R2675 - 01 August 1900, pag. 236

Un drag frate în adevăr pare să creadă că învăţăturile ,,ZORILOR” (apoi numite ,,STUDII ÎN SCRIPTURI” - n. t) Vol.V, diferă de cele din ,,ZORILE” Vol. III, în privinţa întrebării din titlul acestui articol. El vede clar că în ,,ZORILE” Vol. V,  vederea pe care o prezentăm este că chemarea restabilirii nu poate începe până ce ultimul membru al Bisericii Evanghelice nu va fi fost schimbat, glorificat, dar el crede că volumul trei învaţă că chemarea restabilirii va fi în progres simultan cu lucrarea de încheiere a acestui Veac Evanghelic. Această declaraţie mai clară a subiectului în ,,Zorile” V, este rezultatul faptului că am putut observa că unii au extras o impresie greşită din Vol. III. Ca dovadă a acestui lucru, fratele se referă la Vol. III, p. 218, unde este declarat că ,,încetarea favorii sau a chemării aici, în 1881, este urmată sau mai bine zis suprapusă, cu chemarea generală a întregii omeniri la binecuvântările şi favorurile Mileniale pe condiţia credinţei şi ascultării”. De asemenea paginile 365 şi 367: ,,Mai mult, unde favoarea specială a chemării generale Evanghelice s-a încheiat, Octombrie 1881, binecuvântările asupra omenirii s-ar părea să fie potrivit să-şi aibă începutul”. ,,El (1881) a fost data încheierii chemării înalte, şi prin urmare data pentru începerea chemării restabilirii pentru omenire în general”.

În privinţa acestor fel de întrebări cu atât de multă complexitate este uneori dificil să foloseşti un limbaj suficient de exact; şi în mod special dacă în timpul scrierii lor, obiecţiile şi criticismul nu sunt anticipate în mod deplin. Dacă ar fi să exprimăm punctele de mai sus din nou, atunci, ca şi în ,,ZORILE” V,  am încerca mai tare să îngrijim declaraţiile noastre, ca astfel să prevenim orice înţelegere greşită. Gândul nostru este că, încheierea chemării înalte în anul 1881 a fost o dată clar marcată, şi că începând cu acel timp ar trebui să ne aşteptăm la manifestări în direcţia restabilirii - dovezi că binecuvântările restabilirii erau în proces de desfăşurare. N-am avut nici o intenţie de a reda  gândul că restabilirea, fizică, mentală şi morală, ar trebui să fie aşteptată în 1881, sau de atunci încoace. De fapt, nu vedem în operare nici un fel de proces de restabilire generală fizică, şi nici nu trebuie să ne aşteptăm la acesta până când Ziua sacrificiilor Ispăşirii (ale acestui veac Evanghelic - Christos şi Biserica, corpul Său) va fi sfârşită.

Am arătat aceasta deja în broşura: ,,Umbrele Tabernacolului ale Sacrificiilor mai bune”, publicată în 1881. Acolo am arătăm că marele preot nu-şi îmbracă hainele de glorie, reprezentând onoarea şi autoritatea guvernării şi binecuvântării, până ce ,,Ţapul Domnului” nu este omorât, şi trupul său ars în afara taberei, grăsimera sa arsă pe altar, şi sângele său dus în ,,Sfânta Sfintelor” şi stropit peste Scaunul Îndurării (capacul ispăşirii - n. t). (Arătăm acolo de asemenea că acest ţap a tipificat Biserica, a cărei toate  experienţe tipificate acolo nu pot fi terminate până ce ultimul membru al corpului lui Christos nu şi-a sfârşit sacrificiul său complet). Atunci marele preot venea la altar, îşi ridica mâinile, şi începea să binecuvânteze poporul, care în acelaşi timp se proşterneau până la pământ aşteptând acea binecuvântare, care în mod tipic reprezintă restabilirea.

În declaraţia de mai sus că ,,încetarea favorii sau a chemării aici, în 1881, este urmată sau mai bine zis suprapusă, cu chemarea generală a întregii omeniri la binecuvântările şi favorurile Mileniale” am sperat că cititorul va avea în minte şi următoarea  declaraţie a noastră: că deşi chemarea, în sensul său deschis sau complet, a încetat în 1881, ea va fi prelungită într-un sens special sau privat pentru un timp, în acelaşi fel cum şi favoarea naţională a lui Israel a încetat cu cinci zile înaintea crucificării Domnului nostru, când a zis: ,,Iată, că vi ce lasă casa pustie”, totuişi într-un sens individual al cuvântului, favoarea lui Dumnezeu a continuat cu Israel în exclusivitate încă trei ani şi jumate după acea dată; numai că în loc de a fi o favoare naţională, aceasta a fost privată, o favoare individuală. La pag. 219, am încercat să explicăm această continuare a chemării Evanghelice, într-o altă formă, folosind următorul limbaj:

,,Dar deşi chemarea generală a încetat, ,,uşa” nu este încă închisă. Sfârşitul chemării, şi închiderea uşii sunt distincte şi separate. ,,Uşa” stă încă deschisă pentru unii să intre în alergarea pentru marele premiu al comoştenirii în Împărăţie după ce ,,chemarea” generală a încetat. Dumnezeu a predeterminat un număr fix să constitue Biserica, ,,Corpul lui Christos”, şi nu poate fi nici un membru în plus nici unul în lipsă (Vezi aceasta fiind învăţat în mod tipic în Lev. 21:17-23). Urmează deci, că El nu poate chema sau invita la acea onoare mai mulţi decât ar completa numărul pe care L-a predeterminat, şi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că acest număr a fost obţinut (chemat) în Octombrie 1881. Dar din moment ce, unii din cei care au răspuns sub chemarea generală şi care au făcut legământ cu El, vor eşua să ţină acel legământ, vor eşua să alerge în aşa fel încât să obţină premiul, ,,uşa” rămâne deschisă după ce ,,chemarea” generală a încetat, pentru a permite intrarea în alergare, la sacrificiu de sine în serviciul adevărului, a unora (sub o chemare privată sau individuală) să ,,ia locurile” acelora care ar putea, în timpul inspecţiei, să-şi lepede haina de nuntă a dreptăţii lui Christos; şi a acelora care, facând legământ de sacrificiu de sine în serviciu, iubesc lumea cea rea de azi, şi devin supraîncărcaţi cu grijile şi plăcerile ei, şi astfel eşuează să îndeplinească cerinţele legământului lor”.

Gândul nostru este că această extindere secretă a privilegiilor chemării, după ce ea s-a sfârşit ca ofertă generală, trebuie din necesitate să preceadă începutul privilegiilor restabilirii, şi prin urmare, această lucrare care este doar pregătitoare în privinţa restabilirii şi a proclamării acesteia, va fi în vigoare până ce secerişul acestui Veac Evanghelic va fi pe deplin strâns. Cunoştinţa despre restabilire este dată poporului consacrat al Domnului acum, cu scopul ca ei să nu fie în întuneric împreună cu lumea în ce priveşte planul divin, şi în mod special în vederea marelui timp de strâmtorare care se apropie, şi de asemenea în vederea căderii sistemelor erorii, doctrinelor false, etc. Este necesar ca restabilirea să fie recunoscută de către poporul lui Dumnezeu, pentru a-i păzi de cădere în această zi de strâmtorare. Dar mesajul sau chemarea la restabilire, după înţelegerea noastră, încă nu este cuvenit pentru lume, în nici un sens al cuvântului; prin urmare, eforturile făcute în legătură cu propagarea adevărului prezent sunt limitate, atât cât pare rezonabil şi posibil, la Biserică - la cei, care, cel puţin, prin mărturisire declară că sunt poporul Domnului, şi nu faţă de lume.

Scrisoarea fratelui nostru sugerează câteva întrebări, pe care le expunem şi le răspundem aici, sperând ca răspunsurile să fie folositoare, nu numai lui dar şi tuturor.

(1) Întrebare: Nu este oare adevărat că acum sunt deschise ambele căi: chemarea înaltă şi chemarea restabilirii? Sau, dacă este deschisă numai una dintre ele, n-ar părea mai probabil ca în acest caz doar chemarea restabilirii este deschisă? Eu nu pot vedea forţa declaraţiei voastre că ,,uşa” rămâne deschisă după ce ,,chemarea” încetează.

Răspuns: Credem că am arătat anterior, că chemarea restabilirii nu poate începe până ce sacrificiul Bisericii nu este sfârşit complet, şi până ce Marele Preot, împreună cu fiecare membru al corpului Său, nu este pe deplin îmbrăcat cu onorurile  şi demnităţile oficiului său, reprezentate în hainele gloriei şi frumuseţii. Ne îndoim dacă am putea trata faptul uşii dechise după ce chemarea generală a încetat, mai clar decât am făcut-o mai sus. Credem că este fără îndoială, faptul că Domnul nu poate chema în nici un timp un număr mai mare decât numărul celor aleşi, chiar dacă preconştiinţa Sa L-a asigurat că mulţi din cei chemaţi nu-şi vor face chemarea şi alegerea sigure, şi prin urmare nu vor fi printre cei aleşi. Cu toate acestea susţinem, că la timpul când numărul deplin al celor aleşi a fost chemat, chemarea generală din necesitate ar fi trebuit să înceteze; şi totuşi, din moment ce Domnul ne-a prezis cu claritate că va avea loc înlăturarea unora în timpul inspecţiei oaspeţilor (Matei 22:10-14) şi din moment ce numărul celor aleşi trebuie să fie complet, urmează că trebuie să fie o cale de a aduce în numărul celor aleşi a altora care să ia locul acelora care vor fi înlăturaţi, după ce chemarea generală a încetat şi lucrarea inspecţiei a început. După înţelegerea noastră această lucrare a inspecţiei oaspeţilor este în progres de un timp - din moment ce chemarea a încetat. În timp ce unii au fost găsiţi nevrednici de privilegiile lor şi ,,aruncaţi în întunericul din afară”, similar celui în care se află toată lumea, alţii au fost admişi la favorile celor chemaţi, şi la probele însoţitoare. Şi această lucrare trebuie să continue până ce întregul număr al celor aleşi vor fi trecut aprobarea divină. Nu ne putem gândi la o altă cale care ar permite lui Dumnezeu să fie drept şi rezonabil în procedeele Sale, din moment ce El nu va accepta mai puţin decât numărul predestinat, şi din moment ce El nu va chema la acel număr pe nimeni care, în vreun un sens al cuvântului, ar fi expus descurajării. ,,Drepte şi adevărate sunt căile tale, tu Împărate al sfinţilor!”. Precum am arătat (ZORILE, vol. III, pag. 222) aceste adăugiri sunt ilustrate în parabolă prin cei admişi în lucrare în vie la ceasul al unsprezecilea - după ce chemările obişnuite au încetat.

(2) Întrebare: Nu precedă oare chemarea la restabilire chemarea Evanghelică? N-au fost oare Enoh, Avraam, Isaac, Iacov şi tot Israelul chemaţi la restabilire? Dacă aceasta este adevărat atunci în acest caz chemarea Evanghelică a fost doar o chemare suplimentară, pentru un timp, şi în cazul acela sfârşitul sau încetarea acesteia din urmă imediat va pune în forţă din nou chemarea originală pe care aceasta din urmă a înlocuit-o temporar:

Răspuns: Nu; nimeni dintre patriarhi nu a fost chemat la restabilire, nici n-a fost posibil ca ei sau alţii să poată obţine binecuvântările restabilirii înainte ca preţul de răscumpărare să fie plătit; înainte ca toate sacrificiile Zilei de Ispăşire să fie oferite. Dacă restabilirea ar fi posibilă fără răscumpărare, atunci Christos, atât cât priveşte omenirea a murit în zadar. Dar nu este aşa; unica favoare  din care s-a putut gusta din favorurile restabilirii în trecut a fost aceeaşi favoare de care ne bucurăm şi noi acum, adică: o cunoştinţă despre acestea. O mică cunoştinţă sau o indicaţie asupra restabilirii a fost dată tatălui Adam şi mamei Eva. Ulterior o declaraţie mai clară a acesteia a fost făcută lui Avraam, şi confirmată lui Isaac şi Iacov. Este o mare deosebire între promisiunea unui lucru şi lucrul promis însuşi. Dacă chemarea restabilirii ar fi fost declanşată în sensul adevărat al cuvântului, atunci, oricine ar răspunde în mod potrivit la ea, ar fi fost restabilit la perfecţiune şi viaţă veşnică. Este adevărat că un fel de ofertă de restabilire a fost făcută Israelului sub Legământul Legii - oferta că ei ar fi restabiliţi la perfecţiune şi viaţă dacă şi-ar ţine Legământul lor al Legii. Dar, dupăcum am văzut, ţinerea acestei Legi a fost imposibilă; şi prin urmare obţinerea restabilirii sub ea a fost în acelaşi fel imposibilă.

Meritul special al patriarhilor a constat în faptul că, trăind înainte de a fi declanşată vreo chemare la viaţă veşnică, şi având doar o aluzie a scopurilor graţioase ale lui Dumnezeu, ei au exercitat o atât de mare credinţă cu privire la aceasta, îndurând mult în eforturile lor de a plăcea lui Dumnezeu, şi datorită încrederii lor în făgăduinţele sale. Din relatarea apostolului, unii dintre ei au îndurat, credincioşi, astfel de experienţe, care dacă ei ar fi trăit în timpul veacului Evanghelic, i-ar clasa ca învingători în cel mai înalt sens al cuvântului, şi comoştenitori cu Christos în Împărăţie. Dar datorită faptului că ei au trăit înaintea chemării înalte sau înainte ca orice chemare să fie declanşată, şi suferind şi îndurând în mod credincios şi viteaz, lor le este promisă o înviere mai bună, o înviere mai favorabilă decât cea a lumii - deşi aceasta nu va fi o înviere atât de minunată ca cea a Bisericii. Precum remarcă Apostolul: Dumnezeu ne-a promis nouă nişte lucruri mai bune (decât lor), ,,ca ei să nu poată fi făcuţi perfecţi fără noi” - Ev. 11:40.

Învierea lor va fi mai bună decât învierea a celorlalţi din omenire, cu excepţia Bisericii Evanghelice consacrate,  în aceea că ea va fi o înviere instantanee la perfecţiune, în timp ce învierea lumii va fi o înviere treptată, realizată prin disciplinări şi probe, numită de către Domnul nostru ,,învierea prin judecată” - o ridicare treptată a celor ascultători şi doritori de-a lungul veacului Milenar, pas cu pas, spre ceea ce a fost pierdut în Eden.

(3) Întrebare: Nu va fi oare chemarea restabilirii o chemare spre credinţă şi ascultare, fără sacrificii? Dacă nu ne putem imagina o astfel de chemare ca fiind acum în proces, permiteţi-mi să vă întreb: De ce? Nu a fost oare această chemare deschisă lui Corneliu şi celorlalţi, atât până la el cât şi de atunci încoace, precum este menţionat de către Apostolul Petru: ,,Eu înţeleg că din orice naţiune cel care se teme de Dumnezeu şi care lucrează cu dreptate este acceptabil pentru El”?

Răspuns: Petru nu a avut întenţia să fie înţeles că cel care se teme de Dumnezeu şi care lucrează cu dreptate în măsura celor mai bune posibilităţi ale sale a fost în orice timp acceptabil pentru Dumnezeu. Petru a învăţat că o nouă dispensaţie abia a fost introdusă, şi că din moment ce Christos a răscumpărat, nu numai pe Evrei, dar şi întreg neamul omenesc, prin urmare acum căinţa şi iertarea păcatelor era potrivită de a fi predicată în numele lui Christos fiecărei creaturi, Neamurilor la fel ca şi Iudeilor; şi că oricine caută să facă voia lui Dumnezeu în măsura celor mai bune posibilităţi ale sale va fi acceptat în ochii Domnului.

Chemarea restabilirii va fi una cu totul diferită decât oricare alta care a fost declanşată până acum. Ea nu va fi o chemare la credinţă şi iertare socotită a păcatelor, ci o chemare spre ascultare şi o ştergere actuală a păcatelor. În timpul Veacului Milenar cu omenirea se va proceda  conform condiţiei fiecăruia, şi ascultare în măsura capacităţii se va cere de la fiecare individ. Orice ascultare îşi va primi răsplata, pe linia recuperării mintale, morale şi fizice, o restabire; şi orice neascultare îşi va primi o dreaptă pedeapsă, şi astfel de-a lungul acelui veac toţi cei care vor voi vor avea ocazia de a se dezvolta mintal, fizic, moral, până ce la sfârşitul acestui veac, dacă persoana a fost ascultătoare de marele Învăţător, Christos, ea va fi din nou imaginea şi asemănarea lui Dumnezeu, precum a fost Tatăl Adam, dar în timp ce se va ridica din nou va obţine experienţă adiţională - nu doar în timpul căderii, dar în mod special experienţele obţinute sub administrarea guvernului lui Christos, de-a lungul perioadei Milenare; în timp ce va fi restabilit din condiţiile de păcat şi moarte, spre condiţii de dreptate şi viaţă.

Ceea ce este acum cunoscut Bisericii acestui veac Evanghelic ca ,,îndreptăţire prin credinţă” (mod prin care au fost îndreptăţiţi de asemenea şi vrednicii din vechime) nu va mai fi în operare de-a lungul veacului Milenar, nici nu va mai fi necesar, deoarece condiţiile de atunci vor fi atât de diferite faţă de cele prezente. Credinţa acum este atât de înalt apreciată şi răsplătită de Dumnezeu deoarece ,,noi umblăm prin credinţă şi nu prin vedere”, şi deoarece credinţa acum este atât de dificilă, şi prin urmare atât de rară. Dar când veacul Milenar va fi introdus, veacul credinţei se va fi sfârşit - acela va fi un veac al cunoştinţei, un veac al dovezilor atât de clare şi neândoielnice, încât chiar ,,călătorul, deşi ignorant nu se va putea rătăci, deoarece cunoştinţa de Domnul va umple întreg pământul, precum apele acoperă fundul mării”. Cu cunoştinţa astfel de abundentă, încât nu va mai fi necesar să se zică aproapelui: ,,Cunoaşte pe Domnul, deoarece toţi Îl vor cunoaşte”, rezultă că o credinţă deosebită va fi imposibilă, şi prin urmare răsplăţile credinţei deosebite nu vor mai fi oferite.

Nu vrem să spunem că omenirea în timpul Mileniului nu va crede; din contra, nimeni nu va putea ajunge la cele de mai sus decât dacă va crede: dar noi vrem să spunem că, cu toate acestea, este o deosebire, între a crede şi a exercita credinţă. Noi acum credem multe lucruri prin credinţă, pe care şi lumea în veacul viitor le va crede, dar nu prin credinţă, ci prin demonstraţie, prin cunoştinţă - va fi imposibil pentru ei să se îndoiască de aceste lucruri, văzând că dovezile vor fi atât de indiscutabile. De exemplu, acum Dumnezeu ne spune să ne socotim toate păcatele din trecut iertate şi pe noi înşine îndreptăţiţi pe deplin în ochii Săi. Cu toate acestea, noi vedem în continuu dovezi ale slăbiciunilor noastre proprii în minţile şi corpurile noastre. Păcatele nu sunt şterse; ele sunt doar în mod socotit acoperite. În cazul păcatelor Bisericii: ele nu vor fi şterse până ce moartea nu va distruge aceste corpuri muritoare, şi până ce Domnul, în prima înviere, nu ne va da corpuri glorioase, spirituale şi perfecte. În acele corpuri nu va fi nici o urmă de păcat sau slăbiciune sau imperfecţiune; toate păcatele noastre vor fi atunci practic şterse. Dar acum ni se cere să credem în acoperirea păcatelor noastre; să exercităm credinţă în declaraţia lui Dumnezeu. Pasul nostru următor al credinţei, este în legătură cu chemarea înaltă de a sacrifica interesele pământeşti şi temporale pentru a obţine gloria, onoarea şi nemurirea cerească. Dar cununa şi binecuvântarea cerească sunt văzute doar cu ochiul credinţei; şi oricine aleargă în alergarea pusă în faţa noastră în Evanghelie, nu trebuie doar să privească la Isus cu ochiul credinţei, ca şi la autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre, dar de asemenea cu acelaşi ochi al credinţei trebuie să vadă cununa dreptăţii pe care Domnul, Judecătorul drept, a pus-o deoparte pentru cei care sunt credincioşi. Astfel, veacul nostru este în mod proeminent un veac al credinţei, a condiţiilor socotite, şi a încrederii în făgăduinţe: şi îşi va avea marea şi preţioasa răsplată.

Nu aşa vor fi condiţiile veacului Milenar, când acesta va fi introdus. După cum am văzut deja, înţelepciunea va fi acolo, şi experienţele din fiecare zi, vor avea ca urmare sau dezvoltarea mintală, morală şi fizică sau disciplinări pentru greşeli cu scopul de a face progrese. Astfel de experienţe vor da o amplă demonstraţie a ceea la ce se poate aştepta ca rezultat final - restabilire ca răsplată a ascultării sau Moartea a Doua ca pedeapsă a neascultării.

Acest fapt ne este clar indicat în Scripturi, care în mod clar declară că în timpul acestui veac, regula procedurilor divine este: ,,Facă-se după credinţa ta”, în timp ce regula judecăţii lumii în veacul Milenar este clar arătată în Apoc. 20:12: ,,Am văzut pe cei morţi, mici şi mari, stând înaintea lui Dumnezeu: şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a vieţii a fost deschisă (prima carte a vieţii este numită Cartea Vieţii a Mielului, conţinând numele Bisericii alese, Mireasa Sa; această altă Carte a Vieţii va fi cartea sau înscrierea celor care vor trece cu success încercarea sau judecata restabilirii) şi morţii au fost judecaţi conform cu lucrurile care au fost scrise în cărţi (Scripturile - Ioan 12:48) conform faptelor lor”.

Va fi o greşeală a presupune că Dumnezeu va chema omenirea la calitatea de fii în timpul veacului Milenar, şi să nu ceară de la ei să facă o deplină consacrare a lor faţă de Sine, şi faţă de acea dreptate a cărei reprezentant personal El este. Nimeni şi niciodată nu poate avea viaţă veşnică pe baza altor condiţii decât aceasta - absolută ascultare, şi mai mult - absolută armonie cu însăşi spiritul legii divine, legea dreptaţii, legea iubirii. Şi toţi care vor fi în armonie cu Domnul pînă la acest grad, din necesitate mai degrabă ar sacrifica, dacă ar exista opoziţie faţă de Domnul sau faţă de dreptate care ar face necesar un sacrificiu de orice fel, decât să tăgăduiască pe Domnul şi principiile sfinţeniei Lui.

Motivul pentru care nu se vor mai cere sacrificii de la lume în timpul veacului Milenar, este că păcatul şi Satan nu vor mai fi la cârmă - ,,lumea cea rea de azi” (dispensaţia) va fi trecută, şi în locul ei va fi introdusă ,,lumea viitoare, în care va locui neprihănirea”, în care dreptatea va fi regula, în care Împăratul şi toţi cei în favoarea Lui şi orice trăsătură a guvernământului vor fi în armonie cu dreptatea, adevărul şi iubirea.

A presupune că chemarea restabilirii a început deja, ar fi să presupunem că Dumnezeu a autorizat într-o oarecare măsură pe cineva să anunţe că de acum înainte nimeni nu va mai suferi pentru că a făcut binele, ci numai pentru că va face rău; şi prin urmare că oricine vrea să facă bine după capacitatea sa cea mai bună, n-ar găsi nici o opoziţie în aceasta, şi că orice efort al său ar aduce în mod sigur putere şi recuperare mintală, morală şi fizică, care, mergând tot înainte, pas cu pas va atinge absoluta prefecţiune. Mai mult ca atât, aceasta va mai însemna promisiunea că oricine va accepta această chemare a restabilirii nu va mai muri cu moartea Adamică; ci din contra, acceptând din inimă această chemare, din zi în zi, din an în an, va observa că puterea morţii în el a fost învinsă şi procesul restabilirii progresând.

Când acea chemare va veni, şi când acele privilegii ale restabilirii vor fi oferite omenirii, aceasta va fi precum a declarat profetul, că nici un om de acum înainte nu va mai muri din cauza păcatului lui Adam, nici pentru păcatul părinţilor săi, ci doar pentru păcatul său propriu (Ier. 31:29, 30). Noi înţelegem că acest timp nu va fi atins până după timpul de strâmtorare - nu mai înainte de 1915 a. d. Conform înţelegerii noastre, începând cu acea dată şi înainte, Împărăţia fiind pe deplin stabilită, chemarea lumii la privilegiile restabilirii va fi deschisă, şi oricine va muri atunci, va muri pentru păcatul său propriu (Moartea a Doua) şi nu pentru păcatul lui Adam; şi oricine va fi atunci ascultător Domnului va experienţa binecuvântările harului Său în restabilire - o actuală, perceptibilă recuperare începând îndată, ca rasplată celor credincioşi sub chemarea restabilirii.

Sensul în care binecuvântările şi favorurile Milenare deja se suprapun peste veacul Evanghelic, după înţelegerea noastră este acesta: În primul rând, înţelepciunea, invenţiile, etc, aduc omenirii binecuvântări de care ea nu s-a bucurat nicicând înainte, şi care sunt într-adevăr intenţionate pentru veacul Milenar, şi sunt doar în stare de a se găti sau pregăti în această ,,zi a pregătirii lui Dumnezeu”. (2) Binecuvântările restabilirii de asemenea se suprapun, în sensul că aceste invenţii, etc, în mod treptat duc spre marele timp de strâmtorare, în care instituţiile prezente, sociale, financiare, politice, religioase, toate vor fi răsturnate - ca în locul lor Dumnezeu să poată aduce prevederile şi aranjamentele mai bune ale Împărăţiei Milenare. (3) Binecuvântările restabilirii vin la biserică acum, în sensul că ei îi este permis să întrevadă aceste binecuvântări care vin asupra lumii, şi să se bucure nespus, şi să-şi ridice inima în mulţumire şi laudă faţă de Cel care ne iubeşte şi care ne-a cumpărat cu sângele Său preţios, şi să-şi dea seama cum acesta este ,,jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii omeniri”.

(4) Întrebare: Să presupunem că cineva ar zice ,,Doresc să renunţ la lumea aceasta prezentă cu toate onorurile şi plăcerile ei, pentru a asculta şi a urma pe Christos, indiferent ce încercări şi persecuţii aceasta mi-ar putea aduce; dar, nu am nici o aşteptare la salvare pe planul divin, şi nu sunt în alergare pentru acel premiu. Salvarea pe planul uman este mai mult decât eu merit, indiferent cât m-ar costa să-l urmez pe Christos acum, în timpul anilor de deschidere al domniei Sale, înainte ca Satan să fie legat. Sunt bucuros de ocazia de a-mi arăta loialitatea mea în împrejurări adverse, care vor dovedi că sunt sincer”. Cine poate spune că o astfel de persoană n-ar putea veni sub chemarea restabilirii?

Răspuns: Apostolul cu o ocazie a zis: ,,La timpurile acestei ignoranţe Dumnezeu nu se uită” - nu ţine în seamă timpurile de neştiinţă. Deci de-a lungul întregului veac Evanghelic, în timp ce a fost prezentată această ,,chemare înaltă”, fără îndoială au existat unii dintre urmaşii Domnului care n-au sesizat clar promisiunile Sale în toată lungimea şi puterea şi frumuseţea lor, mulţi care n-au înţeles clar că învingătorii acestei vârste trebuie să fie moştenitori ai lui Dumnezeu, comoştenitori cu Isus Christos, şi părtaşi ai gloriei, cinstei şi nemuririi. Cu toate acestea, ignoranţa lor, nu schimbă chemarea nici angajamentul Domnului. Tatăl ceresc, are de a face, ca să zicem aşa, mai degrabă cu Christos decât cu noi, şi astfel este scris că noi suntem: ,,acceptaţi în Cel Preaiubit”. Prin urmare, oricine, în timpul acestui veac Evanghelic a făcut o deplină consacrare de sine Domnului ca Învăţătorul lui, încrezându-se pe deplin în El ca şi Răscumpărătorul lui, şi căutând să urmeze pe urmele Lui, unul ca acesta este un moştenitor al lui Dumnezeu şi comoştenitor cu Isus Christos, Domnul Său, chiar dacă el ştie aceasta sau nu, exact la fel cum ar fi şi cu o moştenire pământească.

S-ar putea părea straniu ca un fiu să nu ştie despre bogăţia tatălui său şi despre intenţia tatălui său de a-i da lui o partea din aceasta, dar ignoranţa fiului n-ar schimba în nici o măsură voinţa tatălui, nici nu l-ar înlătura pe fiu de la participarea sa în pregătirile făcute pentru el. Astfel deci, cu privire la acei din poporul credincios al Domnului din timpul acestui veac, care nu şi-au dat seama cât de mari lucruri ,,are în păstrare Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Şi aceasta se aplică de asemenea şi la unul ca acesta menţionat în întrebare, noi am spune: ignoranţa sa nu schimbă şi nu afectează aranjamentul divin; şi dacă persoana urmează credincios pe Domnul acum, noi avem toate motivele să credem că la restaurare unul ca acesta va sta pe tronul său, indiferent dacă el se aşteaptă la o aşa de mare favoare sau nu. Totuşi, noi ar trebui să ne aşteptăm, ca acum Domnul să descopere în mod graţios unora ca aceştia sacrificatori credincioşi moştenirea lor Dumnezeiască. Cu siguranţă, în timpul prezent nu este nici o chemare a Restabilirii - nici o ofertă, încă, de vreun fel de ocazie de a creşte din imperfecţiune şi moarte, spre perfecţiune în asemănare cu Dumnezeu, şi spre viaţă veşnică.