Cei mai mulţi oameni când se gândesc la biserică au în vedere clădirea, sau instituţia. De exemplu în expresiile: s-au construit multe biserici, biserica ortodoxă, catolică, reformată, penticostală etc.
Se ridică aici nişte întrebări: Ce este de fapt biserica? De ce sunt aşa multe diviziuni? Care este biserica lui Cristos? Cum se alege ea? Care este scopul alegerii ei?
Acest cuvânt apare prima dată în Noul Testament în Matei 16:18, unde Domnul nostru se adresează lui Petru: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (în greacă, Petros), şi pe această piatră (în greacă,petra) voi zidi Biserica Mea”.
Apostolul Pavel scrie în epistolele sale adresându-se „către Biserica Laodiceenilor” (Coloseni 4:16), sau „către Biserica Tesalonicenilor” (1 Tesaloniceni 1:1). Desigur că el nu se adresa unei clădiri, nici unei instituţii, ci se adresa grupului de creştini din acea localitate. Deci acel grup de creştini erau numiţi biserică, şi nu purtau nume de sectă, cult, etc.
Cuvântul vine din grecescul ecclesia,  care înseamnă scos afară, separat, ales, prin mesajul Evengheliei lui Cristos. De unde este scos afară? Desigur din lume, dintre mulţimea oamenilor. Despre aceasta vom vorbi mai târziu.
În  1 Corinteni 12:12 se spune: “Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, cu toate că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos”. Deci există un singur trup, o singură Biserică adevărată.
Ce trebuie să înţelegem din expresia Domnului Isus, „pe această piatră (în greacă, petra) voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18)? Răspunsul Domnului a venit după o discuţie cu ucenicii, când i-a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”  Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.” „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”.
Mulţimile erau confuze în privinţa Domnlui nostru, ei nu ştiau cine este şi Îl asociau cu diferiţi proroci. Atunci Petru a spus: „Tu eşti Hristosul”. Apoi ca răspuns la această afirmaţie a lui Petru Domnul a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Deci Domnul spune că pe acest mare adevăr, că El este Fiul lui Dumnezeu, Îşi va zidi Biserica, „trupul”, cum zice Ap. Pavel în 1 Cor. 12:12. Prin urmare, Isus Cristos este acea piatră, El este temelia Bisericii. Ap. Pavel (1 Corinteni 3:11) mărturiseşte acest lucru astfel: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos”.
Spuneam că în Matei 16:18 sunt folosite două cuvinte greceşti diferite: Petros şi petra. Petros se referă la Petru, iar petra se referă la piatra de temelie a Bisericii, care după cum am văzut este Isus Cristos.
În Matei 16:18, observăm că Isus spune „biserica Mea”, nu spune bisericile mele. Ca atare este numai o biserică adevărată, nu mai multe.
De ce sunt aşa multe diviziuni astăzi? Să citim o scriptură care arată un fenomen din biserica timpurie. 1 Corinteni 3:3, 4: „Pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?”
Ce vedem aici? Vedem că deja în timpul apostolilor unii au început să facă diviziuni, spunând ca aparţin de diferiţi creştini, sau sunt ai lui Apolo sau ai lui Pavel. Ap. Pavel condamnă acest lucru spunând că este lumesc.
Oare nu se întâmplă aşa şi astăzi? Când doi creştini se întâlnesc şi vorbesc despre religie, una din primele întrebări este: la ce biserică mergi, sau de ce biserică aparţii? A fost aceasta o întrebare în biserica timpurile? Desigur că nu! Potrivit Bibliei, să vedem care este acea Biserică adevărată. Citim:
Evrei 12:23: „De Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi.”
Observăm? „Biserica celor întâi născuţi.”

Mai citim despre aceasta în Coloseni 1:18: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.” „Trupul Lui”, unica biserică, nu este divizată, este numai una.

Numele lor sunt scrise în ceruri”, adică răsplata celor care vor face parte din biserică va fi natura spirituală. Dar cum ajungem acolo, cum ajungem să facem parte din acea biserică a căror nume este scris în ceruri?
Ap. Ioan spune: Apocalipsa 17:14: „Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.” Ştim că Mielul Îl reprezintă pe Domnul Isus: „... Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29. Împreună cu Domnul Isus în ceruri trebuie să fie şi trupul Lui, biserica. Dar am observat că sunt trei lucruri importante pentru a face parte din acea biserică?

Chemat,Ales,Credincios

ACESTA este răspunsul la întrebarea noastră. DECI BISERICA LUI CRISTOS este compusă din acei creştini sinceri care sunt chemaţi, sunt aleşi şi rămân credincioşi până la moarte. Trei lucruri esenţiale. Această biserică nu este compusă din organizaţii omeneşti, adunări, congregaţii religioase, ci din persoane individuale, care împlinesc condiţiile cerute de Domnul.

Dar, va spune cineva, cum rămâne cu adunările, că doară nu putem sta separaţi. Trebuie să ne adunăm cu alţii de aceeaşi credinţă, fiindcă şi Ap. Pavel ne îndeamnă foarte serios să ne adunăm laolaltă pentru părtăsie spirituală, pentru zidire reciprocă în credinţă, spunând: „Să nu părăsim adunarea noastră” (Evrei 10:25). Deci, nu sunt toate acestea biserici? Sunt biserici într-adevar, din punctul de vedere uman, dar noi vorbim aici despre acel unic trup, acea unică biserică, pe care omul n-o poate vedea, care este cunoscută numai de Domnul.  

Să vedem acum cele trei lucruri importante pentru a face parte din acea biserică:

Chemat

Vom menţiona câteva scripturi care ne lămuresc ce înseamnă a fi chemat.

Matei 22:14: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Aici vedem cele două etape menţionate anterior: chemaţi apoi aleşi. Dar ce înseamnă a fi chemat, de unde sunt chemaţi aceştia?

1 Petru 2:9: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” Deci aceştia sunt chemaţi din întuneric, din păcat, din lume. Domnul nostru ne spune acelaşi lucru: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea”. Ioan 15:19.  

Aceştia sunt cei care:

Recunosc că sunt păcătoşi
Îl acceptă pe Isus ca salvatorul lor
Dau dovadă de credinţă în Domnul Isus

Ni se spune că sunt mulţi chemaţi. Ce înseamnă că sunt mulţi chemaţi?

Uitându-ne în jurul nostru vedem că sunt mulţi oameni care merg la biserică, cred în Isus şi încearcă în măsura puterii lor să se ferească de păcat. Sunt oare chemaţi toţi aceştia? Credem că nu. Cuvântul mulţi nu înseamnă că sunt mulţi în comparaţie cu cei necredincioşi, ci în comparaţie cu cei aleşi, care au acceptat chemarea. Unii rămân la acest pas al credinţei în Domnul Isus şi al pocăinţei, nu merg mai departe spre dedicare completă.

Oamenii din lume în general sunt chemaţi la pocăinţă, să se cureţe de păcate mai întâi. Chiar şi Apostolul Pavel ne spune că pocăinţa şi credinţa în Dumnezeu sunt subiecte începătoare. Evrei 6:1.

Dintre aceştia credincioşi în Dumnezeu şi în jertfa răscumpărătoare a Domnului Isus, care se spală de păcate cât pot ei mai bine, Dumnezeu cheamă deci şi alege pe cei care primesc chemarea, dedicându-se complet lui Dumnezeu şi serviciului Său.
„El ne cheamă să călcăm pe urmele Lui.” DA! Aceasta include mult mai mult decât numai o credinţă în El. Apostolul spune: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” 1 Petru 2:21.

Credinţa în Dumnezeu trebuie să fie urmată de fapte, de schimbări în viaţa noastră. Ap. Iacov ne spune: „Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” Iacov 2:17.

Ce fapte aşteaptă Domnul de la noi? Exact această întrebare a fost adresată Domnului Isus. Citim în Ioan 6:28: „Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Acum să vedem ce a răspuns Învăţătorul nostru:

Ioan 6:29  „Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”

Aţi observat? Lucrarea şi faptele principale sunt „să credem în Isus Cristos”.

Cineva ar putea spune: „Eu cred în Isus de mult timp”. Da, e bine, e corect, dar Domnul nostru se referă la o credinţă adâncă, o credinţă care dezvoltă încredere, ascultare de poruncile Lui. Într-o împrejurare Isus le-a spus celor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, Sunteţi într-adevăr ucenicii Mei”. Ioan 8:31.

Apoi această credinţă va creşte şi va cuprinde încă mai mult. Ap Pavel ne spune:

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” Filipeni 1:29. Asta va însemna lepădare de sine, sacrificiu.

Dar ce observăm când ne uităm la majoritatea creştinilor? Vedem că mulţi nu fac acest pas următor de a urma cu adevărat pe Domnul. Ei se opresc la primul pas, al pocăinţei şi al unei credinţe simple în Dumnezeu şi în Domnul Isus, fără faptele credinţei.

Domnul spune că „puţini sunt aleşi”. Matei 22:14.

Ce înseamnă a fi ales?

Aceştia sunt cei care, după cum am citit, „calcă pe urmele Domnului Isus”. 1 Petru 2:21.

Ce înseamnă a călca pe urmele Lui?

Avem un răspuns la întrebare: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Matei 16:24.  

Ce înseamnă a ne lepăda de noi înşine? Înseamnă a lepăda voinţa noastră veche şi a urma voinţa divină, exact cum a făcut Domnul nostru. „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Evrei 10:7.

Aceasta Domnul Isus a făcut-o de bună voie. El mărturiseşte acesta când spune: „...Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” Ioan 5:30.  

Aceasta înseamnă un proces de transformare a minţii noastre. Ap Pavel exprimă acest proces foarte clar: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Romani 12:2.  
Ce frumos standard este pus înaintea noastră!

Deci, ne vom transforma treptat gândirea de la una naturală, la una spre spirituală (Coloseni 3:2).
Ambiţiile noastre pământeşti vor fi schimbate spre cele eterne, ne vom aduna comori în cer (Matei 6:20).
Vom realiza că nu suntem ai noştri, ci am fost cumpăraţi cu sângele scump al Domnului Isus, şi aceasta va inspira în noi o dorinţă a de proslăvi pe Dumnezeu. „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 6:20.  

Astfel vom fi aleşi să fim ambasadorii lui Cristos în această lume (2 Cor. 5:20). Aceasta înseamnă că va trebui să reprezentăm o altă ţară, o altă împărăţie, vom fi reprezentanţii lui Dumnezeu în această lume. Vom deveni o seminţie aleasă, cum spune Ap. Petru: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” 1 Petru 2:9.  

Ap. Petru spune că vom deveni o preoţie împărătească. El face o coparaţie cu preoţii care erau aleşi din seminţia lui Levi ca să slujească în templu. Dar desigur ne vom întreba, ce trebuiau să facă acei preoţi pentru a fi în serviciul lui Dumnezeu?

Citim în Leviticul 8:33: „Timp de şapte zile, să nu ieşiţi deloc din uşa cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului.”

Ce înseamnă a fi închinat în serviciul Domnului? În ebraică spune „Trebuiau să fie consacraţi în serviciul Domnului”.

Această „închinare” sau „consacrare” în serviciul Domnului este tocmai ce ne spune Domnul nostru în a doua parte a scripturii din Matei 16:24: „Să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.”

Această cruce nu se referă la o cruce literală. Ap. Pavel ne spune ce înseamnă aceasta: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Romani 12:1.  

Desigur că Ap. Pavel nu îndemna pe creştini să fie sacrificaţi literal.

Această „jertfă vie”  se referă la „trupurile noastre”, se referă la drepturile umane şi plăcerile trupului care sunt în lume, privilegiile pe care le avem pe drept în această lume. Toate acestea trebuie să fie jertfite pentru Dumnezeu. Aceasta va implica timp, efort, bani, talentele noastre, influenţa şi tot ce avem, fiindcă „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” Luca 12:48.  

Într-o împrejurare un tânăr bogat s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 18:18).  Domnul nostru i-a spus că mai întâi trebuie să păzească poruncile, aşa cum am amintit anterior, că primul pas este credinţa şi ascultarea. Tănărul bogat a spus că a făcut aceasta din tinereaţa lui. Apoi Domnul Isus i-a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” Luca 18:22.  

Desigur că Domnul Isus n-a avut în vedere ca el să vândă literalmente tot ce are. El a vrut să spună că tot ce are să fie folosit penrtu alţii, nu numai în folosul lui, ca viaţa lui să fie spre a servi pe alţii cu tot ceea ce are.

Lucrul acesta ni-l spune Domnul şi nouă. El îi alege pe acei care au o dorinţă sinceră de a-şi trăi viaţa în servicul Domnului şi a cauzei Lui.

Ap. Pavel ne spune aceasta prin cuvintele: „Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” 2 Corinteni 5:15.  

La fel cum El a murit pentru noi toţi, murim şi noi faţă de păcat şi de lucrurile pământeşti trecătoare, „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Şi numai atunci vom putea spune împreună cu Apostolul că „viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”.

Acesta este botezul adevărat, despre care spune Ap. Pavel  în Romani 6:3: „Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?”
Această viaţă de sacrificiu începe cu un legământ între noi şi Dumnezeu, un legământ că Îl vom urma până la moarte orice nu s-ar întâmpla în viaţa noastră. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.” Psalmi 25:14.  

DA! Deci am văzut că aleşii sunt cei care au făcut pasul următor după credinţă – pasul de sacrificiu în urmele Domnului. Aceştia sunt aleşi de Dumnezeu pentru a fi poporul lui, „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Dar Ap. Ioan ne spune că şi după ce suntem aleşi mai avem o probă de trecut „de a fi găsiţi credincioşi” Apoc. 17:14.

După ce ne predăm în serviciul Domnului, un lucru important se întâmplă în viaţa noastră. Ap. Iacov (1:18) spune: „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.” Adică începe o viaţă nouă. De la acest punct începe o viaţă nouă: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).  DA, este o nouă creatură, care are nevoie de lucruri spirituale pentru a se dezvolta. Ap. Pavel spune Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”.  

Deci este important ca după ce am fost chemaţi şi apoi aleşi de Dumnezeu, să progresăm, să stăm în picioare. Ap. Pavel, care a fost chemat într-un mod special de Dumnezeu şi a îndeplinit aşa o mare misiune, se îngrijora ca nu cumva să fie lepădat, adică să fie găsit necredincios până la urmă. Citim 1 Corinteni 9:27: „Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Apoi în Efeseni 6:13 ne îndeamnă să luăm TOATĂ armătura lui Dumnezeu. De ce toată? El continuă: „Ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul”.  

După cum am văzut, răsplata Bisericii va fi nemurirea, o înviere la natura spirituală, asemenea Domnului Isus Cristos. Ei vor fi înviaţi în trup spiritual „neputrezitor” – 1 Cor 15:53, 1 Ioan 3:2. Vor fi împăraţi şi preoţi împreună cu Domnul Isus (Apoc 20:6), şi vor şedea „pe scaune de Domnie” cu Domnul Isus (Luca 22:30).

Pe ei îi îndeamnă Despre Ap. Ioan, „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Ap 2:10). Ca atare este important ca înainte de a primi această cunună, „să fim credincioşi până la moarte”, să fim credincioşi legământului pe care l-am făcut cu Dumnezeu. Iar în Filipeni 2:12: „Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”.

Dacă vom fi credincioşi până la moarte, dacă ne vom duce până la capăt, vom putea spune şi noi asemenea Domnului Isus:

Ioan 17:4, 5: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.”

Domnul Isus a ştiut că a făcut voia Tatălui din ceruri. La fel Ap. Pavel care L-a urmat pe Domnul, spune la sfârşitul vieţii lui:

2 Timotei 4:7,8: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”

Mulţumim lui Dumnezeu că prin promisiunile Sale ne-a dat „o speranţă vie” şi putem înţelege cu adevărat care este adevărata Biserică despre care ne vorbeşte Biblia.

Deci, în lumina Scripturilor, să ne uităm fiecare la noi înşine şi să vedem unde ne aflăm, care este starea noastră, ce mai avem de făcut pentru a ne curăţi şi a trăi mai aproape de Tatăl Luminilor.

Numele Domnului Să fie slăvit în toate, AMIN!