Lectiile trecutului nu trebuie sa fie uitate niciodata. Noi însa trebuie sa acoperim cu mantia caritatii multe din rautatile de atunci. Biserica a pierdut devreme Mesajul inspirat si a adoptat pe nesimtite eroarea ca învataturile episcopilor erau echivalente în autoritate cu acelea ale apostolilor. Prin acest canal larg, adevarurile scumpe au fost înlocuite cu erori grave. Lord, în lucrarea sa Vechea Lume Romana, spune: „În secolul al doilea erau episcopi tacuti, martiri curajosi, care se adresau turmei lor în odai de sus si care nu detineau nici un rang lumesc. Secolul al treilea a gasit Biserica mai influenta ca institutie. Când în secolul al patrulea crestinismul a devenit religia curtii, acesta a fost folosit ca sa sprijine tocmai raul împotriva caruia protestase initial. Clerul, ambitios si lumesc, a cautat rang si distinctie. Au devenit lenesi, aroganti si independenti. Biserica s-a aliat cu statul si dogmele religioase au fost impuse cu sabia magistratilor”.

Din fericire exista totdeauna gânditori avansati pe toate liniile. Acestia în general sunt considerati nebuni si sunt persecutati. În realitate ei sunt cei mai mari binefacatori ai omenirii. Huss a suferit pentru credinciosia sa fata de Biblie. Wycliffe si Tyndale au fost persecutati. Biblia lui Tyndale a fost arsa în public de catre înaltii prelati, în fata catedralei Sf. Pavel din Londra.

Mai târziu Cranmer, Latimer si Ridley, odata asociati cu ierarhia romana, dar mai târziu cu ierarhia engleza, au fost arsi în public din cauza schimbarii credintei. În lumina prezentului noi vedem o diferenta mai mica între cele doua ierarhii. Atât catolicii cât si protestantii sunt de acord în a condamna atrocitatile trecutului, comise în numele Rascumparatorului nostru, unul dintre titlurile Lui fiind „Printul pacii”, si care a spus: „Ferice de cei împaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu”. Multumim lui Dumnezeu! Ochii mintii noastre, având o lumina mai clara, vad lungimile si latimile, înaltimile si adâncimile mai mari ale Iubirii Divine!