““Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. Ce seamănă omul aceea va şi secera.” — Galateni 6:7

Omul este o fiinţă  gânditoare. El îşi face idei despre persoanele şi lucrurile cu care vine în contact. În urma influenţei diferitelor împrejurări, ideile se formează spre folosul sau spre paguba omului. Aceste idei îl aduc pe om, de multe ori, într-o stare de groază şi de teamă. Adeseori auzim, ce capacitate are cutare sau cutare. Ce încăpăţânat este omul acesta. Ce n-ar putea face acesta, dacă afacerile mele ar fi  puse în mâna lui. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când suntem în situaţia de a depinde de alţii, fie că ne gândim la înaintarea afacerilor noastre sau la pierderea lor, sau că ne gândim la iubiţii şi prietenii noştri. În felul acesta se nasc temerile, îngrijorările, supărările şi descurajările.

În acest articol voim să ne ocupăm de conceperea, creşterea şi stăpînirea cugetelor. Mai departe vom arăta că, răsplata ce se poate aştepta în Împărăţia viitoare va atîrna mai mult de cugetele omului decît de cuvintele şi faptele lui. Ajungerea la biruinţă este foarte uşoară, dacă cugetele sunt în deplină armonie cu legea divină. Dacă voieşti să ajungi în “turma mică”, îndreaptă-ţi cugetele la aceste făgăduinţe şi la condiţiile ce se cer pentru a ajunge acolo. Tot aşa îţi vei afla locul şi în “marea mulţime” sau în pierderea vieţii.

Cât de mare însemnătate are, deci, gândirea care este începutul oricărui lucru. Pentru a aduce lumea în existenţă a fost nevoie mai întâi de gândire. Cu multe milioane de ani în urmă, sau poate mai mult ­— noi nu ştim — Părintele ceresc S-a gândit să facă lumea. După aceea a început să-Şi ducă la îndeplinire planul făcând cerul şi pământul cu tot ce este pe el, adică lumea. Şi toate acestea sunt rezultatul unei gândiri de o clipă.

Un oarecare om se gândeşte să-şi construiască o casă. Acest gând îl conduce mai departe să deseneze planul, să facă calculele, să procure materialul şi să construiască clădirea. Fiecare lucru s-a dezvoltat în felul acesta, din o mică cugetare. De aici vedem cât de mare însemnătate are ceea ce cugetăm …

Gândurile sunt seminţele, care semănate şi îngrijite se dezvoltă. Din punctul acesta de vedere fiecare om se poate asemăna cu un agricultor, fiindcă fiecare om face o muncă  asemenea acestuia. Plantarea şi îngrijirea ce o îndeplinim în pământul vieţii noastre o numim dezvoltarea caracterului. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel când scrie corintenilor: “voi sunteţi … clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9). Da, suntem îngrijitori ai gândurilor, lucrători ai lui Dumnezeu în înţelesul cel mai nobil al cuvântului. Deci, fiindcă suntem lucrători de pământ, trebuie să fim foarte atenţi asupra diferitelor plante ce cresc pe câmpul vieţii noastre. Toate aceste plante sunt frumoase şi plăcute, deoarece creştinul credincios Domnului nu va semăna sămânţă de neghină în pământul inimii sale. Creştinul adevărat va cultiva planta care a răsărit şi se arată folositoare, cu credincioşie şi conform votului său de consacrare.

Mergi la câmp şi priveşte cum este împodobit. Poţi vedea o parcelă frumoasă cu porumb, cu rândurile drepte şi fără buruieni, care creşte spre bucuria stăpânului. Dincolo poţi vedea o grădină cu plante medicinale, plină cu mirosuri plăcute, promiţând grădinarului multă binecuvântare, deoarece aceste plante sunt cunoscute de om ca vindecătoare. Toate înverzesc frumos şi cultura bogată dovedeşte că proprietarii pământului lucrează pământul cu grijă şi sârguincos. Într-adevăr îmbucurător şi împrospătător este un asemenea tablou. Dar mergând mai departe, poţi vedea o altă parcelă cu porumb. Rândurile sunt strâmbe şi printre ele este plin de buruieni, şi unele fire de porumb sunt galbene şi slabe, încât îţi este milă de ele când le priveşti. Le lipseşte îngrijirea. Gardurile sunt distruse şi toate arată lipsa îngrijirii. Ce mare deosebire. Şi ce impresionantă este această privelişte pentru omul harnic şi ordonat.

Din aceste tablouri putem învăţa şi noi. Dacă cineva îşi cultivă caracterul în asemănarea tabloului dintâi, la acela se va putea vedea răbdarea, iubirea, zelul, frica de Dumnezeu, seriozitatea şi alte trăsături ale caracterului, asemenea acestora. Să ne uităm acum la tabloul al doilea. Câte buruieni sunt şi cum se pot vedea rezultatele neîngrijirii: invidia, ura, părtinirea, lupta pentru întâietate, defăimărea şi altele. Ce stare decăzută  şi dureroasă.

După cum sămânţa care este semănată prinde rădăcină şi planta creşte, tot aşa gândurile se transformă în vorbe sau în fapte, care apoi ne arată valoarea caracterului. La această dezvoltare trebuie să fim foarte atenţi, deoarece plantele pot creşte uşor strâmbe şi de aceea este necesară o  cultivare foarte îngrijită. Sau putem să ne înşelăm, văzând planta frumoasă şi grasă, ca apoi să fie tocmai  spre  paguba noastră spirituală. Prietenii noştri, oamenii de ştiinţă, ne arată dezvoltarea gândirii în mod greşit, fiindcă ei nu cunosc schimbarea gândurilor arătată de Sfintele Scripturi. Ei cercetează lucrurile pământeşti în legătură cu influenţa lor bună sau rea asupra trupului. Dar noi trebuie să lucrăm cu înţelepciune şi să facem toate lucrurile conform Cuvântului lui Dumnezeu. Vom vedea că aceasta este singura cale înţeleaptă, care ne poate duce la rezultate curate şi bune. Nu numai să ne îndreptăm gândurile la tronul ceresc, dar în continuu să rămânem în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune şi să-L lăudăm pe Părintele ceresc ca pe singura fiinţă care domneşte peste întreg universul.

Plantele care cresc şi se dezvoltă, arată că fiii lui Dumnezeu trebuie să-şi dezvolte caracterul, dacă voiesc să facă parte din clasa învingătoare. Începutul acestei plante, prin semănarea seminţei, este ilustrat prin conceperea gândurilor care  deşi la început sunt foarte neînsemnate, totuşi mai târziu au să ducă la îndeplinire lucruri mari, întocmai după cum din mica sămânţă creşte un arbore mare. Că seminţele reprezintă gândurile, avem dovezi în Sfânta Sciptură. Apostolul Pavel vorbind despre aceasta galatenilor (Galateni 6:7, 8)  ne spune: “Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui păcătoasă, va secera din firea păcătoasă stricăcinea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică”. Prin “semănare”, apostolul înţelege conceperea gândurilor. În legătură cu  aceasta, apostolul ne mai spune în 1 Corinteni 3:6 următoarele: “Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”.

 Tot despre acest lucru se vorbeşte şi în pilda din Matei 13:3-8: “Iată, semănătorul a ieşit să semene". Gândul a fost sămânţa care porneşte din Cuvântul lui Dumnezeu şi din aceasta, unele boabe au căzut lângă drum iar altele au căzut pe loc stâncos, altele între spini, iar altele au căzut în pământ bun. În versetele 24-30 din acest capitol se vorbeşte despre sămânţa bună şi explicând această pildă în versetele 37-43, Domnul spune că “sămânţa bună  sunt fiii Împărăţiei”. Este vreo deosebire între cele două exprimări? Ele au acelaşi înţeles. Ce este Cuvântul lui Dumnezeu? Este gândul lui Dumnezeu arătat în Sfânta Scriptură pentru ajutorul nostru. Şi tocmai după cum un om îşi scrie cugetul şi ideile sale într-o carte, tot aşa aflăm şi în Sfânta Scriptură. Acolo este arătat cugetul lui Dumnezeu despre om şi căderea lui în păcat, despre îngeri, despre Domnul nostru Isus, despre înviere, despre răsplata celor drepţi cât şi despre nimicirea celor nelegiuiţi, etc. În felul acesta Biblia se deosebeşte de toate cărţile, în care sunt aşezate gândurile oamenilor. Această deosebire se arată frumos în Isaia 55:8, 9, unde Domnul spune: “Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre … ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”. Cât de mare nevoie este deci să ne plantăm aceste gânduri mai bine în inimile şi în minţile noastre, ca dezvoltându-se frumos să facă fructe plăcute spre lauda şi slava lui Dumnezeu.

Iată ce a gândit Pavel când a spus: “Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”: de aceea am venit eu la voi ca să semăn gânduri sfinte şi curate în inimile voastre, care înainte de aceasta niciodată nu le-aţi avut în inimă. Apolo a udat aceste gânduri cu credincioşie, iar Dumnezeu a făcut să crească din acestea fructe plăcute. La fel  înţelegem şi cealaltă expresie a lui Pavel: “Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, adică după cum omul se gândeşte aşa va fi şi răsplătit, sau pedepsit. Pentru ce? Pentru că din gânduri se dezvoltă fapte şi acestea arată cum îţi este viaţa. La sfârşitul căii toate faptele vor fi puse împreună şi atunci se va vedea cum ţi-ai petrecut timpul, pe ce ţi-ai cheltuit banii, cu alte cuvinte cum ai trăit, şi aceasta va hotărî ceea ce ai să seceri. Ce crezi că vei secera? Ce ai semănat. Puţină prietenie cu păcatul, adică puţină mânie, vorbire sau privire amară, împlinirea dorinţelor după obiceiurile lumeşti, etc., toate acestea se concep în minte şi tu le faci. Sau poate că în mintea ta se învârt gânduri de iubire, de curăţenie, de adevăr, răbdare şi supunere? Cercetează-te bine. Trebuie să ne judecăm bine toate umblările noastre. Pentru ce facem aceasta sau aceea? Pentru ce mergem acolo, unde mergem? Pentru ce? Pentru că am gândit despre aceasta sau aceea şi gândurile ne conduc. Gândeşte-te la viaţa lui Isus şi atunci vei dori să umbli aşa cum a umblat El. Sau dacă vei gândi rău despre fraţii tăi, vei vorbi rău despre ei. Toate sunt rezultatul gândirii. A semăna sămânţă rea şi a culege roade bune nu este posibil. Tot aşa este imposibil a medita la lucruri rele şi a face lucruri bune, atât pentru noi cât şi pentru alţii, deoarece aceasta ar fi contrar cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune, că, “ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Putem deci, deosebi două feluri de seminţe: bune şi rele. Există seminţe care prind rădăcină, care cresc şi înfloresc spre folosul omului, şi există seminţe care sunt numai spre paguba omului, întocmai ca buruienile şi arbuştii care ocupă pământul fără să aducă vreun folos. Cum este cu seminţele tot aşa este şi cu gândurile. Şi gândurile sunt de două feluri: bune şi rele. Unele aduc folos iar altele pagubă. Deci, după cum vor fi gândurile  aşa vor fi şi faptele — Galateni 5:19-23.

Acum să medităm asupra dezvoltării celor două feluri de seminţe. La semănarea seminţei bune se cere mare atenţie şi se dezvoltă numai dacă are pământ bun şi are cele necesare creşterii. Aşa este şi cu gândurile bune. Numai aşa se dezvoltă, dacă locul lor îl ţinem curat şi nu îl umplem cu orice. După ce s-au conceput gândurile trebuie să fim atenţi să nu rămână agăţate de vreo idee greşită şi astfel să nu se poată dezvolta. Trebuie îngrijite cu mare atenţie, dacă dorim să se dezvolte în direcţia cea bună. Uită-te la floarea care repede se usucă, dacă nu este udată la timp. Tot aşa şi gândul  bun, moare, dacă nu suntem serioşi.

Acum să observăm deosebirea între sămânţa bună şi cea rea. Sămânţa rea, din care se dezvoltă numai neghina, nu cere multă îngrijire şi muncă. Încearcă şi o aruncă în oricare parte a grădinii şi vei vedea cât de frumos va creşte. Chiar şi numai vântul s-o ducă în oricare parte de pământ, îndată va încolţi şi se va dezvolta din belşug. Tot aşa şi gândurile rele; oricare parte a minţii va fi atinsă de ele, ele vor  afla pământ potrivit şi dacă nu vor fi împeidicate la timp, rezultatele vor fi foarte periculoase pentru viaţa noastră spirituală. De aceea, să fim atenţi asupra gândurilor!

Creştinul credincios întotdeauna este atent la ceea ce Domnul vrea să-i spună în toate împrejurările. Şi la ceea ce vine de la Satan, de la lume şi de la corp, creştinul adevărat nu vrea să se gândească, fiindcă el ştie şi crede Cuvântul lui Dumnezeu, care este dat spre binecuvâtarea şi fericirea sa veşnică (vezi Filipeni 4:8, 9).