Catre sfârsitul slujirii, Isus a mers în Betania la casa lui Lazar, a Martei si a Mariei - acelasi Lazar pe care-l trezise din somnul mortii. Maria a ales aceasta ocazie ca sa-I unga picioarele Învatatorului cu uleiul de pret, despre care El a spus ca era ungere pentru înmormântarea Sa. Mat. 26:12.

În ziua urmatoare a trimis sa aduca un mânz pe care a intrat calare în Ierusalim, dupa maniera împaratilor lui Israel. Vazând Ierusalimul, a plâns pentru cetate, exclamând: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De câte ori am dorit sa strâng pe copiii tai, cum îsi strânge gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! Iata, vi se lasa casa pustie, caci va spun ca de acum încolo nu Ma veti mai vedea pâna [în ziua de glorie a lui Mesia] când veti zice: «Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului»” (Mat. 23:37-39). Între timp Împaratia nu este abandonata, ci numai amânata. Mireasa lui Mesia va fi numai în parte dintre evrei. „Israel n-a capatat” favoarea principala dorita, dar alesii au capatat-o.

Multimea a înteles spiritul acelei ocazii, ca Isus era Împaratul promis, si L-a salutat ca Mesia. Au asternut haine si ramuri de palmier în fata Lui, sugerând ca nimic din ce era mai bun pe Pamânt nu era prea bun pentru Unul atât de mare. În timpul acesta strigau: „Osana, Fiul lui David!”, mult fagaduitul Mesia din linia lui David! „Binecuvântat este Cel care vine în numele DOMNULUI!” Mat. 21:9.

Fariseii, care nu credeau, au considerat ca era un sacrilegiu si I-au cerut lui Isus sa opreasca strigatele. Isus le-a spus ca profetul Zaharia (9:9) a zis, „Striga”, si de aceea trebuiau sa strige. „Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga.” Dumnezeu o spusese, trebuia sa se strige; profetia trebuia împlinita.

Dupa intrarea triumfala a Domnului nostru în cetate a urmat curatirea Templului de schimbatorii de bani si de comercianti.