“Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor înerodnic sau vătămătorş pe care-l vor fi rostit.” Matei 12:36.

Domnul nostru se adresa unora dintre cărturarii şi fariseii care încercau “să-L prindă prin cuvintele Lui” — să profite de chestiunile tehnice ale limbii. În străduinţa lor de a I se opune, acei cărturari şi farisei făceau tot ce puteau pentru a-L pune în încurcătură sau a-L învinge în raţionamentele Lui, chiar mergând până la a folosi argumente pe care ei de fapt nu le credeau. Aceasta este o procedură foarte periculoasă. Indiferent cât de dreaptă credem că este cauza noastră luată în ansamblul ei, nu trebuie să recurgem la o folosire greşită a limbii pentru a susţine ceea ce credem noi că este Adevărul.

Poate că acei farisei au spus printre ei: “Trebuie să folosim argumente puternice pentru a rezista în faţa acelui Nazarinean. El foloseşte un limbaj puternic. Trebuie să ne susţinem partea noastră din controversă şi să nu ne arătăm înfricoşaţi”. Dar această poziţie nu le-a justificat conduita. Deoarece Dreptatea este temelia Tronului lui Dumnezeu, orice încercare de a profita de altul în vreun fel va aduce în mod sigur pedeapsă.

Din comentariile Domnului nostru în diferite împrejurări asupra subiectului limbii, ne dăm seama că în zilele Sale trebuie să fi predominat o stare foarte greşită printre cei cu care El a venit în contact. Cărturarii şi fariseii I-au atribuit

o putere rea şi au declarat că era unealta lui Satan — că Satan vorbea prin El etc. La început Domnul nostru le-a spus într-un mod general că se înşelau pe ei înşişi. Mai târziu i-a mustrat aspru şi le-a arătat falsitatea argumentelor lor. În legătură cu textul nostru a declarat că ei vor fi condamnaţi prin cuvintele lor — vor fi trataţi, corectaţi în dreptate şi aduşi la adevărata reformare, ori altfel vor muri în Moartea a Doua.

Puterea limbii

Fiinţele umane sunt singurele creaturi pământeşti care pot vorbi — oral sau în scris sau în alt mod. Poporul lui Dumnezeu îşi dă seama din ce în ce mai mult de înţelepciunea afirmaţiei apostolului Iacov, că deşi limba este un mădular mic, totuşi este cel mai periculos dintre toate pentru că are cea mai largă influenţă. Dacă cineva nu greşeşte în vorbire este un om perfect (Iacov 3:2). Noi nu putem evalua posibilele rezultate ale cuvintelor noastre. Această influenţă poate ajunge chiar până la marginile Pământului. De aceea trebuie să analizăm cu grijă ce putem spune, pentru a constata dacă cuvintele noastre vor glorifica pe Dumnezeu sau Îl vor dezonora — dacă ele vor stârni gânduri şi impulsuri bune în minţile altora, sau dacă vor stârni ceea ce este rău.

În Înţelepciunea Sa, Dumnezeu a văzut potrivit să ne creeze astfel încât conduita noastră de astăzi are mult de-a face cu caracterul nostru de mâine. Astfel că noi fie construim, fie distrugem caracterul în mod continuu. Ar fi bine ca toţi să ştie acest lucru. Nu numai oamenii din lume, ci şi creştinii ar trebui să înţeleagă acest principiu; pentru că creştinii sunt acum în încercare pentru glorie, onoare şi nemurire. Prin urmare, neglijând să-şi cântărească atent cuvintele, ei ar putea pierde marele premiu pentru care se străduiesc.

Ziua de judecată

Domnul nostru a accentuat faptul că de fiecare cuvânt nefolositor — de orice exprimare nefolositoare — trebuie să se dea socoteală într-o zi a socotelii. După cum înţelegem noi, Scripturile învaţă că pentru Biserică această zi a socotelii este acest Veac Evanghelic. În fiecare zi trebuie să mergem la Tatăl nostru ceresc şi să spunem: “Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”. Nu numai că zilnic trebuie să dăm socoteală, dar şi la sfârşitul cursului nostru va avea loc un bilanţ general. Prin aceasta nu înţelegem că la sfârşitul alergării noastre vom fi chemaţi şi interogaţi pentru fiecare cuvânt al experienţei noastre, ci fiecare dintre noi care vine în contact cu Adevărul, fie zideşte caracterul, fie îl dărâmă, şi la sfârşitul probării sale caracterul său îi va hotărî răsplata. După cum un elev învaţă zilnic lecţiile şi se pregăteşte pentru examenele finale de la sfârşitul anului, când are loc o verificare generală a cunoştinţelor lui, tot aşa este şi cu elevii din Şcoala lui Cristos. Învăţătorul nostru se ocupă de noi în fiecare zi; dar la sfârşitul cursului nostru va avea loc un bilanţ.

Fără îndoială că în fiecare dintre noi se află unele lucruri dezaprobate de Domnul; căci toţi avem comoara Minţii Noi în vase de lut şi de aceea nu putem face cum am vrea. Dar ne-am angajat să servim Domnului şi să fim loiali în a face voia Sa. De aceea El Se ocupă de noi acum. Făcând aşa, El ne avertizează că limba este un mădular foarte important al trupului nostru şi că trebuie să fim atenţi cum o folosim; căci aceasta va avea legătură cu decizia finală de la sfârşitul acestui Veac Evanghelic, când vor fi prezentate rezultatele. Atunci se va hotărî dacă suntem vrednici de cea mai mare onoare — comoştenire cu Mântuitorul nostru — sau dacă vom fi servitorii acelei clase, sau dacă vom fi nevrednici de viaţă pe oricare plan de existenţă.

Cum socoteşte Domnul nostru calomnia

Dar pentru noi există de asemenea o socoteală acum. Domnul nostru spune că limba este un mădular atât de important încât reprezintă inimile noastre mai exact decât orice altceva. Mâna ar putea face o faptă bună, totuşi inima ar putea fi foarte diferită de mână. De fapt, mâna ar putea să nu exprime deloc sentimentul adevărat al inimii. Dar limba în mod sigur va exprima ceea ce este de fapt în inimă. De aceea, prin cuvintele noastre fie zidim zilnic, fie dărâmăm caracterul.

Există un spirit care aruncă afară cuvinte aspre. Din punctul de vedere al Domnului, aceasta este OMOR. Astfel la sfârşitul Veacului Iudeu cărturarii şi fariseii L-au criticat şi L-au defăimat pe Domnul nostru. Deşi din cunoştinţa Legii ştiau că sunt răspunzători de acţiunile lor, totuşi ei n-au apreciat faptul că vor fi judecaţi după cuvintele lor.

Aşa va fi în Ziua Judecăţii lumii — Mileniul. Omenirea va fi răspunzătoare pentru lucrarea limbii ei. Dar ea va avea o ocazie mai favorabilă atunci decât dacă ar fi judecată acum; atunci vor fi în acţiune forţe care îi vor face o judecată mai promptă; şi de aceea îşi va învăţa lecţiile repede. Oamenii vor fi răspunzători de cuvintele lor. Cei care “n-au ştiut-o îvoia stăpânului — n. e.ş … vor fi bătuţi cu puţine” lovituri; dar cei care “au ştiut îvoia stăpânului — n. e.ş şi nu s-au pregătit deloc” după cunoştinţa lor “vor fi bătuţi cu multe lovituri”.

Frâie speciale pentru limbă

Sub presiunea unei ispite neaşteptate, poporul Domnului, care este acum sub judecată, ar putea spune din impuls ceea ce nu place Învăţătorului. Dar noi trebuie să învăţăm să nu vorbim fără chibzuială; trebuie să învăţăm să ne cântărim cuvintele. Deoarece suntem servitori ai lui Dumnezeu, întotdeauna trebuie să fim atenţi la căile noastre, pentru a putea face cel mai bun serviciu posibil. Trebuie nu numai să avem o bunăvoinţă de a face ce este drept; trebuie să încercăm să ne înfrânăm limba. Orice angajamente sau hotărâri sau reţineri pe care am căuta să le punem asupra limbii noastre ar putea fi considerate ca frâie, prin care suntem determinaţi să ne aducem într-o supunere deplină faţă de voinţa lui Dumnezeu.

Atâta vreme cât Satan şi oştirea lui de demoni sunt în libertate, poporul Domnului va face bine să fie atent la căile lui, ca să nu păcătuiască cu limba. Satan şi îngerii lui încearcă să corupă pe acei care s-au predat Domnului şi să-i prindă în cuvintele lor. Astfel că atâta timp cât suntem în prezenţa lor trebuie să fim în mod special în gardă, ca să nu ne prindă în capcană. După cum spune psalmistul: “îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea”.

O lecţie importantă pentru toţi

Deşi Domnul nostru a declarat că oamenii vor trebui să dea socoteală pentru fiecare cuvânt vătămător, totuşi El S-a referit la gândurile din spatele cuvintelor. Atitudinea inimii a fost cea care L-a întristat. El ştia că atitudinea inimii arătată de cărturari şi de farisei le va dăuna.

Printre poporul Domnului nu este nimic mai important decât să înveţe să fie foarte drepţi. Deşi este corect să fii iubitor, bun, generos, totuşi dreptatea este însăşi temelia caracterului. Orice iubire şi bunătate nebazate pe dreptate nu sunt nici satisfăcătoare, nici plăcute Domnului. În procedurile cu alţii, un copil al lui Dumnezeu nu va gândi, ce mă vor lăsa semenii mei să iau de la ei, ci, care sunt drepturile altora şi ce ar dori Tatăl meu ceresc să fac?

Este foarte natural pentru cineva să-şi recunoască drepturile sale în orice chestiune, dar natura decăzută nu observă atât de repede drepturile altora. De aceea, una din cele mai importante lecţii de învăţat pentru poporul Domnului este să le facă altora aşa cum ar vrea să le facă alţii lor — simpla dreptate.

Ne temem că mulţi din poporul drag al Domnului nu şi-au dat seama pe deplin că ascultarea de regulile care guvernează Noua Natură înseamnă în mod absolut “Regula de Aur” din partea lor faţă de toţi ceilalţi. Ei nu trebuie să facă altora ceea ce n-ar vrea să le facă alţii lor. Datoria Noii Creaturi este să aducă trupul în aşa supunere încât dreptatea să conducă în fiecare faptă şi cuvânt, şi pe cât este posibil în fiecare gând. Trebuie să fii drept în gânduri înainte de a fi drept în purtare. Cel care judecă nedrept va acţiona nedrept în ciuda străduinţelor spre contrariu.

Comoara înmagazinată în inima noastră

Reflectând că Biserica stă înaintea Curţii de Judecată, sub examinarea personală a Domnului nostru, şi că în evaluarea Sa cuvintele noastre sunt un criteriu de judecată, niciodată nu putem cântări destul de atent principiile în baza cărora va lua El decizia. Cuvintele Domnului nostru, consemnate în Matei 12:34-36, arată că atât inima cât şi gura sunt sub examinare specială. Ce necesară este deci o stare corectă a inimii, pentru ca aceste cuvinte ale gurii noastre să poată fi plăcute Domnului şi Răscumpărătorului nostru!

În declaraţia Domnului nostru, inima este reprezentanta caracterului şi gura este indicatorul acelui caracter. Cuvântul inimă este folosit uneori în Scriptură cu sensul exact al cuvântului minte. Din prisosul minţii vorbeşte gura. Un om bun scoate lucruri bune din vistieria minţii sale. Dar toată omenirea este păcătoasă din natură; de aceea, prin natură toţi sunt răi într-o anumită măsură. Dumnezeu nu aprobă pe nimeni care este sub sentinţa morţii. Cu toate acestea, în rasa condamnată a lui Adam există unii care sunt relativ buni — aceia care, în ciuda imperfecţiunilor în care s-au născut, a neajunsurilor naturii lor decăzute, doresc să fie în armonie cu Cel care este atotbun.

Nu găsim nimic în Scriptură care să susţină doctrina depravării totale — să implice că nu există nimic bun în omenire. Chiar dacă nici unul nu este perfect, cu toate acestea, există unii care au cel puţin o voinţă bună, intenţii bune. Astfel de caractere superioare ale veacurilor trecute sunt reprezentate prin Vrednicii din Vechime — Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, profeţii lui Israel etc., care au demonstrat pe deplin ascultarea lor faţă de Dumnezeu şi loialitatea faţă de principiile dreptăţii.

Clasa aprobată de Dumnezeu

În timpul acestui Veac Evanghelic de asemenea există unii care sunt buni. Printre ţările păgâne, precum şi printre cele creştine, există unii care sunt bine-intenţionaţi, care nu sunt răutăcioşi, care nu se străduiesc să facă rău, ci se străduiesc să facă bine. Totuşi, pentru ca cineva să aibă aprobarea divină în acest veac, trebuie să fie dintre aceia care vin la Tatăl prin Isus, deoarece nimeni altcineva nu este acceptat de Dumnezeu. Tatăl nu va primi pe nimeni a cărui inimă nu este sinceră, care nu are intenţii bune, care nu arată loialitate faţă de El şi de principiile dreptăţii.

De aceea, toţi aceia despre care avem motiv să credem că sunt acceptaţi de Dumnezeu, concepuţi de Spiritul sfânt, nu mai trebuie socotiţi “copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”, ci din Casa Credinţei. În ciuda slăbiciunilor cărnii, ei sunt buni la inimă; altfel Dumnezeu nu i-ar accepta. La aceştia există un conflict constant între Voinţa Nouă şi dorinţele cărnii. Când ajungem să analizăm pe cei care sunt buni la inimă, aflăm că toţi au corpuri imperfecte — unii mai mult decât alţii. Să renunţăm la lupta pentru premiu din cauză că nu putem face perfect? Nu! Domnul ne asigură că El Se uită la inimă, nu la carne; că El a făcut un aranjament foarte îndurător prin Domnul nostru Isus, prin care imperfecţiunile sunt curăţite. “Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat.” De aceea, toţi copiii Lui pot veni curajos la Tronul Harului Ceresc, ca să obţină milă şi ajutor în orice timp de nevoie.

Aşchii sau mere — care dintre ele

Lucrurile bune scoase din comoara inimii unui om bun vor fi acele lucruri pe care el le-a înmagazinat din când în când. După cum spune psalmistul despre omul evlavios: “Îşi găseşte plăcerea în Legea DOMNULUI şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui”. Şi despre sine declară: “O iau înaintea îanticipezş străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să cuget la cuvântul Tău”, la Lege, la precepte — la spiritul, la scopul acelei Legi, nu numai la forma exterioară. Aşa trebuie să medităm asupra spiritului Legii lui Dumnezeu. Sentimentul inimii noastre trebuie să fie dorinţa de a primi Mintea Divină cât se poate de amănunţit asupra fiecărui subiect. Toţi care sunt dornici să fie în armonie cu Dumnezeu şi să obţină asemănarea caracterului Său se vor gândi la lucrurile care sunt bune, curate, sfinte. Psalmul 1:2; 119:148; Filipeni 4:8.

Când cineva se gândeşte la lucrurile care sunt bune, în minte i se înmagazinează ceea ce este bun. Oriunde se află o gură dispusă să vorbească lucruri rele, există o dispoziţie rea — o minte în care s-a înmagazinat răul. Ceea ce şi-a înmagazinat cineva în minte va fi lucrul cel mai important şi despre acesta va vorbi în mod sigur. O comoară rea se va arăta, în ciuda tuturor străduinţelor de a o ascunde; şi în mod asemănător se va arăta şi o comoară bună, pentru că mintea poate reţine numai o anumită cantitate. Luca 6:45.

Un tată şi-a văzut fiul citind un roman. El ştia că fiul său avea obiceiul de a citi pe această linie. Chemându-l pe băiat, a spus: “Ioan, vreau să goleşti merele din coşul acela, iar apoi să duci coşul în magazie şi să-l umpli cu aşchii”. Fiul a făcut cum a fost îndrumat. Când s-a întors, tatăl i-a spus: “Acum pune în el merele”. Fiul a răspuns că nu poate face aceasta, pentru că nu era loc destul în coş şi pentru aşchii şi pentru mere. Apoi tatăl a spus: “Tocmai aceasta eşti tu pe cale să faci cu mintea ta. Îţi umpli mintea cu aşchii; şi când vei încerca să pui mere în ea nu va mai fi loc”. Aşa este cu noi toţi. Dacă ne umplem mintea cu glume, cu vorbe nechibzuite etc., nu vom fi în stare s-o umplem cu lucrurile Spiritului sfânt. Efeseni 5:1-7.

Mulţi din poporul Domnului află că, deşi inima lor este bună, există în carnea lor o tendinţă spre anumite lucruri care nu sunt bune. Astfel există o luptă continuă între carne şi spirit, acea comoară înmagazinată va fi aşchii sau mere, ca să zicem aşa. Fiecare nouă creatură trebuie să decidă cu care din ele îşi va umplea mintea — ce fel de societate va alege, unde va merge, ce va citi, sub ce fel de influenţe va intra, la ce fel de influenţe se va împotrivi etc. Dacă în trecut a adunat într-o oarecare măsură lucruri rele, acum trebuie să se scape de ele. Dacă şi-a umplut mintea cu glume şi frivolităţi, lucruri nepotrivite pentru copilul lui Dumnezeu, trebuie să caute să le îndepărteze.

Cum se construieşte caracterul

În fine, există o relaţie între strângerea unei comori bune în mintea noastră şi cea despre care a vorbit Domnul nostru când a zis: “strângeţi-vă comori în cer”. Când strângem comori în mintea şi în inima noastră, zidim caracterul. Oricine merge în casa unui om şi vede ce comori şi-a adunat, poate înţelege uşor direcţia în care este înclinată mintea acelui om. Preferinţele lui îi demonstrează caracterul. Aşa este cu noi toţi; lucrurile pe care le cultivăm sunt un indicator al caracterului nostru.

Când ajungem să dăm socoteala ca Noi Creaturi, caracterul va decide dacă vom fi socotiţi vrednici de a face parte din Turma Mică aleasă a Domnului. Numai cei care au strâns comoara unui caracter în asemănare cu cel al Domnului Isus Cristos, Modelul nostru, vor fi potriviţi pentru o moştenire în Împărăţia Cerului. Deci, destinul nostru etern se va decide după modul în care ne folosim acum mintea şi după gândurile pe care le strângem acum. Oricine cultivă gânduri bune va primi o binecuvântare, nu numai în viaţa prezentă, ci în tot viitorul.

Prima noastră preocupare deci, trebuie să fie pentru inimă

— ca afecţiunile şi dispoziţiile ei să fie complet sub controlul Harului Divin; ca acolo să fie întronat fiecare principiu al adevărului şi dreptăţii; ca dreptatea, mila, bunăvoinţa, blândeţea, stăpânirea de sine, credinţa, amabilitatea frăţească, iubirea, suprema reverenţă faţă de Dumnezeu şi faţă de Cristos, şi o iubire fierbinte pentru toate frumuseţile sfinţeniei, să fie ferm stabilite drept principii guvernatoare ale vieţii. Dacă aceste principii sunt stabilite în inimă, nu vom avea nici o dificultate în controlarea limbii; căci din comoara bună a inimii noastre gura va vorbi cuvinte de adevăr, cumpătare, înţelepciune şi har.

R — 5517 / august 1914

“Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.” Prov. 12:18

“Limba înţelepţilor dă preţ cunoştinţei, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. Limba dulce este un pom de viaţă, dar când este necinstită, ea zdrobeşte duhul.” Prov. 15:2, 4

“DOAMNE cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele sfinţeniei Tale? Cel care umblă în neprihănire, cel care face ceea ce este drept şi spune adevărul din inimă. Acela nu defăimează cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă insultă asupra aproapelui său.” Psalmul 15:1-3