“Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi fiindcă este domnul tău, adoră-l." — Psalmul 45:10, 11

Frumoasa imagine din textul şi contextul nostru se referă la Biserica aleasă în acest Veac Evanghelic, care este ilustrată aici ca o Logodnică, Mireasa şi în sfârşit Soţia marelui Împărat, Emanuel. Scripturile conţin peste tot această imagine a Bisericii. Să observăm, de exemplu, cuvintele apostolului către Biserica din timpul său: “… v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată." (2 Corinteni 11:2). Să mai observăm cuvintele lui Ioan Botezătorul: “Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, s-a împlinit." (Ioan 3:29). Vorbitorul nu se indentifică pe sine cu clasa Miresei, şi aceasta în mod potrivit, pentru că Domnul nostru zice că Ioan Botezătorul a fost cel din urmă dintre profeţi; el a aparţinut Casei Servitorilor şi a fost un membru credincios al ei, însă el n-a intrat sub privilegiul evanghelic al binecuvântării Cincizecimii, care a urmat lucrării de răscumpărare a Domnului nostru. Despre el Domnul nostru spune: “Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el." (Luca 7:28). Cu alte cuvinte, Domnul nostru ne asigură că cea mai mică poziţie în clasa Bisericii, în clasa Miresei care se alege în cursul acestui Veac, este o onoare mai mare decât aceea care aparţine chiar celor mai nobili din dispensaţiile anterioare.

Lipsa de a remarca relaţiile dispensaţionale ale lui Dumnezeu cu patriarhii din naţiunea evreiască şi cu Biserica Evanghelică, a împiedicat pe mulţi din poporul Domnului să facă progrese în studiul Cuvântului; şi a sosit timpul ca toţi să se trezească în privinţa acestui fapt şi să-şi dea seama că diferitelor dispensaţii sau epoci le aparţin diferite trăsături ale planului divin, şi că toate acestea lucrează împreună pentru marea împlinire a scopurilor slăvite ale lui Dumnezeu, despre care apostolul scrie: “pentru administrarea plinătăţii timpurilor, spre a uni în Hristos toate lucrurile care sunt în ceruri şi lucrurile care sunt pe pământ." (Efeseni 1:10). Această mare lucrare încă nu este împlinită. Oştile îngereşti aduc într-adevăr închinare şi ascultare slăvitului Fiu al lui Dumnezeu. Dintre oameni, o “turmă mică" de urmaşi în urmele lui Isus, Îl preamăreşte şi-L onorează astfel ca Rege al regilor şi Domn al domnilor. Dar în privinţa maselor omenirii, atât cei vii cât şi cei morţi, nici n-au auzit vreodată de numele Său, sau n-au cunoscut harul lui Dumnezeu dat prin El.

Însă potrivit Cuvântului Domnului, toţi aceştia trebuie să audă şi să cunoască şi să aibă ocazia mântuirii prin Cristos — “la timpul potrivit". Acel timp potrivit este Veacul viitor sau noua epocă numită Mileniu, marea zi de o mie de ani pe care Dumnezeu a hotărât-o pentru încercarea sau judecarea lumii, după cum citim: “… pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit". (Fapte. 17:31). Dar înainte de această zi, rânduită, El a chemat din lume o clasă specială compusă din aceia care au auzul şi ochiul credinţei, pentru ca astfel să aleagă pe Mireasa lui Cristos, ca să fie moştenitoare împreună cu El în Împărăţia Sa şi asociata Lui în acea slăvită lucrare de binecuvântare a tuturor familiilor de pe pământ, dându-le tuturor ocazie de încercare sau judecată — o cunoştinţă a adevărului şi o ocazie de a-şi arăta voinţa să asculte de acesta.

Veşmintele de Mireasă

Contextul nostru zice (versetul 13): “… ea poartă o haină ţesută cu aur". Dar aceasta o descrie ca mireasă când toate încercările, greutăţile şi probele vor fi trecut cu succes şi ea va fi acceptată ca aceea cu adevărat aleasă, ca să fie asociată pe veci cu Domnul ei şi părtaşă la gloria Lui. În Scriptură simbolul aurului este folosit ca să reprezinte natura divină. De aceea, ilustraţia în ansamblu ne învaţă că atunci când Regele regilor Îşi va prezenta Mireasa înaintea Tatălui ceresc, la sfârşitul acestui Veac, după glorificarea ei prin întâia înviere, ea va avea natură divină — adică “slavă, cinste şi neputrezire" (Romani 2:7).

Acesta va fi rezultatul, după cum ne asigură apostolul Petru. Vorbind despre promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu pentru această clasă a Miresei, el zice că Dumnezeu “… ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să ne facem părtaşi firii dumnezeişti" (2 Petru 1:4). Noi nu primim această natură divină sau acest veşmânt de aur în viaţa actuală; nemurirea noastră este o speranţă şi nu o realitate. După cum zice apostolul, noi “căutăm slavă, cinste şi neputrezire". Ce greu este pentru noi să înţelegem gândul că marele Creator, care doreşte ca această “turmă mică" să fie asociată cu Fiul Său la marea lucrare a Veacului Milenar, binecuvântarea tuturor familiilor de pe pământ, nu a invitat pe sfinţii Săi îngeri, ci, în loc de aceasta, El a trimis invitaţia la neamul nostru omenesc decăzut, la aceia dintre membrii săi care au urechi de auzit şi inimi care să răspundă la chemarea acestui Veac Evanghelic — pentru a umbla pe calea îngustă în urmele Mântuitorului nostru!

Nu ne mirăm când apostolul zice că deşi avem asigurarea că suntem fii ai lui Dumnezeu, şi deşi aceasta înseamnă că vom fi moştenitori ai lui Dumnezeu, totuşi nu s-a arătat încă ce vom fi, ce mari vom fi. Acesta este un lucru prea uimitor pentru a fi înţeles de noi; prea uimitor chiar şi pentru a fi descris în Scripturi. De aceea, singura informaţie ce ni s-a dat este aceea că atunci când Domnul nostru Isus Se va arăta la a doua Sa venire în putere şi glorie mare, schimbarea prin întâia înviere o va face pe “turma îSaş mică" credincioasă asemenea Lui, pentru ca ei să-L poată vedea aşa cum este — nu cum a fost — şi să aibă parte de gloria Lui; deoarece carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, deşi toată carnea va vedea mântuirea lui Dumnezeu, va simţi binecuvântările care vor curge de la această Împărăţie Milenară şi vor fi beneficiari ai favorurilor divine care vor fi atunci revărsate peste toată carnea cu mână generoasă şi cu rezultate binecuvântate. — 1 Cor. 15:50; Is. 40:5.

Însă contextul spune mai mult cu privire la veşmântul acesta. Să observăm (versetul 14): “Ea va fi adusă la împărat, în haine de broderie". Cuvântul “adusă" se aplică foarte bine la viaţa actuală. În tot cursul acestui Veac Evanghelic, de la Cincizecime până acum, Domnul a folosit diferite mijloace ca să cheme afară din lume pe acest popor deosebit; şi prin felurite mijloace El i-a condus din har în har, din cunoştinţă în cunoştinţă, şi i-a schimbat din salvă în slavă, ca să-i pregătească pentru acceptarea lor finală, la întâia înviere, cu veşminte de aur — glorie, onoare şi nemurire.

Faptul acesta corespunde întocmai cu ceea ce descriu Scripturile, că tuturor celor acceptaţi de Domnul în decursul acestui Veac Evanghelic li s-a acordat o haină de nuntă curată şi albă, de “in subţire, strălucitor şi curat. Inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor." (Apocalipsa 19:8). Haina aceasta reprezintă în mod simbolic îndreptăţirea, acoperirea neajunsurilor noastre; şi este o haină de nuntă pentru că ea formează temeiul acceptării noastre finale de către Domnul la sfârşitul acestui Veac, când va veni căsătoria Mielului. Aceştia logodiţi sunt preveniţi că ceea ce vor face cu haina va decide dacă ei vor face parte în cele din urmă din clasa Miresei sau nu: 1) Ei trebuie să-şi păstreze veşmintele nepătate de lume (Iacov 1:27), şi 2) trebuie să le brodeze cu broderii fine. Cu migală trebuie să se străduiască să fixeze şi să stabilească pe hainele lor gloriosul model schiţat pentru ei prin Cuvântul şi pilda Mirelui lor şi a purtătorilor Lui de Cuvânt, apostolii.

Scoţând petele şi zbârciturile

Dacă cineva dintre cei “chemaţi să fie sfinţi" (traducerea Cornilescu — n. e.), acceptând invitaţia şi primind veşmântul, ar presupune că va fi uşor să-l păstreze fără pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, curând se va trezi la realitate. Fiecare din această clasă a aflat că se cere mare precauţie şi mare grijă, să trăiască într-o lume în care păcatul abundă, şi, ca Nouă Creaţie, să lucreze într-un trup ale cărui imperfecţiuni ies continuu la lumină, pe măsura creşterii în har şi cunoştinţă. Marele apostol recunoaşte neputinţa de a fi desăvârşiţi în împrejurările de astăzi — că inimile, intenţiile, voinţele noastre ar putea fi perfecte, ar trebui să fie perfecte, trebuie să fie perfecte, cu totul loiale lui Dumnezeu şi dreptăţii. El zice: “… când vreau să practic binele, răul stă lipit de mine"; şi “… nu practic binele pe care îl vreau".

Scripturile spun că “nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Romani 3:10); şi ce se întâmplă când gândul la nedesăvârşirile noastre şi la păcatul care abundă peste tot în jurul nostru ne face fricoşi, convingându-ne de neputinţa de a împiedica acumularea petelor şi zbârciturilor pe hainele noastre? O, Scripturile ne spun cum ne putem scăpa de acestea; ele ne spun că meritul sacrificiului Domnului nostru Isus nu numai că a anulat toate păcatele noastre din trecut şi ne-a acoperit cu haina dreptăţii Sale, dar şi că toate nedesăvârşirile următoare, care rezultă din păcatul originar, din slăbiciune şi ignoranţă ne pot fi iertate toate şi nu rămân ca pete pe hainele noastre. Apostolul zice: “… şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat." (1 Ioan 1:7). Ideea din acest text nu este îndreptăţirea de la început pe care am primit-o când am primit haina, ci o curăţire care se poate face după ce ajungem să fim ai Domnului şi avem haina. Cuvântul curăţeşte nu se referă aici la ceva deja trecut, ci la ceea ce este acum la îndemâna noastră, care este acum în progres, o curăţire sau o iertare pentru care trebuie să se roage toţi cei din poporul Domnului ca s-o primească, ca în rugăciunea Domnului: “… ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit".

Astfel, de-a lungul Veacului, de la Cincizecime încoace, cei care au fost chemaţi, acceptaţi şi îmbrăcaţi cu haina de nuntă, au fost obligaţi să se străduiască să-şi păstreze veşmintele nepătate, şi adesea cu lacrimi să ceară curăţirea când văd vreo pată. Conştiinţele lor sunt atât de simţitoare în privinţa aceasta, încât vecinii şi prietenii lor din lume şi creştinătatea nominală îi socotesc oameni ciudaţi şi popor deosebit. Ei se întristează mai mult când văd o pată pe haina lor, decât mulţi alţii ale căror haine sunt murdare. Dar efectul asupra lor este binecuvântat, pe măsură ce dezvoltă în ei din ce în ce mai mult iubire pentru dreptate şi un zel şi o putere mai mare în învingere. Ei fac progres, chiar dacă lor li se poate părea încet; ei devin tari, rezistenţi şi zidiţi în caracter — în iubirea lor pentru tot ce este drept, adevărat, iubitor şi de reputaţie bună. (Filipeni 4:8) Noi ne referim acum numai la acea clasă a celor chemaţi, care în cele din urmă vor fi acceptaţi ca Mireasă. Nu ne referim la toţi care fac o consacrare şi sunt acceptaţi de Domnul, dar care nu sunt atât de atenţi în privinţa petelor şi zbârciturilor de pe hainele lor. Pe aceştia îi vom analiza mai târziu.

“Dacă faceţi lucrul acesta"

Când apostolul Petru a zis: “… dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1:10, 11), el s-a referit la aceleaşi lucruri reprezentate prin broderie, cusături pe haina de nuntă. Tututor celor logodiţi li se arată modelul pe haină. Toţi sunt informaţi despre necesitatea lucrării la mântuirea lor, despre cooperarea cu Domnul în scopul întăririi chemării şi alegerii lor pentru poziţia glorioasă la care au fost invitaţi. Ei sunt informaţi că prin multe necazuri vor intra în Împărăţie (Fapte. 14:22). Necazurile acestea sunt “lucrarea de broderie" trudnică din contextul nostru.

Nu toate necazurile care pot veni asupra omenirii fac parte din broderia aceasta. Despre unele apostolul vorbeşte în aceste cuvinte: “Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia." (1 Petru 4:15). Sugestia este că astfel de suferinţe nu sunt legate de broderia pe care o avem de făcut, ci sunt rezultatul faptului că nu suntem angajaţi în lucrarea de broderie şi că dispunem de timp să ne implicăm în păcat sau în alte lucruri şi afaceri. Astfel de necazuri nu contribuie cu nimic la broderia pe haină, decât dacă ne-ar trezi să simţim că neglijăm lucrarea importantă care trebuie făcută în caracterul nostru, dacă vrem să fim potriviţi pentru o parte cu Domnul nostru în Împărăţia Sa, potriviţi să fim acceptaţi ca membri ai chiar celor Aleşi, Mireasa, Biserica în glorie.

Experienţele dăunătoare care vin asupra noastră, ca urmare a credincioşiei noastre faţă de Domnul, faţă de Adevăr şi faţă de fraţi — acestea constituie părţi ale broderiei. Acestea ne ajută să fixăm în inimile şi caracterele noastre principiile dreptăţii şi ale iubirii divine. Cât de obositoare ni se pare uneori lucrarea! La sfârşitul fiecărei zile suntem uimiţi cât de puţin am realizat; şi săptămânile şi lunile trec una după alta cu experienţe asemănătoare. La sfârşitul anului, când dăm o atenţie deosebită hainei noastre, privim relativ mica realizare de la examinarea din anul trecut. Dar cum priveşte Domnul acest lucru? Aşteaptă El oare ca voi şi cu mine şi toţi urmaşii Săi să fie în stare să urmeze în fiecare amănunt modelul glorios care este imprimat pe veşmintele noastre? Va cere El oare, ca o condiţie a acceptării noastre ca Mireasă a Sa, să nu lipsească nici o trăsătură sau amănunt? O, nu! O astfel de părere ne-ar abate şi ne-ar descuraja de la un efort în continuare. Toată ideea Scripturii este contrară acestui lucru. Ca, de exemplu, în parabola cu talanţii, Domnul îi înfăţişează pe unii care au capacitate mai mică, iar alţii mai mare, şi arată că aprobarea Sa va fi în măsura în care ne străduim să-I împlinim voia. Cel ce a întrebuinţat credincios cei doi talanţi a auzit aceleaşi cuvinte de aprobare ca şi cel care a avut cinci talanţi, şi i-a folosit: “Bine, rob bun şi credincios … intră în bucuria stăpânului tău!" (Matei 25:21).

Tot aşa este şi cu haina: dacă Domnul, care cunoaşte străduinţele noastre, vede statornicie şi intenţie corectă ni le socoteşte acestea ca fiind perfecte. Noi nu vom fi căsătoriţi în aceste haine. Acestea sunt numai cele în care suntem conduşi la nuntă. Ele trebuie să arate din ce în ce tot mai mult iubirea, zelul şi îndurarea răbdătoare. Când Stăpânul va examina lucrarea, nu va aştepta El oare să le găsească pe acestea din urmă mai bune decât pe cele dintâi, cu toate că nici una din ele nu este desăvârşită? Oare nu va fi aceasta baza aprobării străduinţelor noastre datorită cărora El va fi binevoitor să ne dea o nouă haină de aur?

Unii dintre noi, poate, îşi mai aduc aminte că, pe când eram copii de şcoală, aveam caiete de caligrafie cu clişee pe o placă de cupru, desăvârşite ca model, la începutul fiecărei pagini. O! Şi nu ne aducem oare aminte, de asemenea, că de multe ori primele rânduri erau cele mai bune de pe pagină, şi că, cu cât înaintam mai mult spre sfârşitul paginii cu atât era mai evidentă neglijenţa şi indiferenţa noastră faţă de copiat şi faţă de necesitatea lecţiei? Ne aducem aminte că în loc să ne uităm la modelul imprimat la început, noi copiam ce am scris noi. Tot aşa este şi cu broderia veşmintelor noastre. Dacă devenim neatenţi, neglijenţi, indiferenţi, supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi, cu amăgirea bogăţiei şi afacerilor lumeşti hainele noastre o vor arăta. Se va face puţină broderie şi aceasta va fi de o calitate slabă. Vor apărea pete şi vom neglija curăţirea lor. În scurtă vreme hainele noastre vor fi cu totul nepotrivite pentru inspecţia Domnului, sau pentru căsătorie. Iubiţi prieteni, este timpul să ne trezim la responsabilităţile ceasului acesta, şi să ne dăm seama că Mirele este aproape, chiar la uşă; că utlimele dintre fecioarele înţelepte vor intra curând la nuntă şi uşa va fi închisă; şi cele mai alese binecuvântări din toate timpurile vor fi câştigate sau pierdute în ceea ce ne priveşte pe noi. — Matei 25:1-13; Efeseni 5:15-17.

Iubirea împlineşte legea

Să nu facem nici o greşeală cu privire la ceea ce formează această lucrare făcută la gherghef, adică, broderia. Aceasta nu este cunoştinţă, cu toate că şi cunoştinţa este foarte necesară pentru realizarea ei cuvenită. Ea nu reprezintă talentele naturale, cu toate că şi acestea pot fi folosite în legătură cu ea. Ea nu reprezintă numai lucrări grele, cu toate că acestea pot fi foarte potrivite şi poate necesare pentru ea, dacă condiţiile sunt favorabile. Această broderie reprezintă iubirea, pentru că “dragostea … este împlinirea legii." (Romani 13:10). Aceasta este noua poruncă pe care ne-a dat-o Domnul: “Vă dau poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul!" (Ioan 13:34). El pune iubirea pentru Domnul şi pentru adevărul Său la egalitate când zice: “dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu". Una, fireşte că este mai întâi. Faţă de Domnul nostru şi faţă de Cuvântul Său trebuie să fim credincioşi cu orice risc. Apoi vine iubirea pentru fraţi — pentru că ei sunt ai Lui — pentru că ei au Spiritul Lui — pentru că ei caută să umble pe urmele Lui. “… căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?" — 1 Ioan 4:20.

Acesta este argumentul convingător al apostolului. Iubirea trebuie să continue şi să se extindă asupra vecinilor, asupra prietenilor şi chiar asupra inamicilor, aşa că cei ce vreau să aibă modelul întreg pe veşmintele lor, trebuie să aibă în caracterul lor o iubire adevărată, o iubire sinceră şi devotată pentru toţi aceştia. Şi dacă cumva inamicul ar fi un frate, atunci încercarea iubirii va fi cu atât mai aspră. Însă cerinţa Domnului nostru este ca această trăsătură a broderiei să fie făcută. Oricine nu iubeşte chiar şi pe duşmanii săi nu este potrivit pentru Împărăţie — oricât ar fi de potrivit pentru altceva. Iubeşte-i ca fraţi, fii milostiv, fii compătimitor, fii generos, fii serviabil, fii jertfitor, fă altora ce ai vrea să-ţi facă ei ţie. Regula de Aur să măsoare gândurile, cuvintele şi faptele tale — să măsoare lungimea pasului broderiei şi asigură-te că este “broderie".

Contextul nostru spune că atunci când clasa Miresei va fi Regină şi va fi prezentată înaintea Tatălui, fecioarele, însoţitoarele ei, o vor urma. Cine sunt aceste fecioare? Ele sunt cei reprezentaţi în parabolă ca fecioare nechibzuite. Ele erau fecioare la fel ca şi cele înţelepte, la fel îndreptăţite şi consacrate Domnului. Şi ele au avut haină de nuntă. Şi haina lor avea imprimat modelul pentru brodare. Însă ele au neglijat lucrarea. Ele s-au lăsat supraîncărcate cu grijile vieţii acesteia şi cu înşelăciunea bogăţiei. Prima pată pe veşmânt le-a întristat; însă mai târziu s-au obişnuit să o vadă pătată şi s-au gândit tot mai puţin la această chestiune. Ele au fost nestingherite să admită nu numai consacrarea şi posesia hainei, ci şi stricarea aspectului ei prin pete şi zbârcituri pe care ele nu le-au aprobat, dar au renunţat la gândul de a le înlătura, ca fiind o sarcină prea mare de îndeplinit. — Marcu 4:19.

Ceea ce ar fi trebuit să facă, era să apeleze la Mire pentru fluidul curăţitor, sângele preţios — pentru ca El să înlăture aceste pete şi cusururi, dându-le acele corecţii pe care înţelepciunea Sa le va vedea că sunt cele mai bune pentru neatenţie, neglijenţă — şi să-L implore să nu mai fie din clasa fecioarelor nechibzuite, ci din a celor înţelepte — înţelepte faţă de Dumnezeu, înţelepte ca să preţuiască faptul că marea binecuvântare ce este acum oferită, chiar Celor Aleşi, este mai valoroasă decât se poate aprecia. Dar cu cât se adună mai multe pete şi zbârcituri pe haină, cu atât este mai probabil ca purtătorul ei să fie neglijent. Observând că majoritatea, chiar şi dintre cei consacraţi, au pete şi zbârcituri, el poate gândi că nu este mai rău decât alţii, şi nici pe departe atât de rău ca mulţi alţii. Cum am vrea noi să-i trezim pe unii ca aceştia să-şi poată da seama de poziţia lor şi de nevoia unei acţiuni prompte şi a unei energii îndoite, nu numai pentru a-şi asigura curăţirea hainei, ci şi pentru lucrarea brodării ei cu roadele şi harurile Spiritului, pe care ei au neglijat-o atât de mult! — 2 Corinteni 10:14.

Casa tatălui nostru este lumea; pentru că, după cum spune apostolul, noi “eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi" (Efeseni 2:3). Acceptând invitaţia Domnului nostru de a fi Mireasa Sa, noi intrăm într-o nouă familie, într-o nouă casă. Suntem îndemnaţi să ne arătăm aprecierea faţă de unirea noastră, uitând casa şi familia la care aparţineam mai înainte şi căreia ne supuneam. Aceasta este în armonie cu îndemnul apostolului: “… uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă  spre ce este înainte, alerg spre ţintă" — şi lucrurile pe care odată le iubeam, acum le urăsc — lucrurile preţuite foarte mult printre oameni, eu acum le văd că sunt nevrednice de cei chemaţi să fie moştenitori ai lui Dumnezeu, împreună moştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. — Filipeni 3: 13, 14; Romani 7:15.

“Uită … casa tatălui tău!"

Iubiţi prieteni, aici este esenţa întregii chestiuni: Domnul nostru spune că noi şi lumea întreagă suntem fie pentru El şi cauza Lui, fie împotrivă. Nu este teren neutru; şi de aceea, părăsind casa tatălui, lumea şi pe ai noştri, şi devenind membri în Noua Creaţie, Biserica sau Corpul lui Cristos, concepuţi de Spiritul sfânt, trebuie să înţelegem că schimbarea aceasta este radicală, şi să nu ne mai căutăm părtăşiile şi bucuriile în surse lumeşti, ci numai printre cei care sunt consacraţi Domnului ca şi noi şi aşteaptă întoarcerea Lui şi căsătoria şi poziţia de membri în clasa aleasă, Mireasa. Cu cât vom încerca mai mult să amestecăm lucrurile, perspectivele şi scopurile lumeşti cu chemarea noastră de sus, cu atât se va dovedi mai mult că cel mult suntem fecioarele nechibzuite; pentru că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Aceasta, desigur, nu înseamnă lipsă de bunăvoinţă faţă de prieteni, faţă de vecini sau rude. Sfinţii Domnului sunt îndemnaţi să facă bine tuturor oamenilor când au ocazia, dar mai ales celor din casa Credinţei. Şi cu aceştia din urmă şi cu scopurile lor trebuie să se identifice în special, dacă vreau să iasă biruitori, şi să fie primiţi de Domnul şi Împăratul lor ca moştenitori împreună cu El şi Mireasa Lui, şi să fie prezentaţi ca atare Tatălui ceresc. — Galateni 6:10; 2 Ioan 8.

Predicile pastorului Russell, pagina 251