Dovezile existenţei Bisericii
1. În
Luca 21:29,30, Domnul spune: “Şi le-a spus o pildă: “Vedeţi smochinul şi
toţi copacii. Cînd înfrunzesc,
şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape””.
Astfel vedem că Domnul printr-o pildă ne spune că “voi” – cei cărora se
adresează Domnul, ucenicilor săi, adică Bisericii Sale în carne, credincioşilor
săi, căci nu se adresează lumii sau necredincioşilor, şi nici celor care sunt
dincolo de văl (căci aceia nu aşteaptă izbăvirea schimbării prin înviere),
zicînd “şi-i vedeţi” - în realitate, cu ochii proprii, “smochinul şi
copacii” – naţiunea lui Israel şi celelalte ţări independente, “cînd înfrunzesc”
- apar pe harta lumii, se dezvoltă, cresc, se formează, deci Biserica încă aici
dincoace de văl, încă în carne trebuie să vadă cu ochii lor naţiunea
lui Israel formîndu-se, trebuie ca ei să vadă Smochinul şi înfrunzirea lui din
1948 (adică încă după 1914) cînd pe harta lumii a apărut statul Ieretz Israel,
şi să fie prezenţi în carne la aceasta ca să se poată bucura că izbăvirea
sau eliberarea lor (glorificare viitoare pentru acel timp din 1948) este mai
aproape (nu a venit deja în 1948) – versul 28, un alt motiv pentru care aici
Domnul nu se referă la vederea lor de dincolo de văl este că în versetul următor
31 Domnul spune că “cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri,
să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” şi dacă ei ar
putea să fie dincolo de văl ca să vadă aceste lucruri atunci ei n-ar trebui să
aştepte împărăţia, căci ei vor fi atunci Împărăţia şi astfel nu ar putea fi
pentru cei glorificaţi care fac deja parte din Împărăţie pentru ei nu ar
putea fi împărăţia încă “aproape”.
Astfel în carne ei trebuie să vadă înfrunzirea, nu numai începută – cînd îi
frăgezeşte mlădiţa Matei 24:32, ci deplină – cînd a înfrunzit, sau timpul cînd
corpul naţiunii lui Israel sau oasele de la Ezechiel 37:4-10 - “au înviat”,
într-un corp, într-o ţară în pămîntul lor făgăduit, oasele formînd o oaste
foarte mare la număr - o naţiune, un popor în 1948, recunoscut de toată lumea,
dar în primul rînd recunoscut şi primit în favoare de Dumnezeu, după cum ne
spune Fotodrama la pag. 53, de asemenea ei trebuie să vadă şi apărînd şi
înfunzind “copacii”, care în special după al doilea război mondial şi după 1990
au început a înfrunzi, a apărea (ţări sau state care pînă atunci nu existau, nu
erau copaci, ci erau colonii, făceau parte din marele naţiuni sau ţări puternice
influente care guvernau o mare parte a lumii). Ca dovadă că Domnul aici nu se
referă doar la începerea întoarcerii favorii către Israelul natural din 1878
citim Matei 24:32 unde Domnul ne spune “Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte
mlădiţa (smochinului) ştiţi că vara este aproape”. Deci vedem că Domnul arată că
va fi: 1) o perioadă cînd smochinul va “frăgezi” (Matei 24:32) – adică favoarea
va începe a se reîntoarce la Israel în 1878; 2) apoi treptat va merge spre
“înfrunzire” şi “înflorire” (Luca 21:30; Matei 24:32) – naşterea statului Israel
în 1848; 3) şi un timp cînd vor apărea “părinţii” sau “roadele” la smochin
(Cîntarea Cîntărilor 2:10-13) – învierea profeţilor (Osea 9:10; Ioel 2:22)
intrarea duhului în corp – Ezec. 37:10, sau ştergerea orbirii sau întoarcerea
privirilor spre Cel ce l-au străpuns (Zaharia 12:10), acesta din urmă punctul 3)
va fi un timp în viitor nu cum este acum punctul 2) cînd este încă posibil
pentru Biserică de a vedea înfrunzind şi înflorind smochinul (dar nu încă
roadele) - “şi-i vedeţi” - şi de a se bucura că eliberarea lor este aproape, ci
acela din punctul 3) va fi un timp cînd Biblia arată că abia atunci cînd vor fi
aceste roade - Biserica întreagă deja va trebui să se “scoale” glorifice, cînd
“iarna a trecut” toată neghina fiind arsă şi cînd ar trebui să vedem cum “se
pîrguiesc roadele în Smochin” adică la învierea profeţilor - Cînt. 2:13; sau
toate aceste trei fiind redate mai clar în Cîntarea 7:12,13 prin 1) înmugurirea
viei; 2) deschiderea florii; 3) înflorirea
rodiilor.
2. Fotodrama
spune clar şi lămurit că – Anarhia este o perioadă cînd nu este nici o guvernare
de nici un fel în tot locul sau pe întreg pămîntul.
3. În
2 Regi 2:1, 11 – ni se spune că Ilie tipul Bisericii în carne, a fost ridicat
într-un “vîrtej de vînt”. Fratele Russel explică aceasta în felul
următor: în Vestitor la p - pagina 97, c - coloana 1, la mijloc - “Să nu se uite
că despărţirea va fi cauzată de carul de foc, unele experienţe foarte grele,
încercări chinuitoare pe care clasa aleasă le va accepta prompt şi va intra în
ele, pe când clasa Elisei se va da înapoi de la persecuţii, dar nu spre păcat
sau spre negarea Domnului. Nu va mai fi apoi decât puţin până când vârtejul de
vânt (probabil anarhia) va produce schimbarea clasei Ilie.”;
p. 275, c. 2, mij. – “Din partea acestui
segment de oameni credem noi că Ilie cel antitipic va suferi violenţă; întâi,
reprezentată prin carul de tulburări înfocate; al doilea, prin vârtejul
anarhiei.”;
p. 310, c. 2, mij. - “Când a venit carul
lui Ilie, el a
fost dus într-un
vârtej de vânt în cer, în atmosferă, în afara vederii pământeşti. Ce înseamnă
vârtejul de vânt în ceea ce priveşte Biserica? ^Înseamnă mai mult necaz?” veţi
întreba. Credem că da. Dragi prieteni, noi aşteptăm carul şi vârtejul acela. ^Ce
va fi acesta?” Ei bine, noi ştim că Domnul ilustrează marele timp de anarhie
care vine ca un mare vârtej de vânt. El spune: ^Iată,
nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile
pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul, în ziua aceea vor fi de la un capăt
al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici
îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe faţa pământului”. Ier. 25:30-33; 30:23,
24.”
(de asemenea Isaia 29:6; 28:2; 30:30; Ezechiel 13:11; Ieremia 23:19 - n. e)
După înţelegerea
noastră, clasa Ilie vor fi printre primii care vor fi afectaţi de marea furtună
a anarhiei. Noi credem că aceasta înseamnă că mulţi din poporul Domnului
- toţi
credincioşii din vremea aceea -
vor fi luaţi din
viaţa prezentă în ceva mişcare anarhistă.”;
p. 311, c. 1, sus - “Noi credem că
experienţele noastre finale vor fi în timpul vreunui fel de revoltă
anarhistă.”;
Alte Scripturi care arată caracterul ultim nimicitor al vîrtejului sau că
vîrtejul este ceea ce va nimici, distruge definitiv răul şi ordinea rea, adică
că vîrtejul de vînt simbolizează nimicitorul sau anarhia - ultima fază a
strîmtorării, sunt: Isaia 41:16; 66:15; 17:13; 40:24; Ieremia 4:13; Iov 27:20;
Ps. 58:9; Prov. 10:25; Ier. 22:22. O altă dovadă care leagă vîrtejul cu focul,
care după 1 Regi 19:12 reprezintă anarhia, este – Ps. 83:13,14; O altă dovadă că
vîrtejul va fi ultima etapă a strîmtorării după care sau mai bine zis în timpul
căreia (la sfîrşitul ei) Domnul va porunci mării neliniştite (Ps. 46:10; 65:7;
89:9; 107:29) a grămezilor anarhiste să se liniştească este – Luca 8:23. O altă
dovadă că Bisericii i se va nimici corpul de carne pe deplin doar în anarhie
este - Iov 30:22, 23. Şi Dumnezeu
prin prooroci ne spune: “Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul
vremilor” - Ieremia 30:24. Sept. 1915 tot
4. În
Ieremia 8:20 Turma mare - zice: “Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi
tot nu sîntem mîntuiţi” - şi de atunci (de cînd ei spun “noi tot nu suntem
mîntuiţi”) trebuie să aşteptăm ca ei (adică o mare parte din această clasă
trăind la sfîrşitul Vîrstei Evanghelice) să fie “mîntuiţi ca prin foc” – 1 Cor.
3:15, care foc trebuie să ardă şi neghina, căci în acest timp cînd Babilonul
cade şi este nimicit sau distrus şi Marea Mulţime iese din Babilon, scapă din el
deosebindu-se ca o clasă separată de Babilon: vol. 4, p. 347, mij - “Cu toate
acestea, ei vor fi ajutaţi şi vor ieşi din Babilon cînd acesta va cădea”; vol.
1, p. 240, sus – “Toţi cei care au clădit pe Christos altceva decît aur, argint
şi pietre preţioase de adevăr, şi un caracter corespunzător cu acestea, se vor
pomeni serios asaltaţi în timpul mîniei (“focului”); deoarece tot lemnul, fînul
şi trestia doctrinei şi practicii vor fi arse. Cei care au zidit corespunzător,
şi care, prin urmare au caracterul aprobat, sunt reprezentaţi prin figura s, în timp ce t, reprezintă pe “turma mare”, concepută
de Spirit, dar care a zidit cu lemn, fîn şi trestie – grîu, dar necopt deplin la
timpul adunării primelor roade (s).
Ei (t) pierd premiul tronului şi
natura divină, dar în final vor ajunge să se nască fiinţe spirituale de un ordin
mai jos decît natura divină…”, acest foc trebuie să-i ardă pînă ei se ridică,
pînă carnea lor atît mintea carnală cît şi corpul natural va fi ars şi “duhul”
spiritul lor, mintea lor nouă concepută de spirit să fie mîntuită “în ziua
Domnului” – ceea ce nu vedem fiind încă îndeplinit căci de atunci din 1914 pînă
acum neghina nu că s-a ars sau nimicit măcar cîtva ci anume contrariul, neghina
s-a adunat şi se mai adună tot mai mult în snopi şi în tot mai mulţi snopi
(legarea în snopi fiind Lucrarea Secerişului Matei 13:30, lucrarea Secerătorilor
sau “îngerilor, mesagerilor” în timpul Secerişului – vol. 3, cap. 6), căci din
1914 au apărut tot mai mulţi snopi sau paturi sau secte, şi nu numai din cele
vechi formîndu-se despărţiri sau fărămiţări ale lor – din una veche în mai multe
noi (ceea ce pretind unii ca fiind o lucrare de ardere, zdrobire în bucăţi mai
mici şi mai multe), dar au apărut şi tot mai apar încă şi cu mult după 1914 alte
secte tot mai noi care nu au şi nu au avut nici o legătură cu cele vechi
existente atunci în 1914, doar cu excepţia unor teorii pe care le au toţi cei ce
“au semnul fiarei”, “numele ei adică numărul numelui ei”. Astfel noi aruncînd o
privire înapoi în ultimii 90 de ani de la 1914 încoace nu observăm nicăieri în
istoria lumii şi Creştinătăţii şi nici nu este relatat nicăieri în altă parte
despre apariţia sau existenţa unui astfel de popor consacrat şi conceput de
spirit sau a unei astfel de clase separate de Babilonul Nominal al Creştinătăţii
(care Babilon atunci şi de atunci pînă acum trebuia să cadă, ceea ce este în
directă contrazicere cu ridicarea de acum ce o vedem cu ochii naturali) nu vedem
nici o clasă care după o presupusă glorificare a Miresei să fi văzut această
glorificare şi care şi-au dat bine seama că “Mireasa s-a gătit”, şi că “noi nu
suntem încă mîntuiţi”, văzînd că pentru ei a fi Mireasă e tîrziu dar totuşi ei
zicînd în acelaşi timp – Apoc. 19:6-8, deci dacă nu am văzut aceasta înseamnă că
dacă această clasă încă nu a apărut ca una aparte cum descrie fratele Russell
mai sus sau dacă cel puţin o astfel de clasă concepută de spirit nu a anunţat
mesajul “soţia lui s-a gătit” aceasta înseamnă că Mireasa încă nu s-a gătit.
(Însoţitoarele Ps. 45:13).
453) IOSIF—Referitor la fraţii săi ca tipuri.
(Q380-3)
Întrebare
(1909)—3—Cînd vom trăi noi în timpul paralel cînd
clasa Iosif se va face cunoscută fraţilor lor, clasa
Beniamin?
Răspuns—Ei bine,
este doar un Răspuns speculativ, pentru că Scripturile nu spun nimic precis în
acest punct.
Deducţia noastră ar
fi că clasa Beniamin - Marea
Mulţime, şi clasa Iosif - Turma Mică,
se vor descoperi una alteia în marele timp de strîmtorare. În cap. 19 din
Apocalipsa, citim că o mare mulţime de oameni vor vedea aceasta după ce Babilonul a căzut. Există o
diferenţă între căderea Babilonului în sens juridic, fiind respins de Domnul, şi
căderea reală, ca o piatră de moară. În capitolul 19 din Apocalipsa citim
de asemenea că o mare mulţime zice: "Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm
slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!" (vers
7). Ei s-au bucurat de căderea
Babilonului. Aceasta este clasa Beniamin bucurîndu-se că recunoaşte
clasa Iosif — Marea Mulţime vor recunoaşte pe Turma Mică doar după ce ea va
fi schimbată, Marea Mulţime fiind încă într-o anumită măsură în
strîmtorare.
706) MAREA
MULŢIME—Referitor la ospăţul nunţii Mielului. (Q289-3)
Aşa deci, cei din
Marea Mulţime din Apoc. 19 sunt ilustraţi zicînd: Să ne bucurăm şi să ne veselim
căci a venit nunta Mielului şi soţia Lui s-a pregătit, şi ei se bucură de toate
şi merg mai departe zicînd, Babilonul a căzut, bucuraţi-vă, bucuraţi-vă ceruri
de căderea lui etc. Ei sunt bucuroşi că Babilonul a căzut cînd ajung să vadă ce
a fost el cu adevărat şi cît de mult erau legaţi de el, şi n-au înţeles cît de
multă influenţă orbitoare venise de la acea sursă.
5. Lui
Ioan Botezătorul (care reprezintă Biserica în carne) i-a fost tăiat capul (ceea
ce ar însemna după cum ne îndreaptă atenţia fratele Russell - nimicirea cortului
pămîntesc al Bisericii, adică - glorificarea ei) i-a fost tăiat capul după ce el a fost luat şi pus în
închisoare şi astfel pus în inactivitate impusă (pentrucă critica direct şi pe
faţă unirea viitoare mai solidă a statului cu religia Matei 14:4, vol. 2, par.
507, 508, 509) şi în timp ce el era încă în închisoare (cînd nu mai putea lucra,
nu mai putea propovădui mesajul său, care perioadă reprezintă noaptea de la -
Ioan 9:4), la timpul cînd era o serbare a zilei de naştere a lui Irod (serbarea
zilei de naştere a unei alianţe şi a intrării în vigoare a unui nou acord dintre
stat şi religie - Apoc 17:13) unde fiica (fiicele protestane ale) Irodiadei
(biserica nominală - mama papistă) a dansat foarte frumos şi plăcut, după 70 de
ani conform Isaia 23:15-17 (ceea ce vedem întîmplîndu-se acum după 70 de ani ai
comunismului, cînd din anii 90 fiica Tirului protestantă dansează înaintea lui
Irod - înaintea regilor pămîntului şi îşi cîntă cîntecele de ademenire cu
aparenţă de unire, pregătind viitoarea unire sau alianţă). Aceasta încă o vedem
în viitor adică faptul formării acestei alianţe mai puternice şi cu adevărat
trainică dar numai pe o perioadă scurtă, criticînd-o pe care, Biserica, în urma
lucrării sale, va fi pusă în inactivitate impusă şi mai apoi va urma o mare
aniversare a acestei uniri sau o oarecare serbare în timpul căreia va fi cerut
capul lui Ioan Botezătorul antitipic, căci dacă ar avea loc aceasta atunci nu
mult după aceasta, după o astfel de serbare a alianţei sau unire (mai bine zis
în toiul ei) ar urma şi sfîrşitul acestei serbări cînd Samson - clasele
nemulţumite orbite pînă atunci sau Oastea lui Iehova - ar muta din loc stîlpii
politic şi religios care susţin societatea şi ar dărîma barca statului sau
nimici locul de adăpost al neadevărului.
6. Una
din cele mai puternice dovezi care poate fi văzută cu ochii literali (deşi
conform 1 Cor. 14:22 nu astfel de dovezi ar trebui să căutăm) este Rom. 11:7,
25, 26 - asupra căreia fratele Russell spune următoarele: vol. 1, p. 241, sus -
“În timpul de strîmtorare, Israelul natural (e), care a fost respins pînă cînd va fi
intrat numărul deplin dintre neamuri, va fi restabilit în favoarea lui
Dumnezeu, iar Biserica Evanghelică, sau Israelul spiritual, va fi completat
şi glorificat.”; vol. 1 , p. 300, sus - “Deci el declară că deşi Israel ca
naţiune este respins din favoare în timpul cînd atît dintre evrei cît şi dintre
neamuri se alege Mireasa lui Christos, totuşi va veni timpul cînd, Salvatorul
(Cristos, cap şi corp) fiind complet, favoarea divină se va întoarce la Israelul
trupesc şi gloriosul Salvator va îndepărta nelegiuirea de la Iacov, şi în
felul acesta tot Israelul va fi mîntuit (restabilit în favoare), după cum este
scris prin profet”; vol. 4, p. 396, sus - “Israel rîvnea desigur lucrurile cele
mai bune pe care Dumnezeu avea să le dea; totuşi “Israel nu a dobîndit ceea ce
căuta, dar cei aleşi (“turma mică”, aleasă dintre iudei şi păgîni) au dobîndit
pe cînd ceilalţi au fost împietriţi”. Această împietrire va ţine pînă cînd
seminţia spirituală care formează Împărăţia va fi completă”; vol. 6, p. 435,
mij – “Ce prospect glorios e înaintea omenirii în acest Legămînt Nou! Dar acest
legămînt nu poate fi stabilit pînă la a doua venire a Răscumpărătorului, şi pînă
ce “fructele dintîi” nu sunt alese şi glorificate împreună cu dînsul. Atunci,
după cum e de sigur că Domnul a murit pe cruce şi şi-a vărsat sîngele, tot aşa
de sigur se va încheia şi Noul Legămînt - Romani 11:25; Ieremia 31:31-34; Evrei
8:8-12”; vol. 2, p. 96, sus - “Ei nu s-au bucurat încă de aceste
binecuvîntări făgăduite. Pavel (Rom. 11:25,26) declară că acest
legămînt nu poate fi împlinit înainte ca Biserica Evanghelică aleasă,
corpul lui Christos, să fie completată ca eliberatorul lor, prin care legămîntul
va fi pus în aplicare.”; vol. 2, p. 234, mij – “Pavel spune că Dumnezeu a
lepădat casa trupească din favoare pe timpul cît va dura alegerea casei
spirituale şi cînd casa spirituală va
fi fost aleasă favoarea divină se va întoarce iarăşi la casa
trupească.”; vol. 6, p. 120, jos - “Într-adevăr, apostolul ne spune lămurit că atunci cînd Noua
Creaţiune va fi completată şi epoca Milenară introdusă, favoarea lui Dumnezeu va
trece din nou asupra israeliţilor, de la care a fost luată la începutul
acestei epoci evanghelice - Rom. 11:25-32”; vol. 2, p. 240, mij – “Favoarea promisă a lui
Dumnezeu nu se va întoarce la ei, ca popor, pentru a le lua
orbirea şi a-i conduce ca primele roade ale naţiunilor în
binecuvîntări pămînteşti, pînă nu va
fi fost chemat dintre păgîni întregul număr al “poporului deosebit” - pînă nu va fi intrat în această favoare
mai înaltă numărul deplin al neamurilor - Rom. 11:25,26”; vol. 2, p. 241, mij -
“Totuşi, puţini au fost capabili să facă acest lucru şi nici o favoare nu li se va acorda şi nici un efort special pentru a-i convinge, ca naţiune, despre adevăr sau pentru a le răsturna prejudecăţile nu
se va face, pînă cînd numărul deplin al neamurilor va fi intrat, sau, cu
alte cuvinte, pînă cînd Israelul spiritual este complet.”; Tabernacol par.
56 - “Aşadar, după ce corpul lui Hristos completează “sămînţa” spirituală,
această făgăduinţă suplimentară făcută lui Avraam cu privire la sămînţa
pămîntească trebuie să se împlinească”; vestitor, p. 40, c. 1, jos -
“Astfel
apostolul scoate în relief că Israel n-a reuşit fiindcă a căutat binecuvântarea
nu prin credinţă, ci prin fapte. În acest fel ^Israel n-a căpătat ce căuta, iar
cei aleşi au căpătat, iar ceilalţi au fost împietriţi”. (Rom. 11:7) Apoi el
arată că această cădere a lui Israel în împietrire şi chemarea unui popor
special dintre neamuri pentru a completa compania aleasă, a fost cunoscută
dinainte de către Dumnezeu şi declarată de El prin profeţii lui Israel. (Rom. 9
şi 10) Dar el arată că Israel nu este respins pe vecie, ci, când clasa aleasă
va fi fost completată, tot Israelul va fi mântuit din orbirea în care s-a
poticnit prin respingerea lui Cristos; şi că, atunci, reprimirea lor va fi
semnalul pentru binecuvântările peste întreaga omenire. Rom. 11:15,
25-32”;
Vestitor, p. 319, c. 1, sus – “Imediat
ce numărul mai dinainte hotărât al celor Aleşi vor fi glorificaţi, Vârsta
prezentă şi obiectivele ei se vor fi sfârşit. Atunci va începe lucrarea
restabilirii; şi Israelul după trup va avea iarăşi primul loc în favoarea
divină, după cum este explicat în Romani 11:25-32”;
Vestitor, p. 330, c. 1, mij – “Referitor
la evrei în timpul acela viitor este scris că vor privi pe Acela pe care L-au
străpuns şi-L vor plânge; şi că atunci Domnul va turna peste ei spiritul
rugăciunii şi cererii (Zaharia 12:8-10). Dar acea întoarcere a favorii la
Israelul natural nu va veni până când se va completa întâi Israelul spiritual.
Studenţii Bibliei cred că noi ne aflăm acum în zorile Noii Dispensaţii, că în
curând clasa Bisericii va fi completată şi glorificată cu Mântuitorul în
Împărăţia Sa, şi că atunci, de
atunci încolo, îndurarea lui Dumnezeu va începe să opereze iarăşi
faţă de evrei. Aceasta
pare să fie învăţătura clară a Sf. Pavel în Romani 11:25-32”;
Turnul de Veghere - noiembrie 1910 - R 4710 (Amintirea morţii Domnului - pag.
217, mijloc): “Imediat ce
“Biserica, Trupul lui Hristos” îşi va fi terminat purtarea crucii, după El,
urmînd în urmele Lui pînă la sfîrşitul călătoriei, atunci vor fi introduse
gloriile Împărăţiei. Orbirea lui Israel va fi înlăturată şi
binecuvîntările Domnului vor începe să umple întreg pămîntul”; vol. 3,
paragraful 648 – “Apostolul explică în epistola sa către Romani că orbirea sau
împietrirea lui Israel va ţine pînă va intra plinătatea nemurilor, adică pînă
cînd numărul celor aleşi dintre neamuri va fi complet, pentru a constitui
împreună rămăşiţa lui Israel partea spirituală a Împărăţiei… Se poate spune că
orbirea Israelului trupesc, uneori numit Iacov, nu va dispărea
pînă ce nu se va fi terminat alegerea Israelului spiritual Pavel ne spune anume
(Rom 11:26) că mîntuirea Israelului
trupesc, eliberarea lui din orbire şi de prejudecăţi va veni de la muntele
Sionului, Biserica glorificată a Împărăţiei…. Tot aşa se petrec
lucrurile în ceea ce priveşte reîntoarcerea favorii lui Dumnezeu la “Iacov”; ea
a început a se manifesta în Sion, dar nu va fi în deplină desfăşurare pînă cînd
ultimele membre, “picioare”, al Israelului spiritual vor fi intrat în
glorie”. Fapte. 15:14.
Sf. Pavel ne spune că
imediat ce Biserica
Evanghelică va fi completă, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei
- întoarcere
în sens deplin. "O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine pînă
va intra plinătatea neamurilor (numărul deplin predestinat al Bisericii care va
fi strîns dintre neamuri). Şi în felul acesta tot Israelul va fi mîntuit, după
cum este scris: Salvatorul (Cristosul, Cap şi Corp, Isus şi Mireasa Lui) va veni
din Sion (Biserica Evanghelică glorificată, Sionul spiritual), şi va îndepărta
nelegiuirile de la Iacov (Israelul Natural). Acesta va fi legămîntul Meu pentru
ei, cînd le voi şterge păcatele" - Rom.
11:1-33.
7. Apocalipsa
16:12, 13, 14 - ne vorbeşte despre a şasea plagă şi despre evenimentele care vor
avea loc în timpul cînd are loc vărsarea ei şi efectele după vărsarea ei asupra
creştinătăţii, fapte explicate în întroducerea vol. 4, pag. 15 mij - “Balaurul
este deci simbolul puterii romane, reprezentată prin puterea civilă în
lume; fiara simbolizează sistemul sau gevernul papal; iar profetul mincionos,
credem noi, este un alt nume dat sistemului numit în alt loc “chipul fiarei”
(Apoc. 13:14). După Scripturi, acest chip este o înfăţişare exactă a fiarei.
Profetul minciunos sau chipul fiarei, după cum noi înţelegem, este federaţia
bisericilor protestante”; p. 17, jos - “Alianţa Evanghelică este o
uniune a diferitelor secte protestante, fondată în 1846, cu scopul de a lucra
cum au lucrat catolicii. Văzînd marea putere pe care romano-catolicii o
exercitau din cauza unităţii sistemului lor, protestanţii îşi ziseră: Noi sîntem
împărţiţi, noi nu avem putere, trebuie deci să ne organizăm. Astfel, ei au
format, conform Scripturilor, un chip al fiarei.”; p. 18 - “Biblia ne
spune că chipul fiarei nu va putea face nici un rău înainte de a fi însufleţit
de fiara cu două coarne (Apoc. 13:15). Cele două coarne ale acestei fiare
erau ca a unui mieluşel, dar fiara reprezintă biserica anglicană care nu face
parte din Alianţa Evanghelică. Biserica anglicană pretinde, ca şi biserica
romană, că ea este biserica adevărată, ea declară că toate celelalte sînt false,
că membrii ei sînt adevăraţii urmaşi ai apostolilor şi că nimeni nu este
autorizat să predice, dacă nu a primit puterea divină prin mîinile unuia din
apostolii săi. Cu toate că Alianţa Evanghelică este organizată de la 1846,
ea n-a putut încă ajunge (atunci în 1897, nici după 1914 pînă acum - n.e) la
scopul ce şi l-a propus deoarece n-a ştiut niciodată cum trebuie să lucreze.
Denominaţiunile care fac parte din această alianţă nu sînt unite decît cu numele
şi lucrează unele contra altora (Naum 1:10 – n.e). Sectele care n-au voit să
facă parte din această alianţă au fost declarate neautorizate. Acestea, la
rîndul lor, au cerut bisericilor care făceau parte din această alianţă să le
arate de la cine au primit ele dreptul de a predica. Deci, chipul
fiarei nu avea nici o putere de a lucra şi a fost călcat în picioare.
Pentru a fi însufleţit, pentru a avea viaţă, el trebuia să se sprijine, de
asemenea, pe doctrina succesiunii apostolice, căci îi lipsea baza pentru a
lucra. Scripturile ne spun că
biserica anglicană va deveni prietena Alianţei Evanghelice şi va da autoritatea
apostolică; Din cauza acestei uniuni, Alianţa va
putea spune că ea are autoritate apostolică şi că poate predica; ea va interzice oricui de a predica fără
să fi primit autorizaţie de la ea. Aceasta ne învaţă Apoc. 13:17.
Nimănui nu-i va fi permis să cumpere sau să vîndă lucruri spirituale pe piaţa
spirituală, dacă nu va fi primit semnul fiarei sau al chipului ei. În Apoc.
16:13 se face aluzie la profetul minciunos, chipul fiarei însufleţit al Alianţei
Evanghelice, care astăzi are o destul de mare putere de viaţă; rămîne de ştiut
dacă puterea ei de viaţă va mai creşte. Scripturile ne arată că,
chipul fiarei va avea într-o zi o mai
mare putere şi va lucra cum a lucrat
odinioară biserica romană; că cele două sisteme, catolic şi
protestant, vor guverna lumea civlizată şi vor comanda peste toate lucrurile, primind
de la puterea civilă, de la balaur, deplină autorizaţie pentru a lucra”; din
care fapte şi evenimente mai vedem încă în îndeplinire şi anume formarea sau
crearea “proorocului minciunos” prin însufleţirea sau “darea suflării chipului
fiarei” de la Apoc. 13:15, căci abia tocmai în 1999 biserica anglicană a dat,
oferit dreptul sau autoritatea sa apostolică şi autorizarea de a predica primei
secte din această Alianţă Evanghelică, şi anume bisericii Luterane, ceea ce pînă
în 1999 nu a avut loc, şi ceea ce pînă acum nici una din aceste secte din
alianţă sau din afară nu a primit. Astfel urmează ca şi alte secte din această
Alianţă Evanghelică (asupra cărui fapt au loc chiar acum tratative între aceste
biserici) sau Alianţa ca întreg să primească acest drept sau autoritate
apostolică de a lucra, de a predica de la biserica anglicană, sau de la fiara
papistă, cînd va fi ridicată, şi încă acestea să se unească (nu cum acum “una
împotriva alteia”) şi să primească toată puterea de la balaur, prin care va şi
persecuta biserica care va fi prezentă atunci pentru a-şi sfîrşi calea, căci tot
aici în Apoc. 16:15, în timp cînd se întîmplă acestea evenimente ale acestei a
şasea plagă sau în timpul cînd ea se mai revarsă sau cînd au loc urmările sau
efectele ei, după ce ea e vărsată, Biserica este atenţionată, (căci Bisericii I
se adresează Domnul vezi Apoc. 3:18) să “vegheze şi să-şi păzească hainele“,
Biserica în acel timp trebuie să-şi păstreze hainele de nuntă albe, curate, ceea
ce înseamnă că în acel timp cînd vor avea loc aceste evenimente ea încă n-a
intrat la nuntă, ci este aici pe pămînt căci atunci încă membrii îşi vor putea
pierde locul lîngă Mire dacă nu-şi păstrează hainele curate pînă la moarte, dacă
na-r fi aşa Domnul nu le-ar atenţiona în acel timp prin acest
verset.
8. În
Apocalipsa 17:8, se spune despre o a doua ridicare a fiarei, fapt sau eveniment
ce nu am văzut încă, ci este unul care va fi în viitor, din partea căreia
fratele Russell vorbeşte că va veni “al doilea atac”, în mana din 11 august:
“Noi trebuie să ne aşteptăm la un al doilea atac împotriva Bisericii adevărate
(nu împotriva sistemului nominal) şi acesta poate însemna - ca în cazul lui Ioan
Botezătorul - o a doua şi, în aparenţă, o completă victorie a femeii babilonice
şi a iubitului ei, lumea, asupra membrilor credincioşi ai corpului lui Hristos
care sunt încă în trup”. Acest “al doilea atac” nu a avut loc încă şi aşteptăm
acest al doilea atac sau victorie a femeii babilonice sau această a doua
ridicare a fiarei (care a fost rănită de moarte de reformaţiune şi în special în
1799 – vol. 3, par. 174, 271) vol. 4, prefaţa pag. 3, jos – 4 sus: “Biblia arată
că în timpul acela sistemele religioase sau bisericile nominale vor părea că
se ridică din nou la putere cu concursul puterilor civile. Aceste cauze
se pot vedea cu uşurinţă; în adevăr, împărăţiile şi guvernele, fiind aproape de
ruină, vor simţi necesitatea de a menţine cu orice preţ puterea lor asupra
maselor populare atrase spre socialism sau chiar spre anarhie. Aceste
guverne vor căuta, fireşte, să se sprijine pe marile instituţii religioase; prin
acestea ele se vor sili să ameninţe poporul cu groaza chinurilor veşnice. Bisricile şi guvernele îşi vor uni
astfel toate forţele pentru a împiedica răsturnarea bărcii statului.
De pe acum bisericile se unesc, fiecare în interesul ei propriu, catolice şi
protestante, opuse cu toate acestea. Biblia declară că această putere a bisericilor, asemănate
cu o “regină” va fi de foarte scurtă durată, iar căderea Babilonului va fi
formidabilă - ca o piatră mare de moară aruncată în mare. În timpul domniei
de scurtă durată a acestei pretinsă “regină” lumea va fi sub un jug groaznic
şi orice răspîndire a Adevărului va
fi împiedicată. Cei care vor rămîne credincioşi lui Dumnezeu şi
principiilor Sale, vor fi probabil persecutaţi”. O altă dovadă că aceste
lucruri încă n-au fost o găsim în declaraţiile fratelui Russell că toate acestea
şi chiar Babilonul şi Fiara vor fi nimicite în anarhie: vol. 3, par. 13 -
“Catolicii şi protestanţii vor participa la acest triumf, la care vor contribui
şi prinţii politici şi ai finanţei în speranţa că îşi vor putea prelungi
puterea. Ne putem aştepta ca biserica nominală să se împotrivească cu energie,
în acel moment, adevăraţilor şi credincioşilor ucenici ai lui Isus şi să urmeze
pentru ei serioase persecuţii, poate chiar moartea pentru unii. Însă acest
triumf va fi de scurtă durată; sentinţa pronunţată va fi executată şi
Babilonul va cădea ca o piatră de moară în mare - în anarhie, în
nimicirea totală din care nu se va mai ridica (Apoc. 18:21)”; vol. 4, pag. 60
jos: “mîna roşie a anarhiei îşi va face lucrarea ei îngrozitoare; atunci
Babilonul - creştinătatea - împreună cu puterea lui socială, politică şi
eclesiastică, va cădea”; 4.187, mij: “Puterile eclesiastice…şi tocmai cînd
vor fi beţi de vinul lor (plin de spiritul lumii, de vinul Babilonului), vor
fi mistuiţi de foc ca o mirişte de tot uscată (Naum 1:10), în marele
cataclism al strîmtorării şi al anarhiei prezise de Cuvîntul lui Dumnezeu”;
4.133 sus: “Statele Unite sînt sortite la prăbuşire în revoluţie şi anarhie, ca toate naţiunile, deoarece şi ele fac parte din
Babilon”; vol. 3, pag. 55 jos:
“m-am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă (pînă cînd n-a mai avut putere asupra
sfinţilor şi adevărului, ci a avut un alt efect) şi trupul ei a fost distrus
şi aruncat în foc”, focul anarhiei
generale”.
9. Evidenţa
prezenţei spiritului Sfînt prin manifestările dezvoltării roadelor spiritului
Sfînt printre urmaşii lui Isus sau printre cei care se consideră poporul lui
Dumnezeu, printre creştini, adică - uleiul din vase - nu dovedeşte că nu este
ulei în vasele lor - adică în inimă, ci anume contraruil - că aceştia sunt
concepuţi şi au uleiul spiritului sfînt al adevărului în vasele lor şi că mai
există încă Biserică în carne atîta timp cît mai este uleiul spiritului sfînt al
adevărului în vasele lor. Biblia spune: dacă suferim, dacă avem sau am avut
persecuţii, ceea ce au avut fraţii Domnului şi în timpul comunismului, şi dacă
suntem “batjocoriţi pentru Numele lui Hristos”, avem duhul - “Duhul lui Dumnezeu
se odihneşte peste voi” - 1 Petru 4:14. Domnul Însuşi ne spune că dacă
suferim, dacă suntem prigoniţi pentru cauza Lui, “după ce veţi suferi puţină
vreme”, atunci vom intra în Împărăţia cerească, răsplata - Evrei 11:6, care
răsplată este în ceruri “în Hristos Isus, la slava Sa vecinică” - 1 Petru
5:10, a celor care astfel sunt prigoniţi - Matei 5:10, 11, 12; căci “prin
multe necazuri” intrăm “în Împărăţia lui Dumnezeu” - Fapte. 14:22 şi nu ne spune
Scriptura că intrăm în altă parte “prin multe necazuri”. Dacă suferim pentru
adevăr, pentru dreptate, pentru că facem bine, pentru o cauză dreaptă şi bună,
şi încă suferim pe nedrept, aceasta este plăcut Tatălui – 1 Petru 2:19, dacă
avem ocazia de a ne jertfi, de a ne cheltui în cauza Domnului şi pentru cauza Sa
- Fil. 1:29, pentru răspîndirea Adevărului şi a luminei lui Hristos - astfel
călcăm pe urmele Lui Isus - 1 Petru 2:21, şi dacă călcăm pe urmele lui Isus
atunci - mergem pe aceeaşi cale, calea îngustă, şi versul spune că la aceasta
aţi fost chemaţi - voi Biserica, şi dacă am avut astfel de persecuţii,
prigoniri, suferinţe pentru că am făcut bine, suferinţe pe nedrept atunci “la
aceasta aţi fost chemaţi” - 1 Petru 2:19-21, aceasta a făcut şi
Înaintemergătorul nostru şi “dacă răbdăm vom şi împărăţi împreună cu El” - 2
Tim. 2:12. Numai astfel cunoaştem că “Tatăl se poartă cu noi ca cu fii” - Evrei
12:4-14. Căci Domnul ne spune că “Îi
veţi cunoaşte după roadele lor”, şi dacă avem roadele duhului - atunci ne putem
cunoaşte că avem duhul - Matei 7:16, 20; şi după iubirea dintre voi
veţi cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei, dacă avem dragoste unii pentru alţii
atunci suntem - ucenicii Lui - Ioan 13:34,35; dragostea fiind cea mai importantă din
roadele spiritului sfînt 1 Tim. 1:5 manifestîndu-se şi dezvoltîndu-se printre
poporul Domnului, şi anume dragostea din 1 Ioan 3:16 este o dovadă că Spiritul
Său lucrează în ei producînd astfel aceste roade 1 Ioan 3:18 pregătindu-i astfel
spre naştere - Gal. 5:22,23; căci astfel “viaţa lui Isus să se arate în
trupul nostru” – 2 Cor. 4:10,11. Dacă
avem dragoste sau dacă o dorim şi o dezvoltăm atunci avem duhul, căci astfel
atunci “dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre - prin Duhul
Sfînt, care ne-a fost dat” - Rom. 5:5; şi dacă “avem cele dintîi roade
ale Duhului” atunci - “aşteptăm înfierea” - Rom. 8:23, căci astfel este
“credinţa care lucrează prin dragoste” - Gal. 5:6, şi dacă avem credinţă şi dacă
ea lucrează “prin dragoste” atunci suntem “în Isus Hristos”, atunci suntem o
făptură nouă “căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea
împrejur nu sînt nimic, ci a fi o făptură nouă” - Gal. 6:15, şi tăierea
împrejur care este în inimă tot este “în duhul” - Rom. 2:29. Şi totul ce
avem şi ce suntem totul este “în El” - 1 Cor. 1:5; Efes. 1:7; 3:12; Fil. 3:9. Şi
chiar dacă murim - “adormim în El” - 1 Tes. 4:14. Căci dacă suntem în El -
suntem viţa, despărţiţi de Dînsul nimeni nu poate face nimic, dar
rămînînd “în El” putem aduce multă roadă, roadă a spiritului, pentru ca să-i
aducem mărire Tatălui, ca să-L proslăvim trebuie să aducem multă roadă, dacă
păzim poruncile, dacă rămînem în dragostea Lui - Ioan 15:5,8,10, dacă păzim
poruncile Lui şi dacă rămînem în El, atunci şi El rămîne în noi prin duhul care
ni L-a dat - 1 Ioan 3:23,24, dar dacă nu - atunci nu păzim poruncile Lui care
din versul 23 sunt rezumate - ca să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos şi
să ne iubim unii pe alţii, căci apostolul ne spune în versul de mai sus că
astfel cunoaştem dacă El rămîne în noi sau dacă păzim poruncile Lui “prin duhul
care ni l-a dat”. Şi dacă astfel avem şi dezvoltăm dragoste şi chibzuinţă atunci
avem în noi duhul Său de putere de dragoste şi de chibzuinţă - 2 Tim. 1:7, noi
nu mai sîntem robi ai păcatului şi ai legii, căci Hristos ne-a izbăvit de Lege,
şi asta numai “dacă sunteţi călăuziţi de duhul lui Dumnezeu, nu sînteţi
sub Lege” - Gal. 5:18, şi dacă nu robi atunci fii - Gal. 4:7, dacă suntem fii
atunci avem “Duhul Fiului Său” - Gal. 4:6, şi putem să spunem Tată,
Creatorului - 1 Petru 1:17, atunci El ne-a trimis Duhul Său în noi “care strigă
“Ava” adică “Tată!””. Dacă “păzim poruncile Lui” atunci “dragostea lui Dumnezeu
a ajuns desăvîrşită” în noi şi tot suntem “în El” - 1 Ioan 2:5. Dar “cine zice
că rămîne în el, trebuie să trăiscă şi el cum a trăit Isus” - 1 Ioan 2:6. În
armonie cu acestea este şi - 1 Ioan 3:6,9. Dar “cunoaştem că rămînem în El şi că
El rămîne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” - 1 Ioan 4:13, şi “cine
rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el” - 1 Ioan 4:16.
Căci noi suntem lucrarea Lui” şi aceste roade dovedesc că “am fost zidiţi în
Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezezu mai dinainte,
ca să umblăm în ele” - Efes. 2:10. Dragostea este roada neprihănirii şi dacă o
avem atunci avem şi cunoştinţa, adevărul - Fil. 1:9-11, şi dacă ne-am
curăţit “ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără
vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte
lumini” - Fil. 2:15, “prin ascultare de adevăr” căci Rom. 10:17 spune că
“credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos” care
este adevărul, atunci apostolul ne spune că aceasta o avem “prin duhul”,
şi ca dovadă a acestuia avem “dragoste de fraţi neprefăcută”, “cu căldură” şi
“din toată inima” - 1 Petru 1:22. De asemenea dacă ne călăuzeşte duhul, duhul
adevărului, suntem fii, nu avem duh de robie, şi astfel atunci putem zice
Creatorului - Tată (1 Petru 1:17), însuşi duhul adevereşte cu duhul nostru că
suntem copiii lui Dumnezeu, “dacă suferim cu adevărat împreună cu El” suntem
moştenitori, ca să fim şi proslăviţi cu El - Rom. 8:14,15,16,17, şi dacă nu
suntem sub lege suntem în Isus, şi dacă nu trăim după îndemnurile firii
pămînteşti ci după îndemnurile duhului, suntem sub legea duhului de viaţă, legea
de aur a iubirii - Rom. 8:1,2, căci “slova (litera) omoară dar duhul dă viaţă -
2 Cor. 3:6, şi dacă astfel trăim prin duhul “să şi umblăm prin duhul” - Gal.
5:25, ceea ce este frumos lămurit de fratele Russell în Vestitor p. 319, în
tema: “Fii lui Dumnezeu”. În acelaşi timp să ne gîndim dacă avem adevărul, dacă
Domnul ne descoperă adevărul Său şi ne luminează cu lumina sfeşnicului candelei
din Sfînta chiar şi în lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, din planul Său, în
cele ascunse, atunci avem spiritul Său, căci prin spiritul Său avem toate
acestea: “Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui
Dumnezeu”, şi “nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de
duhul lui Dumnezeu”, “şi noi n-am primit duhul lumii, ci duhul
care vine de la Dumnezeu, ca să
putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul său.
Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea
omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească,
pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile duhului lui
Dumnezeu, căci pentru el sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege,
pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” şi astfel noi “avem gîndul lui
Hristos” mintea nouă - 1 Cor. 2:10,11,12, 13,14-16; căci Luca 11:13 şi “voi,
după ce aţi auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre),
aţi crezut în El, şi aţi fost
pecetluiţi cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit şi care este o arvună
a moştenirii noastre” - Efes. 1:13,14; şi “Cel ce ne întăreşte împreună cu
voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi
pecetluit, şi ne-a pus în
inimă arvuna duhului” - 2 Cor. 1:22; tot astfel Domnul spune
“Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu,
sînt duh şi viaţă” - Ioan 6:63,
astfel dacă avem adevărul în noi, în inimă prin care “ne-a născut” (ne-a
conceput) Iacov 1:18 - avem duhul Său în noi, în inimă prin “Cuvîntul sădit în
voi” Iacov 1:21 care şi “aduce roada” Matei 13:19-23 - “fiindcă Duhul
este adevărul” - 1 Ioan 5:6. Şi numai astfel se împlineşte - 1 Ioan 2:27,28.
“Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim
după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă,
prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul
lui Dumnezeu sînt fii lui Dumnezeu”. - Rom. 8:12-14. Dacă cunoaştem
unele din lucrurile adînci ale adevărului, ale planului lui Dumnezeu - avem
“Duhul adevărului” care ne-a călăuzit în toate acestea, “pe care lumea nu-l
poate primi”, “dar voi îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi” -
Ioan 14:16,17, “în El nu este întunerec” - 1 Ioan 1:5, şi în sfîrşit dacă am
ieşit de la întunerec la lumina Sa minunată şi dacă vestim puterile minunate ale
Lui Dumnezeu atunci suntem această seminţie aleasă, căci pentru aceste lucrări
Dumnezeu şi-a ales anume şi numai această preoţie împărătească - 1 Petru 2:9,10.
Dar din contra un exemplu din acei care “n-au duhul” îl avem în - Iuda 18,19. Căci chiar şi rugăciunile şi
cererile noastre la Tronul Tatălui “Faceţi în toată vremea, prin Duhul” -
Efeseni 6:18, căci “Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum
trebuie să ne rugăm” - Rom. 8:26. De altfel cum putem avea sau mînui “sabia
duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu” - Efes. 6:17, dacă nu am avea duhul
lui Dumnezeu, nu nicidecum căci Tatăl “doreşte” “închinători adevăraţi” care
să I se închine “în duh şi adevăr”, dar dacă nu am avea duhul Său adică dacă nu
am avea şi nu am fi concepuţi de duhul adevărului cum putem “să ne închinăm în
duh şi adevăr” sau să fim “plăcuţi tatălui” - Ioan 4:23,24. Viu şi adevărat
este cuvîntul care spune: “El ne-a izbăvit de supt puterea întunericului, şi
ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” - Col. 1:13. Foarte frumos ne
spune Domnul prin mana 11 Septembrie; 16 Noiembrie; 10 Noiembrie; Şi în sfîrşit să ţinem bine în minte -
Efes. 3:13-19; Col. 2:6,7,10,11,12.
10. “Dacă
n-are cineva duhul lui Hristos - nu este al Lui”; dar dacă are cineva duhul lui
Hristos - este al Lui - Rom. 8:9; “voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci
duhovniceşti, dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi”; dar “dacă
n-are cineva duhul lui Hristos nu este al Lui”, şi dacă nu sîntem ai Lui şi
n-avem duhul lui Hristos - atunci
al cui duh avem sau suntem călăuziţi? nu cred că de duhul lui Antihrist;
şi dacă n-avem duhul lui Hristos - atunci duhul lui Dumnezeu, nu locuieşte în
adevăr în noi, ci care? nu cred că duhul lui Satan; şi dacă duhul lui Dumnezeu,
nu locuieşte în adevăr în noi - atunci nu sîntem duhovniceşti, ci sîntem -
pămînteşti (Rom 8:9); şi dacă suntem pămînteşti - atunci: “cei ce sînt
pămînteşti nu pot să placă lui Dumnezeu” - Rom. 8:8; dacă nu suntem ai Lui şi
dacă n-avem duhul lui Hristos - atunci duhul lui Dumnezeu nu locuieşte în adevăr
în noi, şi dacă duhul lui Dumnezeu, nu locuieşte în adevăr în noi - atunci nu
suntem duhovniceşti, şi dacă nu sîntem duhovniceşti - atunci sîntem pămînteşti
şi trăim după îndemnurile firii pămînteşti; şi “cei ce trăiesc după îndemnurile
firii pămînteşti - umblă după lucrurile firii pămînteşti” - Rom. 8:5; şi
“umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui
Dumnezeu” - Rom. 8:7; şi “umblarea după lucrurile firii pămînteşti este moarte” - Rom. 8:6; dar dacă
avem duhul Lui şi dacă suntem călăuziţi de duhul lui Hristos şi nu a lui
Antihrist, suntem ai Lui – Rom. 8:9; şi dacă suntem ai Lui şi avem duhul Lui şi
suntem călăuziţi de duhul lui Hristos - atunci duhul lui Dumnezeu, locuieşte în
adevăr în noi - Rom. 8:9, şi nu duhul lui Satan; şi dacă duhul lui Dumnezeu
locuieşte în adevăr în noi - atunci suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti - Rom.
8:9; şi dacă suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti - atunci trăim după
îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile firii pămînteşti; şi “cei ce trăiesc
după îndemnurile duhului - umblă după lucrurile duhului” - Rom. 8:5, şi nu după
lucrurile firii pămînteşti; şi “umblarea după lucrurile duhului este viaţă şi pace” - Rom. 8:6; şi
dacă suntem ai Lui şi dacă avem duhul lui Hristos - atunci duhul lui Dumnezeu
locuieşte în adevăr în noi; şi dacă duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în
noi - atunci suntem duhovniceşti, şi nu pămînteşti; şi dacă sîntem duhovniceşti,
şi nu pămînteşti - atunci trăim după îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile
firii pămînteşti; şi dacă trăim după îndemnurile duhului, şi nu după îndemnurile
firii pămînteşti - atunci umblăm după lucrurile duhului, şi nu umblăm după
lucrurile firii pămînteşti; şi dacă umblăm după lucrurile duhului, şi nu umblăm
după lucrurile firii pămînteşti şi dacă trăim după îndemnurile duhului şi nu
după îndemnurile firii pămînteşti şi dacă suntem ai Lui şi dacă avem duhul Lui
şi dacă suntem călăuziţi de duhul Lui Hristos şi dacă duhul lui Dumnezeu
locuieşte în adevăr în noi - atunci: “Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi,
va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte
în voi” - Rom. 8:11; şi dacă suntem
ai Lui - atunci “sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” - Gal.
3:29; dacă trăim cum a trăit El, în persecuţii şi batjocură în şi pentru
servirea Tatălui şi a cauzei sale - atunci suntem în El - 1 Ioan 2:6; şi dacă
suntem “ai lui Hristos” şi suntem “în El”, în Hristos - atunci suntem o făptură
nouă, o minte nouă, concepută de spirit - 2 Cor. 5:17; căci “cei ce sînt ai lui
Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele
ei” - Gal. 5:24; şi ca să nu împlinim “poftele firii pămînteşti” se poate face
numai dacă “umblaţi cîrmuiţi de Duhul” - Gal. 5:16; căci “Cine seamănă în firea lui pămîntească, va
secera din firea lui pămîntească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va
secera viaţa vecinică” - Gal. 6:8.
11. Cu
privire la toate acestea fratele Russel foarte frumos scrie:
248) CONSACRARE - Asigurarea de a fi din clasa mireasă. (Q154-2)
Întrebare
(1911)
- 2
- Cînd trecem linia
nesiguranţei în privinţa asigurării că cei consacraţi vor deveni membri ai
clasei mireasă?
Răspuns
- Eu înţeleg că am
trecut acea linie în 1881, şi anume: după cum am arătat în Studii în Scipturi,
atunci a încetat chemarea, dar uşa n-a fost încă închisă. Că atunci s-au
consacrat un număr suficient, şi dacă toţi s-ar fi dovedit credincioşi, turma
mică ar fi fost completă. Dar n-a fost nici o speranţă că toţi se vor dovedi
credincioşi, şi oricare dintre ei se vor dovedi necredincioşi, fie la extrema de
a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai mic, de a nu arăta suficient zel
şi astfel să meargă în clasa marii mulţimi, aceste abateri ar lăsa multe
locuri libere sau ocazii pentru ca alţii să intre. Gîndul nostru este că de
atunci un număr destul de mare din poporul Domnului au intrat. Atunci poate
apărea o întrebare în
legătură cu subiectul: "Cum putem să ne asigurăm, într-o anumită măsură cel
puţin, cu privire la cei care vin acum în armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea
noi, dacă este vreuna, că ei au fost acceptaţi de Domnul şi concepuţi de
Spiritul sfînt şi ar fi eligibili pentru clasa turmei
mici?"
Răspunsul meu este că
pot fi multe mărturii sau dovezi. Una ar fi manifestarea roadelor Spiritului
sfînt, inclusiv iubirea de fraţi. Alta ar fi manifestarea cunoştinţei
adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu poate înţelege lucrurile
adînci ale lui Dumnezeu, decît prin spiritul lui Dumnezeu. De aceea, oricine
poate înţelege şi cuprinde clar lucrurile adînci ale lui Dumnezeu devine pentru
sine şi pentru alţii o mărturie puternică, influentă, că a fost conceput de
Spirit şi că, de aceea, poate să-şi întărească chemarea şi alegerea. Şi o altă
dovadă a favorii lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să sufere pentru
Cristos, să îndure ceva, să-şi jertfească viaţa în serviciul Domnului. Cu alte
cuvinte, privilegiul de a sacrifica, pentru că sacrificiul trebuie să se
înţeleagă ca un mare privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici domni
împreună cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de a suferi
cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe care le avem în legătură cu
acceptarea lui Dumnezeu.
251) CONSACRARE - Acceptat şi să nu fie în alergare. (Q155-3)
Întrebare (1911)
- 3
- Poate cineva să se
consacre şi să-i fie acceptat sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea
de Spirit, şi să nu fie în alergare?
Răspuns—Aş spune că
nu. Oricine s-a consacrat şi apoi are anumite dovezi, ar fi îndreptăţit să
presupună că Dumnezeu l-a acceptat şi că el este în alergare, şi depinde de el
să-şi întărească chemarea şi alegerea. Care sunt unele din aceste dovezi? Mie mi
s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea pentru fraţi. Aşa arată Scriptura. Altă
dovadă ar fi iubirea pentru Dumnezeu şi Cuvîntul Său. Altă dovadă ar fi dorinţa
de a servi pe Domnul şi pe fraţi, dorinţa de a servi dreptatea; toate acestea ar
fi dovezi sau mărturii că Dumnezeu l-a acceptat şi că el are o minte nouă, o
dispoziţie nouă, că a primit mintea lui Cristos după ce a fost conceput de
Spiritul sfînt. Şi altă dovadă ar fi că poate găsi ocazii de a servi pe Domnul,
iar o mărturie ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă o mai adîncă
apreciere a adevărului şi o mai bună înţelegere a lui. Oricine are aceste
diferite dovezi sau mărturii, l-aş încuraja să considere că Dumnezeu i-a
acceptat jertfa prin meritul lui Cristos.
vol. 1, pag. 86 mij: “Acum, pentru toţi în afară de cei concepuţi la o
minte nouă, prin primirea “minţii lui Christos”, făgăduinţele pe care le credem
şi speranţele pe care le nutrim par vizionare, şi prea improbabile ca să fie
primite şi să se ţină seama de ele. În vîrsta viitoare, cînd Dumnezeu “va turna
Spiritul Său peste toată carnea”, după cum în timpul vîrstei prezente îl toarnă
peste “robii şi roabele” Sale, atunci, fireşte, toţi vor înţelege şi vor aprecia
făgăduinţele care acum sunt înţelese de o “turmă mică””; vol. 5, p. - paragraful
423-425: “După cum am văzut, nu va exista nici o deosebire între Spiritul
lui Dumnezeu care va fi “turnat” peste toţi oamenii din epoca viitoare, şi
Spiritul revărsat acum asupra Bisericii. El va fi acelaşi Spirit al
adevărului, dreptăţii, sfinţeniei şi armoniei cu Dumnezeu, aceeaşi influenţă
bună pe care Dumnezeu o va face să lucreze în favoarea dreptăţii, bunătăţii, a
adevărului. Totuşi nu în toate privinţele va însemna acelaşi lucru atunci ca în
prezent: a avea acum Spiritul lui Dumnezeu şi a trăi în armonie cu el înseamnă
în mod inevitabil un conflict
cu spiritul lumii care ne înconjoară din toate părţile. Pentru acest motiv, toţi
aceia care primesc acum Spiritul Sfînt şi umblă în armonie cu el, sînt
preveniţi să se aştepte la prigoniri din partea marii majorităţi care nu l-a
primit. În viitor, însă, primirea Spiritului nu va însemna prigoniri,
pentrucă ordinea şi rînduielile epocii Milenare vor fi cu totul deosebite de
cele din prezent.”; pagina 225 sus: “Întrucît Împărăţia lui Dumnezeu va fi
cîrmuită de legile dreptăţii, ale adevărului şi bunătăţii, cei care vor trăi în
armonie cu această cîrmuire, avînd Spiritul adevărului nu vor avea de suferit
prigoniri ci dimpotrivă, vor fi favorizaţi şi binecuvîntaţi mergînd din
biruinţă în biruinţă pe măsură ce primesc acest Spirit al Sfinţeniei - Isa.
26:9; Ps. 24:3-6; Isa. 35:10. Posedarea Spiritului Sfînt în epoca Mileniului nu
va fi ca în această epocă a Evangheliei, adică o ungere sau concepere cu
Spiritul sfînt spre o natură nouă, spirituală, şi nici chemarea spre a moşteni
Împărăţia împreună cu Hristos. Această făgăduinţă aparţine numai epocii
Evanghelice, numai acelora care primesc spiritul Sfînt şi se lasă călăuziţi
de el, suferind pentru cauza
dreptăţii, de aceea “Duhul slavei, duhul lui Dumnezeu, se odihneşte
peste ei” - 1 Petru 4:14”; p. 431: “Iar Domnul nostru ne spune că plăcerea
Tatălui este ca noi să avem tot mai mult din Spiritul sfinţeniei Sale,
îndemnîndu-ne să ne rugăm pentru primirea lui, ca pentru cea mai mare
binecuvîntare. În ceea ce priveşte binecuvîntarea pămîntească, Mîntuitorul
nostru ne învaţă că Tatăl Ceresc cunoaşte nevoile noastre, ştie mai bine chiar
decît noi ce ne poate fi spre pagubă şi stricăciune. De aceea, nu este potrivit
să ne rugăm pentru lucruri pămînteşti sau să ne gîndim la ele, cum fac păgînii,
ci, ca nişte fii care au deplină încredere în tatăl lor, să fim siguri că el ne
va da tot ce ne poate fi de folos.”; p. 432: “Tatăl Ceresc se bucură cînd vede
că noi dorim să avem tot mai mult din Spiritul Său Sfînt, şi toţi care îl doresc
şi-l caută sincer îşi vor vedea dorinţa îndeplinită. Tatăl Ceresc va orîndui
astfel de împrejurări, încît toate piedicile să fie înlăturate, pentru ca
spiritul Său să prisosească în noi. … şi tot ce ne mai rămîne de făcut este să
deschidem toate zăgazurile fiinţei noastre, pentru ca Spiritul adevărului şi al
iubirii să ne pătrundă fiinţa şi să îndrume toate faptele, cuvintele şi
gîndurile noaste.”; p. 433: “Spiritul sfinţeniei poate fi dobîndit numai de
acei care îl doresc din inimă sinceră, silindu-se şi rugîndu-se mereu pentru al
primi. Pe măsură ce vom izgoni
spiritul lumesc din inimile noastre, vom putea umple golul rămas cu spirit
Sfînt. Tot astfel să facem şi cu egoismul nostru, care trebuie să cedeze
locul - iubirii sfinte.”; p. 434: “Acela care este plin de Spiritul lui Hristos,
apreciind aşa cum se cuvine iubirea manifestată de El, va fi plin de Spiritul
Tatălui.”; p. 435: “Textul este deplin lămurit dacă numai înţelegem că Spiritul
Sfînt este cugetul, influienţa sau puterea divină, dăruită pentru mîngîierea
şi ridicarea spirituală a copiilor lui Dumnezeu.”; p. 437: “Îngrijirile lui
Dumnezeu pentru noi le vom găsi în Cuvîntul Adevărului; nu este însă suficient
să ştim unde le vom găsi, ci mai trebuie să ne însuşim Spiritul Adevărului, căci altfel nu
vom gusta din adevărata mulţumire. Acela care nu va lua parte la masa plină de
bunătăţi, va rămîne flămînd, ca şi cînd n-ar exista hrană. Domnul nostru zice:
“Cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sînt Spirit şi viaţă” (Ioan 6:63). Iar
despre toţi cei plini de Spirit se poate spune: “Cînd am primit cuvintele Tale,
le-am înghiţit” (Ier. 15:16; Apoc. 10:9). Este cu totul nefolositor a ne ruga:
“Doamne, dă-ne Spirit Sfînt”, dacă noi neglijăm Cuvîntul Adevărului, pe care
Spiritul Sfînt l-a pregătit pentru desăvîrşirea noastră. Dacă noi numai ne rugăm
pentru Spirit, fără a ne folosi de mijloace potrivite pentru dobîndirea
Spiritului adevărului, atunci vom rămîne mai departe “copii în Hristos”,
care caută “dovezi” exterioare în locul mărturiilor lăuntrice, oferite de
Cuvîntul Adevărului”; p. 438, 439: ““Însuşi Spiritul adevereşte împreună cu
spiritul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu” - Rom. 8:16. Puţine învăţături
au mai mare importanţă pentru poporul Domnului decît aceasta, pentru că de
această învăţătură depinde, într-o măsură foarte mare “pacea lui Dumnezeu care
întrece orice pricepere” - Fil. 4:7. Cum ar putea avea o “deplină asigurare a
credinţei lor” cei care sînt lipsiţi de “mărturia Spiritului”, doveditoare
că sînt fii, care au fost bine primiţi în familia lui Dumnezeu? Totuşi, mic este
numărul acelora care îşi dau seama cîtuşi de puţin despre înţelesul sau
însemnătatea expresiei “mărturia Spiritului” - sau despre faptele sau
încercările care alcătuiesc “mărturia Spiritului”; p. 440: “Neştiind ce este
mărturia Spiritului, mulţi din copii Domnului sînt nevoiţi a recunoaşte că nu
ştiu dacă au sau nu această mărturie.”; p. 442: “O altă clasă de creştini la
care “mărturia” (sentimentelor) este nestatornică, cred că Dumnezeu nu le-a dat
nici o dovadă a favorii Sale, nici o “mărturie” despre faptul că au fost primiţi
ca “fii” în familia Sa.”; p. 446: “Dar de ce bucurie şi pace divină sînt
cuprinşi cei care posedă adevărata “mărturie”, care au trecut prin încercările
cerute, învăţînd cum să le înţeleagă? Într-adevăr, pentru aceştia ea este
bucurie în mijlocul necazurilor, mîngîiere în mijlocul suferinţelor, lumină în
întuneric şi tărie în slăbiciunile lor. Iar îndrumările, complete şi lămurite,
în această direcţie ca şi în toate celelalte, se pot găsi în acea minunată
carte, Cuvîntul Tatălui Ceresc - Biblia. Prin mărturiile ei, Spiritul
Domnului comunică cu spiritul nostru.”; p. 447: “Spiritul sau cugetul unui
om se poate cunoaşte din cuvintele sau purtarea sa; tot astfel putem cunoaşte
cugetul sau Spiritul Domnului din Cuvintele şi faptele Sale. Cuvîntul Său ne
învaţă că oricine va veni la Dumnezeu, prin credinţă în Isus Hristos, va fi
primit (Evr. 7:25). De aceea, acei care caută o mărturie a Spiritului cu
privire la primirea lor ca fii, trebuie să-şi pună următoarele întrebări:
(1) Am fost eu vreodată atras spre Hristos, recunoscîndu-l ca Mîntuitorul
meu, prin a cărui singur merit pot să mă apropii de Tatăl şi să fiu primit de
El? Dacă la această întrebare se poate da un răspuns afirmativ, atunci cea
următoare va fi: (2) Am făcut eu pentru totdeauna o delpină consacrare a mea
- a vieţii mele, a timpului meu, a talentelor mele, a influienţei mele, a tot ce
am eu şi ce sînt - lui Dumnezeu? Dacă şi la această întrebare se va putea da
un răspuns afirmativ, atunci
putem fi pe deplin convinşi
că am fost primiţi de Tatăl, prin fiul, şi recunoscuţi ca fii.”; p. 448:
“Această convingere despre darul divin, ce-l posedăm prin Isus Hristos,
bazată pe caracterul neschimbător al Cuvîntului lui Dumnezeu, nu este nestatornică şi nici
schimbătoare, ca aceea care este clădită pe nisipul sentimentelor.
Dacă teama sau îndoiala ar pătrunde vreodată în inima noastră, n-avem decît
să luăm “candela” Cuvîntul lui Dumnezeu (Ps. 119:105), şi să-l examinăm din nou;
iar dacă am rămas încă credincioşi Domnului, atunci credinţa, pacea şi bucuria
se vor întoarce numaidecît.”; p. 449: “Acela care a luat măsurile de mai
sus, are asigurarea sau
“mărturia” Cuvîntului divin, că este un fiu al lui Dumnezeu;
aceasta înseamnă că în Epoca Evanghelică el este o mlădiţă din “viţa adevărată”,
un membru de probă al bisericii adevărate (Ioan 15:1). Despre unii ca aceştia
mărturiseşte Cuvîntul lui Dumnezeu că fac parte din biserica adevărată care este
corpul lui Hrisots. Această mărturie este dată de cugetul lor prin Spiritul
lui Dumnezeu, care ne vorbeşte prin Cuvîntul Său. Şi acelaşi Spirit al
Adevărului, le dă convingerea că, dacă inimile lor continuă să rămînă
credincioase Domnului pînă la capătul încercării lor, dacă vor primi cu bucurie
crucea suferinţelor călcînd mereu pe urmele paşilor Învăţătorului lor, atunci
poziţia lor de membri vremelnici în biserica lui Hristos se va schimba în una
adevărată şi definitivă - după ce îşi vor isprăvi alergarea şi vor avea parte de
întîia înviere - Filip. 3:10; 2 Tim. 4:7,8.”; p. 450 jos: “Atfel Spiritul lui
Dumnezeu, prin Cuvîntul Său, ne arată felul cum se poartă Tatăl Ceresc cu copii
Săi - îndreptînd prin pedepse, curăţind şi desăvîrşind însuşirile lor roditoare.
A fi, deci, în acest chip încercaţi,
după ce am devenit una cu “Viţa”, înseamnă a avea “mărturia” Spiritului, că ne
aflăm încă în “Viţă”, că sîntem recunoscuţi ca “mlădiţe” ale ei -
aflîndu-ne încă sub paza şi supravegherea Domnului. Dimpotrivă însă, dacă cineva
este lipsit de aceste curăţiri, de aceste discipline şi încercări, după ce a
fost considerat una cu “Viţa”, acela este lipsit de această “mărturie” a
Spiritului şi este îndreptăţit să se întrebe dacă a fost cîndva primit sau nu ca
“fiu” în Domnul - Evr. 12:7,8.”; p. 451 jos: “Dar cei care nu primesc
loviturile cioplitoare şi lustruitoare, rînduite şi îngăduite de Tatăl
Ceresc, care, conform Cuvîntului Său, trebuie să vină peste toate “pietrele vii” ale acestui
Templu, sînt lipsiţi de această mărturie (sau dovadă). Dacă
înţelepciunea divină nu ne duce pe calea îngustă a diferitelor greutăţi, dacă
sîntem lipsiţi de încercări şi lupte, atunci putem fi siguri că Dumnezeu nu
se “poartă cu noi ca şi cu nişte fii”, nu ne pregăteşte ca pe nişte pietre vii,
din care se va clădi Templul Său, deoarece nu avem această “mărturie” sau dovadă
a primirii şi formării nostre. Dîndu-ne seama de această stare de lucruri,
trebuie să ne îndreptăm imediat spre Domnul ca să aflăm de ce nu sîntem şi
noi încercaţi şi probaţi. Totodată, trebuie să ne examinăm pe noi înşine,
spre a vedea dacă ne mai aflăm sau nu în credinţa Adevărului şi dacă ne mai
dăm silinţa să umblăm pe urmele Mîntuitorului, în deplină consacrare faţă de
voinţa Tatălui. Şi dacă posedăm această “mărturie” a lustruirii (şlefuirii),
curăţirii şi încercării, care sunt de neapărată trebuinţă pentru înalta
poziţie la care sîntem chemaţi, trebuie să primim toate cu răbdare şi
chiar cu bucurie, ca o dovadă că Tatăl ne iubeşte şi ca o “mărturie” a
spiritului că sîntem fiii lui Dumnezeu, “împreună moştenitori cu
Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi
împreună cu El - Rom. 8:17; Evrei 12:4-10.””; p. 453: “Supărările şi necazurile vin asupra
fiilor lui Dumnezeu ca şi asupra lumii; însă acestea nu sînt mărturii (dovezi)
de primire ca fii, decît pentru acei care s-au consacrat cu totul să facă voia
Tatălui.”; p. 455: “Dar nu totdeauna pedepsele sunt dovezi că am greşit,
sau “mărturie” că Domnul nu ne aprobă. Dimpotrivă, asemenea Domnului nostru,
credincioşii Săi urmaşi sînt călăuziţi de înţelepciunea supremă divină pe
calea suferinţelor şi a jertfirii, nu pentru că nu sînt aprobaţi sau
plăcuţi, ci pentru a le încerca iubirea şi devotamentul faţă de Tatăl şi faţă
de cauza adevărului. Şi după cum Isus Hristos a fost pedepsit pentru
păcatele noastre, tot astfel şi urmaşii Săi trebuie să sufere de multe ori,
nu pentru greşelile lor proprii ci pentru greşelile altora; (2 Petru 1:19-21 - n.e)
deoarece, cum declară apostolul Pavel, ei sînt chemaţi “să împlinească ce
lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” - Col.
1:24.”; p. 456: “Faţă de cele spuse mai sus, fiecare copil al lui Dumnezeu ar
trebui să se ceceteze pe sine spre a se convinge dacă are sau nu “mărturia
Spiritului”, că este unul dintre fiii lui Dumnezeu. Această cercetare ar
trebui repetată cît mai des, priveghind şi rugîndu-ne pentru a ne păstra mereu
în iubirea lui Dumnezeu şi a ne bucura de mărturia Spiritului Său.”; p. 457: “Să
ne punem întrebarea: ne curăţăm noi tot mereu? Sau sîntem supuşi unor astfel de
încercări mici sau mari, menite să nimicească în noi pornirile firii pămînteşti
- ura, invidia, egoismul, brutalitatea şi celelalte, toate luptînd împotriva
Spiritului şi fiind contrare iubirii lui Hristos. Dacă da, atunci în
acelaşi timp ne vom da seama şi de mersul nostru înainte pe calea cea bună a
umilinţei, răbdării, îndurării, bunătăţii, blîndeţii, iubirii, etc. Acela care, după o examinare amănunţită
în această direcţie, va observa un oarecare progres, poate fi sigur de primirea
sa în Domnul, deoarece el are această mărturie a Spiritului.”; pag. 239
sus: “Prin Cuvîntul Domnului, Spiritul mărturiseşte că fii lui Dumnezeu sînt
separaţi de lume - deoarece speranţele, ţelurile şi năzuinţele lor se deosebesc cu totul de cele
ale lumii - Ioan 15:19; 2 Tim. 3:12”; p. 459 jos: “De aceea, dacă sîntem
batjocoriţi sau vorbiţi de rău pentru că ne-am unit cu Adevărul, avem prin
aceasta încă o mărturie a Spiritului că ne aflăm pe calea cea dreaptă.”; 461
mij: “Tot aşa se întîmplă şi cu urmaşii Săi; acei care au Spiritul adevărului
şi se supun învăţăturii Domnului de a lăsa ca lumina lor să strălucească, vor întimpina acum ură şi
persecuţie. Totuşi, dacă ei fac tot ce le stă în putinţă ca să spună
Adevărul în iubire şi au de suferit din această cauză, vor fi
fericiţi, deoarece, după cum zice apostolul Petru: “Spiritul măririi,
Spiritul lui Dumnezeu, se odihneşte peste ei” (1 Petru 4:14). Ei au această “mărturie a Spiritului”,
despre credinţa lor pe calea îngustă - 1 Petru 3:14.”; p. 462: “(Marcu
8:28) Aceasta înseamnă că acela care iubeşte pe Domnul şi Adevărul Său atît
de mult încît este gata să vestească cu plăcere pe Isus ca Mîntuitorul şi
Domnitorul lumii în orice împrejurare, are încă o mărturie a Spiritului Sfînt
că este un fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Sale.”; p.
463: “Ca să putem fi ai Domnului, trebuie să fim lipsiţi de armonie cu lumea,
să fim în conflict cu năzuinţele, speranţele şi ambiţiile ei, cugetul
acestui conflict fiind cuprins în cuvintele “biruieşte lumea” (1 Ioan 5:4).
Putem lesne observa că nimeni nu poate birui lumea dacă simpatizează cu ea şi cu
spiritul ei - al egoismului, mîndriei, etc.”; p. 465: “Spiritul Sfînt
mărturiseşte mai departe, prin Cuvîntul divin, că în calitate de fii ai lui
Dumnezeu, nu vom fi lăsaţi în neştiinţă cu privire la lucrurile prezente şi cele
viitoare, fiindcă vom fi luminaţi şi învăţaţi de Dumnezeu, prin Cuvîntul darului
Său - Cuvîntul rostit sub călăuzirea Spiritului Sfînt (2 Petru 1:21). Dezvoltînd în noi darurile Spiritului:
credinţa, cunoştinţa, virtutea, răbdarea, umilinţa, evlavia, bunătatea, mila,
iubirea, ne vom apropia mai mult de Tatăl şi de Isus Hristos şi
astfel Domnul va putea şi va dori să ne facă tot mai lămurite planurile sale
şi caracterul Său generos. Cu privire la aceasta Apostolul Petru conchide -
2 Petru 1:5-11”; p. 466: “Fiecare ar trebui să se întrebe pe sine dacă are
sau nu această mărturie a Spiritului, această mărturie (dovadă) a creşterii
sale ca “făptură nouă” în Hristos Isus. Trebuie să ne amintim mai departe că
creşterea noastră în iubire ca şi în toate celelalte roade ale Spiritului atîrnă
în bună parte şi de creşterea noastră în cunoştinţă, după cum cunoaşterea
lucrurilor divine atîrnă de creşterea noastră în darurile (roadele)
Spiritului. Fiecare pas înainte pe calea cunoştinţei, va spori ascultarea şi
îndatoririle noastre. Dacă posedăm această mărturie sau dovadă a creşterii în
daruri şi în cunoştinţă, trebuie să ne bucurăm şi să urmăm pe aceeaşi cale, pînă
cînd, sub conducerea divină, vom ajunge la nivelul desăvîrşirii, atît în daruri
cît şi în cunoştinţă.”; p. 467: “În epoca Milenară, Spiritul Sfînt va mărturisi
lumii împăcată cu Dumnezeu în acelaşi chip, însă deosebirea va fi în fapte.
Cei care vor poseda atunci Spiritul, nu vor fi numai cîţiva slujitori speciali,
ca acum, ci, după cum mărturiseşte Spiritul Sfînt prin profetul Ioel, “toată
făptura”. Mărturia Spiritului nu
va mai fi: “toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi
prigoniţi” (2 Tim. 3:12), fiindcă atunci nu va mai exista nici o
prigonire. Nu va mai fi o cale îngustă şi spinoasă a jertfirii, deoarece
vremea jertfelor va fi fost trecută. … Este acelaşi Spirit al lui Dumnezeu,
însă sub altă manifestare.”; p. 469: “Acei care posedă mărturiile
Spiritului, despre care s-a vorbit mai sus, ar trebui să se bucure şi să se
străduiască a-şi dezvolta acele laturi care le mai lipsesc, spre a obţine o
mărturie favorabilă a Spiritului pentru toate însuşirile necesare credincioşilor
Domnului. Ei nu vor mai avea
motiv de îndoială, ci vor avea cunoştinţă şi o deplină siguranţă a credinţei,
fiind puternic înrădăcinaţi şi întemeiaţi în credinţă. Astfel este rînduiala
divină, frica şi îndoiala se depărtează de la noi, fiindcă încrederea
noastră deplină este bazată pe făgăduinţele lui Dumnezeu, care nu pot da greş
niciodată – Evr. 6:13-18, 10:23; Ier. 1:12; Isa. 55:10,11; Luc. 1:37,45; 2 Cor.
1:20 ”; p. 471: “1 Cor. 6:11 … Împăcarea sau îndreptăţirea prin
credinţă este aplicată numai în Epoca Evanghelică; prin această
îndreptăţire, noi, care din fire sîntem nedrepţi, păcătoşi, sîntem socotiţi
curaţi, sfinţi, justificaţi, pentru că prin credinţă am primit pe Hristos ca
Mîntuitoru nostru. … Fiind astfel “socotiţi neprihăniţi prin credinţă”, avem
pace (sau sîntem împăcaţi) cu Dumnezeu, ne putem apropia de El şi sîntem primiţi
de El. Dovada îndreptăţirii şi
sfinţirii noastre, ne vine prin Cuvîntul Domnului şi este numită “pecetea” sau
“mărturia” Spiritului în noi – 2 Cor. 1:21,22; Efes. 1:13,14”; p. 472:
“Ceea ce ne dă putere şi ne face în stare să trăim potrivit legămîntului
nostru de consacrare este Spiritul Sfînt sau Cugetul sfînt al lui Dumnezeu,
pe care L-am primit ca rezultat al
credinţei noastre în Isus Hristos şi al jertfirii noastre “în moartea Sa” (Rom.
6:3,4) Spiritul Adevărului, pe care-l însuşim prin studiul neobosit al Cuvîntului lui
Dumnezeu, ne dă puterea necesară pentru a birui lumea şi poftele noastre rele.
Înţelesul textului pe care-l cercetăm este, deci, că justificarea noastră,
curăţirea şi despărţirea de păcat - toate biruinţele şi binecuvîntările le
primim prin meritul Domnului nostru Isus Hristos şi prin Spiritul sfinţeniei,
Spiritul lui Dumnezeu primit de noi - Filip. 4:13; Ioan 15:5.”; p. 474 jos:
“În fiecare din aceste afirmaţii cugetul său clar şi precis este că Spiritul
Sfînt al lui Dumnezeu, răspîndit prin Cuvîntul Adevărului Său, va fi
cauza justificării, curăţirii şi sfinţirii noastre.”; p. 476: “Toţi cei
sfinţiţi astfel sînt, de aici înainte, “făpturi noi în Hristos Isus”,
şi sînt pomeniţi ca “cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus” (1 Cor. 1:2).
Această sfinţire în Hristos nu este însă deosebită de Spiritul lui Dumnezeu,
nici de Cuvîntul lui Dumnezeu; căci numai din cauză că am acceptat planul şi
prevederile divine, ajungînd la sfinţirea prin Spiritul Sfînt, sîntem una cu
Isus Hristos, Domnul nostru. Şi Sfînta Scriptură ne arată acest lucru, zicînd:
“Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr-unul” (de un
spirit, de un cuget, din Spiritul adevărului). De aceea, Lui nu-i este
ruşine să-i numească “fraţi” (Evr. 2:11). Astfel, sîntem “spălaţi”,
“sfinţiţi” şi socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin
Spiritul Dumnezeului nostru - 1 Cor. 6:11”; p. 478: “Efes. 5:18-20 - Acest
text ne dă cugetul că poporul Domnului poate avea o măsură mai mică sau mai mare
de Spirit. Ei trebuie să aibă într-o măsură oarecare Spiritul Său, ca să
poată fi ai Săi; căci “dacă nu are cineva Spiritul lui Hristos, nu este al
Lui” (Rom. 8:9). Avînd la îndemînă mijloacele prevăzute de Domnul, rămîne la
alegerea noastră în ce măsură vrem să fim plini de Spiritul şi influienţa Domnului - de
Spiritul sau influienţa Adevărului Său, pe care ni l-a descoperit tocmai
în scopul de a sfinţi inimile şi vieţile noastre, despărţindu-ne de cei
ce au spiritul lumii”; p. 482,485: ““Şi voi, după ce aţi auzit cuvîntul
Adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost
pecetluiţi cu Spiritul Sfînt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a
moştenirii noastre” - Efes. 1:13, 14; Pecetea Spiritului Sfînt este în mintea
şi inima celui pecetluit. Iată de ce un om nu o poate vedea, fiind simţită
numai de acel care o primeşte; ceilalţi îi pot vedea numai roadele în viaţa
lui zilnică. - 2 Cor. 1:21, 22”; p. 486: “Această arvună sau pecete a
înfierii este Spiritul iubirii, care este una cu Tatăl şi cu toate
orînduirile Sale sfinte, şi care ne face să strigăm “Abba! adică Tată, sînt gata
să fac cu bucurie voia Ta, o, Dumnezeul meu!” Cel ce are această pecete sau
dovadă a înfierii lui, caută nu numai să îndeplinească voia Tatălui, ci
îndeplinind-o, n-o găseşte grea, ci uşoară şi plăcută - 1 Ioan 5:3; Mat.
11:29,30”; p. 487: “Spiritul înfierii
sau pecetluirea, posesiunea primelor roade sau arvuna viitoarei moşteniri este
deci una dintre cele mai înaintate mărturii ale Spiritului - este miezul sau
sîmburele experienţei creştine în această viaţă.”; p. 490: “La
creştini, spiritul fricii înseamnă spirit de îndoială, care provine din lipsa de
credinţă, de Spirit Sfînt. … Copilul lui Dumnezeu, plin de Spiritul Sfînt,
este, însă, un uriaş faţă de propria sa fire, deoarece frica este înlăturată
şi credinţa lui este înrădăcinată pe baza sigură în inima sa.”; p. 492:
“Acest lucru este adevărat şi astăzi, cînd, deşi metodele de persecuţie au
fost mult schimbate, este totuşi necesar a suferi “ca buni ostaşi” persecuţie şi dispreţ, şi a ne jertfi
viaţa pentru fraţii noştri; iar “slabii” lumii acesteia, pe care i-a
ales Dumnezeu, vor da şi astăzi de ruşine înţelepciunea şi puterea lumească - 1
Cor. 1:27, 28”; p. 493: “Acei care primesc Spiritul Sfînt al iubirii sînt
stăpîniţi de o iubire mai caldă, mai adîncă, o iubire care îşi pierde
din ce în ce mai mult caracterul ei egoist, devenind mărinimoasă, darnică, gata de a se jertfi
pe sine, întemeiată pe principiile dreptăţii, adevărului şi bunătăţii,
posedînd în general Spiritul sau influienţa lui Dumnezeu. Iar acest Spirit
al iubirii ar trebui să crească, să sporească tot mai mult, pînă cînd “va veni
ce este desăvîrşit”, iar “ce este în parte (nedesăvîrşit) se va sfîrşi” - 1 Cor.
13:10”; p. 494: “Nu există
o manifestare mai minunată a spiritului Sfînt, la copii lui Dumnezeu, decît
aceea ce apostolul numeşte în textul nostru “duh (spirit) de chibzuinţă”. Oricare copil al lui Dumnezeu, fie “slab”,
fie “tare”, care a primit Adevărul divin într-o inimă cinstită şi bună,
producînd roade legitime (aşteptate), devine părtaş al spiritului Sfînt şi
primeşte prin aceasta “Spiritul minţii sănătoase”. Judecata unora ca aceştia
devine mai clară, mai aproape de adevăr, mai demnă de
încredere decît înainte; căci, înainte de toate ei au în mintea lor îndrumările
înţelepte ale Cuvîntului divin cu privire la tot ce ar trebui şi n-ar trebui să
facă, îndrumări care cuprind aproape toate fazele şi năzuinţele vieţii. Acei care au primit pe Domnul ca
Învăţătorul lor şi au spiritul Său de ascultare faţă de voinţa Tatălui, toţi
aceştia posedă “spiritul minţii sănătoase”, deoarece ei nu se încred numai
în judecata şi priceperea lor, ci, ascultînd de îndrumările Domnului, ei sînt
feriţi în viaţă de cursele şi înşelăciunile întinse acelora care n-au călăuza şi
îndrumarea înţelepciunii supreme”; pag. 256 sus: “Răspundem că judecata
divină este desăvîrşită, “sănătoasă”, şi de aceea, în măsura în care
creştinii se pot lepăda de propria lor judecată sau minte şi primesc în locul ei
mintea şi judecata divină, în aceeaşi măsură vor primi Spiritul sau influenţa
unei minţi sănătoase - cugetul sau judecata lui Dumnezeu. Prin aceasta nu
înţelegem că creierii lor trec printr-o schimbare a stării lor fireşti, ci
că, sub călăuza Spiritului Sfînt, a Spiritului Adevărului, ei învaţă a
îndrepta greşelile propriei lor judecăţi, punînd-o de acord cu învăţăturile
Spiritului Sfînt prin Cuvîntul lui Dumnezeu.”; pag. 259 sus: “Tot aşa, cei
ce sînt stăpîniţi de “spiritul fricii” sînt ajutaţi în lupta lor împotriva
acestuia de către “Spiritul Adevărului”, “Spiritul iubirii”, deoarece
“iubirea desăvîrşită izgoneşte frica” - 1 Ioan 4:18. Învăţînd a cunoaşte pe
Dumnezeu din cuvintele şi lucrările Sale, cît şi din planul generos al vîrstelor
întocmit de El, acestea vor izgoni din mintea şi inima lor otrava fricii şi a
îndoielii, care chinuie pe atîţea. În locul fricii va creşte speranţa - o
speranţă care nu înşeală, pentrucă dregostea lui Dumnezeu a fot
turnată în inimile lor prin Spiritul Sfînt, spiritul minţii sănătoase -
Rom. 5:5”; p. 502 jos: “Ne amintim, însă, că schimbarea sau transformarea
caracterului nu survine prin aceea că zicem “Doamne, Doamne”, nici prin aceea că
avem o Biblie şi nici prin alipirea la o organizaţie omenească numită
“biserică”. Aceasta va avea loc
numai prin unirea (întovărăşirea) cu Hristos şi primind de la El Spiritul
Cuvîntului Său, Spiritul Adevărului, Spiritul Sfînţeniei, Spiritul minţii
sănătoase, Spiritul Sfînt al Său şi al Tatălui.”; p. 503: “Acela care,
prin darul lui Dumnezeu şi prin acceptarea acestui dar, a ajuns în posesia
Spiritului minţii sănătoase, are mari avantaje în toate privinţele, în
comparaţie cu restul neamului omenesc, deoarece Spiritul minţii sănătoase este
în acelaşi timp un spirit al înţelepciunii. Un astfel de om poate aprecia mai
just (potrivit) decît ceilalţi valorile acestei vieţi (bogăţie, faimă,
situaţii soiale, etc.). Mintea sau judecata sa, instruită de Cuvîntul lui
Dumnezeu, îşi dă seama că, chiar dacă ar putea aduna toate bogăţiile lumii,
cînd va muri nu va putea lua nimic cu el. El vede că faima este ceva
zădarnic şi foarte trecător şi că, în goana vieţii, morţii sînt curînd uitaţi;
că relaţiile sociale sînt deşarte şi adesea făţarnice. El vede că toată gloria
lumească ia sfîrşit odată cu moartea, dacă nu s-a întîmplat cumva un dezastru
financiar mai înainte.”; p. 504 jos: “Ambiţiile inspirate de făgăduinţele
cereşti sunt ambiţii sfinte, pline de îndurare şi roade bune: ele sunt practicate în
acord cu legea iubirii, pe cînd ambiţiile pămînteşti sînt inspirate şi mişcate de
egoismul pămîntesc.”; p. 505: “Bărbatul sau femeia care îşi înalţă ţinta
deasupra fleacurilor, deşertăciunilor şi ambiţiilor pămînteşti, va avea desigur
o judecată mai sănătoasă în toate afacerile vieţii, deoarece le priveşte
dintr-un punct de vedere oarecum dezinteresat. El se află în lume şi, pentru a
putea trăi, este obligat a se îngriji de cele necesare traiului într-un mod
cinstit şi cuviincios faţă de toţi oamenii. Neavînd însă ambiţia lucrurilor
pămînteşti, va fi eliberat întrucîtva de zgîrcenie, de lăcomie şi mîndrie, ceea
ce îl va face mai drept şi mai bun faţă de semenii săi. Acest Spirit al
minţii sau al judecăţii sănătoase, pe care-l posedă creştinul încercat, nu trebuie socotit ca o reparare sau
îndreptare a cugetului său pămîntesc, el fiind o cugetare sau stare
sufletească nouă, născută într-însul prin “făgăduinţele nespus de mari
şi scumpe” ale Cuvîntului lui Dumnezeu (2 Petru 1:4). Şi aşa, el este ajutat
mereu de Spiritul minţii sănătoase, de spiritul Sfînt al lui Dumnezeu. Iar mintea sau judecata lui va deveni
tot mai sănătoasă, pe măsură ce se va umple cu Spiritul Domnului.”; p.
507 mij: “Apostolul arată că cu noi s-a petrecut o schimbare, numai fiindcă am învăţat că am
fost mîntuiţi prin sîngele scump al lui Isus Hristos (vers. 19). … Aflînd de
minunata răscumpărare, ne predăm cu bucurie Aceluia care ne-a mîntuit şi astfel primim Spiritul Său - spiritul
minţii sănătoase.”; p. 508 jos: “totuşi, numai cei ce au ochii credinţei
deschişi pot vedea lucrurile “dinăuntru”, numai ei îşi pot da seama cît de
neînţeleaptă este calea majorităţii”; pag. 263 sus: “Astfel, cei ce sînt
călăuziţi de spiritul lui Dumnezeu, sînt feriţi de nechibzuinţa celor ce
adună comori fără valoare, feriţi de nesocotinţa celor nepăsători şi leneşi, şi
sînt îndemnaţi a fi plini de rîvnă în slujirea tuturor serviciilor bune, spre a
fi de folos omenirii şi a avea aprobarea divină, căci aceasta va fi socotită
ca o slujbă făcută Domnului, pe care el o va răsplăti cu deplinătatea vieţii
veşnice.”; p. 510: “Spiritul minţii sănătoase vede în viaţa prezentă
prilejul de a atinge bogăţia de însuşiri şi daruri şi de a aduna comori pe care
nici molia nici rugina nu le pot strica, pentrucă vor fi bucurii şi fericiri
veşnice. Spiritul minţii sănătoase nu
ne îndeamnă a trăi în viitor şi a neglija prezentul, ci a trăi înţelept în
prezent şi a păstra în memorie viitorul.”; p. 511: “Pe măsură ce se
dezvoltă acest Spirit Sfînt al înfierii sale, “noua făptură în Hristos”
devine din ce în ce mai răbdătoare, mai generoasă, mai iubitoare, mai
asemănătoare Domnului. Aceste însuşiri bune ale caracterului său se vor
vedea nu numai în purtarea pe dinafară (a vieţii), ci şi în cuvintele şi
cugetele sale. În măsura în care Spiritul Sfînt se împotriveşte unei fapte
necinstite, în aceeaşi măsură se va împotrivi şi unei vorbe necinstite din
partea prietenilor, a vecinilor sau a duşmanilor, după cum va dezaproba şi cea
mai mică nedreptate făcută acestora.”; p. 512: “Treptat şi sigur, Spiritul
minţii sănătoase va face din soţ un soţ mai bun, din tată un tată mai bun, din
fiu un fiu mai bun, după cum şi soţia, mama şi fiica, vor deveni mai bune.
Aceasta se va întîmpla aşa, deoarece
temeiul cugetelor şi al faptelor a fost schimbat, din egoism în
bunătate. Acela care este pătruns de acest Spirit al minţi sănătoase,
de Spiritul Sfînt, de Spiritul iubirii, va fi mai puţin pretenţios în
privinţa drepturilor, privelegiilor şi preferinţelor sale, şi va ţine seama mai
mult de drepturile, sentimentele şi preferinţele altora. Este de la sine înţeles
că voinţa Domnului trebuie să aibă întîietate, dar, după ce aceasta a fost
respectată, va putea căuta a fi pe placul altora, mai cu seamă al familiei sale.
Iar cugetele sale vor fi dirijate şi purtarea sa va fi pusă în acord cu această
dorinţă de a sluji şi a fi mai întîi pe placul Domnului, apoi pe placul tuturor
copiilor lui Dumnezeu.”; p. 514: “Ceea ce vrem să spunem este că, pe orice
treaptă a decăderii sau a imoralităţii s-ar afla cineva, dacă se va lăsa
atins de Adevărul şi darul Domnului (dacă şi le va însuşi în mod sincer), va deveni cu atît mai nobil, mai bun,
mai curat şi mai îngăduitor faţă de toţi oamenii. ”; p. 516: “Deocamdată, însă, numai servii Domnului
au primit acest Spirit Sfînt al lui Dumnezeu - Spiritul minţii
sănătoase.”. Căci: “Dacă noi suntem sfinţiţi prin Adevăr pentru Dumnezeu
- dacă voinţa noastră este moartă şi în locul ei am acceptat în mod deplin voinţa
Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvînt şi faptă, atunci am realizat
voinţa lui Dumnezeu şi vom cîştiga premiul ca “învingători”, chiar dacă,
nedînduni-se ocazii favorabile, n-am propovăduit niciodată, n-am dat niciodată
săracilor şi niciodată n-am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Bine să
reţinem acest punct cu toţii, “aceasta este voia lui Dumnezeu (cu privire la
voi), sfinţirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest
adevăr, nici alte adevăruri şi nici erori. Aceasta să domine mersul
vieţii noastre şi dacă voinţa lui Dumnezeu este într-adevăr voinţa noastră,
atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte
important” - mana 1 Iulie.
12. Babilonul
se întăreşte acum ci nu cade - cum ar trebui să fie situaţia conform Planului
Divin al Vîrstelor … 3.221.1;
13. Noaptea
din Ioan 9:4 nu a venit încă deoarece în evenimentele din trecut şi din prezent
încă nu vedem trecută împlinirea a ceea ce scrie în: 2.498 (volumul 2 paragraful
498): “Este necesar ca sfinţii să fie în oarecare măsură înştiinţaţi mai
dinainte despre evenimentele care sînt iminente pentru ca atunci cînd se vor
produce să nu se sperie sau să să se descurajeze, ci, fiind înarmaţi din timp,
să poată preţui cu atît mai deplin binecuvîntările prezentului, astfel încît să
lucreze cu sîrguinţă pînă i se zice
“ziuă”, căci “vine noaptea (un timp mult mai întunecat în comparaţie cu cel
prezent căruia i se zice ziuă) cînd
nimeni nu mai POATE SĂ LUCREZE” - Ioan 9:4”; 2.499: “Scurta perioadă
prezentă, înainte ca norii grei ai vijeliei să se ivească pe neaşteptate
asupra lumii, este timpul cel mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie;
ea corespunde zilelor încununate cu succes, atît ale lui Ilie cît şi ale lui
Elisei. Este un timp favorabil pentru creşterea personală în har şi cunoştinţă
şi la fel pentru răspîndirea adevărului - cel mai favorabil timp cunoscut
vreodată. …Nici n-a fost vreodată un timp atît de prielnic pentru
strădaniile creştinilor sau care să fi îndemnat mai mult la zel şi la acţiune
creştinească precum este acest timp al mesajului de glorios seceriş al prezenţei
Domnului şi al veştilor de bucurie ale Împărăţiei care se apropie.”; 2.500:
“Dacă dorim să călătorim din loc în loc spre a ne întîlni cu alţi fraţi în
credinţă putem face tot atîta drum într-o săptămînă şi chiar mai mult decît
putea să facă Pavel într-o lună şi cu mult mai mult confort decît el. Dacă vrem
să vorbim public o putem face fără să fim supăraţi sau terorizaţi de cineva. …
Putem predica şi cu ajutorul tipăriturilor şi ziarelor folosindu-ne de minunatul
sistem al poştei din zilele noastre care le face să ajungă aproape fără
cheltuieli la prietenii noştri şi la străinii din lumea întreagă”; 2.502: “Din
moment ce apostolul a gîndit şi a scris special despre zilele din urmă şi nu
despre Evul Mediu, sîntem desigur îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă nu cumva
timpul este la mică distanţă în faţa noastră, în aceste “zile din urmă” cînd
învăţătura sănătoasă nu va mai fi suferită sau permisă în nici un chip – 2
Tim. 3:1-13”; 2.506: “După cum Ioan a scăzut - lucrarea sa specială fiind
îndeplinită cînd şi-a transmis ultimul mesaj - tot aşa Biserica în carne trebuie
să scadă cînd ultimul ei mesaj este dat, pînă cînd cel din urmă membru îşi va fi
terminat viaţa lui consacrată şi va fi trecut dincolo de văl, în “slavă”, pentru
a fi un membru al Christosului glorios, domnind. …Ceea ce vestea Ioan despre
lucrarea “Secerişului” - adunarea grîului şi venirea strîmtorării peste pleavă -
îşi găseşte de asemenea paralela în timpul prezent”; 2.507: “… Scripturile par
să evidenţieze că în timpul de strîmtorare ce se apropie bisericile nominale,
pretinsele fecioare ale lui Hristos (2 Cor. 11:2,3) vor fi de partea regilor
pămîntului şi unite cu aceştia, în timp ce Biserica adevărată,
întocmai ca tipul ei, Ioan Botezătorul, va fi nepopulară şi restrînsă în
libertate din pricina credincioşiei sale de a se împotrivi erorii şi
de a o condamna”; 2.508: “În cazul lui Ioan, ca şi în cel al lui Ilie, cea care
persecuta era o femeie iar cel care acţiona ca agentul şi instrumentul ei
era un rege: cu adevărata Biserică aşa a fost în trecut şi fără îndoială
aşa va fi în viitor - biserica nominală este reprezentată printr-o femeie
iar puterea civilă printr-un rege”; 2.510: “Cînd măsuri represive,
restrictive şi de constrîngere vor fi socotite necesare, ele vor cuprinde,
probabil, nu numai organizaţiile muncitoreşti şi publicaţiile care susţin
drepturile lor adevărate şi neadevărate, ci şi pe acelea care vor învăţa planul
lui Dumnezeu, cauza adevărată a marii suferinţe a naţiunulor şi singurul ei
remediu. Da, probabil nu mai sînt mulţi ani pînă cînd vor fi luate măsuri
represive împotriva tuturor
eforturilor sfinţilor de a răspîndi vestea bună a Împărăţiei, sub pretextul
că interesele generale şi binele public cer asemenea măsuri”; 2.512: “Aceeaşi
necesitate de a restrînge libertăţile în chestiuni politice şi sociale va fi
probabil aplicată şi în ce priveşte libertatea cuvîntului asupra chestiunilor
religioase, care stau la baza oricărei libertăţi. Nu va fi deci surprinzător
dacă, într-o bună zi, un “guvern energic”, o monarhie, va înlocui marea
republică (a Americii de Nord - n.e ). Un lucru este în orice caz foarte
probabil, şi anume că o religie comună va fi socotită efecientă şi va fi
promulgată. Faptul de-a învăţa ceva deosebit de această dogmă
universală va fi tratat şi pedepsit ca o ofensă politică. O atare
persecuţie de la sfîrşitul sau secerişul Vîrstei Evanghelice, nu numai că ar fi
o altă paralelă a secerişului Vîrstei Iudaice (Fapte. 4:10-13, 23-30; 5:29-41;
11:19) ci, de asemenea, ar da o semnificaţie mai largă şi mai adîncă cuvintelor
apostolilor Pavel şi Ioan (2 Tim. 4:3; Apoc. 13:17) şi evenimentelor tipice ale
sfîrşitului carierei pămînteşti a Bisericii adevărate, înfăţişate prin plecarea
lui Ilie într-un vîrtej şi prin întemniţarea şi decapitarea lui Ioan
Botezătorul”; 2.513 (pag. 297 sus): “În al doilea rînd, astfel de consideraţii
privind viitorul, în opoziţie cu privilegiile din prezent, ar trebui să îndemne
pe fiecare consacrat al lui Dumnezeu să se folosească cu sîrguinţă de marile
posibilităţi şi privilegii prezente, amintindu-şi că “cine seceră
primeşte o plată” (Ioan 4:36; 1 Cor. 3:6), ca şi cel ce a sădit şi a udat, şi că
acum este nu timp excelent de
a strînge roade spre viaţă veşnică. Liniştea relativă a timpului favorabil
prezent, cu toate libertăţile şi avantajele mai mari în toate domeniile, este
îngăduită de Dumnezeu şi este menită să pecetluiească pe frunte (în minte cu
adevărul) pe adevăraţii Săi slujitori - Apoc. 7:3”; 2.515 (pag.
297 jos): “El trebuie să crească, dar Ilie trebuie să scadă (Ioan 3:30) pînă
cînd, în final va fi cu totul
oprit”; v.204.2.2: “Toţi cei care sunt
din Adevăr aud Adevărul şi le place să facă mărturie pentru Adevăr. Dar în cazul
nostru, ca şi în cazul Învăţătorului, lumea nu ne cunoaşte. Nu ne cunoaşte
fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Lumea, în special lumea religioasă creştină,
este dispusă să ne răstignească aşa cum L-a răstignit pe El, numai că noi
trăim într-un timp mai civilizat, şi se pare că pentru cărturarii, fariseii şi
învăţătorii legii este mai dificil astăzi decât în vechime să aţâţe poporul ca
să ne distrugă viaţa. Dar prin harul lui Dumnezeu noi vom continua să facem
mărturie pentru Adevăr până când vine noaptea întunecoasă ^în care nimeni nu va
putea lucra”, dacă vieţile noastre vor fi cruţate până atunci.”;
v.447: “Dar
Timpul de Strâmtorare va continua, plugarul va continua să are după ce toate
eforturile noastre privind secerişul se vor fi sfârşit. Dar între timp, înainte
ca această noapte să se stabilească pe deplin, noi trebuie să mergem înainte
cu lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Domnul. Adevărul este menit nu numai
să desăvârşească ^Mireasa” lui Cristos, cea mai importantă dintre
Întâii-născuţi, ci şi să dezvolte clasa marii mulţimi şi de asemenea să fie o
mărturie pentru toată lumea. Orice neglijenţă din partea noastră sau orice
încetare a activităţii în serviciul Adevărului, în timp ce ocazia există încă,
ar fi o mare greşeală, după
părerea noastră. Dacă suntem credincioşi, Domnul ne va da în viitor cu mult mai
mari ocazii -
binecuvântarea tuturor popoarelor, tuturor neamurilor, tuturor familiilor
pământului -
Gal. 3:8,16,29.”;
3.445: “Vestirea prezenţei Mirelui, ieşirea în întîmpinarea Lui şi intrarea cu
El în odaia de nuntă sînt evenimente care continuă încă şi vor continua
pînă cînd toate fecioarele înţelepte vor fi “pecetluite pe frunte” cu o
cunoştinţă a adevărului prezent, suficientă spre a le separa de Babilon şi a le
face vrednice să intre cu Mirele la ospăţul pregătit. Atunci, cînd toate
fecioarele vor fi fost încercate prin acest adevăr, uşa oricărui prilej, a
oricărei posibilităţi, se va închide şi nimeni nu va mai putea să intre în odaia
de nuntă; căci Domnul zice: “Eu sînt “Cel ce deschide şi nimeni nu va
închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide” (Apoc. 3:7)””; 3.447: “Şi
tot astfel intră acum fecioarele înţelepte în odaia de nuntă. Bucuria lor începe cînd află pentru întîia
oară că Mirele e prezent. Din acel moment, ele părăsesc totul cu bucurie
pentru a se bucura de tovărăşia Sa şi de ospăţul pregătit. Prin credinţă ele se
bucură deja de ospăţul măreţ în perspectivă, căci Mirele prezent le face
cunoscut că sînt tezaure nespus de mari şi preţioase pe care le păstrează pentru
Mireasa Sa aleasă, şi descoperă celor ce fac parte dintr-însa marele privelegiu
ce-l va avea această Mireasă de a participa la măreaţa lucrare de binecuvîntare
şi de restatornicire a lumii. Desigur, cînd intrăm în odaia de primire şi vedem
clar ce anume va fi această mare sărbătoare a favorurilor Împărăţiei, noi intrăm
deja în bucuria Domnului nostru. Atunci noi avem deja o pregustare a
desfătărilor viitoare, deja ne desfătăm mintea cu bogăţiile harului Său.
Prin credinţă sîntem deja aşezaţi la masa Domnului şi El însuşi, potrivit
făgăduinţii sale (Luca 12:37; Apoc. 3:21), a venit şi ne serveşte acum”; 3.448:
“Această masă mare, acest ospăţ al credinţei, această descoperire a adevărurilor
preţioase în timpul secerişului, a început îndată după împlinirea celor 1335 de
zile din Daniel 12:12, în 1875, la începutul secerişului şi a binecuvîntărilor
sale prezise de profet: “Ferice de cine va aştepta şi va ajunge (la sfîrşitul
celor) 1335 de zile!””; 3.465: “Scripturile nu arată data exactă cînd uşa de
intrare la odaia de nuntă se va închide, cu toate că ele arată clar că ea nu se
va închide înainte ca toate “fecioarele” să fi avut ocazia de a intra acolo şi
înainte ca toate fecioarele “înţelepte” sau gata pregătite să fi intrat deja”;
3.466: “O “uşă” deschisă simbolizează posibilitatea şi ocazia de-a avea acces
la anumite privelegii şi favoruri; o uşă închisă, dimpotrivă înseamnă că
aceste privelegii şi favoruri au luat sfîrşit… Închiderea uşii, cînd toţi cei ce
aparţin acestei clase vor fi bineficiat de toate aceste privelegii, reprezintă
sfîrşitul tuturor favorurilor din Veacul Evanghelic, pe cînd ospăţul ilustrează
admirabil avantajele şi privelegiile Evangheliei”; 3.467: “Să nu neglijăm
această “uşă” a ocaziilor şi privelegiilor care se va închide în curînd …
După cum am văzut deja (Vol. 1, cap. 11), această cale îngustă este calea
jertfirii de sine în interesul planului şi lucrării lui Dumnezeu. Calea se
îngustează prin circumstanţele timpului prezent, prin împotrivirea spiritului
lumii contra adevărului şi dreptăţii, astfel că toţi cei ce vor să meargă pe
urmele marelui nostru Conducător şi Înaintaş vor găsi drumul îngust sau greu de
parcurs şi vor trebui să sufere persecuţii. A umbla pe această cale, după
exemplul pe care ni l-a dat Domnul nostru, implică nu numai o conformare pasivă
dispoziţiilor sau spiritului Său, ci şi un zel activ, energic în proclamarea
adevărului Său cu orice preţ. Şi toţi cei ce umblă pe această cale îngustă, credincioşi
ca şi el, pînă la moarte, au parte de suferinţele Sale şi, de asemenea,
la timpul hotărît, vor avea parte de gloria Sa, la ospăţul nunţii
- în gloria ce se va descoperi cînd se va arăta El şi în Împărăţie (Filip. 3:10,
1 Pet. 4:13)”; 3.468: “Dacă privim scopul Său glorios, înţelegem că ocazia
favorabilă de a umbla pe calea îngustă a jertfirii de sine pentru cauza
adevărului este cea mai mare favoare ce a fost oferită unei creaturi.
Privelegiul de a suferi cu Hristos şi pentru cauza Sa, după ce mai întîi L-am
recunoscut ca Mîntuitorul nostru, este
prin urmare uşa, unica uşă a
ocaziei prin care se poate ajunge la gloria viitoare, păstrată pentru
Mireasa şi comoştenitoarea lui Hristos”; 3.469, 470: “Închiderea acestei
uşi s-ar putea arăta în trei moduri: (1) printr-o declaraţie Biblică precisă
asupra datei exacte; (2) printr-o astfel de schimbare a sentimntului public în
ceea ce priveşte adevărul, încît credincioşia şi zelul în serviciul lui n-ar mai
întîmpina opoziţie, şi cînd a suferi împreună cu Hristos pentru cauza adevărului
(Rom. 8:17) n-ar mai fi cu putinţă; sau (3) prin ajungerea la o astfel de
condiţie în afacerile lumii încît toate ocaziile pentru acest serviciu ar
fi blocate cu eficacitate, îndepărtînd astfel orice prilej prin
care candidaţii ar putea intra în lucrare, să-şi dezvăluie şi să-şi dovedească
iubirea şi credincişia prin activitate şi suferinţă. Cu toate că suntem
clar informaţi că uşa se va închide la un moment dat înlăuntrul acestui timp
al Secerişului sau al sfîrşitului veacului, Biblia nu ne arată data exactă;
şi cu toate că după timpul de mare strîmtorare trebuie să se producă o mare
schimbare în sentimentele maselor în favoarea adevărului şi a dreptăţii,
nicăieri nu se arată că o asemenea stare de lucruri va fi realizată
înainte de sfîrşitul complet al Scerişului. Avem însă o informaţie clară că uşa se va închide în ultimul mod
arătat; deoarece suntem înştiinţaţi că înainte ca zorile zilei milenare
să se reverse, va fi o noapte întunecoasă în care nimeni nu va putea să lucreze
- “Vine dimineaţa, şi este tot noapte” (Ioan 9:4; Is. 21:12)”; 3.471:
“Calea îngustă deschisă pentru noi este privelegiul şi ocazia de a coopera împreună
cu Domnul acum, cînd pentru a manifesta spiritul său de bunătate, de
zel şi credincioşie faţă de Dumnezeu şi Adevărul Său ne va costa
avantajele noastre pămînteşti; cînd pentru a susţine cauza Sa şi adevărurile
pe care le propovăduia El ne va face foarte nepopulari, ca să nu zicem
mai mult; şi cînd încercările noastre de a onora Numele Său şi de a binecuvînta
semenii noştri cu adevărul, lăsînd lumina noastră să strălucească, aduc peste
noi reproşuri, defăimări şi persecuţii în diferite forme. Şi dacă, după cum
am văzut, poarta strîmtă deschisă
înseamnă privelegiul unui astfel de
sacrificiu, de credicioşie, pînă la moarte, cu orice preţ, rezultă că
încetarea tuturor acestor ocazii pentru
o astfel de împărtăşire în serviciu şi suferinţă trebuie să fie închiderea uşii, închiderea căii
înguste care duce la gloria şi comoştenirea viitoare”; 3.472: “După
cum am văzut, suferinţa împreună cu
Hristos n-are nimic în comun cu suferinţele obişnuite, care sînt partea
tuturor oamenilor decăzuţi, ci ea
provine direct sau indirect din faptul de a urma pilda lui Hristos proclamînd
adevăruri nepopulare şi demascînd rătăciri foarte populare. Acestea
au fost cauzele suferinţelor lui Hristos şi acestea vor fi cauzele
persecuţiilor, suferinţelor şi pierderilor ce vor încerca pe toţi acei care vor
umbla în căile Lui. Ucenicii Săi vor avea parte de suferinţele Sale acum,
iar mai tîrziu ei vor fi socotiţi vrednici de a avea parte de răsplata făgăduită
celor ce au fost credincioşi principiilor lui Hristos. Aceasta în decursul
Veacului Evanghelic a însemnat: mistuire completă prin renunţarea la sine şi
suportarea ruşinii, semănînd şi udînd sămînţa învăţăturilor lui Hristos; iar
acum, la sfîrşitul acestui veac, aceasta înseamnă credincioşie şi răbdare
asemănătoare în munca secerişului care se face acum - şi aceasta pînă la
sacrificarea vieţii, fie cheltuind-o (mistuind-o) treptat în serviciul
Mîntuitorului, murind zi după zi, fie prin moarte mai subtilă de martir”;
3.473 mij: “Ea (Mireasa) trebuie să semene atît de mult cu Domnul ei, să urmeze
atît de aproape în urmele Lui şi învăţăturile Sale, încît va fi gata să sufere
martiriul, întocmai ca Isus, apărînd aceleaşi principii de adevăr şi de
dreptate. Mireasa trebuie să arate că posedă o iubire mistuitoare pentru
Mirele ei, ea trebuie să dea dovadă de devotament neobosit în serviciul
Numelui Său şi al principiilor Sale şi să dovedească deasemeni că e gata să fie
dispreţuită, lepădată de lume, aşa cum El a fost, pentru că s-a supus
învăţăturilor Sale”; 3.474 mij: “Astfel, bine înţeleasă, fiecare încercare de
credincioşie ar trebui să fie primită cu bucurie, ca un nou prilej de a dovedi
Mirelui puterea şi tăria iubirii noastre şi ca fiind deasemeni o nouă dovadă a
iubirii şi încrederii Lui faţă de noi şi a glorificării făgăduite”; 3.475:
“Astfel, uşa pentru a intra cu Hristos Domnul nostru în opera Veacului
Evanghelic, se va închide atunci cînd “vine noaptea, în care nimenea nu va putea
lucra” - (Ioan 9:4)”; 3.476: “Sosirea acestei nopţi va opri evident
orice muncă de propagare a Adevărului care, înţeles greşit de public în
general, va fi acuzat probabil de a fi principala cauză a anarhiei şi a confuziei ce va domni atunci, în loc de a fi
considerat sub adevărata sa lumină - ca fiind indiciile premergătoare ale
voinţei şi descoperirii divine cu privire la tulburările ce se vor abate asupra
omenirii şi adevăratele lor cauze. Nu trebuie să ne aşteptăm nici la aceea că
sosirea acestei nopţi şi închiderea uşii să se întîmple deodată, ci mai degrabă
că va fi o obstrucţie şi o închidere treptată a lucrării Secerişului.”(de
asmenea legătura cu anarhia); 3.477: “Timpul prezent este închinat pecetluirii
pe frunte a slujitorilor lui Dumnezeu, înainte de a izbucni furtuna strîmtorării
(Apoc. 7:2,3); şi fiecare fecioară înţeleaptă ar trebui să aprecieze acest
privelegiu al timpului prezent, atît pentru propria ei pecetluire intelectuală
cu adevărul prezent, cît şi pentru a se angaja în munca secerişului de a
pecetlui pe alţi aparţinători ai clasei grîului şi a-i aduna în grînarul
ocrotirii Dumnezeieşti (încrederii şi liniştei) (Ps. 91), pînă nu vine
noaptea şi pînă nu se închide uşa oricărei ocazii de a lucra”; 3.479:
“Să observăm că, atunci cînd va veni această noapte adîncă, cînd secerătorii
trebuie să înceteze lucrul lor,
ea va fi dovada că această lucrare finală a Vîrstei Evanghelice s-a
înfăptuit; că întreg numărul aleşilor ce alcătuiesc Mireasa lui Hristos a
fost “sigilat” şi “adunat” într-o condiţie de separare faţă de lume - în
condiţia “grînarului” (Mat. 13:30). Căci Dumnezeu nu va îngădui să vină ceva
care să împiedice lucrarea Sa înainte ca ea să se termine. În momentul acela,
toţi adevăraţii şi credincioşii servitori ai Domnului vor fi fost pecetluiţi pe
frunţile lor; şi, lucrarea Vîrstei Evanghelice fiind terminată, nimeni nu va
mai putea intra în această lucrare sau să culeagă bogatele roade prezise în
“făgăduinţele lui nespus de mari şi scumpe”, care este răsplata credincioşilor
ce intră în timp ce “uşa” e încă deschisă - 2 Petru 1:4”; 3.480: “Dar nu
trebuie să tragem concluzia din cele de mai sus că toţi aleşii vor intra în
posesia răsplăţii lor de îndată ce au dat dovadă de credincioşie. E posibil ca
unii dintre ei să mai trăiască pînă la o vreme mai înaintată în noaptea
întunecoasă a strîmtorării - deşi noi presupunem contrariul. “Aici este răbdarea
sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc.
14:12; Iac. 5:11)” După ce au îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu şi au luptat
cu îndrăzneală împotriva rătăcirii, înfăţişînd clar şi fără teamă adevărul în
ziua aceasta rea şi apărîndu-l cu energie cînd rătăciri uriaşe stau la pîndă
peste tot, sfinţii sînt îndemnaţi “să rămînă în picioare, după ce au biruit
totul” (Efes. 6:13), îmbrăcaţi în toată armătura, cu sabia spiritului pregătită
totdeauna pentru apărare, în stare de veghe, în stăruinţă şi rugăciune pentru
toţi sfinţii. Toţi vor avea nevoie de răbdare, pentru ca, după ce vor fi
împlinit voia lui Dumnezeu, să poată primi ce le-a fost făgăduit (Apoc. 14:12;
Efes. 6:13; Evrei 10:36)”; 3.482: “Pe de altă parte, în parabola
fecioarelor din Matei 25, închiderea “uşii” arată sfîrşitul complet al oricărei ocazii favorabile pentru
oricine, chiar şi pentru cei “chemaţi”, de a mai putea cîştiga premiul
înaltei chemări; ea marcheză sfîrşitul oricărei posibilităţi de a se dovedi vrednic de premiu prin credincioşie în serviciul
Mîntuitorului: toate ocaziile
favorabile se vor termina atunci, în “noaptea” în care nimeni nu va mai
putea lucra (Ioan 9:4).”; 3.510: “Dar acum am ajuns la sfîrşitul zilei de
lucru a Vîrstei Evanghelice, la “ceasul al unsprezecelea”. Timpul de a chema lucrătorii pentru
această zi a trecut. Touşi unii stau încă acolo şi zic: “Noi
n-am fost invitaţi la lucru; nu ne-a tocmit nimeni”; nouă nu ni s-a făgăduit de
lucru, nici plată în cazul cînd am găsi; chemarea s-a terminat, lucrul din
această zi e pe sfîrşite şi sînt destui lucrători şi fără noi. Dar Stăpînul viei
ar vrea ca noi, în calitate de purtători ai Cuvîntului Său, să le spunem: “Duceţi-vă şi voi în via mea”; eu
nu vă făgăduiesc nimic, căci chemarea generală s-a terminat, timpul este scurt,
ziua de lucru e pe sfîrşite, “vine noaptea cînd nimeni nu va putea lucra”, dar
intraţi totuşi, arătaţi-vă dragostea
şi zelul şi aveţi încredere în mărinimia mea cît priveşte răsplata
voastră”; 3.511: “Nu putem să spunem ceva mai mult asupra acestui
subiect: singura speranţă ce am putea oferi este că nimeni nu a lucrat
vreodată pentru Stăpînul nostru şi să nu primească neînchipuit mai mult decît ar
putea cere sau aştepta. Ştim, pe de altă parte, că un anumit număr de
locuri în lucrare vor deveni vacante pentru că mulţi dintre cei chemaţi nu vor
rămînea credincioşi iar coroanele ce le erau destinate vor fi date altora, care,
prin credincioşie şi jertfire de sine, se vor fi dovedit vrednici de lucru şi de
răsplată”; 3.512: “Aşadar, dacă unii n-au ajuns decît de curînd să
cunoască şi să iubească pe Domnul, şi dacă doresc să-i servească şi să-i
propovăduiască adevărul, să nu se descurajeze pentru faptul că înalta chemare
s-a sfîrşit în 1881. Dacă “uşa”
ocaziei de a vă jertfi, de a servi Domnului, stă deschisă îninatea voastră,
intraţi pe ea; dar să intraţi repede, căci o noapte de întuneric şi
de împotrivire straşnică va veni în curînd peste noi toţi şi ne va împiedica să intrăm în serviciul
Stăpînului.”; 3.515: “De aceea, pe măsură ce vedem îngrămădindu-se
dovezile tot mai evidente ale acestor evenimente, să ne ridicăm capetele şi să
ne bucurăm în speranţa măririi ce trebuie să urmeze, căci vine dimineaţa, cu
toate că va fi precedată de o noapte întunecoasă, dar din fericire scurtă”;
3.516: “Nu ni se spune cît timp va trece după 1914 pînă în momentul glorificării
ultimilor membri vii ai corpului lui Hristos, dar este sigur că aceasta nu se va întîmpla cîtă vreme lucrarea
lor în trup nu va fi terminată. Schimbarea lor în glorie se va întîmpla
însă curînd după terminarea acestei
lucrări. Putem deci vedea cu aproximaţie cînd va avea loc eliberarea
sfinţilor”; 3.521: “Deşi putem fi siguri că această “schimbare” a celor din urmă
membri ai corpului lui Hristos nu va avea loc înainte ca ei să fi terminat, în
carne, lucrarea ce li s-a încredinţat. Cu toate acestea, sîntem informaţi, după
cum am arătat mai înainte, că în curînd munca noastră va fi oprită pe neaşteptate - mai întîi
treptat, apoi complet cînd “vine
noaptea, cînd nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9:4). Întunericul gros al
acestei “nopţi” nu va fi împrăştiat decît de răsăritul soarelui milenar.
Cînd lucrarea noastră va fi terminată, cînd noaptea ne va înconjura, ne putem
aştepta nu numai să vedem norii furtunoşi devenind tot mai întunecaţi
(ameninţători), dar vom auzi şi simţi de asemenea ridicarea “vînturilor” care
vor culmina într-un uragan
dezlănţuit al patimei umane - un vîrtej de tulburări. Atunci, munca stabilită pentru noi fiind
terminată, ceea ce vom avea de făcut va fi “să stăm în picioare”, să fim
liniştiţi, pînă cînd vom fi “schimbaţi” (Efes. 6:13)”; 3.522: “Cît
timp va găsi de bine Domnul să lase pe sfinţii săi într-o inactivitate forţată, cînd ei vor
trebui “să stea în picioare”, noi nu ştim, dar în tot cazul va fi un timp suficient
de lung pentru a permite credinţei şi răbdării să-şi desăvîrşească lucrarea în
inimi. Atunci aceste virtuţi vor fi pe deplin dezvoltate, încercate şi
manifestate (date pe faţă). Această
încercare a răbdării va fi judecata finală a Bisericii. Atunci “Dumnezeu
o va ajuta la revărsatul zorilor dimineţii (sale)” Ps. 46:5”; 3.523: “Noi sîntem
avertizaţi că această noapte întunecată se apropie, nu numai de Scripturi, dar
şi de semnele grave ale timpului. Soarta Bisericii, cel puţiţn în ceea ce
priveşte restul carierei sale pămînteşti, pare a fi perfect zugrăvită în
ultimele etape ale vieţii lui Ilie şi a lui Ioan Botezătorul, despre care s-a
vorbit deja. Decapitarea unuia, carul de foc urmat de vîrtejul care îl ridică la
cer pe celălalt, arată probabil violenţa ce o vor suferi ultimii membri ai
corpului lui Hristos. Totuşi, Sionul nu trebuie să aibă nici o teamă, căci
Dumnezeu este în mijlocul lui şi-l va ajuta; el e consacrat la moarte şi
privilegiul său este să-şi devedească credincioşia. “Ucenicul nu este mai presus
de învăţătorul său, nici servul mai presus de domnul său. Ajunge ucenicului să
fie ca învăţătorul lui şi robul să fie ca domnul lui” Matei 10:24, 25”; 3.524:
“Cînd puterea politică, religioasă şi superstiţiile “Babilonului celui
Mare” - “Creştinătatea” - vor păli, atunci probabil că, într-un
suprem efort de a se apăra şi de a se autoconserva, ea va opri lucrarea de răspîndire şi de
lăţire a adevărului, considerîndu-l ca vătămător şi periculos sistemului
său. Şi e probabil, de asemenea, că în această împrejurare, clasa Ilie, stăruind pînă la capăt să proclame
adevărul, va suferi violenţa şi va trece în glorie, scăpînd
astfel de suferinţele cele mai grele ale timpului de strîmtorare - aceasta
tocmai în momentul critic cînd cei mari şi puternici ai zilei vor recurge la
măsuri, disperate pentru salvarea edificiului şubred al “creştinătăţii””;
3.525: “Data exactă a eliberării sau momentul cînd vor fi “schimbaţi” cei
din urmă membri ai corpului lui Hristos nu este indicată; dar timpul aproximativ
este totuşi arătat ca trebuind să aibă loc puţin timp după ce uşa se va fi
închis Matei 25:10; atunci cînd adevărul, pe care Babilonul îl consideră acum ca
duşman al său şi ca menit a-i aduce completa şi definitiva nimicire, va fi mai
general cunoscut şi răspîndit; cînd “grindina” va fi măturat în mod năpraznic
“adăpostul minciunii” şi cînd ura contra adevărului, care mocneşte încă, se va manifesta într-o opoziţie atît de
violentă şi atît de generală încît să
stopeze efectiv progresarea în continuare a marii lucrări în care sfinţii
sînt angajaţi”; 3.505,
506: “Unui ca acesta îi
răspundem: Aleargă, cu toate acestea. Cazul tău nu e atît de disperat cum ţi se
pare: "uşa" nu s-a "închis" încă. Aminteşte-ţi că dacă toţi cei ce acceptară
chemarea s-ar fi dovedit credincioşi legămîntului lor cînd aceasta încetă, nu ar
fi nici cu unul mai mult, ci tocmai de-ajuns. Aminteşteţi de asemeni că,
potrivit Scripturilor şi după cum ai putut observa, mulţi dintre acea cari au
acceptat chemarea nu vor fi aleşi, căci numai un mic număr va rămînea credincios
legămîntului cînd vor fi puşi la încercare. Şi pe măsură ce unii chemaţi devin
necredincioşi, ocaziunile lor, posturile lor de activitate în lucrul Domnului,
coroanele lor de răsplată sînt oferite altora. Unul din aceste posturi, una din
aceste coroane sau răsplăţi poate să-ţi fie dăruită ţie şi numele tău poate fi
înscris în "cartea vieţii" ca un candidat al miresei lui Christos în locul
altuia care a fost şters dintr-însa, fiindcă fu judecat nevrednic de
coroană.--Vezi Apoc. 3:5; Evrei 12:23.
Cei ce pot cuprinde aceste preţioase făgaduinţe şi doresc fierbinte să
muncească în via Domnului, au
într-înşii o puternică dovadă că ei au fost concepuţi de Spirit;
într-adevăr priceperea omenească--chiar dacă persoana se află pe drumul
îndreptăţirii--nu poate cuprinde
lucrurile adînci pe care Dumnezeu le destinează numai consacraţilor săi şi cari sînt acceptaţi. (1 Cor. 2:6-16.) Domnul este prea plin de iubire, prea
drept pentru a lăsa să încolţească într-o inimă speranţe irealizabile.
(Iacov 1:18, 21; 1 Pet. 1:23.) A fi conceput de Spirit, prin Cuvîntul
adevărului, implicâ o mostenire definitivă la natura spirituală, dacă cel
conceput nu se dovedeşte după aceea nevrednic, necredincios. "Să nu vă părăsiţi
dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplată". - Evrei
10:35.”.
14. Acei
consacraţi, indivizi nu o clasă, nu mulţi ci foarte puţini, care vor fi
puşi în rînd cu profeţii după cum ne spune fratele Russell în vestitor la
pag. 447 şi în vol. 6, pag. 157 jos şi în răspunsurile la întrebările 235, 242,
243, 245 - despre ei fratele Russell nu spune că aceştia vor fi înviaţi cu
profeţii ci puşi în rînd cu profeţii, în timpul vieţii lor aceştia vor fi puşi
în rînd cu profeţii dacă vor asculta de Marele profet, şi după aceasta ei vor
pregăti condiţiile şi pămîntul pentru învierea şi primirea şi instruirea
celorlalţi care vor trebui încă treziţi, şi astfel toţi pînă la urmă vor fi puşi
în rînd cu profeţii, adică vor avea ocazia şi sunt sigur majoritatea vor ajunge
la perfecţiunea pierdută de Adam, profeţii deja fiind înviaţi astfel şi restul
omenirii de-a lungul întregei perioade de înviere prin judecată li se vor alia,
dar toţi aceştia vor merge pe calea înaltă a sfinţeniei; ei sau majoritatea din
ei nu vor muri (ceea ce nu exclude posibilitatea, deşi fără nici o dovadă
Biblică, ca unii foarte puţini din aceştia să piardă viaţa în acel timp de
anarhie ca rezultat al invadării cetelor anarhiste, că vor sta în calea
distrugerii) ci în timp ce aceştia vor trăi ei vor fi puşi în rînd cu profeţii,
cum ni se explică în Tabernacol la tema “Sacrificiile care urmau zilei de
ispăşire” citim în par. 224: “Aceasta pare să arate că dacă cineva va ajunge
atunci într-o condiţie de deplină pace şi armonie (la care toţi trebuie să
ajungă, altfel vor fi înlăturaţi prin moartea a doua), el trebuie să mănînce sau
să împlinească înaintea lui Dumnezeu un legămînt de deplină consacrare Lui.”;
par. 216: “Consacrarea va fi necesară şi în vîrsta viitoare, deşi, datorită
schimbării guvernării lumii, consacrarea nu va mai fi ca acum, spre moarte, ci, dimpotrivă, ea va
fi spre viaţă, pentrucă odată cu încheierea domniei răului vine sfîrşitul
durerii, întristării şi morţii, cu excepţie asupra celor răufăcători”; par. 232:
“Sacrificiile Zilei de ispăşire, după cum am văzut, erau întotdeauna arse
(Lev. 6:30; Evr. 13:11), dar sacrificiile pentru greşeli de mai tîrziu, aduse
după Ziua Ispăşirii, nu erau
arse, ci mîncate (însuşite de preoţi)”; par. 220: “Această consacrare nu va
fi urmată nici de distrugerea naturii umane (arderea cărnii în afară din
tabără), nici de trecerea vieţii într-o natură nouă - în “Sfînta Sfintelor””;
căci dacă aceştia toţi mor atunci mor după o viaţă consacrată nu are importanţă
că a fost un an sau 5 sau zece, în acest caz ei au destul timp de la consacrare
pînă la moarte, şi dovedesc a se clădi în cele spirituale, să-şi dezvolte
roadele spiritului sfînt, şi dacă dovedesc şi pot a lucra (ceea ce pînă la
noapte o face numai Biserica şi după noapte profeţii), atunci Domnul le-ar da
ocazii de a se manifesta şi le-ar permite de a lua parte la suferinţa pentru
numele Său, adică ei pot şi dovedesc să fie “credincioşi pînă la moarte” - Apoc.
2:10, şi dacă vor fi “credincioşi pînă la moarte” - “vei primi cununa vieţii”
care este o cunună care nu se vestejeşte - nemurirea (în legătură cu noaptea, cu
închiderea uşii, cu încetarea oricărei ocazii de a servi şi de a se jertfi) de
asemenea acolo se zice că aceştia vor fi puşi în rînd cu profeţii dacă au făcut
o consacrare numai după ce uşa e închisă (ceea ce conform dovezilor de mai sus
nu vedem încă ca uşa să fie închisă) şi că nu va fi concepere de spirit (ceea ce
conform dovezilor de mai sus vedem acum încă că mai există concepere de spirit
sau mărturie a acceptării prin manifestările Spiritului Sfînt al Adevărului
printre Creştinii urmaşi ai Domnului).
15. În Dan. 2:34,35 - ni se arată lucrarea de
zdrobire a pietrii care abia după 1914 a început, cînd a început judecata
Naţiunilor, după expirarea timpului contractului lor, adică a “Timpurilor
Neamurilor” de 2520 ani în 1914, în care Biserica în carne “în aşternutul lor”
şi dincolo de văl “îmbrăcaţi în slavă”, are parte după cum are parte şi în
celelalte lucrări Ps. 149:5-9, Ps. 2:9, Apoc. 2:27, adică ei leagă, distrug,
dărîmă vol. 4, pag. 395, vol. 2, par. 200, şi toată această lucrare nu s-a
împlinit aşa de repede după 1914, căci aceasta o vedem încă acum (judecata
naţiunilor) în curs de îndeplinire, adică dărîmarea lor încă continuă, slăbirea
lor, pedepsirea lor, fărîmiţarea lor… călcarea în teasc încă se face… sfinţii se
luptă … lucrările şi evenimentele arătate de fratele Russell care ar trebui să
aibă loc în 2-3 ani de la 1914 au loc exact cum sunt descrise în vestitor în
tema “Secerişul nu s-a sfîrşit” şi în orice detaliu dar nu într-o perioadă atît
de rapidă.
16. Tabernacolul
cu Fotodrama arată că după ce Moise antitipic ungea cu tot sîngele ţapului
capacul ispăşirii el binecuvînta poporul imediat după ce ei se închinau, după
aceasta imediat ei se ridicau şi această ridicare reprezintă învierea
…
17. Biblia
spune că: “Secerişul este sfîrşitul veacului” - Matei 13:39, şi dacă acum este
şi suntem încă în “lumea rea de azi” sau în sfîrşitul acestui veac rău sau în
timpul sfîrşitului veacului adică în zilele din urmă ale acestui veac rău cînd
vedem împrejur 2 Timotei 3:1-5 - atunci este secerişul căci Biblia spune că:
“Secerişul este sfîrşitul veacului” - Matei 13:39 (şi nu altceva este
sfîrşitul veacului şi nici o altă perioadă sau vîrstă nu este sfîrşitul veacului
ci: “Secerişul este sfîrşitul veacului” - Matei 13:39) Secerişul termină
acest veac rău sau această “lume rea de azi” şi după ce Secerişul o termină
adică după ce secerişul se termină numai este încă “lumea cea rea de azi” căci a
afirma aceasta ar însemna că după Seceriş altceva este sfîrşitul veacului;
chemarea de a ieşi afară din Babilon continuă încă; (nunta; vol 6 cît este
ocazie să slujim; vest cu 1914; vest cu ocazii; vol; prefaţa vol. 2;) Cu ocazii
- o altă dovadă a existenţei în timpul prezent a jertfirii de sine sau a
sacrificiullui jertfelor mai bune, este şi faptul că jertfirea din ziua
ispăşirii reprezintă renunţarea la drepturile umane legitime pămînteşti la
lucrurile bune şi drepte naturale, căpătate la şi prin îndreptăţirea reală,
vitală, completă şi prin credinţa în sîngele lui Isus, şi numai acum este
această ocazie, numai Biserica are ocazia sau chemarea sau lucrarea de a se
jertfi, cheltui sau de a-şi jertfi aceste lucruri care sunt ale sale şi au
dreptul la ele prin îndreptăţire, jerfindu-le sau renunţînd la acestea pentru
cauza lui Hrisots sau pentru a căpăta lucrurile care nu se văd sau cele care nu
sunt trecătoare.
18. 1
Cronici 16:31 - Isaia 52:7 - Picioarele sunt acelea care strigă şi spun mesajul
că “Dumnezeul tău împărăţeşte”, şi noi acum spunem aceasta sau cel puţin auzim
în timpul prezent acest mesaj şi avem ocazia aceasta de a vesti şi trebuie să şi
facem asta şi dacă o facem atunci - facem lucrarea picioarelor corpului lui
Hrisots. O altă dovadă că acum sunt încă picioare este şi faptul că picioarele
spun vestesc aceste veşti pe “munţi” care reprezintă împărăţiile acestei lumi,
şi acum mai vedem încă aceşti munţi şi la fel mai vedem rezultatul direct sau
efectul sau răspunsul acestora la această veste proclamată de către picioare o
vedem peste tot în lume în jurul nostru şi o vedem prezisă în Apoc. 11:18 pînă
ce Biserica va fi glorificată şi atunci: “Dumnezeul păcii va zdrobi în
curînd (după glorificarea picioarelor) pe Satana (caplul şarpelui) supt
picioarele voastre (în aceeaşi perioadă de timp a anarhiei cînd vor fi stabilite
ultimele membre picioare în glorie pe Muntele cel Sfînt)” - Rom. 16:20.
19. Chemarea
de a ieşi din Babilon încă mai continuă căci din 1914 - la adevăr, adică la
volume şi la scrierile fratelui Russell pe care le considerăm cea mai portivită
şi corectă explicare a Bibliei, au venit mulţi după ce au ieşit din diferite
crezuri şi denominaţiuni şi s-au lepădat de multe învăţături nedrepte şi nu
putem spune că nu are încă loc această lucrare, şi ieşirea din Babilon este
numai în timpul nopţii evanghelice cînd întîii născuţi au fost şi sunt în
antitip scăpaţi sau salvaţi de Babilon sau de eroare sau de înşelăciune, sau de
robia păcatului şi stricăciunii, salvarea clasei pămînteşti urmînd după aceasta,
cînd deja întîi născuţii lui Faraon sau Babilonul erau deja nimiciţi, căci numai
după ce toţi întîi născuţii au fost scăpaţi în acea noapte simbolică, după un
drum lung - calea înaltă a sfinţeniei, restul - omenirea a fost scăpată de
Satan.
20. Alte
mărturii ale fratelui Russell după 1914 …
21. Fapte.
15:14-17 - fratele Russell scrie: vol 1, p. 81, sus: “De exemplu, citiţi
discursul lui Iacov în care spune: ^Simon a spus cum, mai întâi, Dumnezeu Şi-a
aruncat privirile ca să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său (o
mireasă). Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
@După aceea (după ce s-a luat dintre neamuri acest popor), Mă voi întoarce şi
voi ridica din nou cortul (domnia pământească) cel căzut al lui David, îi voi
rezidi dărâmăturile şi-l voi înălţa#”. Faptele
15:14-16.
Iacov a început să
citească în providenţa lui Dumnezeu, în trimiterea Evangheliei prin Petru la
primul convertit dintre neamuri şi prin Pavel la neamuri în general, că în
timpul acestui veac cei care credeau, evrei şi neamuri, urmau să fie la fel
favorizaţi. Atunci el a căutat profeţiile şi aşa a găsit scris; şi că după ce
lucrarea acestui Veac Evanghelic se va completa, se vor împlini făgăduinţele
pentru Israelul natural. Treptat marea taină, atât de multă vreme ascunsă, a
început să fie înţeleasă de puţini - de sfinţi,
^prietenii” speciali ai lui Dumnezeu.”;
vol. 2, p. 89, mij: “Şilo,
primind la învierea Sa sceptrul şi ^toată
puterea”,
datorită ascultării Sale până la moarte, va binecuvânta într-adevăr pe Israel
mai întâi -
însă
nu Israelul trupesc, căci nu toţi sunt israeliţi adevăraţi câţi sunt numiţi
astfel după trup (Rom. 9:6). Şilo, moştenitorul, caută şi găseşte copii
ai lui Avraam după spirit -
cei care împărtăşesc dispoziţia de credinţă şi ascultare a lui Avraam, atât
dintre urmaşii lui naturali, cât şi dintre neamuri -
ca să fie un popor pentru numele Lui (Fapt. 15:14). Şi ^după aceea” (după ce se
îndeplineşte adunarea Bisericii Sale alese -
în
secerişul sau sfârşitul Veacului Evanghelic, la încheierea Timpurilor
Neamurilor) El Îşi va întoarce din nou favoarea şi va zidi din nou ruinele
Israelului, şi în cele din urmă ale tuturor familiilor pământului, pe o bază mai
bună decât ar fi putut concepe vreodată inima omului.”;
vol. 2, p. 243, sus: “Am
putea da mai multe citate din profeţi şi din apostoli cu privire la întoarcerea
finală a favorii lui Dumnezeu
la Iacov sau la Israelul după trup, după alegerea dintre neamuri a
numărului întreg pentru ^trupul lui Hristos”, dar cel care
studiază poate face acest lucru folosind o concordanţă sau o Biblie cu
trimiteri. Printre cele mai clare referiri în Noul Testament că această favoare
îi va fi redată lui Israel, este aceea a lui Iacov, în Fapte 15:14-16, şi a lui
Pavel, în Romani 11:26.”;
vol. 3, p. 273: “Cu toate acestea, să ne păzim de o greşeală prea obişnuită,
care constă din a lua literal cuvintele următoare: “După aceea. Mă voi întoarce
şi voi ridica din nou cortul (casa) lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi
dărîmăturile şi-i voi da scaunul de domnie (tronul) al tatălui său David”.
“Robul meu David va fi împărat peste ei” (Fapte. 15:16; Luca 1:32; Ezec. 37:24).
Este sigur că reîntoarcerea literală a lui Israel în propria lui ţară se va
împlini conform promisiunii, precum şi reconstruirea Ierusalimului pe ruinele
lui. Sîntem totuşi siguri că
expresiile casa şi tronul lui David nu înseamnă reconstrucţia
literală cu pietre, lemne, etc. Ridicarea casei lui David despre care se
vorbeşte aici înseamnă restabilirea
regalităţii şi a domniei în mîinile unui membru din seminţia lui
David.”; vestitor p. 218, coloana
2, mij: “Ei au înţeles prea
bine planul lui Dumnezeu ca să aibă asemenea aşteptări, cum par să aibă
lucrătorii misionari moderni. Ei ştiau foarte bine că misiunea Evangheliei nu
era să convertească lumea, ci să aleagă din lume un popor special pentru numele
Său (Fapte 15:14). Ei le mărturisiseră acestor oameni Adevărul şi aveau
încredere că Domnul a fost cu ei şi Adevărul va ajunge numai la cei cu ureche de
auzit, fie prin misionari fie prin cei care deja fuseseră luminaţi.”;
tot vestitoul p. 371, c. 2, jos: “Încheierea
profeţiei lui Amos ne spune despre revenirea lui Israel şi despre
binecuvântarea Domnului peste omenire, inclusiv peste păgâni, la vremea aceea. Această
profeţie a fost citată de apostolul Iacov la Consiliul din Ierusalim, zicând:
^După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul cel căzut al lui
David, îi voi rezidi dărâmăturile şi-l voi înălţa, pentru ca rămăşiţa de oameni
să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu,
zice Domnul care face aceste lucruri”
-
Fapte 15:16, 17.
Noi
trăim acum în timpul când această profeţie este pe punctul de a se împlini.
Revenirea Israelului natural este pe punctul de a avea loc în cadrul restabilirii Împărăţiei lui
Dumnezeu în lume -
Împărăţia
care odată a fost reprezentată tipic prin Regele David, dar care va fi
stabilită
în realitate prin Cel mai mare decât David
-
Cel Preaiubit. Sub acea Împărăţie, restabilită în condiţii mai favorabile, o
Împărăţie cerească, rămăşiţa de oameni va avea posibilitatea să caute pe
Domnul; fiindcă cunoştinţa slavei Domnului va umple întreg
Pământul.”.
Şi acea rămăşiţă (care rămîne din strîmtorare, care nu trebuie să moară) a murit
şi n-a zis şi nici chiar cei de acum care s-au născut cu mult după acel timp de
1914 încă nu zic: “Haidem să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului
lui Iacov şi să umblăm pe cărările lui!” ceea ce ar trebui să fie sau să facă
“rămăşiţa” dacă ar fi timpul “după aceea” adică după alegerea şi glorificarea
Bisericii.
22.
Descoperirea prezenţei a doua a Domnului nostru: 1) întăi la biserică; 2) apoi
la turma mare; 3) apoi la lume, şi Biblia nu spune că se va mai descoperi la o
altă clasă sau că va fi o altă, manifestare decît cele trei menţionate mai su ca
fiind 1) Parousia; 2). Epifania; 3) Apokalipsis. …
23. Iubirea lmuii – este vrăjmăşie cu
Dumnezeu…
24. Înţelepciunea de sus
…
25. Doi sau trei – numai în Vîrsta
Evanghelică şi numai pentru scopul dezvoltării şi învăţării a lucrurilor
spirituale vol. 6, pag. 304, în contrast cu aceasta va fi Ier.
31:34,…
26. Cei
trei vrăjmaşi lumea corpul şi Diavolul ai Noii Creaţii, şi dacă mai este sau se
mai duce luptă cu Eul, dacă mai este împotrivire - atunci numai între Noua
creaţie şi cea veche şi dacă cea Nouă se luptă se împotriveşte ea este , e vie,
trăieşte , se dezvoltă…
27. Satan se leagă în timpul Secerişului sau
în Ziua lui Iehova şi prin Seceriş prin lucrarea Secerişului sau a zilei lui
Iehova şi dacă Secerişul ar trebui să fie terminat atunci Stan ar tebui să fie
legat…
28. 144 000 vrednici se vor găsi - nu se vor
mai găsi alţii vrednici care să fie tot aşa de destoinici dar care să nu poată
să intre căci uşa deja e închisă…3.506,507.
29. pecetluirea după 1881, după 1914,
…
30. turma mare…
31. heruvimii din tabernacol - cum dragostea
şi puterea lui Dumnezeu aşteaptă ca dreptatea să fie satisfăcută cu stropirea
capacului ispăşirii cu întreg sîngele corpului şi după care moment va începe a
opera iubirea lui Dumnezeu pentru a ridica omenirea în armonie sau susţinută de
putrere care va fi întrebuinţată pentru a răspîndi binecuvîntările egal, drept,
corect la loc…tabernacol
32. voia Domnului este sfinţirea - dacă ne
sfinţim suntem fii, …
33. dacă anarhia nu termină vîrsta
evanghelică, sau dacă anarhia nu termină dispensaţia a doua cea a răului a cărei
ultimă vîrstă este vîrsta Evanghelică - atunci ce termină ea, sau dispensaţia a
doua se va mai continua cu ceva mai mult, cu o altă vîrstă cumva
intermediară…
34. unele mărturii cu privire la Geneza 3:15
…
35. unele referiri cu privire la răsărirea
soarelui… A86, C146 sus, vol. 4. 421,
36. piaţa - 1 cor. 3:14,15
…
37. Iacov 1:18,
21…
38. 2.237 mij… 3.674.
…
39. Cu privire la suferinţele de acum ale
Bisericii v.417-418-419…
40. Vol. 4, 37, 328 pag
…
41. noaptea este în anarhie C221
mij.
42. Anarhia este opusul comunismului –
D297,
43. Profeţii vor învia cînd va fi încă în
toată lumea în afară de Israel – anarhia – D410,
44. Anarhia va fi după o mare perioadă de
reconstrucţie după 1 război mondial v.16, după război vor fi revoluţii apoi va
fi anarhia pag. 4, cînd Ilie va fi luat 96, 97,
45. Cerurile noi (Biserica glorificată) vor
fi stabilite sau introduse în anarhie v. Aprilie
1915
46. Morţi în Adam sau în Hristos - Apoc.
14:13
47. Sabatul Noii Creaţii
…
48. Judecata noii Creaţii
…
49. Casa pămîntească a noii
creaţii…
50. Avem comoara aceasta (Noua Creaţie) în
vase de lut de pămînt…
51. Credinţa un rod al spiritului, al noii
Creaţii şi o parte a moştenirii Noii Creaţii…
52. Ochiul şi urechea credinţii (a Noii
creaţii) şi inima pătrunzătoare …
53. Care sunt suferinţele lui Hristos, nu a
cărnii, suferinţele şi ispitele lui Hristos ca nouă Creatură - şi noi avîndu-le
- împlinim astfel ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul lui care
este Biserica, şi dacă suntem ispitiţi la fel ca Isus în pustiu ca Nouă Creaţie
atunci suntem Nouă Creaţie căci dacă n-am fi o nouă creaţie n-am fi ispitiţi ca
Isus ac nouă Creaţie - vol. 5 ispitele …
54. Al şaselea simţ al noii Creaţii -
discernămîntul lucrurilor spirituale - dacă îl avem el este al Noii Creaţii şi
nu al naturii vechi pămînteşti…
55. Ps.18:42 –
anarhie
56. Uşa fiind închisă - totuşi se află sub
judecată de moarte şi viaţă - vol.1 pag. 129. Jos
57. Leviţii care erau numai îndreptăţiţi - ei
nu intrau în sfînta, nu erau luminaţi de sfeşnic şi nu vedeau şi nu cunoşteau
lucrurile stărilor cereşti…
58. Atunci posedarea spiritului va avea alte
manifestări decît conceperea vol. 5 467…
59. 5.472, 486, 494, 259 sus, 502 jos,
505, 512,
60. La Luca spune că duhul vă va da ce să
vorbiţi …
61. Cuvîntul să locuiească în voi din plin la
petru sau Iacov…
62. 3.142.3 - neghina va fi arsă în timpul de
strîmtorare care este la sfîrşitul secerişului...
63. 3.83.1 – David va învia la sfîrşitul
secerişului de 40 de ani
64. Din Ioan 5:28, 29 - cine sunt cei ce au
făcut binele mai este şi o altă clasă - şi cine au înviere prin judecată nu vor
avea restul celor pămînteşti?
65. 121-1…
66. Matei 16:15-17 - dar vouă cine va
descoperit aceste şi multe alte lucruri?
67. La smochin se referă la generaţie vol. 4
marea profeţie a Domnului…
68. Ce o avut loc în 1917 a fost descris de
înainte ca: “ceasul încercării”…
69. Lungirea înlăturării de către David a lui
Saul ar avea o paralelă în lungirea de către David antitipic Biserica în carne
care avea lupte pe pămînt în contrast cu Solomon Biserica în glorie a
împăraţilor acestei lumi …
70. Toiagul de fier este în ziua de răzbunare
(care este timpul de strîmtorare)…
71. Extras 110 par…şi 110
pag…
72. Cîntarea Nouă a Mielului o cîntau numai
144 de mii…
73. De găsit unde fratele russell spune
concret că secerişul nu este de 40 de anu…
74. De asemenea unde perioada de
întrepătrundere este seceriş şi unde secerişul sau vîrsta evanghelică sau lumea
cea rea de azi sau această întrepătrundere este atunci cînd în acelaşi moment
este şi bine şi rău dar cînd se va termina va fi numai bine şi nimic
rău…
75. Isus este Advocat pentru clasele cereşti
şi Mijlocitorul Noului Legămînt pentru omenirea care merge pe calea înaltă a
sfinţeniei…
76. Dacă secerişul e sfîrşit şi dacă veacul
evanghelic e sfîrşit atunci şi “ziua cea rea de azi” (ziua cea rea de azi sau
cea rea de ieri sau din viitor) e sfîrşită şi atunci şi satan e legat căci dacă
nu mai este ziua cea rea de azi a cărui el este “Dumnezeul veacului acestuia”
(dumnezeul veacului acestuia Evanghelic sau a celui trecut sau a celui viitor
Milenar)…
77. Vol. 7 cei după 1918 eliberarea va fi
aproape…
78. A224, b222 – 1881 – primii 7 şi restul 33
…
79. B 105, b 222 – suprapunerea este
dărîmarea vechiului aranjament şi stabilirea celui
nou…
80. Î241 consacrarea înainte de
1881…Q150-1
81. Î325 Cronologie pecetluirea sfinţilor
referitor la 1914 Q79-1…
82. Ispitele lui Isus cele trei nu la corp
beţie sau după trup ci ispie ca noi creaţii …
83. Între veacuri cei care vor fi consacraţi
dar nu va fi concepere tot vor fi între veacuri întrepătrundere tot veacul
evanghelic …
84. 1.140.1 - Mînia (ziua de răzbunare, ziua
lui Iehova) lui Dumnezeu se revarsă acum, atîta timp cît mai sunt înmormîntări,
sau cît v mai fi…
85. Evrei 3:5,6 fii sau slugi dacă fii
concepuţi dacă nu concepuţi nu fii ci slugi dacă ca profeşţii…
86. 1.141.3 – viaţa se oferă prin Legămînt la
clasele spirituale prin legămîntul de jertfă la lume în viitor prun Noul
Legămînt - sub care deci Legămînt trebuie să primească fraţii
viaţă…
87. Evrei 10:16 - în contrast cu
conceperea…
88. Vol. 6 pag. 494.1 - creştin se numeşte
numai noua creaţie …
89. extras 232 -
manifestările…
90. numai Biserica umblă în urmele lui
Hristos - căci în trecut s-a zis să nimiceşti vrăjmaşul - dar Isus zice -
iubiţi-vă vrăjmaşii - şi după ultimul membru nu se va da ocazie de a urma pe
Isus (425.1.3) - în a iubi pe vrăjmaş…
91.