Cuvântul „martir” înseamna martor si este folosit îndeosebi pentru cei care marturisesc cu credinciosie cauza Domnului, platind pret de suferinta sau moarte. Abel are distinctia de a fi primul martir al lui Dumnezeu. Este de remarcat ca aproape toti martirii au suferit din partea „fratilor”. Isus si apostolii au fost persecutati mai ales de catre fratii evrei, partasi acelorasi sperante si fagaduinte binecuvântate (Ioan 16:2, 3). Ce ciudat ca asa trebuie sa fie!

La fel în Veacul Evanghelic, crestinii au suferit martiriu din partea semenilor crestini. Astfel au prezis Scripturile, zicând: „Iata ce zic fratii vostri, care va urasc si va izgonesc din cauza Numelui Meu: «DOMNUL sa fie slavit si sa va vedem bucuria!» Dar ei vor ramâne de rusine!” Fiecare martir, dupa credinciosia sa, va primi la urma o coroana a vietii, în timp ce toti persecutorii vor ramâne de rusine.

Pacatul si moartea au domnit mai bine de patru mii de ani, înainte ca Dumnezeu sa-Si trimita Fiul în lume ca Rascumparator si Eliberator. Rascumparatorul o va elibera din robia pacatului si mortii, dar El nu putea face acest lucru decât daca întâi platea pedeapsa mortii - murind, Cel drept pentru cei nedrepti. În cei patru mii de ani s-au dat din când în când fagaduinte vagi. Dar împlinirea lor a început numai când a aparut Isus. Chiar si acele fagaduinte vagi erau limitate numai la poporul evreu. Popoarele din afara, pagânii, n-au avut nici o fagaduinta de relatie cu Dumnezeu. Ei erau pacatosi condamnati si nu li s-a dat nici o speranta. Cum spune Sf. Pavel, erau fara speranta - „fara drept de cetatenie în Israel, straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde si fara Dumnezeu în lume”. Efes. 2:12.

Conform Sfântului Pavel, pacatul si moartea domnesc de sase mii de ani. Crestinii se mai roaga înca pentru binecuvântata Zi a lui Mesia, ca Satan sa fie legat. Atunci binecuvântarea va înlocui pacatul, tristetea si moartea. Apoc. 21:4.