W. T. 1 Noiembrie 1916, R5981

Este oare în zadar faptul că Domnul şi-a instruit poporul, că timpul din urmă al acestei vârste Evanghelice va fi un “ceas al încercării" asupra întregii lumi? (Apoc. 3:10). Cu siguranţă că n-am fost învăţaţi de Domnul în zadar. Astfel, toţi cei loiali Lui îşi pun platoşa, coiful şi încălţămintea şi-şi iau sabia şi scutul. Dacă n-am intrat în încercări severe, ştim că trebuie să le aşteptăm şi să ne pregătim ca să avem experienţă şi practică în măsură să ne putem apăra vitejeşte în “ceasul încercării".

Deoarece suntem învăţaţi că acest “ceas al încercării" vine peste întreaga lume, ca şi peste biserică, înţelegem că trebuie să fie ceva în aer, ca să spunem aşa, care va afecta pe toţi. Noi credem că această încercare este ceva ce se răspândeşte treptat, în toate direcţiile; şi Învăţătorul ne-a asigurat că, dacă aceste zile n-ar fi scurtate prin stabilirea împărăţiei Sale în mâinile aleşilor, nimeni n-ar supravieţui.

Cum înţelegem, aceasta înseamnă că spiritul egoismului şi ambiţiei, care deja operează între neamuri, le duce nebuneşte la război pentru supremaţie comercială, un spirit care va creşte tot mai mult, şi va cuprinde totul, pretutindeni. Acest spirit se vede în ţara noastră în greve, etc., fiecare îşi caută propriile interese şi este dornic să se lupte pentru poziţii, privilegii, onoruri etc.

Dar pe noi ne interesează mai mult biserica şi să vedem cum acest “ceas al încercării" va cuprinde poporul Domnului. Ceea ce scriem este departe de ceea ce am dori, dar este datoria noastră faţă de cauza şi faţă de poporul Domnului. Noi credem că o mare criză este asupra studenţilor Bibliei şi că, cu cât aceasta se poate discerne mai curând, cu atât se poate trece mai bine peste ea. Aceasta poate însemna dezbinare dar, după cum declară apostolul, dezbinările sunt necesare uneori pentru ca să se poată distinge învăţăturile, cursul şi metodele aprobate, şi pentru ca să fie mai bine apreciaţi învăţătorii adevăraţi — 1 Cor. 11:18, 19.

Înainte de a menţiona partea tristă, menţionăm una pentru încurajare generală: adică, după câte ne dăm seama din relaţiile cu prietenii la convenţii, etc., n-a existat niciodată un timp când în rândurile studenţilor Bibliei să fi existat un astfel de spirit de supunere, blândeţe, răbdare, iubire, inteligenţă, credinţă şi bucurie, ca şi acum.

“FII ATENT LA TINE ÎNSUŢI"

Cu trisţeţe trebuie să spunem, că multe necazuri şi pericole în biserică vin din partea bătrânilor şi diaconilor — nu a tuturor, mulţumim lui Dumnezeu, ci a unei mici minorităţi dintre ei, judecând după întrebările care ne vin din când în când de la oile nedumerite care caută sfaturi cu privire la cursul potrivit pentru ele. Adevăraţii, loialii servi în biserică trebuie să fie cu atât mai apreciaţi, cu cât poporul Domnului îşi dă seama de diferenţa între aceştia şi cei neadevăraţi. Nu scriem acestea pentru descurajarea necredincioşilor, ci mai degrabă pentru a le deschide ochii asupra adevăratei situaţii, pentru ca ei să se elibereze de capcana adver­sarului şi să devină ajutoare ale turmei Domnului, în loc de piedici.

După cât ne putem da seama, aceleaşi condiţii predomină astăzi printre studenţii Bibliei, ca şi cele asupra cărora apostolul a atras atenţia bătrânilor Bisericii din Efes, când i-a însărcinat: “Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Fiului Său" (Fapte 20:28). Profeţia Sfântului Pavel a devenit realitate: “După plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani n-am încetat zi şi noapte să sfătuiesc cu lacrimi, pe fiecare din voi. Şi acum fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său" — Fapte 20:29-32.

CURSUL OPUS A DOI DIN SERVII LUI DUMNEZEU

Precum la început ambiţia a condus pe Lucifer, făcând dintr-un serv glorios al lui Dumnezeu un adversar, tot aşa spiritul lui a rămas de atunci primejdios toată vremea. Spiritul Învăţătorului nostru a fost exact opusul acestuia “El s-a umilit până la moarte", în a face voia Tatălui. Nu vedem nimic din spiritul mândriei, ambiţiei sau egoismului de nici un fel, la Învăţătorul nostru. Suntem preveniţi de apostol să ne umilim după ex­emplul Lui, dacă vrem să fim înălţaţi împreună cu El în împărăţia Lui.

Dar câţi par să uite cu totul aceste Scripturi, pe care le aducem în atenţia poporului Domnului, ca esenţiale în ajungerea la vreo poziţie în împărăţie. Din rapoartele prezentate nouă, se vede că o stare îngrozitoare domneşte în unele adunări în preajma alegerilor. Servii bisericii încearcă să fie conducători, dictatori — uneori conducând adunarea spre obiectivul evident, alegerea lor şi a prietenilor lor ca bătrâni şi diaconi. Am auzit de cazuri în care un bătrân a refuzat să vorbească unuia din adunare pentru că acesta nu votase pentru el. Şi totuşi, fără îndoială că tocmai acel bătrân se credea personificarea modestiei, umilinţei şi blândeţei.

O, este o ruşine ca un astfel de spirit să aibă loc printre aceia care au cunoştinţa învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu şi a condiţiilor pe care putem avea vreo speranţă la comoştenire cu Domnul. Desigur că există diferite grade de neruşinare în aceste lucruri. Unii, pe tăcute încearcă să profite de adunare fixând alegerea la o dată favorabilă lor şi prietenilor lor. Alţii, caută să împânzească adunarea cu prietenii lor, aducând persoane relativ străine, care n-au nici gând să frecventeze regulat adunarea, ci vin numai ca un act de prietenie, pentru a vota pentru unul din prietenii lor.

În plus, se poate aştepta în general ca unii care manifestă o ambiţie de acest fel, de a fi conducători şi învăţători şi de a ignora principiile regulii de aur ca şi instrucţiunile speciale ale noii creaturi, să fie cei care aduc învăţături false. Acelaşi spirit ambiţios al adversarului, care-i face să se străduie după onoare în adunare, pare să-i ducă în a poza ca mari învăţători-aducători de lumină nouă. Aceasta deasemenea, explică apostolul, este o caracteristică a lui Satan. El spune, “Nu-i de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină" — se face să apară conducător printre copiii luminii — 2 Cor. 11:14.

În multe cazuri, numai adunările sunt de vină, după propria lor declaraţie. În unele cazuri, au fost alese în funcţia de bătrâni, persoane care nici nu făcuseră o declaraţie de consacrare Domnului, sau care nu-şi simbolizaseră consacrarea. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca adunarea să fie fără talente deosebite, iar cel care nu era frate, nouă creatură în Cristos, a fost ales pentru că avea darul vorbirii. Ce s-ar putea aştepta de la un astfel, ridicat ca învăţător printre studenţii Bibliei? Numai pagubă pentru cauza şi persoana astfel promovată, contrar directivelor cuvântului Domnului. Dacă omul natural nu poate primi lucrurile spiritului, cum ar putea el comunica lucrurile spiritului, celor consacraţi Domnului? Cum am putea aştepta ca Domnul să conducă pe unul care nu şi-a predat viaţa să-i fie urmaş Domnului şi să fie învăţat de Cuvântul Lui?

Alegerea unora nepotriviţi este evident un păcat şi un blam pentru adunările care au conducători nepotriviţi. Cum poate ajunge un astfel, într-o poziţie de a reprezenta poporul Domnului, dacă nu este votat de popor? Când va învăţa poporul Domnului că abilitatea de a vorbi în public este numai una din calităţile unui bătrân? Am atras mereu atenţia cum a fost împiedicată cauza Domnului şi cum a fost înăbuşită spiritualitatea printre fraţi, prin încercările de a imita biserica nominală, promovând persoanele bune la vorbit dar cărora le lipsea spiritualitatea.

În asemenea cazuri, nu este oare mândrie din partea adunării — o dorinţă de a apărea bine în trup în faţa lumii? Dacă nu este aşa, de ce se aleg astfel de persoane? Dacă au făcut o greşeală, de ce nu o corectează, într-o manieră liniştită şi hotărâtă? Când bătrânii caută să aducă adunarea sub puterea şi controlul lor, şi reuşesc, nu dovedeşte asta că adunării îi lipseşte tocmai calitatea pe care Domnul doreşte s-o vadă: curajul, învinge­rea? Şi nu aduce adunarea prejudicii atât unui astfel de conducător închi­puit, cât şi sieşi, permiţându-i să reuşească în metodele lui nescripturale?

“ÎNŞELÂND ŞI FIIND ÎNŞELAŢI"

Ne-am referit deja la spiritul ambiţios şi egoist din lume care duce la anarhie, şi tocmai am arătat cum acelaşi spirit egoist, ambiţios, duce la anarhie în biserică. Prevedem un timp de strâmtorare pentru lume, din acestă cauză, şi un timp de strâmtorare şi pentru biserică. Lumea nu se poate curăţa ea însăşi de această clasă; pentru că şi conducătorii şi conduşii au spiritul lumii care, sigur, creşte din ce în ce. Dar nu este aşa în biserica lui Cristos. Al nostru este spiritul Învăţătorului, spiritul loialităţii faţă de adevăr, spiritul regulii de aur, spiritul iubirii frăţeşti, spiritul libertăţii şi întrajutorării, spiritul fidelităţii faţă de ceea ce considerăm a fi adevărul. Este de neiertat pentru biserica posedată de acest spirit, să continue sub dominaţia bărbaţilor ambiţioşi (şi uneori a femeilor ambiţioase). Dacă n-au condus afacerile adunărilor lor cum se cuvine, nu trebuie ei să înceapă imediat? Credem că este timpul să se pună în ordine casa Domnului.

Dar cineva va spune: “Am avea mari necazuri dacă am încerca ceva contrar dorinţelor celor care ei înşişi s-au fixat de noi, ca şi conducători şi stăpânitori ai noştri. Orice mişcare ar însemna pericolul unei dezbinări a adunării; şi cum ne-am putea gândi la ceva ce ar rezulta în aşa catastrofă?"

Dar, întrebăm: ce ar fi mai bine? Să fie o adunare mai mică, ce se conduce după principiile Domnului, sau una mai mare, care susţine prin­cipii contrare prevederilor Domnului, făcându-şi lor rău, împiedicându-şi influenţa şi încurajând un conducător care este fie “lup", fie “oaie" indusă greşit într-un spirit de lup? Încurajăm pe toţi fraţii care sunt în asemenea situaţie să se comporte eroic, să nu facă nimic din spirit de ceartă şi mândrie, ci totul din blândeţe şi iubire, ca să ajungă iarăşi la libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi şi să nu fie iarăşi în sclavie omenească.

SĂ NU UITĂM ŞI ÎNCERCĂRILE DOCTRINALE

În mod repetat, studenţii Bibliei ne scriu că bătrânii lor încearcă să-i împiedice de a folosi publicaţiile Societăţii Turnul de Veghere, ca manuale în studiul lor Biblic. Unii din aceşti bătrâni merg până acolo încât spun adunării că ei nu sunt de acord cu multe din lucrurile scrise în aceste manuale. Uneori, ca şi conducători, interzic folosirea lor în adunări. Suntem întrebaţi ce ar fi de făcut în aceste împrejurări.

Răspundem că cei ce vor să urmeze pe aceşti conducători, s-o facă; este dreptul lor. Le dorim bine. Dar noi să nu mergem cu ei şi să nu ne supunem acestor fel de aranjamente, nici un moment. Este culmea impertinenţei din partea unui conducător, să se impună în aşa o manieră şi să încerce să spună Bisericii ce să facă şi ce să nu facă. Aşa cum puterea de alegere este în mâinile bisericii, tot aşa este şi puterea de destituire în mâinile lor. Recomandăm adunărilor să voteze scoaterea din funcţie a acestora, spunându-le amabil că serviciul lor nu mai este dorit. Poate pe un scaun din spate pentru un timp, şi având posibilitatea de a reflecta asupra problemei, măsura luată va fi spre binele lui, şi adunarea poate fi ajutată de asemenea, chiar dacă nu este nimeni în adunare capabil să vorbească public, sau obişnuit să conducă adunarea. Ar fi cu mult mai bine să fie numit unul dintre voi care să îndeplinească funcţia de conducător, sau să se procedeze cu rândul pentru deschiderea şi încheierea adunărilor — astfel ca să vi se păstreze libertatea şi să se continue activitatea de adorare şi studiu după preceptele cuvenite.

Să facem o deosebire între învăţăturile hotărâte de Biblie — doctrinele lui Cristos — şi variantele uşor diferite de exprimare a acestor doctrine. Nu putem aştepta ca două persoane să folosească exact aceleaşi cuvinte, dar există anumite doctrine fixe, neclintite din punct de vedere al majorităţii studenţilor Bibliei. Oricine nu este în armonie cu aceste pretenţii, să nu fie încurajat nici în cel mai mic grad, ci dimpotrivă, descurajat. Dacă are păreri diferite, să nu-l persecutaţi — nu urmaţi modelul Evului Mediu, ci urmaţi cursul cuvenit, de a-l lăsa să “se adune cu sine", sau cu atâţia câţi preferă să vadă problemele ca şi el.

Până acuma n-am sfătuit atât de hotărât la aceasta, dar ne dăm seama că multe oi dragi sunt tulburate, împiedicate în dezvoltarea lor şi constrânse. Vedem că, proporţional, acei bătrâni şi diaconi devin mai îndrăzneţi; de unde şi nevoia ca toţi cei care au spiritul corect şi-şi dau seama că sub conducerea Domnului, în studiul nostru al planului divin al vârstelor, n-am urmat “basme meşteşugit alcătuite" să ia acum o poziţie hotărâtă, pentru binele lor, pentru binele conducătorilor care manifestă un spirit greşit şi pentru binele publicului, care acuma se interesează de calea Domnului ca niciodată înainte.

Deşi încurajăm hotărârea şi curajul, nu încurajăm spiritul de ceartă, sau de pisălogeală şi de găsire de greşeli printre servii credincioşi ai Domnului, care arată spirit umilit şi acordă adunării drepturile şi libertăţile ei şi care caută să “servească bine". Repetăm: “Nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau mândrie deşartă ci toate spre gloria lui Dumnezeu" şi cu singurul obiectiv de a curăţa biserica de influenţa acelora care n-ar fi trebuit să fie aleşi, sau fiind aleşi într-o stare potrivită, au dovedit după aceea un spirit corupt şi ambiţios. Iarăşi sfătuim în legătură cu aceştia hotărâre, dar blândeţe; şi dacă se căiesc, milă, pentru ca mai târziu, dacă este posibil, să li se redea încrederea. Apostolul a scris: “Aud că sunt dezbinări între voi, şi în parte cred. Pentru că trebuie să fie şi partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiţi buni" (1 Cor. 11:18, 19). Evident, şi aici trebuie să vină dezbinarea, şi cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru adevăr şi pentru cei ce-l iubesc.

PRIN SPIRITUL MEU, SPUNE DOMNUL

Să nu uităm niciodată instrucţiunea apostolului “Omul natural nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se recunosc spiritual" (1 Cor. 2:14). În plus, experienţa ne demonstrează că, chiar după ce am fost concepuţi de spirit sfânt, capacitatea noastră de a înţelege lucrurile spirituale depinde nu numai de studierea Scripturii, care ne poate face înţelepţi, ci şi de măsura de spirit sfânt ce-l posedăm. De unde îndemnul apostolului “Fiţi plini de spirit" — Efes. 5:18.

Aceasta înseamnă că numai cei concepuţi de spirit pot înţelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi că înţelegerea lor va fi în măsura în care ajung tot mai mult la o umplere, la o îmbibare cu spiritul sfinţeniei, spiritul lui Dumnezeu, spiritul lui Cristos, spiritul adevărului. Fiecare student al Bibliei trebuie să-şi dea seama că dacă, ca nouă creatură, umblă după carne şi nu după spirit, mintea lui se va întuneca, mai mult sau mai puţin, şi nu numai că va descreşte capacitatea lui de a înţelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, dar şi ceea ce a ştiut din cuvânt va scădea; şi că, dimpotrivă, dacă trăieşte aproape de Domnul — umblând după spirit, nu după trup — ţinerea de minte a Cuvântului divin şi capacitatea de a-i aprecia spiritul, cresc.

În plus, să ţinem minte că nu toţi cei educaţi şi talentaţi se bucură de înţelegerea corectă a Cuvântului Domnului, ci aceasta vine la cei cu inima supusă şi înclinată spre învăţătură, care studiază cuvântul Domnului, îl trăiesc şi-i absorb spiritul. Astfel am explicat pentru noi declaraţia divină: “Nu prin tărie (mărime), nu prin putere ci prin Spiritul Meu, spune Domnul oştirilor" — Zah. 4:6.

Lecţia pentru noi este că nu are importanţă cât de mare, cât de capabil este un frate sau o soră; aceasta nu-l va face potrivit pentru a fi conducător al poporului Domnului, dacă nu are în plus atotimportantele caracteristici

— întâi, cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu; şi al doilea, posesiunea în bună măsură a spiritului adevărului — unul căruia cu îndrăzneală să i se încredinţeze slujba de ambasador al Domnului. Nimeni altul să nu fie recunoscut ca învăţător sau conducător printre poporul Domnului. Ideea creştinătăţii este că numai cei mari, învăţaţi, talentaţi trebuie să fie is­pravnici ai Cuvântului lui Dumnezeu, dar prezentarea Bibliei este con­trară acestei idei. “Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că El m-a uns să vestesc veştile bune celor umiliţi" — Isa. 61:1.

În vederea acestor lucruri, ne simţim îndreptăţiţi să îndemnăm adunările de studenţi ai Bibliei de pretutindeni, să preţuiască mult pe astfel de fraţi bătrâni care arată spiritul Domnului, al blândeţii, amabilităţii, răbdării, iubirii frăţeşti, îndelungii răbdări, iubirii, — pe cei care au o bună cunoştinţă a cuvântului lui Dumnezeu şi a planului divin şi mani­festă aprecierea spiritului adevărului, spiritului sfinţeniei şi au capaci­tatea de a învăţa; dar, dimpotrivă, toţi alţii să fie refuzaţi.

ÎNTREBĂRILE V. D. M.

Demult, am atras atenţia asupra faptului că unele din titlurile date de biserica nominală slujitorilor ei, sunt cu totul nescripturale: reve­rend, reverendissim, doctor în teologie, etc. Acestea nu numai că sunt opuse spiritului dar şi literei Scripturilor. Am atras atenţia că, cuvintele bătrân, diacon, pastor sunt Scripturale. Deasemenea am atras atenţia asupra denumirii latine Verbi Dei Minister (Slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu), şi am declarat că aceasta exprimă exact gândul Biblic, şi anume, orice reprezentant al lui Cristos care vorbeşte public, este un slujitor al Cuvântului divin — nu un slujitor al crezurilor omeneşti. Toţi studenţii Bibliei, aprobaţi de Dumnezeu şi de poporul Său, sunt în mod necesar slujitori ai Cuvântului divin — fiecare după talentele, ocaziile şi restricţiile lui, aşa cum sunt prezentate în Biblie.

În vederea faptului că un bun număr de adunări de studenţi ai Bibliei par să nu fie destul de pretenţioşi cu privire la calităţile celor pe care-i aleg ca reprezentanţi ai lor, noi am formulat un număr de întrebări pe care le-am numit întrebări V.D.M. gândind că studierea acestor întrebări va fi folositoare pentru toţi, şi că răspunsurile la ele vor ajuta să se selecţioneze aceia care au o cunoştinţă rezonabilă a Cuvântului divin, şi a căror misiune, prin urmare, se poate spera să fie profitabilă şi nu dăunătoare. Aceste întrebări nu sunt sectare, dar sunt potrivite pentru orice slujitor, din orice denominaţiune. Nici nu sunt intenţionate să prindă sau să poticnească neştiutorii. Ele sunt întrebări absolut de bună credinţă, răspunsurile cărora să fie folositoare fiecărui individ şi în special folositoare în desemnarea celor potriviţi să fie învăţători şi conducători printre poporul Domnului.

Acestea au fost pregătite şi trimise peregrinilor — predicatorilor care călătoresc trimişi sub auspiciile Societăţii Turnul de Veghere şi tuturor reprezentanţilor Societăţii, în orice calitate s-ar afla. Apoi au venit cereri de la bătrâni şi diaconi din diferite părţi, precum şi de la alţi studenţi ai Bibliei. Noi am sfătuit ca întrebările să fie studiate şi să se răspundă la ele, aşa cum sunt formulate, de către toţi studenţii Bibliei. Am primit multe cereri; şi multe din acestea au fost completate şi returnate. Recomandăm tuturor adunărilor, ca orice frate care nu poate răspunde la întrebări în mod rezonabil, să nu fie considerat reprezentant potrivit.

Pentru ca toţi studenţii Bibliei să aibă aceste întrebări şi să remarce simplitatea lor, le publicăm în cele ce urmează. Fraţii Sturgeon, Burgess şi Stephenson au numit un comitet pentru examinarea răspunsurilor trimise de peregrini. N-avem nici o îndoială că fiecare răspuns va fi găsit, în mare, satisfăcător. Nimeni nu va fi respins fără o pricină serioasă; şi aceasta va fi comunicat la timp. Prin vot, adunarea din New York a hotărât că nimeni nu-i poate servi ca bătrân sau diacon, dacă nu poate da răspunsuri satisfăcătoare. Recomandăm acest lucru tuturor. Examinatorii răspunsurilor ar putea fi, ori un comitet din adunare, ori reprezentanţii Societăţii, după dorinţă.

ÎNTREBĂRI PENTRU AVANSAŢI

1. Care a fost primul act creator al lui Dumnezeu?

2. Care este înţelesul cuvântului “Logos" în asociere cu Fiul lui Dumnezeu şi ce înseamnă cuvintele Tată şi Fiu?

?. Când şi cum a intrat păcatul în lume?

?. Care este pedeapsa divină pentru păcat? Cine sunt păcătoşii?

?. 5. De ce a fost necesar pentru “Logos" să devină trup? şi a fost El “încarnat"?

6. Ce natură a avut Omul Isus Cristos de la naştere la moarte?

7. Ce natură are Isus de la înviere şi care este legătura Lui oficială cu Iehova?

8. Care este munca lui Isus în timpul acestei vârste evanghelice de la Rusalii până acum?

?. Ce a făcut Iehova pentru lume până acum şi ce a făcut Isus?

?. Care este scopul divin cu privire la biserica completă?

?. Care este scopul divin cu privire la lume?

?. Care va fi soarta celor care nu se pot corecta până la sfârşit?

1. Care vor fi binecuvântările sau răsplăţile pentru lume prin ascultare, în împărăţia mesianică?

2. Prin ce paşi poate veni un păcătos în legătură vitală cu Cristos şi cu Tatăl ceresc?

3. După ce un creştin a fost conceput de spirit sfânt, care este cursul său, aşa cum e îndrumat în Cuvântul lui Dumnezeu?

16. V-aţi întors de la păcat pentru a servi viului Dumnezeu?

17. Aţi făcut o deplină consacrare Domnului şi serviciului Său, a vieţii, a tuturor puterilor şi talentelor voastre?

18. Aţi simbolizat această consacrare prin scufundarea în apă?

19. Aţi făcut juruinţa de sfinţenie a vieţii publicată de Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei?

?. Aţi citit amănunţit şi cu grijă cele 6 vol. de studii în Scripturi?

?. Aţi căpătat lumină şi folos din ele?

22. Credeţi că aveţi o cunoştinţă bună şi permanentă a Bibliei care vă va face mai eficienţi ca servi ai Domnului, tot restul vieţii?

NOTĂ: Desigur, se aşteaptă că fiecare persoană care completează unul din aceste rapoarte, o va face din propriile cunoştinţe şi nu întrebând sau copiind răspunsurile de la alţii. Pot fi însă consultate — Biblia, Studiile, Tabernacolul, şi pot fi date citate din ele.

RĂSPUNS LA OBIECŢIUNI PRESUPUSE

La cele precedente s-a ridicat o singură obiecţiune: teama că este babilonic, sectar. O, este uimitor cum marele adversar se străduieşte întotdeauna să facă din bun rău, din lumină întuneric. Metoda Babilonului este să ia toată puterea şi autoritatea din mâinile poporului lui Dumnezeu şi să o pună în mâinile unei persoane sau a unui grup de predicatori, episcopi sau bătrâni. Scopul nostru continuu este să păstrăm libertatea fiecărei eclesii şi fiecare să-şi recunoască autoritatea şi responsabilitatea.

Răspunsul nostru la obiecţiunea fratelui poate fi interesant pentru toţi cititorii, aşa că-l prezentăm:

Dragă frate, sunt bucuros să constat că eşti plin de griji faţă de toate drepturile şi libertăţile bisericii lui Dumnezeu, precum şi grijuliu să te opui la tot ce ar părea sectar.

Îţi aduc aminte că este sectară orice încercare, din partea multor grupuri sau adunări, de a avea controlul în materie de doctrină şi practică. Noi nu sugerăm nimic de felul acesta, ci ne opunem tot atât de mult ca şi tine. Nu încercăm să stabilim nici o lege sau regulă care trebuie să guverneze toate adunările poporului Domnului, ci sugerăm doar ca ele să-şi stabilească ordinea în mijlocul lor.

De exemplu: fiecare membru, al fiecărei adunări, în votarea bătrânilor şi diaconilor, înainte de a vota să ia în considerare calităţile acelora pe care-i votează: 1. Care sunt declaraţiile lui cu privire la credinţa în învăţăturile Bibliei asupra punctelor fundamentale. 2. Dacă cel propus are sau nu o înţelegere clară a adevărului, aşa ca să poată învăţa pe alţii.

3. Dacă a făcut sau nu o consacrare deplină Domnului şi a simbolizat această consacrare. 4. Dacă manifestă sau nu o viaţă morală superioară şi dacă este sau nu în acord cu idealurile înalte, aşa cum sunt prezentate în juruinţă.

Până acum, adunările au fost obligate să facă doar presupuneri asupra acestor puncte, dar propunerea noastră este să nu facă doar presupuneri, ci să ceară fraţilor setul nostru de întrebări V. D. M. sau alte întrebări fixate de adunare şi să ceară răspunsurile la ele înainte de a decide dacă cei propuşi sunt reprezentanţi potriviţi ai adunării, ca servi onoraţi ai ei. Aceasta menţine autoritatea adunării, bisericii, cum nu o face nici un sistem sectar şi face din adunare judecătorul aptitudinilor reprezentanţilor ei, aşa cum Biblia îndrumă să fie arătat prin punerea mâinilor şi orânduirea sau autorizarea unuia să servească drept reprezentant al adunării.

Scrisoarea ta mai lasă să se înţeleagă o întrebare cu privire la numirea a trei fraţi pentru examinarea răspunsurilor.

Eu răspund că fiecare adunare are dreptul să recunoască sau să numească anumiţi fraţi, în a căror judecată are încredere adunarea, pentru a examina răspunsurile la întrebări şi pentru a raporta dacă, după judecata lor, s-a răspuns nesatisfăcător la unele, aşa încât adunarea să poată lua hotărârea finală. Aceasta pare mai uşor decât ca fiecare membru al adunării să citească răspunsurile înainte de a vota. Totuşi rămâne să hotărască adunarea acest lucru. În adunarea din New York City s-a votat în unanimitate să aibă încredere într-un comitet de examinare format din trei fraţi capabili.

Cu privire la juruinţă: Scrisoarea ta pare să spună că ai ceva împotriva ei şi gândeşti că nu trebuie cerută o recunoaştere a principiilor ei. În loc să spui ce este în juruinţă, la care obiectezi te ascunzi în spatele motivului că expresiile din juruinţă nu se găsesc în forma aceea în Scripturi. Îţi amintesc faptul că nimic din limba engleză nu se află în Scripturi, pentru că au fost scrise într-o altă limbă; şi mai mult, cântările noastre nu se găsesc în Scripturi; şi ceeace noi credem a fi declaraţiile clare ale credinţei noastre, nu se găsesc în Scripturi chiar în termenii în care le-am exprima astăzi. Scripturile aşează pentru noi principiile generale ale vieţii drepte şi baza adevărată a credinţei dată odată sfinţilor. Noi trebuie ca tot ce cântăm, tot ce predicăm, ne rugăm, scriem şi facem, să căutăm să fie conform principiilor prezentate în Scripturi. Marea masă a cititorilor Tur­nului de Veghere ne-au informat că ei cred că felul de exprimare al juruinţei este în deplină armonie cu esenţa şi spiritul Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă aşa este, şi vreun frate este în opoziţie cu ea, nu este oare fratele acela în opoziţie cu spiritul Cunvântului lui Dumnezeu? Şi dacă este aşa, poate el fi reprezentant al unei adunări de studenţi ai Bibliei, ca bătrân sau diacon al ei? Gândim că nu. Dacă se află vreo greşeală în juruinţă — dacă se poate arăta că este, în vreun sens sau grad, antago­nist, sau nu este în armonie cu litera şi esenţa Cuvântului lui Dumnezeu noi vrem s-o ştim clar — toţi studenţii Bibliei ar vrea s-o ştie. Dar nimeni n-a arătat nici un antagonism şi nici o abatere de la litera şi spiritul Bibliei, în litera şi spiritul juruinţei. De aceea, sfătuim pe toţi şi credem că oricine nu voieşte să primească juruinţa, să şi-o însuşească, are ceva probleme cu sine — fie capul, fie inima nu este în armonie cu litera şi spiritul Cuvântului lui Dumnezeu; şi nu este potrivit de bătrân sau diacon.

Am încredere, dragă frate, că citind aceasta, cumpănind şi rugându-te, îţi vei da seama că ai greşit în judecata ta dintâi. Sau, dacă crezi că sunt puncte pe care nu le-am luat în considerare şi nu ţi-am răspuns la ele amănunţit, îmi va face plăcere să-mi declari acele puncte.

Îţi amintesc aici, că această juruinţă este făcută Domnului, şi nu fraţilor. De aceea, oricine declară că şi-a însuşit juruinţa, nu s-a făcut sclav fraţilor; el doar a declarat fraţilor obligaţia pe care şi-a recunoscut-o şi pe care a declarat-o faţă de Domnul şi deci n-ar fi treaba fraţilor să cerceteze afacerile fratelui care declară că şi-a însuşit juruinţa, nici înainte nici după declaraţia sa. Respectarea juruinţei este între el şi Domnul. Nici nu-i scad şi nici nu-i cresc responsabilităţile faţă de adunare şi faţă de fraţi. Declaraţia că a primit juruinţa este doar o informare a fraţilor că el recunoaşte şi caută să urmeze un standard înalt de viaţă morală.