un Fiu născut a lui Dumnezeu.

4 Ce frumos în juru-Ţi strălucind,

Mărirea Domnului pe pământ,

Floarea Salemului iubită

De Tine lumea se bucură.

5 Împreună oastea cerească,

Lui Dumnezeu cântă laudă,

Lui Dumnezeu mărire-n înălţimi

Pace între oameni jos pe pământ.

402

1 CU Isus vreau să stau de vorbă,

Atunci când suntem numai noi,

Să-I spun ce n-am mai spus la nimeni,

Apoi să plângem amândoi.

(:Să mă uit în faţa Lui şi să-I dau Lui tot,

El m-ajută-n drumul meu ca crucea s-o port:)

2 Din câţi vorbitu-mi-au pe lume

Mai drag ca El pe nimeni n-am,

De El ascultă şi furtuna

Pe-acest Isus aş vrea să-L am.

(:Nu L-aş mai lăsa nicicând din căsuţa mea

Şi tot ce-aş avea mai drag toate Lui le-aş da:)

3 Mi-e drag' privirea Lui cea blândă

Şi-mi place vorba Lui s-ascult,

De mi-ar vorbi o viaţă 'ntreagă

Nu mi-ar părea mult să-L ascult.

(:Când te uiţi în faţa Lui şi-L auzi vorbind,

Chiar de-ai fi duşmanul lui te trezeşti plângând:)

4 Cum El ne-a spus despre iubire,

Aşa cum trebuie să iubim,

Să putem iubi şi duşmanii,

De vrem cu El ca să domnim

(:Ca să ştim cum să iubim, cum El ne-a iubit,

Şi voia Părintelui s-o îndeplinim:)

403 (Psalmul 45)

1 CUVINTE de miresme pline

În al meu suflet clocotesc

Şi cânt cântarea mea de slavă

Pentru-mpăratul cel ceresc.

Să-mi fie limba iscusită

Ca pana unui învăţat

Tu eşti Cel mai frumos din lume

Pe buze harul Ţi-e turnat.

2 De aceea Dumnezeu pe Tine

Pe veci Te-a binecuvântat,

Războinic tare încingeţi spada

Podoaba şi cu slava Ta.

Să fii biruitor în luptă,

Te suie-n carul Tău măreţ,

Neprihănirea şi adevărul

Tu să le aperi îndrăzneţ.

3 Şi dreapta Ta să strălucească

Prin mari izbânzi de învingător,

Cu a Ta săgeată ascuţită

Străpungi orice vrăjmaş popor.

Şi al Tău scaun de domnie

E-ntemeiat pe veşnicii,

Căci cu-n toiag plin de îndurare

Conduci a Tale naţiuni.

4 În veci iubeşti neprihănirea,

Iar răutatea o urăşti,

De aceea Dumnezeu pe Tine

Te-a uns, Te-a pus să stăpâneşti.

Cu untdelemn de bucurie

Te-a uns mai sus ca soţii Tăi,

Mai sus de toţi de aceeaşi slujbă,

Mai sus de toţi slujbaşii Tăi.

5 Aloia, smirna şi casia

Înmiresmează al Tău veşmânt

Şi-n strălucitele-Ţi palate

Sunt numai veselii şi cânt.

Printre-ale Tale însoţitoare

Sunt fete de împărat în şir

Însă mireasa Ta-i la dreapta

Gătită-n haine de ofir.

6 Ascultă fiică, vezi şi uită

Poporul Tău şi casa ta,

Atunci te va pofti-mpăratul

Şi tu închinare îi vei da.

Fiica Tirului şi multe,

Bogate fete vor veni,

Bunăvoinţa Ta să afle

Cu daruri mari Te vor cinsti.

7 Copiii Tăi lua-vor locul

Părinţilor care au plecat

Şi îi vei pune domni în ţară,

Pe tot Pământul cel plăcut.

Din neam în neam iubitu-Ţi nume,

De-a pururi Ţi-l vor pomeni,

De-aceea în veci de veci popoare,

Cu laudă Te vor cinsti.

404 (Psalmul 15)

1 DOAMNE cine va locui

În cortul Tău, Părinte,

Şi pe al Tău munte cin-va sta

Pe înălţimi preasfinte?

2 Cel ce umblă în drum curat

Şi voia Ta o face,

Acel ce spune adevărat

Şi-n suflet are pace.

3 Acela nu vorbeşte rău

Că limba e curată,

Nu ocărăşte în drumul său

Pe nimeni niciodată.

4 Pe cel ce-i vrednic de dispreţ

De-asemeni îl priveşte,

Iar pe acei ce-n Domnul cred,

De-a pururi îi cinsteşte.

5 El vorba nu şi-o ia înapoi

Chiar pagubă de are,

Şi nici dobândă n-ar primi

Când face ajutorare.

6 În contra-acelui bun nu ia

El mită niciodată,

Acela ce se poartă aşa,

Nu cade niciodată.

405 (Psalmul 8)

1 DOAMNE Dumnezeul nostru,

Cât de minunat e al Tău nume,

Peste faţa lumii lumină dă,

(:Mai presus cu mult de ceruri

Slava Ta răzbate:)

2 Din gurile copiilor

Doamne-Ţi faci apărare

Contra celora potrivnici,

Plini de îngâmfare

(:Şi amuţeşti vrăjmaşul

Dornic după răzbunare:)

3 L-ai făcut mai jos puţin

Decât îngeri Doamne,

L-ai încununat cu slavă

Şi puteri depline,

(:I-ai dat peste a Tale lucruri

Deplină domnie:)

4 Oile şi boii-n turmă,

Fiarele pe toate,

Păsări, peşti şi tot ce calea

Mărilor străbate,

(:Doamne al Tău nume-n lume

Cât de minunat e:)

D. 274 - M. 364 406

1 DULCE ora rugăciunii

Departe de-a lumii cuget,

La-l Tatălui tron condu-mă

Unde cererea-mi s-ascultă.

'N-întristare şi temere

Tot mângâiere-mi eşti mie.

(:De rău adesea mă păzeşti

Dulce ora rugăciunii:)

2 Dulce ora rugăciunii

Când Domnul din înălţime

Gata-i să binecuvânte

Care scut şi ajutor cere

Şi-i zice caută faţa Mea

Cuvântu-Mi fie-ţi viaţa.

(:De rău adesea te păzeşte

Dulce ora rugăciunii:)

3 Dulce ora rugăciunii

De îmi sunt triste zilele

Tu mă-nviorezi pe mine

Pân' sus la cer voi ajunge,

Acolo unde eu doresc,

Unde-i locaş să locuiesc.

(:Nicicând nu te uit pe tine

Dulce ora rugăciunii:)

407

1 DUMNEZEU Şi-a ales o împărăţie

Din Avraam pe care l-a iubit

Şi atuncea când era-n robie,

Cu mână tare l-a izbăvit.

2 Dar Israel nu a fost statornic,

L-a uitat curând pe Dumnezeu,

Dar odată l-a lăsat şi Domnul

Şi-a căzut robit în Babilon.

3 În vremea aceea Dumnezeu arată

Un vis regelui din Babilon,

Cu privire la o împărăţie,

Ce îl tâlcuise Daniel.

4 Dintr-un munte s-a desprins o piatră

Care chipul tare l-a lovit,

De-a zdrobit şi fierul şi arama,

Argintul şi picioarele de lut.

5 Dar această piatră neînsemnată

Ea atât de mare s-a făcut,

Mai înaltă decât orice munte

Şi întreg pământul l-a umplut.

6 Peste această Împărăţie sfântă,

Nu va stăpâni popor de jos,

Ea va fi o Împărăţie mare

Va fi Împărăţia lui Cristos.

7 Ea e mai puternică ca moartea

Şi nimic nu o va birui,

Ea va fi o împărăţie sfântă,

Cum n-a fost şi veşnică va fi.

408

1 ERA seară liniştită cu cerul senin,

Când fu cina pregătită Fiului divin.

2 El şedea cu ai Săi la masă, la locul gătit,

Şi-apoi cu voce miloasă astfel le-a vorbit:

3 Fraţilor sosit-a ceasul să ne despărţim,

Voi să nu pierdeţi curajul căci iar am să vin.

4 Trebuie să se-mplinească toate ce s-au scris,

Voi fi judecat la moarte şi pe cruce-ntins.

5 Dar vă spun mai dinainte pentru ca să ştiţi,

Dintre voi, unul m-a vinde cu treizeci de-arginţi.

6 Atunci toţi se îndreptară către Învăţător

Şi pe rând Îl întrebară care-i trădător?

7 Când veni rândul lui Iuda, întrebă şi el,

Nu cumva voi fi eu, Doamne, fiul cel mişel?

8 Tu eşti Iuda, zise Domnul, du-te mai curând,

Iat-acum sosit-a ceasul să faci ce ai de gând.

9 El atunci îndată merse către acel Sobor,

Unde se-aştepta cu sete al Domnului omor.

10 Acolo-şi vându Stăpânul, Iuda cel mişel,

Şi printr-un sărut făţarnic Îl trădă pe El.

11 Şi L-au dus la judecată şi L-au osândit,

Ca pe cruce, cu ocară să fie osândit.

409

1 EU aştept venirea fericită a Mileniului,

Când scumpul Salvator va-mpărăţi cu Mireasa Lui.

Inima îmi cântă, rugându-mă veghind şi lucrând,

Căci atunci Cristos va domni pe pământ.

Corul

O, vie a Ta Împărăţie pe pământ,

Cu domnia lui Cristos cel drept şi sfânt.

Satan o mie de ani va fi atunci ţinut legat

Şi Cristos va fi singurul Împărat.

2 Atunci necazurile pămân-teşti toate-or înceta

Şi de cunoştinţa Domnului pământul s-a umplea.

Durerile, lacrimile şi nici moartea n-or mai fi,

Căci Cristos Mântuitorul va domni.

3 Cei răscumpăraţi vor veni cu cântări despre Sion

Şi din muntele cel sfânt Ei vor cânta: “Isus e Domn”.

Pace veşnică, iubire vor avea cu toţi în gând,

Căci Isus Cristos va domni pe pământ.

4 Atunci păcat şi boli pretutin-denea vor înceta,

Căci Cristos medicul Cel bun, pe toţi îi va vindeca.

Într-o zi de o mie de ani tot răul se va stârpi,

Căci Cristos cu dreptate va împărăţi.

5 Firea-ntreagă aşteaptă cu dor mare această zi,

Când Cristos cu “turma mică" în glorie vor domni.

Atunci cel rău o mie de ani va fi ţinut legat,

Iar Cristos va fi singurul Împărat.

410

1 FERICE casa unde este Domnul

Prietenul cel mai binevenit,

Acolo unde dintre toţi ce-s oaspeţi

Tu, o Isuse, eşti Cel mai iubit.

Acolo toate inimile Îţi bat

Şi ochii către Tine sunt ţintiţi,

Acolo buzele Îţi aduc slavă

Şi toţi ai casei sunt preafericiţi.

2 Ferice casa unde soţ, soţie,

În al Tău spirit una sunt mereu

Şi de iubirea Ta cuprinşi ei, Ţie,

Alături sunt la bine şi la rău.

Când amândoi se sprijină pe Tine,

În orice timp cât de primejdios;

A lor iubire nu se micşorează,

Ci tot mai mult ei Te iubesc duios.

3 Ferice casa unde fii şi fiice,

Purtaţi ei sunt pe mâini de rugăciuni,

Iar voia Ta în toate îi conduce,

Le eşti Păstorul ce-i duci la păşuni.

Cuvântul Tău sunt voioşi să-l asculte

Smeriţi, supuşi şi de credinţă plini,

La tronul Tău ei le aduc pe toate

Şi-apoi cu Tine ei pe veci vor fi.

M. 115 411

1 ÎMI place seara-n linişte

Să mă retrag singur,

Când toate sunt în linişte

Şi toate îşi iau odihnă

Cu zel a mă ruga.

2 Îmi place ca lacrimi tăcuţi

Să vărs cu căinţă,

Promisiunea Domnului

Cu drag s-o pun la inimă,

Cu mulţumiri primind.

3 Îmi place să-mi reamintesc

Timpuri fericite,

Ştiind că a noastre grijuri

Le putem toate încredinţa,

Doamne-n graţia Ta.

4 Îmi place pe-a credinţei aripi

Tot în sus a mă-nălţa,

Prin sunetul bucuriei

Şi prin glasul fericirii,

Tot vesel a cânta.

5 Când se termină-aici lupta

Negura va trece,

Vijelii, vifor se-nceată

Iar pe noi sus ne aşteaptă

Viaţa veşnică.

412

1 ÎN grădina Ghetsemani

Locul paşnic, liniştit,

Era locul rugăciunii

Al lui Isus mult iubit.

2 În acest loc El mersese

Cu ai Săi învăţăcei

Şi-adesea El se rugase,

Pentru El şi pentru ai Săi.

3 Nu plecase niciodată

El cu atâta întristare

În gradina neuitată,

Ca-n noaptea de trădare.

4 El trebuia să plătească

Preţul răscumpărării,

Ca lumea s-o mântuiască

Din păcat şi din moarte.

5 Priveghiaţi şi voi cu Mine

Zise învăţăceilor,

Până când cu plecăciune

Mă voi ruga Tatălui.

6 Şi mergând puţin 'nainte

A căzut pe faţa Sa,

Zicând bunele Părinte

Fie numai voia Ta.

7 Tot cu aceste cuvinte

El de trei ori s-a rugat,

Suferind chinuri cumplite

Pentru a lumii păcat.

8 Când la-nvăţăcei venise

I-a aflat pe toţi dormind,

N-aţi putut şi voi cu Mine

Încă un ceas să priveghiaţi?

413

1 ÎN vremea lunii a şasea îngerul Gabriel,

În Galileea, Nazaret trimis de Dumnezeu,

A fost către o tânără, fecioara Maria,

Logodită cu un bărbat ce Iosif se numea.

2 După ce a intrat la ea i-a vorbit aşa dar:

Plecăciune, căreia ţi s-a făcut mare har,

Căci, Domnul nostru Dum-nezeu este azi cu tine,

Binecuvântată eşti tu acum între femei.

3 Şi după ce i s-a vorbit, tare s-a tulburat,

Atunci Maria singură în sine s-a întrebat:

Ce poate să însemneze această urare?

Îngerul i-a răspuns: ai căpătat îndurare.

4 Vei rămânea însărcinată, îngerul i-a spus

Şi pruncul care-l vei naşte se va numi Isus.

El se va mai chema şi Fiul Celui Prea-Înalt,

Căci scaunul tatălui Său David, îi va fi dat.

5 Peste casa tatălui Său David va-mpărăţi,

Împărăţia Lui nu va avea nicicând sfârşit.

Cum se va face aceasta, eu nu ştiu de bărbat?

Atunci, îngerul Mariei astfel i-a cuvântat:

6 Duhul cel sfânt din cer peste tine se coboară

Şi puterea Celui Prea-Înalt te va umbri.

De aceea Sfântul care se va naşte din tine

Se va numi de către toţi Fiul lui Dumnezeu.

7 Iată că şi Elisabeta rudenia ta,

A zămislit acum la bătrâneţe un fiu şi ea,

Căci nimic nu e cu nepu-nţă la Dumnezeu.

Iată, roaba Domnului fă după cuvântul tău.

414

1 NOAPTEA a trecut acuma-s zori

Soarele trece peste nori,

Acum ne odihnim.

Ascultă trâmbiţa sunând,

Glasuri departe răsunând

Bucurie vestind.

2 Recolta se va secera,

Cei adormiţi vor învia,

În chipul Domnului.

Trăi-vor de moarte scutiţi,

În veci de veci şi fereciţi

În universul Lui.

3 În chipul cel mai minunat,

Proorocii sfinţi au arătat

De mult această zi.

Patriarhii şi apostolii

Ştiau, spuneau că va veni,

Această scumpă zi.

4 Acum primesc răsplata lor

Toţi credincioşii Domnului

Pentru că I-au servit;

Întreg pământul e a lor

Şi umple tot gloria lor,

Sunt mari şi fericiţi.

415 M. 432

1 NUMAI mila Domnului e

Că noi nu ne-am pierdut,

Căci ne-atacă să ne sfarme

Duşmanul cel mare.

Multe pericole-n cale,

Noi n-avem putere,

Numai mila Domnului e

Că noi nu ne-am pierdut.

2 Dimineaţa se-nnoieşte

Mila Lui cea mare

Şi când soarele răsare

Începem cântarea.

Gura, inima ne cântă

Mărire lui Cristos,

Dimineaţa se-nnoieşte

Mila lui cea mare.

3 Domnul e moştenirea mea

În El mă încred eu,

Bunuri pământeşti nu-mi trebuie

Când acest bun am eu;

Deşi trăiesc în mari lipsuri

N-am pentru ce plânge,

Domnul e moştenirea mea

În El mă încred eu.

4 O, ce bun e Domnul pentru

Cei care-L ascultă,

Rănile le-mbălsămează

Când la El se roagă.

Sus inima, sus spre stele,

Fugi negură neagră,

O, ce bun e Domnul pentru

Cei care-L ascultă.

416

1 PE-A vieţii mare furtunoasă,

De-a ispitelor vijelii

(:Plutind spre patria eternă,

A Tatălui din veşnicii:)

2 Cârmaciul bărcii noastre este

Isus al păcii Domn ceresc,

(:De-al cărui glas, vântul şi marea,

Ascultă şi se potolesc:)

3 Dar câte-odată El ne lasă

În largul mării o clipă,

(:Plutind cu barca printre valuri

Cercând a noastră credinţă:)

4 Dar părăsiţi când ne simţim

Şi disperaţi când ne aflăm,

(:Doamne, nu ne lăsa că pierim

Ne-ajută căci ne scufundăm:)

5 El blând furtuna linişteşte

Şi blând ne mustră, ascultaţi,

(:Puţin credincioşilor, iată,

Cu voi sunt nu vă-nspăimântaţi:)

6 Atunci a vieţii noastre barcă,

O conduce din nou Isus,

(:Până ne vom vedea odată

În limanul păcii de sus:)

(Psalmul 137) 417

1 PE malurile râurilor triste,

Pe ţărmul apelor din Babilion,

Stăteam tăcuţi şi toţi plângem cu jale

Când ne aduceam aminte de Sion.

2 În sălciile din ţinutul acela,

Noi toate harfele le-am atârnat,

Acolo toţi biruitorii noştri

Să le cântăm cântări au aşteptat.

3 Cum să-ţi putem cânta noi oare ţie,

Cântările Sionului iubit,

A Domnului cântări neprhănite,

Pe un pământ străin şi nedorit.

4 De te-oi uita Ierusalim, să-şi uite,

A ei destoinicie dreapta mea,

De cerul gurii limba să-mi lipească

De nu-mi va fi la tine inima.

5 De nu-mi voi aminti mereu de tine,

De nu-mi voi face din Ierusalim,

A bucuriei culme întotdeauna

Şi-al dragostei puternic cer sublim.

6 Adu-Ţi aminte, Doamne, adu-Ţi aminte,

De ai Edomului stricaţi copii,

De ziua când gemea Ierusalimul,

Ziceau toţi, ardeţi-l din temelii.

7 O, fiica Babilonului sortită

La pustiire cum nu s-a văzut,

Ferice de acel ce-ţi va întoarce

La fel, tot răul ce ni l-ai făcut.

8 Ferice de acel ce cu putere

Va apuca pe toti copiii tăi,

De acela care va zdrobi de stâncă

Copiii Babilonului cei răi.

417-A M. 375

1 PE vârf de munţi flăcări de zori merg,

Gonind ceaţa păcătoasă.

Stau strigând deschideţi porţile,

Lăsaţi să intre Regele.

El vine, măreţul Voievod

Din ochi viaţa-I luceşte,

Mărire din toate părţile

La Cel ce-i mai mare Rege.

2 Pe vârf de munţi flăcări de zori merg

Coborând pretutindenea,

Sus Pământ, că e gata drumul

La Cel ce-n drept Îşi ia tronul.

Deşi-n jur întuneric este

Prin nori răsare soarele,

Pe vârf de munţi peste nori privind

Razele se şi văd că vin.

3 Pe vârf de munţi flăcări de zori merg

Ş-acoper' orizontul tot,

Peste nori la vârful muntelui

Vezi lucind raza soarelui.

Iată vine măreţul Rege,

Viaţa-i luceşte-n frunte,

Mărire, strigătul va suna

Cu buzele-n întreagă lumea.

M. 274 418

1 RĂMÂI cu min' Isus nu mă lăsa

De-i pericol şi vine furtuna,

De n-am ajutor şi n-am linişte,

Tutorul celor slabi fii cu mine.

2 Viaţa scurtă trece ca şi roua

Toate iau schimb rămâne speranţa,

Ruinare şi schimbare-n toate

Tu care nu Te schimbi, fii cu mine.

3 Nu numai prin privire şi cuvânt,

Te rog nu mă lăsa singur nicicând.

Nici ca oaspet' cari pe clipe vine,

Prieten veşnic, rămâi tot cu mine.

4 Nu ca rege care va judeca,

Vino cu mir care va vindeca,

Alină-ntristarea, necazurile,

Liberator vino stai cu mine.

5 Fără de El, eu nu pot să trăiesc,

Vin duşmanii, cum pot să mă păzesc?

Cine mi-ar fi al meu conducător

În orice clipă fii-mi salvator.

6 Nu tremur că-s fericit cu Tine

Să şterg necazuri şi lacrimile.

Zori răsar şi umbra acum trece

De trăiesc şi de mor fii cu mine.

419 M. 151

1 RIDICĂ-ŢI glasul şi vessel cântă

Că-mpărăţia Lui e-aici,

Să ni se bucure inima

Că Regele lumii a venit.

Corul

Ridică-ţi capul cu voioşie,

Fii vesel, Domnul a venit

Să-ntemeieze a Sa Împărăţie,

Să ne aducă mântuire.

2 Egoismul domneşte-n lume

Şi credinţa-i apăsată,

Cristos, Regele lumii vine

Să-Şi ia Mireasa la Sine.

3 Vesteşte asta cu bucurie

Aceasta-i vestea Domnului

Şi nu te teme, o, “turmă mică"

Isus Cristos e-nvingător.

420

1 RIDICĂ-ŢI sus capul şi în jur priveşte,

Semnele se-nmulţesc pentru libertate.

Se-mplineşte ce-i scris, smochinu-nfloreşte

Primăvara vine, necazul sfârşeşte.

2 Ridică-ţi sus capul şi vezi libertatea,

În cer şi pe pământ semen ca văpaia,

Că a venit Domnul în a Sa mărire,

Ca să stabilească a păcii patrie.

3 Ridică-ţi sus capul, a sosit Regele

Să lege pe Satan, poporul să-l scape.

Prin a Lui fulgere, vezi a Sa prezenţă,

Ridică-ţi sus capul, priveşti libertatea.

421

1 RUGAŢI-VĂ şi cu credinţă cereţi,

Doamne greşeala noastră nu o ţinea,

Inimă curată şi Duh sfânt dă-ne,

În numele lui Isus ascultă-ne.

2 Bateţi cu credinţă-n uşa 'ndurării,

Ne-am ostenit prin valurile lumii,

O deschide uşa odihnei cereşti

Să ne bucurăm în glasuri îngereşti.

3 Căutaţi pe Domnul până-L veţi afla,

Doamne noi căutăm îndurarea Ta,

Nu lăsa păcatul să ne învingă

Dă-ne iubirea cea sfântă-n inimă.

4 Iubirea cu care Domnul ne-a iubit,

Care pentru noi pe cruce-a pătimit,

Curgând sânge din cinci rane dureros,

Să mântuie de moarte sufletul nost.

422

1 SE duce cel neprihănit

Şi nimănui nu-i pasă,

Şi oare câţi din cei ce văd

Simt golul care-l lasă?

Corul

Fericiţi cei ce-n Domnul mor

Căci faptele-i urmează,

Şi la odihnă Domnul lor

În casa Lui i-aşează.

2 Şi oare câţi nu văd acum,

Căci pentru zile grele

Luat e cel neprihănit

Să nu ajungă-n ele.

3 El intră-n pace-n groapa lui

Ca să se odihnească,

Până când ceasul va sosi

Din nou să se trezească.

4 Cel care umblă-n drumul drept

În pace-o să se culce

Şi somnul lui atunci va fi

Senin şi bun şi dulce.

423

1 SOSIT-AU acele vremuri îndepărtate

Ce de toţi profeţii au fost arătate.

Pline de recoltă şi de înviorare,

Producând belşug de binecuvântare.

2 Pământul uscat, gol şi fără de rod pustiu,

Primeşte el acum ploaia apelor vii.

Ploaia cea târzie, cea de primăvară

Ce-n vremuri trecute mulţi o aşteptară.

3 Libanul dă mugur şi-ncepe a-nfrunzi,

Pustiul-ncolţeşte şi-ncepe a-nflori.

Primăvara mândră dă mirosul plăcut,

Iarna grea, geroasă cu totul a trecut.

4 Pe acea frumoasă, 'nflorită câmpie

Izbucnesc cântări în glas de veselie.

Acolo se-arată drumul înalt şi sfânt,

Pe care-l urmează tot ce-I simplu şi blând.

5 Pe acea cale înaltă leu nu se găseşte,

Judecata dreaptă-n linie păşeşte.

Dreptatea-n cumpănă atârnă-ncetinel,

Se-mparte din mâna a lui Zorobabel.

424

1 SUS în ceruri frumos cântă,

Cum noi nici n-am auzit,

Îngerii cu faţa blândă

Cântă Mielului iubit.

Cu umilinţa pe feţe

Cântă-ntr-una şi-L slăvesc

Intonând imnuri măreţe

Mielului dumnzeiesc.

Corul

Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul

Cântă îngerii,

Dar ei nu pot simţi

Bucuria mântuirii.

Despre scumpa Lui mântuire

Noi o să-I cântăm

Când în slavă-n fericire,

Cu Isus ne aflăm.

2 Dar mai aud o cântare

Bunului meu Salvator

Ce-o cântă o mulţime mare,

Mărirea-i cântarea lor.

El e poporul ostenit

Ce din necaz a venit

Şi hainele şi le-a spălat,

În sânge şi le-a albit.

3 Nu sunt înger aicea, eu,

Dar aceasta ştiu bine,

Că spre slava Tatălui meu

Voi cânta, când El vine.

Iubirea Lui o voi mări

Ce se-arătă pe Calvar

Unde El cu bucurie

A golit al Său pahar.

4 Îngerii o să asculte

Şi toată oştirea lor,

Ca-un vuiet de ape multe

E cântarea sfinţilor;

Cântarea cea minunată

A lui Moise şi-a Mielului

Prin care se va completa Golul universului.

425 M. 423

1 TE iubesc din adânc, nu mă-nspăimântă răul.

'N adâncul inimii, pe altul nu las eu.

Numai în Tin-Isus, linişte-am, speranţ-am.

O, rămâi cu mine, scut şi conducător.

2 Tu rămâi cu mine nori de s-ar ridica

Între noi şi ne-acoperă noaptea tristă.

Numai Tu condu-mă, ca steauă şi-n noapte

Vindecător de răni, scut şi conducător.

3 Iar de-mi veştejeşte floarea bucuriei,

Ca vale-or curge de la mine lacrimi.

Izvor de bucurii să-mi deschizi Tu mie,

Viaţă dăruitor, scut şi conducător.

4 Şi printre ispite făcân-du-mi al meu curs,

Picioarele-mi slăbesc pe al credinţei drum,

Te rog ridică-mă, păcatul mi-l iartă,

Mult milostiv, scut şi conducător.

5 Dacă-i să mă despart de cei cari mă iubesc,

'N îndurarea inimii pentru ei tânguiesc,

Tu arată spre cer, iar la întâlnire

Înviat Salvator, darnic mângâietor.

6 Şi când vine-odată ora cea din urmă,

Lupta cea din urmă m-aşteaptă izbândă.

În Tine schimbarea să-mi fie în clipe,

Al vieţii domnitor, scut şi conducător.

426

1 VREAU lângă Dumnezeu să fiu mereu,

Oricât ar fi de greu necazul meu.

Oricât aş suferi, cântarea mea va fi: