“Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită." — Romani 12:2

Dacă cineva este în Cristos, atunci este o Creaţie Nouă, scrie apostolul şi cu mare grijă el arată în diferitele sale epistole treptele progresive pentru dezvoltarea Noii Creaţii. Expresia “Creaţie Nouă" este o expresie plină de semnificaţii. Prin expresia “Creaţie Nouă" se face o deosebire clară între toate procedurile de creare de mai înainte şi această activitate a puterii divine, care aduce acum în existenţă acest nou ordin de fiinţe. Aceasta este o nouă manifestare a înţelepciunii lui Dumnezeu, cea de multe feluri, prin care se descoperă lungimea şi lăţimea iubirii Sale, cum niciodată până acum n-a fost descoperită într-un mod atât de minunat, deoarece apostolul ne spune, că noi suntem pregătiţi “spre lauda slavei Sale", şi “ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Hristos Isus." (Efeseni 1:12; 2:7). Dacă opera de creaţie de dinainte a lui Dumnezeu, în varietatea fără sfârşit şi peste puterea noastră de înţelegere deplină, trezeşte în noi interes şi adâncă admiraţie, atunci cu cât mai admirabilă şi mai încântătoare trebuie să fie o adevărată înţelegere a iubirii şi puterii care se descoperă în această Creaţie Nouă a Sa!

Ce privilegiu minunat am fi avut noi, dacă am fi putut vedea opera creaţiei lui Dumnezeu, după cum fără îndoială a fost cazul cu îngerii lui Dumnezeu, din timpurile necunoscute. Dar Dumnezeu ne-a arătat în Cuvântul Său, că noi avem o favoare mai mare decât oştile îngereşti, prin aceea că posedăm multe din cele mai mari manifestări ale iubirii şi puterii Sale. Prin asocierea noastră cu Domnul, noi vom fi înălţaţi în viitorul fără sfârşit cu mult mai presus decât aceste fiinţe spirituale, în ce priveşte natura şi poziţia, deoarece El Şi-a pus iubirea Sa, în mod special asupra noastră. Când aflăm că noi nu suntem numai observatorii acesteia din urmă, care este cea mai uimitoare manifestare a puterii creatoare a lui Dumnezeu, ci chiar obiectul înaltelor Sale intenţii şi hotărâri, ce mare bucurie şi mulţumire simţim noi! Şi aceasta este tocmai ceea ce mărturiseşte Sfânta Scriptură că suntem: “Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune", şi “Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea." — Efeseni 2:10; Filipeni 2:13.

Puterea prin care au fost făcute şi prin care se mişcă şi îşi au existenţa mii şi mii de feluri de vieţi, este descoperită în noi în chipul cel mai minunat. Deci, sigur, noi nu putem greşi în a fi recunoscători pentru marele  privilegiu de a fi astfel transformaţi prin înnoirea minţii noastre în armonie cu voinţa divină, până vom cunoaşte sau experienţa deplin buna, plăcuta şi desăvârşita voinţă a lui Dumnezeu, a cărui ultim scop este asemănarea noastră cu ca-racterul şi natura Fiului iubit a lui Dumnezeu.

În toată opera creaţiei Dumnezeu Şi-a ales acele elemente, puteri şi substanţe, care au corespuns cu intenţiile Sale. Uneori întrebuin-ţează elementele şi puterile nevăzute şi aduce în existenţă obiectele ce sunt conform hotărârii Sale. El poate întrebuinţa materiile văzute, pulberea pământului, pentru formarea unei creaturi “din pământ, făcut din ţărână". La formarea Noii Sale Creaţii şi-a ales materialul dintre oameni, luând nu mulţi bogaţi sau nobili sau înţelepţi, ci astfel de caractere care sunt potrivite cu intenţiile Sale speciale şi cu mila Sa neasemănat de mare, şi astfel să aducă în existenţă un ordin de fiinţe cu totul nou, prin care să arate în veacurile ce vin iubirea Sa peste măsură de mare. Din “gaura gropii" (Isaia 51:1) El Îşi adună materialul neprelucrat, atrăgându-i la Isus Cristos, prin care sunt iertaţi de păcate şi făcuţi fiii Săi şi le permite să se prezinte lui Dumnezeu, prin o deplină consacrare, ca în sfârşit El să poată lucra în ei, a voi şi a face buna Sa voinţă. Prin puterea Cuvântului şi a Spiritului Său, aceştia sunt “transformaţi în acelaşi chip al Lui,  din slavă în slavă, prin Duhul Domnului", până când vor fi potriviţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină. Înţelegând felul general al activităţii lui Dumnezeu, este foarte potrivit ca noi să fim adânc interesaţi în aceste posibilităţi, prin care suntem chemaţi a fi conlucrători cu Dumnezeu, şi care pentru noi sunt de cea mai mare însemnătate pentru toate eternităţile.

Mărturia Spiritului în creşterea noastră

Ca o mărturie clară a Spiritului sfânt, prin care putem cunoaşte că stăm în favoarea divină, nu poate exista ceva mai sigur şi mai de dorit decât asigurarea exprimată în textul de la început, când aceasta s-a adeverit în experienţele noastre. Această expunere a apostolului nu este o frază greu de înţeles, ci una practică, aceasta este o expunere a unui fapt evident şi foarte uşor de înţeles “deoarece aşa cum el gândeşte în inima sa aşa este el". Oricine cunoaşte influenţa gândurilor, în formarea caracterului, va înţelege uşor şi felul cum putem fi transformaţi prin continua înnoire a minţii noastre sau mai bine zis, prin preocuparea continuă în ceea ce priveşte voinţa perfectă a lui Dumnezeu. În armonie cu toate textele Scripturii referitoare la acest subiect, acest text învaţă că scopul lui Dumnezeu cu privire la progresul treptat al dezvoltării noastre se va ajunge printr-o creştere, care prin iubirea lui Dumnezeu va fi posibilă tuturor celor ce simt o mare bucurie în împlinirea voinţei perfecte a lui Dumnezeu. După primele fapte ale credinţei noastre trebuie să urmeze o continuă înnoire sau o întoarcere a minţii noastre la lucrurile lui Dumnezeu, prin care înţelegem de ce şi pentru ce ne-a despărţit Dumnezeu de lucrurile acestui pământ. Atunci va veni fericita asigurare că, dacă gândurile noastre sunt astfel fixate şi idealurile noastre sunt centrate în lucrarea lui Dumnezeu în noi, şi dacă Spiritul dat nu este împiedicat să domine în vieţile noastre pentru a face aceste lucruri din ce în ce mai reale pentru noi, în cele din urmă vom înţelege că Cel care este Autorul credinţei noastre va fi de asemenea Desăvârşitorul, producând chiar acea sfinţenie fără care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu.

În primele Sale declaraţii, cu privire la opera specială a Spiritului sfânt, Domnul a explicat că aceasta va fi o operă de convingere despre păcat, despre judecată şi despre dreptate. Aceasta este vrednică de o atenţie specială, deoarece ne învaţă în mod clar că acestea sunt faptele fundamentale de care atârnă progresul nostru mai departe. Dacă aceste lucruri nu au devenit o bază continuă a credinţei noastre, atunci orice suprastructură construită se va dovedi slabă, nedesăvârşită şi nemulţumitoare. De aceea, cât de important este ca noi să punem o mare însemnătate pe necesitatea de a avea mâinile şi inimile curate.

“Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt" este un îndemn pe care îl aflăm adeseori într-o formă sau alta în Cuvântul lui Dumnezeu. Şi astfel de aduceri aminte, despre sfinţenia lui Dumnezeu, să ne ducă la o continuă înnoire a minţii în ceea ce priveşte separarea noastră de tot ce nu este în armonie cu voinţa Sa. Cât de uşor se poate întâmpla, că unii ani de-a rândul trecând prin diferite experienţe au făcut foarte puţin exerciţiu în ce priveşte înnoirea minţii. Cât de uşor se poate întâmpla a ne odihni mulţumiţi, în aprecierea milei lui Dumnezeu şi totuşi să dăm greş în ce priveşte umplerea inimii cu sfinţenia Sa, cu ura Sa faţă de păcat, cu dorinţa arzătoare a sufletului ca să fim asemenea Lui în acea sfinţenie. A medita la comuniunea noastră cu Dumnezeu şi a sta în strălucirea razelor favoarei Sale este într-adevăr un gând care înnobilează. De aceea să depunem toată silinţa să fortificăm şi să înnoim puterea minţii noastre, până când cugetul mai înalt şi mai bogat va putea cuprinde inima noastră, până când voinţa Sa va fi atât de stăpână asupra noastră încât într-o anumită zi să avem, pe deplin, propria Sa sfinţenie şi să fim cu El, fiindcă suntem asemenea Lui.

Un semn sigur că iubim dreptatea

Deoarece depinde atât de mult de aprecierea noastră în ce priveşte sfinţirea şi de dorinţa cu care o căutăm, devine un lucru de mare importanţă să ne analizăm purtarea în mod amănunţit faţă de cerinţele sfinţirii. Dacă am fi în contrazicere numai cu păcatele mai mari şi am înconjura numai greşelile mai grosolane, prin aceasta am dovedi că nu înţelegem cum se cuvine cerinţele sfinţirii. Dacă dorim să ajungem la o ancorare reală a credinţei şi a speranţei noastre, aceasta trebuie să se găsească cel mai mult în mărturia că iubim dreptatea şi urâm nedreptatea şi că suntem plini de dorinţa de a ne despărţi de orice lucru ce este în legătură cu nedreptatea. Ca un test al condiţiei adevărate al minţii noastre, ne-ar putea servi o examinare a sentimentelor în faţa următoarelor texte ale Sfintei Scripturi: “… după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi". “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul." “Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, ducând până la capăt sfinţirea în frică de Dumnezeu". “… Dumnezeul nostru este “un foc mistuitor”". Există încă o mulţime de texte ale Sfintei Scripturi care, de asemenea, nu încurajează pe cei nesupuşi să umble pe căile lor nedrepte, ci din contră ne îndeamnă a ne cerceta şi a ne examina până în adâncul inimii.

Pentru cei cu inima curată, aceste texte sunt mărgăritarele Cuvântului lui Dumnezeu, a căror influenţe sunt pline de încurajare pentru inimile lor. Dacă Isus a zis: “Voi fiţi deci desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit", şi dacă apostolul ne îndeamnă la despărţirea de toată mânjitura trupului şi a spiritului, se înţelege prin aceasta că toţi aceia care nu sunt sfinţi sunt excluşi din favoarea lui Dumnezeu? Da, într-adevăr! Şi mulţumită lui Dumnezeu, că această măsură rămâne neschimbată. Dacă eu sunt invitat a fi sfânt, atunci fără îndoială că pot fi sfânt, dacă vreau. Dacă Dumnezeu a lucrat în mine pentru a voi astfel, atunci El este în stare a lucra în mine ca să procedez în armonie cu cerinţa Sa, deoarece la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Celor cu inima curată, măsura dreptăţii niciodată nu le este prea înaltă. În timp ce aceştia, înnoindu-şi zilnic mintea, câştigă o înţelegere tot mai clară cu privire la sfinţenia Lui şi primesc o înţelegere corespunzătoare a condiţiilor lor proprii înafară de Cristos, aceasta îi face să se bucure tot mai mult de puterea lui Dumnezeu, care este în stare să facă cu mult mai mult pentru noi, decât am putea cere sau gândi. Noi iubim dreptatea pentru că ne place şi urâm răul, de orice formă ar fi, fiindcă este urâciune pentru noi. Şi având deplina asigurare, că Acela care a început în noi lucrul bun este în stare să-l ducă la îndeplinire, întreaga noastră viaţă arată că dreptatea perfectă este scopul gândului şi spernţei noastre şi ştim că într-o zi vom ajunge această dorinţă, pentru că ne vom deştepta în asemănarea Sa ­— opera lui Dumnezeu va fi îndeplinită în chipul cel mai glorios, fără constrângere şi fără piedică, fiindcă mintea noastră se înnoieşte zilnic fiind pătrunsă de influenţa perfectă a lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, reacţiile noastre pot fi de aşa fel, încât  să se poată vedea lipsa noastră în dezvoltarea spirituală. Sunt unii care în loc să-şi înnoiască mintea în felul acesta, favorabil în mod progresiv, se pare că au obiceiul de a trăi tocmai contrar. Ei, de asemenea, sunt familiari cu textele Scripturii amintite mai sus, dar sunt dispuşi a le privi dintr-un punct de vedere cu totul diferit. Poate, dacă şi-ar exprima gândurile, ei ar zice tocmai ca servul care a primit numai un talant: “fiindcă eşti un om aspru", deaceea nu m-am străduit să îndeplinesc cerinţele Tale. Oare nu ne punem noi în această poziţie când privim posibilităţile unei vieţi creştineşti, zicând: “Această cerere nu este pentru mine. Eu am prea multe slăbiciuni, prea multe influenţe dinlăuntru şi dinafară de învins, de aceea eu niciodată nu pot să fiu sau să devin aşa cum cer aceste texte scripturale"? Noi trebuie să fim cu cea mai mare băgare de seamă în această privinţă, deoarece nu numai că putem arăta o credinţă cu totul insuficientă, ci totodată şi o lipsă serioasă a iubirii de dreptate. În felul acesta ne putem pune o mare piedică, cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu vrea ca noi să le dorim şi să le facem. Curentul nu se poate ridica mai sus decât izvorul său, şi dacă noi în felul acesta ne scuzăm decăderea şi lipsa de speranţă, atunci cum am putea noi ajunge vreodată la posibilităţile ce sunt arătate în textul nostru? Pentru astfel de oameni, cuvintele apostolului sunt o puternică dovadă că punctul lor de vedere este fals. Voi sunteţi opera lui Dumnezeu. Dumnezeu este Acela care lucrează în voi. Unde este iubire şi credinţă vie şi fierbinte, acolo, înainte de a se putea pune vreo piedică în drum, este înălţat strigătul: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti" şi imediat după această cerere Isus va răspunde: “… la Dumnezeu toate sunt cu putinţă", “crede numai!".

Într-o măsură foarte mare, noi înşine ne clasăm unde aparţinem în aranjamentul lui Dumnezeu. Dacă prin fapte dovedim că inimile noastre sunt pline de dorinţă după o viaţă sfântă, aşa după cum ne este arătat în Cuvântul lui Dumnezeu, atunci va fi uşor de stabilit. Pe de altă parte, dacă aruncăm de-o parte aceste mari posibilităţi ca ireale pentru noi, sau le privim ca cerinţe care depăşesc puterile noastre, şi între timp totuşi sperăm că prin mila lui Dumnezeu vom ajunge undeva în Planul lui Dumnezeu, nu ne punem noi în cazul acesta de partea marii mulţimi, a căror gânduri sunt îndreptate mai mult pentru obţinerea milei în timpul vieţii prezente, şi care îşi primesc răsplata neglijenţei lor la poarta morţii, în loc de a se ţine de aceia care au dorinţa arzătoare ca la sfârşitul călătoriei lor să aibă sfinţenia lui Dumnezeu, o dorinţă care niciodată nu-şi pierde speranţa, o iubire şi o credinţă care niciodată nu va lăsa o speranţă atât de mare? Dezvoltându-şi Noua Sa Creaţie, scopul special a lui Dumnezeu nu este, în primul rând, exercitarea îndurării Sale iertătoare, ci mai degrabă îndeplinirea marelui scop final, la care astfel a deschis uşa îndurării Sale — sfinţirea noastră. Pentru aceia care în continuu se află într-o stare îndoielnică şi de decădere, în privinţa unei măsuri atât de mari a sfinţeniei divine, vrem să repetăm gândul care este accentuat în textul nostru: “să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită" pentru voi. Părăsiţi gândurile somnolente şi descurajatoare. Ridicaţi mintea, prin înnoirea zilnică, asupra lucrurilor care prin puterea lui Dumnezeu sunt posibile şi atunci veţi vedea lucruri mai mari — “crede numai!"

Creşterea în Cristos

A nu creşte trupeşte este o mare nenorocire. Noi putem fi fericiţi dacă am scăpat de această nenorocire. Dacă un copil al nostru, după o creştere naturală normală de mai mulţi ani, pe neaşteptate s-ar îmbolnăvi de ceva care i-ar opri creşterea, cât de îngrijoraţi am fi noi. Dacă în ceea ce priveşte dezvoltarea trupului şi a vieţii naturale este un lucru atât de trist, cu atât mai dureros ar fi în creşterea copiilor spirituali. Ce trebuie să simtă Dumnezeu când unii din copii Săi, pe neaşteptate, ajung într-o asemenea situaţie de imposibilitate a creşterii? Creşterea, este o expresie biblică foarte obişnuită şi de aceea ar trebui în continuu să fie păstrată în mintea noastră. “Întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic". “Pruncii născuţi de curând" au nevoie de laptele curat al Cuvântului lui Dumnezeu. Caracterele mai dezvoltate au nevoie de “hrană tare", pentru a cugeta drept asupra voinţei şi adâncimii lui Dumnezeu. Ca şi clădire a lui Dumnezeu “să creştem ca să fim un Templu sfânt în Domnul" şi în toată experienţa creştină, lucrarea începută în noi trebuie să înainteze până când Cel care a fost Autorul ei devine şi Desăvârşitorul ei. Ce însemnătate adâncă este, deci, în îndemnul apostolului, prin care suntem îndemnaţi să creştem în Cristos!

Acţiunile creşterii în viaţa tuturor animalelor şi plantelor sunt ascunse în taine prea adânci pentru mintea omenească, şi de aceea nu pot fi înţelese pe deplin. Dar, cu toate acestea noi putem înţelege legile ei ca să tragem lecţii folositoare. Aceasta este foarte frumos ilustrat în declaraţiile sublime ale lui Isus: “Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia". Gloria lui Solomon a fost rezultatul acţiunilor omeneşti. Frumuseţea crinilor este datorită activităţii lui Dumnezeu. Această lecţie nu trebuie să ne înveţe inactivitate, ci trebuie să ne arate secretele fundamentale ale creşterii şi să ne întărească faptul că, prin gândurile şi străduinţele proprii nici un om nu poate adăuga la lungimea sa nici măcar un centimetru. Creşterea vine de la sine, şi după cum se întâmplă cu crinii aşa se întâmplă şi cu noi. În fond este faptul sustragerii puterilor din pământ şi din razele soarelui şi din atmosferă. Petru ne spune: “… prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti". Aici este pământul în care caracterele noastre trebuie să prindă rădăcină; şi cum repetăm tot mereu în minte aceste făgăduinţe, suntem influenţaţi de condiţiile fixate în aceste făgăduinţe, şi fiind mişcaţi în mod favorabil de natura excepţională a privilegiilor pe care ele le cuprind, curând ele devin aşa parte din experienţa noastră, încât înţelegem declaraţia apostolului ca o realitate vie în vieţile noastre. Pavel ne îndeamnă să ne îndreptăm gândurile asupra lucrurilor care sunt curate, drepte, bune, vrednice de iubit, asupra lucrurilor care sunt vrednice de laudă, care sunt bune, şi în timp ce zi de zi facem aceasta, se va îdeplini în noi o operă de schimbare. “Dar noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului." În felul acesta ne însuşim acele puteri care ajută, dezvoltă şi pregătesc viaţa noastră spirituală. Ochiul natural nu observă lucrarea Spiritului sfânt în aceste consideraţii şi cugete sfinte, în această dorinţă arzătoare după sfinţenie, în această sete şi foame binecuvântată după dreptatea divină, şi Dumnezeu care tratează cu respect credinţa noastră va ţese aceste elemente în caracterul nostru prin acelaşi Spirit sfânt.

Împărţind drept Cuvântul adevărului

Cu privire la hrana noastră naturală, recunoaştem necesitatea combinării anumitor substanţe folositoare în proporţii corespunzătoare, ca să putem trage din ele cel mai mult pentru puterea fizică. Tot atât de important este acest principiu în viaţa spirituală. “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos", şi de aceea este datoria fiecărui om a lui Dumnezeu, să recunoască  proporţia şi importanţa combinării a tot felul de hrană conţinută în Biblie. Dacă suntem atenţi la ceea ce spune Spiritul Bisericii, atunci nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte, că cea mai mare parte a gândurilor noastre, trebuie să fie îndreptate la ajungerea unui caracter sfânt, despre care vrem să vorbim mai departe.

Viaţa evlavioasă, comuniunea intimă cu Dumnezeu, viaţa de rugăciune după cum ne este arătată de Isus, viaţa păcii şi a bucuriei în Spiritul sfânt, aceasta este viaţa asupra căreia apostolii au pus o mare însemnătate. Să cercetăm învăţăturile Noului Testament cu atenţie, şi atunci vom observa punctul asupra căruia se pune aşa de mult accent în ce priveşte importanţa unei clare cunoştinţe a iluminării lăuntrice, a transformării şi a relaţiei cereşti. Isus a recunoscut foarte bine, că lucrurile adânci ale vieţii spirituale nu le-a putut împărtăşi ucenicilor Săi, care trăiau în imediata Sa apropiere. Dacă trăsăturile speciale ale mesajului Său, ar fi fost numai o veste bună a unei mari bucurii pentru tot poporul, atunci fără îndoială că El încă înainte de moartea şi învierea Sa ar fi putut face cunoscut toate  lucrurile ucenicilor Săi, deoarece o astfel de veste se poate înţelege uşor de omul natural. Dar nu mai înainte, decât atunci când Spiritul sfânt a fost dat şi mintea apostolilor a fost luminată, a fost posibil să li se facă cunoscute marile adevăruri, cu privire la “Hristos în voi, nădejdea slavei" şi  “pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său". Deci, dacă în expunerea Cuvântului adevărului, făcută de către noi, nu am identificat importanţa specială a creşterii noastre, în adevărata sfinţenie şi într-o adâncă viaţă spirituală, atunci noi am încetat de a mai lucra în armonie cu sfatul apostolului, şi astfel am împiedicat opera lui Dumnezeu în inimile noastre.

Importanţa vieţii de rugăciune

Am dori noi să experienţăm o bucurie şi o pace mai adâncă şi să dezvoltăm o credinţă mai puternică în puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care să ne transforme? Să deschidem inimile şi viaţa noastră influenţei Sale creatoare şi activităţii Spiritului Său, şi atunci urmările binecuvântate vor umple inimile noastre de bucurie. Despre importanţa vieţii de rugăciune, aşa cum aceasta este învăţată în Biblie, nu există nici o îndoială. Deoarece nu este nevoie să continuăm punând din nou temelia principiilor, să mergem înainte spre desăvârşire. Să mergem aşa cum au făcut ucenicii şi să-L rugăm pe Învăţătorul să ne înveţe a ne ruga, să facem ca rugăciunea să fie viaţa noastră şi nu numai o datorie. Să studiemm subiectul rugăciunii, cerându-I lui Dumnezeu, în mod serios, să ne descopere posibilitatea de a ne adânci iubirea pentru comuniunea ascunsă, să ne crească credinţa noastră pentru a  primi, şi astfel va creşte viaţa noastră spirituală. Această reînnoire a minţii noastre, producând o atmosferă prielnică în care Spiritul sfânt acţionează va asigura creşterea pe care o căutăm ­­— opera lui Dumnezeu progresează spre desăvâşirea sa.

Gândindu-ne la adâncimea minţii spirituale a lui Pavel sau a lui Ioan sau a unui alt caracter demn de încredere, din trecut sau din prezent, nu ne simţim noi atraşi de o dorinţă arzătoare după o astfel de stare? Dacă acesta este cazul, atunci să-I permitem lui Dumnezeu să facă acest lucru pentru noi. Să ne petrecem timpul având în minte lucrurile spirituale, evlavioase, înălţătoare. Să deschidem minţile noastre influenţei şi conducerii Spiritului care ne vor face capabili să înţelegem împreună cu toţi sfinţii, din trecut şi din prezent, lungimea şi lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii dumnezeieşti, şi atunci vom avea o creştere mai sigură şi o viaţă mai desăvârşită. Întocmai ca şi crinii, atunci ne vom putea însuşi unele puteri, care îndeplinesc creşterea nostră. Făcând aşa, nu va trebui să ne îngrijorăm în ce priveşte creşterea, ci ea se va îndeplini atunci cu totul de la sine. Dacă ne este dăruită o imagine a unei vieţi mai rodnice, fie prin Cuvântul lui Dumnezeu însuşi sau prin viaţa unui oarecare sfânt al lui Dumnezeu, şi inimile noastre doresc să se bucure de o astfel de stare, să ne amintim că o astfel de dorinţă repetată asupra căreia s-a meditat, adusă înaintea lui Dumnezeu cu recunoştinţă, în cele din urmă va aduce în inimile noastre fructele ei binecuvântate. Opera lui Dumnezeu va înainta atunci, în mod liniştit. Minţile noastre îndreptate în sus, însuşindu-şi Cuvântul Său, intrezărind scopul Său îndeplinit în vieţile noastre vor experienţa această binecuvântată transformare. Dacă-I permitem lui Dumnezeu să facă acest lucru, despre care suntem siguri că noi singuri niciodată nu-l putem face, cât de bogată va fi înţelegerea noastră că El este hotărât să lucreze în noi în conformitate cu buna Sa plăcere, chiar sfinţirea noastră şi de asemenea să lucreze în noi lucrurile care reprezintă deplina cooperare cu El în dezvoltarea Noii Sale Creaţii.

“Care este nivelul vieţii mele"

În concluzie, după ce gândurile noastre au fost ridicate la nivelul lor corespunzător, să cităm cuvintele unui om, care a înţeles frumuseţea metodelor lui Dumnezeu şi activitatea Sa în noi:

“Credinţa se foloseşte de atotputernicia lui Dumnezeu, de puterea care a sculat pe Isus din mormântul lui Iosif şi L-a aşezat de-a dreapta majestăţii Sale în cer, de puterea cu ajutorul căreia Isus a umblat peste valurile înfuriate şi S-a înălţat sus pe planul nevăzut, unde Îşi menţine locul pe tronul lui Dumnezeu, faţă de toţi agresorii întunericului. Este imposibil a trăi o viaţă înaltă sau o viaţă cerească, care este sigur a noastră, fără înălţarea şi fără puterea divină. Aceasta însă este prin ajungerea credinţei potrivite … Este foarte important pentru fiecare să se întrebe: “Care este nivelul vieţii mele”? Este acest nivel al meu sau al aproapelui meu sau a lui Dumnezeu? Trăiesc eu ca unul care m-am ridicat şi urc împotriva a ce este păcat şi moarte, în timp ce deasupra este neschimbata lumină a eternităţii? Vai! Atâţia dintre noi ne coborâm aprecierea poziţiei noastre la condiţia modestă a experienţelor noastre, în loc să căutăm să ne ridicăm nivelul experienţei şi practicii la înălţimea poziţiei noastre în Isus!

Credinţa, dacă este exercitată în mod drept, îndeplineşte două lucruri. Întâi, ea recunoaşte că i se cuvine o poziţie pe care de fapt noi nu o simţim, dar pe care îndrăzneşte să o susţină în baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu. Al doilea, ea se bazează pe puterile dumnezeieşti, pentru a face acea poziţie o realitate în experienţa sa din fiecare zi şi din fiecare oră.

Şi numai dacă noi trăim astfel, viaţa va deveni fericită şi folositoare. Puterea sa de rezistenţă va fi concretizată într-un psalm, asemenea celui cântat de păstorul şi regele David, cu sute de ani în urmă. Acesta poate începe cu povestirea îngrijirii unui păstor faţă de o oaie pierdută şi rătăcită. Dar nu va rămânea pentru totdeauna în această poziţie; ea se va ridica sus, se va avânta şi va cânta aproape de porţile cerului; îşi va petrece zilele pe acel platou, unde Însuşi Dumnezeu este Soarele, şi în cele din urmă va trece în acea casă glorioasă în care fiecare locuitor poate adeveri, fără cea mai mică umbră de presupunere sau teamă: “… voi locui în casa Domnului pe vecie” (traducerea K. J. — n. t.)."

Vestitorul Împărăţiei lui Cristos din 01. 06. 1931