ODIHNA CINCIZECIMII

Pag. 71


ODIHNA CINCIZECIMII



Cincizecimea, ziua a cincizecea, era ziua jubiliara, dupa cum si anul al cincizecilea era anul jubiliar. Ziua a cincizecea urma ciclului zilelor de sabat (7x7=49), dupa cum si anul jubiliar urma ciclului anilor de sabat (7x7=49). Dupa cum antitipul zilei jubiliare i-a introdus pe credinciosi în odihna credintei la Cincizecime, tot asa antitipul anului jubiliar va introduce lumea în glorioasa odihna din Împaratia lui Mesia si în relatia Noului Legamânt cu Dumnezeu. Astfel explica Sf. Pavel: „Noi care am crezut intram în odihna”. Toti care sunt cu adevarat ai lui Cristos pot avea o odihna de sabat prin credinta si pot avea încredere tot timpul, nu numai în ziua a saptea sau în ziua întâi. Pentru ei fiecare zi este o zi de odihna prin credinta în sacrificiul lui Cristos - un sabat pentru suflet - simbol al odihnei ceresti.

Nimeni n-a putut intra în aceasta odihna de sabat pâna când Isus a deschis calea. Moartea Lui a fost necesara ca pret de rascumparare pentru om. Învierea Lui a fost necesara pentru a putea aplica acel pret pentru noi. El S-a înaltat pentru a Se înfatisa înaintea lui Dumnezeu ca Avocat pentru ucenicii Sai. El le atribuie meritul pentru a le acoperi imperfectiunile si pentru a face ca sacrificiul lor sa fie acceptabil pentru Dumnezeu, ca ei sa poata suferi cu El si sa fie slaviti cu El. Pentru credinciosi ramâne o odihna înca mai completa - care va fi obtinuta prin schimbarea învierii. Evr. 4:3, 9, 11.

Sub îndrumarea lui Isus, apostolii, urmasii Lui, urmau sa-si înceapa lucrarea numai dupa primirea binecuvântarii de la Cincizecime - Spiritul sfânt - dovada acceptarii lor ca fii ai lui Dumnezeu. Singurul lucru pe care l-au facut înainte de a fi acceptati a fost alegerea unui succesor al lui Iuda; dar, evident, Dumnezeu n-a recunoscut alegerea lor. La timpul cuvenit Dumnezeu a adus în fata pe Sf. Pavel pentru a fi al doisprezecelea apostol - una din pietrele de temelie ale Noului Ierusalim (Apoc. 21:14). Eroarea de a presupune ca apostolii au avut ca succesori pe episcopii Bisericii a fost una costisitoare. Aceasta a dus si la alte erori grave.



Pag. 73