de Carl Hagensick

Pacea este unul dintre bunurile cele mai de dorit.  Pacea este un bun evasiv, de aceea pacea este un bun rar de gasit.

Importanta pacii este accentuata din nou si din nou in paginile Bibliei.

Ultima mostenire lasata de Isus apostolilor se gaseste in Ioan 14:27 “Va las pacea, va dau pacea Mea…”  Ni se spune in Psalmi 34:14 “Departeaza-te de rau, si fa binele; cauta pacea, si alearga dupa ea!”

Cuvintele de inceput ale celor mai multe epistole sunt: “Har si pace voua”.

Pacea este deasemenea un salut in multe culturi astazi. Polonezii au “Pokuj”; romanii “Pace”; evreii “Shalom”; arabii spun “Salaam”.

Pastorul Russell a facut aranjamente pentru distribuirea unor insigne de metal cu cuvantul “PAX”, care inseamna pace in Latina, tuturor celor ce au participat la vizionarea Fotodramei si s-au hotarit sa devina copii ai pacii.

Importanta pacii nu poate fi subliniata indeajuns.  Dar ce este pacea?

In Vechiul Testament, cuvantul evreiesc pentru pace este Shalom.  Desi de cele mai multe ori este tradus pace, sunt si exceptii.  Unul dintre cele mai interesante folosiri ale acestui cuvant este in Deut. 27:6 “Din pietre intregi sa zidesti altarul Domnului, Dumnezeul tau.  Sa aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeul tau”.  In acest text, cuvantul Shalom este tradus ‘intregi’.  De aceea pacea se poate identifica cu conceptul de intregime.

Un sot si sotie au un argument care creaza o prapastie intre ei.  Deoarece divortul nu este o solutie, decat in cele mai extreme circumstante, acestia au doua optiuni – fie sa traiasca in vrajmasie, fie sa discute problema si sa ajunga la o intelegere.  Cea de-a doua este alegerea cea mai inteleapta, si cu cat mai repede, cu atat mai bine.  Ni se da un sfat bun in Efes. 4:26 “sa n-apuna soarele peste mania voastra”.

Copiii dintr-o familie, mai ales cand sunt mai mici, au deseori rivalitati care creaza o separare intre ei.  De obicei, pe masura ce cresc mai mari isi stabilizeaza diferentele si devin cei mai buni prieteni.  Sunt sigura ca ati observat la fel din experienta voastra; aceasta a fost foarte adevarat cu cele doua fiice ale mele.

Disputele de familie distrug pacea si armonia cauzand separari prin neintelegeri.  Membrii familiei vor continua sa fie nefericiti pana cand isi discuta diferentele ca sa ajunga la pace.

Astazi in toata lumea sunt natiuni in razboi datorita neputintei de a ajunge la pace pentru ca le lipseste dorinta de a asculta si a considera dorintele oponentilor lor.  Istoria a aratat ca razboiul nu aduce pace, ci dimpotriva mareste dusmania.

De aceea pacea este cel mai de dorit bun.  Dar pacea nu este pace cu orice pret.  Pacea e bazata pe principii.  Este adevarat ca adeseori pacea necesita compromisuri;  dar niciodata compromisuri de principii, ci mai degraba implica compromisuri de preferinte.  Oricum, aici avem o problema.  Principiile unuia sunt preferintele altuia.  Scopul pacii este unitatea, nu neaparat uniformitatea.  Fratele Russell pune problema astfel: “In cele esentiale, unitate, in cele ne-esentiale, iubire.”

Scopul facatorului de pace este sa ajunga la o intelegere cu privire la ce este un principiu si ce este o preferinta, ce este esential si ce nu este esential.

Trei reguli pe care le gasesc de ajutor in a determina ce este esential si ce nu este esential sunt (1) daca este un concept aratat in mod direct in Scriptura, sau este un concept bazat pe interpretarea mea a anumitor Scripturi; (2) daca imi afecteaza modul in care imi traiesc viata mea crestina si (3) daca imi afecteaza viziunea mea generala asupra Planului lui Dumnezeu.  Daca nu indeplineste aceste trei calificari, consider ca este un detaliu ne-esential.

Este o diferenta intre pace si calm.  A avut loc o data o intrecere intre artisti. Li s-a cerut sa picteze pacea.   Cel ce a obtinul locul doi a pictat o scena de liniste pastorala, cu un drum de tara serpuitor intre lanuri de grau ondulate de vant si un hambar proaspat vopsit in rosu si o casa mai la distanta.  Era o scena de calm suprem, dar a obtinut numai locul doi. 

Premiul intai a fost acordat unui artist care a pictat o cascada turbulenta, cu apa curgand rapid peste mormane de roci.  In varful cascadei, a pictat un copac mort cu o ramura spinoasa extinsa deasupra cascadei.  Pe ramura statea o pasare cantand nepasatoare.  Ea avea pace interioara.  Ramura putea sa se rupa, dar ea avea aripi.  Pacea poate sa existe in mijlocul turbulentei.

Acum cateva zile, cand eram la spital, ma gandeam la prietenie.  Am multi prieteni, dar numai sapte, foarte, foarte apropiati.  Toti acestia au un lucru in comun.  Deseori ei nu sunt de accord cu mine, dar avem respect si incredere reciproca.  Un prieten bun nu este unul care ne aproba intotdeauna.

Pana acum ne-am uitat la importanta pacii si la exemple de discordie si la nevoia de a face pace.

Acestea sunt numai ilustratii ale nevoii de a face pace si aceasta este tema noastra astazi.  Veti recunoaste titlul nostru “Ferice de Cei ce Fac Pace” ca fiind una dintre fericirile din Matei 5 – Cuvantarea de pe Munte.  Este ultima fericire de caracter.  Se gaseste in Mat. 5:9.

Fericirile nu sunt numai sugestii; sunt porunci.  Imi place sa ma gandesc la ele ca fiind cele zele porunci ale Noului Testament.  In contrast cu comenzile din Vechiul Testament, acestea nu sint formulate la negativ (sa nu…) ci la pozitiv, ca fiind lucruri pe care trebuie sa le facem pentru a ne dovedi credinciosi.

Fericirile nu sunt o lista de principii luate la intamplare.  Ele sunt aranjate intr-o anumita ordine pentru un anumit scop.  Gandeste-te la ele ca la niste trepte, fiecare se construieste pe cea dinaintea ei.  Putem sa numim fericirile “Trepte spre Glorie”.

Prima fericire este Ferice de cei saraci in spirit.  Tot progresul pe calea Crestina incepe cu realizarea propriei nostre nimicnicii.  Prima intrebare care ni se pune la botezul nostru este: recunosti ca esti un membru al rasei cazute, pacatoase.  Venim la Dumnezeu pentru ca recunoastem ca avem nevoie de El.

Marele tenor, Luciano Pavarotti, intr-un interviu cu Charlie Rose in 1994, a marturisit ca intotdeauna merge pe scena cu un sentiment de neputinta de a performa rolul ce i s-a incredintat.  A spus ca intotdeauna este pur si simplu speriat.  Si mie, oricand dau un discurs, imi tremura genunchii pana cand incep discursul, si apoi simt cum puterea lui Dumnezeu ma sprijineste.

Dupa cum fericirile sunt progresive, tot asa sunt si promisiunile legate de ele.  Promisiunea pentru cei saraci in duh este ca a lor este Imparatia cerurilor.  Saracia in spirit este prima cerinta pentru cei ce doresc sa intre in chemarea cereasca.

A doua fericire se cladeste pe prima.  Ferice de cei ce plang.  Acesta nu este un plans pentru altii, ci mai degraba un plans de pocaire pentru greselile noastre. A doua jumatate a primei intrebari care ni se pune la botez este: “Te caiesti de pacatele tale si ti-ai cerut iertare pentru ele”.  Promisiunea data acestora este ca ei vor fi mangaiati; mangaiati prin eliberarea de sub pacatele lor prin lepadarea lor asupra lui Christos.  A doua intrebare pusa la botez este “L-ai acceptat pe Christos ca Salvatorul tau personal”.

Construind in continuare, a treia fericire este Ferice de cei blanzi, cei ce se lasa invatati.  A treia cerinta pentru un Crestin este ca, recunoscandu-si propria sa nimicnicie, sa fie doritor a invata moduri mai bune de a-si trai viata.  Promisiunea pentru acest grup este ca ei vor mosteni pamantul.

Cei ce se lasa invatati, intra in scoala lui Christos pentru a invata cum sa devina un mediator, un facator de pace. Dar pentru a invata trebuie sa se lase invatati.  Daca fac asta cu succes vor deveni domnitori cu Christos in binecuvantarea intregii omeniri, si astfel ei mostenesc pamantul.

A patra fericire este Ferice de cei ce flamanzesc si inseteaza pentru dreptate.  Observati ca nu spune ferice de cei ce flamanzesc si inseteaza dupa adevar.  Cu toate ca adevarul este important, scopul nu este adevarul, ci dreptatea pe care adevarul o invata.

Deseori auzim despre diferenta dintre cunostinta, intelegere si intelepciune.  Cunostinta raspunde la intrebarea: Ce?  Intelegerea raspunde la intrebarea: De ce?  Intelepciunea raspunde la intrebarea: Si ce?  Inteleptul a spus, mai mult ca orice dobandeste intelepciune.  Pentru Crestin, intelepciunea este aplicarea cunostintei, adevarului, in producerea dreptatii.  Celor ce cauta dreptate li se promite ca vor fi satisfacuti.

A cincea fericire este Ferice de cei milostivi.  Este foarte uman ca atunci cand, cu mare dificultate obtinem progres in viata sa ne uitam inapoi cu dispret spre altii care nu au facut la fel.  Este essential pentru crestin sa priveasca pe cei mai putin dezvoltati cu multa mila.  Zicala veche e foarte adevarata; uitandu-ne la altii care au facut greseli, sa zicem: “numai prin harul lui Dumnezeu am ajuns si eu unde am ajuns.”

Deseori cei ce fac mai putin progres sunt orbi la greselile lor.  Dupa cum nu-l invinovatim pe un om orb pentru ca nu vede, ci mai degraba avem mila de el, tot asa ar trebui sa nu-i invinovatim pe cei ce sunt orbi la greselile lor, ci mai degraba, in mila, sa cautam sa-i ajutam.  Promisiunea pentru cei ce fac asa, este ca ei vor avea parte de mila.  Aceasta este ca si in rugaciunea Domnului cand zicem, “Iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam greselile altora.”.

Urmatoarea fericire este Ferice de cei cu inima curata.  Acum ne apropiem de varful scarii noastre.  Curatenia inimii noastre are de-a face cu motivele noastre.  Ne straduim sa fim drepti ca sa fim mai buni decat altii, sau sa ne laudam cu aceasta?  Sau ne straduim pentru ca asa trebuie sa facem?  Trebuie sa ne mentinem motivele curate pentru ca numai asa putem sa ne insusim aceasta promisiune ca-L vom vedea pe Dumnezeu.  Nu-l vom vedea niciodata pe Dumnezeu fara puritate in inima.  Iacov 3:17 spune “intelepciunea ce vine de sus este mai intai pura, apoi pacinica”.

Acum am ajuns la ceea ce este, in mod argumentabil, cea din urma fericire.  Ferice de cei impaciuitori.  Aceasta este piatra din varful piramidei caracterului nostru.  A face pace este considerat de Domnul nostru ca o realizare incoronatoare.  De ce?  Pentru ca este exact obiectul inscrierii noastre in scoala lui Christos.  Dorim sa fim mediatori.  Un mediator este un facator de pace a carui rol este sa aduca armonie intre Dumnezeu si om sau cum a spus fratele Russell “impacarea dintre Dumnezeu si om”.  A impaca inseamna a intregi, shalom, pace.

Un student care doreste sa devina un profesor trebuie sa treaca printr-un curs de pedagogie.  Un doctor trebuie sa-si faca rezidenta.  Cel ce vrea sa fie un mediator trebuie sa treaca printr-un curs de practica a medierii, a facerii de pace.

Pentru acestia promisiunea este cea mai inalta, ca vor fi numiti fii a lui Dumnezeu.  Nu numai ca-l vad pe Dumnezeu, ci sunt insusi fiii Lui.

In adevar, mai sunt doua promisiuni.  Dar acestea sunt diferite de cele precedente.  Primele sapte sunt lucruri pe care trebuie sa le facem, ultimele doua au de-a face cu lucruri ce ni se fac noua.  Acestea sunt experiente de foc care le cristalizeaza pe celelalte sapte elemente de character.  Prima se gaseste in Mat 5:10.  “Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii caci a lor este Imparatia Cerurilor”.  Motivul este ca intunericul uraste lumina si cei nedrepti se simt acuzati de faptele celor drepti.

Ultima fericire este similara “Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” Aceasta persecutie nu este pentru dreptate ci “din pricina mea”.  Acestea sunt persecutiile crestinului sacrificator care sunt parte din jertfa pentru pacat.

Iosif a fost un facator de pace, cand fiind convins de sinceritatea fratilor lui, nu a intretinut razbunare pentru ca l-au vandut in sclavie, ci i-a acceptat si i-a imbratisat ca fiind fratii lui.  El a vindecat dezbinarea dintre ei.  Familia lor a fost intregita din nou.  Shalom.

Imparatul David a fost un facator de pace cand, dupa moartea Imparatului Saul, a existat rivalitate intre casa lui Saul si sustinatorii lui David.  David nu a vrut sa aiba nimic de-a face cu asta, ci mai degraba l-a cautat pe Mefiboset, nepotul lui Saul, care a fost ascuns si protejat de cumnatul lui David, Machir, si l-a onorat in mod special dandu-i un loc la masa regala.  Astfel a inceput un proces de vindecare intre tribul lui Beniamin si tribul lui Iuda, amandoua declarandu-l pe David ca imparatul lor.  El a vindecat neintelegerea dintre cele doua triburi, si au devenit un intreg din nou.  Shalom.

Apostolul Pavel a fost un facator de pace.  La consiliul din Ierusalim, cand s-a decis ce se cere de la Neamuri pentru a fi acceptati ca crestini, s-a luat un vot unanim de a adopta trei cerinte: ferire de curvie, abtinere de la a minca dobitoace sugrumate, si sangele lor.  Totusi Pavel in 1 Cor. 10:18-33 argumenteaza ca nu e nimic rau in a manca orice mancare.  Pavel isi compromite preferintele lui in favoarea pacii.  El a cautat sa vindece prapastia ce se largea dintre apostoli.  A cautat sa-i faca intregi.  Shalom.

In timpuri mai recente, Abraham Lincoln a fost un facator de pace.  In 1850 cand alerga pentru pozitia de guvernator al statului Illinois, a aparut un articol in ziarul din Springfield care ataca vehement caracterul oponentului sau.  Rivalul lui a fost scos din fire de manios si fiind convins ca Lincoln sau sotia lui au aranjat publicarea articolului, l-a provocat pe Lincoln la un duel. Fiind cel provocat, Lincoln a avut de ales ce arme vrea sa foloseasca.  A ales o sabie lunga de armata.  Inaltimea lui Lincoln de 1,99 m si miinile lui lungi ii dadeau un avantaj decisiv asupra rivalului lui care avea 1,75 m.  Dorinta lui exprimata a fost sa-l dezarmeze pe rivalul lui incat nici unul dintre ei sa nu fie ranit.  Dandu-si seama de avantajul lui Lincoln, rivalul sau si-a retras provocarea in graba.  Asa ca s-au asezat jos si au vorbit.  Lincoln a cazut de acord ca desi nu el a fost responsabil de publicarea articolului, o sa scrie o scrisoare catre editor in care sa proclameze caracterul bun al oponentului sau.  Din ziua aceea pana la moartea lui Lincoln cei doi au devenit buni prieteni, desi din punct de vedere politic erau situati de parti opuse ale spectrului.

Ni se spune in Rom. 14:19 “Asadar, sa urmarim lucrurile care duc la pace.”  Care lucruri duc la pace?  Sunt mai multe.

Mai intai, rabdarea.  Avem nevoie de rabdare ca sa ne asiguram ca exista o problema inainte de a incerca sa o rezolvam.  Deseori asumam ca problema exista, si incercand sa o rezolvam, cauzam problema pe care am vrut sa o rezolvam.

Al doilea lucru, o ureche ascultatoare.  Prov. 18:13 spune “Cine raspunde fara sa fi ascultat, face o prostie si isi atrage rusinea.”  Pentru a rezolva probleme si a aduce pace e necesar sa ascultam ambele parti.  Intr-o astfel de ascultare, se cere atentie pentru a interpreta cuvintele in modul folosit de vorbitor si nu cum le intelegem noi.  Dale Carnegie, in cartea sa, ‘Cum sa faci prieteni si sa influentezi oameni’, sugereaza in mod intelept sa repetam argumentul celuilalt in cuvintele noastre ca sa vedem daca ii intelegem corect gandul.

Al treilea lucru are de-a face cu o voce linistita.  Argumentele au tendinta de a declansa emotiile.  Emotiile declansate au tendinta de a ridica volumul vocii, si astfel cauzeaza ca discutiile sa devina argumente si certuri.  Scopul facerii de pace este de a turna apa Spiritului Sfant peste apele tulburate ale emotiilor declansate.

Al patrulea atribut este compasiunea, un sentiment mutual pentru ambele parti.  Fiecare parte mentine pozitia pe care o are pentru ca crede ca aceea e pozitia corecta.  Pacea nu necesita ajungerea la un acord comun, ci obtinerea de respect al fiecaruia pentru motivele pe care celelalt le are de a-si mentine pozitia lui.

Sa ne uitam la calitatile unui bun facator de pace.  Probabil cel mai bun exemplu de facator de pace in Biblie este acela a unui tanar numit Elihu, in cartea lui Iov.  Elihu sta linistit pana cand cei trei “mangaietori nevrednici” mai in etate termina ce au de spus.  Apoi el incepe prin a admite ca fiind mai tanar a trebuit sa asculte mai intai la argumentele lor.  Nu numai ca era mai tanar, dar unul dintre cei trei mai in varsta era unchiul sau.  El spune celor trei in Iov 32:6 “Eu sunt tanar, si voi sunteti batrani: de aceea m-am temut, si m-am ferit sa va arat gandul meu.”

Insa dupa ce i-a ascultat spune ca argumentele lor nu au raspuns plangerilor lui Iov.  Spune ca toti l-au condamnat pe Iov fara sa asculte la posibila validitate a raspunsurilor lui.

Apoi se intoarce la Iov si ii spune gandurile lui.  Isi prefateaza raspunsul lui cu sapte scuze – toate fiind expresia unui bun facator de pace.

1)      O inima dreapta – Iov 33:3,4 “Cu curatie de inima voi vorbi, buzele mele vor spune adevarul curat: Duhul lui Dumnezeu m-a facut, si suflarea Celui Atotputernic imi da viata.”  Orice tentative de a face pace trebuie sa inceapa cu aceasta calitate.  O inima dreapta este una care are motive pure – o dorinta reala de a face pace.

2)      Invitatie la a raspunde – Iov 33:5 “Daca poti, raspunde-mi, apara-ti pricina, fii gata!”  Elihu si-a data seama ca Iov desi nu si-a exprimat toate argumentele si a reactionat peste masura la virulenta mangaietorilor sai, poate avea cuvinte de aparare mai rationale.  Odata am avut o discutie cu un Cristadelfian in care el si-a prezentat in mod intelept raspunsul la argumentele mele zicand: “Daca as crede asta, mi-ar cauza problema urmatoare.”  Nu a spus ca eu gandesc gresit, ci m-a invitat sa elaborez argumentele mele mai departe, implicand ca ce am spus nu a fost o dovada suficienta.  De atunci, am incercat sa copiez aceasta tactica.

3)      Nu te amesteca cand nu esti invitat – Iov 33:6 “Inaintea lui Dumnezeu sunt semenul tau”.  Daca Elihu nu s-ar fi simtit invitat sa ia parte la discutie, nu ar fi vorbit.  1 Tes. 4:11 “Sa cautati sa traiti linistiti, sa va vedeti de treburi”.  Prov. 26:17 “Un trecator care se amesteca intr-o cearta care nu-l priveste, este ca unul care apuca un ciine de urechi.”  Imaginati-va scheunatul!  Era o carte mai demult intitulata Jocurile Jucate de Oameni.  Unul dintre jocuri se numea “Am o problema, tu rezolv-o.”

4)      Nu te eleva pe tine insuti.  Ultima parte din Iov 33:6 spune “Si eu ca si tine am fost facut din noroi.”  Faptul ca credem ca stim care e adevarul, nu dovedeste ca este adevarat.  Este in mod strict opinia noastra a ceea ce este adevarul.  Si noi suntem cazuti.  Acesta este un atribut necesar in procesul de ajungere la pace.  Nu ar trebui sa spunem “Ar trebui sa crezi asa sau sa faci asa”, ci mai degraba “Opinia mea este ca aceasta este gandirea corecta sau cursul potrivit de actiune.”  Este important sa ne amintim ca fiecare membru al corpului difera si este pregatit pentru locul lui unic.  De exemplu, degetul este foarte potrivit pentru a arata ceva sau a chema pe cineva, dar nasul nu poate sa faca asta.  Dar nasul are un simt al mirosului mult mai bun decat degetul.  In mod similar, in templul lui Solomon, fiecare piatra a fost pregatita in cariera pentru locul ei unic.  Un prag nu a fost format pentru a fi o piatra de capatii si o piatra de capatii nu a fost formata pentru a face parte din poarta.  Dumnezeu recunoaste frumusete in diversitate dar desi forma si functia pot sa difere, toate sunt facute folosind aceleasi principii si cand sunt asamblate formeaza un intreg, devin una.  Shalom.

5)      Intentioneaza sa edifici.  Iov 33:7 “Astfel frica de mine nu te va tulbura, si greutatea mea nu te va coplesi.”  Elihu nu a cautat sa-l dezonoreze pe Iov cum au cautat mangaietorii sai, ci l-a asigurat ca intentia lui a fost sa-l edifice.  Putem sa simtim puternic ca cineva nu are dreptate, dar intentia noastra nu ar trebui sa fie sa-l injosim mai departe, ci sa-l ridicam prin a-l corecta.  Asa cum fratele Newell obisnuia sa spuna, “Sabia spiritului nu trebuie folosita ca o bita.”  Pentru a corecta pe un altul trebuie sa vorbim adevarul, dar sa vorbim adevarul in iubire, Eph. 4:15.  Aceasta necesita mult tact.  Fra. Morehouse obisnuia sa foloseasca ilustratia ca nu intorci o corabie 180 de grade dintr-odata, ci mai degraba, navigand intorci vasul incet pana cand merge in noua directie.  Tot asa si facatorul de pace nu trebuie sa astepte o intoarcere completa si imediata de la o gandire sau un comportament gresit, ci trebuie sa acorde timp.

6)      Nu folositi marturii indirecte.  Iov 33:8 incepe “Dar tu ai spus in auzul meu, si am auzit sunetul cuvintelor tale”. Elihu nu a spus “cutare si cutare mi-a spus ca ai spus…”, ci eu personal ti-am auzit cuvintele.  Era un element de jurisprudenta romana ca cineva sa isi intalneasca acuzatorul fata in fata.  Citim in Fapte 25:16 ‘… la Romani nu este obiceiul sa se dea la moarte niciun om, inainte ca cel parat sa fi fost pus in fata cu parasii lui”.  Dupa ce Elihu spune ca Iov a vorbit in auzul lui, citeaza unele cuvinte inapoi la Iov.  In aceste citate (Iov 33:9-11) vedem cat de departe l-au impins pe Iov mangaietorii lui ca sa faca afirmatii grabite.  Mai tarziu, Iov isi cere iertare pentru aceste afirmatii, cand in Iov 42:6 Iov spune lui Dumnezeu “De aceea mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa.”

7)      Acuza fapta si nu faptuitorul.  Iov 33:12 Elihu spune “aici n-ai dreptate”.  Observati ca el nu spune Iov nu esti drept sau Iov esti un om rau.  Aceste cuvinte sunt gresite.  Este necesar ca pacatul sa fie condamnat si ca dreptatea sa fie aparata prin orice mijloace posibile.  Dar o fapta gresita sau un cuvant gresit sau un concept gresit nu-l face pe om gresit.  Noi condamnam pacatul si nu pe pacatos.  Sa ne amintim ca “pe cand eram noi inca pacatosi Hristos a murit pentru noi”. Rom 5:8

Un exemplu bun al procesului de infaptuire a pacii este descris de Domnul nostru intr-un discurs aflat in Matei capitolul 18.  Sa ne uitam la aceasta predica.  Este cauzat de o intrebare a discipolilor “Cine este mai mare in Imparatia Cerurilor?”

Isus alege un copil mic, probabil de vreo 6-8 ani, si-l pune in fata lor.  Foloseste un copil ca un model pentru crestin spunand in vs. 4 “oricine se va smeri ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor.”  Mai departe spune ca oricine dauneaza unui copilas, sau cuiva cu o dispozitie de copilas, va fi pedepsit pentru faptele sale.

Continua apoi in versetele 11-14 cu parabola oii pierdute accentuand importanta de a cauta si oferi onoruri speciale mai ales celor saraci si nenorociti si nesocotiti de lume.

Aceasta ne aduce la versetele faimoase, 15-17, care incep cu “cu atat mai mult” (in engleza), fraza care face legatura cu versetele anterioare.

Versetul 15 “Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur.  Daca te asculta, ai castigat pe fratele tau.”

Sa se observe ca primul pas este a-l contacta singur pe fratele care ne-a ofensat si nu dupa ce am descoperit greselile lui altora.  Deasemenea sa se observe ca daca un frate a pacatuit impotriva “Ta”, nu impotriva altora.  Sa nu ne jucam jocul, eu am o problema, tu rezolv-o.  Deasemenea versetul nu spune, daca fratele tau e de acord cu tine, sau daca isi cere iertare, sau isi corecteaza faptele sale;  ci spune ca daca te aude.  In alte cuvinte, daca doreste sa discute situatia.  Deseori acesta nu e cazul.  Aceasta ne duce la pasul al doilea.

Versul 16, “Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori.”

Obiectul acestei ascultari este a produce o dezbatere a problemei, si nu in mod necesar o solutie instantanee.

Versul 17 – al treilea pas.  “Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii;  si daca nu vrea sa asculte nici de Biserica, sa fie pentru tine ca un pagan si ca un vames.”

Inca o data, scopul este sa-l faci pe fratele tau sa auda acuzatia pentru greseala lui si sa o discute.  Daca nu vrea sa asculte nici de Biserica, trebuie sa fie tratat ca un pagan si un vames.  Cum erau paganii si vamesii tratati?  Depinde de cine esti.

Daca esti un Fariseu, ii repezesti, refuzi sa ai de-a face cu ei.  Daca esti Isus, ai mila si le prezinti amabil un mod mai bun.  Este demn de observat ca expresia “exclus de la tovarasie” nu apare in aceste versete, de fapt, nici nu apare in Biblie.  Conceptul apare, dar nu aici.  In cel mai bun caz, acest text prezinta tovarasie limitata.  Conceptul de a termina orice tovarasie cu cineva este prezent in 1 Cor. 5 dar pentru un pacat atat de odios incat nici Neamurile nu erau vinovate de el.  Daca comentatorii au dreptate, 2 Corinteni a fost scrisa la mai putin de un an dupa 1 Corinteni.  In acea epistola, Apostolul Pavel indeamna biserica sa-l admita pe frate inca o data la tovarasie deplina.

Daca iti sclintesti o mana, de obicei nu o amputezi, ci o bandajezi si ii acorzi grija speciala, iubitoare, pana cand se vindeca.  Probabil nu o folosesti, dar ai grija de ea.  Tot asa, daca un membru al corpului lui Christos devine ranit din greseala lui, nu trebuie sa fie amputat, dar poate fi pus pe raft sa nu fie folosit o vreme, dar in acest timp, i se acorda o grija speciala, iubitoare, pentru a corecta problema.

In versetele 18-20 Isus spune ca decizia bisericii este obligatorie.  Orice este legat pe pamant, este legat in cer.

Ce au inteles apostolii din toate acestea?  Petru intrerupe cu o intrebare ce descopera multe.  El intreaba “Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea?  Pana la sapte ori?”

In alte cuvinte, Petru a inteles ca Isus invata o lectie despre iertare si nu despre judecata.  Petru nici macar nu a intrebat de cate ori sa pacatuiasca un frate impotriva mea si sa se caiasca?  El lasa afara ultimele cuvinte. 

Toti stim raspunsul lui Isus.  “Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.”  Apoi, pentru restul capitolului da o parabola a unui rege a carui servitor ii datora o suma mare de bani, si la insistenta lui, regele i-a iertat datoria.  Dar servitorul s-a dus la altul care ii datora o suma neinsemnata si nu a vrut sa-l ierte.  Raspunsul regelui este sever.  L-a intemnitat pe servitor pana va putea plati si ultimul banut.

In acest capitol vedem ca procesul de a merge la fratele tau singur, si apoi cu inca doi si in final la biserica, este pentru scopul de reconciliere, de a vindeva rani, de a intregi, Shalom.

Pana acum dragi frati, ne-am uitat la cateva principii generale cu privire la pace si la facerea de pace.  Acum as vrea sa devin foarte specific.

Noi ca Studenti in Biblie avem multe fisuri care necesita vindecare si facere de pace.  Avem multe dezacorduri in subiecte precum cronologia, domnia de 1000 de ani din Imparatie, intreptatire de proba, importanta marturiei, cand au loc plagile si multe altele.  Cum cautam pacea intr-o situatie cu atatea probleme?  Permiteti-mi sa sugerez mai multi pasi:

1)      Uitati-va la atitudinea noastra.  Dorim pace cu adevarat, sau suntem mai interesati in a dovedi ca noi avem dreptate si ca fratele nostru nu are?  Aceasta depinde, desigur, de seriozitatea conflictului, daca subiectul este esential sau ne-esential dar si aici nu suntem de acord.  Fiecare avem evaluarea noastra a ceea ce este mai important si ce e mai putin important.  Dar, indiferent de evaluarea noastra ar trebui sa cautam pacea cu cei ce difera de noi.

2)      Cautati ajutor divin.  Este important ca inainte de a discuta o problema de disputa ambele parti sa caute sincer ajutorul Domnului in rugaciune.  De fapt, deseori e bine a deschide o discutie despre diferente cu o rugaciune.

3)      Pastrati-va calmul.  Oricat de puternice ar fi sentimentele noastre intr-o anumita problema o voce ridicata nu contribuie deloc in a conduce discutia la success.

4)      Ascultati.  Deseori intelegem gresit pozitia unui altuia.  Trebuie sa ascultam cu atentie la ceea ce celalalt crede si de ce crede asa.  Obiectul discutiei noastre nu trebuie sa fie atat a-l converti pe un frate la felul nostru de a gandi, ci mai degraba a intelege motivele lui pentru care crede asa.  De prea multe ori ne petrecem timpul cand vorbeste fratele nostru pregatindu-ne cum sa-l combatem in loc sa ascultam la explicarea pozitiei lui.

5)      Folositi un limbaj comun.  Asigurati-va ca amandoi folositi aceleasi cuvinte cu acelasi inteles.  De exemplu, pentru o persoana restitutia este limitata la inviere, in timp ce pentru alta, inclusiv pentru mine, aceasta include partea destructiva cat si cea constructiva a Imparatiei.  Daca intelegem ca un frate foloseste un limbaj diferit decat noi, putem sa gasim ca diferentele noastre sunt mai mult semantice decat reale.

6)      Cautati numitorul comun. Incercati sa gasiti o metoda de exprimare cu care amandoi puteti fi de accord realizand ca substanta este mai importanta decat cuvintele.

7)      Recunoasteti validitatea argumentelor fratelui vostru.  Scopul nostru este a cauta adevarul, nu a ne apara pozitia.  Exista un adevar absolut, dar nici unul nu il avem.  Este un scop, nu o realitate prezenta.  Toti folosim Scripturi cu interpretarile noastre.  Daca suntem foarte sinceri, unele din interpretarile noastre sunt cam fortate.  Daca fratele nostru are o interpretare mai buna, trebuie sa recunoastem validitatea acesteia chiar daca nu ne convinge de intregul sau argument.

8)      Folositi Biblia.  Este o tendinta naturala pentru noi ca Studenti in Biblie, datorita respectului nostru imens pentru Pastorul Russell ca fiind servitorul intelept si credincios si al saptelea mesager, sa cautam sa ne dovedim punctele noastre prin a-l cita pe el.  El nu ar vrea sa facem asa.  De fapt el spune intr-un discurs din 1911 catre pelegrini, batrani si deaconi, ca este “mult prea multa predicare despre Pastorul Russell si mult prea putina a Domnului Isus Christos.”  Biblia este autoritatea finala si ar trebui sa fie baza tuturor argumentelor noastre.

Spunem ca volumele sunt cheia Scriturilor.  Si asa si sunt.  Cati dintre voi aveti o cheie la casa voastra?  O folositi de cate ori intrati in casa.  Si cati dintre voi, dupa ce intrati va asezati si ziceti ce frumoasa cheie?  Scopul cheii este sa va ajute sa intrati in casa.  Scopul volumelor este sa va ajute sa intrati in Biblie.  Sa nu va fie frica sa studiati Biblia, si sa nu va fie frica sa studiati volumele.  Amandoua sunt necesare.  Biblia si volumele impreuna formeaza o sita prin care filtram erorile.  Volumele sunt Biblia aranjata pe subiecte si formeaza liniile verticale ale sitei.  Biblia ne da contextul chronologic al scripturii si trateaza toate textele, inclusive cele care nu sunt tratate in volume.  Formeaza liniile orizontale ale sitei.  Numai o sita cu linii atat verticale cat si orizontale este eficienta in a filtra gandacii (erorile).

9)      Acorda timp.  Pentru ca adevarul este important pentru noi, privim diferentele ca fiind periculoase.  Si pot sa fie.  Dar sunt reale si sunt sustinute ferm.  N-ar trebui sa asteptam ca fratele nostru care a ajuns la o concluzie prin studiu sincer sa si-o schimbe repede cand aude punctul nostru de vedere.  Se poate ca trebuie sa cadem de acord sa nu fim de acord.  Trebuie sa luptam pentru credinta, cum spune Iuda.  Dar trebuie sa nu ne certam pentru credinta.

10)   Stabilizarea problemei.  Daca dupa ce am discutat problema cu fratele nostru nu putem cadea de acord, cel putin vom intelege pozitia lui mai bine si motivele pentru care o sustine si astfel sa fim impacati cu el.  Am apreciat de-a lungul anilor ocazia de a lucra cu batranii de adunare din adunarea noastra.  Avem multe opinii diferite, dar ne respectam adanc unii pe altii si recunoastem ca fiecare isi sustine opinia datorita a ceea ce el considera motive valide, Scripturale.

Este gandul multora ca Psalmii treptelor, Psa. 120-134, au fost compusi pentru a fi cantati de catre pelegrinii calatorind din Galilea la Ierusalim pentru sarbatoarea Pastilor.  Penultimul dintre acesti psalmi, Psa 133, aducea pe pelegrini peste ultimele dealuri inainte de a intra in cetatea sfanta.  Si intilnindu-se cu alti pelegrini venind din est, vest si sud, cantau impreuna “Ce bine si ce placut este pentru frati sa locuiasca impreuna in unitate.”  Si cum si noi ne facem calatoria spre Ierusalimul spiritual, sa locuim impreuna in unitate.

Dupa cum spune Apostolul Pavel in Rom. 12:18 “Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii.” Fie ca fiecare sa ne straduim ca la sfarsitul cursului nostru sa avem placerea de a avea ca epitaf pe mormintele noastre “Am cautat sa fiu un facator de pace.”  Numai daca cautam sa fim facatori de pace acum putem spera sa fim parte din mediator, marele facator de pace al Imparatiei.  Sa ne straduim sa devenim una unii cu altii, ca din nou sa fim intregi.  Shalom.