Fapte 20:16-27 Cuvântarea Sf. Pavel în faţa bătrânilor bisericii din Efes — Un scurt rezumat al experienţelor sale — Împărăţia lui Dum­nezeu, tema propovăduirii sale — Dubla responsabilitate a tuturor bătrânilor — Avertizare împotriva învăţătorilor falşi — “Lupi în piei de oaie” — Vestind tot planul lui Dumnezeu “Vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a cuvântului Harului Său”. Versetul 32.

W. T. 1 August 1916, R5935 …

RESPONSABILITATEA TUTUROR BĂTRÂNILOR

Chemând Bătrânii, gândul apostolului era să imprime asupra lor faptul că ei, asemenea lui, nu numai că erau consacraţi Domnului, dar, ca învăţători în Biserică, aveau dublă responsabilitate — faţă de ei înşişi şi faţă de Biserica peste care Domnul i-a făcut supraveghetori. Remarcăm cuvintele: “Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori (greceşte, episcopos — episcopi), ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele Celui (Fiului) al Său”. Versetul 28.

1) Ei trebuie să fie atenţi atât la ei înşişi, cât şi la turmă. Oricine încearcă să păstorească Biserica va trebui întâi de toate să vegheze ca să nu cadă în ispită; pentru că, după cum declară apostolul, cei care acceptă poziţia de Bătrâni — pastori, supraveghetori — în Biserică sunt expuşi la încercări deosebite, dificultăţi deosebite. În primul rând ei trebuie să fie atenţi la ei înşişi ca nu cumva, după ce au propovăduit altora, să fie lepădaţi.

2) Cei care acceptă slujirea sau servirea Bisericii ca fraţi Bătrâni sub îndrumarea divină, trebuie să-şi dea seama că şi-au asumat o responsabilitate grea, pentru care “trebuie să dea socoteală lui Dum­nezeu”. Aceasta nu înseamnă găsirea de greşeli la fraţi. Nu înseamnă numai să le ţină predici, nici numai să viziteze pe cei bolnavi şi să sfătuiască pe cei în necaz. Înseamnă o supraveghere spirituală, o grijă pentru toate interesele, atât ale adunării, cât şi ale persoanelor care o compun. Cei supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi nu sunt, în nici un sens al cuvântului, în situaţia de a accepta responsabilităţile acestui serviciu în Biserica viului Dumnezeu. Numai cei care caută întâi interesele Împărăţiei Domnului şi dreptatea pe care ea o inspiră sunt în vreun sens sau grad potriviţi pentru astfel de serviciu în Biserică.

Câteva puncte din versetul 28 sunt demne de atenţie minuţioasă. Versiunea Revizuită, citată mai sus, spune: “în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori”, fiind astfel în acord cu declaraţia scripturală generală că Bătrânii Bisericii NU SUNT PESTE BISERICĂ, în sensul că sunt o clasă superioară, sau o clasă “clericală“, ci sunt ÎN BISERICĂ — membri în ea — membri care supraveghează, membri care ajută, numiţi de Domnul prin intermediul Bisericii. Ei trebuie să considere că o parte a responsabilităţii lor este să remarce cum progresează ceilalţi membri, în special în interesele lor spirituale. Ei trebuie să simtă ca parte a datoriei lor să atragă atenţia, să încurajeze, să ajute pe toţi ceilalţi membri, după cum se oferă posibilitatea.

PERICOLE DEOSEBITE PRINTRE BĂTRÂNI

Nu este prerogativa tuturor fraţilor şi surorilor din Biserică să se străduiască a se îndrepta unul pe altul, afară doar de cazul că este o problemă personală legată de ei înşişi. În asemenea cazuri trebuie să se urmeze strict sfatul dat de Domnul nostru în Matei 18:15-17. Unui Bătrân însă, prin însăşi alegerea lui în funcţie, i s-a cerut să supravegheze astfel afacerile adunării, să dea astfel de sfaturi, să facă astfel de mustrări, după cum cere natura cazului — în umilinţă, gândindu-se şi la sine, ca să nu fie şi el ispitit, dacă nu în aceleaşi privinţe, atunci posibil în alte privinţe. Desigur, el de asemenea trebuie să aplice Matei 18:15-17. Galateni 6:1.

Prin imprimarea acestei datorii de supraveghere asupra Bătrânilor, Sf. Pavel le-a adus aminte că Domnul a cumpărat această turmă cu sângele preţios al Mielului lui Dumnezeu, şi că acest lucru, care este

o valoare în ochii Domnului, trebuie să fie aşa de adânc imprimat în minţile lor, încât să fie dispuşi să-şi dea viaţa pentru fraţi în orice serviciu pe care l-ar putea face.

Accentuând prevenirea deja făcută, apostolul în mod profetic spune că va fi mare nevoie să ia seama la ei înşişi, pentru ei, pentru turmă, şi că în special printre Bătrâni se vor ridica oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei. Dornici de a fi conducători, ei nu vor ezita să facă dezbinare sau diviziune în Biserică, pentru a fi ajutaţi în ambiţia lor. Cuvântul din versetul 30, tradus “stricăcioase”, în original înseamnă “distorsionate”, “sucite”. Ideea este că aceia care încep să piardă Spiritul Domnului, încep să piardă şi aprecierea clară a Adevărului. Pe măsură ce ambiţiile personale şi egoiste le întunecă vederea, ei văd tot mai vag Scripturile şi se simt liberi să le distorsioneze aşa încât să le sprijine sentimentele ambiţioase.

Cât de adevărate sunt cuvintele apostolului! Ce mare pericol este în privinţa aceasta, în special pentru Bătrâni, supraveghetorii turmei! Evident, ambiţia egoistă este unul din cei mai mari duşmani cu care ei trebuie să se lupte. Aceste ambiţii nu încolţesc, nu înfloresc şi nu fac roadă dintr-o dată. Procesul este treptat, şi deci cu atât mai periculos, cu atât mai înşelător cu cât probabilitatea de a-l observa este mai mică. Cât de important este dar, ca toată turma Domnului, şi în special Bătrânii, să ia seama la ei înşişi şi să-şi cerceteze conduita şi îndeosebi motivele care stau în spatele faptelor lor! Să nu uităm că puritatea absolută a voinţei este esenţială. Orice amestec de egoism, oricât de mic, este un virus otrăvitor care, dacă nu este ţinut sub control, va duce la moartea a doua.

“Lupii răpitori” sunt lupi feroce. Pentru un timp ei ar putea înşela oile printr-o manieră şi pretenţie exterioară, acoperindu-şi natura de lup. Ei şi conduita lor exterioară prin care înşeală turma sunt scriptural numite “lupi în piei de oaie” (Matei 7:15, 16). Păstorul le cunoaşte caracterul cu mult înainte de a se manifesta faţă de oi. Însă oile blânde, inocente, sunt înşelate până când aceşti lupi încep să muşte, să devoreze şi să împrăştie turma. Urletele de mânie, răutatea, ura, invidia şi cearta, sunt notate în Scripturi ca “fapte ale cărnii şi Diavolului” — nu fapte ale dreptăţii, păcii şi iubirii, ale Spiritului Domnului. Lupul face daune cu gura; şi aşa fac şi aceşti “lupi răpitori” — calomnie, bârfă şi orice faptă rea. Apostolul a prevenit pe Bătrânii din Efes la ce să se aştepte, şi cuvintele lui au fost adevărate. Aceleaşi principii se mai aplică încă. De aceeaşi prevenire trebuie să se mai ţină seama încă. De fapt Scripturile sugerează că experienţele cele mai grele în această privinţă vor veni peste Biserică în “ziua cea rea” cu care se încheie vârsta Evanghelică, timpul în care trăim noi acum.

“NOAPTE ŞI ZI, CU LACRIMI”

În versetul 31 apostolul ne pune în faţă două puncte. Primul, Bătrânii trebuie să vegheze împotriva acestor rele atât de grăitor descrise. Ei trebuie să vegheze la interesele turmei pentru a o apăra de lupi. Ei trebuie să vegheze pentru a nu da lupilor, pe cât este posibil, ocazii să sfâşie şi să muşte turma. Ei trebuie să prevină oile ca nu cumva unele dintre ele, fiind infectate cu rabia lupilor, să dea semne de hidrofobie şi să înceapă să se muşte una pe alta, având simptomele obişnuite de hidrofobie — cu aparentă sete de apă, simbol al Adevărului, dar refuzând s-o bea — întorcându-se împotriva ei.

Al doilea, Bătrânii trebuie să vegheze împotriva celor care, sigur, se ridică “din mijlocul vostru”. Vegherea corectă începe cu propriile inimi, spunând: “Doamne, eu sunt acela?” Iar vegherea corectă va discerne cu timpul asemenea caractere şi le va expune — nu din vreo amărăciune faţă de ele, ci pentru protejarea turmei. 1 Timotei 1:20; 2 Timotei 1:15; 2:17.

Sf. Pavel le-a amintit fraţilor că astfel fusese cursul lui — de mare veghere, interes, grijă pentru ei şi pentru toate Bisericile din Asia Mică. Expresia “noapte şi zi, cu lacrimi” ne arată clar că el în mod cuvenit simţea greutatea responsabilităţii care era asupra lui ca serv al lui Dumnezeu, ambasador al Regelui regilor, supra-păstor, supraveghetor al turmei Domnului, “serv al Noului Legământ”, delegat de marele Cap al Bisericii să ajute la chemarea şi la pregătirea acelora care vor fi membri ai Corpului glorificat al lui Cristos, pentru a domni cu El o mie de ani.

AJUTORUL DIVIN DAT

În cuvintele de încheiere ale îndemnului său, gândul apostolului pare să fie că el dorea ca vorbele sale, cuvântarea sa, să poată nu numai să trezească în Bătrâni un adânc simţ de responsabilitate, dar şi să-i conducă spre a întreba în privinţa mijloacelor de apărare pe care s-ar putea baza în criza astfel arătată. El atrage atenţia asupra faptului că Dumnezeu, marele Centru al tuturor binecuvântărilor noastre, de la care vine orice dar bun şi desăvârşit, este de partea noastră, de partea tuturor celor care caută să coopereze cu aranjamentele Sale.

Explicând mai departe el menţionează Scripturile, Cuvântul harului lui Dumnezeu, mesajul Evangheliei. El le spune, şi nouă de asemenea, că Cuvântul lui Dumnezeu ne poate edifica, ne poate face dezvoltarea de caracter necesară şi în cele din urmă ne poate da o parte în marea moştenire pe care Dumnezeu o are în rezervă pentru toţi aceia care se sfinţesc prin acest Mesaj. Să ne punem bine în inimă acest lucru. Neglijarea Cuvântului lui Dumnezeu, neglijarea promisiunilor Lui, înseamnă o lipsă de putere în suportarea încercărilor care sunt partea noastră. De asemenea înseamnă deschiderea uşii pentru ca Satan să pună întunericul drept lumină şi lumina drept întuneric, spre confuzia noastră. Să nu facem nici o greşeală. Printre aceia care sunt sfinţiţi în Cristos Isus aceasta este o problemă de primire a moştenirii sau de pierdere a ei.

Versetele 33 şi 34 conţin o mărturie nobilă. Apostolul îşi folosise meseria de confecţioner de corturi nu numai pentru întreţinerea sa, dar şi pentru ajutorul financiar al celor asociaţi cu el în lucrarea Evangheliei. Lăudat fie Dumnezeu pentru aşa nobil exemplu de devotare! Deşi apostolul nu a îndurat, nu a putut îndura atât de mult ca şi Răscumpărătorul nostru, totuşi ilustrarea unei devotări complete pe care viaţa sa ne-o oferă ne face tuturor mult bine; fiindcă ne amintim că el a avut patimi ca şi noi, după cum el însuşi a spus. El a fost imperfect şi a fost obligat să-şi ţină corpul aspru — în supunere faţă de mintea sa cea nouă, voinţa lui Dumnezeu în Cristos. 1 Corinteni 9:24-27.

În versetul 35 el descoperă secretul succesului său ca serv al Domnului. În mod constant el şi-a amintit şi a pus în practică cuvintele Învăţătorului. Arta de a se PREDA PE SINE este unul dintre secretele vieţii creştine fericite. Întâi el îşi predă Domnului voinţa, apoi timpul, energia, talentele, pentru serviciul Domnului şi pentru poporul Domnului. El are plăcere şi binecuvântare în a da, fie că alţii ştiu, fie că nu. Curând îi va veni timpul să-şi primească răsplata deplină. Acestora Domnul le va da viaţă veşnică, glorie veşnică şi asociere cu El în Împărăţia Sa.