Cam pe vremea când Martin Luther a început sa studieze Noul Testament si a fost uimit de simplitatea lui - si când a înteles marele adevar biblic despre îndreptatirea prin credinta - l-a întâlnit pe Tetzel. Aceasta întâlnire a avut ca efect întarirea convingerii ca în credinta si spiritul Bisericii se strecurasera treptat erori mari. Tetzel vindea indulgente cu autoritatea papei. Câstigul urma sa se foloseasca pentru terminarea catedralei Sf. Petru din Roma.

Tetzel poate sa-si fi depasit sau nu autoritatea, dar relatarea este ca el a propovaduit, nu meritul sacrificiului lui Cristos, ci puterea papei si a sa proprie, ca agent al lui spunând: Aveti prieteni în purgatoriu care sufera pentru diferite pacate. Papa are putere sa-i elibereze; eu sunt agentul lui. Cei care doneaza în acest fond sa puna banii în aceasta cutie si sa fie siguri ca în momentul când fac acest lucru prietenii lor sunt eliberati de suferintele purgatoriului.

Chiar daca era catolic si credea în purgatoriu, Luther n-a putut tolera o asemenea afacere comerciala, ca harul lui Dumnezeu se putea cumpara cu bani. El l-a denuntat viguros pe Tetzel.

Dupa câte stim noi, vinderea publica a indulgentelor a fost oprita în cele mai multe tari civilizate, dar pâna recent în Mexic pe mesele multor biserici erau expuse indulgente, specificând diferite pacate si nelegiuiri care aveau fixat pretul.

Protestantii si unii catolici au presupus ca aceste indulgente permit a pacatui. Biserica Romei însa pretinde ca ea niciodata n-a scos permise de a pacatui, ci numai o anumita iertare de suferintele purgatoriului.

Astazi printre cei care studiaza Biblia pare sa fie în crestere convingerea ca Biblia învata ca în moarte nu exista cunostinta - ca în dimineata învierii, momentul trezirii îl va conecta la gândul cu care a murit. Textele ca dovezi pentru purgatoriu ei le aplica la sfinti în aceasta viata, la „loviturile” lumii în veacul viitor si la „timpul de necaz”.