Prima moarte din familia lui Adam trebuie sa fi aruncat asupra ei o umbra grea. Speranta din fagaduinta divina, ca Samânta femeii va zdrobi capul sarpelui, s-a stins pentru un timp. Apoi s-a nascut Set. Numele lui arata speranta parintilor ca el va fi omul promis de Domnul - nevazând ca Cel fagaduit va fi Mesia, care va veni mult mai târziu si a carui lucrare o mai asteapta lumea înca.

Chiar daca spunem ca aceasta este prima moarte, sa nu uitam ca din punct de vedere divin, Adam si rasa lui erau deja morti, asa încât nimeni nu-si poate recâstiga viata vesnica decât prin opera Mântuitorului, de ispasire a pacatului.

Actualmente îîn 1914 - n. e.s populatia lumii este de un miliard sase sute de milioane, în fiecare zi murind nouazeci de mii.

Este fara îndoiala o fericire pentru rasa noastra decazuta ca noi nu putem aprecia adânc durerile si necazurile altora. Fiecare individ, fiecare familie are parte de necazuri, cam cât poate suporta. De fapt, bine a cântat poetul, dându-si seama ca exteriorizarea durerii este o nechibzuinta:

„Mergi si îngroapa-ti tristetea
De care lumea-si are a ei parte,
Mergi si adânc o îngroapa,
Mergi si cu grija o ascunde”.

Speranta, bucuria si pacea ne vin prin fagaduinta divina ca va veni timpul când nu va mai fi necaz, moarte, pacat, durere. Împaratia lui Mesia va birui pacatul si moartea, si va lucra pentru ca voia lui Dumnezeu sa se faca tot atât de deplin pe Pamânt cum se face acum în ceruri. Mat. 6:9, 10.

Experientele noastre cu pacatul si pedeapsa lui ar trebui sa ne faca compatimitori. Noi n-ar trebui sa facem nimic spre a le mari altora necazul, ci spre a-l usura. Cuvintele lui Isus ating aceasta coarda a compatimirii: „Veniti la Mine toti cei truditi si împovarati si Eu va voi da odihna”. Nu exista alta odihna pentru cei cu inima ostenita, decât în unirea cu Cristos.