Moise si Aaron i-au dus de mai multe ori lui faraon mesajul lui Dumnezeu, „Lasa pe poporul Meu sa plece!” De mai multe ori au fost trimise pedepse pentru ca faraon a refuzat sa-i lase sa plece. De fiecare data faraon a spus ca daca plagile ar fi oprite i-ar lasa sa plece si de fiecare data si-a calcat cuvântul. Scripturile spun: „Te-am lasat sa ramâi în picioare îpe faraons, ca sa se vada în tine puterea Mea”. Se poate interpreta ca Dumnezeu ar fi putut ridica un alt print pe tronul Egiptului. El însa a favorizat pe acest faraon anume datorita încapatânarii sale mari, îndaratniciei si egoismului.

Scriptura declara ca Dumnezeu a împietrit inima lui faraon. Explicatia este ca bunatatea lui Dumnezeu i-a împietrit inima. Bunatatea si generozitatea divina s-au aratat prin retragerea plagilor de îndata ce faraon promitea sa faca bine. Aceasta, în loc sa-l îndemne la iubire si ascultare, i-a crescut încapatânarea. Dupa ce fiecare plaga trecea, îsi zicea ca celelalte nu puteau fi mai rele. A platit scump pentru sfidarea sa. Exod. 4:21; 7:3; 14:4.

Plaga a zecea a fost decisiva. Întâii-nascuti egipteni au murit, dar întâii-nascuti israeliti, fiind sub sângele stropit, au fost în siguranta. Dumnezeu a ilustrat astfel „Biserica întâilor-nascuti”, care sunt „chemati” acum din lume. Dupa glorificarea lor prin Întâia Înviere, ei vor fi „preotimea împarateasca”, leviti spirituali, care sa binecuvânteze întregul Israel, iar prin Israel toate familiile Pamântului.

Studentii Bibliei cred ca noaptea Pastelui de atunci a simbolizat Veacul Evanghelic ce tine de aproape doua mii de ani, când cei conceputi de spirit, Biserica întâilor-nascuti, sunt crutati sau salvati într-un mod special, sunt facuti partasi firii dumnezeiesti si participanti în Împaratia Mesianica la binecuvântarea celor nascuti mai târziu, în timpul Domniei lui Mesia. Sângele stropit pe pragul si pe stâlpii usii simbolizeaza credinta în sângele lui Cristos.