Întrebare (1909)—3—Cînd nu erau alţi locuitori pe pămînt decît Adam şi Eva, Cain şi Abel, în ce ţară au plecat Cain şi Abel să-şi ia soţii, după Scriptură existînd pe Pămînt doar patru oameni (cei mai sus menţionaţi)?

Răspuns—Scriptura nu spune că nu erau mai mulţi oameni decît patru pe pămînt. Scriptura nu le menţionează pe fiicele lui Adam şi presupunerea ar fi în armonie cu relatarea, că luîndu-şi o nevastă, Cain a luat pe una din surorile lui. Atunci nu erau obiecţii ca un frate să se căsătorească cu o soră, pentru că în multe privinţe s-ar adapta mai bine. Motivul pentru care nu-i aşa astăzi, este că rasa s-a deteriorat în aşa măsură încît dacă un frate şi o soră s-ar căsători, copiii lor ar moşteni caracteristicile familiei în aşa măsură că s-ar îmbolnăvi psihic, şi de aceea legea interzice acest lucru, chiar între verişori de-al doilea.

Aceasta este în mare contradicţie, după cum vedeţi, cu doctrina evoluţiei.

179) CALEA SFINŢENIEI—Va fi folosită forţa? (Q330-3)

Întrebare (1912)—1—Se va considera umblare pe Calea Sfinţeniei dacă se va folosi forţa sau constrîngerea?

Răspuns—Încă nu există Calea Sfinţeniei; deci încă nimeni nu umblă pe ea. Nimeni nu poate umbla pe acea cale pînă cînd nu este pregătită. Nu există o astfel de cale pînă cînd Marele Împărat preia controlul, înlătură ordinea prezentă de lucruri şi stabileşte Împărăţia lui Mesia — atunci va exista o Cale a Sfinţeniei. Atunci cel drept va putea merge pe ea.

Acum există doar Calea Îngustă şi Calea Lată. Calea Îngustă este pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus, o cale abruptă şi aspră. Gîndul nu este ca ei să fie forţaţi ci trebuie să fie o devotare voluntară, o umblare în urmele lui Isus de bună voie, altfel n-ar fi acceptabilă deloc.

Marea Mulţime va avea anumite experienţe pentru a fi forţaţi. Dar ei nu vor fi împinşi de la spate, ci forţaţi să se decidă. Observaţi diferenţa dintre a forţa un om să urce într-o barcă şi a aduce anumite influenţe pentru a-l face să dorească să urce în barcă. Voi întoarce spatele la Domnul pentru a scăpa de strîmtorare sau voi lua calea Domnului? Chiar şi cei care aleg să ia calea Domnului sub presiune vor fi învingători. În veacul următor, cînd Calea Sfinţeniei pentru lume va fi deschisă, forţa va fi folosită pentru a aduce pe toţi la o cunoştinţă a Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Făptuirea răului va fi pedepsită cu lovituri care să corecteze. Dar n-ar fi corect a presupune că lumea va fi trasă sau forţată pe Calea Sfinţeniei. Toţi care vor urca pe ea trebuie să se străduiască ei înşişi — aceasta va fi o cale în sus. Mîntuitorul nostru a arătat sentimentul Tatălui privitor la toţi cei cărora El le va da viaţă veşnică: Celor care "vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de adoratori" (Ioan 4:23).

180) CALEA SFINŢENIEI—Folosirea toiagului de fier. (Q331-1)

Întrebare (1913-Z)—2—Va fi cineva forţat sau constrîns să înainteze pe Calea Sfinţeniei?

Răspuns—În prezent nu există Calea Sfinţeniei; prin urmare nimeni nu umblă pe ea în timpul Veacului Evanghelic. Nu va exista o astfel de cale pînă cînd Marele Împărat va prelua controlul, va înlătura prezenta ordine de lucruri şi va stabili Împărăţia Cerurilor. Atunci va fi pregătită o Cale a Sfinţeniei pe care cel drept va putea umbla. În timpul Veacului Evanghelic sunt numai două căi — Calea Îngustă şi Calea Lată (Mat. 7:13, 14). Prima este pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus şi este o cărare aspră şi abruptă. Cea din urmă este drumul care duce la distrugere şi este o cale largă pe care rasa umană se grăbeşte spre mormînt.

Cei care umblă acceptabil în urmele Învăţătorului trebuie s-o facă de bună voie. Devotarea lor trebuie să fie o devotare voluntară. Nu sunt forţaţi, nu acesta este gîndul. Turma Mică va alerga în acest fel pe Calea Îngustă; dar Marea Mulţime vor avea experienţe care îi va forţa, nu să o ia pe o cale specială, ci să se hotărască ce curs vor urma. Există o diferenţă între a forţa un om să urce la bordul unui vas şi a aduce anumite circumstanţe care îl vor face să dorească să facă astfel.

În veacul următor, cînd Calea Sfinţeniei pentru lume va fi fost deschisă (Isa. 35:8), forţa va fi folosită pentru a aduce toată omenirea la o cunoştinţă a Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Înfăptuirea răului va fi atunci pedepsit cu lovituri corecţionale. Dar este departe de a fi corect a presupune că omenirea va fi mînată sau forţată pe Calea Sfinţeniei. Toţi care vor înainta pe ea trebuie să se străduiască ei înşişi; pentru că aceasta va fi o cale în sus. Mîntuitorul nostru a arătat sentimentul Tatălui cu privire la toţi cei cărora El le va da viaţă veşnică. Cuvintele Lui au fost: "Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de adoratori" (Ioan 4:23).

181) CANAAN—Al cui tip a fost? (Q47-1)

Întrebare (1915)—1—Pastorul Russell spune, "Călătoria copiilor lui Israel prin pustiu către ţara Canaanului a fost tipică pentru călătoria creştinului prin această lume de păcat către Canaanul ceresc". Israelul tipic şi-a dus toate luptele după ce a ajuns în ţara Canaanului. Unde este Canaanul antitipic, cine sunt canaaniţii antitipici şi cum sunt ei învinşi de Israelul antitipic?

Răspuns—Apostolul Pavel sugerează că toată istoria lui Israel a fost tipică pentru experienţele creştinilor (1 Cor. 10:11). Dar trebuie să fim foarte precauţi; pentru că în unele cazuri ne bazăm într-o anumită măsură pe judecata noastră. Dar gîndul meu ar fi că această călătorie spre Canaan simbolizează încercarea de a intra într-o relaţie potrivită cu Dumnezeu. Israel n-a intrat în Canaan atît de repede pe cît puteau s-o facă. Dacă ar fi avut o credinţă potrivită ei puteau să intre foarte repede. Ei puteau imediat să meargă de la Mt. Sinai în ţara Canaanului şi să aibă binecuvîntarea lui Dumnezeu. Ei nu au intrat din cauza necredinţei. Deci oricare dintre noi care a umblat printr-o stare de pustiu înainte de a veni în familia lui Dumnezeu, a umblat nu pentru că a fost necesar, ci pentru că n-a exercitat destulă credinţă. N-a trebuit să aşteptăm 40 de ani, sau altă perioadă de timp, ci puteam veni repede; prin consacrare puteam să intrăm imediat.

Dar majoritatea au întîrziat. Ca şi evreii, ei n-au intrat repede. În loc de a intra prompt în binecuvîntările pe care le-ar fi putut avea prin exercitare de mai multă credinţă, mulţi au călătorit mulţi ani. Iosua L-a reprezentat acolo pe Isus. Cu cît evreii Îl vor recunoaşte mai reprede pe Iosua şi conducerea Sa, cu atît mai repede vor trece Iordanul şi vor intra în ţara Canaanului. Deci cu cît recunoaştem mai repede că Legea nu poate să facă nimic pentru noi, cu atît mai repede noi, sub Iosua (Isus), intrăm în Canaan. Cînd Israeliţii au intrat în Ţara Promisă, atunci au început războaiele cu cananiţii, fereziţii, amoriţii, hetiţii, girgasiţii, heviţii şi iebusiţii. Aceştia reprezintă slăbiciunile naturii noastre umane împotriva cărora trebuie să ne luptăm şi să învingem, ca să putem lua în stăpînire întreaga Ţară a Făgăduinţei, privilegiile ce le avem în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

182) CARACTER—Dezvoltarea lui înainte de conceperea de spirit. (Q48-2)

Întrebare (1909)—1—Există o zidire reală a caracterului înainte de conceperea de spirit?

Răspuns—Cred că unii oameni din lume îşi construiesc caracterul şi am văzut mulţi asemenea oameni, dar nici o astfel de zidire nu are vreun scop sau nu le dă vreo consideraţie din punctul de vedere al chemării lui Dumnezeu. Totuşi, în măsura în care vor zidi acum în acea măsură vor beneficia de el în timpul restabilirii, şi dacă ei sunt cu atît mai sus pe scară şi ieşiţi din degradare şi murdărie, cu atît mai puţin timp le va trebui. De aceea, le-aş spune că fiecare pas în jos ar însemna în acea măsură dezastru, iar cînd va veni timpul lui Dumnezeu fiecare efort va avea răsplata lui. Dar construirea caracterului pentru Cristos este, bineînţeles, aplicabil doar la Biserică, pentru că Biblia a fost scrisă pentru Biserică, pentru aceia care sunt în şcoala lui Cristos, aceia care caută să fie ai Lui.

183) CARACTER—Şlefuirea exterioară în contrast cu harul interior. (Q48-3)

Întrebare (1910-Z)—2—În ce constă diferenţa dintre şlefuirea şi politeţea din afară a unor oameni naturali şi acea şlefuire şi politeţe care în mod potrivit aparţin Noii Creaturi, dezvoltată în roadele şi darurile Spiritului sfînt?

Răspuns—Calităţile umilinţei, blîndeţii, răbdării etc., sunt calităţi care au aparţinut primului om cînd a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, ele sunt calităţi umane care pot fi cultivate într-o anumită măsură de orice fiinţă umană, şi toţi trebuie să se străduiască pentru ele. Dar de fapt, ca rezultat al căderii, egoismul şi josnicia generală au depravat poftele şi căile întregii omeniri în aşa de mare măsură că, după cum spun Scripturile, nu este nici unul drept, perfect, nu, nici unul; "din tălpile picioarelor pînă la cap" (Isa. 1:6) toţi sunt imperfecţi. De aceea nici un om natural nu va avea aceste glorioase trăsături de caracter pe larg şi pe deplin dezvoltate, deşi desigur există o diferenţă între dezvoltarea unora şi dezvoltarea altora.

Noi vedem, cu toate acestea, că lăsînd la o parte aceste daruri naturale, unii oameni lumeşti pretind unele din diferitele daruri ale Spiritului. În metodele lor de afaceri ei încearcă să fie gentili, şi este potrivit aşa. Aceasta este considerată ca o parte a conduitei potrivite din colegiile şi în special din şcolile pentru domnişoare, de a instrui pe tineri în legătură cu politeţea, în legătură cu ceea ce să spună şi ce să nu spună; cum să spună lucrurile şi cum să nu le spună; şi toate acestea aduc acestor persoane o blîndeţe exterioară în comportamentul lor general. Totuşi, în astfel de cazuri blîndeţea este cultivată în ideea că aceasta constituie "buna creştere"; că aceasta este ceea ce orice doamnă sau domn trebuie să facă sau să spună; şi astfel acestea pot fi doar o spoială, în realitate neafectînd sentimentele inimii. Persoana poate fi pe dinafară foarte calmă, blîndă şi plăcută şi totuşi în inimă să fie foarte acră, invidioasă şi josnică.

Cei care observă doar pe dinafară ar putea să nu fie în stare să stabilească dacă acel bărbat sau acea femeie a fost mişcat de un spirit potrivit sau nu. Ei ar putea să nu ştie dacă aceste schimbări au fost "roadele spiritului" sau roade ale bunei educaţii, dar oricine, cunoscînd bine viaţa privată a unei astfel de persoane, ar fi sigur în stabilirea faptelor, pentru că, după cum este şi vechea expresie, "Adevărul iese la suprafaţă ca untdelemnul"; şi aceste persoane, în timp ce pe dinafară ar putea arăta blîndeţe, ocazional, cel puţin în privat, ar demonstra că ei nu erau în armonie cu comportarea exterioară ci aceasta a fost doar o spoială şi, în acea măsură, ipocrizie. Poate că o măsură de ipocrizie în acest sens ar fi recomandabilă pentru unii oameni; ar putea fi mai bine ca ei să pună puţină spoială dacă nu pot avea caracterul veritabil; mai bine să apară blînzi decît aspri; cel puţin ar ajuta lumea în această direcţie să fie cît se poate de blînzi în procedurile lor generale.

Comerciantul care după ce scoate cantităţi mari de mărfuri şi spune unei cliente că nu-i o problemă să-i arate mărfurile, că îi face plăcere să aibă ocazia să facă aceasta şi că nu există obligaţii în acest fapt, şi manifestă însăşi esenţa politeţei, dar care, după ce doamna a plecat, dă cu piciorul în pămînt şi se plînge, dă de ştire astfel tuturor din preajmă că politeţea sa este doar o necesitate în afaceri. El face aceasta în interes propriu, dacă este proprietarul magazinului, sau de dragul situaţiei lui, dacă este un angajat.

La creştini aceste daruri sunt dezvoltate dinăuntru. Oricum ar fi fost în mod natural, blînd sau aspru, Noua Creatură cultivă şi aprobă aceste daruri în inimă, şi ele ajung din inimă pînă la suprafaţă. Mintea nouă este cea care reglează Creatura Nouă, şi Creatura Nouă în loc de a avea blîndeţe numai pe dinafară, aceasta îi curge limpede prin fiecare fibră chiar din inimă.

Această Nouă Creatură care se dezvoltă astfel poate că nu este tot timpul atît de blîndă la exterior cum sunt unele creaturi vechi care au o spoială de dragul banilor sau pentru alte motive. Ei pot avea dispoziţii naturale mai rele; ei în mod natural pot avea mai puţină răbdare, mai puţină simpatie, sau pot fi mişcaţi de o astfel de onestitate încît să-i facă să evite a spune ceva diferit de ceea ce simt, ceva diferit de ceea ce ar fi sentimentele lor; şi sentimentele lor, neajungînd încă la punctul cel bun, uneori îi împing să spună lucruri nepotrivite. Aceştia, desigur, trebuie să înveţe să guverneze omul dinafară chiar înainte ca toate sentimentele lor să ajungă în deplină simpatie cu Spiritul Domnului. Ei trebuie să recunoască regulile bunelor maniere şi să ajungă rapid la curent cu aceste reguli, şi cît mai repede posibil să aducă fiecare sentiment în total acord cu Spiritul Domnului ca să poată deveni tot mai amabili, iubitori şi de ajutor altora, şi astfel "să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată" (1 Pet. 2:9).

184) CARACTER—Cînd coroana este a noastră. (Q50-1)

Întrebare (1910)—1—La ce punct din dezvoltare a caracterului putem spune că este a noastră coroana şi că suntem învingători?

Răspuns—Cred, dragi prieteni, că punctul potrivit cînd putem spune aceasta ar fi cînd ajungem gradul de iubire perfectă. De exemplu, aţi venit la Domnul şi v-aţi consacrat, aţi intrat în Şcoala lui Cristos şi aţi început să învăţaţi de la El. Cam atunci aţi descoperit cît de mult vă lipseşte pînă la măsura potrivită. Va fi Domnul în stare să facă ceva din mine? Acum, Domnul are de gînd să te măsoare după mintea ta şi aşteaptă să ajungi la iubire perfectă, care este standardul unui caracter perfect, pentru că nimeni nu va fi vrednic de un loc în împărăţie sau de viaţă veşnică decît cei care ajung la acest nivel, acum sau în Veacul Milenar. Dumnezeu nu are nimic pentru nimeni în afară de cei care ajung la acest standard în mintea şi în inima lor. El poate avea slăbiciuni etc., şi voi puteţi vorbi lucruri de care să vă pară rău, şi trebuie să vă scuzaţi pentru ele, dar inima voastră este la acest nivel — iubire perfectă — şi acela este motivul că vreţi să vă cereţi scuze, pentru că aţi ajuns la gradul de iubire perfectă. Voi Îl iubiţi pe Dumnezeu şi pe toată omenirea, şi vreţi să faceţi bine tuturor după cum aveţi ocazie. După ce o persoană ajunge acolo încît să-şi poată iubi duşmanii el este la gradul de iubire perfectă. El nu va fi perfect în trup pentru că acest lucru nu este posibil în acest veac. Mulţi trebuie încă să-şi pună frîu limbii etc., trebuie ţinută în frîu vechea natură. Aceasta am ilustrat-o des printr-un cîine rău care ar reprezenta natura noastră veche şi pentru care noua creatură este responsabilă. Trebuie să-l ţinem legat. Intenţiile noastre sunt bune, lucru care este arătat prin faptul că după ce starea nervoasă de moment trece inima se întoarce la principiile dreptăţii şi cere iertare de la Tatăl. El va cere iertare pentru orice a făcut. Aţi putea spune: va fi mai greu să îndrept aceasta, decît să n-o fi făcut. Desigur. Dar aceasta este ceea ce trebuie să faceţi dacă vreţi să dovediţi Domnului că inima voastră este pentru dreptate, şi ori de cîte ori aflaţi că aţi făcut o greşeală, trebuie să o corectaţi. Dacă ajungeţi la acel punct, aţi ajuns, după înţelegerea mea, la gradul de iubire perfectă, faţă de Dumnezeu, faţă de oameni etc. Doriţi bine tuturor şi nimănui rău. Din acel moment, după cum înţeleg eu, Domnul te socoteşte ca pe unul căruia îi este pusă deoparte o coroană. Acesta este un lucru, dar a avea grijă ca nimeni să nu-ţi i-a coroana este alt lucru. După ce îţi este acordată mai rămîne faptul că dacă te mişti de la acest punct, dat la o parte de dificultăţi, şi nu rezişti la acest test, nu eşti vrednic să fii un învingător. Deci vedeţi că este un nivel de caracter fără de care nimeni nu va fi acceptat în împărăţie, spirituală sau pămîntească. Acum noi trebuie să ne demonstrăm dragostea şi devotamentul, pentru aceasta trăim noi astăzi şi mîine şi în toată experienţa voastră de creştini de cînd intraţi în şcoala lui Cristos, pentru că trebuie să învăţaţi de la El cît mai repede posibil şi să ajungeţi la nivelul iubirii perfecte faţă de toţi.

185) CARACTER—Perfecţiunea de această parte de văl. (Q51-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Cît de aproape în asemănarea cu caracterul Domnului nostru Isus Cristos trebuie cineva să ajungă de această parte de văl pentru a avea o bună speranţă de a fi unul dintre cei aleşi de partea cealaltă de văl?

Răspuns—Iehova Dumnezeu nu va accepta nimic ce este imperfect. Chiar şi natura noastră umană prezentată Lui în sacrificiu de Marele Preot a trebuit mai întîi să fie acoperită de meritul Preotului Însuşi pentru a fi astfel desăvîrşită înainte să fie acceptată divin. Gîndindu-ne la noi, trebuie să ne amintim că avem Noua Creatură într-un vas pămîntesc. Noua Creatură este cea care trebuie să aibă asemănarea cu Cristos.

În trup noi suntem asediaţi de lume, de carne şi de diavol. Toate aceste lucruri conspiră pentru a împiedica Noua Creatură să lucreze perfect în vechiul corp. Voinţa nu trebuie să fie cu nimic mai puţin decît perfectă. După cum a spus Isus: "Ferice de cei cu inima curată" (Mat. 5:8). Curăţenia inimii trebuie să fie absolută.

Curaţi cu inima sunt cei ale căror intenţii sunt curate, ale căror motive sunt curate, care doresc cel mai bine — tînjesc după cel mai bine. Aceştia pot avea puternică consolare, pot avea deplină încredere în Dumnezeu privind lucrurile glorioase pe care El le-a promis; pentru că ei nu pot să facă mai mult decît cel mai bine posibil în corpul natural — şi astfel îşi arată devotamentul lor.

186) CARACTER—A aduce roadă în contrast cu a urma pe Isus. (Q51-2)

Întrebare (1913)—1—Umblarea în urmele lui Isus este dezvoltarea roadelor spiritului?

Răspuns—Nu, nu trebuie să amestecăm ilustraţiile. Umblarea în urmele lui Isus este o ilustraţie, iar dezvoltarea roadelor spiritului este alta. Ele pot reprezenta acelaşi lucru, dar nu trebuie să confundăm aceste lucruri. Apostolul enumeră roadele spiritului: bunătate, umilinţă, răbdare, bunătate frăţească, iubire. Este aceasta umblare în urmele lui Isus? Nu, nu chiar. Dar căutînd să facem ce a făcut Isus, aceasta ne va duce la dezvoltarea acelor roade sau daruri. Supunerea la aranjamentele Domnului dezvoltă aceste roade în caracterele noastre.

187) CARACTER-Nici o metodă brevetată de dezvoltare a caracterului. (Q52-1)

Întrebare (1915)—2—Care este cea mai bună şi mai sigură, cea mai rapidă şi mai scripturală metodă pentru dezvoltarea unei vieţi în asemănare cu Cristos — o viaţă în asemănare cu Dumnezeu?

Răspuns—Nu există o cale brevetată, dragi fraţi (rîsete). Ea înseamnă perseverenţă; ea înseamnă loialitate; ea înseamnă credincioşie. Nu există drum regal; nu există cale prin care puteţi face "o schimbare instantanee" şi deveni asemenea lui Cristos fără a depune efort.

În cazul Domnului nostru Isus, în aranjamentul Tatălui, după Planul Tatălui, s-a cerut ceva timp pentru a dezvolta răbdare şi pentru a fi încercat în privinţa tuturor celor necesare, în care şi Biserica Sa trebuia să fie încercată (Evrei 4:15). Deci nu există scurtătură! Domnul va încerca pe poporul Său, va judeca şi dovedi pe poporul Său. Nu va avea pe nimeni în acea companie aleasă decît oameni verificaţi. Dacă ei nu vor rezista în încercare şi nu se vor dovedi credincioşi Dumnezeu nu le va permite să intre în Împărăţie.

Deci, singura cale pe care pot să o sugerez este calea clară din Biblie. În mod natural, primul lucru ar fi predarea noastră totală Domnului. Al doilea, noi trebuie să căutăm a umbla pe căile Lui. Şi trebuie să lăsăm lumina noastră să strălucească oricare ar fi costul. Trebuie să studiem Cuvîntul; trebuie să fim stăruitori în rugăciune; trebuie să veghem asupra noastră înşine şi la providenţele Domnului, păstrîndu-ne în dragostea lui Dumnezeu. Domnul va se va îngriji de destulă împotrivire de-a lungul întregii cărări pentru ca să ne dezvolte potrivit şi să ne verifice, şi dacă suntem credincioşi aceasta va însemna suferinţă, mai multă sau mai puţină. Acestea vor fi suferinţele lui Cristos, şi dacă noi le îndurăm bucuroşi chiar pînă la moarte atunci ştim că vom fi socotiţi vrednici de premiu — Împărăţie, glorie şi onoare. Trebuie să ne amintim că Domnul nu ne-a chemat numai la onoare, ci şi la dreptate, la sfinţenie. De aceea căutaţi să trăiţi drept, sobru, în sacrificiu de sine.

Dumnezeu ne-a făcut să înţelegem ce Îi este plăcut şi acceptabil şi ce Îi este neplăcut în caracterele noastre. El ne spune că Îi place ca noi să avem o mare măsură din Spiritul Său sfînt. Noi trebuie să manifestăm umilinţa, blîndeţea lui Cristos. Apostolul ne spune că trebuie să avem din belşug răbdare, stăpînire de sine, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, iubire. Dacă aceste roade sunt în noi şi dacă ele ajung la starea sau gradul de îndestulare, noi nu vom fi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului; şi aşa ne va fi dată o intrare îmbelşugată în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mîntuitorului nostru. Dar cel care nu apreciază necesitatea acestui lucru este orb, după cum spune apostolul; el nu poate vedea departe şi a uitat că a fost curăţat de păcatele vechi (2 Petru 1:7-9).

Dacă o Creatură Nouă concepută de spirit nu reuşeşte să vadă privilegiul de a cultiva spiritul Învăţătorului — spiritul sfinţeniei — este pentru că el nu face progres. El este ca şi un nou-născut care nu a învăţat să-şi concentreze privirea. Ştiţi că unui pui de pisică nu i se deschid ochii pînă în ziua a noua şi apoi treptat începe să-şi folosească ochii cum se cuvine. Tot aşa este şi cu noi ca Noi Creaturi la începutul experienţei noastre; noi nu ştim la început cum să ne concentrăm vederea spirituală. Dar, desigur, pe măsură ce creştem tot mai mult spre maturitate trebuie să ajungem să ne concentrăm privirea cum se cuvine asupra tuturor afacerilor vieţii. Trebuie să vedem "care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită" (Rom. 12:2). Şi dacă la început avem o dorinţă să facem acea voie şi să mergem către perfecţiune, atunci o vom înţelege mai bine şi vom fi tot mai mult în stare s-o îndeplinim.

188) CĂDERE—După ce au fost luminaţi odată. (Q268-2)

Întrebare (1910)—1—Dacă unii care au fost luminaţi odată, au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Spiritului sfînt, cad, nereuşita lor de a primi coroana va conduce la moartea a doua? Sau există vreo şansă să li se găsească un loc în Marea Mulţime?

Răspuns—Nu cred că este cineva competent să răspundă la această Întrebare. Aceasta ne depăşeşte. Se cuvine să ne temem să judecăm pe cineva care încă dă dovadă de iubire pentru Dumnezeu sau pentru dreptate. Nu vrem să spunem să nu ne temem pentru unii, după cum spune apostolul că trebuie să ne temem şi că trebuie să ne străduim să-i scoatem din foc — să-i scoatem din locurile de ispită şi încercări şi să ne străduim să-i cîştigăm din cursa adversarului. Acea frică este destul de potrivită, dar să decidem că unul ca acesta a fost respins de Domnul şi că a fost condamnat la moartea a doua, nu este pentru noi să judecăm şi am face bine să căutăm să evităm a judeca pe alţii.

189) CĂLĂTORIE-Energia folosită pentru mişcare în veacul Milenar. (Q714-2)

Întrebare (1909)—1—Care va fi energia folosită pentru a călători în timpul şi după veacul Milenar?

Răspuns—Vă voi spune mai precis peste cîţiva ani. Nu m-ar surprinde dacă ar fi electricitatea sau ceva de genul acesta.

190) CĂSĂTORIE—Referitor la a cheltui banii soţului. (Q459-1)

Întrebare (1909)—2—Este o soţie privilegiată să folosească banii ei proprii împotriva dorinţelor soţului ei?

Răspuns—Dacă soţul ar fi perfect şi în relaţie deplină cu Domnul şi soţia la fel, atunci n-ar fi nici o greutate şi n-ar mai exista o astfel de Întrebare aici. Dar nu este aşa, şi gîndul meu ar fi acesta: după legi, şi după obiceiul general, un soţ căsătorindu-se cu o soţie se angajează să o trateze ca partener al său, şi el face aceasta fără a ţine seamă de averea pe care ea o are, dacă nu s-a făcut o declaraţie specifică sau un contract în acest sens. Dar dacă nu există un astfel de contract, s-ar înţelege că bărbatul a luat-o pe femeie să-i fie camaradă şi a devenit responsabil pentru îngrijirea ei, fără a ţine seama de averea pe care ea ar putea-o avea. Aceasta ar însemna de asemenea că vor exista condiţii raţionale între soţ şi soţie, şi dacă soţul ar fi bolnav, soţia nu numai că şi-ar folosi averea, dacă ar avea-o, pentru a se îngriji de familie, ci de asemenea, dacă ea nu are familie şi soţul ca protector natural nu este în stare fizică bună, va fi privilegiul ei să-şi jertfească viaţa pentru a-l servi în orice fel de muncă necesară.

Dar să presupunem că n-ar exista această problemă şi soţul poate din belşug să se îngrijească pentru amîndoi şi nu are nevoie de ceea ce are ea în propietate. Gîndul meu este că ea trebuie să ia în considerare faptul că este un administrator al acelor bani care au ajuns la ea individual şi personal şi că are o responsabilitate faţă de Domnul, iar soţul trebuie să coopereze cu ea.

191) CĂSĂTORIE—Dacă este potrivită la credincioşi. (Q459-2)

Întrebare (1909)—3—Care este vederea ta cu privire la cît de potrivit este pentru cei care cred în Studiile în Scripturi să se căsătorească?

Răspuns—Noi nu luăm nici o poziţie, dragi prieteni. Acest lucru nu poate fi hotărît de nimeni decît de persoanele înseşi. Nu am nici un drept să spun că trebuie să te căsătoreşti, nici că nu trebuie să te căsătoreşti; aceasta este treaba ta, nu a mea, nici a altuia. Studiile în Scripturi au spus numai ce a spus apostolul Pavel acum o mie opt sute de ani: "Astfel, cine se căsătoreşte bine face; şi cine nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor. 7:38). Chiar dacă aş vorbi toată noaptea nu cred că aş putea adăuga ceva la ce a spus apostolul, nici n-aş avea dreptul sau înclinaţia să schimb ce-a spus. Voi şi cu mine nu avem dreptul să ne amestecăm în treburile lor. Dacă sunt copiii noştri, atunci avem dreptul să-i sfătuim. Dacă sunt minori, atunci avem dreptul să le spunem că îi vom îndruma pînă cînd sunt majori, dar cînd sunt majori, părinţii nu trebuie să se amestece mai mult decît să dea sfat. Oricine încearcă să dea ordine în acest lucru îşi atrage numai necazuri. Să lăsăm chestiunea unde o lasă Dumnezeu, şi anume, pentru ei înşişi.

192) CĂSĂTORIE—Căsătoria îl face pe bărbat un tiran? (Q460-1)

Întrebare (1909)—1—De ce este aît de răspîndită ideea, şi aplicată atît de ilogic de fraţi precum şi de lume că deoarece un bărbat este capul casei el este în mod necesar un mic tiran, în special în chestiunea relaţiei de căsătorie?

Răspuns—Presupun că motivul pentru care este frecventă este că este frecventă; aceasta este tot ce pot spune. Totuşi, cred că toţi aceia care sunt în Cristos au mintea lui Cristos şi caută să evite orice asemenea tiraniei. Bineînţeles, se poate numi tiranie ceva ce nu e tiranie. Trebuie să învăţăm că puterea pe care Domnul vrea ca noi s-o exercităm este puterea iubirii. Vă dăm în Volumul 6 al Studiilor în Scripturi cel mai bun sfat pe care-l avem. Noi dezaprobăm orice asemenea tiraniei. În general există o cale mult mai bună şi aceasta nu este tirania.

193) CĂSĂTORIE—Onorabilă în toate. (Q460-2)

Întrebare (1910-Z)—2—La această dată tîrzie, ce crezi tu despre căsătoria acelora care pretind că sunt pe deplin consacraţi? Cred că un articol în Turnul de Veghere care să trateze caracterul potrivit al căsătoriei ar face mult bine. Se pare că mulţi nu înţeleg privilegiul lor de a jertfi puţinul lor.

M-am bucurat desigur de Turnul de Veghere, în special în ultima vreme. Prezentările cu privire la Marea Mulţime şi ce se înţelege printr-o deplină consacrare m-au determinat să fac o examinare de sine grijulie şi să mă rog mai serios, cerînd de la Domnul să-mi arate dacă am făcut o deplină consacrare a puţinului meu sau nu, şi dacă sunt credincios în ceea ce am în administrare.

Al tău în Domnul.

Răspuns—Noi suntem cu totul de acord cu sentimentele tale, dragă frate, că timpul este scurt, că toţi cei consacraţi au nevoie de fiecare talent şi de fiecare moment pentru serviciul Împăratului, pentru a-şi demonstra iubirea şi loialitatea lor. Suntem de acord că multe căsătorii s-au dovedit dezavantajoase spiritual. Noi nu ştim dacă toate au fost aşa.

Totuşi, noi nu avem nici o opţiune în aceasta. Cuvîntul Domnului declară clar, căsătoria este onorabilă în toate. De aceea nu este de competenţa nimănui să interzică căsătoria direct sau indirect. Ce suntem noi privilegiaţi să facem este cel mult să atragem atenţia asupra cuvintelor Sf. Pavel, un instructor inspirat divin pentru Biserică, ale cărui sfaturi ne-au adus binecuvîntare tuturor de multe ori. El spune: "Astfel, cine se căsătoreşte bine face; şi cine nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor. 7:38).

De aceea, din partea noastră, lăsăm această chestiune în mîinile iubiţilor prieteni, mulţumiţi să arătăm sfatul apostolului, neuitînd că pot fi situaţii în care această regulă generală să nu se poată aplica. Fiecare din poporul Domnului trebuie să decidă acest fapt în armonie cu propria lui, sau a ei, judecată şi convingere. "Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire" — Rom. 14:13.

194) CĂSĂTORIE—La înviere. (Q461-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Găseşti din Planul lui Dumnezeu că dragostea reciprocă prezentă dintre bărbat şi femeie va fi aprobată de Domnul încît să continue veşnic atît pe pămînt cît şi în cer?

Răspuns—Răspunsul nostru este, nu! Căsătoria este un aranjament pe care Dumnezeu l-a instituit pentru un scop special şi numai cu familia umană. Scopul separării mamei Eva de tatăl Adam (ea a fost făcută dintr-o coastă a lui) a fost, ne spun Scripturile, ca să se poată produce o rasă. Căsătoria înseamnă doar unirea acestor doi, recunoscîndu-se unul pe celălalt ca unul; şi aşa spune apostolul: "Dar vreau să ştiţi că Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Cristos" (1 Cor. 11:3).

Nu există aranjament în Planul lui Dumnezeu în care pe planul spiritual să fie din aceia de sex masculin şi feminin. După operele de artă, nu există îngeri de sex masculin; dar după Scripturi, nu există îngeri de sex feminin. Posibil că motivul pentru care atît de mulţi artişti au presupus că îngerii sunt de sex feminin este faptul că există mai multe femei în Biserică decît bărbaţi. Dar întreaga idee este eronată; pentru că îngerii sunt un ordin de fiinţe în întregime separat de omenire. Omul niciodată n-a fost înger şi niciodată nu s-a intenţionat să fie înger. Omul este din pămînt, pămîntesc. El a căzut de la poziţia de rege al pămîntului şi a devenit o fiinţă degradată; iar intenţia şi promisunea divină este că atunci cînd Mesia va domni, umanitatea va fi ridicată din păcat şi degradare şi adusă înapoi laââ perfecţiune umană — Fapt. 3:19-21.

Singurii care vor deveni fiinţe spirituale, cum sunt îngerii, este clasa Bisericii — cei concepuţi de Spirit, cei care la înviere vor avea o schimbare de natură. După cum declară apostolul: "toţi vom fi schimbaţi", pentru că "nu pot carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor. 15:51, 50). De aceea, Întîia Înviere în care numai Mireasa are parte cu Domnul ei este diferită de învierea lumii. Despre aceia care vor avea parte de Întîia Înviere citim că "vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Carnea şi sîngele nu pot fi parte din acea Împărăţie. De aceea toţi trebuie să fie schimbaţi. Noi nu aşteptăm ca Isus să fie schimbat de la natură spirituală la natură umană, ci Biserica trebuie schimbată de la natură umană la cea spirituală, deoarece "vom fi ca El pentru că Îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2) şi ne vom împărtăşi de gloria Sa şi vom fi Mireasa Lui. Cînd Biserica va fi astfel schimbată, toate particularităţile de bărbat şi femeie vor fi complet şterse, pentru că între îngeri nu există nici bărbaţi nici femei; şi Scripturile ne spun că nu vor fi nici în Biserica glorificată. Perfecţiunea fiinţei spirituale va fi una. Toţi vor fi la fel, fără sex.

Cît priveşte omenirea: Noi credem că Scripturile indică clar că, după prevederea divină, atunci cînd omenirea va atinge perfecţiunea toţi vor fi fără sex. Adică, la sfîrşitul Veacului Milenar, fiind toţi perfecţionaţi treptat, în dezvoltarea lor fiecare sex va prelua mai mult din calităţile celuilalt; în timpul acelui veac femeii i se va adăuga trepat la graţiile ei feminine calităţile care aparţin bărbatului; şi bărbatului, la fel, i se va adăuga treptat la calităţile masculine sentimentele mai fine şi calităţile minţii şi corpului care aparţin femeii. Astfel omul va primi din nou ceea ce a fost luat din el iniţial, reprezentat prin coastă. Aşa că atunci toţi vor fi perfecţi; şi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că toţi vor fi "ca şi îngerii" în această privinţă — Luca 20:34-36.

195) CĂSĂTORIE—În Mileniu. (Q462-1)

Întrebare (1911)—1—Vor fi căsătorii în timpul Mileniului?

Răspuns—În timpul Mileniului, în timpul acelei mii de ani, îngerii nu se vor însura nici nu se vor mărita. Ei niciodată n-au fost căsătoriţi şi nu vor fi nici atunci, iar Biserica nu se va însura sau mărita, pentru că vor fi ca şi îngerii în această privinţă, fiind fără particularităţi de sex. Cît despre omenire, Scripturile nu indică în mod clar aceasta. Ele ne spun că oricine va ajunge în acel veac, sau la învierea din morţi, nu se va însura nici nu se va mărita. A ajunge la înviere pare să însemne a progresa pînă cînd ajung la deplina înviere. Cu alte cuvinte, învierea nu are loc în momentul cînd persoana este trezită din mormînt, ci învierea lui a început doar, şi cu fiecare pas pe care îl va face progresînd către deplină perfecţiune va avea tot mai mult din înviere, pînă cînd va fi pe deplin perfect, şi atunci învierea sa va fi completă; el va fi ridicat total din păcat, imperfecţiune şi moarte. Cînd vor ajunge la acea dezvoltare deplină, fiind complet înviaţi, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita. În privinţa celor ce se vor întîmpla în timpul Mileniului, vă pot da doar o presupunere, pentru că nu există nici o scriptură despre acest subiect. Presupunerea mea ar fi că acest fapt va înceta treptat. Aceasta este numai o presupunere şi fac o distincţie între presupunerea mea şi ceea ce spun Scripturile.

196) CĂSĂTORIE-Interzicerea căsătoriei şi abţinerea de la mîncăruri. (Q463-1)

Întrebare (1911)—2—"Ei opresc căsătoria şi învaţă să te fereşti de unele mîncăruri, pe care Dumnezeu le-a creat să fie luate cu mulţumiri de către cei care cred şi cunosc adevărul" (1 Tim. 4:3). Te rog comentează acest text.

Răspuns—Cred că este foarte frumos. Fiecare Cuvînt a lui Dumnezeu este bun. Nici o obiecţie. Eu niciodată nu interzic căsătoria, şi dacă cineva a gîndit că am făcut-o, greşeşte. Aş spune numai împreună cu apostolul că acela care se căsătoreşte bine face, iar acela care nu se căsătoreşte mai bine face. Dar cît despre oprirea de la mîncăruri — judecaţi pentru voi înşivă cît este bine pentru voi şi felul care vă face mai bine.

197) CĂUTARE—Găsim ceea ce căutăm. (Q643-1)

Întrebare (1912-Z)-3-Te rog explică textul, "Căutaţi şi veţi găsi" — Matei 7:7.

Răspuns—Textul de mai sus ilustrează un principiu asupra căruia am atras adesea atenţia. Noi găsim ceea ce căutăm! Cei care se apropie de Biblie cu dorinţa sinceră să afle în ea Mesajul lui Dumnezeu, vor fi îndrumaţi de Domnul. După cum este scris, "Ferice de cei care flămînzesc şi însetează după dreptate (Adevăr), căci ei vor fi săturaţi!" — Mat. 5:6.

Pe de altă parte, cei care se apropie de Biblie pentru a căuta nod în papură, cu necredinţă, antagonism, tot aşa de sigur vor găsi ceea ce caută — fisuri, contradicţii etc. Remarcaţi cum Thomas Paine şi Robert Ingersoll au ilustrat acest principiu, şi comparaţi experienţele şi descoperirile lor cu binecuvîntarea celor care se ospătează din Biblie ca fiind masa Domnului încărcată cu lucruri bune — "Hrană la timpul potrivit" pentru "casa credinţei" — Luca 12:42.

Acelaşi principiu este adevărat şi despre Studiile în Scripturi. După cum cei care doresc pot găsi fisuri în Biblie şi pot întoarce şi deforma declaraţiile ei spre ceva lipsit de logică, tot aşa aceeaşi clasă în mod sigur va avea succes în a găsi nod în papură în "Planul Divin al Veacurilor".

198) CÎINI—Cîini în apropierea ta. (Q227-1)

Întrebare (1905)—1—Te rog explică cele trei fraze din Filip. 3:2: "Păziţi-vă de cîinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi! Păziţi-vă de falsa circumcizie".

Răspuns—Cine sunt cîinii? Ei bine, să se uite fiecare în jurul lui şi să vadă dacă poate găsi pe vreunul care are caracteristicile cîinilor, muşcînd şi lătrînd la tine. Aceasta nu înseamnă cîini literali, ci figurativi. Dacă găseşti vreunul, nu-l supăra.

Lucrătorii răi înseamnă, orice făcător de rele; noi nu participăm nici nu avem legătură cu întunericul. Să nu aveţi tovărăşie cu aceia care jignesc pe alţii, pentru că va veni timpul cînd îţi va face şi ţie rău. Căutaţi compania şi tovărăşia acelora care iubesc dreptatea. Puneţi un premiu pe ceea ce este bun, drept şi nobil.

Falsa circumcizie în zilele apostolilor semnifica pe acei care se opuneau circumciziei. Circumcizia era un semn anume. A noastră este în inimă, tăierea de la afecţiunile care ne-ar fi vătămătoare. Noi nu suntem evrei după trup, ci avem o circumcizie a inimii.

199) CÎRCIUMAR—Referitor la afaceri după convertire. (Q617-3)

Întrebare (1909)—2—Un cîrciumar care vine la Adevăr într-un stat unde vînzarea alcoolului este o afacere legală, ai considera licenţa, arenda şi stocul, proprietate care să fie vîndută, sau ar trebui să abandoneze pur şi simplu afacerea?

Răspuns—Cred că trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă, dar cred că conştiinţa mea nu mi-ar permite să vînd băuturi care îmbată. Cît despre autorizaţie, nu cred că ar putea-o vinde cu profit. Cred că eu aş distruge-o. Cît despre magazin, n-aş risca să-i dau foc, dar cred că aş încerca să scap de clădire şi să arunc sau să distrug băutura. N-aş participa în afaceri cu băuturi sau altceva care ar vătăma pe aproapele, dar persoana trebuie să-şi folosească propria lui conştiinţă şi judecată.

200) CEASUL AL 11-lea—Ce ilustrează? (Q258-1)

Întrebare (1911)—3—Te rog explică pilda cu ceasul al 11-lea menţionată în Matei 20.

Răspuns—Această pildă este dată pentru a ilustra ceva ce se va întîmpla spre sfîrşitul acestui veac. Pilda ne spune că s-au făcut diferite chemări la diferite timpuri pentru lucrători în vie. Unii ar putea spune că această chemare a lucrătorilor în vie a început chiar în zilele lui Isus şi ale apostolilor şi că aceste diferite chemări aparţin diferitelor perioade ale Veacului Evanghelic, şi noi n-am avea argumente împotrivă; acest gînd pare destul de sănătos. Alţii ar pretinde că această trimitere a lucrătorilor în vie n-a fost la începutul veacului, pentru că Domnul şi apostolii au plantat via şi au îngrijit-o la început, şi această chemare a lucrătorilor în vie a fost în timpul secerişului, la sfîrşitul veacului, cînd roada s-a copt şi ei trebuiau să intre să strîngă şi să-şi primească plata pentru strîngerea ciorchinilor. Această interpretare are de asemenea calităţi rezonabile. În orice caz, ceasul al 11-lea reprezintă timpul de la sfîrşitul acestui veac Evanghelic, şi ni se arată că la acel timp unii vor sta aşteptînd ocazia să intre în lucrarea secerişului — lucrarea de recoltare, lucrarea din vie, şi că unii care vor fi într-o stare potrivită de minte şi de inimă vor fi acceptaţi să facă lucrarea secerişului, chiar dacă lucrarea secerişului va fi aproape terminată. Ca de exemplu, azi, cineva ar putea spune: "Frate Russell, presupun că lucrarea secerişului este aproape gata, şi dacă aş vrea să merg pe cîmp la seceriş n-ar mai merita osteneala, nu-i aşa?" Ei bine, eu aş spune că dacă aş fi în locul tău, dragul meu frate, chiar dacă ar fi cum s-ar zice în ceasul al 11-lea, aş merge deîndată la Domnul şi aş spune — dacă ar fi posibil să-mi aranjez treburile în aşa mod — "Doamne, iată timpul pe care ţi-l pot da în mod cuvenit Ţie şi în serviciul lucrării de seceriş. Te rog fierbinte să fiu trimis în seceriş, ca să fiu unul dintre aceia care vor primi o binecuvîntare specială în virtutea asocierii cu secerătorii şi cu acel serviciu".

Există unele lucruri în această pildă care nu sunt aşa de uşor de interpretat; noi am putea face unele presupuneri dar toate pot fi greşite; noi n-am vrea să presupunem ceva ce poate fi greşit. Cît despre ce va fi dinarul şi care serv va primi dinarul, şi ce va însemna că unii vor murmura şi vor spune că nu sunt mulţumiţi cu dinarul şi că trebuia să fi primit mai mult, nu ştiu. Nu sunt sigur. Poate că vom vedea mai clar în curînd; dar noi credem aceasta: nici o murmurare nu va fi dincolo de văl; de aceea darea dinarului şi murmurarea, orice-ar putea însemna ea, va fi ceva în Biserică încă înainte de a trece dincolo de văl. Nu cred că vreunul dintre aceia care murmură vor primi vreun dinar în sensul vieţii veşnice şi al nemuririi. Domnul nu va avea murmurători în clasa miresei Sale; dacă înţeleg bine, toţi vor fi atît de mulţumitori încît vor aprecia faptul că au primit mai mult decît merită şi vor fi foarte bucuroşi să primească ce le va da Domnul.

201) CEI CARE AU CĂZUT IARĂŞI ÎN PĂCAT—Cu ce salut? (Q30-1)

Întrebare (1909)—1—Cum trebuie să salutăm pe cei care au părăsit adunarea noastră şi ne numesc mai rău decît Babilonul? Îi vom saluta din inimă cînd vin la adunările noastre?

Răspuns—Nu cred, de ce să o faceţi? Voi fi în special inimos către cei care sunt în special ca şi dragul meu Răscumpărător, marcaţi cu asemănarea de caracter a Răscumpărătorului meu. Nu aş fi atît de inimos cu cei care au părăsit adunarea tocmai pentru ca ei să vadă că există o diferenţă, altfel ar putea crede că sunt mai buni decît cei din adunare; pentru că au devenit neascultători într-un fel. Ei trebuie să fie salutaţi după cuvintele apostolului, "fiţi cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni şi tulburare"(Rom. 16:17). Feriţi-vă de cei care înclină spre dezbinare şi nu-i faceţi prieteni intimi, nu-i alegeţi ca bătrîni etc., pentru că tocmai aceea este greşit. Nu încurajaţi pe nimeni care are o atitudine certăreaţă. Puneţi-l deoparte şi lăsaţi-l să se certe cu el însuşi. Să fim precauţi ca să nu cultivăm nimic din spiritul lor în inimile noastre. Să fim amabili, dar hotărîţi. Dacă un atare s-ar apropia de mine, aş da mîna cu el şi nu aş spune: Nu, eu nu dau mîna cu tine. Dar nu mi-i voi face prieteni intimi. Vrem să ne amintim ce au spus despre apostoli în biserica timpurie: "Dar văzînd ei … au recunoscut că fuseseră cu Isus" (Fapt. 4:13). Noi vrem să ne facem prieten intim pe Domnul nostru Isus. Noi vrem să fim cu Isus, şi cei care au cea mai mare asemănare cu caracterul Său vor fi cei mai asemenea Lui. Ei sunt cei care au spiritul lui Cristos. El a cheltuit mai mult din timpul Său şi a ales pe aceia care să fie aproape de El dintre cei care au avut cel mai mult din spiritul Său: Petru, Iacov şi Ioan. Aceştia trei au fost cu El pe muntele schimbării la faţă şi ei au fost cel mai aproape de El în grădina Ghetsimani. Sfătuiţi-vă cu aceia care au spiritul Domnului.

202) CER ŞI IAD—A spus pastorul Russell că nu există? (Q326-1)

Întrebare (1909)—1—Dacă nu există nici cer nici iad, te rog spune-ne cum ai aflat aceasta?       aici

Răspuns—Am spus deja că există cer, şi spaţiu destul pentru toţi îngerii şi sfinţii. Domnul nostru a spus: "În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe … Eu mă duc să vă pregătesc un loc" (Ioan 14:2). Dar El n-a spus nimic despre pregătirea unui loc pentru omenire în general. Timpul de pregătire pentru ei este în Veacul Milenar.

203) CER ŞI IAD—Există astfel de locuri? (Q326-2)

Întrebare (1909)—2—De ce sunt cerul şi iadul menţionate în Biblie dacă nu există astfel de locuri?

Răspuns—Noi credem că există astfel de locuri. Noi credem că există un cer, după cum spun Scripturile: Cerul este scaunul Meu de domnie, pămîntul aşternutul picioarelor Mele, zice Domnul.

Presupunerea că toţi cei născuţi în lume merg în cele din urmă în cer este una din erorile în care şi noi am căzut. Dumnezeu, în măreţia puterii şi înţelepciunii Sale, a binevoit să creeze pe îngeri şi apoi, ulterior, în desfăşurarea planului Său, El a binevoit să facă acest pămînt şi apoi să creeze omenirea. El a făcut fiinţele umane puţin mai prejos decît îngerii. Omul n-a fost niciodată înger, niciodată n-a căzut de la poziţia de înger, şi niciodată nu s-a intenţionat să fie înger. L-a făcut cu puţin mai prejos decît îngerii, dar exact la fel în privinţa caracteristicilor minţii şi voinţei divine, iar în unele privinţe Dumnezeu l-a făcut pe om mai presus decît îngerii, în sensul că i-a dat stăpînire asupra pămîntului, dar îngerilor El niciodată nu le-a dat vreo stăpînire; El a pus toate aceste lucruri sub picioarele oamenilor. Cerul s-a intenţionat a fi pentru îngeri şi pentru Sine Însuşi. În timpul prezent Dumnezeu dezvoltă Noua Creatură care vor fi fiinţe cereşti şi vor merge în cer, şi după cum declară Scriptura, vor avea o natură nu numai ca îngerii, dar în unele privinţe superioară lor, prin aceea că vor avea natura divină.

Noi nu ştim cîte ranguri de fiinţe spirituale sunt, dar citim despre Heruvimi şi Serafimi. El ne spune că i-a supus pe toţi lui Cristos. Cînd Cristos S-a înălţat la cer, Dumnezeu a spus, toţi îngerii să-l slăvească. Dar aceasta nu se interferează cu planul lui Dumnezeu privitor la pămînt, pe care El l-a plănuit să fie locuit. Ar fi absurd să gîndim că după ce Dumnezeu a cheltuit şase mii de ani în pregătirea lumii şi apoi o mie de ani pentru a-i face potriviţi pentru viaţa veşnică, El să-i distrugă.

Cît despre iad, noi desigur credem mai mult despre el decît alţii, pentru că noi înţelegem că toţi merg acolo în timp ce alţii trimit numai o parte din oameni acolo; dar acesta este un iad diferit, este iadul Biblic, starea de moarte, şeol, şi întreaga lume merge în şeol. Luaţi-vă Biblia şi comparaţi cum este folosit acest cuvînt de-a lungul Vechiului Testament. Buni şi răi, toţi merg acolo; toţi sunt strînşi la părinţii lor şi dorm cu ei, fie că sunt buni sau răi. Ar fi foarte ciudat să spui că au adormit cu părinţii lor dacă părinţii lor ar fi în iad, pentru că ei sunt treji în iadul teologic.

Noi nu negăm că există un iad şi un cer, dar negăm halucinaţiile nocturne care au ajuns la noi din veacurile întunecate.

204) CHEMAREA DE SUS—A rîvni coroanele altora. (Q330-1)

Întrebare (1905)—1—Dacă cei chemaţi au fost aleşi toţi înainte de 1900, nu rîvnim noi coroanele altora? Vreau să spun, cei care au început să alerge de atunci încoace?

Răspuns—Cred că fratele nu vrea să spună exact ce zice Întrebarea, pentru că dacă numărul cerut ar fi fost ales, s-ar fi sfîrşit lucrul. Cred că vrea să spună că dacă un număr suficient a fost chemat ca să se completeze alegerea înainte de 1900, n-am rîvni noi la coroana altuia? Răspundem: Nu, deloc. Aceasta este după harul lui Dumnezeu, şi nu aşa cum vrem noi. Aceasta nu este pentru că voi sau eu facem asta sau aia, ci pentru că Dumnezeu are ceva de dat. Dumnezeu Şi-a făcut propria lucrare de răspîndire a adevărului, etc., şi El a favorizat pe cei care au Răspuns chemării. Dacă ei se socotesc nevrednici de coroană sau acţionează împotriva favoarei lui Dumnezeu, nu sunt din acei cărora Dumnezeu intenţionează să le dea coroana. El intenţionează să le dea ocazia, ca şi cum n-ar şti care va fi rezultatul. Să presupunem că un număr suficient în timpul prezent au harul lui Dumnezeu şi că nu mai lipseşte nimeni, şi să presupunem că eu aş fi unul care încă n-am făcut consacrarea, şi mi-ar plăcea foarte mult dacă Domnul ar avea unele binecuvîntări de dat, ca să pot fi unul din cei favorizaţi de El, dar nu ştiu, şi întregul număr ar putea fi complet şi ar fi inutil să încerc, pentru că aş putea lua coroana de la altcineva? S-ar cuveni să spun, am aflat despre bogăţiile harului Tău, Doamne, şi oricum mă predau Ţie, fie că numărul este complet sau nu, şi Tu poţi să-mi dai ce doreşti. Orice va da Domnul, va fi un lucru foarte mare. Toţi regii dau daruri după măsura poziţiei lor de regi. N-ar fi în armonie cu caracterul lui Dumnezeu să dea un lucru fără valoare. Domnul va da o binecuvîntare miilor care sunt ai Lui. Dă-i inima Lui şi vei obţine mult mai mult decît ai fi putut cere sau ai fi putut gîndi. Deci, a te consacra Domnului, n-ar fi o rîvnire la coroana altuia. Dacă El îţi dă o coroană, ia-o, pentru că aceasta n-ar fi o rîvnire la coroana altuia.

205) CHEMAREA DE SUS—Vor şti familiile noastre despre noi? (Q330-2)

Întrebare (1909)—2—Vor şti cei din familiile noastre care rămîn aici că noi ne-am întărit chemarea şi alegerea, şi cum vor şti aceasta?

Răspuns—Cred că da. Va fi exact aşa cum Tatăl nostru ceresc ne-a făcut cunoscut nouă din bogăţia harului Său, în Cristos Isus. O scriptură în Psalmi spune: "Iar despre Sion este zis: “Acesta şi acela în el s-au născut" (Psa. 87:5). Ce înseamnă aceasta? Cred că se referă la Sionul ceresc şi la cei care se vor naşte în întîia înviere, iar prietenii şi rudele noastre vor şti despre învierea şi naşterea noastră în Sion şi că am trecut dincolo de văl, exact aşa cum ştim noi despre Domnul nostru Isus că a trecut dincolo de văl.

206) CHIN—Încercînd să scape de chin. (Q712-3)

Întrebare (1913)—3—De ce faci atîta caz în legătură cu chinul, Pastore Russell? N-am renunţat la el, noi predicatorii, cu mult timp în urmă?

Răspuns—Nu discut mult despre chin; încerc să-l elimin. Este adevărat, dragi prieteni, că unii predicatori încă mai ţin la doctrina chinului, iar alţii nu. Numărul celor care propovăduiesc chinul veşnic după stilul vechi este mic. Dacă l-ar predica, congregaţiile lor ar fi şi mai mici. Oamenii nu mai pot crede astfel de lucruri. Ei sunt tot mai inteligenţi cu fiecare zi, şi predicatorii ştiu aceasta; pe lîngă aceasta nu mulţi predicatori cred în chinul veşnic. Se poate că nu spun nimic despre el la amvon, iar mulţi îl învaţă în felul următor: ei propovăduiesc despre "moartea a doua", aducînd-o cu o voce solemnă şi lăsînd ascultătorii să-şi imagineze flăcări, diavoli etc., din moartea a doua. Dar ştiţi că moartea a doua nu înseamnă chin veşnic. Cei eliberaţi de prima moarte pot fi în pericol de moartea a doua. Unii contestă acest lucru şi alţii nu. Nu este pentru noi să judecăm. Pentru noi este să prezentăm adevărul. Multor predicatori le-ar plăcea să fie liberi de îngrădirile lor denominaţionale, dar le lipseşte curajul să se confrunte cu acest lucru. Unii spun, credem noi, plata păcatului este moartea. Biserica Anglicană a decis că membrii ei pot să creadă în focul iadului sau în moarte.

207) CINA DE AMINTIRE—De ce ne împărtăşim. (Q486-1)

Întrebare (1911)—1—De ce vă împărtăşiţi de cina Domnului?

Răspuns—Pentru că este o amintire a morţii Domnului nostru. Şi cînd apostolul spune, "faceţi lucrul aceasta … pînă va veni El" (1 Cor. 11:25-26), noi înţelegem că poporul Domnului trebuie în mod cuvenit să amintească moartea Domnului ca însăşi baza întregii lor credinţe şi ascultări pînă cînd vor fi schimbaţi şi vor participa cu El la lucrurile mai bune dincolo de văl, avînd parte cu El în întîia înviere. Noi facem aceasta pentru alt scop. După înţelegerea noastră, cina Domnului nu simbolizează numai trupul şi sîngele dragului nostru Răscumpărător, ci simbolizează şi participarea noastră; pentru că apostolul spune, "Paharul binecuvîntării, pe care-l binecuvîntăm, nu este el o părtăşie a sîngelui lui Cristos? Pîinea pe care o frîngem, nu este ea o părtăşie a trupului lui Cristos?" 1 Cor. 10:16. Cu alte cuvinte, apostolul sugerează că aceia care se împărtăşesc arată că sunt părtaşi cu Isus în suferinţele şi moartea Sa. Noi aparţinem aceluiaşi corp. Deci este o parte din obligaţia noastră prezentă să suferim cu El acum, ca să putem şi domni cu El.

208) CINA DE AMINTIRE—Folosirea vinului. (Q486-2)

Întrebare (1911)—2—Unde poate fi găsit cuvîntul "vin" în Noul Testament, în legătură cu Cina Domnului?

Răspuns—Nu ştiu dacă este folosit cuvîntul vin. Este folosit cuvîntul rodul viţei, şi dacă cineva preferă să creadă că rodul viţei este mustul, nu am nici un fel de obiecţie; cred că este deajuns pentru exact acelaşi scop şi poate mai bun decît vinul.

209) CIRCUMCIZIE—Referitor la Biserică. (Q127-2)

Întrebare (1909)—2—Semnul legămîntului avraamic a fost circumcizia naturală. Dacă noi suntem sub acel legămînt de ce noi nu avem acelaşi semn?

Răspuns—Apostolul ne spune că noi avem acelaşi semn, dar este circumcizia inimii şi nu a cărnii. La Israelul spiritual este circumcizie spirituală. Apostolul ne spune că acestea sunt lucrurile de care trebuie să fim circumcişi — mînia, ura, răutatea, invidia, cearta, lucrurile cărnii şi lucrurile diavolului. Îndepărtaţi-le pe acestea şi atunci sunteţi circumcişi în inimă. Aceasta nu înseamnă că niciodată nu faci greşeala de a avea un gînd supărat. Nu carnea ta, ci tu ca nouă creatură eşti un membru al Corpului lui Cristos. Carnea este numai un serv al acestei noi creaturi şi noua creatură va ţine corpul supus după cum poate mai bine.

210) CITIND—Rapoarte de la Convenţii, discursuri ale bătrînilor etc. (Q578-2)

Întrebare (1909)—2—Am apreciat foarte mult discursurile de la această Convenţie în care vorbitorii au arătat că este nepotrivit a căuta hrană spirituală la altă sursă decît aceea pe care Domnul a folosit-o în această perioadă de seceriş, ca să ne dea hrană la timpul cuvenit, dar nu prea văd unde să trag linia. Ar fi rău să se citească Rapoarte de la convenţii şi discursurile peregrinilor sau bătrînilor? Cum să-i tratăm pe aceia care ne dau pliante care reprezintă greşit adevărul? Să le rupem în faţa lor sau să le acceptăm cu mulţumiri şi să le distrugem în privat?

Răspuns—Cred că mi-ai pus o Întrebare mult prea grea. Mă gîndesc că nu pot să răspund la această Întrebare.

211) CLASA ILIE—În contrast cu Elisei. (Q259-1)

Întrebare (1907)—1—Cum putem noi distinge clasa Elisei de clasa Ilie?

Răspuns—Am arătat că Ilie a fost foarte distinct un tip al Bisericii învingătoare. Dar despre Elisei nu avem dovezi clare în Scripturi că a fost un tip. Unii ar putea sugera că el a fost un tip, iar alţii că n-a fost, dar din moment ce acest fapt este nesigur, datoria noastră este să nu dăm prea multă greutate acestui lucru.

212) COAPSE—"Încingeţi-vă coapsele minţii voastre" (1 Pet. 1:13). (Q448-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Ce semnifică acest text?

Răspuns—În timpurile vechi, cînd se purtau haine lungi, brîiele erau purtate în mod constant pentru două motive; un motiv era să-şi încingă hainele — de exemplu, noi uneori cîntăm, "Strînge-ţi haina de nuntă în jurul tău". De aceea, brîul era folositor la ţinerea hainelor la locul sau în poziţia lor potrivită, aşa încît să nu fie dezordonaţi şi să nu facă pe cineva să se împiedice şi să cadă. Apoi, în al doilea rînd, brîul era folosit pentru efectul lui asupra coapselor în timpul muncii. De exemplu, cînd cineva era angajat într-o muncă obositoare cum ar fi ridicarea unei greutăţi mari, purtarea unei sarcini grele sau alergarea în concurs, muşchii abdomenului jucau un rol important.

Chiar şi cînd vorbim, găsim că muşchii abdomenului se contractă şi ne dă astfel mai multă forţă şi putere vocii. În orice fel de muncă manuală s-a observat aceasta, şi aceşti muşchi devin comparativ rigizi. De aceea, obiceiul între muncitori, chiar şi azi, este să poarte o curea. Cînd au de lucru extrem de greu strîng cureaua — adică, o trag cu cîteva găuri, făcînd-o mai strînsă în jurul mijlocului, scopul fiind să susţină muşchii abdomenului şi să-i facă în stare să îndeplinească mai multă muncă cu mai puţină oboseală; iar cînd se odihnesc, slăbesc cureaua.

Acesta pare să fie aici gîndul special al apostolului — "încingeţi-vă coapsele minţii voastre". După cum sunt coapse în corp şi au partea lor importantă de îndeplinit şi noi le întărim în timpul exerciţiului sau cînd este necesar, tot aşa este şi cu mintea noastră. Noi, care ne-am devotat să fim poporul Domnului, să facem serviciul Său, ne dăm seama că mintea noastră trebuie întărită. Ne trebuie întărire. Noi trebuie să fim fortificaţi împotriva tuturor dispoziţiilor de moleşeală.

Cînd ne angajăm să ne încingem coapsele minţii, înseamnă că ne-am hotărît asupra unui curs de activitate; odihna şi uşurinţa le punem deoparte şi ne angajăm într-o lucrare importantă care ne dăm seama că ne cere toată puterea pe care o avem. Creştinul are o mare sarcină înaintea lui, să-şi jertfească viaţa în serviciul Domnului, să împlinească tot ce este în stare să împlinească în privinţa folosirii ocaziilor pe care Domnul ni le-a pregătit nouă ca servi ai Lui, urmaşi ai Lui, ca să putem da o bună mărturie cînd ne va chema să dăm socoteală; ca să putem spune: Mi-ai dat doi talanţi şi am mai cîştigat doi; sau: Mi-ai dat cinci talanţi şi am cîştigat încă cinci pe lîngă ei.

213) COLECTE—Cheltuind mult, cerînd puţin. (Q128-1)

Întrebare (1913)—1—Cum este posibil ca Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei să cheltuiască atît de mulţi bani şi să nu ceară niciodată?

Răspuns—Dragi prieteni, cu ani în urmă, cînd eram congregaţionalist, am avut o experienţă. Era un tîrg şi o campanie electorală şi îmi amintesc foarte bine că am solicitat de la o persoană, şi aceasta foarte prompt mi-a dat 2 dolari şi părea bucuros să-i dea. După ce am primit cei doi dolari m-am simţit ruşinat. Mi-am spus: Ai cerşit. Răspunsul meu a fost: Ai cerşit pentru Biserică. Dar ţi-ar fi ruşine să cerşeşti pentru tine. Da, mi-ar fi, dar aceasta a fost pentru Domnul. Dacă ţi-ar fi ruşine să cerşeşti pentru tine, n-ar trebui să-ţi fie mai ruşine să cerşeşti pentru Domnul? Este Domnul sărac? Am spus: Nu şi niciodată nu voi mai cerşi sau solicita, şi nici n-am mai făcut-o de atunci încoace.

Întrebarea este: Cum putem cheltui atît de mulţi bani, cînd nu solicităm? Oamenii de la sine ne forţează să acceptăm. Aceasta nu-i o glumă. Oamenii într-adevăr spun: "Frate Russell, sunt adînc interesat în aceste lucruri şi aş vrea să contribui cu ceva bani la ele. Pot să am această şansă?" Noi răspundem: Frate, ai toate şansele din lume. Uneori oamenii, fără să mă aştept cîtuşi de puţin, mi-au dat bani. De exemplu, într-o după-amiază, cînd mă duceam la o adunare de întrebări, un domn a venit la mine şi mi-a dat o bucată de hîrtie. Am pus-o în buzunar, crezînd că este o Întrebare. Cînd am mers pe podium şi am scos această hîrtie, am găsit un cec în valoare de 1.000 de dolari. Mi-am amintit atunci că domnul care mi-a dat cecul mi-a spus că el fusese un om foarte rău. Mi-a spus că a trăit în vestul ţării şi cînd era membru al bisericii Presbiteriene n-a fost absolut deloc creştin. A jucat jocuri de noroc, a fumat, a băut, şi aproape că a făcut tot ce un creştin nu s-ar cuveni să facă. El n-a zis şi nu zic nici eu că biserica Presbiteriană l-a încurajat la acestea. Mi-a spus că n-a ştiut ce este creştinismul pînă cînd a citit Studiile în Scripturi. După ce a aflat bunătatea şi înţelepciunea planului lui Dumnezeu, a vrut să-şi folosească banii pentru a ajuta la răspîndirea cunoştinţei pe care a apreciat-o atît de mult, dîndu-mi astfel acest cec. Acesta este modul în care banii sunt furnizaţi. Gîndul nostru este că atîta timp cît Domnul vrea ca lucrul să meargă înainte, El poate să se îngrijească de completarea fondurilor. Este treaba Lui să aibă grijă cît să trimită. Dacă Domnul va reţine cîndva completarea lor, munca va scădea proporţional.

214) COLECTE—Sensul contribuţiilor voluntare. (Q128-2)

Întrebare (1913)—2—Reprezentanţii Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei au dat raportul în Springfield că întreaga cheltuială a propagandei şi a lucrării lor este acoperită prin contribuţii voluntare. Te rog explică sensul exact al termenului "contribuţii voluntare".

Răspuns—Aceasta este o contribuţie care nu este solicitată în niciun fel. Noi facem cunoscut rezultatele muncii noastre în fiecare an într-un raport anual, ceea ce pare potrivit, dar nu sunt date numele contribuabililor. Nimănui nu i se dă şansa de a avea numele spus înaintea bisericii, nici înaintea altor contribuabili. Orice se dă este pentru Domnul şi nu se încearcă a se face caz de vreo donaţie de la oameni. Noi doar folosim ceea ce se dă voluntar.

215) COLECTE—A. I. S. B. şi colectele. (Q129-1)

Întrebare (1913)—1—Există vreun motiv scriptural pentru care Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei refuză să solicite bani?

Răspuns—Gîndul nostru general este că acest lucru de a solicita bani a devenit mai curînd respingător în ochii multora, şi probabil că numele Domnului poate fi mai mult glorificat dacă nu solicităm bani. Mai mult, recunoaştem faptul că Tatăl nostru Ceresc este foarte bogat. Tot aurul şi argintul este al Lui, şi toate vitele de pe o mie de dealuri. Dacă El are nevoie de bani, nu trebuie să ne întrebe pe noi, şi El niciodată nu ne-a însărcinat, după cît ştim, să cerem sau să solicităm în vreun fel în Numele Lui. Dacă El nu ne-a însărcinat să facem aşa, credem că nu e potrivit să facem aşa. Aceasta nu este o dezaprobare a altora care au o vedere diferită. Ei au drepturile lor.

216) COLPORTARE ŞI VOLUNTARIAT—Metodă de prezentare. (Q130-2)

Întrebare (1906)—2—Care este modul potrivit în care lucrătorii voluntari să prezinte un pliant?

Răspuns—Nu cred că de obicei pliantele au nevoie de prezentare, afară de cazul că persoana se întîmplă să fie în verandă, cînd aş spune ceva de felul acesta: "Vrei ceva gratis de citit?" Scoateţi în relief cuvîntul "gratis" aşa încît ei să nu creadă că este ceva de vînzare, şi asiguraţi-vă că-l aud.

217) COMOARĂ—În vase de lut. (Q714-3)

Întrebare (1911)—3—Noi avem această comoară în vase de lut — care este comoara? Este ea mesajul Evangheliei?

Răspuns—Nu. Comoara pe care o avem este conceperea de spirit — începutul noii naturi. Aceasta este comoara pe care o aveţi. Aceasta este comoara pe care trebuie s-o îngrijiţi. Voi aveţi această comoară în vase de lut. Trupul este imperfect. Noua creatură se poate manifesta doar prin vasul de lut, şi meritul Domnului nostru stă gata să ne ajute pe fiecare în imperfecţiunile noastre, ca noua creatură să poată fi ţinută perfectă şi să se dezvolte, şi ca vechea natură să poată fi mortificată sau omorîtă. Dar avem această comoară a naturii noi în vasul de lut.

218) CONCEPERE—La natură divină. (Q37-2)

Întrebare (1907)—2—Suntem noi concepuţi la natură divină sau doar la natură spirituală?

Răspuns—Răspund că conceperea de spirit este la natură spirituală, dar în cazul Domnului nostru, este, trebuia să fie, ori la natură divină ori nu era nimic. De ce? Pentru că dacă El n-ar fi reuşit să fie mai mult decît învingător şi vrednic de natura divină, după planul divin, atunci El nu putea fi deloc acceptabil. El nu putea niciodată să treacă pe un loc secundar. Conceperea Lui de spirit trebuia să ducă la natura divină sau la nimic. Dar în cazul bisericii, putem spune că este o mică diferenţă; că în timp ce conceperea noastră este de spirit şi în timp ce Domnul intenţionează ca aceasta să fie cea mai înaltă formă de natură spirituală, dacă noi suntem credincioşi şi urmăm în paşii Domnului, totuşi vor fi unii din această clasă concepută de spirit care niciodată nu vor ajunge la natura divină, dar vor fi, ca să zicem aşa, trecuţi de la natura divină pe o linie laterală; de aceea noi preferăm să spunem că biserica este concepută la natura spirituală, şi unii din ei ajung dincolo de aceasta, la natură divină. Marea Mulţime va ajunge pe planul spiritual, dar nu va fi de natură divină.

219) CONCEPERE—Spirituală — reală sau socotită. (Q38-1)

Întrebare (1909)—1—Este conceperea de spirit o stare reală sau socotită? Va fi cineva în Marea Mulţime, care nu a avut la un moment dat ca individ un loc hotărît în Turma Mică?

Răspuns—Noi răspundem că nimeni nu va fi vreodată în Marea Mulţime, după cîte ştim noi, fără să aibă ocazia de-a intra în Turma Mică, şi unde n-a reuşit să intre pentru că nu şi-a îndeplinit angajamentele de consacrare.

Singura excepţie de la aceasta ar fi, după înţelegerea noastră, că Vrednicii din Vechime, de fapt aparţin de această clasă, şi în acest sens al cuvîntului ei niciodată nu au fost invitaţi la această chemare de sus. Ei voluntar au sacrificat mult şi au suferit mult, şi ei au mare onoare de la Dumnezeu, şi aceasta este singura parte din Marea Mulţime sau clasa leviţilor antitipici care nu au avut ocazia să intre în Turma Mică.

Cît despre conceperea de Spirit, dacă este o stare reală sau socotită, aş spune că este un lucru real. Ce înţelegi printr-un lucru real? Unii oameni cred că un lucru real este ceva care se poate atinge sau vedea. Nu real în sens că este palpabil, ci real în sens că este de bună credinţă, nu o teorie — este un fapt. Cum ştim noi acest lucru? În acest fel, dragă frate: asigurarea Domnului este că oricine este conceput de Spiritul sfînt trebuie să fie născut de Spirit sau să moară a doua moarte. Voi v-aţi dat în realitate natura umană, voi trebuie să faceţi aceasta înainte de a fi socotiţi acolo. Oricine îşi dă drepturile restabilirii tratează cu Dumnezeu, iar cu El nu te poţi juca. Este atît de real încît dacă renunţi la drepturile pămînteşti, nu le mai poţi primi înapoi.

220) CONCEPERE—La natura divină sau spirituală. (Q38-2)

Întrebare (1909)—2—Suntem noi concepuţi la natură divină sau la natură spirituală?

Răspuns—Răspund că natura divină este o natură spirituală. În primul volum din Studii în Scripturi iniţial am scris că noi am fost concepuţi la natură divină, dar găsind că mulţi din poporul drag al Domnului păreau să aibă dificultăţi cu aceasta, ne-am gîndit că am evita dificultatea legată de acest fapt dacă am înlocui cuvintele "natură divină" cu "natură spirituală". Această schimbare nu înseamnă că a fost vreo schimbare reală. Noi credem că aceasta a fost o declaraţie potrivită, că suntem concepuţi la natură divină şi că aceasta este o natură spirituală. Scripturile dovedesc că noi suntem concepuţi la natură divină. Petru a spus: "… El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti …" (2 Pet. 1:4). Aceste preţioase promisiuni, de natură divină, de glorie, onoare şi nemurire, sunt puterea de concepere care intră în inimile noastre, şi pe aceasta Domnul o foloseşte prin Spiritul Său sfînt ca să lucreze în noi să vrem şi să facem buna Lui plăcere. El ne ajută tot timpul de-a lungul căii ca să ne putem întări chemarea şi alegerea. Noi suntem chemaţi la natură divină. Suntem concepuţi la ea? Da, voi toţi sunteţi chemaţi într-o singură speranţă a chemării voastre — fie că ajungeţi la ea fie că nu, aceasta este singura speranţă.

Foarte bine, frate Russell, cum se face că Marea Mulţime nu ajunge la acea natură şi totuşi este concepută la ea? Poate fi în acest fel, dragi fraţi. Să luăm o ilustraţie din natură: această problemă a conceperii de Spirit sfînt este bazată pe conceperea fiinţei naturale. În cazul naşterii naturale, conceperea este aceeaşi, fie că cel născut este băiat sau fată. Aici sunt două clase pe care Dumnezeu le dezvoltă din aceeaşi concepere, membrii Corpului Său şi Marea Mulţime. Pentru a merge mai departe, cei care au studiat acest lucru spun că nu este o diferenţă perceptibilă în privinţa sexului copilului decît după a treia lună de la concepere. Tot aşa este şi cu cea spirituală; după concepere, nimeni nu poate spune pentru o vreme dacă el este unul care va obţine natura divină sau nu. Faptul este în cumpănă; depinde de el însuşi cum a primit cuvîntul altoit. Dacă acesta vă face să vreţi şi să faceţi, atunci veţi fi din Turma Mică.

221) CONCEPERE—Înainte de a intra în Sfînta. (Q39-1)

Întrebare (1911)—1—Poate fi cineva conceput de spirit înainte de a intra în Sfînta din Cortul Întîlnirii? Dacă da, te rog să explici cînd şi unde are loc conceperea de spirit?

Răspuns—Nu este indicată conceperea de spirit în legătură cu intrarea în Cortul Întîlnirii. Conceperea de spirit este indicată prin uleiul ungerii. Totuşi a fost un fapt că numai preoţii unşi aveau voie să intre în Cortul Întîlnirii. Sfînta Cortului Întîlnirii a reprezentat şi a simbolizat starea de consacrare în care voi şi cu mine am intrat acum. De atunci noi am devenit preoţi, şi cînd am fost concepuţi de Spiritul sfînt, în acel moment, în acea clipă, noi am trecut dintr-o stare în cealaltă stare, în Sfînta — şi acum, de cînd suntem concepuţi de Spirit se spune despre noi că stăm cu Cristos în locurile sfinte, în locurile cereşti, în această înaltă poziţie reprezentată prin Cortul Întîlnirii.

222) CONCEPERE—Încă neacceptată. (Q39-2)

Întrebare (1911)—2—Am putea spune în mod potrivit despre unul că are o viaţă concepută de Spirit, şi totuşi să spunem că el n-a fost acceptat de Domnul să alerge pentru premiu?

Răspuns—Nu. Noi răspundem că toţi care sunt chemaţi, sunt chemaţi într-o singură speranţă a chemării lor. Toţi care sunt concepuţi de Spiritul sfînt, sunt concepuţi cu scopul să fie preoţi. Toţi aceia care vor intra în clasa Marii Mulţimi, tipificată prin leviţi, sau cei care au avut această ocazie şi n-au reuşit s-o folosească şi în ceea ce priveşte premiul sunt dezmoşteniţi, sau găsiţi nevrednici pentru funcţia preoţească, de aceea le este acordată doar ca favoare o parte în serviciul levitic.

223) CONCEPERE—Referitor la concepere neurmată de însufleţire. (Q40-1)

Întrebare (1915)—1—Dacă cineva este conceput de Spiritul sfînt şi acea persoană n-ar fi însufleţită pentru o activitate în serviciul lui Dumnezeu, care ar fi rezultatul?

Răspuns—Dragi fraţi, nu suntem destul de înţelepţi să spunem care ar putea fi rezultatul. Noi ştim că aceasta este o ilustraţie a planului spiritual, luată din condiţiile naturale. Ştim că orice copil conceput dar neînsufleţit, nu se va maturiza niciodată; va muri. Tot aşa este şi cu planul spiritual; noi presupunem că oricine ar fi conceput de Spiritul sfînt dar niciodată nu ar ajunge la punctul de a fi viu, sau activat, n-ar avea niciodată viaţă spirituală, nici în timpul prezent nici în viitor, şi nu s-ar naşte din Spirit. Dar există posibilitatea ca Domnul să poată lucra cu unul ca acesta; ca după ce a fost conceput de Spirit şi n-a fost însufleţit, acea persoană să poată veni pe plan natural. Dar noi credem că ilustraţia este împotriva acestui lucru. De aceea nu am vrea să o prezentăm ca o doctrină sau învăţătură.

224) CONCEPERE—Prin cine? (Q40-2)

Întrebare (1916)—2—Suntem noi concepuţi de Spiritul sfînt prin Isus?

Răspuns—Nu ştiu ce înseamnă această Întrebare. Isus nu face conceperea Bisericii, şi totuşi conceperea vine prin Isus. Voi da un Răspuns dublu. Conceperea noastră este de la Tatăl, după cum spune apostolul: "… Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a conceput …" (1 Pet. 1:3 — Diaglott). Aceasta ne spune cine ne-a conceput; şi condiţia pe care noi am fost concepuţi de Tatăl a fost opera lui Isus — prin moartea Sa, şi prin aplicarea (atribuirea) meritului Său noi am fost socotiţi vrednici să fim concepuţi de Spiritul sfînt. Isus are ceva de-a face cu aducerea noastră la starea în care putem fi concepuţi, dar nu El este Cel care concepe; şi încă: "totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi" (1 Cor. 8:6). Aceasta ar corespunde cu ceea ce găsim scris privitor la ziua de Rusalii: cînd apostolii au fost în camera de sus, ei aşteptau ceea ce Isus le promisese, şi Isus a spus că promisiunea era de la Tatăl, şi apoi Sf. Petru a spus că Tatăl i-a făcut-o lui Isus şi Isus a revărsat-o peste Biserică atunci; deci aceea era conceperea de Spirit. Noi vrem să luăm în considerare întreaga sferă a problemei.

225) CONCEPERE ŞI ÎNSUFLEŢIRE—Manifestarea lor. (Q37-3)

Întrebare (1907)—3—Comparînd naşterea spirituală cu cea naturală, ce manifestări ar trebui să aşteptăm la concepere şi la însufleţire?

Răspuns—Comparînd conceperea spirituală cu cea naturală, aş spune că noi nu ne vom aştepta la cine ştie ce manifestări la concepere. Este un fapt care are loc, şi demonstraţia se găseşte mai tîrziu, şi, dacă suntem concepuţi de Spiritul sfînt, noi putem avea ceva cunoştinţă despre aceasta, dar demonstrarea exterioară n-ar fi foarte marcantă pentru altcineva; ar fi posibile unele manifestări pentru alţii; însufleţirea, impulsul stimulator ar fi indiciul unei vieţi personale. Deci, cînd suntem concepuţi de Spiritul sfînt, acesta ne însufleţeşte corpurile muritoare, ne dă energie în serviciul Domnului şi noi începem să avem iubirea care mişcă şi vrea să servească pe Dumnezeu şi pe fraţi, şi să facă bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia.

226) CONDAMNARE—Urmările şi înlăturarea ei la înviere. (Q136-1)

Întrebare (1906)—1—Va fi rasa umană sub condamnare la înviere?

Răspuns—Nu vor fi sub condamnare în sensul de a fi sub blestem, pentru că Domnul nostru a plătit pedeapsa pentru ei, şi de aceea vor fi scoşi de sub blestem, de sub sentinţa divină. Nu vor mai fi sub sentinţa divină a morţii, dar vor fi încă sub unele efecte ale blestemului. Vor fi sub efectele condamnării, dar nu sub condamnarea însăşi. Condamnarea legală va trece cînd Marele Preot îşi va fi terminat lucrarea din ziua ispăşirii şi va fi stropit sîngele în Sfînta Sfintelor. Urmările condamnării, după cum se regăsesc în defectele rasei, vor continua încă şi se va cere lucrarea de restabilire din timpul Veacului Milenar pentru a scoate omenirea din acea stare de imperfecţiune la deplina perfecţiune a tot ce a fost pierdut.

227) CONDAMNARE—Referitor la îndreptăţirea lumii. (Q136-2)

Întrebare (1909)—2—Este acum lumea îndreptăţită de condamnarea adamică, sau trebuie mai întîi să fie treziţi şi să manifeste credinţă înainte de a putea fi îndreptăţiţi?

Răspuns—Răspunsul meu este că lumea nu este îndreptăţită în nici un sens al cuvîntului; oamenii nu vor fi îndreptăţiţi prin credinţă. Cel care Şi-a dat viaţa ca răscumpărare, cînd S-a înălţat la cer n-a prezentat acel merit pentru lume, ci pentru casa credinţei, membrii corpului Său, şi numai pentru ei. După ce acest merit va trece prin Biserică, acest merit va pecetlui Noul Legămînt cu Israel, şi atunci Israelul va avea binecuvîntarea şi favoarea lui Dumnezeu, şi toţi care vor veni în relaţie de legămînt cu Dumnezeu vor avea acea binecuvîntare, iar apoi fiecare naţiune, neam şi limbă va putea să vină la Dumnezeu. Ei nu vor fi îndreptăţiţi prin credinţă; ei nu vor fi îndreptăţiţi decît cînd vor fi real îndreptăţiţi la sfîrşitul Veacului Milenar. Ce însemnă îndreptăţire? Înseamnă a face drept. Înseamnă întreaga lucrare de restabilire din Veacul Milenar, la sfîrşitul căreia întreaga lume va fi făcută dreaptă şi în armonie cu Dumnezeu. Ei vor fi cîştigat înapoi tot ce a fost pierdut prin Adam.

Acest fapt de a fi îndreptăţit prin credinţă se aplică numai la Veacul Evanghelic. De ce avem noi acest lucru diferit faţă de lume? Pentru că Dumnezeu cheamă această clasă aleasă şi ne dă această îndreptăţire aşa încît să avem ceva de oferit. Numai aceştia vor avea o parte în sacrificiul lui Cristos, numai aceştia vor fi glorificaţi cu El. Această îndreptăţire vă este dată vouă şi mie şi la toată casa credinţei, pentru că noi nu suntem din lume, noi suntem de un spirit diferit, aleşi din lume, atraşi de Tatăl către Fiul. Fiul îi acceptă şi apoi El aplică îndreptăţirea prin credinţă aşa încît să poată şi ei oferi pe altar, şi astfel au parte de Chemarea de sus. Pentru restul lumii nu există îndreptăţire decît la sfîrşitul Veacului Milenar.

228) CONDAMNARE—Eliberat de condamnare prin credinţă. (Q136-3)

Întrebare (1911)—3—Ioan 5:24 "Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvîntul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă".

Răspuns—Aceasta înseamnă că acei care vin acum în legătură de inimă cu Domnul Isus Cristos nu vor fi sub acea condamnare viitoare odată cu lumea. Întreaga lume în timpul miei de ani a domniei lui Mesia va fi sub condamnare şi va avea ocazia să iasă de sub condamnare, ridicîndu-se de sub ea şi venind înapoi în armonie cu Dumnezeu, dar acei care acum acceptă pe Cristos vin în legătură cu El, şi se poate gîndi despre ei şi pot fi consideraţi că au făcut o unire acum, mai dinainte, cu marele dătător de viaţă; şi dacă ei fac acum acest aranjament cu El şi prin credinţă umblă în urmele Sale ca ucenici ai Săi, nu vor fi nevoiţi să vină sub condamnarea lumii, sub judecata, încercarea lumii, pentru că ei trec imediat din moarte la viaţă. Adică, sunt socotiţi deja ca trecuţi din moarte la viaţă; sunt socotiţi deja ca devenind noi creaturi şi aşteaptă doar să vină timpul cînd, printr-o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi, la întîia înviere, cursul lor va fi complet şi vor fi asemenea Domnului lor, fiind părtaşi la gloria Sa.

229) CONDAMNARE—Au fost evreii condamnaţi dublu? (Q137-1)

Întrebare (1914)—1—Din moment ce toţi au fost condamnaţi în Adam, este potrivit să spunem că evreii au fost condamnaţi de două ori, sau să spunem că nereuşita lor de a ţine legea a fost o dovadă în plus a condamnării lor?

Răspuns—Este potrivit să afirmăm aceasta în felul în care Cuvîntul lui Dumnezeu o spune, pentru că nici noi nu ştim foarte mult în această privinţă. Apostolul vorbeşte despre Lege ca fiind o condamnare specială pentru evrei şi ne spune nouă, Neamurilor, că dacă ar fi fost să intrăm sub aceeaşi condamnare ca evreul, am fi ajuns sub o condamnare dublă, ceea ce înseamnă că a existat ceva în plus în cazul lor. El spune: "Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub lege, n-ascultaţi voi Legea?" (Gal. 4:21). El subliniază cum fiecare, care nu a ţinut legea a fost condamnat, şi că întreaga naţiune evreiască a fost condamnată pentru că n-a ţinut legea. Apoi el continuă să arăte că un evreu poate să se elibereze de lege doar murind faţă de lege, în timp ce noi, care suntem Neamuri prin natură, am putut ajunge în Cristos pentru că am fost deja condamnaţi în Adam. Noi nu trebuie să murim faţă de lege, dar fiecare evreu trebuie să moară faţă de lege înainte să poată intra în Cristos. Aşa că într-un sens al cuvîntului vedeţi că evreii erau foarte aproape, ca să zicem aşa, şi au avut o cale mai dificilă de a ajunge în Cristos. Cum s-a întîmplat? În acest fel: întreaga rasă a fost condamnată în Adam. Noi toţi suntem dintr-o singură rasă. Noi toţi am fost păcătoşi, aceeaşi sentinţă era asupra tuturor, de la tatăl Adam. Dar Dumnezeu le-a făcut lor această propunere specială: Vă propun un lucru special, că nu vă voi socoti în mersul lumii în general şi vă voi socoti un popor special, voi face un legămînt special cu voi şi vă voi da un mijlocitor special, Moise. Dacă doriţi să veniţi sub aceşti termeni ca popor, atunci veţi avea ocazia prin ascultare de această lege să vă dau viaţă veşnică, iar prin neascultare sunteţi de acord să vă condamn la moarte. Şi ei au spus: "Suntem de acord", şi după cum vedeţi, ei erau deja sub o condamnare la moarte prin Adam, şi acum Dumnezeu îi ridică tipic din acea condamnare în care era întreaga lume, şi, tipic, prin sîngele viţeilor şi ţapilor şi prin cenuşa juncii, i-a plasat tipic pe o nouă platformă şi le-a dat o condiţie specială şi un legămînt special şi a intrat într-un legămînt cu ei şi ei şi-au vîndut toate drepturile viitoare prin acel legămînt. De aceea, cînd n-au reuşit să ţină legea, au avut cum s-ar zice o a doua încercare. Ei au acceptat-o ca o preferinţă faţă de încercarea viitoare. Şi-au primit condamnarea. De aceea, Biblia continuă să ne arate că Isus a murit nu numai pentru lume, ci El de asemenea a murit în mod special pentru evrei, şi Biblia subliniază în mod deosebit că în legea lui Dumnezeu erau anumite caracteristici peste evrei, fiind necesar ca Cristos să moară special pentru ei, după cum este scris în lege: "blestemat e oricine este atîrnat pe lemn". Şi apostolul spune, "Cristos … făcîndu-se blestem pentru noi (pentru evrei)" (Gal. 3:13). Nu era nevoie ca El să moară pe lemn pentru Neamuri. N-a existat nimic în legea lui Dumnezeu privitor la Adam ca el să moară pe lemn. De aceea, n-a existat nimic în legea lui Dumnezeu să ceară ca Isus să moară pe lemn, să fie crucificat, adică, în legea originară dată lui Adam; nici un motiv pentru care Isus să trebuiască să moară cu o astfel de moarte de sacrificiu cum e aceea prin răstignire, dar era necesar pentru evrei, deoarece acela a fost blestemul, culminarea legii evreieşti, greutatea şi forţa specială a blestemului, extrema blestemului, după cum spuse legea: "blestemat e oricine este atîrnat pe lemn." De aceea, Sf. Pavel spune, "Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcîndu-Se blestem pentru noi" (Gal. 3:13).

230) CONSACRARE—Făcînd asigurare pentru sine. (Q142-1)

Întrebare (1909)—1—Noi care am consacrat TOTUL Domnului, şi nu avem de cine să ne îngrijim decît de noi, ar fi nepotrivit să ne asigurăm pentru ultimii doi sau trei ani ai acestei dispensaţii, sau ar trebui să ne sacrificăm fiecare dolar, imediat ce ajungem în posesia lui, în interesele Domnului, ale fraţilor şi ale adevărului?

Răspuns—Ei bine, cred că circumstanţele pot să difere. Mie mi s-ar părea că a sacrifica fiecare dolar n-ar fi înţelept şi n-ar fi voia Domnului. Apostolul vorbeşte de unii care puneau deoparte ca să poată da celor care erau în nevoi. Cred că aceasta s-ar aplica la voi, să aveţi ceva pus deoparte astfel încît să nu trebuiască să mergeţi să cerşiţi şi ca să puteţi avea ceva de dat vecinului vostru dacă-i moare copilul etc., ca să puteţi fi în poziţia în care să daţi ajutor altora. Nu ştiu dacă am prins gîndul celui care a pus Întrebarea, dar pot menţiona un alt lucru în legătură cu care am fost întrebat. Cineva a spus: Frate Russell, am ceva bani şi aş vrea să-i dau pentru lucrarea Domnului, dar s-ar putea să am nevoie de ei. Ai vreo cale sau aranjament la Casa Bibliei sau la Tabernacol ca să poată fi folosiţi aşa?

Răspunzînd, i-am spus: Da, noi am făcut un aranjament ca acesta cu mai mulţi prieteni: Dacă au ceva bani de care nu sunt siguri că ar putea avea nevoie şi doresc să-i pună în lucrare, noi le vom da un bilet care arată că dacă la o dată ulterioară ar avea nevoie de ceva bani sau de toţi banii, îi vom înapoia. Să nu mă înţelegeţi în sensul că cer bani, ci doar răspund la o Întrebare.

231) CONSACRARE—Referitor la datorii băneşti. (Q143-1)

Întrebare (1909)—1—(Mat. 5:23, 24), "Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întîi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul". Aceasta înseamnă că toate datoriile băneşti trebuie plătite înainte de consacrare?

Răspuns—Nu, n-aş înţelege că acesta ar fi sensul. Dacă datorezi ceva vecinului, dacă ai luat cu împrumut, sau ai luat pe credit de la el, ceva care a fost un tîrg, şi nu l-ai înşelat, el a riscat cînd ţi-a dat creditul sau ţi-a împrumutat. Nu vă încurajez pe nici unul să luaţi pe credit, dar vă reamintesc scriptura, "Să nu datoraţi nimănui nimic" (Rom. 13:8). Mai curînd aş trăi cu cartofi şi sare decît să intru în datorii. Dacă aveţi ceva bani acasă sau în bancă şi aveţi nevoie de ceva doar pentru nevoile temporare, aceea nu ar fi luare cu împrumut ci doar un ajutor, şi aţi înapoia banii imediat ce aţi putea ajunge la carnetul de economii. Dar aş sfătui tot poporul Domnului să evite să intre în datorii.

Dar dacă eşti dator contrar voinţei tale, aceasta nu ar însemna că nu poţi veni la Tatăl Ceresc din cauză că datorezi cuiva ceva bani. Venind la tronul lui Dumnezeu ar trebui să-ţi ceri scuze pentru faptul că eşti dator şi ar trebui să promiţi că vei încerca să înveţi o lecţie bună din experienţa aceasta, dar eu nu înţeleg că Domnul ne-ar împiedica să venim după har la tronul Său, iar dacă prin providenţele Sale am fi binecuvîntaţi cu sănătate şi ocazii, am lucra şi ne-am plăti datoriile.

Dar am nişte prieteni cărora pare să le lipsească hotărîrea şi intră în datorii la fraţi sau la vecinii lor, şi pare că uită toată responsabilitatea datoriei şi astfel aduc ruşine şi dezonoare cauzei Domnului şi numelui de creştin. Simt, dragi prieteni, că acest fel de conduită nu poate fi mustrată prea sever. Am vorbit cu mai mulţi din ei, dintre care unii au un salariu destul de bun, dar nu fac eforturi să-şi plătească datoriile, şi mă tem că Domnul îi va pedepsi sau vor pierde. Cred că a fi în această stare e destul de periculos. Cunosc un om care a datorat o sumă considerabilă de bani, şi Domnul i-a permis să cîştige o sută de dolari pe lună, dar el n-a văzut clar calea pentru a pune deoparte şi a-şi plăti datoriile. Am crezut că ceva nu era bine cu el, dar nu eram judecătorul lui, dar trebuie să-mi aplic cazul mie însumi şi să vi-l sugerez şi vouă. "Cît de greu vor intra în împărăţie". Dumnezeu iubeşte dreptatea şi procedura noastră corectă cu vecinii şi dacă nu vă place să procedaţi cu dreptate cu vecinii voştri, mă tem că încă nu aţi ajuns la nivelul de iubire sau dreptate perfectă. Să învăţăm lecţia necesară, şi dacă suntem destul de norocoşi să intrăm în datorii, să facem tot ce ne stă în putere să le plătim. Cred că acel frate, cînd a cîştigat o sută de dolari pe lună, se cuvenea, dacă era posibil, să pună deoparte 50, 40 sau 20 de dolari pe lună şi să plătească acele datorii. Ar fi fost spre avantajul lui, şi cred că i-ar fi plăcut Domnului, iar dacă ar fi avut respect faţă de Domnul, respectul l-ar fi condus să facă aşa.

232) CONSACRARE—Referitor la proprietate şi copii. (Q144-1)

Întrebare (1909)—1—Are o persoană consacrată privilegiul să lase copiilor sau moştenitorilor vreo parte din proprietatea consacrată?

Răspuns—Eu cred că ar fi de datoria fiecărui părinte să se îngrijească de ai săi. Ca de exemplu, să presupunem că ai şase copii şi unii dintre ei sunt mici, atunci ai avea o datorie faţă de ei ca părinte. Tu ai ales să-i aduci în lume şi ai o responsabilitate faţă de ei, în special în acea parte din viaţa lor în care ei nu sunt în stare să se îngrijească de ei înşişi, şi dacă eu aş fi fost tatăl vreunui copil aş simţi că este drept să le dau o parte din proprietatea pe care am acumulat-o, de care am avut grijă. Chiar dacă aş fi sigur că peste zece ani nu mai are nici o valoare aş simţi că este drept să pun deoparte o anumită parte. Pe ei nu i-aş trata din acelaşi punct de vedere din care mă conduc pe mine, ci i-aş trata din propriul lor punct de vedere.

Totuşi, nu înţeleg că aceasta este tot ce cuprinde Întrebarea. Dacă un tată are mulţi bani trebuie să considere că aceşti bani aparţin copiilor lui şi să-i împartă între ei? Aceasta este o Întrebare diferită. A te îngriji de cei care nu sunt în stare să se îngrijească de ei înşişi este un lucru, şi a da banii pe care îi avem este alt lucru. Noi trebuie să dăm o socoteală lui Dumnezeu şi nu copiilor noştri. Acestea sunt două chestiuni diferite. Dumnezeu te-a făcut responsabil pentru copii tăi în timp ce au nevoie de îngrijire şi El cere să faci ceva asigurare pentru ei.

233) CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului. (Q144-2)

Întrebare (1909)—2—Dacă consacraţii iau parte la un tîrg cu scopul de a-şi satisface iubirea pentru frumos, este aceasta o pierdere a timpului şi a banilor consacraţi? Dacă nu, dă-ne referinţe scripturale de la modelele noastre, Cristos şi apostolii.

Răspuns—Nu-mi este cunoscut ca Cristos şi apostolii să fi mers vreodată la tîrg. Nu există relatare în Noul Testament că au participat vreodată la cel din Seattle, aşa că fratele mi-a pus o Întrebare la care nu pot răspunde. Pot doar să-mi dau părerea asupra acestui subiect, bazată pe conduita Domnului şi a apostolilor, şi pe instrucţiunile lăsate nouă.

La Domnul nostru şi la apostoli, cred că putem cu siguranţă concluziona că datoria şi serviciul Domnului şi al Adevărului au avut întîietate faţă de oricare alt lucru. De aceea, dacă nu puteţi participa la tîrg fără să încălcaţi o datorie, o obligaţie sau o ocazie de a servi adevărul, cred că aţi fi nemulţumiţi dacă aţi merge acolo. Pe de altă parte, aflăm că Domnul nostru a iubit frumosul, şi deşi El nu S-a dus la tîrg să vadă crinii crescînd, i-a văzut crescînd şi a luat o lecţie de la ei, spunînd: "Uitaţi-vă la crini" etc.

Aşa şi în privinţa celor spirituale, cred că Domnul vrea să fim înfometaţi şi însetaţi pentru Cuvîntul Său. Aplicînd aceste principii la noi înşine, aş presupune că oricare dintre noi ar putea merge la tîrg în avantajul sau dezavantajul său. Poţi vedea lucruri bune sau rele şi poţi trage învăţături bune sau rele din aproape orice vezi sau faci. Dacă vezi că acolo există ceva de valoare de care te poţi folosi, atunci cred că ar fi înţelept să te foloseşti de timpul sau banii tăi, exact la fel cum ai cheltui bani şi timp să primeşti informaţii de la şcoală. Pentru aceia care au dispoziţia corectă există lecţii valoroase de obţinut de la tîrguri, nu doar că eu am văzut acest tîrg, dar am văzut alte tîrguri şi am luat lecţii care m-au condus să văd cum Domnul nostru Se pregăteşte pentru marea epoca Milenară, privind minunatele avantaje din ultimii cîţiva ani şi văzînd că toate acestea apar pentru noi. Dacă inimile noastre sunt acordate potrivit, am putea obţine o binecuvîntare.

Sau poţi să-ţi cheltuieşti timpul şi banii uitîndu-te la o maimuţă, sau la o fiinţă umană care încearcă să pară şi să acţioneze ca o maimuţă — atunci vei obţine o pagubă în locul unei binecuvîntări şi vei fi serios dezavantajat.

El nu m-a făcut pe mine responsabil pentru voi, nici pe voi pentru mine, ci fiecare trebuie să caute să slăvească pe Tatăl cum poate mai bine.

234) CONSACRARE—Acceptă Iehova pe toţi? (Q145-1)

Întrebare (1909)—1—Putem face o deplină consacrare Domnului şi El să n-o accepte?

Răspuns—Răspunsul meu este: Da! După cum înţelegem noi, Dumnezeu a avut o chemare generală deschisă pînă la un anumit timp, de-a lungul Veacului Evanghelic, şi atîta timp cît acea chemare a fost deschisă, oricine putea să se consacre şi Dumnezeu să-l accepte; dar cînd acea chemare a încetat, de atunci lucrurile sunt diferite, consacrarea n-ar însemna în mod necesar că Domnul l-ar accepta pe acela, El poate să-i accepte consacrarea sau poate să nu i-o accepte. Cum ar fi aceasta? Gîndul nostru este că în anul 1881 s-a atins numărul deplin al aleşilor Domnului şi de aceea chemarea a încetat. Exact la fel cum am avea aici o petrecere şi locuri la masă pentru un anumit număr de persoane. Băiete, du-te afară, sună din clopoţel şi spune: Să intre oricine pînă cînd se ocupă locurile. Cînd locurile s-au ocupat, atunci nimeni nu va mai intra. Să presupunem că unii care sunt aici şi-ar da jos haina de nuntă, ca într-una din pilde, sau ar spune: Nu cred că voi participa la petrecere, ci voi face puţină mişcare şi voi ieşi afară. Se poate că băiatul de la uşă a fost informat că atunci cînd cineva iese, poate să lase să intre pe altul care este în aşteptare. Acesta este gîndul pe care-l avem cu privire la timpul prezent, de la 1881 încoace.

Amintiţi-vă că clasa aleasă este o Turmă Mică, şi amintiţi-vă de asemenea că există şi o Mare Mulţime cu ei. Turma Mică înaintează şi îşi îndeplineşte termenii consacrării cu bucurie şi de bună voie, în timp ce clasa Marii Mulţimi dă înapoi. Ei nu-şi dezvoltă spiritul lui Cristos astfel încît să fie sacrificii de bună voie în serviciul lui Dumnezeu şi al adevărului.

Apropo, vă amintesc faptul că în 1881, exact după ce Moody, Sankey, Whittle şi Bliss făceau o lucrare minunată în America şi Anglia, trezind oamenii consacraţi din lume, ei vorbind bine, în sens sănătos despre consacrare, despre Venirea a Doua a Domnului nostru etc., eu m-am mirat şi nu am putut înţelege motivul.

În nişte exclamaţii am auzit din întîmplare că în timp ce d-l Moody era aproape de moarte, şi-a exprimat gîndul că el a avut o mare credinţă în lucrurile scrise în cartea numită "Zorile Mileniului". Mi-a plăcut cînd am auzit şi m-am bucurat că aceasta i-a făcut fericită ora morţii.

Am auzit de asemenea despre un alt om, Episcopul McCabe, cunoscut înainte drept Capelanul McCabe, şi se spune că a fost un creştin nobil. Am auzit din surse aparent bune, că a făcut o declaraţie similară cu cea a d-lui Moody. Ştiu că un prieten i-a adus în atenţie cărţile. Dar în amîndouă cazurile evident nu s-a publicat în ziare, iar cei care nu le-au publicat au crezut, evident, că fac un serviciu lui Dumnezeu prin nepublicare.

Acum, după cum am spus, în 1881 d-nii Moody, Sankey, Whittle şi Bliss au trezit întreaga lume civilizată asupra subiectului consacrării, şi se pare că mulţi s-au consacrat Domnului.

Să presupunem că atunci, pentru a ilustra, existau patruzeci de mii de consacraţi. Voi ziceţi: este un număr foarte mic. Ei bine, dragi prieteni, cu cît mă gîndesc mai mult la acest lucru cu atît mai mult mă mir unde îi va găsi Domnul pe aceştia. M-am gîndit cît de mic este numărul 144.000, dar acum la urmă m-am întrebat cum va fi posibil să se găsească numărul cerut. Să presupunem că trăiau patruzeci de mii cînd a încetat chemarea în 1881. Acestora le va fi fost dat un anumit timp să se dovedească dacă urmează calea Domnului sau nu, dacă sunt credincioşi legămîntului lor de jertfă. Majoritatea celor patruzeci de mii nu ar face sacrificii de bună voie, numai o Mică Turmă ar face. Aşa cum este cu cei patruzeci de mii, la fel este cu toţi ceilalţi din trecut. Cîţi din cei patruzeci de mii s-ar dovedit credincioşi? Ei bine, ca o ilustraţie, să fim liberali şi să spunem, zece mii. Aceştia să reprezinte Turma Mică şi cei treizeci de mii pe Marea Mulţime. Ce ar însemna aceasta? Ar însemna că ajungînd la punctul de încercare şi probă, s-ar lăsa să se completeze acel număr de locuri. Toţi cei care nu sunt din clasa aleasă, asemenea Fiului iubit al lui Dumnezeu, locurile lor ar rămîne vacante. Domnul n-ar mai face altă chemare, ci doar ar lăsa pe alţii să intre şi să le ia locurile.

Întrebare: Dacă s-a ajuns la un punct unde mai trebuie completat un singur loc, cine l-ar obţine? Presupun că ar fi acela în a cărui inimă Dumnezeu a văzut cea mai mare asemănare de caracter cu Cristos. Gîndul meu este că acesta nu este un lucru între doi, ci există între douăzeci şi treizeci de mii de locuri de completat, şi se pare că Domnul deschide uşile şi inimile mult mai multora decît în trecut, pentru că acum cunoştinţa adevărului este răspîndită mai mult decît în trecut şi cei care intră dau dovadă că sunt la fel de loiali Domnului ca şi cei care au intrat cu cîtva timp în urmă. Deci, dacă unii dintre noi am intrat cu cîtva timp în urmă şi avem dovada acceptării Lui, mulţumiţi lui Dumnezeu, ţineţi bine ca nimeni să nu vă i-a coroana, vegheaţi, căci s-ar putea s-o pierdeţi. Faptul că aţi fost înăuntru nu dovedeşte nimic, pentru că puteţi fi respinşi, ceea ce se va face dacă nu vă dezvoltaţi şi nu continuaţi să fiţi consacraţi Domnului. Să facem cu toată puterea noastră ceea ce mîinile găsesc de făcut, şi să ne aplicăm adevărul la propriile noastre inimi şi vieţi.

235) CONSACRARE—Cînd te poţi consacra? (Q147-1)

Întrebare (1909)—1—Este consacrarea potrivită tot timpul?

Răspuns—Totdeauna este potrivit ca un om să se consacre. În tot timpul Veacurilor Iudeu şi Evanghelic a fost potrivit ca oamenii să se consacre. Luaţi pe Avraam ca ilustraţie. Nu s-a oferit nici un premiu al Chemării de sus acelora care s-au consacrat în Veacul Iudeu, dar Dumnezeu le va da răsplata potrivită.

Dacă Turma Mică ar fi completă, v-aş spune: Daţi tot ce aveţi Domnului şi faceţi tot ce puteţi pentru a fi un sfînt al Domnului şi îndurarea Sa cea bună să se împlinească în voi, indiferent de premiu sau răsplată. Aveţi un serviciu înţelept de făcut, chiar de a vă jertfi vieţile. Fiţi siguri că El, care va chemat, vă va da o răsplată potrivită. Ce credeţi despre un mare Împărat, v-ar da o răsplată sărăcăcioasă? Nu, ci răsplata va fi după bogăţiile Sale şi după starea Împărăţiei Sale.

236) CONSACRARE—Ipotecarea proprietăţii după consacrare. (Q147-2)

Întrebare (1909)—2—Ca şi copii consacraţi ai lui Dumnezeu, este potrivit ca noi cu lumina pe care o avem să profităm de cei care sunt în întuneric; de exemplu, ipotecarea proprietăţii iar ipoteca să trebuiască plătită cînd proprietatea nu va avea nici o valoare, sau să împrumutăm bani şi să plătim dobînda pînă ce aceasta este fără valoare?

Răspuns—Răspunsul meu este că fiecare trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă şi gradul de lumină pe care-l are în privinţa unui subiect de acest fel. Este o Întrebare foarte asemănătoare cu cea pe care a avut-o apostolul privitor la mîncatul cărnii jertfite idolilor. Dacă el crede că jertfirea cărnii idolilor i-a făcut ceva rău etc., să n-o mănînce. Deci persoana care ar crede că acesta este un lucru rău, pentru el ar fi rău. După înţelegerea mea, n-ar face nici un rău dacă ar acţiona după credinţa lui, iar ceilalţi să acţioneze după credinţa lor. Omul ar face la fel şi dacă i-ai spune tot ce ştii, ar rîde înfundat şi probabil s-ar tîrgui. Tu nu ştii, numai crezi că este aşa. Măsoară-ţi conduita după propria ta credinţă, şi să-ţi fie după credinţa ta.

237) CONSACRARE—Întovărăşire cu cei din afară. (Q148-1)

Întrebare (1909)—1—Care trebuie să fie atitudinea noastră faţă de cei care par să fie în armonie cu toate punctele doctrinare ale Adevărului, şi totuşi continuă să se întovărăşească cu cei care nu mai vin în adunare din cauza Angajamentului, Legămintelor etc., şi recunosc că ei sunt în simpatie cu cei care se opun Adevărului?

Răspuns—Cred că atitudinea noastră faţă de ei ar trebui să fie aceea arătată de apostolul Pavel în Romani 16:17: "Dar vă îndemn, fraţilor, să fiţi cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni şi tulburare, care sunt împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o; şi depărtaţi-vă de ei". Însemnînd că nu trebuie să-i tratăm cu aceeaşi părtăşie inimoasă cu care i-am trata dacă ar arăta un spirit diferit. N-ar fi drept să le arătăm un spirit de supărare, să le facem ceva rău sau să-i vorbim de rău, ci o atitudine potrivită, în interesul lor, cît şi pentru propriul nostru interes şi în interesul altora, se poate arăta prin faptul că nu simpatizăm cu atitudinea lor. Evitaţi-i şi preferaţi compania acelora care sunt în spiritul şi comuniunea adevărului.

Deoarece în această Întrebare s-a menţionat cuvîntul "Angajament", aş spune că după părerea mea n-ar fi drept şi nici potrivit să facem vreo discriminare împotriva cuiva în privinţa comuniunii din cauză că el sau ea n-a făcut angajamentul — angajamentul nu este o lege; este un privilegiu. Dacă noi facem un angajament şi obţinem o bunecuvîntare din el, să mulţumim lui Dumnezeu. Dacă ei nu reuşesc să facă aşa şi pierd binecuvîntarea, atunci ei sunt cei care suferă din aceasta. Cred că ar fi o mică diferenţă dacă acesta ar fi un bătrîn sau un învăţător în biserică. Un bătrîn sau unul care este privit ca un conducător într-o adunare se poate aştepta în mod rezonabil de la el să facă angajamentul, sau să spună de ce nu îl face; altfel adunarea ar avea motiv să creadă că un astfel de conducător are ceva în viaţa sau conduita sa în conflict cu angajamentul. Gîndul meu este că orice bătrîn sau frate care are ceva în mintea sau conduita sa în conflict cu angajamentul n-ar fi un reprezentant potrivit al adunării. În ce mă priveşte nu pot vedea ce ar putea avea împotriva angajamentului orice frate cu judecata sănătoasă. Noi admitem că nu este o obligaţie, dar aşteptăm mult de la cei care sunt bătrîni, şi suntem îndreptăţiţi să găsim la ei o conduită exemplară. Cel care stă ca reprezentantul sau conducătorul unei adunări se cuvine să fie, după cum a spus apostolul, deasupra mediei, şi nu pot vedea ce obiecţie ar putea găsi în angajament cel care este deasupra mediei. Dacă cineva poate găsi ceva, aş vrea să-mi arate şi mie.

238) CONSACRARE—Referitor la închiderea uşii. (Q148-2)

Întrebare (1910)—2—Este încă deschis timpul ca cineva să se consacre pentru Chemarea de sus?

Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că chemarea lui Dumnezeu aparţine acestui veac, şi înţelegerea noastră este, după cum am publicat-o deja, că timpul chemării a încetat. Nimeni nu mai este chemat pentru că un număr suficient au Răspuns deja, este gîndul pe care-l avem. Adică, un număr suficient a Răspuns în 1881. Vă amintiţi dovezile pe care le-am arătat în volumul doi şi volumul trei al Studiilor în Scripturi. Gîndul nostru este, după cum Domnul nostru reprezintă aceasta, că atunci cînd unul va ieşi afară sau nu va fi socotit vrednic de un loc ca unul dintre preoţi, şi-şi va lua poziţia ca unul dintre Leviţi, din Marea Mulţime, altuia îi va fi permis să-i ia locul — după cum sugerează Scripturile: "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa" (Apoc. 3:11). Aceşti consacraţi care au coroane destinate lor, dacă nu sunt credincioşi, aşa încît s-o primească, o vor pierde şi altul care n-a avut o chemare specială, cineva căruia îi este foame şi sete, consacrat şi în aşteptare, va fi gata s-o primească. Deci, Răspunsul nostru la Întrebare, pe scurt, ar fi că dacă doreşti să te consacri Domnului nu te opri să întrebi — dacă ai spiritul potrivit în legătură cu acest lucru nu te vei opri să întrebi cît de mult vei primi; dacă ai spiritul potrivit, vei vrea să-ţi dai inima Domnului şi să-i dai tot ce ai, şi vei dori să fi avut de zece ori mai mult decît ai, ca să-i dai Domnului indiferent ce vei primi. Dacă vei primi doar viaţă pămîntească, tot vei dori să te consacri. Orice alt spirit ar fi un spirit greşit. Aşa că, consacră-te şi lasă pe seama Domnului ce răsplată să-ţi dea. Dumnezeu va face mult mai mult pe plan spiritual de cum ar face un om mare pe pămînt. Dacă ai avea de-a face cu un rege şi i-ai face un mic serviciu, nu te-ai aştepta să-ţi dea un leu; dacă ţi-ar da ceva, ţi-ar da ceva de genul a 10 mii de lei, dacă ar fi un rege bogat. Tot aşa şi cu Tatăl nostru ceresc, oricînd dă vreo răsplată, poţi fi sigur că este una mai abundentă decît ai putea cere sau gîndi, după bogăţiile harului Său.

239) CONSACRARE—Neînţeleasă la botez. (Q149-1)

Întrebare (1910)—1—Care este gîndul tău privitor la aceia care nu înţeleg deplina importanţă a consacrării atunci cînd se botează?

Răspuns—Gîndul meu este, dragi prieteni, că dacă au fost scufundaţi fără să înţeleagă consacrarea, atunci scufundarea lor a fost doar o baie — că nici nu le-a făcut rău şi nici nu i-a ajutat deloc. Oricine nu înţelege consacrarea nu înţelege botezul. Angajamentul de consacrare îl facem mai întîi şi acesta este botezul real. Simbolul în apă, să fie doar un simbol, trebuie să urmeze — nu poate avea loc înainte.

240) CONSACRARE—Vindeţi totul. (Q149-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Te rog explică textul următor: "… du-te, vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-Mă" (Mat. 19:21). Să mergem şi noi să facem cum a sfătuit Învăţătorul?

Răspuns—Dacă acel tînăr ar fi fost de acord cu propunerea Domnului şi ar fi întrebat mai departe mai amănunţit, părerea noastră este că Domnul Şi-ar fi modificat afirmaţia în măsura de a sugera că vînzarea şi darea la săraci să nu fie făcută toată deodată, ci treptat, după cum s-ar părea că se deschid necesităţile. În limbajul apostolului: "Blîndeţea (moderaţia, în l. engleză - n. t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii" (Fil. 4:5). Noi trebuie să folosim lucrurile pămînteşti şi ocaziile pămînteşti şi cele trecătoare cu multă moderaţie, negare de sine, după cum pare necesar în fiecare caz.

Trebuie să avem adîncă milă, compasiune, simpatie şi iubire. N-a lăsat Domnul nostru pe Maria să-I ungă capul şi picioarele şi n-au fost aceste îngrijiri şi manifestări de iubire de felul celor pămînteşti? Există diferite puncte care sugerează iubirea specială a Domnului pentru Lazar, Marta şi Maria, Iacov şi Ioan, şi pentru mama Sa. Şi aceasta pare să ne dea o bază pentru o cale similară. Dar după cum Isus n-a permis ca aceste iubiri pămînteşti să-L impiedice de la serviciul Tatălui, tot aşa şi noi, trebuie să fim în alertă în legătură cu lucrurile Tatălui.

241) CONSACRARE—Înainte de 1881. (Q150-1)

Întrebare (1911-Z)—1—A fost necesar ca toţi cei care vor fi din "turma mică" să se fi consacrat pînă la sau înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru.

Capitolul din Studii în Scripturi, Vol. 2, care arată paralele dintre Dispensaţiile Iudee şi Creştină, scot în evidenţă patru date, şi anume: (1) Octombrie 1874; (2) Aprilie 1878; (3) Octombrie 1881 şi (4) Octombrie 1914; aceste date fiind paralele cu alte patru din Veacul Iudeu, şi anume: (1) Începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau al timpului de seceriş al naţiunii evreieşti, Octombrie 29; (2) Sfîrşitul serviciului Domnului nostru, crucificarea Sa şi respingerea naţiunii evreieşti ca naţiune, Aprilie 33 (Vezi Studii în Scripturi, Vol 2, cap. 7); (3) Sfîrşitul celor "şaptezeci de săptămîni" (Dan. 9:24-26) de favoare a naţiunii evreieşti — Octombrie 36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) Sfîrşitul deplin al strîmtorării şi al distrugerii care a venit peste statul naţional Israel, Octombrie 69.

Trebuie să se remarce clar că paralelele dintre veacurile Iudeu şi Evanghelic aparţin toate sistemelor nominale de atunci şi de acum, şi dacă se ţine minte aceasta, va preveni aplicarea acestor paralele la strîngerea Bisericii Evanghelice sau la strîngerea poporului Domnului din Babilon acum.

Remarcînd aceste paralele, găsim anul 1874 ca început al acestui "seceriş" şi adunarea laolaltă a celor "aleşi" din cele patru vînturi ale cerului; 1878 ca timpul cînd Babilonul a fost oficial respins, Laodicea vărsată din gură — timpul de cînd se spune "Babilonul a căzut, a căzut" — a căzut din favoarea divină. Paralela 1881 pare să indice că anumite favoruri vor continua încă pentru cei din Babilon pînă la acea dată, deşi sistemul era respins; şi de la acea dată noi am înţelege că acea relaţie n-a mai fost în nici un sens avantajoasă, ci a fost în multe sensuri ale cuvîntului un dezavantaj clar, din care numai cu greutate a putut cineva să se elibereze, ajutîndu-l harul Domnului şi adevărul. Şi în armonie cu acest paralelism, Octombrie 1914, va fi martorul sfîrşitului deplin al Babilonului, "ca o mare piatră de moară aruncată în mare", distrus total ca sistem.

Ca să ne întoarcem: admitem ca rezonabil să presupunem că sfîrşitul favorurilor Israelului trupesc reprezintă încheierea favorii speciale a acestui Veac Evanghelic, şi anume, invitaţia la Chemarea de sus; prin urmare, înţelegem că "chemarea" deschisă sau generală a acestui veac la onorurile Împărăţiei a încetat în octombrie 1881. Totuşi, după cum am arătat deja în Studii în Scripturi, facem o diferenţă între sfîrşitul "chemării" şi închiderea "uşii", şi credem că uşa spre clasa Împărăţiei încă nu este închisă; că ea stă întredeschisă pentru un timp, ca să permită acelora care deja au acceptat "chemarea" şi care nu reuşesc să-i folosească privilegiile şi ocaziile în sacrificiu de sine să fie aruncaţi afară, şi să permită altora să intre să le ia coroanele, în armonie cu Apoc. 3:11. De aceea, timpul prezent, de la 1881 pînă cînd uşa ocaziei de a se jertfi în serviciul Domnului se va închide pe deplin, este o perioadă de "cernere" în ceea ce-i priveşte pe toţi cei care sunt deja în favoarea divină, în relaţie de legămînt cu Dumnezeu.

Şi deoarece aceia care au intrat la "Ospăţ" pe "uşă" reprezintă pe toţi cei care sunt chemaţi (cu excepţia celor care au fost ulterior respinşi şi scoşi afară), înseamnă că locurile celor astfel scoşi afară trebuie să fie luate de cei care n-au fost înainte printre cei chemaţi, printre cei consacraţi. Aceasta, credem noi, clarifică Răspunsul la Întrebarea ta, dovedind că unii neconsacraţi înainte vor fi admişi, în ceasul al unsprezecelea, la munca în vie şi la răsplata celor credincioşi, după ce chemarea deschisă a încetat şi înainte ca "uşa" să se închidă.

Într-adevăr, trebuie să ne amintim clar că vorbind de strîngerea care are loc în acest timp de seceriş, Domnul nostru menţionează printre alţii pe aceia care erau în cîmp (în lume), referindu-Se, se pare, la o clasă care înainte n-au fost nici îndreptăţiţi nici sfinţiţi prin Adevăr. Vedeţi Studii în Scripturi, Vol. 3, cap. 6.

242) CONSACRARE—Este întotdeauna urmată de concepere? (Q151-1)

Întrebare (1911)—1—Poate cineva să fie consacrat şi să nu fie conceput de Spiritul sfînt?

Răspuns—Noi credem că încă se poate. Adică, numărul deplin al celor aleşi n-a fost găsit şi încercat încă etc., şi de aceea aşteptările noastre ar fi că oricine face o deplină, totală consacrare de sine Domnului, ar fi încă conceput de Spiritul sfînt. Dar dacă Întrebarea este în forma pusă aici: "Poate cineva să fie consacrat şi să nu fie conceput de Spiritul sfînt?" vom spune: "Da, poate fi consacrat în ceea ce priveşte partea sa". Consacrarea voastră şi consacrarea mea, partea noastră, este numai de a ne prezenta lui Dumnezeu. Dumnezeu va spune apoi dacă acceptă acea consacrare. În acest timp, în acest Veac Evanghelic, Scripturile vorbesc despre acest timp ca fiind ziua de îndurare, anul de îndurare, timpul de îndurare al Domnului, şi noi credem că El este gata şi binevoitor să accepte pe toţi cei care vin la Tatăl prin Cristos şi că toţi aceştia sunt acceptaţi, iar dacă sunt acceptaţi ca membri ai Corpului lui Cristos vor fi concepuţi de Spiritul sfînt. Dar la fel cum am spus înainte, aşa spunem iarăşi, noi credem că în viitorul nu prea îndepărtat vor exista oameni care se vor consacra, care se vor prezenta lui Dumnezeu, şi pentru care nu va mai fi loc, pentru că, după cum arată pilda, clasa fecioarelor înţelepte vor fi intrat toate la nuntă şi uşa va fi închisă, şi nimeni nu va mai intra, pentru că acea clasă, cînd va fi completă, nu va mai avea adăugiri. Acei care atunci se vor prezenta nu vor fi concepuţi de Spiritul sfînt. Dar aceasta nu înseamnă că lui Dumnezeu nu-I va plăcea prezentarea lor; mai curînd Dumnezeu va fi foarte mulţumit că ei se vor prezenta — la fel cum, fără îndoială lui Dumnezeu I-a plăcut de Avraam, Isaac, Iacov şi de toţi profeţii care s-au prezentat din voinţă proprie să cunoască şi să facă voinţa divină în măsura în care Dumnezeu a vrut să-i primească. Ei au obţinut o mare binecuvîntare. Aşa că trebuie să susţinem pe fiecare persoană asupra căreia avem influenţă, că drumul potrivit, datoria potrivită a fiecărei fiinţe umane, serviciul înţelept ar fi să-şi prezinte trupurile ca sacrificiu viu, sfînt, acceptabil pentru Dumnezeu. El nu va dispreţui sacrificiul, dar dacă El te va concepe de Spiritul sfînt sau nu, asta depinde dacă îţi aduci sacrificiul la timp, înainte ca uşa să fie închisă, înainte ca ultimul membru din cei aleşi să fie strîns.

243) CONSACRARE—După încheierea Chemării de sus. (Q152-1)

Întrebare (1911)—1—Este gîndul tău că aceia care se consacră după ce uşa Chemării de sus se închide pot să aibă o înviere la natură spirituală?

Răspuns—Nu, nu va exista concepere de spirit de care ştim noi, după ce Chemarea de sus se termină; şi dacă nu există concepere de Spirit atunci nu va fi nici naştere de Spirit. Singurul gînd pe care-l avem în legătură cu aceasta este ceea ce am arătat cu un moment în urmă, şi anume, că unii pot fi acceptaţi ca făcînd parte din clasa Vrednicilor din Vechime dacă îşi jertfesc viaţa cu loialitate Domnului în acel timp de strîmtorare, şi apoi cînd clasa Vrednicilor din Vechime vor primi poate natură spirituală la sfîrşitul mileniului, cei din acea clasă s-ar putea să aibă ocazia să obţină natura spirituală.

244) CONSACRARE—Ocazie ulterioară pentru natura spirituală. (Q152-2)

Întrebare (1911)—2—Consacratul neconceput de spirit ar avea vreodată ocazia să ajungă la natură spirituală?

Răspuns—După gîndul nostru, este parte din planul divin să dea vrednicilor din vechime o schimbare de natură la sfîrşitul Veacului Milenar, ca răsplată pentru credincioşia lor şi pentru serviciul lor din timpul Veacului Milenar — că este foarte probabil să primească natura spirituală la sfîrşitul Veacului Milenar. Aceasta este parţial presupunere şi parţial clădit pe anumite texte din Scriptură pe care le-am discutat deja în Turnul de Veghere şi în care, de aceea, nu e nevoie să intrăm acum.

245) CONSACRARE—Răsplata pentru cei neconcepuţi. (Q152-3)

Întrebare (1911)—3—Unde îi va pune Domnul pe cei consacraţi care nu sunt concepuţi de Spiritul sfînt?

Răspuns—Am presupune că dacă au fost credincioşi ca şi profeţii din vechime, aşa încît să-şi jertfească viaţa în serviciul dreptăţii şi al adevărului, Dumnezeu le va da cumva o parte cu vrednicii din vechime. Cu alte cuvinte, dacă astfel de persoane ar intra în timpul de strîmtorare într-o măsură considerabilă şi acolo şi-ar pierde viaţa din cauza credincioşiei pentru Domnul, atunci El ar face pentru ei ceea ce ar face şi pentru vrednicii din vechime — ar fi socotiţi împreună cu clasa vrednicilor din vechime.

246) CONSACRARE—Referitor la pierderea calmului şi a coroanei. (Q152-4)

Întrebare (1911)—4—Dacă un frate sau o soră după ce a venit în adevărul prezent şi a făcut o deplină consacrare Domnului urmîndu-L un timp, iar apoi îşi pierde calmul şi face lucruri pentru care mai tîrziu îi pare rău, riscă prin aceasta pierderea coroanei?

Răspuns—Nu trebuie să înţelegem că Domnul ne judecă după o mică faptă, ca pierderea calmului. Pierderea calmului o dată poate avea un efect relativ minor; valoarea reală stă în efectul pe care-l are asupra altei dăţi şi asupra dezvoltării unui caracter greşit. Oricine are o dispoziţie nerăbdătoare este într-o atitudine greşită. Mulţi pot fi susceptibili de pierderea calmului din cauză că pot avea natural o slăbiciune în direcţia răbdării, şi ar fi de datoria lor să se străduiască împotriva unei astfel de nerăbdări; dar nu trebuie să credem că un act de pierdere a răbdării în mod necesar ne-ar face să pierdem coroana. Domnul nu vrea să vadă dacă poate găsi ceva împotriva noastră; El doreşte mai degrabă să ne întărim chemarea şi alegerea. Aşa că o alunecare de vreun fel ar fi un lucru de care ne-ar părea foarte rău şi un lucru care ar trebui să-l ducem la Domnul în rugăciune şi pe care ar trebui să-l considerăm ca o pată sau încreţitură pe haina noastră de nuntă, dar aceasta n-ar însemna că ne-am lepădat haina. Iar toţi aceia care poartă haina sunt acoperiţi de perfecţiunea ei, şi dacă apare o pată pe haină, atunci este datoria aceluia s-o ducă la Domnul în rugăciune, să-i ceară iertare şi să repare răul făcut celui ofensat dacă a fost cineva ofensat, îndreptînd pe cît posibil orice rău care s-a făcut. Dacă simţămintele cuiva au fost ofensate cumva, vedeţi ca ele să fie domolite — aşa încît să se recunoască în mod potrivit răul făcut persoanei respective. Apoi, dîndu-ne seama de iertarea Domnului şi a fratelui, am putea să ne iertăm pe noi înşine în sensul că nu o vom ţine împotriva noastră continuu, ci vom vedea lecţia şi vom lăsa ca lucrurile să treacă. Într-adevăr, cred că mulţi creştini pot spune că unele din cele mai bune lecţii ale lor pe calea creştină au fost prin propriile lor eşecuri. Cînd au eşuat într-un punct, aceasta le-a arătat unde sunt slabi, le-a arătat unde trebuie să pună întăriri ca să obţină o mai mare putere. Aşa că noi găsim diferite puncte slabe în caracterul nostru, de răbdare sau ceva de genul acesta, o limbă vorbitoare de rău, sau orice ar fi contrar cu direcţia Lucrării Lui, noi trebuie să clădim acea parte din caracterul nostru, dar să nu simţim în mod necesar că ne-am pierdut coroana din această cauză. Dacă ar fi aşa, atunci după un scurt timp ar fi foarte puţini printre noi în stare să spună vreodată că ar avea vreun drept la coroană. Cine ar putea spune în toată Biserica lui Cristos, cu excepţia marelui conducător, că el este perfect în gînd, vorbă şi faptă, din momentul cînd a devenit un urmaş al Domnului? Nici unul. Dacă am fi fost în stare să facem aşa, n-am fi avut nevoie de nici o haină; dacă am fi putut umbla perfect, n-am fi avut nevoie de nici o acoperire; dacă am fi fost perfecţi, n-am fi avut nevoie de nici un Răscumpărător. Din cauza imperfecţiunii noastre avem nevoie de un Răscumpărător. Aceasta nu înseamnă că avem vreo simpatie pentru păcat sau pentru slăbiciuni, ci străduindu-ne împotriva acestora, vom face tot ce putem ca să le învingem; iar unii pot să învingă mult mai uşor decît alţii. Cunosc pe unii cărora le este într-adevăr dificil în celălalt fel. Ei sunt prea puţin înclinaţi să fie nerăbdători; acceptă orice dela ei şi de la alţii; totul merge; nu au suficient caracter. Persoana nerăbdătoare este mai mult sau mai puţin o persoană cu caracter bun şi tare, şi poate fi nerăbdătoare pentru moment, dar vrea să înveţe cum să se înfrîneze.

247) CONSACRARE—Referitor la a fi încă neconceput. (Q154-1)

Întrebare (1911)—1—Este posibil ca cineva care îşi consacră acum totul Domnului să nu fie încă conceput de Spiritul sfînt?

Răspuns—Desigur că ar fi posibil ca unul să facă o deplină consacrare de sine şi încă să nu fie conceput de Spiritul sfînt. Aşa a fost cu Avraam şi cu alţi vrednici înainte de Domnul — înainte de Rusalii — şi aceasta va fi starea de lucruri după ce s-a făcut deplina selecţie a bisericii. Dar cînd, şi cu cine va începe aceasta, nici o persoană în viaţă nu poate şti. Încă nu avem nici un motiv să credem că am ajuns acel timp deosebit, pentru că noi vedem că unii au făcut o consacrare chiar recent şi au dat o bună dovadă că au fost concepuţi de Spirit, ceea ce pentru noi ar însemna că este încă lipsă, să spunem aşa, în numărul celor aleşi — că este încă ocazie de a intra în această clasă.

248) CONSACRARE—Asigurarea de a fi din clasa mireasă. (Q154-2)

Întrebare (1911)—2—Cînd trecem linia nesiguranţei în privinţa asigurării că cei consacraţi vor deveni membri ai clasei mireasă?

Răspuns—Eu înţeleg că am trecut acea linie în 1881, şi anume: după cum am arătat în Studii în Scipturi, atunci a încetat chemarea, dar uşa n-a fost încă închisă. Că atunci s-au consacrat un număr suficient, şi dacă toţi s-ar fi dovedit credincioşi, turma mică ar fi fost completă. Dar n-a fost nici o speranţă că toţi se vor dovedi credincioşi, şi oricare dintre ei se vor dovedi necredincioşi, fie la extrema de a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai mic, de a nu arăta suficient zel şi astfel să meargă în clasa marii mulţimi, aceste abateri ar lăsa multe locuri libere sau ocazii pentru ca alţii să intre. Gîndul nostru este că de atunci un număr destul de mare din poporul Domnului au intrat. Atunci poate apărea o Întrebare în legătură cu subiectul: "Cum putem să ne asigurăm, într-o anumită măsură cel puţin, cu privire la cei care vin acum în armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea noi, dacă este vreuna, că ei au fost acceptaţi de Domnul şi concepuţi de Spiritul sfînt şi ar fi eligibili pentru clasa turmei mici?"

Răspunsul meu este că pot fi multe mărturii sau dovezi. Una ar fi manifestarea roadelor Spiritului sfînt, inclusiv iubirea de fraţi. Alta ar fi manifestarea cunoştinţei adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu poate înţelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, decît prin spiritul lui Dumnezeu. De aceea, oricine poate înţelege şi cuprinde clar lucrurile adînci ale lui Dumnezeu devine pentru sine şi pentru alţii o mărturie puternică, influentă, că a fost conceput de Spirit şi că, de aceea, poate să-şi întărească chemarea şi alegerea. Şi o altă dovadă a favorii lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să sufere pentru Cristos, să îndure ceva, să-şi jertfească viaţa în serviciul Domnului. Cu alte cuvinte, privilegiul de a sacrifica, pentru că sacrificiul trebuie să se înţeleagă ca un mare privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici domni împreună cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de a suferi cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe care le avem în legătură cu acceptarea lui Dumnezeu.

249) CONSACRARE—Cei care n-au auzit adevărul. (Q155-1)

Întrebare (1911)—1—Înţelegi că sunt persoane care trăiesc acum şi sunt pe deplin consacraţi lui Dumnezeu, concepuţi de Spiritul sfînt şi care nu au auzit încă de adevărul prezent?

Răspuns—Eu înţeleg că sunt astfel de persoane. Înţeleg că Scripturile se referă la această clasă cînd citim în capitolul 18 din Apocalipsa, unde Dumnezeu vorbeşte poporului Său din Babilon: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!" (Apoc. 18:4). Ei n-ar putea fi poporul lui Dumnezeu dacă n-ar fi concepuţi de Spirit, şi n-ar putea ieşi din el dacă n-ar fi în el.

250) CONSACRARE—Referitor la Romani 12:1. (Q155-2)

Întrebare (1911)—2—"Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie …". De ce atunci cînd citezi acest text foloseşti pluralul, jertfe, în loc de jertfă.

Răspuns—Aceasta depinde. Apostolul, evident, n-a vrut să spună că fraţii trebuie să-şi prezinte toate trupurile lor ca un singur sacrificiu, ci fiecare să-şi prezinte trupul său, iar construcţia propoziţiei va depinde de modul în care doreşti s-o foloseşti; fie "Vă îndemn pe toţi, fraţilor, ca toţi să vă aduceţi trupurile", fie "Vă îndemn ca fiecare dintre voi, fraţilor, să-şi prezinte trupul său", ar fi aceeaşi idee; nu s-ar schimba nimic.

251) CONSACRARE—Acceptat şi să nu fie în alergare. (Q155-3)

Întrebare (1911)—3—Poate cineva să se consacre şi să-i fie acceptat sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea de Spirit, şi să nu fie în alergare?

Răspuns—Aş spune că nu. Oricine s-a consacrat şi apoi are anumite dovezi, ar fi îndreptăţit să presupună că Dumnezeu l-a acceptat şi că el este în alergare, şi depinde de el să-şi întărească chemarea şi alegerea. Care sunt unele din aceste dovezi? Mie mi s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea pentru fraţi. Aşa arată Scriptura. Altă dovadă ar fi iubirea pentru Dumnezeu şi Cuvîntul Său. Altă dovadă ar fi dorinţa de a servi pe Domnul şi pe fraţi, dorinţa de a servi dreptatea; toate acestea ar fi dovezi sau mărturii că Dumnezeu l-a acceptat şi că el are o minte nouă, o dispoziţie nouă, că a primit mintea lui Cristos după ce a fost conceput de Spiritul sfînt. Şi altă dovadă ar fi că poate găsi ocazii de a servi pe Domnul, iar o mărturie ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă o mai adîncă apreciere a adevărului şi o mai bună înţelegere a lui. Oricine are aceste diferite dovezi sau mărturii, l-aş încuraja să considere că Dumnezeu i-a acceptat jertfa prin meritul lui Cristos.

252) CONSACRARE—Referitor la 1881. (Q155-4)

Întrebare (1912-Z)—4—A fost necesar ca toţi cei care vor fi din turma mică să se fi consacrat pînă la sau înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru.

Capitolul din Studii în Scripturi, Vol. 2, arătînd paralele între Dispenaţiile Iudee şi Creştină arată proeminent patru date, şi anume: (1) octombrie 1874; (2) aprilie 1878; (3) octombrie 1881, şi (4) octombrie 1914; aceste date fiind paralele cu patru date din secerişul evreiesc, şi anume: (1) începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau timpului de seceriş a naţiunii evreieşti, octombrie 29; (2) sfîrşitul serviciului Domnului nostru, crucificarea Sa şi respingerea naţiunii evreieşti ca naţiune, aprilie 33 (vezi Studii în Scripturi, Vol. 2 cap. 7); (3) sfîrşitul celor "70 de săptămîni" (Dan. 9:24-26) de favoare a naţiunii evreieşti — octombrie 36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) sfîrşitul deplin al strîmtorării şi distrugerea care a venit peste statul Israel, octombrie 69.

Trebuie clar remarcat că toate paralele între Veacurile Iudeu şi Evanghelic aparţin sistemelor nominale atunci şi acum, şi dacă aceasta se ţine minte, va preveni aplicarea acestor paralele la strîngerea Bisericii Evanghelice sau la strîngerea poporului Domnului din Babilon acum.

Remarcînd aceste paralele, găsim anul 1874 ca începutul acestui "seceriş" şi strîngerea "aleşilor" din cele patru vînturi ale cerului; anul 1878 ca timpul cînd Babilonul a fost oficial respins, Laodicea.

253) CONSACRARE—Aplicabilă la două clase. (Q156-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Cui le vorbeşte apostolul cînd spune: "Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie …"? — Romani 12:1

Răspuns—Aceste cuvinte sunt aplicabile în mod potrivit la două clase. Mai întîi, ele se aplică la o clasă numită "fraţi", în sensul că ei nu mai sunt oponenţi, ci simpatizanţi şi în armonie cu cei consacraţi. Apostolul îi îndemna pe aceştia să completeze lucrarea harului pe care ei o începuseră deja. Al doilea, textul se aplică acelora care au făcut consacrarea, şi îi îndeamnă ca ei să completeze lucrarea. Vă îndemn, fraţilor, ca zi de zi să faceţi acest lucru de a vă prezenta trupurile voastre sacrificii vii pînă ce lucrarea este împlinită. Acesta, spune el, este un serviciu înţelept, acceptabil pentru Dumnezeu.

Deşi Sf. Pavel nu spune cum marele Avocat va face sarificiul acceptabil, totuşi acest lucru trebuie înţeles de către creştini, care ştiu că ei sunt acceptaţi în Cel Preaiubit. După ce această clasă au renunţat la vieţile lor, după ce au pus totul în mîinile Domnului, ei înţeleg că ei înşişi, ca şi membri ai Corpului lui Cristos, trebuie să moară zilnic. Astfel zilnic ne vin ocazii să ne jertfim viaţa în serviciul Domnului. În timp ce această moarte este zilnică, în alt sens al cuvîntului este un sacrificiu pînă la sfîrşitul vieţii. Domnul nostru Isus a spus: "Dar am un botez cu care să fiu botezat şi cît de mult doresc să se îndeplinească!" (Luca 12:50). Într-un sens sacrificiul Său a fost acceptat la Iordan. În alt sens a fost zi de zi pînă cînd acel botez a fost completat pe cruce şi El a strigat: "S-a sfîrşit!"

254) CONSACRARE—Există coroane pentru toţi? (Q156-2)

Întrebare (1912)—2—Ar fi posibil ca cineva să se consacre în aceste zile din urmă şi să fie acceptat, şi totuşi să nu existe coroană rezervată pentru el?

Răspuns—Ar fi desigur posibil ca cineva să se consacre, pentru că totdeauna va fi potrivit să se facă o consacrare; aşa cum a fost potrivit să se facă o consacrare cu mult înainte ca Veacul Evanghelic să înceapă. Avraam şi profeţii şi-au consacrat vieţile — au arătat că şi le-au consacrat. Amintiţi-vă cum apostolul arată acest lucru în cap. 11 din Evrei: unii au fost omorîţi cu pietre, alţii tăiaţi cu ferăstrăul etc. Ei de care, spune el, lumea nu era vrednică. Vieţile lor au fost consacrate lui Dumnezeu şi dreptăţii. Dacă a fost potrivit ca ei să se consacre, este încă potrivit pentru oricine.

Dar în al doilea rînd, este Dumnezeu obligat cumva să accepte fiecare consacrare?

Răspunsul este: Nu. Dumnezeu nu este niciodată obligat să accepte vreun sacrificiu. În general, bineînţeles, "… Dumnezeu nu este părtinitor" (Fapt. 10:34). Favoarea Sa a fost mai întîi deschisă tuturor evreilor şi apoi tuturor neamurilor: că toţi care acceptă condiţiile pot intra în Corpul lui Cristos pînă se va găsi un număr suficient, pînă ce numărul stabilit dinainte se vor fi consacrat şi îşi vor fi întărit chemarea şi alegerea.

Cum vom şti noi cînd numărul deplin s-au consacrat?

Nu este pentru noi să ştim! În mod general, noi credem că chemarea dinafară a încetat în 1881. Totuşi, înţelegem că toţi care vor fi acceptaţi ca membri ai Corpului lui Cristos trebuie să aibă încercări de credinţă şi loialitate înainte de a li se stabili un loc definitiv în Împărăţie. Dezaprobaţii vor constitui clasa Morţii a Doua. Alţii pot fi destinaţi clasei Marii Mulţimi. Toţi aceştia nu vor fi socotiţi ca membri ai Preoţimii Împărăteşti. Fiecare respins ca nevrednic va lăsa un loc liber şi va elibera o coroană. Astfel de locuri libere, înţelegem noi, se ocupă acum după ce chemarea generală a încetat — dintre cei care se jertfesc.

Dacă 10 persoane consacrate aşteaptă atunci cînd este numai un loc liber probabil că acel loc şi coroana rămasă îi va fi dată celui mai deplin dezvoltat şi mai în armonie cu Domnul.

Gîndul nostru este că în 1878 a existat un mare număr de persoane care nu au trecut pe deplin de încercarea lor; că în bisericile nominale au existat multe mii care au făcut o deplină consacrare să umble în urmele lui Isus. Îmi amintesc bine campania evanghelistului Moody. Pe vremea aceea un mare număr păreau să fi fost într-adevăr convertiţi, pentru că predica lui părea foarte diferită de cea a majorităţii evangheliştilor. El a predicat iertare prin sîngele lui Cristos şi o deplină consacrare lui Dumnezeu. Mulţi au făcut pe vremea aceea o deplină consacrare, numele lor au fost scrise de probă şi au umplut lista. Dar cînd au venit încercările, mulţi au fost găsiţi nevrednici de o răsplată mai înaltă decît aceea a Marii Mulţimi. Alţii, luînd locul celor căzuţi, trebuiau să fie de asemenea încercaţi şi cernuţi. Au apărut locuri libere şi alţii au intrat ca să aibă ocazia. Vedem dovezi că aceasta a continuat în ultimii 30 de ani şi credem că încă mai continuă şi că sunt unele nume încă înscrise şi că sunt coroane care îi aşteaptă.

Motivul nostru este acesta: Noi vedem oameni care au fost fără Dumnezeu, care niciodată n-au făcut o consacrare lui Dumnezeu, care doar recent au făcut o consacrare lui Dumnezeu şi au primit acea mărturie care pare să indice că Dumnezeu i-a acceptat. Ce mărturie? Ochii înţelegerii lor au fost deschişi aşa încît pot să vadă lucrurile spirituale sau adînci ale lui Dumnezeu. Şi o mărturie ulterioară este că ei au ocazii de sacrificiu. Noi facem un legămînt că ne vom sacrifica, dar Domnul trebuie să ne dea ocazia. Vedem pe unii dintre aceştia obţinînd ocaziile şi folosindu-le, iar aceasta înseamnă că atunci cînd s-au consacrat a existat un loc liber şi ei îl ocupă.

Faptul că atîţia au fost astfel acceptaţi de la 1878 încoace pare să implice un număr considerabil de locuri libere în această listă şi că ele se completează treptat. Nu este pentru noi să spunem cîte locuri au rămas libere, nici cînd vor fi ocupate. Credem sigur, totuşi, că vor fi ocupate înainte de sfîrşitul "Timpurilor Neamurilor" care, noi credem că se sfîrşesc în octombrie 1914. Cît despre alţii care încă nu s-au consacrat, putem spune împreună cu Sf. Pavel, vă îndemn dar, fraţilor, prezentaţi-vă trupurile voastre jertfe vii — faceţi tot ce puteţi mai bine, poate este un loc şi puteţi intra. Noi le vom spune exact ceea ce ne-ar fi spus ei dacă am schimba locurile, şi anume, să-şi consacre timpul, talentul şi toate ale lor lui Dumnezeu. Dumnezeu va da un preţ bun — El întotdeauna dă — oricare ar fi răsplata, ea va fi un premiu.

255) CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului. (Q158-1)

Întrebare (1913)—1—S-ar cuveni ca creştinii să-şi petreacă timpul citind reviste şi ziare lumeşti?

Răspuns—Fratele vrea să ştie ce să facă dacă mintea lui este ocupată cu citirea revistelor şi ziarelor lumeşti; el are aproximativ opt reviste şi ziare. El spune că mintea lui rătăceşte prin aceste lucruri. Cu cît îţi hrăneşti mai mult mintea cu ceva într-o direcţie, cu atît mai mult ea va rătăci pe acolo. Aşa că eu aş hrăni-o cu hrană spirituală bună ca să rătăcească în direcţia bună. Am avut odată o vacă pe care am hrănit-o cu cea mai bună iarbă din hambar şi i-am dat cel mai bun loc, dar ea întotdeauna se gîndea că iarba de peste gard era mai bună. Rupea frînghia şi făcea orice pentru a ajunge acolo. Aşa este şi cu dispoziţiile noastre naturale. Orice este la o mică distanţă de noi suntem înclinaţi să vrem. Noi vrem să fim aşa de despărţiţi de lume, încît să nu mai dorim acele lucruri, dar, cum spune apostolul, să ne gîndim la lucrurile de sus şi nu la lucrurile de jos. Acest cuvînt "gîndi" este unul care indică gîndirea continuă. Voi trebuie să vă tot gîndiţi, azi, mîine dimineaţă devreme, şi dacă uitaţi repede gîndiţi-vă din nou; şi dacă uitaţi gîndiţi-vă din nou, şi în curînd veţi fi prea ocupaţi să aveţi timp de rătăcit. Acesta este cel mai bun sfat pe care îl pot da. Puteţi deveni supraîncărcaţi cu afacerile acestei vieţi prin lucruri foarte neînsemnate, lucruri care nu sunt vrednice de atenţia voastră, ci nebunie, dacă dai importanţă la ceea ce îşi imaginează altă persoană şi face din ea o poveste. Vă voi spune ce cred eu: că avem în Biblie cea mai minunată poveste, cea mai minunată dramă care s-a cunoscut vreodată. Nu ştiu multe despre teatre şi romane, dar îmi imaginez cum este un roman; ştiu că ele au un subiect şi intrigă etc. Cred că şi eu aş putea scrie un roman, dacă aş încerca, dar ceea ce aş vrea să scot în relief este că Biblia are cel mai minunat subiect. Gîndiţi-vă cum merge înapoi şi ne arată Edenul în toată frumuseţea şi grandoarea lui, apoi intrarea şarpelui şi ispita primilor noştri părinţi, mama Eva fiind înşelată iar tatăl Adam fiind surprins, îşi dă chiar viaţa pentru soţia lui, pentru că el crede că n-ar putea trăi deloc fără ea, şi deliberat păcătuieşte împotriva poruncii Dumnezeului său. Este destul pentru voi? Cred că da. Dar despre rezultate? Priviţi ce a venit în lume ca rezultat al păcatului! N-aţi putea avea un alt subiect mai adînc decît să vă gîndiţi cum Adversarul şi îngerii căzuţi au conspirat ca să orbească şi să înşele oamenii în timpul acestei întregi perioade. Apoi gîndiţi-vă la ilustraţia pe care ne-o dă Dumnezeu despre iubirea Sa cu care ne-a iubit, marele Creator uitîndu-Se jos din locul Său sfînt şi văzînd starea noastră în păcat şi degadare, ascultînd şi auzind gemetele prizonierilor. Ce prizonieri? Prizonierii păcatului, legaţi de mîini şi de picioare. Unii sunt legaţi mai strîns decît alţii, iar unii au o greutate şi un lanţ legat de cătuşele lor; dar toţi sunt legaţi, toţi sunt prizonieri ai păcatului, toţi merg în jos către închisoarea morţii. Vreţi un roman mai mare decît acesta? Apoi Dumnezeu a văzut că nici unul nu-i poate elibera; nimeni nu putea ajuta pe om să iasă din strîmtorarea lui. Cînd această închisoare a morţii îşi închide uşile, nici barele de oţel sau de fier nu sunt ca şi barele ei; odată închis un individ, nici o putere decît cea a lui Dumnezeu nu poate deschide acele bare şi nu-i poate scoate pe acei prizonieri. Aşa că ilustraţia ne spune că atunci cînd Dumnezeu a privit situaţia, a înţeles că numai El singur poate ajuta. El a vrut ca noi să vedem acea stare, iar apoi propriul Lui ochi a avut milă, propriul lui braţ a adus salvarea. Ea nu a fost adusă încă; El doar Şi-a întins braţul. Noi am văzut braţul Domnului. Ce vrei să spui prin aceasta? Isus a fost braţul pe care Domnul l-a descoperit. A eliberat El deja? Nu, El a răscumpărat, El a murit, cel drept pentru cei nedrepţi, El a mulţumit dreptatea, deci cînd vine timpul cuvenit oamenii pot ieşi de sub blestemul sau sentinţa morţii.

Dar aceasta nu este destul pentru romanul nostru; vrem mai mult. Ce va urma acum? Tatăl va avea o mireasă pentru Fiul Său. Cum va fi ea şi cum se va numi? Ea are doar zdreanţa murdară de păcat şi imperfecţiune; tot cu ce are să se laude este dorinţa ei de a fi în armonie cu Dumnezeu. Apoi Cel care va fi mirele asigură curăţirea, purificarea şi îndreptăţirea ei — asigurîndu-i o haină de nuntă. Nu este un subiect mare aici? Apoi ce trebuie să facă ea? Ea trebuie să primească acestă haină a dreptăţii lui Cristos care va fi haina de nuntă. Va avea loc o nuntă şi mireasa se va pregăti prin primirea unei haine de la mire. Apoi ce va face cu ea? Va trebui s-o brodeze. Ea primeşte haina fără plată şi primeşte modelul imprimat. Ce model? Cristos este modelul iar ea trebuie să facă munca de brodare singură. Ea trebuie să lucreze la propia mîntuire cu frică şi cutremur, avînd grijă ca fiecare cusătură de pe haină să fie conform modelului dat ei de Domnul. Ce reprezintă broderia? Reprezintă roadele şi harurile Spiritului sfînt, şi voi ştiţi că dacă nu aveţi acele roade şi haruri niciodată nu veţi fi socotiţi vrednici să fiţi un comoştenitor în Împărăţie. Şi care sunt roadele şi harurile Spiritului sfînt? Umilinţa, bunătatea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătate frăţească, iubirea. Cît de mult durează brodarea acestora? Pentru unii ia mai mult timp şi pentru alţii mai puţin. Unii pot să-şi fixeze inimile pe acest model glorios şi să-l aprecieze într-atît încît cea mai mare dorinţă a vieţii lor este să cultive aceste haruri ale Spiritului sfînt. Primul lucru dimineaţa este să meargă la Domnul şi să zică: Doamne, ajută-mă azi să cultiv roadele Spiritului Tău. De ce? Vreau să plac Mirelui şi să fiu gata cînd vine să-Şi ceară Mireasa, ca să pot fi socotit vrednic să intru ca un membru al clasei Mireasă. Apoi, Mirele ştie toate încercările şi dificultăţile prin care clasa Mireasă va fi obligată să treacă. El a permis să fim ispitiţi în toate punctele după cum a fost ispitit şi El. De ce? Pentru că El vrea să aibă o clasă Mireasă care poate să îndure ispita şi să îndure greutatea, să-şi arate loialitatea şi să manifeste că ei nu sunt creştini doar aşa şi aşa, ci într-adevăr cuceritori, căutînd să ştie şi să facă voia lui Dumnezeu şi să aibă acel spirit de iubire pentru dreptate şi adevăr care să-i conducă spre a-şi jertfi viaţa în serviciul adevărului şi al dreptăţii mai degrabă decît a avea plăcerile păcatului pentru un timp. El a lăsat mai mult de 1800 de ani pentru acest scop. El a ştiut că nu vor fi foarte mulţi care vor iubi pe Cristos şi îşi vor jertfi viaţa pentru a fi drepţi, dacă regula este de a face rău. Nu spun că El vrea să facă altora vreun rău, sau să-i ardă. Nimeni n-ar vrea să-i ardă; nu aceasta este ideea; dar cînd El a vrut să găsească o clasă Mireasă, pe care Tatăl o va aproba, El vrea să se asigure că obţine persoanele potrivite. Fiecare dintre ei va fi aprobat de Tatăl. El îi va prezenta fără pată, fără reproş înaintea Tatălui, în iubire, după ce au avut toate aceste încercări. Apoi, ce vor face după aceasta? Ţineţi minte! aceasta este drama care a început demult la căderea rasei şi a continuat pînă la logodna lui Isus. Nu este Biserica căsătorită acum? Nu frate, tu nu ştii dacă vei fi din clasa căsătorită sau nu. Noi suntem acum doar logodnica. Noi suntem logodiţi cu El şi Lui îi place tot ce depinde de dezvoltarea noastră de caracter, de purtarea acestei haine şi de arătarea iubirii şi zelului nostru prin brodarea hainei cu roadele şi harurile spiritului după cum indică Domnul. Şi apoi? Apoi vine nunta Mielului cînd Mireasa s-a pregătit. Şi ce va fi nunta? Nunta va fi unirea cu Domnul. Cum se va întîmpla? Prin schimbarea din natura umană imperfectă în natura divină — schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi. Atunci vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Şi nu va fi o masă sau ceva? Ba da, sau îl putem numi un mic dejun, dacă vreţi. Acesta este dimineaţa. Cuvîntul masă vine dela cuvîntul general a lua masa. Se poate lua masa dimineaţa, la amiază sau seara. Înseamnă a mînca. Deci această masă va fi primul mare banchet pe care îl vom avea dincolo de văl. Cine s-a gîndit vreodată că toată această dramă este în Biblie? Este minunat.

Şi pe urmă? Ei bine, înainte să înceapă masa vor aştepta puţin. Pe cine? Pe însoţitoarele Miresei. Cine sunt ele? O, va exista o a doua companie. Odată ei au fost parte din Biserică; au făcut o consacrare şi au fost concepuţi de Spiritul sfînt, exact la fel ca şi clasa Mireasă, dar ei nu au reuşit să-şi întărească chemarea şi alegerea la acea înaltă poziţie la care au fost invitaţi. Nu au fost suficent de zeloşi şi loiali. Au fost ei neloiali? O, nu! Celor neloiali nu le va fi dat nimic de la Dumnezeu. În curînd ei vor veni prin mari suferinţe şi-şi vor spăla hainele şi le vor albi în sîngele Mielului, şi vor sta înaintea tronului în loc să stea pe tron. Vor avea ramurile de palmier ale victoriei în loc de coroanele gloriei. Aşa citim în Psalm, că după ce Isus, Împăratul, va prezenta Mireasa înaintea Tatălui, fecioarele, însoţitoarele ei care o urmează, vor fi de asemenea aduse în prezenţa Împăratului. O, este o mare dramă în toată această ilustraţie biblică.

Apoi mai avem ceva? Da, Împăratul şi Împărăteasa vor domni o mie de ani şi toţi vor fi binecuvîntaţi. În tot acel imperiu nu se va încerca să se ia de la oameni drepturile lor, ci toate vor fi subordonate Împăratului şi de folos oamenilor săraci. Tocmai inversul a ceea ce este acum. Împăratul va fi bucuros să ridice pe oameni, reîmprospătîndu-i şi aducîndu-i la perfecţiune. Apoi la sfîrşitul miei de ani, cînd toţi cei necorespunzători vor fi distruşi dintre oameni, toate aceste mari fiinţe vor aduce laude lui Dumnezeu.

Mai există ceva? Astronomii ne spun că toate stelele sunt sori ca şi soarele nostru, şi au planete în jurul lor la fel ca planetele din jurul soarelui nostru. Vor fi aceste lumi locuite? Dacă Dumnezeu n-a făcut pămîntul în zadar, ci l-a făcut să fie locuit, nu credeţi că aceste alte lumi n-au fost făcute în zadar, ci ca toate să fie locuite? Noi credem că da. Atunci cine va face această mare lucrare? Dumnezeu spune că Cristos va fi primul în toate lucrurile, aşa că Îl va pune pe El primul în acea mare lucrare. Cine va urma în aranjamentul lui Dumnezeu? Domnul spune că Biserica va urma după El. Acum, avem pe Cristos şi biserica şi o mare lucrare pentru ei în toate eternităţile ca să populeze toate aceste lumi. Sunt multe lumi? Ni se spune că sunt aproximativ un miliard de astfel de planete.

Dacă cineva poate face o dramă mai mare decît aceasta aş vrea s-o văd. Inima mea se bucură peste măsură, cu recunoştinţă către Dumnezeu pentru privilegiul de-a avea acum o şansă să devin un moştenitor al lui Dumnezeu şi comoştenitor cu Isus Cristos, Mîntuitorul meu. Noi toţi am fost chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre, şi aceasta este speranţa chemării noastre. Este suficient de mare pentru voi? Ştiţi de vreo altă afacere ca aceasta din care să puteţi deveni atît de bogaţi? Vă spun că Scripturile au într-adevăr dreptate cînd ne vorbesc despre bogăţiile harului lui Dumnezeu, şi cînd Isus ne spune că acesta este mărgăritarul de mare preţ, şi dacă un om pune ochii odată pe el şi apreciază valoarea acelei Împărăţii, merge şi vinde tot ce are pentru a cîştiga acest premiu. Aşa să facem şi noi, dragi prieteni.

256)CONVENŢII-Aprobi convenţii în fiecare a 5-a duminică din lună? (Q161-1)

Întrebare (1912)—1—Aprobi pe deplin convenţiile în fiecare a 5-a duminică din lună? Crezi de asemenea că o adunare se cuvine să aibă atît de multe întruniri încît numai puţini participă la fiecare?

Răspuns—Am fost puţin nedumerit în legătură cu convenţiile din fiecare a 5-a duminică din lună. Dar regula la mine este că atunci cînd nu sunt sigur stau pe loc. Aproape stau în cumpănă dacă ele sunt un avantaj sau un dezavantaj, dar nefiind sigur nu am spus nimic despre aceasta. Îmi amintesc că am publicat o scrisoare în Turnul de Veghere în care erau menţionate convenţiile din fiecare a 5-a duminică din lună. Unii au înţeles acest lucru ca fiind o aprobare. Cred că n-aş fi publicat acea parte a scrisorii dacă aş fi remarcat-o. În orice caz, după cîte pot vedea acum, sfatul meu ar fi să lăsăm fiecare adunare să caute înţelepciunea de sus în acest subiect. Dacă ele se dovedesc profitabile spiritual, să continue. Dacă vă îndoiţi de profitul lor, să nu continue. Dacă ar fi să dau vreun sfat anume, acesta ar fi împotriva lor, dar nu sunt pregătit să dau un sfat potrivnic, nefiind suficient informat.

Cît despre a avea atît de multe întruniri încît numai puţini pot participa: Cred că ar fi preferabil să fie studii la care ar participa în general toată adunarea. De obicei adunările de Studiu Biblic nu sunt prea mari. Pe lîngă adunările de duminică, eu întotdeauna încurajez prietenii să aibă Adunări de Rugăciune şi Experienţe în seara de miercuri. Mi se spune că au o mare binecuvîntare folosind textul de Mană pentru joia următoare ca idee centrală pentru adunarea următoare. Experienţele săptămînii furnizează mărturii bogate şi ajutătoare în miercurea următoare. Suntem bucuroşi să remarcăm că prietenii practică aceste adunări de la mijlocul săptămînii.

Cît despre alte întruniri. Nu sfătuiesc citirea Studiilor în Scripturi la întrunirile publice. Fiecare trebuie să citească mai întîi acasă sau în autobuz etc. Studiul în adunare este cu totul altceva. Bineînţeles puteţi folosi întrebările (de la sfîrşitul volumului, pe care le-a compus fratele Russell, n. t.) în studiul vostru privat şi puteţi obţine mult bine din ele, dar întrebările sunt mai folositoare cînd sunt puse în adunare. Vasele noastre sunt cu atîtea crăpături încît trebuie să citim Biblia tot mereu. Iar Studiile în Scripturi sunt Biblia, dar într-o formă clasificată, un aranjament tematic, să spunem aşa. Cînd citiţi volumele citiţi Biblia. Cei care citesc Biblia în acest fel obţin mult mai multă cunoştinţă din Biblie. O citire nesistematică a Bibliei nu dă atîtea informaţii ca un studiu tematic.

Unii fraţi îmi spun că au format o alianţă pentru studierea volumelor în mai multe adunări de-ale lor. Fiecare membru este de acord ca, dacă este posibil, să citească cîteva pagini în fiecare zi. Înţeleg că aceasta merge destul de bine. Vă amintiţi că cineva a sugerat aceasta într-o srisoare publicată în Turnul de Veghere. A fost luată în considerare de foarte mulţi, care citesc cele 6 volume în 6-12 luni — citind 24 respectiv 12 pagini pe zi. Citirea tuturor volumelor în fiecare an ţine Adevărul proaspăt şi clar în memorie — şi în inimă. Acest plan, urmat de multe persoane, fără îndoială va merge bine în alianţa adunării.

257)COPII-Supravegherea copiiilor în perioada timpului de strîmtorare.(Q54-1)

Întrebare (1906)—1—Există ceva cuvinte speciale de îndrumare şi mîngîiere în Cuvîntul lui Dumnezeu pentru copiii părinţilor consacraţi, care vor trebui să treacă prin timpul de strîmtorare, şi care nu vor fi ajuns anii de maturitate?

Răspuns—Aş spune că în timp ce noi nu ştim despre asemenea cuvinte care să fie adresate direct acestor copii, ştim aceasta: că din punctul de vedere al Domnului tot poporul Lui este preţios şi toate interesele lor sunt preţioase — nu numai ei, ci şi cei mici ai lor şi orice este al lor va fi desigur preţios în ochii Domnului. Acesta este un fapt de la sine înţeles şi într-adevăr nu are nevoie de o declaraţie din Scriptură. Aş spune că toţi copiii credincioşilor sunt sub protecţia şi îngrijirea specială a Domnului pînă la timpul responsabilităţii personale, cînd ei au răspundere pentru sine; şi desigur putem trage concluzia că toţi aceştia vor fi sub supravegherea specială a îngerului Domnului.

258) COPII—Învăţîndu-i calea pe care trebuie să meargă. (Q54-2)

Întrebare (1907)—2—"Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea" (Prov. 22:6). De ce se depărtează ei de atîtea ori de calea dreaptă?

Răspuns—Cred că motivul principal este că ei nu sunt învăţaţi cum se cuvine pe calea pe care trebuie să meargă. Cred că oamenii care sunt în adevăr au nevoie de o mică lecţie în privinţa învăţării copiilor. Poate că noi avem ceva care lucrează în dezavantajul nostru în această chestiune. Cu cît inima voastră devine mai largă, mai iertătoare şi mai generoasă, cu atît îi veţi ierta mai mult pe prietenii voştri şi pe copiii voştri, dar trebuie să vă amintiţi că atunci cînd lucraţi cu copiii voştri, nu lucraţi cu ei ca şi cu un bărbat sau cu o femeie; trebuie să vă uitaţi la caracterul care se formează şi trebuie, în acord cu aranjamentele Domnului, să-i disciplinaţi astfel încît să modelaţi acel caracter în direcţia în care ar vrea Domnul. Dacă este o crenguţă strîmbă, trebuie să puneţi atele unde este îndoită şi s-o ajutaţi să se îndrepte, pentru că dacă-i permiteţi să crească pînă ajunge pom mare cu acele îndoituri, nu mai puteţi niciodată să-i puneţi atele care să-l îndrepte. Cred că unii dintre fraţi sunt înclinaţi să cruţe nuiaua şi nu remarcă ce spun Scripturile. Nu trebuie să cruţăm nuiaua cînd este necesar. Trebuie să luăm calea lui Dumnezeu în aceasta. Cruţă Dumnezeu nuiaua faţă de voi cînd este necesar? Nicidecum. "Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie" (Psa. 23:4). Sunt bucuros că Dumnezeu are un toiag şi o nuia pentru poporul Său; bucuros că nu ne lasă să mergem fără corecţii, dacă avem nevoie de ele. Dar cînd avem spiritul drept în această chestiune, vom simţi mai degrabă un regret că avem nevoie de pedeapsă decît că o primim. Cel mai rău lucru al toiagului trebuie să fie: "Îmi pare atît de rău că trebuie să fiu pedepsit, şi că nu m-am corectat, sau că nu m-am păstrat într-o reţinere cuvenită". Şi aceasta este ceea ce vreţi voi să cultivaţi în copil — nu ca copilul să primească un anumit număr de lovituri, ci, ca şi copii ai lui Dumnezeu, este datoria şi responsabilitatea voastră, şi trebuie să-i pedepsiţi. Eu pot număra pe degete pedepsele pe care le-am primit în viaţa mea; am primit doar cinci şi îmi amintesc totul despre fiecare din ele şi toate împrejurările legate de ele. Am primit trei de la mama mea. Vreau să vă spun despre una din ele. Aveam aproximativ cinci ani, după cîte pot să-mi amintesc. Desigur, poate am primit nişte palme la şezut cînd am fost atît de mic încît nu mai ştiu de ele, dar cînd am avut aproximativ cinci ani, îmi amintesc că am primit una. Mama m-a învăţat după cea mai bună cunoştinţă a ei. Ea avea o pereche de biciuşti de piele care pişcau dar nu făceau rău. Erau şase sau opt cozi la ele — "Durerea era în cozi". "Charles, adu biciul şi vino sus". Deci am dus biciul sus. Ea spuse: acum, stai aici jos şi îţi voi citi din Biblie. Ea gîndea că nu am spus tot adevărul, sau că l-am denaturat; nu că am spus o minciună curată, dar că am denaturat puţin adevărul, cum sunt înclinaţi să facă cei mai mulţi copii, în special dacă unii oameni rîd de ei şi cred că ei sunt deştepţi; dar eu nu aveam pe nimeni să rîdă de mine şi credeam că este mai inteligent să fac aşa ceva. Am învăţat că nu aşa trebuia să fac. Deci mi-a citit din Apocalipsa despre toţi acei din afară, toţi mincinoşii care îşi vor avea locul lor cu acei care ard cu foc şi pucioasă, etc., şi ea a spus: "Charles, nu vreau să ai şi tu partea cu cei din lacul care arde cu foc şi pucioasă, şi este datoria mea, ca mamă, să te pedepsesc, şi trebuie s-o fac. Nu vreau să te bat, dar trebuie s-o fac pentru binele tău. Aceasta este învăţătura Cuvîntului Domnului şi aceasta se va întîmpla dacă vei ajunge să fii un mincinos, şi dacă vei deveni un om rău". Vedeţi ce mare impresie a făcut aceasta în mintea mea, acea mică sugestie din Scriptură. Desigur, dacă ar fi înţeles chestiunea, n-ar fi aplicat niciodată aşa acea scriptură, ci ar fi putut găsi alte scripturi care ar fi fost la fel de convingătoare, sau poate mai convingătoare. Faptul că Dumnezeu nu are nevoie de mincinoşi poate fi imprimat foarte uşor în mintea unui copil.

259) COPII—Referitor la binecuvîntările Milenare. (Q55-1)

Întrebare (1909)—1—Ce poziţie vor ocupa copiii şi ce binecuvîntări vor primi ei în Veacul Milenar?

Răspuns—Ei bine, cred că ei vor fi ţinuţi pe genunchi dacă vor fi destul de mici. Presupun că vrei să spui că dacă consacraţii au copii, cum o vor duce? Fără îndoială mulţi oameni inimoşi vor trăi atunci, şi cînd ei vor afla că aceşti copii sunt copiii celor glorificaţi, vor fi foarte bucuroşi să aibă grijă de ei. De asemenea putem fi siguri că părinţii care vor fi de cealaltă parte de văl vor putea mult mai bine să se îngrijească de copiii lor decît aici.

Ce binecuvîntări vor primi? Ei vor primi aceleaşi binecuvîntări ca şi restul familiilor pămîntului, pentru care a murit Cristos, şi pentru care Dumnezeu a făcut o pregătire abundentă pentru a-L cunoaşte pe El.

260) COPII—Măsura educaţiei lor; referitor la scurtimea timpului. (Q55-2)

Întrebare (1910)—2—În ce măsură trebuie ca oamenii Adevărului, studenţii Bibliei, să-şi educe copiii, ştiind scurtimea timpului pînă la marea strîmtorare, de exemplu, şi de asemenea din punctul de vedere al faptului că în orice educaţie mai înaltă există o tendinţă spre necredinţă, criticism radical şi agnosticism? Ai sfătui pentru o educaţie obişnuită în muzică?

Răspuns—Gîndul meu, dragi prieteni, ar fi că pentru majoritatea copiilor ar fi mai bine dacă nu ar merge mai departe, sau mult mai departe, de o educaţie şcolară obişnuită. Nu cunosc nicăieri vreun colegiu care într-adevăr le-ar face bine. Vă amintesc despre un tînăr care a venit din India. Tatăl său s-a născut în India şi a îmbrăţişat creştinismul, şi după cum a spus acest tînăr, tatăl său a fost un creştin adevărat, şi deci, acest tînăr a fost foarte nerăbdător să vină în America să primească educaţie. Se pare că tatăl său a avut legătură cu Misiunea Bisericii Metodiste din India. În orice caz, tînărul a găsit aici un Colegiu Metodist. Neavînd multe mijloace, el a trebuit să muncească pentru a termina colegiul, şi în cei patru ani pe care i-a petrecut primind educaţie şi-a pierdut tot creştinismul, şi toată credinţa în Biblie, şi a devenit, absolvind un Colegiu Metodist, un critic radical, un necredincios total. Acel tînăr s-a întîlnit mai tîrziu cu unul din studenţii Bibliei şi i s-a propus să participe la una din convenţii. El a spus că nu are bani de cheltuială. Cel care l-a invitat i-a dat banii pentru cheltuieli. A participat şi a fost considerabil interesat, dar nu convins, deoarece în aşa mare măsură îşi pierduse credinţa. I s-a sugerat să studieze mai departe şi că trebuie să studieze cele şase volume de STUDII ÎN SCRIPTURI. A trecut prin cele şase volume şi la terminare a spus că se bucură că a găsit din nou pe Dumnezeu şi Biblia şi pe Domnul Isus Cristos ca mîntuitorul său. S-a întors în India şi propovăduieşte pe Cristos acolo, propovăduindu-l din punctul de vedere adevărat. Acum n-aş risca cu nici un copil pe care-l iubesc — şi, mi-aş iubi toţi copiii, sunt sigur; fiecare părinte trebuie să-şi iubească copiii — n-aş vrea să fac pentru acel copil nimic ce ar rezulta în pierderea celui mai bun lucru pe care-l are — credinţa. N-aş încuviinţa ca copilul meu să meargă nici chiar la liceu, pentru că acum veţi găsi acelaşi criticism radical, chiar şi în liceele obişnuite, nu numai în colegii. Au aşa-numitele cărţi ştiinţifice despre faptul că omul ar fi fost o maimuţă şi a renunţat la coadă etc.

Cît despre muzică, cred că ar depinde ceva de circumstanţele părintelui şi aptitudinea copilului. Dacă un copil nu are aptitudini pentru muzică, cred că ar fi o pierdere de vreme încercînd să bagi muzică în el; dar dacă copilul are talent pentru muzică, aceasta ar putea fi o scuză potrivită ca să înveţe cel puţin elementele de bază ale muzicii, fie că credeţi că ar fi potrivit să meargă mai departe sau nu. Dar dacă copilul are într-adevăr talent pentru muzică şi îi daţi elementele de bază, cred că talentul se va îngriji de restul. Necazul cu cei mai mulţi oameni este că n-au deloc talent şi totul este un efort de a fabrica talentul — şi de cele mai multe ori aceasta este foarte supărător pentru vecini.

261) COPII—În Mileniu. (Q56-1)

Întrebare (1910) Partea 1:—Nu se afirmă în scrierile tale că bărbatul şi femeia au fost făcuţi cu scopul de a umple pămîntul şi că a şasea mie (epocă) de ani a fost limita de timp pentru acea lucrare, şi a şaptea mie de ani (zi) a fost pentru restabilirea lor la chipul lui Adam înainte ca el să fie despărţit în sexe?

Răspuns—Aş răspunde că aceasta este parţial adevărat, dar nu exact cum este declarat. Noi nu înţelegem că Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască cu scopul de a umplea pămîntul. El a făcut pe om pentru că a vrut să-l facă, apoi l-a împărţit în două părţi separate ca pămîntul să poată fi umplut.

Partea 2:—Atunci de ce un peregrin învaţă că se vor naşte copiii în tot timpul Mileniului, îndepărtînd astfel pe mulţi, şi spune că tu înveţi aceasta, şi de asemenea că Dumnezeu trebuie să aibă copii născuţi de cei binecuvîntaţi, să i-a locul celor 144.000?

Răspuns—Nu ştiu la care peregrin se face referire. Societatea nu poate fi responsabilă pentru fiecare cuvînt rostit de fiecare peregrin. Ea încearcă să lase fiecăruia libertate de gîndire şi expresie cît este posibil şi cît pare rezonabil, şi încearcă să-i aibă în serviciul Societăţii doar pe aceia care sunt curaţi şi onorabili în intenţii, şi clari în înţelegerea şi prezentarea Adevărului. Societatea nu poate garanta că fiecare peregrin va vorbi exact cum crede preşedintele Societăţii că este Adevărul.

Din nefericire a apărut un articol în Turnul de Vegere cu cîtva timp în urmă, care cred că este în legătură cu această Întrebare. Cînd mi s-a dat articolul, am recunoscut că era de la un frate foarte clar în adevăr şi nu l-am cercetat chiar cu atîta grijă cum aş fi făcut altfel, şi am trecut cu vederea această mică trăsătură. Nu este gîndul meu că se vor naşte copii în timpul veacului Milenar ca să i-a locul celor 144.000. V-aş sfătui ca nici unul din voi să nu vă bateţi capul cu astfel de întrebări. Avem destule la care să ne gîndim în legătură cu interesele noastre de a ne întări chemarea şi alegerea, fără să ne necăjim cu asemenea detalii ale veacului viitor. Dacă observam această trăsătură specială a scrisorii, ea n-ar mai fi fost publicată. Admit că n-am fost atît de precaut cum ar fi trebuit să fiu. Cred că voi continua să învăţ cît timp voi trăi. Noi încercăm să fim atenţi la orice cuvînt care intră în Turnul de Veghere, dar nu pretindem că suntem infailibili; facem tot ce putem.

A fost o greşală că am publicat acel articol, dar nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni, pentru că oricum nu este atît de important. Ce importanţă are pentru tine şi pentru mine? Nu este de suficientă importanţă pentru a spune că un astfel de frate, avînd această vedere, nu este al Domnului; aceasta nu este o parte a Adevărului. Sugestia mea pentru orice frate peregrin în privinţa acestei întrebări, sau a oricărei întrebări de felul acesta, este că ar fi bine să fie lăsate în pace. Nu se cîştigă nimic prin agitarea cu astfel de întrebări.

262) COPII—Educaţia lor. (Q57-1)

Întrebare (1910)—1—Trebuie ca sfinţii să-şi educe astăzi copiii pentru poziţii pămînteşti, ştiind că ei nu ajung în acele poziţii în acest veac? Va fi o astfel de educaţie (colegiu sau universitate) de valoare în Mileniu?

Răspuns—Răspunsul meu este că educaţia este un lucru excelent, şi fără îndoială, în timpul împărăţiei lui Mesia vor fi acordate lumii întregi facilităţi educaţionale minunate, dar acele aranjamente educaţionale vor fi sub o supraveghere diferită, şi ele vor fi foarte diferite în multe privinţe faţă de educaţia dată acum.

Sfatul meu este, cum s-a afirmat în Turnul de Veghere, că sfătuiesc pe toţi creştinii să nu-şi trimită copiii la colegii sau universităţi; pentru că dacă o fac, riscă mult prin infidelitate şi necredinţă, şi le vor face copiilor lor o adevărată pagubă.

Mă gîndesc la un drag frate creştin care m-a întrebat cam cu cinci ani în urmă cu privire la trimiterea fiicei sale la un colegiu de fete. L-am sfătuit contrariul, spunînd că probabil îşi va pierde credinţa în Biblie. El s-a gîndit că va alege unul bun, şi deci l-a ales pe cel mai bun, şi probabil că şi este. Era o instituţie religioasă, avînd o bază denominaţională. El a discutat cu mine cu puţin timp în urmă şi mi-a spus: Fiică-mea are educaţie, dar biata fată nu mai are religie creştină sau credinţă în Biblie, sau cel puţin în Isus Cristos, şi mă îndoiesc să aibă credinţă chiar în Dumnezeu.

Alt caz menţionat recent în Turnul de Veghere a fost acela al unui tînăr care a venit în această ţară din India. El a studiat la una din universităţile de frunte şi a devenit un necredincios şi un infidel. El este acum în India, pentru că şi-a depăşit infidelitatea prin citirea celor şase volume de Studii în Scripturi, şi acum este pe deplin credincios Bibliei. Sfatul meu este deci să daţi copiilor voştri o educaţie pînă la limita unei şcoli publice şi nici să nu încercaţi să-i daţi la liceu, pentru că în licee învaţă din belşug Critica Radicală, şi nu va fi mult pînă ce aceasta va fi şi în şcolile obişnuite.

263) COPII—Locul lor la înviere. (Q58-1)

Întrebare (1911)—1—Copiii consacraţilor care mor înainte de vîrsta cînd sunt responsabili, învie pe acelaşi plan ca şi vrednicii din vechime; adică, la perfecţiune instantanee?

Răspuns—Nu, nicidecum. Vrednicii din vechime au trecut prin experienţe să ajungă la planul la care vor fi. Gîndiţi-vă ce a însemnat pentru Avraam încercarea credinţei sale, demonstrarea loialităţii sale! Gîndiţi-vă ce a însemnat pentru profeţi, ce i-a costat pe ei! Copilul tău n-a trecut prin nimic care să-l socotească vrednic să aibă o parte cu Avraam, Isaac, Iacov şi cu toţi profeţii în perfecţiune umană şi ca reprezentanţi pămînteşti ai Împărăţiei. Faptul că copilul a fost inocent este foarte bine, dar aceasta nu-i dă un loc la răsplată. Înainte de a avea vreo răsplată, va fi necesar să-şi dezvolte caracterul. Cei care ajung în Turma Mică vor fi acolo ca rezultat al dezvoltării caracterului. Cei din clasa vrednicilor din vechime vor fi în acea clasă datorită dezvoltării caracterului. Atunci, ce vine pentru copiii credincioşilor? Răspunsul meu este că Scripturile indică clar că copiii credincioşilor sunt sub o îngrijire providenţială, divină, specială. Nu vă pot spune cum. Cred aceasta doar pentru că Cuvîntul lui Dumnezeu spune aşa. Să vă citez pe apostolul Pavel: " … soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele …" (1 Cor. 7:14) — adică, nu este necesar pentru copil ca amîndoi părinţii să fie în Domnul pentru a fi sub supraveghere divină. Dacă unul dintre părinţi este consacrat Domnului, copilul este socotit ca aparţinînd acelui părinte, şi binecuvîntarea lui Dumnezeu va urma. La fel, soţul necredincios este sfinţit prin soţia credincioasă, altfel copiii voştrii ar fi nesfinţi. Aceasta nu înseamnă că El îi va lua la cer. Nu înseamnă că El se va îngriji ca ei să aparţină de turma mică dacă vor creşte. Ci aceasta înseamnă că ei vor fi favorizaţi, că afacerile vieţii lor vor fi conduse spre binele lor, dar voinţa copilului rămîne. Dumnezeu niciodată nu încalcă voinţa nici uneia dintre creaturile Sale. Acel copil, atîta timp cît este fără o voinţă, atîta timp cît este imatur în judecată, va fi sub supravegherea divină. Aşa le-aş spune părinţilor care privesc cu unele temeri venirea timpului de strîmtorare despre care Biblia ne spune că va fi aşa cum nu a mai fost de cînd există popoare. Încredinţa-ţi acei copii Domnului cu deplină încredere că El este în stare să se îngrijească de ei mai bine decît voi, chiar dacă aţi rămîne cu ei.

264) COPII-Referitor la natura spirituală

pentru cei ai părinţilor consacraţi. (Q59-1)

Întrebare (1911)—1—Gîndeşti că în cele din urmă copiii oamenilor consacraţi vor ajunge la natura spirituală?

Răspuns—Nu; cînd apostolul vorbeşte despre soţia credincioasă că sfinţeşte pe soţul necredincios, şi la fel, soţul credincios sfinţeşte pe soţia necredincioasă, altfel copiii lor ar fi nesfinţi, dar acum sunt sfinţi, el nu se referă la natura spirituală, ci se referă doar la ceea ce părintele îi poate da copilului său, şi anume: o relaţie cu Dumnezeu ca îndreptăţit de probă pînă cînd copilul va fi major ca să gîndească şi să acţioneze pentru sine. Aşa înţelegem noi că toţi copiii părinţilor credincioşi sunt supuşi îngrijirii şi supravegherii divine în sensul că copiii care nu sunt ai consacraţilor nu ar avea supraveghere specială şi îngrijire divină. Dar aceasta nu se extinde pînă la a deveni concepuţi de Spirit. Nimeni nu poate ajunge la conceperea de Spirit decît prin paşii stabiliţi divin, şi aceia sunt paşi de sacrificiu, prezentîndu-vă corpurile ca sacrificii vii, sfinte şi acceptabile pentru Dumnezeu. Toţi copiii care se prezintă astfel ca sacrificiu în numele sau meritul lui Isus înainte ca timpul de acceptare să înceteze, dacă sunt destul de mari să facă o astfel de prezentare a lor, vor fi concepuţi de spirit. Nu ne gîndim că Dumnezeu ar avea o obiecţie faţă de copil, dacă copilul a fost la o vîrstă suficientă pentru a şti pe deplin ce face.

265) COPII-Referitor la vrednicii din vechime şi demonii materializaţi. (Q59-2)

Întrebare (1911)—2—Cînd vor fi copiii noştri siguri că vrednicii din vechime au fost înviaţi, şi că ei nu sunt demoni materializaţi?

Răspuns—Este un cap mare cel care a formulat această Întrebare. Cred că nu pot răspunde la aceasta. Oricum, voi spune ceva în această privinţă, nu exact ca Răspuns la Întrebare. După înţelegerea mea, manifestarea puterii divine prin clasa menţionată, vrednicii din vechime înviaţi ca oameni perfecţi, va fi o manifestare a puterii divine atît de completă şi minunată încît va fi o dovadă suficientă pentru toţi aceia care vor fi în armonie cu Domnul; evreii, în special, îi vor recunoaşte. Aşa pot eu răspunde cel mai bine la Întrebare.

266) COPII—Ai primului sau al celui de-al doilea Adam? (Q59-3)

Întrebare (1914—Z)—3—Ai cui copii va fi lumea cînd va fi trezită în Dimineaţa Noii Dispensaţii — copiii lui Adam, sau Copiii lui Cristos, al Doilea Adam?

Răspuns—Noi înţelegem că ei vor fi tot copiii lui Adam. Cînd ne gîndim la Domnul nostru ca Dătător de Viaţă al lumii, trebuie să ne amintim că El este Dătătorul de Viaţă numai pentru aceia care vin la Tatăl prin El. Cînd masele omenirii vor fi trezite în veacul viitor, ei nu vor fi suferit nici o schimbare care să-i ridice din Adam şi din condamnarea la moarte, în Cristos şi în îndreptăţire la viaţă.

Noul Legămînt pe care Dumnezeu îl va pecetlui cu sîngele preţios al lui Cristos, va fi mai întîi un Legămînt cu Israel — cu acei evrei care sunt poporul Său, cu aceia care îl vor accepta pe Cristos. Israeliţii credincioşi care vor accepta pe Domnul şi relaţia de Legămînt prin Mijlocitorul, care va fi astfel inaugurat spre folosul lor, vor veni, imediat ce vor face aceasta, sub binecuvîntările acestui Legămînt. Dar omenirea în general, care încă nu va fi venit la o poziţie de acceptare a Mijlocitorului, va fi în aceeaşi atitudine ca şi azi — străini, necunoscuţi. Lucrarea Bisericii în timpul acelei perioade este descrisă în Apoc. 22:17, "Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!". Dar niciunul nu va începe să trăiască decît cînd se vor împărtăşi din Apa Vieţii.

Omenirea acum merge în moarte ca străini, înstrăinaţi de Dumnezeu, şi după deşteptarea lor vor trebui să se folosească de privilegiile acelui timp. Apostolul Ioan declară: "Cine are pe Fiul are viaţa" (1 Ioan 5:12). Cei care vor fi treziţi nu vor avea această viaţă, nefiind veniţi în relaţie cu Cristos. Legătura Lui cu ei de-a lungul veacului următor va fi evident aceea a unui Domnitor milostiv, care vrea să-i lumineze, să-i înfieze ca şi copii, dacă ei vor vrea, şi care vrea să-i ridice la starea unde să poată avea viaţă veşnică. Va fi nevoie de întreaga mie de ani ca rasa să fie desăvîrşită în întregime — să fie ridicaţi la perfecţiune.

"Spune întregii lumi aceste veşti binecuvîntate;

Vorbeşte de timpul de odihnă care se apropie:

Spune asupriţilor din orice naţiune,

Jubileul ţine o mie de ani!"

Domnul Isus va deveni Tatăl tuturor, imediat ce se vor supune termenilor ceruţi. El le va da, mai întîi, iluminare şi cunoştinţă. Apoi, dacă îşi vor folosi această cunoştinţă, lumină şi ocazie, şi vor dori să vină în armonie cu El, El îi va primi ca şi copii ai Săi şi le va da binecuvîntările sub Noul Legămînt.

Noi reamintim scriptura care zice că Legea va ieşi din Muntele Sion şi Cuvîntul Domnului din Ierusalim. "Şi multe popoare se vor duce şi vor zice: “Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3).

Aceşti oameni reprezintă lumea în general în afară de aceia care au acceptat termenii Legămîntului. Aceasta îi reprezintă pe ei învăţînd o lecţie şi dorind să vină în armonie cu Dumnezeu. Ei îşi vor spune unul altuia: Să mergem la Muntele Casei Domnului şi să umblăm pe cărările Lui. Pînă nu vor face aceasta Mijlocitorul nu-i va recunoaşte în nici un sens al cuvîntului, nici nu vor fi pe probă pentru viaţă veşnică. Imediat ce vor fi gata să umble pe calea sfinţeniei, vor fi socotiţi copii ai Lui.

267) CORECTĂRI—Cum să le facem? (Q162-1)

Întrebare (1908)—1—Care trebuie să fie atitudinea celor stabiliţi în adevăr, care nu doresc să judece sau să critice, cînd la studiu bereean sau la alte studii biblice aud de la conducător, sau de la altcineva, expresii confuze care ştiu că sunt contrare Scripturii, acestea fiind primite ca adevăr de către copiii în Cristos? Trebuie să tacă sau să pună o Întrebare pentru a scoate la suprafaţă adevărul? Dacă adevărul face pe cineva să se retragă din adunare, cum trebuie privit acest lucru de către cei consacraţi?

Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că sunt unele lucruri fără importanţă — într-un sens al cuvîntului nici un adevăr nu este neimportant — dar sunt adevăruri care nu sunt atît de importante ca şi altele, şi care pot fi lăsate să trecă dacă au fost încălcate puţin. Persoana care se adresează adunării, un frate sau o soră, sau oricine ar vorbi, îşi poate exprima vederea lui sau a ei despre Adevăr, şi trebuie ca adunarea să înţeleagă că este vederea lui sau a ei şi că cel care vorbeşte nu pretinde a fi inspirat sau infailibil, ci că el îşi exprimă opinia asupra chestiunii, şi trebuie ca adunarea să înţeleagă că fiecare poate să-şi exprime vederea lui sau a ei asupra chestiunii. Trebuie să spun că dacă eu aş fi prezent într-un astfel de caz cum este sugerat aici, aş spera ca adunarea să fie într-o astfel de stare încît să pot prezenta chestiunea în cauză într-un mod potrivit, şi aş încerca să nu fac aceasta într-o formă antagonistă şi să spun, "Nu sunt de acord". Sunt diferite căi de a spune lucrurile. Ai putea spune: "Ei bine, frate, n-am putea privi aşa chestiunea? Nu este aceasta o idee logică? Voi spune ceea ce cred eu că este corect". Şi apoi spui opinia ta; El şi-a spus opinia şi nu poate obiecta la a-ţi spune şi tu opinia, dacă este spusă concis şi într-un mod amabil. Atunci ţi-ai făcut datoria şi nu este necesar să fie o luptă pentru acest subiect şi să se hotărască punerea deoparte a unuia din cauza unei mici diferenţe de păreri. El, avînd ocazia de a-şi exprima înţelegerea asupra chestiunii, vezi ca în ceea ce te priveşte să fie arătat întotdeauna adevărul şi în special dacă este o chestiune importantă; dar dacă aceasta este o chestiune pur formală, nu-i da nici o atenţie. Mă gîndesc acum la un frate, care este foarte inimos, sunt sigur, dar are ideea greşită că dacă se aduce un punct, acesta trebuie să fie dezbătut pînă ce unul sau altul moare. Aceasta este o noţiune greşită, dragi prieteni. Toţi prietenii trebuie să judece cu minţile lor, iar voi şi cu mine trebuie să fim mulţumiţi cînd ne-am afirmat opinia şi să lăsăm pe alţii să-şi ia ceea ce vor ei. Practic, oare nu aceasta facem oricum? Voi citiţi ceva în Turnul de Veghere; nu sunteţi obligaţi să credeţi şi nu mă voi supăra pe voi dacă nu credeţi. Aceea este treaba voastră. Eu voi merge mai departe şi voi declara din nou în următorul Turn de Veghere ceea ce cred, şi voi aveţi dreptul dacă vreţi să-mi scrieţi şi să arătaţi că nu credeţi ce-am scris, iar eu voi spune, bine, nu sunteţi obligaţi.

268) CORESPONDENŢĂ—Referitor la cercuri de corespondenţă*. (Q163-1)

* Cerc de corespondenţă — Un grup de persoane care corespondează prin scrisori

Întrebare (1909)—1—Am o Întrebare în minte cu privire la cercuri de corespondenţă; le aprobi?

Răspuns—Gîndul nostru este, dragi prieteni, că fiecare este răspunzător de propria conştiinţă în toate chestiunile. Nu există nici o lege pusă în Biblie cu privire la acest subiect, dar sunt sfaturi bune cu privire la multe subiecte, iar regula generală este ca noi să facem voia Domnului cum putem mai bine. Noi nu suntem la fel şi trebuie ca conştiinţa voastră să decidă pentru voi şi conştiinţa mea să decidă pentru mine. După înţelegerea mea, aceste cercuri de corespondenţă nu sunt deosebit de avantajoase; deoarece cred că timpul petrecut cu scrierea acestor scrisori poate fi întrebuinţat mult mai profitabil. Aceasta poate să nu fie întotdeauna adevărat, dar cred că în multe cazuri este adevărat şi că puteţi avea posibilităţi mai mari pentru studiu personal şi pentru legătură cu Biserica dacă timpul folosit pentru aceste scrisori n-ar fi folosit în acest mod. Aceasta poate că nu se aplică la oricine, pentru că unii poate n-au altă posibilitate, dar cred că ştiu pe unii care neglijează Biserica sau propriile lor familii şi neglijează ocaziile pentru propria edificare petrecîndu-şi timpul cu scrierea acestor scrisori. Dar, cum am spus la început, acesta este un lucru în care conştiinţa voastră trebuie să decidă, şi nu este un lucru pe care să-l decid eu pentru voi.

269) COROANĂ—Cu privire la coroanele care sunt lepădate. (Q198-3)

Întrebare (1908)—3—Într-un astfel de caz, cînd pentru cineva s-a pus deoparte o coroană şi el o aruncă jos înainte de a fi pe deplin încercat, primeşte altcineva coroana în cazul acesta?

Răspuns—Voia Domnului nu este ca o anumită persoană să primească coroana, ca şi cum ar spune: Ei bine, Eu te prefer pe tine şi Îmi va părea rău pe veci dacă n-o obţii. Domnul, din contră, procedează pe un plan mai înalt decît acesta. Ceea ce Domnul admiră la tine nu este conturul sau forma feţei, ci caracterul inimii; dacă inima ta îşi pierde acel caracter de loialitate faţă de dreptate şi de iubire faţă de Domnul, în acea măsură ai pierdut favoarea Domnului şi nu eşti cel care El îl vrea să primească premiul; nu va fi deloc voia Lui ca tu să-l primeşti, ci va spune: Nu te vreau, nu te voi primi. Dar dacă rămîi în iubirea Lui, rămînînd în aceste condiţii, dovedeşti că Îi eşti plăcut, şi El vrea să ai tot ceea ce ţi-ar reveni în conformitate cu chemarea ta; aşa că voia Lui se va face oricum.

270)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Referitor la ungerea preoţilor subordonaţi.(Q689-1)

Întrebare (1905)—1—Cum este cu afirmaţia de la pag. 37 din Umbrele Cortului Întîlnirii că preoţii subordonaţi nu erau unşi, cînd în Exodul 40:16 se spune că ei erau unşi?

Răspuns—Ei bine, se pare că aşa se spune. Gîndul este acesta: exista numai un singur mare preot odată. Cristos este acum marele preot şi noi suntem preoţii subordonaţi, totuşi noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, decît dacă suntem în Cristos. În Exodul 40:16 se vorbeşte despre ungerea lor aşa cum l-au uns pe Aaron; aceasta înseamnă că atunci cînd venea timpul ca altcineva să ia locul lui Aaron, trebuia să se procedeze cu el aşa cum s-a procedat cu Aaron.

271) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la a fi afară din tabără. (Q687-2)

Întrebare (1909)—2—Tabăra reprezintă lumea. Suferinţele noastre sunt cauzate de faptele noastre cînd suntem între cei din lume. Ce reprezintă expresia, "afară din tabără", dacă tabăra reprezintă lumea?

 "Iar carnea şi pielea le-a ars în foc, afară din tabără" (Lev. 9:11).

"De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sîngele Său, a suferit dincolo de poartă. Să ieşim deci afară din tabără, la El, purtînd batjocorirea Lui" (Evrei 13:12, 13).

Răspuns—Noi înţelegem că aceasta înseamnă că Aaron şi fii săi şi Leviţii care serveau împreună cu ei în Cortul Întîlnirii aveau o viaţă dublă; una cînd serveau în Cortul Întîlnirii, şi cealaltă trăind afară din Cortul Întîlnirii, pentru că ei se duceau acasă la familiile lor etc., şi serveau în Cortul Întîlnirii numai la timpuri stabilite, iar viaţa şi-o desfăşurau în tabără împreună cu restul lumii. Deci, voi şi cu mine, după trup suntem încă în lume, dar nu suntem din lume. Ca Noi Creaturi ne avem serviciul faţă de Dumnezeu în legătură cu lucrurile sfinte, lucrurile spirituale. În ceea ce priveşte trupul şi viaţa noastră pămîntească, încă avem legăturile noastre. Voi trăiţi în acelaşi timp şi alături de un vecin lumesc şi trebuie să purtaţi reproşul lor dacă sunteţi un preot consacrat Domnului. Aceste lucruri vă separă de lume şi vă conduc spre a face lucruri într-un mod jertfitor, iar sacrificarea intereselor lumeşti îţi cauzează suferinţă şi aceasta este tocmai arderea corpului afară din tabără. Voi vă socotiţi morţi, aşa că ceea ce vi se întîmplă se întîmplă trupului vostru mort; după cum a spus apostolul, "Să ieşim deci afară din tabără, la El".

Cine este Marele Preot al mărturisirii noastre? Cristos Isus Domnul nostru. Ce a suferit El? El a suferit tot felul de controverse şi opoziţii din partea lumii şi din partea poporului nominal al lui Dumnezeu. El a spus, "Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui" (Mat. 10:25). Dacă L-au răstignit pe El, vă aşteptaţi ca pe voi să vă primească favorabil? El ne spune că servul nu va fi mai presus de Domnul Său, ci va fi ca Domnul Său. Ei I-au respins numele ca fiind rău şi L-au numit prinţul diavolilor; au spus că are diavol, că este nebun, că este un înşelător şi înşeală pe oameni. Dacă se spun astfel de lucruri despre voi astăzi nu trebuie să fiţi surprinşi.

Afară din tabără înseamnă respinşi de oameni. De ce afară din tabără, de ce nu înăuntru taberei? Pentru că se face o mare duhoare la arderea cărnii. Luaţi multă carne, păr şi oase şi ardeţi-le în curtea din spate şi remarcaţi cîtă duhoare iese din ele. Astfel jertfa mea şi a voastră nu sunt apreciate de cei care sunt în tabără şi nu sunt din Biserică; ei nu apreciază punerea vieţilor voastre în jertfă, şi dacă vă veţi petrece timpul şi cîştigul în serviciul adevărului, ei vă vor vorbi de rău şi vă vor considera nebuni, pentru acelaşi motiv pentru care i-au făcut aceste lucruri şi Lui. Ocările care au căzut asupra Lui cad şi asupra noastră, în acelaşi fel şi pentru aceleaşi motive.

272) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la începători în studiere. (Q688-1)

Întrebare (1910)—1—Crezi că studiul Umbrelor Cortului Întîlnirii ar fi prea adînc pentru o adunare care tocmai se formează? Şi socoteşti studiul primului volum ca fiind un Studiu Bereean?

Răspuns—Nu cred că studiul Umbrelor Cortului Întîlnirii este prea adînc pentru un începător. Adică, gîndul meu este că oricine vine la un studiu scriptural şi pare a fi interesat, ar fi o persoană care are ceva cunoştinţă despre Dumnezeu şi ceva cunoştinţă despre Cuvîntul Său în general; şi luînd Umbrele Cortului Întîlnirii în studiu, cred că ar ajunge într-un loc bun pentru oricine gîndeşte spiritual. Şi dacă aceştia nu sunt concepuţi de Spirit, atunci presupun că n-ar beneficia şi n-ar înţelege; dar nici în celelalte studii n-ar înţelege tare mult.

Şi în ceea ce priveşte volumul întîi, înţeleg în mod sigur că este un studiu bereean. Toate sunt studii bereeane. Termenul studii bereeane vine din faptul că în vechime citim că Pavel a mers în Bereea şi a propovăduit oamenilor de acolo, şi că bereeanii erau mult mai nobili decît cei din Tesalonic în aceea că cercetau Scripturile zilnic să vadă dacă aceste lucruri erau adevărate sau nu. Aşa că un studiu bereean este un studiu făcut de cei care au spiritul bereeanilor să cerceteze ca să ştie adevărul despre lucrul care este în faţa lor, cei care vor să investigheze cu o inimă sinceră; şi cred că acest lucru se va aplica la tot ce avem de prezentat, pentru că aceştia sunt singurii termeni pe baza cărora prezentăm ceva. Veniţi şi încercaţi, veniţi şi vedeţi, veniţi şi investigaţi, să vedeţi dacă acestea sunt în acord cu cuvîntul lui Dumnezeu sau nu. Dacă aflaţi că este în dezacord, nu credeţi. Dacă găsiţi că este în acord, primiţi şi fiţi binecuvîntaţi împreună cu noi.

Am vrut să spun cu o clipă în urmă, dar am uitat acea trăsătură, că mai există încă o parte de studiu bereean, vă amintiţi, în partea din spate a noii Biblii a Turnului de Veghere; acolo sunt anumite ajutoare bereeane, şi în ele sunt luate anumite subiecte. Unii din poporul Domnului, în unele din studiile lor, ar vrea să studieze o temă, şi acolo sunt o mulţime, dacă sunteţi dispuşi să luaţi diferite subiecte. Dacă veţi lua vreunul dintre ele acesta va forma un studiu bereean bun. Referinţa la Turnuri şi la Studii este bună, şi de asemenea referinţa la Scripturi, aşa încît acolo aveţi totul în mod concis şi puteţi avea un studiu bereean splendid, pe subiecte. Toate acestea sunt studii bereeane. Nu vrem să impunem nimic special, decît că noi credem că toate sunt bune, şi poate că unde sunt întruniri diferite ar putea fi bine să luaţi un tip de studiu bereean pentru o întrunire, şi alt tip pentru altă întrunire; ca de exemplu, pentru o întrunire putem lua studiile aşa cum apar în Turnul de Veghere şi apoi pentru altă întrunire putem lua studiile aşa cum sunt schiţate în spatele noii Biblii, şi poate pentru alta putem lua primul volum al Studiilor în Scripturi, sau volumul cinci, sau Umbrele Cortului Întîlnirii. Ştiţi că acum avem întrebările de la volumul cinci în formă de broşură. De asemenea avem întrebările de la Umbrele Cortului Întîlnirii în formă de broşură. Şi gîndul nostru este ca, în decursul timpului, să avem întrebările la toate volumele, pentru că acesta pare să fie un mod de mare ajutor pentru studiu şi foarte mulţi din prietenii dragi sunt binecuvîntaţi prin el.

273)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Ispăşirea Cortului Întîlnirii, a altarului etc.(Q689-2)

Întrebare (1910)—2—Leveticul 16:20. După ce se vorbeşte despre jertfirea viţelului şi a ţapului, citim, "Cînd va termina de făcut ispăşirea pentru sfîntul locaş, pentru cortul întîlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu". Ce simbolizează aceasta?

Răspuns—Sfîntul locaş de aici reprezintă Curtea, şi cortul întîlnirii reprezintă cortul întîlnirii propriu-zis, Sfînta şi Sfînta Sfintelor. După ce preotul a făcut ispăşirea, împăcarea, mulţumirea cu sîngele viţelului şi a ţapului, pentru Curte şi pentru Cortul Întîlnirii, aceasta nu înseamnă pentru acele locuri, ci pentru oamenii care sunt în acele stări. Ca de exemplu, toţi cei pe care noi îi numim casa credinţei aparţin de starea curţii, locul sfînt; şi toţi care aparţin Preoţimii Împărăţeşti sunt în starea Cortului Întîlnirii, Sfînta sau Sfînta Sfintelor. Domnul nostru Însuşi şi unii dintre fraţii Lui au trecut deja în Sfînta Sfintelor, şi alţii sunt în Sfînta, sau prima din aceste încăperi. Se pare că după mulţumirea dreptăţii, cu privire la toţi aceştia, deplina oferire a meritului Domnului şi deplina acceptare a întregii chestiuni, urmează pecetluirea în legătură cu ţapul viu. Se pare că tipul ne învaţă că strîmtorarea care va veni asupra Marii Mulţimi nu va veni asupra lor în acest mod oficial decît după ce lucrarea cu Turma Mică va fi completă. În timp ce Marea Mulţime ar putea lua parte la strîmtorarea de la urmă, totuşi această procedură deosebită de la sfîrşitul acestui veac pare să fie după ce Biserica va fi trecută dincolo de văl. Trebuie să mai spunem dragi prieteni că fiecare trăsătură a tipului şi profeţiei aparţin viitorului şi este mai mult sau mai puţin nesigură pînă ce se împlineşte. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne-a dat tipuri şi profeţii înainte pentru ca noi să speculăm asupra lor, ci să le cunoaştem cînd este timpul potrivit. Exact cum Domnul nostru a spus despre Sine la prima venire, că atunci cînd ei vor vedea împlinindu-se anumite lucruri, atunci să ştie că ele sunt împlinirile lucrurilor scrise. Aşa că apropiindu-ne de începutul timpului de strîmtorare, aceia care vor trăi atunci şi vor fi martori la procedurile Domnului cu clasa Marii Mulţimi vor vedea ceva ce le va fi de ajutor — poate că mai mult decît vedem noi acum. Jertfirea ţapului Domnului nu s-a sfîrşit încă, şi această procedură cu Marea Mulţime este ceva ce are loc după junghierea ţapului Domnului şi stropirea sîngelui său.

274) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la sîngele viţelului

stropit asupra ţapului. (Q690-1)

Întrebare (1910)—1—Dacă ţapul Domnului din Leveticul 16 reprezintă Biserica jertfită pentru lume, de ce n-a fost sîngele viţelului stropit asupra ţapului?

Răspuns—Va trebui să întreb pe Domnul de ce n-a făcut aşa.

Apostolul Pavel spune, "Cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorului Lui?" (Rom. 11:34) Ei bine, El n-a cerut sfatul vostru sau al meu, dragi prieteni. Acesta este motivul.

Întrebare (1910)—2—Acest lucru ar fi arătat puţin mai bine semnificaţia tipică.

Răspuns—Ei bine, poate data viitoare Domnul te va întreba pe tine.

275)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Interpretarea

cu privire la animalele jertfite. (Q690-2)

Întrebare (1910)—3—Cu privire la cap. 16 din Leveticul, te rog spune care sunt bazele tale de interpretare cu privire la animalele jertfite în această zi ca jertfe pentru păcat şi ca jertfe pentru arderea-de-tot?

De exemplu, de ce spui că viţelul este un tip al lui Cristos Isus?

Răspuns—Pentru că eu văd că aşa este. De ce spun că aceasta este o lampă cu gaz? Pentru că văd că aceasta este o lampă cu gaz. Există mulţi oameni care nu ştiu că aceasta este o lampă cu gaz.

De ce spui că ţapul Domnului este un tip al Bisericii? Pentru că văd că aşa este.

De ce spui că ţapul de trimis este un tip al Marii Mulţimi?

Pentru acelaşi motiv.

Poţi să-mi dai motivul scriptural pentru interpretarea ta?

Ei bine, dacă toate aceste lucruri ar fi fost explicate în Scripturi nu aţi mai fi avut nevoie de broşura "Umbrele Cortului Întîlnirii" şi Dumnezeu nu v-ar fi dat-o. Nu toate sunt explicate în Biblie. A venit timpul potrivit ca Dumnezeu să clarifice înţelesul acestor tipuri şi El le-a clarificat acelora care au ochi de văzut şi urechi de auzit. Prin aceasta noi nu vrem să spunem ceva nepoliticos la adresa acelora care nu văd. Ei au majoritatea de partea lor, toţi metodiştii, presbiterienii, episcopalii, luteranii etc., etc.; toţi aceşti prieteni sunt de partea acelora care nu văd aceste lucruri — noi suntem doar o minoritate.

276) CORTUL ÎNTÎLNIRII-Referitor la berbec, că reprezintă o clasă. (Q691-1)

Întrebare (1910)—1—După interpretarea ta, că viţelul reprezintă o clasă şi ţapul Domnului o clasă, nu trebuie să ne aşteptăm ca berbecul să reprezinte de asemenea o clasă?

Răspuns—Am explicat în Umbrele Cortului Întîlnirii ce credem că reprezintă berbecul. Pot spune că Domnul în providenţa Sa ne-a îndrumat să vedem că viţelul reprezintă pe Cristos; ţapul face referire la Biserică; am văzut aceasta din Scripturi, nu prin vreo voce specială sau vreun alt lucru miraculos. Am explicat deja acest lucru. Vă amintiţi că apostolul, vorbind despre această zi de ispăşire, ne spune despre viţeii şi ţapii care au constituit jertfa pentru păcat şi al căror sînge a fost dus în Sfînta Sfintelor să facă ispăşire pentru păcat. Există numai o singură jertfă a cărei sînge a fost dus în Sfînta să facă ispăşire. Acea jertfă era în ziua ispăşirii şi era din două părţi; mai întîi viţelul pentru a face ispăşire pentru casa marelui preot; al doilea ţapul Domnului să facă ispăşire pentru tot restul poporului. Ei au fost singurii la care se poate face referire. Tot aşa, după ce ne vorbeşte despre acest lucru, apostolul ne spune că trupurile acelor animale al căror sînge era dus în Sfînta Sfintelor pentru a face ispăşire pentru păcat erau arse afară din tabără, şi numai aceste două animale au avut parte de această experienţă, al căror sînge a fost stropit pentru a face ispăşire şi ale căror trupuri au fost arse afară din tabără. Cînd am văzut aceasta, am fost sigur că am ideea corectă. Apoi apostolul a spus, Să mergem la El afară din tabără, şi am văzut că aceasta reprezenta pe ţapul Domnului care a mers la viţel afară din tabără. Să nu ne certăm cu cineva care nu poate vedea; aceasta este spre dezavantajul lor.

277) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la concepere şi însufleţire. (Q691-2)

Întrebare (1911)—2—La ce punct în Cortul Întîlnirii este tipificată conceperea şi însufleţirea?

Răspuns—Din nou aceeaşi greutate. Noi nu trebuie să amestecăm aceste diferite gînduri, după cum nu aţi amesteca nici diferitele pilde. Luaţi două dintre pilde şi dacă le amestecaţi obţineţi confuzie. Aşa şi aici. A te gîndi la însufleţire şi concepere etc. în Cortul Întîlnirii, nu este un gînd corect. Nu s-a făcut însufleţire în Cortul Întîlnirii, nu s-a făcut concepere. În Cortul Întîlnirii este un gînd cu totul diferit. În armonie cu Întrebarea de dinainte Răspunsul ar fi că în momentul intrării în Sfînta, persoana trebuie să fie concepută de Spirit. Nu este nimic în Cortul Întîlnirii care să indice ceva despre însufleţire.

278) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la leviţi uitîndu-se în Sfînta. (Q692-1)

Întrebare (1911)—1—În serviciile Cortului Întîlnirii, numai preotul intra în Sfînta; exista o pedeapsă cu moartea pentru Levit, tipic pentru credincioşii îndreptăţiţi, dacă se uitau în Sfînta. Ce a simbolizat această pedeapsă cu moartea?

Răspuns—Nu ştiu să fie simbolizat ceva prin aceasta, numai că nimănui nu i-a fost permis să se uite înăuntru. Tot ce văd că se indică acolo este că pedeapsa cu moartea a fost pusă ca să arate că nimeni nu trebuia să se uite înăuntru.

279) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la "Coş". (Q692-2)

Întrebare (1911)—2—Care este semnificaţia cuvîntului "coş", în textul care vorbeşte despre cele trei pîini luate din coşul care a fost pus în mîinile preotului de către Moise? (Lev. 8:26)

Răspuns—Presupun că acel coş înseamnă coş; nu ştiu de nici o altă însemnătate.

280) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Două altare în contrast. (Q692-3)

Întrebare (1911-Z)—3—"Noi avem un altar de la care n-au drept să mănînce cei care slujesc în cort" (Evrei 13:10). Ce se înţelege prin acest pasaj?

Răspuns—În acest pasaj apostolul pune în contrast preoţimea Levitică, serviciile lor în Cortul Întîlnirii şi masa din Sfînta la care ei mîncau pîinea nedospită, cu Cortul Întîlnirii antitipic şi cu masa lui mai bună. În legătură cu aceasta el arată că, în ceea ce priveşte preoţimea aaronică, nu numai că Biserica nu puteau fi preoţi, dar nici Domnul nostru Isus nu putea fi; pentru că această preoţime a ieşit din Levi, şi Isus a fost din altă seminţie, din Iuda. De aceea cînd Isus a fost pe pămînt El n-a putut fi preot. Dar Dumnezeu a plănuit un alt ordin de Preoţi, adică, ordinul lui Melhisedec, spunîndu-i lui David, "Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4; Evrei 5:6). Atunci este evident că dacă Cristos trebuia să fie un preot după rînduiala lui Melhisedec, El nu era un preot după rînduiala lui Aaron.

Cînd apostolul a dovedit că noi, ca preoţi, nu avem dreptul să ne amestecăm în Sfînta şi Sfînta Sfintelor tipice, el ne arată atunci că ei, cei din casa lui Aaron, nu au dreptul la locul nostru. Ei nu au dreptul să vină în această Sfîntă antitipică în care intrăm noi. Dacă ei devin membri ai Preoţimii Împărăteşti, pot să intre; dar starea lor ca membri ai preoţimii aaronice nu le dă acest privilegiu. Astfel, el ne arată o diferenţă între aceste două preoţimi, cea după rînduiala lui Aaron şi cea după rînduiala lui Melhisedec. Noi avem "jertfele mai bune"; noi avem serviciile mai bune. Noi avem, pe un plan mai înalt, tot ce au avut ei, tipic, pe un plan mai jos.

281) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Tămîie în Sfînta Sfintelor. (Q692-4)

Întrebare (1911-Z)—4—Era necesar ca tămîia să-l preceadă pe marele preot în Sfînta Sfintelor cînd intra să ofere sîngele ţapului?

Răspuns—Iniţial, oferirea tămîii în Ziua Ispăşirii de către marele preot a cîştigat pentru el recunoaştere din partea Atotputernicului şi a manifestat vrednicia lui de a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu era nevoie ca el să ofere nici o altă jertfă decît aceasta. Toată lucrarea ispăşirii a fost împărţită în două părţi. Dacă tipul arăta că preoţii subordonaţi intrau în Sfînta Sfintelor, atunci se pare că era necesar ca fiecare să se oprească şi să ofere tămîie înainte de a intra.

Noi suntem reprezentaţi, nu individual, ci ca membri ai Corpului lui Cristos. Aşa că n-ar fi necesar ca tămîia să fie oferită de mai multe ori. S-ar părea însă că tămîia a rămas în Sfînta şi Sfînta Sfintelor. Jertfa este încă apreciată de către Tatăl Ceresc şi va fi întotdeauna.

282) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Sînge şi tămîie —

amîndouă au avut de-a face cu Dreptatea. (Q693-1)

Întrebare (1911-Z)—1—În tip, tămîia a fost cea care a mulţumit Dreptatea divină? Dacă nu, cum este îndeplinită mulţumirea Dreptăţii şi de ce a fost arsă tămîia?

Răspuns—Amîndouă, atît tămîia cît şi sîngele au avut de-a face cu mulţumirea Dreptăţii. Citim că tămîia trebuia să acopere Capacul Ispăşirii (Lev. 16:13). Cu alte cuvinte, dacă tămîia n-ar fi mers înainte, marele preot n-ar fi trăit. Aceasta arată că dacă Domnul nostru nu Şi-ar fi dat viaţa Sa umană în mod satisfăcător, Şi-ar fi pierdut dreptul la viaţă. La consacrare El a fost de acord cu aceasta şi Şi-a predat drepturile Sale pămînteşti la viaţă. Dacă se dovedea credincios angajamentului Său, El primea viaţă de un ordin mai înalt, dincolo de văl. Aşa că mulţumirea Dreptăţii, reprezentată în tip prin tămîia care preceda pe marele preot dincolo de văl, ar fi o satisfacere pentru Sine şi ar fi o mărturie că El a împlinit cu credincioşie condiţiile cerute.

Dar cît priveşte mulţumirea pentru păcatele Bisericii şi ale lumii, aceasta se împlineşte ulterior, nu prin tămîie, ci prin sînge.

283) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Leviţi tipici. (Q693-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Pe cine au simbolizat Leviţii?

Răspuns—Leviţii au simbolizat pe "Biserica celor întîi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri" (Evr. 12:23). Această afirmaţie — "care sunt scrişi în ceruri" — implică faptul că ei sunt recunoscuţi ca o clasă spirituală — au intrat în favoarea divină.

Ne este dată istoria Leviţilor ca seminţie tipică în mod special reprezentînd pe întîii-născuţi; şi această istorie a întîilor-născuţi ne duce înapoi la timpul cînd întîii-născuţi ai seminţiei lui Israel au fost cruţaţi în noaptea de paşti. Acea noapte simbolizează acest Veac Evanghelic, timpul de întuneric pe pămînt, cînd Domnul Îşi ia clasa Lui de nestemate. Această "Biserică a celor întîi-născuţi" au trecut din moarte la viaţă — toţi aceşti întîi-născuţi reprezentînd întreaga "Biserică a celor întîi-născuţi" sunt reprezentaţi în seminţia lui Levi. Dintre aceşti leviţi erau aleşi cîţiva preoţi, simbolizînd pe Domnul nostru şi pe cei care cu credincioşie urmează în paşii Lui. Aşa că întreaga "Biserică a celor întîi-născuţi" va include o mare mulţime — mai mulţi decît Corpul lui Cristos. Fecioarele care o urmează (Psa. 45:14), toate aparţin acestei "Biserici a celor întîi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri" (Evr. 12:23). Lucrul Leviţilor în legătură cu serviciul Cortului Întîlnirii este fără îndoială unul simbolic.

Marele preot "intra … odată pe an" în Ziua Ispăşirii — în Sfînta Sfintelor. Aparent preoţii subordonaţi nu intrau în Sfînta Sfintelor în această zi (Evr. 9:6, 7), ci în Sfînta, unde erau sfeşnicul şi masa cu pîinile pentru punere înainte şi altarul de aur pentru tămîie. Ei, fără îndoială, au simbolizat pe aceia care stau cu Cristos în locurile cereşti (Efes. 2:6), şi astfel sunt cu mult înaintea celor din casa credinţei în general. Preoţii subordonaţi erau fiii lui Aaron, şi fiind din familia preoţească sau din casă, ocupau o poziţie mai înaltă şi aveau drepturi şi privilegii mai mari decît restul leviţilor. Ilustraţia preoţilor subordonaţi care intră în Sfînta pare să corespundă cu experienţele noastre din timpul prezent şi nu cu experienţele noastre din viitor, cînd ne aşteptăm să intrăm în Sfînta Sfintelor prin vălul despicat.

Experienţele leviţilor antitipici din prezent sunt diferite de cele pe care le vor avea în viitor. În prezent ei sunt în starea Curţii, pentru că numai membrii Corpului sunt privilegiaţi să intre în Sfînta şi să cunoască "lucrurile adînci ale lui Dumnezeu". Dar cînd obiectele din Sfînta erau împachetate, leviţii tipici duceau lucrurile preţioase — le era permis să le poarte. Ei puteau simţi că au dreptul să le atingă în mod general, dar nu în acelaşi fel ca şi preoţii. Aceasta pare să implice că numai aceia care umblă în urmele lui Isus pot să aibă o apreciere adîncă şi deplină a Planului divin. Alţii ar putea să înţeleagă aceste lucruri într-o anumită măsură, dar nu în plinătatea lor.

Atunci, noi trebuie să luăm în considerare că după cum leviţii îndeplineau un serviciu în legătură cu jertfele Zilei Ispăşirii, tot aşa ei vor avea un serviciu special după Ziua Ispăşirii. În Ziua Ispăşirii, cînd poporul aştepta pe preot să iasă şi să-i binecuvînteze, nu era timpul special ca leviţii în general să înveţe pe popor sau ca ei să-şi înveţe lecţiile lor importante; dar, după această Zi de Ispăşire, leviţii erau învăţătorii generali ai întregului popor, explicîndu-le Legea. Şi astfel vedem că aceasta va fi o parte din lucrarea leviţilor antitipici în viitor. Ei nu vor avea moştenire în ţară şi în binecuvîntările ei. Ei vor fi asociaţi în lucrarea Împărăţiei şi în instruirea poporului. Dar cum exact va fi făcută aceasta, nu putem şti acum în mod clar.

Am putea de asemenea înţelege că leviţii din Curte reprezintă foarte potrivit pe toţi aceia care doresc să se întoarcă de la păcat şi să se aproprie de Dumnezeu şi care fac progres spre îndreptăţire completă. Ei sunt într-o atitudine îndreptăţită din momentul cînd s-au întors de la păcat şi au intrat în Curte. Aceasta implică credinţă şi ascultare. Şi astfel toţi care sunt în armonie cu Dumnezeu în vreun sens al cuvîntului sunt, de probă, leviţi; dar dacă vor deveni sau nu leviţi adevăraţi, depinde dacă se consacră pe deplin. Dacă nu fac această consacrare, atunci nu vor primi binecuvîntările speciale care i-ar îndreptăţi la planul spiritual. Noi toţi am fost în acest sens al cuvîntului leviţi — în sensul apropierii de îndreptăţire, dorind îndreptăţirea, dorind armonie cu Dumnezeu şi căutînd-o, punînd deoparte murdăriile trupului etc. — dar nu am ajuns la acea îndreptăţire decît atunci cînd ne-am prezentat trupurile noastre ca jertfe vii şi am fost concepuţi de Spiritul sfînt şi a început noua viaţă prin care noi am trecut de la moarte la viaţă, prin care am devenit "Biserica celor întîi-născuţi" şi numele nostru a fost scris în ceruri. Cei care se întorc înainte de a-şi prezenta trupurile ca jertfe vii nu reuşesc să ajungă la deplina îndreptăţire, nu reuşesc să aibă îndreptăţirea la viaţă — ei nu reuşesc să ajungă la gradul credincioşiei faţă de principiul drept şi la gradul de armonie cu Dumnezeu.

În timp ce starea Curţii pare să reprezinte în prezent pe toţi aceia care se apropie de Dumnezeu şi iubesc dreptatea şi doresc armonie cu El, pare ca şi cum, odată cu încheierea acestui veac, va fi o ajustare a lucrurilor prin care toţi aceia care nu au ajuns la punctul deplinei consacrări şi la punctul conceperii de Spirit, care nu vor aparţine casei credinţei şi "Bisericii celor întîi-născuţi", în sensul absolut, vor ieşi afară şi nu vor mai fi recunocuţi ca fiind în Curte. Între timp, clasa care s-a consacrat deja, "şi-au prezentat trupurile lor ca o jertfă vie", şi au primit conceperea de Spirit şi s-au bucurat pentru o vreme de privilegiile de a fi membri ai Corpului lui Cristos — aceştia, dacă nu reuşesc să-şi menţină starea, sunt reprezentaţi ca fiind separaţi de clasa "turmei mici" la sfîrşitul acestui veac. Starea lor după aceea este reprezentată se pare de starea Curţii.

284) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Semnificaţia sîngelui viţelului. (Q695-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce a reprezentat sîngele viţelului?

Răspuns—Sîngele prezentat în Sfînta Sfintelor a reprezentat viaţa sau drepturile vieţii celui jertfit; dar sîngele propriu-zis era un simbol al morţii. Cînd sîngele este în vene el este un simbol al vieţii. Sîngele viţelului şi ulterior sîngele ţapului, în mîinile preotului, spunea simbolic, Acest animal este mort, şi aici este dovada. Aşa că prezentarea sîngelui a însemnat prezentarea acestei vieţi jertfite cu toate drepturile care-i aparţin.

Domnul nostru a avut anumite drepturi de viaţă cînd a murit. Expresia drepturi de viaţă poate fi folosită în mod potrivit şi în legătură cu o persoană care nu are viaţă în sens deplin, dar care a făcut o deplină consacrare şi a fost acceptat de Domnul. Unul ca acesta este socotit ca fiind trecut din moarte la viaţă. În momentul cînd îi este atribuită dreptatea, el trece din moarte la viaţă. Avocatul i-a atribuit aceluia suficient din meritul Său ca să compenseze orice lipsă; el devine astfel acceptabil şi este într-o stare socotită completă. Atunci el are drepturi de viaţă; şi despre acele drepturi se spune că sunt jertfite, sau prezentate lui Dumnezeu. În acest fel se poate spune despre acea persoană că devine un membru al Corpului Marelui Preot. Cristos îi atribuie suficient din merit ca să compenseze lipsa de merit a lui; şi fiind făcut acceptabil pentru Tatăl prin această atribuire, el devine un membru al Corpului Marelui Preot.

Există o diferenţă între oferirea jertfei noastre şi prezentarea noastră. Nu noi, ci Marele Preot face jertfirea. Înainte ca Marele Preot să accepte pe cineva ca membru al Corpului Său, El îi atribuie suficient din meritul Său pentru a-i da drepturi de viaţă. În virtutea faptului că este socotit perfect, acela are drepturi de viaţă, o stare care-i permite să fie o jertfă.

Toate acele drepturi de viaţă pe care Domnul nostru le-a avut cînd a murit au fost reprezentate simbolic în sîngele viţelului; şi cu acel sînge s-a făcut stropirea în Sfînta Sfintelor.

A fost doar un moment cînd cuţitul din mîna marelui preot a lovit şi a junghiat viţelul. Acel moment a reprezentat momentul în care Domnul nostru, la Iordan, a devenit mort ca om şi viu ca Nouă Creatură, cînd, "… prin Duhul Cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" (Evr. 9:14). Dar El nu S-a oferit ca Nouă Creatură, ci ca omul Isus Cristos. Umanitatea Lui nepătată a fost ceea ce a oferit El acolo. El a făcut aceasta prin veşnicul Spirit al calităţii de Fiu şi din loialitate faţă de Dumnezeu; şi acesta a fost momentul oportun, clipa prezisă în profeţie. Atunci El a fost recunoscut ca Preot. Dacă Cristos era pe pămînt, pe plan pămîntesc, El nu putea fi preot după trup, El nefiind din familia lui Aaron. Singurul ordin preoţesc de care a aparţinut a fost ordinul spiritual, cel menţionat în scriptura care spune: "Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4). El n-a fost preot după trup, ci ca Nouă Creatură.

Marele Preot a venit în funcţia Sa prin virtutea lucrării Sale de jertfă. Aducerea viţelului în Curte a însemnat prezentarea lui pentru jertfă. Tot aşa şi cu Isus. Cînd El a venit la Ioan la Iordan, a făcut o predare de Sine. Tatăl a recunoscut aceasta. Ucenicii Domnului s-au prezentat pe ei înşişi, dar n-au fost nici acceptaţi ca jertfe nici concepuţi de Spirit pînă la Rusalii. În ziua aceea, în timp ce aşteptau, Dumnezeu a aceptat jertfa şi i-a făcut preoţi în acel moment.

285) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Toţi cei din curte

sunt în favoarea lui Dumnezeu. (Q696-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Poate fi cineva în starea Curţii fără a fi în favoarea lui Dumnezeu?

Răspuns—Curtea Cortului Întîlnirii a reprezentat o stare de favoare divină. Dar Cortul Întîlnirii a reprezentat favoarea divină într-un sens şi grad mai înalt.

În prezent Curtea reprezintă starea tuturor acelora care, exercitînd credinţă în Dumnezeu, se apropie tot mai mult de El şi de serviciul Său. Aceştia sunt în favoarea lui Dumnezeu din cauza spiritului lor de loialitate faţă de El, care îi conduce să înainteze pas cu pas ca să cunoască şi să facă voia Lui perfectă. Voinţa perfectă a lui Dumnezeu cu privire la toţi cei chemaţi în acest veac este ca ei să-şi prezinte trupurile ca jertfe vii, sfinte şi acceptabile pentru El prin meritul atribuit al Avocatului lor — Răscumpărătorul lor. Dar dacă, după o deplină ocazie de a cunoaşte şi a face voia Lui, aceştia se retrag şi refuză să facă consacrarea, din acel moment cursul lor va fi înapoi, avînd tot mai puţină favoare divină, pînă ce vor fi iarăşi în lume. Dar chiar şi atunci scopurile lui Dumnezeu pentru ei sunt generoase, pentru că ei pot să ia parte cu lumea în general la asigurările pline de har ale Noului Legămînt timp de o mie de ani de domnie a lui Mesia.

Cei care fac legămîntul de jertfă şi prin acesta trec din Curte în Sfînta, intră în cea mai înaltă favoare a lui Dumnezeu, ca şi copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Isus. Dar dacă mai tîrziu ei se retrag cu teamă înapoi şi neglijează a-şi completa jertfa, ei s-ar putea să nu rămînă într-o relaţie atît de strînsă, ci în cele din urmă să fie expulzaţi în curte. Acolo ei vor fi, de fapt, în favoarea lui Dumnezeu ca clasă a Marii Mulţimi, dacă nu se retrag cu totul, caz în care răsplata lor va fi Moartea a Doua.

286) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Nimic specific despre Urim şi Tumim. (Q697-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Există vreo descoperire asupra a ceea ce a constituit Urim şi Tumim, sau cum li s-a Răspuns preoţilor?

Răspuns—Nu se cunoaşte nimic specific despre acest subiect. Într-un fel sau altul se presupune că pieptarul purtat de Marele Preot era folosit ca Urim şi Tumim — adică, să se dea un Răspuns clar, da sau nu, la întrebările care se puneau. De exemplu, dacă se întreba, Să meargă Israel la război împotriva acestui popor? sau, Să se alieze Israel cu acest popor? Răspunsul Domnului era arătat de pieptar. Cum se răspundea la aceste întrebări, nu ni se spune. Nimic din Scriptură nu ne spune, şi noi nu avem nici chiar tradiţie care să ne dea un Răspuns clar. Ştim că aveau Urim şi Tumim şi că Răspunsul era indicat cumva cu pietrele preţioase ale pieptarului, dar cum exact, nimeni nu ştie.

287) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Marea Mulţime şi Moartea a Doua. (Q697-2)

Întrebare (1912)—2—Arată Cortul Întîlnirii că există un loc în Sfînta, dincolo de care cineva nu poate trece ca preot, şi cade înapoi în Marea Mulţime, dar dacă acesta eşuează ca preot, nu este nimic pentru ei decît Moartea a Doua?

Răspuns—Numai cei care trec de al Doilea Văl în Sfînta Sfintelor, prin puterea Întîiei Învieri, vor fi asiguraţi pentru Preoţimea Împărtească în afara pericolului căderii. Domnul va decide dacă noi vom fi preoţi sau leviţi. Am văzut pe unii care aparent au avut mult interes şi apoi pentru un timp au devenit inerţi, n-au devenit mari jertfitori, iar apoi după ani de zile au devenit foarte zeloşi şi şi-au jertfit vieţile. Unul ca aceştia a fost Sf. Pavel. El n-a fost la început numai un persecutor al Bisericii, ci după aceea a fost trei ani în Arabia, şi apoi a mers să-l vadă pe Sf. Petru. Treisprezece ani mai tîrziu Barnaba l-a căutat, l-a găsit acasă în Tarsul Ciliciei şi l-a pus să propovăduiască în Antiohia, unde l-au ales ca unul dintre bătrîni (Gal. 1:17; 2:1 şi Fapt. 11:25-30). Dacă Pavel ar fi stat în Arabia tot restul vieţii lui doar studiind şi îngrijindu-şi ochii bolnavi, fără îndoială ar fi fost din clasa Marii Mulţimi. Barnaba i-a zis, Frate Pavel, nu vrei să te angajezi activ în serviciul Domnului? Barnaba a făcut mult ca să-l încurajeze pe Sf. Pavel să-şi înceapă activităţile, şi odată ce a început, nimic nu l-a mai oprit. El a fost cel mai mare dintre toţi apostolii în jertfire — al doilea după Domnul Său.

Să presupunem că Sf. Pavel ar fi murit în timpul acelor ani de inerţie, ce dovadă am fi avut că el şi-a întărit chemarea şi alegerea? Nici una. A fost între timp aruncat în Curte? Nu, el s-a bucurat încă de privilegiile preoţeşti din Sfînta. Noi nu ştim cît de mult a studiat în Arabia, nici nu vedem că a făcut multă jertfă în timpul acelor ani.

Deci, dacă Dumnezeu i-a putut da lui acei ani să se hotărască ce va face, atunci El ar putea face la fel cu oricare altul, după cît putem noi şti. Faptul că cineva poate fi într-o stare de inerţie pentru un timp nu înseamnă că Dumnezeu l-a respins de la starea Sfintei. Decizia Domnului este la sfîrşitul căii noastre. Dar poate că acum la sfîrşitul acestui veac condiţiile sunt diferite. Domnul nu ne-ar putea da 14 ani, pentru că toată jertfa, după cîte ştim noi, se va îndeplini într-un timp foarte scurt. Şi nu numai atît, dacă noi nu avem spiritul şi dispoziţia de jertfire, El ne poate înlătura mai repede, pentru că El vrea să completeze întreaga clasă aleasă înainte de acel timp. De aceea acum este puţin diferit.

288) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Sunt cei concepuţi de Spirit în Curte? (Q698-1)

Întrebare (1912)—1—Cel care intră în starea Curţii în timpul acestui veac Evanghelic este conceput de Spirit?

Răspuns—Nu. Nimeni nu este conceput de Spirit cînd intră în starea curţii, căci aceasta nu este o stare a conceperii de Spirit. Noi nu ne certăm cu cei care au o opinie diferită. Opinia noastră este dată în Umbrele Cortului Întîlnirii, şi aceasta este că Curtea reprezintă starea de îndreptăţire, şi că cei care sunt în ea sunt în aşa-numita stare îndreptăţită.

Îndreptăţire înseamnă a fi îndreptăţit real sau de probă. Care este diferenţa? Îndreptăţirea reală ar fi un lucru real sau autentic; ca de exemplu, Isus a fost perfect în realitate, aprobat de Dumnezeu, ca fiind perfect. Nu pentru că s-a făcut ceva pentru El, nici că I s-a socotit ceva. El a fost perfect în realitate, just sau drept în ochii lui Dumnezeu, pentru că în El n-a fost păcat. Dar nici unul dintre noi, urmaşii Săi, nu suntem în acea stare, pentru că noi suntem toţi "copii ai mîniei, ca şi ceilalţi" (Efes. 2:3); de aceea noi nu putem vorbi despre noi că suntem în acea stare.

Ne uităm la Avraam şi citim despre el că a fost îndrepăţit prin credinţă. A fost îndreptăţirea lui Avraam reală? Putea deveni el în mod real drept înaintea lui Dumnezeu prin exercitarea credinţei? Apoi ne amintim de altă scriptură, că nimeni nu poate fi îndreptăţit prin faptele legii şi că singura îndreptăţire care o poate avea cineva este prin credinţă în Cristos. De aceea Avraam n-a fost în mod real îndreptăţit.

Atunci în ce fel a fost îndreptăţit Avraam şi la ce?

El a fost îndreptăţit să primească favoarea lui Dumnezeu, şi îndreptăţit să fie tratat ca prieten al lui Dumnezeu şi să i se spună secrete pe care Dumnezeu le-ar spune unui prieten şi nu unui duşman. Avraam a crezut pe Dumnezeu şi el a fost socotit ca prieten şi atît de drept pe cît a fost posibil, avînd în vedere faptul că Cristos încă nu murise pentru păcatele lumii.

Acum revenind la noi: Să luăm pe cineva care a fost păcătos, lumesc, trăind în păcat, şi acea persoană zice, Mă voi apropia de Dumnezeu, am o foame după Dumnezeu. Aflu că viaţa veşnică este posibilă şi că Dumnezeu vrea s-o dea unora. Sunt obosit şi încărcat de păcat, şi imperfect; vreau să ajung la Dumnezeu. O astfel de dorinţă ar fi primul pas către îndreptăţire.

Îmi aduc aminte de o soră germană care a spus, Frate Russell, cînd mergeam la şcoală în Germania am fost pusă împreună cu oameni care nu erau deloc religioşi, şi am pierdut pe Dumnezeul meu, şi aş vrea foarte mult să-L găsesc. Nu sunt fericită şi văd pe alţii care sunt fericiţi, şi care se simt copii ai lui Dumnezeu. Aş vrea să mă simt ca un copil al lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu să mă considere ca atare. Ce paşi să fac?

(Gîndiţi-vă la construcţia Cortului Întîlnirii, cu Sfînta şi Sfînta Sfintelor, Curtea, perdelele etc. În faţa Cortului Întîlnirii era un vas de aramă, umplut cu apă. Tot în faţă era altarul de aramă, pe care se ardea grăsimea, aproape de poartă).

Acum să ne închipuim pe această tînără germană în Tabăra lui Israel, zicînd, Dumnezeu este reprezentat în acel Cort al Întîlnirii şi aş vrea să mă apropii de Dumnezeu; El este reprezentat acolo prin gloria Şekină, iar eu trăiesc aici. Mă va lăsa El să mă apropii?

I-am spus, "Apropie-te de Dumnezeu şi El se va apropia de tine". De cînd a început să facă primul pas spre Dumnezeu ea a început să intre într-o stare de îndreptăţire. A făcut primul pas. Isus a vorbit despre doi oameni care s-au suit la Templu să se roage — un vameş şi un fariseu. El a spus că vameşul a plecat acasă mai îndreptăţit decît fariseul. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, el a fost mai aproape de o stare îndreptăţită decît fariseul. Ei amîndoi au fost într-o stare de îndreptăţire parţială, ca toţi evreii — ei erau în relaţie cu Dumnezeu, prin jertfele Zilei Ispăşirii. Ei îşi foloseau privilegiile şi veneau la Dumnezeu în rugăciune, şi unul din cei doi a fost mai îndreptăţit şi mai acceptabil pentru Dumnezeu. Aceasta se înţelege prin îndreptăţire — aprobat de Dumnezeu. Avraam a fost aprobat de Dumnezeu pentru că a făcut tot ce-a putut mai bine. Amîndoi oamenii aceia erau într-o stare de îndreptăţire de probă.

Aşa şi cu această tînără, ea intra într-o stare de îndreptăţire de probă; ea se întorcea spre Dumnezeu. I-am arătat poarta şi i-am spus, Du-te înăuntru în Curte prin credinţă.

Singura cale să te apropii de Dumnezeu este să recunoşti că eşti păcătos şi că Însuşi Dumnezeu a pregătit o jertfă pentru păcat, reprezentată prin Altarul de Aramă, chiar la Poarta Curţii. Deci, a te apropia de Dumnezeu înseamnă a exercita credinţă în jertfa lui Cristos. Am arătat Poarta antitipică spre Curte.

Am întrebat-o dacă credea şi ea a Răspuns, Da, cred în Isus, că a murit şi a înviat dintre morţi pentru păcatele mele şi ale lumii întregi. Astfel ea a trecut prin Poartă în mod antitipic.

Cînd am întrebat apoi, Cauţi să trăieşti separat de păcat? Întrebam dacă mergea la lighean, care este pentru spălarea de murdăriile cărnii. Ea a Răspuns, Mă străduiesc să fac aşa. Răspunsul ei a arătat că se spăla la lighean şi avea folos din aceasta, şi punea deoparte acele lucruri exterioare care nu-i plac lui Dumnezeu. Prin aceasta ea nu se îndreptăţea pe sine, ci încerca să coopereze cu Dumnezeu — ea era într-o stare de îndreptăţire de probă. După aranjamentul lui Dumnezeu, îndreptăţirea nu poate fi completă pînă ce nu facem un pas mai departe. După observarea jertfei, a Ligheanului şi spălarea în el, noi trebuie să facem ceva mai mult.

I-am spus că cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-ţi dai inima în întregime lui Dumnezeu în consacrare, nereţinînd nimic. Acest lucru era reprezentat în Cortul Întîlnirii prin legarea ţapului la uşa Cortului Întîlnirii. Nimeni n-ar putea face mai mult! Următorul lucru ar fi ca Marele Preot să o accepte ca membru al Său şi să fie pentru ea Avocat înaintea Tatălui. Acceptarea divină urmează la rînd. Ea a făcut tot ce a putut. Domnul trebuie să facă restul. Cred că mai este loc, şi cred că Domnului Îi face plăcere să te primească. Acceptă aceasta ca pe un fapt şi caută dovezile că Dumnezeu te-a primit. Dovezile vor fi o percepţie spirituală mai clară, o dorinţă de a-ţi pune viaţa în serviciul Său şi unele ocazii de a suferi pentru dreptate.

Ilustraţia din Umbrele Cortului Întîlnirii este că Preotul junghie ţapul, îi ia viaţa, făcîndu-l parte din jertfa Sa. Momentul în care s-a făcut jertfa a reprezentat acceptarea consacrării ei de către Isus. În acelaşi moment ea a fost concepută de Spiritul sfînt şi a fost socotită de Tatăl ca o Nouă Creatură. Astfel ea a trecut de Primul Văl în Sfînta. Această trecere de Primul Văl reprezintă moartea voinţei, întocmai cum trecerea de al Doilea Văl reprezintă moartea completă a trupurilor noastre. Noi trecem pe sub Primul Văl cînd voinţele noastre sunt botezate în moartea Sa; suntem îngropaţi împreună cu El prin botezul în moartea Sa şi înviaţi de cealaltă parte ca Noi Creaturi. Aşa că Primul Văl al Cortului Întîlnirii reprezintă moartea noastră în ceea ce priveşte voinţele noastre, şi reprezintă faptul că Dumnezeu ne acceptă ca Noi Creaturi prin credinţă, ca noi să putem avea acces la lucrurile spirituale ca Noi Creaturi. Oricine face acest pas este reprezentat ca un membru al Corpului Marelui Preot, Biserica, al cărei Cap este El, şi astfel, apostolul spune că noi stăm în locurile cereşti — adică în Sfînta. Dar să se remarce că îndreptăţirea noastră nu este completă pînă cînd Marele Preot ne acceptă jertfa şi îi atribuie meritul Său, făcînd-o sfîntă şi acceptabilă pentru Dumnezeu.

Oricine trece de acest Prim Văl, după cîte ştim noi, este un preot împărătesc — dar nu este pentru mine sau pentru voi să spunem cine va fi socotit nevrednic. Trecînd pe sub acest văl faci pasul care ar trebui să te facă preot, acesta este singurul pas pe care eşti invitat să-l faci. Nu poţi ca să faci alt pas. Aşa spune apostolul Petru, "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt" (1 Pet. 2:9). Sf. Petru n-a încercat să facă o discriminare şi să zică, Aceasta aţi început să fiţi, dar sunteţi din marea mulţime. Acest lucru va fi hotărît de Domnul la timpul Său, cînd va arăta că unii care n-au fost suficient de credincioşi nu vor fi din turma mică de preoţi, ci vor fi din clasa leviţilor. Acest lucru se va hotărî la sfîrşitul acestui veac, şi nu este pentru mine sau pentru voi să hotărîm.

Un frate poate fi foarte energic, atît cît putem noi observa, dar Dumnezeu poate vedea că aceasta a fost pentru vreun motiv nevrednic, sau poate fi aparent nu prea energic, dar Dumnezeu să vadă că el a făcut tot ce a putut mai bine. De aceea noi nu trebuie să judecăm, ci să lăsăm totul pentru Domnul şi să ne străduim să facem tot ce putem, şi să ne ajutăm unii pe alţii să învingem, şi la sfîrşitul veacului Învăţătorul va arăta care este vrednic să stea cu El pe Tron ca preoţi şi care vor fi din clasa leviţilor înaintea tronului.

289) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Jertfe înainte şi după Ziua Ispăşirii. (Q701-1)

Întrebare (1912)—1—În Umbrele Cortului Întîlnirii citim, "noi trebuie să facem deosebire între jertfele Zilei Ispăşirii şi jertfele care urmează Zilei Ispăşirii, şi că primele au fost prezentate pentru păcatul lui Adam, în timp ce următoarele au fost pentru greşeli individuale sau personale comise din ignoranţă sau cu voia". Dar aceasta mi-a provocat o mare nedumerire. În Evrei 9:7 apostolul ne învaţă că jertfele Zilei Ispăşirii au fost pentru toate păcatele făcute, pentru păcatele întregului popor.

Răspuns—În Biblia engleză scrie aşa, "Dar în partea a doua intră numai Marele Preot, odată pe an, nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru erorile poporului" (Evr. 9:7).

Nu există o contradicţie între această afirmaţie şi cealaltă. Apostolul vorbeşte aici despre jertfele Zilei Ispăşirii şi nu despre acele jertfe care urmau Zilei Ispăşirii. El explică, în armonie cu relatarea din Vechiul Testament, că aranjamentul era compus din două părţi. Într-un sens al cuvîntului jertfele Zilei Ispăşirii au fost toate o singură jertfă şi o singură lucrare pentru tot poporul, dar în alt sens al cuvîntului era împărţită în două jertfe, una pentru preoţi şi leviţi, şi a doua pentru restul poporului, şi apostolul vorbeşte în acest verset despre această fază a ei. El vorbeşte aici despre a doua, pe care el o oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului. Prima, sîngele viţelului, era pentru el şi casa sa, iar a doua era pentru greşelile sau păcatele întregului popor. Aceste greşeli ale poporului pentru care Marele Preot oferă ispăşire nu sunt păcate cu voia, ci acelea care sunt comise din ignoranţă, superstiţie, orbire etc. — prin ereditate. Cu alte cuvinte, Dumnezeu are ca scop să ierte şi să anuleze toate păcatele omenirii care au ajuns la noi direct sau indirect ca rezultat al neascultării lui Adam. Dar dacă după primirea acelei binecuvîntări şi cunoştinţe păcătuim în vreo măsură cu voia, acea măsură care este cu voia nu este acoperită de ispăşire.

290) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Pentru ce erau jertfele Zilei Ispăşirii? (Q701-2)

Întrebare (1912)—2—Jertfele din Ziua Ispăşirii erau oferite pentru păcatele poporului comise din ignoranţă?

Răspuns—Aceasta era o anulare completă a tuturor păcatelor pînă la acea dată. Este numai o reprezentare a primei Zile a Ispăşirii, arătînd că noi odată ce venim şi ne primim binecuvîntările de la sacrificiul din ziua ispăşirii aceasta anulează toate păcatele în măsura recunoaşterii şi abilităţii noastre.

291) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Ce jertfe sunt

pentru păcatele din ignoranţă? (Q701-3)

Întrebare (1912)—3—Care este diferenţa dintre jertfele de după, care urmează Zilei Ispăşirii şi jertfele din timpul Zilei Ispăşirii, amîndouă fiind pentru păcatele din ignoranţă?

Răspuns—Trebuie să vedem despre ce vorbeşte apostolul, şi aici evident că nu vorbeşte despre jertfele de după Ziua Ispăşirii. El spune în versetul şase, "Şi după ce au fost rînduite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră oricînd în partea dintîi a cortului" (Evr. 9:6), îndeplinind serviciul lui Dumnezeu. "Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an" (Ziua Ispăşirii) (vers 7).

292) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Unde era altarul de aur? (Q702-1)

Întrebare (1912)—1—Cum explici versetul din Evrei 9:4 în care apostolul Pavel scrie că Altarul de Aur era în Sfînta Sfintelor? Unii prezintă soluţia acestei dificultăţi spunînd că noi trebuie să recunoaştem sau să acceptăm că apostolul cînd vorbea despre cădelniţa de aur se referea la unele din micile cădelniţe de aur cu care preoţii duceau focul de la altarul de aramă.

Răspuns—Fără îndoială că există o diferenţă între afirmaţia despre ordinea lucrurilor din Cortul Întîlnirii cum este redată de apostol aici, şi declaraţia dată în Vechiul Testament. Dar noi trebuie să rămînem ferm lîngă declaraţia dată în Vechiul Testament, pentru că propriile argumente ale apostolului sprijină Vechiul Testament. El spune că era necesar ca Marele Preot să ofere tămîie pe altarul de aur înainte de a intra în Sfînta Sfintelor. Aceasta înseamnă că altarul de aur nu putea fi în Sfînta Sfintelor, după propria relatare a apostolului, şi de asemenea după relatarea din Vechiul Testament. Singura explicaţie la care ne putem gîndi ar fi aceasta: Ori apostolul a avut un lapsus în limbaj, o scăpare în vorbire, sau că secretarul căruia i-a dictat aceasta a folosit cuvîntul greşit, spunînd dincolo de văl în loc de dincoace de văl. Oricum nu este un lucru important. Nu depinde nimic serios de aceasta. Noi vedem care a fost intenţia reală în toate lucrurile. Altarul de aur era în Sfînta şi nu în Sfînta Sfintelor, şi de aceea orice scăpare în această relatare nu are legătură sau importanţă specială.

293) CORTUL ÎNTÎLNIRII-Altarul la care

nu aveau dreptul să mănînce. (Q702-2)

Întrebare (1908)—2—Te rog explică Evrei 13:10: "Noi avem un altar de la care n-au drept să mănînce cei care slujesc în cort". La ce altar se referă, tipic sau antitipic?

Răspuns—Răspund că aici apostolul prezintă un contrast între preoţimea evreiască, preoţimea aaronică, şi preoţimea antitipică, Cristos Marele Preot şi Biserica, preoţimea împărătească, membrii corpului Său. Evreii, vedeţi, şi cei care aveau această idee evreiască în minte, aveau greutăţi în a înţelege cum se poate vorbi despre noi ca preoţi; cum toţi credincioşii, toţi care vin la Tatăl prin Cristos şi fac o consacrare, prezentîndu-şi trupurile ca jertfe vii, sunt, după cum spune apostolul Petru, o preoţime împărătească, un popor sfînt, un popor deosebit. Aşa că ei aveau o problemă. Cum putem fi noi o preoţime? Noi nu aparţinem de seminţia preoţească. Vedeţi că Pavel arată acelaşi gînd. Noi aparţinem de preoţimea lui Melhisedec; aceasta este rînduirea noastră, nu preoţimea aaronică. Preoţimea aaronică este un tip al anumitor trăsături, dar acest preot este de un ordin mai înalt de preoţime decît Aaron. Ei au jertfele literale; noi avem jertfele mai bune. Ei au avut junghierea viţelului literal şi a mielului literal, şi noi avem junghierea lui Cristos, viţelul antitipic, şi avem jertfa Bisericii, ţapul antitipic, pe un altar care este superior celui care era al lor. Altarul lor pentru tămîie a fost numai tipic. Aducerea de către sfinţi a rugăciunilor şi meritul lui Cristos ridicîndu-se la Dumnezeu este adevărata tămîie plăcută Lui. Tot timpul există tip şi antitip. Acum noi avem un altar de la care ei nu pot mînca. Care este altarul nostru? Ei bine, dragi prieteni, altarul nostru este Cristos şi jertfa Sa consacrată. Preotul sistemului tipic mînca din carnea care era oferită lui Dumnezeu pe altar. Să vă reamintesc că atunci cînd o jertfă era adusă la preot, nu în ziua ispăşirii, ci altele, el lua grăsimea şi o punea pe altar şi o ardea, dar lua carnea şi preoţii o mîncau. Deci ei toţi erau părtaşi la altar. Altarul consuma grăsimea etc., dar preoţii mîncau toată carnea. Apostolul spune că ei pot să mănînce acea carne şi pot jertfi pe acel altar, dar noi avem o jertfă superioară şi avem un altar superior. Noi mîncăm din această carne de pe altarul nostru. "Dacă nu mîncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sîngele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă" (Ioan 6:53). El vorbea Bisericii. De fapt, noi toţi trebuie să fim părtaşi la carnea Lui. Bineînţeles, aceasta deschide o Întrebare mai largă. Ce vrea să spună? Vă amintiţi că pe vremea aceea mulţi au spus, "Cuvîntul acesta este prea tare, cine poate să-l sufere?" (Ioan 6:60) Aceasta pare o nebunie. Poate acest om să ne dea carnea Lui s-o mîncăm? Şi mulţi au plecat şi n-au mai umblat cu El. Ei au zis, Aceste vorbe misterioase sunt prea confuze, nu le mai putem asculta; noi renunţăm; El ne spune ghicitori. Ce vrea să spună cînd vorbeşte despre a mînca carnea Lui. Cînd ajungem să înţelegem adevăratul sens, cum putem noi acum în acest veac Evanghelic, carnea Sa a reprezentat jertfa Sa pe care a dat-o pentru noi şi pe care a terminat-o la Calvar, şi voi vă împărtăşiţi din ea, o mîncaţi, vă hrăniţi cu ceea ce a jertfit Cristos, vă hrăniţi cu meritul jertfei lui Cristos şi vi-l însuşiţi; aveţi îndreptăţire prin credinţă în El, voi aţi mîncat din acea carne; v-aţi împărtăşit de ceea ce El a jertfit pentru noi. La fel şi eu. Şi în acest fel avem îndreptăţire la viaţă. Aceasta este ilustraţia şi înţelesul ei cînd noi ajungem s-o vedem prin Cuvîntul lui Dumnezeu.

294) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Aaron; referitor la Cap şi Corp. (Q703-1)

Întrebare (1916)—1—Aaron reprezintă atît capul cît şi membrele corpului Cristosului în timpul jertfirii viţelului şi ţapului din Ziua Ispăşirii?

Răspuns—Aaron n-a reprezentat corpul lui Cristos cînd el a sacrificat viţelul, pentru că viţelul a reprezentat numai pe Isus, iar voi şi cu mine n-am fost reprezentaţi deloc în corp pînă cînd mai întîi Isus a terminat jertfa Sa şi S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi, acoperindu-ne lipsurile, ca să putem fi acceptabili pentru Dumnezeu ca membri ai corpului Său. Nu exista nici măcar un membru al corpului atunci cînd El S-a jertfit pe Sine, după cum a declarat profetul Isaia, "Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine" (Isa. 63:3).

295) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Cele două table ale legii. (Q703-2)

Întrebare (1916)—2—De ce şi cu ce scop au fost două table ale legii? Broşura de întrebări a Umbrelor Cortului Întîlnirii, pag. 37, Întrebarea 48.

Răspuns—Nu ni se spune de ce au fost două table ale legii şi deci putem avea doar opinia sau presupunerea noastră. Presupunerea mea este că aceste două table ale legii reprezintă probabil cele două părţi ale legii lui Dumnezeu: una aparţinînd nouă, şi una aparţinînd semenilor noştri. Isus a afirmat cele două părţi ale legii. Prima este cea care a fost pe prima tablă: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gîndirea ta. Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă. Iar a doua, asemenea ei (în acord cu aceasta, în armonie cu acelaşi principiu), Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!. De aceste două porunci depinde toată Legea şi Prorocii" (Mat. 22:37-40). Una ne spune despre datoria noastră faţă de Dumnezeu, şi cealaltă despre datoria noastră faţă de aproapele nostru, şi acestea au fost scrise, una pe o tablă şi alta pe cealaltă tablă. Astfel au fost două table.

296) CREAŢIE—Relatarea mozaică. (Q197-1)

Întrebare (1911)—1—Crezi în relatarea mozaică despre creaţie?

Răspuns—Noi credem descoperirea divină, şi dacă n-am avea nici o Biblie credem că ar fi potrivit să căutăm una. Nu ne putem imagina că un mare Creator iubitor să aibă un plan pentru creaturile Sale, să le aducă în existenţă şi să nu Se îngrijească de ceva descoperire în legătură cu voinţa Lui cu privire la ele. Aşa că, chiar dacă mi-am aruncat Biblia, cînd nu i-am cunoscut valoarea, am început să caut o Biblie pe undeva şi am scotocit printre toate religiile păgîne să văd dacă pot să aflu una mai bună decît cea pe care am aruncat-o, şi n-am găsit nimic atît de raţional, atît de rezonabil ca şi Biblia, cînd am înţeles-o. Noi credem că relatarea Bibliei despre creaţie este singura relatare autorizată.

297) CREAŢIE—Creşterea vegetaţiei fără soare. (Q197-2)

Întrebare (1911)—2—Dumnezeu a creat vegetaţia în a treia zi, cu mult înainte să fie făcut Soarele. Cum a crescut vegetaţia fără soare?

Răspuns—Eu nu înţeleg acest lucru în felul în care îl înţelege cel care întreabă. Eu nu înţeleg că Dumnezeu a făcut Pămîntul înaintea Soarelui. Soarele exista cu mult înainte, iar Pămîntul se învîrtea în jurul Soarelui, dar Soarele n-a devenit lumina Pămîntului decît în a patra zi. Pămîntul era acoperit, după Scripturi şi după ştiinţă de asemenea, într-un mare nor de ceaţă care s-a ridicat de pe Pămînt şi din apă şi a format un mare cerc în jurul pămîntului, blocînd razele Soarelui în întregime — un cerc foarte asemănător cu inelele lui Saturn, şi acest cerc de ape de deasupra, ca şi apele dedesubt, au împiedicat lumina să penetreze pînă în a patra zi.

298) CREAŢIE—Crearea omului cînd ştia că va fi distrus. (Q197-3)

Întrebare (1911)—3—De ce a făcut Dumnezeu pe aceşti oameni, ştiind că îi va îneca?

Răspuns—Aceasta cuprinde aşa de mult încît dacă cel care întreabă vrea într-adevăr Răspunsul, ar face mai bine să citească cărţile. Acum noi avem şase volume şi eu nu cîştig un ban cu ele, şi ele se vînd la preţul de cost cu scopul de a le pune în mîinile tuturor oamenilor atît de ieftin încît fiecare să-şi poată permite să le aibă, şi ele răspund la toate aceste întrebări, de ce a creat Dumnezeu lumea, de ce a făcut pe om, de ce a permis păcatul etc. Nu cred că pot răspunde la această Întrebare în cîteva minute şi să mai am timp şi pentru alte întrebări care sunt în faţa mea. N-ar fi drept ca o persoană să scrie 19 întrebări la care să se răspundă iar celorlalţi să nu li se răspundă. Cred că ar fi mai bine să fie împărţite şi vom trece mai departe lăsînd întrebările rămase de pe această listă pînă vedem dacă avem timp pentru ele. Cred că veţi fi de acord cu aceasta.

299) CREAŢIE—Faţă de concepere. (Q198-1)

Întrebare (1916)—1—Care este diferenţa, dacă există, între a fi creat şi a fi conceput?

Răspuns—Dintre cele două, creare este mai cuprinzător şi ar include întregul proces. Ca de exemplu, de cînd noi suntem concepuţi de Spiritul sfînt, suntem noi creaturi, în sensul că suntem concepuţi într-un mod foarte asemănător cu embrionul natural, după care acest embrion creşte pînă la naştere în întîia înviere. Sau luaţi altă ilustraţie din Biblie. Noi suntem la început copii, şi apoi prin dezvoltare devenim oameni şi ne perfecţionăm. Aceasta este diferenţa între început şi deplina completare. Completarea va fi crearea. Noi suntem concepuţi de spirit la început — aceasta iniţiază lucrarea — apoi creştem pînă suntem însufleţiţi şi la timpul cuvenit suntem născuţi. Ca fiinţe spirituale, suntem acum în acest proces de dezvoltare. Noua Creatură aşteaptă marea desăvîrşire prin întîia înviere.

300) CREDINŢĂ—Exercitată de lume în Veacul Milenar. (Q266-1)

Întrebare (1907)—1—În ce privinţă se va cere credinţă de la lume în Veacul Milenar?

Răspuns—Ei bine, este foarte dificil să explici aceasta, pentru că sunt atîtea idei diferite despre credinţă. Dacă te referi la credinţă ca însemnînd o încredere în lucrurile pe care nu le vezi şi în lucrurile pe care nu le ştii şi în lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a descoperit doar în Cuvîntul Său, acest gen de credinţă va fi într-adevăr foarte limitat în Veacul Milenar. De ce? Pentru că totul va fi atît de clar şi de vizibil încît nu va mai trebui credinţă, ci atunci se va vedea. Acum este credinţă, pentru că Dumnezeu alege un popor special şi El îi încearcă pe aceia care au ureche de auzit şi ochiul credinţei, care pot umbla prin credinţă şi nu prin vedere. Aşa că El arată că noi umblăm pe calea îngustă şi lumina este pe cărarea noastră şi, în curînd, în loc să avem o cărare care este întunecată şi este luminată numai cînd facem aceşti paşi, atunci Soarele Dreptăţii va răsări cu vindecare în razele Sale. Omul nu va avea nevoie de lanternă cînd va străluci soarele. Acum, lanterna Cuvîntului lui Dumnezeu şi purtarea ei reprezintă credinţa care ne vine de la ea, dar în Mileniu nu vor avea nevoie de aceasta, pentru că cunoştinţa va fi peste tot, şi în loc de credinţă se va cere cunoştinţă, şi va fi posibil ca oamenii să ajungă să ştie totul despre Dumnezeu şi despre Planul Său. Este cunoştinţa mai bună decît credinţa? Da, într-adevăr. N-aţi vrea o cunoştinţă absolută dacă aţi putea-o obţine? Ba da. Dar acum umblaţi prin credinţă, nu-i aşa? Ba da. Dumnezeu spune că în acest mod vrea El să procedăm acum şi nu ne dă mai mult decît atît. El ne dă destulă cunoştinţă să avem o bază pentru credinţa noastră şi nu ne dă ceva mai puternic decît un fundament pentru credinţă.

301) CREDINŢĂ—Darul lui Dumnezeu. (Q266-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Este credinţa darul lui Dumnezeu?

Răspuns—"Căci prin har sunteţi mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu" (Efes. 2:8). Apostolul pare să sugereze că harul este favoarea lui Dumnezeu; de fapt, cuvîntul "har" are semnificaţia de dar, sau favoare. Mîntuirea noastră este prin favoare divină — nu din vreo necesitate din partea lui Dumnezeu, nu pentru că Dreptatea ar fi cerut aceasta, nu pentru că cineva ar fi putut cere aceasta de la El, ci este propria Lui prevedere milostivă, îndurătoare, şi această mîntuire în cazul nostru este prin credinţă. Şi credinţa nu este de la noi, bineînţeles. De aici noi gîndim că atunci cînd apostolul spune "nu vine de la noi", el trebuie să se refere la credinţă. Totuşi, credinţa, într-un sens foarte important, este a persoanei; noi suntem îndemnaţi "să avem credinţă în Dumnezeu". Unul nu poate avea credinţă pentru altul. Persoana trebuie să exercite propria credinţă în Dumnezeu; şi totuşi în acest text ni se spune că credinţa noastră este de la Dumnezeu.

În ce sens poate fi de la Dumnezeu? Răspundem că este de la Dumnezeu în sensul că orice dar bun şi perfect vine de la Tatăl. Credinţa noastră trebuie să aibă un fundament, trebuie să aibă o bază. Trebuie să avem cunoştinţă despre un lucru pentru a avea credinţă în el. Noi avem cunoştinţă despre Dumnezeu şi această cunoştinţă care ne este dată ca un har sau o favoare ne aduce la punctul unde putem exercita credinţa. Credinţa, într-o mare măsură, se bazează pe cunoştinţă. Cunoştinţa descoperă caracterul lui Dumnezeu. Descoperirea divină ne face cunoscut anumite lucruri cu privire la scopurile lui Dumnezeu, iar noi vedem că scopurile astfel prezentate sunt în armonie cu caracterul lui Dumnezeu şi aceasta face pe unul să creadă promisiunile; şi crezîndu-le, putem să ne conformăm lor; şi aceasta este credinţa.

Deci, credinţa noastră, în timp ce este de la noi în sensul că trebuie s-o exercităm, este de la Dumnezeu în sensul că El dă elementele necesare din care se compune această credinţă.

302) CREDINŢĂ—A discerne voia Domnului. (Q267-1)

Întrebare (1912)—1—Nu pot discerne întotdeauna voinţa Domnului în toate împrejurările. (Pastorul Russell: Nici alţii nu pot.) Este acesta un indiciu că ceva este rău în starea inimii mele?

Răspuns—Nu. Domnul nu doreşte ca noi să umblăm prin vedere şi să nu avem dificultăţi în discernerea voinţei Lui. El doreşte să pună problema într-un aşa mod încît să fie o probă de ascultare şi perseverenţă pentru noi — trebuie să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere. Cum?

Vă voi spune cum să faceţi. În fiecare zi, bineînţeles, şi în toate lucrurile, încerc să duc totul la Domnul, n-aş vrea să întreprind nimic, fără să caut a şti voinţa Domnului privitor la acel lucru. Dar nu sunt întotdeauna în stare să ştiu voia Domnului. Nu am o intuiţie miraculoasă ca să ştiu voia lui Dumnezeu. Judecata mea nu este suficientă, nu trebuie să-mi solicit mintea în felul acela, este peste puterea minţii mele. Voi lăsa în seama Domnului. Dacă El vrea să mă duc pe calea aceasta sau pe aceea, El poate să mă îndrume. Deci, mintea şi inima mea sunt mulţumite dacă, la începutul zilei, spun: Doamne, aici sunt; Îţi mulţumesc pentru privilegiul unei alte zile şi sper să fie plină de ocazii pentru a servi Adevărul şi pe fraţi. Te rog să-mi îndrumi toate gîndurile, cuvintele şi purtarea ca să Te pot servi. Apoi merg mai departe şi-mi folosesc judecata cum pot mai bine. Dacă Domnul vrea să mă conducă într-un fel sau altul, aceasta este partea Lui nu partea mea. Eu am cerut conducerea Lui. Ochiul meu este atent să ştie şi să facă voia Sa cu orice preţ. Mi-e uşor în acest jug, ştiind că Dumnezeu este în stare şi doreşte să conducă toate lucrurile spre gloria Sa şi spre folosul meu.

Cînd eram copil am remarcat că unii oameni aveau un anumit fel de a merge la Domnul cu treburile lor. Deschideau Biblia la întîmplare şi la orice verset li se oprea degetul, spuneau că este mesajul Domnului şi îl urmau. Nu era treaba mea să le găsesc greşeli. Părea remarcabil la ce texte se deschidea uneori şi ce Răspunsuri remarcabile la rugăciuni primeau. Dar am spus, Doamne, mi-e teamă, şi dacă Ţi-ar plăcea, m-aş lua mai curînd după judecata mea decît după această metodă, pentru că mintea mea nu pare capabilă să o accepte. Domnul pare să fi luat în considerare acea rugăciune. Caut îndrumarea Domnului prin studierea Cuvîntului, luînd toate versetele, încercînd să aflu principiile procedurilor şi învăţăturilor lui Dumnezeu asupra fiecărui subiect. În mod sigur există un motiv pentru care binele este bine în fiecare lucru şi doresc să-l ştiu. Doresc să ştiu motivul pentru care Dumnezeu vrea ca un lucru să fie în acest fel sau în acel fel — nu că mă îndoiesc de înţelepciunea Sa, ci să pot intra în spiritul îndrumărilor divine. În acest fel am mult mai multă fericire decît aş avea altfel. Prin celălalt mod, aş putea şti dacă Dumnezeu, diavolul sau şansa mi-ar deschide Biblia? Prefer şi cred că învăţăturile Bibliei sunt să încredinţez toate lui Dumnezeu, să-I cer Lui să-mi îndrume judecata şi gîndirea, şi apoi să merg şi să-mi folosesc acea judecată şi gîndire cum ştiu mai bine. Domnul poate permite să-mi folosesc judecata într-un mod care după aceea se dovedeşte că nu este cel mai bun; dar dacă-i aşa, El oricum se poate folosi de aceasta pentru a aduce o mare binecuvîntare sau o învăţătură. Judecata noastră, desigur, înseamnă înţelegerea Cuvîntului Tatălui nostru şi a conducerii Sale providenţiale. Făcînd astfel, noi ştim că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru.

303) CREŞTIN—A nu trăi conform privilegiilor unui creştin. (Q70-1)

Întrebare (1911)—1—Ce trebuie să înţelegem în general că se cuprinde în termenii: "A nu trăi conform privilegiilor unui creştin"? Include aceasta a nu studia Scripturile, sau o posibilitate de a servi pe Domnul mecanic, la fel ca timpul şi energia cuiva în măsura incapacităţii doar de a studia Scripturile?

Răspuns—Ei bine, aceasta este o Întrebare foarte complicată. Nimeni nu poate răspunde în mod potrivit la întrebări decît în linii generale şi rămîne ca fiecare creştin, individual, să aplice aceste linii generale. Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, aceasta este calea lui Dumnezeu; altfel Dumnezeu ar fi spus prin Isus sau prin apostoli, faceţi asta, nu faceţi aceea, faceţi celălalt lucru; dar El nu ne-a pus în aşa robie şi astfel să ne limiteze. El ne-a lăsat linii generale să ştim anumite principii şi să ne exercităm gîndirea în direcţia acestor linii generale şi astfel El pune o responsabilitate asupra voastră pentru comportarea voastră, şi asupra mea pentru comportarea mea, şi acesta este un sistem elastic permiţînd oamenilor cu diferite gîndiri ca fiecare să-şi pună pentru sine propria robie şi împiedică pe alţii să-l aducă în robie. Astfel Biserica lui Cristos poate avea deplină libertate. Tot ce a spus Domnul este o obligaţie, dar Domnul nu a făcut foarte multe obligaţii. Veţi găsi că obligaţiile sunt făcute în general de oameni. Această denominaţie spune, să nu mesteci tutun, aceea spune să nu bei whiskey, alta spune că trebuie să porţi acest model de haină, iar alta, tunde-te în acest fel, şi alta spune că trebuie să umbli în acest fel. Toate aceste lucruri sunt de la oameni; nu este nimic de acest fel în Biblie. Biblia stabileşte principii generale largi şi dă fiecărui bărbat şi fiecărei femei dreptul să-şi folosească propria minte asupra subiectului. Aşa, de exemplu, cineva mi-a spus: "Frate Russell, poate un om să mestece tutun şi să fie creştin? Şi, este corect să fumezi? Şi este corect să bei cafea? Şi este corect să porţi o pălărie cu pană? Şi este corect să porţi o pălărie largă, etc?" Iar eu spun, "Dragul meu frate, ai dreptul să faci orice vrei, orice crezi că va glorifica pe Dumnezeu şi îţi va face bine ţie şi aproapelui tău. Bea tot wiskey-ul dacă crezi că-l vei glorifica pe Dumnezeu prin aceasta. Dumnezeu nu spune, taie aceasta, şi taie aceea; Domnul spune, dă-mi toată inima ta, fă o deplină consacrare; totul cade; nu ai drepturi pămînteşti. Iubeşte numai ceea ce spune Dumnezeu că aprobă El amintindu-ţi că eşti o creatură nouă în Cristos Isus.

304) CRISTOS—O Nouă Creatură în mod real. (Q61-1)

Întrebare (1910)—1—În 2 Cor. 5:17 citim: "Căci dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă". Aceasta înseamnă că cel în Cristos este în mod real o nouă creatură, sau doar socotit aşa în ochii lui Dumnezeu, şi devine nouă creatură cînd este conceput de Spiritul sfînt sau aşteaptă o manifestare a Spiritului?

Răspuns—Răspunsul meu este că, după înţelegerea mea, noi devenim creaturi noi în Cristos Isus în mod real, nu socotit. Socotirea se face cînd Cristos îţi dă meritul Său. Atunci stai aşa cum eşti, cum poţi mai bine, şi te prezinţi lui Dumnezeu ca un sacrificiu viu; dar El spune că trupul nu este vrednic de sacrificiu. Aşa că Isus îi atribuie meritul Său. Atunci eşti socotit perfect. Aceasta este singura socotire. Dumnezeu îl socoteşte ca atare. Sub acel merit El acceptă sacrificiul ca şi cum ar fi un sacrificiu perfect. Dumnezeu te face o nouă creatură şi din acel moment lucrurile vechi au trecut. Bineînţeles, dacă eşti dator unui om cu ceva eşti obligat să-i plăteşti datoria dacă poţi, dar dacă nu eşti în stare să o plăteşti, nu e pusă în sarcina noii creaturi. În general, noua creatură nu are dreptul să contracteze împrumuturi. "Să nu datoraţi nimănui nimic" (Rom. 13:8). Fiecare trebuie să fie foarte atent cum se îndatorează. Dacă e obligat să împrumute el trebuie să dea ceva garanţie, altfel ar fi mai bine să aştepte pînă cînd Domnul aranjează pe altă cale.

305) CRISTOS—Referitor la membrii bisericilor nominale,

dacă fac parte din Corpul lui Cristos. (Q61-2)

Întrebare (1911)—2—Apoc. 14:4: "Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini …". Dacă cuvîntul "femei" semnifică aici biserica, poate cineva, avînd legătură cu o denominaţie, să aibă posibilitate de a face parte din cei 144.000 din versetul trei?

Răspuns—Eu înţeleg că această Întrebare mi-a fost trimisă special de un predicator al bisericii Metodiste la faţa locului. Noi înţelegem că sugestia este corectă, "Aceia care nu s-au întinat cu femei" nu se referă la sexul feminin, ci se referă la femeile eclesiastice menţionate în Apocalipsa. Toate interpretările biblice de tip protestant recunosc că există două femei special menţionate în Apocalipsa; una, cea adevărată, clasa mireasă, cealaltă, femeia falsă, şi protestanţii înţeleg în general că femeia falsă reprezintă papalitatea. Apoi, alţi protestanţi înţeleg că Scripturile care se referă la mama şi fiicele, se referă la papalitate şi la aceste fiice denominaţionale, sau sisteme, care au ieşit din ea şi au mai mult sau mai puţin din natura, dispoziţia şi caracteristicele ei. Declaraţia Bibliei este că biserica este o biserică fecioară, adică: nu unită cu lumea deloc, şi că aceasta este eroarea făcută de biserica timpurie lăsînd pe Cristos ca mirele de perspectivă şi unindu-se cu naţiunea romană. Aceasta a fost o unire ilicită; deoarece ca mireasă a lui Cristos, ea nu avea dreptul să se asocieze cu vreo domnie pămîntească, şi asociindu-se cu Imperiul Roman şi-a pierdut poziţia. Nu avem timp acum să intrăm în detalii în acest subiect, căci ar cere mai mult timp decît această dimineaţă, ci doar dăm cîteva idei principale pe scurt ca Răspuns la această Întrebare. O confuzie generală a apărut după lunga perioadă de întuneric pe care noi o numim veacurile întunecate; au început diferite reforme, şi între ele a fost şi cea din Germania în care Luther a fost una din figurile principale, iar altele au fost Zwingli şi Melancthon. Aceşti oameni buni se străduiau după mai mult adevăr şi o mai bună înţelegere a cuvîntului lui Dumnezeu. Noi credem că ei au avut succes într-o anumită măsură, dar numai parţial; nu atunci era timpul potrivit ca Dumnezeu să-şi arate lumina deplină şi clară a Cuvîntului Său, ci El a intenţionat să permită oamenilor să rămînă într-o considerabilă măsură de întuneric pînă la timpul potrivit. Unii din acel timp au rămas foarte loiali lui Dumnezeu, şi au stat liberi şi separaţi de lucrurile acestei lumi şi astfel şi-au menţinut un caracter de fecioară. Alţii s-au amorezat de guvernămintele pămînteşti şi ca rezultat vedem că între diferitele denominaţii protestante au apărut condiţii foarte similare cu acelea care au prevalat între biserica din Roma şi guvernul din Roma. Şi după cum acea stare de unire între biserică şi stat a constituit figurativ biserica Romano-Catolică, un sistem prostituat, netrăind în pură conformitate cu legămîntul ei faţă de Domnul, tot aşa aplicarea aceleiaşi reguli ar face-o pe biserica Germană tot un sistem prostituat, şi biserica Rusă la fel un sistem prostituat, şi biserica Angliei la fel un sistem prostituat, şi bisericile Suediei, Norvegiei şi Danemarcei la fel nişte sisteme prostituate. Trebuie să ne amintim că acest cuvînt "desfrînare" folosit în Apocalipsa este doar un termen simbolic; nu trebuie să se înţeleagă nimic mai mult decît atît, nu că oamenii din biserica Angliei erau desfrînaţi, nici altceva de genul acesta, ci doar că este o ilustraţie reprezentînd atitudinea greşită a acelui sistem faţă de Dumnezeu şi faţă de planul Său.

Dumnezeu şi-a propus să ia din lume un popor pentru numele Său, şi Sf. Pavel ne spune că această biserică a viului Dumnezeu este acum logodită ca o fecioară curată cu un singur soţ, care este Cristos, şi ea nu trebuie să se căsătorească şi nici să nu se aştepte să o facă pînă cînd vine mirele şi va avea loc căsătoria. Din contră, biserica din Roma pretinde că era potrivit să se căsătorească. Ea pretinde că este căsătorită şi pretinde că are copii. Cu alte cuvinte, biserica din Roma în special este bazată pe ierarhie. Prin ierarhie se înţelege că biserica oficială este separată şi distinctă de membrii obişnuiţi ai bisericii Catolice. Adică, catolicul obişnuit nu este nicidecum un membru al bisericii Catolice. Veţi observa că în conversaţiile lor vorbesc despre toţi preoţii ca fiind părinţi şi despre toţi oamenii ca fiind copii; ei sunt copii ai bisericii. De acea biserica declară că a născut copii. Biserca Romano-Catolică pretinde că a născut aceşti copii şi îşi numără copiii cu sutele de milioane. Iar protestanţii, căzînd într-o eroare de acelaşi gen, încearcă şi ei să nască milioane de copii; fiecare denominaţie încearcă să nască copii. Acesta este un gînd greşit. Nu trebuie să se nască copii pînă după căsătorie. Mireasa lui Cristos trebuie să fie o biserică fecioară, unită doar cu El. După căsătorie copiii vor ieşi după ordinea lui Dumnezeu. De-a lungul întregii mii de ani de domnie a lui Cristos, Cristos va fi tatăl, sau dătătorul de viaţă pentru omenire, şi biserica va fi mama, sau susţinătoarea vieţii pentru omenire, şi întreaga omenire se va întoarce la privilegiile şi binecuvîntările restabilirii şi la viaţă veşnică dacă vor vrea, şi astfel vor deveni copiii lui Cristos şi copiii bisericii. De aceea în Scripturi Domnul nostru este reprezentat simbolic ca fiind Tatăl veşnic. Aceasta nu înseamnă că El devine Tatăl ceresc, ci El devine tatăl vieţii veşnice pentru familia umană. El nu este tată al bisericii; El este fratele nostru mai mare. El este mirele nostru dar niciodată nu se face referire la El ca la un tată al bisericii. Şi aşa spune apostolul, vă amintiţi, "Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a conceput din nou" (1 Pet. 1:3 — Diaglott). Acelaşi care L-a conceput pe El ne-a conceput şi pe noi, şi El va fi Tatăl clasei restabilite din viitor, şi biserica dezvoltîndu-se acum trebuie să-şi păstreze fecioria şi va fi mama acelei clase restabilite. Deci vedeţi, dragi prieteni, cum foloseşte Biblia acest cuvînt desfrînare, şi care este înţelesul exact al lui.

Întorcîndu-ne la Întrebarea noastră, în mod special, ce înseamnă a fi întinat cu femei? Aceasta poate fi un subiect de mai multă sau mai puţină presupunere; ar putea exista unele diferenţe în legătură cu ceea ce ar însemna. Gîndul nostru ar fi acesta: nu că cineva este în mod necesar întinat dacă a devenit un membru al bisericii Metodiste, sau al bisericii Anglicane, sau al bisericii Romane; eu cred că au fost oameni sfinţi şi curaţi în toate aceste biserici şi în toate aceste sisteme, dar cei sfinţi nu au fost întinaţi. Ei erau în ea, dar nu dintre ei. Vedeţi, aici există o diferenţă. Dumnezeu vorbeşte despre unii dintre copiii Săi că sunt în Babilon. Acest întreg sistem de lucruri, după Biblie, în acord cu cuvintele lui Isus, este Babilon. Babilon este numele pentru mama, sistemul papal, iar fiicele au de asemenea acelaşi nume, Babilon. Şi ce înseamnă Babilon? Înseamnă confuzie, amestecătură şi relaţii nepotrivite. Acestea sunt incluse în cuvîntul Babilon. Acum, unii sunt în Babilon dar nu din Babilon, întocmai cum copiii lui Israel au fost duşi captivi în Babilon, dar ei nu erau babilonieni. A existat o diferenţă. Şi la timpul potrivit Dumnezeu a trimis mesajul către toţi israeliţii naturali că, dacă cei care au fost duşi în captivitate în Babilon doresc să se întoarcă la Domnul Dumnezeul lor şi la ţara făgăduită, pot s-o facă, şi Cir a dat acel decret, vă amintiţi, şi mulţi dintre ei s-au întors. Şi astfel, Dumnezeu a făcut o invitaţie către întreg poporul Său care este în Babilon că dacă ei sunt într-adevăr poporul Lui ar trebui să iasă din Babilon. Nici unul nu este chemat afară din Babilon pînă ce nu aude vocea Domnului. Oamenii nu sunt responsabili pentru nimic din ceea ce se spune dacă nu aud. Aşa că voi şi cu mine puteam fi în Babilon de mulţi ani şi să nu fi avut vreo responsabilitate sau vreo necurăţenie, noi nu eram întinaţi, pentru că nu ştiam ceva mai bun. Propria noastră atitudine a inimii faţă de Dumnezeu şi faţă de lucrurile Cuvîntului lui Dumnezeu era o atitudine curată, de fecioară. Deci Domnul vorbeşte despre aceştia ca despre unii din poporul Său în Babilon. Ei nu erau poporul Său dacă nu erau curaţi, dacă nu erau fecioare. În momentul cînd ei ar deveni necuraţi, El nu i-ar clasa ca şi popor al Său. Dar El spune: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei" (Apoc. 18:4). Aceasta implică faptul că voi încă nu sunteţi părtaşi la păcatele ei; voi sunteţi poporul Meu, în ea, dar nu părtaşi încă. Cum este aceasta? Pentru că voi n-aţi ştiut ceva mai bun; n-aţi văzut ceva mai bun; n-aţi fost responsabili pentru ce n-aţi văzut şi n-aţi înţeles. Ei bine, atunci cînd vom avea responsabilitate? Cînd vom ajunge să fim responsabili? Ce constituie responsabilitatea? Aceasta, dragul meu frate: eu nu am fost responsabil pentru starea în care m-am născut şi pentru ce am avut în cap din copilărie; Dumnezeu nu m-a făcut responsabil; nici pe tine şi nici pe altcineva; dar după ce ajungem să vedem aceste erori în care au ajuns aceste mari sisteme ale oamenilor, după ce începem să vedem adevărul, după ce începem să vedem că numele sfînt a lui Dumnezeu este blasfemiat, caracterul Lui sfînt este greşit arătat, că am spus lucruri despre Tatăl nostru ceresc care ne-ar fi ruşine să le spunem despre noi înşine sau despre părinţii noştri pămînteşti, deşi admitem că ei sunt toţi imperfecţi şi căzuţi — am spus lucruri scandaloase despre Tatăl nostru ceresc, L-am acuzat de cele mai diabolice fapte şi de cele mai diabolice intenţii, am spus că a creat lumea şi a ştiut ce face, a avut deplină putere, deplină înţelepciune, şi a intenţionat de la început să osîndească 999 dintr-o 1000 şi să-i pîrjolească în toate eternităţile, şi că pentru a se ocupa de ei a făcut demoni pe care focul nu-i atacă; a creat un loc mare numit iad în care se desfăşoară toată această lucrare diabolică — noi l-am defăimat pe Tatăl nostru ceresc. Dacă cineva ar spune aceasta despre voi sau despre mine, nu ne-am supăra? Am fi într-adevăr supăraţi. Dacă ar spune că aşa aţi tratat un şobolan, aţi fi supăraţi, şi ar merita să fiţi supăraţi. Omul care ar face asemenea lucruri unui şobolan nu este un om onorabil. Nici un om onorabil n-ar trata un biet şobolan în acest fel — să predestineze şobolanul înainte de a se naşte, să-i hotărască dinainte tortura veşnică. Şi cu aceasta am acuzat noi pe Tatăl nostru ceresc. Este teribil, îngrozitor, Dumnezeu să ne ierte! Sunt sigur că ne iartă; ne este ruşine de aceasta. Dar acum să luăm numai acest punct de doctrină falsă — şi mai sunt şi alte puncte; şi există alte puncte de doctrină bună. Nu pretind nici un moment că tot ce am crezut şi că tot ce părinţii noştri au crezut a fost greşit — deloc. Noi am fost sfinţi cînd eram în Babilon şi dorim să ne menţinem sfinţenia; dar acum, ajungînd la sfîrşitul veacului, Dumnezeu ridică vălul, şi ne arată în această zi mult mai clar lucrurile cu privire la planurile Sale, scopurile Sale, aranjamentele Sale şi adevărata învăţătură a Cuvîntului Său. Şi acum, după ce odată am văzut că această doctrină este blasfemie împotriva lui Dumnezeu, după ce vedem că au fost inventate de mintea umană, evident instigaţi de marele nostru adversar, diavolul — după ce odată vedem ce teribil lucru este acesta, dacă atunci noi dorim să susţinem sistemele pămînteşti şi să ne dăm vieţile, puterea, talentele şi bunurile ca să susţinem aceste învăţături diabolice, atunci suntem mai răi decît oricare de acolo, suntem cei mai răi dintre toţi. Omul care face aceasta intenţionat şi cu deplină ştiinţă, el singur este de vină. Voi şi cu mine, dacă am fi rămas în Babilon să susţinem aceste lucruri, am fi fost mai vrednici de acuzare decît unii care sunt în el şi nu sunt atît de conştienţi care este problema.

Aşa deci, această scriptură ne spune că sunt unii care se vor întina cu aceste femei — cu aceste sisteme pămînteşti. De ce le numim sisteme pămînteşti? De ce le prezentăm în contrast cu sistemul ceresc? Dumnezeu are doar o singură biserică; nu există vreun om în lume care să nege aceasta. Nici unul cu judecată sănătoasă, care are ceva credinţă în Biblie, nu va nega că Biblia învaţă că există o singură biserică, biserica viului Dumnezeu, biserica întîilor-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Atunci de unde vin toate aceste diferite denominaţii, Catolicii şi Protestanţii numărîndu-se printre sutele? Ei bine, ele vin de la oameni. Ele vin din eroare. Ele vin din ignoranţă. Ele vin din superstiţie. Ele sunt rezultatul străduinţei de a se ajunge la lumină, şi a concepţiilor greşite despre cum să se ajungă la lumină. Îi acuzăm pe aceşti oameni? Nu, deloc. Noi nu acuzăm pe nimeni. Acuzarea vine asupra persoanei care, după ce vede faptele reale ale cazului, rămîne, sprijină aceste sisteme şi le susţine. Atunci el va fi întinat. Şi cum va fi întinat? Întreaga sa conştiinţă trebuie să-i fie întinată pentru că ştie că sistemul este greşit; el este întinat imediat prin legătura pe care o are cu ceea ce recunoaşte a fi rău, şi simte că este nesincer faţă de Dumnezeu, nesincer faţă de principiile dreptăţii; el nu numai că îşi întină conştiinţa, ci îl dezonorează pe Dumnezeu, şi dezonorează denominaţia şi orice altceva. Ce drept are un om să stea într-o denominaţie şi să nege învăţăturile acestei denominaţii? El se contrazice pe sine făcînd asta, nu-i aşa? El se marchează ca un înşelător, declarînd a crede ceea ce ştie că nu crede, pretinzînd a învaţa ce el ştie că nu învaţă; sau, pe de altă parte, învăţînd ceea ce el ştie că e greşit şi declarînd ceea ce deloc nu crede. Întregul fapt este greşit; aceştia sunt întinaţi cu femei. Dar cei care ies afară cînd văd binele şi răul în chestiune, care iau poziţie pentru bine, îşi eliberează sufletele din Babilon. "Fugiţi din Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa" (Ier. 51:6). Niciunul nu este responsabil să fugă afară pînă cînd nu vede că este Babilon, dar chiar sugestia că există Babilon, pentru orice persoană onestă înseamnă că el trebuie să facă o investigaţie, şi una amănunţită, să ştie dacă el este în Babilon sau nu. Dacă el spune: "Ei bine, vocea lui Dumnezeu spune, “fugiţi din Babilon”, şi eu cred că sistemul este Babilon, dar nu vreau să fac investigaţii de frică să aflu că este adevărat", aceasta înseamnă că el este nesincer cu sine însuşi; el se întinează pe sine. Există doar o cale de a fi pe deplin onest, şi aceasta este a fi onest.

306) CRISTOS—Totul în toţi. (Q65-1)

Întrebare (1912—Z)—1—În ce mod a fost făcut Domnul nostru pentru noi înţelepciune, dreptate (îndreptăţire), sfinţire şi răscumpărare? — 1 Cor. 1:30.

Răspuns—Domnul nostru a fost făcut pentru noi înţelepciune într-o mare varietate de feluri. El este Capul Bisericii care este Corpul Său. Şi, ca şi Cap, El este centrul cunoştinţei, aşa că Domnul Isus este Capul Bisericii Sale. Dar ideea deosebită a textului pare să fie aceea a unei ordini progresive. Căutînd să vedem cum Isus a fost înţelepciunea noastră înainte ca El să devină Îndreptăţitorul şi Sfinţitorul nostru, noi înţelegem că declaraţia scripturală este că "nici un om nu vine la Tatăl decît prin" Domnul nostru.

Înainte de îndreptăţire Tatăl ne atrage, pentru că nimeni nu poate veni la Cristos decît prin Tatăl. După ce Tatăl a atras, înţelepciunea vine de la Cristos, care ne instruieşte cum să venim la Tatăl. Întocmai cum şi ucenicii au fost instruiţi de Domnul nostru, la fel este tot timpul de-a lungul Veacului. Nu există altă cale prin care oamenii să poată fi mîntuiţi — "… nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi" (Fapt. 4:12).

Păcătoşii n-ar putea fi acceptaţi de Tatăl, decît pe calea îndreptăţirii, aşa cum a prevăzut Tatăl. Această îndreptăţire înseamnă binecuvîntarea lor. "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă" (Mat. 11:28). Noi avem nevoie să fim instruiţi. Lumina nu era înainte de Isus Cristos pentru că citim că El este Lumina. El însuşi spune aceasta: "Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" Ioan 1:9; 8:12.

Această înţelepciune a fost mai întîi promulgată de Domnul nostru. Aşa că aceeaşi înţelepciune care a instruit pe ucenicii Săi îndreaptă pe oameni înapoi la Tatăl, îi instruieşte în legătură cu ceea ce înseamnă ucenicia, îi înţelepţeşte pentru a putea face paşii prin care se cîştigă acea ucenicie. Oricine vrea să fie ucenicul Său trebuie să-şi i-a crucea şi să-L urmeze. Nu are importanţă în ce fel poate cineva să obţină înţelepciunea, ea vine de la Domnul nostru Isus Cristos; şi fără această înţelepciune noi n-am putea şti cum să venim la Dumnezeu. Nici unul nu poate vreodată veni la Dumnezeu fără această înţelepciune. Şi aşa, înţelepciunea Sa ne spune care va fi răsplata uceniciei.

Domnul nostru S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — în folosul nostru. Astfel, după planul şi aranjamentul Tatălui, El a devenit Îndreptăţitorul acelora care vin la Tatăl prin El, şi nimeni nu poate ajunge la îndreptăţire decît printr-o consacrare a vieţii. Apoi El devine sfinţirea lor ajutîndu-i în tot ce este necesar pentru sfinţirea lor. Ei au voinţa să facă, şi după cum ei au această voinţă, tot aşa El lucrează în ei un caracter sfinţit în viaţă.

Fiind urmat acest curs, cel care are înţelepciunea căii înguste obţine mai întîi îndreptăţirea prin sîngele Domnului nostru şi apoi sfinţirea urmînd în urmele Domnului. În final vine eliberarea (răscumpărarea) prin Întîia Înviere. Cel care ne-a condus pe toată calea este Cel care ne conduce încă şi care în final ne va conduce în Noul Ierusalim, starea glorioasă de dincolo de văl.

307) CRISTOS—Corpul Lui. (Q66-1)

Întrebare (1912—Z)—1—"Corpul" menţionat în Evrei 10:5 este acelaşi cu acela din Evrei 7:27?

Răspuns—Corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru sacrificiu poate fi privit în mod potrivit din două puncte de vedere: mai întîi, Tatăl a pregătit trupul lui Isus, în aceea că El a fost născut sfînt, nevinovat, fără pată şi separat de păcătoşi, şi din familia umană prin mama Sa. Aceasta este baza întregii chestiuni. Dar apostolul Petru precum şi apostolul Pavel ne informează că Dumnezeu a cunoscut dinainte Biserica, "Corpul lui Cristos", şi, de aceea, a ştiut dinainte suferinţele Capului — a ştiut dinainte partea noastră în suferinţe şi de asemenea în gloria Sa.

De aceea, vorbind despre corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit, noi trebuie destul de potrivit să ne gîndim cum Tatăl a pregătit un corp pentru Isus care a fost în realitate perfect fizic şi corespunzător corpului lui Adam, care a fost după aceea condamnat, şi de asemenea a pregătit calea prin care "Corpul lui Cristos" să fie îndreptăţit de starea de păcat a cărnii, ca astfel El să se poată oferi nu numai pe Sine, Capul, ci şi "Biserica, Corpul Său", o "jertfă vie, sfîntă şi bine plăcută lui Dumnezeu".

SACRIFICIILE ZILEI ISPĂŞIRII TIPICE ŞI ANTITIPICE ÎN CONTRAST

În Evrei 10:10 apostolul pune în contrast sacrificiul zilei ispăşirii a marelui preot tipic cu sacrificiul zilei ispăşirii antitipice a Marelui Preot antitipic, Isus. Marele preot tipic trebuia o dată pe an, în mod repetat (nu zilnic), să ofere sacrificii. Prima parte a sacrificiului era pentru propriul păcat, şi a doua parte a sacrificiului era pentru păcatele poporului. Prima parte era viţelul, iar a doua parte jertfirea ţapului. Aceste două jertfe constituiau acel unic sacrificiu pentru păcat din ziua ispăşirii! Şi aşa, în antitip, jertfirea Domnului nostru Isus, cînd S-a jertfit pe Sine, a fost pentru "sine", adică, pentru Corpul Său, cei care vor fi Biserica Sa, casa credinţei. Şi apoi partea următoare a sacrificiului Său a fost jertfirea acestor membri ai Corpului Său, în armonie cu voinţa lor şi în armonie cu prevederea divină.

Astfel sacrificiile pentru păcat ale zilei ispăşirii antitipice au fost în progres de o mie opt sute de ani. Meritul special al sacrificiului a fost cel pe care Domnul nostru Însuşi l-a oferit, prin care jertfele noastre sunt acceptate. Este un singur sacrificiu în sensul că este jertfit totul ca un Corp al unui Preot, căci apostolul a spus, "Preaiubiţilor … aveţi parte de suferinţele lui Cristos", şi "dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El"; "dacă un mădular suferă toate mădularele suferă împreună cu el" (1 Pet. 4:13; 2 Tim. 2:12; 1 Cor. 12:26).

TOATĂ JERTFA TREBUIE FACUTĂ DE CĂTRE PREOT

În Evrei 7:27 apostolul a spus: "… lucrul acesta l-a făcut pentru ei odată pentru totdeauna cînd S-a adus jertfă pe Sine Însuşi". Se naşte Întrebarea: La cine se referă aceasta? Înseamnă aceasta că Isus şi membrii Corpului Său se jertfesc pe ei înşişi? Răspunsul nostru este: Nu. Membrii Corpului nu se jertfesc ei înşişi; ei se prezintă pe ei înşişi; dar jertfirea, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, trebuie făcută de către Preot, Isus, "Marele Preot al mărturisirii noastre" (Evr. 3:1). Apostolul spune că El a făcut aceasta o singură dată, şi noi răspundem: aici ideea este o singură împlinire a unui singur tip. În tip au fost două sacrificii oferite şi acesta este numit aici sacrificiul Său.

Domnul nostru S-a jerfit la Iordan, şi El a jertfit pe toţi membrii Corpului Său, Biserica, la Rusalii. Jertfirea personală de Sine la Iordan a fost acceptată de Tatăl, şi ce a rămas din sacrificiul lui Cristos a fost numai împlinirea condiţiilor de sacrificiu. Deci prezentarea Bisericii înaintea Tatălui a fost împlinită la Rusalii, deşi a trebuit întregul veac Evanghelic să se completeze sacrificiul.

Şi aceasta a fost arătată în tipul zilei ispăşirii: Marele preot, după ce a jertfit viţelul, a dus sîngele în Sfînta şi mai tîrziu în Sfînta Sfintelor şi l-a stropit pentru el şi casa lui — membrii corpului său şi casa credinţei — preoţii subordonaţi şi leviţii.

Apoi marele preot a venit la uşa Cortului Întîlnirii şi a junghiat ţapul, reprezentînd acceptarea credincioşilor îndreptăţiţi ca şi Corpul Său şi consacrarea lor spre moarte. În tip aceasta nu a reprezentat a doua venire a lui Cristos, ci doar manifestarea Sa în legătură cu sacrificiul Corpului, care este Biserica. În antitip Domnul nostru ca Mare Preot Şi-a manifestat puterea în Biserică la Rusalii prin trimiterea Spiritul sfînt peste ei şi astfel comunicîndu-le că sacrificiul lor a fost făcut şi a fost acceptat în ochii Tatălui. De atunci toţi cei care au intrat în Biserică au fost socotiţi în ea — aşa cum a spus Domnul nostru în rugăciunea Sa: "Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvîntul lor" (Ioan 17:20). Similar, acceptarea Bisericii la Rusalii ca părtaşi la sacrificiu, ca parte a sacrificiului lui Cristos, a continuat de atunci încoace şi noi suntem membri ai Corpului Său, fiecare fiind sacrificat la rîndul său pînă cînd întregul sacrificiu al Marelui Preot va fi împlinit odată pentru toţi, şi acea împlinire, credem noi, este aproape.

Expresia, "Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el" (1 Cor. 12:26), bineînţeles, nu înseamnă că membrii morţi ai Bisericii ar suferi cu cei vii, nici că cei încă neconcepuţi de Spirit ar suferi cu apostolii, sau că membrii din diferite părţi ale lumii ar suferi cu alţii pe care nu-i cunosc. Înseamnă doar că există o astfel de simpatie, unire şi comuniune în Corpul lui Cristos încît fiecare este îndeaproape şi adînc interesat de toţi ceilalţi membri, aşa încît interesele unuia sunt interesele tuturor. Ca de exemplu, unde sunt doi sau trei din poporul Domnului în comuniune, ca o eclesie sau adunare, ei sunt, în acest sens al cuvîntului, un Corp al lui Cristos şi sunt interesaţi unul de altul, şi suferă unul pentru altul în încercările, persecuţiile şi dificultăţile vieţii. Şi într-un sens mai larg al cuvîntului, fiecare din membrii Corpului lui Cristos, din orice parte a lumii, aflînd de suferinţele altor membri ai Corpului, în mod corespunzător simt un interes, o simpatie şi o părtăşie în suferinţele lor, sau în bucuriile lor.

NU O PARTE A RĂSCUMPĂRĂRII

În declaraţia "Mi-ai pregătit un trup" trebuie să avem grijă să nu adăugăm ce nu este scris. Nu se afirmă "Un corp mi-ai pregătit ca preţ de răscumpărare" ci, "Mi-ai pregătit un trup" (Evr. 10:5), "din pricina morţii pe care a suferit-o" (Evr. 2:9). Suferinţa morţii din partea Domnului nostru Isus a constituit preţul de răscumpărare pentru păcatul lumii întregi. Dar Corpul, care este Biserica, Tatăl îl pregăteşte prin îndreptăţire pentru asociere cu Isus în "suferinţa morţii" dar aceasta nu o face pe Biserică părtaşă la preţul de răscumpărare. A fost necesar doar un singur preţ de răscumpărare, şi acela a fost moartea unui om perfect, care fusese deja aranjată înainte ca Biserica să fie invitată să devină părtaşi la suferinţă şi comoştenitori cu Răscumpărătorul ca membri ai Săi.

Pentru unii cuvîntul "sacrificiu" pare să fie confuz. Noi suntem îndemnaţi să ne prezentăm corpurile ca sacrificii vii, dar prezentarea corpurilor noastre Domnului nu trebuie să fie confundată cu prezentarea noastră de către Domnul. Întorcîndu-ne la tip găsim că doi ţapi erau prezentaţi Domnului la uşa Cortului Întîlnirii. Ei erau prezentaţi să fie sacrificaţi, şi aşa, vorbind despre ei, cineva poate spune în mod potrivit, Aceia sunt ţapii de sacrificiu; şi oricine prezenta ţapii se putea spune despre el, într-un sens al cuvîntului, că este sacrificatorul.

Dar cuvîntul sacrificiu, cînd este folosit în sensul de devotare, sau punere deoparte pentru sacrificiu, nu trebuie să fie confundat cu lucrarea de sacrificiu a marelui preot. Ţapii nu erau sacrificaţi doar pentru că erau prezentaţi sau devotaţi. Dumnezeu n-a avut de-a face cu poporul, ci cu preotul, şi numai cînd preotul junghia animalul, acesta era sacrificat, din punctul de vedere divin. Atunci, şi numai atunci, era într-adevăr acceptat de Dumnezeu ca sacrificiu.

Aplicînd aceasta, noi putem dori să venim la Dumnezeu şi să învăţăm că acum este ziua potrivită, acum este timpul cînd Corpul lui Cristos poate fi devotat, sau prezentat Domnului. Dar este necesar ceva mai mult decît prezentarea noastră, şi acel lucru este lucrarea care este împlinită pentru noi de Marele Preot, Isus; adică, acceptarea Sa, sau susţinerea de către El a consacrării noastre, şi prezentarea jertfei noastre ca o parte a sacrificiului Său. Cînd Marele Preot ne prezintă cu meritul Său atribuit, numai atunci, şi nu înainte, jertfa noastră devine un "sacrificiu sfînt şi bine plăcut lui Dumnezeu".

308) CRISTOS—Deplină autoritate cînd Îşi va fi completat lucrarea. (Q69-1)

Întrebare (1912-Z)—1—În 1 Corinteni 15:28 citim că atunci cînd Cristos Îşi va fi îndeplinit lucrarea prevăzută pentru El — lucrarea domniei şi Împărăţiei Sale Milenare — şi va fi supus pe toţi vrăjmaşii (ultimul vrăjmaş distrus va fi moartea), Fiul de asemenea se va supune Tatălui care I-a supus toate lucrurile. În ce sens va fi El atunci "supus" mai mult decît în timpul Mileniului?

Răspuns—Gîndul special foarte evident este că în timpul domniei lui Mesia, Domnului Isus Îi va fi dată deplină putere şi autoritate să controleze lumea. Acesta este lucrul special stabilit pentru El. Vă veţi aminti că Tatăl, vorbind despre acel timp, spune, "Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire"; şi El declară că ele vor fi conduse cu un toiag de fier — Psa. 2:8, 9.

Această perioadă de o mie de ani, cunoscută ca Mileniu, este pusă deoparte pentru această lucrare. Să presupunem că v-a fost dată o poziţie în guvern, sau în stat, cu însărcinarea să faceţi un anumit lucru pentru o anumită perioadă de timp, cu înţelegerea că atunci cînd aceasta va fi îndeplinită vă va fi dată o răsplată pentru că aţi făcut-o. Vi se spune: "Totul este în mîinile voastre. Faceţi lucrarea, şi aveţi la dispoziţie tot anul 1912. Ocupaţi-vă de acest lucru". Şi apoi? După îndeplinirea lucrării cedaţi această însărcinare specială, această funcţie specială conferită vouă pentru un an. Mai mult n-o veţi deţine.

Deci la sfîrşitul Mileniului Domnul nostru Isus nu va mai ocupa poziţia de Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, cum făcuse timp de o mie de ani. De ce nu? Nu va mai fi nimic de făcut. În timpul miei de ani El îşi va fi făcut lucrarea ca Mijlocitor atît de complet încît nu va mai fi nimic de făcut. Acea lucrare specială va fi pe deplin îndeplinită.

309) CRONOLOGIE—Începutul strîmtorării în 1914. (Q70-3)

Întrebare (1905)—3—De ce ar trebui ca strîmtorarea să înceapă în 1914?

Răspuns—Răspunsul meu este că motivul pentru care aşteptăm să înceapă atunci în sens deplin este că Tatăl ne-a pus în faţă planul acestui veac întreg. Aici fr. Russell a ţinut un discurs lung despre "Timpurile neamurilor" arătînd că arenda puterii lor a început la 606 î. Cr. şi se va sfîrşi în toamna lui 1914, care poate fi găsită în detaliu în Vol. 2 al Studiilor în Scripturi.

310) CRONOLOGIE—Începutul sau sfîrşitul

timpului de strîmtorare  — referitor la 1914. (Q71-1)

Întrebare (1905)—1—Timpul de strîmtorare va începe sau se va sfîrşi în 1914 şi de ce?

Răspuns—Răspunsul nostru este că au fost timpuri de strîmtorare şi mai de demult. (Ştiţi că avem un colţ de strîmtorare acolo, şi el a zîmbit şi a arătat spre micul lui birou.) Au existat şi vor exista timpuri de strîmtorare în ceea ce o priveşte pe Biserică. Priviţi la persecuţii. Dar referinţa de aici este, şi destul de potrivit, la "Marele Timp de Strîmtorare" la care se face referire în Daniel cap. 12, unde el spune, "va fi un timp de strîmtorare cum n-a mai fost" şi Domnul nostru adaugă "şi nici nu va mai fi". Ei bine, acela este timpul de strîmtorare pe care-l avem în minte, şi nu va începe şi nici nu se va sfîrşi în 1914. Timpul de strîmtorare poate avea un început acum, dar acele începuturi numai conduc la adevărata strîmtorare. Dacă vine o furtună, aşteptaţi mai întîi să vedeţi praf şi mişcare înainte să fie măturate casele, şi aşa vedem în Rusia. Timpul de strîmtorare, timpul grozav de anarhie, după înţelegerea noastră, începe într-adevăr acolo, deşi asemenea prafului din vîrtejul de vînt acolo va exista şi există şi acum strîmtorare, care precede grozava anarhie. Cît de mult va dura nu ştiu, dar nu-mi pot imagina să dureze mult. Ca o ilustraţie; luaţi Pittsburgul sau Allegheny şi să presupunem că le-ar fi tăiate legăturile feroviare. N-ar avea pace nici omul care iese nici cel care intră în aceste oraşe. S-ar goli magazinele într-un timp scurt. Noi mîncăm destul de mult în Allegheny şi Pittsburg. Dar în vechime au existat oraşe care au stat mult timp asediate, luni sau ani, ca şi Port Arthur. Ele aveau rezerve mari. Acum oraşele noastre nu sunt în aceea stare cu rezerve mari înmagazinate; noi trăim de la mînă pînă la gură. Cînd vine anarhia, ea va aduce condiţii teribile şi nu văd cum e posibil să dureze mult. Lucrurile, cred eu, vor avea un sfîrşit brusc într-un an. În acele timpuri, cînd oamenii vor pune mîna pe tot ce vor putea lua, fermierii nu vor cultiva grîu doar ca să-l dea gratis altora.

311) CRONOLOGIE—Referitor la prezenţa personală

a Domnului nostru în 1874. (Q71-2)

Întrebare (1907)—2—Pe ce baze se afirmă că prezenţa personală a Domnului nostru a început în 1874 şi va continua pînă la sfîrşitul Veacului Milenar?

Răspuns—Răspunsul meu este că afirmaţia se bazează pe acest lucru: că El vine să îndeplinească o lucrare şi acea lucrare este că El trebuie să domnească pînă cînd va supune toată autoritatea şi nesupunerea, şi va fi adus totul în armonie cu Dumnezeu, şi va fi predat Împărăţia lui Dumnezeu, Tatăl. Scripturile spun că El trebuie să domnească o mie de ani. De aceea, vedem că în 1874 cînd a început prezenţa Lui, ea a fost plănuită să dureze întreaga mie de ani. Cînd vorbim despre ea în acest fel, nu vrem să se înţeleagă că Domnul trebuie să stea într-un loc anume pe pămînt, sau că El va sta pe pămînt; pentru că fiinţele spirituale nu au nevoie de loc, etc., pe care să stea. Noi nu trebuie să ne gîndim că aceasta înseamnă că Domnul are un loc fix şi că El nu poate pleca de pe pămînt. Nu aceasta este ideea pe care dorim s-o dăm. Nu acesta este gîndul nostru. Gîndul nostru este că Domnul a venit cu scopul să domnească şi El nu va renunţa la acest scop nici la această lucrare. El poate să Se înfăţişeze înaintea Tatălui şi să Se întoarcă, şi Biserica poate de asemenea să se înfăţişeze înaintea Tatălui şi să se întoarcă, dar totuşi lucrarea lor este în legătură cu pămîntul, şi aceasta este împărăţia lor, exact cum preşedintele Roosevelt se presupune a fi în această ţară în timp ce este preşedintele ţării, deşi uneori face călătorii în Cuba, sau poate merge în Panama, sau în altă parte, şi într-adevăr el a părăsit ţara; totuşi într-un sens el este încă în ţară, pentru că dacă a plecat în Panama, el a lăsat anumite persoane să reprezinte biroul prezidenţial în Washington; şi el este totuşi preşedinte dacă este în Washington sau în Oyster Bay. Tot aşa şi cu Domnul nostru Isus în timpul Veacului Milenar; El va fi Împăratul domnitor al pămîntului, tot aşa cum spunem acum că El S-a înălţat la cer, să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi. El şade la dreapta maiestăţii lui Dumnezeu în Cer, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu stă pe un loc mare şi niciodată nu se mişcă de acolo, sau că Isus S-a aşezat acolo şi nu S-a mişcat de acolo tot timpul cît a fost la dreapta maiestăţii lui Dumnezeu, ci în sensul că este următorul după Tatăl; El este al doilea în onoare şi demnitate după Tatăl, şi El Şi-o va menţine aceasta întotdeauna; El va fi la dreapta lui Dumnezeu cînd va domni ca Împărat pe pămînt; după cum spunem noi, vorbind despre a doua venire a lui Cristos, Fiul Omului va veni în glorie la dreapta Tatălui. Cînd vine pe nori cu mare putere şi glorie, El va fi la dreapta Tatălui tot timpul.

312) CRONOLOGIE—Închiderea uşii. (Q72-1)

Întrebare (1907)—1—Nu este rezonabil să presupunem că ne putem aştepta la timpul potrivit la un anunţ în Turnul de Veghere că uşa ocaziei pentru consacrare este închisă?

Răspuns—Cred că nu. Văd, dragi prieteni, din diferite întrebări care îmi vin din diferite locuri, că acest gînd prevalează şi aş putea fi vinovat de iniţierea lui, după cîte ştiu. Acest gînd este despre închiderea uşii. Ei bine, fiecare are dreptul să folosească limbajul în modul lui, şi atîta timp cît îl ţine între anumite limite nimeni nu poate spune că vorbeşte greşit. Deci, putem vorbi despre închiderea uşii ocaziei, dar vreau să notaţi că Biblia nu vorbeşte de închiderea uşii ocaziei. Fără îndoială va veni un timp cînd ocazia de a răspîndi adevărul va fi mai mult sau mai puţin împiedicată, cînd lucrurile vor fi mult limitate, şi poate oamenii care ni se opun vor încerca să arate că noi suntem într-un fel sau altul anarhişti. Este în creştere ideea că toată anarhia trebuie răpusă, şi noi suntem în deplină simpatie cu aceasta. Noi credem că anarhiştii sunt oameni nerezonabili şi primejdioşi, şi că ei trebuie să fie reţinuţi. Dar noi aşteptăm să vină timpul, nu peste mulţi ani, cînd unii vor zice despre noi, "Voi sunteţi anarhişti, împotriva guvernului şi împotriva bisericilor". Şi ei vor avea putere de la guvern şi vor fi date legi care vor face presiuni asupra anarhiştilor, şi atunci se vor face presiuni şi asupra noastră aşa încît să scape de noi într-o anumită măsură. Aţi putea numi aceasta, într-un sens, închiderea uşii ocaziei de a vesti adevărul. Ştim că aceasta nu poate veni pînă cînd Dumnezeu vede de bine să vină. Între timp ne putem aştepta ca adevărul să aibă o circulaţie foarte largă.

Aşteptările mele, dragi prieteni, sunt diferite de cele ale multora. Ştiu pe unii din poporul Domnului care cred că lucrarea secerişului este aproape gata, dar după cum vă spun de cîţiva ani, înţelegerea mea este că lucrarea nu este aproape gata; mai este încă multă muncă de făcut. Cu trei ani în urmă am făcut o schimbare la biroul Turnului de Veghere în metoda de ţinere a listei cu abonaţi, de la sistemul cu registre la cel cu fişe individuale. Trebuia să amenajăm un loc pentru ţinerea fişelor, şi s-a pus Întrebarea cît de mare să-l facem. Eu am spus: îl vom face să fie pentru cincizeci şi cinci de mii. Unii au spus: O, e prea mare. Nu, am spus, cred că vom avea nevoie de aproape tot spaţiul pentru cincizeci şi cinci de mii de abonaţi la Turn. Ei bine, încă nu sunt atît de mulţi, dar credem că vor fi. Aşteptarea noastră este că un mare număr de oameni vor veni la o măsură de adevăr şi la o măsură de simpatie, şi că sunt oameni în toate denominaţiile care sunt adevăraţi sfinţi în inimă, şi au fost mai mult sau mai puţin orbiţi şi încurcaţi de bisericism, şi ei au presupus că lucrurile erau cum le vedeau pe dinafară, după cum a spus Isus despre cărturari şi farisei că poporul se uita la cele din afară şi vedea că ei erau frumoşi şi văruiţi şi Isus a spus că în interior erau plini de tot felul de necurăţenii. Aşa că oamenii din toate denominaţiile încep să se trezească şi să se uite în jurul lor şi să spună: Ce înseamnă aceasta? Greşesc? Sunt atît de fanatic încît nu pot să am simpatie pentru alţi oameni? Nu ei greşesc; instituţiile sunt cele care greşesc; şi inimile lor caută pe Domnul, pentru că există o foame, nu pentru pîine sau apă, ci pentru auzirea Cuvîntului Domnului. Unii din această clasă încep să înţeleagă că le este foame. Noi credem că acea clasă este peste tot unde voi şi cu mine ajungem, şi că Domnul ne dă un mare privilegiu în a-i căuta.

Vă amintiţi că doar într-un singur loc Scripturile vorbesc despre închiderea uşii, şi acela este în pilda cu fecioarele înţelepte şi nechibzuite. Şi acolo se spune, Mirele a venit. Noi aplicăm aceasta la anul 1874, şi li s-a atras atenţia fecioarelor înţelepte, "Iată Mirele" — nu iată că Mirele vine, ci iată Mirele, reprezentînd prezenţa Sa, şi atunci toate fecioarele s-au sculat şi şi-au pregătit candelele, şi unele din ele au avut ulei în vase precum şi în candele. Acum, voi ştiţi ce este candela şi ce este vasul în care este ţinut Spiritul sfînt. Trebuie să le aveţi pe amîndouă. Dacă sunteţi fără ulei, atunci ceva nu e bine. Trebuie să obţineţi uleiul sau nu puteţi fi dintre fecioarele înţelepte, şi vă amintiţi că fecioarele înţelepte au intrat cu Mirele la nuntă şi uşa a fost închisă. Ei bine, aceea este uşa din pildă. Cînd s-a închis uşa? După ce fecioarele înţelepte au intrat. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că după ce ultimul din Turma Mică şi-a întărit chemarea şi alegerea, şi a fost suficient încercat, şi a trecut ca un cîştigător, şi chemarea de sus este sfîrşită, şi ultimul a trecut dincolo de văl, uşa este închisă. Aceasta este pilda. După aceea au venit celelalte fecioare, cele nechibzuite, care între timp au obţinut ulei. Da, ele au obţinut experienţă şi dezvoltare, şi cunoştinţă şi lumină, şi apoi au venit, au bătut şi au spus, "Noi am întîrziat puţin, dar lasă-ne să intrăm, te rugăm. Noi am auzit strigarea, dar nu am avut ulei în candelele noastre". Dar Răspunsul este: "Nu pot să vă recunosc. Întreaga companie, compania aleasă, este toată înăuntru. Nu vă recunosc." Ce vor face ele? Ele vor trece prin marele timp de strîmtorare, cum arată pilda, şi acolo va fi plîngere, jelire şi scrîşnirea dinţilor. Timpul de strîmtorare care va veni peste lumea întreagă va cauza o mare suferinţă, dezamăgire şi tristeţe în aceste moduri, reprezentate prin cunoscuta expresie plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

313) CRONOLOGIE—Plugar şi secerător. (Q74-1)

Întrebare (1908)—1—"Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător" (Amos 9:13). Cînd va fi aceasta?

Răspuns—Ei bine, aceasta pare a fi o figură de stil care arată sfîrşitul acestui veac. Priviţi, de exemplu, la veacul Iudeu. Cînd veacul Iudeu s-a sfîrşit şi secerişul veacului a fost copt, Domnul l-a numit un "seceriş"; a spus că El a fost secerătorul şi El Însuşi a ieşit şi a început atunci lucrarea secerişului între evrei. Şi apoi a venit plugarul, înainte ca recoltatul să se termine şi înainte ca secerişul să se termine de tot. Cine a fost plugarul? Domnul şi apostolii, propovăduind mesajul glorios. A fost îndeplinită o lucrare dublă: — nu numai recoltarea poporului evreu, ci după ea s-a început lucrarea de pregătire pentru noua dispensaţie, Dispensaţia Evanghelică; s-a introdus o nouă dispensaţie. Aşa că una s-a suprapus peste cealaltă. Similar la sfîrşitul acestui veac, lucrarea de recoltare este sfîrşitul veacului; secerişul este sfîrşitul veacului. În timpul secerişului Domnul trimite secerătorii, şi lucrarea secerişului se desfăşoară acum. Dar aceasta nu e sfîrşitul planului lui Dumnezeu; există o altă dispensaţie care este pe cale să fie introdusă şi acela este timpul pentru semănarea marelui cîmp cu sămînţă adevărată; şi acum în timpul secerişului, plugarul începe deja şi el ajunge pe secerători. Secerătorul nu iese bine, şi plugarul îşi începe lucrul. Ce vrei să spui prin aceasta? Vreau să spun că lucrarea secerişului nu-şi va împlini scopul, nu va strînge turma mică şi marea mulţime în marele hambar al Domnului înainte ca plugarul strîmtorării să brăzdeze lumea; şi în timpul strîngerii marii mulţimi, timpul de strîmtorare va fi peste lume.

314) CRONOLOGIE—Închiderea Uşii. (Q74-2)

Întrebare (1909)—2—Vrei să ne expui gîndul tău cu privire la închiderea uşii; te aştepţi să se închidă curînd?

Răspuns—Din neatenţie am folosit această expresie de închiderea uşii în două feluri. Uneori am folosit-o cu privire la lucrarea care trebuie făcută pînă la sfîrşitul veacului, pînă cînd ocazia de serviciu se va închide, după cum e reprezentată şi în pildă, şi nu vor mai fi admişi lucrători. Aparent n-au mai fost lăsaţi alţii în ceasul al 12-lea, dar noi nu ştim cînd acea uşă se va închide. Este deschisă acum şi poate sta deschisă tot acest an, şi nu pot să spun cît timp va sta deschisă, cît de curînd se va sfîrşi ceasul al 11-lea şi va începe ceasul al 12-lea. Poate vom avea ceva de spus cu privire la acest subiect în Turnul de Veghere. Acesta este de asemenea unul din gîndurile care ar merge, dar încă nu satisfăcător.

Apoi, cît despre cealaltă uşă, din pilda "fecioarelor înţelepte şi nechibzuite", fecioarele înţelepte L-au urmat, şi apoi au intrat cu El şi uşa a fost închisă; apoi au urmat fecioarele nechibzuite şi au bătut la uşă spunînd: "Doamne, Doamne, deschide-ne", dar uşa era închisă. Aceea este uşa prin care clasa Mireasă va intra, şi cînd se va închide, nu se va mai deschide niciodată. După înţelegerea mea acea uşă şi uşa de a servi trebuie diferenţiate. Acea uşă o va închide Împăratul cînd ultimul membru al Corpului lui Cristos îşi va fi terminat sacrificiul şi va fi trecut dincolo de văl, numărul complet va fi strîns şi va intra în glorie. Cînd va fi aceasta, nu ştiu. Poate că după un an sau poate mai mulţi după ce uşa serviciului s-a închis. Va exista un timp de încercare pentru a dovedi pe aceia care deja au intrat pe uşa serviciului.

315) CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea. (Q75-1)

Întrebare (1909)—1—Este ceasul al 11-lea, ultimul ceas înaintea nopţii cînd nimeni nu va putea lucra?

Răspuns—Nu cred că am ceva de spus despre aceasta acum. Poate o să am ceva mai tîrziu; am un gînd care ar merge, după cum am mai spus cu cîtva timp în urmă.

316) CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea. (Q75-2)

Întrebare (1909)—2—Cît timp trebuie să înţelegem că este de la începutul ceasului al 11-lea şi pînă la sfîrşitul lui?

Răspuns—Şi eu aş vrea să ştiu precis.

317) CRONOLOGIE—Are Biserica Avocat de la 1874 încoace? (Q75-3)

Întrebare (1909)—3—Dacă Domnul nostru a venit în 1874, a rămas Biserica fără Avocat de atunci încoace?

Răspuns—Nu. El este Avocatul nostru fie că e prezent fie că nu. El întotdeauna are intrare la Tatăl, şi noi nu suntem separaţi; deci, ca şi Cap al Corpului El reprezintă Corpul. Corpul vostru este reprezentat de capul sau de mîna voastră? Întotdeauna de cap.

318) CRONOLOGIE—Referitor la răsturnarea lui Zedechia

şi Timpurile Neamurilor. (Q75-4)

Întrebare (1909)—4—În 2 Împ. 25:3-6; Ier. 39:2-5, 52:6-9, se afirmă că răsturnarea lui Zedechia a avut loc în a 9-a zi a lunii a 4-a. Cum anul la care se face referire peste tot în Împăraţi este Anul Sacru, începînd aproximativ cu aprilie după calendarul nostru, a 9-a zi a celei de a 4-a luni ar corespunde aproximativ cu 1 iulie. Răsturnarea lui Zedechia marchează începutul Timpurilor Neamurilor, şi dacă aceasta a avut loc în iulie, nu s-ar termina Timpurile Neamurilor în iulie? Ar fi aceasta în iulie 1914 sau iulie 1915?

Răspuns—Ei bine, nu ştiu; nu m-am gîndit în mod special la aceasta, şi pentru cele cîteva luni diferenţă ar fi mai bine să luaţi data mai timpurie şi să fiţi siguri.

319) CRONOLOGIE—Referitor la Sfîrşitul Timpurilor Neamurilor. (Q75-5)

Întrebare (1909)—5—Dacă "Timpurile Neamurilor" au început în octombrie 606 î.Cr., nu se vor sfîrşi în octombrie 1915, în loc de octombrie 1914?

Răspuns—Noi credem că nu. Dacă fratele sau sora care a scris Întrebarea va trece peste cronologie va găsi că aceste Timpuri se vor sfîrşi în octombrie 1914. Trebuie să vă amintiţi că luînd cronologia socotiţi înapoi de la naşterea Domnului pînă la 606, şi înainte de la naşterea Domnului pînă la 1914.

320) CRONOLOGIE—Date proeminente. (Q76-1)

Întrebare (1910)—1—Trebuie să considerăm necesar să atragem atenţia asupra altor date proeminente în afară de 1874, 1878, 1881 sau 1914? Trebuie inclus şi 1911?

Răspuns—Mă bucur că s-a pus această Întrebare, dragii mei fraţi şi surori. Veţi remarca în învăţăturile şi scrierile mele că am grijă să evit orice alte date în afară de acestea. Nu ştiu nimic despre alte date.

În volumul trei al Studiilor în Scripturi este o sugestie, dar este oferită doar ca sugestie, doar că o anumită măsurătoare din Piramidă (nu în Cuvîntul lui Dumnezeu) se pare că ar putea indica anul 1910 sau 1911, dar noi nu spunem că aceasta înseamnă ceva, ci doar dăm o sugestie. Nu anticipaţi, nu spuneţi că anumite lucruri se vor întîmpla, pentru că noi nu ştim, cel puţin eu nu ştiu şi nu cred că ştie cineva. Sfatul meu este să urmăm pe apostol cînd spune: "Noi vorbim de acele lucruri pe care le ştim". Nu spuneţi nimic despre lucrurile pe care nu le ştiţi. Foarte probabil, după un timp veţi vrea să nu le fi spus. O mie nouă sute paisprezece este timpul cînd se vor sfîrşi "Timpurile Neamurilor". Ce înseamnă aceasta? Nu ştiu, dar cred că este timpul cînd Dumnezeu lasă lucrurile să meargă într-un sens general al cuvîntului, şi le permite să-şi aibă cursul lor; şi putem uşor presupune, cum spune apostolul, că mersul natural al lucrurilor va lua foc, din cauza conflictelor. În lume, mă aştept la un timp de mare strîmtorare pe care Biblia îl arată ca avînd începutul aproximativ în octombrie 1914, dar cred dragi prieteni că este mai important, în loc să vorbim despre timpul de strîmtorare, să vorbim despre lucrurile bune. Bieţii oameni care ajung în timpul de strîmtorare vor avea atunci cît le va trebui din el. Eu am destul acum, şi tot aşa şi voi. Scripturile spun că prin mari strîmtorări vom intra în împărăţie, şi dacă dăm atenţie datoriilor noastre, vom avea destule, fără a ne face timp să le spunem despre timpul de strîmtorare. Nici lumea nu va profita prin faptul că le spunem. Noi nu vrem să speriem pe nimeni. Vedem efectele rele ale acestei religii-sperietoare în trecut. În timp ce le putem spune că vine o furtună, putem de asemenea să le spunem că Dumnezeu va face din aceasta o binecuvîntare, şi ne bucurăm pentru întreaga lume că acest timp de împrospătare este aproape, "Vorbiţi de timpul de odihnă care se apropie". Ei au destulă strîmtorare şi vă sfătuiesc să nu vorbim prea mult despre strîmtorare.

Mă gîndesc la un frate care avea o imaginaţie bogată şi care i-a spus soţiei sale totul despre timpul de strîmtorare, şi i-a povestit ca şi cum el ar fi fost deja acolo, spunîndu-i cît va costa făina atunci, etc., etc., aşa încît bietei lui soţii aproape că-i era frică de Adevăr. Dacă el ar fi spus: Draga mea, vine un timp de strîmtorare, iar cei care-şi fac din Domnul refugiul lor, El va avea o grijă supraveghetoare asupra lor, cred că ar fi avut un efect mai bun. Am foarte puţină credinţă în orice fel de religie care sperie, aceasta nu merge bine.

Încă un lucru fiindcă suntem aici. Nu este chiar din această Întrebare, dar este un fel de văr de-al doilea cu Întrebarea.

În ce măsură trebuie ca peregrinii şi alţi fraţi să propovăduiască pe "fratele Russell"?

Eu spun că deloc. Aveţi de propovăduit din belşug, dragi fraţi, şi apostolul spune "Noi propovăduim pe Cristos". Fratele Russell este foarte bucuros dacă Domnul l-a folosit ca pe un indicator să arate drumul corect pentru ochii voştri, ca să puteţi vedea lucruri minunate în Cuvîntul lui Dumnezeu, dar nu este de la fratele Russell, ci Domnul S-a folosit de el. Cînd vedeţi indicatorul arătînd că sunt atîtea mile pînă la Jamestown, nu indicatorul, ci persoana care l-a scris şi l-a pus acolo trebuie să fie apreciată. Aşa că sfatul meu este să nu cercetaţi Scripturile pentru a găsi ceva despre fratele Russell, ci să le cercetaţi pentru a găsi despre "Cel glorios" pe care noi toţi Îl slăvim. Vă amintiţi că deja am accentuat aceasta cu 15 ani în urmă şi am făcut această declaraţie potrivită. Vă amintiţi că Ioan Revelatorul a văzut aceasta şi aceea, şi alte lucruri, şi a spus că a căzut la picioarele îngerului care i-a arătat aceste lucruri, iar acesta i-a zis: "Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt rob împreună cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei care păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!" (Apoc. 22:9).

Acesta este gîndul corect, dar există o tendinţă şi un pericol de a venera creatura sau instrumentul, mai curînd decît pe Creatorul care foloseşte instrumentul. Noi să nu facem această greşeală. Nu vreau ca cineva să facă această greşeală printr-o neatenţie din partea mea.

321) CRONOLOGIE—Piramida; referitor la 1910. (Q77-1)

Întrebare (1910)—1—Ce eveniment trebuie să aibă loc în 1910, care este arătat în Piramidă?

Răspuns—Nu ştiu. Sunt mulţi oameni care vă pot spune mult mai multe lucruri despre 1910, 1911, 1912 şi 1913 decît mine. Tot ce ştiu este că sunt anumite date care par să fie bine fixate, după cît înţelegem noi Scripturile — 1874, 1878, 1881 şi Octombrie 1914. Nu ştiu nimic să fie ceva între aceste date. Dacă alţii ştiu, au dreptul să vorbească despre aceasta.

Dar nu spui tu ceva despre 1910 în volumul trei al Studiilor în Scripturi? Ba da, am spus că am putea face o măsurătoare deasupra acelei trepte. Noi nu ştim dacă este ceva de măsurat în acel fel sau nu, dar să presupunem că facem o măsurătoare deasupra acelei trepte: aceasta ar indica aproximativ anul 1910. Dar nu ştiu dacă Dumnezeu a vrut să fie marcat ceva pentru 1910 sau nu. Cred că trecînd de acel timp am putea vedea ceva, poate, pentru 1910. Poate că am ajuns la acea treaptă acum, după cîte ştiu. Lucrurile merg destul de repede acum, dragi prieteni.

322) CRONOLOGIE—Date înainte de 1914. (Q77-2)

Întrebare (1910)—2—Aprobă Societatea tot ce spun peregrinii privitor la anul 1911 şi 1912? Am remarcat în adunarea noastră că bătrînii care nu sunt de acord cu tot ce spun peregrinii privitor la acele date sunt consideraţi că nu sunt în armonie cu Societatea. Care este cel mai bun lucru de făcut în această privinţă?

Răspuns—Am încercat şi încă mai încerc să influenţez pe toţi fraţii peregrini de a nu predica despre nici o perioadă de timp afară de octombrie 1914, cînd începe anul 1915 pentru evrei. Cred că este foarte neînţelept să se predice altceva. Acum ştiţi modul liberal în care încercăm să facem aceste lucruri. Încercăm să găsim cît mai puţine greşeli posibile la oricine are un caracter bun şi se pare că realizează o muncă bună; încercăm să exercităm cît de puţină stăpînire asupra lor în ceea ce spun ei că este posibil; dar nu este cu nici un consimţămînt al meu, nici cu vreun sprijin din partea mea, şi nici al Societăţii al cărei cap am onorea să fiu, ca vreun frate peregrin să predice ceva privind alte date pînă în octombrie 1914. Şi sfătuiesc pe toţi prietenii dragi că nu aveţi nimic hotărît pe care să vă bizuiţi — aveţi doar unele presupuneri şi unele ipoteze, şi este înţelept să evitaţi aceste presupuneri şi ipoteze şi să staţi ferm prin ceea ce ştim. Cred că acesta este planul cel mai sigur. Noi desigur încurajăm pe toţi peregrinii şi bătrînii, şi pe toţi, să încerce să aibă acest gînd. Nu-mi este greu să spun aceasta, şi nu este timp de predică: Cineva îmi spune, frate Russell, cred că văd ceva ce poate fi interpretat să însemne că organizarea Federaţiei despre care ai vorbit vine anul viitor.

Ei bine, spun eu, frate, poate că vezi sau poate că nu. Nu ştiu, şi eu o caut şi am căutat-o de mult timp; pentru mine nu va fi nici o diferenţă dacă ei organizează Federaţia în acest an sau anul viitor; las aceasta în mîinile Domnului. Nu ştiu dacă ar avea vreo importanţă dacă ei se organizează în acest an sau anul viitor, ori în celălalt an. Domnul are toată situaţia sub supravegherea Sa, iar voi şi cu mine avem destule de făcut; nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri care sunt speculative. Avem atît de multe care sunt reale, şi aceasta, cred eu, este ceea ce am face bine să imprimăm asupra noastră şi asupra altora.

323) CRONOLOGIE—Cînd va bea Isus noul vin? (Q78-1)

Întrebare (1913)—1—A avut Domnul în minte vreun timp anume cînd a folosit cuvintele relatate în Matei 26:29: "Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui Meu"?

Răspuns—Presupun că Învăţătorul a înţeles prin "ziua aceea" ceea ce se înţelege foarte frecvent prin această expresie "ziua aceea" în contrast cu aceste şase zile, acea mare zi a şaptea, ziua Milenară, ziua de o mie de ani a Împărăţiei Sale: în acea zi vom avea noi bucurie.

324) CRONOLOGIE—Cînd este sfîrşitul secerişului? (Q78-2)

Întrebare (1913)—2—Dacă secerişul este o perioadă de 40 de ani, şi mesajul secerişului a ieşit în 1881 cu statutul "Turnului de Veghere" nu s-ar sfîrşi Secerişul în 1921?

Răspuns—Noi nu ne-am gîndit niciodată ca "Turnului de Veghere" să-i dăm un loc atît de important ca acesta. Oricum, "Turnul de Veghere" a început în 1879, şi "Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere" a început în 1880 şi doar faptul că i-am obţinut un statut nu înseamnă că Societatea n-a existat înainte de acel timp. Obţinerea unui statut nu formează o societate. Puteţi forma o societate fără un statut, dar este limitată. Societatea este tot o societate dacă doi sau trei dintre voi o fac fără un statut sau dacă cinci sute fac una cu un statut; este tot o societate, o asociaţie. În orice caz, credem că aceasta nu are de-a face cu subiectul. Gîndul nostru este că Secerişul este marcat de prezenţa Domnului, iar prezenţa Secerătorului indică timpul secerişului. Din profeţii noi credem că Domnul a fost prezent ca Secerător în 1874. Profeţiile, credem noi, sunt acele care marchează începutul Secerişului mai mult decît oricare alt lucru.

325) CRONOLOGIE—Pecetluirea sfinţilor, referitor la 1914. (Q79-1)

Întrebare (1914)—1—Crezi că toţi sfinţii vor fi pecetluiţi pînă în octombrie 1914, fie că ei sunt aici, fie că nu?

Răspuns—Presupunerea noastră era — şi noi desigur am presupus că am privit din punct de vedere al Bibliei — presupunerea noastră era că în perioada pe care o numim Timpurile Neamurilor întreaga lucrare a lui Dumnezeu de alegere a Bisericii va fi completă. Poate că ar fi bine să vă dau un scurt rezumat asupra motivului pentru care credem noi că 1914 este data cea specială, care s-a împlinit şi care trebuie să se aştepte a se împlini în acea perioadă sau timp. Vă reamintesc că odată Dumnezeu a avut în lume un popor tipic şi că pe aceşti oameni i-a organizat într-o împărăţie tipică, Împărăţia lui Israel, şi pe tronul împărăţiei tipice a pus un împărat tipic. David fiind reprezentantul acelei linii regeşti, Domnul i-a promis: " … Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel …" (1 Împăraţi 8:25) din sămînţa lui; şi astfel citim despre fiul lui David, Solomon, şi cum Solomon a stat pe tronul Împărăţiei Domnului — nu pe tronul lui David — pe tronul Împărăţiei Domnului. Acesta era tronul lui Dumnezeu, era Împărăţia lui Dumnezeu, doar într-un mod tipic. Solomon l-a urmat pe David şi fiul lui Solomon i-a urmat lui, şi astfel a fost o continuare a liniei lui David pentru un anumit timp. Apoi a venit un timp cînd Dumnezeu a oprit acea ordine de lucruri. Ultimul împărat din linia lui David care a domnit peste poporul lui Israel a fost împăratul Zedechia, şi lui şi despre el a spus Dumnezeu atunci: "Şi tu, nelegiuitule, … a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme! … Nu mai este cum a fost (Nu voi continua această ordine de lucruri). Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos! Dar lucrul acesta nu va avea loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mîna căruia o voi da" (Ezec. 21:25-27). Vedeţi deci că a fost din linia lui David. "Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel". Şi astfel în toţi aceşti ani Dumnezeu a ţinut seminţia lui Iuda pe un loc proeminent şi urmaşii lui David au stat pe tron atîta timp cît aceasta a continuat. Dar cu Zedechia Dumnezeu a întrerupt acea împărăţie pămîntească şi de atunci încoace n-a mai existat împărăţie pămîntească al lui Dumnezeu. El a fost ultimul din seminţia lui David. Poporul lui Israel, vă amintiţi, a fost dus în captivitatea babiloniană. După aceea s-au întors din această captivitate, dar n-au mai avut împăraţi din ramura lui David, şi n-au avut împăraţi de-ai lor niciodată. Macabeii s-au străduit să aibă un regat, vă amintiţi, dar n-au reuşit; dar ei nu erau din ramura promisă a lui David; şi pînă la timpul primei veniri au fost anumiţi împăraţi din ramura lui Irod, dar ramura lui Irod nu era din ramura lui David. Mai mult, împărăţia lui Irod n-a fost din ramură evreiască deloc. Ei erau din Esau şi nu erau evrei. Deci, după istorie şi după profeţie Zedechia a fost ultimul împărat din ramura lui David care a stat pe tronul Împărăţiei Domnului. Apoi ce s-a întîmplat? Dumnezeu n-a mai avut împărăţie tipică din timpul lui Zedechia pînă cînd? Pînă acum. În tot acel timp El n-a avut împărăţie pe pămînt. Dar, veţi spune, frate Russell, au existat unele care au pretins că sunt Împărăţia lui Dumnezeu. O, da, fraţii mei, şi astfel Biblia ne spune despre împărăţiile lumii acesteia, dar ele nu sunt Împărăţia lui Dumnezeu. Noi încă ne rugăm "Vie Împărăţia Ta". Şi cea care va veni va fi Împărăţia lui Mesia. Nu va exista un înlocuitor inferior între timp. Din contră, cînd Dumnezeu a luat împărăţia de la naţiunea Sa, sămînţa lui Avraam, El a dat stăpînirea peste lume, printr-un fel de concesiune, la neamuri. Şi Isus S-a referit la aceasta, vă amintiţi, vorbind despre "Timpurile Neamurilor". Şi El spune că timpul sau anii Neamurilor vor continua pînă cînd Timpurile Neamurilor se vor împlini. Cînd a folosit aceste cuvinte El S-a gîndit la faptul că Ierusalimul va fi complet dărîmat şi distrus, cum a fost distrus în anul 70, şi Isus a spus că va continua să fie distrus pînă la împlinirea Timpurilor Neamurilor.

Ei bine, cînd au început Timpurile Neamurilor? Răspunsul nostru este că au început cînd împărăţia tipică al lui Dumnezeu s-a sfîrşit, cînd coroana a fost luată de la Zedechia. Ce s-a întîmplat atunci ca să indice că Timpurile Neamurilor au început? O, s-a întîmplat ceva foarte important. Atunci erau în lume diferite naţiuni mai mari decît poporul lui Israel. Era Egiptul, babilonienii şi alte naţiuni, dar acestea erau două dintre cele aproape de Israel. Şi Babilonul a devenit foarte mare, şi creşterea Babilonului datează în special din timpul detronării lui Israel. În acel timp Dumnezeu a recunoscut Babilonia ca fiind prima împărăţie a Neamurilor care va controla lumea, şi el a devenit un Imperiu Universal. Vă amintiţi că pe timpul acela Nebucadneţar a avut acel vis deosebit care l-a impresionat atît de mult în somn, încît cînd s-a trezit el şi-a amintit că era un vis foarte important, dar n-a putut să-şi amintească ce a fost. Atunci el a chemat pe înţelepţii lui şi le-a spus: "Am avut un vis şi nu pot să vă spun acum cum a fost. Spuneţi-mi visul şi interpretarea lui". Iar ei au spus: O, rege, acesta este un lucru dificil. Spune-ne visul şi îl vom interpreta. Dar noi nu-ţi putem spune care a fost visul. Nici un rege n-a cerut vreodată înţelepţilor lui să-i spună atît visul cît şi tălmăcirea lui. Dar regele a spus: O, păi dacă nu puteţi să-mi spuneţi visul, nu ştiţi nici care-i este interpretarea potrivită. Ar fi uşor pentru voi să găsiţi o interpretare dacă v-aş spune visul. Oricine poate face asta. Dacă aţi fi în stare să-mi spuneţi visul precum şi interpretarea, ar fi bine. Dacă aţi avea vreo înţelepciune adevărată de la zei, aţi putea să spuneţi foarte uşor care este visul. Începeţi acum. Dacă nu puteţi să-mi spuneţi care este visul, voi şti că sunteţi nişte înşelători şi vă voi da la moarte pe fiecare. Şi aşa că era mare teamă, vă amintiţi, iar în final, între acei înţelepţi era şi Daniel, care fusese dus captiv în Babilon de tînăr, înainte de război, cu aproximativ 18 ani înainte ca Zedechia să-şi piardă coroana. Şi Daniel, profetul, a venit în faţă şi a zis Regelui Nebucadneţar: "O rege, veşnic să trăieşti. Să nu fie regele grăbit în acest lucru. Să se dea timp, şi Dumnezeul Cerului va răspunde la Întrebarea regelui şi îi vom spune regelui care a fost visul". Şi cum regele era tare nerăbdător să i se explice visul şi să-l ştie care a fost, a spus: "Foarte bine, vă vom da timp". La timpul stabilit Daniel s-a înfăţişat înaintea regelui şi a spus: "O rege, acesta era visul, pentru că Dumnezeul cerului mi l-a descoperit: Ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare; şi capul era de aur, pieptul şi braţele erau de argint, pîntecele şi coapsele erau de aramă, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier şi parte de lut; tu te uitai la el şi s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara, le-a luat vîntul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărmase chipul, s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pămîntul". Şi regele spuse: Acesta este exact visul meu. L-ai spus exact. Acum ştiu că ai ceva să-mi spui despre acel vis. Continuă şi spune-mi interpretarea. Aşa că Daniel a continuat cu interpretarea şi a spus: "Tu împărate eşti capul de aur. Împărăţia ta este prima din acel chip". De ce? N-au mai fost altele înainte? Pentru că, înainte de acel timp Dumnezeu a avut propria Sa împărăţie în lume şi nu putea exista alt imperiu universal atîta timp cît împărăţia lui Dumnezeu era în lume. Aşa că aici este începutul. Regatul lui Nebucadneţar era capul. A fost recunoscut din momentul cînd Dumnezeu a spus prin profet: "La o parte cu diadema (de la Zedechia), jos coroana! … Voi da jos cununa", şi între timp, în timp ce a fost dată jos, Dumnezeu a dat conducerea acestor naţiuni reprezentate prin chip. Capul a fost Babilonul, pieptul şi braţele de argint Medo-Persia, pîntecele şi coapsele de aramă erau guvernămîntul Greciei, cînd Grecia a fost imperiu universal, şi apoi au urmat fluierele picioarelor de fier, reprezentînd Imperiul Roman în zilele lui de măreţie şi putere. Apoi au urmat picioarele, reprezentînd ceea ce este numit Sfîntul Imperiu Roman, adică, o amestecătură de putere religioasă şi civilă, şi în aceste picioare lutul amestecat cu fier a reprezentat o imitaţie a pietrei. Acum, imaginaţi-vă picioarele, o anumită parte din fier şi mînjite peste tot cu lut; ar semăna foarte mult cu piatra care a lovit picioarele, nu-i aşa? Şi aceasta este ceea ce a reprezentat Domnul. Lutul a reprezentat instituţiile religioase a timpului prezent amestecate cu puterea civilă din acest timp. Pe de o parte se pretinde, de exemplu, că Marea Britanie este o putere civilă. Pe de altă parte se pretinde că ea este o putere eclesiastică, şi episcopul Bisericii Angliei stă în Parlamentul Englez în Camera Lorzilor, cu domnii civili şi astfel ei amestecă lutul, reprezentat în sisteme bisericeşti umane, pămînteşti, şi puterea laică ce pretinde a fi regatul lui Dumnezeu, combinînd-o pe aceasta cu forţa care într-adevăr este în puterea civilă. Acelaşi lucru este adevărat despre catolicism. Acelaşi lucru este adevărat despre Biserica Greco-Catolică în Rusia etc., după cum toţi pretind, ei folosesc puterea civilă şi au sistemul eclesiastic la exterior — acesta apare religios, dar puterea tuturor este în puterea civilă. Este doar o imitaţie a împărăţiei lui Dumnezeu şi nu cea reală. Ea aparţine împărăţiilor lumii acesteia. Şi astfel regatele pămîntului care astăzi se pretind regate ale lui Dumnezeu sunt guvernăminte civile la fel cum au fost dintotdeauna, numai că nu sunt la fel de cinstite; nu înseamnă că oamenii sunt în mod necesar necinstiţi, ci ei au căpătat idei greşite în minte şi sunt deplin convinşi în privinţa erorii.

Atunci, marele chip a fost o ilustraţie, a ce? A guvernelor civile care trebuie să poarte conducerea întregului pămînt. Cît timp? Întreaga perioadă a acelui chip, de la cap, Babilonul şi timpul lui Nebucadneţar, pînă la picioarele şi degetele regatului din timpul prezent. Acel chip întreg reprezintă guvernămintele neamurilor, şi Timpurile Neamurilor este perioada dintre timpul cînd acel chip a fost ridicat sau a venit la putere şi timpul cînd acea piatră va lovi chipul în picioare şi-i va distruge puterea.

Să nu credeţi nici un moment, dragi prieteni, că spun că voi şi cu mine trebuie să lovim chipul. O, nu! Dumnezeu nu ne-a dat o astfel de însărcinare. Cel care va lovi este Tatăl ceresc, iar voi şi cu mine nu avem nimic de-a face cu aceasta; dar atîta timp cît aceste guvernăminte civile au puterea, voi şi cu mine trebuie să recunoaştem că Dumnezeu le-a dat puterea acestor guvernăminte ale neamurilor, şi noi nu trebuie să căutăm să distrugem acea putere; noi nu trebuie să luptăm împotriva acestor guvernăminte; noi trebuie să recunoaştem aceste guvernăminte, pentru că aşa cum ne spune Sf. Pavel, "nu este autoritate decît de la Dumnezeu. Şi cele care există sunt rînduite de Dumnezeu" (Rom. 13:1). El le-a autorizat să fie. El n-a spus că ele ar fi regatele Sale, şi cînd oricare din aceste împărăţii pretinde a fi a lui Dumnezeu, spune ceea ce este greşit şi o înşelăciune. Ele sunt regatele neamurilor, separate de Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvîntul Neamuri în Scripturi este pentru cei dinafară, cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Acest cuvînt neam, care este tradus şi "păgîni", este acelaşi cuvînt care este tradus "neamuri", alternativ. Aşa că toate aceste împărăţii reprezintă chipul Neamurilor, acea împărăţie a neamurilor sau a păgînilor — nu Împărăţia lui Dumnezeu.

Unde a fost Împărăţia lui Dumnezeu? O, nu proeminentă, ci supusă. Evreii, după întoarcerea lor din Babilon, n-au mai fost niciodată un popor liber. Ei tot timpul au fost supuşi uneia sau alteia dintre puterile civile. Una sau alta din marile naţiuni au stăpînit lumea precum şi pe ei. Au fost sub medo-perşi, sub greci şi sub romani; iar acum ei sunt mai mult sau mai puţin supuşi "Sfîntului Imperiu Roman"; deoarece au suferit din partea Sfîntului Imperiu Roman poate tot atît de mult cît au suferit de la oricare alţii.

Aşa că în acest timp în care Dumnezeu a permis neamurilor să conducă lumea, noi înţelegem că El a făcut o altă lucrare, adică, strîngerea din lume a unui popor, o clasă împărătească, iar apostolul Petru, vă amintiţi, vorbeşte despre aceasta zicînd Bisericii: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt …" (1 Pet. 2:9). Voi şi cu mine aparţinem acesteia — nu în sensul că noi suntem deja gata. Adevărata preoţime împărătească va fi acea preoţime, sau aceia dintre noi care vor ajunge la întîia înviere şi vor fi comoştenitori cu Domnul nostru în gloria cerească, după ce ne-am întărit chemarea şi alegerea, fiind deplin botezaţi în moartea lui Cristos, şi vom fi de asemenea înviaţi cu El în acea zi de glorie. Dar în timp ce aceasta este speranţa Bisericii, noi încă nu suntem în acea Împărăţie, în sens deplin. Încă nu suntem duşi în Împărăţie propriu-zis. Noi suntem cei care vor fi clasa împărătească, dacă suntem găsiţi credincioşi Domnului. Credincios este Cel care ne-a chemat la acea onoare împărătească, şi care o va şi face, şi, cum a spus Isus: "Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia" (Luca 12:32). Dar încă nu v-a dat-o. El v-o va da la sfîrşitul acestui veac. El vă va da această Împărăţie cînd Stăpînul însuşi vine în marele loc de putere să fie Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor. Atunci noi de asemenea vom domni cu El şi vom fi asemenea Lui şi părtaşi la gloria Lui.

Atunci, cînd va veni Împărăţia lui Cristos? Ei bine, Răspunsul nostru este, nu înainte ca aceste mari regate să-şi fi atins culmea. Ce va fi aceea? Aceea va fi sfîrşitul Timpului Neamurilor. Deci, cînd Dumnezeu i-a spus lui Zedechia: "Voi da jos această coroană şi această împărăţie pînă va veni Cel care are dreptul la ele", înseamnă că va fi un timp fără Împărăţia lui Dumnezeu, din zilele lui Zedechia pînă în ziua stabilirii adevăratei Împărăţii a lui Dumnezeu, în care Cristos este marele Împărat peste tot pămîntul, şi El ne spune că atunci cînd va apare în gloria Sa noi de asemenea vom apare cu El în glorie. Dar aceasta încă nu este.

Acum, dragi prieteni, aşteptările noastre erau că acest Timp al Neamurilor s-ar sfîrşi odată cu anul acesta, 1914, şi că odată cu terminarea acestui timp, de atunci încolo imediat, Împărăţia lui Dumnezeu va începe să se manifeste. Încă nu ştiu dacă aceasta nu este adevărat. Va trebui să se vadă. Poate că cineva poate dovedi că nu e adevărat, dar încă nu cred că cineva poate dovedi că nu e adevărat. Dacă ajungem la sfîrşitul lui 1914 şi nimic nu se întîmplă după acel timp care să indice stabilirea Împărăţiei lui Cristos în lume, atunci poate că va fi necesar să reconsiderăm lucrurile; dar nu înainte. Rămîne pentru cealaltă parte să dovedească faptul că nu va fi aşa.

De ce crezi că aceasta va fi în Octombrie 1914 (dăm importanţă mare acestei întrebări, dar cred că este la fel de interesantă pentru voi cum ar fi oricare altă parte a întrebării)? De ce credem noi că 1914 trebuie să fie împlinirea Timpurilor Neamurilor? Ce motiv ai tu să crezi că aceasta va veni în 1914 mai degrabă decît în 1910 sau 1920? Acest motiv: Am încercat să găsim data cînd împărăţia a fost luată de la Israel, data cînd coroana a fost luată de la Zedechia, data la care împărăţia lui Israel a încetat, cînd împărăţia lui Iuda a încetat şi au intrat în captivitate totală iar Ierusalimul a fost distrus. Ce an a fost? Înţelegem, după cît putem să calculăm, nu pretindem infailibilitate, dar după cît putem şti, din toată istoria cunoscută, noi credem a fi anul 606 î.Cr. Nu vom intra în toate dovezile. Aceasta ne-ar lua toată după-amiaza, şi le aveţi tipărite, le-aţi citit şi ştiţi fie că le credeţi sau nu, şi nu aţi fost forţaţi să le credeţi. Eu doar v-am pus în faţă ce am găsit acolo, ce părea a fi pentru mine cel mai raţional Răspuns la acest lucru, şi voi aţi crezut mai mult sau mai puţin, după cum v-a tras inima.

Atunci, presupunînd că a fost anul 606, ce ar avea a face acesta cu 1914? Aceasta, dragi prieteni: Noi am găsit că două lucruri au fost afirmate în Biblie, unul cu privire la Israelul natural şi altul cu privire la Timpurile Neamurilor. Cu privire la Israelul natural pare să fie foarte clar arătat că ei vor avea "şapte timpuri" de experienţe foarte grele, de încercare şi pedepse de la Dumnezeu, disciplină, pedepse disciplinare. Şi aceste şapte timpuri de pedeapsă a lui Israel, după cum a prezis Dumnezeu în cartea Leviticului, nu au fost şapte ani literali, pentru că ei au avut mult mai multe pedepse decît şapte ani literali. De aceea, noi credem că au fost şapte ani simbolici, şi un an simbolic în Biblie este de 360 de ani, corespunzînd, ştiţi, cu anul lunar — 360 de zile, şi astfel 360 de ani, o zi pentru un an. Şi astfel şapte ani sau şapte timpuri sunt 7 x 360, care ar fi 2520. Şi similar, prin urmare, 2520 de ani ar părea să fie timpul cît Israel a fost supus guvernămintelor neamurilor, 2520 de ani. Păi, au fost ei supuşi primului? Da. Cui? Lui Nebucadneţar. Au fost ei supuşi Medo-Persiei? Da. Au fost ei supuşi grecilor, reprezentaţi prin aramă? Da. Şi romanilor, reprezentaţi prin fier? Da. Ei au fost supuşi de atunci? Ştiţi că au fost supuşi. Două mii cinci sute douăzeci de ani se împlinesc în această toamnă, după cît putem socoti. Ce înseamnă aceasta? Păi, înseamnă că timpul eliberării lui Israel de sub domnia neamurilor trebuie să fie la sfîrşitul acestui an. Ei bine, ce va însemna aceasta? Încă nu ştim ce va însemna această eliberare, dar credem că va fi ceva — fie prin căderea acestor împărăţii reprezentate în chip, fie în alt mod va fi arătat că favoarea lui Dumnezeu se întoarce sau s-a întors într-o formă specială la Israel. Sunt ceva semne în această privinţă? Da, cîteva semne; de exemplu avem mişcarea sionistă, care a început doar recent, şi acest sionism priveşte exact în acea direcţie, sperînd la restaurarea puterii naţionale a poporului evreu — sperînd, dorind aceasta, muncind pentru aceasta. Şi de unde au luat evreii această idee? O, noi nu suntem destul de înţelepţi să spunem. Să nu ne mirăm cîtuşi de puţin că Spiritul Domnului i-a trezit la timpul potrivit să caute şi să aştepte şi să se străduiască pentru restabilirea identităţii lor naţionale la timpul cuvenit. Noi aşa credem.

Acum, ce putem spune despre celelalte lucruri? Ce-i cu Biserica? Ce-i cu aceste neamuri? Răspunsul nostru este că, similar, sunt marcate şapte timpuri pentru neamuri; şi timpul lor a început la aceeaşi dată, în acelaşi timp, credem noi, în anul 606 î. Cr. şi cele şapte Timpuri ale Neamurilor sunt tot atît de lungi — 2520 de ani, ţinînd, credem noi, pînă la sfîrşitul lui 1914 şi începutul lui 1915. La ce trebuie să ne aşteptăm atunci? Trebuie să aşteptăm ca odată cu sfîrşitul lui 1914 concesiunea puterii, această mare concesiune pe care Dumnezeu a dat-o neamurilor, Timpurile Neamurilor, va expira. Şi ce ar înseamna aceasta? Ei bine, voi locuiaţi într-o casă şi poate că contractul de închiriere a expirat şi odată cu expirarea contractului, proprietarul vă trimite o înştiinţare să strîngeţi şi să părăsiţi casa. Aşa că presupun că neamurile vor primi o înştiinţare să iasă. Dar ce va însemna aceasta pentru neamuri în mod concret, eu nu sunt atît de înţelept să ştiu. Şi dacă nu ieşi şi nu predai casa după contractul de închiriere, dacă nu faci asta în mod paşnic şi liniştit, după toate probabilităţile poliţistul va veni şi te va scoate afară. Aşa că nu mă aştept ca neamurile să ştie ceva despre această înştiinţare de a ieşi, şi nici nu se gîndesc s-o facă. Regele Edward nici nu se gîndeşte să spună: "Aici, Doamne, aici e coroana mea, ia-o Te rog, şi începe Tu domnia". Şi ţarul Rusiei, vărul lui, nu are de gînd să facă asta şi nici alţi regi mari din lume nu ştiu nimic despre Mesia şi Împărăţia Sa. Ei nu-şi dau seama de situaţie. Noi nu îi acuzăm deloc, dar vedem că nu sunt pregătiţi să iasă. Dar credem că vor primi o notă să iasă şi sunt total nepregătiţi pentru ea. Ce credeţi că va însemna aceasta? Cred că va fi timp. Cum se va face aceasta? Păi, aceasta cere mai multă înţelepciune decît am eu. Ei bine, voi puteţi spune că în mod necesar ar însemna desigur, că Dumnezeu va folosi pe unii oameni buni ca să-i înlăture. O, nu în mod necesar dragul meu frate. Nu în mod necesar. Poliţistul care vine să te scoată afară din casă s-ar putea să nu fie deloc un om bun. El s-ar putea să fie foarte aspru şi fără înţelegere şi să-ţi scoată lucrurile afară. Şi astfel Dumnezeu foloseşte uneori mînia omului şi mînia diavolului să-L laude, şi poate folosi şi altă putere. După cîte ştiu eu, El poate folosi anarhia ca să înlăture aceste împărăţii. Nu este pentru mine să spun. Nu ştiu. Ştiu doar că voi şi cu mine suntem însărcinaţi să urmărim pacea cu toţi oamenii. Nu noi suntem aceia care să-i scoată afară. De aceea, noi putem sta liniştiţi, cu mare calm în minte, şi să spunem: Cînd va veni timpul lui Dumnezeu, oricînd va fi acesta, concesiunea neamurilor se va termina şi El le va înlătura de pe poziţiile lor, nu are importanţă cît de tari par a fi, şi Împărăţia va fi dată poporului sfinţilor Dumnezeului Celui Preaînalt, Împărăţia şi măreţia Împărăţiei de sub tot Cerul, după cum o descrie Daniel, şi poporul sfinţilor Dumnezeului Celui Preaînalt vor lua Împărăţia şi stăpînirea Împărăţiei pentru totdeauna, chiar pentru veşnicie. Acesta înseamnă un timp lung. Noi nu credem că neamurilor le va fi dată o altă concesiune. Noi credem că lor le-a fost dată această concesiune doar între timp, pentru că timpul lui Dumnezeu pentru a-Şi stabili Împărăţia încă nu venise.

Acum deci, despre Biserică. Aceasta este esenţa acestei întrebări iar restul a fost o completare. Despre Biserică: Noi am înţeles că Biserica trebuie să fie strînsă înainte de acel timp, pentru că Isus pare să dea de înţeles aceasta în unele din declaraţiile Sale. El a spus, de exemplu, vorbind despre împărăţia lumii: "Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întîmpla …" (Luca 21:36), şi deci noi credem că nu este iraţional să spunem că dacă aceste lucruri vin peste lume după cum se declară, cînd timpurile neamurilor au expirat, dacă aceste lucruri vor fi un mare timp de strîmtorare după cum spune Biblia, un timp de strîmtorare cum n-a mai fost niciodată de cînd există popoare, noi spunem, dacă vom scăpa de ele, presupunem că vom fi transferaţi, sau schimbaţi, sau ceva de felul acesta, avîndu-ne schimbarea în înviere, înainte de acel timp. Aceasta n-a fost o gîndire rea, nu-i aşa? Chiar dacă la sfîrşit se va constata că este greşită, pentru mine nu pare să fie ilogică şi nu îmi este deloc ruşine cu ea. Altor oameni le poate fi dacă le place, mie nu îmi este. Ei bine, există vreo posibilitate ca noi să nu putem fi acolo? Da, există o posibilitate. Sunt două căi de a scăpa de strîmtorare. Puteţi scăpa de strîmtorare fiind chiar în mijlocul ei. Nu este aşa? Ba da. Mulţi oameni cred că eu am fost într-o grămadă de necazuri timp de cîţiva ani. Am scăpat de toate, dragi prieteni. Dacă par tare necăjit, îmi înşel simţurile. Nu sunt necăjit nici un pic. Doresc doar ca duşmanilor mei să le poată fi tot atît de bine ca şi mie, şi în special tuturor prietenilor mei (rîsete şi aplauze). Deci, Domnul poate avea ceva de caracterul acesta pentru noi, şi după cîte ştiu eu, Biserica poate fi aici în timpul acela de strîmtorare sau într-o parte din acel timp de strîmtorare. Nu există nimic în Biblie care spune că imediat ce se termină Timpurile Neamurilor toată Biserica va fi glorificată. Biserica poate fi aici după începerea strîmtorării. Poate. Este posibil. Vom vedea. Şi vom fi mulţumiţi orice vom vedea, nu-i aşa? Aceasta este situaţia, dragi prieteni! "De cînd Domnul mă conduce, în orice soartă sunt ferice". Putem fi altfel decît mulţumiţi cu îndrumarea lui Dumnezeu? Putem fi siguri că toate îndrumările Tatălui nostru Ceresc şi ale Domnului nostru Ceresc vor fi spre bine, că vom avea toate motivele să ne bucurăm de îndrumările Sale. El face toate lucrurile bine.

Ei bine, cum poate fi aceasta? Ei bine, se poate ca noi să rămînem prin acest timp de strîmtorare.

Şi crezi, frate Russell, că toţi sfinţii vor fi pecetluiţi? Noi înţelegem, dragi prieteni, că pecetluirea este o lucrare care începe cu acţiunea Spiritului sfînt în inimile noastre chiar la început cînd începem să facem voia lui Dumnezeu. Apostolul vorbeşte despre această pecetluire cu Spiritul sfînt. Pecetluirea, ştiţi, după cum se făcea în timpurile vechi, era făcută cu o pecete — un instrument din metal sau piatră tare, de obicei o piatră, care se presa pe ceară moale şi lăsa un anume semn care se putea discerne după aceea. Şi tot aşa Dumnezeu, acceptîndu-ne ca popor al Său, inimile noastre devenind foarte sensibile, iar noi ca Noi Creaturi predîndu-ne pe deplin Lui, a început lucrarea de imprimare a caracterului şi a asemănării Lui asupra noastră şi suntem în proces de pecetluire cu Spiritul sfînt; şi această lucrare de pecetluire continuă, nu? Da, voi ştiţi ceva despre aceasta. Da, mulţumită lui Dumnezeu, ştiţi! Apoi, vă amintiţi, există o pecetluire ulterioară, menţionată în cartea Apocalipsei. Este o pecetluire pe frunţile lor; ceva menţionat în Apocalipsa care n-a fost obişnuit pentru poporul lui Dumnezeu, dar fiind posibil, şi întîmplîndu-se la sfîrşitul acestui veac; şi citim, vă amintiţi, că cei patru îngeri ţin cele patru vînturi; că marele timp de strîmtorare (nu vă dau cuvintele exacte), acel timp de strîmtorare nu va izbucni peste lume pînă ce servii lui Dumnezeu vor fi fost pecetluiţi pe frunte. Aceea, cum vedeţi, este o pecetluire diferită. Ca şi creştini, în noi s-a desfăşurat totdeauna procesul de pecetluire în inimi, de la începutul experienţei noastre, asemănarea de caracter cu Domnul nostru imprimată tot mai evident şi tot aşa în inimile părinţilor noştri şi ale bunicilor noştri, şi în ale întregii Biserici a lui Cristos s-a desfăşurat acea lucrare de pecetluire. Dar acum această pecetluire pe frunte semnifică darea sau imprimarea din punct de vedere intelectual. Se desfăşoară aceasta de un timp încoace? Da, dragul meu frate, şi tu ştii aceasta. În măsura în care voi aţi avut ceva din această pecetluire pe frunte, ştiţi că intelectul vostru este mai ascuţit, mai viu şi mai clar. Înţelegeţi caracterul lui Dumnezeu, înţelegeţi planul lui Dumnezeu, înţelegeţi Cuvîntul lui Dumnezeu cum n-aţi înţeles înainte. Şi pînă cînd va continua acest proces de pecetluire? Pînă cînd toţi care aparţin Bisericii Alese vor fi fost pecetluiţi pe frunţile lor. Nu vor fi mulţi din cei evlavioşi din poporul Domnului lăsaţi în ignoranţă? Nici unul! Nici unul! Toţi cei 144.000 care vor sta cu Mielul pe Muntele Sion, toţi vor fi pecetluiţi pe frunte; nu în mod necesar toţi cei 144.000 în trup, pentru că ei au fost aleşi de-a lungul întregului veac, ştiţi; ci toţi care aparţin acestei clase care vor trăi la sfîrşitul acestui veac vor fi pecetluiţi în acest fel; iar ceilalţi care aparţin acestei clase, avînd experienţa învierii îşi primesc pecetluirea în mod mai complet încă, dacă vreţi; dar toţi cei 144.000 primesc pecetluirea pe frunţile lor, această cunoştinţă intelectuală pentru care aceasta este o ilustraţie. Aşa credem noi că trebuie să fie. Aşa că acest lucru a fost în desfăşurare. O parte din lucrarea în care voi şi cu mine ne bucurăm că avem privilegiul de a participa este lucrarea de a ajuta, să ducem şi la alţii cunoştinţa caracterului şi planului lui Dumnezeu. Munca de peregrin şi împărţirea pliantelor şi a Fotodramei Creaţiei şi munca de colportor şi oricare altă parte a lucrării este cu scopul de a ajuta pe tovarăşii noştri creştini să aibă această pecetluire pe frunţile lor, să aibă o înţelegere clară, înţelegerea intelectuală a planului lui Dumnezeu.

Iar unii nu pot vedea aceasta deloc. De ce nu? Pentru că ei nu sunt atraşi de Dumnezeu să o primească. Şi alţii o primesc. Da, pentru că lor le este dat să primească. Aşa cum le-a spus Isus unora la sfîrşitul veacului Său: "Vouă va fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca … măcar că aud, să nu înţeleagă" (Luca 8:10). Nu este pentru ei să înţeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doreşte ca planul Său să fie cunoscut de oricine. El doreşte să-l facă cunoscut poporului Său consacrat. "Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca săi facă să cunoască legămîntul Său" (Psa. 25:14). Şi acum, la sfîrşitul veacului, este timpul, credem noi, cînd lumina şi cunoştinţa sunt special cuvenite pentru această clasă. "Lumina este semănată pentru cel drept …" (Psa. 97:11). Sf. Pavel vorbind despre acest subiect, după ce vorbeşte despre timpul de strîmtorare care vine peste lume, spune că va veni peste ei ca un hoţ şi ca o cursă şi nu vor şti, "Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei" (1 Tes. 5:4-5), şi Dumnezeu vă va arăta destul asupra acestui subiect aşa încît să nu fiţi ca lumea, luaţi prin surprindere şi neştiind la ce să vă aşteptaţi. Aşa vine peste întreaga lume. Neamurile nu ştiu ce vine. Ei văd dificultăţile şi se miră de diferite lucruri, dar nu ştiu ce vine.

Atunci, deşi nu este în Întrebare, cred că face parte din ea şi poate de tot atîta interes ca şi altele de aici, de aceea voi continua: Să presupunem că noi vom rămînea aici! Sunt deplin convins că aş vrea să stau aici dacă Domnul vrea să stau aici. Oricum n-aş putea pleca dacă El nu m-ar vrea, dar îmi face plăcere să stau dacă aceasta este voia Domnului. Dacă Domnul ar spune: "Poţi să alegi, să stai sau să pleci", cred că aş spune: "Doamne, dacă vrei să stau, voi sta". Voi nu? Bineănţeles că da.

Există o scriptură asupra căreia am atras atenţia recent în TURNUL DE VEGHERE, adică, acum două sau trei luni, care lasă puţin loc pentru Întrebarea dacă Biserica ar putea fi completată sau nu şi cumva acceptată în Domnul chiar aici în trup, chiar aici între oameni, şi totuşi destinul lor, ca să zicem aşa, să fie stabilit, şi totuşi să nu murim — sau să nu ajungem la înviere încă. Acea scriptură spune: "Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să cînte de bucurie în aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mîna lor, … ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi" (Psa. 149:5, 6, 9). Vedeţi că este loc de gîndire. De ce? Cum? Remarcaţi gloria pe care aceşti sfinţi o vor avea. Unii din poporul Domnului se odihnesc, în timp ce alţii sunt în pătuţuri scurte — cu rotile, ca să zicem aşa, şi cei care sunt de măsură deplină sunt reprezentaţi ca avînd paturi mari, etc. Şi sabia cu două tăişuri, ce este aceasta? Sabia spiritului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Acum, noi nu vom avea nevoie de sabia Spiritului, Cuvîntul lui Dumnezeu, în mîinile noastre după ce ajungem în gloria de dincolo de văl, nu-i aşa? Credem că nu. Mă îndoiesc foarte că vom folosi Cuvîntul lui Dumnezeu ca sabie a Spiritului după ce suntem schimbaţi. Cred că vom avea arme mult mai puternice, mai spirituale chiar decît Cuvîntul spiritual al lui Dumnezeu. Ce mai este? "Laudele lui Dumnezeu în gura noastră". Aceasta poate fi la fel de bine şi de această parte de văl. Deci patul şi sabia par să indice această parte de văl, şi apoi textul spune: "Să facă judecăţile scrise." Trebuie ca noi să facem judecăţile în trup? Nu ştiu. Nu am nici o idee. Eu nu încerc să judec, dragii mei fraţi, şi nu voi face aşa pînă cînd Domnul nu-mi va arăta clar că trebuie. Va trebui ca El să mă împingă şi să-mi arate foarte clar dacă va fi să fac aceasta. Nu vreau să spun că voi folosi forţa faţă de cineva pînă cînd El nu-mi va arăta aceasta clar. Dacă este aşa, dacă va veni timpul, El va şti cum să clarifice acest lucru pentru noi, şi apoi ne vom face datoria, credem, fiecare; dar vom aştepta pînă vom vedea. Doar sugerez aceste gînduri pentru că ne apropiem de sfîrşitul lui 1914, şi vreau să las acest gînd în mintea voastră: că există o posibilitate să nu fim schimbaţi în acest an, şi că este o posibilitate ca Biserica să fie completată şi noi să nu fim schimbaţi încă. Este posibil ca Timpurile Neamurilor să se termine cum ne-am aşteptat, şi ca Biserica să nu fie încă schimbată.

Voi anticipa altă Întrebare: Să presupunem că Timpurile Neamurilor se vor termina în octombrie 1914, care ar fi lucrul logic pe care să-l aşteptăm? Ei bine, nu sunt sigur la ce trebuie să ne aşteptăm. Nu putem fi siguri, nu vom şti dacă Domnului Îi va trebui 15 minute sau 15 zile sau 15 ani să înlăture împărăţiile acestei lumi. Este doar o presupunere, dar o presupunere pe care o putem da cu o mică bază scripturală este aceasta: am văzut paralelismele între Veacul Iudeu şi Veacul Evanghelic. Am văzut că cei 40 de ani ai secerişului de la sfîrşitul veacului evreiesc corespund cu cei 40 de ani de seceriş de la sfîrşitul Veacului Creştin. Am văzut că la sfîrşitul celor 40 de ani ai secerişului lui Israel, naţiunea lui Israel a fost distrusă în aproximativ şase sau şapte luni după sfîrşitul secerişului lor — puţin mai mult de şase luni. Şi astfel, urmînd aceeaşi paralelă, dacă aceasta este o paralelă (nu sunt sigur dacă este), dacă aceasta este o paralelă s-ar părea să implice că marea strîmtorare trebuie aşteptată să vină asupra lumii în primele şase luni după octombrie 1914. Ei bine, dacă veţi aştepta pînă anul viitor pe timpul acesta vom vedea cum este şi vom avea o altă convenţie, atunci poate că vom fi mai înţelepţi; dar sper că nu vom fi mai puţin loiali Domnului şi Cuvîntului Său, oricare ar fi circumstanţele sau condiţiile. Noi nu ne-am consacrat pînă la sfîrşitul Timpurilor Neamurilor, nici pînă la sfîrşitul lui1914 şi nici pînă la sfîrşitul lui 1915, ci ne-am consacrat, dacă ne-am consacrat cum se cuvine, pînă la moarte.

326) CRONOLOGIE—Octombrie 1914, referitor la Chemarea de sus. (Q89-1)

Întrebare (1914)—1—Dragă frate Russell, în cazul cînd luna octombrie a acestui an vine şi trece şi tu vei fi încă în trup, crezi că acesta ar fi un indiciu că Domnul te-a lăsat afară din clasa Chemării de sus?

Răspuns—N-aş crede. Înţelegerea noastră, dragi prieteni, privitor la octombrie 1914, este că după cea mai bună judecată a noastră — judecată din mărturia scripturală, despre cum să citim cronologia furnizată în Biblie, după cea mai bună judecată a noastră anul 1914, luna octombrie, va marca sfîrşitul Timpurilor Neamurilor.

Acum noi nu ştim că aceasta va fi aşa, pentru că există o diferenţă între credinţă şi cunoştinţă. Acum noi cunoaştem în parte în orice subiect văzut mai mult sau mai puţin distinct, unii au o judecată mai clară şi alţii mai puţin clară. Dar Dumnezeu nu are drept scop ca poporul Său în timpul prezent să umble prin vedere, ci prin credinţă. Aceasta este intenţia Sa. De aceea, El nu ne-a dat în unele direcţii dovezi clare aşa încît să putem umbla prin vedere. Ca de exemplu, El ne-a spus despre "coroana vieţii" pregătită pentru noi, dar niciodată n-aţi văzut-o decît cu ochii credinţei, şi totuşi acesta este lucrul pentru care alergaţi şi vă cheltuiţi viaţa, şi dacă n-aţi avea deplină credinţă în acea coroană a vieţii nu v-aţi jertfi viaţa prezentă şi n-aţi căuta să trăiţi în viitor.

În materie de cronologie, vă reamintim ce am spus în Studii în Scripturi. Acesta nu e un lucru care poate fi ştiut sigur. Noi am subliniat în Volumul II că cronologia arătată acolo este cea mai bună şi cea mai corectă, după Biblie, pe care suntem în stare s-o determinăm; dar am arătat de asemenea că Biblia nu pretinde că dă ziua, săptămîna şi luna cronologic: ea dă anumite perioade împreună, şi de aceea tot timpul va fi o ocazie de a exercita credinţă în legătură cu cronologia. V-am spus că după judecata noastră această cronologie a fost corectă, deşi s-a admis că este failibilă şi poate avea abatere de un an sau de cîţiva ani; dar ea pare să fie confirmată şi întărită de faptul că anumite profeţii ale Bibliei par a se întrepătrunde cu ea, şi face ca cronologia biblică să apară pentru noi că El a vrut să fie folosită, iar eu o folosesc în credinţa mea şi acţionez în acord cu această cronologie. Am crezut că aceste părţi profetice s-au încadrat în cronologie şi că ea este legată de toate lucrările lui Dumnezeu. Se pare că există tot timpul o potrivire şi nu văd cum se poate potrivi dacă Dumnezeu n-a intenţionat aceasta, şi dacă-i aşa, aceste lucruri au fost pentru sfătuirea noastră, pentru instruirea noastră. Aşa că am pus pe fiecare cititor responsabilitatea de a se gîndi la acest lucru pentru sine. Noi avem în Biblie cît am avut dintotdeauna, iar eu am arătat doar cum mi s-a părut mie lucrul acesta şi v-am cerut ca voi să vă folosiţi judecata.

Cred la fel despre cronologie cum am crezut întotdeauna. Nu văd nici un loc unde este vreo fisură. Nu ştiu ceva unde să pun degetul şi să spun că acolo este o greşeală. Nu ştiu nici un astfel de loc. Toate par la fel pentru mine ca şi acum treizeci de ani.

Atunci, frate Russell, a sosit 1914. Şi s-au întîmplat toate lucrurile care ai gîndit că se vor întîmpla pînă acum?

Nu, este adevărat. Nu toate s-au întîmplat.

Cum consideri tu aceasta?

Poate am aşteptat să se întîmple mai multe decît trebuia să aştept. Nu văd nimic care să-mi indice că cronologia este greşită, că aşteptările noastre sunt greşite. Sunt tot mai convins cu fiecare zi trăită că marele Plan Divin al Veacurilor este singurul plan care poate fi un plan divin; că nici o fiinţă umană nu putea să inventeze acest plan. Cînd comparaţi planul divin din Biblie cu toate planurile şi teoriile umane, cît de simple şi absurde sunt toate teoriile umane.

Gîndiţi-vă la ideile date nouă despre doctrina alegerii. Nu trebuie să numesc pe vreuna. Luaţi toate crezurile care au ajuns la noi, şi nu există un om inteligent în lume care s-ar gîndi să apere vreunul din aceste crezuri. Toate sunt prea absurde pentru lumina din zilele noastre, şi cînd luăm Planul Veacurilor, orice altceva pe pămînt este dat de ruşine şi vrea să se ascundă în întuneric. Fie că le place fie că nu, aşa este. Marele Plan arată cunoaşterea de către Dumnezeu a treburilor universului; Dumnezeu a pregătit un "Miel junghiat înainte de întemeierea lumii". Dumnezeu a permis păcatul, căderea. De ce a permis El păcatul, intenţia Sa privitor la cei căzuţi, ca ei să fie răscumpăraţi la timpul cuvenit, timpul restabilirii, care trebuie să vină la timpul cuvenit, şi între timp Dumnezeu va selecţiona o Biserică pentru a fi comoştenitori cu Cristos în lucrarea împărăţiei, totul este arătat în acest Mare Plan. Voi nu mă puteţi face să cred că vreo fiinţă umană putea face un astfel de plan. Uneori văd astfel de eforturi inutile ale umanităţii de a face planuri. De mai mult de şase mii de ani oamenii au făcut planuri pentru Dumnezeu, şi ele sunt toate absurde, iar partea care nu este absurdă este diavolească.

Deci, nimic din ce s-ar putea întîmpla în 1914, sau în orice alt timp, nu mi-ar schimba gîndul nici un pic cu privire la marele Plan Divin al Veacurilor.

Dar ce spui despre faptul că este aproape timpul cînd Împărăţia se va stabili?

Cred de multe ori că fiecare indiciu adăugat arată că este aproape, chiar la uşă, de aceasta nu mă pot îndoi, fie că punctul culminant vine în 1914, 1915 sau în alt an, el este aproape, chiar la uşă. Cînd văd relatarea ce ne-o dă Biblia, după cum înţeleg eu, după cum am arătat şi voi aţi citit, că suntem în perioada de seceriş începînd de la 1874, că acesta este secerişul creştinătăţii, sunt uimit cît de adevărată pare să fie fiecare trăsătură a acestei lucrări, de demonstraţia că noi suntem în seceriş şi că lucrarea progresează. S-au împlinit 40 de ani din acest seceriş, sau se vor împlini în cîteva luni. Ce am văzut? După Biblie am înţeles că în timpul acestei perioade de seceriş Marele Secerător urma să fie prezent, necunoscut lumii, ci doar oilor Sale, cunoştinţa despre prezenţa Sa trecînd treptat de la unul la altul, şi aceasta aşa a fost. Parousia, prezenţa, necunoscută lumii, prezisă de Isus cînd ne-a spus că venirea Sa va fi ca "a unui hoţ noaptea", despre care apostolii au spus că lumea va fi luată prin surprindere şi că nu va şti la ce oră va veni El, "Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ" (1 Tes. 5:4), pentru că voi sunteţi copii ai luminii şi ai zilei, de aceea Dumnezeu vă va lumina destul în acest subiect încît să vă dea informaţii ca să nu fim în întuneric împreună cu lumea privitor la prezenţa Domnului. Care sunt cîteva dintre dovezi?

Răspunsul meu este că Însuşi Isus ne-a spus care va fi lucrarea specială pe care El o va face la a doua Sa venire şi înainte ca El să-Şi manifeste prezenţa pentru lume. Înainte de a se manifesta lumii, El va fi prezent şi va face o lucrare pentru Biserică, şi că aceasta va fi: El ne-a spus despre pilda cu talanţii şi dinarii, cum El a dat anumiţi dinari şi talanţi servilor Săi şi a plecat într-o ţară îndepărtată, în Cer, să fie învestit cu putere şi autoritate împărătească. La întoarcerea Sa va chema mai întîi pe servii Săi şi se va socoti cu ei. S-a întîmplat aşa în cei 40 de ani trecuţi? Da. A fost o socoteală cu servii Domnului şi o dare de seamă despre cum au folosit ei talanţii, binecuvîntările şi ocaziile pe care le-au avut, şi în măsura în care au fost găsiţi că au primit şi au folosit bine talanţii, în aceeaşi măsură au intrat în bucuria Domnului lor. Nu vreau să spun că voi şi cu mine am intrat deja deplin în bucuriile Domnului. Nu, mai este încă. Acea parte unde vom stăpîni peste două cetăţi, cinci cetăţi etc., aceea va fi intrarea în bucurie deplină. Toţi cei care au fost găsiţi credincioşi în acest seceriş, cînd Învăţătorul i-a chemat pe nume şi ei au fost găsiţi credincioşi cu talanţii pe care i-au avut, vor fi înălţaţi şi li se va da înalta răsplată de a fi comoştenitori cu Cristos. Aceştia învaţă acum să cunoască iubirea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere. Aceasta se întîmplă de 40 de ani.

Biblia spune că la timpul cînd va fi o astfel de binecuvîntare pentru cei loiali Domnului, va exista şi o altă clasă — una nominală — cu care lucrurile nu vor fi aşa favorabile, şi eu cred că aşa a fost; şi cred că aceasta este ceea ce Biblia numeşte o vărsare din gura Domnului în legătură cu anumite persoane care nu au fost loiale Lui; şi acea lucrare de separare a continuat ca o separare a grîului de neghină, neghina să fie legată în snopi pentru ardere.

Nu voi încerca să intru în detalii, ci doar să ating puncte cunoscute fiecăruia dintre noi, şi fac aceasta doar să vă stîrnesc judecata sănătoasă, mai curînd să vă amintesc decît să vă spun ceva nou. Am spus toate acestea în publicaţii şi le-aţi citit înainte. Doar vi le reamintim. Am crezut în toate aceste lucruri mai bine de 40 de ani şi încă mai cred.

Care este pasul următor? Biblia ne spune că acest pas va fi Epifania lui Isus. Ce este aceasta? Strălucirea. Ce este de descoperit? Cel pe care deja Îl recunoaştem. Noi recunoaştem deja prezenţa Mîntuitorului nostru, Cel prezent, Marele Secerător, dar lumea nu-L cunoaşte. Întocmai cum a fost la prima venire. Isus era prezent dar evreii nu L-au cunoscut. Ioan Botezătorul a spus despre El: "… în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi" (Ioan 1:26). Noi credem că El a fost cu noi aici în timpul acestor 40 de ani, Cel Prezent, Împăratul, Dumnezeu L-a ales, şi lumea nu-L cunoaşte. El nu le este descoperit. El a venit "ca un hoţ noaptea", pregătindu-Şi clasa mireasă, strîngînd un popor special la Sine. El adună mărgăritarele, îngrijindu-Se de trăsăturile finale ale şlefuirii lor, pregătindu-i pentru a fi puşi în marea diademă din mîna lui Dumnezeu. Dumnezeu pregăteşte aceste mărgăritare, montarea acestor mărgăritare în cadrul diademei va fi instalarea Bisericii în Împărăţie. Schimbarea lor în învierea la care sperăm, va veni curînd pentru poporul Domnului şi în care noi sperăm să participăm.

Mai departe, am văzut şi ne-am aşteptat ca evreii să se întoarcă în Palestina, şi la începutul acestei perioade de seceriş nici un evreu din lume nu s-a gîndit să se întoarcă în Palestina. Ei priveau la propria lor cronologie care are o diferenţă de cîteva sute de ani faţă de a noastră. Nu este nimic de aşteptat pînă la terminarea celor 6000 de ani. Cred că după cronologia lor mai sunt încă 350 de ani. În ultimii 20 de ani evreii s-au trezit, fără să dea atenţie cronologiei lor şi sperînd în restabilirea lui Israel şi sperînd că Dumnezeu le va da din nou o existenţă naţională — lucru care după Biblie este acum cuvenit să se împlinească. Noi aşteptăm o mai mare iluminare a lor, decît am văzut. Noi am gîndit că vor pleca mai mulţi evrei decît au plecat, dar n-am fost destul de înţelepţi să ştim cîţi vor pleca. Ceea ce vedem noi este un număr suficient să împlinească cuvîntul lui Dumnezeu — adunarea unora dintre cei mai serioşi evrei din toate părţile lumii. Nu totdeauna cei mai bogaţi evrei, dar se spune că vreo 18 milionari trăiesc acum în Ierusalim. Dumnezeu ne spune cum evreii vor fi strînşi din nou acolo, cu bogăţii considerabile cam în acest timp, probabil nu în acest an sau în următorii cîţiva ani, dar toate aceste lucruri ajung la noi şi credinţa mea în îndeplinirea tuturor acestor lucruri este aceeaşi cum a fost dintotdeauna.

Mai există un lucru. Ce se va petrece după acest octombrie, 1914? Presupun că voi credeţi că Timpurile Neamurilor nu se vor sfîrşi atunci?

Eu nu ştiu nimic de acest fel.

Eu nu ştiu, presupun că aşa va fi.

Voi nu ştiţi.

Nimeni altcineva nu poate spune că nu se vor sfîrşi atunci. Să aşteptăm şi să vedem.

Totuşi, ce se înţelege prin aceasta? zice unul.

Voi admite, dragi prieteni, că poate trei pătrimi din această sală ştiu exact ce înseamnă termenul "Timpurile Neamurilor" acum ca şi după ce voi da o explicaţie mai detaliată, dar de dragul unei pătrimi voi spune că Dumnezeu în timpurile trecute a dat o împărăţie lui Israel şi aceasta a fost tipul Împărăţiei lui Mesia, care mai întîi de toate a fost recunoscută în Regele David, şi citim despre el că a stat pe tronul împărăţiei Domnului. Acum, o mulţime de alte regate pretind că sunt regatele Domnului, dar ei au această pretenţie fără autoritatea Bibliei. David a stat pe tronul împărăţiei Domnului, şi Dumnezeu a spus că din rodul copselor lui va fi cineva care să stea pe acel tron pentru totdeauna, că El nu va lăsa să nu stea cineva pe acel tron — tronul lui Dumnezeu. Şi niciodată n-a lăsat. Solomon a stat pe tronul Domnului în locul tatălui său David. Apoi au urmat fiii lui Solomon pînă la ultimul rege, al cărui nume a fost Zedechia, şi el a fost ultimul din ramura lui David care a stat pe tronul lui Iuda peste poporul lui Dumnezeu ca reprezentantul împărăţiei lui Dumnezeu. Ce s-a întîmplat atunci? În zilele lui, Dumnezeu i-a spus: "Şi tu, nelegiuitule, gata să fii ucis, prinţ al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme! Aşa vorbeşte Stăpînul Domnul: La o parte cu diadema, jos coroana! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mîna căruia o voi da" (Ezec. 21:25-27).

Aţi prins ideea? Împărăţia tipică a continuat de la David pînă la Zedechia şi apoi a fost luată de pe pămînt ca să nu mai fie înlocuită pînă cînd Mesia o va înlocui cu adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu la timpul domniei Sale. Şi aşa a fost. Nu e nici o neîmplinire a acelei profeţii. N-au avut evreii nici un rege de atunci? Nici unul pe care Dumnezeu să-l recunoască. Dar Macabeii, Irod etc? Macabeii n-au venit din ramura recunoscută de Dumnezeu, iar familia lui Irod nu numai că nu era din ramura lui David, dar nici măcar nu erau evrei. Ei erau fiii lui Esau. A fost adevărat că de la Zedechia pînă acum n-a existat nici un rege din spiţa lui David, şi următorul care va domni este Mesia. Cum aşa? Acel timp de cînd împărăţia lor a fost distrusă pînă cînd Mesia va veni credem că a fost menţionat cînd El le-a spus prin Moise cum îi va da jos şi îi va pedepsi şapte timpuri — şapte ani. Nu şapte ani literali, deoarece au fost pedepsiţi mai mult decît şapte ani literali, de multe ori mai mult. Ce înseamnă aceasta? De şapte ori pe cît trebuia să fie pedepsiţi? Nu. Atunci ce înseamnă aceasta? Noi credem că el a vrut să spună că Dumnezeu îi va pedepsi şapte ani simbolici pentru păcatele lor. Cît de mult este aceasta? După Biblie un an simbolic este 360 de ani — 360 de zile pentru un an lunar, o zi reprezentînd un an, aşa că un an simbolic este 360 de ani. Cum aşa? Şapte timpuri ar fi 7x360 de ani sau 2520 de ani. Cînd ar începe? Ar începe tocmai la timpul cînd Dumnezeu a luat coroana şi diadema de la Zedechia. Pînă unde s-ar măsura? Pînă la timpul cînd Mesia Îşi ia regatul Său. Cînd va fi aceasta? După înţelegerea noastră, dragi fraţi şi surori, Zedechia şi-a pierdut coroana în anul 606 î.Cr., şi de aici — 606 î.Cr. — calculînd 2520 de ani, după cunoştinţa şi credinţa noastră cea mai bună, vor expira în octombrie 1914. Dacă cineva poate schimba aceasta, să o facă. Nu am găsit pe nimeni care poate. Noi nu spunem că este absolut adevărat, dar n-am găsit nimic greşit în aceasta, ci vedem că timpul potrivit ca El să-Şi primească autoritatea în lume va fi octombrie 1914. Poate că este greşit, dar nu cred că este mult greşit. Nu pare probabil. Aceia au fost anii de pedeapsă a evreilor pentru păcatele lor. Nu sunt în legătură cu cealaltă pedeapsă şi cum şi-au primit pedeapsa mare, existenţa lor naţională fiind oprită cînd L-au respins pe Isus şi n-au mai existat ca naţiune de la anul 70 d. Cr.. Şi nici nu vor exista pînă-n ziua cînd cu bucurie vor spune: "Binecuvîntat este Cel ce vine în numele Domnului!" (Mat. 21:9). Ei vor fi bucuroşi să-L vadă. De unde ştiţi că vor fi bucuroşi? Aşa spune Biblia. Biblia spune că El va turna peste ei foc, simbolul strîmtorării. Voi turna peste ei spiritul rugăciunii şi al implorării, şi vor privi spre Cel pe care L-au străpuns. Vor privi cu ochii înţelegerii ca şi voi. L-aţi văzut? Da. V-aţi uitat la Isus? Da. Va face şi evreul aşa? Da, şi aproape că o face. Noi înţelegem că unul din primele lucruri ale noii ordini de lucruri va fi turnarea peste Israel a părţii lor de binecuvîntare, şi ochii lor vor fi deschişi să-L recunoască pe Cel pe care L-au respins cu mai mult de 1800 de ani în urmă.

Privind din alt punct de vedere, Isus a spus în profeţie că "Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri pînă se vor împlini timpurile neamurilor" (Luca 21:24). A fost călcat în picioare în zilele Lui? Da. Nu erau ei guvernaţi de Roma? Desigur. Deci Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri pînă se vor împlini timpurile neamurilor, nu implică aceasta că sunt anumite timpuri ale neamurilor? Ba da. Ce înseamnă acesta? A predat Dumnezeu lumea pentru un timp neamurilor? Da. De unde ştiţi? Aşa a spus Isus, şi puteţi merge la Biblie şi veţi găsi dovada. Dumnezeu a luat împărăţia de la Zedechia, şi i-a fost luată şi coroana. Atunci a recunoscut Dumnezeu guvernămintele neamurilor pentru prima oară. Dovediţi aceasta. Este destul de uşor.

Vă amintiţi de Nebucadneţar, regele Babilonului, cînd şi-a exercitat puterea detronînd pe Zedechia şi distrugînd complet Ierusalimul, luînd pe mulţi în captivitate, a fost începutul acelei perioade — darea jos a coroanei — care ne arată clar unde a trecut autoritatea din punct de vedere divin. Dumnezeu a dat o viziune şi o interpretare a ei. Vă voi aduce aminte de ea. Cu 18 ani înainte ca împărăţia lui Zedechia să-i fie luată, un tînăr dintr-o familie nobilă de evrei a fost luat prizonier împreună cu alţii, şi acel tînăr era Daniel; şi el a fost pus între înţelepţii din ţara Babilonului să aibă educaţie şi privilegii speciale, şi era în Babilon de 18 ani. Şi cînd a venit acest timp reprezentat în vis, regele a trimis vorbă că avusese un vis şi a chemat pe toţi înţelepţii să vină dimineaţa, şi cînd au venit, le-a spus că avusese un vis noaptea trecută şi era foarte interesant şi enigmatic, iar unul dintre lucrurile cele mai enigmatice era că a uitat visul şi nu şi-l putea aminti, şi el le-a spus că voia să i se spună visul cît şi tălmăcirea lui. Înţelepţii i-au spus că nici un rege nu a cerut vreodată un astfel de lucru de la înţelepţii săi pînă atunci, şi că, dacă le va spune visul ei îi vor da ceva interpretare. Regele le-a Răspuns că el înţelege foarte uşor cum un om poate să dea vreun fel de interpretare dacă i se spune visul; dar dacă ei au putere divină vor putea să-i spună visul şi interpretarea lui. "Dacă nu puteţi face asta, vă voi da să fiţi omorîţi ca impostori, pentru că spuneţi că aveţi legătură cu zeii şi nu aveţi." Ei erau înspăimîntaţi, dar cînd Daniel a auzit de aceasta (se pare că n-a fost cu ei înaintea regelui) i-a spus regelui: "De ce această grabă? Dacă vei acorda un anumit timp, există Unul care poate să răspundă regelui şi să-i dea visul cît şi interpretarea lui. Acela este Dumnezeul căruia eu, Daniel, îi servesc". "Foarte bine, va fi acordat timp". Şi la timpul stabilit, Daniel a venit înaintea regelui şi i-a spus visul, şi vi-l amintiţi voi bine.

"Tu, împărate, te uitai, şi iată, ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pîntecele şi coapsele îi erau de bronz; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut. Tu te uitai, pînă ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul s-au sfărîmat împreună şi au devenit ca pleava din arie vara; le-a luat vîntul, şi nici un loc nu s-a mai găsit pentru ele. Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pămîntul" (Dan. 2:31-35).

"Exact aşa era", zise regele. "Acesta este visul exact. Acum spune-mi interpretarea". Şi Daniel a continuat spunînd: "Dumnezeul Cerurilor a descoperit regelui acest lucru". Aceasta era de la Dumnezeu. "Tu eşti capul de aur". Un rege peste regi. Tu eşti primul reprezentat în acest chip. Acesta reprezintă toate guvernămintele neamurilor care vor stăpîni vreodată pe pămînt. Reprezintă timpul de cînd Dumnezeu a luat împărăţia tipică şi pînă cînd o va restabili. Descrierea ne arată că regatul Babilonului era capul, următorul a fost Medo-Persia, după aceea Grecia şi Imperiul Roman, reprezentat de fluierele picioarelor, iar următorul a fost sfîntul Imperiu Roman reprezentat de picioarele de lut şi fier. Apropo, fierul din picioare, în felul în care noi înţelegem, reprezintă puterile statului. Imperiul Roman încă există, nu în forma în care a fost recunoscut prima dată, dar în faptul că el a fost o combinaţie între biserică şi stat, şi unindu-se, cele două au căutat să domnească peste toată Europa şi peste toată lumea, şi în general a existat o dezintegrare între puterile reprezentate prin fier (civile) şi prin lut (eclesiastice). În unele locuri fierul este mai proeminent iar în altele lutul. Fierul, care are puterea, este de obicei cel mai proeminent. Lutul, reprezintînd eclesiasticismul în amestec, corespunde sau este o imitaţie a pietrei. Cu alte cuvinte, această putere în combinaţie cu puterea civilă pretinde că era împărăţia lui Dumnezeu, pretinde că în loc să lovească şi să distrugă chipul, piatra însăşi şi-a însuşit caracterul divin şi a domnit.

Marii regi ai Europei de azi, practic toţi, pretind că ei sunt regatele lui Dumnezeu, şi că totuşi sunt şi puteri civile. Pe de o parte ei caută să aibă puterea regilor pămînteşti, iar pe de altă parte pretind că sunt regatele lui Dumnezeu. Astfel de regate pretind că împăratul Josef domneşte cu autoritate divină, de asemenea împăratul William, ţarul Rusiei etc.

Noi trăim în zilele acestor regate reprezentate de picioare şi mai special de degete. Care este următorul lucru?

După Biblie, următorul lucru va fi sfărîmarea întregului chip în bucăţi, devenind "ca pleava din arie vara", şi vor fi complet îndepărtate. Biblia spune: Alege cui vrei să serveşti şi pe cine vrei să crezi. Cred că noi am învăţat să ne punem încrederea în Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi credem ce ne spune el, nu contează ce le spune altora.

Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că următorul lucru este că piatra va lovi chipul, şi după lovire piatra va umple tot pămîntul. Eu cred chiar ce spune Biblia. Nu trebuie să aibă importanţă pentru voi ce cred eu, ci ceea ce spune Biblia. Noi ne conducem după Cuvîntul lui Dumnezeu şi nu după al nostru. Am avut experienţe destul de rele în încercarea de a urma pe oameni. Noi nu urmăm pe oameni, ci pe Dumnezeu. Aceste lucruri sunt sigure. Aşa a spus Domnul. Nu are importanţă dacă lovirea chipului va avea loc în 1915 sau nu. Numai Dumnezeu ştie; dar după cea mai bună cunoştinţă pe care o am despre Biblie, acela va fi timpul cînd vom aştepta ca chipul să fie lovit în picioare. De ce spui 1915 şi nu 1914? Pentru că acestor guvernăminte ale neamurilor reprezentate de chip, Babilon, Medo-Persia etc., le-a fost dat să ocupe un loc pentru un anumit timp, de la timpul cînd coroana lui Zedechia a fost luată şi pînă la timpul cînd va fi stabilită împărăţia lui Mesia. Ei trebuie să aibă tot timpul acela. Este ca şi cum vi s-ar da o concesiune. Dacă aţi avea ceva în concesiune care ar expira în octombrie 1914, atunci imediat ce concesiunea ar expira ar fi timpul să vă părăsiţi drepturile. Să presupunem că n-aţi ştiut că concesiunea a expirat; a fost lungă şi aţi uitat că expiră la întîi octombrie 1914. Construiaţi, sădeaţi şi aranjaţi casa, ca şi cum vă aşteptaţi să staţi acolo pentru totdeauna. Acum, concesiunea a expirat; la ce v-aţi aştepta atunci? Aţi primi o notă să părăsiţi casa. Să presupunem că n-aţi pleca? Aţi fi scoşi afară.

Ceea ce vedem în legătură cu Timpul Neamurilor este că Dumnezeu a dat o concesiune neamurilor cînd a luat regatul de la Israelul tipic. El a spus neamurilor: Vă voi da concesiunea sau ocazia prin care puteţi să luaţi în primire afacerile lumii şi să vedeţi dacă puteţi aduce lumii lucrurile care să aducă pacea.

Vrem să spunem aici că unele dintre aceste naţiuni dintre neamuri s-au descurcat minunat de bine. Îi felicit pe mulţi dintre ei că s-au descurcat splendid, tot ce am putut aştepta, toate guvernămintele-fiară au făcut cum au putut mai bine. Cine ar putea scoate perfecţiunea dintr-un lucru imperfect? Ce credem noi azi apropiindu-ne de sfîrşitul Timpurilor Neamurilor, la sfîrşitul celor 2520 de ani, începuţi la 606 î.C. şi expirînd în octombrie 1914? Au adus ei dreptatea veşnică? Nu. Au adus ei fericire lumii? Nu. Au adus ei ceea ce va fi dorinţa tuturor popoarelor? Nu. La ce trebuie să sperăm? Ceea ce Dumnezeu a declarat că va aduce, şi Împărăţia lui Mesia va aduce omenirii "dorinţa tuturor popoarelor".

Este vreo naţiune gata să iasă? N-am auzit aşa ceva. Nu ştiu ei că Timpul Neamurilor a expirat? Cred că nu. Adevărul a mers în toată lumea? Da, dar este o nebunie pentru ei. Dacă împăratul ar auzi ceva despre Timpurile Neamurilor ar rîde. Aşa ar face şi regele Angliei, sau ţarul Rusiei. Chiar şi împăratul William ar rîde la gîndul că Dumnezeu ar putea avea de-a face cu un guvernămînt mai bun decît al lui. Cum poate Dumnezeu să facă unul mai bun? În mod natural le-ar trece prin minte acestor domni că Dumnezeu cu greu ar putea alege un rege sau un conducător mai bun decît este acum în funcţie. Toţi aceşti oameni sunt imperfecţi şi toţi lucrează mai mult sau mai puţin sub amăgire şi sub doctrinele false din trecut şi sunt atît de tulburaţi şi slabi că n-au putut face mai bine dacă n-au ştiut cum.

Concesiunea lor va expira şi Dumnezeu care le-a dat-o va lua iarăşi lucrurile sub controlul Său şi va stabili Împărăţia în mîinile lui Mesia pentru care Isus ne-a învăţat să ne rugăm: "Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt" (Mat. 6:10).

Atunci la ce te aştepţi, frate Russell, în octombrie 1914? Aştept ca octombrie să vină şi împăraţii pămîntului — neamurile — nu vor şti că concesiunea lor a expirat. Şi atunci? O bubuitură de tunet din cer senin, care va începe să arate acestor regi că un nou Domnitor ia în stăpînire lumea. Cum va veni? Nu ştiu amănuntele. Am doar ideea principală. Primul lucru va fi manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cum? Descoperirea, înştiinţarea. Ce vrei să spui? Epifania. El a venit şi va continua o mie de ani. Parousia Lui nu se va sfîrşi în aceşti 40 de ani.

Încă nimănui nu i-a fost făcut cunoscut aceste lucruri. "Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ" (1 Tes. 5:4).

După aceea va fi (apokalupsis) descoperirea. Cum va fi aceasta? "Am ideea mea", spune unul. "Cred că va veni şi va sta pe bolta cerului şi fiecare ochi va privi sus şi toţi vor cădea jos, vor plînge şi vor urla." Nimic din toate acestea. Cred că felul în care Biblia spune acest lucru este următorul, dragi prieteni: "… la descoperirea Domnului Isus … într-o flacără de foc, răzbunînd …" (2 Tes. 1:7, 8). Ce este aceasta? Un mare sistem de judecăţi va începe atunci. Flacăra de foc, manifestarea exterioară a judecăţii. De ce ai spus foc? Pentru că Biblia îl foloseşte ca o expresie simbolică, aşa cum El a spus despre încercările înfocate care vă încearcă pe voi, şi aurul este pregătit prin foc. Se spune despre lume, nu despre Biserică: "… la descoperirea Domnului Isus … într-o flacără de foc, răzbunînd …". Aceasta va fi după octombrie 1914? Da. Cît timp va dura? Nu ştiu. Ai vreo presupunere? Presupunerile sunt lucruri foarte periculoase, şi dacă aş face vreo presupunere v-aş da motivul pentru care am presupus aşa. În acest caz am văzut paralela la sfîrşitul Veacului Iudeu. Cetatea a fost distrusă în anul 70. Sfîrşitul Veacului Evanghelic şi botezul strîmtorării va veni, elementele aprinse de mare căldură se vor topi, elementele capitaliste şi toate, întreaga lume va deveni ca un cuptor, mîna fiecărui om va fi împotriva aproapelui său. Aceasta este descrierea Bibliei a acestui timp. Focul va veni peste oameni într-un mod natural. Este propriul lor foc pe care l-au construit. Aceasta este pentru că ei nu trăiesc la nivelul celor ce le-au fost date. Biblia arată că această situaţie ar fi venit de mult dacă Dumnezeu n-ar fi oprit-o. Cînd va veni timpul potrivit Dumnezeu nu va mai ţine cele patru vînturi, şi conflagraţia va fi totală, rapidă şi teribilă. Isus a spus, vorbind despre acel timp: "Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate" (Mat. 24:22).

Cum adică, din pricina celor aleşi? Ce-i cu ei? Cei aleşi vor stabili Împărăţia şi vor opri acest lucru. Ei vor interveni şi vor aduce ordine în locul confuziei.

Cît timp a durat strîmtorarea care a venit peste evrei şi i-a distrus? Aproximativ un an. După ce se sfîrşesc cei 40 de ani, la ce ne putem aştepta? Poate că un an ar fi destul pentru această strîmtorare. Numai Dumnezeu ştie. Noi doar oferim o idee. Deci eu aştept ca 1915 să fie un an foarte sever.

Unde va fi atunci Biserica? Parte din Întrebare. Dau o interpretare liberă acestei întrebări şi în acelaşi timp răspund la multe alte întrebări care vor fi puse. Cum e cu Biserica? Nu ştiu. Pot doar să presupun, şi, cum am spus mai-nainte, presupunerile sunt foarte nesigure. Presupunerea noastră ar fi, ceea ce noi totdeauna am înţeles, că atunci cînd El va apărea, cînd se va manifesta într-o flacără de foc, noi vom apărea cu El. Acesta ar implica faptul că vom fi plecaţi de aici.

Altă scriptură spune: "Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea …" (Luca 21:36). Aceasta implică faptul că noi vom fi plecaţi, credem. Se implică acest lucru. Nu suntem siguri. Noi am presupune, în mod natural, că strîngerea Bisericii va fi înainte de sfîrşitul sau pînă la sfîrşitul Timpului Neamurilor, dar nu suntem siguri. Vă atragem atenţia asupra unui Psalm şi asupra afirmaţiei făcute în el. "Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să cînte de bucurie în aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mîna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi să pedepsească popoarele, ca să lege pe împăraţii lor cu lanţuri şi pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi" (Psa. 149:5-9).

Noi am arătat într-un Turn recent, dragi prieteni, unele din aceste lucruri care par să implice că sfinţii vor intra într-un fel de glorie de această parte de văl. Nu suntem siguri. Nu dorim să profeţim. Noi doar încercăm să citim o profeţie. Gîndul nostru totdeauna a fost că nu avem nimic de-a face cu judecata lumii pînă nu trecem dincolo de văl; dar aceasta pare să implice că ceva din lucrare va fi făcut de această parte, pentru că patul pare să reprezinte uşurinţă, sabia, Biblia, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi zicem că în timp ce putem avea cîntarea de laudă lui Dumnezeu pe buzele noastre de cealaltă parte de văl, n-ar fi nevoie să fim pe patul de odihnă sau să avem sabia Spiritului. De cealaltă parte de văl vom avea ceva mai perfect. Acestea sunt pentru folosirea lor aici, în condiţiile prezente. De aceea, există ceva în acest Psalm care mie mi se pare a spune că răsplata la care se face referire ar putea fi aici. Ce poate fi? Aparent versetul următor spune că ei vor lua parte cu toţi sfinţii la împlinirea judecăţii scrise. Ce ar însemna aceasta? S-ar părea că unii din poporul lui Dumnezeu ar putea să rămînă de această parte de văl în timp ce alţii vor fi de cealaltă parte de văl, şi împreună sunt un corp complet, acceptabil Domnului, şi s-ar putea angaja împreună în ceva muncă, cei de acolo şi noi de aici. Este un gînd pe care-l putem lua în considerare. Există o posibilitate, şi eu doar îmi ţin ochii credinţei şi ai înţelegerii deschişi ca să văd. Nu spun că este aşa, dar suntem într-un loc unde nu ştim. Credinţa noastră este puternică, dar dacă toate aşteptările noastre cu privire la aceste schimbări se vor împlini la 1 octombrie sau anul următor, nu ştiu, dar oricare este voia lui Dumnezeu pentru voi, ea este şi voia voastră, cred. Oricare este voinţa lui Dumnezeu pentru mine, este şi voinţa mea; şi dacă Dumnezeu are ceva în afară de ceea ce m-am gîndit, voi fi foarte bucuros să se facă voia Lui. Voi nu? Sunt sigur că da.

Înţeleg că sunt unii prieteni dragi la Convenţie a căror credinţă este nesigură şi ar dori să renunţe. Aş vrea să-i găsesc. Cît vreţi pentru ceea ce aţi primit? Socotiţi tot ce aţi primit. Cît veţi lua pentru aceasta? Spuneţi. Aţi lua 1.000 de dolari?

(Din audienţă.) Nu.

Aţi lua 1.000.000 de dolari? Nu.

Aţi lua întreaga lume? Nu, nu.

Oricum, aveţi un mare cîştig. Orice ar veni aveţi un cîştig bun. Voi ţineţi şi apreciaţi ceea ce Isus ne-a spus despre mărgăritarul de mare preţ — un mărgăritar nepreţuit. Vindeţi tot ce aveţi ca să obţineţi acest mărgăritar. Voi v-aţi vîndut voinţa odată şi nu aveţi nimic de spus dacă planul lui Dumnezeu este octombrie 1914 sau 1940. Nu este treaba voastră. Aţi dat totul Domnului. Totul este al Lui.

De cînd Domnul mă conduce

În orice soartă sunt ferice.

327) CRUCI—Înţelesul celor trei cruci de pe Turnul de veghere. (Q198-2)

Întrebare (1910)—2—Ce semnifică cele trei cruci de pe turn, de pe coperta Turnului de Veghere?

Răspuns—Nu m-am gîndit niciodată la aceasta. Ele sunt făcute de artist pur şi simplu să reprezinte ferestrele. Eu am desenat schiţa originală în mare, iar el a urmat ideea, iar crucea reprezintă doar o fereastră în loc să fie o altă formă. Că sunt trei, nu are nimic de-a face cu aceasta — nu dovedeşte trinitatea.

328) CUMPĂRARE—Ce a cumpărat Domnul? (Q555-2)

Întrebare (1910)—2—Noi înţelegem că Domnul n-a cumpărat încă lumea. Dar a cumpărat Biserica? Dacă nu, cum să înţelegem scriptura care zice, "… voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ" (1 Cor. 6:19-20)?

Răspuns—Eu înţeleg aici că se spune voi şi nu ei. "Voi nu sunteţi ai voştri căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ". Domnul nostru Isus este reprezentat că a plătit preţul către dreptate în ceea ce priveşte Biserica, şi ea este cumpărată, şi toţi din această clasă care devin parte din Biserică sunt incluşi şi se lucrează cu ei sub această promisiune îndurătoare înaintea lumii. Dar lumea încă nu 9este cumpărată.

329) CURĂŢENIE—Viaţă curată. (Q555-3)

Întrebare (111)—3—Crezi în regenerarea fizică, sau viaţă abstinentă, castă?

Răspuns—Cred că aceasta este o Întrebare care, după cum spune apostolul, fiecare trebuie să fie pe deplin convins în propria sa minte; nu este un subiect care este pus ca o lege în Cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea, nu este o Întrebare scripturală. În general Scripturile îndeamnă la toată curăţenia, dar Scripturile mai spun despre căsătorie că este onorabilă în toate, şi patul neîntinat. Nimeni nu are autoritatea să înlăture cuvintele lui Isus şi ale apostolilor. Totuşi, apostolul dă sfatul, că pentru cei care pot să trăiască o viaţă castă, aceasta ar fi foarte de dorit, zicînd, "Astfel, cine se căsătoreşte bine face; şi cine nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor. 7:38).