Orice ar spune scriitorii neinspirati spre a-l condamna pe Iacov, scriitorii inspirati ai Bibliei nu spun nimic condamnabil despre el, ci spun multe spre lauda lui. Credinta lui a fost în mod special laudata.

Iacov a fost mostenitorul recunoscut al marelui Legamânt facut de Dumnezeu cu bunicul sau, Avraam. Fagaduinta a fost atât de importanta si credinta în ea atât de necesara, încât Dumnezeu a întarit-o mai târziu prin juramântul Sau. Întelepciunea divina aratase mai dinainte ca binecuvântarea nu va veni prin Ismael, ci prin Isaac. Gen. 21:12.

Sf. Pavel spune ca decizia divina fusese luata înainte ca Iacov sau Esau sa faca ceva legat de alegere. Dumnezeu preorânduise ca binecuvântarea sa vina prin Avraam, Isaac, Iacov si familia lui Iacov, fiii lui Israel. Rom. 9:11, 12.

Esau iubea placerile si sportul. Iacov, fratele lui geaman, nascut cu o clipa mai târziu, iubea Fagaduinta Avraamica si socotea toate bunurile pamântesti fara valoare în comparatie cu obtinerea acelui premiu. Într-o zi amândoi erau flamânzi; Iacov îsi pregatise o mâncare, dar în loc sa-i dea fratelui sau jumatate, el i-a oferit-o toata în schimbul mostenirii fagaduintei facute lui Avraam. Esau a acceptat bucuros, apreciind ca mâncarea era mai pretioasa decât o fagaduinta care parea ca nu se va împlini niciodata. Gen. 25:31-34.

Mama lui Iacov, cunoscând lipsa de caracter a lui Esau, a tras concluzia ca Iacov, cumparându-si dreptul de întâi-nascut, s-ar putea da drept Esau si ar putea obtine binecuvântarea. Ea stia ca aceasta însemna pentru el pierderea casei si primejduirea vietii. Fugind de acasa, Iacov s-a culcat noaptea lânga drum si a visat o scara care pornea de la piatra sa de capatâi si ajungea pâna la cer, iar îngerii urcau si coborau pe ea. Visul reprezenta împlinirea Legamântului Avraamic, care-l interesa mult pe Iacov, restabilirea pacii si legaturii între Cer si Pamânt.