Mana pe data de 9 August, R3436, 1 Octombrie 1904, pag. 296.

Scrisoare:

   Autor al Zorilor Mileniale şi editor al Turnul de Veghere al Sionului:

   Stimate Domn, - Deoarece ţi-ai schimbat vederile în ceea ce priveşte Timpurile Neamurilor, permite-mi să-ţi sugerez posibilititatea încă a unei erori. Tu socoteşti captivitatea evreilor în Babilon de şaptezeci de ani ca începând cu înfrângerea lui Zedechia, ultimul rege al lui Iuda, dar observ că “Cronologia Episcopului Usher”, dată pe marginile Versiunii Comune a Bibliilor şi bazată pe “Canonul lui Ptolemeu”, începe acea perioadă de şaptezeci de ani cu nouăsprezece ani  mai devreme - şi anume, în primul an al lui Nebucadneţar, când Daniel a fost luat captiv cu alţi evrei proeminenţi şi s-a pus tribut pe ţara evreilor. Dacă socoteala comună  este corectă, ar face ca Timpurile Neamurilor să înceapă cu 19 ani mai târziu decât estimezi tu, şi anume, în 587 î. H., în loc de 606 î. H.; - şi aceasta la rândul ei ar face ca acele timpuri să se sfârşească cu 19 ani mai târziu decât ai socotit, - în octombrie, 1933 A. D., în loc de octombrie 1914. Ce spui la aceasta? Eşti destul de umilit să recunoşti că eu am făcut o nouă lumină şi că tu şi toţi cititorii ZORILOR aţi “greşit cu toţii,” mergând în întuneric?

   Răspundem că sunt prea mulţi dacă în propoziţie, şi toate se contrazic într-o mare măsură prin fapte şi Scripturi, şi de aceea nu sunt demne nici de cea mai mică consideraţie.

   (1) Fratele greşeşte presupunând ca noi am schimbat vederea despre “Timpurile Neamurilor.” Acele “timpuri” sau ani sunt 2520, cu un început definit în 606 î. H. şi un sfârşit definit în 1914 A.D. Noi nu cunoaştem vreun motiv pentru a schimba o cifră: a face astfel ar strica armoniile şi paralelele atât de izbitoare dintre Veacul Iudaic şi Veacul Evanghelic.  Singura “schimbare” în vedere este că anarhia care urmează sfârşitului acelor “timpuri” nu le va scurta; şi că “secerişul” de 40 de ani al Bisericii va fi complet şi fără să fie împiedicat de anarhia din lumea întreagă care urmează. Aceasta, după cum am văzut, face paralela cu Veacul Iudaic încă şi mai exactă; pentru că secerişul evreesc de 40 de ani s-a sfârşit în anul 69 A. D. - înainte de anarhia completă dintre evrei care a venit în anul care urma.

   Se pare că fratele în plus ne înţelege greşit învăţând că nici un necaz nu va veni înainte de octombrie 1914 A. D. Aceasta este incorect: noi aşteptăm marea strâmtorare din Apoc. 13:15-17 înainte de acea dată; dar aceasta nu va fi strâmtorarea lumii, anarhia care va cauza ca societatea “pământului” să se topească de mare căldură. Acesta va fi un necaz caracteristic celor consacraţi Domnului. În trecut acestea două necazuri total diferite au fost mai puţin desluşite decât acum. Şi aceasta este ceea ce noi trebuie să aşteptăm - că lumina care străluceşte din ce în ce mai tare până va fi ziuă deplină nu va fi contradictorie, ci va institui şi clarifica adevărurile deja arătate nouă, incluzând timpuri şi sezoane - Dan. 12:4, 10; 1 Tes. 5:1-4.

Eroarea expusă de mult timp încoace

   (2) În ZORILE MILENIULUI, Vol. II., paginile 36, 37, trebuia să observăm lipsa de încredere a tuturor istoriilor antice şi după ce am citat câteva persoane competente în domeniu, care încuviinţează aceasta, am adăugat ultimul paragraf: -

   ,,Biblia, istoria prevăzută de Dumnezeul nostru a primilor trei mii de ani, este singura lucrare din lume care - începând cu Adam, primul om menţionat în istorie, monumente sau inscripţii, al cărui nume, timpul creaţiei şi morţii sale sunt consemnate şi de unde pot fi urmăriţi descendenţii lui, după nume şi vârstă, în legături succesive pentru aproape patru mii de ani - ne dă o istorie clară şi coerentă până la perioada unde istoria seculară se adevereşte satisfăcător. După cum vom vedea, consemnarea Bibliei se extinde până la anul întâi al lui Cir, 536 î. H. - o dată precisă şi în general acceptată. Acolo firul cronologiei Bibliei este întrerupt - la un punct unde istoria seculară este demnă de încredere. Dumnezeu a dat astfel copiilor Săi o cosemnare clară şi coerentă până la timpul prezent... Biblia, deci, este harta întregii istorii. Fără ea, după cum s-a spus pe drept cuvânt, istoria ar fi  asemenea râurilor care curg din surse necunoscute spre mări necunoscute”.

   În pagina 52 a aceluiaşi volum am spus: “Usher datează pustiirea de 70 de ani cu 18 ani mai devreme  decât este arătat mai sus - adică, înainte de detronarea lui Zedechia, ultimul rege al lui Iuda - pentru că regele Babilonului i-a luat pe mulţi din popor captivi la acel timp (2 Cronici 36, 9, 10, 21; 2 Regi 24:8-16). Este evident că el nu face greşeala neobişnuită de a privi acei 70 de ani  ca perioada de captivitate, pe câtă vreme Domnul le explică mod expres că vor fi 70 de ani de pustiire a ţării, că pământul trebuie să stea ,,pustiu, fără nici un locuitor” (Dan. 9:2; Ieremia 26:9). Nu a fost aşa înainte de detronarea lui Zedechia (2 Regi 24:14). Dar pustiirea care a urmat înfrângerii lui Zedechia a fost totală; căci, deşi unii din săracii ţării au fost lăsaţi să rămână viticultori şi lucrători de pământ (2 Regi 25:12), la scurt timp după aceasta - ,,tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare” - au fugit în Egipt de frica caldeilor (Versetul 26). Aici nu poate fi nici un dubiu; şi, de aceea,  în socotirea timpului pustiirii ţării, toate perioadele până la  sfârşitul domniei lui Zedechia trebuie luate în calcul, după cum am făcut”.

   Din cele spuse anterior  este evident că la timpul scrierii ZORILOR II, am fost pe deplin conştienţi că acest ,,Canon al lui Ptolemeu” şi ,,Cronologia lui Usher”  scurtează cei ,,şaptezeci de ani” ,,de pustiire a ţării,”  şi îi socotesc ca fiind doar cincizeci şi unu de ani, Usher străduindu-se să facă relatarea biblică să corespundă cu acest ,,Canon al lui Ptolemeu”. Oricum, noi am urmat consemnarea Bibliei exact şi stăruitor şi am luat istoria seculară numai unde s-a sfârşit istoria Bibliei. Noi nu putem să transformăm ,,pustiirea ţării de şaptezeci de ani într-o pustiire de cincizeci şi unu de ani” de dragul armoniei cu Ptolemeu (Dan. 9:2; 2 Cronici 36:21). Ba chiar mai mult decât atât noi respingem tot din Canonul

lui Ptolemeu până la primul an al lui Cir, 536 A. D. - cu cât merge mai în spate, cu atât erorile sunt mai mari.

“Unde este făgăduinţa venirii Lui?

(2 Petru 3:4)

   (3) Observaţi confuzia care ar rezulta de-a lungul întregii linii de la o schimbare sugerată mai sus. Aceasta ar extinde jubileul antitipic cu 19 ani, făcând ca prezenţa Domnului şi a “timpurilor de restituire” să nu se potrivească în nici un sens până în 1874 A. D. plus 19 - 1893 A. D. Dimpotrivă, aceasta ar scurta Veacul Iudaic cu 19 ani, şi astfel, conform paralelelor (ZORILE MILENIALE, Vol. II, capitolul VII), ar scurta şi Vârsta Evanghelică, şi ar arăta secerişul ca fiind corespunzător (19 plus 19) cu 38 de ani înainte de octombrie 1874, - adică ar implica ideea ,,secerişului” Evanghelic începând cu  1836 A. D. şi sfârşindu-se 40 de ani mai târziu, în 1876 A. D. Şi aceasta ar implica gândul prezenţei Domnului în 1836 A. D., în loc de 1874, adunarea sfinţilor adormiţi în 1840, în loc de 1878 şi sfârşitul secerării ,,grâului” în 1876, în loc de 1914 A. D., după cum s-ar fi potrivit timpul arderii ,,neghinei”  în  ,,timpul de strâmtorare” al lumii.

   Toată această confuzie ar rezulta dintr-o abandonare a naraţiunii Bibliei în favoarea Canonului lui Ptolemeu. Aceia care doresc întunericul, să-l ia. Acei dintre noi care au ochii înţelegerii deschişi, se bucură de adevărata lumină tot mai mult. După cum am arătat deja, ,,secerişul” este un timp  de vânturare a ,,grâului” - o cernere, un timp de separare şi are ca scop pentru fiecare din noi să încerce caracterele noastre: ,,După ce aţi făcut toate, staţi!”

   Încercările acestui ,,seceriş” trebuie să fie asemănătoare cu cele ale ,,secerişului”  evreesc sau tipic. Una este crucea, alta este prezenţa lui Hristos, alta este umilinţa şi alta este iubirea. Evreii au fost mustraţi  pentru că ,,nu şi-au cunoscut timpul cercetării lor” (Luca 19:44). Chestiunea este încă odată mai dureroasă  pentru cei care  au văzut odată lumina adevărului prezent şi apoi au intrat în ,,întunericul dinafară” al lumii. Aceasta înseamnă necredincioşie. ,,Dacă lumina care este (devine) în tine, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” - Matei 6:23.

   Aminteşte-ţi, frate drag, cuvintele din contextul următor: ,,Dacă ochiul tău este rău, atunci tot corpul va fi plin de întuneric”.  Un ,,ochi rău” reprezintă o minte pervertită de mânie, răutate, ură, invidie, conflict, ambiţie, etc. În mod sigur că un astfel  de ochi al minţii îndrumă greşit judecata care caută să fie condusă de el. Acei care au un astfel de ,,ochi” niciodată nu vor fi atraşi de adevăr. Dar unii atraşi de adevăr  cu un ochi adevărat - o inimă credincioasă, cinstită, fără viclenie - poate fi pervertită prin cultivarea unui spirit greşit, prin egoism, ambiţie sau ce ar putea fi, şi îşi pierd ochiul adevărat şi în curând pierd imaginea frumoasă care îi încântaseră înainte. Domnul explică filosofia lucrului în cuvintele, ,,Lumina a fost semănată pentru cel drept, adevărul pentru înălţarea inimii.”

Cum putem proba aceste lucruri

   În primul rând, să mergem la Domnul în rugăciune, dornici de a cunoaşte adevărul. Să cerem o inimă curată, umilinţă, înţelepciunea care vine de sus, care întâi este curată, apoi paşnică, uşor de înduplecat, plină de milă şi roade bune, fără părtinire şi fără făţărnicie ( Iacov 3:17). Apoi luaţi ZORILE - mijlocul prin care Dumnezeu a binecuvântat deja studiul tău despre Cuvântul Său - cu Scripturile şi din nou încercaţi toate învăţăturile ei. Prin acest fel de studiu suntem siguri că veţi fi mai convinşi ca niciodată că providenţa Domnului  a fost îndrumată special în pregătirea acestor cărţi pentru timpul prezent - pentru israeliţi adevăraţi în care nu există viclenie.

   Venind la capitolul VII al Volumului II, din ,,Dispensaţiile Paralele,”  veţi găsi una dintre cele mai convingătoare dovezi ale întregii prezentări.  Aceasta este una dintre cele zece corzi ale dovezilor la care d-voastră aţi sugerat o schimbare, ori orice altă schimbare ar fi nefolositoare şi fără sens.

Să ne întoarcem la pagina 232 din ZORILE II. Acolo veţi vedea socoteala care arată că perioada istoriei lui Israel de la moartea lui Iacov până la moartea lui Hristos este de 1845 de ani. Veţi înţelege că este luată în calcul pustiirea de şaptezeci de ani.  Dar dacă trebuie să acceptăm ,,teoria d-voastră” sau mai degrabă teoria comună construită pe cronologia lui Ptolemeu şi Usher, ar reduce aceasta cu 19 ani, şi în loc de 70 sunt 51 de ani de pustiire. Aceasta ar reduce rezultatul astfel încât întreaga lungime a istoriei lui Israel, ar fi mai scurtă cu 19 ani, şi anume, 1826 de ani de la moartea lui Iacov până la moartea lui Hristos în anul 32 A. D., unde ,,casa” lor a fost lăsată pustie, şi 40 de ani mai târziu la Rusalii, când a fost instituită ,,casa fiilor”.

   Observaţi acum că dacă Vârsta Iudaică  a fost un tip sau model al Vârstei Evanghelice, aceasta din urmă ar fi de 1826 de ani (1845 --19) până la punctul corespunzător morţii lui Hristos, punctul unde a început să fie socotit ,,Mishnehul” lui Israel, după cum a fost arătat de Profet: ,,Îţi spun că îţi voi da dublu” - acea ,,zi”, fiind clar marcată de profeţia urcării pe asin şi a ,,strigătului”. Acum socotiţi 1826 de ani  din anul 32 A. D. pentru a găsi paralela Veacul Evanghelic. Aceasta ar fi în 1858 A. D.  Ce s-a întâmplat atunci pentru a corespunde respingerii Israelului nominal? Nimic!

   Cu trei ani şi jumătate înainte (1854)  ar corespunde în acest calcul sau ar fi paralela începutului misiunii Domnului nostru şi ar trebui să reprezinte aici prezenţa Domnului şi timpul de secerare pentru adunarea ,,grâului” ales în ,,grânar.” Ce s-a întâmplat în 1854 pentru ca aceste pretenţii să corespundă paralelor? Nimic!

   Patruzeci de ani de la începutul misiunii Domnului nostru s-a văzut sfârşitul deplin al secerişului Iudaic, în anul 69 A. D.  - urmat de anarhie şi distrugere în 70 A. D. Astfel că paralele cer ca 40 de ani de la începutul secerişului şi parousia de aici, Vârsta Evanghelică ar trebui să se împlinească  şi ,,mânia” să fie turnată peste naţiuni. Conform acestei raţiuni socotind 40 de ani  din 1854 ar fi anul 1894 A. D.  Ce s-a întâmplat la acea dată, înainte sau de atunci, care ar fi paralel cu dezastrele îngrozitoare care au căzut peste Israelul natural, şi ce dovadă este acolo că ,,s ecerişul s-a sfârşit, vara s-a sfârşit şi noi nu sunt em salvaţi?” Oricum  am  lua-o,  nimic!

  Dimpotrivă, cât de bine se potrivesc  toate perioadele profetice  cu aceste paralele şi cât de irezistibilă este ,,vocea” lor pentru acei care au ,,urechi de auzit”. Va fi foarte profitabil să studiem tot mereu aceste mărturii ale Cuvântului Domnului; şi nimic nu este mai măreţ, care să inspire mai multă credinţă, să fie mai convingător în ceea ce priveşte Dispensaţiile Paralele, decât acest Capitol VII din Vol II. După cum foarte bine declară Scripturile, noi  suntem vase crăpate şi mulţimea grijilor acestei vieţi conduc în aşa măsură încât nu lasă să intre ,,Cuvintele Minunate ale Vieţii”, astfel încât mulţi recitindu-le declară că au primit o binecuvântare la fel de mare, dacă nu şi mai mare decât prima dată. ZORILE  sunt numai Scripturile în rearanjare cu comentarii de legătură; şi în consecinţă nu este de mirare că unii ne-au scris că le-au citit de nenumărate ori şi au apreciat lecţiile lor de fiecare dată. Cuvântul lui Dumnezeu este nou în fiecare dimineaţă şi proaspăt în fiecare seară pentru acei a căror inimă este acordată după el, în cântecul lui Moise şi al Mielului.

“O, ce binecuvântare - Cele 1335 de zile”

   O mutare de 19 ani, după cum sugerează fratele mai sus - ori în această chestiune o schimbare de numai un an - ar afecta tot timpul profeţiilor din Vol. III al ZORILOR.  Cele 1260 de zile, 1290 de zile, 1335 de zile, 2300 de zile din Daniel ar fi scoase din agrenaj, din relaţia frumoasă arătată în Dispensaţiile Paralele.

   Cu toţii ne amintim cât am fost de emoţionaţi când am studiat prima dată şi am aflat că paralelele dispensaţiei arătau că Domnul nostru trebuia să fie prezent în octombrie 1874, ca paralela exactă a începutului misiunii Sale şi ,,secerişul” Vârstei Iudaice; şi cum această emoţie s-a intensificat când a găsit aceeaşi dată marcată exact de tipul Jubileului; şi cum aproape am strigat de bucurie când am aflat că cele ,,1335 de zile” din Daniel s-au sfârşit în mod precis la aceeaşi dată; şi, în final, am repetat de atâtea  ori cuvintele Profetului: ,,O, binecuvântaţi sunt cei care aşteaptă şi ajung   la 1335 de zile”.

   Ce binecuvântare într-adevăr! După cum sugerează Apostolul că ar fi, aşa am găsit-o şi noi, ,,Timpuri de împrospătare!” Îndepărtaţi aceste paralele, dezmembrând această mărturie prin schimbarea vreunei părţi din cronologie, şi veţi avea o lucrare încă şi mai mare înaintea voastră; -  lucrarea de explicare a bogatei hrane spirituale pe care Domnul ne-o dă începând cu octombrie 1874 - de la timpul prezenţei Sale şi în deplin acord cu promisiunea Sa, că se va încinge pentru a deveni servitorul celor adevăraţi ai Săi la a doua Sa prezenţă şi le va servi ,,hrană la timpul potrivit” punând-o în mâinile servilor Săi credincioşi. Ne-am ocupat cu acest subiect mai mult decât s-ar părea să merite, crezând că ar putea stimula pe unii pentru a urma sfatul Apostolului: ,,De aceea, cu atât mai mult trebuie să dăm o mai mare atenţie  lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva să ne depărtăm de ele” - Evrei 2:1.