Toti crestinii spun ca în trecut au fost învatate doctrine eronate care nu pot fi sustinute în lumina mai clara a zilelor noastre. Toti se bucura în spiritul unei mai mari unitati care se raspândeste printre crestinii diferitelor denominatii - catolici si protestanti. Cum a ajuns crestinatatea într-o stare atât de cetoasa încât urmasii lui Isus sa considere ca prin torturarea semenilor lor Îl onoreaza pe Dumnezeu? În unanimitate, studentii Bibliei par sa ajunga la concluzia ca dificultatea a început cu doctrina succesiunii apostolice - doctrina conform careia episcopii Bisericii erau apostoli, inspirati în acelasi sens ca si Cei Doisprezece.

Papa Pius al X-lea îsi da seama ca oamenii nu mai privesc pe episcopi ca autoritate inspirata si succesori în functia apostolilor. Evident, el nefiind de acord, recent a poruncit ca Romano-catolicii sa fie instruiti sa studieze Biblia si astfel sa vina sub influenta învataturilor celor doisprezece apostoli inspirati. Toti vad cu timpul ca cei doisprezece Apostoli ai Mielului (Sf. Pavel luând locul lui Iuda) sunt singurele autoritati inspirate divin pentru Biserica.

Biserica, dupa moartea apostolilor, neavând avantaje cum sunt Biblia si educatia, a privit cu prea mare încredere spre episcopii sau pastorii lor, care însa nu erau autorizati prin inspiratie divina ca si Cei Doisprezece. Dupa doua sute de ani greseala a fost partial recunoscuta si s-a facut o încercare de a fi îndreptata, dar în directie gresita. S-a aflat ca diferitii episcopi învatau doctrine mult diferite, contradictorii. S-a înteles ca aceste contradictii nu erau inspirate de Spiritul sfânt. Împaratul Constantin (nebotezat) a convocat Conciliul Niceean al tuturor „episcopilor apostolici”, la Niceea, în 325 d. Cr. Cam o treime, 384, au venit. Acestora li s-a poruncit sa decida asupra unui crez. Au avut discutii aprinse luni de zile. Apoi împaratul a decis si astfel a luat fiinta Crezul Niceean. Edictul împaratului a fost în sensul ca oricine nu era de acord cu acest crez trebuia sa fie exilat.