NOUL TESTAMENT

„Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Mat. 4:4

„Dar cum este posibil să trăim cu cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu? Ce a vrut să spună Isus? Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să dea viaţă? El a vrut să spună că întreaga speranţă de a obţine viaţa veşnică depinde de Dumnezeu — de planul divin şi de făgăduinţele lui. Uitândune la aceste făgăduinţe putem vedea lămurit că planul divin, care datează de dinaintea întemeierii lumii, este ca toate creaturile lui Dumnezeu, create în asemănarea Sa şi rămânând în credinţă, dragoste şi ascultare în armonie cu El, să aibă viaţă veşnică. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu referitor la acest subiect, şi anume că ascultarea este condiţia vieţii veşnice. Aceasta este, fără îndoială, ceea ce a avut Domnul în minte când a spus cuvintele din textul nostru.” R. 4896, col.2, p.5,6.

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor!” Mat. 5:3

„Condiţiile prezente sunt în mod special folositoare, într-adevăr, pentru cei care vreau să cultive încrederea, dependenţa de Domnul. În acest sens vedem că săracii au un avantaj asupra bogaţilor; şi celor care erau săraci ca şi crinii câmpului li s-a adresat Domnul nostru Isus. ... Şi celor care sunt săraci în duh, care-şi cunosc propria lor neputinţă, care tânjesc după odihna şi pacea pe care numai Isus le poate da, care vin la El pentru această odihnă, lor le sunt date toate făgăduinţele îndurătoare şi lecţiile de înţelepciune, mângâiere şi instruire ale Învăţătorului.” R. 5991, c.2, p.3.

„Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Mat. 5:4

„Toţi cei care cu zel se străduiesc pentru victoria asupra lor înşişi, a lumii şi a păcatului vor avea cu siguranţă un număr suficient de căderi pe cale, care să le asigure experienţa considerabilă în plângerea pentru aceste abateri — dacă inimile lor sunt în atitudinea potrivită faţă de Domnul. Plină de har este, într-adevăr, făgăduinţa dată acestora: «ei vor fi mângâiaţi». Domnul nostru îi mângâie pe unii ca aceştia cu asigurarea că El ţine seama de lacrimile precum şi de eforturile lor de a se opune păcatului, dar şi că El îi pregăteşte astfel, pentru Împărăţie, prin experienţele prezente şi dezvoltarea ca-racterului.” R. 2250, c.1, p.4.

„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” Mat. 5:5

„Dicţionarul «Century» defineşte cuvântul «blând» astfel: «stăpân pe sine şi delicat, greu de provocat sau iritat; răbdător la jignire sau supărare.» Webster defineşte blândeţea ca fiind «supunere faţă de voinţa divină; răbdare şi bunătate din motive morale şi religioase.»” R. 3734, c.2, p.2.

„Răsplata acestui har ... ca şi celelalte, este viitoare; ... aceştia vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu, comoştenitori cu Isus Cristos; iar pământul este parte din acea mare moştenire pe care, la rândul lor, o vor acorda omenirii prin aranjament divin, la sfârşitul Vârstei Milenare.” R. 2586, c.1, p.5.

„Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!” Mat. 5:6

„«Vor fi săturaţi»— vor fi mulţumiţi. ... Avem garanţia Domnului că îi va binecuvânta pe toţi cei care în mintea lor au atitudinea de a căuta şi de a utiliza împrospătările spirituale pe care le dă El.” R. 3735, c.1, p.1,2.

„Făgăduinţa este următoarea: «facă-ţi-se după credinţa ta!» Noi trebuie să avem în inimile noastre dorinţa de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu, căci altfel ne vom opri din înaintare şi nu vom obţine privilegiul nostru în Cristos. O asemenea dorinţă este manifestarea foamei şi setei noastre după dreptate, pe care Domnul se aşteaptă să le vadă înainte de a-Şi duce la îndeplinire pentru aceştia angajamentul Său că ei vor fi săturaţi.” R. 5425, c.1, p.1.

„Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” Mat. 5:7

„Domnul nostru a spus că dacă nu-i iertăm din inimă pe cei care ne greşesc nici Tatăl nostru ceresc nu va ierta greşelile noastre. El ne-a învăţat astfel că mila noastră trebuie să fie mai mult decât formală, mai mult decât o iertare pe dinafară — ea trebuie să fie din inimă, sinceră. Deci, în măsura în care fiecare din noi îşi dă seama de nevoia noastră de milă divină prin Isus, în aceeaşi măsură să fie foarte milos faţă de alţii, în special faţă de fraţi.” R. 3735, c.1, p.5.

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Mat. 5:8

„O inimă curată ar fi o inimă pe deplin consacrată — întreaga minte predată voinţei Domnului.” R. 5277, c.2, p.1.

„Cât de preţios este gândul că putem ajunge la o absolută puritate a intenţiei, a iubirii etc. faţă de toţi oamenii, precum şi faţă de Domnul, şi că Dumnezeu ne va accepta astfel în Cel Preaiubit, nesocotindu-ne slăbiciunile neintenţionate şi defectele de care suntem conştienţi şi pe care ceilalţi le văd, probabil, mai bine decât noi. Ce gând binecuvântat este gândul că aceştia Îl vor vedea pe Dumnezeu, că aceştia au în prezent imaginea cea mai clară despre caracterul şi planul lui Dumnezeu, că aceştia Îl vor vedea în scurt timp când vor fi schimbaţi la înviere, când se vor fi trezit în asemănarea iubitului lor Răscumpărător.” R. 3735, c.2, p.4.

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Mat. 5:9

„Cei care cugetă la lucrurile adevărate, vrednice de iubit, bune şi frumoase îşi vor vorbi unii altora despre ele; de aici importanţa de a avea inimile umplute cu lucruri bune, pentru ca, din belşugul lucrurilor bune din inimile noastre, gurile noastre să poată vorbi neîncetat. ... Unii ca aceştia au o făgăduinţă foarte preţioasă, vrednică de eforturile lor — ei vor fi numiţi „copii ai lui Dumnezeu”; — ei au spiritul lui Dumnezeu, asemănarea scumpului Său Fiu a fost trasată în inimile lor. ... Mai mult decât atât, aceasta este o probă prin care putem recunoaşte nivelul creşterii ca şi copii ai lui Dumnezeu, atât a noastră, cât şi într-o anumită măsură, a altora — prin caracterul nostru împăciuitor şi grija de a urma un asemenea curs al vieţii care va tinde spre pace.” R. 2588, c.1, p.4,5.

„Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este împărăţia cerurilor.” Mat. 5:10

„Credinţa şi încrederea noastră în Domnul şi în făgăduinţele Sale de har cu privire la viaţa viitoare trebuie să fie atât de puternice încât să depăşească cu mult în greutate împotrivirile lumii, ale fraţilor falşi, ale slujitorilor orbiţi ai lui Satan — în aşa măsură încât aceste persecuţii să le recunoaştem şi să ne bucurăm în ele considerându-le metode ale providenţei divine, folosite pentru a ne cizela, a ne modela şi a ne şlefui ca pietre vii pentru Templul glorios pe care Dumnezeu îl construieşte. Şi privindu-ne încercările din acest punct de vedere, putem, într-adevăr, să ne câştigăm sufletele, vieţile noastre şi putem să ne bucurăm de ele chiar şi în mijlocul necazului, cu răbdare voioasă, cu statornicie.” R. 2791, c.1, p.5.

„Ferice va fi de voi atunci când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Mat. 5:11

„«Ferice va fi de voi» semnifică faptul că persecuţia este o favoare de la Dumnezeu ... nu pentru că vă vor insulta, ci pentru că vor spune lucruri neadevărate despre voi, din pricina lui Cristos. ... Tot ceea ce suferim acum ne rezervă o nespus de mare şi veşnică greutate de slavă, dacă îndurăm pentru El. Din acest punct de vedere ar trebui chiar să ne dorim persecuţia. ... Dându-ne seama că dacă ea ne lipseşte atunci ne lipseşte şi una din dovezile că suntem ucenici adevăraţi ai Domnului, ne bucurăm când, prin providenţa lui Dumnezeu, persecuţia este partea noastră.” R. 5544, c.1, p.4,5,6.

„Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” Mat. 5:12

„În loc să ne simţim trişti şi descurajaţi de aceste experienţe, în loc să ne gândim la ele ca la ceva neobişnuit, ca la nişte dovezi că Dumnezeu este împotriva noastră, ar trebui să tragem tocmai concluzia inversă. Ar trebui să ne spunem: «aceasta este acelaşi fel de experienţă pe care Domnul l-a avut şi pe care tot poporul Lui din trecut l-a avut». ... Nu trebuie nici pe departe să ne descurajăm, ci trebuie să ne bucurăm — nu că cineva s-ar putea bucura în persecuţie de dragul persecuţiei, căci persecuţia este dureroasă, ci noi trebuie să ne bucurăm pentru că „răsplata noastră este mare în ceruri.”” R. 5545, c.1, p.5.

„Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp ... Şi dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Mat. 6:28, 30

„Vă apasă sărăcia şi vă produce gânduri de nelinişte? Duceţi-o Domnului în rugăciune; iar apoi, în timp ce ne dăm silinţa să ne asigurăm lucrurile în mod decent, utilizând mijloacele pe care le avem la îndemână ... să aşteptăm cu răbdare şi încrezători şi să ne uităm la semnele providenţei, siguri fiind că ... Cel care îmbracă iarba de pe câmp ... are atât puterea cât şi dorinţa de a ne îmbrăca şi de a ne hrăni pe noi şi pe ai noştri.” R. 1865, c.2, p.6.

„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat. 6:32, 33

„Să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu ca lucrul cel mai important al vieţilor noastre. ... Dacă căutând Împărăţia ni se pare că sunt împiedicate unele din perspectivele noastre pământeşti, cu atât mai bine. Învăţătorul a spus că trebuie să ne coste tot ce avem.” R. 5048, c.2, p.5.

„Dacă Împărăţia a fost pusă pe primul loc, toate nevoile pământeşti ne vor fi satisfăcute.” R. 5917, c.2, p.4.

„Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Mat. 10:30

„Cât de dulce este înţelegerea unei asemenea griji iubitoare, statornice.” R. 5803, c.1, sus.

„Aceştia nu trebuie să presupună că vreuna din afacerile lor este întâmplătoare, pentru că, fiind pe deplin consacraţi Domnului şi deplin acceptaţi de El, toate afacerile lor, mari şi mici, sunt sub supravegherea divină — sănătatea sau boala lor, drepturile sau privilegiile lor, bucuriile sau necazurile lor.” R. 3415, c.2, jos.

„Ce lucru este prea mic pentru a fi observat de Cel care numără până şi firele de păr de pe capul nostru? Atunci, în treburile gospodăreşti zilnice sau în grijile afacerilor, noi putem avea simpatia Lui iubitoare şi ajutorul Lui.” R. 1865, c.2, p.4.

„Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Mat. 11:27

„Cititorul obişnuit înţelege la început foarte puţin din acest text. Creştinul care face progres de ani de zile, crescând în harul şi cunoştinţa Domnului, poate să-l aprecieze mult mai bine. El îşi dă seama că deşi avea ceva din cunoştinţa despre Isus şi despre Tatăl la început ... totuşi a fost un lucru diferit să ajungă să-L cunoască pe Tatăl şi pe Fiul în sensul intim al cuvântului, în sensul de a deveni foarte familiar cu Ei, de a Le cunoaşte gândul, aşa cum cineva cunoaşte gândul, inima unui prieten intim. Este un privilegiu să primeşti o asemenea cunoştinţă. Aceasta nu o pot avea toţi; ea necesită căutare şi batere la uşă, şi o asemenea căutare şi batere implică o dorinţă sinceră de a avea o părtăşie şi comuniune intimă.” R. 2624, c.2, p.4.

„Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri.” Mat. 18:10

„Cuvintele Învăţătorului par a implica cel puţin unul sau mai mulţi îngeri care au grijă de cei consacraţi, de cei aleşi. El foloseşte şi o altă figură de stil pentru a ilustra această chestiune, ca şi cum ar vrea să ne sigure că mesagerii nu vor întârzia să aibă grijă de interesele noastre, nu vor fi împiedicaţi de treburi cereşti mai importante, ci vor avea pe loc acces direct la prezenţa şi atenţia divină, astfel încât interesele noastre să se bucure de toată consideraţia de care au nevoie.” R. 3441, c.1, p.4.

„Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Mat. 28:20

„Toţi cei care-I rămân credincioşi, toţi cei care în- tr-adevăr pot să spună «Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui» au nu numai făgăduinţa vieţii viitoare, ci şi făgăduinţa acestei vieţi prezente. Ei aud vocea Învăţătorului spunând: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului»; iar la sfârşitul veacului El trebuie să fie în mod special aproape, în mod special scump; El trebuie să se descopere credincioasei Lui într-un mod special chiar înainte ca ea să fie în aşa fel schimbată ca să-L poată vedea în gloria Lui. Aceştia au privilegiul de a-şi aplica şi de a recunoaşte că sunt ale lor toate «făgăduinţele nespus de mari şi scumpe» ale Cuvântului divin.” R. 4784, c.1, p.3,4.

„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care i-L cer.” Luca 11:13

„Tatălui ceresc îi place să dorim şi să cerem tot mai mult din Spiritul Său Sfânt — o dispoziţie într-o armonie tot mai deplină cu Spiritul Sfânt; iar toţi cei care astfel îl doresc, îl cer şi îl caută îşi vor satisface bunele lor dorinţe; Tatălui îi va plăcea să rânduiască astfel afacerile acestora încât piedicile pentru Spirit, fie că sunt în interiorul lor, fie în mediul în care trăiesc, vor fi înlăturate, pentru ca Spiritul Său iubitor să prisosească în ei — pentru ca ei să poată fi umpluţi cu Spirit. ... Spiritul sfinţeniei în abundenţă poate fi dobândit numai de cei care îl doresc din inimă sinceră şi îl caută prin rugăciune şi efort.” E. 227, p.432; 228, p.433 (în româneşte, ediţia 1993).

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.” Luca 12:32

„Nici una din creaturile din cer sau de pe pământ nu va primi astfel de semne de favoare specială care sunt şi care vor fi de-a pururi partea Miresei preaiubite a lui Cristos. Deşi întreaga familie din cer şi de pe pământ va fi binecuvântată prin El, numai Soţia Lui, care cooperează cu El în lucrarea Lui, va fi însoţitoarea, confidenta şi comoara Lui.” R. 5862, c.2, p.4

„Deşi puţini sunt aceia care fac pasul deplinei consacrări pentru a face voia lui Dumnezeu, mai puţini sunt cei care o trăiesc practic, cei care îşi ţin în permanenţă inimile supuse numai voinţei Domnului.” R. 1563, c.2, sus.

„Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească.” Luca 12:37

„Oricine admite că suntem în timpul secerişului — că suntem în el din 1875 — trebuie să recunoască şi aceea că Domnul a promis că în acest timp îi va pune pe ai Lui să stea la un ospăţ îmbelşugat de hrană spirituală şi că El va fi servitorul lor şi le va da «lucruri noi şi vechi.» Toţi cei care recunosc aceste lucruri trebuie să recunoască aceste «Studii în Scripturi» ca fiind identificate cu îndeplinirea acestei făgăduinţe.” R. 4709, c.2, p.5.

„Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Ioan 6:45

„Cel care va continua să fie învăţat de Domnul trebuie să continue să asculte cu atenţie vocea Lui, să continue a fi într-o atitudine ascultătoare şi supusă a inimii. Dificultatea unora pare să fie că voinţele lor proprii nu sunt pe deplin stinse, moarte — consacrarea lor nu este completă; deşi sunt destul de consacraţi ca să nu dorească a nu asculta de vocea Domnului, ei au totuşi unele idei personale cu privire la ceea ce glasul Lui ar trebui să spună şi preferă să interpreteze mesajul Lui în conformitate cu propriile lor preferinţe; ei doresc să facă mai mult sau mai puţin propria lor voinţă şi doresc să asculte vocea Domnului dirijându-i în concordanţă cu propriile lor voinţe. Aceasta este o situaţie foarte periculoasă şi în general este însoţită de afirmarea de sine şi de impunerea personală şi vor duce în cele din urmă departe de scopul unui creştin. Să hotărâm fiecare din noi că prin harul Domnului vom căuta continuu ca dintr-o inimă sinceră să auzim Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi că vom avea dorinţa să ascultăm de el în măsura în care putem.” R. 4092, c.2, p.3.

„Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” Ioan 7:17

„Acesta este un mesaj care vine de pe buzele Învăţătorului nostru. El ne dă cheia unei cunoaşteri clare a învăţăturilor Lui, şi anume că învăţăcelul trebuie să fie pe deplin consacrat lui Dumnezeu, trebuie să dorească a cunoaşte pe deplin voia şi planul Lui. Pentru a putea ... vedea Adevărul, din punctul de vedere al descoperirii divine, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu în spiritul minţii noastre, consacraţi în inima noastră. Noi trebuie să vrem a face voia Lui. ... Acestora li se aplică făgăduinţele textului nostru. ... Nu vom ... hotărî noi ca în voinţa noastră să facem voia lui Dumnezeu? Dacă este aşa urmând instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu ... vom fi, fără îndoială, binecuvântaţi şi vom fi făcuţi în stare pe deplin să cunoaştem, să apreciem, să înţelegem învăţăturile lui Cristos — lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, care sunt descoperite acestei clase prin Spiritul lui Dumnezeu.” R. 5137, c.2, p.3,5,6.

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:31, 32

„A rămâne în Cuvântul Domnului implică a rămâne în învăţătura făcută cunoscută de scrierile inspirate, a le studia şi a medita asupra lor, a crede fără rezerve în ele şi a ne conforma cu credincioşie caracterele cu ele.” R. 3153, c.2, p.2.

„Binecuvântată făgăduinţă! ... Preaiubiţilor, având această favoare de la Domnul, nu vom rămâne în ea, nedând nici o importanţă doctrinelor seducătoare? Şi nu-i vom fi credincioşi în toate împrejurările, apărând-o împotriva oricărui atac, suportând cu ea reproşurile ei? Să ne dovedim aprecierea pentru ea prin loialitatea şi credincioşia noastră faţă de ea.” R. 3154, c.2, p.1.

„El îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară.” Ioan 10:3

„Unii pot să nu vadă interesul particular pe care îl are Domnul pentru fiecare din cei care sunt ai Lui. Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu este al Domnului în sensul particular că a intrat într-un Legământ de Sacrificiu. Să ne amintim întotdeauna acest lucru. ... Învăţătorul a subliniat interesul Său particular şi personal pentru fiecare din urmaşii Lui. El se numeşte pe Sine Păstorul lor şi spune că «îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară». Aceasta înseamnă o supraveghere foarte specială a afacerilor şi intereselor fiecăruia din adevăraţii Lui ucenici. Orice poate veni peste aceştia nu este o chestiune de şansă sau de noroc.” R. 5711, c.2, p.3.

„După ce şi le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Dar ele nu merg după un străin.” Ioan 10:4, 5

„Fiind intraţi în acest staul al lui Dumnezeu, avem toate motivele să ne încredem în Marele Păstor şi ar trebui să recunoaştem grija Lui constantă faţă de noi, interesul Său suprem în prosperitatea noastră spirituală. Să fim oi bune! Să nu ne îndepărtăm de staul la dreapta sau la stânga, nici să nu fim atraşi înapoi de la păşunile verzi şi de la apele curate pentru a merge să paştem spinii şi buruienile otrăvite de pe vreo cărare lăturalnică sau să bem din apele noroioase şi poluate ale speculaţiilor umane şi ale teoriilor înşelătoare ale oamenilor. ... Dacă suntem oile adevărate ale Domnului vom cunoaşte vocea Lui. Nu vom face nici o greşeală. Oile adevărate ... vor răspunde repede chemării Sale şi vor veghea în căutarea conducerii Lui.” R. 5491, c.1, p.2 şi c.2, p.1.

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” Ioan 10:27

„Mulţi spun că sunt oile adevărate ale turmei Domnului, dar în această zi a prezenţei Păstorului, vocea Lui, Adevărul, devine proba lor.” R. 2673, c.1, p.1.

„Acum auzim, mai mult ca niciodată, diferite voci chemând oile în diferite direcţii. Aceasta se întâmplă, prin providenţa Domnului, cu scopul separării tuturor celorlalţi de «mica Sa turmă». Oile Lui vor auzi vocea Lui şi-L vor urma — celelalte oi, care sunt consacrate conducătorilor, instituţiilor, teoriilor şi eforturilor omeneşti, vor urma propriile lor înclinaţii şi astfel vor fi separate de «mica turmă». Aceasta este acum buna plăcere a Domnului” R. 2673, c.1, p.4.

„Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3

„Câte speranţe pline de bucurie, câte aşteptări îmbelşugate se strâng în jurul acestei făgăduinţe, în inimile credincioşilor Domnului! În doar câteva cuvinte ele însumează toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care Îl iubesc. ... În măsura în care mărturia Cuvântului lui Dumnezeu locuieşte în mod potrivit în noi şi ne face în stare să recunoaştem lungimea şi lărgimea iubirii divine, precum şi a milei care acoperă greşelile noastre neintenţionate — în aceeaşi măsură credincioşii Domnului sunt în stare să se bucure de această făgăduinţă şi să aştepte cu bucurie nu numai să se întâlnească cu Domnul, ci şi să locuiască veşnic în prezenţa şi în tovărăşia Lui. Dar tuturor celorlalţi ..., tuturor celor care nu caută să păşească cu grijă pe urmele lui Isus, cuvintele textului nostru le aduc numai o măsură de bucurie, o măsură de speranţă şi nu o revărsare îmbelşugată.” R. 3191, c.1, p.5,6.

„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21

„Ar trebui oare ca copilul lui Dumnezeu, moştenitorul gloriei, al tuturor făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe şi tovarăşul prezent al divinităţii însăşi care are bunăvoinţă faţă de starea noastră decăzută, ar trebui el să se simtă vreodată trist, uitat sau singur? Sau ar trebui el să se teamă că iubirea Lui îl va părăsi vreodată sau îl va lăsa să fie aruncat fără ajutor în valurile nenorocirii, la mila prinţului acestei lumi care lucrează acum în inimile fiilor neascultării? O, nu! Cel care este cu noi este mai mare decât toţi cei care pot fi împotriva noastră. Noi nu suntem singuri în lume, căci avem binecuvântata făgăduinţă: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi» (Evr. 13:5). Nici cel mai mic interes al nostru nu este trecut cu vederea.” R. 1906, c.2, p.2.

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” Ioan 14:23

„A creşte în har înseamnă a creşte în favoarea Domnului printr-o cunoştinţă personală intimă şi prin împărtăşirea în spirit cu El. Aceasta implică, în primul rând, cunoaşterea şi recunoaşterea răscumpărării noastre prin sângele Său preţios, o credinţă personală şi o dependenţă de toate făgăduinţele pe care Tatăl ni le-a făcut prin El, apoi o comuniune intimă cu El în viaţa noastră zilnică de rugăciune, de observare a voinţei Lui şi de ascultare de ea. Dacă aceasta este atitudinea constantă a minţii şi inimii noastre, fructele spiritului trebuie să se coacă continuu, făcându-ne din ce în ce mai plăcuţi şi acceptabili Domnului nostru. Un sentiment al acceptării şi favorii divine ne este dat zi de zi în măsură tot mai mare, în îndeplinirea făgăduinţei scumpe de mai sus a Domnului nostru.” R. 3215, c.1, p.6.

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14:27

„În acest fel, cu multă milă şi afecţiune, a dat Domnul învăţăceilor Săi preaiubiţi, în ultima noapte a vieţii Sale pământeşti, binecuvântarea Sa de despărţire, moştenirea Sa de pace. A fost cea mai bogată moştenire pe care a avuto de lăsat, de o valoare inestimabilă. A fost făgăduinţa acelei linişti sufleteşti, a acelei odihne şi mângâieri a minţii pe care El Însuşi a posedat-o — pacea lui Dumnezeu. A fost aceeaşi pace de care Tatăl Însuşi S-a bucurat întotdeauna, chiar în mijlocul tulburării pe care a adus-o permisiunea răului; dar ea nu izvora din aceeaşi sursă. În Iehova această pace a fost centrată în Sine, pentru că El a realizat în Sine Însuşi atotputernicia puterii şi înţelepciunii; în timp ce pacea lui Cristos era centrată nu în Sine, ci în Dumnezeu, prin credinţă în înţelepciunea, puterea şi harul Său. Aşa şi noi, dacă am avea «pacea lui Dumnezeu», pacea lui Cristos — «pacea Mea» — trebuie ca aceasta, la fel ca şi a Lui, să fie centrată în Dumnezeu prin credinţă.” R. 1834, c.1, p.3.

„Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” Ioan 15:2

„Metodele de curăţare pe care le utilizează Domnul ar trebui să fie înţelese de către toate mlădiţele, căci altfel ele ar putea să se descurajeze, să se ofilească şi să nu dea roada cuvenită. S-ar părea că marele Viticultor curăţă mlădiţele Cristosului uneori luându-le bogăţia sau proprietatea pământească, alteori împiedicându-le împlinirea proiectelor şi planurilor nutrite. Uneori El ne curăţă permiţând asupra noastră persecuţie şi pierderea numelui bun, a faimei, alteori ... permiţând pierderea prieteniilor pământeşti înspre care cârceii inimilor noastre s-au întins prea cu putere. ... Mulţi alţii din poporul drag al Domnului au găsit unele din lecţiile lor cele mai de valoare pe patul suferinţei. ... Aceste curăţări, în loc să ne cauzeze descurajări, ar trebui să fie, dacă sunt corect înţelese, surse de încurajare. Ne dăm seama ... că atunci când avem astfel de curăţări speciale este o dovadă că Tatăl Însuşi ne iubeşte şi poartă grijă de cele mai bune interese ale noastre.” R. 3545, c.1, p.3-5.

„Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Ioan 15:7

„Dacă inimile şi energia voastră sunt astfel absorbite de Planul Tatălui, puteţi cere toate dorinţele inimii voastre — puteţi cere «orice veţi vrea». Eu vă fac această făgăduinţă generoasă, nu ... că Tatăl şi-ar schimba planurile Sale după ale voastre, şi va face voinţa voastră, dar că puteţi ajunge la o atât de deplină înţelegere a Tatălui şi a Planului Vârstelor la care El lucrează, încât nu veţi fi niciodată nemulţumiţi, ci întotdeauna veţi fi în stare să vă vedeţi propriile dorinţe îndeplinite, pentru că voinţa şi dorinţa voastră, plăcerea şi satisfacţia voastră va fi să vedeţi voinţa şi planul lui Dumnezeu progresând în felul şi la timpul lui Dumnezeu. Astfel orice rugăciune şi dorinţă a voastră va fi îndeplinită — ceea ce este exact opusul experienţei celor care caută să facă propria lor voinţă ... şi să se roage pentru propriile lor dorinţe.” R. 1999, 1, ultimul paragraf.

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea!” Ioan 15:9

„Ce gând minunat este acesta că Învăţătorul nostru are faţă de noi acelaşi fel de dragoste pe care Tatăl îl are faţă de El! Dacă credinţa noastră ar îmbrăţişa mereu acest gând şi l-ar ţine strâns cu adevărat, n-ar mai trebui să ne dorim nimic şi nici să nu ne temem de nimic — vara noastră ar dura tot anul. Următorul gând sugerat este acela că, având în vedere faptul că am ajuns, am atins această înaltă poziţie în favoarea Domnului, vom dori să rămânem în dragostea Lui, dacă suntem ucenicii Lui şi apreciem cu adevărat ceea ce a făcut El pentru noi în acest sens. În continuare urmează termenii şi condiţiile prin care putem rămâne în această dragoste, şi anume: păzind poruncile Lui. Prin modul în care ne-a arătat că aceasta nu este o propunere nerezonabilă, Domnul nostru a spus că aceştia sunt aceiaşi termeni în care Tatăl se comportă faţă de El, adică «după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui». Nu ne putem aştepta să rămânem în dragostea Domnului şi să neglijăm hotărârile Lui.” R. 3546, c.2, p.4,5.

„Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Ioan 15:16

„Lumii nu îi plac cei aleşi pentru că, mărturisindu-şi propriile lor slăbiciuni şi străduindu-se să lupte împotriva lor, le spun pe nume — păcate, josnicii şi murdării ale cărnii şi ale spiritului. Fiecare efort făcut de aceştia pentru a se curăţa este un reproş pentru cei care nu se străduiesc să se cureţe şi care urăsc să li se amintească de faptul că lucrurile în care ei îşi găsesc cea mai mare plăcere sunt lăcomia, egoismul, patimile, certurile, mândria, slava deşartă. Cel care este pe deplin potrivit lumii poate fi sigur că nu este potrivit Domnului. Cel care este potrivit Domnului nu trebuie să se aştepte să fie potrivit lumii; căci prietenia acestei lumi este vrăjmăşie cu Dumnezeu şi de aceea lumea nu este supusă standardului divin şi nici nu poate fi ... Inima ei este în cealaltă direcţie.” R. 5737, c.2, p.5.

„Când va veni Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul ... şi vă va vesti lucrurile viitoare.” Ioan 16:13

„La Rusalii apostolii au primit o iluminare a minţii care i-a făcut în stare să înţeleagă ... lucrurile adânci ale lui Dumnezeu ... Isus avea acest ... gând în minte când a declarat că erau anumite lucruri pe care ucenicii Săi nu le puteau înţelege atunci, ci urmau să le cunoască mai târziu, pentru că El avea să trimită Spiritul Sfânt, care să le reamintească tot ceea ce El a spus şi să le arate lucrurile viitoare. Acest lucru a fost adevărat nu numai cu privire la apostoli, ci s-a adeverit pentru toţi membrii Corpului lui Cristos de-a lungul acestei vârste ... Acestora, Biblia le-a făgăduit: «vă va vesti lucrurile viitoare». Aceştia vor fi călăuziţi în tot Adevărul pe măsură ce el va deveni cuvenit. Pentru aceştia Cuvântul lui Dumnezeu este o magazie din care se vor scoate «lucruri noi şi vechi» sub călăuzirea Spiritului, pe măsură ce devin «hrană la timp» pentru «casa credinţei»”. R. 5088, c.1, p.6-8.

„Acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră.” Ioan 16:22

„Ce sunt bucuriile noastre pe care nici un om nu ni le poate lua şi pe care persecuţiile, nenorocirile şi necazurile nu pot decât să le adâncească, să le lărgească şi să le facă mai dulci? Ce bucurie este aceasta? Această bucurie este o pregustare a binecuvântărilor viitoare, o arvună a moştenirii noastre. Ea este inspirată de încredere în Cel în care am crezut: încredere că El este deopotrivă în măsură şi vrea să ducă la desăvârşire lucrarea pe care a început-o şi pe care noi o dorim să fie dusă la desăvârşire în modul Său cel mai bun; încrederea că atâta timp cât noi ne ţinem strâns de făgăduinţele Sale pline de har cu braţele credinţei noastre, El nu va îngădui să fim despărţiţi de El. ... Încrederea noastră este că «nimeni nu ne va smulge din mâna Tatălui», că «Tatăl Însuşi ne iubeşte» şi nu ne va alunga atâta timp cât dorim să rămânem ascultători în dragostea Lui.” R. 2232, c.1, p.1.

„Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24

„Până când nu L-am luat pe Domnul în vieţile noastre zilnice ca şi tovarăş al nostru personal, ca şi prieten de încredere, ca sfătuitor, mângâietor şi îndrumător, precum şi ca Răscumpărător şi Domn al nostru, nu putem învăţa pe deplin de la El acele lecţii valoroase care dau ucenicilor Săi o bucurie pe care lumea nu poate nici să o dea, nici să o ia. Fie ca această intimă comuniune şi părtăşie cu Cristos să ne dea fiecăruia din noi tot mai mult din propriul Său spirit, astfel încât lumea să recunoască despre noi aşa cum a recunoscut despre alţii (Fapte 4:13), că am fost cu Isus.” R. 1789, la mijlocul paginii.

„Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:27

„Ce ai înţelege, dragul meu frate din ceea ce acest text învaţă despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ca şi copii ai Săi? El are iubire pentru lume. Ca şi Dumnezeu, ca şi Creator, El supraveghează toate creaturile Sale. Dumnezeu a luat măsuri de precauţie pentru orice creatură, chiar şi pentru vrabie. Dar pentru toţi cei care au ajuns în această atitudine loială a minţii, El are iubire — compătimire şi mai mult, consideraţie! ... Eu cred, şi tu crezi la fel, că Dumnezeu ne iubeşte foarte, foarte mult, căci altfel n-ar fi făcut niciodată astfel de prevederi minunate în bogăţiile harului Său şi în bunătatea Sa iubitoare faţă de noi, care suntem în Isus Cristos. ... Eu cred că zilnic, săptămânal, lunar, anual, pe măsură ce ne gândim la aceste lucruri, pe măsură ce luăm în consi-derare, studiem şi înţelegem marea iubire a lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în minunatul Său plan, obţinem o înţelegere minunată despre cât de mult ne iubeşte «Tatăl Însuşi». Dar noi nu putem înţelege aceasta pe deplin. Însă chiar faptul că orice tată ar face asemenea lucruri minunate pentru orice copil ar implica multă iubire.” R. 5725, c.2, p.4,6,7.

„Ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:23

„Cu uimire întrebăm: «Cum este posibil acest lucru?» ... Însă noi am fost spălaţi şi curăţaţi şi oricât de imperfecte pot fi încă vasele noastre pământeşti, inimile noastre sunt perfecte în faţa Celui care poate să citească inima. Şi, văzându-ne cu o inimă perfectă — cu un scop şi o intenţie perfectă — străduindu-ne să ne învingem slăbiciunile şi incapacităţile cărnii noastre imperfecte, făcând eforturi dureroase dar hotărâte de a face voia Lui şi de a avea încredere în mod umil în pregătirile pe care El le-a făcut pentru răscumpărarea noastră din cădere, Dumnezeu recunoaşte în noi ceea ce este demn de dragostea Sa. Astfel, Domnul nostru ne dă clar de înţeles că Tatăl ne iubeşte, aşa cum L-a iubit pe Fiul.” R. 3161, c.2, p.2.

„Dacă am fost identificaţi cu El printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere.” Rom. 6:5

„Amintiţi-vă acum cum a fost învierea Lui. A fost o înălţare nespus de mare, mai presus de natura umană, «mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi». A fost o înălţare la însăşi natura divină, la care, spune Petru, şi noi, care urmăm în paşii Lui după cum El ne-a lăsat exemplu, putem deveni părtaşi (2 Petru 1:4). A urma în paşii Domnului de umilinţă şi sacrificiu chiar până la moarte nu este un lucru uşor. Aceasta înseamnă renunţarea la voinţa noastră pentru a îndeplini voinţa divină.” R. 1262, c.2, p.4.

„Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Rom. 6:8

„Cerinţele sau condiţiile ataşate invitaţiei de a împărtăşi cu Cristos gloriile şi demnităţile viitoare sunt cu limpezime declarate: unii ca aceştia trebuie să se facă părtaşi în moartea Lui, să fie cufundaţi sau îngropaţi în moartea Lui. ... A fi părtaşi în moartea Lui înseamnă că aşa după cum Răscumpărătorul nostru Şi-a cheltuit viaţa nu în mulţumirea de sine, chiar legală, ci a consumat-o în interesul adevărului şi al dreptăţii, opunându-se păcatului şi făcând lucrarea şi executând planul Tatălui, tot aşa trebuie să ne folosim şi noi timpul, talentele, energiile, drepturile şi privilegiile. Răscumpărate de El şi date nouă, trebuie nu numai să le consacrăm toate acestea în serviciul Tatălui, ci trebuie să le folosim cu credincioşie chiar până la moarte — după cum ne-a lăsat El exemplu — umblând în urmele Lui cât mai aproape posibil. Dacă astfel vom fi morţi împreună cu El, la timpul potrivit vom şi trăi împreună cu El.” R. 1542, c.2, p.3.

„Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:16

„Este un mare privilegiu a fi numărat printre copiii lui Dumnezeu; dar acest lucru înseamnă mult mai mult decât mulţi par a înţelege — atât în ce priveşte partea lor, cât şi în ce priveşte partea lui Dumnezeu. ... În ceea ce priveşte partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale pline de har făcute unora ca aceştia, prin Cristos.... Înseamnă faptul că în viaţa prezentă noi avem iubirea, grija, disciplinarea, sfatul, învăţătura, protecţia şi încurajarea Sa de tată, până la sfârşit; şi că după aceea vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă şi în odihna, bucuria şi pacea eternă. O, cât de binecuvântat este poporul lui Dumnezeu! Chiar şi în viaţa prezentă răsplata favorii Sale este peste aşteptări.” R. 1787, c.2, ultima pagină şi 1788, c.1, p.1.

„Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El.” Rom. 8:17

„Creştinul are în faţa lui cea mai nobilă ambiţie posibilă. Dumnezeu cheamă din lume un popor care Să-i poarte numele. El pune în faţa acestora cea mai înaltă ambiţie. Aceştia sunt invitaţi să devină comoştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. Aceasta este o ambiţie care îi inspiră să dezvolte cele mai înalte calităţi ale minţii şi caracterului, pentru a se pregăti pentru societatea, prietenia şi părtăşia Tatălui ceresc şi a Domnului. Să avem această înaltă ambiţie mereu înaintea noastră, ca un stimulent pentru cea mai serioasă străduinţă de a fi atenţi la Cuvântul Domnului. ... Mireasa trebuie să se pregătească ea însăşi (Apoc. 19:7). Tot aşa, aceştia trebuie să se pregătească pe ei înşişi şi să-i ajute şi pe alţii din iubita familie a lui Dumnezeu.” R. 5185, c.1, p.3,5.

„Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” Rom. 8:18

„Lumea s-a mirat adesea de liniştea celor micuţi şi umili ai Domnului în împrejurări care ar fi făcut să tremure şi cea mai tare inimă. Dar pentru a urma în viaţă drumul care să-L glorifice pe Dumnezeul nostru şi să preamărească harul Său, pentru a fi capabili să întâmpinăm cu înţelepciune şi curaj încercările şi dificultăţile aşa cum vin ele asupra noastră ca şi creştini, reprezentanţi ai Regelui ceresc, pentru a le întâmpina cu un spirit de bucurie, socotind toate încercările noastre ca pe nişte bucurii, este necesar ca inimile noastre să fie în acord cu Domnul, ca noi să nu avem altă voinţă decât voinţa Lui şi ca frica de oameni, care aduce cursă, să fie învinsă. Nu putem realiza aceasta cu propria noastră putere, ci numai cu puterea lui Dumnezeu.” R. 5540, c.2, p.4.

„Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său.” Rom. 8:28

„Avem garanţia de la Domnul că „toate lucrurile” vor lucra «împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu», al celor care şi-au pus încrederea în El. Orice lucru care nu ar fi o binecuvântare pentru noi nu va fi îngăduit.” R. 5546, c.2, p.6.

„Sufletul bine instruit a învăţat că „binele” la care se referă textul nu este întotdeauna, nici foarte des, un «bine» pământesc — un avantaj temporar; cei care Îl iubesc pe Dumnezeu ... cunosc că «toate lucrurile» includ, în primul rând, încercările, dezamăgirile, dezorientările, dificultăţile şi ispitele căii înguste, pe care ei s-au consacrat să umble; ei ştiu că «binele» care va fi produs va consta în caractere cizelate şi şlefuite, în asemănare cu caracterul lui Cristos, care, prin credincioşie până la capăt, vor fi desăvârşite în onoarea şi gloria divină.” R. 2241, c.2, p.5.

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” Rom. 8:31

„Fiecare dintre aceştia (dintre «sfinţi») îşi poate spune lui însuşi şi poate înţelege din adâncul inimii sale că aceste minunate cuvinte îi sunt aplicabile lui însuşi — Dumnezeu este pentru noi. El se poate strădui să prindă semnificaţia acestor cuvinte, dar cu siguranţă nu va reuşi să cuprindă întregul lor înţeles minunat. Minţii umane îi este imposibil să cuprindă bogăţiile harului, ale iubirii şi puterii divine. Nu le putem înţelege; putem doar să luăm cunoştinţă de ele. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cu toată înţelepciunea şi puterea Lui infinită, acest lucru implică faptul că şi Cristos este pentru noi, căci El este una cu Tatăl; acest lucru implică şi faptul că toţi îngerii, heruvimii şi serafimii, precum şi toate puterile cerului de care ştim şi de care nu ştim sunt pentru noi — toate sunt înrolate de partea noastră pentru a ne face bine, pentru a ne ajuta, pentru a ne sprijini în vreme de nevoie, pentru a ne susţine în ceasul ispitei, pentru a ne întări să facem voia Tatălui. ... Faptul că Dumnezeu este «pentru noi» şi că El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine ... este gândul central, esenţa, tăria acestui mesaj către «noi».” R. 4214, c.1, p.9, c.2, p.1.

„Căci toate sunt ale voastre ... şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.” 1 Cor. 3:21, 23

„Aceştia se bucură mai mult de pământ acum decât ceilalţi; în timp ce ceilalţi adună, aceştia se bucură. După cum declară apostolul, «Dumnezeu ... ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele». (1 Tim. 6:17). Eliberaţi de spiritul de-a aduna, noi putem trece pe străzi şi putem privi exponatele bogate din vitrinele magazinelor fără lăcomie, fără să dorim să avem diferitele lucrări de artă şi frumuseţe în grija şi controlul nostru special. Putem să ne desfătăm ochii cu ele şi să fim fără grijă, de vreme ce toate talentele noastre sunt consacrate Domnului şi serviciului Său şi de vreme ce noi avem lucruri mult mai importante de făcut decât să avem grijă de fleacurile pământeşti numite opere de artă.” R. 3734, c.2, p.4.

„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta.” 1 Cor. 10:13

„Cuvintele Domnului nostru referitoare la ispitele şi încercările Bisericii ne asigură că această clasă nu va avea de ce să se teamă, căci ei vor fi apăraţi, că va fi imposibil pentru ei să fie ispitiţi, pentru că împreună cu fiecare ispită Domnul va pregăti o cale de scăpare. ... Ceea ce noi dorim este ca fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu să poată vedea calea de ieşire pe care Dumnezeu a pregătit-o şi să o poată folosi pentru a fi astfel în armonie cu prevederile Domnului şi între cei apăraţi, cei aleşi — «chemaţi, aleşi, credincioşi». ... Credem că mulţi dintre cititorii noştri vor fi de acord cu noi că prevederea specială a Domnului de a ne apăra de puterea celui rău este Adevărul prezent care El l-a furnizat într-o mare măsură prin publicaţiile Turnului de Veghere.” R. 4253, c.1, p.2,3.

„Suntem întristaţi în toate felurile, dar nu la strâmtoare; nevăzând nici o ieşire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutaţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu distruşi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru.” 2 Cor. 4:8-10

„Nu trebuie să permitem ca necazurile vieţii să ne întristeze aşa cum îi întristează pe alţii. Noi avem ceva ce ceilalţi nu posedă — asigurarea Domnului că orice lucru din vieţile noastre va fi un purtător de binecuvântare pentru noi dacă suntem credincioşi. Aceasta ne face în stare să ne bucurăm în necaz, dacă credem cu adevărat făgăduinţa Cuvântului Tatălui nostru. ... Cei care sunt angajaţi în munca Domnului au unele încurcături. Dar neliniştea sau nesiguranţa poporului Domnului n-ar trebui să atingă niciodată disperarea. Cei care sunt din lume, pierzându-şi slujba sau fiind în diferite dificultăţi devin foarte abătuţi. Adesea auzim de sinucideri. Lucrurile par foarte întunecate oamenilor care îşi iau propria viaţă. Poate fi încă adevărat şi în cazul poporului Domnului că lucrurile vor părea foarte întunecate; dar ei nu vor fi disperaţi, orice ar veni, căci Domnul ne-a spus că El nu ne va părăsi, nici nu ne va uita. Această făgăduinţă plină de har ar trebui să ne dea o speranţă sigură şi neclintită. Ancora nădejdii noastre ar trebui să ne susţină.” R. 5670, c.2, p.6; 5671, c.1, p.2,3.

„Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă.” 2 Cor. 4:17

„Deşi o greutate veşnică de slavă mai presus de orice măsură va fi moştenirea întregului corp ales al lui Cristos, care acum îşi strânge comoară în cer, apostolul lasă să se înţeleagă aici foarte clar că acea comoară poate fi mărită printr-un zel şi o credincioşie deosebită în încercările deosebite ale timpului prezent.” R. 1821, c.1, p.3.

„Când ne amintim că cu cât ne apropiem de El în încercările, experienţele şi suferinţele prezente ... cu atât mai aproape vom fi de El în viitor, ne putem explica înţelesul cuvintelor apostolului când vorbeşte despre încercările sale aspre — (din textul nostru de mai sus).” R. 3362, c.2, p.5.

„Căci ştim că dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veşnică, nefăcută de mână.” 2 Cor. 5:1

„Poziţia noastră ... este foarte diferită de cea a lumii, care nu are nici o speranţă deosebită. Lumea nu are nici o ancoră solidă, nici făgăduinţe preţioase de care să se ţină cu tărie. Noi ştim că dacă va fi din ce în ce mai rău, dacă va trebui chiar să murim de foame, speranţa noastră se află dincolo de văl. De aceea sfinţii lui Dumnezeu de astăzi privesc moartea ca o poartă prin care se intră în plinătatea vieţii, într-o împlinire a tuturor speranţelor şi bucuriilor noastre.” R. 5671, c.1, p.3.

„„Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice”, zice Domnul cel Atotputernic.” 2 Cor. 6:18

„Ce făgăduinţă! Ce sugestie — aceea că noi, care din natură suntem întinaţi şi imperfecţi, nu numai că suntem în atenţia Creatorului nostru suveran, ci am fost şi invitaţi să devenim copiii Lui şi ni s-a dat asigurarea afecţiunii Sale părinteşti faţă de noi — că aşa «cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei care se tem de El». Cât de minunat pare acest lucru! Şi, aşa cum declară apostolul în altă parte, acesta nu este sfârşitul, ci numai începutul, căci El spune: «dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El».” R. 5739, c.2, p.2.

„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să fiţi plini de orice faptă bună.” 2 Cor. 9:8

„Pentru a fi apreciat de Domnul, darul trebuie să fie o jertfă de mulţumire, stimulată de o înţelegere a datoriei noastre de recunoştinţă veşnică faţă de Cel de la care vine orice dar bun şi desăvârşit. Şi apostolul ne asigură că pe unii ca aceştia «Dumnezeu poate» să-i «umple cu orice har». Cel care dă ceva în serviciul divin — timp, talent, putere, bani sau influenţă — va prisosi, în mod proporţional, în diferite haruri; pentru că unul ca acesta se află într-o atitudine de inimă potrivită pentru a creşte în har. Apostolul pare să sugereze că unul ca acesta va avea «în toate din destul» şi că va fi plin de «orice faptă bună». Îndestularea poate să nu însemne lux şi tot confortul; dar «din destul» se câştigă întotdeauna acolo unde există «evlavie cu mulţumire».” R. 5927, c.2, p.2,3.

„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte.” 2 Cor. 12:9

„Cât de des ar trebui ca acest sfat bun al Domnului, dacă ni-l amintim, să ne aducă o binecuvântare şi o eliberare din atacurile adversarului care este gata să ne facă să credem că slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre inevitabile sunt dovezi că nu suntem ai Domnului. Având acest sfat înaintea noastră ce tărie ar trebui să avem în combaterea atacurilor lumii, cărnii şi diavolului! Cum ar trebui să ne determine ca în momentele de ispită să ne ridicăm inimile în rugăciune către Domnul pentru «har pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie». Domnul doreşte ca noi să învăţăm lecţia propriei noastre slăbiciuni şi imperfecţiuni şi să învăţăm să mergem la El pentru întărire şi sprijin — nu înainte de a avea nevoie, ci «la vreme de nevoie», în orice timp de necaz.” R. 2241, c.2, p.2.

„Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi «sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei»”. Gal. 3:29

„A fi «al lui Cristos», prin urmare, înseamnă cu mult mai mult decât credinţă, respect şi aprobare. Înseamnă a aparţine lui Cristos — a fi al Lui, trup, suflet şi spirit — a fi al Lui astăzi şi întotdeauna slujitorul Lui pentru a face voia Lui în felul Lui şi la timpul Lui când ne este convenabil şi plăcut şi când ne este inconvenabil, dureros şi dificil. Înseamnă, mai departe, că nu putem aparţine nimănui altcuiva în acest sens complet, căci nici un om nu poate servi la doi stăpâni. Aici întâmpină dificultăţi cei care aparţin societăţilor secrete sau altor societăţi. Legile, credinţele şi obiceiurile acestora aproape sigur vor veni în conflict sau vor îngrădi consacrarea deplină pentru Cristos.” R. 1697, c.1, p.1.

„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune.” Efes. 2:10

„Adunarea acestor pietre vii dincolo de văl se va face prin puterea învierii, frumos ilustrată prin construirea Templului lui Solomon, ale cărui pietre, aşa după cum citim, erau pregătite în carieră şi apoi, în final, erau asamblate în construcţia Templului şi se potriveau atât de perfect şi erau însemnate pentru locurile lor diferite încât au fost unite fără să se audă sunet de ciocan — fără ... să fie cizelate ... sau să se facă vreo altă muncă asupra lor în timpul construirii. Tot aşa, după cum spune sfântul Pavel, Biserica este lucrarea lui Dumnezeu. Şi lucrarea Lui se va realiza atât de perfect încât nu va avea nevoie de nici o rectificare sau modificare dincolo de văl. Acest punct de vedere este deosebit de interesant şi profitabil pentru poporul Domnului. Aceştia, pe măsură ce îşi dau seama că au fost chemaţi de Dumnezeu la chemarea Lui înaltă de a fi membre ale templului, pot aprecia pe deplin, ca urmare, necesitatea încercărilor şi dificultăţilor vieţii, care îi modelează, îi fac potriviţi pentru gloria, onoarea şi nemurirea cerească.” R. 5713, c.2, p.6,7.

„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Isus Cristos.” Fil. 1:6

„Să nu uităm că lucrarea este a Domnului, în sensul că tăria Lui dată nouă este pentru îndeplinirea ei (a lucrării — n.t.) şi că Cel care a început în noi o lucrare bună este capabil să o ducă la capăt; şi El va face aceasta dacă noi Îl lăsăm, adică dacă urmăm conducerea Lui, făcând voia Lui.” R. 2124, c.1, p.1.

„Dar cât de puţini creştini au această deplină asigurare a credinţei. ... Cei puţini care pot intra în deplin acord cu apostolul ... au în această privinţă o mare bucurie, o mare binecuvântare şi o mare linişte în inimă pe care alţii nu o posedă.” R. 2642, c.1, p.4.

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:13

„El lucrează în noi, ne dă şi voinţa şi înfăptuirea, prin aceste făgăduinţe nespus de mari şi scumpe, prin perspectivele glorioase şi prin răsplăţile ataşate acestora; dar măsura în care El va lucra în noi şi efectele produse prin aceste făgăduinţe depind de noi. ... Am putea neglija cuvântul făgăduinţei Sale, am putea neglija diferitele mijloace ale harului pe care El le prevede pentru întărirea noastră, pentru stabilirea şi înălţarea noastră în cunoştinţa şi harul adevărului. Neglijând astfel îngrijirile Sale în aceeaşi măsură nu vom reuşi să rămânem în iubirea Lui — nu vom reuşi să obţinem favorurile făgăduite. Apostolul lasă să se înţeleagă aceasta spunând: «ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu» Iuda 21.” R. 3021, c.2, p.2.

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.” Fil. 4:7

„În acest text apostolul face diferenţă între minte şi inimă. Inima reprezintă afecţiunile. Apostolul ne îndeamnă nu numai la sentimente bune, în această privinţă, ci şi ca mintea noastră să fie în odihnă. ... Textul nu se referă la propria noastră pace, ci la pacea lui Dumnezeu, pacea care ne vine prin înţelegerea puterii lui Dumnezeu, a bunătăţii Lui şi a voinţei Lui de a ne ţine cu mâna Sa dreaptă ca şi copiii Săi. Această pace stă de pază neîncetat ca o santinelă, pentru a înfrunta orice gând potrivinic sau îngrijorător sau orice teamă. Ea păzeşte astfel mintea creştinului încât acesta are în inimă pace cu Domnul, părtăşie, comuniune; ea îi păzeşte şi mintea, facultăţile sale mintale, instruindul şi asigurându-l în ceea ce priveşte puterea, înţelepciunea şi iubirea divină.” R. 4898, c.1, p.3,4.

„Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, acestea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” Fil. 4:9

„Cât de mulţi (cât de puţini!) pot să spună ceea ce spune apostolul în acest verset? ... Acesta ar trebui să fie standardul fiecărui creştin, pentru că fiecare în parte şi toţi împreună sunt reprezentanţii Domnului, ambasadorii Lui; prin urmare, atât cât stă în puterea lor, conduita şi cuvintele lor ar trebui să fie de aşa manieră încât ei să fie epistole vii citite de fraţi şi de lume cu folos. Nu e de mirare că apostolul adaugă că făcând astfel «Dumnezeul păcii va fi cu voi». Pe cât este de sigur că El a fost cu apostolul, pe atât de sigur va fi cu toţi ceilalţi care umblă în mod similar pe urmele lui Isus.” R. 3129, c.2, p.1

„Pot totul în Cristos care mă întăreşte.” Fil. 4:13

„Nu încrederea în sine, nu încrederea în propriile puteri este cea mai de dorit, ci mai degrabă încrederea în Dumnezeu şi sprijin în harul Său promis spre ajutor «la vreme de nevoie». Acest lucru menţine umilinţa şi blândeţea care sunt de dorit şi dă în acelaşi timp curajul şi forţa sugerate de cuvintele apostolului: „pot totul în Cristos care mă întăreşte”. Sfântul Pavel declară din nou: «destoinicia noastră este de la Dumnezeu». Astfel inspiraţi de credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, cei «învăţaţi de Dumnezeu» devin în mod minunat tari «în Domnul şi în puterea tăriei Lui» (Efes. 6:10). Cel neprihănit este puternic ca un leu şi spune: «Nu mă voi teme» de «ce ar putea să-mi facă omul». Nu voi lua seama la ceea ce omul ar putea să spună despre mine sau să-mi facă. Atâta timp cât îl am pe atotputernicul Creator ca Tată şi pe Răscumpărătorul ca Frate mai mare voi fi mulţumit, sprijinindu-mă în făgăduinţele lor «nespus de mari şi scumpe».” R. 5113, c.2, p.5,6.

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Cristos Isus.” Fil. 4:19

„Ce făgăduinţă plină de har este aceea pe care Pavel a înregistrat-o în scrisoarea sa către ... filipeni. ... Aceasta este o făgăduinţă divină făcută pentru a fi ţinută. Pot s-o pun deoparte acolo unde îmi pun deoparte obligaţiunile de stat cu bună siguranţă că nu se vor devaloriza. Acest text face parte din «Garanţiile guvernamentale» cereşti. De la Dumnezeu a ieşit această făgăduinţă, de la propriul meu Tată. El nu este obligat să-mi dea toate lucrurile pe care le râvnesc, nici măcar toate lucrurile pentru care m-aş putea ruga. Multe din dorinţele mele sunt de-a dreptul artificiale şi născute din egoism. Eu pot tânji după bogăţie în timp ce El poate vedea că sufletul meu ar fi mai bogat dacă aş fi sărac. Aş putea cere să mă avanseze în funcţie şi El ştie că drumul meu spre sfinţenie trece printr-o vale a umilinţei şi a dezamăgirii. Aşa că El este de acord să-mi dea numai ceea ce am nevoie, care este un lucru foarte diferit de ceea ce eu pot să-mi doresc.” (De T. L. Cuyler.) R. 572.

„Voi sunteţi totul deplini în El.” Col. 2:10 (vezi nota de subsol, Cornilescu rev; n. e.)

„Un zero singur nu are nici o valoare, dar devine cu adevărat puternic când îl urmează pe unu; tot aşa este şi cu noi când Îl urmăm pe Cristos — meritul Său ne dă asociere şi cooperare cu El, ne dă greutate, influenţă şi putere pentru Dumnezeu şi cauza Lui. «Voi sunteţi cu totul deplini în El», «acceptaţi în cel Preaiubit».” R. 3149, sus.

„Când se va arăta Cristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Col. 3:4

„Dumnezeu are o plăcere deosebită în cei ce îşi găsesc desfătarea să facă voia Lui şi care nu au nevoie să fie forţaţi ca să aprecieze binele şi răul. El îi numeşte pe aceştia «biruitori». Aceştia au asemănarea Domnului ... şi sunt socotiţi vrednici de a fi cu El acolo unde este El şi de a se împărtăşi de onoarea, gloria, Împărăţia şi puterea Lui. Ei câştigă premiul nu pentru că «turma mică» de «biruitori» suferă mai mult decât turma mare de sfinţi strâmtoraţi, ci doar pentru faptul că ei suferă cu bucurie, de bună voie, autosacrificându-se pe sine.” R. 1669, c.1, p.7,8.

„Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” 1 Tes. 5:24

„Este plăcerea Tatălui nostru de a da Spiritul Sfânt celor care i-l cer şi de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lor, de a-i aduce sub călăuzirea Marelui Păstor, iar în cele din urmă, de a-i conduce în Împărăţie. Cu alte cuvinte, «Cel care ne-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta» — El va face tot ceea ce a promis că va face, într-un mod cu mult mai abundent decât am putea noi cere de la El sau decât ne-am putea aştepta. Întreaga chestiune depinde de noi: dacă consacrarea noastră se bazează pe credinţă în opera de răscumpărare a Domnului nostru, dacă este o consacrare deplină şi completă şi dacă o trăim zi de zi, rezultatele vor fi totul şi chiar mai mult decât ne-am aşteptat vreodată.” R. 3659, c.2, ultimul paragraf.

„Credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău.” 2 Tes. 3:3

„Profetul Daniel spune că «mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi» în mod deosebit în acest timp al sfârşitului; iar Maleahi compară încercările acestui timp cu «focul topitorului» şi cu «leşia înălbitorului», care sunt desemnate să rafineze şi să purifice poporul Domnului. Apostolul Pavel ne îndeamnă să luptăm lupta bună a credinţei şi să îndurăm necazurile cu răbdare până la sfârşit. Sunt multe cuvinte de mângâiere şi de binecuvântată consolare oferite de psalmist şi de alţii (unul din ei fiind cel de mai sus) pentru cei zguduiţi de furtuni şi pentru poporul lui Dumnezeu aflat în suferinţă. Vezi Psa. 77:1-14; 116:1-14; 34:19; 31:24; 2 Tes. 3:3.” R. 1823, c.2, p.1.

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7

„Spiritul fricii la un creştin este un spirit de îndoială care provine din lipsa de credinţă, de Spirit Sfânt. Spiritul fricii este o sursă rodnică a răului în lucrurile spirituale în fiecare trăsătură, a creşterii creştine individual şi ca Biserică. El, de asemenea, este strâns identificat cu slăbiciunile şi neputinţele trupeşti. Copilul lui Dumnezeu care este plin de Spiritul Sfânt este un uriaş faţă de eul său natural; pentru că temerile lui sunt ţinute în frâu, inima lui este stabilită, credinţa lui este înrădăcinată şi întemeiată şi sufletul său este ancorat sigur şi neclintit dincolo de văl.

În felul acesta, el este ţinut să nu fie împins spre stâncile dezastrului când valurile vijelioase ale necazului predomină. Spiritul Sfânt este astfel o putere pentru cei care îl posedă, care adesea i-a uimit pe vrăjmaşii lor.” E. 252, p.490.

„Demn de crezare este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El; dacă Îl tăgăduim şi El ne va tăgădui.” 2 Tim 2:11, 12

„Unii interpretează încercările vieţii ca pe nişte dovezi ale nefavorii divine şi nu reuşesc să înţeleagă că ele sunt desemnate de Domnul pentru a da formă caracterelor noastre şi a le şlefui şi pentru a lucra în noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din cauza înţelegerii lor greşite, ei profită puţin din multe din experienţele vieţii prin care sunt chemaţi să treacă — ei simt nuiaua, dar nu discern scopul iubitor care se află în spatele ei, ei nu reuşesc să înveţe lecţia intenţionată. ... Nu este suficient că am gustat din pârâul experienţelor, că am învăţat câte ceva din ascultare, ... că am îndurat unele încercări, că în anumite ocazii am învăţat ascultarea prin lucrurile suferite, ci trebuie să continuăm să bem până când vom putea spune cu bucurie — Tată, voia Ta, nu a noastră să se facă!” R. 2936, c.1, p.4,2.

„Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi.” 2 Tim. 2:19

„El îi caută pe cei care se umilesc, care sunt bucuroşi să aibă adevărul Său cu orice preţ, ale căror inimi lipsite îndelung sunt înfometate şi însetate după adevăr, care cunosc vocea Păstorului şi care găsesc în mesajul Lui ceea ce le «satisface dorurile aşa cum nimic altceva n-ar putea s-o facă». Aceştia vor accepta cu bucurie armătura şi devenind învăţăcei credincioşi şi-o vor însuşi — o vor îmbrăca. Aceştia vor fi păziţi în timp ce alţii vor cădea lângă ei.” R. 4439, c.1, p.1.

„De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi.” 2 Tim. 3:12

„Aceasta este făgăduinţa, asigurarea Scripturii. Noi n-ar trebui să căutăm persecuţii, dar să dorim această dovadă a credincioşiei noastre şi să dorim să fim dintre cei «binecuvântaţi», despre care vorbeşte Învăţătorul în Matei 5:11: «Ferice va fi de voi când ... oamenii vă vor insulta» şi ”vă vor prigoni”.” R. 5544, c.1, p.7.

„Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” Evr. 1:14

„Este important ca fiecare creştin să-şi aibă ochii înţelegerii sale deschişi, astfel încât să vadă prin credinţă ceea ce i-a fost arătat lui Elisei şi slujitorului său literal. În timpul acestei Vârste Evanghelice Domnul nu ne-a deschis ochii naturali pentru a vedea prevederile mi-nunate care Le-a făcut pentru noi şi puterea Lui pentru protecţia noastră; dar în loc El ne dă o tot mai bună înţelegere a subiectului prin Cuvântul Său de har şi adevăr, astfel încât să fim capabili să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere; să vedem oştile Domnului tăbărând în jurul nostru şi să recunoaştem protecţia care ne-o dau, fără ca vreun miracol să fie vădit ochilor noştri naturali. Nici unul din noi nu este suficient de puternic să treacă prin lupta războiului creştin fără chiar de asemenea ajutoare ca acestea pe care Domnul le-a prevăzut şi pe care credinţa le zăreşte, le acceptă, le apucă şi se odihneşte pe ele şi este întărită de ele.” R. 2350, c.1, p.1.

„Căci devenim părtaşi ai lui Cristos dacă păstrăm până la sfârşit siguranţa neclintită de la început.” Evr. 3:14

„Spiritul nemulţumirii îşi întoarce privirea de la mana cerească a proviziei divine tânjind după alte mâncăruri pe care să şi le procure singur, sau din alte surse pământeşti. Domnul îi dă ocazia să se ospăteze pe săturate din ceea ce doreşte. ... Biblia ne oferă Mana Adevărului divin. Adevărul trebuie să fie adunat, întemeiat şi copt, dar este dat de Dumnezeu. El este complet şi nutritiv, este exact lucrul de care noi ca şi popor al lui Dumnezeu avem nevoie pentru întărire şi desăvârşire. Totuşi, unii râvnesc după oalele cu carne ale Egiptului — teoriile lumii. Dumnezeu permite însă ca acestea să ajungă la îndemâna lor. Ei se hrănesc cu critică înaltă şi cu teorii evoluţioniste şi, ca urmare, pier ca şi noi creaturi, încetează de a mai fi poporul lui Dumnezeu, încetează de a mai umbla în urmele Învăţătorului. Ei sunt pierduţi de focul sau febra produsă de erorile la care râvnesc.” R. 5306, c.2, jos şi R. 5307, c.1, p.1.

„Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:16

„Dar pentru a avea acest ajutor la momentul potrivit, trebuie să-l cerem. Fiecare zi şi fiecare oră este într-adevăr un „moment potrivit”; de aici necesitatea noastră de a trăi într-o atmosferă de rugăciune — de a ne ruga fără încetare.” R. 1802, sus.

„Cei care fac parte din poporul adevărat al Domnului se simt atât de îndureraţi de nereuşitele lor încât se îndreaptă imediat către tronul harului pentru a obţine milă şi pentru a găsi har care să-i ajute la vreme de nevoie în viitor; dar alţii îşi tratează nereuşitele cu uşurinţă şi de aceea nu profită de ele. ... Sentimentul celui consacrat este foarte bine exprimat de poet prin cuvintele: «Negura cât de mare e / Nu te ascunde pe Tine».” R. 3407, c.1, sus şi p.1.

„Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru.” Evr. 6:19

„Noua creatură cu mintea spirituală care se găseşte în «Sfânta» se uită, prin credinţă, prin crăpătura «Vălului», în «Sfânta Sfintelor», prinzând sclipiri din gloria şi nemurirea de dincolo de carne; nădejde care este ca o ancoră a sufletului sigură şi neclintită, intrând în ceea ce este dincolo de văl.” T. 21, p.2.

„Să ţinem fără şovăire la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa.” Evr. 10:23

„Argumentul apostolului este că ar trebui să ţinem fără şovăire la credinţa care a început viaţa noastră de creştini şi care trebuie să şi sfârşească viaţa noastră de creştini. Domnul este capabil să ne ducă la bun sfârşit şi o va face, dacă noi ne vom face partea noastră. Dar termenii în care Domnul ne-a primit sunt ca noi să decidem să rămânem credincioşi. Prin urmare, totul depinde de ţinerea cu putere de această credinţă pe care am mărturisit-o, fără a şovăi, fără a ne îndoi sau a ne teme, iar bazele credinţei noastre în triumful nostru final este asigurarea: «credincios este Cel care a făcut făgăduinţa». Noi ştim că în Biblie există «făgăduinţe nespus de mari şi scumpe» pentru noi ... Deci dacă ţinem fără şovăire la credinţa noastră, putem obţine tot ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit. El va fi credincios; El nu îşi va neglija făgăduinţele; El va face tot ceea ce a spus.” R. 5698, c.1, p.5.

„Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire.” Evr. 10:35

„Ţi se împotrivesc cumva oşti de duşmani — îţi pun obstacole în cale, îţi stânjenesc influenţa şi caută să te descurajeze îngrămădind asupra ta ocări; împrejurările par că uneltesc împotriva ta pentru a-ţi umple inima cu nelinişte şi teamă? Spune-i sufletului tău: «Nu te teme!», «nădăjduieşte în Dumnezeu» şi reţine providenţele Sale, căci — «Prin valuri, nori şi furtuni, El îţi curăţă calea cu blândeţe» — până când, prin astfel de experienţe, o binecuvântată cunoştinţă cu Dumnezeu, va dezvolta în inima ta acea iubire perfectă care alungă teama. Atunci vei intra din ce în ce mai mult în binecuvântata odihnă a credinţei şi, asemenea vulturului care se înalţă deasupra norilor furtunii, vei trăi la o asemenea altitudine a experienţei creştineşti încât vei fi în stare să te bucuri în Domnul întotdeauna şi să-I mulţumeşti în toate”. R. 1906, c.1, p.3.

„Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evr. 10:36

„Care este voia lui Dumnezeu? Declarată în formă concretă: „voia lui Dumnezeu (cu privire la voi) este sfinţirea voastră” (1 Tes. 4:3). ... Noi facem voia lui Dumnezeu când ne consacrăm pe deplin Lui. ... Dar El vrea să ne pună la încercare. Cât de mult Îl iubim noi pe Dumnezeu? Cât de sinceri suntem? ... Aşa suntem încercaţi în ce priveşte loialitatea noastră. Ce suntem gata să îndurăm pentru Cristos? Cât de deplin suntem noi supuşi? Cât de adâncă este supunerea noastră? Suntem noi în deplină armonie cu voinţa Domnului? Interesul nostru este numai superficial sau intră complet în inima noastră?

Întrebarea nu este numai aceasta: «Ne vom consacra?» — ci, după ce creştinul a făcut toţi aceşti paşi preliminari, se pune o altă întrebare, în ce măsură va manifesta el îndurare răbdătoare şi ascultare şi loialitate? Dumnezeu ne pune la aceste încercări pentru că El are mari onoruri de acordat celor ce vor fi biruitori. Ei vor fi o companie aleasă şi aceştia vor primi făgăduinţa.” R. 5332, c.1, p.5-7; c.2, p.3.

„«Căci Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte.» Suferiţi disciplinarea! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? ... Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii.” Evr. 12:6, 7, 11

„El explică faptul că o astfel de disciplinare nu este determinată de mânia ... ci de iubirea Lui, iar dacă noi suntem corect instruiţi prin disciplinările, încercările şi experienţele vieţii, acestea vor «lucra pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă» — ele vor lucra în noi asemenea caractere pe care Domnul le va putea folosi în serviciul la care ne-a chemat ... Răspunsul potrivit al tuturor celor care au spiritul adevărat de fii este exprimat în cuvintele Domnului şi Învăţătorului nostru: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta o, Doamne.»; «Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, o, Dumnezeul meu şi legea Ta este înăuntrul inimii mele.» Cei care răspund astfel pedepselor Domnului păşesc tot mai mult în favoarea divină şi aud alte cuvinte de mângâiere, de har şi de ajutor.” R. 3059, c.2, p.2.

„El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»”. Evr. 13:5

„Interesele noastre cele mai înalte ... fac obiectul grijii constante a Tatălui nostru. Dacă rămânem foarte aproape de Domnul, vom fi protejaţi de puterea îngerilor căzuţi. ... Numai o lipsă de credincioşie ne-ar putea supune într-o oarecare măsură puterii lor în ceea ce priveşte interesele noii creaturi. Ei nu pot nici să ne vatăme corpurile în vreun fel, nici să se poarte violent cu noi, doar dacă Domnul permite aceasta pentru binele nostru — poate pentru eliberarea şi înălţarea noastră, aşa cum a procedat cu Învăţătorul nostru. ... Când ... Pilat ... l-a întrebat pe Domnul nostru, în noaptea când a fost arestat şi judecat: «Nu ştii că am putere să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc?», Isus a răspuns: «N-ai avea nici o putere împotriva Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus». Aşa este cu toţi cei care calcă pe urmele Învăţătorului nostru. Harul lui Dumnezeu le va fi de ajuns. Omul nu are putere să vatăme un fir de păr al capetelor noastre, decât dacă acest lucru este permis de Tatăl nostru din cer pentru slava Lui şi pentru binele nostru cel mai înalt.” R. 5540, c.1, p.2 şi c.2, p.3.

„Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” Evr. 13:6

„Poziţia creştinului în lume este una specială. Nimeni altcineva nu-şi poate permite să fie atât de curajos şi de independent ca el. Însă adevăratul copil al lui Dumnezeu nu este autonom, nici independent faţă de orice ajutor din afară. El este îndemnat de Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie lăudăros, ci să fie umilit, înţelegând lipsa lui de putere şi nevoia lui de Dumnezeu. Într-adevăr, dacă nu este umilit, el nu poate să placă Domnului. Dar, în acelaşi timp, el trebuie să fie plin de curaj şi de încredere. Nici o putere din univers nu poate sta împotriva puterii lui Dumnezeu, iar El a declarat că El este tăria şi scutul copiilor Săi. El este puternicul turn de scăpare al celor care-şi pun nădejdea în El.” R. 5539, c.1, p.6.

„Dar dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască.” Iac. 1:5, 6

„Lucrul acceptabil în ochii lui Dumnezeu este umilinţa spiritului. O asemenea dispoziţie este esenţială pentru cei care vor să primească înţelepciunea care vine de sus — ei trebuie să aibă o apreciere umilă a propriilor lor deficienţe şi a lipsei de înţelepciune, căci altfel nu pot primi în mod liber, din toată inima înţelepciunea pe care Dumnezeu îşi găseşte plăcere să o dea în prezent numai acelora care au atitudinea de inimă potrivită pentru a o primi. Se va vedea, de asemenea, că această umilinţă a minţii este esenţială ca o bază pentru spiritul unei minţi sănătoase — căci cine este în starea potrivită de a gândi drept, rezonabil, imparţial, dacă nu are, înainte de toate, o atitudine umilă? De aceea, trebuie să admitem că umilinţa este un element fundamental în dispoziţa sau mintea lui Cristos.” R. 2585, c.2, p.3.

„Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” Iac. 1:12.

„Aşa cum spune apostolul, aceste «încercări ca de foc» trebuie «să vă încerce». Este o problemă de trebuinţă, de necesitate în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care vor absolvi şcoala prezentă a lui Cristos pentru a lua parte în glorioasa Lui Împărăţie: ei trebuie să treacă examenul. Ah, dacă am putea să avem mereu acest gând cât de mult ne-ar servi să voim şi să facem buna plăcere a Domnului — îndurând cu credincioşie şi cu bucurie orice vede de bine să permită iubitorul nostru Învăţător, ştiind că astfel El lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. Din acest punct de vedere «Cât de uşoare ni se vor părea atunci încercările noastre! Cât de scurt va părea drumul nostru de peregrini!»” R. 2793, c.2, p.3,4.

„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Iac. 4:6

„Tatăl ceresc are o dragoste mai profundă pentru cei care sunt umili. Acesta este motivul pentru care noi ar trebui să ne umilim. Odată ce aflăm că «Dumnezeu stă împotriva celor mândri» şi că umilinţa este unul din principiile de bază ale unui caracter bine cristalizat, ar trebui ca din ce în ce mai mult să căutăm să dezvoltăm acest har şi să ajungem la acea atitudine în care Dumnezeu ne poate da cea mai mare binecuvântare.” R. 5843, c.2, p.1.

„Numai cei cu o minte umilită sunt pregătiţi să înveţe cele mai mari lecţii care trebuie învăţate înainte ca ei să fie gata pentru înălţarea care le va fi de folos nu numai lor, ci şi altora ... Isus ne-a sugerat adevărata cale care duce la glorie, onoare şi nemurire şi anume: calea unei depline înjosiri de sine şi a unei depline supuneri faţă de orice poate fi voinţa divină.” R. 5847, c.2, p.3,4.

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.” Iac. 4:8

„Să cultivăm cunoştinţa cu Domnul tot mai mult, apropiindu-ne de El în rugăciune, în studiul preţiosului Său Cuvânt, în cugetarea asupra tuturor bunătăţilor şi a grijii Sale providenţiale, asupra manifestărilor evidente ale harului Său în experienţele noastre individuale şi asupra făgăduinţelor Sale preţioase care sunt toate «da» şi «amin» în Cristos Isus. «Astfel apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.» El vi se va arăta şi va locui cu voi”. R. 1949, c.2, p.2.

„Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” 1 Pet. 1:3,4

„Poate omul muritor să conceapă o glorie atât de minunată? Numai gândul unei asemenea «chemări» ar trebui să ne facă să ne închinăm inimile până la pământ înaintea Dumnezeului nostru, înţelegând marea noastră nevrednicie pentru un asemenea har uimitor — pentru o fericire atât de neobişnuită! Ce putem să-i dăm Domnului ca să-i demonstrăm în mod potrivit recunoştinţa noastră şi mulţumirile noastre pentru o asemenea favoare de nespus? Desigur, serviciul nostru cel mai credincios pe care-l putea oferi nu este decât un răspuns foarte slab pentru Cel care ne-a iubit atât, ne-a binecuvântat atât, ne-a onorat atât.” R. 5855, c.1.

„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă.” 1 Pet. 1:5

„Puterea lui Dumnezeu (Cuvântul Său şi providenţele Sale)” R. 3282, sus.

„«Păziţi de puterea lui Dumnezeu» (făgăduinţele şi providenţele Sale nespus de mari şi scumpe pe care noi ne sprijinim).” R. 1007, c.1, p.2.

„Când suntem în dificultate trebuie să ne ridicăm ochii către Domnul, cu încredere şi credinţă. Tatăl nostru ceresc doreşte ca noi să practicăm credinţa în El. Sfântul Petru ne spune că noi «suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire». De aceea noi ne bucurăm mult, ... «cu toate că acum, dacă trebuie», suntem «întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări». «Încercarea credinţei voastre este mult mai preţioasă decât aurul care piere»”. R. 5403, c.1, p.4.

„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor.” 1 Pet. 3:12

„Nu mergem prea des la tronul harului ceresc dacă noi, suntem cei care pot pretinde că Tatăl şi cu Fiul sunt mereu prezenţi cu noi — dacă Îl iubim şi ţinem poruncile Lui. ... Nici un copil al lui Dumnezeu să nu ezite să vină adesea la El sau să zăbovească în comuniune şi părtăşie cu El ... Venind la Dumnezeu nu trebuie să ne temem că este prea ocupat cu alte probleme mai importante, sau că este sătul de faptul că de repetate ori ne-am dus la El cu lucruri de mică importanţă.” R. 1865, c.1, p.5,7 şi c.2, p.1.

„Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la desco-perirea slavei Lui.” 1 Pet. 4:12, 13

„Suntem avertizaţi să nu ne mirăm de prigonirea ca de foc care, cu siguranţă, ne va încerca dacă suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi soldaţi ai lui Cristos. ...

Soldatul creştin ar trebui să se aştepte la aceste lucruri şi să se pregătească cu grijă pentru ele. Petru sugerează că puterea prin care noi vom rezista adversarului este puterea credinţei — «împotriviţi-vă lui tari în credinţă». Ioan exprimă acelaşi gând: «şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5:4). ... Credinţa trebuie să îmbrăţişeze făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu şi să aprecieze valoarea lor. Credinţa trebuie să se sprijine, de asemenea, pe puterea lui Dumnezeu şi să găsească har spre ajutor în orice vreme de nevoie.” R. 1859, c.2, p.5,6.

„Aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Pet. 5:7

„Domnul permite aceste experienţe chiar cu scopul de a-i determina pe cei din poporul Lui să-şi arunce asupra Lui toate îngrijorările, de a-i aduce mai aproape de El, de a-i învăţa îndurare răbdătoare, de a le arăta şi mai mult nevoia lor de El, completa lor neajutorare şi nenorocire fără de El. ... Neliniştile ... care ne-ar răpi pacea în Domnul ar trebui alungate, însă nu în mod neglijent, ci cu inteligenţă, având în minte gândul că Isus, marele nostru Purtător-de-sarcină, ne-a invitat, da, ne-a îndemnat să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările — tot ce ne-ar tulbura pacea. El ne va face sarcina uşoară şi ne va alina necazurile. Aceasta este o încercare a credinţei ce nu poate fi trecută altfel decât prin credinţă în dragostea Lui, credinţă în făgăduinţele Lui.” R. 5509, c.1, p.2,3.

„Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Pet. 1:4

„Prin acestea — prin ascultare de ele. ... Ah, cât de minunat este că marele Creator nu numai că a binevoit săi răscumpere pe păcătoşi, ci i-a şi îndemnat, i-a atras să primească darurile şi binecuvântările Sale!” R. 3059, c.1, p.4.

„Făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ne sunt dezvăluite treptat, pe măsură ce ne dovedim credincioşi şi mergem înainte, pentru ca prin ele — prin tăria şi curajul ce ni-l inspiră — să putem fi întăriţi să alergăm astfel încât să câştigăm premiul.” C. 232, 233, p.500.

„De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, ... căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:5, 8

„El ne îndeamnă ca, pe lângă credinţa în ... făgăduinţele preţioase care ne inspiră zelul şi ne reînnoiesc curajul, să ne dăm toată silinţa ca să unim cu credinţa noastră virtutea, cunoştinţa etc. Apoi adaugă: «căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.» Cultivarea stăruitoare, neîntreruptă a acestor haruri ale ca-racterului ne va clarifica şi vederea spirituală, făcându-ne în stare să înţelegem tot mai mult Adevărul lui Dumnezeu şi astfel, «prin armele dreptăţii de lovire şi de apărare», vom putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău, vom putea câştiga victoria credinţei şi vom putea să ne întărim chemarea şi alegerea.” R. 1859, c.2, p.7,8.

„De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi lucrul acesta nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.” 2 Pet. 1:10, 11

„Putem fi siguri că nici unul din cei care sunt potriviţi pentru Împărăţie nu va fi scos afară. Despre aceştia este scris: «nimeni nu-i poate smulge din mâna Tatălui Meu»; şi: «dacă faceţi lucrul acesta (dacă ascultaţi de vocea Domnului, cultivaţi spiritul Său şi umblaţi în căile Lui) nu veţi aluneca niciodată şi (făcând aşa) vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului nostru».” R. 2257, c.2, sus.

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” 1 Ioan 1:9

„Aceste lucruri sunt scrise nu pentru a cultiva în noi gândul că putem fi surprinşi de greşeli din neglijenţă ... şi că apoi putem merge la Domnul ca să ne ierte. Dimpotrivă, aceste asigurări referitoare la favoarea divină şi la bunăvoinţa de a ne ierta, sunt desemnate să aibă asupra inimilor noastre o influenţă liniştitoare care ne va face mult mai atenţi în evitarea păcatului. ... Putem ţine o legătură atât de strânsă cu Domnul în spiritul minţilor noastre încât putem avea o părtăşie continuă cu El; iar prin mărturisirea greşelilor noastre şi căutarea iertării Lui, putem continua până la sfârşitul călătoriei noastre, curăţaţi de păcat, chiar dacă trebuie încă să ne recunoaştem imperfecţiunile cărnii.” R. 2235, c.2, p.5 şi 2236, c.2, p.2.

„Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns în adevăr desăvârşită.” 1 Ioan 2:5

„Dacă am găsit Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-L şi ţinem, în sensul de a-l respecta şi de a ne supune lui. Trebuie să ne străduim să ne adaptăm vieţile şi toate faptele noastre la acest Cuvânt. Cine păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu va constata, ca rezultat, că dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în el ... Noi credem că este posibil să avem această dragoste desăvârşită a lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi cerut ca lucrările trupului să fie desăvârşite, ne-am putea îndoi de putinţa noastră de a avea desăvârşirea. Dar, pentru că este o chestiune a inimii, este posibil să o atingem, pentru că putem fi curaţi în inimă. ... Deci, a avea această dragoste a lui Dumnezeu desăvârşită în noi ar părea să indice faptul că trebuie să avem cel mai înalt ideal — de a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu.” R. 5276, c.2, p.3,5,6.

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1

„Dacă vă daţi silinţa pentru Cuvântul lui Dumnezeu şii primiţi adevărurile într-o inimă bună, onestă şi consacrată, el va concepe în voi o asemenea iubire pentru Dumnezeu şi pentru planul Său, şi o asemenea dorinţă de a spune veştile bune, de a propovădui Evanghelia, încât aceasta va deveni după aceea tema atotcuprinzătoare a vieţii; şi aceasta nu numai că vă va separa în spirit de lume şi de mulţi creştini nominali, ci vă va duce la separarea cu totul de aceştia. Vă vor considera ciudaţi şi vă vor separa de tovărăşia lor, veţi fi dispreţuiţi şi socotiţi nebuni pentru Cristos; pentru că ei nu ne cunosc, după cum nu L-au cunoscut nici pe Domnul.” A. 347, p.1.

„Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:2, 3

„Nu cunoaştem nici un alt puct din adevăr care să aibă o influenţă mai purificatoare decât acesta la care se face referire în textul nostru — acea «binecuvântată nădejde» — apariţia Domnului nostru glorios. Această nădejde curăţeşte. «Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat» (1 Ioan 3:3). Nimeni, în afară de cei cu inima curată, nu poate nutri sincer şi cu adevărat această nădejde. ... Dragi fraţi, să ţinem bine minte întoarcerea făgăduită a Stăpânului, iar acum, în timpul «parousiei» Sale (al prezenţei Sale nevăzute), fie ca ea să aibă deplină greutate şi influenţă asupra fiecărui cuvânt şi fapt al nostru; da, chiar asupra fiecărui gând al nostru. Fie ca speranţa că în curând vom lua parte la schimbarea învierii noastre şi vom fi făcuţi asemenea Răscumpărătorului nostru iubit şi Îl vom vedea aşa cum este ... să ne revigoreze inimile, să ne deschidă buzele şi să ne întărească pentru orice datorie, privilegiu şi ocazie — de a servi Învăţătorului nostru şi casei credinţei.” R. 3193, c.2, p.1,2,4.

„Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” 1 Ioan 4:4

„Domnul oştirilor este cu noi. Făgăduinţele Lui, precum şi providenţele Lui, sunt ziduri de scăpare şi de apărare din toate părţile. Ce ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Cristos? Necazurile? Nu; ele nu vor face altceva decât să ne apropie de El; şi ne vom odihni sub îngrijirea Lui protectoare. Harul Său ne este de ajuns. Puterea Lui se manifestă în slăbiciunea noastră. Când ne simţim slabi în noi, atunci suntem tari în El. El nu ne va părăsi şi nu ne va uita niciodată.” R. 1653, c.2, p.5.

„Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este desăvârşită în noi.” 1 Ioan 4:12

„Pe măsură ce învăţăm să ne iubim unii pe alţii dragostea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în noi, dragostea adevărată, binevoitoare, pe care Domnul o porunceşte. Domnul a spus că ar trebui să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El — până acolo încât să dorim să ne dăm viaţa unii pentru alţii. Nu trebuie să iubim pe unii fraţi uneori şi pe unii fraţi tot timpul, ci trebuie să-i iubim pe toţi fraţii tot timpul; şi să trecem peste slăbiciunile şi imperfecţiunile lor, privindu-i din acel înalt punct de vedere din care-i priveşte Dumnezeu, iertându-ne unii pe alţii aşa cum Dumnezeu, pentru Cristos, a trecut cu vederea cusururile noastre. Trebuie să-i iertăm pe cei care ne greşesc aşa după cum sperăm şi credem că Dumnezeu va ierta greşelile noastre. Nimeni nu poate face parte din clasa „celor aleşi” dacă această dragoste nu este desăvârşită în El.” R. 4849, c.2, p.5.

„Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4

„Gradul succesului nostru în acest conflict (împotriva păcatului) va depinde în mare măsură de forţa credinţei şi încrederii noastre în marele Învăţător. Dacă ne simţim încrezători în înţelepciunea Lui, vom urma îndeaproape instrucţiunile Lui şi ne vom păzi inimile (minţile) cu toată atenţia. Credinţa în înţelepciunea Domnului şi în ajutorul Lui în orice vreme de nevoie ne este necesară pentru ca să putem fi complet ascultători de El. De aceea este scris că «ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră»; asta înseamnă că prin exercitarea credinţei şi a ascultării care decurge din ea vom putea ajunge biruitori şi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.” R. 2249, c.2, p.1.

„Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18

„Dacă îşi păzesc inimile Cel Rău nu se va atinge de ei, nu-i va răni, nu-i va vătăma. Atacurile lui pot servi ca probe, ele pot fi permise de Dumnezeu ca să lucreze în ei «mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă»; însă Adversarul nu poate să le facă nici un rău pentru că ei aparţin lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a garantat că va apăra, în sensul cel mai înalt, cele mai bune interese ale tuturor celor care şi-au predat Lui inimile printr-o consacrare deplină.” R. 4660, c.2, p.3.

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10

„Nu este suficient să facem o consacrare deplină, nu este suficient ca numai pentru un timp să luptăm lupta cea bună. Într-adevăr, nu este suficient! Dumnezeu nu-i acceptă în Împărăţie pe cei care au fost cândva credincioşi. El îi doreşte pe cei care au fost cândva credincioşi, care au fost după aceea credincioşi şi care sunt întotdeauna credincioşi! El doreşte să-i aibă în clasa Împărăţiei pe cei în care poate avea încredere absolută, pe cei cărora să le poată da în siguranţă gloria, onoarea şi nemurirea pe care El le-a promis celor credincioşi. Dar înainte ca ei să primească această mare răsplată şi înălţare trebuie să fie încercaţi şi dovediţi în întregime.” R. 5594, c.2, p.3.

„Cel care va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Apoc. 2:11

„Mintea umană ameţeşte în străduinţa sa de a înţelege o asemenea înălţime a slavei, însă cei ale căror inimi sunt profund îndrăgostite de Domnul pot aprecia favoarea nespus de mare de a fi invitaţi să fie preaiubita Mireasă a lui Cristos, de a fi făcuţi asemenea Lui şi de a fi în prezenţa Sa glorioasă de-a pururi. Este un har uimitor! Iar uimirea ne creşte când ne gândim la marea înălţare a lui Cristos, chiar deasupra slavei pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi existat lumea — slava persoanei care este reprezentarea exactă a Fiinţei Tatălui, slava bogăţiei care aşează întregul univers la picioarele Lui — ca «moştenitorul tuturor lucrurilor», slava puterii, a toată puterea în cer şi pe pământ, slava slujbei, de asemenea, care este a doua după cea a Lui Iehova — marele Împărat al universului — (1 Cor. 15:27,28) şi gloria caracterului care luminează cu toată strălucirea purităţii ei perfecte.” R. 1262, c.1, p.6.

„Celui care va birui îi voi da din mana ascunsă; şi-i voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” Apoc. 2:17

„Piatra albă reprezintă un semn preţios al iubirii Domnului, iar noul nume scris pe piatră sugerează numele Mirelui. Această declaraţie indică o cunoştinţă specială cu Regele regilor, secretă între El şi individ. Biruitorii nu vor fi recunoscuţi numai ca şi clasă — clasa Miresei — ci fiecare va primi favoarea personală a Domnului. Nimeni, în afară de el şi Rege, nu ştie despre acest lucru. Este o prietenie individuală şi personală între Domnul şi biruitori, despre care se poate spune că primesc semnul de identificare — piatra albă antitipică — acum în această viaţă. Acest semn este pecetluirea cu Spiritul Sfânt prin care Domnul îi identifică pe cei biruitori. ... Pecetluirea deplină cu Spiritul Sfânt va fi dată la înviere. ... Atunci vom şti pe deplin numele prin care Domnul ne va cunoaşte şi prin care noi Îl vom cunoaşte pe El în eternitate.” R. 5113, la mijloc.

„Cel care va birui va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărtu-risi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea înge-rilor Săi.” Apoc. 3:5

„Biblia menţionează două cărţi ale vieţii — una aparţinând timpului prezent, iar cealaltă Vârstei Milenare. ... Cartea specială a Vieţii care este deschisă în prezent este cea în care sunt scrise numele tuturor biruitorilor Vârstei Evanghelice. ... Această carte a fost scrisă de-a lungul vârstei prezente. Aceasta înseamnă că cei ale căror nume sunt scrise în ea sunt nu numai membri ai familiei lui Dumnezeu, ci şi membri ai clasei Mireasă. Pentru a-şi menţine această poziţie ei trebuie să fie biruitori. ... Nu putem fi siguri dacă în acest text este inclusă şi marea mulţime. Dintr-un anumit punct de vedere s-ar părea ca şi cum ei ar fi incluşi, dar dintr-un alt punct de vedere s-ar părea că nu pot fi incluşi. Este bine să nu fixăm prea categoric acest lucru în minţile noastre, ci să aşteptăm să vedem care este intenţia Domnului.” R. 5377, c.1, p.8 şi c.2, p.2,3.

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.” Apoc. 3:10

„«Cuvântul răbdării Mele» sau răbdarea pe care o dă Cuvântul Meu. ... Cuvântul «răbdare» conţine gândul îndurării (suportării) răului cu voioşie, bucurie, răbdare. ... O asemenea dezvoltare a inimii şi a caracterului care se manifestă prin îndurarea răului sau suferinţei cu mulţumire, fără răzvrătirea voinţei, cu deplină acceptare a înţelepciunii şi iubirii divine. ... Dacă a fost vreodată nevoie de îndurare răbdătoare, acuma este; dacă a fost vreodată adevărat că «prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre», acuma este. Cei care aleargă în cursă în mod acceptabil şi care posedă această îndurare răbdătoare vor fi capabili să stea în picioare în această zi rea şi nimeni alcineva.” R. 2790, c.2, p.6 şi 2792, c.1, p.6; c.2, p.1.

„Pe cel care va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Apoc. 3:12

„Dumnezeu propune un nume nou poporului Său — Bisericii Sale — Miresei, soţiei Mielului. După cum Isus a fost numele Domnului nostru şi El a devenit Cristosul, Mesia, tot aşa, toţi cei care devin membri ai corpului Său vin sub noul Lui nume, sunt recunoscuţi de Domnul şi se pot recunoaşte unii pe alţii ca membri ai Cristosului (Apoc. 3:12); Domnul, vorbind în mod profetic despre Cristos, spune: «iată Numele pe care I-l vor da: «Domnul, dreptatea lui Iehova!»» (Ier. 23:6); iar referitor la Mireasa lui Cristos, citim: «iată cum o vor numi: «dreptatea lui Iehova»» (Ier. 33:16). Numele Mirelui este dat Miresei Sale — «ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu». Şi celor care vor primi acest nume nou, putem fi siguri, tuturor li se va cere să demonstreze că sunt biruitori.” R. 3970, c.2, p.3.

„Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, Eu voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Apoc. 3:20

„Aceasta este răsplata specială a celor care aleargă în cursă cu îndurare răbdătoare în timpul prezent, în perioada laodiceană; dacă nu am avut privilegiul de a scăpa de ora ispitei, este privilegiul nostru de a avea o binecuvântare specială compensatoare, ca rezultat al faptului că trăim în timpul prezenţei Domnului nostru. Noi putem avea părtăşia Lui, îndrumarea Lui, hrana spirituală pe care El o împarte şi care este «hrană la timp potrivit», într-un fel şi într-o măsură în care nici unul dintre credincioşii perioadelor trecute nu s-au bucurat. Dar, aşa după cum ne-am putea aştepta, această favoare maximă este contrabalansată de subtilitatea şi asprimea încercărilor acestei ore a ispitei care vine peste întreaga lume.” R. 2792, c.1, p.6.

„Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.” Apoc. 3:21

„În cursul acestei perioade de seceriş am avut multe şi grele izbucniri de împotrivire şi, fără îndoială, vor urma şi încercări mai severe. Dar cei care le depăşesc cu credinţă biruitoare — care îndură cu răbdare, care cultivă spiritul lui Cristos împreună cu roadele şi harurile sale şi care mai bine luptă cu vitejie lupta cea bună a credinţei decât să dezerteze de pe câmpul de luptă — aceştia vor fi «biruitorii» cărora le vor fi daţi laurii victoriei când ziua încoronării va fi sosit.” R. 1656, c.2, p.3.