Întrebare (1909)—2—Te rog acordă cîteva clipe pentru a explica de ce noi ţinem prima zi din săptămînă în loc de a şaptea. Am fost totdeauna învăţat să ţin prima zi. De puţin timp încoace mi s-a spus că nu fac bine.

Răspuns—Cel mai bun Răspuns pe care-l pot da ar fi să-i recomand acestei surori dragi ceea ce am scris. Dumnezeu i-a dat lui Israel o poruncă că o şeptime din timpul lor aparţine Lui. Ziua a şaptea din săptămînă a fost pusă deoparte ca sfîntă pentru Domnul — o zi de odihnă de toată munca — lor nu le era permis să facă nici o lucrare în această zi. Vă amintiţi relatarea despre omul care a fost ucis cu pietre pentru că a cules spice în ziua de Sabat. În acele zile se cerea lucru pentru a face focul. Azi noi deschidem gazul şi aprindem un mic beţişor la capătul căruia este puţin sulf şi avem lumină. Domnul n-a încheiat cu noi acest aranjament de a ţine Sabatul. Vă veţi aminti de asemenea că în zilele Domnului nostru ei au obiectat pentru că ucenicii au trecut pe cîmpul cu grîu şi au strîns ceva grîu, i-au suflat pleava şi l-au mîncat. În acele zile era legal ca o persoană care trecea prin via sau cîmpul cuiva să mănînce orice voia din recoltă. Atunci pe ce bază au găsit ei greşeală la apostoli? Pe baza că au lucrat în ziua Sabatului — curăţarea grîului — frecîndu-l în mîini. Ei au spus, "Aţi încălcat ziua Sabatului". Pînă la această absurditate au mers. Această a şaptea zi a fost dată evreilor într-un sens potrivit pentru că ea a fost intenţionată ca tip al marii zile a şaptea de o mie de ani în care întreaga lume se va odihni de păcat. Familia umană va fi mult binecuvîntată în această a şaptea zi. Sabatul evreiesc a prefigurat această zi. Dar veţi spune, "Ce zi a dat El Bisericii?" Nouă ne-a dat tot timpul. Noi ne odihnim potrivit înţelesului antitipic. Noi azi ne odihnim — ne-am odihnit ieri şi ne vom odihni mîine. Cum? Ne odihnim cu Dumnezeu prin lucrarea terminată a lui Cristos. Ne odihnim de lucrările noastre şi de încercările noastre de a ne îndreptăţi. Aceasta este odihna antitipică — odihna de luni, marţi, miercuri etc. Eu mă odihnesc cel mai mult atunci cînd lucrez cel mai greu. Aceasta este odihna pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă, Bisericii — nu odihna tipică, ci antitipică. Pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere a venit la noi. Mai există şi o altă odihnă — o odihnă care rămîne pentru poporul lui Dumnezeu. Dar veţi spune, "Dar despre ţinerea primei zile din săptămînă? Nu există poruncă scripturală să ţii vreo zi". Putem ţine ziua de miercuri, luni sau joi, dar eu cred că am face mai bine dacă am ţine toate zilele. Noi vrem să ne odihnim în fiecare zi, şi El ne va da dorinţa inimii noastre — intenţiile noastre bune. Dar cum este cu prima zi din săptămînă? Ea este ţinută de unii pentru că ei îşi închipuie că Dumnezeu a spus că trebuie să ţină prima zi. Vă amintiţi că după răstignirea Domnului nostru, El li s-a arătat ucenicilor în prima zi din săptămînă — în timp ce erau în cameră cu uşile închise El a apărut deodată în mijlocul lor. "O", au spus ei, "aceasta este minunat". În prima zi din săptămîna următoare ei erau din nou împreună şi li s-a arătat din nou. Deci ei au ajuns să se întîlnească în prima zi din fiecare săptămînă şi au numit-o ziua Domnului. Ei frîngeau pîinea împreună în această zi — dar aceasta nu era cina Domnului. Vă amintiţi cum li s-a arătat la doi dintre ei pe drum către Emaus — aceasta s-a întîmplat în prima zi din săptămînă. Prima zi din săptămînă reprezintă ceva acum. În Scriptură şapte reprezintă desăvîrşire. În acest Veac Evanghelic este foarte potrivit ca noi să celebrăm noul început al lucrurilor noi. Nu m-aş mira dacă în timpul veacului Milenar ar exista anumite zile stabilite pentru lume să le respecte şi nu m-ar surprinde dacă s-ar ţine ziua a şaptea. El ne-a sugerat de la început pe cea special potrivită.

1012) SALUTĂRI—Referitor la sfaturi deosebite. (Q618-1)

Întrebare (1916)—1—"Să nu … salutaţi pe nimeni pe drum" (Luca 10:4). De ce a fost dată această instrucţiune celor 70 care au fost trimişi?

Răspuns—Salutarea oamenilor pe drum este un obicei foarte obişnuit în Palestina chiar şi acum. Oamenii foarte rar trec unul pe lîngă altul fără să se salute şi fără să discute noutăţile zilei; o funcţie suplinită acum de telefoane, telegraf şi ziare. Isus îi trimitea pe ucenicii Săi cu un mesaj special şi nu voia ca ei să-şi cheltuiască timpul pe drum discutînd lucruri obişnuite. Ei erau purtătorii mesajului divin. Nu trebuie să presupunem că nu puteau saluta printr-un semn cu mîna sau cu un cuvînt; dar ei nu trebuiau să se oprească şi să intre în saluturile şi conversaţiile obişnuite. Treaba lor era să meargă în diferite cetăţi şi oraşe ca să spună oamenilor că împărăţia Cerurilor este aproape; că Cel despre care a scris Moise venise. Cei 70 au plecat cu un mesaj special şi trebuiau să-l aprecieze. "Aceasta una fac" — vestesc Evanghelia — scria Sf. Pavel condus de acelaşi spirit. O, dacă noi toţi, ca urmaşi ai lui Isus, am putea realiza o astfel de devotare pentru interesele împărăţiei! S-ar cheltui mai puţin timp în citirea ştirilor şi în pălăvrăgeală.

1013) SALUTĂRI—Salutări cu o sărutare sfîntă. (Q618-2)

Întrebare (1916)—2—Te rog explică cum să aplicăm cuvintele, "Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfîntă" din Romani 16:16, "Spuneţi-vă salutări unii altora cu o sărutare sfîntă" care se găsesc în 1 Cor. 16:20, 2 Cor 13:12, şi de asemenea "Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare de dragoste" din 1 Pet. 5:14?

Răspuns—În ţările europene, în special cele din est, este frecvent obiceiul ca bărbaţii să se sărute unul pe altul. Am văzut acolo oameni îmbrăţişîndu-se şi sărutîndu-se frecvent unul cu altul — evrei, greci, sirieni, arabi etc. — ei se îmbrăţişează şi se sărută cînd se întîlnesc într-un mod în care nu veţi vedea niciodată aici sau în cele mai multe părţi ale Europei. Presupun că acesta era obiceiul în zilele apostolului. Nu există vreo sugestie ca fraţii să sărute pe surori sau surorile să sărute pe fraţi. Linia de separare a sexelor era foarte strictă în vechime, aşa că nu exista sărut nediscriminatoriu şi nici acum nu trebuie să fie între prieteni. N-ar fi nimic rău într-o sărutare de dragoste. Tatăl meu m-a sărutat odată aşa, aşa a făcut şi un frate în adevăr, şi aşa a făcut odată şi un frate peregrin. Deci, vedeţi, am experienţă.

1014) SALVARE—Din ce? (Q619-3)

Întrebare (1911)—3—A murit Cristos să ne salveze să nu murim sau din puterea morţii?

Răspuns—În oricare mod alegi să te exprimi. El nu te salvează să nu mori. Puterea morţii este peste noi toţi acum, şi acea putere ne doboară treptat odată cu trecerea zilelor, pînă ce ne doboară de tot. Şi atunci Domnul nu va salva numai pe cei care sunt sub puterea sau stăpînirea morţii şi care se duc spre groapă, spre mormînt, ci va elibera şi pe cei care au ajuns complet în moarte. Toţi vor ieşi afară. "Toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele" (Ioan 5:28-29).

1015) SARE—La ce este folosită. (Q617-4)

Întrebare (1910)—4—Te rog explică Marcu 9:49, 50, "Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc şi orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi săra? Să aveţi sare în voi înşivă şi să fiţi în pace unii cu alţii".

Răspuns—Noi am oferit unele sugestii asupra semnificaţiei acestor versete, ce semnifică sarea, că ea semnifică o calitate curăţitoare, dă gust la orice este adăugată şi pare să semnifice o calitate de conservare care este în detrimentul stricării, iar Domnul arată aceasta spunînd că Biserica este sarea pămîntului, implicînd faptul că dacă pămîntul ar fi să piardă Biserica ar pierde ceea ce îi dă gust şi pune energie în viaţă şi ajută să ţină lucrurile într-o stare bună. Aşa că dacă noi ne-am pierde puterea de a săra, aceasta ar părea să însemne că dacă noi ne-am pierde calitatea de a fi separaţi de lume şi am avea spiritul mîndriei, ne-am pierde creştinismul şi am înceta să mai fim reprezentanţii Domnului. Dacă ne-am pierde puterea de a săra n-ar mai fi nici o cale de a o recăpăta. Nu există posibilitate de a recăpăta puterea de a săra din moment ce am pierdut-o. Aşa că dacă ne pierdem Spiritul sfînt nu mai există cale prin care să fim reînnoiţi.

1016) SATAN—Legarea lui. (Q620-3)

Întrebare (1905)—3—Legarea lui Satan va fi treptată şi se va extinde pe parcursul celor o mie de ani de după 1914?

Răspuns—Aceasta este mai mult decît ştiu eu. Sunt sigur, dragi prieteni, că cuvîntul Satan, aici în Apoc. 20, este cel la care se face referire şi lanţul este un lanţ simbolic, o putere, o putere restrictivă. "El a pus mîna pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat (cu un lanţ, versetul 1) pentru o mie de ani". Putem presupune ce influenţe sunt reprezentate prin lanţ etc. După înţelegerea mea aceşti termeni — diavol, şarpe, satan etc. — nu includ numai pe Satan, ci şi toate instituţiile rele. Aceasta înseamnă restrîngerea răului în general, probabil prin instituirea legilor dreptăţii. Eu cred că aceasta se va întîmpla după 1914. "Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea" (Isa. 26:9). Ca o ilustraţie a felului în care ar putea fi acest lucru, să presupunem că un om a încercat să fure portmoneul cuiva; mîna sa ar putea rămîne paralizată. După un timp el ar putea să-şi recupereze folosirea mîinii şi apoi să încerce din nou, dar cu acelaşi rezultat. El va înţelege repede că ar face mai bine dacă s-ar ocupa de altceva. De asemenea dacă cineva ar încerca să jefuiască un magazin şi chiar cînd ar vrea să folosească cheia ar rămîne orb. El va afla repede că afacerea aceasta nu merge la fel de bine cum a mers înainte de 1914. Atunci nu vor judeca după auz sau după văz; vor cunoaşte cu mintea.

1017) SATAN—Înţelege el planul lui Dumnezeu? (Q621-1)

Întrebare (1908)—1—Înţelege Satan Planul lui Dumnezeu? Dacă lucrurile spirituale nu sunt înţelese decît de minţi spirituale, se pare să Satan nu este privilegiat să înţeleagă cît înţelege Biserica concepută.

Răspuns—Noi răspundem că aşa este. Am adus aceasta în atenţie în Volume şi în Turnul de Veghere, că Satan nu cunoaşte Planul divin, decît ceea ce poate afla de la poporul lui Dumnezeu. Şi nu m-aş mira dacă unii dintre îngerii lui ar fi prezenţi acum să vadă ce avem cu privire la acest subiect. El cunoaşte foarte bine anumite trăsături ale Planului, dar ştie că nu cunoaşte secretul Domnului, pentru că "Prietenia Domnului este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legămîntul Său" (Psa. 25:14). Noi credem că Satan este destul de viclean încît să aibă o idee generală despre cine sunt cei care au prietenia Domnului, şi foarte probabil scoate uneori informaţii de la ei; dar putem fi siguri că nu va putea obţine vreo informaţie care să încurce planul Tatălui nostru ceresc. Dacă stăpînul bun al casei — sau stăpînul rău — ar şti la ce oră va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa, este declaraţia Domnului nostru (Luca 12:39); şi El îl arată aici pe Satan ca Stăpînul casei, sau domnul instituţiilor prezente, ale lumii rele de azi, prinţul acestei lumi, şi dacă el ar fi înţeles planul divin, ar fi încercat să îngreuneze desfăşurarea lucrurilor în modul stabilit divin. Dar Domnul supraveghează întreaga situaţie aşa încît toată înţelepciunea înţelepţilor lumii este nebunie, şi de asemenea înţelepciunea marelui adversar este nebunie în ceea ce priveşte planul Său divin sau orice încercare de răsturnare a acestui plan.

1018) SATAN—Legarea lui; referitor la moarte. (Q621-2)

Întrebare (1909)—2—Dacă Satan va fi legat pînă la 1914, se va sfîrşi moartea atunci, şi cei care vor trăi în acel timp vor începe să se schimbe fizic în bine?

Răspuns—Răspund că nu. Legarea lui Satan nu înseamnă a da sănătate. Aici Satan înseamnă numai acea influenţă adversă care pune întunericul în locul luminii şi viceversa. Acea influenţă va fi complet legată întocmai cum lumina adevărului înlocuieşte întunericul.

Dar cît despre a da sănătate şi a stopa boala şi moartea, înţelegerea mea este că toate acestea vor fi făcute sub aranjamentul lui Dumnezeu sub Noul Legămînt şi că acel Nou Legămînt va fi făcut cu naţiunea lui Israel şi numai cei cu inima dreaptă din Israel vor primi binecuvîntări din el. Israelul primind tot mai multe binecuvîntări, celelalte naţiuni vor vedea binecuvîntările şi prosperitatea lor şi vor spune: "Veniţi, să ne suim la muntele DOMNULUI … şi să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). El va face ca toate binecuvîntările Sale să vină prin acest Nou Legămînt şi prin Israel, aşa că toate naţiunile vor putea intra sub Noul Legămînt. Profetul a spus despre acele naţiuni care nu se vor sui la Ierusalim că nu va cădea ploaie peste ele. Fie că folosiţi "ploaie" ca ploaie literală fie ca binecuvîntări, ştim că El va lăsa să plouă pînă ce tot pămîntul se va umple ca fundul mării. Aceste binecuvîntări vor fi numai pentru aceia care sunt în armonie cu El şi cu Noul Legămînt. Oricine va ignora aranjamentul lui Dumnezeu va suferi din această cauză şi nu va avea binecuvîntările lui Dumnezeu. Cînd vor vedea prosperitatea lui Israel toţi vor vrea să se unească cu ei, şi orice persoană care va dori binecuvîntările lui Dumnezeu va veni sub acest Nou Legămînt cu Israel, după cum citim: "vei fi tatăl multor neamuri" (Gen. 17:4). Aici multele neamuri vor fi copiii lui Avraam. Toţi vor trebui să se unească cu tulpina Israelului natural, întocmai cum şi străinii care vin în această ţară sunt naturalizaţi cînd îşi scot documentele de cetăţenie şi atunci sunt recunoscuţi ca americani sau cetăţeni ai Statelor Unite. Aşa va fi şi atunci, pentru că sub Noul Legămînt al lui Israel va fi binecuvîntată toată lumea. Vă reamintesc de cap. 16 din Ezechiel "Voi aduce înapoi pe captivii lor, pe captivii Sodomei şi ai fiicelor ei, pe captivii Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe captivii tăi în mijlocul lor, … pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului tău" (Ezec. 16:53, 61). Nu pe temeiul Vechiului Legămînt, "Voi face un Legămînt Nou", şi ei vor intra sub acest aranjament. Domnul nostru arată aici binecuvîntările restabilirii.

1019) SATAN—Imită sfinţenia. (Q622-1)

Întrebare (1910)—1—Degradarea lui Satan prin păcat îl împiedică cumva de a simula sau a imita sfinţenia?

Răspuns—Eu înţeleg că Satan nu s-a deteriorat fizic în nici un sens, ci are aceeaşi putere, şi că toţi îngerii căzuţi au aceeaşi putere pe care au avut-o dintotdeauna; că pentru ei n-a existat o condamnare la moarte; că ei nu s-au degenerat ca oamenii. Orice schimbare s-a petrecut cu ei aceasta a fost numai în atitudinea lor — cel puţin au dezvoltat un spirit diavolesc printre ei, şi presupunem că pentru a se potrivi cu scopurile lor ei pot simula sfinţenia. De exemplu, o femeie care a venit la mine aici la sală în această după-amiază şi mi-a spus că poate eu n-am ştiut dar Cristos a venit a doua oară în persoana ei, şi că ea are dovezile acestui lucru în propria ei persoană; că este posedată de Cristos şi că Cristos acţionează prin ea. Am încercat să-i spun că probabil este înşelată de Adversar, că el denaturează acest lucru cum că ar fi puterea lui Cristos lucrînd în ea, dar nici n-a vrut să audă, ea ştie ce are. Deci, cred că e posibil ca Satan să se transforme într-un serv al dreptăţii. Şi apostolul a folosit aceste cuvinte, ele nu sunt de la mine. Nu am nimic original. Tot ce am este copiat şi este ceea ce am găsit că au spus apostolii şi Isus, şi sper că nu voi fi niciodată original.

1020) SATAN—Referitor la personificarea a ce a fost înainte. (Q623-1)

Întrebare (1910)—1—În ce măsură poate Satan imita puritatea pe care a avut-o odată ca înger sfînt?

Răspuns—Cînd îi serveşte cel mai bine scopurile.

1021) SATAN—Referitor la legarea lui. (Q623-2)

Întrebare (1911)—2—Este Satan legat acum?

Răspuns—Nu ştiu. Se manifestă încă o mare măsură de putere satanică. Dacă el este legat sunt sigur că sunt dezlegaţi alţii. Gîndul meu este că va mai fi o dezlegare a puterilor aerului în viitorul apropiat şi probabil aceasta este ce se spune în Scripturi în declaraţia din Apocalipsa că li se va porunci celor patru îngeri de la cele patru colţuri ale pămîntului să dezlege vînturile imediat ce numărul celor aleşi vor fi pecetluiţi pe frunte. Şi aceasta probabil va însemna nu numai eliberarea multor doctrine false, reprezentate simbolic de vînturi, ci şi mult din această putere satanică, puterea demonilor reprezentată prin puterea aerului al cărui prinţ este Satan.

1022) SATAN—Distrugerea lui. (Q623-3)

Întrebare (1911)—3—Satan va fi distrus cu această moarte adamică ca un duşman?

Răspuns—Aceştia care mor în moartea a doua nu sunt socotiţi deloc ca duşmani, Satan sau alţii; adică, moartea lor. Ei sunt duşmani dar moartea lor nu este un duşman. Domnia morţii peste ei nu este un duşman al dreptăţii, ci în acest caz este un prieten al dreptăţii. Prima moarte este împotriva noastră; ea este un duşman.

1023) SATAN—Legarea lui. (Q623-4)

Întrebare (1911)—4—Să înţelegem că Satan a fost legat la începutul celei de a şaptea mie de ani, adică în 1874? Sau să ne aşteptăm ca el să fie legat în 1915, la sfîrşitul Timpului Neamurilor?

Răspuns—Ei bine, dacă Satan personal este legat, există mulţi care au spiritul lui şi care sunt încă liberi — în Winnipeg, Brooklyn şi în alte locuri. Cred că nu voi pune prea mare accent pe faptul că Satan a fost legat în 1874. Dacă ar fi să aflu mai tîrziu că a fost legat, atunci aş spune, "Ei bine, n-am prea observat". Cred că nu m-aş îngrijora în această privinţă. Avem destule dovezi că domnia păcatului continuă, fie că Satan a suferit vreo înfrîngere personală sau nu; mă îndoiesc ca altcineva să ştie.

1024) SATAN—Poate să ne citească gîndurile? (Q623-5)

Întrebare (1913)—5—Poţi să ne dai vreo dovadă scripturală care să confirme sau să infirme faptul că Satan poate să citească gîndurile inimii, sau aceasta este o putere care aparţine numai lui Dumnezeu?

Răspuns—Nu mă pot gîndi la vreo scriptură care să confirme sau să nege această afirmaţie. După judecata mea toate indicaţiile din Scriptură la care mă pot gîndi mă conduc la concluzia că Satan este în stare să ne citească gîndurile, dar dacă este în stare să ne citească gîndurile cred că există şi o limită, şi el nu este în stare să ne introducă în minte gîndurile sale. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar credem că este gata să profite de orice mică alunecare pe care am putea-o face, sau de ocazia pe care i-am da-o să ne deranjeze minţile. Noi cunoaştem pe cîţiva care au fost din poporul lui Dumnezeu, care sunt în poporul lui Dumnezeu şi acum, care sunt pătrunşi de spirite rele. Ei, odată, au avut de-a face cu spiritismul şi din cînd în cînd sunt ademeniţi mai departe cu sugestii. O soră mi-a spus că ea a fost medium pentru a scrie; puterea îi apuca mîna şi dacă ea o lăsa, această putere îi îndruma mîna pentru a scrie mesajele. De fiecare dată cînd avea indiciul că are un mesaj de spus ea zicea, "Sunt curioasă ce au de spus spiritele". După ce a aflat ce sunt într-adevăr spiritele, că ele nu sunt morţii care doresc să vorbească cu fiinţele umane, ci spirite rele, îngeri căzuţi, n-a mai avut de-a face cu ele. Ea a venit la Adevăr, şi acesta nu este un caz excepţional. O altă soră a fost odată indusă în eroare ca să ia o planşetă şi s-o folosească împreună cu familia, crezînd că scrisul era cauzat de ceva putere electrică; nu s-a gîndit niciodată că puterea spiritelor rele are vreo legătură cu aceasta, ci că era doar vreo energie electrică. Astfel ea s-a obişnuit mai mult sau mai puţin cu aceste lucruri şi recent a avut un al doilea atac din partea acestor spirite care au intrat în casa ei. Ele intrau — le putea auzi cînd intră — şi auzea paşi în hol. Aceasta se întîmplă la o anumită oră în fiecare zi.

Singura eliberare sigură pe care o ştiu este să le poruncească în numele Domnului Isus să plece. Cunosc anumite cazuri cînd aceasta a avut succes şi prietenii au fost eliberaţi. Totuşi, în fiecare caz, atacul spiritelor a fost îndreptat spre aceia care au fost atît de curioşi încît să aibă ceva de-a face cu ele înainte. Se pare că lăsîndu-te odată sub puterea lor le dă libertatea să te deranjeze şi cu alte ocazii. Unii oameni sunt expuşi auzirii de lucruri pe care alţii nu le pot auzi. Lucrurile pe care ei le aud sunt uneori groaznice şi profane, iar altă dată vocile le vor vorbi despre lucruri foarte frumoase. Un om mi-a spus cum i-a vorbit Dumnezeu; el zicea, Ştiu că este Dumnezeu; El îmi spune asta şi aia şi că trebuie să mă rog mai mult. Am spus, Dumnezeu nu ne vorbeşte acum în aceste zile din urmă, ci ne-a vorbit prin Fiul Său şi prin apostoli, şi avem cuvintele lui Isus şi ale apostolilor; acesta este Cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să dăm atenţie acestor voci care sunt voci ale spiritelor rele. În cele din urmă el a spus, Lucrurile par să fie aşa; se pare că aud două sau trei voci vorbind în acelaşi timp, ca la telefon. I-am spus că trebuie să fie atent, sau va înnebuni.

Nu m-ar surprinde deloc dacă aceste spirite rele vor avea mai multă putere în viitorul apropiat, dar nu trebuie să ne fie frică, pentru că "Cel care este în voi este mai mare decît cel care este în lume" (1 Ioan 4:4).

În cazul surorii care spunea că aude spiritele venind în fiecare seară, ea a spus, Copilul meu spunea, "N-a venit încă stafia?" Copiilor nu le este teamă? am întrebat noi. "Nu", a Răspuns ea, "ei văd că nu-mi este frică. Domnul poate să aibă grijă de noi şi copiii văd că nu-mi este frică de spirite".

Lumea ignoră acest lucru şi de aceea întreaga lume este într-o stare care o face să fie înrobită de Satan, la dispoziţia voinţei lui.

1025) SATAN—Citeşte Satan gîndurile? (Q625-1)

Întrebare (1915)—1—Există vreo scriptură care să ne spună că Satan ne poate citi gîndurile?

Răspuns—Nu ştim de nici o scriptură care să spună aceasta. Nu ştim dacă trebuie să existe o astfel de scriptură în Biblie. Biblia nu ne spune totul despre aceasta, dragi fraţi. Dar avem motive să credem că Satan ne poate citi gîndurile. Propriile voastre experienţe vă fac să credeţi că el adesea v-a citit gîndurile (rîsete), şi credem că este bine să ne imaginăm că poate, şi apoi aveţi grijă ca gîndurile să vă fie de felul celor care lui nu-i plac (rîsete).

1026) SATAN—Referitor la legarea lui. (Q625-2)

Întrebare (1916)—2—Este Satan în proces de legare acum? Dacă da, prin ce mijloace? Cum va fi dezlegat la sfîrşitul Veacului Milenar?

Răspuns—Cred că Satan se leagă acum. N-ar fi bine dacă am fi prea dogmatici cu o astfel de expresie figurativă; dar uitîndu-mă în lume văd că acele lucruri menţionate în Biblie ca emanînd de la Satan, Adversarul lui Dumnezeu şi al Adevărului, se leagă în fiecare zi. De exemplu, influenţa lui Satan în traficul cu alcool se leagă. Mă bucur să văd aceasta. Unii au un alt punct de vedere dar cred că ei greşesc. Unii cred că noi suntem împotriva mişcării antialcool pentru că nu intrăm în ea; dar noi suntem de acord cu tot ce este bun. Motivul pentru care eu nu mă implic în aceasta este pentru că cred că Domnul are ceva mai important pentru mine de făcut. Dar aceasta nu înseamnă că mă opun acestei mişcări. Se cuvine să fim de acord cu orice este pe calea reformei pe pămînt. Se cuvine să fim de acord cu tot ce ar ajuta pe alţii în vreun fel.

În ceea ce mă priveşte, simt că aş ieşi să iau parte în toate aceste fapte bune; dar Domnul mi-a dat multe de făcut în afară de aceste fapte bune — atît de multe că nu am timp de nimic în afara însărcinării pe care mi-a dat-o pentru Casa Credinţei, şi nu pentru lume. Însărcinarea mea mă ţine ocupat. Acest veac prezent este timpul pe care El l-a devotat Bisericii. Noi trebuie să fim de acord cu fiecare lucrare bună a oamenilor şi să nu interzicem lucrările bune, ci să fim bucuroşi că oamenii fac bine. Poate că-mi pare rău că ei nu le fac cum trebuie; dar sunt totuşi de acord cu motivul, cu intenţia. Noi nu trebuie să oprim nici o faptă bună; dar după cum spun Scripturile, "Aşadar, cît avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei" (Gal. 6:10).

Influenţa lui Satan, cum înţeleg eu, se leagă prin această mişcare a prohibiţiei, prin alte mişcări similare şi prin orice tinde să lumineze minţile oamenilor şi să le dea o mai bună înţelegere a condiţiilor. Cred că anumite lucruri vor fi în scurt timp descoperite în Europa cu privire la acele guverne care pretind a fi împărăţiile lui Cristos, şi deschizîndu-se ochii oamenilor către Adevărul despre acest lucru şi despre asemenea subiecte, lanţurile ignoranţei şi erorii vor fi rupte. Influenţa lui Satan vine în mare parte prin eroare şi este menţinută prin diferite mijloace. El este legat în măsura în care Adevărul devine cunoscut; pentru că astfel libertăţile sale sunt restrînse.

Acest proces de legare trebuie să continue în măsură considerabilă înainte ca marele Timp de Strîmtorare să vină. Omul Tare din Casă trebuie legat înainte ca bunurile lui să poată fi luate. Toate instituţiile prezente ale lumii sunt bunurile şi aranjamentele lui Satan. Acestea vor fi stricate în marele timp de anarhie care va pregăti stabilirea Împărăţiei lui Mesia. Satan trebuie să fie legat înainte ca anarhia să vină. Atunci cum va veni dacă el este legat? Căderea Babilonului va indica faptul că Satan a fost legat total. El lucrează foarte tare cu sistemele eclesiastice şi doctrinele false. Căderea lor va însemna legarea lui.

Cînd va fi aceasta? Nu chiar acum. Aceasta este identificată cu lovirea apelor Iordanului; dar înainte de lovirea rîului se va sfîrşi războiul. După război, sistemele bisericeşti vor avea o mare prosperitate pentru un timp. Împărăţiile pămîntului epuizate vor simţi nevoia acestui suport denominaţional şi-l vor obţine. Predicatorii lucrează acum ca să adune oameni care să meargă pe front. În Marea Britanie şi Australia, preoţii Evangheliei lui Cristos ies şi recrutează. Ei fac tot ce pot pentru a încuraja şi a ajuta războiul. Uneori chiar predică de la amvon îmbrăcaţi în uniforme. Guvernelor le place acest lucru.

Biserica şi statul se sudează destul de bine împreună. Ei depind unul de altul şi se vor uni destul de strîns la timp de nevoie. Atunci aceste biserici nominale vor deveni proeminente şi bisericismului i se va da mare putere. Atunci cel care nu se va uni cu ei va fi considerat anarhist. Ei vor întreba, "De ce nu intri în rînd cu ceilalţi?" şi concluzia va fi, "O, tu eşti anarhist!" Apoi vor fi gata să privească nefavorabil pe oricine nu va participa la mişcarea generală şi vor fi înclinaţi să-l privească ca pe un duşman. Crescînd educaţia oamenilor în direcţia Adevărului, ei vor vedea Adevărul tot mai mult. În cele din urmă va avea loc o separare între oameni şi căderea marelui Babilon. Oamenii vor ajunge să vadă că acesta reprezintă numai moralitate, nu creştinism real. Se poate vedea acest lucru în desfăşurare acum în lume într-o anumită măsură.

Adevăratul creştinism nu este în mod cuvenit apreciat decît de cîţiva. Dar prin răspîndirea Adevărului şi prin divizarea ulterioară a apelor, bisericismul va cădea. Puţin mai tîrziu ne putem aştepta la separarea celor două clase din Biserică. Aceasta va însemna persecuţie. Atunci Marea Mulţime nedorind să aibă parte de persecuţie va cădea, din această cauză; dar clasei Turmei Mici nu-i va fi ruşine de persecuţie. După ce Biserica va fi astfel separată prin persecuţie, Turma Mică va fi luată complet în cele din urmă de vîrtejul de vînt. Astfel ei vor fi luaţi la cer. Aceasta s-ar putea întîmpla prin anarhia care va fi aproape de timpul cînd va cădea marele Babilon. Mai întîi va avea loc separarea oamenilor, urmată de persecutarea Bisericii. Apoi va veni căderea Babilonului, după care va veni peste lume marea anarhie şi strîmtorare. Babilonul va cădea înainte de căderea împărăţiilor; pentru că în cartea Apocalipsei citim că împăraţii pămîntului vor sta deoparte cînd vor vedea Babilonul căzînd şi vor vedea fumul arderii lui. Aceasta înseamnă că nu-l vor ajuta. Ei vor înţelege că masele populare s-au întors împotriva bisericismului. Atunci, fără îndoială, oamenii vor fi într-o aşa dispoziţie încît vor fi bucuroşi să scape şi de noi. La scurt timp după ce va cădea Babilonul, marea conflagraţie va cuprinde întreaga lume — Apoc. 18:1-20.

1027) SATAN—Legarea lui. (Q627-1)

Întrebare (1916)—1—Cum va fi legat Satan o mie de ani?

Răspuns—Nu cu cătuşe. Exact cum, noi nu ştim. Marele şi importantul gînd este că va fi legat. Dacă acest lucru va fi îndeplinit prin Cuvînt sau prin altă putere, să nu ne facem griji pentru aceasta! Cuvîntul spune că el va fi legat o mie de ani. Aceasta este destul. Dacă Domnul ar fi vrut să ne dea mai multe informaţii despre acest subiect ne-ar fi dat şi de aceea noi suntem mulţumiţi cu ceea ce avem. Presupun că în măsura în care lumina creşte, prinţul întunericului va fi astfel restrîns de la libertăţile lui. Nu dau aceasta ca o interpretare. Biblia nu ne spune cum va fi făcut acest lucru şi de aceea este destul pentru noi să ştim ce este scris, "El a pus mîna pe … Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani" (Apoc. 20:2).

1028) SĂMÎNŢĂ—Care este sămînţa de sub lege. (Q642-1)

Întrebare (1911)—2—"De aceea moştenirea este prin credinţă, ca să fie prin har şi pentru ca făgăduinţa să fie sigură pentru toată sămînţa, nu numai pentru aceea de sub lege, ci şi pentru aceea care are credinţa lui Avraam". Ce se înţelege prin expresia "toată sămînţa", şi la ce lege se face referire?

Răspuns—Acest text este din Romani 4:16. Noi înţelegem că apostolul se referă aici la faptul că Avraam are două seminţe, cum i-a spus Dumnezeu, "şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării" (Gen. 22:17). Aici, mai întîi, este sămînţa cerească a lui Avraam, şi apoi sămînţa naturală a lui Avraam. Dumnezeu alege mai întîi sămînţa spirituală, iar apostolul ne spune că noi suntem privilegiaţi acum să fim parte din acea sămînţă spirituală. Vă reamintesc unde spune, "Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei" (Gal. 3:29). Apoi în cap. 11 din Romani, după ce vorbeşte despre dezvoltarea acestei seminţe spirituale, apostolul foloseşte aceste cuvinte, "Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine pînă va intra plinătatea neamurilor" (Rom. 11:25). El vrea să spună că împietrirea s-a întîmplat seminţei naturale a lui Avraam pînă ce numărul total al seminţei spirituale va fi strîns pentru a completa numărul dintre neamuri, şi apoi tot Israelul va fi mîntuit — Israelului natural i se va lua împietrirea, lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu va umple tot pămîntul şi toţi ochii orbi vor fi deschişi — mai întîi Israelul. Apoi apostolul spune, "după cum este scris: Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov" (Rom. 11:26). Acest salvator care vine din Sion este Mesia, Cristosul, Isus capul, şi biserica, corpul Său. Acesta este marele eliberator. A trebuit peste 1.800 de ani ca Sionul să muncească şi să nască pe aceşti Întîi-născuţi, dar sămînţa spirituală a lui Avraam este aproape să fie eliberată, şi cînd aceasta se va întîmpla, atunci acest mare eliberator, Cristos capul, şi biserica corpul Său, va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; pentru că acesta este legămîntul Meu, zice Dumnezeu, cînd le voi şterge păcatele. Acestea sunt cele două seminţe ale lui Avraam, mai întîi spirituală şi după aceea naturală.

1029) SĂMÎNŢĂ—A lui Avraam în constrast cu cea a femeii. (Q642-2)

Întrebare (1913)—1—Care este diferenţa, dacă există vreuna, între sămînţa femeii şi sămînţa lui Avraam?

Răspuns—Diferenţa este că în cazul Domnului cînd îi vorbeşte tatălui Adam şi mamei Eva şi şarpelui, cînd a pronunţat condamnarea asupra lor pentru păcat, El a spus că sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta reprezintă o clasă de persoane sau personaje care vor deveni superiori şarpelui şi de aceea vor avea putere să zdrobească răul. Nu ştiu dacă aceasta se referă la mai multe persoane. Probabil se referă la mai multe, pentru că în epistola către Romani, cred că în cap. 16, citim, "Şi Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satan sub picioarele voastre". Aceasta arată cine este sămînţa femeii. Bineînţeles că nu este Biserica fără Capul ei. Cînd privim alte declaraţii despre sămînţa lui Avraam găsim că este aceeaşi clasă, pentru că sămînţa lui este Cristos. Dacă voi şi cu mine suntem ai lui Cristos suntem membri ai corpului Său. Aşa că sămînţa femeii şi sămînţa lui Avraam sunt moduri diferite de a se referi la Cristos şi la Biserică.

1030) SĂRUTARE—Referitor la sărutul fără discernămînt. (Q429-2)

Întrebare (1909)—2—Este sărutul fără discernămînt recomandabil între surori în adevăr?

Răspuns—Ei bine, s-ar putea să încalc drepturile cuiva dacă ar fi să dau vreo lege în acest subiect, dar nu sunt un dătător de lege ci numai un interpret al legii, doar atît. Unor oameni poate să le placă şi unor surori nu; deci, iubirea trebuie să fie regula în aceasta şi ea trebuie să ne facă să fim foarte atenţi şi plini de tact, iar dacă eu aş fi una dintre surorile care le place să fie sărutate, nu m-aş ofensa dacă altora nu le place să fie sărutate. Pe lîngă aceasta, cercetătorii ne spun că sărutul este un mijloc de a transmite boli şi de aceea nu este un procedeu tare înţelept. Aş crede că în general o strîngere de mînă bună şi inimoasă ar fi tocmai suficient, dar dacă cuiva îi place să sărute, nu cunosc nimic în Scriptură care să oprească aceasta, şi legea iubirii este singurul lucru între surorile care se sărută una pe alta şi între fraţii care sărută pe fraţi.

1031) SCHIMBARE—Enoh şi Ilie. (Q713-2)

Întrebare (1909)—2—Au fost Enoh şi Ilie însufleţiţi şi glorificaţi pe plan spiritual în schimbarea lor, înainte de lucrarea de restabilire?

Răspuns—Despre Enoh ni se spune că n-a fost, deoarece l-a luat Dumnezeu şi n-a văzut moartea. Aceasta este tot ce ştim despre acest lucru. Nu am libertatea să-mi folosesc imaginaţia mea bogată şi să vă spun lucruri care nu sunt scrise. Nu l-a luat Dumnezeu la cer? Nu. De unde ştiu? Pentru că Cristos a spus, "Nimeni nu s-a suit în cer" (Ioan 3:13). Domnul Se va îngriji de Enoh şi el nu va primi binecuvîntările restabilirii pînă cînd Cristosul va fi complet, cum veţi remarca din cap. 11 din Evrei care îi include pe toţi aceştia şi declară că toţi au murit în credinţă, neprimind lucrurile promise, pentru ca ei să nu ajungă la desăvîrşire fără noi. Atunci binecuvîntările vor veni de pe planul spiritual la cel pămîntesc. Prin mila voastră ei vor obţine milă. Enoh a fost socotit unul dintre părinţii din trecut, dar acum Cristos a devenit părintele, după cum citim într-un Psalm care spune că părinţii vor fi copii, pentru că toţi îşi vor primi viaţa prin Cristos. Oricine dă viaţă este tată, şi oricine primeşte viaţă este fiu. Cînd El va fi marele dătător de viaţă în veacul Milenar, va fi tată pentru lume.

1032) SCHIMBAREA LA FAŢĂ—În contrast cu inconştienţa

 din starea morţii. (Q713-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă morţii sunt într-o stare de inconştienţă, cum explici prezenţa lui Moise şi Ilie pe muntele schimbării la faţă?

Răspuns—Foarte simplu, dragi prieteni. În cartea Apocalipsei sunt o mulţime de simboluri. Ioan revelatorul spune, "Am văzut aceasta, am văzut aceea, am văzut cealaltă", a auzit o trîmbiţă şi a auzit un înger vorbind altui înger etc. Toate acestea au fost viziuni, nu-i aşa? Da. El a avut viziuni; a văzut fiare, a văzut femeia şezînd pe fiară şi toate acele lucruri. Aşa a fost şi cu această scenă a schimbării la faţă. Isus a spus că aceasta a fost o viziune. Citim că El i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan şi s-au suit pe acest munte, şi schimbarea a avut loc în faţa lor. Hainele Lui au luat un aspect strălucitor şi au devenit parte din viziune, şi au apărut Moise şi Ilie, într-o viziune. Ei au văzut pe Isus, pe Moise şi pe Ilie, iar hainele lui Isus s-au văzut strălucitoare, ei neştiind prea multe despre aceasta; ei au dormit o parte din timp. Şi apoi Petru, cînd a descoperit că viziunea dura mai mult timp, a spus, "Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, să facem aici trei colibe" etc., neştiind ce spune. El nu ştia clar ce era, dar coborînd de pe munte, citim că Isus i-a însărcinat direct, special zicînd, "Să nu spuneţi nimănui de viziunea aceasta, pînă cînd va învia Fiul Omului dintre cei morţi" (Mat. 17:4, 9). După aceea Sf. Petru, scriindu-şi epistola, a zis, "Căci v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, măreţia Lui" (2 Pet. 1:16). De aceea Sf. Petru ne spune că viziunea de pe muntele schimbării la faţă a fost o ilustraţie a împărăţiei lui Isus, Ilie preumbrind o clasă în împărăţie şi Moise simbolizînd sau preumbrind altă clasă în împărăţie.

1033) SECERIŞ—Diferenţa între separare şi secerare. (Q317-2)

Întrebare (1908)—2—Care este diferenţa în caracterul lucrării, dintre separarea grîului de neghină şi seceriş?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, presupun că această ilustraţie a unui seceriş nu este o ilustraţie perfectă; cred că n-ar fi o ilustraţie chiar perfectă. Dacă ar fi să ne gîndim la ea în acest fel, ar trebui să presupunem, mai întîi de toate, că s-ar face tăierea grînelor şi apoi separarea acestora, şi apoi treieratul şi strîngerea lor în hambare; şi dacă am aplica aceasta, am vedea atît de multe căi de tăiere, atît de multe căi de separare, atît de multe căi de treierare, etc., încît nu s-ar potrivi cu realitatea. După înţelegerea mea, această lucrare de seceriş se desfăşoară de 40 de ani şi sunt unii care au intrat imediat în hambar, în 1881, şi alţii au intrat în hambar de atunci încoace tot timpul; aşa că aici în această ilustraţie minunată a lucrării de seceriş nu cred că ne putem aştepta la îndeplinirea fiecărui mic detaliu. Trăsăturile principale ne sunt date în parabola însăşi, şi anume: Domnul a învăţat că secerişul va fi sfîrşitul veacului, şi în seceriş El Îşi va trimite secerătorii, care vor strînge neghina în snopi pentru ardere. Acum, strîngerea neghinei în snopi, după înţelegerea mea, reprezintă strîngerea şi legarea strînsă a organizaţiilor. Nu limitez aceasta la aşa-numitele ordine secrete; cred că ele sunt o parte din ea. Toate diferitele denominaţii sunt parte din acel mare sistem de snopi, şi efectul este foarte similar; de fapt, nu ştiu de ce unul care este membru al unei biserici obişnuite ar avea obiecţii la faptul că altul este membru la Odd Fellows sau la Masoni. După cîte pot eu înţelege, şi ei sunt un fel de biserică, sau pretind că sunt; au serviciu ritual regulat şi pretind că merg în Sfînta, etc., cînd mor. Numai cu cîteva zile în urmă am auzit o mică dizertaţie în această privinţă. Se presupune că tovarăşii lor sunt toţi bineveniţi în lumea de apoi cînd mor; ei îi trec cu blîndeţe, exact aşa ca orice oameni din biserica nominală, şi cam cu tot atîta autoritate, cam cu tot atîta sinceritate, pe cît pot eu spune. Nu judec, spun doar, după cît pot eu spune. Dar eu înţeleg că toate acestea sunt snopi, şi fiecare snop se strînge mai tare. Unii dintre voi ştiu mai mult despre Francmasonerie decît mine, şi eu nu sunt aici să spun nimic împotriva ei, pentru că nu ştiu nimic ce să spun şi dacă aş şti nu ştiu cum aş spune. Domnul nu m-a trimis să predic împotriva Masoneriei sau Oddfellowship, nici împotriva Presbiterianismului sau Metodismului. Ocazia noastră este să spunem adevărul, să predicăm adevărata Evanghelie a lui Cristos, şi Domnul spune că acest mesaj îşi va avea efectele lui în diferitele inimi. Acum, dacă te găseşti în vreun fel de snop, ştii că nu acela este programul privitor la grîu. Grîul va fi strîns în grînar; nu va fi pus în snopi în viaţa prezentă. Grîul trebuie să fie liber. Dacă te găseşti în vreun fel de snop, mai bine ieşi afară din snop. Încrede-te în Domnul şi fii în armonie cu El, şi cred că aceasta te va scoate afară din orice fel de snopi şi organizaţii omeneşti. Cred că ar trebui poate să spun un cuvînt prevenitor aici, în privinţa faptului că eu aş înţelege că înseamnă, de exemplu, că dacă aş fi un tîmplar aş prefera să fiu liber, dar dacă mi s-ar cere să intru într-un sindicat pentru a putea avea de lucru, şi ar trebui să plătesc din banii mei o anumită sumă în fondul acelui sindicat, aş intra. Aş înţelege că am adus o contribuţie la bunăstarea generală a tîmplarilor şi n-aş ezita în acea chestiune, pentru că nu este nimic religios acolo. Nu este nimic ce să-mi încătuşeze mintea şi inima. Dar dacă acea organizaţie ar face ceva ce n-aş putea aproba, m-aş simţi perfect liber să ies oricînd din ea. Aşa că aş pune această condiţie. Dar în ce priveşte grîul şi neghina, cred că sunt destui snopi în jur, şi am remarcat şi eu că aceste diferite organizaţii lumeşti, dacă le putem numi aşa, spre a le distinge de organizaţiile bisericeşti, folosesc aceleaşi metode pe care le folosesc oamenii bisericii. Era foarte uşor să te retragi dintr-o biserică, şi puteai spune: "Vă rog să acceptaţi scrisoarea mea de retragere din biserică", şi ei luau scrisoarea şi niciodată nu o înregistrau, ci o ardeau dacă voiau. Aşa este şi cu Masonii; au avut o metodă prin care oricine era doritor să părăsească ordinul putea cere renunţarea şi o primea fără vreo Întrebare deosebită. Am fost informat că acum este cumva diferit. Dacă eşti presbiterian şi doreşti o scrisoare ei îţi spun: "Către care biserică doreşti să fie adresată scrisoarea?" Tu spui: "O, fă-o oricum". "O, noi nu mai facem asta acum; îţi vom da o scrisoare către o anumită biserică şi trebuie înregistrată acolo — aşa este bine". Şi astfel, sunt informat că prietenii noştri francmasoni fac acelaşi lucru; ei nu mai dau renunţări acum. Dacă vrei să fii transferat în altă lojă, te vor transfera, dar acum nu mai dau renunţări în felul în care dădeau.

Un frate: Frate Russell, eu sunt Mason, şi din nefericire ocup o poziţie înaltă în ordin, şi aş vrea să fac o mică corecţie la aceasta. Un Mason este perfect liber să plece cînd vrea. Nici o restrîngere nu se pune asupra lui.

Fratele Russell: V-am spus de la început că eu însumi nu ştiam; am relatat doar ce mi-a spus un frate.

Alt frate: Eu am fost Mason într-o jurisdicţie diferită de cea a fratelui. Poate fi bine în jurisdicţia lui anume, dar nu este la fel în alte jurisdicţii, după cîte ştiu eu.

Fratele Russell: Veţi nota că noi nu avem niciodată nimic de spus împotriva nici uneia din acestea. Nu am spus un cuvînt rău despre Francmasonerie şi n-aţi citit niciodată nimic rău din ceea ce am spus despre ei şi nu vreau să spun nimic rău despre Presbiterianism sau Metodism. Cred că mulţi din prietenii dragi din aceste denominaţii sunt oameni buni, şi eu apreciez caracterul lor. Despre ceea ce vorbesc eu uneori, este doctrina presbiteriană, şi ei vorbesc despre ea de asemenea. Am citit lucruri pe care ei le-au spus despre doctrinele presbiteriene mult mai dure decît am spus eu vreodată. Eu uneori citez unele lucruri în Turnul de Veghere pe care Presbiterienii le spun despre propria lor doctrină, şi ocazional citez în Turnul de Veghre ceva din ceea ce Metodiştii spun despre doctrina lor, pentru că ei o spun mai tare decît aş dori eu s-o spun.

1034) SECERIŞ—Seceriş mare, Turmă Mică. (Q319-1)

Întrebare (1910)—1—"Mare este secerişul" (Mat. 9:37). Dacă cea care iese afară este o "Mică Turmă", cum este secerişul mare sau îmbelşugat?

Răspuns—Trebuie să avem în minte ilustraţia Domnului; El era în timpul secerişului Veacului Iudeu, şi atunci terenul de secerat era întreaga naţiune evreiască, deci va trebui să-I găsim greşeală Domnului. Dacă este vreo greşeală, atunci El este Cel care a făcut-o, pentru că a spus: "Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii". Acum, secerişul de acolo, în ceea ce-l privea pe Isus, a fost strîngerea a 500 de fraţi la acel timp, dar acela n-a fost întregul seceriş evreiesc, pentru că mai tîrziu au fost strînşi mai mulţi. Noi trebuie să presupunem că Isus a vrut să spună, relativ, că există o mare lucrare de făcut în comparaţie cu cei cîţiva care sunt gata şi dispuşi s-o facă. De asemenea ei erau un popor tipic şi aceasta a fost adevărat atunci şi este adevărat şi acum. Nu toţi evreii au fost strînşi atunci, pentru că n-au fost strînşi milioane, dar Domnul a vorbit despre aceia care au fost strînşi că au fost rodnici, toţi caractere bune, şi El a fost mulţumit. El va fi mulţumit cu ce scoate dintre neamuri. Dar punctul de discuţie pare să fie că lucrătorii sunt puţini, mai multă lucrare decît pot face lucrătorii. Există lucrare din belşug pentru toţi, şi chiar pentru mai mulţi. Aşa că El a spus: Rugaţi-vă Domnului secerişului ca să trimită mai mulţi lucrători. Aceştia trebuie să se aştepte ca El să-i trimită. Aplicaţi acelaşi lucru acum — nu vă aşteptaţi ca lucrul secerişului aici să includă milioane, ci un număr considerabil, şi după judecata mea este încă o mare lucrare de făcut. Văd că este loc unde pot fi folosiţi mult mai mulţi din poporul credincios al Domnului în lucrarea Lui. Am atras atenţia biroului din Londra că acolo trebuie să fie mult mai mulţi colportori. Există un mare teren de lucru. Dacă colportorii nu o fac, presupun că Domnul va găsi o altă cale, dar ocazia va fi pierdută.

Ca o ilustraţie; Domnul a împiedicat să fie vîndute cărţile în librării, şi presupun că aceasta a fost o clarificare ca fraţii să vîndă cărţile. Mult timp Domnul n-a deschis calea pentru ziare, aşa încît prietenii să poată împărţi pliantele, dar acum Domnul deschide ziarele lumeşti, trimiţîndu-le la milioane de oameni. De ce? Nu există destui secerători. În timp ce te rogi, întreabă-te: Ce pot eu să fac? Dacă El are o lucrare care se desfăşoară, tu vrei să ai o parte în ea, şi aşa este cu toţi.

1035) SECERIŞ—Referitor la sfîrşitul lui în primăvara lui 1910. (Q320-1)

Întrebare (1910)—1—Se avansează un gînd printre prieteni că lucrarea se va încheia primăvara următoare. Găseşti vreo dovadă scripturală pentru un astfel de gînd, şi, tu eşti în armonie cu promovarea unei astfel de teorii?

Răspuns—Nu găsesc nici o bază pentru un asemenea gînd. Nu sunt în armonie cu avansarea unei astfel de teorii. Cred că ar fi mult mai bine ca prietenii dragi să nu facă speculaţii despre lucrurile pe care nu le cunosc. Cel puţin, eu voi spune că pentru mine ar fi mai bine să nu fac speculaţii despre lucruri pe care nu le cunosc. Dacă ei cunosc ceva în acest subiect, dacă ei cunosc ceva ce eu nu cunosc, şi dacă sunt siguri că ei cunosc, sunt responsabili în faţa Învăţătorului lor pentru folosirea acestei cunoştinţe. Dar după cît pot eu vedea, dragi prieteni, discutarea acestui fel de lucruri, doar ia de la prieteni ocazii folositoare, şi am face mai bine dacă am înceta să vorbim astfel de lucruri şi ne-am angaja în lucrarea secerişului, făcînd ceea ce putem face, neavînd importanţă dacă ea se va opri primăvara viitoare sau nu. Vă voi spune primăvara viitoare cum va fi. Între timp, atît cît pot eu vedea, noi toţi avem din belşug ce face. Să nu se oprească nimeni pe motivul că nu are de lucru.

1036) SECERIŞ—Referitor la limitarea ocaziilor de serviciu. (Q320-2)

Întrebare (1910)—2—În conformitate cu împrejurările prezente, poţi să ne dai o idee despre cît de mult timp vor continua ocaziile pentru serviciu, serviciul de peregrini, serviciul de colportori, lucrarea voluntară etc.?

Răspuns—Nu pot. Unii din prietenii dragi se pare că gîndesc că ei înţeleg foarte bine acest lucru. Ei bine, nu pot să mă cert cu ei, pentru că eu nu-l văd. Dacă ei spun că-l văd, atunci ei văd mai mult decît mine. După cîte pot eu vedea acum, dragi prieteni, nu am motiv să cred că lucrarea de colportori sau alte părţi ale serviciului se vor sfîrşi imediat. Mie mi se pare că lucrarea nu a părut niciodată mai prosperă decît în timpul prezent. Gîndul meu este că voi şi cu mine, şi toţi care sunt interesaţi în lucrare, am face mai bine să nu ne batem capul cu Întrebarea cînd se va încheia. Veţi afla cînd se va încheia, nu? Bineînţeles că da. Aşa că faceţi cu toată puterea ce găsesc mîinile de făcut, şi veţi găsi multe de făcut acum, ocazii mari în fiecare zi, în toate aceste diferite direcţii. Sfatul meu este, mergeţi înainte; n-are importanţă ce spune cineva despre timpul cînd nu veţi mai putea merge înainte; aceasta o veţi afla voi, la timpul potrivit.

1037) SECERIŞ—Durata lui în pilde, Mat. 13:30 şi 20:1-16. (Q321-1)

Întrebare (1916)—1—Secerişul la care se face referire în pilda neghinei din Mat. 13:30 acoperă o perioadă de timp corespunzătoare lucrării în vie din Mat. 20:1-16?

Răspuns—Nu ştiu.

1038) SEMNĂTURĂ—Cum să semneze văduvele. (Q647-2)

Întrebare (1911)—2—Care ar fi forma potrivită în care o văduvă să-şi semneze numele?

Răspuns—O văduvă, dacă-şi foloseşte propriul nume, de exemplu, dacă vrea să spună, "D-na Grace Smith", face mai bine să pună "D-na" în paranteze, dar dacă vrea să scrie, "Grace Smith", are dreptul să facă aşa, soţul ei fiind mort; "D-na John Smith"; dar cred că toate surorile se cuvine să se hotărască în ce fel îşi vor scrie numele cînd trimit scrisori către Turnul de Veghere. Cînd o dată semnează D-na Joseph Gordon şi altădată Jane Gordon, nu ştim dacă aceasta este o altă soră Gordon, sau cine ar putea fi. Trebuie să folosiţi o formulă uniformă, aşa încît să ştim întotdeauna cine este.

1039) SERV—Cine este acel serv? (Q644-1)

Întrebare (1909)—1—Cine este acel serv? Tu crezi şi recunoşti declaraţia aşa cum este arătată de reprezentanţii "Turnului de Veghere"?

Răspuns—După cîte ştiu eu aproape toate discuţiile despre "acel serv" au fost de la duşmanii mei. Nu am nimic de spus despre acest subiect. Ceea ce aş spune eu n-ar schimba lucrurile. Aveţi dreptul la opinie şi ei au dreptul la opinia lor. În cap. 4 din vol. 6 al "Zorilor Mileniului"* (*Aşa s-au numit Studiile în Scripturi pîna în anul ????, n.t.), este adusă în atenţia voastră această scriptură. Aceasta este tot ce am scris vreodată despre acest subiect.

1040) SERVICIU—Să facem bine tuturor după cum avem ocazie. (Q644-2)

Întrebare (1915)—2—Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de oamenii din bisericile nominale? Trebuie să facem diferenţă între ei şi doctrinele lor?

Răspuns—Biblia spune că noi trebuie "cît avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei" (Gal. 6:10). De aceea trebuie să facem bine vecinilor noştri romano-catolici, vecinilor noştri metodişti, şi la toţi ceilalţi vecini. Trebuie să fim bucuroşi să facem bine fiecăruia. Dar dacă avem de ales între a face ceva pentru sfinţi sau pentru un vecin, atunci trebuie să dăm preferinţă sfinţilor Domnului, fie ei sfinţi presbiterieni sau altceva. Aceasta ar include pe oricine este un fiu al lui Dumnezeu. Noi suntem copiii lui Dumnezeu şi suntem bucuroşi să servim pe oricare alt copil al lui Dumnezeu, deşi ne-am bucura să-i vedem pe toţi bucurîndu-se de libertatea cu care Cristos face liber, nefiind încurcaţi în nici un jug sectar. Dacă Fiul ne face liberi, atunci suntem într-adevăr liberi — Gal. 5:1.

1041) SERVICIUL MILITAR—Poziţia noastră cu privire

 la serviciul militar. (Q491-1)

Întrebare (1916)-1-Ce poziţie trebuie să luăm cu privire la serviciul militar?

Răspuns—Ei bine, am Răspuns deja la această Întrebare, şi anume că atîta timp cît suntem urmaşii Domnului Isus Cristos, după judecata mea, noi nu trebuie să avem nici o libertate cu privire la serviciul militar. Noi trebuie să fim loiali principiilor păcii şi să nu luptăm pentru nici un guvern pămîntesc dacă putem să evităm aceasta, şi eu cred că putem evita. Mai curînd vom suferi ceva şi nu vom intra în acest serviciu militar. Dar să presupunem că cineva ar întreba, cum am fost întrebat zilele trecute: Ce poziţie trebuie să luăm cu privire la vecinii şi prietenii noştri? Şi noi spunem: Crezi că este greşit să avem organizaţii militare? Unii dintre prietenii noştri au Răspuns, "Noi credem că este greşit. N-ar trebui să existe nici un fel de armată sau soldaţi". Răspunsul meu ar fi diferit. Cred că această lume veche are nevoie de armate, trebuie să aibă oameni pregătiţi. Lumea are nevoie de aceasta pentru propria ei protecţie. Şi dacă eu aş fi guvernatorul unui stat aş crede de datoria mea să protejez acel stat, să protejez legea şi tot ce aparţine de ordine. Dacă ar fi necesar să chem statul sau naţiunea să se ridice şi să doboare răul, cred că ar fi datoria mea să mă asigur că acest lucru se face. N-aş învinui nici un guvernator dacă ar face acelaşi lucru. Nu învinuiesc nici un om care îşi ia arma pentru a apăra interesele statului său. Dacă el nu crede că merită să lupţi pentru naţiune, ar trebui să plece în altă ţară. Şi dacă crede că este exact la fel ca şi la altă naţiune, ar trebui să rămînă acolo. Ca de exemplu, voi şi cu mine în aceste State Unite credem că trăim în cea mai nobilă naţiune, că principiile acestui guvernămînt sunt cele mai bune şi cele mai înţelepte. Şi putem spune aproape la fel şi despre prietenii noştri de peste graniţă, din Canada, că principiile lor sunt bune şi bine intenţionate, cel puţin în general. De aceea noi nu învinuim oamenii care doresc să lupte pentru ţara lor. Diferenţa dintre poziţia noastră şi a lor este aceasta: Noi am încetat să mai fim cetăţeni ai acestei ţări. Noi ne-am alăturat altei naţiuni, şi suntem loiali acelei naţiuni noi, şi loialitatea faţă de împărăţia lui Dumnezeu cere ca noi să luăm poziţie în armonie cu ordinele Împăratului nostru. Noi suntem străini şi călători în această ţară şi în Canada şi oriunde am fi. Dar lumea nu înţelege aceasta. Ei spun că te-ai născut aici. Noi spunem că ne-am declarat intenţiile şi că ne-am unit cu altă ţară. Aşa că dacă un canadian ar fi în această ţară el nu ar fi supus la recrutare ca şi un american, şi ar trebui să fie suficient pentru tribunalele din orice ţară că dacă aceste persoane şi-au predat deplina loialitate patriei cereşti, acesta ar trebui să fie un Răspuns suficient pentru orice guvern ca să nu-i facă să participe în război, şi în unele locuri aceasta se recunoaşte.

1042) SEXE—Ce se înţelege prin "nici parte bărbătească,

nici parte femeiască … în Cristos Isus" (Gal. 3:28)? (Q646-4)

Întrebare (1914)—4—Afirmaţia scripturală că nu este nici parte bărbătească şi nici parte femeiască ci că toţi suntem una în Cristos Isus, nu indică faptul că cei care au venit în Cristos, în special după ce au dezvoltat într-o măsură considerabilă mintea lui Cristos, vor fi LIBERI să exercite mai multă LIBERTATE în relaţiile lor cu cei de sex opus decît a fost considerat înainte în mod obişnuit ca potrivit?

Răspuns—Este uimitor cît de mult putem deforma limbajul. Ei bine, limbajul nu trebuie considerat ca bătut în cuie. Aceasta n-ar fi deloc bine. Nici nu trebuie să fie ca şi cauciucul pe care-l poţi deforma. Iar limbajul folosit aici este foarte clar în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu şi în ceea ce priveşte legătura noastră cu Domnul, nu există în poporul lui Dumnezeu nici negru nici alb, bogat sau sărac, de sex masculin sau de sex feminin sau vreo altă diferenţă. Totuşi, încă există bogaţi şi săraci, negri şi albi, de sex masculin şi de sex feminin, dar nu trebuie considerat că aceste calităţi fac pe cineva inferior în ochii lui Dumnezeu. Totuşi Dumnezeu, prin acelaşi apostol, a subliniat anumite lucruri care n-ar fi potrivite pentru o soră să le facă, ci ar fi mai potrivite pentru fraţi. Isus a arătat acelaşi lucru în învăţăturile Sale şi prin faptele Sale. El nu Şi-a ales mama, un ucenic sau pe careva dintre rudele Mariei pe care El a iubit-o foarte mult. Dumnezeu a făcut diferenţă între sexul bărbătesc şi femeiesc. Aceasta nu înseamnă că surorile erau inferioare, sau ignorante, dar în ceea ce priveşte propovăduirea, aceasta a fost dată în mîinile bărbaţilor, reprezentînd partea lui Cristos, iar femeile, Biserica.

Cît despre familiaritatea dintre sexe, cred, dragi preieteni, că Angajamentul solemn este unul dintre cei mai buni păzitori pe care-i puteţi folosi, şi acesta face o separare mare între sexul bărbătesc şi cel femeiesc. Interesele voastre spirituale, şi ale oricui, vor fi conservate mai bine prin veghere atentă, iar cei care ştiu că există slăbiciuni ale cărnii se străduiesc să trăiască curat unul cu altul şi cu Domnul.

1043) SFINŢI—Jertfele lor. (Q614-1)

Întrebare (1910)—1—Care este jertfa pe care sfinţii Lui o au de oferit, în armonie cu discursul din această după-amiază?

Răspuns—Jertfa pe care noi o avem de oferit este ceea ce arată apostolul în Romani 12:1. Jertfa voastră n-ar fi sfîntă şi acceptabilă, dar este făcută sfîntă şi acceptabilă de către Avocat prin atribuirea meritului Său ca să acopere jertfa voastră. Prezentaţi-vă trupurile. Ce include aceasta? Aceasta include tot ce aveţi, gîndurile, cuvintele şi faptele voastre. Prezentaţi totul lui Dumnezeu şi de aici încolo trebuie să faceţi tot ce puteţi mai bine după capacitatea voastră, fie că faceţi încălţăminte, fie că spălaţi vase sau haine, fie că tăiaţi lemne — orice aţi face, căutaţi să faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu, ca să-L puteţi slăvi în spirit şi în minte care sunt ale Lui. În mintea voastră trebuie să-L glorificaţi cîntînd şi făcînd melodii. În trupul vostru, servindu-L în vreun fel, făcînd toate ca şi cum aţi face Domnului. Dacă afacerile voastre nu glorifică pe Domnul, cereţi Domnului să vă ajute şi căutaţi să vedeţi ce puteţi face ca să-L serviţi. Dacă munca vă ia tot timpul, puteţi căuta să vedeţi ce puteţi înlătura, sau puteţi arde multe din bibelouri. Văd aceste lucruri frumoase în fiecare zi mergînd pe stradă. Pot vedea tot ce vreau în vitrine. Mergînd pe stradă mă uit la ele şi mă bucur de ele. Toate sunt ţinute pregătite în vitrină ca să le pot vedea, şi sunt liber să fac altceva. Cu stiloul, scrieţi scrisori prietenilor voştri, trimiteţi-le pliante, sau angajaţi-vă în lucrarea voluntară, sau în lucrarea de colportor, orice. Cereţi Domnului să vă lase să fiţi folosiţi în serviciu, spunîndu-I că aţi făcut consacrarea în acel scop; că n-a fost o formalitate şi că vreţi s-o îndepliniţi. Apoi ţineţi-vă ochii deschişi. Dacă sunteţi într-un autobuz, să aveţi un pliant cu voi, şi judecaţi cui să-l daţi. "Ce bun este un cuvînt spus la timpul potrivit" (Prov. 15:23). Spuneţi cuvîntul potrivit la momentul potrivit. Puteţi face de zece ori mai mult cu un cuvînt bun la timpul potrivit decît cu un cuvînt bun la timp nepotrivit. Aceasta este a glorifica pe Domnul în trupurile voastre; aceasta este cel mai puţin ce puteţi face. Cînd ne gîndim la faptul că marele nostru Domn şi Răscumpărător, cît şi Tatăl nostru ceresc, a făcut această minunată declaraţie, că El îşi propune să ne dea o parte în împărăţia cerească şi acum aşteaptă să vadă dacă avem spiritul corect în legătură cu aceasta iar partea în împărăţie este condiţionată de manifestarea de către noi a spiritului Său, care este ceva ce noi n-am avut prin natură. Eu, al meu, al nostru, sunt lucruri care aparţin naturii căzute. Doamne binecuvîntă-mă pe mine şi pe soţia mea, pe fiul meu Ioan şi pe soţia sa; pe noi patru şi pe alţii nu. Nu mulţi se roagă aşa. Cînd noi ne predăm, ne predăm vieţile, timpul, talentul, banii — totul. Domnul a spus, Cînd Mi le-aţi dat Mie, le-aţi predat. Totul, Doamne? Da. Nu vreau să vă înşel. David a spus, Încearcă-mă şi dovedeşte-mă şi vezi dacă este ceva rău în mine, şi dacă este ia-l din mine etc. Deci, aceasta este atitudinea potrivită a minţii noastre. Să vedem. Noi spunem, Doamne, vei cere lucrurile pe care Ţi le-am dat? Nu. Cum aşa? Te voi face administrator. Ce vrei să spui? Voi lăsa toate lucrurile Mele în grija ta, tot timpul tău, influenţa, banii, totul. Te voi încerca lăsîndu-le toate în mîinile tale. Nu le voi lua de la tine, pentru că nu am nevoie de ele. Pentru că tot aurul şi argintul şi vitele de pe mii de munţi Îmi aparţin. Voi vedea ce vei face — acest lucru îl ilustrează pilda. El a vorbit despre un nobil care a plecat într-o ţară îndepărtată şi Domnul a folosit pe acest nobil ca să se reprezinte pe Sine. Înainte de a pleca, a chemat pe servii Săi şi le-a distribuit bunurile Sale fiecăruia şi le-a dat poli şi talanţi. El a spus, Uitaţi aici, puneţi-i în lucru pînă mă întorc. Cînd S-a întors n-a chemat întreaga lume ci pe servii Săi, pe cei cărora le-a dat ceva. Păi, spui tu, mie nu mi-a dat nimic. Ba da, ţi-a dat. Cînd te-ai consacrat ai dat tot ce-ai avut, unul, doi sau cinci talanţi iar El ţi i-a pus în mînă şi te-a făcut administrator. Un administrator este unul care controlează totul, fără nici o restricţie. Acum, ce-ai făcut, eşti unul dintre servii Mei? Da. Ai ceva de la Mine? Da, tot ce am este al Tău. Să facem o socoteală. Aici sunt faptele — El aşteaptă să primească ce-ai cîştigat, va vedea ce-ai făcut şi răsplata îţi va fi după credincioşia ta şi după cum ai lucrat, şi dacă ai avut grijă şi ai încercat să faci tot ce-ai putut, El va spune, "Prea bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în foarte puţin, primeşte stăpînirea peste două, cinci etc. cetăţi" (Luca 19:17-19).

Voi şi cu mine trăim acum în timpul cînd El îşi stabileşte împărăţia în lume, şi este prezent, investigînd, examinînd, chemîndu-vă pe voi şi pe mine să dăm socoteala. Mă bucur că au mai rămas cîteva zile; vrem să mai lucrăm puţin cu capitalul nostru aici, pînă ce talantul nostru creşte etc. Încă puţin timp şi vrem să auzim ce are de zis Învăţătorul.

1044) SFINŢI—Sub influenţe rele. (Q615-1)

Întrebare (1910)—1—Se poate ca un membru consacrat al Turmei Mici să aibă o influenţă rea pusă asupra lui de altcineva, aşa încît el să nu fie responsabil pentru faptele sale sau pentru înţelegerea greşită a punctelor doctrinare?

Răspuns—Cred că da. Mă gîndesc la cazul lui Iuda. El a avut o influenţă rea asupra lui; după cum citim, "Dar Satan a intrat în Iuda" (Luca 22:3-6). Dar Întrebarea este: Cum a putut Satan intra în cineva care era consacrat? Pentru că acel consacrat nu şi-a trăit viaţa consacrată. Dacă Iuda şi-ar fi menţinut atitudinea consacrării faţă de Învăţător, Satan n-ar fi avut niciodată ocazia; aceasta s-a întîmplat pentru că a fost neloial în inimă. În Evanghelia lui Ioan scrie că el ar fi fost în mod deliberat un hoţ. Se pare că el n-a avut un interes în lucrarea Învăţătorului din punctul de vedere corect. Cu şase zile înainte ca Isus să fie răstignit, pe cînd Domnul le spunea că va fi răstignit, Iuda se gîndea la bani, aşa că atunci cînd Maria a turnat mirul pe Domnul şi L-a uns, după cum spun Scripturile, pentru îngroparea Lui, Iuda s-a gîndit, Greşeală, greşeală, acei bani trebuiau puşi în punga mea. Există săraci; eu sunt cel sărac. El a fost cel care a vrut banii. El şi-a pierdut spiritul de învăţăcel şi a fost gata să-l vîndă pe Învăţătorul său pentru bani. Cred că este posibil pentru orice consacrat să se lase condus şi să permită sugestiilor şi motivelor greşite să-i stăpînească inima şi să se depărteze tot mai mult de Domnul, pînă cînd este gata ca Adversarul să-l stăpînească. Nu cred că aceasta este posibil pentru cineva care este loial Domnului.

1045) SFINŢI—Referitor la pecetluirea lor pînă în octombrie 1911. (Q616-1)

Întrebare (1910)—1—Vor fi pecetluiţi toţi sfinţii şi vor aştepta schimbarea lor, şi după cît timp va fi aceasta?

Răspuns—N-aş putea spune. Aş vrea să ştiu. Nu ştiu nimic despre aceasta, dar dacă este voia lui Dumnezeu aş vrea să ştiu, dar dacă nu este voia Lui nu mă preocupă să aflu.

Partea a 2-a:—Sau vor fi făcuţi perfecţi ca Învăţătorul lor, aşteptînd schimbarea lor, şi după cît timp?

Răspuns—Va trebui să întrebăm pe Dumnezeu, şi dacă El a dat vreun Răspuns în Cuvîntul Său aş vrea să mi-l spuneţi, pentru că eu nu l-am găsit.

Văd că sunt mulţi care vă pot spune mai multe despre 1910, 1911, 1912, 1913 şi 1914 decît pot spune eu. Nu trebuie să-i judec pentru ceea ce ştiu. Vă spun doar că eu nu ştiu, decît ceea ce este deja prezentat în Turnul de Veghere şi în Studii în Scripturi, şi anume: că înţelegerea noastră este că secerişul a început în toamna lui 1874, că atunci a fost marcat un punct important; de asemenea primăvara lui 1878; şi altul în toamna lui 1881, şi că nu există altă dată menţionată în Biblie de care să ştiu eu, de la 1881 pînă în octombrie 1914.

În Volumul 3 al Studiilor în Scripturi, în legătură cu piramida, am sugerat o anumită măsurătoare la treapta de sus a Marii Galerii, dar nu ştiam dacă aceasta înseamnă ceva, şi nu ştim nici azi. Nu va fi nici un rău dacă vegheaţi în fiecare zi şi în fiecare an, dar v-aş sfătui să nu vă puneţi încrederea în ceea ce v-ar spune cineva despre ce va avea loc de acum şi pînă în 1914. Ei s-ar putea să se simtă siguri că ştiu. Eu nu sunt sigur că ei ştiu. Dar sunt sigur că eu nu ştiu.

1046) SFINŢI—Referitor la adresarea către sfinţii înviaţi. (Q617-1)

Întrebare (1911)—1—De ce nu te adresezi sfinţilor care crezi că au fost înviaţi de cîtva timp?

Răspuns—Nu ne adresăm sfinţilor pentru că nu este necesar să ne adresăm lor. A te adresa sfinţilor ar însemna a arunca o ofensă asupra Domnului. Dumnezeu a aranjat ca noi să avem un Avocat, şi a trece peste acel avocat şi a te adresa altcuiva ar însemna dezonoare faţă de Avocat şi faţă de cel care l-a rînduit ca Avocat. De aceea nu mă gîndesc să mă adresez lor. Ei în nici un sens nu stau între sufletul meu şi Domnul Isus; nu am nevoie de ei. Vreau să mă duc direct la El în numele lui Isus, cum a spus Dumnezeu că pot, folosindu-mă de Isus ca Avocatul meu — "avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel drept" (1 Ioan 2:1). Nu avem alt avocat, şi oricine merge pe altă cale se duce pe o cale lăturalnică şi nu va ajunge niciodată la destinaţie, ci va fi condus în altă direcţie. Credem că prietenii noştri catolici fac o mare greşeală adresîndu-se altora decît Avocatului pe care Dumnezeu L-a rînduit.

1047) SFINŢI—Mai mult în aceeaşi direcţie. (Q617-2)

Întrebare (1915)—2—Vor fi luaţi toţi sfinţii dincolo de văl înainte ca Timpul de Strîmtorare să se termine?

Răspuns—Nu sunt destul de înţelept să răspund. Cred că nimeni nu este. Noi aşa ne-am gîndit. Am presupus că toţi sfinţii vor fi dincolo de văl înainte ca Timpul Neamurilor să se sfîrşească. Dumnezeu n-a spus că va fi aşa, dar noi aşa am sugerat, şi ştiţi că sugestiile noastre pot să se dovedească greşite, iar în acest caz s-au dovedit greşite. N-am fost luaţi. Timpul Neamurilor s-a sfîrşit şi noi suntem încă aici. Aşa că nu ştim exact cînd ne va veni timpul. A spune că vom fi luaţi toţi înainte ca Timpul de Strîmtorare să se sfîrşească, ar însemna să spun ceea ce cred eu. Există un lucru cu care cred că toţi suntem de acord — că noi credem că toţi vom fi luaţi înainte de "Armaghedon". Ştiţi că Biblia ne dă simbolurile dezlegării "vînturilor", care este acest mare război. Apoi vine "cutremurul", care este marea Revoluţie care va urma. Apoi vine "focul", Anarhia — experienţele Armaghedonului. Cred că Biserica, clasa Mireasă, va fi plecată înainte de această experienţă a Armaghedonului, dar nu putem fi siguri. Vom lăsa subiectul aici.

1048) SFINŢIŢI—Dar odată au fost păcătoşi. (Q620-2)

Întrebare (1910)—2—Te rog explică 1 Cor. 6:11, "Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru".

Răspuns—Păi, noi răspundem că este foarte simplu. Voi aţi fost păcătoşi, dar v-aţi întors de la păcatele voastre. Dacă nu v-aţi fi întors, atunci Isus nu v-ar fi primit şi n-ar fi acţionat ca Avocatul vostru. Dacă întreaga lume s-ar întoarce de la păcat şi ar dori să umble în urmele Lui, nu credeţi că El ar vrea să fie şi Avocatul lor? Desigur. Dar lumea nu s-a întors de la păcatele ei. Ei iubesc păcatul. Cînd voi aţi iubit păcatul, dacă aceasta a fost experienţa voastră, eraţi străini de Dumnezeu şi El nu avea nimic de-a face cu voi. Doar după ce v-aţi întors de la păcat a putut Dumnezeu să lucreze cu voi. V-aţi apropiat de El şi El S-a apropiat de voi şi aţi fost aduşi la poziţia de fii.

1049) SIMPATIZANŢI—La sfîrşitul veacului. (Q687-1)

Întrebare (1910)—1—Va exista o clasă care să simpatizeze cu sfinţii la sfîrşit, o altă clasă, nu cea a Marii Mulţimi? Dacă nu, de ce acum atît de mulţi devin interesaţi în adevăr?

Răspuns—Ei bine, nu ştiu, dragi prieteni, dacă trebuie să intrăm în amănunte la o Întrebare ca aceasta — adică, să hotărîm ceva, sau să ne contrazicem cu cineva. După judecata mea au fost mulţi care simpatizau cu Isus la timpul cînd S-a oferit pe Sine evreilor la sfîrşitul veacului lor. Vă amintiţi cum, cu diferite ocazii, mulţimea a vrut să-L ia cu forţa şi să-L facă împărat, ceea ce arată că învăţăturile Lui au fost foarte populare pentru o anumită clasă de atunci. Şi aşa ar putea fi şi aici, ca unii să devină foarte adînc interesaţi în adevăr în modul acela superficial, unii interesaţi de el pe dinafară, din punct de vedere lumesc. Ei ar spune, "Cred că acesta este rezonabil, este cel mai logic lucru pe care l-am auzit vreodată" etc., şi totuşi ar putea fi şi cu ei la fel cum a fost cu unii din aceeaşi clasă din zilele Domnului. Aceia care s-au bucurat şi au luat în mînă ramuri de palmier şi au spus, "Osana Isus, fiul lui David", au fost foarte tăcuţi cînd fariseii şi învăţaţii Legii au pus pe alţii să strige "Răstigniţi-l, răstigniţi-l" — aceştia au tăcut; ei n-au spus nimic despre "Osana Isus, fiul lui David", etc. Aşa că nu m-ar mira dacă mulţi oameni lumeşti, cînd totul este favorabil, ar spune, "Sună foarte bine", dar dacă cineva ar huidui ei n-ar mai spune nimic, ci ar fi foarte tăcuţi. Ei n-au destulă putere în ei, altfel s-ar fi consacrat pe deplin; şi acea lipsă de putere s-ar manifesta la fel dacă s-ar ivi vreo opoziţie; doar la aceasta ne putem aştepta.

1050) SINUCIGAŞI—Sunt responsabili moral? (Q681-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Te rog dă idea corectă despre sfîrşitul unuia care se sinucide. Va fi pedepsit pentru aceasta? Sau moartea este pedeapsa lui?

Răspuns—Teoria cum că cei care se sinucid sunt pierduţi fără speranţă a fost formulată în timpul Veacurilor Întunecate. Gîndul era că cel care se ucide pe sine, fiind un păcat comis ca un ultim act, indică o minte şi o inimă în dezacord cu aranjamentul lui Dumnezeu pînă în ultima clipă a vieţii. Gîndul că moartea sfîrşeşte toate speranţele a sigilat teoria că plata sinucigaşilor este chinul veşnic. Noi credem că acest gînd este total greşit în orice sens. Vederea potrivită în acord cu Biblia este aceasta:

(1) Adam a fost neascultător, a fost condamnat la moarte. Astfel rasa lui s-a născut în condiţii nefavorabile, din punct de vedere mintal, moral şi fizic; în degradare, unii mai mult alţii mai puţin; unii cu sănătate fizică foarte slabă, unii cu o stare morală foarte joasă, unii cu puteri mintale foarte slabe. La sinucigaşi sunt adesea toate aceste trei cauze care provoacă un astfel de act. În mod sigur el este ori slab mintal ori neinformat, ignorant, altfel nu şi-ar lua propria viaţă. Aşa că problema lui a fost o slăbiciune a minţii şi a judecăţii cauzată de neascultarea lui Adam. El a fost părtaş la pedeapsa lui Adam — pedeapsa cu moartea; şi cînd a murit — nu contează cum — el a intrat cu totul sub efectul acelei pedepse — nimic mai mult. Chinul veşnic nu este în nici un fel sugerat în pedeapsa cu moartea. "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezec. 18:4).

(2) Dumnezeu a avut milă de Adam, nu în sensul că a anulat decizia Curţii divine şi l-a achitat pe cel vinovat, ci în alt sens — prin pregătirea răscumpărării prin moartea lui Cristos. Moartea lui Isus, prin hotărîre divină, va acoperi păcatul lui Adam — nu numai neascultarea lui iniţială şi pedeapsa ei, ci toate încălcările copiilor săi, lumea, care au rezultat din deteriorarea sa mintală, morală şi fizică.

(3) Această prevedere a lui Dumnezeu include nu numai boala mintală, ci şi boala morală şi fizică. Toată omenirea este răscumpărată prin sîngele preţios al lui Cristos.

(4) Răscumpărarea lumii implică eliberarea ei în cele din urmă din condamnarea la moarte. Timpul hotărît divin pentru eliberarea tuturor este Domnia lui Cristos de o mie de ani — Mileniul. Atunci toată omenirea va fi eliberată de condamnarea iniţială şi li se va da o ocazie deplină pentru recuperarea a tot ce a fost pierdut. Cei bolnavi mintal, moral şi slabi fizic — toţi vor avea ocazia pentru o întoarcere deplină la perfecţiune umană.

(5) Singurele excepţii de la această regulă de restabilire la perfecţiunea iniţială a lui Adam vor fi aceia care în timpul acestui veac Evanghelic — de la moartea lui Cristos pînă la a doua Sa Venire — sunt chemaţi afară din lume, invitaţi să devină Creaturi Noi în Cristos şi făcuţi asociaţi cu Isus, părtaşi la înălţarea Sa la natura divină şi la funcţia Sa. Aceştia sunt îndreptăţiţi (socotiţi perfecţi) prin credinţa în jertfa răscumpărătoare a lui Cristos şi apoi li se dă ocazia de a se prezenta pe ei înşişi ca jertfe vii — Romani 12:1.

(6) După cum creştinii, în timpul acestui Veac Evanghelic, pot păcătui cu voia şi astfel pierd orice legătură cu Dumnezeu şi mor în Moartea a Doua, tot aşa în veacul viitor, în timpul Mileniului, lumea în general, după ce va fi adusă la o cunoştinţă exactă a Adevărului, dacă păcătuiesc cu voia îşi pierd orice legătură cu Dumnezeu şi mor în Moartea a Doua.

(7) Astfel, declarînd că nu numai păcatele clasei Bisericii, ci păcatele întregii lumi sunt acoperite prin aranjamentul lui Dumnezeu prin jertfa lui Cristos, noi nu trebuie să fim înţeleşi că vrem să spunem că păcătosul este scutit de la orice pedeapsă. Din contră, fiecare are o responsabilitate pentru faptele sale, chiar dacă are numai o cunoştinţă imperfectă. Responsabilitatea sa, după cum a subliniat Isus, este în măsura cunoştinţei lui.

Învăţătorul a declarat că cel care cunoaşte voia Stăpînului său şi nu o face, va fi pedepsit cu multe lovituri — o pedeapsă severă; şi cel care cunoaşte mai puţin din voia Stăpînului său şi nu o face va fi pedepsit cu mai puţine lovituri — pedeapsă mai mică. Uneori acele lovituri sau pedepse vin în viaţa prezentă. Cu clasa Bisericii este constant aşa. Dar adesea pedepsele nu se primesc în viaţa prezentă; totuşi ele vor fi administrate cu dreptate în viaţa viitoare. Aşa declară apostolul, "Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergînd înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă" — 1 Tim. 5:24.

(8) În conformitate cu cele de mai sus, noi nu suntem înclinaţi să sperăm că vreun sinucigaş poate fi un membru al Bisericii lui Cristos glorificate, ci, cel mult, o parte din lume — să-şi aibă încercarea cu restul lumii pentru viaţă sau moarte veşnică în condiţiile favorabile ale Împărăţiei lui Mesia. Totuşi, chiar şi în acest punct nu putem dogmatiza, amintindu-ne că unora, aparent evlavioşi, le-a fost permis de către Domnul să-şi piardă facultăţile mintale într-o măsură mai mare decît alţii din lume care s-au sinucis.

1051) SPIRIT—Referitor la Cuvîntul Său. (Q668-1)

Întrebare (1905)—1—Cum este Cuvîntul lui Dumnezeu spirit?

Răspuns—Cuvîntul lui Dumnezeu este spirit în sensul că este o putere sau o influenţă. Voi puteţi avea puterea spiritului. Spiritul şi influenţa sunt puteri care nu se văd, ca şi vîntul. Gîndurile din Biblie sunt cuvîntul lui Dumnezeu, nu numai urme de cerneală. Ceea ce intră într-un om din cuvîntul lui Dumnezeu nu se poate vedea. Cuvîntul lui Dumnezeu este spiritul adevărului — o putere.

1052) SPIRIT—Compoziţia corpului spiritual. (Q668-2)

Întrebare (1905)—2—În ce constă corpul spiritual, după înţelegerea ta?

Răspuns—Felul de corp pe care îl are Tatăl nostru Ceresc şi pe care îl are Domnul nostru Isus acum, de cînd El este un dătător de viaţă sau un spirit de însufleţire. Încă nu s-a arătat ce vom fi. Noi avem o cunoştinţă generală că acesta nu este un corp carnal, dar nu putem spune că este aşa sau altfel. Există două feluri de corpuri, şi dacă suntem credincioşi îl vom primi pe cel ceresc sau spiritual.

1053) SPIRIT—Referitor la carne şi oase. (Q668-3)

Întrebare (1905)—3—De ce a spus Isus, "un duh n-are carne şi oase, cum vedeţi că am Eu" (Luca 24:39)?

Răspuns—Cînd Domnul nostru a folosit aceste cuvinte El a apărut în trup, altfel, dacă apărea ca o fiinţă spirituală, n-ar fi servit la fel de bine scopului Său. Pavel a căzut la pămînt ca mort cînd i-a fost arătată o sclipire din corpul spiritual al Domnului nostru. Să presupunem că toţi apostolii ar fi căzut jos ca morţi? Ce dovadă ar fi fost aceasta că era Isus? Apărînd aşa cum a apărut a dovedit două lucruri: mai întîi, că nu mai era mort, şi al doilea, că era schimbat faţă de ceea ce a fost înainte cînd L-au cunoscut ei. Ei încă nu erau concepuţi de Spiritul sfînt şi trebuia să aducă problema pînă la nivelul înţelegerii lor; de asemenea să le arate că serviciul lor trebuie să fie un serviciu diferit.

1054) SPIRIT—Corpul spiritual nu este în noi. (Q669-1)

Întrebare (1905)—1—Cum poate un corp spiritual să locuiască în noi?

Răspuns—Acesta nu locuieşte în noi. Ce poate locui în noi este spiritul lui Dumnezeu. Acest lucru este tratat pe larg în vol. 5 al Zorilor Mileniului* (*Studii în Scripturi, n.t.), pe care te rog să-l citeşti. Spiritul lui Dumnezeu poate locui în noi din abundenţă în sensul că mintea lui Dumnezeu locuieşte în noi.

1055) SPIRIT—Primind Spiritul sfînt după însufleţire. (Q669-2)

Întrebare (1909)—2—Are copilul lui Dumnezeu după însufleţire vreun alt mijloc de a primi Spiritul sfînt decît prin Cuvînt?

Răspuns—Da, cred că da. Noi suntem însufleţiţi de Spirit şi primim Spiritul Adevărului prin Cuvînt. Vedem influenţa îndrumătoare a Domnului în afacerile noastre prin grija Sa providenţială asupra noastră şi prin experienţele vieţii noastre în acele lucruri pe care alţii ar spune că sunt accidentale. Noi putem primi Spiritul sfînt prin legătura cu fraţii, fie prin paginile tipărite ale Bibliei sau ale "Turnului de Veghere", fie prin cartea de cîntări. Spiritul sfînt şi influenţa lui Dumnezeu a pregătit aceste diferite instrumente. "Suindu-se la înălţime, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor" (Efes.4:8). Şi apostolul specifică aceste daruri: "Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători" (Efes. 4:11) — Spiritul sfînt vine pe aceste diferite căi pentru zidirea Bisericii în credinţa sfîntă, "pînă vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos" (Efes. 4:13).

1056) SPIRIT—Concepere—Unde are loc? (Q669-3)

Întrebare (1912)—3—Unde are loc conceperea de Spirit?

Răspuns—Aceasta are loc oriunde ai fi atunci cînd te predai Domnului şi El îţi acceptă consacrarea. Dacă El îţi acceptă consacrarea îţi va da Spiritul Său, ceea ce demonstrează acceptarea.

Cel care întreabă se poate să fi avut o altă Întrebare în minte; el poate a vrut să spună, Unde în sistemul Cortului Întîlnirii are loc conceperea de Spirit?

Dacă acesta ar fi gîndul, Răspunsul meu este că aceasta este arătată prin trecerea pe sub Primul Văl. Persoana concepută de Spirit este cea care trăieşte prin credinţă şi a cărei voinţă umană a murit. Numai aceştia sunt acceptaţi de Dumnezeu şi trec imediat dincolo de Primul Văl.

1057) SPIRITE ÎN ÎNCHISOARE—Referitor la faptul

 că morţii nu ştiu nimic. (Q670-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă, după cum spui tu, Biblia învaţă că morţii nu ştiu nimic, cine sunt spiritele din închisoare? Şi cum a putut Domnul să le propovăduiască?

Răspuns—Ar putea fi întrebări mai rele decît aceasta. Oricum aceasta este o Întrebare scripturală. Este o Întrebare foarte bună şi sunt bucuros că s-a pus. Sf. Petru menţionează spiritele din închisoare şi el nu ne spune că ele sunt spirite umane în închisoare; el nu spune nici un cuvînt cum că ele ar fi spirite umane; el spune că sunt spirite care au suferit în zilele lui Noe cînd se pregătea corabia — acestea au fost spiritele cărora le-a propovăduit Isus cînd a murit şi a înviat. Ce spirite sunt ele? Acelea sunt unele dintre spiritele pe care le menţionează apostolul Petru şi apostolul Iuda. Acele spirite care nu şi-au păstrat starea de la început. Dumnezeu le-a aruncat în tartar şi le-a legat în lanţurile întunericului pînă la ziua judecăţii. Ele sunt menţionate în cap. 5 şi cap. 6 din Geneza, unde citim, "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt şi … fii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de soţii pe acelea pe care şi le-au ales" (Gen. 6:5, 2). Ei au fost îngeri înainte de potop. Atunci îngerii aveau puterea să se materializeze după cum mai tîrziu îngerii sfinţi au fost privilegiaţi să se manifeste şi ei. De exemplu, îngerul Domnului I-a apărut mamei lui Samson. Ei au crezut că vorbesc cu un om, dar a fost un înger, pentru că s-a înălţat în flacăra altarului şi a dispărut. Din nou citim, cînd Avraam trăia în cîmpia Mamre, el şi-a ridicat ochii şi iată că trei oameni veneau spre el şi el i-a primit, le-a urat bun venit şi le-a pregătit o masă, iar ei au mîncat şi au vorbit cu Avraam. Pavel, vorbind despre ei a spus, "Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri" (Evr. 13:2). El se referă exact la ceea ce a făcut Avraam cînd a găzduit pe acei îngeri necunoscuţi. Ei au apărut ca oameni şi au fost oameni în toate intenţiile şi scopurile lor pînă şi-au îndeplinit lucrarea, iar apoi s-au dezintegrat şi au devenit din nou fiinţe spirituale. Despre aceia care au venit la Avraam citim că unul a fost Domnul înainte de a deveni om. Atunci El era o fiinţă spirituală şi a avut puterea să apară ca om, sau în orice alt fel, exact cum putea un înger, iar ceilalţi doi erau îngeri care au plecat la Sodoma şi au scăpat pe Lot şi pe familia lui înainte ca cetatea să fie distrusă prin foc. Deci, aşa cum îngerii sfinţi s-au arătat lui Avraam şi au mîncat cu el, au vorbit cu el şi au avut toate calităţile unui om, exact aşa a fost şi cu îngerii înainte de potop. Toţi îngerii au avut această putere, nu numai îngerii buni, pentru că la început ei toţi au fost buni, dar atunci au avut privilegiul de a ajuta pe om să iasă din greutăţile şi degradarea sa. În loc de a ajuta omenirea să se întoarcă la perfecţiune, păcatul dintre oameni a atras pe unii îngeri de la starea lor de dinainte, de la iubirea lor iniţială pentru planul spiritual, şi ei au preferat nu numai să ia formă umană şi să se arate oamenilor, ci au preferat să trăiască ca fiinţe umane; şi ei şi-au părăsit locuinţa lor, starea cerească sau spirituală, şi au trăit ca oameni în lume şi au avut soţii, au crescut familii iar copiii lor au fost oameni cu renume; ei erau uriaşi ca mărime. Dumnezeu a văzut că întreg pămîntul a devenit plin de răutate; influenţa acelor demoni asupra oamenilor a avut un efect corupător în întreaga lume, şi imaginaţia minţii umane a fost spre rău şi numai spre rău, continuu; şi Dumnezeu a spus: "Voi şterge de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am creat" (Gen. 6:7). Şi El a adus potopul de ape pe pămînt şi a distrus atît pe aceşti uriaşi cît şi omenirea care era imperfectă. Cît timp a durat această stare de lucruri nu ni se spune, dar avem motive să credem că a durat cel puţin 1-2 secole. De ce? Pentru că pe vremea aceea nimeni nu era socotit ca om matur pînă la vîrsta de 100 de ani. Copiii lui Adam au avut aproape 100 de ani sau mai bine cînd au avut proprii lor copii. Ei nu au atins starea maturităţii pînă cînd au avut aproximativ 100 de ani. Şi copiii lor erau oameni cu renume, erau uriaşi. Pentru mine aceasta înseamnă că această stare de lucruri a durat cel puţin 100 de ani. Noe a fost integru între cei din generaţia lui; Noe n-a avut nimic necurat, n-a fost corupt de îngeri, după cum ni se arată, şi nici familia sa, şi ei erau singurii curaţi în întreaga lume. Cel puţin nu ştim să fi existat alţii. Toţi ceilalţi au fost înecaţi în potop, şi numai ei au fost salvaţi; şi despre ei se spune că au fost drepţi şi integri în generaţia lor — au fost concepuţi perfect. Pe acei îngeri care au căzut atunci, spune apostolul Petru, şi de asemenea şi apostolul Iuda, Dumnezeu i-a condamnat, i-a legat cu lanţuri — nu lanţuri literale, ci lanţurile întunericului, aşa încît să nu se poată materializa, aşa încît să nu poată ieşi la lumină. Au fost legaţi pînă la judecata zilei celei mari. Există o sugestie că, cu cît ne apropiem de judecata zilei celei mari, Domnul poate permite acestor îngeri să-şi rupă lanţurile întunericului, şi eu cred că aceasta ne învaţă Cuvîntul, şi ne putem aştepta ca aceşti demoni să aducă un timp teribil în lume, şi acesta va fi o parte din marele timp de strîmtorare care vine. Aceasta este credinţa mea fermă. Există mai multă sau mai puţină speculaţie în această privinţă, dar aş vrea să deosebesc acest lucru de altele pe care nu le speculez. Vă amintiţi că Domnul în zilele Lui a scos afară pe aceşti demoni. Ei nu s-au putut materializa, aşa că alternativa a fost să încerce să intre în posesia unor corpuri umane, ca să posede o fiinţă umană. Aceşti demoni intrau într-o fiinţă umană şi doreau atît de mult să facă acest lucru, încît într-o împrejurare citim că a existat o întreagă legiune de demoni într-un singur om. Ei au spus, Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi" (Marcu 5:9). Dumnezeu ne-a înzestrat cu o voinţă cu care putem rezista acestei intruziuni, şi i-aş preveni pe toţi împotriva acestor demoni răi. Ei încă lucrează şi în prezent. Se prezintă ca fiind morţii, şi toate mediile spiritiste sunt în realitate medii ale acestor spirite demonice. Aceşti demoni ştiu despre prietenii voştri morţi şi vă pot răspunde la toate întrebările legate de ei.

Aşa că în tot acest timp, unii dintre aceşti îngeri poate au dorit mult să se întoarcă la relaţia cu Dumnezeu. Întotdeauna aflu, dragi prieteni, că dacă pui oameni răi împreună, ei sunt nefericiţi, şi cred că atunci cînd aceşti demoni au fost îndepărtaţi de la legătura lor cu Dumnezeu ei au vrut să se amestece cu omenirea ca să obţină puţin comfort şi varietate. N-au ştiut ce va face Dumnezeu cu ei; ei au crezut că vor fi distruşi şi au înţeles că acesta era sfîrşitul oricui nu era în armonie cu Dumnezeu; dar ei au aşteptat în această stare nesigură. Apoi a venit timpul cînd au văzut pe Isus că a părăsit gloria care a avut-o la Tatăl, că S-a umilit pe Sine şi a devenit om, că a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi, apoi au văzut că El, ascultînd de Tatăl, a murit şi apoi Tatăl L-a înviat dintre morţi, şi acest lucru a fost o mare mărturie pentru aceşti îngeri căzuţi; le-a propovăduit o predică minunată, nu prin cuvinte, ci prin fapte; El le-a propovăduit prin ascultarea de voinţa Tatălui. Apoi, din nou, cînd a fost înălţat deasupra îngerilor, stăpînirilor şi puterilor, aceasta a fost o altă lecţie pentru ei, pentru că au văzut că Dumnezeu L-a răsplătit pentru ascultare şi au înţeles că Dumnezeu i-a pedepsit pentru neascultarea lor. Acum, dacă Dumnezeu face toate acestea pentru răscumpărarea omenirii, se poate ca Dumnezeu să aibă ceva milă faţă de noi şi poate că El va face ceva pentru noi, ziceau ei. Deci, aceasta a devenit o predică pentru ei şi există o sugestie în Biblie că Dumnezeu s-ar putea să facă ceva pentru ei. Sugestia ne este dată de către apostol cînd spune că Biserica va judeca nu numai lumea ci de asemenea, "Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?" (1 Cor. 6:3). Noi nu vom judeca pe îngerii sfinţi; ei n-au nevoie de nici o judecată; îngerii care vor trebui judecaţi sunt îngerii căzuţi. Nu ştiu exact cum o vom face, dar cuvintele apostolului există şi eu cred că ele înseamnă ceva; şi cred că ceva din viaţa lor demonstrează dacă li se va da sau nu o ocazie viitoare ca să arate dacă au învăţat o lecţie din păcatele lor. Dar nu avem motiv să credem că sunt mulţi dintre ei în această stare de pocăinţă; n-avem nici un motiv să credem că mulţi dintre ei au primit sau au acceptat vreun mesaj al harului, pentru că de-a lungul acestui veac Evanghelic toţi aceşti demoni s-au luptat din greu, şi apostolul îi învinuieşte de acele doctrine ale diavolilor, doctrine ale demonilor, care v-au deranjat atît de mult pe voi şi pe mine şi întreaga lume creştină. Vă veţi da seama că ei au scos toate aceste doctrine diavoleşti ale păgînilor. Mergeţi la orice naţiune păgînă şi veţi afla că practic toţi cred acelaşi lucru, pe care diavolul ni l-a spus, numai că el a făcut mai rău cu noi şi ne-a înşelat mai mult decît pe păgîni cu privire la viitor. Nici un păgîn nu crede aşa de rău despre creatorul său, despre marele Dumnezeu, cum am crezut noi, naţiunile protestante.

1058) SPIRITUL SFÎNT—În ce sens a fost primit

 înainte de Cincizecime. (Q332-1)

Întrebare (1908)—1—În ce sens au primit ucenicii Spiritul sfînt înainte de Ziua Cincizecimii, după cum este declarat în Ioan 20:22: "Şi spunînd acestea, a suflat peste ei şi le-a zis: Primiţi Duh Sfînt".

Răspuns—Relatarea de aici pare să implice că aceasta s-a făcut cu cîtva timp înainte, la începutul serviciului Său. Eu n-am fost acolo şi nu ştiu ceva contrar, dar îmi imaginez că în timp ce Ioan a înregistrat aceasta, faptul este că s-a făcut cu cîtva timp înainte, la începutul serviciului lui Isus, cînd a trimis pe ucenici în numele Său. Cred că atunci a suflat peste ei şi le-a spus: "Primiţi Spirit sfînt", şi i-a trimis; iar cînd au plecat, ei au plecat în Spiritul Său, în puterea Sa, ei au exercitat puterea Sa în numele Său şi au vindecat boli, au scos afară diavoli şi au făcut multe lucruri minunate. Aşa că eu presupun că această suflare peste ei, dîndu-le Spiritul sfînt, era în acest sens al cuvîntului şi pentru acel timp. Ce a putut însemna aceasta? Spiritul sfînt aşa cum a venit peste Biserică la Cincizecime a fost manifestarea Tatălui Ceresc de acceptare a Bisericii, şi aceea a fost amînată pînă după ce Isus S-a jertfit la Calvar — pînă după ce S-a înălţat la cer şi S-a înfăţişat pentru noi înaintea lui Dumnezeu; şi aceasta era o dovadă pentru aceşti ucenici că Dumnezeu i-a acceptat şi că se puteau socoti ca membri în Corpul lui Cristos, fii ai Lui concepuţi de spirit. Spiritul pe care Cristos l-a pus peste ei înainte de înălţare era Spiritul Său, puterea Sa. El primise Spiritul fără măsură; El Însuşi a folosit acel Spirit pentru a vindeca boli, pentru că astfel era pusă puterea peste El; deci El a dat ucenicilor din această putere şi i-a trimis ca reprezentanţi ai Săi în numele Său.

1059) STĂPÎNIRE DE SINE—Metodă de a o cîştiga.* (Q643-2)

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 190, col. 2, par. 2

Întrebare (1916-Z)—2—Care este cursul potrivit de urmat ca noi să obţinem controlul asupra noastră, a gîndurilor, cuvintelor şi conduitei noastre?

Răspuns—Fiecare gînd trebuie examinat; fiindcă, dacă se admite un gînd rău, egoist, josnic, depravat, acesta va încolţi şi va produce o mare întinare, ceea ce ne va afecta cuvintele şi conduita, şi va avea efect şi asupra altora. Putem învăţa să facem repede o examinare, tocmai în legătură cu punctele cuprinzătoare pe care apostolul le prezintă în această lecţie. Ceea ce la început cere un timp considerabil pentru a lua o hotărîre, după un timp va fi hotărît aproape imediat:

1) Este gîndul care cere a fi luat în considerare în mintea noastră unul vrednic de cinste? Dacă da, atunci poate fi admis şi menţinut. Dacă nu, atunci trebuie să fie imediat respins şi izgonit din minte ca o influenţă rea.

2) Este gîndul sugerat unul curat — nu senzual, nu egoist? Dacă da, dacă trece această examinare, poate trece pentru a fi luat mai departe în considerare. Dacă prin aceasta el nu reuşeşte să-şi dovedească puritatea, trebuie imediat respins ca fiind posibil de a face mult rău — ca şi cum la intrarea casei noastre ar fi lucruri infectate cu o molimă.

3) Este gîndul vrednic de iubit? Aparţine de lucrurile care pot fi iubite? Stîrneşte el influenţe bune, sau se identifică mai mult sau mai puţin cu ura, resentimentele, mînia, răutatea? Dacă este demn de a fi iubit, poate trece. Dacă nu, el trebuie să fie imediat scos afară, să nu i se permită să meargă mai departe ca să ne facă rău nouă şi altora.

4) Este el vrednic de stimă? Aceasta nu poate însemna, este lucrul acesta vorbit de bine de către lume? Pentru că însuşi apostolul şi Domnul nostru Isus au fost ocărîţi de lume, care a spus tot felul de lucruri rele împotriva lor pe nedrept. Cuvintele vrednic de stimă de aici trebuie luate ca însemnînd ceea ce ar fi considerat bun de către oameni cu reputaţie bună, dacă aceştia ar şti şi ar înţelege totul în legătură cu acel gînd.

5) Are gîndul vreo virtute, sau este el în vreun sens al cuvîntului vrednic de laudă? Dacă da, el poate fi admis. Dacă nu, trebuie să fie respins; căci chiar dacă altfel este nevinovat, faptul că n-are nici o valoare este un motiv de respingere a lui. Noi n-avem nici timp şi nici loc pentru lucruri care numai că nu sunt rele. Noi dorim să avem în inimă şi în minte lucruri categoric bune şi folositoare, de care beneficiem într-un fel. Altfel gîndul trebuie respins ca unul care împovărează terenul inimii şi minţii noastre, necesar pentru lucruri folositoare. Citirea multă a romanelor este de acest caracter — nu este rea, dar nu este avantajoasă, nu este ziditoare.

Oricum ar fi în mod natural, poporul lui Dumnezeu, care urmează instrucţiunile Cuvîntului divin, în mod sigur vor deveni oameni nobili, folositori, stăpîniţi de spiritul minţii sănătoase; şi aceste lucruri vor fi numai o parte din pregătirea lor pentru Împărăţie şi pentru marea lucrare care le va fi atunci încredinţată lor ca servi ai lui Dumnezeu, sub Răscumpărătorul şi Capul lor.

1060) STĂPÎNIREA PĂMÎNTULUI—Cine are dreptul la ea. (Q227-2)

Întrebare (1908)—2—A avut Isus dreptul la stăpînirea pămîntului, înainte de a se consacra, după cum a avut-o Adam înainte să păcătuiască, şi a sacrificat Isus acest drept pentru a-l da înapoi omului?

Răspuns—Într-un sens al cuvîntului aceasta ar putea fi adevărat. Adică, pentru că El a fost perfect, şi pentru că El a fost singurul om perfect din lume, ar avea anumite drepturi pe care alţi oameni nu le-ar avea; dar amintiţi-vă, El trebuia să fie încercat mai întîi, ca să se vadă dacă era perfect, înainte să-I fie dată această stăpînire. Lui Adam i-a fost dată, şi apoi a fost încercat ca să se vadă dacă o poate păstra sau nu; el a căzut sub încercare, şi de aceea a pierdut atît stăpînirea vieţii cît şi toate celelalte. Dar în cazul Domnului nostru Isus Cristos, a venit mai întîi încercarea şi a fost încercat înainte să-I fie dată stăpînirea, iar în încercare S-a dovedit credincios, şi credincioşia Sa a fost demonstrată de întreaga Sa viaţă şi prin sfîrşirea vieţii la Calvar. Aşa că pînă atunci, prin sacrificiul de Sine Şi-a dovedit loialitatea faţă de Dumnezeu şi dreptul de a fi reprezentantul lui Dumnezeu, Omul Isus Cristos, care are acum, în acest sens general, dreptul să fie moştenitor al tuturor lucrurilor; la aceasta a avut El dreptul, pentru motivul că Şi-a demonstrat loialitatea faţă de Dumnezeu, după cum citim în profeţie: "Iar la tine, turn al turmei, … va ajunge prima stăpînire" (Mica 4:8). Stăpînirea originară în Adam a venit la Isus, Prinţul turmei, datorită credincioşiei şi ascultării Sale de Tatăl pînă la moarte. Consacrîndu-Se, El a renunţat la aceasta. El cîştiga şi jertfea în acelaşi timp; El cîştiga prin ascultare de Legea lui Israel dreptul la stăpînirea pămîntului, iar prin sacrificare de Sine El o preda aşa încît să aibă dreptul să o dea lui Adam şi rasei lui. El făcea două lucruri în acelaşi timp. Era şi ascultare de Lege şi sacrificiu de Sine. Aceste două lucruri au fost simultane şi aceste două lucruri au fost terminate la Calvar. Aşa că El are stăpînirea, şi imediat ce Îşi va fi strîns Biserica, Mireasa, El Îşi propune să dea acea stăpînire omenirii, rasei lui Adam, căreia îi va fi Tată, dătătorul de viaţă, şi toţi care vor accepta viaţa de la El o vor avea. De-a lungul întregului veac Milenar, ei vor şti că viaţa se poate obţine prin ascultare de El, că El este singurul care are dreptul să o dea, şi din acest motiv este numit Părintele veşniciilor, sau Tatăl Vieţii Veşnice. El va da viaţă veşnică celor care vor fi copiii Lui. Cu alte cuvinte, Adam şi rasa lui fiind cumpăraţi, El îi va adopta ca şi copii ai Săi pe toţi care au fost copiii lui Adam.

Fratele Harrison: În ce fel să ne gîndim la textul care spune, "Zic însă: cît timp moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de un rob"? (Gal. 4:1) Se aplică aici?

Fratele Russell: Nu cred. Cred că aceasta este cu totul altă idee. Apostolul le vorbeşte aici evreilor, şi motivul pentru care evreii nu puteau avea unele privilegii ca şi copii ai lui Dumnezeu a fost că ei erau sub tutori etc. Deşi Dumnezeu i-a favorizat, ei au fost trataţi la fel ca şi restul lumii în alte privinţe; ei nu au fost eliberaţi de Lege, dar imediat ce a început Casa Fiilor, Cristos ne-a eliberat de acea Lege ca să nu mai fim din Casa Servilor, ci să putem veni acum în Casa Fiilor. Aţi putea aplica aceasta, bineînţeles, la Cristos; că atîta timp cît El a fost un membru al Casei Servilor, a fost sub Lege. Deci Cristos ca Fiu, deşi era Fiu, atîta timp cît n-a ajuns să demonstreze aceasta, a fost tratat la fel ca şi Casa Servilor. El a fost sub Lege la fel ca toţi evreii.

1061) STĂPÎNITORI—Numărul stăpînitorilor pămînteşti

 în veacul Milenar. (Q605-2)

Întrebare (1908)—2—Vorbind cu un frate, a exprimat ideea că Casa Servilor vor fi conducătorii pămînteşti din veacul viitor şi sunt în număr de 144.000, acelaşi număr ca şi Biserica, conducătorii cereşti, dar fiind o idee nouă pentru mine şi nedorind să o accept fără mai multă lumină asupra ei, întreb, este corect? Cei care vor fi prinţi pe tot pămîntul vor fi în număr de 144.000? Sau numai Biserica, "adevăraţii Israeliţi" vor fi 144.000? Cred că capitolul folosit este Apoc. 7:4-8, despre care eu întotdeauna am gîndit că se referă la Israelul spiritual.

Răspuns—Nu ştiu nimic despre aceasta. N-am văzut nici o scriptură care să spună aceasta, dar dacă cineva ştie, aş fi foarte bucuros s-o aud. Nu cunosc nici o scriptură care să spună că Vrednicii din Vechime vor fi în număr de 144.000. Noi nu suntem competenţi să judecăm, dar dacă afirmaţia apostolului din Evrei ar fi corectă, mă îndoiesc serios să găsim 144.000 de asemenea persoane în toată istoria Israelului, după cîte ne spune Scriptura. Ştiţi că apostolul ne dă doar vreo 12 nume şi spune că nu ne-ar ajunge timpul să-i menţionăm pe ceilalţi. El desigur nu s-a gîndit să menţioneze 144.000. Ar fi luat foarte mult timp să menţioneze toate numele lor. Mă îndoiesc să fi existat atît de mulţi israeliţi de acest rang înalt. Printre cei pe care-i menţionează sunt Rahav şi Samson. Nu sunt inclinat să cred că vor fi atît de mulţi, dar dacă cineva găseşte o scriptură care spune că vor fi 144.000 aş vrea s-o ştiu.

Un frate—Am auzit discutîndu-se despre acelaşi lucru. Unii iau cap. 7 din Apocalipsa pentru că acesta declară că vor fi 144.000 pecetluiţi, 12.000 din fiecare seminţie.

Răspuns—Eu înţeleg că acel capitol se referă la Israelul spiritual şi nu la Israelul natural. Se vorbeşte despre aceia ca fiind 12 seminţii în felul, de exemplu, cum am vorbi noi despre soldaţii din Insulele Filipine şi am spune că acolo se află Regimentul 9 din Tennessee, Regimentul 11 din Ohio, Regimentul 14 din Pennsylvania etc. Putem vorbi despre acele regimente din diferite state ca fiind în Insulele Filipine să-şi facă acolo datoria; iar acum să presupunem că s-a întîmplat ceva care a redus cu 10% numărul lor, au murit sau s-a întîmplat ceva care i-ar separa de regiment, şi astfel ar rămîne nişte locuri libere. Să presupunem că locurile libere din Regimentul Ohio sunt 400, în Regimentul Tennesse 600, şi în Regimentul Pennsylvania 200. Acum să presupunem că guvernul a făcut înscrieri pentru locurile care sunt destinate să completeze aceste regimente; fie că aceştia vin din New York, New Jersey, Michigan sau de altundeva, ei vor completa Regimentul 11 Ohio, 14 Pennsylvania şi se vor supune conducerii de acolo. Tot aşa Dumnezeu a aranjat diferitele seminţii ale lui Israel, şi în aranjamentul Său a stabilit 144.000, ca şi cum ar fi 12.000 din fiecare seminţie. Cînd a venit la Israel să aleagă n-au fost destui, şi cei mai mulţi erau dintr-o singură seminţie. Aproape toţi au venit din Iuda. Domnul nostru S-a tras din Iuda, şi cei mai mulţi dintre ceilalţi la fel, după cîte ştim noi. Pavel a fost din seminţia lui Beniamin, şi nu ştim din care seminţii au fost ceilalţi; au fost primiţi un anumit număr, dar nu destui să completeze 144.000. Putem presupune că n-au fost mai mulţi de 10 sau 12 mii de israeliţi care au devenit membri ai Corpului lui Cristos. Ar strica Domnul acel aranjament? Nu; Domnul spune: Aceştia la care Mă gîndesc Eu sunt Israeliţi spirituali; aceste seminţii naturale au fost doar stratul dinafară, să zicem aşa, şi adevăratul miez al problemei din punctul Meu de vedere a fost Israelul spiritual. Voi menţine metoda aceasta de a vorbi despre ei ca despre cele 12 seminţii. Avem din fiecare seminţie cîţiva, şi le voi completa numărul din orice naţiune, neam, popor, şi limbă; şi a fost nevoie de tot acest Veac Evanghelic pentru a face aceasta. Eu nu ştiu la care seminţie sunt repartizat, şi nu-mi pasă; este numai o figură exterioară, şi ce importanţă are? Toţi sunt o singură companie. Asupra aceluiaşi gînd ni se atrage atenţia în Rom. 11 unde apostolul vorbeşte despre legămîntul făcut cu Avraam, şi că multe ramuri au fost rupte din cauza necredinţei, şi apoi spune că noi am fost altoiţi şi am luat locul acelor ramuri. Acele ramuri au reprezentat pe cei 144.000 dar ele au fost rupte şi locul lor a rămas liber, şi voi şi cu mine am fost altoiţi. În acest sens noi aparţinem de măslinul original, iar cei care au fost ramuri naturale nu sunt deloc în el. Singura cale prin care pot reveni este să fie altoiţi din nou.

1062) STRÎMTORARE—Cît timp va dura marea strîmtorare? (Q717-1)

Întrebare (1908)—1—Eşti de acord cu gîndul că greul strîmtorării va dura din 1914 pînă în 1915 — un an?

Răspuns—Sunt de acord cu acest gînd, că după înţelegerea noastră, greul strîmtorării, partea anarhistă a strîmtorării, trebuie să fie aşteptată prin oct. 1914. Sunt de acord cu gîndul că în timp ce nu este nimic în Biblie care să spună că va dura un an, nu înţeleg cum ar putea să dureze mai mult de un an; se pare că un an ar fi aproape limita îndurării umane, dar nu ştiu de nici o scriptură care să spună că va fi doar un an.

1063) STRÎMTORARE—Vor fi supravieţuitori ai strîmtorării? (Q717-2)

Întrebare (1909)—2—"Oamenilor le este rînduit să moară o singură dată" (Evr. 9:27) — cu privire la acest text cum poate fi posibil ca unii să treacă prin timpul de strîmtorare şi să trăiască?

Răspuns—Cel care întreabă n-a înţeles acest text al Scripturii. Aceasta nu se referă la moartea omenirii. A fost hotărît ca Marele Preot să moară, reprezentativ în viţel — după aceasta putea să meargă în Sfînta şi Sfînta Sfintelor şi apoi să iasă şi să binecuvînteze poporul. (Fratele Russell s-a referit apoi la tipurile din Umbrele Cortului Întîlnirii). Luînd Întrebarea din alt punct de vedere, citim alt text: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit … tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi" (Rom. 5:12, 19). Dacă această condamnare la moarte a trecut asupra întregii lumi pentru că toţi sunt păcătoşi şi imperfecţi, cum se poate ca unii să nu intre în mormînt? Din punct de vedere divin despre lume se vorbeşte ca şi cum ar fi moartă. Aşa cum Isus i-a spus tînărului care a vrut să devină urmaşul Său şi care a întrebat, "Doamne, i-a Răspuns el, lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu". "Lasă morţii să-şi îngroape morţii" (Luca 9:59-60). Cine erau morţii? Lumea moartă. Voi aţi devenit vii prin faptul că aveţi viaţă îndreptăţită. Ceilalţi care n-au trecut din moarte la viaţă sunt deja morţi. La a doua venire a Domnului ei vor fi tot morţi. Venind în armonie cu El, ei vor învia din moarte. Va trebui întregul veac Milenar să iasă din moarte. Nu vor fi pe deplin ieşiţi afară din moarte cu toţii decît la sfîrşitul veacului Milenar.

1064) STRÎMTORARE—Ascunşi în marele timp de strîmtorare. (Q717-3)

Întrebare (1911)—3—Ar fi înţelept să încerci să te ascunzi în timpul marii strîmtorări, şi nu ai fi mai în siguranţă la ţară decît la oraş?

Răspuns—Te sfătuiesc să te ascunzi înainte de timpul de strîmtorare. Noi vrem să fim ascunşi în Domnul, dragii mei prieteni. Dacă Noe şi cei ce erau cu el ar fi aşteptat pînă ce ar fi venit timpul de strîmtorare ca să intre în corabie, s-ar fi putut să nu aibă şansa să intre în ea. Şi astfel, aici Domnul aseamănă timpul de strîmtorare cu potopul şi intrarea noastră în Cristos este asemănată cu intrarea lui Noe în corabie; şi noi vrem să ajungem în Cristos fără a pierde timpul şi să rămînem în El, şi atunci nu vom avea nimic de-a face cu ascunderea de vreo strîmtorare, pentru că Domnul va conduce lucrurile pentru cei care sunt ai Lui şi va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele lor. Nu uitaţi că v-aţi angajat să intraţi într-un timp de strîmtorare. N-a avut Isus un timp de strîmtorare? N-au avut toţi apostolii un timp de strîmtorare? Nu v-aţi consacrat cu bună ştiinţă că veţi fi gata să vă daţi viaţa oricînd şi în orice fel? Atunci să nu credeţi că va fi diferit de ceea ce spune Domnul, "în împărţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapt. 14:22). Dar necazul nostru va fi de un fel, şi acest necaz care vine peste lume va fi de un alt fel. Aşa că noi trebuie să ne aşteptăm la felul nostru de strîmtorare pentru credincioşia faţă de Domnul, faţă de dreptate şi Cuvîntul Său, şi apoi trebuie să ne bazăm pe faptul că Domnul ne va permite să scăpăm de celălalt fel de strîmtorare care va veni peste lume.

1065) STRÎMTORARE-Numărul celor ucişi în timpul de strîmtorare. (Q718-1)

Întrebare (1911)—1—Există vreo informaţie în Scripturi despre numărul locuitorilor pămîntului care vor fi ucişi în timpul marii strîmtorări?

Răspuns—Nu ştiu nici una. Noi doar presupunem din diferite scripturi că un mare număr de oameni vor muri în acel timp de strîmtorare, şi totuşi nu ştim nimic care să spună că jumătate sau ceva de genul acesta din populaţia lumii să fie distrusă. Nu mi se pare că este necesar să aşteptăm să moară un număr foarte mare. Putem avea un mare timp de strîmtorare fără să moară atît de mulţi oameni. Ne uităm la revoluţia franceză şi avem o ilustraţie a morţii multor oameni, şi a altora despre care se spune că numele lor au fost ucise; adică titlurile lor, funcţiile lor, poziţiile lor onorabile au fost distruse; ei au fost distruşi în sensul distrugerii demnităţii lor, funcţiei lor, poziţiei lor. Dar dacă ne uităm la tipul timpului de strîmtorare al evreilor aflăm că multe vieţi s-au pierdut în asediul Ierusalimului. Deci va trebui să aşteptăm şi să vedem; şi sperăm că noi vom fi dintre aceia care vor vedea din cealaltă parte a vălului. "Vegheaţi deci … ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întîmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului" (Luca 21:36).

1066) STRÎMTORARE—Durata ei după stabilirea împărăţiei. (Q718-2)

Întrebare (1911)—2—Cît timp va dura strîmtorarea după ce Cristos îşi va stabili împărăţia? Sau, punctul culminant al strîmtorării va fi trecut cînd împărăţia Sa va fi stabilită?

Răspuns—Totul depinde de ce ai în minte cînd foloseşti cuvintele "Îşi stabileşte împărăţia". Într-un sens al cuvîntului, împărăţia lui Mesia va fi stabilită cînd ea începe să-şi exercite puterea; aceasta va fi înainte de strîmtorare; dar în alt sens al cuvîntului, împărăţia lui Mesia nu va fi stabilită, în sensul de a avea stăpînire şi ca lucrurile să fie drepte şi potrivite pe pămînt decît după timpul de strîmtorare.

1067) STRÎMTORARE—Se aplică acelora care

 nu sunt concepuţi de spirit. (Q718-3)

Întrebare (1912-Z)—3—"De aceea locuitorii ţării sunt consumaţi şi nu mai rămîne decît un mic număr din ei" (Isa. 24:6). Cine sunt aceştia puţini? Şi cum au fost ceilalţi consumaţi?

Răspuns—În marea zi care arde, "cerurile" vor fi în flăcări şi "pămîntul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse" (2 Pet. 3:10). Acest timp de strîmtorare va cuprinde întreaga lume, practic pe fiecare. Domnul vorbeşte despre unii care vor fi scăpaţi în mijlocul acestei strîmtorări. Exact cum cei trei evrei au fost scăpaţi în cuptorul de foc, şi noi ne aşteptăm ca unii să fie scăpaţi în timpul de strîmtorare.

"Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mîniei DOMNULUI" (Ţef. 2:3). Această invitaţie pare să fie pentru alţii decît cei concepuţi de spirit. Aceasta nu s-ar aplica la Biserică, pentru că eliberarea ei va fi înainte de punctul culminant al strîmtorării. Nu s-ar aplica la clasa "marii mulţimi", pentru că strîmtorarea este legată de eliberarea lor, ca să sufere nimicirea cărnii în acest timp de strîmtorare şi să ajungă la onoare din această "mare strîmtorare". De aceea, aceasta pare să se aplice la o clasă din lume care nu sunt concepuţi de spirit.

1068) STRÎMTORARE—Durata ei. (Q719-1)

Întrebare (1913)—1—Cît va dura timpul de strîmtorare?

Răspuns—Dragii mei prieteni, pentru unii oameni va dura destul de mult. Timpul de strîmtorare durează atîta timp cît inima omului respinge pe Dumnezeu. Scripturile vorbesc despre focul acelei zile care va arde pe cei răi şi nu le va rămîne nici rădăcină şi nici rămură. Ce înseamnă aceasta? Presupun că focul indignării lui Dumnezeu va arde împotriva nedreptăţii în timpul zilei lui Cristos, pînă cînd orice rădăcină şi ramură a păcatului va fi complet consumată. Dacă cineva se va ţine de păcat va fi distrus în moartea a doua. Dar cît despre timpul strîmtorării naţionale, cum n-a mai fost pînă acum, nimeni nu ştie cît timp va dura. Eu pot presupune şi voi la fel. Voi puteţi considera că se vor întîmpla mai multe lucruri. Gîndul meu ar fi că perioada cea mai severă n-ar putea dura mai mult de un an. Cît de curînd va veni aceasta asupra lumii, sau cît de treptat va trece, nu ştiu, şi cred că nimeni nu poate şti.

1069) STRÎMTORĂRI—Toţi trebuie să aibă parte de ele? (Q715-2)

Întrebare (1909)—2—Dacă trebuie să intrăm în Împărăţie prin mari strîmtorări, cum este faptul că unul care este pe deplin stabilit în doctrină, nu considerat prunc în înţelegere, străduindu-se să facă voia Domnului, nu are încercări, sau cel puţin fără nici o urmare? Te rog nu spune, aşteaptă că vor veni, pentru că fiecare îmi răspunde aşa.

Răspuns—Ei bine, voi spune, nu aştepta, dacă vei fi mai mulţumit cu aceasta; du-te afară şi primeşte cîteva chiar acum. Cred dragi prieteni, că cel mai înţelept plan al nostru este cel pe care Scripturile ni-l pun în faţă, că Domnul va alege moştenirea noastră pentru noi. El ştie calea pe care merg. Eu trebuie să mă ofer, şi protecţia Domnului să accepte şi să folosească această oferire. Nu este treaba mea să mă ocup de lucrarea Lui. El mi-a dat partea mea de care să mă ocup şi voi avea grijă ca prin harul Său s-o apreciez în aşa fel încît să ţin jertfa pe altar şi să am mai multă iubire pentru El şi pentru fraţi, şi să caut noi ocazii de a servi şi de a-mi jertfi viaţa, aceasta fiind partea pe care trebuie s-o fac eu, şi nu pot face mai mult chiar dacă aş încerca. Dacă Domnul vrea să accepte această jertfă pe loc şi să-mi dea ocazii de serviciu şi de jertfire a vieţii, partea mea este să accept şi să merg prompt înainte. Dacă nu vin astfel de ocazii, am ocazia să învăţ răbdarea, aşteptînd încercările. Acesta este un fel special de răbdare. Domnul ştie mai bine decît noi, pentru că El este Învăţătorul nostru, aşa că, să învăţăm orice lecţie care ne-o trimite şi să nu încercăm să-I spunem ce să ne înveţe. Mă gîndesc la o soră dragă care mi-a pus exact această Întrebare cu o mare îngrijorare. Am Răspuns, Poate ai avut deja încercări şi nu le-ai apreciat pentru că bucuria ta este atît de mare. Poate că ele ar fi fost foarte dureroase dacă n-ai fi avut bucuria, exact cum apostolul Pavel, cînd era în închisoare, a cîntat şi s-a bucurat în necaz. Ea a Răspuns: Frate Russell, aş vrea să cred că aceasta este adevărat, dar mă tem că nu este adevărat în cazul meu. Dacă nu este adevărat, cu tot ce te pot încuraja este să speri că mai tîrziu El îţi poate da privilegiul să suferi împreună cu El, pentru că dacă nu suferim, nu vom domni cu El. El poate te încearcă şi îţi dă o ocazie pentru ca rădăcinile credinţei să se adîncească, aşa încît atunci cînd vine strîmtorarea să nu fii copleşită. Lasă totul în mîna Domnului, dar foloseşte-te cum poţi mai bine de fiecare moment pe care-l ai. Învaţă orice lecţie are Domnul pentru tine, răbdare, gentileţe, bunătate etc. Ei bine, ea mi-a mulţumit şi a spus că va căuta şi va aştepta. Am văzut-o pe sora după un an. "Ei, soră, îţi aminteşti ultima discuţie pe care am avut-o; ai avut ceva încercări?"

"Da, am avut unele încercări grele şi niciodată nu m-am gîndit că voi fi în stare să rezist în asemenea încercări, şi cred că El mi-a dat timp să capăt putere. Vreau să ştii că mă bucur în încercări ca unul din copiii Săi, fiind în potrivire şi pregătire, ca un membru al Corpului lui Cristos.

1070) STUDII ÎN SCRIPTURI—Legi care interzic vinderea lor. (Q633-2)

Întrebare (1909)—2—Dacă vor ieşi legi care să interzică vinderea Studiilor în Scripturi, noi să continuăm să le vindem?

Răspuns—Va fi timp destul să ne facem griji despre trecerea podului cînd vom ajunge la el. Domnul nostru a spus, "Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi … mulţumiri" (Fil. 4:6). Aduceţi mulţumiri că aveţi ocazie acum şi nu vă faceţi griji pentru mîine sau pentru anul viitor. "Ajunge zilei necazul ei" (Mat. 6:34). De asemenea este suficientă îndrumarea Domnului şi noi trebuie s-o aşteptăm şi s-o căutăm.

1071) STUDII ÎN SCRIPTURI—De ce este omis numele autorului? (Q634-1)

Întrebare (1913)—1—Suntem întrebaţi uneori de ce nu este trecut numele autorului în Studii în Scripturi. Noi suntem siguri că motivul tău este unul bun, dar am vrea să avem un Răspuns de la tine personal pentru a-l da tuturor celor care întreabă.

Răspuns—Ei bine, pot fi date o mulţime de motive şi fiecare dintre ele să fie destul de adevărate. Nu ştiu nici un motiv special de ce să nu apară numele; nu ştiu dacă ar fi un avantaj sau nu. "Studiile în Scripturi" nu sunt distribuite doar să reprezinte ceva personal, ci să reprezinte învăţătură şi se presupune că învăţătura trebuie să stea pe bazele ei prin referinţa la Biblie, mai curînd decît pe autoritatea, cuvîntul sau numele vreunei persoane. Cartea este într-adevăr mai puţin sectară, dacă vrem să folosim această expresie, prin faptul că nu are numele, dar nu pot avea nici o obiecţie specială, şi dacă cineva ar vrea numele vă rog să-l scrieţi pentru el.

1072) STUDIU BIBLIC—Metodă. (Q42-3)

Întrebare (1911)—3—Cum ai sfătui să se studieze Biblia? Să te gîndeşti mai întîi singur la ea, sau să citeşti comentariile înainte de a încerca să te gîndeşti la ea?

Răspuns—Bineînţeles, nu sunt sigur că înţeleg pe deplin la ce se referă cel care întreabă, dar aş spune, dragă prietene, Dumnezeu declară că atunci cînd Domnul Isus S-a înălţat la cer, El a dat daruri oamenilor. Apoi ne spune care au fost acele daruri: "Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, … altuia puterea să facă minuni" (Efes. 4:11; 1 Cor. 12:10). Cîteva din aceste daruri sunt printre noi astăzi. Sunt unii care au o abilitate naturală de a învăţa, dar nu toţi au aceeaşi abilitate ca învăţători. Deci apostolul întreabă: "Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători?" (1 Cor. 12:29). Nu. Apoi el ne spune că Dumnezeu le-a dat acestea Bisericii pentru un anumit scop. Care este scopul? Edificarea sfinţilor, pentru lucrarea de slujire, lucrarea de servire, servirea Corpului lui Cristos, "pînă vom ajunge toţi … la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos" (Efes. 4:13). Adică, Isus este Capul, deja glorificat; acum, El a dat aceste daruri Bisericii ca ei să se poată dezvolta unul pe altul ca diferiţi membri ai Corpului lui Cristos, pînă ce întreg Corpul va fi completat. Dacă Dumnezeu, prin Isus, a dat aceste daruri speciale bisericii, noi înţelegem că este o parte din datoria Bisericii să folosească aceste daruri oriunde le-ar găsi. Deci nu ar fi cea mai înţeleaptă cale pentru un student al Bibliei să studieze Biblia singur. Dacă mulţi au studiat Biblia mulţi ani fără a descoperi mult, noi trebuie să vedem cum conduce Domnul, care este providenţa Domnului. Nu trebuie să luăm cuvîntul sau judecata cuiva în această problemă; trebuie să vi se dovedească problema, şi Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie să fie standardul pentru tot ce primim; dar dacă ajunge la tine în cîteva secunde prin altcineva, este o altă chestiune. Ori de cîte ori ajunge la voi, trebuie să verificaţi ceea ce primiţi, şi să vedeţi dacă este în armonie cu Cuvîntul lui Dumnezeu.

1073) SUFERINŢĂ—Biserica pentru lume. (Q676-1)

Întrebare (1909)—1—Col. 1:24: "Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte necazurilor lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica". A suferit Pavel, şi suferă Biserica acum pentru păcatele lumii?

Răspuns—Depinde în mare măsură de felul în care un gînd intră şi se dezvoltă în minte. Ce a vrut să spună cel care întreabă? Cuvintele sunt vehicule slabe pentru exprimarea gîndurilor. Aceasta înţeleg eu a fi Întrebarea, sau cel puţin voi răspunde în acest mod general, care cred că va acoperi Răspunsul.

Pavel a recunoscut că a fost invitat să devină un împreună-jertfitor cu Isus şi să împlinească ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. Pentru ce a suferit Cristos? Pentru orice ar fi suferit Cristos, Pavel voia să participe şi el; el a vrut să completeze ce a mai rămas. Acum, pentru ce a suferit Cristos? "Cristos … a suferit … Cel Drept pentru cei nedrepţi" (1 Pet. 3:18). El a murit pentru păcatele noastre; El a murit ca o jertfă pentru păcat. A murit Pavel şi murim şi noi în acelaşi fel? Răspund, desigur. Este acest lucru arătat în Scripturi? Este foarte clar arătat — n-ar putea fi arătat mai clar. Atunci de ce a spus apostolul, "pentru trupul lui care este Biserica"? Răspund că în acest fel Şi-a dat viaţa Isus. Isus n-a suferit pentru neamuri şi pentru oameni răi; El a dat totul pentru a servi Biserica. Modul în care îţi petreci viaţa şi valoarea jertfei tale sunt două lucruri diferite.

El trebuia să-Şi pună viaţa ca jertfă, oricare ar fi fost modul; El a depus dreptul Său la viaţă, drepturile Sale pămînteşti la viaţă; acestea au devenit o avere, un lucru de valoare în mîinile Sale, pentru a fi aplicat în folosul altcuiva, iar cînd El S-a înălţat la cer, l-a aplicat pentru Biserică. Vedem că acesta va trece prin Biserică la Israel, iar prin ei la lume — la toate familiile pămîntului. Dar remarcaţi, în timp ce El S-a jertfit în acest mod în Sfînta Sfintelor, valoarea jertfei Sale a fost alt lucru. Lucrul pe care trebuia să-l facă pe cînd era pe pămînt a fost să-Şi jertfească viaţa. Ei bine, El putea s-o jertfească tăind lemne sau în alte o sută de moduri. Ce a ales să facă? El a ales s-o folosească cît a putut de înţelept şi profitabil. El Şi-a jertfit-o pentru săraci şi cei în nevoi, bolnavi, şchiopi şi orbi, dîndu-le vitalitate de la Sine, după cum avea ocazie. Dar modul în care El Şi-a folosit puterea nu are nimic de-a face cu valoarea sîngelui jertfit. ŢINEŢI MINTE CELE DOUĂ IDEI. Una este jertfirea drepturilor pămînteşti, care vor fi aplicate pentru noi, iar cealaltă, modul în care va muri, cum Îşi va folosi puterea etc. El putea să-Şi petreacă tot timpul discutînd în contradictoriu cu Fariseii şi ei L-ar fi răstignit exact la fel. Dar dacă făcea aşa, n-ar fi procedat în modul cel mai înţelept. El Şi-a jertfit viaţa pentru Biserică, cei 500 pe care El i-a întîlnit după învierea Sa au fost cei pe care i-a servit în mod special.

Tot aşa şi voi şi cu mine, în ceea ce ne priveşte pe noi nu este deajuns să zicem, Mi-am consacrat viaţa pentru lucrarea de prohibiţie a alcoolului, sau să-mi servesc familia, sau să servesc pe una din bisericile nominale — nu voi trebuie să vă decideţi cursul, cum vă veţi petrece ziua de azi, de mîine etc. Daţi totul Domnului, şi apoi El ne spune aici, prin apostol, că ar fi cel mai bine să ne punem viaţa pentru Isus şi ne dă un exemplu cum Şi-a petrecut El viaţa. Voi înţelegeţi că viaţa Sa a fost consacrată Domnului şi că El trebuia să servească Biserica, şi tot aşa şi noi. Dar valoarea jertfei este o parte, şi modul în care va fi aplicată este o altă chestiune.

JERTFA PENTRU PĂCAT: Vă amintiţi de Ziua Ispăşirii care era la evrei o dată pe an, a 10-a zi din luna a şaptea, li s-a spus să-şi chinuie sufletele etc. Aşa că toţi evreii pînă astăzi, deşi acum nu au preoţi, şi nu pot sărbători în mod potrivit această zi de ispăşire, totuşi ei în ziua a 10-a a lunii a şaptea îşi chinuie sufletele în sensul că postesc şi se neagă pe sine. Ceea ce au făcut iniţial a fost următoarele: Cînd sosea această zi a ispăşirii, mai întîi Marele Preot ieşea afară şi lua un viţel tînăr care era pentru sine. Nu-l lua de la popor; acesta era viţelul Marelui Preot care-l reprezenta pe el însuşi, şi după ce-l jertfea, aducea sîngele în Sfînta şi în Sfînta Sfintelor şi-l stropea pe Capacul Ispăşirii, pentru a face ispăşire, pentru a face mulţumire pentru păcat. Vă amintiţi că Capacul Ispăşirii era împăciuitorul, care înseamnă locul de împăcare, sau locul de mulţumire. Acum, pentru ale cui păcate a fost făcută ispăşirea cu sîngele viţelului? Pentru păcatele lui însuşi, corpul său şi casa lui, casa lui Levi — ei erau casa lui. El era capul acelei seminţii. Pe cine reprezintă ei? Pe Corpul lui Cristos, care este Biserica. Cînd Isus a făcut ispăşire pentru Sine, El a făcut ispăşire pentru noi, Corpul Său, care este casa Lui, casa lui Levi, casa credinţei — toţi cei care cred în Domnul Isus Cristos şi s-au întors de la păcat şi caută să servească pe Domnul. A fost aceasta suficient sau ei au avut nevoie de mai mult? Aceasta a fost suficient pentru ei. A fost mai mult decît le trebuia? Nu. Apoi cea urmat? El a ieşit şi a pus mîna pe unul dintre ţapii de la uşa Cortului Întîlnirii şi la junghiat, l-a oferit, exact cum a junghiat viţelul, ca o jertfă pentru păcat. (Apropo, ţapul nu era al lui, ci a fost luat de la popor, ceea ce reprezintă pe Biserică, aceasta fiind luată din lume.) El a junghiat ţapul, şi ţapul reprezintă pe aceia care sunt membri ai Corpului Său, şi cînd l-a junghiat, trupul a fost ars afară din tabără şi sîngele a fost stropit exact cum a fost stropit şi sîngele viţelului, dar nu pentru aceiaşi oameni, ci pentru a face ispăşire pentru toate celelalte seminţii în afară de seminţia lui Levi. Pavel şi voi şi eu putem participa în această a doua parte, ca şi ţap antitipic. Noi ne oferim la uşa Cortului Întîlnirii, apoi El ne face reprezentanţii Săi, după aceea suferinţele noastre sunt suferinţele lui Cristos. Pentru că Dumnezeu v-a acceptat prin Cristos, suferinţele voastre sunt socotite ca o parte din suferinţele Lui; voi suferiţi împreună cu El pentru acelaşi lucru pentru care a suferit şi El, şi după aceasta nu mai sunteţi ţap. A intrat ţapul în Sfînta Sfintelor? Nu, şi nici viţelul n-a intrat; amîndoi s-au mistuit afară din tabără, ceea ce reprezintă condiţiile trupeşti sau pămînteşti. Nici unul dintre ei n-a intrat în Sfînta Sfintelor. Ce intră în Sfînta Sfintelor? Domnul nostru Isus ca Nouă Creatură, conceput de Spiritul sfînt intră în Sfînta, şi noi de asemenea cînd suntem concepuţi de Spiritul sfînt.

Deci vedeţi, Pavel a fost un membru al Corpului Său de jertfă, dar ca Preot Împărătesc, el a fost un membru al Corpului lui Cristos. Într-un sens al cuvîntului eşti pămîntesc şi mori, şi în alt sens eşti o Nouă Creatură, un Membru al Corpului lui Cristos, aflîndu-te în Sfînta, mîncînd din pîinea nedospită, avînd lumina Sfeşnicului de aur şi oferind tămîie pe altarul de aur.

Apostolul vorbeşte despre această clasă ţap sau Biserică atunci cînd spune: "Să ieşim deci afară din tabără, la El, purtînd batjocorirea Lui" (Evr.13:13). Amintiţi-vă, cum a spus apostolul, "Căci trupurile animalelor al căror sînge este adus de marele preot în Locul preasfînt, ca jertfă pentru păcat, sunt arse afară din tabără" (Evr. 13:11). Nici o altă jertfă n-a fost arsă afară din tabără, numai jertfa pentru păcat. "Să ieşim … la El", sau să fim o parte din jertfa pentru păcat. ACESTA ESTE PRIVILEGIUL NOSTRU, DACĂ-L PUTEM VEDEA.

1074) SUFERINŢĂ—Referitor la noua sau vechea creatură. (Q678-1)

Întrebare (1909)—1—În legătură cu jertfa noastră, cine este cea care suferă, noua creatură sau cea veche?

Răspuns—Aceasta este o altă Întrebare dintre acelea care depind de punctul de vedere pe care-l ai cînd pui Întrebarea sau cînd răspunzi la ea. În ceea ce priveşte corpul noii creaturi, el nu suferă niciodată nimic, din cauză că nu aveţi nici un corp. În ceea ce priveşte mintea vechii creaturi, ea nu suferă pentru că dacă eşti o creatură nouă, nu mai ai mintea veche. Atunci ce ai? Ai o minte nouă într-un vas pămîntesc, şi amîndouă în acelaşi serviciu. Mintea nouă are strîmtorările ei, iar trupul vechi pe ale lui, nu-i aşa?

1075) SUFERINŢĂ—Poate Iehova suferi? (Q678-2)

Întrebare (1909)—2—A suferit Iehova pentru jertfa făcută pentru păcatele lumii? Este posibil ca Dumnezeu să sufere?

Răspuns—Diferitele noastre feluri de minte, (pentru că nici măcar două nu sunt la fel), ne fac să folosim un limbaj diferit şi să-i dăm acestuia o importanţă diferită. Ce înţelegem noi prin suferinţă? Desigur Scripturile vorbesc despre Dumnezeu ca şi cum El a suferit şi ca şi cum I-ar fi părut rău, totuşi vouă şi mie ne este greu să ne imaginăm cum poate Dumnezeu să sufere în modul obişnuit, să simtă durerea. A avea dureri înseamnă a avea ceva în neregulă cu organismul. De exemplu, dacă ai funcţiile normale, şi cineva te-ar pişca, te-ar durea pentru că ar fi o anumită distrugere din cauza pişcăturii. Dacă ai tristeţe în inimă, atunci te doare. De exemplu, se spune: O, îmi pare atît de rău, m-a durut atît de mult acest lucru. Din acest punct de vedere noi nu putem înţelege cum poate Dumnezeu suferi din moment ce Dumnezeu este nemuritor, neschimbător, şi de aceea nu poate suferi în nici o măsură. Dacă I s-ar putea deranja organismul atunci ar putea suferi. Atunci de ce vorbeşte Biblia că Lui I-a părut rău? Noi răspundem, din două motive. (1) El vrea ca noi să ştim ce este spre plăcerea Lui şi ce nu este spre plăcerea Lui. (2) El coboară la nivelul înţelegerii noastre aşa încît să putem înţelege, aşa încît noi să ne putem forma o concepţie rezonabilă despre ceea ce Lui nu I-ar plăcea.

Întrebarea pare să implice ceva cu privire la Domnul nostru Isus. A suferit mult Tatăl atunci cînd a dat pe Fiul Său, după cum spun unii că Tatăl a suferit mai mult decît Fiul? Eu nu gîndesc aşa, dragi prieteni. Ştiind sfîrşitul de la început, cred că Tatălui i-a plăcut să facă ce a făcut şi El a ştiut cum va rezulta fiecare lucru; cred că Tatăl a fost mulţumit şi fericit de jertfa Fiului Său, şi a vrut, şi a avut o deplină aprobare a propriei Sale voinţe şi judecăţi, altfel El niciodată n-ar fi făcut ceva de genul acesta — El n-a fost prins într-o cursă şi a fost nevoit să facă ceva, ci a cunoscut sfîrşitul de la început. De aceea în sensul nostru de suferinţă, de durere, dezintegrare a puterilor nervoase şi vitale, Tatăl nostru Ceresc nu are o astfel de suferinţă, decît în sensul că are compătimire pentru Fiul Său şi pentru noi, pentru că El vrea ca noi să ştim că El nu este rece ca o piatră, că nu are compătimire, ci că are compătimire şi în inima Lui plină de compătimire şi iubire El a compătimit cu Domnul nostru Isus. Noi nu vrem să pierdem din vedere compătimirea Tatălui. "Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură DOMNUL de cei ce se tem de El" (Psa. 103:13).

1076) SUFERINŢĂ—Cum suferă Noua Creatură. (Q679-1)

Întrebare (1915)—1—(Rom. 8:18) "Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi". Cum suferim noi cu Cristos? Şi cine suferă, creatura veche sau creatura nouă?

Răspuns—Din punctul de vedere al Bibliei vechea creatură este moartă de cînd am venit în familia lui Dumnezeu. Aceasta este singura condiţie pe baza căreia suntem primiţi în familia lui Dumnezeu. Dacă cineva oferă lui Dumnezeu jumătate, nouă zecimi, sau nouăzeci şi nouă la sută, nu va fi acceptat. Singura condiţie pe baza căreia suntem acceptaţi de Domnul este o predare deplină a voinţei noastre. Şi această predare a voinţei este socotită ca moartea voinţei — a vechii voinţe. Deoarece voinţa poartă agenda de buzunar etc. — toate — atunci propria voastră voinţă este moartă. Şi cînd acceptaţi în loc voinţa Domnului, Biblia spune în mod foarte potrivit, "Voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:3).

Această Nouă Creatură, această nouă fiinţă, este cea care trebuie să sufere cu Isus, să participe la suferinţele lui Cristos. Aceste Noi Creaturi sunt membri ai Corpului lui Cristos, care este Biserica. Şi ca membri ai Corpului lui Cristos toţi trebuie să sufere împreună cu Capul. Cînd degetul tău suferă, o parte a corpului tău suferă. Deci cînd tu suferi, o parte a Corpului lui Cristos suferă. Orice suferinţă pe care o avem din cauză că suntem membri în Corpul Său este o parte din suferinţele lui Cristos. De aceea, orice te-ar costa ca să-ţi predai voinţa, să o ţii supusă lui Dumnezeu, să fi credincios principiilor pentru care stă Cristos, toate acestea sunt o parte din suferinţele lui Cristos.

Noua Creatură este cea care suferă, pentru că Noua Creatură are personalitatea. Nu mai este o personalitate a creaturii vechi. Totuşi Noua Creatură nu suferă ca Nouă Creatură, ci prin trup.

Veţi întreba, "Are Noua Creatură trup?" Apostolul răspunde că da. Deşi noi am fost socotiţi morţi după trup, totuşi trupul recunoscut mort a fost însufleţit prin puterea lui Dumnezeu pentru a-l servi pe El; pentru că noi suntem înviaţi cu Cristos să umblăm în înnoirea vieţii (Rom. 6:11). Dar acum trupul nostru este socotit ca şi corp al Noii Creaturi şi Domnul lucrează cu noi doar ca Noi Creaturi.

De ce avem noi acest trup de carne? Pentru că dacă nu l-am avea nu am avea nici un fel de corp. Timpul cînd vom primi corpul nou este la învierea noastră. Atunci ne va veni "schimbarea" şi vom primi corpuri spirituale; dar singurul corp pe care-l putem avea acum este trupul carnal din prezent. Deci, acest trup este socotit mort şi apoi socotit că a înviat cu Cristos, iar acest trup al nostru care suferă aparţine acum Noii Creaturi. Noua Creatură suferă prin cortul ei pămîntesc, trupul. Aşa a fost şi cu Isus. El Şi-a predat viaţa pămîntească; a fost socotit mort cînd S-a consacrat la Iordan. Apoi timp de trei ani şi jumătate trupul Său a suferit moartea reală care i-a fost socotită la început. De aceea, suferinţele lui Isus au fost suferinţe în trup, pentru că nu-şi primise încă noul Său corp.

Noul corp nu va suferi, dar atîta timp cît suntem în trup noi vom avea această suferinţă, pentru că prin suferinţele cărnii este încercată şi probată noua minte în privinţa loialităţii noastre faţă de Dumnezeu; şi cu preţul cărnii ne dovedim vrednici de Chemarea de sus cu care am fost chemaţi. Dacă cineva se retrage de la suferinţe, el se retrage de asemenea de la coroana gloriei şi nu va domni cu Cristos (Evrei 10:38).

1077) SUFERINŢĂ—Suferinţele creştinilor supravegheate divin. (Q680-1)

Întrebare (1915)—1—Suferinţele pe care le-am avut înainte de a veni la Adevărul Prezent ne sunt de folos nouă ca creştini?

Răspuns—Nu ştiu ce are în minte cel care întreabă. Întrebarea pare să implice că el se referă la o clasă care sunt deja creştini. Dacă acesta este gîndul şi dacă el se referă la suferinţele pe care le avem ca creştini înainte de a primi lumina Adevărului Prezent, aş spune, "Da". Toate suferinţele unui creştin sunt sub supraveghere divină, şi cred că mulţi dintre noi, înainte de a veni în Adevărul Prezent, am avut anumite experienţe de încercări şi dificultăţi care ne-au adus o mare binecuvîntare şi ne-au pregătit să primim Adevărul. Am cunoscut mulţi care mi-au spus experinţele lor în această direcţie. Ei erau atît de implicaţi în afaceri încît n-ar fi avut timp să studieze Adevărul.

Am cunoscut un domn care se ocupa de comerţul cu alimente, de exemplu. El era creştin şi a cumpărat cele şase volume de Studii în Scripturi. Dar nu şi-a putut face timp să le studieze. El n-a înţeles că cea mai mare afacere din lume este aceea a Domnului. Comerţul cu alimente era cea mai mare afacere a lui pînă atunci. Domnul, plin de har, l-a lăsat să-şi rupă piciorul. El a trebuit să rămînă liniştit pînă ce oasele s-au sudat. Mi-a spus mai tîrziu că concediul forţat a fost cel mai bun timp din viaţa lui, pentru că a citit cele şase volume. Înainte de aceasta niciodată nu avea timp; după aceea întotdeauna a avut timp.

La fel a fost şi cu o anumită soră. Această soră mi-a spus într-o zi, "Eram tare nedumerită odată de ce a lăsat Domnul ca mîinile mele să fie schilodite de reumatism. Pînă atunci am fost foarte activă tot timpul, am împletit, am cusut sau am făcut altceva. Apoi mîinile mele s-au deformat de reumatism, după cum le vezi. N-am putut să împletesc sau să cos sau să fac altceva; mîinie mele erau nefolositoare. În final am aflat că dacă mă străduiesc, mă pot descurca să întorc paginile unei cărţi; şi am început să citesc. După ce am citit un timp, mi-a venit gîndul, Dumnezeu a lăsat ca mîinile tale să se deformeze aşa încît să poţi citi".

Acestea sunt unele căi prin care diferite persoane din poporul Domnului au fost binecuvîntate şi ajutate să vină în Adevărul Prezent. Dumnezeu are un anumit mod de a proceda cu copiii Săi. Dacă suntem ai Lui, atunci următorul lucru este să fim pe deplin supuşi voinţei Lui şi să fim bucuroşi să urmăm providenţele Sale.

1078) SUFERINŢE—Ale lui Cristos; referitor la păcatele omenirii. (Q681-1)

Întrebare (1916)—1—Suferinţele lui Cristos au făcut ispăşire pentru păcatele omenirii?

Răspuns—Nu, moartea lui Isus a fost pentru păcatul iniţial. Păcatul iniţial a fost lucrul care a venit asupra noastră prin Tatăl Adam, şi toate păcatele de mai tîrziu, multe dintre ele au venit din cauza imperfecţiunilor cărnii care sunt moştenite din cauza păcatului iniţial, şi în măsura în care slăbiciunea ta şi a mea sunt rezultatul păcatului iniţial în acea măsură toate aceste păcate sunt incluse pentru că ele sunt o parte din păcatul iniţial şi nu o parte din păcatul făcut din proprie iniţiativă. Păcatul lumii — despre care Ioan Botezătorul spune, "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29). Acest păcat al lumii este păcatul care a venit prin Adam şi care s-a răspîndit printre copiii săi. Toate acele păcate care sunt din slăbiciunea lui Adam, moştenite prin Adam, pot fi iertate, dar acelea făcute cu voia de noi vor trebui să primească lovituri.

1079) SUFLARE—Domnul a suflat peste ei. (Q45-1)

Întrebare (1905)—1—Ce se înţelege din Ioan 20:22 cînd se spune că Domnul nostru a suflat peste ei etc.?

Răspuns—Domnul nostru le-a dat o învăţătură pantomimică (prin gesturi). El a vrut ca ei să înţeleagă faptul că trimiţîndu-i, ei să nu exercite o putere ce le aparţinea lor, ci puterea lui Dumnezeu prin ei, prin urmare, El le-a dat ilustraţia suflării, sau spiritului Său, pe care a vrut să-l transmită lor. El a făcut aceasta ca model al puterii, influenţei sau minţii spiritului Său în ei, prin care ei să scoată diavoli, să vindece bolnavi etc., în numele Său.

1080) SUFLET—Definiţia biblică. (Q666-3)

Întrebare (1913)—3—Ce este sufletul, din punctul de vedere al Bibliei? Este el nemuritor?

Răspuns—Aceasta este o Întrebare cuprinzătoare pentru o adunare de întrebări. Ar trebui o oră să discutăm despre suflet în mod potrivit. Vă voi spune ce a spus un episcop metodist şi poate că aceasta va fi de mare valoare pentru unii. I s-a cerut să dea o definiţie, şi a spus, "Un suflet este fără corp, fără formă sau părţi; nu are nici interior nici exterior şi poţi pune un milion de suflete într-o coajă de nucă". Putea spune tot atît de bine o sută de milioane sau un miliard, pentru că episcopul practic a descris ceea ce înseamnă nimic. Fără interior şi fără exterior — aceasta este nimic. Fără corp, formă sau părţi — aceasta este nimic. Cum poţi umple o coajă de nucă cu tot felul de nimic?

După Biblie sufletul este un lucru foarte diferit. Noi găsim că oamenii, discutînd aceste lucruri, folosesc cuvintele suflet şi spirit alternativ, uneori pe unul şi uneori pe celălalt. Dar Biblia face distincţie, şi noi nu trebuie să amestecăm aceşti termeni. Voi ştiţi ce este corpul şi ce este spiritul vieţii. Corpul lui Adam a fost format din pămînt. Aceea a fost forma lui. Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de vieţi (plural), suflare obişnuită fiecărei creaturi vii. Diferenţa dintre Adam şi celelalte creaturi n-a fost în suflare, sau în spiritul vieţii. Omul a avut acelaşi fel de spirit de viaţă. Diferenţa a fost că omul a avut un organism mai fin. De unde ştim? Puneţi un om lîngă un cîine. Uitaţi-vă la capul lor. Unul este teşit spre spate; nu există loc pentru calităţile intelectuale, sau cel puţin un loc foarte mic pentru aparatul de gîndire pe care îl are omul. El are creier mai mare decît cîinele. Dacă am putea face un cîine cu un cap la fel ca al omului, el ar gîndi ca şi un om. Dar Dumnezeu n-a înzestrat cîinele sau alt animal cu aceeaşi capacitate ca a omului. Omul a fost după asemănarea lui Dumnezeu, pentru că a primit puteri mintale superioare. Cînd suflarea de viaţă a intrat în organism, omul a început să-şi mişte braţele şi mîinile, creierul a început să lucreze, a început să gîndească. Biblia îl numeşte fiinţă, persoană; nu corp, nu viaţă, ci lucrul care rezultă din acestea, sufletul. Biblia întotdeuna se adresează sufletului, nu corpului. Voi nu v-aţi gîndi niciodată să vorbiţi cu mîna mea. Aţi gîndi, "Ce ştie mîna despre aceasta?" Voi nu vă adresaţi creierului meu, ci intelectului meu. Creierul este centrul puterii intelectuale. Acelei puteri vă adresaţi şi nu creierului. Vă adresaţi mie, o persoană care gîndeşte.

Imediat ce iese suflarea vieţii, corpul va fi ca înainte. Scînteia vieţii trecînd, nu mai există suflet. Unde merge sufletul? Nu merge nicăieri. Avem o lumînare. Sufli lumina (nu afară pe geam), vreau să spun că o stingi. Ea nu merge în alt loc, ci pur şi simplu se stinge. Aşa este şi cu omul. Cînd este stinsă scînteia vieţii, sufletul este mort. Biblia spune că sufletul doarme, folosind o figură de stil foarte frumoasă. Dumnezeu S-a îngrijit de o viaţă viitoare. Noi spunem pe de o parte că omul este mort şi pe de alta spunem că doarme doar, pentru că Dumnezeu a promis că va fi trezit. Nu corpul va fi trezit; el se va întoarce în ţărînă şi spiritul se va întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Dar cum poate spiritul să se întoarcă la Dumnezeu dacă nu scapă în vreun fel? Spiritul vieţii este privilegiul sau puterea vieţii. Acest privilegiu a fost dat Tatălui Adam pe anumite condiţii. Imediat ce a violat condiţiile a pierdut privilegiul. El n-a murit în acel minut. Dumnezeu i-a permis să reţină scînteia vieţii cît a putut şi s-a luptat cu spinii şi pălămida, dar cînd a murit aceasta n-a mai fost a lui. Ea a fost în mîinile lui Dumnezeu, ca şi cum i-ai da unui om o posibilitate de alegere în ceva. Să presupunem că eu îţi dau posibilitatea să iei haina mea pînă mîine dimineaţă. Apoi voi spune, termenul a expirat; privilegiul s-a terminat. Aşa că omului i s-a dat privilegiul de a trăi dacă continua să fie în armonie cu Creatorul. Acel drept care i-a fost dat a trecut la Dumnezeu cînd omul a murit; n-a mai fost dreptul său. Cînd s-au născut copiii lui Adam, ei au avut doar scînteia de viaţă pe care el le-o dăduse. Cînd au murit dreptul lor de viaţă s-a întors la Dătătorul de viaţă.

Cum pot ei obţine vreodată viaţă? S-a pregătit o altă cale, prin marea iubire a lui Dumnezeu; şi numai prin aprecierea marii iubiri a lui Dumnezeu va avea cineva viaţă din nou. Cel care are pe Fiul are viaţă, şi cel care nu are pe Fiul nu va avea viaţă. Întregul aranjament este legat de Cristos. Cînd Cristos va veni să-Şi stabilească Împărăţia şi va veni timpul pentru trezirea celor morţi, toţi vor învia din moarte. Nu înseamnă că corpul va fi înviat; elementele lui sunt împrăştiate pe pămînt. Biblia spune că Dumnezeu va restabili sufletul. "Nu vei lăsa sufletul meu Locuinţei Morţilor" (Fapt. 2:27). Dumnezeu a înviat pe Isus dintre morţi; nu a lăsat sufletul Lui în moarte. Aşa că fiecare suflet uman va fi înviat, dar nu corpul.

Un necredincios a propus o Întrebare. Un om a murit şi a fost îngropat la rădăcina unui copac mare. După ani de zile s-a ivit ocazia să se sape la rădăcina acelui copac şi s-a văzut că rădăcinile au absorbit corpul şi au luat forma corpului omului. Copacul a fost folosit în diferite scopuri; unele părţi au fost transportate în diferite părţi ale ţării, şi cum poate acel om să-şi capete corpul înapoi? Cum poate Dumnezeu învia acel corp? El s-a poticnit în idei pe care Dumnezeu nu le-a pus niciodată în Biblie. Scripturile ne informează că Dumnezeu îi va da acelui om un corp după cum îi place Lui. Cei care sunt din Biserică vor avea corpuri spirituale, iar lumea va avea corpuri umane. Ceea ce garantează Domnul este că sufletul, fiinţa, va veni înapoi. Dumnezeu Se va îngriji ca corpul produs să fie o copie perfectă a celui care a intrat în mormînt.

1081) SURORI—Participînd la adunări de rugăciune. (Q660-2)

Întrebare (1905)—2—Ai sfătui ca surorile să ia parte la rugăciune la adunările noastre?

Răspuns—Ce spun Scripturile? Apostolul spune că surorile au participat la rugăciune. "Orice femeie care se roagă … cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul" (1 Cor. 11:5). Să nu credeţi că voi lua de la surori vreun drept pe care Scriptura îl recunoaşte.

1082) SURORI—Restricţii în Volumul şase. (Q660-3)

Întrebare (1910)—3—Am fi bucuroşi să ştim dacă restricţiile din Volumul şase puse asupra surorilor se referă la studii biblice, unde sunt prezenţi fraţi. Te rog spune-ne la ce fel de întruniri se aplică aceste restricţii.

Răspuns—Este, bineînţeles, mai curînd o ipoteză despre ce a avut în minte apostolul cînd s-a referit la acestea. Ceea ce credem noi a fi o interpretare rezonabilă a cuvîntului, este că el se referă la întruniri de natură publică, nu la acelea cu caracter de studii Biblice. Gîndul nostru este că el se referă în special la întrunirile publice nu la cele private sau semi-private. Totodată, dacă eu aş fi o soră într-o adunare, dacă ar fi una mică, m-aş simţi liberă să pun orice întrebări cînd ar fi ocazie, şi dacă la vreo Întrebare nu s-a Răspuns pe deplin după judecata mea, m-aş simţi liberă să mă exprim asupra subiectului într-un mod indirect spunînd ceva de genul: Cum ar fi acest Răspuns, acest gînd în acord cu o Întrebare ca aceasta şi aceea? Astfel cred că aş face tot atît de mult ca şi cum aş ţine un întreg discurs asupra subiectului, şi astfel l-aş deschide pentru alţii, punînd o Întrebare. Eu nu înţeleg că restricţiile apostolului au fost la a pune întrebări. Dacă aş fi soră m-aş simţi liberă să pun întrebări şi mi-aş conserva influenţa, şi aş simţi că o folosesc spre bine punînd-o într-o astfel de formă, mai degrabă decît să spun, Nu sunt de acord, cred că aceasta este aşa şi aşa. Aş întreba, Cum este în acord acest lucru cu aceasta şi aceea? Dacă nu este clar arătat, aş spune, Cum poate fi în acord aceasta cu aceea şi cu cealaltă? Dacă oamenii mi-ar permite să pun întrebări, aş putea merge în toate bisericile şi curînd să le întorc cu capu-n jos. După înţelegerea mea nu este vreo restricţie specială, dar în unele privinţe este într-adevăr în avantajul surorilor de a pune întrebările în poziţia aceasta de femeie.

1083) SURORI—Să înveţe fără a uzurpa autoritatea. (Q661-1)

Întrebare (1910)—1—Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat (1 Tim. 2:12). Se poate înţelege din aceasta că o femeie poate învăţa dacă nu se ridică mai presus de bărbat?

Răspuns—Păi, să presupunem că eu sunt soră şi m-am mutat în alt loc şi vreau să-mi folosesc influenţa prin împărţirea de tracte etc., şi să presupunem că unii dintre vecinii mei se adună şi zic, Vrem să ne spui mai multe despre aceasta; eu aş înţelege că ar fi voia Domnului să le spun tot ce ştiu, dar cît se poate de modest, ceea ce este la fel de potrivit şi pentru un frate. Aş încerca să aduc tot adevărul şi lucrurile pe care le cunosc, iar faptul că unii vecini care nu au cunoştinţă despre adevăr ar fi bărbaţi, nu m-ar împiedica să le explic chestiunea dacă mi-ar cere. Cred că este chiar foarte potrivit.

1084) SURORI—Referitor la a cere binecuvîntarea la masă. (Q661-2)

Întrebare (1910)—2—Similar, ce să facem acasă la masă cînd cerem binecuvîntarea asupra hranei? Poate că tatăl nu s-ar gîndi niciodată să ceară binecuvîntarea. Eu, soţia, am avut obiceiul să cer binecuvîntarea. Să continui să cer binecuvîntarea?

Răspuns—Da, dacă el este de acord, dacă îi place. Aşa că i-aş spune soţului, Pot cere binecuvîntarea, eşti de acord? Dacă soţul nu este creştin l-aş recunoaşte totuşi ca şi cap al familiei, şi ca atare, în loc de a spune, Voi cere binecuvîntarea şi tu nu poţi zice nimic în legătură cu aceasta, cred că celălalt mod ar fi mai bun — Soţule, ai vreo obiecţie la aceasta? Dacă el ar spune, Sunt de acord, atunci ai autoritatea, şi nu-ţi asumi autoritatea în nici un sens al cuvîntului.

1085) SURORI—Referitor la participarea la studiul biblic. (Q662-1)

Întrebare (1910)—1—Să ia parte surorile la studiul biblic pe capitole şi versete, după cum ai sfătuit?

Răspuns—Dacă găsiţi ceva în Volumul 6 care vorbeşte despre acest punct, eu nu ştiu despre nici o schimbare a gîndului meu faţă de ce e scris acolo. Aş presupune că sentimentul general din spatele instrucţiunilor apostolului pare să fie acesta: că în Biserică bărbatul reprezintă Capul şi de aceea este un tip al lui Cristos, care este Capul Bisericii. Acum, Biserica nu trebuie să înveţe pe Cristos, ci Cristos trebuie să înveţe Biserica, aşa că în legătură cu ilustraţia despre bărbat şi femeie, n-ar fi pentru femeie să înveţe pe bărbat. Aceasta pare să sugereze apostolul. Ar fi o greşeală să mergi la extremă, ca unii dintre prieteni, care spun că aceasta se referă la învăţarea în şcoli, sau altele. Apostolul vorbeşte despre Biserică şi nu despre familie. Este drept că mama trebuie să instruiască familia şi acest lucru trebuie să fie menţinut şi nimic din ce spune apostolul, după înţelegerea mea, nu este contrar acestui lucru, dar în Biserică "femeia să nu vorbească" spune apostolul. Nu eu spun aceasta. Unii din prieteni cred că eu spun aceasta. Vreau să ştiţi că nu-i aşa. Cred că mai curînd am fost înclinat să merg la extremă, să le dau prea multă libertate. Eu nu sunt lăsat să aleg în această chestiune, şi nici tu frate sau soră. Dacă eu aş fi în locul unei surori, aş vrea să fac voia Lui şi El ar fi mulţumit dacă I-aş face voia. De aceea cred că în adunări publice în Biserică, surorile ar face bine dacă ar lua o poziţie secundară şi să fie relativ tăcute. Eu înţeleg că la o întrunire mică unde se pun întrebări n-ar fi greşit pentru o soră să pună o Întrebare. Mă gîndesc că dacă eu aş fi soră şi aş fi lăsată să pun o Întrebare, dacă aş avea ceva adevăr de arătat, n-aş avea probleme să pun astfel de întrebări care ar scoate adevărul la suprafaţă. Dacă prietenii noştri de la diferitele denominaţii ne-ar permite mie şi vouă să mergem la unele dintre adunările lor şi dacă am fi lăsaţi să le punem unele întrebări, le-am putea da multă învăţătură foarte repede.

1086) SURORI—Să deschidă cu rugăciune. (Q662-2)

Întrebare (1911)—2—Este nescriptural ca o soră să deschidă cu rugăciune o adunare de rugăciune?

Răspuns—Scripturile nu dau surorilor aceeaşi proeminenţă în închinarea publică cum dau fraţilor. Femeia reprezintă Biserica, în timp ce bărbatul reprezintă pe Cristos; după cum spune apostolul, "Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Cristos" (1 Cor. 11:3). În această ordine Scripturile învaţă că femeia, care reprezintă Biserica, trebuie să asculte de Domnul. Cu alte cuvinte, în serviciul public surorile trebuie să aibă locul cel mai puţin proeminent. Acesta nu înseamnă, după înţelegerea mea, că o soră nu trebuie să se angajeze în rugăciune. Cred că într-o adunare publică ca aceasta, ar fi foarte nepotrivit pentru o soră să deschidă cu rugăciune. Dacă ar fi o adunare la o casă, sau o adunare mică, un cerc mic, sau un cerc familiar, şi i s-ar cere să deschidă cu rugăciune, înţeleg că ar fi cu totul potrivit; şi dacă mi-ar fi pusă vreo Întrebare referitoare la acoperirea capului, aş spune că apostolul zice, "Da" — că dacă ea se roagă, trebuie să poarte o acoperitoare pentru capul ei — "nu numai părul ei" după cum spune apostolul, ci dacă poartă ca acoperitoare părul să mai poarte o acoperitoare în plus. Aceasta, spune el, este pentru a arăta că ea recunoaşte că nu este capul şi în acest sens al cuvîntului ea reprezintă Biserica, care nu pretinde să vorbească, ci mai curînd să asculte pe Domnul.

1087) SURORI—Să răspundă la întrebări fără a li se cere să răspundă. (Q663-1)

Întrebare (1912)—1—Este scriptural ca surorile să răspundă la întrebări sau să dea referinţe scripturale dacă nu li se cere aceasta în mod special de către un bătrîn?

Răspuns—Gîndul meu ar fi că aceasta nu înseamnă a învăţa. A răspunde la o Întrebare la un Studiu Bereean nu înseamnă a învăţa. Dacă cineva dintr-o clasă de la şcoală dă un Răspuns învăţătorului, acel şcolar nu devine învăţător, nu-i aşa? Aceasta arată cît de clar a înţeles el lecţia. În această chestiune a Studiilor Bereeane ar fi foarte potrivit ca fiecare dintre prietenii prezenţi să participe. Unele Răspunsuri ale surorilor sunt într-adevăr foarte bune. Dacă ne gîndim la lecţie vom avea un Răspuns, şi de ce să-l reţinem, indiferent că cel care are Răspunsul este un frate sau o soră?