“Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii." — Apocalipsa 2:10

Numai când privim istoria lui Ilie din punctul de vedere al faptului că el a fost un tip al celor mai minunate lucruri, care după aceea aveau să se  împlinească într-o măsură mai mare, putem înţelege într-un grad oarecare puterea şi însemnătatea lecţiilor care se învaţă din experienţele sale. Şi nu este permis să ne facem presupuneri despre acest subiect. Sunt declaraţii precise în Scripturi care arată în mod sigur, că Ilie a fost un caracter tipic. Profeţia lui Maleahi, scrisă în ultima carte a  Vechiului Testament, ne conduce până la sfârşitul dispensaţiei prezente şi identifică o clasă Ilie: “Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare". (Maleahi 4:5) Apoi, în Noul Testament s-a făcut referire la Ilie în legătură cu prima venire a Domnului. Despre lucrarea lui Ioan Botezătorul se spune că aceasta a fost lucrarea lui Ilie, adică o lucrare care, mai mult sau mai puţin, corespunde operei reformatorului Ilie (Luca 1:17). Domnul nostru Însuşi îl recunoaşte pe Ilie prin lucrarea care se făcea în acel timp (vezi Matei 11:14). Şi Isus a zis: “Într-adevăr, Ilie va veni întâi şi va restabili toate lucrurile." (Matei 17:11).

Ultimele evenimente din viaţa acestui mare caracter, sunt într-adevăr de mare importanţă pentru creştin. Despărţirea lui Ilie de Elisei, prin carul de foc şi ridicarea lui spre cer în mijlocul vârtejului de vânt, sunt trăsături care pot fi privite în mod potrivit ca având o însemnătate pentru că ele sunt în mod evident ilustraţii ale lucrurilor şi împrejurărilor care privesc sfârşitul carierei Bisericii în carne.

Trăsături tipice în viaţa lui Ilie

Am observat cum Ioan Botezătorul a fost o repetare a ilustraţiei, el fiind un nou tip în legătură cu Ilie, după cum Irod a fost în legătură cu Ahab şi după cum Irodiada a fost în legătura cu Izabela. Întocmai ca Ilie şi Ioan Botezătorul a încercat să facă o reformă în Israel, dar la fel nu a reuşit. Noi vom fi întăriţi dacă vom arunca repede o privire asupra antitipului acestor lucruri, descrise în cartea Apocalipsei. Acolo se arată, în mod clar, Izabela antitipică şi în armonie cu comentatorii din timpul Reformei noi înţelegem antitipul ca fiind biserica apostată, Papalitatea, iar guvernul civil al Imperiului Roman, în hotărârile sale, corespunzând regelui Ahab, prin urmare reprezentantul Izabelei antitipice, îndeplinindu-i dorinţele, extinzând sistemul său şi nimicind profeţii Domnului. După cum s-a prezis, aşa s-a îndeplinit: “Şi în ea a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor" şi  “ … femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor" (Apocalipsa 18:24; 17:6).

Dacă Papalitatea este reprezentată prin femeia Izabela şi dacă puterea civilă este antitipul lui Ahab, atunci cine este Ilie în antitip? Noi răspundem că antitipul lui Ilie este poporul credincios al Domnului din tot Veacul Evanghelic, sfinţii — un corp din multe membre, totuşi toţi o “turmă mică". Deja am văzut cum Ilie antitipic, care trebuie să vină mai întâi şi să-şi îndeplinească lucrarea sa înainte de venirea a doua a lui Cristos în gloria Împărăţiei Sale, este Biserica adevărată a lui Cristos în trup — Capul căreia a fost Isus, iar apostolii membrele proeminente şi la care aparţin toţi sfinţii adevăraţi ai Domnului de atunci şi până la sfârşitul Veacului Evanghelic, cât sunt în trup. Această clasă Ilie, a fost nevăzută mult timp din acea perioadă lungă de aproape nouăsprezece secole. După cum profetul Ilie a dispărut, tocmai înainte de secetă şi nu a fost văzut, nici nu a putut fi găsit în timpul secetei, tot aşa a fost şi cu clasa antitipică Ilie. Ca şi clasă, a dispărut cam pe la anul 300 d. Cr. şi în decursul unui timp de aproape trei ani şi jumătate simbolici n-au fost văzuţi, adică până la timpul Reformei, cam prin anul 1550, întocmai cum Ilie după ce a vestit seceta a dispărut până aproape la sfârşitul perioadei de trei ani şi jumătate literali. Seceta a început, într-adevăr, cam pe la 539 d. Cr., iar ploaia bogată şi împrospătătoare a venit după trei ani şi jumătate simbolici, în anul 1799 d. Cr..

Această perioadă de trei ani şi jumătate, este egală cu 42 de luni sau cu 1260 de zile, şi este menţionată, în mod special, în toate aceste trei forme diferite, în Apocalipsa (12:6, 14; 13:5). Lumea întreagă este martoră la marea secetă ce a domnit în toată creştinătatea de la anul 300 d. Cr. până la timpul Reformei. Această secetă este, în mod special, cunoscută ca perioada numită “Veacurile întunecate". Cu apariţia, din nou a proeminentei clase Ilie în faţa lumii, reprezentată prin reformatorii din timpul lui Luther, într-o anumită măsură s-a spus ferm, din nou, care este închinarea potrivită lui Dumnezeu. Lucrarea Reformei până în 1799 a fost pregătitoare, întocmai cum a fost opera lui Ilie pe muntele Carmel cu profeţii lui Baal. Apoi a urmat o mare revărsare a binecuvântării, prin răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în toată lumea, în fiecare limbă de sub cer. Aproape toate societăţile de Biblii ce există astăzi au fost fondate între anii 1803 şi 1815. Atunci a avut loc o mare şi împrospătătoare revărsare de îndurare şi adevăr în lume. Antitipul lui Ahab, conducerea civilă, a recunoscut în mod considerabil adevărul general în acest punct, dar mai mult sau mai puţin era strâns legat cu sistemul Izabela, şi vai, după cum  arată clar Apocalipsa, Izabela are în zilele noastre sisteme-fiice numite Protestanţi, care, totuşi copiază într-o mare măsură spiritul mamei. Prin influenţa fiicelor, Ilie antitipic poate să aştepte în viitor persecuţii, care provocate de mamă vor fi îndeplinite de fiice, după cum a fost arătat în tip prin cazul lui Ioan Botezătorul decapitat de către Irod la cererea insistentă a Salomeei, care a fost instigată de Irodiada — Izabela. Însă aceasta arată spre o perioadă din viitor.

Deoarece aşa cum sfârşitul carierei lui Ilie a fost într-un mod neobişnuit şi cu manifestări senzaţionale, ne simţim îndreptăţiţi să credem, că acesta de asemenea, a fost un tip pentru informarea şi îndrumarea Bisericii, în mod special, pentru că arată sfârşitul experienţelor ei şi despărţirea de condiţiile pământeşti prin încercările de foc (descrise prin carul şi caii de foc) şi ridicarea ei la cer (ilustrată prin vârtejul de vânt, prin care Ilie a fost ridicat la cer).

Moderaţie în aflarea tipurilor

În timp ce putem, foarte logic şi potrivit, înţelege aceste lecţii generale şi ilustraţii din cariera lui Ilie, suntem înclinaţi să prevenim împotriva faptului de a face tipuri din fiecare amănunt şi eveniment. Noi credem că în privinţa aceasta s-a făcut o mare greşeală, şi mulţi au fost conduşi la fantezii şi presupuneri fără temei şi nesăbuite, care au condus la o mare confuzie, ca de exemplu: lovirea Iordanului cu mantaua, atât de Ilie cât şi de Elisei; călătoria lor la Ghilgal, Betel, Ierihon şi de aici la locul unde a avut loc despărţirea; alte întâmplări ca ungerea lui Hazael regele Siriei şi a lui Iehu regele lui Israel şi vărsarea de sânge în Israel, care a fost îndeplinită prin aceşti regi — toate aceste întâmplări unii le privesc ca tipuri şi ilustraţii a împrejurărilor şi evenimentelor care privesc experienţele Bisericii. Pe de altă parte noi nu vrem să negăm că unele, sau toate punctele amintite mai sus, pot fi intenţionate ca ilustraţii sau tipuri; noi spunem numai un cuvânt de prevenire, că în ce priveşte întâmplările şi amănuntele amintite mai sus, care sunt legate de viaţa lui Ilie şi Elisei noi nu putem fi prea siguri; şi credem că am face o greşeală serioasă, când am încerca să tragem concluzii sigure şi să le punem ca bază pentru anumite activităţi speciale în lucrarea creştinului, datorită interpretărilor noastre personale.

Fraţii din acest serviciu au fost rugaţi, de repetate ori, să încerce să precizeze ceva clar, aşa cum ar fi semnificaţia lovirii Iordanului şi semnificaţia diferitelor opriri făcute de către Ilie şi Elisei în călătoria lor tocmai înainte de ridicarea la cer a lui Ilie. Alţii ne-au trimis manuscrisele lor oferindu-ne rezultatul multor zile de cercetare a acestui subiect şi ne-au rugat ca noi să publicăm constatările lor, ca o lumină nou descoperită. Noi putem spune numai că până acum, nu am putut ajunge la o oarecare concluzie sigură, că diferitele detalii amintite mai sus au fost hotărâte ca ilustraţii deosebite a anumitor întâmplări şi evenimente în mijlocul poporului Domnului în aceşti ani din urmă.

“Noi vorbim ce ştim"

Nu am vrea să spunem că aceste lucruri n-ar avea nici o însemnătate pentru noi, deoarece noi considerăm că ele conţin lecţii generale; dar Domnul încă nu ne-a dat să înţelegem că Lui I-ar plăcea să le fixăm ca adevărate tipuri. Noi recunoaştem cu sinceritate că în anii din urmă ai serviciului său, fratele Russell a vorbit cât se poate de sincer cu privire la aceste întâmplări din experienţa lui Ilie şi Elisei, dar declaraţiile sale arată că el însuşi nu a ajuns la o anumită convingere în ce priveşte semnificaţia tipică; aşa de exemplu la un moment dat, când şi-a spus părerea asupra acestui subiect, a voit să dea impresia că lovirea simbolică a Iordanului a fost în trecut şi că clasele Ilie şi Elisei din timpul prezent ar fi rămas o perioadă de timp dincolo de Iordan, şi “mergeau vorbind" până s-au apropiat de locul unde s-au despărţit. Din nou, altă dată, şi-a exprimat părerea cu totul contrar, ca şi cum lovirea Iordanului din partea clasei Ilie ar fi în viitor. Oricum, după cum am arătat înainte, fratele nu a exprimat ceva care ne-ar putea face să credem că el ar fi stabilit în mod hotărâtor explicarea unor puncte ca acestea; şi în timp ce noi suntem cu mintea deschisă şi pregătită pentru a vedea ce fel de informaţie, mai departe, ar avea Domnul plăcerea să ne dea, putem spune numai că dacă întâmplările mai mărunte, cum sunt călătoria împreună a lui Ilie şi Elisei, lovirea Iordanului etc., sunt  intenţionate să fie ilustraţii reale a evenimentelor din timpul prezent, Domnul încă nu ne-a dat să înţelegem suficient de clar semnificaţia, pentru a face o prezentare precisă. Noi suntem mulţumiţi să-L aşteptăm pe El cu răbdare, crezând că această atitudine şi acest curs, din partea noastră, sunt mai acceptabile decât dacă am deveni nerăbdători şi am decide, că noi trebuie să facem anumite tipuri sigure din fiecare punct şi detaliu din cariera lui Ilie, şi apoi să încercăm a judeca pe fraţii noştri sau să lansăm o mare lucrare bazată pe teoriile noastre.

În legătură cu întâmplările ce sfârşesc cariera lui Ilie, prezentăm expunerea scrisă şi publicată de fratele Russell în revista sa din August 1904 (R 3415). Din toate tratatele sale, pe care le avem despre acest subiect special, nu cunoaştem nici una care să aducă mai multă lumină şi să fie mai clară şi mai convingătoare ca aceasta. Recomandăm să fie cercetată  cu îngrijire.*

O expunere rezonabilă cu privire la Ilie şi Elisei

“Cuvintele: “Când Domnul a voit să ridice pe Ilie la cer” dau de înţeles, că Ilie a avut o viaţă protejată special; că el n-a fost supus puterii duşmanilor săi — el a fost în întregime sub controlul divin. Aceasta este adevărat, de asemenea, şi cu privire la antitipica clasă Ilie din Veacul Evanghelic. Aceasta a fost adevărat, ne amintim, cu privire la marele Cap al acestei clase, Isus în carne. Cărturarii şi fariseii au făcut, înainte, o mulţime de atentate la viaţa Sa, dar ei nu I-au putut face rău înainte pentru că “nu-I sosise ceasul”. Aşa se întâmplă cu fiecare membru al corpului Său în carne; fiecărui membru din clasa Ilie nu poate să-i cadă nici măcar un fir de păr de pe cap fără cunoştinţa şi permisiunea divină. Aceştia să nu presupună că vreo afacere a lor ar fi  întâmplătoare, deoarece fiind deplin consacraţi Domnului şi primiţi de El, toate afacerile lor, mari sau mici, sunt sub supravegherea divină — sănătatea sau boala, drepturile sau privilegiile, bucuriile sau suferinţele.

Noi nu dorim să dăm de înţeles că este vorba de fatalism (adică, tot ce se întâmplă este dinainte determinat de forţe supranaturale; n. t.), ci mai degrabă despre supraveghere divină. Dacă încercările, disciplinările şi mustrările, făcute prin sărăcie, suferinţă sau boală sunt necesare pentru corectarea acestora, ei le vor primi cu siguranţă; şi unele sau toate acestea pot să-i ajungă, chiar dacă nu ca pedepse, ci ca lecţii ale experienţei care sunt necesare pentru dezvoltarea lor, ca să ajungă în Împărăţie, sau pentru folosul lor în serviciul Domnului în timpul prezent — aşa a fost cazul cu Domnul nostru. Cei ce aparţin clasei Ilie, consacraţii pe deplin Domnului, vor fi fericiţi să aibă supravegherea divină în afacerile lor. Aceasta, oricum nu înseamnă că ei nu pot sau nu trebuie să facă nimic ce li s-ar părea înţelept şi raţional pentru susţinerea sănătăţii sau pentru însănătoşirea lor, sau pentru mulţumirea foamei sau setei, sau pentru îmbunătăţirea intereselor lor temporale. Dar, în timp ce folosesc ceea ce li s-ar părea a fi rezonabil, vor considera că acestea, de asemenea, sunt în mâinile Domnului şi dacă sunt încununate de succes, ei vor considera că ele sunt pregătirile Sale şi să fie primite cu mulţumire. De altă parte, dacă nu le va reuşi, ei vor fi dispuşi să primească rezultatele fără murmur — cu deplină asigurare a credinţei, că Dumnezeu este în stare a face ca toate lucrurile să lucreze spre binele lor.

La şcoala profeţilor

Ilie şi Elisei au fost la Ghilgal, în una din cetăţile în care se afla o şcoală a profeţilor, unde tinerii temători de Dumnezeu învăţau legea divină sub supravegherea acelora care au fost recunoscuţi ca profeţi, cu scopul de a deveni învăţători sau explicatori ai legii lui Dumnezeu în diferitele cetăţi în care trăiau. Ilie şi Elisei au fost în acel loc pentru un timp şi Ilie s-a hotărât să plece într-o călătorie, propunându-i lui Elisei să nu meargă cu el. Totuşi, Elisei nu a vrut să-l părăsească pe profetul mai bătrân, pe care îl numea învăţătorul său şi pentru care îndeplinea slujba de servitor. Aşa că ei au mers împreună la Betel, unde se afla o altă şcoală a profeţilor. Nu ni se spune cât timp au stat la Betel, şi nici ce au lucrat  sau au vorbit profeţii în şcoala aceea, dar noi ştim că aceşti elevi, cunoscuţi ca fiii profeţilor, au venit la Elisei şi în secret, în şoaptă, l-au întrebat dacă ştie că Domnul are de gând să-l ia pe învăţătorul său, pe Ilie, de la el.

Elisei a răspuns că el ştie, dar nu doreşte să discute acest lucru. Evident, el era plin de întristare gândindu-se la pierderea ce avea să o experienţeze, deoarece toate arată că în decurs de zece ani sau mai mult, cât a fost servitorul lui Ilie şi colaboratorul său în serviciul de profet, între ei s-a stabilit o intimitate adâncă, care în anumite privinţe era foarte deosebită. Ilie din nou i-a propus lui Elisei să se oprească, în timp ce el voia să meargă mai departe în cetatea Ierihon; dar Elisei, din nou, cu o mai mare hotărâre şi seriozitate a refuzat să-şi părăsească învăţătorul. Când au ajuns la Ierihon, Elisei a experienţat din nou acelaşi lucru; fiii profeţilor l-au întrebat dacă a auzit sau nu despre intenţia Domnului de a-l răpi pe profet, dar el a refuzat din nou să discute despre acest lucru. Ilie i-a propus a treia oară să se oprească, în timp ce el voia să meargă mai departe sub conducerea Domnului, nu într-o cetate ci la râul Iordan, dar Elisei nu a vrut să se oprească şi au mers împreună.

Aceste vizite la şcolile profeţilor, înainte de răpirea lui Ilie, fără îndoială au avut o influenţă binefăcătoare asupra acestor studenţi, care cercetau Cuvântul lui Dumnezeu şi care cunoşteau bine pe profetul îmbătrânit şi credincioşia sa faţă de Dumnezeu şi faţă de puterea lui Dumnezeu manifestată prin el. Această ultimă vizită avea să-i impresioneze şi cu aceste impresii să meragă cândva în diferite oraşe ale lui Israel. Între timp însă, descoperirea care le-a fost făcută, că Dumnezeu vrea să-L răpească pe Ilie printr-un vârtej de vânt, avea ca scop să-i pregătească pentru această minune şi mărturie despre el, ca un serv al Celui Atotputernic. Evident, profeţii din această şcoală, cincizeci la număr, în timp ce în mod discret se reţineau de a urma pe Ilie şi Elisei, erau totuşi adânc interesaţi de acest lucru, despre care ştiau că are să se întâmple. Ei au mers într-un loc mai aproape de Ierihon, care era mai înalt decât râul Iordan, şi privindu-l de acolo pe Ilie, ei au fost martorii acestui eveniment. Din depărtare ei au văzut pe Ilie dezbrăcându-şi mantaua, împăturind-o în formă de sul şi lovind apele Iordanului, care s-au despărţit, aşa că cei doi au trecut dincolo, întocmai cum s-a întâmplat cu israeliţii mai înainte printr-o minune, pe care Domnul a făcut-o prin Iosua aproape în acelaşi loc. Profeţii au mers mai departe pe malul celălalt al Iordanului, probabil suindu-se pe muntele Nebo unde a murit Moise. — Deut. 32:49, 50.

Cernerile secerişului tipificate

În legătură cu această relatare, care vorbeşte de cele trei opriri şi trei locuri, unde Ilie l-a sfătuit pe Elisei să se despartă de el, s-au făcut speculaţii considerabile, că Ilie a fost prea modest ca să dorească mulţi martori la cea din urmă manifestare de favoare a lui Dumnezeu faţă de el, sau că el a vrut să-l cruţe pe Elisei de întristările celei din urmă despărţiri. Dar aceste sugestii nu sunt satisfăcătoare pentru noi. După înţelegerea noastră, acestea au fost o trăsătură specială a tipului, al cărui antitip trebuie să fie aşteptat în acest timp prezent. Aşa cum Ilie a reprezentat pe consacraţii care, ca învingători, vor forma corpul lui Cristos şi care vor fi părtaşi cu Domnul nostru la gloria Împărăţiei, la prima înviere, aşa Elisei poate să reprezinte o clasă consacrată din acest timp, în unele privinţe inferioară. Aceştia vor cunoaşte clasa Ilie, şi o vor servi în diferite feluri, dar totuşi nu vor fi identificaţi cu ei, ca membri ai aceleiaşi companii consacrate la moarte.

În armonie cu această ilustraţie sau cu acest tip ne vom aştepta că, aşa cum Veacul prezent se apropie de sfârşit şi clasa Ilie trece cu totul dincolo, vor veni diferite cerneri sau probe pentru clasa mai puţin consacrată, ca să-i separe de societatea şi comuniunea cu clasa Ilie. Oricine va cădea în această cernere, va înceta să aparţină clasei Elisei. Aceia care suportă cernerile şi probele, îşi vor păstra poziţia în clasa Elisei, iar unii vor continua, în conformitate cu tipul, chiar până la sfârşitul experienţelor lui Ilie şi atunci, datorită acestei credincioşii, vor primi o mare binecuvântare, o îndoită parte din spiritul lui Ilie.

În timpul când cei doi profeţi mergeau mai departe, Ilie a zis către Elisei: “Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” (2 Împăraţi 2:9). Cererea lui Elisei nu se poate înţelege că era o îndoită parte a spiritului lui Ilie, adică de două ori atâta putere de la Dumnezeu cât a avut Ilie, deoarece aceasta l-ar face pe Elisei un profet cu o putere dublă a lui Ilie. Pe lângă aceasta, cât de neraţional ar fi fost aceasta pentru el, să-i ceară lui Ilie să-i dea mai mult decât el însuşi avea. De aceea noi trebuie să înţelegem că ar însemna că, dacă spiritul sau puterea lui Ilie ar rămâne într-un mod oarecare la un oarecare profet de pe pământ, care-L reprezintă pe Domnul, atunci Elisei a dorit ca el să aibă de două ori atâta putere cât ar avea un oarecare altul — nu din cauza egoismului după cum putem crede, ci pentru că el a apreciat dispoziţia lui Ilie şi poziţia ca serv al lui Dumnezeu, şi a dorit ca pe cât este posibil să poată intra într-o lucrare asemănătoare de serviciu. Cererea i-a fost aprobată în mod condiţionat, deoarece i s-a spus că aceea depinde de atenţia sa deplină.

Lecţia pe care o tragem din această cerere a lui Elisei şi din condiţiile îndeplinirii ei este că, clasa consacrată pe care el o reprezintă, la sfârşitul acestui veac trebuie să fie atentă dacă vrea să discearnă trecerea clasei Ilie, şi că numai în măsura în care ea va discerne completarea clasei Ilie şi trecerea ei în glorie, va deveni beneficiarul unei mari măsuri din spiritul şi zelul clasei Ilie. Din Scripturi aflăm gândul că după ce clasa Ilie va fi completă, probată, dovedită credincioasă şi glorificată, va fi încă o perioadă de timp înainte de sfârşitul complet al “acestui veac rău”, sau al dispensaţiei, înainte de inaugurarea Împărăţiei glorioase de o mie de ani. În decursul acelei perioade, clasa care după cum noi credem este reprezentată de Elisei — adică o clasă consacrată, dar căreia îi lipseş-te într-o anumită măsură spiritul devota-mentului deplin, pe care l-a manifestat clasa Ilie — va fi însufleţită şi întărită prin schimbarea dispensaţiei şi prin dovezile îndeplinirii planului divin, şi astfel după aceea, va fi în mod practic aşa de devotată, sacrificatoare şi zeloasă în toate felurile, cum a fost clasa Ilie.

Primirea puterii de către Elisei, la plecarea lui Ilie, se pare să corespundă într-o măsură considerabilă primirii puterii de către “fecioarele nechibzuite”, care îşi primesc uleiul şi devin capabile să-şi cureţe candelele, după ce “fecioarele înţelepte” au intrat la nuntă şi uşa s-a închis. După cum “fecioarele nechibzuite” n-au fost fecioare rele, ci fecioare bune — la fel şi Elisei, n-a fost un om rău ci un om bun şi a fost un profet; aşa cum fecioarelor nechibzuite le-a lipsit ceva ce fecioarele înţelepte au avut, tot aşa i-a lipsit şi lui Elisei ceva ce Ilie avea; şi lipsa care la fecioarele nechibzuite a fost completată prin ulei, în cazul lui Elisei este reprezentată prin manta şi binecuvântare.

După cum parabola celor zece fecioare nu arată, mai departe, ce s-a întâmplat cu fecioa-rele nechibzuite, afară de aceea că ele nu au intrat la nuntă pentru că uşa s-a închis, tot aşa ilustraţia lui Elisei arată numai că el nu l-a însoţit pe Ilie, ci după ce a primit binecuvântarea şi puterea a continuat un timp lucrarea lui Ilie. Astfel, gândul nostru este că în decursul marelui timp de strâmtorare va fi o clasă consacrată, care n-a avut un zel suficient în jertfirea de sine, pentru a fi socotită de Domnul ca membri ai clasei Ilie, sau ai corpului lui Cristos, care totuşi va experienţa un mare timp de împrospătare şi va deveni devotată total, după ce va recunoaşte că Biserica este glorificată şi după ce începe să înţeleagă îndeplinirea diferitelor Scripturi cu privire la Babilon. Această clasă, după cum înţelegem noi, este descrisă în Scripturi ca “marea mulţime”, a cărui număr nimeni nu-l cunoaşte, care îşi spală hainele şi le albeşte în sângele Mielului şi în cele din urmă ajunge în condiţiile spirituale, deşi ea nu aparţine preoţimii regale pe tron (Apocalipsa 7:9-17) — aceştia sunt reprezentaţi ca recunoscând treptat că turma mică, clasa Miresei, clasa Ilie, a trecut dincolo de văl, şi sunt arătaţi că se bucură zicând: “Să ne bucurăm şi să ne înveselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!” Această clasă, deşi nu a fost demnă să fie Mireasa, Soţia, este invitată să participe la nuntă, care va avea loc la scurt timp după glorificarea Bisericii — vezi Apocalipsa 19:7-9.

Elisei dacă este un tip,

este un tip dublu

Putem observa că, deşi îl tratăm pe Elisei ca o parte a tipului,  aşa cum îl tratăm pe Ilie, totuşi în Scripturi nu este nimic ce să arate fără îndoială, că Elisei trebuie să fie un tip — aceasta este numai deducţie. În cazul lui Ilie, după cum deja am arătat într-o lecţie anterioară, nu există nici o îndoială că Ilie a fost un tip al Bisericii alese în trup. Dar dacă Elisei a fost un tip, atunci credem că suntem îndreptăţiţi să-l considerăm ca un tip a două clase. Întâi un tip al acelei clase, pe care deja am arătat-o ca fiind cu clasa Ilie şi care ţine legături cu ea până la sfârşitul perioadei lui Ilie şi care apoi se împărtăşeşte de spiritul ei. Şi acest tip, după cum se pare, ar dura până la întoarcerea lui Elisei peste Iordan, lovind Iordanul cu mantaua lui Ilie. Dacă trecerea Iordanului în ţara Canaan este considerată ca reprezentând moartea, atunci ilustraţia trebuie să fie înţeleasă ca indicând că toţi din această “mare mulţime “ vor trece prin moarte, ceea ce tocmai se pare că arată Scripturile în mod clar — pentru a fi pe plan spiritual trebuie “să moară ca un om”.

Privind lucrul în felul acesta, noi presupunem că Elisei, după ce a trecut Iordanul şi a intrat în Canaan, ar reprezinta o altă clasă, cu totul deosebită, adică faza pământească a Împărăţiei — Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi profeţii, clasa cu care începe restatornicirea. Lucrarea lui Elisei, după trecerea Iordanului, în multe privinţe a fost o lucrare de restatornicire, şi în această particularitate ar corespunde bine la ceea ce putem aştepta de la faza împărăţiei pământeşti după stabilirea ei — după timpul marei strâmtorări. Dar, din nou amintim cititorului că, caracterul tipic al lui Elisei nu este sigur, deoarece nicăieri în Scripturi, nu este confirmat, ci este numai presupunerea noastră din cauza legăturilor sale cu Ilie.

Carul şi caii de foc

Relatarea spune că Ilie a fost despărţit de Elisei printr-un car de foc, dar că Ilie nu a fost luat sus de acesta, ci a fost luat printr-un vârtej de vânt. Noi putem trage din aceasta diferite concluzii, dar ne simţim mai siguri dacă ne ţinem strâns de cuvintele textului. Carul şi caii de foc, după cum deducem noi, sunt o parte a tipului, şi nu vom fi deloc surprinşi să constatăm îndeplinirea în persecuţiile severe care vor veni asupra ultimelor membre din clasa Ilie — probabil persecuţii până la moarte. Dacă aceasta este interpretarea corectă a tipului, atunci ar fi o semnificaţie specială atribuită faptului că Elisei a văzut răpirea lui Ilie. După cum se pare, aceasta ar însemna o strânsă prietenie şi credincioşie personală între ei, şi că efectul acestor probe înfocate ar consta în aceea, de a întări pe aceia care înainte de aceasta au fost mai puţin energici în îndeplinirea consacrării lor.

Vârtejul de vânt în tip ar fi interpretat, în armonie cu Scripturile în general, ca însemnând suferinţă cumplită, “un necaz aşa de mare”, care ar putea zgudui cerurile sau puterile eclesiastice, după cum un cutremur reprezintă agitarea stărilor sociale. Astfel, citind mai dinainte despre îndeplinirea tipului, se pare că acesta conţine cugetul că sfârşitul clasei Ilie va avea loc în mijlocul marilor zguduiri eclesiastice, care vor fi însoţite de încercări de foc — după cum noi credem, aşa va avea loc schimbarea celor din urmă membri ai corpului ales …

Schimbarea acestor membri, după cum arată Scripturile, în acest timp, va fi în aşa fel că lumea nu va recunoaşte aceasta; deşi suntem fii ai lui Dumnezeu, “fii ai Celui-Prea-Înalt”, dar vom “muri ca un om” (Psalmul 82:6, 7) — noi trebuie să coborâm în moarte întocmai ca marele prinţ Isus şi trebuie să fim înviaţi la o nouă viaţă, în condiţiile spirituale, la natura divină. Apostolul ne asigură că aceia care trăiesc la sfârşitul acestui veac, în timpul prezenţei Fiului Omului, nu vor trebui să doarmă —  să stea în condiţia morţii — pentru că clipa morţii lor va fi clipa schimbării lor la glorie, onoare şi nemurire, la natura divină."

În citatele de până aici ale fratelui Russell, se poate observa că poziţia sa în unele puncte este formulată ca o încercare de a explica, şi că după cum dovedeşte modul său de exprimare, nici una nu poate fi sigură înainte de îndeplinirea exactă a unora dintre trăsăturile tipice. Aşa este, de exemplu, sugestia că cei din urmă membri din clasa Ilie trebuie să sufere literal prigoniri până la moarte şi sugestia că cei din clasa Elisei, după aceea, vor deveni mai zeloşi şi mai activi în serviciu decât au fost mai înainte, pot fi un subiect cu semnul întrebării. Conform faptelor din timpul prezent, s-ar părea că proba înfocată asupra clasei Ilie este una care are legătură mai mult cu credincioşia lor faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile adevărului, ale onestităţii şi ale dreptăţii şi că clasa tipificată prin Elisei (dacă în mod  intenţionat el a fost un tip) este mai puţin zeloasă pentru dreptate şi adevăr, deşi unii dintre ei pot să fie plini de zel, în timp ce clasa Ilie este încă aici, adică în lucruri exterioare, despre care ei cred că acestea sunt o lucrare a Împărăţiei. Nu este datoria nici unuia din poporul Domnului să încerce să facă o despărţire între aceste două clase în timpul prezent … numai Domnul poate judeca cu dreptate şi să facă o judecată fără greşeală. Lecţia importantă pentru credincioşi este că ei, ca ucenici credincioşi ai lui Cristos, să dea toată atenţia îndeplinirii datoriilor lor şi să fie zeloşi pentru Domnul şi pentru principiile Cuvântului Său, ca să poată fi pregătiţi să întâmpine toate încercările înfocate şi amănunţite din aceste zile de pe urmă ale Bisericii în trup.

Vestitorul Împărăţiei lui Cristos din 15. 01. 1927