“Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară." — Matei 11:28-30

Jugul este un simbol al robiei şi al subjugării, şi în lume toţi sunt în vreun fel de jug — jug politic sau social, jug financiar sau comercial, jugul păcatului, al egoismului, al mândriei etc., etc. Omul care este în jugul politic îl consideră foarte greu. El este ocupat zi şi noapte plănuind, uneltind şi lucrând pentru funcţie, studiind toate şiretlicurile politicii lumeşti ca să câştige prietenia alegătorilor, cheltuind timp, bani, gândire şi concentrându-şi toate puterile pentru afacerea riscantă a căutării funcţiei, care, dacă-i reuşeşte, îi aduce numai o mulţime de griji şi îl expune unei armate de duşmani din partea opoziţiei, care adesea sunt gata să-i ponegrească caracterul, la cea mai mică provocare.

Cei care se află în jugul financiar sau comercial la fel sunt apăsaţi. Ei muncesc mult şi greu; ei proiectează, plănuiesc şi născocesc, se agită şi se îngrijorează să ajungă bogaţi, şi făcând aşa cad într-o capcană care îi privează de adevărata fericire pe care bogăţia nu o poate aduce.

Cei care sunt sub jugul social trudesc din greu şi sacrifică mult ca să satisfacă cerinţele pe care le are societatea de la ei. Puţini din pătura mai joasă a societăţii ştiu cât de împovorător este acest jug asupra celor bogaţi şi în special asupra celor care concurează cu alţii care sunt în situaţie mai bună. Femeile se epuizează în acest serviciu nesatisfăcător, în timp ce soţii şi taţii sunt împinşi la disperare şi ruină încercând să facă faţă cheltuielilor financiare. Jugurile mândriei, ale egoismului şi ale păcatului de tot felul sunt într-adevăr juguri grele, şi poverile lor sunt apăsătoare. În această zi rea este cu neputinţă să scuturăm toate jugurile şi să ne eliberăm de toate poverile. Prinţul acestei lumi, Satan, a impus deja asupra tuturor jugul păcatului. Şi nimeni nu este în stare să ne elibereze din acest jug şi din cătuşele lui, numai Cristos, care la timpul Său potrivit şi în felul Său va face aceasta pentru toţi care vor veni la El prin credinţă şi pocăinţă.

Deşi scopul lui Cristos este, ca în cele din urmă, să-i elibereze pe toţi aceştia de toate jugurile şi să-i uşureze de orice povară, El vede că ei încă nu sunt în stare să exercite şi să se bucure de libertatea slăvită a fiilor lui Dumnezeu; şi astfel, prin disciplinare şi instruire, El intenţionează să-i aducă la acea stare. Prin urmare, cei ce vreau să fie scăpaţi acum de sub jugurile împovărătoare ale păcatului şi ale ordinii generale actuale a lucrurilor, trebuie să se supună cu totul lui Cristos — să ia jugul Lui asupra lor. Şi El invită pe toţi care au ajuns să simtă şi să înţeleagă disconfortul altor juguri şi greutatea altor poveri, să vină la El pentru odihnă şi eliberare.

Cu o simpatie iubitoare, pentru toţi care sunt apăsaţi şi mâhniţi, El zice: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră" etc. Cu miile au răspuns la acestă invitaţie binevoitoare, şi ei mărturisesc nu în cuvinte nesigure despre jugul uşor al lui Cristos şi despre binecuvântarea odihnei Sale promise. Şi totuşi odihna nu este aceea a prosperităţii generale pământeşti şi a libertăţii de grijă şi trudă şi de toate constrângerile.

Privind la experienţele apostolului Pavel, puţini ar spune că jugul lui Cristos care era pe umerii săi a fost un jug uşor, sau că sarcina pe care o purta în lucrarea lui Cristos a fost uşoară. Dar, evident, el a gândit aşa fiindcă el a considerat un privilegiu de mare preţ să îndure greutăţi ca bun ostaş al lui Cristos. El a suferit bucuros pierderea tuturor lucrurilor şi le-a socotit ca gunoaie, numai ca să poată câştiga pe Cristos şi să fie găsit în El. Pavel s-a bucurat să fie făcut părtaş al suferinţelor Sale, ca să poată fi făcut părtaş cu El şi la gloria Sa, şi să ia parte cu El la lucrarea binecuvântată a Împărăţiei Sale.

Binecuvântată lucrare! Pavel se mândrea în vederea unei asemenea misiuni viitoare şi s-a grăbit să arate că în mintea lui era gata pentru ea, dedicându-şi viaţa aici, plin de zel şi energie în serviciul Domnului pe linia indicată în planul divin. El a luat asupra sa jugul lui Cristos: n-a încercat să se conducă singur, ci umilit s-a supus lui Cristos, şi cu supunere a urmat conducerea Lui oriunde l-a dus — fie în închisoare şi în butuci, fie în bătăi publice înjositoare sau lovituri cu pietre care l-au lăsat aproape mort, în naufragiu, în primejdii pe uscat şi pe mare, printre duşmani păgâni sau printre fraţi falşi, în muncă epuizantă şi în trudă dureroasă, şi câte altele. Şi totuşi Pavel a considerat această povară a lui Cristos ca una uşoară şi jugul lui ca un jug uşor. El a vorbit despre încercările sale ca de nişte suferinţe uşoare şi a spus că s-a bucurat în necazuri; cu spatele zdrobit şi cu picioarele fixate în butuci, în fundul unei mizerabile închisori, Pavel şi Sila s-au bucurat şi au cântat laudă lui Dumnezeu.

Ştefan a avut aceeaşi linişte şi bucurie chiar în timp ce duşmanii lui îl omorau cu pietre; şi multe alte mii de sfinţi ai lui Dumnezeu pot mărturisi acelaşi lucru — în mijlocul sărăciei, a bolii, a suferinţei, a ispitei, înconjuraţi de vrăjmaşi şi chiar în flăcările persecuţiilor violente. De unde vine aceasta, sau cum sunt odihna şi chiar bucuria compatibile cu astfel de condiţii? Răspunsul este: această odihnă este o odihnă a minţii: “Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine". Binecuvântarea acestei odihne nu o poate cunoaşte nimeni până când n-a trăit experienţa ei. Şi valoarea ei n-o poate cunoaşte nimeni până când n-a fost pus la probele suferinţei.

Domnul ne dă cheia acestei odihne în cuvintele: “şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima". Într-adevăr, în spiritul blând şi liniştit este secretul odihnei. A fi blând înseamnă a cultiva darul răbdării, al supunerii iubitoare la voinţa lui Dumnezeu, al încrederii statornice în iubirea, în grija Sa, în înţelepciunea sfatului Său călăuzitor şi a providenţelor Sale conducătoare, şi a urma stăruitor această cale, prin reputaţie rea sau bună, prin împrejurări favorabile sau nefavorabile.

Fiii iubiţi ai lui Dumnezeu să se străduiască tot mai mult să imite spiritul blând şi liniştit al lui Cristos, acceptând providenţele lui Dumnezeu, ascultând de poruncile şi conducerea Lui aşa cum a făcut Domnul, înarmaţi cu puterea pe care numai El o poate da şi vrea s-o dea acelora care iau jugul Lui şi învaţă de la El.

Turnul de Veghere din 15. 04. 1896 [1961]