şi dezvoltarea lor

“Dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Romani 8:13, 14.

Numai cei care au spiritul, dispoziţia, voinţa sau intenţia corecte pot ţine Legea divină, şi numai pe aceia care sunt în armonie perfectă cu Dumnezeu îi va recunoaşte El ca fii. Sfinţii îngeri sunt fii ai lui Dumnezeu pe plan îngeresc; heruvimii sunt fii ai lui Dumnezeu pe planul lor de existenţă; iar Cristos şi Biserica în glorie sunt fii ai lui Dumnezeu pe planul divin. Toţi aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu, totuşi ei există pe planuri diferite. Toţi sunt guvernaţi de Spiritul lui Dumnezeu; şi dacă n-au acel Spirit ei nu pot fi recunoscuţi ca fii, căci nimeni nu poate ţine Legea divină decât cei care au dispoziţia divină.

Adam înainte de a cădea a fost fiul lui Dumnezeu (Luca 3:38). El a avut Spiritul lui Dumnezeu în sensul că a avut spiritul, dispoziţia, voinţa, intenţia corecte. Dar după ce a devenit un călcător al Legii divine a fost considerat păcătos. Toată rasa lui Adam este încă păcătoasă cu excepţia celor care vin în Cristos. În Veacul Milenar însă, rasa lui Adam va avea privilegiul de a veni în Cristos. El va fi Părintele veşnic, Tatăl care va da viaţă veşnică tuturor celor care se vor supune instrucţiunilor date sub Împărăţia Mesianică.

Pentru a ajunge la acea stare de aprobare divină, omenirea va trebui să aibă spiritul Adevărului şi va trebui să se dezvolte pe linia aceea. Înainte de a fi socotiţi sau recunoscuţi ca fii, ei vor trebui să aibă spiritul sau dispoziţa dreptăţii. Până când nu vor dezvolta acel spirit, ei nu vor putea aduce un serviciu acceptabil; pentru că Domnul caută pe acei închinători care să I se închine în duh şi adevăr. În starea ei decăzută omenirea nu este capabilă să ţină Legea divină. Chiar şi în timpul Veacului Milenar ei o vor ţine numai în parte, până când vor fi fost aduşi înapoi la chipul lui Dumnezeu în trup. Geneza 1:26.

Cine sunt fiii lui Dumnezeu

Până acum, potrivit Scripturilor, au fost un număr foarte limitat de fii ai lui Dumnezeu pe pământ. De-a lungul Veacului Iudeu Dumnezeu a fost Instructorul şi Îndrumătorul poporului Său prin Moise şi prin profeţi; dar israeliţii n-au fost fii ai lui Dumnezeu şi n-au avut conceperea Spiritului pentru calitatea de fii. Dimpotrivă, ei au fost numai o Casă a Servitorilor (Evr. 3:5). Atunci Spiriul sfânt al lui Dumnezeu n-a fost dat nimănui din rasa decăzută; căci Isus nu fusese glorificat. Ioan 7:39.

Scripturile vorbesc despre Spiritul lui Dumnezeu ca fiind o influenţă specială venind de la Dumnezeu asupra unei clase speciale, într-o manieră specială, de la un anumit eveniment — şi nu înainte de acel eveniment. Această venire a Spiritului a fost făcută vizibilă la Cincizecime, aşa încât să fie separată şi distinctă de orice avusese loc vreodată înainte. Această putere sau influenţă este numită în diferite feluri: Spiritul sfânt, Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul lui Cristos, Spiritul Adevărului, Spiritul unei minţi sănătoase, Spiritul de fiu. Diferitele însuşiri descrise prin aceste nume sunt aplicabile aceleiaşi clase, şi anume, acelora care sunt concepuţi de Spirit.

Aceşti concepuţi de Spirit sunt o clasă specială care şi-au luat crucea şi au devenit urmaşi ai lui Cristos, şi care datorită acestui fapt sunt recunoscuţi de Tatăl prin conceperea Spiritului sfânt. Acest Spirit al Adevărului aşa iluminează Biblia, încât Revelaţia lui Dumnezeu poate fi înţeleasă mai bine de către aceia care au Spiritul sfânt. Ei sunt în stare să înţeleagă lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, care nu pot fi înţelese fără el. În timp ce alţii care n-au Spiritul lui Dumnezeu ar putea înţelege ceva Adevăr din Scripturi, această clasă specială are însăşi esenţa Adevărului.

Unii în mod natural sunt atraşi spre Dumnezeu

Ne amintim anumite scripturi care vorbesc despre o conducere a poporului lui Dumnezeu înainte de conceperea lor de Spiritul sfânt. Vorbind despre un fel de atragere pe care au avut-o cei care după aceea au devenit ucenicii Săi, Domnul nostru a spus: “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44). Această atragere nu este lucrarea Spiritului sfânt de concepere, care le vine celor acceptaţi de Dumnezeu prin Cristos şi care sunt primiţi ca fii. Dimpotrivă, cea despre care Scripturile spun că este o atragere a lui Dumnezeu, şi pe care toţi am avut-o, pare să fie o atragere naturală pe liniile cărnii, nu spre lucruri păcătoase, ci spre sfinţenie, dar pe linii care aparţin omului natural.

De exemplu, când Dumnezeu l-a creat pe Adam, în mod natural el L-a iubit pe Dumnezeu, în mod natural el a dorit să-L servească pe Dumnezeu, în mod natural el a dorit să fie supus lui Dumnezeu şi să-L adore. Toate aceste dorinţe au fost naturale pentru el fiindcă era într-o stare naturală — starea în care a fost creat — pură. Păcatul a făcut omenirea nenaturală. Dar chiar şi după ce păcatul a intrat şi a stricat caracterul originar pe care i l-a dat Dumnezeu, anumite dorinţe după Dumnezeu au rămas în inima umană — chiar şi printre oamenii depravaţi. Ei ar vrea mai bine să fie în armonie cu El, să fie în relaţie cu El, să-L aibă ca Protector şi Prieten.

Dumnezeu nu atrage omenirea prin nici un alt mijloc decât prin acea putere originară pe care El a implantat-o şi care n-a fost cu totul pierdută prin căderea rasei lui Adam. Toată omenirea a degenerat de la chipul lui Dumnezeu; dar dorinţa de adorare, de dreptate, de armonie cu Dumnezeu este mult mai puternică în unii oameni decât în alţii. În măsura în care cineva doreşte dreptatea, în acea măsură acela este atras către Dumnezeu, Îl caută pe Dumnezeu, dacă din întâmplare L-ar găsi pe Creatorul său. Îl caută pe Dumnezeu fiindcă doreşte să-L găsească.

Cum sunt atraşi

Aceasta este atragerea, credem noi, pe care toţi o avem. Înainte de a ne preda lui Dumnezeu în consacrare, am avut dorinţa să mergem la El, şi acea dorinţă a fost trezită în noi. Dar era acolo înainte de a fi trezită. Apoi s-a întâmplat ceva ce ne-a îndreptat gândurile către Dumnezeu. Poate a fost un necaz mare, o calamitate care ne-a atras inima spre Dumnezeu; şi cu ea a venit simţământul că trebuie să ducem la El necazul nostru. Împreună cu acea dorinţă a venit probabil gândul: “Dumnezeu nu mă va auzi”. Aceasta este o concluzie foarte potrivită, fiindcă nu există altă cale de apropiere de Dumnezeu decât prin Răscumpărătorul, care a zis: “Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa”.

Întocmai cum sutaşul roman Cornelius a avut nevoie de instrucţiuni cum să se apropie de Dumnezeu, tot aşa sufletul care caută ajutor divin are nevoie de instrucţiuni. Noi credem într-adevăr că mii şi mii au fost îndepărtaţi de Dumnezeu din cauza interpretărilor greşite date de crezuri caracterului Său drept. Când oamenii vor începe să-şi dea seama că Dumnezeu este iubitor, drept, îndurător, ei se vor întoarce spre El. Găsim că acum unii sunt atraşi spre Dumnezeu prin Fotodrama CreaŢiei. Recent am auzit despre un avocat care simţea că şi-a pierdut cu totul sprijinul în Dumnezeu, dar ca rezultat al vizionării Fotodramei, s-a apropiat de Dumnezeu şi s-a consacrat.

Acesta, credem noi, este modul în care suntem atraşi spre Tatăl, a cărui influenţă este legată de tot ce este frumos, armonios în natură. Numai când avem dorinţa să ne întoarcem la Dumnezeu suntem gata să fim îndrumaţi de marele Avocat; deoarece, când mergem la Avocat, El spune foarte clar: “Nu te pot primi decât cu o condiţie”. Acea condiţie, ne spune El, este să ne luăm crucea şi să-L urmăm (Mat. 16:24). Prin urmare, n-ar fi înţelept să-i spunem nimănui despre calea îngustă decât dacă acesta a avut o atragere spre Dumnezeu.

Vedem deci o distincţie foarte clară între atragerea Tatălui — acea atragere care continuă peste tot — şi ceea ce în Scripturi se numeşte Spiritul lui Dumnezeu. Acel Spirit este dat numai fiilor lui Dumnezeu. “Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Spiritul pune stăpânire pe ei conducându-i în diferite moduri — uneori punându-le în mână proprietate, uneori luând-o de la ei, uneori permiţând să vină boală peste ei. Experienţele acestor fii ai lui Dumnezeu le permit să crească în har, în cunoştinţă şi iubire, şi astfel să fie potriviţi şi pregătiţi pentru poziţii pe planul spiritual.

Spiritul turnat peste toată omenirea

În timpul Veacului Milenar lucrurile vor fi cumva diferite de cum sunt acum. Cristos va avea reprezentanţi în faza pământească a Împărăţiei şi Cuvântul lui Dumnezeu va merge prin ei la oameni. Toţi aceia care atunci vor fi atraşi spre Dumnezeu vor fi privilegiaţi să vină în relaţie cu El prin consacrare. Ei vor primi atunci Spiritul lui Dumnezeu în sensul binecuvântării, dar nu în sensul conceperii, cum îl primeşte Biserica acum.

Vrednicii din Vechime vor fi reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei Mesianice. Însă Cristosul va fi marele Învăţător în glorie, de la care va veni toată instruirea prin aceşti reprezentanţi pământeşti. Când oamenii vor începe să primească cunoştinţa adevărată, reală despre caracterul glorios al lui Dumnezeu, ei vor începe să vadă ce inferiori sunt. Atunci vor fi în stare să primească învăţătura.

Nimeni însă nu va fi obligat să primească învăţătura; dar oricine va fi în dezacord cu Împărăţia, asupra lui se vor pune restricţii. Profetul Zaharia vorbind despre afacerile pământeşti în Împărăţie spune: “Dacă unele din familiile pământului nu se vor sui la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele” (Zah. 14:17). Dacă interpretăm cuvântul ploaie simbolic, înţelegem că ideea este că asupra acelor popoare nu va fi Binecuvântare Divină — dacă n-ar fi ploaie, n-ar fi roade. Dar ploaia, binecuvântarea, ar fi peste cei în armonie cu Domnul.

Când oamenii vor veni în armonie cu Dumnezeu, ei îşi vor consacra viaţa şi corpul în serviciul Lui. Atunci vor începe să primească binecuvântările în mintea şi corpul lor; şi în acest sens al cuvântului vor primi mai mult din Spiritul Domnului — Spiritul minţii Sale. Astfel prin Adevărul Său şi prin judecăţile divine din timpul acela, Domnul “va turna Duhul Său peste orice făptură” (Ioel 2:28). În măsura în care vor primi Spiritul Său, vor veni în atitudinea de fii.

Dar chiar şi atunci, ei nu vor fi fii în sensul deplin al termenului. Am putea spune că Biserica nu sunt fii în sensul deplin al cuvântului, ci noi vom fi fii într-adevăr când vom avea schimbarea învierii. Tot aşa în Veacul Milenar, pe măsură ce oamenii vor veni în armonie cu Împărăţia Mesianică aranjată divin, se vor apropia tot mai mult de standardul de fii. Până la sfârşitul Veacului Milenar vor fi atins acea stare sau mentalitate pe care a avut-o Adam când a fost perfect. Toată această binecuvântare o vor primi prin Cristos şi prin Biserica asociată cu El.

Lucrarea Spiritului în Biserică

Pentru că Domnul nostru va da omenirii viaţă veşnică, El este numit “Părintele veşniciei”, Tatăl care dă viaţă veşnică (Isa. 9:6). Toţi cei doritori şi ascultători vor deveni copiii Săi în timpul Mileniului. Apoi, la încheierea Împărăţiei Mesianice, copiii lui Cristos vor fi prezentaţi, cum s-ar zice, Marelui lor Tată. Deoarece vor fi fiii lui Cristos, care este Fiul lui Dumnezeu, Tatăl ceresc va fi Marele lor Tată. Atunci toată lumea va fi venit înapoi în armonie cu Dumnezeu ca fii ai lui Cristos.

În acest Veac Evanghelic însă Dumnezeu nu lucrează cu lumea. Orice frumuseţe naturală care există în lume este rezultatul lucrării Puterii lui Dumnezeu într-un mod general. Textul nostru nu se referă la această lucrare a Puterii sau Spiritului lui Dumnezeu, ci la influenţa Sa asupra inimii oamenilor. În scrierile Noului Testament se face referire la cei care au devenit poporul Său făcând o deplină consacrare de sine şi apoi fiind concepuţi de Spirit sfânt ca Noi Creaţii în Cristos (2 Cor. 5:17). Toţi aceştia sunt primitorii grijii divine speciale.

Scripturile vorbesc despre Spiritul Adevărului, Spiritul Tatălui, Spiritul lui Cristos. Toţi aceştia sunt termeni sinonimi, care reprezintă influenţa divină exercitată asupra poporului lui Dumnezeu. După ce am fost concepuţi de Spirit, trebuie să ne amintim că, aşa cum sugerează apostolul, trebuie să fim perfecţionaţi. Trebuie să avem o anumită dezvoltare. Progresăm până când în final ne naştem la Întâia Înviere. Atunci va fi atinsă perfecţiunea, nu înainte. Între timp, pentru a fi pregătiţi pentru acea înviere, trebuie să aibă loc o anumită dezvoltare.

Pregătirea pentru stările spirituale

În contextul nostru, apostolul ne spune cum putem ajunge la această stare a vieţii, cum să ne pregătim pentru naşterea din Spirit la timpul cuvenit. El spune că o astfel de dezvoltare se va obţine prin Spiritul sau Puterea lui Dumnezeu. Acest Spirit operează în diferite feluri. De exemplu, Mesajul lui Dumnezeu se aplică la Biserică. Prin urmare, cu cât înţelegem mai bine Planul lui Dumnezeu, cu atât va fi mai mare Puterea din inimile noastre; şi cu cât consacrarea noastră voinţei divine va fi mai adâncă, cu atât vom avea mai multă compătimire şi cu atât va fi mai mare dorinţa noastră să facem buna plăcere divină.

Schimbarea care se petrece în inimile noastre nu este nici prin oameni nici de la oameni. Dumnezeu a început această lucrare în noi. De aceea trebuie să privim spre El pentru a completa lucrarea pe care a început-o în inimile noastre prin Mesajul pe care ni l-a dat. Aşa că mergem la El în rugăciune şi studiem Cuvântul Său, ca să cunoaştem sensul acelui Cuvânt şi astfel să fim ajutaţi să-i dăm expresie în vieţile noastre. Întocmai cum ne trebuie hrană pentru a ne întări corpurile muritoare, tot aşa trebuie să avem şi hrană spirituală pentru a întări Noua Creatură. Dumnezeu ne-a dat această hrană spirituală din abundenţă, pentru a obţine putere spirituală să-I înţelegem voinţa mai bine decât înainte.

Această acţiune a lui Dumnezeu prin Spiritul sfânt este o lucrare treptată. Atât de înceţoşaţi suntem de erorile crezurilor noastre anterioare, încât nu suntem pregătiţi să vedem la prima privire lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. De aceea avem nevoie să studiem, să ne întâlnim cu cei de aceeaşi credinţă preţioasă. Astfel suntem ajutaţi să vedem lucrurile adânci.

Voia lui Dumnezeu în privinţa noastră

Ajungând să înţelegem chestiunea mai clar, gândul nostru asupra subiectului se schimbă treptat. La început când am venit la Dumnezeu, am gândit că voia lui Dumnezeu în privinţa noastră a fost să ne bucurăm, să trăim bine, să avem o viaţă morală şi să ne îngrijim corpul; că din moment ce suntem poporul lui Dumnezeu trebuie să avem abundenţă şi că aceia care nu pot trăi în armonie cu Dumnezeu vor fi distruşi. Acesta ar fi gândul omului natural. Apostolul spune că omul natural nu poate vedea lucrurile Spiritului lui Dumnezeu, fiindcă ele se înţeleg spiritual. Dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra cu noi.

Curând începem să înţelegem că Tatăl nostru ceresc ne pregăteşte pentru lucrurile spirituale, arătându-ne cum să distrugem starea pământească şi cum va fi dusă la capăt aceasta. Acesta este un gând nou pentru noi; şi ne întrebăm: Vrea Dumnezeu să dau la moarte, să omor, să distrug starea pământească? Nu trebuie să caut să-mi cultiv talentele şi să trăiesc o viaţă naturală?

Omul natural spune: Urmăreşte lucrurile naturale; fă cum îţi place atâta vreme cât nu te amesteci în drepturile altora. Dar Noua Creatură nu trebuie să dea atenţie înclinaţiilor naturale ale cărnii. Noi I-am cerut Domnului să ne transforme, să ne înnoiască mintea şi în cele din urmă să ne dea ceea ce ne-a promis. De aceea noi nu aparţinem deloc lumii şi cursul nostru trebuie să fie cel marcat în Scripturi.

Lucrarea Noii Creaturi

Textul nostru nu vrea să spună că noi trebuie să ne omorâm corpul în felul în care cred unii. Potrivit istoriei, în trecut au fost unele suflete serioase care şi-au biciuit trupul până şi-au produs dureri mari şi apoi au purtat haină de păr etc. Uneori aceste torturi trupeşti au fost duse atât de departe încât pielea era acoperită de răni. Alţii au întreprins omorârea trupului prin aceea că s-au întins jos ca alţii să calce peste ei etc. Noi nu ne putem îndoi că cei care fac aceste lucruri trebuie să aibă un motiv să le facă şi nu putem gândi că este un motiv rău; totuşi, credem că acei care fac astfel de lucruri au o concepţie greşită despre înţelesul textului nostru.

Prin expresia “faceţi să moară faptele trupului”, Scripturile vreau să spună că poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi omoare în ei toate practicile naturale care nu sunt în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu. Noi toţi suntem născuţi păcătoşi, spune Biblia, şi de aceea nu trebuie să urmăm înclinaţia naturii noastre decăzute. Noi trebuie să avem Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul sfânt, care ne va conduce pe calea pe care trebuie să mergem. Trebuie să omorâm fiecare înclinaţie a corpului care nu este susţinută de mintea cea nouă.

Există anumite însuşiri ale corpului muritor care trebuie distruse şi de aceea trebuie luptat împotriva lor întotdeauna. Apoi există alte însuşiri care trebuie folosite în serviciul dreptăţii. Odată am fost sub păcat; dar acum avem minte nouă. De aceea trebuie să tratăm creatura veche ca pe un vas de pământ. Sub îndrumarea Spiritului sfânt trebuie să ştim cum să facem aceasta. Primul pas al acestui proces este să socotim mort corpul nostru. Socotindu-l mort faţă de păcat şi faţă de orice este de natură pământească, trebuie apoi să-l socotim viu în sensul trezirii, însufleţirii tuturor tendinţelor, însuşirilor care pot fi aduse în serviciul lui Dumnezeu. Acesta este al doilea pas.

Bătălia zilnică a celor concepuţi de Spirit

După ce am fost concepuţi de Spirit suntem Creaţii Noi. Suntem liberi de corpul nostru în fiecare sens al cuvântului. Oricare părţi din natura umană pe care le găsim în opoziţie cu Dumnezeu şi cu voinţa Sa, trebuie să le omorâm imediat ce le descoperim. Acest proces este o războire continuă, luptă împotriva naturii vechi. Apostolul îl numeşte în mod clar război între trupul omenesc şi Spirit. Dar în timp ce ne războim împotriva anumitor elemente care sunt legal moarte, aflăm că trupul omenesc nu este mort în realitate. Dar dacă trăim potrivit Spiritului şi nu potrivit cărnii, Dumnezeu nu va recunoaşte carnea, nici noi n-o vom recunoaşte. Noi vom recunoaşte numai Noua Creatură.

Bătălia este zilnică. Toate membrele noastre trebuie aduse în armonie cu Dumnezeu şi cu voinţa Sa. Noi trebuie să ne străduim să vedem totul din punctul de vedere divin. Ideea nu este că vom desăvârşi vreodată aceste corpuri muritoare, ci că în timp ce trăim pe pământ şi avem de-a face cu aceste corpuri, datoria şi privilegiul nostru este să determinăm corpul să facă voinţa Noii Creaturi.

Corpurile noastre au fost roabe ale Păcatului. Acuma noi spunem: “Am dreptul să stăpânesc acest corp. Sunt o Creatură Nouă, dar acesta este corpul meu. Îmi voi creşte puterea peste acest corp şi-l voi folosi tot mai mult în serviciul Domnului. N-am intenţia să fac lucruri nechibzuite — să sar de pe un acoperiş ca să văd dacă corpul îmi va rămâne viu; dar sub îndrumarea Spiritului sfânt trebuie să scot din el cât pot de mult, în serviciul noului Învăţător”.

Toate acestea sunt necesare pentru dezvoltarea noastră în caracter. Dumnezeu a chemat Biserica la glorie, onoare, nemurire şi comoştenire cu Cristos. Dacă nu ne dovedim biruitori, nu vom fi niciodată gata pentru o înălţare atât de mare. Această poziţie înălţată nu va fi dată nici unui muritor numai fiindcă zice că doreşte să fie ceva diferit de ceea ce este. Dimpotrivă, noi trebuie să lucrăm la mântuirea noastră cu frică şi cutremur. Cei care declară consacrare deplină lui Dumnezeu trebuie să demonstreze aceasta prin aceea că vor îndepărta tot ce este contrar voinţei divine. Pe măsură ce vor căuta să-şi edifice caracterul, ei se vor “întări în Domnul şi în puterea tăriei Lui”. Cei care vor urma acest curs până la capăt sunt clasa pe care El o caută şi numai aceia se vor dovedi vrednici de locul care li se va da celor “mai mult decât biruitori”.

Bucuroşi în necaz

Lumea va avea o mie de ani când îşi va aduce corpurile în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Treptat omenirea va ajunge la poziţia în care va fi cu totul loială Domnului. Inima de piatră va fi îndepărtată. Celor care prin ascultare vor ajunge la această stare Dumnezeu va binevoi să le dea viaţă veşnică.

Dar în privinţa Bisericii este diferit. În acest Veac Evanghelic Domnul alege şi îndrumă pe aceia care din proprie voinţă doresc să-şi dea viaţa în serviciul Său. Ei Îl iubesc şi El binevoieşte să-i numească sfinţii Săi. Nimic ce este bun nu va fi reţinut de la această clasă. Ochi n-a văzut, ureche n-a auzit ce are Dumnezeu în păstrare pentru cei care-L iubesc — cei care prin consacrare au fost concepuţi de Spiritul sfânt şi care merg înainte din har în har, trăind nu după trup, ci după Spirit. Pentru această clasă Dumnezeu a pregătit chiar cele mai bune lucruri ale Sale.

Acestei clase Scripturile îi spun că “prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.” Unii ar putea spune că acestora le este greu. Dar toţi creştinii pot fi de acord că este posibil să ajungem la acel grad de dezvoltare unde ne putem bucura în toate aceste experienţe în care carnea este omorâtă. Aceasta nu se întâmplă fiindcă noi suntem atât de deosebiţi de alţi oameni încât nouă ne place ce lor nu le place, ci fiindcă noi vedem un motiv pentru care este permisă această strâmtorare. Noi ştim că acesta este planul lui Dumnezeu pentru noi; şi prin aceste dovezi de omorâre a voinţei cărnii, a lucrurilor cărnii, vedem că creştem în favoarea Tatălui nostru ceresc.

În inimile acestora domneşte pacea lui Dumnezeu. Ei ştiu că toate afacerile lor sunt sub supraveghere divină. Lumea îşi are necazurile, temerile şi presimţirile ei negre. Dar cei care şi-au pus încrederea în Domnul au o pace pe care lumea n-o poate nici da nici lua. Dar noi nu-i putem explica aceasta lumii; căci ea nu poate înţelege.

R — 5582 / decembrie 1914

“… să vă umpleţi de cunoaşterea deplină a voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi de pricepere duhovnicească, ca să umblaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând rod în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoaşterea lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă îngăduinţă, cu bucurie.” Colos. 1:9-11