“Epafras, care este dintr-ai voştri, vă salută. El, rob al lui Hristos Isus, vă salută, totdeauna luptându-se pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca să fiţi desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu." — Coloseni 4:12       

Există o deosebire izbitoare între descrierile inspirate ale oamenilor lui Dumnezeu şi toate biografiile omeneşti. Despre cei dintâi se poate spune cu adevărat că ei dau un conţinut “bogat în puţine cuvinte", pe când despre mulţi din cei din urmă, mai degrabă s-ar putea spune că ei spun “puţin în multe cuvinte". Istoria unuia dintre sfinţii Vechiului Testament, o istorie care se întinde pe o perioadă de trei sute şaizeci şi cinci de ani, este rezumată în două propoziţii scurte: “Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu." (Geneza 5:24). Ce istorie scurtă! Dar cât de completă şi cât de cuprinzătoare! Câte volume ar fi umplut oamenii cu descrierile unei astfel de vieţi! Şi totuşi, ce ar fi putut ei spune mai mult? A umbla cu Dumnezeu conţine tot ceea ce de fapt s-ar putea spune despre cineva. Un om ar putea călători în jurul pământului, ar putea predica Evanghelia în fiecare ţară, ar putea să sufere pentru cauza lui Cristos, ar putea să-l sature pe cel flămând, să-l îmbrace pe cel gol, să-l viziteze pe cel bolnav; el ar putea să citească, să scrie,  să tipărească şi să publice; pe scurt, el ar putea face tot ce un om a putut sau a făcut vreodată — şi totuşi acestea toate pot fi rezumate în acea propoziţie scurtă: El “a umblat cu Dumnezeu". Şi acesta ar fi cel mai bun lucru, când cineva şi-ar putea rezuma viaţa în felul acesta. Cineva poate să facă aproape tot ce s-a enumerat şi totuşi să nu umble niciodată, nici un ceas, cu Dumnezeu. Da, cineva poate chiar să nu ştie semnificaţia umblării cu Dumnezeu. Aceste cuvinte conţin un gând cu totul solemn şi practic. Acestea ar trebui să ne conducă la o cultivare serioasă a vieţii noastre ascunse, fără de care serviciile exterioare, cele mai impresionante, nu s-ar dovedi a fi decât o străfulgerare şi fum.

Activităţile în sfinţenie

Este ceva special, felul în care numele lui Epafras ni se face cunoscut în Noul Testament. Aluziile la el sunt foarte scurte, dar foarte importante. Se pare că el a fost un astfel de caracter de care este mare nevoie în zilele noastre. Activităţile sale, după cum le descrie scriitorul inspirat, nu par să fi fost prea bătătoare la ochi sau atrăgătoare. Ele nu erau făcute cu scopul de a străluci în faţa oamenilor sau de a provoca lauda omenească. Dar, cu toate acestea, au fost cele mai preţioase activităţi, activităţi fără pereche, activităţi incomparabile. Acestea au fost activităţi în loc retras, activităţi cu uşile închise, activităţi în sfinţenie, activităţi fără de care altele trebuie să se dovedească neroditoare şi fără valoare. Apostolul nu ni-l prezintă pe Epafras printr-o biografie sfântă, ca un mare predicator, ca un mare scriitor, ca unul care a făcut multe călătorii cum  putea să fie şi care sunt toate, într-adevăr, valoroase. Spiritul sfânt însă nu ne-a spus că Epafras a fost unul dintre aceştia. Dar, iubite cititor, el (Spiritul sfânt) ne-a înfăţişat acest caracter deosebit şi interesant în aşa fel încât el trebuie să ne răscolească adâncimea fiinţei noastre morale şi spirituale. El ni l-a prezentat pe Epafras ca pe un om al rugăciunii serioase, plin de ardoare şi luptându-se în rugăciune — ca pe unul care nu se roagă pentru el însuşi, ci pentru alţii. Să ascultăm mărturia inspirată:

“Epafras, care este dintr-ai voştri, vă salută. El, rob al lui Hristos Isus, vă salută, totdeauna luptându-se pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca să fiţi desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu. Căci mărturisesc despre el că lucrează mult pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Hierapolis." (Coloseni 4:12, 13). Astfel a fost Epafras! O, de-ar fi sute de aceştia în zilele noastre! Suntem recunoscători pentru predicatorii, pentru scriitorii şi pentru fraţii care călătoresc în cauza Domnului, dar noi avem nevoie de oameni de rugăciune, de oameni în camera secretă, de oameni ca Epafras. Noi suntem fericiţi să vedem oameni care-L predică pe Cristos, fericiţi să-i vedem capabili să mânuiască condeiul  ca scriitori pregătiţi în cauza nobilă, fericiţi să-i vedem făcându-şi munca lor în adevăratul spirit evanghelic în regiunile îndepărtate, fericiţi să-i vedem în adevăratul spirit pastoral mergând mereu să-şi viziteze fraţii în fiecare oraş. Ferească Dumnezeu ca noi să subapreciem sau să vorbim defăimător de aceste servicii onorabile; da, noi le apreciem mai mult decât am putea să exprimăm prin cuvinte. Dar în spatele tuturor acestora noi dorim un spirit al rugăciunii înfocate, al rugăciunii stăruitoare. Fără acesta, nimic nu poate prospera. Un om fără rugăciune este un om fără vlagă. Un predicator fără rugăciune este un predicator inutil. Un evanghelist fără rugăciune va face, deci, puţin bine, un pastor fără rugăciune va avea, deci, puţină hrană pentru turmă. Noi avem nevoie de oameni de rugăciune ca Epafras — de oameni a căror pereţi ai odăii sunt martorii luptelor în rugăciune. Fără îndoială, aceştia sunt oamenii de care este nevoie în timpul prezent.

 Nimic altceva,

decât iubirea de oameni

Sunt avantaje imense în practicarea rugăciunii singuratice şi liniştite, atât pentru cel ce se roagă cât şi pentru aceia pentru care s-a făcut rugăciunea. Acestea sunt servicii liniştite şi modeste. Ele se fac în singurătate, în izolarea sfinţitoare a prezenţei divine care linişteşte sufletul, departe de privirea muritorilor. Cât de puţin ar fi ştiut colosenii despre activitatea serioasă şi plină de iubire a lui Epafras, dacă Spiritul sfânt nu ar fi menţionat-o. Este posibil ca unii dintre ei să fi considerat că îi lipseşte zelul pentru fraţi. Probabil au fost persoane, cum sunt acum, care ar măsura grija sau simpatia unui om prin vizitele sau scrisorile sale (sau prin activităţile publice). Aceasta ar fi o unitate de măsură falsă. Ei ar trebui să-l vadă pe genunchi ca să ştie valoarea grijii şi simpatiei sale. Este posibil ca plăcerea de călătorie să mă facă să călătoresc de la Londra la Edinburg să vizitez fraţii. Se poate să am o mâncărime de condei care mă face să trimit cu fiecare poştă scrisori. Dar nimic altceva decât iubirea pentru oameni, iubirea pentru Cristos, n-ar putea vreodată să mă facă să lupt, aşa ca Epafras, pentru poporul lui Dumnezeu, “ca să fiţi desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu".

 Rugăciunea stăruitoare

Această activitate în singurătate nu necesită vreun dar deosebit, nici talente speciale şi nici vreo înzestrare intelectuală. Fiecare creştin poate să se angajeze în aceasta. Nu fiecare are capacitatea să predice, să înveţe, să scrie sau să facă călătorii, dar fiecare se poate ruga. Câteodată se vorbeşte despre darul rugăciunii. Aceasta nu este o expresie plăcută. Aceasta sună neplăcut. Adesea înseamnă o simplă rostire fluentă a unor adevăruri cunoscute, care sunt memorate şi pe care gura le exprimă. Aceasta este o lucrare slabă. Acesta este un lucru  sărac. Cu Epafras nu s-a întâmplat aşa. Aceasta nu este ceea ce dorim noi astăzi. Noi avem nevoie de un adevărat spirit de rugăciune. Avem nevoie de un spirit care se implică în nevoile prezente ale Bisericii şi care să aducă aceste lipsuri înaintea Tronului de Har, în mod stăruitor şi plin de zel şi de credinţă. Acest spirit poate fi activ în tot timpul şi în toate împrejurările. Cel ce se roagă poate face acest serviciu dimineaţa, la amiază, seara şi la miezul nopţii. Inima se poate îndrepta cu rugăciune şi implorare la Tronul de milă în orice timp. Urechea Tatălui nostru ceresc este întotdeauna deschisă; avem întotdeauna acces la El. Oricând şi cu orice poţi să vii înaintea Sa, El este întotdeauna dispus să te asculte şi să-ţi răspundă. El este Cel care ascultă şi iubeşte rugăciunea stăruitoare şi răspunde unei astfel de rugăciuni. El Însuşi a zis: “Cereţi …; căutaţi  …; bateţi"şi noi “trebuie să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lăsăm", şi “tot ce veţi cere  în rugăciune, crezând, veţi primi" şi “dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu". Aceste cuvinte se întrebuinţează în general; ele sunt pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Cel mai slab dintre copiii lui Dumnezeu se poate ruga, poate priveghea, poate primi un răspuns şi poate aduce mulţumiri.

În plus, pentru a dovedi interesul nostru adânc faţă de oameni, nimic nu este mai potrivit ca rugăciunea stăruitoare. Epafras desigur că a fost foarte interesat pentru creştinii din Colose, Laodiceea şi Hierapolis. Interesul pentru ei l-a făcut să se roage şi rugăciunile sale l-au făcut tot mai interesat în fericirea lor. Cu cât suntem mai interesaţi pentru cineva, cu atât mai mult ne vom ruga pentru el; şi cu cât ne rugăm mai mult, cu atât devenim mai interesaţi pentru el. Când suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru oameni, în mod sigur ne bucurăm pentru creşterea şi prosperitatea lor, dar şi în legătură cu cei neconvertiţi, când suntem îndrumaţi să aşteptăm pe Dumnezeu în privinţa lor, căutăm convertirea lor cu cea mai adâncă dorinţă, şi când vine o salutăm cu recunoştinţă sinceră. 

 Acest gând ar trebui să ne facă să-l imităm pe Epafras care a fost arătat de Spiritul sfânt ca un “rob a lui Hristos", în legătură cu rugăciunea sa plină de zel pentru poporul lui Dumnezeu.

Legătura puternică

Dar, în sfârşit, cel mai puternic stimulent care poate fi oferit pentru a cultiva spiritul lui Epafras, este acela de a sta în strânsă legătură cu Spiritul lui Cristos. Acesta este motivul cel mai înalt. Cristos este interesat de poporul Său. El doreşte să-i facă “desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu"; iar aceia care sunt îndrumaţi să se roage în felul acesta, sunt privilegiaţi să se bucure de acea comuniune înaltă cu marele Mijlocitor. Cât de minunat este ca fiinţe atât de slabe de pe acest pământ, să aibă dreptul a se ruga pentru scopurile Domnului slavei! Ce legătură puternică a fost între inima lui Epafras şi inima Domnului, când el, Epafras, a făcut acest serviciu pentru fraţii săi din Colose.

Fraţilor, să ne gândim la exemplul lui Epafras şi să-l imităm. Să ne fixăm privirea pe un asemenea frate din Colose sau pe altul şi pe munca stăruitoare în rugăciune pentru creştinii de acolo. Noi trăim într-o clipă solemnă. Fie ca Domnul să pună în mişcare printre noi, un spirit al rugăciunii serioase şi al mijlocirii. Fie ca El să ridice mulţi din aceia care să fie ca Epafras. Aceştia sunt oamenii pentru timpuri de criză.

 Vestitorul Împărăţiei lui Cristos din 01.03.1933