În primul rând să avem în vedere că scripturile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică, iar ale Noului Testament în greacă. Cuvântul “iad" este un cuvânt ales uneori de traducătorii Bibliei pentru a exprima sensul cuvântului evreiesc şeol şi al cuvintelor greceşti hades, tartaroo şi gheena, uneori traduse prin “mormânt" şi “groapă".

Cuvântul “iad" (hell -- n. e.) în engleza veche, înainte de a fi preluat de teologii papali şi a-i fi dat o semnificaţie nouă şi specială care să se potrivească cu scopurile lor, a însemnat pur şi simplu a tăinui, a ascunde, a acoperi; prin urmare, locul tăinuit, ascuns sau acoperit. În literatura engleză veche se pot găsi relatări despre (helling) îngroparea cartofilor -- punerea cartofilor în gropi; şi despre (helling) acoperirea unei case -- acoperind-o sau punându-i acoperiş. Cuvântul iad (hell) a fost, deci, folosit în mod potrivit ca sinonim pentru cuvintele “mormânt" şi “groapă", pentru a traduce cuvintele şeol şi hades, însemnând starea secretă sau ascunsă a morţii. Totuşi, acelaşi spirit care a fost dispus să deformeze cuvântul pentru a teroriza pe ignoranţi este încă dispus să continue eroarea -- probabil spunând -- “Să facem răul ca să poată urma binele".

Dacă traducătorii Versiunii Revizuite a Bibliei (engleze -- n. e.) ar fi fost cu totul descâlciţi din eroarea papală şi întru-totul cinstiţi, ei ar fi făcut mai mult pentru a-l ajuta pe cercetătorul englez, decât doar să folosească cuvântul ebraic şeol şi cuvântul grecesc hades, aşa cum au făcut ei. Ar fi trebuit să traducă cuvintele.* Dar le-a fost evident frică să spună adevărul şi le-a fost ruşine să spună minciuni; şi astfel ne-au dat şeol şi hades netraduse şi au permis deducţia că aceste cuvinte au aceeaşi semnificaţie ca şi semnificaţia denaturată a cuvântului “iad". Această procedură, deşi îi protejează un timp, totuşi dezonorează pe Dumnezeu şi Biblia, despre care oamenii obişnuiţi încă presupun că ea învaţă despre un “iad" de chin prin cuvintele şeol şi hades. Însă oricine poate vedea că dacă cuvântul şeol a fost potrivit să fie tradus de treizeci şi unu de ori “mormânt" şi de trei ori “groapă", nu putea fi nepotrivit să fi fost tradus la fel şi în celelalte locuri.

O particularitate de observat în compararea acestor cazuri, aşa cum vom face imediat, este că în acele texte unde ideea chinului ar fi o absurditate, traducătorii versiunii King James au folosit cuvintele “mormânt" sau “groapă", pe când în toate celelalte cazuri au folosit cuvântul “iad"; iar cititorul, învăţat de mult cu ideea papală a chinului veşnic, citeşte cuvântul “iad" şi se gândeşte că înseamnă un loc de chin, în loc de mormânt, locul sau starea ascunsă sau acoperită. De exemplu, să comparăm Iov 14:13 cu Ps. 86:13. Primul spune, “O, de m-ai ascunde în mormânt" (şeol), iar în al doilea, “… şi Tu ai mântuit sufletul meu din infernul (şeol) cel mai de jos". Cuvântul ebraic fiind acelaşi în ambele cazuri, nu vedem nici un motiv de ce acelaşi cuvânt “mormânt" să nu fie folosit în amândouă. Dar cât de absurd ar fi fost pentru Iov să se roage lui Dumnezeu ca să-l ascundă într-un iad de chin veşnic! Cititorul ar fi pus întrebări şi secretul ar fi ieşit la iveală repede.

În timp ce traducătorii din vremea Reformei sunt întrucâtva de scuzat pentru înclinarea lor mintală în această problemă, fiindcă de-abia se desprinseseră din vechiul sistem papal, traducătorii noştri moderni, în special cei ai recentei Versiuni Revizuite, nu sunt îndrepăţiţi la nici o astfel de consideraţie. Profesorii de teologie şi păstorii congregaţiilor consideră că ei sunt îndreptăţiţi să urmeze calea acestor traducători, de a nu explica sensul cuvântului ebraic şeol şi al celui grecesc hades, şi folosind aceste cuvinte, ei de asemenea dau de înţeles turmelor lor încrezătoare că este vorba de un loc de tortură, un iaz de foc. În vreme ce le atribuim celor neştiutori numai cele mai bune motive, este evident că numai făţărnicia şi laşitatea îi fac pe oamenii educaţi, care cunosc adevărul despre acest subiect, să prefere să continue a învăţa eroarea prin deducţie.

Dar nu toţi slujitorii bisericeşti ştiu despre erorile traducătorilor şi acoperă şi ascund intenţionat aceste erori de popor. Într-adevăr, mulţi nu ştiu despre ele, acceptând doar, fără o cercetare sistematică şi amănunţită, teoriile profesorilor lor de la seminar. Profesorii şi învăţaţii sunt cei vrednici de blamat. Aceştia au ţinut ascuns adevărul despre “iad" din câteva motive: În primul rând există evident un fel de înţelegere sau etichetă printre ei, că dacă doresc să-şi menţină poziţia în “profesie", ei “nu trebuie să divulge secretele şcolii", adică nu trebuie să divulge secretele profesionale “oamenilor de rând", “laicilor". În al doilea rând, cu toţii se tem că a lăsa să se ştie că ei au predat o doctrină nescripturală ani de zile, ar distruge respectul popular şi reverenţa faţă de “cler", faţă de denominaţii şi de şcolile teologice, şi ar tulbura încrederea în înţelepciunea lor. O, şi cât de mult atârnă de încrederea şi reverenţa faţă de oameni, când Cuvântul lui Dumnezeu este atât de general ignorat! În al treilea rând, ei ştiu că mulţi dintre membrii sectelor lor nu sunt contrânşi de “iubirea lui Christos" (2 Corinteni 5:14), ci numai de frica iadului, şi ei văd clar, prin urmare, că a lăsa adevărul să fie cunoscut acum ar însemna a pierde numele şi banii multora din turmele lor, iar aceasta, pentru “câţi vor să se fălească de corp" (“cei care doresc să arate bine în faţa oamenilor", traducerea Cornilescu revizuită -- n.e.) -- Galateni 6:12, ar părea să fie o mare nenorocire.

Dar care va fi judecata lui Dumnezeu, al cărui caracter şi plan sunt ponegrite prin doctrina blasfematoare, care este sprijinită de aceste cuvinte netraduse? Îi va lăuda El pe aceşti slujitori necredincioşi? Le va îndreptăţi El calea? Păstorul cel Mare îi va numi pe aceştia prietenii Săi iubiţi şi le va face cunoscute planurile Sale viitoare (Ioan 15:15) ca ei să le denatureze, de asemenea, pentru a-şi păstra propria demnitate şi reverenţă? Va continua El să trimită “lucruri noi şi vechi", “hrană la timp" pentru casa credinţei prin mâna slujitorilor necredincioşi? Nu, aceştia nu vor continua să fie purtătorii Lui de cuvânt sau să păstorească turma Sa (Ezechiel 34:9,10). El va alege în locul lor, ca şi la prima venire, purtători de cuvânt dintre laici -- “oameni de rând" -- şi le va da cuvinte la care nimeni dintre marii preoţi nu va fi în stare să răspundă sau să se împotrivească (Luca 21:15). Şi, după cum a fost prezis, “înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri şi cuminţia cuminţilor săi se va acunde". Isaia 29:9-19