Capitolul 15

Înaintea lui Pilat

R — 5570 / noiembrie 1914

Isus judecat de Pilat

Matei 27:11-26

“Pilat le-a zis: “Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?”” Versetul 22.

Pilat era guvernatorul roman al Iudeii, reprezentantul guvernului Cezarului. Noi nu suntem înclinaţi să-l învinuim grav pentru moartea lui Isus. El a acţionat cum s-a aşteptat de la el să acţioneze. Era în Iudeea, nu pentru a rezolva teoriile sau disputele religioase ale evreilor, ci pentru a păstra liniştea, ordinea, supunerea la guvernul Romei printre poporul iudeu. Politica lui era să conducă cu dreptate, pe cât era compatibil cu pacea şi cu liniştea ţării; dar dreptatea trebuia sacrificată oricând pentru interesele Imperiului Roman. Tradiţia spune că Pilat auzise înainte despre Isus şi chiar Îl întâlnise, prin fixarea unei întrevederi particulare, întrebând despre învăţăturile Sale.

Ultima noastră lecţie L-a prezentat pe Isus înaintea Sinedriului evreiesc, dimineaţa cât s-a putut de devreme, înainte ca oamenii în general să se pună în mişcare, înainte prin urmare de a putea fi vreo cooperare din partea prietenilor lui Isus, prin popor, în privinţa arestării Sale etc. Cât s-a putut de repede marele preot şi reprezentanţii Sinedriului L-au dus în grabă la Pretoriu, cerându-i lui Pilat să-L condamne. Pilat i-a întrebat ce acuzaţie aveau împotriva lui Isus. Ei au răspuns evaziv că desigur El era un om rău, vrednic de pedeapsă; altfel ei nu se aflau acolo acuzându-L.

Pilat le-a amintit că după obiceiul roman ei aveau mare

libertate în rezolvarea tuturor disputelor religioase, că el nu era informat în iudaism şi de aceea ei trebuiau să se ocupe de caz. Preoţii au răspuns că ei ştiau aceasta, dar n-aveau nici o putere să aplice pedeapsa cu moartea. Astfel şi-au descoperit adâncimea răutăţii — că ei complotau deliberat să-l facă pe Pilat să aplice pedeapsa cu moartea asupra unei persoane nevinovate. Apoi au început să-L acuze pe Isus, pretinzând că strica poporul, îndepărtându-l de la loialitate şi supunere faţă de guvernul roman — că le spunea oamenilor să nu plătească taxe Cezarului şi că Se pretindea a fi Mesia, Împăratul evreilor.

Acestea erau acuzaţii grave pentru guvernatorul roman, pe care el era obligat să le analizeze; şi observăm că acestea erau acuzaţii complet diferite de cele aduse împotriva lui Isus la procesul Sinedriului. Deşi acuzaţiile erau false, Isus nu S-a apărat. Ştia că venise timpul să moară. El n-a încercat să înlăture ceea ce ştia că este o parte din Programul Divin pentru El.

Isus înaintea lui Pilat

Pilat s-a uitat la Isus, fără îndoială gândindu-se că nu era deloc posibil ca unul cu o înfăţişare atât de blândă să stârnească o răscoală care ar fi dăunătoare intereselor Imperiului Roman. Altă relatare ne spune că Pilat şi-a dat seama că preoţii cei mai de seamă şi cărturarii au fost împinşi de invidie să facă acuzaţiile acelea. Pilat a înţeles că ceva din învăţăturile lui Isus atrăgea poporul mai mult decât învăţăturile acestor conducători religioşi, şi că lui i se ceruse să facă o faptă josnică şi nedreaptă în locul unor persoane care evitau propria lor responsabilitate.

Totuşi, Pilat nu trebuia să pară a fi compătimitor cu Nazarineanul. Nu trebuia să pară că tratează cu uşurinţă acuzaţiile aduse împotriva unui alt împărat decât Cezarul. De aceea I-a cerut lui Isus: “N-auzi câte lucruri aduc ei mărturie împotriva Ta? De ce nu răspunzi, dovedindu-|i vinovăţia sau nevinovăţia?” Isus n-a zis nimic.

Pilat a ieşit afară la cărturari şi la farisei, care se abţinuseră să intre în Pretoriu fiindcă ziua aceea era începutul Paştilor. După ce a discutat cu preoţii cei mai de seamă şi a auzit ce au de zis, Pilat, evident, a pus întrebarea: “Eşti Tu Împăratul iudeilor? Recunoşti aceasta?” Isus i-a răspuns zicând: “Pui întrebarea din pricina a ceva ce vezi şi cunoşti din învăţăturile Mele, sau întrebarea ta este bazată numai pe ceea ce susţin inamicii Mei?” Pilat I-a răspuns că bărbaţi de seamă din poporul Lui Îl predaseră, iar acum i-ar plăcea să ştie ce făcuse de cauzase acea împotrivire.

Isus i-a răspuns că Împărăţia Sa nu era din lumea aceasta

— din acest Veac sau această ordine de lucruri. El nu era prin urmare în conflict cu împărăţia Cezarului. Aceasta explica pentru Pilat faptul că nici Isus nici prietenii Săi nu făcuseră nici o manifestare de răscoală împotriva guvernului civil, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă guvernul Său ar fi fost pământesc. Împărăţia Lui, a spus El, era a viitorului. Pilat a răspuns: “Atunci pretinzi că eşti Împărat şi că odată, undeva, vei exercita stăpânire?” Isus a răspuns că El era Împărat şi că pentru aceasta Se născuse şi pentru aceasta venise în lume. El trebuia să mărturisească despre Adevăr; şi toţi care erau din Adevăr, şi numai aceia, vor putea să aprecieze mărturia Sa.

“O”, a zis Pilat, “aceasta este întrebarea pentru toţi: Ce este Adevărul? Nimeni nu pare să ştie”. Apoi a mers la evrei şi a zis: “Eu nu găsesc nici o vină în El. Nu este deloc un răufăcător împotriva Cezarului sau a legilor lui. N-a făcut vreun lucru care să mă facă să mă amestec pe drept în libertatea sau drepturile Lui”.

Preoţii cei mai de seamă şi învăţaţii Legii au fost alarmaţi. Era posibil ca, tocmai în momentul când speraseră să-L răstignească pe Isus, Acesta să le scape! Apoi au acuzat cu vehemenţă că Isus întărâta poporul propovăduind peste tot, şi că propovădirea Lui începuse departe în Galileea. Când Pilat a auzit cuvântul Galileea, a întrebat: “Este galileean?” Spunându-i-se că era, Pilat a zis: “Atunci pot transfera cu uşurinţă această chestiune care creează tulburări la Irod, Împăratul Galileii”, acesta din urmă avându-şi pe vremea aceea palatul de asemenea în Ierusalim.

Isus a fost trimis la Irod, care era curios în privinţa Lui. Auzise multe lucruri despre Isus şi i-ar fi plăcut să-L vadă făcând o minune. Irod I-a pus întrebări Domnului nostru, dar El n-a răspuns. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii L-au acuzat cu violenţă pe Isus în faţa împăratului. Irod şi soldaţii lui şi-au bătut joc de El şi L-au trimis înapoi la Pilat îmbrăcat cu o robă splendidă, un Împărat batjocorit. Această faptă de consideraţie din partea lui Pilat şi întoarcerea amabilităţii de către Irod, au rezolvat o inamiciţie care existase un timp între cei doi.

Nici Pilat, nici Irod n-au condamnat

Adresându-li-se iarăşi acuzatorilor lui Isus, Pilat a spus: “Mi-aţi adus înainte pe Omul Acesta ca pe unul care abate poporul. Şi iată, după ce L-am cercetat amănunţit înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-L acuzaţi. Şi nici Irod nu L-a găsit vinovat, căci L-am trimis la el (iar el mi L-a trimis înapoi); şi iată, El n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu, deci, după ce-L voi pedepsi, Îi voi da drumul”. Evident, pedepsirea sau biciuirea lui Isus a fost făcută pentru a-I salva viaţa — cu gândul că evreii aveau să fie împăcaţi dacă Isus va suferi în acea măsură.

În timpul acela al anului, cu câteva ocazii, Pilat eliberase întemniţaţi în cinstea Paştilor. Acum mulţimea l-a aplaudat pe Pilat şi l-a întrebat dacă va elibera sau nu vreun întemniţat. Gândind că aceasta era o ocazie favorabilă să scape de Isus şi să-L scoată din mâinile preoţilor celor mai de seamă şi a conducătorilor poporului, Pilat a zis poporului: “Să vi-L eliberez pe Acesta care este în închisoare pretinzând că este Împăratul iudeilor?” Mulţimea a privit spre conducătorii lor religioşi şi a fost îndemnată să-i ceară guvernatorului să-l elibereze pe Baraba, tâlharul de drumul mare. Pilat a zis mulţimii: “Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Mesia?” Iar mulţimea, influenţată de clerul lor, a strigat: “Să fie răstignit!” Pilat a întrebat: “Dar Acesta ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce-L voi pedepsi, Îi voi da drumul”. Isus a fost prin urmare predat mulţimii, prea doritoare numai să-şi bată joc de El, precum şi să-L biciuiască. Pilat le-a spus evreilor care aşteptau: “Îl voi aduce curând biciuit, şi veţi şti că eu nu găsesc nici o vină în El”.

Străduinţele lui Pilat de a-L elibera pe Isus

Isus, prin urmare, a ieşit afară purtând coroana de spini şi haina de purpură. Pilat le-a spus: “Ecce homo!” — Iată Omul! Priviţi pe Acela pe care voi încercaţi să mă faceţi să-L dau la moarte. Vedeţi că El este unul din cele mai nobile specimene ale neamului vostru sau ale omenirii. Priviţi-L în tristeţea şi în umilinţa Sa. Priviţi frumoasa demnitate a caracterului Său. Orice aţi avea împotriva Lui, vă veţi simţi împăcaţi acum că-I vedeţi umilinţa. Dar ei au strigat: “Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Pilat a răspuns: Puteţi să-L răstigniţi dacă vreţi, dar eu nu găsesc nici o greşeală în El — nu găsesc nici o vină în El. Atunci evreii au ajuns la punctul real al chestiunii, la motivul real al împotrivirii lor, şi anume că Isus Se declarase a fi Fiul lui Dumnezeu şi că ei considerau aceasta o hulă. Când Pilat a auzit aceasta, i-a fost şi mai mare frică şi L-a întrebat pe Isus: De unde eşti? Dar n-a primit nici un răspuns. Atunci Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi am putere să Te răstignesc? Isus a răspuns: “N-ai avea nici o putere împotriva Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat”. Atunci Pilat s-a gândit din nou să-L elibereze pe Isus, dar aceasta putea stârni tumult în cetate, pe care funcţia sa îl obliga s-o păstreze în pace şi linişte. Dar evreii au strigat: Dacă eliberezi pe Omul Acesta nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat se opune Cezarului. Aceasta îl punea pe Pilat într-o poziţie neplăcută. Eliberarea lui Isus părea să-l facă pe el un susţinător al împotrivitorului Cezarului — cu atât mai straniu cu cât Isus era acuzat de propriii Săi concetăţeni şi de fapt n-avea pe nimeni să-L apere în afară de Pilat însuşi.

Pentru a-i creşte nedumerirea, în timpul acesta Pilat primise un mesaj de la soţia sa, îndemnându-l să n-aibă nimic de-a face cu împotrivirea faţă de Isus şi informându-l că avusese un vis deosebit în privinţa acestei chestiuni. Pilat a recurs iarăşi la popor, mai degrabă decât la conducătorii lor. Prezentând în faţa lor persoana nobilă a lui Isus, a exclamat: “Iată Împăratul vostru!” Dar aceasta n-a făcut decât să aţâţe mulţimea, care a strigat cu atât mai vehement: “Ia-L, ia-L, răstigneşte-L! N-avem împărat decât pe Cezarul”.

În disperare Pilat a cerut să i se toarne apă să-şi spele mâinile în faţa poporului zicând: “Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om drept. Treaba voastră!” Poporul a strigat: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”

Şi n-a fost oare aşa? Timp de mai bine de o mie opt sute de ani evreii au suferit — străini de Dumnezeu, fără profet, fără preot, fără jertfă pentru păcat, fără Zilele Ispăşirii! (Osea 3:4, 5). O, dar acum se apropie timpul când, nelegiuirea lor fiind iertată, Domnul va turna peste Israel spiritul rugăciunii şi cererii; ochii înţelegerii lor vor fi deschişi şi ei vor privi spre Cel pe care L-au străpuns şi-L vor lăuda cu atât mai mult! Zah. 12:10.

Satisfăcând cererile poporului în toate lucrurile care nu erau contrare intereselor Imperiului Roman, cum era această datorie obligatorie, Pilat s-a supus cererii şi L-a dat pe Isus la moarte, iar pe Baraba tâlharul l-a eliberat.

Acelaşi spirit predomină

Să nu gândim că natura umană s-a schimbat în cei o mie opt sute de ani trecuţi. Mai degrabă să credem că, împrejurările fiind aceleaşi şi astăzi, Isus sau ucenicii Lui ar putea fi executaţi în orice ţară, dacă magistraţii civili ar dori moartea lor şi ar considera că este folositoare în interesul păcii, şi în special dacă conducătorii şi învăţătorii religioşi ar cere astfel de sacrificare a celor nevinovaţi, considerând că este necesar pentru influenţa lor asupra credulităţii poporului.

Să nu fim surprinşi dacă astfel de experienţe ar veni peste unii din oamenii evlavioşi ai lui Dumnezeu în viitorul apropiat. Paginile istoriei arată că aşa-zisele interese ale religiei, exprimate prin conducătorii religioşi, au avut putere la conducătorii civili pentru subminarea justiţiei şi moartea celor nevinovaţi de-a lungul veacului. Cursul poporului lui Dumnezeu întotdeauna să fie acela marcat de către Învăţătorul nostru — deplină supunere la voinţa lui Dumnezeu — deplină înţelegere a supravegherii de către Dumnezeu a tuturor intereselor Cauzei Sale — şi deplină încredere că rezultatele vor produce o mult mai mare şi veşnică greutate de slavă.

“Chiar dacă lumea râde de ceea ce-am ales,

A mea parte va fi totuşi Isus;

Cu nimeni altul alături nu sunt mulţumit

Decât cu El, cel mai frumos dintre cei frumoşi.

Suferinţele Tale le primesc,

Ruşinea şi crucea ruşinoasă;

Fug de-ale lumii plăceri

Şi comorile ei gunoaie le socotesc.”

R — 2312 / mai 1896 (extras)

Isus înaintea lui Pilat

— “Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit”

Relatarea ruşinii iubitului nostru Răscumpărător, îndurată pentru noi cu atâta răbdare, este cât se poate de mişcătoare, şi poate că relatarea ei şi citirea ei a adus mai multe inimi la pocăinţă decât orice altceva. Ea nu-şi pierde puterea nici asupra celor care L-au acceptat pe Domnul nostru şi răscumpărarea efectuată de sângele Lui: ea ne înmoaie inima de câte ori ne gândim la Cel care a îndurat o împotrivire aşa de mare din partea păcătoşilor, când ne amintim că El n-a meritat-o şi că ea a făcut parte din sacrificiul Lui pentru noi. Apostolul ne indică una din cele mai convingătoare lecţii despre acest subiect, îndemnând ca toţi urmaşii Domnului să se gândească la smerenia, răbdarea şi suferinţele lui Cristos, îndurate pe nedrept, ca nu cumva să cădem de oboseală în sufletele noastre, când îndurăm necazuri relativ uşoare, în timp ce mergem pe urmele Lui (Evr. 12:3). Apostolul se referă iarăşi la aceasta, în legătură cu celelalte suferinţe ale lui Cristos, zicând că Cel care a fost bogat, pentru noi S-a făcut sărac, pentru ca noi să ne putem îmbogăţi prin sărăcia Lui; că El a suferit, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu; şi că aşa cum El Şi-a dat viaţa pentru noi, o jerfă de bună voie, “şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”.

***

“Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” Evrei 12:3