178) CAIN ŞI ABEL—În ce ţară? (Q46-1) Întrebare (1909)—3—Cînd nu erau alţi
locuitori pe pămînt decît Adam şi Eva, Cain şi Abel, în ce ţară au plecat Cain
şi Abel să-şi ia soţii, după Scriptură existînd pe Pămînt doar patru oameni (cei
mai sus menţionaţi)? Răspuns—Scriptura nu spune că nu erau mai mulţi oameni decît patru pe
pămînt. Scriptura nu le menţionează pe fiicele lui Adam şi presupunerea ar fi în
armonie cu relatarea, că luîndu-şi o nevastă, Cain a luat pe una din surorile
lui. Atunci nu erau obiecţii ca un frate să se căsătorească cu o soră, pentru că
în multe privinţe s-ar adapta mai bine. Motivul pentru care nu-i aşa astăzi,
este că rasa s-a deteriorat în aşa măsură încît dacă un frate şi o soră s-ar
căsători, copiii lor ar moşteni caracteristicile familiei în aşa măsură că s-ar
îmbolnăvi psihic, şi de aceea legea interzice acest lucru, chiar între verişori
de-al doilea. Aceasta este în mare contradicţie, după cum vedeţi, cu doctrina
evoluţiei. 179) CALEA SFINŢENIEI—Va fi folosită forţa?
(Q330-3) Întrebare (1912)—1—Se va considera
umblare pe Calea Sfinţeniei dacă se va folosi forţa sau
constrîngerea? Răspuns—Încă nu există Calea Sfinţeniei; deci încă nimeni nu umblă pe ea.
Nimeni nu poate umbla pe acea cale pînă cînd nu este pregătită. Nu există o
astfel de cale pînă cînd Marele Împărat preia controlul, înlătură ordinea
prezentă de lucruri şi stabileşte Împărăţia lui Mesia — atunci va exista o Cale
a Sfinţeniei. Atunci cel drept va putea merge pe ea. Acum există doar Calea Îngustă şi Calea Lată. Calea Îngustă este
pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus, o cale abruptă şi aspră.
Gîndul nu este ca ei să fie forţaţi ci trebuie să fie o devotare voluntară, o
umblare în urmele lui Isus de bună voie, altfel n-ar fi acceptabilă
deloc. Marea Mulţime va avea anumite experienţe pentru a fi forţaţi. Dar ei
nu vor fi împinşi de la spate, ci forţaţi să se decidă. Observaţi diferenţa
dintre a forţa un om să urce într-o barcă şi a aduce anumite influenţe pentru
a-l face să dorească să urce în barcă. Voi întoarce spatele la Domnul pentru a
scăpa de strîmtorare sau voi lua calea Domnului? Chiar şi cei care aleg să ia
calea Domnului sub presiune vor fi învingători. În veacul următor, cînd Calea
Sfinţeniei pentru lume va fi deschisă, forţa va fi folosită pentru a aduce pe
toţi la o cunoştinţă a Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei.
Făptuirea răului va fi pedepsită cu lovituri care să corecteze. Dar n-ar fi
corect a presupune că lumea va fi trasă sau forţată pe Calea Sfinţeniei. Toţi
care vor urca pe ea trebuie să se
străduiască ei înşişi — aceasta va fi o cale în sus. Mîntuitorul nostru a arătat
sentimentul Tatălui privitor la toţi cei cărora El le va da viaţă veşnică: Celor
care "vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de
adoratori" (Ioan 4:23). 180) CALEA SFINŢENIEI—Folosirea toiagului de fier.
(Q331-1) Întrebare (1913-Z)—2—Va fi cineva forţat
sau constrîns să înainteze pe Calea Sfinţeniei? Răspuns—În prezent nu există Calea Sfinţeniei; prin urmare nimeni nu umblă
pe ea în timpul Veacului Evanghelic. Nu va exista o astfel de cale pînă cînd
Marele Împărat va prelua controlul, va înlătura prezenta ordine de lucruri şi va
stabili Împărăţia Cerurilor. Atunci va fi pregătită o Cale a Sfinţeniei pe care
cel drept va putea umbla. În timpul Veacului Evanghelic sunt numai două căi —
Calea Îngustă şi Calea Lată (Mat. 7:13, 14). Prima este pentru cei care doresc
să umble în urmele lui Isus şi este o cărare aspră şi abruptă. Cea din urmă este
drumul care duce la distrugere şi este o cale largă pe care rasa umană se
grăbeşte spre mormînt. Cei care umblă acceptabil
în urmele Învăţătorului trebuie s-o facă de bună voie. Devotarea lor trebuie să
fie o devotare voluntară. Nu sunt forţaţi, nu acesta este gîndul. Turma
Mică va alerga în acest fel pe Calea Îngustă; dar Marea Mulţime vor avea
experienţe care îi va forţa, nu să o
ia pe o cale specială, ci să se
hotărască ce curs vor urma. Există o diferenţă între a forţa un om să urce la bordul unui vas
şi a aduce anumite circumstanţe care îl vor face să dorească să facă
astfel. În veacul următor, cînd Calea Sfinţeniei pentru lume va fi fost
deschisă (Isa. 35:8), forţa va fi
folosită pentru a aduce toată omenirea la o cunoştinţă a Adevărului privind
pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Înfăptuirea răului va fi atunci pedepsit cu
lovituri corecţionale. Dar este departe de a fi corect a presupune că omenirea
va fi mînată sau forţată pe Calea
Sfinţeniei. Toţi care vor înainta pe
ea trebuie să se străduiască ei
înşişi; pentru că aceasta va fi o cale în sus. Mîntuitorul nostru a arătat
sentimentul Tatălui cu privire la toţi cei cărora El le va da viaţă veşnică.
Cuvintele Lui au fost: "Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii
adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr; căci şi Tatăl caută astfel de
adoratori" (Ioan 4:23). 181) CANAAN—Al cui tip a fost?
(Q47-1) Întrebare (1915)—1—Pastorul Russell
spune, "Călătoria copiilor lui Israel prin pustiu către ţara Canaanului a
fost tipică pentru călătoria creştinului prin această lume de păcat către
Canaanul ceresc". Israelul tipic şi-a dus toate luptele după ce a ajuns în ţara
Canaanului. Unde este Canaanul antitipic, cine sunt canaaniţii antitipici şi cum
sunt ei învinşi de Israelul antitipic? Răspuns—Apostolul Pavel sugerează că toată istoria lui Israel a fost tipică
pentru experienţele creştinilor (1 Cor. 10:11). Dar trebuie să fim foarte
precauţi; pentru că în unele cazuri ne bazăm într-o anumită măsură pe judecata
noastră. Dar gîndul meu ar fi că această călătorie spre Canaan simbolizează
încercarea de a intra într-o relaţie potrivită cu Dumnezeu. Israel n-a intrat în
Canaan atît de repede pe cît puteau s-o facă. Dacă ar fi avut o credinţă
potrivită ei puteau să intre foarte repede. Ei puteau imediat să meargă de la
Mt. Sinai în ţara Canaanului şi să aibă binecuvîntarea lui Dumnezeu. Ei nu au
intrat din cauza necredinţei. Deci oricare dintre noi care a umblat printr-o
stare de pustiu înainte de a veni în familia lui Dumnezeu, a umblat nu pentru că
a fost necesar, ci pentru că n-a exercitat destulă credinţă. N-a trebuit să
aşteptăm 40 de ani, sau altă perioadă de timp, ci puteam veni repede; prin
consacrare puteam să intrăm imediat. Dar majoritatea au întîrziat. Ca şi evreii, ei n-au intrat repede. În
loc de a intra prompt în binecuvîntările pe care le-ar fi putut avea prin
exercitare de mai multă credinţă, mulţi au călătorit mulţi ani. Iosua L-a
reprezentat acolo pe Isus. Cu cît evreii Îl vor recunoaşte mai reprede pe Iosua
şi conducerea Sa, cu atît mai repede vor trece Iordanul şi vor intra în ţara
Canaanului. Deci cu cît recunoaştem mai repede că Legea nu poate să facă nimic
pentru noi, cu atît mai repede noi, sub Iosua (Isus), intrăm în Canaan. Cînd
Israeliţii au intrat în Ţara Promisă, atunci au început războaiele cu cananiţii,
fereziţii, amoriţii, hetiţii, girgasiţii, heviţii şi iebusiţii. Aceştia
reprezintă slăbiciunile naturii noastre umane împotriva cărora trebuie să ne
luptăm şi să învingem, ca să putem lua în stăpînire întreaga Ţară a Făgăduinţei,
privilegiile ce le avem în calitate de copii ai lui
Dumnezeu. 182) CARACTER—Dezvoltarea lui înainte de conceperea de spirit.
(Q48-2) Întrebare (1909)—1—Există o zidire reală
a caracterului înainte de conceperea de spirit? Răspuns—Cred că unii oameni din lume îşi construiesc caracterul şi am văzut
mulţi asemenea oameni, dar nici o astfel de zidire nu are vreun scop sau nu le
dă vreo consideraţie din punctul de vedere al chemării lui Dumnezeu. Totuşi, în
măsura în care vor zidi acum în acea măsură vor beneficia de el în timpul
restabilirii, şi dacă ei sunt cu atît mai sus pe scară şi ieşiţi din degradare
şi murdărie, cu atît mai puţin timp le va trebui. De aceea, le-aş spune că
fiecare pas în jos ar însemna în acea măsură dezastru, iar cînd va veni timpul
lui Dumnezeu fiecare efort va avea răsplata lui. Dar construirea caracterului
pentru Cristos este, bineînţeles, aplicabil doar la Biserică, pentru că Biblia a
fost scrisă pentru Biserică, pentru aceia care sunt în şcoala lui Cristos, aceia
care caută să fie ai Lui. 183) CARACTER—Şlefuirea exterioară în contrast cu harul interior.
(Q48-3) Întrebare (1910-Z)—2—În ce constă
diferenţa dintre şlefuirea şi politeţea din afară a unor oameni naturali şi acea
şlefuire şi politeţe care în mod potrivit aparţin Noii Creaturi, dezvoltată în
roadele şi darurile Spiritului sfînt? Răspuns—Calităţile umilinţei, blîndeţii, răbdării etc., sunt calităţi care
au aparţinut primului om cînd a fost creat după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. De aceea, ele sunt calităţi umane care pot fi cultivate într-o anumită
măsură de orice fiinţă umană, şi toţi trebuie să se străduiască pentru ele. Dar
de fapt, ca rezultat al căderii, egoismul şi josnicia generală au depravat
poftele şi căile întregii omeniri în aşa de mare măsură că, după cum spun
Scripturile, nu este nici unul drept, perfect, nu, nici unul; "din tălpile
picioarelor pînă la cap" (Isa. 1:6) toţi sunt imperfecţi. De aceea nici un om
natural nu va avea aceste glorioase trăsături de caracter pe larg şi pe deplin
dezvoltate, deşi desigur există o diferenţă între dezvoltarea unora şi
dezvoltarea altora. Noi vedem, cu toate acestea, că lăsînd la o parte aceste daruri
naturale, unii oameni lumeşti pretind unele din diferitele daruri ale
Spiritului. În metodele lor de afaceri ei încearcă să fie gentili, şi este
potrivit aşa. Aceasta este considerată ca o parte a conduitei potrivite din
colegiile şi în special din şcolile pentru domnişoare, de a instrui pe tineri în
legătură cu politeţea, în legătură cu ceea ce să spună şi ce să nu spună; cum să
spună lucrurile şi cum să nu le spună; şi toate acestea aduc acestor persoane o
blîndeţe exterioară în comportamentul lor general. Totuşi, în astfel de cazuri
blîndeţea este cultivată în ideea că aceasta constituie "buna creştere"; că
aceasta este ceea ce orice doamnă sau domn trebuie să facă sau să spună; şi
astfel acestea pot fi doar o spoială, în realitate neafectînd sentimentele
inimii. Persoana poate fi pe dinafară foarte calmă, blîndă şi plăcută şi totuşi
în inimă să fie foarte acră, invidioasă şi josnică.
Cei care observă doar pe dinafară ar putea să nu fie în stare să
stabilească dacă acel bărbat sau acea femeie a fost mişcat de un spirit potrivit
sau nu. Ei ar putea să nu ştie dacă aceste schimbări au fost "roadele
spiritului" sau roade ale bunei educaţii, dar oricine, cunoscînd bine viaţa
privată a unei astfel de persoane, ar fi sigur în stabilirea faptelor, pentru
că, după cum este şi vechea expresie, "Adevărul iese la suprafaţă ca
untdelemnul"; şi aceste persoane, în timp ce pe dinafară ar putea arăta
blîndeţe, ocazional, cel puţin în privat, ar demonstra că ei nu erau în armonie
cu comportarea exterioară ci aceasta a fost doar o spoială şi, în acea măsură,
ipocrizie. Poate că o măsură de ipocrizie în acest sens ar fi recomandabilă
pentru unii oameni; ar putea fi mai bine ca ei să pună puţină spoială dacă nu
pot avea caracterul veritabil; mai bine să apară blînzi decît aspri; cel puţin
ar ajuta lumea în această direcţie să fie cît se poate de blînzi în procedurile
lor generale. Comerciantul care după ce scoate cantităţi mari de mărfuri şi spune
unei cliente că nu-i o problemă să-i arate mărfurile, că îi face plăcere să aibă
ocazia să facă aceasta şi că nu există obligaţii în acest fapt, şi manifestă
însăşi esenţa politeţei, dar care, după ce doamna a plecat, dă cu piciorul în
pămînt şi se plînge, dă de ştire astfel tuturor din preajmă că politeţea sa este
doar o necesitate în afaceri. El face aceasta în interes propriu, dacă este
proprietarul magazinului, sau de dragul situaţiei lui, dacă este un angajat.
La creştini aceste daruri sunt dezvoltate dinăuntru. Oricum ar fi
fost în mod natural, blînd sau aspru, Noua Creatură cultivă şi aprobă aceste
daruri în inimă, şi ele ajung din
inimă pînă la suprafaţă. Mintea nouă
este cea care reglează Creatura Nouă, şi Creatura Nouă în loc de a avea blîndeţe
numai pe dinafară, aceasta îi curge limpede prin fiecare fibră chiar din
inimă. Această Nouă Creatură care se dezvoltă astfel poate că nu este tot
timpul atît de blîndă la exterior cum sunt unele creaturi vechi care au o
spoială de dragul banilor sau pentru alte motive. Ei pot avea dispoziţii
naturale mai rele; ei în mod natural pot avea mai puţină răbdare, mai puţină
simpatie, sau pot fi mişcaţi de o astfel de onestitate încît să-i facă să evite
a spune ceva diferit de ceea ce simt, ceva diferit de ceea ce ar fi sentimentele
lor; şi sentimentele lor, neajungînd încă la punctul cel bun, uneori îi împing
să spună lucruri nepotrivite. Aceştia, desigur, trebuie să înveţe să guverneze
omul dinafară chiar înainte ca toate sentimentele lor să ajungă în deplină
simpatie cu Spiritul Domnului. Ei trebuie să recunoască regulile bunelor maniere
şi să ajungă rapid la curent cu aceste reguli, şi cît mai repede posibil să
aducă fiecare sentiment în total acord cu Spiritul Domnului ca să poată deveni
tot mai amabili, iubitori şi de ajutor altora, şi astfel "să vestiţi virtuţile
Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată" (1 Pet. 2:9).
184) CARACTER—Cînd coroana este a noastră.
(Q50-1) Întrebare (1910)—1—La ce punct din
dezvoltare a caracterului putem spune că este a noastră coroana şi că suntem
învingători? Răspuns—Cred, dragi prieteni, că punctul potrivit cînd putem spune aceasta
ar fi cînd ajungem gradul de iubire perfectă. De exemplu, aţi venit la Domnul şi
v-aţi consacrat, aţi intrat în Şcoala lui Cristos şi aţi început să învăţaţi de
la El. Cam atunci aţi descoperit cît de mult vă lipseşte pînă la măsura
potrivită. Va fi Domnul în stare să facă ceva din mine? Acum, Domnul are de gînd
să te măsoare după mintea ta şi aşteaptă să ajungi la iubire perfectă, care este
standardul unui caracter perfect, pentru că nimeni nu va fi vrednic de un loc în
împărăţie sau de viaţă veşnică decît cei care ajung la acest nivel, acum sau în
Veacul Milenar. Dumnezeu nu are nimic pentru nimeni în afară de cei care ajung
la acest standard în mintea şi în inima lor. El poate avea slăbiciuni etc., şi
voi puteţi vorbi lucruri de care să vă pară rău, şi trebuie să vă scuzaţi pentru
ele, dar inima voastră este la acest nivel — iubire perfectă — şi acela este
motivul că vreţi să vă cereţi scuze, pentru că aţi ajuns la gradul de iubire
perfectă. Voi Îl iubiţi pe Dumnezeu şi pe toată omenirea, şi vreţi să faceţi
bine tuturor după cum aveţi ocazie. După ce o persoană ajunge acolo încît să-şi
poată iubi duşmanii el este la gradul de iubire perfectă. El nu va fi perfect în
trup pentru că acest lucru nu este posibil în acest veac. Mulţi trebuie încă
să-şi pună frîu limbii etc., trebuie ţinută în frîu vechea natură. Aceasta am
ilustrat-o des printr-un cîine rău care ar reprezenta natura noastră veche şi
pentru care noua creatură este responsabilă. Trebuie să-l ţinem legat.
Intenţiile noastre sunt bune, lucru care este arătat prin faptul că după ce
starea nervoasă de moment trece inima se întoarce la principiile dreptăţii şi
cere iertare de la Tatăl. El va cere iertare pentru orice a făcut. Aţi putea
spune: va fi mai greu să îndrept aceasta, decît să n-o fi făcut. Desigur. Dar
aceasta este ceea ce trebuie să faceţi dacă vreţi să dovediţi Domnului că inima
voastră este pentru dreptate, şi ori de cîte ori aflaţi că aţi făcut o greşeală,
trebuie să o corectaţi. Dacă ajungeţi la acel punct, aţi ajuns, după înţelegerea
mea, la gradul de iubire perfectă, faţă de Dumnezeu, faţă de oameni etc. Doriţi
bine tuturor şi nimănui rău. Din acel moment, după cum înţeleg eu, Domnul te
socoteşte ca pe unul căruia îi este pusă deoparte o coroană. Acesta este un
lucru, dar a avea grijă ca nimeni să nu-ţi i-a coroana este alt lucru. După ce
îţi este acordată mai rămîne faptul că dacă te mişti de la acest punct, dat la o
parte de dificultăţi, şi nu rezişti la acest test, nu eşti vrednic să fii un
învingător. Deci vedeţi că este un nivel de caracter fără de care nimeni nu va
fi acceptat în împărăţie, spirituală sau pămîntească. Acum noi trebuie să ne
demonstrăm dragostea şi devotamentul, pentru aceasta trăim noi astăzi şi mîine
şi în toată experienţa voastră de creştini de cînd intraţi în şcoala lui
Cristos, pentru că trebuie să învăţaţi de la El cît mai repede posibil şi să
ajungeţi la nivelul iubirii perfecte faţă de toţi. 185) CARACTER—Perfecţiunea de această parte de văl.
(Q51-1) Întrebare (1913-Z)—1—Cît de aproape în
asemănarea cu caracterul Domnului nostru Isus Cristos trebuie cineva să ajungă
de această parte de văl pentru a avea o bună speranţă de a fi unul dintre cei
aleşi de partea cealaltă de văl? Răspuns—Iehova Dumnezeu nu va accepta nimic ce este imperfect. Chiar şi natura noastră umană
prezentată Lui în sacrificiu de Marele Preot a trebuit mai întîi să fie
acoperită de meritul Preotului Însuşi pentru a fi astfel desăvîrşită înainte să
fie acceptată divin. Gîndindu-ne la noi, trebuie să ne amintim că avem Noua
Creatură într-un vas
pămîntesc. Noua Creatură este cea care trebuie să aibă asemănarea cu
Cristos. În trup noi suntem asediaţi de lume, de carne şi de diavol. Toate
aceste lucruri conspiră pentru a împiedica Noua Creatură să lucreze perfect în
vechiul corp. Voinţa nu trebuie să fie cu nimic mai puţin decît perfectă. După cum a spus Isus: "Ferice
de cei cu inima curată" (Mat. 5:8).
Curăţenia inimii trebuie să fie absolută. Curaţi cu inima sunt cei ale căror intenţii sunt curate, ale căror motive sunt curate, care doresc cel mai bine — tînjesc după cel mai
bine. Aceştia pot avea puternică consolare, pot avea deplină încredere în
Dumnezeu privind lucrurile glorioase pe care El le-a promis; pentru că ei nu pot
să facă mai mult decît cel mai bine posibil în corpul natural — şi astfel îşi arată
devotamentul lor. 186) CARACTER—A aduce roadă în contrast cu a urma pe Isus.
(Q51-2) Întrebare (1913)—1—Umblarea în urmele lui
Isus este dezvoltarea roadelor spiritului? Răspuns—Nu, nu trebuie să amestecăm ilustraţiile. Umblarea în urmele lui
Isus este o ilustraţie, iar dezvoltarea roadelor spiritului este alta. Ele pot
reprezenta acelaşi lucru, dar nu trebuie să confundăm aceste lucruri. Apostolul
enumeră roadele spiritului: bunătate, umilinţă, răbdare, bunătate frăţească,
iubire. Este aceasta umblare în urmele lui Isus? Nu, nu chiar. Dar căutînd să
facem ce a făcut Isus, aceasta ne va duce la dezvoltarea acelor roade sau
daruri. Supunerea la aranjamentele Domnului dezvoltă aceste roade în caracterele
noastre. 187) CARACTER-Nici o metodă brevetată de dezvoltare a caracterului.
(Q52-1) Întrebare (1915)—2—Care este cea mai bună
şi mai sigură, cea mai rapidă şi mai scripturală metodă pentru dezvoltarea unei
vieţi în asemănare cu Cristos — o viaţă în asemănare cu
Dumnezeu? Răspuns—Nu există o cale brevetată, dragi fraţi (rîsete). Ea înseamnă
perseverenţă; ea înseamnă loialitate; ea înseamnă credincioşie. Nu există drum
regal; nu există cale prin care puteţi face "o schimbare instantanee" şi deveni
asemenea lui Cristos fără a depune efort. În cazul Domnului nostru Isus, în aranjamentul Tatălui, după Planul
Tatălui, s-a cerut ceva timp pentru a dezvolta răbdare şi pentru a fi încercat
în privinţa tuturor celor necesare, în care şi Biserica Sa trebuia să fie
încercată (Evrei 4:15). Deci nu există scurtătură! Domnul va încerca pe poporul
Său, va judeca şi dovedi pe poporul Său. Nu va avea pe nimeni în acea companie
aleasă decît oameni verificaţi. Dacă ei nu vor rezista în încercare şi nu se vor
dovedi credincioşi Dumnezeu nu le va permite să intre în
Împărăţie. Deci, singura cale pe care pot să o sugerez este calea clară din
Biblie. În mod natural, primul lucru ar fi predarea noastră totală Domnului. Al
doilea, noi trebuie să căutăm a umbla pe căile Lui. Şi trebuie să lăsăm lumina
noastră să strălucească oricare ar fi costul. Trebuie să studiem Cuvîntul;
trebuie să fim stăruitori în rugăciune; trebuie să veghem asupra noastră înşine
şi la providenţele Domnului, păstrîndu-ne în dragostea lui Dumnezeu. Domnul va
se va îngriji de destulă împotrivire de-a lungul întregii cărări pentru ca să ne
dezvolte potrivit şi să ne verifice, şi dacă suntem credincioşi aceasta va
însemna suferinţă, mai multă sau mai puţină. Acestea vor fi suferinţele lui
Cristos, şi dacă noi le îndurăm bucuroşi chiar pînă la moarte atunci ştim că vom
fi socotiţi vrednici de premiu — Împărăţie, glorie şi onoare. Trebuie să ne
amintim că Domnul nu ne-a chemat numai la onoare, ci şi la dreptate, la
sfinţenie. De aceea căutaţi să trăiţi drept, sobru, în sacrificiu de
sine. Dumnezeu ne-a făcut să înţelegem ce Îi este plăcut şi acceptabil şi
ce Îi este neplăcut în caracterele noastre. El ne spune că Îi place ca noi să
avem o mare măsură din Spiritul Său sfînt. Noi trebuie să manifestăm umilinţa,
blîndeţea lui Cristos. Apostolul ne spune că trebuie să avem din belşug răbdare,
stăpînire de sine, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, iubire. Dacă aceste
roade sunt în noi şi dacă ele ajung la starea sau gradul de îndestulare, noi nu
vom fi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului; şi aşa
ne va fi dată o intrare îmbelşugată în Împărăţia veşnică a Domnului şi
Mîntuitorului nostru. Dar cel care nu apreciază necesitatea acestui lucru este
orb, după cum spune apostolul; el nu poate vedea departe şi a uitat că a fost
curăţat de păcatele vechi (2 Petru 1:7-9). Dacă o Creatură Nouă concepută de spirit nu reuşeşte să vadă
privilegiul de a cultiva spiritul Învăţătorului — spiritul sfinţeniei — este
pentru că el nu face progres. El este ca şi un nou-născut care nu a învăţat
să-şi concentreze privirea. Ştiţi că unui pui de pisică nu i se deschid ochii
pînă în ziua a noua şi apoi treptat începe să-şi folosească ochii cum se cuvine.
Tot aşa este şi cu noi ca Noi Creaturi la începutul experienţei noastre; noi nu
ştim la început cum să ne concentrăm vederea spirituală. Dar, desigur, pe măsură
ce creştem tot mai mult spre maturitate trebuie să ajungem să ne concentrăm
privirea cum se cuvine asupra tuturor afacerilor vieţii. Trebuie să vedem "care
este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită" (Rom. 12:2). Şi dacă
la început avem o dorinţă să facem acea voie şi să mergem către perfecţiune,
atunci o vom înţelege mai bine şi vom fi tot mai mult în stare s-o
îndeplinim. 188) CĂDERE—După ce au fost luminaţi odată.
(Q268-2) Întrebare (1910)—1—Dacă unii care au fost
luminaţi odată, au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Spiritului sfînt,
cad, nereuşita lor de a primi coroana va conduce la moartea a doua? Sau există
vreo şansă să li se găsească un loc în Marea Mulţime? Răspuns—Nu cred că este cineva competent să răspundă la această Întrebare.
Aceasta ne depăşeşte. Se cuvine să ne temem să judecăm pe cineva care încă dă
dovadă de iubire pentru Dumnezeu sau pentru dreptate. Nu vrem să spunem să nu ne
temem pentru unii, după cum spune apostolul că trebuie să ne temem şi că trebuie
să ne străduim să-i scoatem din foc — să-i scoatem din locurile de ispită şi
încercări şi să ne străduim să-i cîştigăm din cursa adversarului. Acea frică
este destul de potrivită, dar să decidem că unul ca acesta a fost respins de
Domnul şi că a fost condamnat la moartea a doua, nu este pentru noi să judecăm
şi am face bine să căutăm să evităm a judeca pe alţii. 189) CĂLĂTORIE-Energia folosită pentru mişcare în veacul Milenar.
(Q714-2) Întrebare (1909)—1—Care va fi energia
folosită pentru a călători în timpul şi după veacul
Milenar? Răspuns—Vă voi spune mai precis peste cîţiva ani. Nu m-ar surprinde dacă ar
fi electricitatea sau ceva de genul acesta. 190) CĂSĂTORIE—Referitor la a cheltui banii soţului.
(Q459-1) Întrebare (1909)—2—Este o soţie
privilegiată să folosească banii ei proprii împotriva dorinţelor soţului
ei? Răspuns—Dacă soţul ar fi perfect şi în relaţie deplină cu Domnul şi soţia la
fel, atunci n-ar fi nici o greutate şi n-ar mai exista o astfel de Întrebare
aici. Dar nu este aşa, şi gîndul meu ar fi acesta: după legi, şi după obiceiul
general, un soţ căsătorindu-se cu o soţie se angajează să o trateze ca partener
al său, şi el face aceasta fără a ţine seamă de averea pe care ea o are, dacă nu
s-a făcut o declaraţie specifică sau un contract în acest sens. Dar dacă nu
există un astfel de contract, s-ar înţelege că bărbatul a luat-o pe femeie să-i
fie camaradă şi a devenit responsabil pentru îngrijirea ei, fără a ţine seama de
averea pe care ea ar putea-o avea. Aceasta ar însemna de asemenea că vor exista
condiţii raţionale între soţ şi soţie, şi dacă soţul ar fi bolnav, soţia nu
numai că şi-ar folosi averea, dacă ar avea-o, pentru a se îngriji de familie, ci
de asemenea, dacă ea nu are familie şi soţul ca protector natural nu este în
stare fizică bună, va fi privilegiul ei să-şi jertfească viaţa pentru a-l servi
în orice fel de muncă necesară. Dar să presupunem că n-ar exista această problemă şi soţul poate din
belşug să se îngrijească pentru amîndoi şi nu are nevoie de ceea ce are ea în
propietate. Gîndul meu este că ea trebuie să ia în considerare faptul că este un
administrator al acelor bani care au ajuns la ea individual şi personal şi că
are o responsabilitate faţă de Domnul, iar soţul trebuie să coopereze cu
ea. 191) CĂSĂTORIE—Dacă este potrivită la credincioşi.
(Q459-2) Întrebare (1909)—3—Care este vederea ta
cu privire la cît de potrivit este pentru cei care cred în Studiile în Scripturi
să se căsătorească? Răspuns—Noi nu luăm nici o poziţie, dragi prieteni. Acest lucru nu poate fi
hotărît de nimeni decît de persoanele înseşi. Nu am nici un drept să spun că
trebuie să te căsătoreşti, nici că nu trebuie să te căsătoreşti; aceasta este
treaba ta, nu a mea, nici a altuia. Studiile în Scripturi au spus numai ce a
spus apostolul Pavel acum o mie opt sute de ani: "Astfel, cine se căsătoreşte
bine face; şi cine nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor. 7:38). Chiar dacă
aş vorbi toată noaptea nu cred că aş putea adăuga ceva la ce a spus apostolul,
nici n-aş avea dreptul sau înclinaţia să schimb ce-a spus. Voi şi cu mine nu
avem dreptul să ne amestecăm în treburile lor. Dacă sunt copiii noştri, atunci
avem dreptul să-i sfătuim. Dacă sunt minori, atunci avem dreptul să le spunem că
îi vom îndruma pînă cînd sunt majori, dar cînd sunt majori, părinţii nu trebuie
să se amestece mai mult decît să dea sfat. Oricine încearcă să dea ordine în
acest lucru îşi atrage numai necazuri. Să lăsăm chestiunea unde o lasă Dumnezeu,
şi anume, pentru ei înşişi. 192) CĂSĂTORIE—Căsătoria îl face pe bărbat un tiran?
(Q460-1) Întrebare (1909)—1—De ce este aît de
răspîndită ideea, şi aplicată atît de ilogic de fraţi precum şi de lume că
deoarece un bărbat este capul casei el este în mod necesar un mic tiran, în
special în chestiunea relaţiei de căsătorie? Răspuns—Presupun că motivul pentru care este frecventă este că este
frecventă; aceasta este tot ce pot spune. Totuşi, cred că toţi aceia care sunt
în Cristos au mintea lui Cristos şi caută să evite orice asemenea tiraniei.
Bineînţeles, se poate numi tiranie ceva ce nu e tiranie. Trebuie să învăţăm că
puterea pe care Domnul vrea ca noi s-o exercităm este puterea iubirii. Vă dăm în
Volumul 6 al Studiilor în Scripturi cel mai bun sfat pe care-l avem. Noi
dezaprobăm orice asemenea tiraniei. În general există o cale mult mai bună şi
aceasta nu este tirania. 193) CĂSĂTORIE—Onorabilă în toate.
(Q460-2) Întrebare (1910-Z)—2—La această dată
tîrzie, ce crezi tu despre căsătoria acelora care pretind că sunt pe deplin
consacraţi? Cred că un articol în Turnul de Veghere care să trateze caracterul
potrivit al căsătoriei ar face mult bine. Se pare că mulţi nu înţeleg
privilegiul lor de a jertfi puţinul lor. M-am bucurat desigur de Turnul de Veghere, în special în ultima
vreme. Prezentările cu privire la Marea Mulţime şi ce se înţelege printr-o
deplină consacrare m-au determinat să fac o examinare de sine grijulie şi să mă
rog mai serios, cerînd de la Domnul să-mi arate dacă am făcut o deplină
consacrare a puţinului meu sau nu, şi dacă sunt credincios în ceea ce am în
administrare. Al tău în Domnul. Răspuns—Noi suntem cu totul de acord cu sentimentele tale, dragă frate, că
timpul este scurt, că toţi cei consacraţi au nevoie de fiecare talent şi de
fiecare moment pentru serviciul Împăratului, pentru a-şi demonstra iubirea şi
loialitatea lor. Suntem de acord că multe căsătorii s-au dovedit dezavantajoase
spiritual. Noi nu ştim dacă toate au fost aşa. Totuşi, noi nu avem nici o opţiune în aceasta. Cuvîntul Domnului
declară clar, căsătoria este onorabilă în toate. De aceea nu este de competenţa
nimănui să interzică căsătoria direct sau indirect. Ce suntem noi privilegiaţi
să facem este cel mult să atragem atenţia asupra cuvintelor Sf. Pavel, un
instructor inspirat divin pentru Biserică, ale cărui sfaturi ne-au adus
binecuvîntare tuturor de multe ori. El spune: "Astfel, cine se căsătoreşte bine
face; şi cine nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor.
7:38). De aceea, din partea noastră, lăsăm această chestiune în mîinile
iubiţilor prieteni, mulţumiţi să arătăm sfatul apostolului, neuitînd că pot fi
situaţii în care această regulă generală să nu se poată aplica. Fiecare din
poporul Domnului trebuie să decidă acest fapt în armonie cu propria lui, sau a
ei, judecată şi convingere. "Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai
bine judecaţi să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire" —
Rom. 14:13. 194) CĂSĂTORIE—La înviere. (Q461-1) Întrebare (1911-Z)—1—Găseşti din Planul
lui Dumnezeu că dragostea reciprocă prezentă dintre bărbat şi femeie va fi
aprobată de Domnul încît să continue veşnic atît pe pămînt cît şi în
cer? Răspuns—Răspunsul nostru este, nu! Căsătoria este un aranjament pe care
Dumnezeu l-a instituit pentru un scop special şi numai cu familia umană. Scopul
separării mamei Eva de tatăl Adam (ea a fost făcută dintr-o coastă a lui) a
fost, ne spun Scripturile, ca să se poată produce o rasă. Căsătoria înseamnă
doar unirea acestor doi, recunoscîndu-se unul pe celălalt ca unul; şi aşa spune apostolul: "Dar
vreau să ştiţi că Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul
femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Cristos" (1 Cor. 11:3). Nu există aranjament în Planul lui Dumnezeu în care pe planul
spiritual să fie din aceia de sex
masculin şi feminin. După operele
de artă, nu există îngeri de sex
masculin; dar după Scripturi, nu există îngeri de sex feminin. Posibil că motivul pentru care
atît de mulţi artişti au presupus că îngerii sunt de sex feminin este faptul că
există mai multe femei în Biserică decît bărbaţi. Dar întreaga idee este
eronată; pentru că îngerii sunt un ordin de fiinţe în întregime separat de
omenire. Omul niciodată n-a fost înger şi niciodată nu s-a intenţionat să fie
înger. Omul este din pămînt, pămîntesc. El a căzut de la poziţia de rege al
pămîntului şi a devenit o fiinţă degradată; iar intenţia şi promisunea divină
este că atunci cînd Mesia va domni, umanitatea va fi ridicată din păcat şi
degradare şi adusă înapoi laââ perfecţiune umană — Fapt.
3:19-21. Singurii care vor deveni fiinţe spirituale, cum sunt îngerii, este
clasa Bisericii — cei concepuţi de Spirit, cei care la înviere vor avea o
schimbare de natură. După cum declară apostolul: "toţi vom fi schimbaţi", pentru
că "nu pot carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor.
15:51, 50). De aceea, Întîia Înviere în care numai Mireasa are parte cu Domnul
ei este diferită de învierea lumii. Despre aceia care vor avea parte de Întîia
Înviere citim că "vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor
împărăţi cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Carnea şi sîngele nu pot fi parte din
acea Împărăţie. De aceea toţi trebuie să fie schimbaţi. Noi nu aşteptăm ca Isus
să fie schimbat de la natură spirituală la natură umană, ci Biserica trebuie
schimbată de la natură umană la cea spirituală, deoarece "vom fi ca El pentru că
Îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2) şi ne vom împărtăşi de gloria Sa şi vom
fi Mireasa Lui. Cînd Biserica va fi astfel schimbată, toate particularităţile
de bărbat şi femeie vor fi complet şterse, pentru că
între îngeri nu există nici bărbaţi nici femei; şi Scripturile ne spun că nu vor
fi nici în Biserica glorificată. Perfecţiunea fiinţei spirituale va fi una. Toţi
vor fi la fel, fără sex. Cît priveşte omenirea: Noi credem că Scripturile indică clar că, după
prevederea divină, atunci cînd omenirea va atinge perfecţiunea toţi vor fi fără
sex. Adică, la sfîrşitul Veacului Milenar, fiind toţi perfecţionaţi treptat, în
dezvoltarea lor fiecare sex va prelua mai mult din calităţile celuilalt; în
timpul acelui veac femeii i se va adăuga trepat la graţiile ei feminine
calităţile care aparţin bărbatului; şi bărbatului, la fel, i se va adăuga
treptat la calităţile masculine sentimentele mai fine şi calităţile minţii şi
corpului care aparţin femeii. Astfel omul va primi din nou ceea ce a fost luat
din el iniţial, reprezentat prin coastă. Aşa că atunci toţi vor fi perfecţi; şi
nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că toţi vor fi "ca şi
îngerii" în această privinţă — Luca 20:34-36. 195) CĂSĂTORIE—În Mileniu. (Q462-1) Întrebare (1911)—1—Vor fi căsătorii în
timpul Mileniului? Răspuns—În timpul Mileniului, în timpul acelei mii de ani, îngerii nu se vor
însura nici nu se vor mărita. Ei niciodată n-au fost căsătoriţi şi nu vor fi
nici atunci, iar Biserica nu se va însura sau mărita, pentru că vor fi ca şi
îngerii în această privinţă, fiind fără particularităţi de sex. Cît despre
omenire, Scripturile nu indică în mod clar aceasta. Ele ne spun că oricine va
ajunge în acel veac, sau la învierea din morţi, nu se va însura nici nu se va
mărita. A ajunge la înviere pare să însemne a progresa pînă cînd ajung la
deplina înviere. Cu alte cuvinte, învierea nu are loc în momentul cînd persoana
este trezită din mormînt, ci învierea lui a început doar, şi cu fiecare pas pe
care îl va face progresînd către deplină perfecţiune va avea tot mai mult din
înviere, pînă cînd va fi pe deplin perfect, şi atunci învierea sa va fi
completă; el va fi ridicat total din păcat, imperfecţiune şi moarte. Cînd vor
ajunge la acea dezvoltare deplină, fiind complet înviaţi, nici nu se vor însura
nici nu se vor mărita. În privinţa celor ce se vor întîmpla în timpul
Mileniului, vă pot da doar o presupunere, pentru că nu există nici o scriptură
despre acest subiect. Presupunerea mea ar fi că acest fapt va înceta treptat.
Aceasta este numai o presupunere şi fac o distincţie între presupunerea mea şi
ceea ce spun Scripturile. 196) CĂSĂTORIE-Interzicerea căsătoriei şi abţinerea de la mîncăruri.
(Q463-1) Întrebare (1911)—2—"Ei opresc căsătoria
şi învaţă să te fereşti de unele mîncăruri, pe care Dumnezeu le-a creat să fie
luate cu mulţumiri de către cei care cred şi cunosc adevărul" (1 Tim. 4:3). Te
rog comentează acest text. Răspuns—Cred că este foarte frumos. Fiecare Cuvînt a lui Dumnezeu este bun.
Nici o obiecţie. Eu niciodată nu interzic căsătoria, şi dacă cineva a gîndit că
am făcut-o, greşeşte. Aş spune numai împreună cu apostolul că acela care se
căsătoreşte bine face, iar acela care nu se căsătoreşte mai bine face. Dar cît
despre oprirea de la mîncăruri — judecaţi pentru voi înşivă cît este bine pentru
voi şi felul care vă face mai bine. 197) CĂUTARE—Găsim ceea ce căutăm.
(Q643-1) Întrebare (1912-Z)-3-Te rog explică
textul, "Căutaţi şi veţi găsi" — Matei 7:7. Răspuns—Textul de mai sus ilustrează un principiu asupra căruia am atras
adesea atenţia. Noi găsim ceea ce căutăm! Cei care se apropie de Biblie cu
dorinţa sinceră să afle în ea Mesajul lui Dumnezeu, vor fi îndrumaţi de Domnul.
După cum este scris, "Ferice de cei care flămînzesc şi însetează după dreptate
(Adevăr), căci ei vor fi săturaţi!" — Mat. 5:6. Pe de altă parte, cei care se apropie de Biblie pentru a căuta nod în
papură, cu necredinţă, antagonism, tot aşa de sigur vor găsi ceea ce caută —
fisuri, contradicţii etc. Remarcaţi cum Thomas Paine şi Robert Ingersoll au
ilustrat acest principiu, şi comparaţi experienţele şi descoperirile lor cu
binecuvîntarea celor care se ospătează din Biblie ca fiind masa Domnului
încărcată cu lucruri bune — "Hrană la timpul potrivit" pentru "casa credinţei" —
Luca 12:42. Acelaşi principiu este adevărat şi despre Studiile în Scripturi. După
cum cei care doresc pot găsi fisuri în Biblie şi pot întoarce şi deforma
declaraţiile ei spre ceva lipsit de logică, tot aşa aceeaşi clasă în mod sigur
va avea succes în a găsi nod în papură în "Planul Divin al
Veacurilor". 198) CÎINI—Cîini în apropierea ta.
(Q227-1) Întrebare (1905)—1—Te rog explică cele
trei fraze din Filip. 3:2: "Păziţi-vă de cîinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi!
Păziţi-vă de falsa circumcizie". Răspuns—Cine sunt cîinii? Ei bine, să se uite fiecare în jurul lui şi să
vadă dacă poate găsi pe vreunul care are caracteristicile cîinilor, muşcînd şi
lătrînd la tine. Aceasta nu înseamnă cîini literali, ci figurativi. Dacă găseşti
vreunul, nu-l supăra. Lucrătorii răi înseamnă, orice făcător de rele; noi nu participăm
nici nu avem legătură cu întunericul. Să nu aveţi tovărăşie cu aceia care
jignesc pe alţii, pentru că va veni timpul cînd îţi va face şi ţie rău. Căutaţi
compania şi tovărăşia acelora care iubesc dreptatea. Puneţi un premiu pe ceea ce
este bun, drept şi nobil. Falsa circumcizie în zilele apostolilor semnifica pe acei care se
opuneau circumciziei. Circumcizia era un semn anume. A noastră este în inimă,
tăierea de la afecţiunile care ne-ar fi vătămătoare. Noi nu suntem evrei după
trup, ci avem o circumcizie a inimii. 199) CÎRCIUMAR—Referitor la afaceri după convertire.
(Q617-3) Întrebare (1909)—2—Un cîrciumar care vine
la Adevăr într-un stat unde vînzarea alcoolului este o afacere legală, ai
considera licenţa, arenda şi stocul, proprietate care să fie vîndută, sau ar
trebui să abandoneze pur şi simplu afacerea? Răspuns—Cred că trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă, dar cred că
conştiinţa mea nu mi-ar permite să vînd băuturi care îmbată. Cît despre
autorizaţie, nu cred că ar putea-o vinde cu profit. Cred că eu aş distruge-o.
Cît despre magazin, n-aş risca să-i dau foc, dar cred că aş încerca să scap de
clădire şi să arunc sau să distrug băutura. N-aş participa în afaceri cu băuturi
sau altceva care ar vătăma pe aproapele, dar persoana trebuie să-şi folosească
propria lui conştiinţă şi judecată. 200) CEASUL AL 11-lea—Ce ilustrează?
(Q258-1) Întrebare (1911)—3—Te rog explică pilda
cu ceasul al 11-lea menţionată în Matei 20. Răspuns—Această pildă este dată pentru a ilustra ceva ce se va întîmpla spre
sfîrşitul acestui veac. Pilda ne spune că s-au făcut diferite chemări la
diferite timpuri pentru lucrători în vie. Unii ar putea spune că această chemare
a lucrătorilor în vie a început chiar în zilele lui Isus şi ale apostolilor şi
că aceste diferite chemări aparţin diferitelor perioade ale Veacului Evanghelic,
şi noi n-am avea argumente împotrivă; acest gînd pare destul de sănătos. Alţii
ar pretinde că această trimitere a lucrătorilor în vie n-a fost la începutul
veacului, pentru că Domnul şi apostolii au plantat via şi au îngrijit-o la
început, şi această chemare a lucrătorilor în vie a fost în timpul secerişului,
la sfîrşitul veacului, cînd roada s-a copt şi ei trebuiau să intre să strîngă şi
să-şi primească plata pentru strîngerea ciorchinilor. Această interpretare are
de asemenea calităţi rezonabile. În orice caz, ceasul al 11-lea reprezintă
timpul de la sfîrşitul acestui veac Evanghelic, şi ni se arată că la acel timp
unii vor sta aşteptînd ocazia să intre în lucrarea secerişului — lucrarea de
recoltare, lucrarea din vie, şi că unii care vor fi într-o stare potrivită de
minte şi de inimă vor fi acceptaţi să facă lucrarea secerişului, chiar dacă
lucrarea secerişului va fi aproape terminată. Ca de exemplu, azi, cineva ar
putea spune: "Frate Russell, presupun că lucrarea secerişului este aproape gata,
şi dacă aş vrea să merg pe cîmp la seceriş n-ar mai merita osteneala, nu-i aşa?"
Ei bine, eu aş spune că dacă aş fi în locul tău, dragul meu frate, chiar dacă ar
fi cum s-ar zice în ceasul al 11-lea, aş merge deîndată la Domnul şi aş spune —
dacă ar fi posibil să-mi aranjez treburile în aşa mod — "Doamne, iată timpul pe
care ţi-l pot da în mod cuvenit Ţie şi în serviciul lucrării de seceriş. Te rog
fierbinte să fiu trimis în seceriş, ca să fiu unul dintre aceia care vor primi o
binecuvîntare specială în virtutea asocierii cu secerătorii şi cu acel
serviciu". Există unele lucruri în această pildă care nu sunt aşa de uşor de
interpretat; noi am putea face unele presupuneri dar toate pot fi greşite; noi
n-am vrea să presupunem ceva ce poate fi greşit. Cît despre ce va fi dinarul şi
care serv va primi dinarul, şi ce va însemna că unii vor murmura şi vor spune că
nu sunt mulţumiţi cu dinarul şi că trebuia să fi primit mai mult, nu ştiu. Nu
sunt sigur. Poate că vom vedea mai clar în curînd; dar noi credem aceasta: nici
o murmurare nu va fi dincolo de văl; de aceea darea dinarului şi murmurarea,
orice-ar putea însemna ea, va fi ceva în Biserică încă înainte de a trece
dincolo de văl. Nu cred că vreunul dintre aceia care murmură vor primi vreun
dinar în sensul vieţii veşnice şi al nemuririi. Domnul nu va avea murmurători în
clasa miresei Sale; dacă înţeleg bine, toţi vor fi atît de mulţumitori încît vor
aprecia faptul că au primit mai mult decît merită şi vor fi foarte bucuroşi să
primească ce le va da Domnul. 201) CEI CARE AU CĂZUT IARĂŞI ÎN PĂCAT—Cu ce salut?
(Q30-1) Întrebare (1909)—1—Cum trebuie să salutăm
pe cei care au părăsit adunarea noastră şi ne numesc mai rău decît Babilonul? Îi
vom saluta din inimă cînd vin la adunările noastre? Răspuns—Nu cred, de ce să o faceţi? Voi fi în special inimos către cei care
sunt în special ca şi dragul meu Răscumpărător, marcaţi cu asemănarea de
caracter a Răscumpărătorului meu. Nu aş fi atît de inimos cu cei care au părăsit
adunarea tocmai pentru ca ei să vadă că există o diferenţă, altfel ar putea
crede că sunt mai buni decît cei din adunare; pentru că au devenit neascultători
într-un fel. Ei trebuie să fie salutaţi după cuvintele apostolului, "fiţi cu
luare aminte asupra acelora care fac diviziuni şi tulburare"(Rom. 16:17).
Feriţi-vă de cei care înclină spre dezbinare şi nu-i faceţi prieteni intimi,
nu-i alegeţi ca bătrîni etc., pentru că tocmai aceea este greşit. Nu încurajaţi
pe nimeni care are o atitudine certăreaţă. Puneţi-l deoparte şi lăsaţi-l să se
certe cu el însuşi. Să fim precauţi ca să nu cultivăm nimic din spiritul lor în
inimile noastre. Să fim amabili, dar hotărîţi. Dacă un atare s-ar apropia de
mine, aş da mîna cu el şi nu aş spune: Nu, eu nu dau mîna cu tine. Dar nu mi-i
voi face prieteni intimi. Vrem să ne amintim ce au spus despre apostoli în
biserica timpurie: "Dar văzînd ei … au recunoscut că fuseseră cu Isus" (Fapt.
4:13). Noi vrem să ne facem prieten intim pe Domnul nostru Isus. Noi vrem să fim
cu Isus, şi cei care au cea mai mare asemănare cu caracterul Său vor fi cei mai
asemenea Lui. Ei sunt cei care au spiritul lui Cristos. El a cheltuit mai mult
din timpul Său şi a ales pe aceia care să fie aproape de El dintre cei care au
avut cel mai mult din spiritul Său: Petru, Iacov şi Ioan. Aceştia trei au fost
cu El pe muntele schimbării la faţă şi ei au fost cel mai aproape de El în
grădina Ghetsimani. Sfătuiţi-vă cu aceia
care au spiritul Domnului. 202) CER ŞI IAD—A spus pastorul Russell că nu există?
(Q326-1) Întrebare (1909)—1—Dacă nu există nici
cer nici iad, te rog spune-ne cum ai aflat aceasta?
aici Răspuns—Am spus deja că există cer, şi spaţiu destul pentru toţi îngerii şi
sfinţii. Domnul nostru a spus: "În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe … Eu mă
duc să vă pregătesc un loc" (Ioan 14:2). Dar El n-a spus nimic despre pregătirea
unui loc pentru omenire în general. Timpul de pregătire pentru ei este în Veacul
Milenar. 203) CER ŞI IAD—Există astfel de locuri?
(Q326-2) Întrebare (1909)—2—De ce sunt cerul şi
iadul menţionate în Biblie dacă nu există astfel de
locuri? Răspuns—Noi credem că există astfel de locuri. Noi credem că există un cer,
după cum spun Scripturile: Cerul este scaunul Meu de domnie, pămîntul aşternutul
picioarelor Mele, zice Domnul. Presupunerea că toţi cei născuţi în lume merg în cele din urmă în cer
este una din erorile în care şi noi am căzut. Dumnezeu, în măreţia puterii şi
înţelepciunii Sale, a binevoit să creeze pe îngeri şi apoi, ulterior, în
desfăşurarea planului Său, El a binevoit să facă acest pămînt şi apoi să creeze
omenirea. El a făcut fiinţele umane puţin mai prejos decît îngerii. Omul n-a
fost niciodată înger, niciodată n-a căzut de la poziţia de înger, şi niciodată
nu s-a intenţionat să fie înger. L-a făcut cu puţin mai prejos decît îngerii,
dar exact la fel în privinţa caracteristicilor minţii şi voinţei divine, iar în
unele privinţe Dumnezeu l-a făcut pe om mai presus decît îngerii, în sensul că
i-a dat stăpînire asupra pămîntului, dar îngerilor El niciodată nu le-a dat vreo
stăpînire; El a pus toate aceste lucruri sub picioarele oamenilor. Cerul s-a
intenţionat a fi pentru îngeri şi pentru Sine Însuşi. În timpul prezent Dumnezeu
dezvoltă Noua Creatură care vor fi fiinţe cereşti şi vor merge în cer, şi după
cum declară Scriptura, vor avea o natură nu numai ca îngerii, dar în unele
privinţe superioară lor, prin aceea că vor avea natura
divină. Noi nu ştim cîte ranguri de fiinţe spirituale sunt, dar citim despre
Heruvimi şi Serafimi. El ne spune că i-a supus pe toţi lui Cristos. Cînd Cristos
S-a înălţat la cer, Dumnezeu a spus, toţi îngerii să-l slăvească. Dar aceasta nu
se interferează cu planul lui Dumnezeu privitor la pămînt, pe care El l-a
plănuit să fie locuit. Ar fi absurd să gîndim că după ce Dumnezeu a cheltuit
şase mii de ani în pregătirea lumii şi apoi o mie de ani pentru a-i face
potriviţi pentru viaţa veşnică, El să-i distrugă. Cît despre iad, noi desigur credem mai mult despre el decît alţii,
pentru că noi înţelegem că toţi merg acolo în timp ce alţii trimit
numai o parte din oameni acolo; dar acesta este un iad diferit, este iadul
Biblic, starea de moarte, şeol, şi întreaga lume merge în şeol. Luaţi-vă Biblia
şi comparaţi cum este folosit acest cuvînt de-a lungul Vechiului Testament. Buni
şi răi, toţi merg acolo; toţi sunt strînşi la părinţii lor şi dorm cu ei, fie că
sunt buni sau răi. Ar fi foarte ciudat să spui că au adormit cu părinţii lor
dacă părinţii lor ar fi în iad, pentru că ei sunt treji în iadul
teologic. Noi nu negăm că există un iad şi un cer, dar negăm halucinaţiile
nocturne care au ajuns la noi din veacurile întunecate. 204) CHEMAREA DE SUS—A rîvni coroanele altora.
(Q330-1) Întrebare (1905)—1—Dacă cei chemaţi au
fost aleşi toţi înainte de 1900, nu rîvnim noi coroanele altora? Vreau să spun,
cei care au început să alerge de atunci încoace? Răspuns—Cred că fratele nu vrea să spună exact ce zice Întrebarea, pentru că
dacă numărul cerut ar fi fost ales, s-ar fi sfîrşit lucrul. Cred că vrea să
spună că dacă un număr suficient a fost chemat ca să se completeze alegerea
înainte de 1900, n-am rîvni noi la coroana altuia? Răspundem: Nu, deloc. Aceasta
este după harul lui Dumnezeu, şi nu aşa cum vrem noi. Aceasta nu este pentru că
voi sau eu facem asta sau aia, ci pentru că Dumnezeu are ceva de dat. Dumnezeu
Şi-a făcut propria lucrare de răspîndire a adevărului, etc., şi El a favorizat
pe cei care au Răspuns chemării. Dacă ei se socotesc nevrednici de coroană sau
acţionează împotriva favoarei lui Dumnezeu, nu sunt din acei cărora Dumnezeu
intenţionează să le dea coroana. El intenţionează să le dea ocazia, ca şi cum
n-ar şti care va fi rezultatul. Să presupunem că un număr suficient în timpul
prezent au harul lui Dumnezeu şi că nu mai lipseşte nimeni, şi să presupunem că
eu aş fi unul care încă n-am făcut consacrarea, şi mi-ar plăcea foarte mult dacă
Domnul ar avea unele binecuvîntări de dat, ca să pot fi unul din cei favorizaţi
de El, dar nu ştiu, şi întregul număr ar putea fi complet şi ar fi inutil să
încerc, pentru că aş putea lua coroana de la altcineva? S-ar cuveni să spun, am
aflat despre bogăţiile harului Tău, Doamne, şi oricum mă predau Ţie, fie că
numărul este complet sau nu, şi Tu poţi să-mi dai ce doreşti. Orice va da
Domnul, va fi un lucru foarte mare. Toţi regii dau daruri după măsura poziţiei
lor de regi. N-ar fi în armonie cu caracterul lui Dumnezeu să dea un lucru fără
valoare. Domnul va da o binecuvîntare miilor care sunt ai Lui. Dă-i inima Lui şi
vei obţine mult mai mult decît ai fi putut cere sau ai fi putut gîndi. Deci, a
te consacra Domnului, n-ar fi o rîvnire la coroana altuia. Dacă El îţi dă o
coroană, ia-o, pentru că aceasta n-ar fi o rîvnire la coroana
altuia. 205) CHEMAREA DE SUS—Vor şti familiile noastre despre noi?
(Q330-2) Întrebare (1909)—2—Vor şti cei din
familiile noastre care rămîn aici că noi ne-am întărit chemarea şi alegerea, şi
cum vor şti aceasta? Răspuns—Cred că da. Va fi exact aşa cum Tatăl nostru ceresc ne-a făcut
cunoscut nouă din bogăţia harului Său, în Cristos Isus. O scriptură în Psalmi
spune: "Iar despre Sion este zis: “Acesta şi acela în el s-au născut" (Psa.
87:5). Ce înseamnă aceasta? Cred că se referă la Sionul ceresc şi la cei care se
vor naşte în întîia înviere, iar prietenii şi rudele noastre vor şti despre
învierea şi naşterea noastră în Sion şi că am trecut dincolo de văl, exact aşa
cum ştim noi despre Domnul nostru Isus că a trecut dincolo de
văl. 206) CHIN—Încercînd să scape de chin.
(Q712-3) Întrebare (1913)—3—De ce faci atîta caz
în legătură cu chinul, Pastore Russell? N-am renunţat la el, noi predicatorii,
cu mult timp în urmă? Răspuns—Nu discut mult despre chin; încerc să-l elimin. Este adevărat, dragi
prieteni, că unii predicatori încă mai ţin la doctrina chinului, iar alţii nu.
Numărul celor care propovăduiesc chinul veşnic după stilul vechi este mic. Dacă
l-ar predica, congregaţiile lor ar fi şi mai mici. Oamenii nu mai pot crede
astfel de lucruri. Ei sunt tot mai inteligenţi cu fiecare zi, şi predicatorii
ştiu aceasta; pe lîngă aceasta nu mulţi predicatori cred în chinul veşnic. Se
poate că nu spun nimic despre el la amvon, iar mulţi îl învaţă în felul următor:
ei propovăduiesc despre "moartea a doua", aducînd-o cu o voce solemnă şi lăsînd
ascultătorii să-şi imagineze flăcări, diavoli etc., din moartea a doua. Dar
ştiţi că moartea a doua nu înseamnă chin veşnic. Cei eliberaţi de prima moarte
pot fi în pericol de moartea a doua. Unii contestă acest lucru şi alţii nu. Nu
este pentru noi să judecăm. Pentru noi este să prezentăm adevărul. Multor
predicatori le-ar plăcea să fie liberi de îngrădirile lor denominaţionale, dar
le lipseşte curajul să se confrunte cu acest lucru. Unii spun, credem noi, plata
păcatului este moartea. Biserica Anglicană a decis că membrii ei pot să creadă
în focul iadului sau în moarte. 207) CINA DE AMINTIRE—De ce ne împărtăşim.
(Q486-1) Întrebare (1911)—1—De ce vă împărtăşiţi
de cina Domnului? Răspuns—Pentru că este o amintire a morţii Domnului nostru. Şi cînd
apostolul spune, "faceţi lucrul aceasta … pînă va veni El" (1 Cor. 11:25-26),
noi înţelegem că poporul Domnului trebuie în mod cuvenit să amintească moartea
Domnului ca însăşi baza întregii lor credinţe şi ascultări pînă cînd vor fi
schimbaţi şi vor participa cu El la lucrurile mai bune dincolo de văl, avînd
parte cu El în întîia înviere. Noi facem aceasta pentru alt scop. După
înţelegerea noastră, cina Domnului nu simbolizează numai trupul şi sîngele
dragului nostru Răscumpărător, ci simbolizează şi participarea noastră; pentru
că apostolul spune, "Paharul binecuvîntării, pe care-l binecuvîntăm, nu este el
o părtăşie a sîngelui lui Cristos? Pîinea pe care o frîngem, nu este ea o
părtăşie a trupului lui Cristos?" 1 Cor. 10:16. Cu alte cuvinte, apostolul
sugerează că aceia care se împărtăşesc arată că sunt părtaşi cu Isus în
suferinţele şi moartea Sa. Noi aparţinem aceluiaşi corp. Deci este o parte din
obligaţia noastră prezentă să suferim cu El acum, ca să putem şi domni cu
El. 208) CINA DE AMINTIRE—Folosirea vinului.
(Q486-2) Întrebare (1911)—2—Unde poate fi găsit
cuvîntul "vin" în Noul Testament, în legătură cu Cina
Domnului? Răspuns—Nu ştiu dacă este folosit cuvîntul vin. Este folosit cuvîntul rodul
viţei, şi dacă cineva preferă să creadă că rodul viţei este mustul, nu am nici
un fel de obiecţie; cred că este deajuns pentru exact acelaşi scop şi poate mai
bun decît vinul. 209) CIRCUMCIZIE—Referitor la Biserică.
(Q127-2) Întrebare (1909)—2—Semnul legămîntului
avraamic a fost circumcizia naturală. Dacă noi suntem sub acel legămînt de ce
noi nu avem acelaşi semn? Răspuns—Apostolul ne spune că noi avem acelaşi semn, dar este circumcizia
inimii şi nu a cărnii. La Israelul spiritual este circumcizie spirituală.
Apostolul ne spune că acestea sunt lucrurile de care trebuie să fim circumcişi —
mînia, ura, răutatea, invidia, cearta, lucrurile cărnii şi lucrurile diavolului.
Îndepărtaţi-le pe acestea şi atunci sunteţi circumcişi în inimă. Aceasta nu
înseamnă că niciodată nu faci greşeala de a avea un gînd supărat. Nu carnea ta,
ci tu ca nouă creatură eşti un membru al Corpului lui Cristos. Carnea este numai
un serv al acestei noi creaturi şi noua creatură va ţine corpul supus după cum
poate mai bine. 210) CITIND—Rapoarte de la Convenţii, discursuri ale bătrînilor etc.
(Q578-2) Întrebare (1909)—2—Am apreciat foarte
mult discursurile de la această Convenţie în care vorbitorii au arătat că este
nepotrivit a căuta hrană spirituală la altă sursă decît aceea pe care Domnul a
folosit-o în această perioadă de seceriş, ca să ne dea hrană la timpul cuvenit,
dar nu prea văd unde să trag linia. Ar fi rău să se citească Rapoarte de la
convenţii şi discursurile peregrinilor sau bătrînilor? Cum să-i tratăm pe aceia
care ne dau pliante care reprezintă greşit adevărul? Să le rupem în faţa lor sau
să le acceptăm cu mulţumiri şi să le distrugem în privat? Răspuns—Cred că mi-ai pus o Întrebare mult prea grea. Mă gîndesc că nu pot
să răspund la această Întrebare. 211) CLASA ILIE—În contrast cu Elisei.
(Q259-1) Întrebare (1907)—1—Cum putem noi distinge
clasa Elisei de clasa Ilie? Răspuns—Am arătat că Ilie a fost foarte distinct un tip al Bisericii
învingătoare. Dar despre Elisei nu avem dovezi clare în Scripturi că a fost un
tip. Unii ar putea sugera că el a fost un tip, iar alţii că n-a fost, dar din
moment ce acest fapt este nesigur, datoria noastră este să nu dăm prea multă
greutate acestui lucru. 212) COAPSE—"Încingeţi-vă coapsele minţii voastre" (1 Pet. 1:13).
(Q448-1) Întrebare (1910-Z)—1—Ce semnifică acest
text? Răspuns—În timpurile vechi, cînd se purtau haine lungi, brîiele erau purtate
în mod constant pentru două motive; un motiv era să-şi încingă hainele — de
exemplu, noi uneori cîntăm, "Strînge-ţi haina de nuntă în jurul tău". De aceea,
brîul era folositor la ţinerea hainelor la locul sau în poziţia lor potrivită,
aşa încît să nu fie dezordonaţi şi să nu facă pe cineva să se împiedice şi să
cadă. Apoi, în al doilea rînd, brîul era folosit pentru efectul lui asupra
coapselor în timpul muncii. De exemplu, cînd cineva era angajat într-o muncă
obositoare cum ar fi ridicarea unei greutăţi mari, purtarea unei sarcini grele
sau alergarea în concurs, muşchii abdomenului jucau un rol
important. Chiar şi cînd vorbim, găsim că muşchii abdomenului se contractă şi ne
dă astfel mai multă forţă şi putere vocii. În orice fel de muncă manuală s-a
observat aceasta, şi aceşti muşchi devin comparativ rigizi. De aceea, obiceiul
între muncitori, chiar şi azi, este să poarte o curea. Cînd au de lucru extrem
de greu strîng cureaua — adică, o trag cu cîteva găuri, făcînd-o mai strînsă în
jurul mijlocului, scopul fiind să susţină muşchii abdomenului şi să-i facă în
stare să îndeplinească mai multă muncă cu mai puţină oboseală; iar cînd se
odihnesc, slăbesc cureaua. Acesta pare să fie aici gîndul special al apostolului — "încingeţi-vă
coapsele minţii voastre". După cum sunt coapse în corp şi au partea lor
importantă de îndeplinit şi noi le întărim în timpul exerciţiului sau cînd este
necesar, tot aşa este şi cu mintea noastră. Noi, care ne-am devotat să fim
poporul Domnului, să facem serviciul Său, ne dăm seama că mintea noastră trebuie
întărită. Ne trebuie întărire. Noi trebuie să fim fortificaţi împotriva tuturor
dispoziţiilor de moleşeală. Cînd ne angajăm să ne încingem coapsele minţii, înseamnă că ne-am
hotărît asupra unui curs de activitate; odihna şi uşurinţa le punem deoparte şi
ne angajăm într-o lucrare importantă care ne dăm seama că ne cere toată puterea
pe care o avem. Creştinul are o mare sarcină înaintea lui, să-şi jertfească viaţa în serviciul Domnului,
să împlinească tot ce este în stare să împlinească în privinţa folosirii
ocaziilor pe care Domnul ni le-a pregătit nouă ca servi ai Lui, urmaşi ai Lui,
ca să putem da o bună mărturie cînd ne va chema să dăm socoteală; ca să putem
spune: Mi-ai dat doi talanţi şi am mai cîştigat doi; sau: Mi-ai dat cinci
talanţi şi am cîştigat încă cinci pe lîngă ei. 213) COLECTE—Cheltuind mult, cerînd puţin.
(Q128-1) Întrebare (1913)—1—Cum este posibil ca Asociaţia Internaţională a Studenţilor
Bibliei să cheltuiască atît de mulţi bani şi să nu ceară
niciodată? Răspuns—Dragi prieteni, cu ani în urmă, cînd eram congregaţionalist, am avut
o experienţă. Era un tîrg şi o campanie electorală şi îmi amintesc foarte bine
că am solicitat de la o persoană, şi aceasta foarte prompt mi-a dat 2 dolari şi
părea bucuros să-i dea. După ce am primit cei doi dolari m-am simţit ruşinat.
Mi-am spus: Ai cerşit. Răspunsul meu a fost: Ai cerşit pentru Biserică. Dar
ţi-ar fi ruşine să cerşeşti pentru tine. Da, mi-ar fi, dar aceasta a fost pentru
Domnul. Dacă ţi-ar fi ruşine să cerşeşti pentru tine, n-ar trebui să-ţi fie mai
ruşine să cerşeşti pentru Domnul? Este Domnul sărac? Am spus: Nu şi niciodată nu
voi mai cerşi sau solicita, şi nici n-am mai făcut-o de atunci
încoace. Întrebarea este: Cum putem cheltui atît de mulţi bani, cînd nu
solicităm? Oamenii de la sine ne forţează să acceptăm. Aceasta nu-i o glumă.
Oamenii într-adevăr spun: "Frate Russell, sunt adînc interesat în aceste lucruri
şi aş vrea să contribui cu ceva bani la ele. Pot să am această şansă?" Noi
răspundem: Frate, ai toate şansele din lume. Uneori oamenii, fără să mă aştept
cîtuşi de puţin, mi-au dat bani. De exemplu, într-o după-amiază, cînd mă duceam
la o adunare de întrebări, un domn a venit la mine şi mi-a dat o bucată de
hîrtie. Am pus-o în buzunar, crezînd că este o Întrebare. Cînd am mers pe podium
şi am scos această hîrtie, am găsit un cec în valoare de 1.000 de dolari. Mi-am
amintit atunci că domnul care mi-a dat cecul mi-a spus că el fusese un om foarte
rău. Mi-a spus că a trăit în vestul ţării şi cînd era membru al bisericii
Presbiteriene n-a fost absolut deloc creştin. A jucat jocuri de noroc, a fumat,
a băut, şi aproape că a făcut tot ce un creştin nu s-ar cuveni să facă. El n-a
zis şi nu zic nici eu că biserica Presbiteriană l-a încurajat la acestea. Mi-a
spus că n-a ştiut ce este creştinismul pînă cînd a citit Studiile în Scripturi.
După ce a aflat bunătatea şi înţelepciunea planului lui Dumnezeu, a vrut să-şi
folosească banii pentru a ajuta la răspîndirea cunoştinţei pe care a apreciat-o
atît de mult, dîndu-mi astfel acest cec. Acesta este modul în care banii sunt
furnizaţi. Gîndul nostru este că atîta timp cît Domnul vrea ca lucrul să meargă
înainte, El poate să se îngrijească de completarea fondurilor. Este treaba Lui
să aibă grijă cît să trimită. Dacă Domnul va reţine cîndva completarea lor,
munca va scădea proporţional. 214) COLECTE—Sensul contribuţiilor voluntare.
(Q128-2) Întrebare (1913)—2—Reprezentanţii Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor
Bibliei au dat raportul în Springfield că întreaga cheltuială a propagandei şi a
lucrării lor este acoperită prin contribuţii voluntare. Te rog explică sensul
exact al termenului "contribuţii voluntare". Răspuns—Aceasta este o contribuţie care nu este solicitată în niciun fel.
Noi facem cunoscut rezultatele muncii noastre în fiecare an într-un raport
anual, ceea ce pare potrivit, dar nu sunt date numele contribuabililor. Nimănui
nu i se dă şansa de a avea numele spus înaintea bisericii, nici înaintea altor
contribuabili. Orice se dă este pentru Domnul şi nu se încearcă a se face caz de
vreo donaţie de la oameni. Noi doar folosim ceea ce se dă
voluntar. 215) COLECTE—A. I. S. B. şi colectele.
(Q129-1) Întrebare (1913)—1—Există vreun motiv
scriptural pentru care Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei refuză să
solicite bani? Răspuns—Gîndul nostru general este că acest lucru de a solicita bani a
devenit mai curînd respingător în ochii multora, şi probabil că numele Domnului
poate fi mai mult glorificat dacă nu solicităm bani. Mai mult, recunoaştem
faptul că Tatăl nostru Ceresc este foarte bogat. Tot aurul şi argintul este al
Lui, şi toate vitele de pe o mie de dealuri. Dacă El are nevoie de bani, nu
trebuie să ne întrebe pe noi, şi El niciodată nu ne-a însărcinat, după cît ştim,
să cerem sau să solicităm în vreun fel în Numele Lui. Dacă El nu ne-a însărcinat
să facem aşa, credem că nu e potrivit să facem aşa. Aceasta nu este o
dezaprobare a altora care au o vedere diferită. Ei au drepturile
lor. 216) COLPORTARE ŞI VOLUNTARIAT—Metodă de prezentare.
(Q130-2) Întrebare (1906)—2—Care este modul
potrivit în care lucrătorii voluntari să prezinte un
pliant? Răspuns—Nu cred că de obicei pliantele au nevoie de prezentare, afară de
cazul că persoana se întîmplă să fie în verandă, cînd aş spune ceva de felul
acesta: "Vrei ceva gratis de citit?" Scoateţi în relief cuvîntul "gratis" aşa
încît ei să nu creadă că este ceva de vînzare, şi asiguraţi-vă că-l
aud. 217) COMOARĂ—În vase de lut.
(Q714-3) Întrebare (1911)—3—Noi avem această
comoară în vase de lut — care este comoara? Este ea mesajul
Evangheliei? Răspuns—Nu. Comoara pe care o avem este conceperea de spirit — începutul
noii naturi. Aceasta este comoara pe care o aveţi. Aceasta este comoara pe care
trebuie s-o îngrijiţi. Voi aveţi această comoară în vase de lut. Trupul este
imperfect. Noua creatură se poate manifesta doar prin vasul de lut, şi meritul
Domnului nostru stă gata să ne ajute pe fiecare în imperfecţiunile noastre, ca
noua creatură să poată fi ţinută perfectă şi să se dezvolte, şi ca vechea natură
să poată fi mortificată sau omorîtă. Dar avem această comoară a naturii noi în
vasul de lut. 218) CONCEPERE—La natură divină.
(Q37-2) Întrebare (1907)—2—Suntem noi concepuţi
la natură divină sau doar la natură spirituală? Răspuns—Răspund că conceperea de spirit este la natură spirituală, dar în
cazul Domnului nostru, este, trebuia să fie, ori la natură divină ori nu era
nimic. De ce? Pentru că dacă El n-ar fi reuşit să fie mai mult decît învingător
şi vrednic de natura divină, după planul divin, atunci El nu putea fi deloc
acceptabil. El nu putea niciodată să treacă pe un loc secundar. Conceperea Lui
de spirit trebuia să ducă la natura divină sau la nimic. Dar în cazul bisericii,
putem spune că este o mică diferenţă; că în timp ce conceperea noastră este de
spirit şi în timp ce Domnul intenţionează ca aceasta să fie cea mai înaltă formă
de natură spirituală, dacă noi suntem credincioşi şi urmăm în paşii Domnului,
totuşi vor fi unii din această clasă concepută de spirit care niciodată nu vor
ajunge la natura divină, dar vor fi, ca să zicem aşa, trecuţi de la natura
divină pe o linie laterală; de aceea noi preferăm să spunem că biserica este
concepută la natura spirituală, şi unii din ei ajung dincolo de aceasta, la
natură divină. Marea Mulţime va ajunge pe planul spiritual, dar nu va fi de
natură divină. 219) CONCEPERE—Spirituală — reală sau socotită.
(Q38-1) Întrebare (1909)—1—Este conceperea de
spirit o stare reală sau socotită? Va fi cineva în Marea Mulţime, care nu a avut
la un moment dat ca individ un loc hotărît în Turma Mică? Răspuns—Noi răspundem că nimeni nu va fi vreodată în Marea Mulţime, după
cîte ştim noi, fără să aibă ocazia de-a intra în Turma Mică, şi unde n-a reuşit
să intre pentru că nu şi-a îndeplinit angajamentele de consacrare.
Singura excepţie de la aceasta ar fi, după înţelegerea noastră, că
Vrednicii din Vechime, de fapt aparţin de această clasă, şi în acest sens al
cuvîntului ei niciodată nu au fost invitaţi la această chemare de sus. Ei
voluntar au sacrificat mult şi au suferit mult, şi ei au mare onoare de la
Dumnezeu, şi aceasta este singura parte din Marea Mulţime sau clasa leviţilor
antitipici care nu au avut ocazia să intre în Turma
Mică. Cît despre conceperea de Spirit, dacă este o stare reală sau
socotită, aş spune că este un lucru real. Ce înţelegi printr-un lucru real? Unii
oameni cred că un lucru real este ceva care se poate atinge sau vedea. Nu real
în sens că este palpabil, ci real în sens că este de bună credinţă, nu o teorie
— este un fapt. Cum ştim noi acest lucru? În acest fel, dragă frate: asigurarea
Domnului este că oricine este conceput de Spiritul sfînt trebuie să fie născut
de Spirit sau să moară a doua moarte. Voi v-aţi dat în realitate natura umană,
voi trebuie să faceţi aceasta înainte de a fi socotiţi acolo. Oricine îşi dă
drepturile restabilirii tratează cu Dumnezeu, iar cu El nu te poţi juca. Este
atît de real încît dacă renunţi la drepturile pămînteşti, nu le mai poţi primi
înapoi. 220) CONCEPERE—La natura divină sau spirituală.
(Q38-2) Întrebare (1909)—2—Suntem noi concepuţi
la natură divină sau la natură spirituală? Răspuns—Răspund că natura divină este o natură spirituală. În primul volum
din Studii în Scripturi iniţial am scris că noi am fost concepuţi la natură
divină, dar găsind că mulţi din poporul drag al Domnului păreau să aibă
dificultăţi cu aceasta, ne-am gîndit că am evita dificultatea legată de acest
fapt dacă am înlocui cuvintele "natură divină" cu "natură spirituală". Această
schimbare nu înseamnă că a fost vreo schimbare reală. Noi credem că aceasta a
fost o declaraţie potrivită, că suntem concepuţi la natură divină şi că aceasta
este o natură spirituală. Scripturile dovedesc că noi suntem concepuţi la natură
divină. Petru a spus: "… El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe,
ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti …" (2 Pet. 1:4). Aceste
preţioase promisiuni, de natură divină, de glorie, onoare şi nemurire, sunt
puterea de concepere care intră în inimile noastre, şi pe aceasta Domnul o
foloseşte prin Spiritul Său sfînt ca să lucreze în noi să vrem şi să facem buna
Lui plăcere. El ne ajută tot timpul de-a lungul căii ca să ne putem întări
chemarea şi alegerea. Noi suntem chemaţi la natură divină. Suntem concepuţi la
ea? Da, voi toţi sunteţi chemaţi într-o singură speranţă a chemării voastre —
fie că ajungeţi la ea fie că nu, aceasta este singura
speranţă. Foarte bine, frate Russell, cum se face că Marea Mulţime nu ajunge la
acea natură şi totuşi este concepută la ea? Poate fi în acest fel, dragi fraţi.
Să luăm o ilustraţie din natură: această problemă a conceperii de Spirit sfînt
este bazată pe conceperea fiinţei naturale. În cazul naşterii naturale,
conceperea este aceeaşi, fie că cel născut este băiat sau fată. Aici sunt două
clase pe care Dumnezeu le dezvoltă din aceeaşi concepere, membrii Corpului Său
şi Marea Mulţime. Pentru a merge mai departe, cei care au studiat acest lucru
spun că nu este o diferenţă perceptibilă în privinţa sexului copilului decît
după a treia lună de la concepere. Tot aşa este şi cu cea spirituală; după
concepere, nimeni nu poate spune pentru o vreme dacă el este unul care va obţine
natura divină sau nu. Faptul este în cumpănă; depinde de el însuşi cum a primit
cuvîntul altoit. Dacă acesta vă face să vreţi şi să faceţi, atunci veţi fi din
Turma Mică. 221) CONCEPERE—Înainte de a intra în Sfînta.
(Q39-1) Întrebare (1911)—1—Poate fi cineva
conceput de spirit înainte de a intra în Sfînta din Cortul Întîlnirii? Dacă da,
te rog să explici cînd şi unde are loc conceperea de
spirit? Răspuns—Nu este indicată conceperea de spirit în legătură cu intrarea în
Cortul Întîlnirii. Conceperea de spirit este indicată prin uleiul ungerii.
Totuşi a fost un fapt că numai preoţii unşi aveau voie să intre în Cortul
Întîlnirii. Sfînta Cortului Întîlnirii a reprezentat şi a simbolizat starea de
consacrare în care voi şi cu mine am intrat acum. De atunci noi am devenit
preoţi, şi cînd am fost concepuţi de Spiritul sfînt, în acel moment, în acea
clipă, noi am trecut dintr-o stare în cealaltă stare, în Sfînta — şi acum, de
cînd suntem concepuţi de Spirit se spune despre noi că stăm cu Cristos în
locurile sfinte, în locurile cereşti, în această înaltă poziţie reprezentată
prin Cortul Întîlnirii. 222) CONCEPERE—Încă neacceptată.
(Q39-2) Întrebare (1911)—2—Am putea spune în mod
potrivit despre unul că are o viaţă concepută de Spirit, şi totuşi să spunem că
el n-a fost acceptat de Domnul să alerge pentru premiu? Răspuns—Nu. Noi răspundem că toţi care sunt chemaţi, sunt chemaţi într-o
singură speranţă a chemării lor. Toţi care sunt concepuţi de Spiritul sfînt,
sunt concepuţi cu scopul să fie preoţi. Toţi aceia care vor intra în clasa Marii
Mulţimi, tipificată prin leviţi, sau cei care au avut această ocazie şi n-au
reuşit s-o folosească şi în ceea ce priveşte premiul sunt dezmoşteniţi, sau
găsiţi nevrednici pentru funcţia preoţească, de aceea le este acordată doar ca
favoare o parte în serviciul levitic. 223) CONCEPERE—Referitor la concepere neurmată de însufleţire.
(Q40-1) Întrebare (1915)—1—Dacă cineva este
conceput de Spiritul sfînt şi acea persoană n-ar fi însufleţită pentru o
activitate în serviciul lui Dumnezeu, care ar fi
rezultatul? Răspuns—Dragi fraţi, nu suntem destul de înţelepţi să spunem care ar putea
fi rezultatul. Noi ştim că aceasta este o ilustraţie a planului spiritual, luată
din condiţiile naturale. Ştim că orice copil conceput dar neînsufleţit, nu se va
maturiza niciodată; va muri. Tot aşa este şi cu planul spiritual; noi presupunem
că oricine ar fi conceput de Spiritul sfînt dar niciodată nu ar ajunge la
punctul de a fi viu, sau activat, n-ar avea niciodată viaţă spirituală, nici în
timpul prezent nici în viitor, şi nu s-ar naşte din Spirit. Dar există
posibilitatea ca Domnul să poată lucra cu unul ca acesta; ca după ce a fost
conceput de Spirit şi n-a fost însufleţit, acea persoană să poată veni pe plan
natural. Dar noi credem că ilustraţia este împotriva acestui lucru. De aceea nu
am vrea să o prezentăm ca o doctrină sau învăţătură. 224) CONCEPERE—Prin cine? (Q40-2) Întrebare (1916)—2—Suntem noi concepuţi
de Spiritul sfînt prin Isus? Răspuns—Nu ştiu ce înseamnă această Întrebare. Isus nu face conceperea
Bisericii, şi totuşi conceperea vine prin Isus. Voi da un Răspuns dublu.
Conceperea noastră este de la Tatăl, după cum spune apostolul: "… Dumnezeu şi
Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a conceput …" (1 Pet. 1:3 — Diaglott).
Aceasta ne spune cine ne-a conceput; şi condiţia pe care noi am fost concepuţi
de Tatăl a fost opera lui Isus — prin moartea Sa, şi prin aplicarea (atribuirea)
meritului Său noi am fost socotiţi vrednici să fim concepuţi de Spiritul sfînt.
Isus are ceva de-a face cu aducerea noastră la starea în care putem fi
concepuţi, dar nu El este Cel care concepe; şi încă: "totuşi pentru noi este un
singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un
singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi" (1 Cor. 8:6).
Aceasta ar corespunde cu ceea ce găsim scris privitor la ziua de Rusalii: cînd
apostolii au fost în camera de sus, ei aşteptau ceea ce Isus le promisese, şi
Isus a spus că promisiunea era de la Tatăl, şi apoi Sf. Petru a spus că Tatăl
i-a făcut-o lui Isus şi Isus a revărsat-o peste Biserică atunci; deci aceea era
conceperea de Spirit. Noi vrem să luăm în considerare întreaga sferă a
problemei. 225) CONCEPERE ŞI ÎNSUFLEŢIRE—Manifestarea lor.
(Q37-3) Întrebare (1907)—3—Comparînd naşterea
spirituală cu cea naturală, ce manifestări ar trebui să aşteptăm la concepere şi
la însufleţire? Răspuns—Comparînd conceperea spirituală cu cea naturală, aş spune că noi nu
ne vom aştepta la cine ştie ce manifestări la concepere. Este un fapt care are
loc, şi demonstraţia se găseşte mai tîrziu, şi, dacă suntem concepuţi de
Spiritul sfînt, noi putem avea ceva cunoştinţă despre aceasta, dar demonstrarea
exterioară n-ar fi foarte marcantă pentru altcineva; ar fi posibile unele
manifestări pentru alţii; însufleţirea, impulsul stimulator ar fi indiciul unei
vieţi personale. Deci, cînd suntem concepuţi de Spiritul sfînt, acesta ne
însufleţeşte corpurile muritoare, ne dă energie în serviciul Domnului şi noi
începem să avem iubirea care mişcă şi vrea să servească pe Dumnezeu şi pe fraţi,
şi să facă bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia. 226) CONDAMNARE—Urmările şi înlăturarea ei la înviere.
(Q136-1) Întrebare (1906)—1—Va fi rasa umană sub
condamnare la înviere? Răspuns—Nu vor fi sub condamnare în sensul de a fi sub blestem, pentru că
Domnul nostru a plătit pedeapsa pentru ei, şi de aceea vor fi scoşi de sub
blestem, de sub sentinţa divină. Nu vor mai fi sub sentinţa divină a morţii, dar
vor fi încă sub unele efecte ale blestemului. Vor fi sub efectele condamnării,
dar nu sub condamnarea însăşi. Condamnarea legală va trece cînd Marele Preot îşi
va fi terminat lucrarea din ziua ispăşirii şi va fi stropit sîngele în Sfînta
Sfintelor. Urmările condamnării, după cum se regăsesc în defectele rasei, vor
continua încă şi se va cere lucrarea de restabilire din timpul Veacului Milenar
pentru a scoate omenirea din acea stare de imperfecţiune la deplina perfecţiune
a tot ce a fost pierdut. 227) CONDAMNARE—Referitor la îndreptăţirea lumii.
(Q136-2) Întrebare (1909)—2—Este acum lumea
îndreptăţită de condamnarea adamică, sau trebuie mai întîi să fie treziţi şi să
manifeste credinţă înainte de a putea fi îndreptăţiţi? Răspuns—Răspunsul meu este că lumea nu este îndreptăţită în nici un sens al
cuvîntului; oamenii nu vor fi îndreptăţiţi prin credinţă. Cel care Şi-a dat
viaţa ca răscumpărare, cînd S-a înălţat la cer n-a prezentat acel merit pentru
lume, ci pentru casa credinţei, membrii corpului Său, şi numai pentru ei. După
ce acest merit va trece prin Biserică, acest merit va pecetlui Noul Legămînt cu
Israel, şi atunci Israelul va avea binecuvîntarea şi favoarea lui Dumnezeu, şi
toţi care vor veni în relaţie de legămînt cu Dumnezeu vor avea acea
binecuvîntare, iar apoi fiecare naţiune, neam şi limbă va putea să vină la
Dumnezeu. Ei nu vor fi îndreptăţiţi prin credinţă; ei nu vor fi îndreptăţiţi
decît cînd vor fi real îndreptăţiţi la sfîrşitul Veacului Milenar. Ce însemnă
îndreptăţire? Înseamnă a face drept. Înseamnă întreaga lucrare de restabilire
din Veacul Milenar, la sfîrşitul căreia întreaga lume va fi făcută dreaptă şi în
armonie cu Dumnezeu. Ei vor fi cîştigat înapoi tot ce a fost pierdut prin
Adam. Acest fapt de a fi îndreptăţit prin credinţă se aplică numai la
Veacul Evanghelic. De ce avem noi acest lucru diferit faţă de lume? Pentru că
Dumnezeu cheamă această clasă aleasă şi ne dă această îndreptăţire aşa încît să
avem ceva de oferit. Numai aceştia vor avea o parte în sacrificiul lui Cristos,
numai aceştia vor fi glorificaţi cu El. Această îndreptăţire vă este dată vouă
şi mie şi la toată casa credinţei, pentru că noi nu suntem din lume, noi suntem
de un spirit diferit, aleşi din lume, atraşi de Tatăl către Fiul. Fiul îi
acceptă şi apoi El aplică îndreptăţirea prin credinţă aşa încît să poată şi ei
oferi pe altar, şi astfel au parte de Chemarea de sus. Pentru restul lumii nu
există îndreptăţire decît la sfîrşitul Veacului
Milenar. 228) CONDAMNARE—Eliberat de condamnare prin credinţă.
(Q136-3) Întrebare (1911)—3—Ioan 5:24
"Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvîntul Meu şi crede în Cel
care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte
la viaţă". Răspuns—Aceasta înseamnă că acei care vin acum în legătură de inimă cu
Domnul Isus Cristos nu vor fi sub acea condamnare viitoare odată cu lumea.
Întreaga lume în timpul miei de ani a domniei lui Mesia va fi sub condamnare şi
va avea ocazia să iasă de sub condamnare, ridicîndu-se de sub ea şi venind
înapoi în armonie cu Dumnezeu, dar acei care acum acceptă pe Cristos vin în
legătură cu El, şi se poate gîndi despre ei şi pot fi consideraţi că au făcut o
unire acum, mai dinainte, cu marele dătător de viaţă; şi dacă ei fac acum acest
aranjament cu El şi prin credinţă umblă în urmele Sale ca ucenici ai Săi, nu vor
fi nevoiţi să vină sub condamnarea lumii, sub judecata, încercarea lumii, pentru
că ei trec imediat din moarte la viaţă. Adică, sunt socotiţi deja ca trecuţi din
moarte la viaţă; sunt socotiţi deja ca devenind noi creaturi şi aşteaptă doar să
vină timpul cînd, printr-o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi, la
întîia înviere, cursul lor va fi complet şi vor fi asemenea Domnului lor, fiind
părtaşi la gloria Sa. 229) CONDAMNARE—Au fost evreii condamnaţi dublu?
(Q137-1) Întrebare (1914)—1—Din moment ce toţi au
fost condamnaţi în Adam, este potrivit să spunem că evreii au fost condamnaţi de
două ori, sau să spunem că nereuşita lor de a ţine legea a fost o dovadă în plus
a condamnării lor? Răspuns—Este potrivit să afirmăm aceasta în felul în care Cuvîntul lui
Dumnezeu o spune, pentru că nici noi nu ştim foarte mult în această privinţă.
Apostolul vorbeşte despre Lege ca fiind o condamnare specială pentru evrei şi ne
spune nouă, Neamurilor, că dacă ar fi fost să intrăm sub aceeaşi condamnare ca
evreul, am fi ajuns sub o condamnare dublă, ceea ce înseamnă că a existat ceva
în plus în cazul lor. El spune: "Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub lege,
n-ascultaţi voi Legea?" (Gal. 4:21). El subliniază cum fiecare, care nu a ţinut
legea a fost condamnat, şi că întreaga naţiune evreiască a fost condamnată
pentru că n-a ţinut legea. Apoi el continuă să arăte că un evreu poate să se
elibereze de lege doar murind faţă de lege, în timp ce noi, care suntem Neamuri
prin natură, am putut ajunge în Cristos pentru că am fost deja condamnaţi în
Adam. Noi nu trebuie să murim faţă de lege, dar fiecare evreu trebuie să moară
faţă de lege înainte să poată intra în Cristos. Aşa că într-un sens al
cuvîntului vedeţi că evreii erau foarte aproape, ca să zicem aşa, şi au avut o
cale mai dificilă de a ajunge în Cristos. Cum s-a întîmplat? În acest fel:
întreaga rasă a fost condamnată în Adam. Noi toţi suntem dintr-o singură rasă.
Noi toţi am fost păcătoşi, aceeaşi sentinţă era asupra tuturor, de la tatăl
Adam. Dar Dumnezeu le-a făcut lor această propunere specială: Vă propun un lucru
special, că nu vă voi socoti în mersul lumii în general şi vă voi socoti un
popor special, voi face un legămînt special cu voi şi vă voi da un mijlocitor
special, Moise. Dacă doriţi să veniţi sub aceşti termeni ca popor, atunci veţi
avea ocazia prin ascultare de această lege să vă dau viaţă veşnică, iar prin
neascultare sunteţi de acord să vă condamn la moarte. Şi ei au spus: "Suntem de
acord", şi după cum vedeţi, ei erau deja sub o condamnare la moarte prin Adam,
şi acum Dumnezeu îi ridică tipic din acea condamnare în care era întreaga lume,
şi, tipic, prin sîngele viţeilor şi ţapilor şi prin cenuşa juncii, i-a plasat
tipic pe o nouă platformă şi le-a dat o condiţie specială şi un legămînt special
şi a intrat într-un legămînt cu ei şi ei şi-au vîndut toate drepturile viitoare
prin acel legămînt. De aceea, cînd n-au reuşit să ţină legea, au avut cum s-ar
zice o a doua încercare. Ei au acceptat-o ca o preferinţă faţă de încercarea
viitoare. Şi-au primit condamnarea. De aceea, Biblia continuă să ne arate că
Isus a murit nu numai pentru lume, ci El de asemenea a murit în mod special
pentru evrei, şi Biblia subliniază în mod deosebit că în legea lui Dumnezeu erau
anumite caracteristici peste evrei, fiind necesar ca Cristos să moară special
pentru ei, după cum este scris în lege: "blestemat e oricine este atîrnat pe
lemn". Şi apostolul spune, "Cristos … făcîndu-se blestem pentru noi (pentru
evrei)" (Gal. 3:13). Nu era nevoie ca El să moară pe lemn pentru Neamuri. N-a existat
nimic în legea lui Dumnezeu privitor la Adam ca el să moară pe lemn. De aceea,
n-a existat nimic în legea lui Dumnezeu să ceară ca Isus să moară pe lemn, să
fie crucificat, adică, în legea originară dată lui Adam; nici un motiv pentru
care Isus să trebuiască să moară cu o astfel de moarte de sacrificiu cum e aceea
prin răstignire, dar era necesar pentru evrei, deoarece acela a fost blestemul,
culminarea legii evreieşti, greutatea şi forţa specială a blestemului, extrema
blestemului, după cum spuse legea: "blestemat e oricine este atîrnat pe lemn."
De aceea, Sf. Pavel spune, "Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii,
făcîndu-Se blestem pentru noi" (Gal. 3:13). 230) CONSACRARE—Făcînd asigurare pentru sine.
(Q142-1) Întrebare (1909)—1—Noi care am consacrat
TOTUL Domnului, şi nu avem de cine să ne îngrijim decît de noi, ar fi nepotrivit
să ne asigurăm pentru ultimii doi sau trei ani ai acestei dispensaţii, sau ar
trebui să ne sacrificăm fiecare dolar, imediat ce ajungem în posesia lui, în
interesele Domnului, ale fraţilor şi ale adevărului? Răspuns—Ei bine, cred că circumstanţele pot să difere. Mie mi s-ar părea că
a sacrifica fiecare dolar n-ar fi înţelept şi n-ar fi voia Domnului. Apostolul
vorbeşte de unii care puneau deoparte ca să poată da celor care erau în nevoi.
Cred că aceasta s-ar aplica la voi, să aveţi ceva pus deoparte astfel încît să
nu trebuiască să mergeţi să cerşiţi şi ca să puteţi avea ceva de dat vecinului
vostru dacă-i moare copilul etc., ca să puteţi fi în poziţia în care să daţi
ajutor altora. Nu ştiu dacă am prins gîndul celui care a pus Întrebarea, dar pot
menţiona un alt lucru în legătură cu care am fost întrebat. Cineva a spus: Frate
Russell, am ceva bani şi aş vrea să-i dau pentru lucrarea Domnului, dar s-ar
putea să am nevoie de ei. Ai vreo cale sau aranjament la Casa Bibliei sau la
Tabernacol ca să poată fi folosiţi aşa? Răspunzînd, i-am spus: Da, noi am făcut un aranjament ca acesta cu
mai mulţi prieteni: Dacă au ceva bani de care nu sunt siguri că ar putea avea
nevoie şi doresc să-i pună în lucrare, noi le vom da un bilet care arată că dacă
la o dată ulterioară ar avea nevoie de ceva bani sau de toţi banii, îi vom
înapoia. Să nu mă înţelegeţi în sensul că cer bani, ci doar răspund la o
Întrebare. 231) CONSACRARE—Referitor la datorii băneşti.
(Q143-1) Întrebare (1909)—1—(Mat. 5:23, 24),
"Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că
fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi
du-te întîi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul". Aceasta
înseamnă că toate datoriile băneşti trebuie plătite înainte de
consacrare? Răspuns—Nu, n-aş înţelege că acesta ar fi sensul. Dacă datorezi ceva
vecinului, dacă ai luat cu împrumut, sau ai luat pe credit de la el, ceva care a
fost un tîrg, şi nu l-ai înşelat, el a riscat cînd ţi-a dat creditul sau ţi-a
împrumutat. Nu vă încurajez pe nici unul să luaţi pe credit, dar vă reamintesc
scriptura, "Să nu datoraţi nimănui nimic" (Rom. 13:8). Mai curînd aş trăi cu
cartofi şi sare decît să intru în datorii. Dacă aveţi ceva bani acasă sau în
bancă şi aveţi nevoie de ceva doar pentru nevoile temporare, aceea nu ar fi
luare cu împrumut ci doar un ajutor, şi aţi înapoia banii imediat ce aţi putea
ajunge la carnetul de economii. Dar aş sfătui tot poporul Domnului să evite să
intre în datorii. Dar dacă eşti dator contrar voinţei tale, aceasta nu ar însemna că nu
poţi veni la Tatăl Ceresc din cauză că datorezi cuiva ceva bani. Venind la
tronul lui Dumnezeu ar trebui să-ţi ceri scuze pentru faptul că eşti dator şi ar
trebui să promiţi că vei încerca să înveţi o lecţie bună din experienţa aceasta,
dar eu nu înţeleg că Domnul ne-ar împiedica să venim după har la tronul Său, iar
dacă prin providenţele Sale am fi binecuvîntaţi cu sănătate şi ocazii, am lucra
şi ne-am plăti datoriile. Dar am nişte prieteni cărora pare să le lipsească hotărîrea şi intră
în datorii la fraţi sau la vecinii lor, şi pare că uită toată responsabilitatea
datoriei şi astfel aduc ruşine şi dezonoare cauzei Domnului şi numelui de
creştin. Simt, dragi prieteni, că acest fel de conduită nu poate fi mustrată
prea sever. Am vorbit cu mai mulţi din ei, dintre care unii au un salariu destul
de bun, dar nu fac eforturi să-şi plătească datoriile, şi mă tem că Domnul îi va
pedepsi sau vor pierde. Cred că a fi în această stare e destul de periculos.
Cunosc un om care a datorat o sumă considerabilă de bani, şi Domnul i-a permis
să cîştige o sută de dolari pe lună, dar el n-a văzut clar calea pentru a pune
deoparte şi a-şi plăti datoriile. Am crezut că ceva nu era bine cu el, dar nu
eram judecătorul lui, dar trebuie să-mi aplic cazul mie însumi şi să vi-l
sugerez şi vouă. "Cît de greu vor intra în împărăţie". Dumnezeu iubeşte
dreptatea şi procedura noastră corectă cu vecinii şi dacă nu vă place să
procedaţi cu dreptate cu vecinii voştri, mă tem că încă nu aţi ajuns la nivelul
de iubire sau dreptate perfectă. Să învăţăm lecţia necesară, şi dacă suntem
destul de norocoşi să intrăm în datorii, să facem tot ce ne stă în putere să le
plătim. Cred că acel frate, cînd a cîştigat o sută de dolari pe lună, se
cuvenea, dacă era posibil, să pună deoparte 50, 40 sau 20 de dolari pe lună şi
să plătească acele datorii. Ar fi fost spre avantajul lui, şi cred că i-ar fi
plăcut Domnului, iar dacă ar fi avut respect faţă de Domnul, respectul l-ar fi
condus să facă aşa. 232) CONSACRARE—Referitor la proprietate şi copii.
(Q144-1) Întrebare (1909)—1—Are o persoană
consacrată privilegiul să lase copiilor sau moştenitorilor vreo parte din
proprietatea consacrată? Răspuns—Eu cred că ar fi de datoria fiecărui părinte să se îngrijească de ai
săi. Ca de exemplu, să presupunem că ai şase copii şi unii dintre ei sunt mici,
atunci ai avea o datorie faţă de ei ca părinte. Tu ai ales să-i aduci în lume şi
ai o responsabilitate faţă de ei, în special în acea parte din viaţa lor în care
ei nu sunt în stare să se îngrijească de ei înşişi, şi dacă eu aş fi fost tatăl
vreunui copil aş simţi că este drept să le dau o parte din proprietatea pe care
am acumulat-o, de care am avut grijă. Chiar dacă aş fi sigur că peste zece ani
nu mai are nici o valoare aş simţi că este drept să pun deoparte o anumită
parte. Pe ei nu i-aş trata din acelaşi punct de vedere din care mă conduc pe
mine, ci i-aş trata din propriul lor punct de vedere. Totuşi, nu înţeleg că aceasta este tot ce cuprinde Întrebarea. Dacă
un tată are mulţi bani trebuie să considere că aceşti bani aparţin copiilor lui
şi să-i împartă între ei? Aceasta este o Întrebare diferită. A te îngriji de cei
care nu sunt în stare să se îngrijească de ei înşişi este un lucru, şi a da
banii pe care îi avem este alt lucru. Noi trebuie să dăm o socoteală lui
Dumnezeu şi nu copiilor noştri. Acestea sunt două chestiuni diferite. Dumnezeu
te-a făcut responsabil pentru copii tăi în timp ce au nevoie de îngrijire şi El
cere să faci ceva asigurare pentru ei. 233) CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului.
(Q144-2) Întrebare (1909)—2—Dacă consacraţii iau
parte la un tîrg cu scopul de a-şi satisface iubirea pentru frumos, este aceasta
o pierdere a timpului şi a banilor consacraţi? Dacă nu, dă-ne referinţe
scripturale de la modelele noastre, Cristos şi apostolii. Răspuns—Nu-mi este cunoscut ca Cristos şi apostolii să fi mers vreodată la
tîrg. Nu există relatare în Noul Testament că au participat vreodată la cel din
Seattle, aşa că fratele mi-a pus o Întrebare la care nu pot răspunde. Pot doar
să-mi dau părerea asupra acestui subiect, bazată pe conduita Domnului şi a
apostolilor, şi pe instrucţiunile lăsate nouă. La Domnul nostru şi la apostoli, cred că putem cu siguranţă
concluziona că datoria şi serviciul Domnului şi al Adevărului au avut întîietate
faţă de oricare alt lucru. De aceea, dacă nu puteţi participa la tîrg fără să
încălcaţi o datorie, o obligaţie sau o ocazie de a servi adevărul, cred că aţi
fi nemulţumiţi dacă aţi merge acolo. Pe de altă parte, aflăm că Domnul nostru a
iubit frumosul, şi deşi El nu S-a dus la tîrg să vadă crinii crescînd, i-a văzut
crescînd şi a luat o lecţie de la ei, spunînd: "Uitaţi-vă la crini"
etc. Aşa şi în privinţa celor spirituale, cred că Domnul vrea să fim
înfometaţi şi însetaţi pentru Cuvîntul Său. Aplicînd aceste principii la noi
înşine, aş presupune că oricare dintre noi ar putea merge la tîrg în avantajul
sau dezavantajul său. Poţi vedea lucruri bune sau rele şi poţi trage învăţături
bune sau rele din aproape orice vezi sau faci. Dacă vezi că acolo există ceva de
valoare de care te poţi folosi, atunci cred că ar fi înţelept să te foloseşti de
timpul sau banii tăi, exact la fel cum ai cheltui bani şi timp să primeşti
informaţii de la şcoală. Pentru aceia care au dispoziţia corectă există lecţii
valoroase de obţinut de la tîrguri, nu doar că eu am văzut acest tîrg, dar am
văzut alte tîrguri şi am luat lecţii care m-au condus să văd cum Domnul nostru
Se pregăteşte pentru marea epoca Milenară, privind minunatele avantaje din
ultimii cîţiva ani şi văzînd că toate acestea apar pentru noi. Dacă inimile
noastre sunt acordate potrivit, am putea obţine o
binecuvîntare. Sau poţi să-ţi cheltuieşti timpul şi banii uitîndu-te la o maimuţă,
sau la o fiinţă umană care încearcă să pară şi să acţioneze ca o maimuţă —
atunci vei obţine o pagubă în locul unei binecuvîntări şi vei fi serios
dezavantajat. El nu m-a făcut pe mine responsabil pentru voi, nici pe voi pentru
mine, ci fiecare trebuie să caute să slăvească pe Tatăl cum poate mai
bine. 234) CONSACRARE—Acceptă Iehova pe toţi?
(Q145-1) Întrebare (1909)—1—Putem face o deplină
consacrare Domnului şi El să n-o accepte? Răspuns—Răspunsul meu este: Da! După cum înţelegem noi, Dumnezeu a avut o
chemare generală deschisă pînă la un anumit timp, de-a lungul Veacului
Evanghelic, şi atîta timp cît acea chemare a fost deschisă, oricine putea să se
consacre şi Dumnezeu să-l accepte; dar cînd acea chemare a încetat, de atunci
lucrurile sunt diferite, consacrarea n-ar însemna în mod necesar că Domnul l-ar
accepta pe acela, El poate să-i accepte consacrarea sau poate să nu i-o accepte.
Cum ar fi aceasta? Gîndul nostru este că în anul 1881 s-a atins numărul deplin
al aleşilor Domnului şi de aceea chemarea a încetat. Exact la fel cum am avea
aici o petrecere şi locuri la masă pentru un anumit număr de persoane. Băiete,
du-te afară, sună din clopoţel şi spune: Să intre oricine pînă cînd se ocupă
locurile. Cînd locurile s-au ocupat, atunci nimeni nu va mai intra. Să
presupunem că unii care sunt aici şi-ar da jos haina de nuntă, ca într-una din
pilde, sau ar spune: Nu cred că voi participa la petrecere, ci voi face puţină
mişcare şi voi ieşi afară. Se poate că băiatul de la uşă a fost informat că
atunci cînd cineva iese, poate să lase să intre pe altul care este în aşteptare.
Acesta este gîndul pe care-l avem cu privire la timpul prezent, de la 1881
încoace. Amintiţi-vă că clasa aleasă este o Turmă Mică, şi amintiţi-vă de
asemenea că există şi o Mare Mulţime cu ei. Turma Mică înaintează şi îşi
îndeplineşte termenii consacrării cu bucurie şi de bună voie, în timp ce clasa
Marii Mulţimi dă înapoi. Ei nu-şi dezvoltă spiritul lui Cristos astfel încît să
fie sacrificii de bună voie în serviciul lui Dumnezeu şi al
adevărului. Apropo, vă amintesc faptul că în 1881, exact după ce Moody, Sankey,
Whittle şi Bliss făceau o lucrare minunată în America şi Anglia, trezind oamenii
consacraţi din lume, ei vorbind bine, în sens sănătos despre consacrare, despre
Venirea a Doua a Domnului nostru etc., eu m-am mirat şi nu am putut înţelege
motivul. În nişte exclamaţii am auzit din întîmplare că în timp ce d-l Moody
era aproape de moarte, şi-a exprimat gîndul că el a avut o mare credinţă în
lucrurile scrise în cartea numită "Zorile Mileniului". Mi-a plăcut cînd am auzit
şi m-am bucurat că aceasta i-a făcut fericită ora
morţii. Am auzit de asemenea despre un alt om, Episcopul McCabe, cunoscut
înainte drept Capelanul McCabe, şi se spune că a fost un creştin nobil. Am auzit
din surse aparent bune, că a făcut o declaraţie similară cu cea a d-lui Moody.
Ştiu că un prieten i-a adus în atenţie cărţile. Dar în amîndouă cazurile evident
nu s-a publicat în ziare, iar cei care nu le-au publicat au crezut, evident, că
fac un serviciu lui Dumnezeu prin nepublicare. Acum, după cum am spus, în 1881 d-nii Moody, Sankey, Whittle şi Bliss
au trezit întreaga lume civilizată asupra subiectului consacrării, şi se pare că
mulţi s-au consacrat Domnului. Să presupunem că atunci, pentru a ilustra, existau patruzeci de mii
de consacraţi. Voi ziceţi: este un număr foarte mic. Ei bine, dragi prieteni, cu
cît mă gîndesc mai mult la acest lucru cu atît mai mult mă mir unde îi va găsi
Domnul pe aceştia. M-am gîndit cît de mic este numărul 144.000, dar acum la urmă
m-am întrebat cum va fi posibil să se găsească numărul cerut. Să presupunem că
trăiau patruzeci de mii cînd a încetat chemarea în 1881. Acestora le va fi fost
dat un anumit timp să se dovedească dacă urmează calea Domnului sau nu, dacă
sunt credincioşi legămîntului lor de jertfă. Majoritatea celor patruzeci de mii
nu ar face sacrificii de bună voie, numai o Mică Turmă ar face. Aşa cum este cu
cei patruzeci de mii, la fel este cu toţi ceilalţi din trecut. Cîţi din cei
patruzeci de mii s-ar dovedit credincioşi? Ei bine, ca o ilustraţie, să fim
liberali şi să spunem, zece mii. Aceştia să reprezinte Turma Mică şi cei
treizeci de mii pe Marea Mulţime. Ce ar însemna aceasta? Ar însemna că ajungînd
la punctul de încercare şi probă, s-ar lăsa să se completeze acel număr de
locuri. Toţi cei care nu sunt din clasa aleasă, asemenea Fiului iubit al lui
Dumnezeu, locurile lor ar rămîne vacante. Domnul n-ar mai face altă chemare, ci
doar ar lăsa pe alţii să intre şi să le ia
locurile. Întrebare: Dacă s-a ajuns la un punct unde mai trebuie completat un
singur loc, cine l-ar obţine? Presupun că ar fi acela în a cărui inimă Dumnezeu
a văzut cea mai mare asemănare de caracter cu Cristos. Gîndul meu este că acesta
nu este un lucru între doi, ci există între douăzeci şi treizeci de mii de
locuri de completat, şi se pare că Domnul deschide uşile şi inimile mult mai
multora decît în trecut, pentru că acum cunoştinţa adevărului este răspîndită
mai mult decît în trecut şi cei care intră dau dovadă că sunt la fel de loiali
Domnului ca şi cei care au intrat cu cîtva timp în urmă. Deci, dacă unii dintre
noi am intrat cu cîtva timp în urmă şi avem dovada acceptării Lui, mulţumiţi lui Dumnezeu, ţineţi bine ca
nimeni să nu vă i-a coroana,
vegheaţi, căci s-ar putea s-o pierdeţi. Faptul că aţi fost înăuntru nu
dovedeşte nimic, pentru că puteţi fi
respinşi, ceea ce se va face dacă nu vă dezvoltaţi şi nu continuaţi să fiţi
consacraţi Domnului. Să facem cu toată puterea noastră ceea ce mîinile găsesc de
făcut, şi să ne aplicăm adevărul la propriile noastre inimi şi
vieţi. 235) CONSACRARE—Cînd te poţi consacra?
(Q147-1) Întrebare (1909)—1—Este consacrarea
potrivită tot timpul? Răspuns—Totdeauna este potrivit ca un om să se consacre. În tot timpul
Veacurilor Iudeu şi Evanghelic a fost potrivit ca oamenii să se consacre. Luaţi
pe Avraam ca ilustraţie. Nu s-a oferit nici un premiu al Chemării de sus acelora
care s-au consacrat în Veacul Iudeu, dar Dumnezeu le va da răsplata
potrivită. Dacă Turma Mică ar fi completă, v-aş spune: Daţi tot ce aveţi
Domnului şi faceţi tot ce puteţi pentru a fi un sfînt al Domnului şi îndurarea
Sa cea bună să se împlinească în voi, indiferent de premiu sau răsplată. Aveţi
un serviciu înţelept de făcut, chiar de a vă jertfi vieţile. Fiţi siguri că El,
care va chemat, vă va da o răsplată potrivită. Ce credeţi despre un mare
Împărat, v-ar da o răsplată sărăcăcioasă? Nu, ci răsplata va fi după bogăţiile
Sale şi după starea Împărăţiei Sale. 236) CONSACRARE—Ipotecarea proprietăţii după consacrare.
(Q147-2) Întrebare (1909)—2—Ca şi copii consacraţi
ai lui Dumnezeu, este potrivit ca noi cu lumina pe care o avem să profităm de
cei care sunt în întuneric; de exemplu, ipotecarea proprietăţii iar ipoteca să
trebuiască plătită cînd proprietatea nu va avea nici o valoare, sau să
împrumutăm bani şi să plătim dobînda pînă ce aceasta este fără
valoare? Răspuns—Răspunsul meu este că fiecare trebuie să-şi urmeze propria
conştiinţă şi gradul de lumină pe care-l are în privinţa unui subiect de acest
fel. Este o Întrebare foarte asemănătoare cu cea pe care a avut-o apostolul
privitor la mîncatul cărnii jertfite idolilor. Dacă el crede că jertfirea cărnii
idolilor i-a făcut ceva rău etc., să n-o mănînce. Deci persoana care ar crede că
acesta este un lucru rău, pentru el ar fi rău. După înţelegerea mea, n-ar face
nici un rău dacă ar acţiona după credinţa lui, iar ceilalţi să acţioneze după
credinţa lor. Omul ar face la fel şi dacă i-ai spune tot ce ştii, ar rîde
înfundat şi probabil s-ar tîrgui. Tu nu
ştii, numai crezi că este aşa.
Măsoară-ţi conduita după propria ta credinţă, şi să-ţi fie după credinţa
ta. 237) CONSACRARE—Întovărăşire cu cei din afară.
(Q148-1) Întrebare (1909)—1—Care trebuie să fie
atitudinea noastră faţă de cei care par să fie în armonie cu toate punctele
doctrinare ale Adevărului, şi totuşi continuă să se întovărăşească cu cei care
nu mai vin în adunare din cauza Angajamentului, Legămintelor etc., şi recunosc
că ei sunt în simpatie cu cei care se opun Adevărului? Răspuns—Cred că atitudinea noastră faţă de ei ar trebui să fie aceea arătată
de apostolul Pavel în Romani 16:17: "Dar vă îndemn, fraţilor, să fiţi cu luare
aminte asupra acelora care fac diviziuni şi tulburare, care sunt împotriva
învăţăturii pe care aţi primit-o; şi depărtaţi-vă de ei". Însemnînd că nu
trebuie să-i tratăm cu aceeaşi părtăşie inimoasă cu care i-am trata dacă ar
arăta un spirit diferit. N-ar fi drept să le arătăm un spirit de supărare, să le
facem ceva rău sau să-i vorbim de rău, ci o atitudine potrivită, în interesul
lor, cît şi pentru propriul nostru interes şi în interesul altora, se poate
arăta prin faptul că nu simpatizăm cu atitudinea lor. Evitaţi-i şi preferaţi
compania acelora care sunt în spiritul şi comuniunea
adevărului. Deoarece în această Întrebare s-a menţionat cuvîntul "Angajament", aş
spune că după părerea mea n-ar fi drept şi nici potrivit să facem vreo
discriminare împotriva cuiva în privinţa comuniunii din cauză că el sau ea n-a
făcut angajamentul — angajamentul nu este o lege; este un privilegiu. Dacă noi
facem un angajament şi obţinem o bunecuvîntare din el, să mulţumim lui Dumnezeu.
Dacă ei nu reuşesc să facă aşa şi pierd binecuvîntarea, atunci ei sunt cei care
suferă din aceasta. Cred că ar fi o mică diferenţă dacă acesta ar fi un bătrîn
sau un învăţător în biserică. Un bătrîn sau unul care este privit ca un
conducător într-o adunare se poate aştepta în mod rezonabil de la el să facă
angajamentul, sau să spună de ce nu îl face; altfel adunarea ar avea motiv să
creadă că un astfel de conducător are ceva în viaţa sau conduita sa în conflict
cu angajamentul. Gîndul meu este că orice bătrîn sau frate care are ceva în
mintea sau conduita sa în conflict cu angajamentul n-ar fi un reprezentant
potrivit al adunării. În ce mă priveşte nu pot vedea ce ar putea avea împotriva
angajamentului orice frate cu judecata sănătoasă. Noi admitem că nu este o
obligaţie, dar aşteptăm mult de la cei care sunt bătrîni, şi suntem îndreptăţiţi
să găsim la ei o conduită exemplară. Cel care stă ca reprezentantul sau
conducătorul unei adunări se cuvine să fie, după cum a spus apostolul, deasupra
mediei, şi nu pot vedea ce obiecţie ar putea găsi în angajament cel care este
deasupra mediei. Dacă cineva poate găsi ceva, aş vrea să-mi arate şi
mie. 238) CONSACRARE—Referitor la închiderea uşii.
(Q148-2) Întrebare (1910)—2—Este încă deschis
timpul ca cineva să se consacre pentru Chemarea de sus? Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că chemarea lui Dumnezeu
aparţine acestui veac, şi înţelegerea noastră este, după cum am publicat-o deja,
că timpul chemării a încetat. Nimeni nu mai este chemat pentru că un număr
suficient au Răspuns deja, este gîndul pe care-l avem. Adică, un număr suficient
a Răspuns în 1881. Vă amintiţi dovezile pe care le-am arătat în volumul doi şi
volumul trei al Studiilor în Scripturi. Gîndul nostru este, după cum Domnul
nostru reprezintă aceasta, că atunci cînd unul va ieşi afară sau nu va fi
socotit vrednic de un loc ca unul dintre preoţi, şi-şi va lua poziţia ca unul
dintre Leviţi, din Marea Mulţime, altuia îi va fi permis să-i ia locul — după
cum sugerează Scripturile: "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa"
(Apoc. 3:11). Aceşti consacraţi care au coroane destinate lor, dacă nu sunt
credincioşi, aşa încît s-o primească, o vor pierde şi altul care n-a avut o
chemare specială, cineva căruia îi este foame şi sete, consacrat şi în
aşteptare, va fi gata s-o primească. Deci, Răspunsul nostru la Întrebare, pe
scurt, ar fi că dacă doreşti să te consacri Domnului nu te opri să întrebi —
dacă ai spiritul potrivit în legătură cu acest lucru nu te vei opri să întrebi
cît de mult vei primi; dacă ai spiritul potrivit, vei vrea să-ţi dai inima
Domnului şi să-i dai tot ce ai, şi vei dori să fi avut de zece ori mai mult
decît ai, ca să-i dai Domnului indiferent ce vei primi. Dacă vei primi doar
viaţă pămîntească, tot vei dori să te consacri. Orice alt spirit ar fi un spirit
greşit. Aşa că, consacră-te şi lasă pe seama Domnului ce răsplată să-ţi dea.
Dumnezeu va face mult mai mult pe plan spiritual de cum ar face un om mare pe
pămînt. Dacă ai avea de-a face cu un rege şi i-ai face un mic serviciu, nu te-ai
aştepta să-ţi dea un leu; dacă ţi-ar da ceva, ţi-ar da ceva de genul a 10 mii de
lei, dacă ar fi un rege bogat. Tot aşa şi cu Tatăl nostru ceresc, oricînd dă
vreo răsplată, poţi fi sigur că este una mai abundentă decît ai putea cere sau
gîndi, după bogăţiile harului Său. 239) CONSACRARE—Neînţeleasă la botez.
(Q149-1) Întrebare (1910)—1—Care este gîndul tău
privitor la aceia care nu înţeleg deplina importanţă a consacrării atunci cînd
se botează? Răspuns—Gîndul meu este, dragi prieteni, că dacă au fost scufundaţi fără să
înţeleagă consacrarea, atunci scufundarea lor a fost doar o baie — că nici nu
le-a făcut rău şi nici nu i-a ajutat deloc. Oricine nu înţelege consacrarea nu
înţelege botezul. Angajamentul de consacrare îl facem mai întîi şi acesta este
botezul real. Simbolul în apă, să fie doar un simbol, trebuie să urmeze — nu
poate avea loc înainte. 240) CONSACRARE—Vindeţi totul.
(Q149-2) Întrebare (1910-Z)—2—Te rog explică
textul următor: "… du-te, vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi
vino şi urmează-Mă" (Mat. 19:21). Să mergem şi noi să facem cum a sfătuit
Învăţătorul? Răspuns—Dacă acel tînăr ar fi fost de acord cu propunerea Domnului şi ar fi
întrebat mai departe mai amănunţit, părerea noastră este că Domnul Şi-ar fi
modificat afirmaţia în măsura de a sugera că vînzarea şi darea la săraci să nu
fie făcută toată deodată, ci treptat, după cum s-ar părea că se deschid
necesităţile. În limbajul apostolului: "Blîndeţea (moderaţia, în l. engleză - n.
t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii" (Fil. 4:5). Noi trebuie să folosim
lucrurile pămînteşti şi ocaziile pămînteşti şi cele trecătoare cu multă
moderaţie, negare de sine, după cum pare necesar în fiecare
caz. Trebuie să avem adîncă milă, compasiune, simpatie şi iubire. N-a
lăsat Domnul nostru pe Maria să-I ungă capul şi picioarele şi n-au fost aceste
îngrijiri şi manifestări de iubire de felul celor pămînteşti? Există diferite
puncte care sugerează iubirea specială a Domnului pentru Lazar, Marta şi Maria,
Iacov şi Ioan, şi pentru mama Sa. Şi aceasta pare să ne dea o bază pentru o cale
similară. Dar după cum Isus n-a permis ca aceste iubiri pămînteşti să-L
impiedice de la serviciul Tatălui, tot aşa şi noi, trebuie să fim în alertă în
legătură cu lucrurile Tatălui. 241) CONSACRARE—Înainte de 1881.
(Q150-1) Întrebare (1911-Z)—1—A fost necesar ca
toţi cei care vor fi din "turma mică" să se fi consacrat pînă la sau înainte de octombrie
1881? Răspuns—Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru. Capitolul din Studii în Scripturi, Vol. 2, care arată paralele dintre
Dispensaţiile Iudee şi Creştină, scot în evidenţă patru date, şi anume: (1)
Octombrie 1874; (2) Aprilie 1878; (3) Octombrie 1881 şi (4) Octombrie 1914;
aceste date fiind paralele cu alte patru din Veacul Iudeu, şi anume: (1)
Începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau al timpului de
seceriş al naţiunii evreieşti, Octombrie 29; (2) Sfîrşitul serviciului Domnului
nostru, crucificarea Sa şi respingerea naţiunii evreieşti ca naţiune, Aprilie 33
(Vezi Studii în Scripturi, Vol 2, cap. 7); (3) Sfîrşitul celor "şaptezeci de
săptămîni" (Dan. 9:24-26) de favoare a naţiunii evreieşti — Octombrie 36 — după
care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul
convertit; (4) Sfîrşitul deplin al strîmtorării şi al distrugerii care a venit
peste statul naţional Israel, Octombrie 69. Trebuie să se remarce clar că paralelele dintre veacurile Iudeu şi
Evanghelic aparţin toate sistemelor
nominale de atunci şi de acum, şi dacă se ţine minte aceasta, va preveni
aplicarea acestor paralele la strîngerea Bisericii Evanghelice sau la strîngerea
poporului Domnului din Babilon acum. Remarcînd aceste paralele, găsim anul 1874 ca început al acestui
"seceriş" şi adunarea laolaltă a celor "aleşi" din cele patru vînturi ale
cerului; 1878 ca timpul cînd Babilonul a fost oficial respins, Laodicea vărsată din
gură — timpul de cînd se spune "Babilonul a căzut, a căzut" — a căzut din
favoarea divină. Paralela 1881 pare să indice că anumite favoruri vor continua încă
pentru cei din Babilon pînă la acea dată, deşi sistemul era respins; şi de la
acea dată noi am înţelege că acea relaţie n-a mai fost în nici un sens
avantajoasă, ci a fost în multe sensuri ale cuvîntului un dezavantaj clar, din care numai cu greutate a putut cineva să se
elibereze, ajutîndu-l harul Domnului şi adevărul. Şi în armonie cu acest
paralelism, Octombrie 1914, va fi martorul sfîrşitului deplin al Babilonului,
"ca o mare piatră de moară aruncată în mare", distrus total ca
sistem. Ca să ne întoarcem: admitem ca rezonabil să presupunem că sfîrşitul
favorurilor Israelului trupesc reprezintă încheierea favorii speciale a acestui Veac Evanghelic, şi anume, invitaţia la
Chemarea de sus; prin urmare, înţelegem că "chemarea" deschisă sau generală a acestui veac la onorurile
Împărăţiei a încetat în octombrie 1881. Totuşi, după cum am arătat deja în
Studii în Scripturi, facem o diferenţă între sfîrşitul "chemării" şi închiderea
"uşii", şi credem că uşa spre clasa Împărăţiei încă nu este închisă; că ea stă întredeschisă pentru un timp, ca să
permită acelora care deja au acceptat "chemarea" şi care nu reuşesc să-i folosească privilegiile
şi ocaziile în sacrificiu de sine să fie
aruncaţi afară, şi să permită altora
să intre să le ia coroanele, în armonie cu Apoc. 3:11. De aceea, timpul prezent, de la 1881 pînă cînd uşa
ocaziei de a se jertfi în serviciul Domnului se va închide pe deplin, este o
perioadă de "cernere" în ceea ce-i
priveşte pe toţi cei care sunt deja în favoarea divină, în relaţie de legămînt
cu Dumnezeu. Şi deoarece aceia care au intrat la "Ospăţ" pe "uşă" reprezintă pe
toţi cei care sunt chemaţi (cu excepţia celor care au fost ulterior respinşi şi
scoşi afară), înseamnă că locurile celor astfel scoşi afară trebuie să fie luate
de cei care n-au fost înainte printre
cei chemaţi, printre cei consacraţi. Aceasta, credem noi, clarifică Răspunsul la
Întrebarea ta, dovedind că unii neconsacraţi înainte vor fi admişi, în ceasul al unsprezecelea, la munca în
vie şi la răsplata celor credincioşi, după ce chemarea deschisă a încetat şi
înainte ca "uşa" să se închidă. Într-adevăr, trebuie să ne amintim clar că vorbind de strîngerea care
are loc în acest timp de seceriş,
Domnul nostru menţionează printre alţii pe aceia care erau în cîmp (în lume), referindu-Se, se pare, la o clasă
care înainte n-au fost nici îndreptăţiţi
nici sfinţiţi prin Adevăr. Vedeţi Studii în Scripturi, Vol. 3, cap.
6. 242) CONSACRARE—Este întotdeauna urmată de concepere?
(Q151-1) Întrebare (1911)—1—Poate cineva să fie
consacrat şi să nu fie conceput de Spiritul sfînt? Răspuns—Noi credem că încă se poate. Adică, numărul deplin al celor aleşi
n-a fost găsit şi încercat încă etc., şi de aceea aşteptările noastre ar fi că
oricine face o deplină, totală consacrare de sine Domnului, ar fi încă conceput
de Spiritul sfînt. Dar dacă Întrebarea este în forma pusă aici: "Poate cineva să
fie consacrat şi să nu fie conceput de Spiritul sfînt?" vom spune: "Da, poate fi
consacrat în ceea ce priveşte partea sa". Consacrarea voastră şi consacrarea
mea, partea noastră, este numai de a ne prezenta lui Dumnezeu. Dumnezeu va spune
apoi dacă acceptă acea consacrare. În acest timp, în acest Veac Evanghelic,
Scripturile vorbesc despre acest timp ca fiind ziua de îndurare, anul de
îndurare, timpul de îndurare al Domnului, şi noi credem că El este gata şi
binevoitor să accepte pe toţi cei care vin la Tatăl prin Cristos şi că toţi
aceştia sunt acceptaţi, iar dacă sunt acceptaţi ca membri ai Corpului lui
Cristos vor fi concepuţi de Spiritul sfînt. Dar la fel cum am spus înainte, aşa
spunem iarăşi, noi credem că în viitorul nu prea îndepărtat vor exista oameni
care se vor consacra, care se vor prezenta lui Dumnezeu, şi pentru care nu va
mai fi loc, pentru că, după cum arată pilda, clasa fecioarelor înţelepte vor fi
intrat toate la nuntă şi uşa va fi închisă, şi nimeni nu va mai intra, pentru că
acea clasă, cînd va fi completă, nu va mai avea adăugiri. Acei care atunci se
vor prezenta nu vor fi concepuţi de Spiritul sfînt. Dar aceasta nu înseamnă că
lui Dumnezeu nu-I va plăcea prezentarea lor; mai curînd Dumnezeu va fi foarte
mulţumit că ei se vor prezenta — la fel cum, fără îndoială lui Dumnezeu I-a
plăcut de Avraam, Isaac, Iacov şi de toţi profeţii care s-au prezentat din
voinţă proprie să cunoască şi să facă voinţa divină în măsura în care Dumnezeu a
vrut să-i primească. Ei au obţinut o mare binecuvîntare. Aşa că trebuie să
susţinem pe fiecare persoană asupra căreia avem influenţă, că drumul potrivit,
datoria potrivită a fiecărei fiinţe umane, serviciul înţelept ar fi să-şi
prezinte trupurile ca sacrificiu viu, sfînt, acceptabil pentru Dumnezeu. El nu
va dispreţui sacrificiul, dar dacă El te va concepe de Spiritul sfînt sau nu,
asta depinde dacă îţi aduci sacrificiul la timp, înainte ca uşa să fie închisă,
înainte ca ultimul membru din cei aleşi să fie strîns. 243) CONSACRARE—După încheierea Chemării de sus.
(Q152-1) Întrebare (1911)—1—Este gîndul tău că
aceia care se consacră după ce uşa Chemării de sus se închide pot să aibă o
înviere la natură spirituală? Răspuns—Nu, nu va exista concepere de spirit de care ştim noi, după ce
Chemarea de sus se termină; şi dacă nu există concepere de Spirit atunci nu va
fi nici naştere de Spirit. Singurul gînd pe care-l avem în legătură cu aceasta
este ceea ce am arătat cu un moment în urmă, şi anume, că unii pot fi acceptaţi
ca făcînd parte din clasa Vrednicilor din Vechime dacă îşi jertfesc viaţa cu
loialitate Domnului în acel timp de strîmtorare, şi apoi cînd clasa Vrednicilor
din Vechime vor primi poate natură spirituală la sfîrşitul mileniului, cei din
acea clasă s-ar putea să aibă ocazia să obţină natura
spirituală. 244) CONSACRARE—Ocazie ulterioară pentru natura spirituală.
(Q152-2) Întrebare (1911)—2—Consacratul neconceput
de spirit ar avea vreodată ocazia să ajungă la natură
spirituală? Răspuns—După gîndul nostru, este parte din planul divin să dea vrednicilor
din vechime o schimbare de natură la sfîrşitul Veacului Milenar, ca răsplată
pentru credincioşia lor şi pentru serviciul lor din timpul Veacului Milenar — că
este foarte probabil să primească natura spirituală la sfîrşitul Veacului
Milenar. Aceasta este parţial presupunere şi parţial clădit pe anumite texte din
Scriptură pe care le-am discutat deja în Turnul de Veghere şi în care, de aceea,
nu e nevoie să intrăm acum. 245) CONSACRARE—Răsplata pentru cei neconcepuţi.
(Q152-3) Întrebare (1911)—3—Unde îi va pune Domnul
pe cei consacraţi care nu sunt concepuţi de Spiritul
sfînt? Răspuns—Am presupune că dacă au fost credincioşi ca şi profeţii din vechime,
aşa încît să-şi jertfească viaţa în serviciul dreptăţii şi al adevărului,
Dumnezeu le va da cumva o parte cu vrednicii din vechime. Cu alte cuvinte, dacă
astfel de persoane ar intra în timpul de strîmtorare într-o măsură considerabilă
şi acolo şi-ar pierde viaţa din cauza credincioşiei pentru Domnul, atunci El ar
face pentru ei ceea ce ar face şi pentru vrednicii din vechime — ar fi socotiţi
împreună cu clasa vrednicilor din vechime. 246) CONSACRARE—Referitor la pierderea calmului şi a coroanei.
(Q152-4) Întrebare (1911)—4—Dacă un frate sau o
soră după ce a venit în adevărul prezent şi a făcut o deplină consacrare
Domnului urmîndu-L un timp, iar apoi îşi pierde calmul şi face lucruri pentru
care mai tîrziu îi pare rău, riscă prin aceasta pierderea
coroanei? Răspuns—Nu trebuie să înţelegem că Domnul ne judecă după o mică faptă, ca
pierderea calmului. Pierderea calmului o dată poate avea un efect relativ minor;
valoarea reală stă în efectul pe care-l are asupra altei dăţi şi asupra
dezvoltării unui caracter greşit. Oricine are o dispoziţie nerăbdătoare este
într-o atitudine greşită. Mulţi pot fi susceptibili de pierderea calmului din
cauză că pot avea natural o slăbiciune în direcţia răbdării, şi ar fi de datoria
lor să se străduiască împotriva unei astfel de nerăbdări; dar nu trebuie să
credem că un act de pierdere a răbdării în mod necesar ne-ar face să pierdem
coroana. Domnul nu vrea să vadă dacă poate găsi ceva împotriva noastră; El
doreşte mai degrabă să ne întărim chemarea şi alegerea. Aşa că o alunecare de
vreun fel ar fi un lucru de care ne-ar părea foarte rău şi un lucru care ar
trebui să-l ducem la Domnul în rugăciune şi pe care ar trebui să-l considerăm ca
o pată sau încreţitură pe haina noastră de nuntă, dar aceasta n-ar însemna că
ne-am lepădat haina. Iar toţi aceia care poartă haina sunt acoperiţi de
perfecţiunea ei, şi dacă apare o pată pe haină, atunci este datoria aceluia s-o
ducă la Domnul în rugăciune, să-i ceară iertare şi să repare răul făcut celui
ofensat dacă a fost cineva ofensat, îndreptînd pe cît posibil orice rău care s-a
făcut. Dacă simţămintele cuiva au fost ofensate cumva, vedeţi ca ele să fie
domolite — aşa încît să se recunoască în mod potrivit răul făcut persoanei
respective. Apoi, dîndu-ne seama de iertarea Domnului şi a fratelui, am putea să
ne iertăm pe noi înşine în sensul că nu o vom ţine împotriva noastră continuu,
ci vom vedea lecţia şi vom lăsa ca lucrurile să treacă. Într-adevăr, cred că
mulţi creştini pot spune că unele din cele mai bune lecţii ale lor pe calea
creştină au fost prin propriile lor eşecuri. Cînd au eşuat într-un punct,
aceasta le-a arătat unde sunt slabi, le-a arătat unde trebuie să pună întăriri
ca să obţină o mai mare putere. Aşa că noi găsim diferite puncte slabe în
caracterul nostru, de răbdare sau ceva de genul acesta, o limbă vorbitoare de
rău, sau orice ar fi contrar cu direcţia Lucrării Lui, noi trebuie să clădim
acea parte din caracterul nostru, dar să nu simţim în mod necesar că ne-am
pierdut coroana din această cauză. Dacă ar fi aşa, atunci după un scurt timp ar
fi foarte puţini printre noi în stare să spună vreodată că ar avea vreun drept
la coroană. Cine ar putea spune în toată Biserica lui Cristos, cu excepţia
marelui conducător, că el este perfect în gînd, vorbă şi faptă, din momentul
cînd a devenit un urmaş al Domnului? Nici unul. Dacă am fi fost în stare să
facem aşa, n-am fi avut nevoie de nici o haină; dacă am fi putut umbla perfect,
n-am fi avut nevoie de nici o acoperire; dacă am fi fost perfecţi, n-am fi avut
nevoie de nici un Răscumpărător. Din cauza imperfecţiunii noastre avem nevoie de
un Răscumpărător. Aceasta nu înseamnă că avem vreo simpatie pentru păcat sau
pentru slăbiciuni, ci străduindu-ne împotriva acestora, vom face tot ce putem ca
să le învingem; iar unii pot să învingă mult mai uşor decît alţii. Cunosc pe
unii cărora le este într-adevăr dificil în celălalt fel. Ei sunt prea puţin
înclinaţi să fie nerăbdători; acceptă orice dela ei şi de la alţii; totul merge;
nu au suficient caracter. Persoana nerăbdătoare este mai mult sau mai puţin o
persoană cu caracter bun şi tare, şi poate fi nerăbdătoare pentru moment, dar
vrea să înveţe cum să se înfrîneze. 247) CONSACRARE—Referitor la a fi încă neconceput.
(Q154-1) Întrebare (1911)—1—Este posibil ca cineva
care îşi consacră acum totul Domnului să nu fie încă conceput de Spiritul
sfînt? Răspuns—Desigur că ar fi posibil ca unul să facă o deplină consacrare de
sine şi încă să nu fie conceput de Spiritul sfînt. Aşa a fost cu Avraam şi cu
alţi vrednici înainte de Domnul — înainte de Rusalii — şi aceasta va fi starea
de lucruri după ce s-a făcut deplina selecţie a bisericii. Dar cînd, şi cu cine
va începe aceasta, nici o persoană în viaţă nu poate şti. Încă nu avem nici un
motiv să credem că am ajuns acel timp deosebit, pentru că noi vedem că unii au
făcut o consacrare chiar recent şi au dat o bună dovadă că au fost concepuţi de
Spirit, ceea ce pentru noi ar însemna că este încă lipsă, să spunem aşa, în
numărul celor aleşi — că este încă ocazie de a intra în această
clasă. 248) CONSACRARE—Asigurarea de a fi din clasa mireasă.
(Q154-2) Întrebare (1911)—2—Cînd trecem linia
nesiguranţei în privinţa asigurării că cei consacraţi vor deveni membri ai
clasei mireasă? Răspuns—Eu înţeleg că am trecut acea linie în 1881, şi anume: după cum am
arătat în Studii în Scipturi, atunci a încetat chemarea, dar uşa n-a fost încă
închisă. Că atunci s-au consacrat un număr suficient, şi dacă toţi s-ar fi
dovedit credincioşi, turma mică ar fi fost completă. Dar n-a fost nici o
speranţă că toţi se vor dovedi credincioşi, şi oricare dintre ei se vor dovedi
necredincioşi, fie la extrema de a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai
mic, de a nu arăta suficient zel şi astfel să meargă în clasa marii mulţimi,
aceste abateri ar lăsa multe locuri libere sau ocazii pentru ca alţii să intre.
Gîndul nostru este că de atunci un număr destul de mare din poporul Domnului au
intrat. Atunci poate apărea o Întrebare în legătură cu subiectul: "Cum putem să
ne asigurăm, într-o anumită măsură cel puţin, cu privire la cei care vin acum în
armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea noi, dacă este vreuna, că ei au fost
acceptaţi de Domnul şi concepuţi de Spiritul sfînt şi ar fi eligibili pentru
clasa turmei mici?" Răspunsul meu este că pot fi multe mărturii sau dovezi. Una ar fi
manifestarea roadelor Spiritului sfînt, inclusiv iubirea de fraţi. Alta ar fi
manifestarea cunoştinţei adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu
poate înţelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, decît prin spiritul lui
Dumnezeu. De aceea, oricine poate înţelege şi cuprinde clar lucrurile adînci ale
lui Dumnezeu devine pentru sine şi pentru alţii o mărturie puternică, influentă,
că a fost conceput de Spirit şi că, de aceea, poate să-şi întărească chemarea şi
alegerea. Şi o altă dovadă a favorii lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să
sufere pentru Cristos, să îndure ceva, să-şi jertfească viaţa în serviciul
Domnului. Cu alte cuvinte, privilegiul de a sacrifica, pentru că sacrificiul
trebuie să se înţeleagă ca un mare privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici
domni împreună cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de a
suferi cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe care le avem în legătură
cu acceptarea lui Dumnezeu. 249) CONSACRARE—Cei care n-au auzit adevărul.
(Q155-1) Întrebare (1911)—1—Înţelegi că sunt
persoane care trăiesc acum şi sunt pe deplin consacraţi lui Dumnezeu, concepuţi
de Spiritul sfînt şi care nu au auzit încă de adevărul
prezent? Răspuns—Eu înţeleg că sunt astfel de persoane. Înţeleg că Scripturile se
referă la această clasă cînd citim în capitolul 18 din Apocalipsa, unde Dumnezeu
vorbeşte poporului Său din Babilon: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să
nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!" (Apoc. 18:4).
Ei n-ar putea fi poporul lui Dumnezeu dacă n-ar fi concepuţi de Spirit, şi n-ar
putea ieşi din el dacă n-ar fi în el. 250) CONSACRARE—Referitor la Romani 12:1.
(Q155-2) Întrebare (1911)—2—"Vă îndemn, dar,
fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o
jertfă vie …". De ce atunci cînd citezi acest text foloseşti pluralul, jertfe,
în loc de jertfă. Răspuns—Aceasta depinde. Apostolul, evident, n-a vrut să spună că fraţii
trebuie să-şi prezinte toate trupurile lor ca un singur sacrificiu, ci fiecare
să-şi prezinte trupul său, iar construcţia propoziţiei va depinde de modul în
care doreşti s-o foloseşti; fie "Vă îndemn pe toţi, fraţilor, ca toţi să vă
aduceţi trupurile", fie "Vă îndemn ca fiecare dintre voi, fraţilor, să-şi
prezinte trupul său", ar fi aceeaşi idee; nu s-ar schimba
nimic. 251) CONSACRARE—Acceptat şi să nu fie în alergare.
(Q155-3) Întrebare (1911)—3—Poate cineva să se
consacre şi să-i fie acceptat sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea de
Spirit, şi să nu fie în alergare? Răspuns—Aş spune că nu. Oricine s-a consacrat şi apoi are anumite dovezi, ar
fi îndreptăţit să presupună că Dumnezeu l-a acceptat şi că el este în alergare,
şi depinde de el să-şi întărească chemarea şi alegerea. Care sunt unele din
aceste dovezi? Mie mi s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea pentru fraţi. Aşa
arată Scriptura. Altă dovadă ar fi iubirea pentru Dumnezeu şi Cuvîntul Său. Altă
dovadă ar fi dorinţa de a servi pe Domnul şi pe fraţi, dorinţa de a servi
dreptatea; toate acestea ar fi dovezi sau mărturii că Dumnezeu l-a acceptat şi
că el are o minte nouă, o dispoziţie nouă, că a primit mintea lui Cristos după
ce a fost conceput de Spiritul sfînt. Şi altă dovadă ar fi că poate găsi ocazii
de a servi pe Domnul, iar o mărturie ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă
o mai adîncă apreciere a adevărului şi o mai bună înţelegere a lui. Oricine are
aceste diferite dovezi sau mărturii, l-aş încuraja să considere că Dumnezeu i-a
acceptat jertfa prin meritul lui Cristos. 252) CONSACRARE—Referitor la 1881.
(Q155-4) Întrebare (1912-Z)—4—A fost necesar ca
toţi cei care vor fi din turma mică să se fi consacrat pînă la sau înainte de
octombrie 1881? Răspuns—Nu, noi nu înţelegem aşa acest lucru. Capitolul din Studii în Scripturi, Vol. 2, arătînd paralele între
Dispenaţiile Iudee şi Creştină arată proeminent patru date, şi anume: (1)
octombrie 1874; (2) aprilie 1878; (3) octombrie 1881, şi (4) octombrie 1914;
aceste date fiind paralele cu patru date din secerişul evreiesc, şi anume: (1)
începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau timpului de
seceriş a naţiunii evreieşti, octombrie 29; (2) sfîrşitul serviciului Domnului
nostru, crucificarea Sa şi respingerea naţiunii evreieşti ca naţiune, aprilie 33
(vezi Studii în Scripturi, Vol. 2 cap. 7); (3) sfîrşitul celor "70 de săptămîni"
(Dan. 9:24-26) de favoare a naţiunii evreieşti — octombrie 36 — după care
privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul
convertit; (4) sfîrşitul deplin al strîmtorării şi distrugerea care a venit
peste statul Israel, octombrie 69. Trebuie clar remarcat că toate paralele între Veacurile Iudeu şi
Evanghelic aparţin sistemelor nominale
atunci şi acum, şi dacă aceasta se ţine minte, va preveni aplicarea acestor
paralele la strîngerea Bisericii Evanghelice sau la strîngerea poporului
Domnului din Babilon acum. Remarcînd aceste paralele, găsim anul 1874 ca începutul acestui
"seceriş" şi strîngerea "aleşilor" din cele patru vînturi ale cerului; anul 1878
ca timpul cînd Babilonul a fost oficial
respins, Laodicea. 253) CONSACRARE—Aplicabilă la două clase.
(Q156-1) Întrebare (1912-Z)—1—Cui le vorbeşte
apostolul cînd spune: "Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie …"? — Romani 12:1 Răspuns—Aceste cuvinte sunt aplicabile în mod potrivit la două clase. Mai
întîi, ele se aplică la o clasă numită "fraţi", în sensul că ei nu mai sunt
oponenţi, ci simpatizanţi şi în armonie cu cei consacraţi. Apostolul îi îndemna
pe aceştia să completeze lucrarea harului pe care ei o începuseră deja. Al
doilea, textul se aplică acelora care au făcut consacrarea, şi îi îndeamnă ca ei să completeze lucrarea. Vă îndemn,
fraţilor, ca zi de zi să faceţi acest lucru de a vă prezenta trupurile voastre
sacrificii vii pînă ce lucrarea este împlinită. Acesta, spune el, este un
serviciu înţelept, acceptabil pentru Dumnezeu. Deşi Sf. Pavel nu spune cum marele Avocat va face sarificiul
acceptabil, totuşi acest lucru trebuie înţeles de către creştini, care ştiu că
ei sunt acceptaţi în Cel Preaiubit. După ce această clasă au renunţat la vieţile
lor, după ce au pus totul în mîinile Domnului, ei înţeleg că ei înşişi, ca şi
membri ai Corpului lui Cristos, trebuie să moară zilnic. Astfel zilnic ne vin
ocazii să ne jertfim viaţa în serviciul Domnului. În timp ce această moarte
este zilnică, în alt sens al
cuvîntului este un sacrificiu pînă la sfîrşitul vieţii. Domnul nostru Isus a
spus: "Dar am un botez cu care să fiu botezat şi cît de mult doresc să se
îndeplinească!" (Luca 12:50). Într-un sens sacrificiul Său a fost acceptat la
Iordan. În alt sens a fost zi de zi pînă cînd acel botez a fost completat pe
cruce şi El a strigat: "S-a sfîrşit!" 254) CONSACRARE—Există coroane pentru toţi?
(Q156-2) Întrebare (1912)—2—Ar fi posibil ca
cineva să se consacre în aceste zile din urmă şi să fie acceptat, şi totuşi să
nu existe coroană rezervată pentru el? Răspuns—Ar fi desigur posibil ca cineva să se consacre, pentru că totdeauna
va fi potrivit să se facă o consacrare; aşa cum a fost potrivit să se facă o
consacrare cu mult înainte ca Veacul Evanghelic să înceapă. Avraam şi profeţii
şi-au consacrat vieţile — au arătat că şi le-au consacrat. Amintiţi-vă cum
apostolul arată acest lucru în cap. 11 din Evrei: unii au fost omorîţi cu
pietre, alţii tăiaţi cu ferăstrăul etc. Ei de care, spune el, lumea nu era
vrednică. Vieţile lor au fost consacrate lui Dumnezeu şi dreptăţii. Dacă a fost
potrivit ca ei să se consacre, este încă potrivit pentru
oricine. Dar în al doilea rînd, este Dumnezeu obligat cumva să accepte fiecare
consacrare? Răspunsul este: Nu. Dumnezeu nu este niciodată obligat să accepte
vreun sacrificiu. În general, bineînţeles, "… Dumnezeu nu este părtinitor"
(Fapt. 10:34). Favoarea Sa a fost mai întîi deschisă tuturor evreilor şi apoi
tuturor neamurilor: că toţi care acceptă condiţiile pot intra în Corpul lui
Cristos pînă se va găsi un număr suficient, pînă ce numărul stabilit dinainte se
vor fi consacrat şi îşi vor fi întărit chemarea şi
alegerea. Cum vom şti noi cînd numărul deplin s-au
consacrat? Nu este pentru noi să ştim! În mod general, noi credem că chemarea
dinafară a încetat în 1881. Totuşi, înţelegem că toţi care vor fi acceptaţi ca
membri ai Corpului lui Cristos trebuie să aibă încercări de credinţă şi
loialitate înainte de a li se stabili un loc definitiv în Împărăţie.
Dezaprobaţii vor constitui clasa Morţii a Doua. Alţii pot fi destinaţi clasei
Marii Mulţimi. Toţi aceştia nu vor fi socotiţi ca membri ai Preoţimii
Împărăteşti. Fiecare respins ca nevrednic va lăsa un loc liber şi va elibera o
coroană. Astfel de locuri libere, înţelegem noi, se ocupă acum după ce chemarea
generală a încetat — dintre cei care se jertfesc. Dacă 10 persoane consacrate aşteaptă atunci cînd este numai un loc
liber probabil că acel loc şi coroana rămasă îi va fi dată celui mai deplin
dezvoltat şi mai în armonie cu Domnul. Gîndul nostru este că în 1878 a existat un mare număr de persoane
care nu au trecut pe deplin de încercarea lor; că în bisericile nominale au
existat multe mii care au făcut o deplină consacrare să umble în urmele lui
Isus. Îmi amintesc bine campania evanghelistului Moody. Pe vremea aceea un mare
număr păreau să fi fost într-adevăr convertiţi, pentru că predica lui părea
foarte diferită de cea a majorităţii evangheliştilor. El a predicat iertare prin
sîngele lui Cristos şi o deplină consacrare lui Dumnezeu. Mulţi au făcut pe
vremea aceea o deplină consacrare, numele lor au fost scrise de probă şi au
umplut lista. Dar cînd au venit încercările, mulţi au fost găsiţi nevrednici de
o răsplată mai înaltă decît aceea a Marii Mulţimi. Alţii, luînd locul celor
căzuţi, trebuiau să fie de asemenea încercaţi şi cernuţi. Au apărut locuri
libere şi alţii au intrat ca să aibă ocazia. Vedem dovezi că aceasta a continuat
în ultimii 30 de ani şi credem că încă mai continuă şi că sunt unele nume încă
înscrise şi că sunt coroane care îi aşteaptă. Motivul nostru este acesta: Noi vedem oameni care au fost fără
Dumnezeu, care niciodată n-au făcut o consacrare lui Dumnezeu, care doar recent
au făcut o consacrare lui Dumnezeu şi au primit acea mărturie care pare să
indice că Dumnezeu i-a acceptat. Ce mărturie? Ochii înţelegerii lor au fost
deschişi aşa încît pot să vadă lucrurile spirituale sau adînci ale lui Dumnezeu.
Şi o mărturie ulterioară este că ei au ocazii de sacrificiu. Noi facem un
legămînt că ne vom sacrifica, dar Domnul trebuie să ne dea ocazia. Vedem pe unii
dintre aceştia obţinînd ocaziile şi folosindu-le, iar aceasta înseamnă că atunci
cînd s-au consacrat a existat un loc liber şi ei îl
ocupă. Faptul că atîţia au fost astfel acceptaţi de la 1878 încoace pare să
implice un număr considerabil de locuri libere în această listă şi că ele se
completează treptat. Nu este pentru noi să spunem cîte locuri au rămas libere,
nici cînd vor fi ocupate. Credem sigur, totuşi, că vor fi ocupate înainte de
sfîrşitul "Timpurilor Neamurilor" care, noi credem că se sfîrşesc în octombrie
1914. Cît despre alţii care încă nu s-au consacrat, putem spune împreună cu Sf.
Pavel, vă îndemn dar, fraţilor, prezentaţi-vă trupurile voastre jertfe vii —
faceţi tot ce puteţi mai bine, poate este un loc şi puteţi intra. Noi le vom
spune exact ceea ce ne-ar fi spus ei dacă am schimba locurile, şi anume, să-şi
consacre timpul, talentul şi toate ale lor lui Dumnezeu. Dumnezeu va da un preţ
bun — El întotdeauna dă — oricare ar fi răsplata, ea va fi un
premiu. 255) CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului.
(Q158-1) Întrebare (1913)—1—S-ar cuveni ca
creştinii să-şi petreacă timpul citind reviste şi ziare
lumeşti? Răspuns—Fratele vrea să ştie ce să facă dacă mintea lui este ocupată cu
citirea revistelor şi ziarelor lumeşti; el are aproximativ opt reviste şi ziare.
El spune că mintea lui rătăceşte prin aceste lucruri. Cu cît îţi hrăneşti mai
mult mintea cu ceva într-o direcţie, cu atît mai mult ea va rătăci pe acolo. Aşa
că eu aş hrăni-o cu hrană spirituală bună ca să rătăcească în direcţia bună. Am
avut odată o vacă pe care am hrănit-o cu cea mai bună iarbă din hambar şi i-am
dat cel mai bun loc, dar ea întotdeauna se gîndea că iarba de peste gard era mai
bună. Rupea frînghia şi făcea orice pentru a ajunge acolo. Aşa este şi cu
dispoziţiile noastre naturale. Orice este la o mică distanţă de noi suntem
înclinaţi să vrem. Noi vrem să fim aşa de despărţiţi de lume, încît să nu mai
dorim acele lucruri, dar, cum spune apostolul, să ne gîndim la lucrurile de sus
şi nu la lucrurile de jos. Acest cuvînt "gîndi" este unul care indică gîndirea
continuă. Voi trebuie să vă tot gîndiţi, azi, mîine dimineaţă devreme, şi dacă
uitaţi repede gîndiţi-vă din nou; şi dacă uitaţi gîndiţi-vă din nou, şi în
curînd veţi fi prea ocupaţi să aveţi timp de rătăcit. Acesta este cel mai bun
sfat pe care îl pot da. Puteţi deveni supraîncărcaţi cu afacerile acestei vieţi
prin lucruri foarte neînsemnate, lucruri care nu sunt vrednice de atenţia
voastră, ci nebunie, dacă dai importanţă la ceea ce îşi imaginează altă persoană
şi face din ea o poveste. Vă voi spune ce cred eu: că avem în Biblie cea mai
minunată poveste, cea mai minunată dramă care s-a cunoscut vreodată. Nu ştiu
multe despre teatre şi romane, dar îmi imaginez cum este un roman; ştiu că ele
au un subiect şi intrigă etc. Cred că şi eu aş putea scrie un roman, dacă aş
încerca, dar ceea ce aş vrea să scot în relief este că Biblia are cel mai
minunat subiect. Gîndiţi-vă cum merge înapoi şi ne arată Edenul în toată
frumuseţea şi grandoarea lui, apoi intrarea şarpelui şi ispita primilor noştri
părinţi, mama Eva fiind înşelată iar tatăl Adam fiind surprins, îşi dă chiar
viaţa pentru soţia lui, pentru că el crede că n-ar putea trăi deloc fără ea, şi
deliberat păcătuieşte împotriva poruncii Dumnezeului său. Este destul pentru
voi? Cred că da. Dar despre rezultate? Priviţi ce a venit în lume ca rezultat al
păcatului! N-aţi putea avea un alt subiect mai adînc decît să vă gîndiţi cum
Adversarul şi îngerii căzuţi au conspirat ca să orbească şi să înşele oamenii în
timpul acestei întregi perioade. Apoi gîndiţi-vă la ilustraţia pe care ne-o dă
Dumnezeu despre iubirea Sa cu care ne-a iubit, marele Creator uitîndu-Se jos din
locul Său sfînt şi văzînd starea noastră în păcat şi degadare, ascultînd şi
auzind gemetele prizonierilor. Ce prizonieri? Prizonierii păcatului, legaţi de
mîini şi de picioare. Unii sunt legaţi mai strîns decît alţii, iar unii au o
greutate şi un lanţ legat de cătuşele lor; dar toţi sunt legaţi, toţi sunt
prizonieri ai păcatului, toţi merg în jos către închisoarea morţii. Vreţi un
roman mai mare decît acesta? Apoi Dumnezeu a văzut că nici unul nu-i poate
elibera; nimeni nu putea ajuta pe om să iasă din strîmtorarea lui. Cînd această
închisoare a morţii îşi închide uşile, nici barele de oţel sau de fier nu sunt
ca şi barele ei; odată închis un individ, nici o putere decît cea a lui Dumnezeu
nu poate deschide acele bare şi nu-i poate scoate pe acei prizonieri. Aşa că
ilustraţia ne spune că atunci cînd Dumnezeu a privit situaţia, a înţeles că
numai El singur poate ajuta. El a vrut ca noi să vedem acea stare, iar apoi
propriul Lui ochi a avut milă, propriul lui braţ a adus salvarea. Ea nu a fost
adusă încă; El doar Şi-a întins braţul. Noi am văzut braţul Domnului. Ce vrei să
spui prin aceasta? Isus a fost braţul pe care Domnul l-a descoperit. A eliberat
El deja? Nu, El a răscumpărat, El a murit, cel drept pentru cei nedrepţi, El a
mulţumit dreptatea, deci cînd vine timpul cuvenit oamenii pot ieşi de sub
blestemul sau sentinţa morţii. Dar aceasta nu este destul pentru romanul nostru; vrem mai mult. Ce
va urma acum? Tatăl va avea o mireasă pentru Fiul Său. Cum va fi ea şi cum se va
numi? Ea are doar zdreanţa murdară de păcat şi imperfecţiune; tot cu ce are să
se laude este dorinţa ei de a fi în armonie cu Dumnezeu. Apoi Cel care va fi
mirele asigură curăţirea, purificarea şi îndreptăţirea ei — asigurîndu-i o haină
de nuntă. Nu este un subiect mare aici? Apoi ce trebuie să facă ea? Ea trebuie
să primească acestă haină a dreptăţii lui Cristos care va fi haina de nuntă. Va
avea loc o nuntă şi mireasa se va pregăti prin primirea unei haine de la mire.
Apoi ce va face cu ea? Va trebui s-o brodeze. Ea primeşte haina fără plată şi
primeşte modelul imprimat. Ce model? Cristos este modelul iar ea trebuie să facă
munca de brodare singură. Ea trebuie să lucreze la propia mîntuire cu frică şi
cutremur, avînd grijă ca fiecare cusătură de pe haină să fie conform modelului
dat ei de Domnul. Ce reprezintă broderia? Reprezintă roadele şi harurile
Spiritului sfînt, şi voi ştiţi că dacă nu aveţi acele roade şi haruri niciodată
nu veţi fi socotiţi vrednici să fiţi un comoştenitor în Împărăţie. Şi care sunt
roadele şi harurile Spiritului sfînt? Umilinţa, bunătatea, răbdarea, îndelunga
răbdare, bunătate frăţească, iubirea. Cît de mult durează brodarea acestora?
Pentru unii ia mai mult timp şi pentru alţii mai puţin. Unii pot să-şi fixeze
inimile pe acest model glorios şi să-l aprecieze într-atît încît cea mai mare
dorinţă a vieţii lor este să cultive aceste haruri ale Spiritului sfînt. Primul
lucru dimineaţa este să meargă la Domnul şi să zică: Doamne, ajută-mă azi să
cultiv roadele Spiritului Tău. De ce? Vreau să plac Mirelui şi să fiu gata cînd
vine să-Şi ceară Mireasa, ca să pot fi socotit vrednic să intru ca un membru al
clasei Mireasă. Apoi, Mirele ştie toate încercările şi dificultăţile prin care
clasa Mireasă va fi obligată să treacă. El a permis să fim ispitiţi în toate
punctele după cum a fost ispitit şi El. De ce? Pentru că El vrea să aibă o clasă
Mireasă care poate să îndure ispita şi să îndure greutatea, să-şi arate
loialitatea şi să manifeste că ei nu sunt creştini doar aşa şi aşa, ci
într-adevăr cuceritori, căutînd să ştie şi să facă voia lui Dumnezeu şi să aibă
acel spirit de iubire pentru dreptate şi adevăr care să-i conducă spre a-şi
jertfi viaţa în serviciul adevărului şi al dreptăţii mai degrabă decît a avea
plăcerile păcatului pentru un timp. El a lăsat mai mult de 1800 de ani pentru
acest scop. El a ştiut că nu vor fi foarte mulţi care vor iubi pe Cristos şi îşi
vor jertfi viaţa pentru a fi drepţi, dacă regula este de a face rău. Nu spun că
El vrea să facă altora vreun rău, sau să-i ardă. Nimeni n-ar vrea să-i ardă; nu
aceasta este ideea; dar cînd El a vrut să găsească o clasă Mireasă, pe care
Tatăl o va aproba, El vrea să se asigure că obţine persoanele potrivite. Fiecare
dintre ei va fi aprobat de Tatăl. El îi va prezenta fără pată, fără reproş
înaintea Tatălui, în iubire, după ce au avut toate aceste încercări. Apoi, ce
vor face după aceasta? Ţineţi minte! aceasta este drama care a început demult la
căderea rasei şi a continuat pînă la logodna lui Isus. Nu este Biserica
căsătorită acum? Nu frate, tu nu ştii dacă vei fi din clasa căsătorită sau nu.
Noi suntem acum doar logodnica. Noi suntem logodiţi cu El şi Lui îi place tot ce
depinde de dezvoltarea noastră de caracter, de purtarea acestei haine şi de
arătarea iubirii şi zelului nostru prin brodarea hainei cu roadele şi harurile
spiritului după cum indică Domnul. Şi apoi? Apoi vine nunta Mielului cînd
Mireasa s-a pregătit. Şi ce va fi nunta? Nunta va fi unirea cu Domnul. Cum se va
întîmpla? Prin schimbarea din natura umană imperfectă în natura divină —
schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi. Atunci vom fi pentru
totdeauna cu Domnul. Şi nu va fi o masă sau ceva? Ba da, sau îl putem numi un
mic dejun, dacă vreţi. Acesta este dimineaţa. Cuvîntul masă vine dela cuvîntul
general a lua masa. Se poate lua masa dimineaţa, la amiază sau seara. Înseamnă a
mînca. Deci această masă va fi primul mare banchet pe care îl vom avea dincolo
de văl. Cine s-a gîndit vreodată că toată această dramă este în Biblie? Este
minunat. Şi pe urmă? Ei bine, înainte să înceapă masa vor aştepta puţin. Pe
cine? Pe însoţitoarele Miresei. Cine sunt ele? O, va exista o a doua companie.
Odată ei au fost parte din Biserică; au făcut o consacrare şi au fost concepuţi
de Spiritul sfînt, exact la fel ca şi clasa Mireasă, dar ei nu au reuşit să-şi
întărească chemarea şi alegerea la acea înaltă poziţie la care au fost invitaţi.
Nu au fost suficent de zeloşi şi loiali. Au fost ei neloiali? O, nu! Celor
neloiali nu le va fi dat nimic de la Dumnezeu. În curînd ei vor veni prin mari
suferinţe şi-şi vor spăla hainele şi le vor albi în sîngele Mielului, şi vor sta
înaintea tronului în loc să stea pe tron. Vor avea ramurile de palmier ale
victoriei în loc de coroanele gloriei. Aşa citim în Psalm, că după ce Isus,
Împăratul, va prezenta Mireasa înaintea Tatălui, fecioarele, însoţitoarele ei
care o urmează, vor fi de asemenea aduse în prezenţa Împăratului. O, este o mare
dramă în toată această ilustraţie biblică. Apoi mai avem ceva? Da, Împăratul şi Împărăteasa vor domni o mie de
ani şi toţi vor fi binecuvîntaţi. În tot acel imperiu nu se va încerca să se ia
de la oameni drepturile lor, ci toate vor fi subordonate Împăratului şi de folos
oamenilor săraci. Tocmai inversul a ceea ce este acum. Împăratul va fi bucuros
să ridice pe oameni, reîmprospătîndu-i şi aducîndu-i la perfecţiune. Apoi la
sfîrşitul miei de ani, cînd toţi cei necorespunzători vor fi distruşi dintre
oameni, toate aceste mari fiinţe vor aduce laude lui Dumnezeu.
Mai există ceva? Astronomii ne spun că toate stelele sunt sori ca şi
soarele nostru, şi au planete în jurul lor la fel ca planetele din jurul
soarelui nostru. Vor fi aceste lumi locuite? Dacă Dumnezeu n-a făcut pămîntul în
zadar, ci l-a făcut să fie locuit, nu credeţi că aceste alte lumi n-au fost
făcute în zadar, ci ca toate să fie locuite? Noi credem că da. Atunci cine va
face această mare lucrare? Dumnezeu spune că Cristos va fi primul în toate
lucrurile, aşa că Îl va pune pe El primul în acea mare lucrare. Cine va urma în
aranjamentul lui Dumnezeu? Domnul spune că Biserica va urma după El. Acum, avem
pe Cristos şi biserica şi o mare lucrare pentru ei în toate eternităţile ca să
populeze toate aceste lumi. Sunt multe lumi? Ni se spune că sunt aproximativ un
miliard de astfel de planete. Dacă cineva poate face o dramă mai mare decît aceasta aş vrea s-o
văd. Inima mea se bucură peste măsură, cu recunoştinţă către Dumnezeu pentru
privilegiul de-a avea acum o şansă să devin un moştenitor al lui Dumnezeu şi
comoştenitor cu Isus Cristos, Mîntuitorul meu. Noi toţi am fost chemaţi într-o
singură speranţă a chemării noastre, şi aceasta este speranţa chemării noastre.
Este suficient de mare pentru voi? Ştiţi de vreo altă afacere ca aceasta din
care să puteţi deveni atît de bogaţi? Vă spun că Scripturile au într-adevăr
dreptate cînd ne vorbesc despre bogăţiile harului lui Dumnezeu, şi cînd Isus ne
spune că acesta este mărgăritarul de mare preţ, şi dacă un om pune ochii odată
pe el şi apreciază valoarea acelei Împărăţii, merge şi vinde tot ce are pentru a
cîştiga acest premiu. Aşa să facem şi noi, dragi
prieteni. 256)CONVENŢII-Aprobi convenţii în fiecare a 5-a duminică din lună?
(Q161-1) Întrebare (1912)—1—Aprobi pe deplin
convenţiile în fiecare a 5-a duminică din lună? Crezi de asemenea că o adunare
se cuvine să aibă atît de multe întruniri încît numai puţini participă la
fiecare? Răspuns—Am fost puţin nedumerit în legătură cu convenţiile din fiecare a 5-a
duminică din lună. Dar regula la mine este că atunci cînd nu sunt sigur stau pe
loc. Aproape stau în cumpănă dacă ele sunt un avantaj sau un dezavantaj, dar
nefiind sigur nu am spus nimic despre aceasta. Îmi amintesc că am publicat o
scrisoare în Turnul de Veghere în care erau menţionate convenţiile din fiecare a
5-a duminică din lună. Unii au înţeles acest lucru ca fiind o aprobare. Cred că
n-aş fi publicat acea parte a scrisorii dacă aş fi remarcat-o. În orice caz,
după cîte pot vedea acum, sfatul meu ar fi să lăsăm fiecare adunare să caute
înţelepciunea de sus în acest subiect. Dacă ele se dovedesc profitabile
spiritual, să continue. Dacă vă îndoiţi de profitul lor, să nu continue. Dacă ar
fi să dau vreun sfat anume, acesta ar fi împotriva lor, dar nu sunt pregătit să
dau un sfat potrivnic, nefiind suficient informat. Cît despre a avea atît de multe întruniri încît numai puţini pot
participa: Cred că ar fi preferabil să fie studii la care ar participa în
general toată adunarea. De obicei adunările de Studiu Biblic nu sunt prea mari.
Pe lîngă adunările de duminică, eu întotdeauna încurajez prietenii să aibă
Adunări de Rugăciune şi Experienţe în seara de miercuri. Mi se spune că au o
mare binecuvîntare folosind textul de Mană pentru joia următoare ca idee
centrală pentru adunarea următoare. Experienţele săptămînii furnizează mărturii
bogate şi ajutătoare în miercurea următoare. Suntem bucuroşi să remarcăm că
prietenii practică aceste adunări de la mijlocul
săptămînii. Cît despre alte întruniri. Nu sfătuiesc citirea Studiilor în
Scripturi la întrunirile publice. Fiecare trebuie să citească mai întîi acasă
sau în autobuz etc. Studiul în adunare este cu totul altceva. Bineînţeles puteţi
folosi întrebările (de la sfîrşitul volumului, pe care le-a compus fratele
Russell, n. t.) în studiul vostru privat şi puteţi obţine mult bine din ele, dar
întrebările sunt mai folositoare cînd sunt puse în adunare. Vasele noastre sunt
cu atîtea crăpături încît trebuie să citim Biblia tot mereu. Iar Studiile în
Scripturi sunt Biblia, dar într-o formă clasificată, un aranjament tematic, să
spunem aşa. Cînd citiţi volumele citiţi Biblia. Cei care citesc Biblia în acest
fel obţin mult mai multă cunoştinţă din Biblie. O citire nesistematică a Bibliei
nu dă atîtea informaţii ca un studiu tematic. Unii fraţi îmi spun că au format o alianţă pentru studierea volumelor
în mai multe adunări de-ale lor. Fiecare membru este de acord ca, dacă este
posibil, să citească cîteva pagini în fiecare zi. Înţeleg că aceasta merge
destul de bine. Vă amintiţi că cineva a sugerat aceasta într-o srisoare
publicată în Turnul de Veghere. A fost luată în considerare de foarte mulţi,
care citesc cele 6 volume în 6-12 luni — citind 24 respectiv 12 pagini pe zi.
Citirea tuturor volumelor în fiecare an ţine Adevărul proaspăt şi clar în
memorie — şi în inimă. Acest plan, urmat de multe persoane, fără îndoială va
merge bine în alianţa adunării. 257)COPII-Supravegherea copiiilor în perioada timpului de
strîmtorare.(Q54-1) Întrebare (1906)—1—Există ceva cuvinte
speciale de îndrumare şi mîngîiere în Cuvîntul lui Dumnezeu pentru copiii
părinţilor consacraţi, care vor trebui să treacă prin timpul de strîmtorare, şi
care nu vor fi ajuns anii de maturitate? Răspuns—Aş spune că în timp ce noi nu ştim despre asemenea cuvinte care să
fie adresate direct acestor copii, ştim aceasta: că din punctul de vedere al
Domnului tot poporul Lui este preţios şi toate interesele lor sunt preţioase —
nu numai ei, ci şi cei mici ai lor şi orice este al lor va fi desigur preţios în
ochii Domnului. Acesta este un fapt de la sine înţeles şi într-adevăr nu are
nevoie de o declaraţie din Scriptură. Aş spune că toţi copiii credincioşilor
sunt sub protecţia şi îngrijirea specială a Domnului pînă la timpul
responsabilităţii personale, cînd ei au răspundere pentru sine; şi desigur putem
trage concluzia că toţi aceştia vor fi sub supravegherea specială a îngerului
Domnului. 258) COPII—Învăţîndu-i calea pe care trebuie să meargă.
(Q54-2) Întrebare (1907)—2—"Învaţă pe copil calea
pe care trebuie s-o urmeze şi, cînd va îmbătrîni, nu se va abate de la ea"
(Prov. 22:6). De ce se depărtează ei de atîtea ori de calea
dreaptă? Răspuns—Cred că motivul principal este că ei nu sunt învăţaţi cum se cuvine
pe calea pe care trebuie să meargă. Cred că oamenii care sunt în adevăr au
nevoie de o mică lecţie în privinţa învăţării copiilor. Poate că noi avem ceva
care lucrează în dezavantajul nostru în această chestiune. Cu cît inima voastră
devine mai largă, mai iertătoare şi mai generoasă, cu atît îi veţi ierta mai
mult pe prietenii voştri şi pe copiii voştri, dar trebuie să vă amintiţi că
atunci cînd lucraţi cu copiii voştri, nu lucraţi cu ei ca şi cu un bărbat sau cu
o femeie; trebuie să vă uitaţi la caracterul care se formează şi trebuie, în
acord cu aranjamentele Domnului, să-i disciplinaţi astfel încît să modelaţi acel
caracter în direcţia în care ar vrea Domnul. Dacă este o crenguţă strîmbă,
trebuie să puneţi atele unde este îndoită şi s-o ajutaţi să se îndrepte, pentru
că dacă-i permiteţi să crească pînă ajunge pom mare cu acele îndoituri, nu mai
puteţi niciodată să-i puneţi atele care să-l îndrepte. Cred că unii dintre fraţi
sunt înclinaţi să cruţe nuiaua şi nu remarcă ce spun Scripturile. Nu trebuie să
cruţăm nuiaua cînd este necesar. Trebuie să luăm calea lui Dumnezeu în aceasta.
Cruţă Dumnezeu nuiaua faţă de voi cînd este necesar? Nicidecum. "Toiagul şi
nuiaua Ta mă mîngîie" (Psa. 23:4). Sunt bucuros că Dumnezeu are un toiag şi o
nuia pentru poporul Său; bucuros că nu ne lasă să mergem fără corecţii, dacă
avem nevoie de ele. Dar cînd avem spiritul drept în această chestiune, vom simţi
mai degrabă un regret că avem nevoie de pedeapsă decît că o primim. Cel mai rău
lucru al toiagului trebuie să fie: "Îmi pare atît de rău că trebuie să fiu
pedepsit, şi că nu m-am corectat, sau că nu m-am păstrat într-o reţinere
cuvenită". Şi aceasta este ceea ce vreţi voi să cultivaţi în copil — nu ca
copilul să primească un anumit număr de lovituri, ci, ca şi copii ai lui
Dumnezeu, este datoria şi responsabilitatea voastră, şi trebuie să-i pedepsiţi.
Eu pot număra pe degete pedepsele pe care le-am primit în viaţa mea; am primit
doar cinci şi îmi amintesc totul despre fiecare din ele şi toate împrejurările
legate de ele. Am primit trei de la mama mea. Vreau să vă spun despre una din
ele. Aveam aproximativ cinci ani, după cîte pot să-mi amintesc. Desigur, poate
am primit nişte palme la şezut cînd am fost atît de mic încît nu mai ştiu de
ele, dar cînd am avut aproximativ cinci ani, îmi amintesc că am primit una. Mama
m-a învăţat după cea mai bună cunoştinţă a ei. Ea avea o pereche de biciuşti de
piele care pişcau dar nu făceau rău. Erau şase sau opt cozi la ele — "Durerea
era în cozi". "Charles, adu biciul şi vino sus". Deci am dus biciul sus. Ea
spuse: acum, stai aici jos şi îţi voi citi din Biblie. Ea gîndea că nu am spus
tot adevărul, sau că l-am denaturat; nu că am spus o minciună curată, dar că am
denaturat puţin adevărul, cum sunt înclinaţi să facă cei mai mulţi copii, în
special dacă unii oameni rîd de ei şi cred că ei sunt deştepţi; dar eu nu aveam
pe nimeni să rîdă de mine şi credeam că este mai inteligent să fac aşa ceva. Am
învăţat că nu aşa trebuia să fac. Deci mi-a citit din Apocalipsa despre toţi
acei din afară, toţi mincinoşii care îşi vor avea locul lor cu acei care ard cu
foc şi pucioasă, etc., şi ea a spus: "Charles, nu vreau să ai şi tu partea cu
cei din lacul care arde cu foc şi pucioasă, şi este datoria mea, ca mamă, să te
pedepsesc, şi trebuie s-o fac. Nu vreau să te bat, dar trebuie s-o fac pentru
binele tău. Aceasta este învăţătura Cuvîntului Domnului şi aceasta se va
întîmpla dacă vei ajunge să fii un mincinos, şi dacă vei deveni un om rău".
Vedeţi ce mare impresie a făcut aceasta în mintea mea, acea mică sugestie din
Scriptură. Desigur, dacă ar fi înţeles chestiunea, n-ar fi aplicat niciodată aşa
acea scriptură, ci ar fi putut găsi alte scripturi care ar fi fost la fel de
convingătoare, sau poate mai convingătoare. Faptul că Dumnezeu nu are nevoie de
mincinoşi poate fi imprimat foarte uşor în mintea unui copil. 259) COPII—Referitor la binecuvîntările Milenare.
(Q55-1) Întrebare (1909)—1—Ce poziţie vor ocupa
copiii şi ce binecuvîntări vor primi ei în Veacul
Milenar? Răspuns—Ei bine, cred că ei vor fi ţinuţi pe genunchi dacă vor fi destul de
mici. Presupun că vrei să spui că dacă consacraţii au copii, cum o vor duce?
Fără îndoială mulţi oameni inimoşi vor trăi atunci, şi cînd ei vor afla că
aceşti copii sunt copiii celor glorificaţi, vor fi foarte bucuroşi să aibă grijă
de ei. De asemenea putem fi siguri că părinţii care vor fi de cealaltă parte de
văl vor putea mult mai bine să se îngrijească de copiii lor decît aici.
Ce binecuvîntări vor primi? Ei vor primi aceleaşi binecuvîntări ca şi
restul familiilor pămîntului, pentru care a murit Cristos, şi pentru care
Dumnezeu a făcut o pregătire abundentă pentru a-L cunoaşte pe
El. 260) COPII—Măsura educaţiei lor; referitor la scurtimea timpului.
(Q55-2) Întrebare (1910)—2—În ce măsură trebuie
ca oamenii Adevărului, studenţii Bibliei, să-şi educe copiii, ştiind scurtimea
timpului pînă la marea strîmtorare, de exemplu, şi de asemenea din punctul de
vedere al faptului că în orice educaţie mai înaltă există o tendinţă spre
necredinţă, criticism radical şi agnosticism? Ai sfătui pentru o educaţie
obişnuită în muzică? Răspuns—Gîndul meu, dragi prieteni, ar fi că pentru majoritatea copiilor ar
fi mai bine dacă nu ar merge mai departe, sau mult mai departe, de o educaţie
şcolară obişnuită. Nu cunosc nicăieri vreun colegiu care într-adevăr le-ar face
bine. Vă amintesc despre un tînăr care a venit din India. Tatăl său s-a născut
în India şi a îmbrăţişat creştinismul, şi după cum a spus acest tînăr, tatăl său
a fost un creştin adevărat, şi deci, acest tînăr a fost foarte nerăbdător să
vină în America să primească educaţie. Se pare că tatăl său a avut legătură cu
Misiunea Bisericii Metodiste din India. În orice caz, tînărul a găsit aici un
Colegiu Metodist. Neavînd multe mijloace, el a trebuit să muncească pentru a
termina colegiul, şi în cei patru ani pe care i-a petrecut primind educaţie şi-a
pierdut tot creştinismul, şi toată credinţa în Biblie, şi a devenit, absolvind
un Colegiu Metodist, un critic radical, un necredincios total. Acel tînăr s-a
întîlnit mai tîrziu cu unul din studenţii Bibliei şi i s-a propus să participe
la una din convenţii. El a spus că nu are bani de cheltuială. Cel care l-a
invitat i-a dat banii pentru cheltuieli. A participat şi a fost considerabil
interesat, dar nu convins, deoarece în aşa mare măsură îşi pierduse credinţa. I
s-a sugerat să studieze mai departe şi că trebuie să studieze cele şase volume
de STUDII ÎN SCRIPTURI. A trecut prin cele şase volume şi la terminare a spus că
se bucură că a găsit din nou pe Dumnezeu şi Biblia şi pe Domnul Isus Cristos ca
mîntuitorul său. S-a întors în India şi propovăduieşte pe Cristos acolo,
propovăduindu-l din punctul de vedere adevărat. Acum n-aş risca cu nici un copil
pe care-l iubesc — şi, mi-aş iubi toţi copiii, sunt sigur; fiecare părinte
trebuie să-şi iubească copiii — n-aş vrea să fac pentru acel copil nimic ce ar
rezulta în pierderea celui mai bun lucru pe care-l are — credinţa. N-aş
încuviinţa ca copilul meu să meargă nici chiar la liceu, pentru că acum veţi
găsi acelaşi criticism radical, chiar şi în liceele obişnuite, nu numai în
colegii. Au aşa-numitele cărţi ştiinţifice despre faptul că omul ar fi fost o
maimuţă şi a renunţat la coadă etc. Cît despre muzică, cred că ar depinde ceva de circumstanţele
părintelui şi aptitudinea copilului. Dacă un copil nu are aptitudini pentru
muzică, cred că ar fi o pierdere de vreme încercînd să bagi muzică în el; dar
dacă copilul are talent pentru muzică, aceasta ar putea fi o scuză potrivită ca
să înveţe cel puţin elementele de bază ale muzicii, fie că credeţi că ar fi
potrivit să meargă mai departe sau nu. Dar dacă copilul are într-adevăr talent
pentru muzică şi îi daţi elementele de bază, cred că talentul se va îngriji de
restul. Necazul cu cei mai mulţi oameni este că n-au deloc talent şi totul este
un efort de a fabrica talentul — şi de cele mai multe ori aceasta este foarte
supărător pentru vecini. 261) COPII—În Mileniu. (Q56-1) Întrebare (1910) Partea 1:—Nu se afirmă în scrierile tale că bărbatul
şi femeia au fost făcuţi cu scopul de a umple pămîntul şi că a şasea mie (epocă)
de ani a fost limita de timp pentru acea lucrare, şi a şaptea mie de ani (zi) a
fost pentru restabilirea lor la chipul lui Adam înainte ca el să fie despărţit
în sexe? Răspuns—Aş răspunde că aceasta este parţial adevărat, dar nu exact cum este
declarat. Noi nu înţelegem că Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi
parte femeiască cu scopul de a umplea pămîntul. El a făcut pe om pentru că a
vrut să-l facă, apoi l-a împărţit în două părţi separate ca pămîntul să poată fi
umplut. Partea 2:—Atunci de ce un peregrin învaţă că se vor naşte copiii în tot timpul
Mileniului, îndepărtînd astfel pe mulţi, şi spune că tu înveţi aceasta, şi de
asemenea că Dumnezeu trebuie să aibă copii născuţi de cei binecuvîntaţi, să i-a
locul celor 144.000? Răspuns—Nu ştiu la care peregrin se face referire. Societatea nu poate fi
responsabilă pentru fiecare cuvînt rostit de fiecare peregrin. Ea încearcă să
lase fiecăruia libertate de gîndire şi expresie cît este posibil şi cît pare
rezonabil, şi încearcă să-i aibă în serviciul Societăţii doar pe aceia care sunt
curaţi şi onorabili în intenţii, şi clari în înţelegerea şi prezentarea
Adevărului. Societatea nu poate garanta că fiecare peregrin va vorbi exact cum
crede preşedintele Societăţii că este Adevărul. Din nefericire a apărut un articol în Turnul de Vegere cu cîtva timp
în urmă, care cred că este în legătură cu această Întrebare. Cînd mi s-a dat
articolul, am recunoscut că era de la un frate foarte clar în adevăr şi nu l-am
cercetat chiar cu atîta grijă cum aş fi făcut altfel, şi am trecut cu vederea
această mică trăsătură. Nu este gîndul meu că se vor naşte copii în timpul
veacului Milenar ca să i-a locul celor 144.000. V-aş sfătui ca nici unul din voi
să nu vă bateţi capul cu astfel de întrebări. Avem destule la care să ne gîndim
în legătură cu interesele noastre de a ne întări chemarea şi alegerea, fără să
ne necăjim cu asemenea detalii ale veacului viitor. Dacă observam această
trăsătură specială a scrisorii, ea n-ar mai fi fost publicată. Admit că n-am
fost atît de precaut cum ar fi trebuit să fiu. Cred că voi continua să învăţ cît
timp voi trăi. Noi încercăm să fim atenţi la orice cuvînt care intră în Turnul
de Veghere, dar nu pretindem că suntem infailibili; facem tot ce
putem. A fost o greşală că am publicat acel articol, dar nu trebuie să
îngrijoreze pe nimeni, pentru că oricum nu este atît de important. Ce importanţă
are pentru tine şi pentru mine? Nu este de suficientă importanţă pentru a spune
că un astfel de frate, avînd această vedere, nu este al Domnului; aceasta nu
este o parte a Adevărului. Sugestia mea pentru orice frate peregrin în privinţa
acestei întrebări, sau a oricărei întrebări de felul acesta, este că ar fi bine
să fie lăsate în pace. Nu se cîştigă nimic prin agitarea cu astfel de
întrebări. 262) COPII—Educaţia lor. (Q57-1) Întrebare (1910)—1—Trebuie ca sfinţii
să-şi educe astăzi copiii pentru poziţii pămînteşti, ştiind că ei nu ajung în
acele poziţii în acest veac? Va fi o astfel de educaţie (colegiu sau
universitate) de valoare în Mileniu? Răspuns—Răspunsul meu este că educaţia este un lucru excelent, şi fără
îndoială, în timpul împărăţiei lui Mesia vor fi acordate lumii întregi
facilităţi educaţionale minunate, dar acele aranjamente educaţionale vor fi sub
o supraveghere diferită, şi ele vor fi foarte diferite în multe privinţe faţă de
educaţia dată acum. Sfatul meu este, cum s-a afirmat în Turnul de Veghere, că sfătuiesc
pe toţi creştinii să nu-şi trimită copiii la colegii sau universităţi; pentru că
dacă o fac, riscă mult prin infidelitate şi necredinţă, şi le vor face copiilor
lor o adevărată pagubă. Mă gîndesc la un drag frate creştin care m-a întrebat cam cu cinci
ani în urmă cu privire la trimiterea fiicei sale la un colegiu de fete. L-am
sfătuit contrariul, spunînd că probabil îşi va pierde credinţa în Biblie. El s-a
gîndit că va alege unul bun, şi deci l-a ales pe cel mai bun, şi probabil că şi
este. Era o instituţie religioasă, avînd o bază denominaţională. El a discutat
cu mine cu puţin timp în urmă şi mi-a spus: Fiică-mea are educaţie, dar biata
fată nu mai are religie creştină sau credinţă în Biblie, sau cel puţin în Isus
Cristos, şi mă îndoiesc să aibă credinţă chiar în
Dumnezeu. Alt caz menţionat recent în Turnul de Veghere a fost acela al unui
tînăr care a venit în această ţară din India. El a studiat la una din
universităţile de frunte şi a devenit un necredincios şi un infidel. El este
acum în India, pentru că şi-a depăşit infidelitatea prin citirea celor şase
volume de Studii în Scripturi, şi acum este pe deplin credincios Bibliei. Sfatul
meu este deci să daţi copiilor voştri o educaţie pînă la limita unei şcoli
publice şi nici să nu încercaţi să-i daţi la liceu, pentru că în licee învaţă
din belşug Critica Radicală, şi nu va fi mult pînă ce aceasta va fi şi în
şcolile obişnuite. 263) COPII—Locul lor la înviere.
(Q58-1) Întrebare (1911)—1—Copiii consacraţilor
care mor înainte de vîrsta cînd sunt responsabili, învie pe acelaşi plan ca şi
vrednicii din vechime; adică, la perfecţiune instantanee? Răspuns—Nu, nicidecum. Vrednicii din vechime au trecut prin experienţe să
ajungă la planul la care vor fi. Gîndiţi-vă ce a însemnat pentru Avraam
încercarea credinţei sale, demonstrarea loialităţii sale! Gîndiţi-vă ce a
însemnat pentru profeţi, ce i-a costat pe ei! Copilul tău n-a trecut prin nimic
care să-l socotească vrednic să aibă o parte cu Avraam, Isaac, Iacov şi cu toţi
profeţii în perfecţiune umană şi ca reprezentanţi pămînteşti ai Împărăţiei.
Faptul că copilul a fost inocent este foarte bine, dar aceasta nu-i dă un loc la
răsplată. Înainte de a avea vreo răsplată, va fi necesar să-şi dezvolte
caracterul. Cei care ajung în Turma Mică vor fi acolo ca rezultat al dezvoltării
caracterului. Cei din clasa vrednicilor din vechime vor fi în acea clasă
datorită dezvoltării caracterului. Atunci, ce vine pentru copiii credincioşilor?
Răspunsul meu este că Scripturile indică clar că copiii credincioşilor sunt sub
o îngrijire providenţială, divină, specială. Nu vă pot spune cum. Cred aceasta
doar pentru că Cuvîntul lui Dumnezeu spune aşa. Să vă citez pe apostolul Pavel:
" … soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele …" (1 Cor. 7:14) — adică, nu
este necesar pentru copil ca amîndoi părinţii să fie în Domnul pentru a fi sub
supraveghere divină. Dacă unul dintre părinţi este consacrat Domnului, copilul
este socotit ca aparţinînd acelui părinte, şi binecuvîntarea lui Dumnezeu va
urma. La fel, soţul necredincios este sfinţit prin soţia credincioasă, altfel
copiii voştrii ar fi nesfinţi. Aceasta nu înseamnă că El îi va lua la cer. Nu
înseamnă că El se va îngriji ca ei să aparţină de turma mică dacă vor creşte. Ci
aceasta înseamnă că ei vor fi favorizaţi, că afacerile vieţii lor vor fi conduse
spre binele lor, dar voinţa copilului rămîne. Dumnezeu niciodată nu încalcă
voinţa nici uneia dintre creaturile Sale. Acel copil, atîta timp cît este fără o
voinţă, atîta timp cît este imatur în judecată, va fi sub supravegherea divină.
Aşa le-aş spune părinţilor care privesc cu unele temeri venirea timpului de
strîmtorare despre care Biblia ne spune că va fi aşa cum nu a mai fost de cînd
există popoare. Încredinţa-ţi acei copii Domnului cu deplină încredere că El
este în stare să se îngrijească de ei mai bine decît voi, chiar dacă aţi rămîne
cu ei. 264) COPII-Referitor la natura spirituală
pentru cei ai părinţilor consacraţi.
(Q59-1) Întrebare (1911)—1—Gîndeşti că în cele
din urmă copiii oamenilor consacraţi vor ajunge la natura
spirituală? Răspuns—Nu; cînd apostolul vorbeşte despre soţia credincioasă că sfinţeşte
pe soţul necredincios, şi la fel, soţul credincios sfinţeşte pe soţia
necredincioasă, altfel copiii lor ar fi nesfinţi, dar acum sunt sfinţi, el nu se
referă la natura spirituală, ci se referă doar la ceea ce părintele îi poate da
copilului său, şi anume: o relaţie cu Dumnezeu ca îndreptăţit de probă pînă cînd
copilul va fi major ca să gîndească şi să acţioneze pentru sine. Aşa înţelegem
noi că toţi copiii părinţilor credincioşi sunt supuşi îngrijirii şi
supravegherii divine în sensul că copiii care nu sunt ai consacraţilor nu ar
avea supraveghere specială şi îngrijire divină. Dar aceasta nu se extinde pînă
la a deveni concepuţi de Spirit. Nimeni nu poate ajunge la conceperea de Spirit
decît prin paşii stabiliţi divin, şi aceia sunt paşi de sacrificiu,
prezentîndu-vă corpurile ca sacrificii vii, sfinte şi acceptabile pentru
Dumnezeu. Toţi copiii care se prezintă astfel ca sacrificiu în numele sau
meritul lui Isus înainte ca timpul de acceptare să înceteze, dacă sunt destul de
mari să facă o astfel de prezentare a lor, vor fi concepuţi de spirit. Nu ne
gîndim că Dumnezeu ar avea o obiecţie faţă de copil, dacă copilul a fost la o
vîrstă suficientă pentru a şti pe deplin ce face. 265) COPII-Referitor la vrednicii din vechime şi demonii
materializaţi. (Q59-2) Întrebare (1911)—2—Cînd vor fi copiii
noştri siguri că vrednicii din vechime au fost înviaţi, şi că ei nu sunt demoni
materializaţi? Răspuns—Este un cap mare cel care a formulat această Întrebare. Cred că nu
pot răspunde la aceasta. Oricum, voi spune ceva în această privinţă, nu exact ca
Răspuns la Întrebare. După înţelegerea mea, manifestarea puterii divine prin
clasa menţionată, vrednicii din vechime înviaţi ca oameni perfecţi, va fi o
manifestare a puterii divine atît de completă şi minunată încît va fi o dovadă
suficientă pentru toţi aceia care vor fi în armonie cu Domnul; evreii, în
special, îi vor recunoaşte. Aşa pot eu răspunde cel mai bine la
Întrebare. 266) COPII—Ai primului sau al celui de-al doilea Adam?
(Q59-3) Întrebare (1914—Z)—3—Ai cui copii va fi
lumea cînd va fi trezită în Dimineaţa Noii Dispensaţii — copiii lui Adam, sau
Copiii lui Cristos, al Doilea Adam? Răspuns—Noi înţelegem că ei vor fi tot copiii lui Adam. Cînd ne gîndim la
Domnul nostru ca Dătător de Viaţă al lumii, trebuie să ne amintim că El este
Dătătorul de Viaţă numai pentru aceia care vin la Tatăl prin El. Cînd masele
omenirii vor fi trezite în veacul viitor, ei nu vor fi suferit nici o schimbare
care să-i ridice din Adam şi din condamnarea la moarte, în Cristos şi în
îndreptăţire la viaţă. Noul Legămînt pe care Dumnezeu îl va pecetlui cu sîngele preţios al
lui Cristos, va fi mai întîi un Legămînt cu Israel — cu acei evrei care sunt
poporul Său, cu aceia care îl vor accepta pe Cristos. Israeliţii credincioşi
care vor accepta pe Domnul şi relaţia de Legămînt prin Mijlocitorul, care va fi
astfel inaugurat spre folosul lor, vor veni, imediat ce vor face aceasta, sub
binecuvîntările acestui Legămînt. Dar omenirea în general, care încă nu va fi
venit la o poziţie de acceptare a Mijlocitorului, va fi în aceeaşi atitudine ca
şi azi — străini, necunoscuţi. Lucrarea Bisericii în timpul acelei perioade este
descrisă în Apoc. 22:17, "Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino!". Dar niciunul nu va
începe să trăiască decît cînd se vor
împărtăşi din Apa
Vieţii. Omenirea acum merge în moarte ca străini, înstrăinaţi de Dumnezeu, şi
după deşteptarea lor vor trebui să se folosească de privilegiile acelui timp.
Apostolul Ioan declară: "Cine are pe Fiul are viaţa" (1 Ioan 5:12). Cei care vor
fi treziţi nu vor avea această viaţă, nefiind veniţi în relaţie cu Cristos.
Legătura Lui cu ei de-a lungul veacului următor va fi evident aceea a unui
Domnitor milostiv, care vrea să-i lumineze, să-i înfieze ca şi copii, dacă ei
vor vrea, şi care vrea să-i ridice la starea unde să poată avea viaţă veşnică.
Va fi nevoie de întreaga mie de ani ca rasa să fie desăvîrşită în întregime — să
fie ridicaţi la perfecţiune. "Spune întregii lumi aceste veşti
binecuvîntate; Vorbeşte de timpul de odihnă care se
apropie: Spune asupriţilor din orice naţiune, Jubileul ţine o mie de
ani!" Domnul Isus va deveni Tatăl tuturor, imediat ce se vor supune
termenilor ceruţi. El le va da, mai întîi, iluminare şi cunoştinţă. Apoi, dacă
îşi vor folosi această cunoştinţă, lumină şi ocazie, şi vor dori să vină în
armonie cu El, El îi va primi ca şi copii ai Săi şi le va da binecuvîntările sub
Noul Legămînt. Noi reamintim scriptura care zice că Legea va ieşi din Muntele Sion
şi Cuvîntul Domnului din Ierusalim. "Şi multe popoare se vor duce şi vor zice:
“Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne
înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui" (Isa.
2:3). Aceşti oameni reprezintă lumea în general în afară de aceia care au
acceptat termenii Legămîntului. Aceasta îi reprezintă pe ei învăţînd o lecţie şi
dorind să vină în armonie cu Dumnezeu. Ei îşi vor spune unul altuia: Să mergem
la Muntele Casei Domnului şi să umblăm pe cărările Lui. Pînă nu vor face aceasta
Mijlocitorul nu-i va recunoaşte în nici un sens al cuvîntului, nici nu vor fi pe
probă pentru viaţă veşnică. Imediat ce vor fi gata să umble pe calea sfinţeniei,
vor fi socotiţi copii ai Lui. 267) CORECTĂRI—Cum să le facem?
(Q162-1) Întrebare (1908)—1—Care trebuie să fie
atitudinea celor stabiliţi în adevăr, care nu doresc să judece sau să critice,
cînd la studiu bereean sau la alte studii biblice aud de la conducător, sau de
la altcineva, expresii confuze care ştiu că sunt contrare Scripturii, acestea
fiind primite ca adevăr de către copiii în Cristos? Trebuie să tacă sau să pună
o Întrebare pentru a scoate la suprafaţă adevărul? Dacă adevărul face
pe cineva să se retragă din adunare, cum trebuie privit acest lucru de către cei
consacraţi? Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că sunt unele lucruri fără
importanţă — într-un sens al cuvîntului nici un adevăr nu este neimportant — dar
sunt adevăruri care nu sunt atît de importante ca şi altele, şi care pot fi
lăsate să trecă dacă au fost încălcate puţin. Persoana care se adresează
adunării, un frate sau o soră, sau oricine ar vorbi, îşi poate exprima vederea
lui sau a ei despre Adevăr, şi trebuie ca adunarea să înţeleagă că este vederea
lui sau a ei şi că cel care vorbeşte nu pretinde a fi inspirat sau infailibil,
ci că el îşi exprimă opinia asupra chestiunii, şi trebuie ca adunarea să
înţeleagă că fiecare poate să-şi exprime vederea lui sau a ei asupra chestiunii.
Trebuie să spun că dacă eu aş fi prezent într-un astfel de caz cum este sugerat
aici, aş spera ca adunarea să fie într-o astfel de stare încît să pot prezenta
chestiunea în cauză într-un mod potrivit, şi aş încerca să nu fac aceasta într-o
formă antagonistă şi să spun, "Nu sunt de acord". Sunt diferite căi de a spune
lucrurile. Ai putea spune: "Ei bine, frate, n-am putea privi aşa chestiunea? Nu
este aceasta o idee logică? Voi spune ceea ce cred eu că este corect". Şi apoi
spui opinia ta; El şi-a spus opinia şi nu poate obiecta la a-ţi spune şi tu
opinia, dacă este spusă concis şi într-un mod amabil. Atunci ţi-ai făcut datoria
şi nu este necesar să fie o luptă pentru acest subiect şi să se hotărască
punerea deoparte a unuia din cauza unei mici diferenţe de păreri. El, avînd
ocazia de a-şi exprima înţelegerea asupra chestiunii, vezi ca în ceea ce te
priveşte să fie arătat întotdeauna adevărul şi în special dacă este o chestiune
importantă; dar dacă aceasta este o chestiune pur formală, nu-i da nici o
atenţie. Mă gîndesc acum la un frate, care este foarte inimos, sunt sigur, dar
are ideea greşită că dacă se aduce un punct, acesta trebuie să fie dezbătut pînă
ce unul sau altul moare. Aceasta este o noţiune greşită, dragi prieteni. Toţi
prietenii trebuie să judece cu minţile lor, iar voi şi cu mine trebuie să fim
mulţumiţi cînd ne-am afirmat opinia şi să lăsăm pe alţii să-şi ia ceea ce vor
ei. Practic, oare nu aceasta facem oricum? Voi citiţi ceva în Turnul de Veghere;
nu sunteţi obligaţi să credeţi şi nu mă voi supăra pe voi dacă nu credeţi. Aceea
este treaba voastră. Eu voi merge mai departe şi voi declara din nou în
următorul Turn de Veghere ceea ce cred, şi voi aveţi dreptul dacă vreţi să-mi
scrieţi şi să arătaţi că nu credeţi ce-am scris, iar eu voi spune, bine, nu
sunteţi obligaţi. 268) CORESPONDENŢĂ—Referitor la cercuri de corespondenţă*.
(Q163-1) * Cerc de corespondenţă — Un grup de persoane care corespondează prin
scrisori Întrebare (1909)—1—Am
o Întrebare în minte cu privire la cercuri de corespondenţă; le
aprobi? Răspuns—Gîndul nostru este, dragi prieteni, că fiecare este răspunzător de
propria conştiinţă în toate chestiunile. Nu există nici o lege pusă în Biblie cu
privire la acest subiect, dar sunt sfaturi bune cu privire la multe subiecte,
iar regula generală este ca noi să facem voia Domnului cum putem mai bine. Noi
nu suntem la fel şi trebuie ca conştiinţa voastră să decidă pentru voi şi
conştiinţa mea să decidă pentru mine. După înţelegerea mea, aceste cercuri de
corespondenţă nu sunt deosebit de avantajoase; deoarece cred că timpul petrecut
cu scrierea acestor scrisori poate fi întrebuinţat mult mai profitabil. Aceasta
poate să nu fie întotdeauna adevărat, dar cred că în multe cazuri este adevărat
şi că puteţi avea posibilităţi mai mari pentru studiu personal şi pentru
legătură cu Biserica dacă timpul folosit pentru aceste scrisori n-ar fi folosit
în acest mod. Aceasta poate că nu se aplică la oricine, pentru că unii poate
n-au altă posibilitate, dar cred că ştiu pe unii care neglijează Biserica sau
propriile lor familii şi neglijează ocaziile pentru propria edificare
petrecîndu-şi timpul cu scrierea acestor scrisori. Dar, cum am spus la început,
acesta este un lucru în care conştiinţa voastră trebuie să decidă, şi nu este un
lucru pe care să-l decid eu pentru voi. 269) COROANĂ—Cu privire la coroanele care sunt lepădate.
(Q198-3) Întrebare (1908)—3—Într-un astfel de caz,
cînd pentru cineva s-a pus deoparte o coroană şi el o aruncă jos înainte de a fi
pe deplin încercat, primeşte altcineva coroana în cazul
acesta? Răspuns—Voia Domnului nu este ca o anumită persoană să primească coroana, ca
şi cum ar spune: Ei bine, Eu te prefer pe tine şi Îmi va părea rău pe veci dacă
n-o obţii. Domnul, din contră, procedează pe un plan mai înalt decît acesta.
Ceea ce Domnul admiră la tine nu este conturul sau forma feţei, ci caracterul
inimii; dacă inima ta îşi pierde acel caracter de loialitate faţă de dreptate şi
de iubire faţă de Domnul, în acea măsură ai pierdut favoarea Domnului şi nu eşti
cel care El îl vrea să primească premiul; nu va fi deloc voia Lui ca tu să-l
primeşti, ci va spune: Nu te vreau, nu te voi primi. Dar dacă rămîi în iubirea
Lui, rămînînd în aceste condiţii, dovedeşti că Îi eşti plăcut, şi El vrea să ai
tot ceea ce ţi-ar reveni în conformitate cu chemarea ta; aşa că voia Lui se va
face oricum. 270)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Referitor la ungerea preoţilor
subordonaţi.(Q689-1) Întrebare (1905)—1—Cum este cu afirmaţia
de la pag. 37 din Umbrele Cortului Întîlnirii că preoţii subordonaţi nu erau
unşi, cînd în Exodul 40:16 se spune că ei erau unşi? Răspuns—Ei bine, se pare că aşa se spune. Gîndul este acesta: exista numai
un singur mare preot odată. Cristos este acum marele preot şi noi suntem preoţii
subordonaţi, totuşi noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, decît dacă suntem în
Cristos. În Exodul 40:16 se vorbeşte despre ungerea lor aşa cum l-au uns pe
Aaron; aceasta înseamnă că atunci cînd venea timpul ca altcineva să ia locul lui
Aaron, trebuia să se procedeze cu el aşa cum s-a procedat cu
Aaron. 271) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la a fi afară din tabără.
(Q687-2) Întrebare (1909)—2—Tabăra reprezintă
lumea. Suferinţele noastre sunt cauzate de faptele noastre cînd suntem între cei
din lume. Ce reprezintă expresia, "afară din tabără", dacă tabăra reprezintă
lumea? "Iar carnea şi pielea le-a ars în foc, afară din tabără" (Lev.
9:11). "De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sîngele Său, a
suferit dincolo de poartă. Să ieşim deci afară din tabără, la El, purtînd
batjocorirea Lui" (Evrei 13:12, 13). Răspuns—Noi înţelegem că aceasta înseamnă că Aaron şi fii săi şi Leviţii
care serveau împreună cu ei în Cortul Întîlnirii aveau o viaţă dublă; una cînd
serveau în Cortul Întîlnirii, şi cealaltă trăind afară din Cortul Întîlnirii,
pentru că ei se duceau acasă la familiile lor etc., şi serveau în Cortul
Întîlnirii numai la timpuri stabilite, iar viaţa şi-o desfăşurau în tabără
împreună cu restul lumii. Deci, voi şi cu mine, după trup suntem încă în lume,
dar nu suntem din lume. Ca Noi Creaturi ne avem serviciul faţă de Dumnezeu în
legătură cu lucrurile sfinte, lucrurile spirituale. În ceea ce priveşte trupul
şi viaţa noastră pămîntească, încă avem legăturile noastre. Voi trăiţi în
acelaşi timp şi alături de un vecin lumesc şi trebuie să purtaţi reproşul lor
dacă sunteţi un preot consacrat Domnului. Aceste lucruri vă separă de lume şi vă
conduc spre a face lucruri într-un mod jertfitor, iar sacrificarea intereselor
lumeşti îţi cauzează suferinţă şi aceasta este tocmai arderea corpului afară din
tabără. Voi vă socotiţi morţi, aşa că ceea ce vi se întîmplă se întîmplă
trupului vostru mort; după cum a spus apostolul, "Să ieşim deci afară din
tabără, la El". Cine este Marele Preot al mărturisirii noastre? Cristos Isus Domnul
nostru. Ce a suferit El? El a suferit tot felul de controverse şi opoziţii din
partea lumii şi din partea poporului nominal al lui Dumnezeu. El a spus, "Dacă
pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi aşa pe cei din
casa Lui" (Mat. 10:25). Dacă L-au răstignit pe El, vă aşteptaţi ca pe voi să vă
primească favorabil? El ne spune că servul nu va fi mai presus de Domnul Său, ci
va fi ca Domnul Său. Ei I-au respins numele ca fiind rău şi L-au numit prinţul
diavolilor; au spus că are diavol, că este nebun, că este un înşelător şi
înşeală pe oameni. Dacă se spun astfel de lucruri despre voi astăzi nu trebuie
să fiţi surprinşi. Afară din tabără înseamnă respinşi de oameni. De ce afară din tabără,
de ce nu înăuntru taberei? Pentru că se face o mare duhoare la arderea cărnii.
Luaţi multă carne, păr şi oase şi ardeţi-le în curtea din spate şi remarcaţi
cîtă duhoare iese din ele. Astfel jertfa mea şi a voastră nu sunt apreciate de
cei care sunt în tabără şi nu sunt din Biserică; ei nu apreciază punerea
vieţilor voastre în jertfă, şi dacă vă veţi petrece timpul şi cîştigul în
serviciul adevărului, ei vă vor vorbi de rău şi vă vor considera nebuni, pentru
acelaşi motiv pentru care i-au făcut aceste lucruri şi Lui. Ocările care au
căzut asupra Lui cad şi asupra noastră, în acelaşi fel şi pentru aceleaşi
motive. 272) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la începători în studiere.
(Q688-1) Întrebare (1910)—1—Crezi că studiul
Umbrelor Cortului Întîlnirii ar fi prea adînc pentru o adunare care tocmai se
formează? Şi socoteşti studiul primului volum ca fiind un Studiu
Bereean? Răspuns—Nu cred că studiul Umbrelor Cortului Întîlnirii este prea adînc
pentru un începător. Adică, gîndul meu este că oricine vine la un studiu
scriptural şi pare a fi interesat, ar fi o persoană care are ceva cunoştinţă
despre Dumnezeu şi ceva cunoştinţă despre Cuvîntul Său în general; şi luînd
Umbrele Cortului Întîlnirii în studiu, cred că ar ajunge într-un loc bun pentru
oricine gîndeşte spiritual. Şi dacă aceştia nu sunt concepuţi de Spirit, atunci
presupun că n-ar beneficia şi n-ar înţelege; dar nici în celelalte studii n-ar
înţelege tare mult. Şi în ceea ce priveşte volumul întîi, înţeleg în mod sigur că este un
studiu bereean. Toate sunt studii bereeane. Termenul studii bereeane vine din
faptul că în vechime citim că Pavel a mers în Bereea şi a propovăduit oamenilor
de acolo, şi că bereeanii erau mult mai nobili decît cei din Tesalonic în aceea
că cercetau Scripturile zilnic să vadă dacă aceste lucruri erau adevărate sau
nu. Aşa că un studiu bereean este un studiu făcut de cei care au spiritul
bereeanilor să cerceteze ca să ştie adevărul despre lucrul care este în faţa
lor, cei care vor să investigheze cu o inimă sinceră; şi cred că acest lucru se
va aplica la tot ce avem de prezentat, pentru că aceştia sunt singurii termeni
pe baza cărora prezentăm ceva. Veniţi şi încercaţi, veniţi şi vedeţi, veniţi şi
investigaţi, să vedeţi dacă acestea sunt în acord cu cuvîntul lui Dumnezeu sau
nu. Dacă aflaţi că este în dezacord, nu credeţi. Dacă găsiţi că este în acord,
primiţi şi fiţi binecuvîntaţi împreună cu noi. Am vrut să spun cu o clipă în urmă, dar am uitat acea trăsătură, că
mai există încă o parte de studiu bereean, vă amintiţi, în partea din spate a
noii Biblii a Turnului de Veghere; acolo sunt anumite ajutoare bereeane, şi în
ele sunt luate anumite subiecte. Unii din poporul Domnului, în unele din
studiile lor, ar vrea să studieze o temă, şi acolo sunt o mulţime, dacă sunteţi
dispuşi să luaţi diferite subiecte. Dacă veţi lua vreunul dintre ele acesta va
forma un studiu bereean bun. Referinţa la Turnuri şi la Studii este bună, şi de
asemenea referinţa la Scripturi, aşa încît acolo aveţi totul în mod concis şi
puteţi avea un studiu bereean splendid, pe subiecte. Toate acestea sunt studii
bereeane. Nu vrem să impunem nimic special, decît că noi credem că toate sunt
bune, şi poate că unde sunt întruniri diferite ar putea fi bine să luaţi un tip
de studiu bereean pentru o întrunire, şi alt tip pentru altă întrunire; ca de
exemplu, pentru o întrunire putem lua studiile aşa cum apar în Turnul de Veghere
şi apoi pentru altă întrunire putem lua studiile aşa cum sunt schiţate în
spatele noii Biblii, şi poate pentru alta putem lua primul volum al Studiilor în
Scripturi, sau volumul cinci, sau Umbrele Cortului Întîlnirii. Ştiţi că acum
avem întrebările de la volumul cinci în formă de broşură. De asemenea avem
întrebările de la Umbrele Cortului Întîlnirii în formă de broşură. Şi gîndul
nostru este ca, în decursul timpului, să avem întrebările la toate volumele,
pentru că acesta pare să fie un mod de mare ajutor pentru studiu şi foarte mulţi
din prietenii dragi sunt binecuvîntaţi prin el. 273)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Ispăşirea Cortului Întîlnirii, a altarului
etc.(Q689-2) Întrebare (1910)—2—Leveticul 16:20. După
ce se vorbeşte despre jertfirea viţelului şi a ţapului, citim,
"Cînd va termina de făcut ispăşirea pentru sfîntul locaş, pentru
cortul întîlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu". Ce simbolizează
aceasta? Răspuns—Sfîntul locaş de aici reprezintă Curtea, şi cortul întîlnirii
reprezintă cortul întîlnirii propriu-zis, Sfînta şi Sfînta Sfintelor. După ce
preotul a făcut ispăşirea, împăcarea, mulţumirea cu sîngele viţelului şi a
ţapului, pentru Curte şi pentru Cortul Întîlnirii, aceasta nu înseamnă pentru
acele locuri, ci pentru oamenii care sunt în acele stări. Ca de exemplu, toţi
cei pe care noi îi numim casa credinţei aparţin de starea curţii, locul sfînt;
şi toţi care aparţin Preoţimii Împărăţeşti sunt în starea Cortului Întîlnirii,
Sfînta sau Sfînta Sfintelor. Domnul nostru Însuşi şi unii dintre fraţii Lui au
trecut deja în Sfînta Sfintelor, şi alţii sunt în Sfînta, sau prima din aceste
încăperi. Se pare că după mulţumirea dreptăţii, cu privire la toţi aceştia,
deplina oferire a meritului Domnului şi deplina acceptare a întregii chestiuni,
urmează pecetluirea în legătură cu ţapul viu. Se pare că tipul ne învaţă că
strîmtorarea care va veni asupra Marii Mulţimi nu va veni asupra lor în acest
mod oficial decît după ce lucrarea cu Turma Mică va fi completă. În timp ce
Marea Mulţime ar putea lua parte la strîmtorarea de la urmă, totuşi această
procedură deosebită de la sfîrşitul acestui veac pare să fie după ce Biserica va
fi trecută dincolo de văl. Trebuie să mai spunem dragi prieteni că fiecare
trăsătură a tipului şi profeţiei aparţin viitorului şi este mai mult sau mai
puţin nesigură pînă ce se împlineşte. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne-a dat
tipuri şi profeţii înainte pentru ca noi să speculăm asupra lor, ci să le
cunoaştem cînd este timpul potrivit. Exact cum Domnul nostru a spus despre Sine
la prima venire, că atunci cînd ei vor vedea împlinindu-se anumite lucruri,
atunci să ştie că ele sunt împlinirile lucrurilor scrise. Aşa că apropiindu-ne
de începutul timpului de strîmtorare, aceia care vor trăi atunci şi vor fi
martori la procedurile Domnului cu clasa Marii Mulţimi vor vedea ceva ce le va
fi de ajutor — poate că mai mult decît vedem noi acum. Jertfirea ţapului
Domnului nu s-a sfîrşit încă, şi această procedură cu Marea Mulţime este ceva ce
are loc după junghierea ţapului Domnului şi stropirea sîngelui
său. 274) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la sîngele viţelului
stropit asupra ţapului. (Q690-1) Întrebare (1910)—1—Dacă ţapul Domnului
din Leveticul 16 reprezintă Biserica jertfită pentru lume, de ce n-a fost
sîngele viţelului stropit asupra ţapului? Răspuns—Va trebui să întreb pe Domnul de ce n-a făcut
aşa. Apostolul Pavel spune, "Cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a
fost sfătuitorului Lui?" (Rom. 11:34) Ei bine, El n-a cerut sfatul vostru sau al
meu, dragi prieteni. Acesta este motivul. Întrebare (1910)—2—Acest lucru ar fi
arătat puţin mai bine semnificaţia tipică. Răspuns—Ei bine, poate data viitoare Domnul te va întreba pe
tine. 275)CORTUL ÎNTÎLNIRII-Interpretarea cu privire la animalele jertfite.
(Q690-2) Întrebare (1910)—3—Cu privire la cap. 16
din Leveticul, te rog spune care sunt bazele tale de interpretare cu privire la
animalele jertfite în această zi ca jertfe pentru păcat şi ca jertfe pentru
arderea-de-tot? De exemplu, de ce spui că viţelul este un tip al lui Cristos
Isus? Răspuns—Pentru că eu văd că aşa este. De ce spun că aceasta este o lampă cu
gaz? Pentru că văd că aceasta este o lampă cu gaz. Există mulţi oameni care nu
ştiu că aceasta este o lampă cu gaz. De ce spui că ţapul Domnului este un tip al Bisericii? Pentru că văd
că aşa este. De ce spui că ţapul de trimis este un tip al Marii
Mulţimi? Pentru acelaşi motiv. Poţi să-mi dai motivul scriptural pentru interpretarea
ta? Ei bine, dacă toate aceste lucruri ar fi fost explicate în Scripturi
nu aţi mai fi avut nevoie de broşura "Umbrele Cortului Întîlnirii" şi Dumnezeu
nu v-ar fi dat-o. Nu toate sunt explicate în Biblie. A venit timpul potrivit ca
Dumnezeu să clarifice înţelesul acestor tipuri şi El le-a clarificat acelora
care au ochi de văzut şi urechi de auzit. Prin aceasta noi nu vrem să spunem
ceva nepoliticos la adresa acelora care nu văd. Ei au majoritatea de partea lor,
toţi metodiştii, presbiterienii, episcopalii, luteranii etc., etc.; toţi aceşti
prieteni sunt de partea acelora care nu văd aceste lucruri — noi suntem doar o
minoritate. 276) CORTUL ÎNTÎLNIRII-Referitor la berbec, că reprezintă o clasă.
(Q691-1) Întrebare (1910)—1—După interpretarea ta,
că viţelul reprezintă o clasă şi ţapul Domnului o clasă, nu trebuie să ne
aşteptăm ca berbecul să reprezinte de asemenea o clasă? Răspuns—Am explicat în Umbrele Cortului Întîlnirii ce credem că reprezintă
berbecul. Pot spune că Domnul în providenţa Sa ne-a îndrumat să vedem că viţelul
reprezintă pe Cristos; ţapul face referire la Biserică; am văzut aceasta din
Scripturi, nu prin vreo voce specială sau vreun alt lucru miraculos. Am explicat
deja acest lucru. Vă amintiţi că apostolul, vorbind despre această zi de
ispăşire, ne spune despre viţeii şi ţapii care au constituit jertfa pentru păcat
şi al căror sînge a fost dus în Sfînta Sfintelor să facă ispăşire pentru păcat.
Există numai o singură jertfă a cărei sînge a fost dus în Sfînta să facă
ispăşire. Acea jertfă era în ziua ispăşirii şi era din două părţi; mai întîi
viţelul pentru a face ispăşire pentru casa marelui preot; al doilea ţapul
Domnului să facă ispăşire pentru tot restul poporului. Ei au fost singurii la
care se poate face referire. Tot aşa, după ce ne vorbeşte despre acest lucru,
apostolul ne spune că trupurile acelor animale al căror sînge era dus în Sfînta
Sfintelor pentru a face ispăşire pentru păcat erau arse afară din tabără, şi
numai aceste două animale au avut parte de această experienţă, al căror sînge a
fost stropit pentru a face ispăşire şi ale căror trupuri au fost arse afară din
tabără. Cînd am văzut aceasta, am fost sigur că am ideea corectă. Apoi apostolul
a spus, Să mergem la El afară din tabără, şi am văzut că aceasta reprezenta pe
ţapul Domnului care a mers la viţel afară din tabără. Să nu ne certăm cu cineva
care nu poate vedea; aceasta este spre dezavantajul lor. 277) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la concepere şi însufleţire.
(Q691-2) Întrebare (1911)—2—La ce punct în Cortul
Întîlnirii este tipificată conceperea şi însufleţirea? Răspuns—Din nou aceeaşi greutate. Noi nu trebuie să amestecăm aceste
diferite gînduri, după cum nu aţi amesteca nici diferitele pilde. Luaţi două
dintre pilde şi dacă le amestecaţi obţineţi confuzie. Aşa şi aici. A te gîndi la
însufleţire şi concepere etc. în Cortul Întîlnirii, nu este un gînd corect. Nu
s-a făcut însufleţire în Cortul Întîlnirii, nu s-a făcut concepere. În Cortul
Întîlnirii este un gînd cu totul diferit. În armonie cu Întrebarea de dinainte
Răspunsul ar fi că în momentul intrării în Sfînta, persoana trebuie să fie
concepută de Spirit. Nu este nimic în Cortul Întîlnirii care să indice ceva
despre însufleţire. 278) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la leviţi uitîndu-se în Sfînta.
(Q692-1) Întrebare (1911)—1—În serviciile Cortului
Întîlnirii, numai preotul intra în Sfînta; exista o pedeapsă cu moartea pentru
Levit, tipic pentru credincioşii îndreptăţiţi, dacă se uitau în Sfînta. Ce a
simbolizat această pedeapsă cu moartea? Răspuns—Nu ştiu să fie simbolizat ceva prin aceasta, numai că nimănui nu i-a
fost permis să se uite înăuntru. Tot ce văd că se indică acolo este că pedeapsa
cu moartea a fost pusă ca să arate că nimeni nu trebuia să se uite
înăuntru. 279) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Referitor la "Coş".
(Q692-2) Întrebare (1911)—2—Care este semnificaţia
cuvîntului "coş", în textul care vorbeşte despre cele trei pîini luate din coşul
care a fost pus în mîinile preotului de către Moise? (Lev.
8:26) Răspuns—Presupun că acel coş înseamnă coş; nu ştiu de nici o altă
însemnătate. 280) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Două altare în contrast.
(Q692-3) Întrebare (1911-Z)—3—"Noi avem un altar
de la care n-au drept să mănînce cei care slujesc în cort" (Evrei 13:10). Ce se
înţelege prin acest pasaj? Răspuns—În acest pasaj apostolul pune în contrast preoţimea Levitică,
serviciile lor în Cortul Întîlnirii şi masa din Sfînta la care ei mîncau pîinea
nedospită, cu Cortul Întîlnirii antitipic şi cu masa lui mai bună. În legătură
cu aceasta el arată că, în ceea ce priveşte preoţimea aaronică, nu numai că
Biserica nu puteau fi preoţi, dar nici Domnul nostru Isus nu putea fi; pentru că
această preoţime a ieşit din Levi, şi Isus a fost din altă seminţie, din Iuda.
De aceea cînd Isus a fost pe pămînt El n-a putut fi preot. Dar Dumnezeu a
plănuit un alt ordin de Preoţi, adică, ordinul lui Melhisedec, spunîndu-i lui
David, "Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după
rînduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4; Evrei 5:6). Atunci este evident că dacă
Cristos trebuia să fie un preot după rînduiala lui Melhisedec, El nu era un
preot după rînduiala lui Aaron. Cînd apostolul a dovedit că noi, ca preoţi, nu avem dreptul să ne
amestecăm în Sfînta şi Sfînta Sfintelor tipice, el ne arată atunci că ei, cei
din casa lui Aaron, nu au dreptul la locul nostru. Ei nu au dreptul să vină în
această Sfîntă antitipică în care intrăm noi. Dacă ei devin membri ai Preoţimii
Împărăteşti, pot să intre; dar starea lor ca membri ai preoţimii aaronice nu le
dă acest privilegiu. Astfel, el ne arată o diferenţă între aceste două preoţimi,
cea după rînduiala lui Aaron şi cea după rînduiala lui Melhisedec. Noi avem
"jertfele mai bune"; noi avem serviciile mai bune. Noi avem, pe un plan mai
înalt, tot ce au avut ei, tipic, pe un plan mai
jos. 281) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Tămîie în Sfînta Sfintelor.
(Q692-4) Întrebare (1911-Z)—4—Era necesar ca
tămîia să-l preceadă pe marele preot în Sfînta Sfintelor cînd intra să ofere
sîngele ţapului? Răspuns—Iniţial, oferirea tămîii în Ziua Ispăşirii de către marele preot a
cîştigat pentru el recunoaştere din partea Atotputernicului şi a manifestat
vrednicia lui de a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu era nevoie ca
el să ofere nici o altă jertfă decît aceasta. Toată lucrarea ispăşirii a fost
împărţită în două părţi. Dacă tipul arăta că preoţii subordonaţi intrau în
Sfînta Sfintelor, atunci se pare că era necesar ca fiecare să se oprească şi să
ofere tămîie înainte de a intra. Noi suntem reprezentaţi, nu individual, ci ca membri ai Corpului lui
Cristos. Aşa că n-ar fi necesar ca tămîia să fie oferită de mai multe ori. S-ar
părea însă că tămîia a rămas în
Sfînta şi Sfînta Sfintelor. Jertfa este încă apreciată de către Tatăl Ceresc şi
va fi întotdeauna. 282) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Sînge şi tămîie —
amîndouă au avut de-a face cu Dreptatea.
(Q693-1) Întrebare (1911-Z)—1—În tip, tămîia a
fost cea care a mulţumit Dreptatea divină? Dacă nu, cum este îndeplinită
mulţumirea Dreptăţii şi de ce a fost arsă tămîia? Răspuns—Amîndouă, atît tămîia cît şi sîngele au avut de-a face cu mulţumirea
Dreptăţii. Citim că tămîia trebuia să acopere Capacul Ispăşirii (Lev. 16:13). Cu
alte cuvinte, dacă tămîia n-ar fi mers înainte, marele preot n-ar fi trăit.
Aceasta arată că dacă Domnul nostru nu Şi-ar fi dat viaţa Sa umană în mod
satisfăcător, Şi-ar fi pierdut dreptul la viaţă. La consacrare El a fost de
acord cu aceasta şi Şi-a predat drepturile Sale pămînteşti la viaţă. Dacă se
dovedea credincios angajamentului Său, El primea viaţă de un ordin mai înalt,
dincolo de văl. Aşa că mulţumirea Dreptăţii, reprezentată în tip prin tămîia
care preceda pe marele preot dincolo de văl, ar fi o satisfacere pentru Sine şi ar fi o mărturie că El a
împlinit cu credincioşie condiţiile cerute. Dar cît priveşte mulţumirea pentru păcatele Bisericii şi ale lumii,
aceasta se împlineşte ulterior, nu prin tămîie, ci prin
sînge. 283) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Leviţi tipici.
(Q693-2) Întrebare (1911-Z)—2—Pe cine au
simbolizat Leviţii? Răspuns—Leviţii au simbolizat pe "Biserica celor întîi-născuţi, care sunt
scrişi în ceruri" (Evr. 12:23). Această afirmaţie — "care sunt scrişi în ceruri"
— implică faptul că ei sunt recunoscuţi ca o clasă spirituală — au intrat în
favoarea divină. Ne este dată istoria Leviţilor ca seminţie tipică în mod special
reprezentînd pe întîii-născuţi; şi această istorie a întîilor-născuţi ne duce
înapoi la timpul cînd întîii-născuţi ai seminţiei lui Israel au fost cruţaţi în
noaptea de paşti. Acea noapte simbolizează acest Veac Evanghelic, timpul de
întuneric pe pămînt, cînd Domnul Îşi ia clasa Lui de nestemate. Această
"Biserică a celor întîi-născuţi" au trecut din moarte la viaţă — toţi aceşti
întîi-născuţi reprezentînd întreaga "Biserică a celor întîi-născuţi" sunt
reprezentaţi în seminţia lui Levi. Dintre aceşti leviţi erau aleşi cîţiva
preoţi, simbolizînd pe Domnul nostru şi pe cei care cu credincioşie urmează în
paşii Lui. Aşa că întreaga "Biserică a celor întîi-născuţi" va include o mare
mulţime — mai mulţi decît Corpul lui Cristos. Fecioarele care o urmează (Psa.
45:14), toate aparţin acestei "Biserici a celor întîi-născuţi, care sunt scrişi
în ceruri" (Evr. 12:23). Lucrul Leviţilor în legătură cu serviciul Cortului
Întîlnirii este fără îndoială unul simbolic. Marele preot "intra … odată pe an" în Ziua Ispăşirii — în Sfînta
Sfintelor. Aparent preoţii subordonaţi nu intrau în Sfînta Sfintelor în această
zi (Evr. 9:6, 7), ci în Sfînta, unde erau sfeşnicul şi masa cu pîinile pentru
punere înainte şi altarul de aur pentru tămîie. Ei, fără îndoială, au simbolizat
pe aceia care stau cu Cristos în locurile cereşti (Efes. 2:6), şi astfel sunt cu
mult înaintea celor din casa credinţei în general. Preoţii subordonaţi erau fiii
lui Aaron, şi fiind din familia preoţească sau din casă, ocupau o poziţie mai
înaltă şi aveau drepturi şi privilegii mai mari decît restul leviţilor.
Ilustraţia preoţilor subordonaţi care intră în Sfînta pare să corespundă cu
experienţele noastre din timpul prezent şi nu cu experienţele noastre din
viitor, cînd ne aşteptăm să intrăm în Sfînta Sfintelor prin vălul
despicat. Experienţele leviţilor antitipici din prezent sunt diferite de cele
pe care le vor avea în viitor. În prezent ei sunt în starea Curţii, pentru că
numai membrii Corpului sunt privilegiaţi să intre în Sfînta şi să cunoască
"lucrurile adînci ale lui Dumnezeu". Dar cînd obiectele din Sfînta erau
împachetate, leviţii tipici duceau lucrurile preţioase — le era permis să le
poarte. Ei puteau simţi că au dreptul să le atingă în mod general, dar nu în
acelaşi fel ca şi preoţii. Aceasta pare să implice că numai aceia care umblă în
urmele lui Isus pot să aibă o apreciere adîncă şi deplină a Planului divin.
Alţii ar putea să înţeleagă aceste lucruri într-o anumită măsură, dar nu în
plinătatea lor. Atunci, noi trebuie să luăm în considerare că după cum leviţii
îndeplineau un serviciu în legătură cu jertfele Zilei Ispăşirii, tot aşa ei vor
avea un serviciu special după Ziua Ispăşirii. În Ziua Ispăşirii, cînd poporul
aştepta pe preot să iasă şi să-i binecuvînteze, nu era timpul special ca leviţii
în general să înveţe pe popor sau ca ei să-şi înveţe lecţiile lor importante;
dar, după această Zi de Ispăşire, leviţii erau învăţătorii generali ai
întregului popor, explicîndu-le Legea. Şi astfel vedem că aceasta va fi o parte
din lucrarea leviţilor antitipici în viitor. Ei nu vor avea moştenire în ţară şi
în binecuvîntările ei. Ei vor fi asociaţi în lucrarea Împărăţiei şi în
instruirea poporului. Dar cum exact va fi făcută aceasta, nu putem şti acum în
mod clar. Am putea de asemenea înţelege că leviţii din Curte reprezintă foarte
potrivit pe toţi aceia care doresc să se întoarcă de la păcat şi să se aproprie
de Dumnezeu şi care fac progres spre îndreptăţire completă. Ei sunt într-o
atitudine îndreptăţită din momentul cînd s-au întors de la păcat şi au intrat în
Curte. Aceasta implică credinţă şi ascultare. Şi astfel toţi care sunt în
armonie cu Dumnezeu în vreun sens al cuvîntului sunt, de probă, leviţi; dar dacă
vor deveni sau nu leviţi adevăraţi, depinde dacă se consacră pe deplin. Dacă nu
fac această consacrare, atunci nu vor primi binecuvîntările speciale care i-ar
îndreptăţi la planul spiritual. Noi toţi am fost în acest sens al cuvîntului
leviţi — în sensul apropierii de îndreptăţire, dorind îndreptăţirea, dorind
armonie cu Dumnezeu şi căutînd-o, punînd deoparte murdăriile trupului etc. — dar
nu am ajuns la acea îndreptăţire decît atunci cînd ne-am prezentat trupurile
noastre ca jertfe vii şi am fost concepuţi de Spiritul sfînt şi a început noua
viaţă prin care noi am trecut de la moarte la viaţă, prin care am devenit
"Biserica celor întîi-născuţi" şi numele nostru a fost scris în ceruri. Cei care
se întorc înainte de a-şi prezenta trupurile ca jertfe vii nu reuşesc să ajungă
la deplina îndreptăţire, nu reuşesc să aibă îndreptăţirea la viaţă — ei nu
reuşesc să ajungă la gradul credincioşiei faţă de principiul drept şi la gradul
de armonie cu Dumnezeu. În timp ce starea Curţii pare să reprezinte în prezent pe toţi aceia care se apropie de Dumnezeu
şi iubesc dreptatea şi doresc armonie cu El, pare ca şi cum, odată cu încheierea
acestui veac, va fi o ajustare a lucrurilor prin care toţi aceia care nu au
ajuns la punctul deplinei consacrări şi la punctul conceperii de Spirit, care nu
vor aparţine casei credinţei şi "Bisericii celor întîi-născuţi", în sensul
absolut, vor ieşi afară şi nu vor mai fi recunocuţi ca fiind în Curte. Între
timp, clasa care s-a consacrat deja, "şi-au prezentat trupurile lor ca o jertfă
vie", şi au primit conceperea de Spirit şi s-au bucurat pentru o vreme de
privilegiile de a fi membri ai Corpului lui Cristos — aceştia, dacă nu reuşesc
să-şi menţină starea, sunt reprezentaţi ca fiind separaţi de clasa "turmei mici"
la sfîrşitul acestui veac. Starea lor după aceea este reprezentată se pare de
starea Curţii. 284) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Semnificaţia sîngelui viţelului.
(Q695-1) Întrebare (1911-Z)—1—Ce a reprezentat
sîngele viţelului? Răspuns—Sîngele prezentat în Sfînta Sfintelor a reprezentat viaţa sau drepturile
vieţii celui jertfit; dar sîngele propriu-zis era un simbol al morţii.
Cînd sîngele este în vene el este un simbol al vieţii. Sîngele viţelului şi
ulterior sîngele ţapului, în mîinile preotului, spunea simbolic, Acest animal
este mort, şi aici este dovada. Aşa că prezentarea sîngelui a însemnat
prezentarea acestei vieţi jertfite cu toate drepturile care-i
aparţin. Domnul nostru a avut anumite drepturi de viaţă cînd a murit. Expresia
drepturi de viaţă poate fi folosită
în mod potrivit şi în legătură cu o persoană care nu are viaţă în sens deplin,
dar care a făcut o deplină consacrare şi a fost acceptat de Domnul. Unul ca
acesta este socotit ca fiind trecut
din moarte la viaţă. În momentul cînd îi este atribuită dreptatea, el trece din
moarte la viaţă. Avocatul i-a atribuit aceluia suficient din meritul Său ca să
compenseze orice lipsă; el devine astfel acceptabil şi este într-o stare
socotită completă. Atunci el are drepturi de viaţă; şi despre acele drepturi se
spune că sunt jertfite, sau prezentate lui Dumnezeu. În acest fel se poate spune
despre acea persoană că devine un membru al Corpului Marelui Preot. Cristos îi
atribuie suficient din merit ca să
compenseze lipsa de merit a lui; şi
fiind făcut acceptabil pentru Tatăl prin această atribuire, el devine un membru
al Corpului Marelui Preot. Există o diferenţă între
oferirea jertfei noastre şi
prezentarea noastră. Nu noi, ci Marele Preot face jertfirea. Înainte ca
Marele Preot să accepte pe cineva ca membru al Corpului Său, El îi atribuie
suficient din meritul Său pentru a-i da drepturi de viaţă. În virtutea faptului
că este socotit perfect, acela are drepturi de viaţă, o stare care-i permite să
fie o jertfă. Toate acele drepturi de viaţă pe care Domnul nostru le-a avut cînd a
murit au fost reprezentate simbolic în sîngele viţelului; şi cu acel sînge s-a
făcut stropirea în Sfînta Sfintelor. A fost doar un moment cînd cuţitul din mîna marelui preot a lovit şi
a junghiat viţelul. Acel moment a reprezentat momentul în care Domnul nostru, la
Iordan, a devenit mort ca om şi viu ca Nouă Creatură, cînd, "… prin Duhul Cel
veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" (Evr. 9:14). Dar
El nu S-a oferit ca Nouă Creatură, ci ca omul Isus Cristos. Umanitatea Lui
nepătată a fost ceea ce a oferit El acolo. El a făcut aceasta prin veşnicul
Spirit al calităţii de Fiu şi din loialitate faţă de Dumnezeu; şi acesta a fost
momentul oportun, clipa prezisă în profeţie. Atunci El a fost recunoscut ca Preot.
Dacă Cristos era pe pămînt, pe plan pămîntesc, El nu putea fi preot după trup,
El nefiind din familia lui Aaron. Singurul ordin preoţesc de care a aparţinut a
fost ordinul spiritual, cel menţionat în scriptura care spune: "Tu eşti preot în
veac, după rînduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4). El n-a fost preot după trup,
ci ca Nouă Creatură. Marele Preot a venit în funcţia Sa prin virtutea lucrării Sale de
jertfă. Aducerea viţelului în Curte a însemnat prezentarea lui pentru jertfă.
Tot aşa şi cu Isus. Cînd El a venit la Ioan la Iordan, a făcut o predare de
Sine. Tatăl a recunoscut aceasta. Ucenicii Domnului s-au prezentat pe ei înşişi,
dar n-au fost nici acceptaţi ca jertfe nici concepuţi de Spirit pînă la Rusalii.
În ziua aceea, în timp ce aşteptau, Dumnezeu a aceptat jertfa şi i-a făcut
preoţi în acel moment. 285) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Toţi cei din curte
sunt în favoarea lui Dumnezeu.
(Q696-1) Întrebare (1911-Z)—1—Poate fi cineva în
starea Curţii fără a fi în favoarea lui Dumnezeu? Răspuns—Curtea Cortului Întîlnirii a reprezentat o stare de favoare divină.
Dar Cortul Întîlnirii a reprezentat favoarea divină într-un sens şi grad mai
înalt. În prezent Curtea reprezintă starea tuturor acelora care, exercitînd
credinţă în Dumnezeu, se apropie tot mai mult de El şi de serviciul Său. Aceştia
sunt în favoarea lui Dumnezeu din cauza spiritului lor de loialitate faţă de El,
care îi conduce să înainteze pas cu pas ca să cunoască şi să facă voia Lui
perfectă. Voinţa perfectă a lui Dumnezeu cu privire la toţi cei chemaţi în acest
veac este ca ei să-şi prezinte trupurile ca jertfe vii, sfinte şi acceptabile
pentru El prin meritul atribuit al Avocatului lor — Răscumpărătorul lor. Dar
dacă, după o deplină ocazie de a cunoaşte şi a face voia Lui, aceştia se retrag
şi refuză să facă consacrarea, din acel moment cursul lor va fi înapoi, avînd
tot mai puţină favoare divină, pînă ce vor fi iarăşi în lume. Dar chiar şi
atunci scopurile lui Dumnezeu pentru ei sunt generoase, pentru că ei pot să ia
parte cu lumea în general la asigurările pline de har ale Noului Legămînt timp
de o mie de ani de domnie a lui Mesia. Cei care fac legămîntul de jertfă şi prin acesta trec din Curte în
Sfînta, intră în cea mai înaltă favoare a lui Dumnezeu, ca şi copii ai lui
Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Isus. Dar dacă mai tîrziu ei se retrag cu
teamă înapoi şi neglijează a-şi completa jertfa, ei s-ar putea să nu rămînă
într-o relaţie atît de strînsă, ci în cele din urmă să fie expulzaţi în curte.
Acolo ei vor fi, de fapt, în favoarea lui Dumnezeu ca clasă a Marii Mulţimi,
dacă nu se retrag cu totul, caz în care răsplata lor va fi Moartea a
Doua. 286) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Nimic specific despre Urim şi Tumim.
(Q697-1) Întrebare (1912-Z)—1—Există vreo
descoperire asupra a ceea ce a constituit Urim şi Tumim, sau cum li
s-a Răspuns preoţilor? Răspuns—Nu se cunoaşte nimic specific despre acest subiect. Într-un fel sau
altul se presupune că pieptarul purtat de Marele Preot era folosit ca Urim şi
Tumim — adică, să se dea un Răspuns clar, da sau nu, la întrebările care se
puneau. De exemplu, dacă se întreba, Să meargă Israel la război împotriva
acestui popor? sau, Să se alieze Israel cu acest popor? Răspunsul Domnului era
arătat de pieptar. Cum se răspundea la aceste întrebări, nu ni se spune. Nimic
din Scriptură nu ne spune, şi noi nu avem nici chiar tradiţie care să ne dea un
Răspuns clar. Ştim că aveau Urim şi Tumim şi că Răspunsul era indicat cumva cu
pietrele preţioase ale pieptarului, dar cum exact, nimeni nu
ştie. 287) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Marea Mulţime şi Moartea a Doua.
(Q697-2) Întrebare (1912)—2—Arată Cortul
Întîlnirii că există un loc în Sfînta, dincolo de care cineva nu poate trece ca
preot, şi cade înapoi în Marea Mulţime, dar dacă acesta eşuează ca preot, nu
este nimic pentru ei decît Moartea a Doua? Răspuns—Numai cei care trec de al Doilea Văl în Sfînta Sfintelor, prin
puterea Întîiei Învieri, vor fi asiguraţi pentru Preoţimea Împărtească în afara
pericolului căderii. Domnul va decide dacă noi vom fi preoţi sau leviţi. Am
văzut pe unii care aparent au avut mult interes şi apoi pentru un timp au
devenit inerţi, n-au devenit mari jertfitori, iar apoi după ani de zile au
devenit foarte zeloşi şi şi-au jertfit vieţile. Unul ca aceştia a fost Sf.
Pavel. El n-a fost la început numai un persecutor al Bisericii, ci după aceea a
fost trei ani în Arabia, şi apoi a mers să-l vadă pe Sf. Petru. Treisprezece ani
mai tîrziu Barnaba l-a căutat, l-a găsit acasă în Tarsul Ciliciei şi l-a pus să
propovăduiască în Antiohia, unde l-au ales ca unul dintre bătrîni (Gal. 1:17;
2:1 şi Fapt. 11:25-30). Dacă Pavel ar fi stat în Arabia tot restul vieţii lui
doar studiind şi îngrijindu-şi ochii bolnavi, fără îndoială ar fi fost din clasa
Marii Mulţimi. Barnaba i-a zis, Frate Pavel, nu vrei să te angajezi activ în
serviciul Domnului? Barnaba a făcut mult ca să-l încurajeze pe Sf. Pavel să-şi
înceapă activităţile, şi odată ce a început, nimic nu l-a mai oprit. El a fost
cel mai mare dintre toţi apostolii în jertfire — al doilea după Domnul
Său. Să presupunem că Sf. Pavel ar fi murit în timpul acelor ani de
inerţie, ce dovadă am fi avut că el şi-a întărit chemarea şi alegerea? Nici una.
A fost între timp aruncat în Curte? Nu, el s-a bucurat încă de privilegiile
preoţeşti din Sfînta. Noi nu ştim cît de mult a studiat în Arabia, nici nu vedem
că a făcut multă jertfă în timpul acelor ani. Deci, dacă Dumnezeu i-a putut da lui acei ani să se hotărască ce va
face, atunci El ar putea face la fel cu oricare altul, după cît putem noi şti.
Faptul că cineva poate fi într-o stare de inerţie pentru un timp nu înseamnă că
Dumnezeu l-a respins de la starea Sfintei. Decizia Domnului este la sfîrşitul
căii noastre. Dar poate că acum la sfîrşitul acestui veac condiţiile sunt
diferite. Domnul nu ne-ar putea da 14 ani, pentru că toată jertfa, după cîte
ştim noi, se va îndeplini într-un timp foarte scurt. Şi nu numai atît, dacă noi
nu avem spiritul şi dispoziţia de jertfire, El ne poate înlătura mai repede,
pentru că El vrea să completeze întreaga clasă aleasă înainte de acel timp. De
aceea acum este puţin diferit. 288) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Sunt cei concepuţi de Spirit în Curte?
(Q698-1) Întrebare (1912)—1—Cel care intră în
starea Curţii în timpul acestui veac Evanghelic este conceput de
Spirit? Răspuns—Nu. Nimeni nu este conceput de Spirit cînd intră în starea curţii,
căci aceasta nu este o stare a conceperii de Spirit. Noi nu ne certăm cu cei
care au o opinie diferită. Opinia noastră este dată în Umbrele Cortului
Întîlnirii, şi aceasta este că Curtea reprezintă starea de îndreptăţire, şi că
cei care sunt în ea sunt în aşa-numita stare îndreptăţită. Îndreptăţire înseamnă a fi îndreptăţit real sau de probă. Care este
diferenţa? Îndreptăţirea reală ar fi un lucru real sau autentic; ca de exemplu,
Isus a fost perfect în realitate, aprobat de Dumnezeu, ca fiind perfect. Nu
pentru că s-a făcut ceva pentru El, nici că I s-a socotit ceva. El a fost
perfect în realitate, just sau drept în ochii lui Dumnezeu, pentru că în El n-a
fost păcat. Dar nici unul dintre noi, urmaşii Săi, nu suntem în acea stare,
pentru că noi suntem toţi "copii ai mîniei, ca şi ceilalţi" (Efes. 2:3); de
aceea noi nu putem vorbi despre noi că suntem în acea
stare. Ne uităm la Avraam şi citim despre el că a fost îndrepăţit prin
credinţă. A fost îndreptăţirea lui Avraam reală? Putea deveni el în mod real
drept înaintea lui Dumnezeu prin exercitarea credinţei? Apoi ne amintim de altă
scriptură, că nimeni nu poate fi îndreptăţit prin faptele legii şi că singura
îndreptăţire care o poate avea cineva este prin credinţă în Cristos. De aceea
Avraam n-a fost în mod real îndreptăţit. Atunci în ce fel a fost îndreptăţit Avraam şi la ce?
El a fost îndreptăţit să primească favoarea lui Dumnezeu, şi
îndreptăţit să fie tratat ca prieten al lui Dumnezeu şi să i se spună secrete pe
care Dumnezeu le-ar spune unui prieten şi nu unui duşman. Avraam a crezut pe
Dumnezeu şi el a fost socotit ca prieten şi atît de drept pe cît a fost posibil,
avînd în vedere faptul că Cristos încă nu murise pentru păcatele
lumii. Acum revenind la noi: Să luăm pe cineva care a fost păcătos, lumesc,
trăind în păcat, şi acea persoană zice, Mă voi apropia de Dumnezeu, am o foame
după Dumnezeu. Aflu că viaţa veşnică este posibilă şi că Dumnezeu vrea s-o dea
unora. Sunt obosit şi încărcat de păcat, şi imperfect; vreau să ajung la
Dumnezeu. O astfel de dorinţă ar fi primul pas către
îndreptăţire. Îmi aduc aminte de o soră germană care a spus, Frate Russell, cînd
mergeam la şcoală în Germania am fost pusă împreună cu oameni care nu erau deloc
religioşi, şi am pierdut pe Dumnezeul meu, şi aş vrea foarte mult să-L găsesc.
Nu sunt fericită şi văd pe alţii care sunt fericiţi, şi care se simt copii ai
lui Dumnezeu. Aş vrea să mă simt ca un copil al lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu să
mă considere ca atare. Ce paşi să fac? (Gîndiţi-vă la construcţia Cortului Întîlnirii, cu Sfînta şi Sfînta
Sfintelor, Curtea, perdelele etc. În faţa Cortului Întîlnirii era un vas de
aramă, umplut cu apă. Tot în faţă era altarul de aramă, pe care se ardea
grăsimea, aproape de poartă). Acum să ne închipuim pe această tînără germană în Tabăra lui Israel,
zicînd, Dumnezeu este reprezentat în acel Cort al Întîlnirii şi aş vrea să mă
apropii de Dumnezeu; El este reprezentat acolo prin gloria Şekină, iar eu
trăiesc aici. Mă va lăsa El să mă apropii? I-am spus, "Apropie-te de Dumnezeu şi El se va apropia de tine". De
cînd a început să facă primul pas spre Dumnezeu ea a început să intre într-o stare de îndreptăţire. A
făcut primul pas. Isus a vorbit despre doi oameni care s-au suit la Templu să se
roage — un vameş şi un fariseu. El a spus că vameşul a plecat acasă mai îndreptăţit decît fariseul. Ce
înseamnă aceasta? Ei bine, el a fost mai aproape de o stare îndreptăţită decît
fariseul. Ei amîndoi au fost într-o stare de îndreptăţire parţială, ca toţi
evreii — ei erau în relaţie cu Dumnezeu, prin jertfele Zilei Ispăşirii. Ei îşi
foloseau privilegiile şi veneau la Dumnezeu în rugăciune, şi unul din cei doi a
fost mai îndreptăţit şi mai acceptabil pentru Dumnezeu. Aceasta se înţelege prin
îndreptăţire — aprobat de Dumnezeu. Avraam a fost aprobat de Dumnezeu pentru că
a făcut tot ce-a putut mai bine. Amîndoi oamenii aceia erau într-o stare de
îndreptăţire de probă. Aşa şi cu această tînără, ea intra într-o stare de îndreptăţire de
probă; ea se întorcea spre Dumnezeu. I-am arătat poarta şi i-am spus, Du-te
înăuntru în Curte prin credinţă. Singura cale să te apropii de Dumnezeu este să recunoşti că eşti
păcătos şi că Însuşi Dumnezeu a pregătit o jertfă pentru păcat, reprezentată
prin Altarul de Aramă, chiar la Poarta Curţii. Deci, a te apropia de Dumnezeu
înseamnă a exercita credinţă în jertfa lui Cristos. Am arătat Poarta antitipică
spre Curte. Am întrebat-o dacă credea şi ea a Răspuns, Da, cred în Isus, că a
murit şi a înviat dintre morţi pentru păcatele mele şi ale lumii întregi. Astfel
ea a trecut prin Poartă în mod antitipic. Cînd am întrebat apoi, Cauţi să trăieşti separat de păcat? Întrebam
dacă mergea la lighean, care este pentru spălarea de murdăriile cărnii. Ea a
Răspuns, Mă străduiesc să fac aşa. Răspunsul ei a arătat că se spăla la lighean
şi avea folos din aceasta, şi punea deoparte acele lucruri exterioare care nu-i
plac lui Dumnezeu. Prin aceasta ea nu se îndreptăţea pe sine, ci încerca să
coopereze cu Dumnezeu — ea era într-o stare de îndreptăţire de probă. După
aranjamentul lui Dumnezeu, îndreptăţirea nu poate fi completă pînă ce nu facem
un pas mai departe. După observarea jertfei, a Ligheanului şi spălarea în el,
noi trebuie să facem ceva mai mult. I-am spus că cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-ţi dai
inima în întregime lui Dumnezeu în consacrare, nereţinînd nimic. Acest lucru era
reprezentat în Cortul Întîlnirii prin legarea ţapului la uşa Cortului
Întîlnirii. Nimeni n-ar putea face mai mult! Următorul lucru ar fi ca Marele
Preot să o accepte ca membru al Său şi să fie pentru ea Avocat înaintea Tatălui.
Acceptarea divină urmează la rînd. Ea a făcut tot ce a putut. Domnul trebuie să
facă restul. Cred că mai este loc, şi cred că Domnului Îi face plăcere să te
primească. Acceptă aceasta ca pe un fapt şi caută dovezile că Dumnezeu te-a
primit. Dovezile vor fi o percepţie spirituală mai clară, o dorinţă de a-ţi pune
viaţa în serviciul Său şi unele ocazii de a suferi pentru
dreptate. Ilustraţia din Umbrele Cortului Întîlnirii este că Preotul junghie
ţapul, îi ia viaţa, făcîndu-l parte din jertfa Sa. Momentul în care s-a făcut
jertfa a reprezentat acceptarea consacrării ei de către Isus. În acelaşi moment
ea a fost concepută de Spiritul sfînt şi a fost socotită de Tatăl ca o Nouă
Creatură. Astfel ea a trecut de Primul Văl în Sfînta. Această trecere de Primul
Văl reprezintă moartea voinţei, întocmai cum trecerea de al Doilea Văl
reprezintă moartea completă a trupurilor noastre. Noi trecem pe sub Primul Văl
cînd voinţele noastre sunt botezate în moartea Sa; suntem îngropaţi împreună cu
El prin botezul în moartea Sa şi înviaţi de cealaltă parte ca Noi Creaturi. Aşa
că Primul Văl al Cortului Întîlnirii reprezintă moartea noastră în ceea ce
priveşte voinţele noastre, şi reprezintă faptul că Dumnezeu ne acceptă ca Noi
Creaturi prin credinţă, ca noi să putem avea acces la lucrurile spirituale ca
Noi Creaturi. Oricine face acest pas este reprezentat ca un membru al Corpului
Marelui Preot, Biserica, al cărei Cap este El, şi astfel, apostolul spune că noi
stăm în locurile cereşti — adică în Sfînta. Dar să se remarce că îndreptăţirea
noastră nu este completă pînă cînd Marele Preot ne acceptă jertfa şi îi atribuie
meritul Său, făcînd-o sfîntă şi acceptabilă pentru
Dumnezeu. Oricine trece de acest Prim Văl, după cîte ştim noi, este un preot
împărătesc — dar nu este pentru mine sau pentru voi să spunem cine va fi socotit
nevrednic. Trecînd pe sub acest văl faci pasul care ar trebui să te facă preot,
acesta este singurul pas pe care eşti invitat să-l faci. Nu poţi ca să faci alt
pas. Aşa spune apostolul Petru, "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie
împărătească, un neam sfînt" (1 Pet. 2:9). Sf. Petru n-a încercat să facă o
discriminare şi să zică, Aceasta aţi început să fiţi, dar sunteţi din marea
mulţime. Acest lucru va fi hotărît de Domnul la timpul Său, cînd va arăta că
unii care n-au fost suficient de credincioşi nu vor fi din turma mică de preoţi,
ci vor fi din clasa leviţilor. Acest lucru se va hotărî la sfîrşitul acestui
veac, şi nu este pentru mine sau pentru voi să
hotărîm. Un frate poate fi foarte energic, atît cît putem noi observa, dar
Dumnezeu poate vedea că aceasta a fost pentru vreun motiv nevrednic, sau poate
fi aparent nu prea energic, dar Dumnezeu să vadă că el a făcut tot ce a putut
mai bine. De aceea noi nu trebuie să judecăm, ci să lăsăm totul pentru Domnul şi
să ne străduim să facem tot ce putem, şi să ne ajutăm unii pe alţii să învingem,
şi la sfîrşitul veacului Învăţătorul va arăta care este vrednic să stea cu El pe
Tron ca preoţi şi care vor fi din clasa leviţilor înaintea
tronului. 289) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Jertfe înainte şi după Ziua Ispăşirii.
(Q701-1) Întrebare (1912)—1—În Umbrele Cortului
Întîlnirii citim, "noi trebuie să facem deosebire între jertfele Zilei Ispăşirii şi
jertfele care urmează Zilei Ispăşirii, şi că primele au fost prezentate pentru
păcatul lui Adam, în timp ce următoarele au fost pentru greşeli individuale sau
personale comise din ignoranţă sau cu voia". Dar aceasta mi-a provocat o mare
nedumerire. În Evrei 9:7 apostolul ne învaţă că jertfele Zilei Ispăşirii au fost
pentru toate păcatele făcute, pentru păcatele întregului
popor. Răspuns—În Biblia engleză scrie aşa, "Dar în partea a doua intră numai
Marele Preot, odată pe an, nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi
pentru erorile poporului" (Evr. 9:7). Nu există o contradicţie între această afirmaţie şi cealaltă.
Apostolul vorbeşte aici despre jertfele Zilei Ispăşirii şi nu despre acele
jertfe care urmau Zilei Ispăşirii. El explică, în armonie cu relatarea din
Vechiul Testament, că aranjamentul era compus din două părţi. Într-un sens al
cuvîntului jertfele Zilei Ispăşirii au fost toate o singură jertfă şi o singură
lucrare pentru tot poporul, dar în alt sens al cuvîntului era împărţită în două
jertfe, una pentru preoţi şi leviţi, şi a doua pentru restul poporului, şi
apostolul vorbeşte în acest verset despre această fază a ei. El vorbeşte aici
despre a doua, pe care el o oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului.
Prima, sîngele viţelului, era pentru el şi casa sa, iar a doua era pentru
greşelile sau păcatele întregului popor. Aceste greşeli ale poporului pentru
care Marele Preot oferă ispăşire nu sunt păcate cu voia, ci acelea care sunt
comise din ignoranţă, superstiţie, orbire etc. — prin ereditate. Cu alte
cuvinte, Dumnezeu are ca scop să ierte şi să anuleze toate păcatele omenirii
care au ajuns la noi direct sau indirect ca rezultat al neascultării lui Adam.
Dar dacă după primirea acelei binecuvîntări şi cunoştinţe păcătuim în vreo
măsură cu voia, acea măsură care este cu voia nu este acoperită de
ispăşire. 290) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Pentru ce erau jertfele Zilei Ispăşirii?
(Q701-2) Întrebare (1912)—2—Jertfele din Ziua
Ispăşirii erau oferite pentru păcatele poporului comise din
ignoranţă? Răspuns—Aceasta era o anulare completă a tuturor păcatelor pînă la acea
dată. Este numai o reprezentare a primei Zile a Ispăşirii, arătînd că noi odată
ce venim şi ne primim binecuvîntările de la sacrificiul din ziua ispăşirii
aceasta anulează toate păcatele în măsura recunoaşterii şi abilităţii
noastre. 291) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Ce jertfe sunt
pentru păcatele din ignoranţă?
(Q701-3) Întrebare (1912)—3—Care este diferenţa
dintre jertfele de după, care urmează Zilei Ispăşirii şi jertfele din timpul
Zilei Ispăşirii, amîndouă fiind pentru păcatele din
ignoranţă? Răspuns—Trebuie să vedem despre ce vorbeşte apostolul, şi aici evident că nu
vorbeşte despre jertfele de după Ziua Ispăşirii. El spune în versetul şase, "Şi
după ce au fost rînduite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele
intră oricînd în partea dintîi a cortului" (Evr. 9:6), îndeplinind serviciul lui
Dumnezeu. "Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an" (Ziua
Ispăşirii) (vers 7). 292) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Unde era altarul de aur?
(Q702-1) Întrebare (1912)—1—Cum explici versetul
din Evrei 9:4 în care apostolul Pavel scrie că Altarul de Aur era în Sfînta
Sfintelor? Unii prezintă soluţia acestei dificultăţi spunînd că noi trebuie să
recunoaştem sau să acceptăm că apostolul cînd vorbea despre cădelniţa de aur se
referea la unele din micile cădelniţe de aur cu care preoţii duceau focul de la
altarul de aramă. Răspuns—Fără îndoială că există o diferenţă între afirmaţia despre ordinea
lucrurilor din Cortul Întîlnirii cum este redată de apostol aici, şi declaraţia
dată în Vechiul Testament. Dar noi trebuie să rămînem ferm lîngă declaraţia dată
în Vechiul Testament, pentru că propriile argumente ale apostolului sprijină
Vechiul Testament. El spune că era necesar ca Marele Preot să ofere tămîie pe
altarul de aur înainte de a intra în Sfînta Sfintelor. Aceasta înseamnă că
altarul de aur nu putea fi în Sfînta Sfintelor, după propria relatare a
apostolului, şi de asemenea după relatarea din Vechiul Testament. Singura
explicaţie la care ne putem gîndi ar fi aceasta: Ori apostolul a avut un lapsus în limbaj, o scăpare în vorbire,
sau că secretarul căruia i-a dictat aceasta a folosit cuvîntul greşit, spunînd
dincolo de văl în loc de dincoace de văl. Oricum nu este un lucru important. Nu
depinde nimic serios de aceasta. Noi vedem care a fost intenţia reală în toate
lucrurile. Altarul de aur era în Sfînta şi nu în Sfînta Sfintelor, şi de aceea
orice scăpare în această relatare nu are legătură sau importanţă
specială. 293) CORTUL ÎNTÎLNIRII-Altarul la care
nu aveau dreptul să mănînce.
(Q702-2) Întrebare (1908)—2—Te rog explică Evrei
13:10: "Noi avem un altar de la care n-au drept să mănînce cei care slujesc
în cort". La ce altar se referă, tipic sau antitipic? Răspuns—Răspund că aici apostolul prezintă un contrast între preoţimea
evreiască, preoţimea aaronică, şi preoţimea antitipică, Cristos Marele Preot şi
Biserica, preoţimea împărătească, membrii corpului Său. Evreii, vedeţi, şi cei
care aveau această idee evreiască în minte, aveau greutăţi în a înţelege cum se
poate vorbi despre noi ca preoţi; cum toţi credincioşii, toţi care vin la Tatăl
prin Cristos şi fac o consacrare, prezentîndu-şi trupurile ca jertfe vii, sunt,
după cum spune apostolul Petru, o preoţime împărătească, un popor sfînt, un
popor deosebit. Aşa că ei aveau o problemă. Cum putem fi noi o preoţime? Noi nu
aparţinem de seminţia preoţească. Vedeţi că Pavel arată acelaşi gînd. Noi
aparţinem de preoţimea lui Melhisedec; aceasta este rînduirea noastră, nu
preoţimea aaronică. Preoţimea aaronică este un tip al anumitor trăsături, dar
acest preot este de un ordin mai înalt de preoţime decît Aaron. Ei au jertfele
literale; noi avem jertfele mai bune. Ei au avut junghierea viţelului literal şi
a mielului literal, şi noi avem junghierea lui Cristos, viţelul antitipic, şi
avem jertfa Bisericii, ţapul antitipic, pe un altar care este superior celui
care era al lor. Altarul lor pentru tămîie a fost numai tipic. Aducerea de către
sfinţi a rugăciunilor şi meritul lui Cristos ridicîndu-se la Dumnezeu este
adevărata tămîie plăcută Lui. Tot timpul există tip şi antitip. Acum noi avem un
altar de la care ei nu pot mînca. Care este altarul nostru? Ei bine, dragi
prieteni, altarul nostru este Cristos şi jertfa Sa consacrată. Preotul
sistemului tipic mînca din carnea care era oferită lui Dumnezeu pe altar. Să vă
reamintesc că atunci cînd o jertfă era adusă la preot, nu în ziua ispăşirii, ci
altele, el lua grăsimea şi o punea pe altar şi o ardea, dar lua carnea şi
preoţii o mîncau. Deci ei toţi erau părtaşi la altar. Altarul consuma grăsimea
etc., dar preoţii mîncau toată carnea. Apostolul spune că ei pot să mănînce acea
carne şi pot jertfi pe acel altar, dar noi avem o jertfă superioară şi avem un
altar superior. Noi mîncăm din această carne de pe altarul nostru. "Dacă nu
mîncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sîngele Lui, n-aveţi viaţă în voi
înşivă" (Ioan 6:53). El vorbea Bisericii. De fapt, noi toţi trebuie să fim
părtaşi la carnea Lui. Bineînţeles, aceasta deschide o Întrebare mai largă. Ce
vrea să spună? Vă amintiţi că pe vremea aceea mulţi au spus, "Cuvîntul acesta
este prea tare, cine poate să-l sufere?" (Ioan 6:60) Aceasta pare o nebunie.
Poate acest om să ne dea carnea Lui s-o mîncăm? Şi mulţi au plecat şi n-au mai
umblat cu El. Ei au zis, Aceste vorbe misterioase sunt prea confuze, nu le mai
putem asculta; noi renunţăm; El ne spune ghicitori. Ce vrea să spună cînd
vorbeşte despre a mînca carnea Lui. Cînd ajungem să înţelegem adevăratul sens,
cum putem noi acum în acest veac Evanghelic, carnea Sa a reprezentat jertfa Sa
pe care a dat-o pentru noi şi pe care a terminat-o la Calvar, şi voi vă
împărtăşiţi din ea, o mîncaţi, vă hrăniţi cu ceea ce a jertfit Cristos, vă
hrăniţi cu meritul jertfei lui Cristos şi vi-l însuşiţi; aveţi îndreptăţire prin
credinţă în El, voi aţi mîncat din acea carne; v-aţi împărtăşit de ceea ce El a
jertfit pentru noi. La fel şi eu. Şi în acest fel avem îndreptăţire la viaţă.
Aceasta este ilustraţia şi înţelesul ei cînd noi ajungem s-o vedem prin Cuvîntul
lui Dumnezeu. 294) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Aaron; referitor la Cap şi Corp.
(Q703-1) Întrebare (1916)—1—Aaron reprezintă atît
capul cît şi membrele corpului Cristosului în timpul jertfirii viţelului şi
ţapului din Ziua Ispăşirii? Răspuns—Aaron n-a reprezentat corpul lui Cristos cînd el a sacrificat
viţelul, pentru că viţelul a reprezentat numai pe Isus, iar voi şi cu mine n-am
fost reprezentaţi deloc în corp pînă cînd mai întîi Isus a terminat jertfa Sa şi
S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi, acoperindu-ne lipsurile, ca să
putem fi acceptabili pentru Dumnezeu ca membri ai corpului Său. Nu exista nici
măcar un membru al corpului atunci cînd El S-a jertfit pe Sine, după cum a
declarat profetul Isaia, "Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre
popoare nu era cu Mine" (Isa. 63:3). 295) CORTUL ÎNTÎLNIRII—Cele două table ale legii.
(Q703-2) Întrebare (1916)—2—De ce şi cu ce scop au
fost două table ale legii? Broşura de întrebări a Umbrelor Cortului Întîlnirii,
pag. 37, Întrebarea
48. Răspuns—Nu ni se spune de ce au fost două table ale legii şi deci putem avea
doar opinia sau presupunerea noastră. Presupunerea mea este că aceste două table
ale legii reprezintă probabil cele două părţi ale legii lui Dumnezeu: una
aparţinînd nouă, şi una aparţinînd semenilor noştri. Isus a afirmat cele două
părţi ale legii. Prima este cea care a fost pe prima tablă: "Să iubeşti pe
Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată
gîndirea ta. Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă. Iar a doua,
asemenea ei (în acord cu aceasta, în armonie cu acelaşi principiu), Să iubeşti
pe aproapele tău ca pe tine însuţi!. De aceste două porunci depinde toată Legea
şi Prorocii" (Mat. 22:37-40). Una ne spune despre datoria noastră faţă de
Dumnezeu, şi cealaltă despre datoria noastră faţă de aproapele nostru, şi
acestea au fost scrise, una pe o tablă şi alta pe cealaltă tablă. Astfel au fost
două table. 296) CREAŢIE—Relatarea mozaică.
(Q197-1) Întrebare (1911)—1—Crezi în relatarea
mozaică despre creaţie? Răspuns—Noi credem descoperirea divină, şi dacă n-am avea nici o Biblie
credem că ar fi potrivit să căutăm una. Nu ne putem imagina că un mare Creator
iubitor să aibă un plan pentru creaturile Sale, să le aducă în existenţă şi să
nu Se îngrijească de ceva descoperire în legătură cu voinţa Lui cu privire la
ele. Aşa că, chiar dacă mi-am aruncat Biblia, cînd nu i-am cunoscut valoarea, am
început să caut o Biblie pe undeva şi am scotocit printre toate religiile păgîne
să văd dacă pot să aflu una mai bună decît cea pe care am aruncat-o, şi n-am
găsit nimic atît de raţional, atît de rezonabil ca şi Biblia, cînd am înţeles-o.
Noi credem că relatarea Bibliei despre creaţie este singura relatare autorizată.
297) CREAŢIE—Creşterea vegetaţiei fără soare.
(Q197-2) Întrebare (1911)—2—Dumnezeu a creat
vegetaţia în a treia zi, cu mult înainte să fie făcut Soarele. Cum a crescut
vegetaţia fără soare? Răspuns—Eu nu înţeleg acest lucru în felul în care îl înţelege cel care
întreabă. Eu nu înţeleg că Dumnezeu a făcut Pămîntul înaintea Soarelui. Soarele
exista cu mult înainte, iar Pămîntul se învîrtea în jurul Soarelui, dar Soarele
n-a devenit lumina Pămîntului decît în a patra zi. Pămîntul era acoperit, după
Scripturi şi după ştiinţă de asemenea, într-un mare nor de ceaţă care s-a
ridicat de pe Pămînt şi din apă şi a format un mare cerc în jurul pămîntului,
blocînd razele Soarelui în întregime — un cerc foarte asemănător cu inelele lui
Saturn, şi acest cerc de ape de deasupra, ca şi apele dedesubt, au împiedicat
lumina să penetreze pînă în a patra zi. 298) CREAŢIE—Crearea omului cînd ştia că va fi distrus.
(Q197-3) Întrebare (1911)—3—De ce a făcut Dumnezeu
pe aceşti oameni, ştiind că îi va îneca? Răspuns—Aceasta cuprinde aşa de mult încît dacă cel care întreabă vrea
într-adevăr Răspunsul, ar face mai bine să citească cărţile. Acum noi avem şase
volume şi eu nu cîştig un ban cu ele, şi ele se vînd la preţul de cost cu scopul
de a le pune în mîinile tuturor oamenilor atît de ieftin încît fiecare să-şi
poată permite să le aibă, şi ele răspund la toate aceste întrebări, de ce a
creat Dumnezeu lumea, de ce a făcut pe om, de ce a permis păcatul etc. Nu cred
că pot răspunde la această Întrebare în cîteva minute şi să mai am timp şi
pentru alte întrebări care sunt în faţa mea. N-ar fi drept ca o persoană să
scrie 19 întrebări la care să se răspundă iar celorlalţi să nu li se răspundă.
Cred că ar fi mai bine să fie împărţite şi vom trece mai departe lăsînd
întrebările rămase de pe această listă pînă vedem dacă avem timp pentru ele.
Cred că veţi fi de acord cu aceasta. 299) CREAŢIE—Faţă de concepere.
(Q198-1) Întrebare (1916)—1—Care este diferenţa,
dacă există, între a fi creat şi a fi conceput? Răspuns—Dintre cele două, creare este mai cuprinzător şi ar include întregul
proces. Ca de exemplu, de cînd noi suntem concepuţi de Spiritul sfînt, suntem
noi creaturi, în sensul că suntem concepuţi într-un mod foarte asemănător cu
embrionul natural, după care acest embrion creşte pînă la naştere în întîia
înviere. Sau luaţi altă ilustraţie din Biblie. Noi suntem la început copii, şi
apoi prin dezvoltare devenim oameni şi ne perfecţionăm. Aceasta este diferenţa
între început şi deplina completare. Completarea va fi crearea. Noi suntem
concepuţi de spirit la început — aceasta iniţiază lucrarea — apoi creştem pînă
suntem însufleţiţi şi la timpul cuvenit suntem născuţi. Ca fiinţe spirituale,
suntem acum în acest proces de dezvoltare. Noua Creatură aşteaptă marea
desăvîrşire prin întîia înviere. 300) CREDINŢĂ—Exercitată de lume în Veacul Milenar.
(Q266-1) Întrebare (1907)—1—În ce privinţă se va
cere credinţă de la lume în Veacul Milenar? Răspuns—Ei bine, este foarte dificil să explici aceasta, pentru că sunt
atîtea idei diferite despre credinţă. Dacă te referi la credinţă ca însemnînd o
încredere în lucrurile pe care nu le vezi şi în lucrurile pe care nu le ştii şi
în lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a descoperit doar în Cuvîntul Său, acest gen
de credinţă va fi într-adevăr foarte limitat în Veacul Milenar. De ce? Pentru că
totul va fi atît de clar şi de vizibil încît nu va mai trebui credinţă, ci
atunci se va vedea. Acum este credinţă, pentru că Dumnezeu alege un popor
special şi El îi încearcă pe aceia care au ureche de auzit şi ochiul credinţei,
care pot umbla prin credinţă şi nu prin vedere. Aşa că El arată că noi umblăm pe
calea îngustă şi lumina este pe cărarea noastră şi, în curînd, în loc să avem o
cărare care este întunecată şi este luminată numai cînd facem aceşti paşi,
atunci Soarele Dreptăţii va răsări cu vindecare în razele Sale. Omul nu va avea
nevoie de lanternă cînd va străluci soarele. Acum, lanterna Cuvîntului lui
Dumnezeu şi purtarea ei reprezintă credinţa care ne vine de la ea, dar în
Mileniu nu vor avea nevoie de aceasta, pentru că cunoştinţa va fi peste tot, şi
în loc de credinţă se va cere cunoştinţă, şi va fi posibil ca oamenii să ajungă
să ştie totul despre Dumnezeu şi despre Planul Său. Este cunoştinţa mai bună
decît credinţa? Da, într-adevăr. N-aţi vrea o cunoştinţă absolută dacă aţi
putea-o obţine? Ba da. Dar acum umblaţi prin credinţă, nu-i aşa? Ba da. Dumnezeu
spune că în acest mod vrea El să procedăm acum şi nu ne dă mai mult decît atît.
El ne dă destulă cunoştinţă să avem o bază pentru credinţa noastră şi nu ne dă
ceva mai puternic decît un fundament pentru credinţă. 301) CREDINŢĂ—Darul lui Dumnezeu.
(Q266-2) Întrebare (1910-Z)—2—Este credinţa darul
lui Dumnezeu? Răspuns—"Căci prin har sunteţi mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine
de la voi, ci este darul lui Dumnezeu" (Efes. 2:8). Apostolul pare să sugereze
că harul este favoarea lui Dumnezeu; de fapt, cuvîntul "har" are semnificaţia de
dar, sau favoare. Mîntuirea noastră
este prin favoare divină — nu din vreo necesitate din partea lui Dumnezeu, nu
pentru că Dreptatea ar fi cerut aceasta, nu pentru că cineva ar fi putut cere
aceasta de la El, ci este propria Lui prevedere milostivă, îndurătoare, şi
această mîntuire în cazul nostru este prin credinţă. Şi credinţa nu este de la
noi, bineînţeles. De aici noi gîndim că atunci cînd apostolul spune "nu vine de
la noi", el trebuie să se refere la credinţă. Totuşi, credinţa, într-un sens
foarte important, este a persoanei; noi suntem îndemnaţi "să avem credinţă în
Dumnezeu". Unul nu poate avea credinţă pentru altul. Persoana trebuie să
exercite propria credinţă în Dumnezeu; şi totuşi în acest text ni se spune că
credinţa noastră este de la Dumnezeu. În ce sens poate fi de la Dumnezeu? Răspundem că este de la Dumnezeu
în sensul că orice dar bun şi perfect vine de la Tatăl. Credinţa noastră trebuie
să aibă un fundament, trebuie să aibă o bază. Trebuie să avem cunoştinţă despre
un lucru pentru a avea credinţă în el. Noi avem cunoştinţă despre Dumnezeu şi
această cunoştinţă care ne este dată ca un har sau o favoare ne aduce la punctul
unde putem exercita credinţa. Credinţa, într-o mare măsură, se bazează pe
cunoştinţă. Cunoştinţa descoperă caracterul lui Dumnezeu. Descoperirea divină ne
face cunoscut anumite lucruri cu privire la scopurile lui Dumnezeu, iar noi
vedem că scopurile astfel prezentate sunt în armonie cu caracterul lui Dumnezeu
şi aceasta face pe unul să creadă promisiunile; şi crezîndu-le, putem să ne
conformăm lor; şi aceasta este credinţa. Deci, credinţa noastră, în timp ce este de la noi în sensul că
trebuie s-o exercităm, este de la Dumnezeu în sensul că El dă elementele
necesare din care se compune această credinţă. 302) CREDINŢĂ—A discerne voia Domnului.
(Q267-1) Întrebare (1912)—1—Nu pot discerne
întotdeauna voinţa Domnului în toate împrejurările. (Pastorul Russell: Nici
alţii nu pot.) Este acesta un indiciu că ceva este rău în starea inimii
mele? Răspuns—Nu. Domnul nu doreşte ca noi să umblăm prin vedere şi să nu avem
dificultăţi în discernerea voinţei Lui. El doreşte să pună problema într-un aşa
mod încît să fie o probă de ascultare şi perseverenţă pentru noi — trebuie să
umblăm prin credinţă şi nu prin vedere. Cum? Vă voi spune cum să faceţi. În fiecare zi, bineînţeles, şi în toate
lucrurile, încerc să duc totul la Domnul, n-aş vrea să întreprind nimic, fără să
caut a şti voinţa Domnului privitor la acel lucru. Dar nu sunt întotdeauna în
stare să ştiu voia Domnului. Nu am o intuiţie miraculoasă ca să ştiu voia lui
Dumnezeu. Judecata mea nu este suficientă, nu trebuie să-mi solicit mintea în
felul acela, este peste puterea minţii mele. Voi lăsa în seama Domnului. Dacă El
vrea să mă duc pe calea aceasta sau pe aceea, El poate să mă îndrume. Deci,
mintea şi inima mea sunt mulţumite dacă, la începutul zilei, spun: Doamne, aici
sunt; Îţi mulţumesc pentru privilegiul unei alte zile şi sper să fie plină de
ocazii pentru a servi Adevărul şi pe fraţi. Te rog să-mi îndrumi toate
gîndurile, cuvintele şi purtarea ca să Te pot servi. Apoi merg mai departe şi-mi
folosesc judecata cum pot mai bine. Dacă Domnul vrea să mă conducă într-un fel
sau altul, aceasta este partea Lui nu partea mea. Eu am cerut conducerea Lui.
Ochiul meu este atent să ştie şi să facă voia Sa cu orice preţ. Mi-e uşor în
acest jug, ştiind că Dumnezeu este în stare şi doreşte să conducă toate
lucrurile spre gloria Sa şi spre folosul meu. Cînd eram copil am remarcat că unii oameni aveau un anumit fel de a
merge la Domnul cu treburile lor. Deschideau Biblia la întîmplare şi la orice
verset li se oprea degetul, spuneau că este mesajul Domnului şi îl urmau. Nu era
treaba mea să le găsesc greşeli. Părea remarcabil la ce texte se deschidea
uneori şi ce Răspunsuri remarcabile la rugăciuni primeau. Dar am spus, Doamne,
mi-e teamă, şi dacă Ţi-ar plăcea, m-aş lua mai curînd după judecata mea decît
după această metodă, pentru că mintea mea nu pare capabilă să o accepte. Domnul
pare să fi luat în considerare acea rugăciune. Caut îndrumarea Domnului prin
studierea Cuvîntului, luînd toate versetele, încercînd să aflu principiile
procedurilor şi învăţăturilor lui Dumnezeu asupra fiecărui subiect. În mod sigur
există un motiv pentru care binele este bine în fiecare lucru şi doresc să-l
ştiu. Doresc să ştiu motivul pentru care Dumnezeu vrea ca un lucru să fie în
acest fel sau în acel fel — nu că mă îndoiesc de înţelepciunea Sa, ci să pot
intra în spiritul îndrumărilor divine. În acest fel am mult mai multă fericire
decît aş avea altfel. Prin celălalt mod, aş putea şti dacă Dumnezeu, diavolul
sau şansa mi-ar deschide Biblia? Prefer şi cred că învăţăturile Bibliei sunt să
încredinţez toate lui Dumnezeu, să-I cer Lui să-mi îndrume judecata şi gîndirea,
şi apoi să merg şi să-mi folosesc acea judecată şi gîndire cum ştiu mai bine.
Domnul poate permite să-mi folosesc judecata într-un mod care după aceea se
dovedeşte că nu este cel mai bun; dar dacă-i aşa, El oricum se poate folosi de
aceasta pentru a aduce o mare binecuvîntare sau o învăţătură. Judecata noastră,
desigur, înseamnă înţelegerea Cuvîntului Tatălui nostru şi a conducerii Sale
providenţiale. Făcînd astfel, noi ştim că toate lucrurile vor lucra împreună
spre binele nostru. 303) CREŞTIN—A nu trăi conform privilegiilor unui creştin.
(Q70-1) Întrebare (1911)—1—Ce trebuie să
înţelegem în general că se cuprinde în termenii: "A nu trăi conform privilegiilor unui creştin"? Include aceasta a nu
studia Scripturile, sau o posibilitate de a servi pe Domnul mecanic, la fel ca
timpul şi energia cuiva în măsura incapacităţii doar de a studia
Scripturile? Răspuns—Ei bine, aceasta este o Întrebare foarte complicată. Nimeni nu poate
răspunde în mod potrivit la întrebări decît în linii generale şi rămîne ca
fiecare creştin, individual, să aplice aceste linii generale. Aceasta este
voinţa lui Dumnezeu, aceasta este calea lui Dumnezeu; altfel Dumnezeu ar fi spus
prin Isus sau prin apostoli, faceţi asta, nu faceţi aceea, faceţi celălalt
lucru; dar El nu ne-a pus în aşa robie şi astfel să ne limiteze. El ne-a lăsat
linii generale să ştim anumite principii şi să ne exercităm gîndirea în direcţia
acestor linii generale şi astfel El pune o responsabilitate asupra voastră
pentru comportarea voastră, şi asupra mea pentru comportarea mea, şi acesta este
un sistem elastic permiţînd oamenilor cu diferite gîndiri ca fiecare să-şi pună
pentru sine propria robie şi împiedică pe alţii să-l aducă în robie. Astfel
Biserica lui Cristos poate avea deplină libertate. Tot ce a spus Domnul este o
obligaţie, dar Domnul nu a făcut foarte multe obligaţii. Veţi găsi că
obligaţiile sunt făcute în general de oameni. Această denominaţie spune, să nu
mesteci tutun, aceea spune să nu bei whiskey, alta spune că trebuie să porţi
acest model de haină, iar alta, tunde-te în acest fel, şi alta spune că trebuie
să umbli în acest fel. Toate aceste lucruri sunt de la oameni; nu este nimic de
acest fel în Biblie. Biblia stabileşte principii generale largi şi dă fiecărui
bărbat şi fiecărei femei dreptul să-şi folosească propria minte asupra
subiectului. Aşa, de exemplu, cineva mi-a spus: "Frate Russell, poate un om să
mestece tutun şi să fie creştin? Şi, este corect să fumezi? Şi este corect să
bei cafea? Şi este corect să porţi o pălărie cu pană? Şi este corect să porţi o
pălărie largă, etc?" Iar eu spun, "Dragul meu frate, ai dreptul să faci orice
vrei, orice crezi că va glorifica pe Dumnezeu şi îţi va face bine ţie şi
aproapelui tău. Bea tot wiskey-ul dacă crezi că-l vei glorifica pe Dumnezeu prin
aceasta. Dumnezeu nu spune, taie aceasta, şi taie aceea; Domnul spune, dă-mi
toată inima ta, fă o deplină consacrare; totul cade; nu ai drepturi pămînteşti.
Iubeşte numai ceea ce spune Dumnezeu că aprobă El amintindu-ţi că eşti o
creatură nouă în Cristos Isus. 304) CRISTOS—O Nouă Creatură în mod real.
(Q61-1) Întrebare (1910)—1—În 2 Cor. 5:17 citim:
"Căci dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă". Aceasta
înseamnă că cel în Cristos este în mod real o nouă creatură, sau doar socotit
aşa în ochii lui Dumnezeu, şi devine nouă creatură cînd este conceput de
Spiritul sfînt sau aşteaptă o manifestare a Spiritului? Răspuns—Răspunsul meu este că, după înţelegerea mea, noi devenim creaturi
noi în Cristos Isus în mod real, nu socotit. Socotirea se face cînd Cristos îţi
dă meritul Său. Atunci stai aşa cum eşti, cum poţi mai bine, şi te prezinţi lui
Dumnezeu ca un sacrificiu viu; dar El spune că trupul nu este vrednic de
sacrificiu. Aşa că Isus îi atribuie meritul Său. Atunci eşti socotit perfect.
Aceasta este singura socotire. Dumnezeu îl socoteşte ca atare. Sub acel merit El
acceptă sacrificiul ca şi cum ar fi un sacrificiu perfect. Dumnezeu te face o
nouă creatură şi din acel moment lucrurile vechi au trecut. Bineînţeles, dacă
eşti dator unui om cu ceva eşti obligat să-i plăteşti datoria dacă poţi, dar
dacă nu eşti în stare să o plăteşti, nu e pusă în sarcina noii creaturi. În
general, noua creatură nu are dreptul să contracteze împrumuturi. "Să nu
datoraţi nimănui nimic" (Rom. 13:8). Fiecare trebuie să fie foarte atent cum se
îndatorează. Dacă e obligat să împrumute el trebuie să dea ceva garanţie, altfel
ar fi mai bine să aştepte pînă cînd Domnul aranjează pe altă
cale. 305) CRISTOS—Referitor la membrii bisericilor nominale,
dacă fac parte din Corpul lui Cristos.
(Q61-2) Întrebare (1911)—2—Apoc. 14:4:
"Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini …".
Dacă cuvîntul "femei" semnifică aici biserica, poate cineva, avînd legătură cu o
denominaţie, să aibă posibilitate de a face parte din cei 144.000 din versetul
trei? Răspuns—Eu înţeleg că această Întrebare mi-a fost trimisă special de un
predicator al bisericii Metodiste la faţa locului. Noi înţelegem că sugestia
este corectă, "Aceia care nu s-au întinat cu femei" nu se referă la sexul
feminin, ci se referă la femeile eclesiastice menţionate în Apocalipsa. Toate
interpretările biblice de tip protestant recunosc că există două femei special
menţionate în Apocalipsa; una, cea adevărată, clasa mireasă, cealaltă, femeia
falsă, şi protestanţii înţeleg în general că femeia falsă reprezintă
papalitatea. Apoi, alţi protestanţi înţeleg că Scripturile care se referă la
mama şi fiicele, se referă la papalitate şi la aceste fiice denominaţionale, sau
sisteme, care au ieşit din ea şi au mai mult sau mai puţin din natura,
dispoziţia şi caracteristicele ei. Declaraţia Bibliei este că biserica este o
biserică fecioară, adică: nu unită cu lumea deloc, şi că aceasta este eroarea
făcută de biserica timpurie lăsînd pe Cristos ca mirele de perspectivă şi
unindu-se cu naţiunea romană. Aceasta a fost o unire ilicită; deoarece ca
mireasă a lui Cristos, ea nu avea dreptul să se asocieze cu vreo domnie
pămîntească, şi asociindu-se cu Imperiul Roman şi-a pierdut poziţia. Nu avem
timp acum să intrăm în detalii în acest subiect, căci ar cere mai mult timp
decît această dimineaţă, ci doar dăm cîteva idei principale pe scurt ca Răspuns
la această Întrebare. O confuzie generală a apărut după lunga perioadă de
întuneric pe care noi o numim veacurile întunecate; au început diferite reforme,
şi între ele a fost şi cea din Germania în care Luther a fost una din figurile
principale, iar altele au fost Zwingli şi Melancthon. Aceşti oameni buni se
străduiau după mai mult adevăr şi o mai bună înţelegere a cuvîntului lui
Dumnezeu. Noi credem că ei au avut succes într-o anumită măsură, dar numai
parţial; nu atunci era timpul potrivit ca Dumnezeu să-şi arate lumina deplină şi
clară a Cuvîntului Său, ci El a intenţionat să permită oamenilor să rămînă
într-o considerabilă măsură de întuneric pînă la timpul potrivit. Unii din acel
timp au rămas foarte loiali lui Dumnezeu, şi au stat liberi şi separaţi de
lucrurile acestei lumi şi astfel şi-au menţinut un caracter de fecioară. Alţii
s-au amorezat de guvernămintele pămînteşti şi ca rezultat vedem că între
diferitele denominaţii protestante au apărut condiţii foarte similare cu acelea
care au prevalat între biserica din Roma şi guvernul din Roma. Şi după cum acea
stare de unire între biserică şi stat a constituit figurativ biserica
Romano-Catolică, un sistem prostituat, netrăind în pură conformitate cu
legămîntul ei faţă de Domnul, tot aşa aplicarea aceleiaşi reguli ar face-o pe
biserica Germană tot un sistem prostituat, şi biserica Rusă la fel un sistem
prostituat, şi biserica Angliei la fel un sistem prostituat, şi bisericile
Suediei, Norvegiei şi Danemarcei la fel nişte sisteme prostituate. Trebuie să ne
amintim că acest cuvînt "desfrînare" folosit în Apocalipsa este doar un termen
simbolic; nu trebuie să se înţeleagă nimic mai mult decît atît, nu că oamenii
din biserica Angliei erau desfrînaţi, nici altceva de genul acesta, ci doar că
este o ilustraţie reprezentînd atitudinea greşită a acelui sistem faţă de
Dumnezeu şi faţă de planul Său. Dumnezeu şi-a propus să ia din lume un popor pentru numele Său, şi
Sf. Pavel ne spune că această biserică a viului Dumnezeu este acum logodită ca o
fecioară curată cu un singur soţ, care este Cristos, şi ea nu trebuie să se
căsătorească şi nici să nu se aştepte să o facă pînă cînd vine mirele şi va avea
loc căsătoria. Din contră, biserica din Roma pretinde că era potrivit să se
căsătorească. Ea pretinde că este căsătorită şi pretinde că are copii. Cu alte
cuvinte, biserica din Roma în special este bazată pe ierarhie. Prin ierarhie se
înţelege că biserica oficială este separată şi distinctă de membrii obişnuiţi ai
bisericii Catolice. Adică, catolicul obişnuit nu este nicidecum un membru al
bisericii Catolice. Veţi observa că în conversaţiile lor vorbesc despre toţi
preoţii ca fiind părinţi şi despre toţi oamenii ca fiind copii; ei sunt copii ai
bisericii. De acea biserica declară că a născut copii. Biserca Romano-Catolică
pretinde că a născut aceşti copii şi îşi numără copiii cu sutele de milioane.
Iar protestanţii, căzînd într-o eroare de acelaşi gen, încearcă şi ei să nască
milioane de copii; fiecare denominaţie încearcă să nască copii. Acesta este un
gînd greşit. Nu trebuie să se nască copii pînă după căsătorie. Mireasa lui
Cristos trebuie să fie o biserică fecioară, unită doar cu El. După căsătorie
copiii vor ieşi după ordinea lui Dumnezeu. De-a lungul întregii mii de ani de
domnie a lui Cristos, Cristos va fi tatăl, sau dătătorul de viaţă pentru
omenire, şi biserica va fi mama, sau susţinătoarea vieţii pentru omenire, şi
întreaga omenire se va întoarce la privilegiile şi binecuvîntările restabilirii
şi la viaţă veşnică dacă vor vrea, şi astfel vor deveni copiii lui Cristos şi
copiii bisericii. De aceea în Scripturi Domnul nostru este reprezentat simbolic
ca fiind Tatăl veşnic. Aceasta nu înseamnă că El devine Tatăl ceresc, ci El
devine tatăl vieţii veşnice pentru familia umană. El nu este tată al bisericii;
El este fratele nostru mai mare. El este mirele nostru dar niciodată nu se face
referire la El ca la un tată al bisericii. Şi aşa spune apostolul, vă amintiţi,
"Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a conceput din nou" (1
Pet. 1:3 — Diaglott). Acelaşi care L-a conceput pe El ne-a conceput şi pe noi,
şi El va fi Tatăl clasei restabilite din viitor, şi biserica dezvoltîndu-se acum
trebuie să-şi păstreze fecioria şi va fi mama acelei clase restabilite. Deci
vedeţi, dragi prieteni, cum foloseşte Biblia acest cuvînt desfrînare, şi care
este înţelesul exact al lui. Întorcîndu-ne la Întrebarea noastră, în mod special, ce înseamnă a fi
întinat cu femei? Aceasta poate fi un subiect de mai multă sau mai puţină
presupunere; ar putea exista unele diferenţe în legătură cu ceea ce ar însemna.
Gîndul nostru ar fi acesta: nu că cineva este în mod necesar întinat dacă a
devenit un membru al bisericii Metodiste, sau al bisericii Anglicane, sau al
bisericii Romane; eu cred că au fost oameni sfinţi şi curaţi în toate aceste
biserici şi în toate aceste sisteme, dar cei sfinţi nu au fost întinaţi. Ei erau
în ea, dar nu dintre ei. Vedeţi, aici există o diferenţă. Dumnezeu vorbeşte
despre unii dintre copiii Săi că sunt în Babilon. Acest întreg sistem de
lucruri, după Biblie, în acord cu cuvintele lui Isus, este Babilon. Babilon este
numele pentru mama, sistemul papal, iar fiicele au de asemenea acelaşi nume,
Babilon. Şi ce înseamnă Babilon? Înseamnă confuzie, amestecătură şi relaţii
nepotrivite. Acestea sunt incluse în cuvîntul Babilon. Acum, unii sunt în
Babilon dar nu din Babilon, întocmai cum copiii lui Israel au fost duşi captivi
în Babilon, dar ei nu erau babilonieni. A existat o diferenţă. Şi la timpul
potrivit Dumnezeu a trimis mesajul către toţi israeliţii naturali că, dacă cei
care au fost duşi în captivitate în Babilon doresc să se întoarcă la Domnul
Dumnezeul lor şi la ţara făgăduită, pot s-o facă, şi Cir a dat acel decret, vă
amintiţi, şi mulţi dintre ei s-au întors. Şi astfel, Dumnezeu a făcut o
invitaţie către întreg poporul Său care este în Babilon că dacă ei sunt
într-adevăr poporul Lui ar trebui să iasă din Babilon. Nici unul nu este chemat
afară din Babilon pînă ce nu aude vocea Domnului. Oamenii nu sunt responsabili
pentru nimic din ceea ce se spune dacă nu aud. Aşa că voi şi cu mine puteam fi
în Babilon de mulţi ani şi să nu fi avut vreo responsabilitate sau vreo
necurăţenie, noi nu eram întinaţi, pentru că nu ştiam ceva mai bun. Propria
noastră atitudine a inimii faţă de Dumnezeu şi faţă de lucrurile Cuvîntului lui
Dumnezeu era o atitudine curată, de fecioară. Deci Domnul vorbeşte despre
aceştia ca despre unii din poporul Său în Babilon. Ei nu erau poporul Său dacă
nu erau curaţi, dacă nu erau fecioare. În momentul cînd ei ar deveni necuraţi,
El nu i-ar clasa ca şi popor al Său. Dar El spune: "Ieşiţi din mijlocul ei,
poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei" (Apoc. 18:4). Aceasta implică
faptul că voi încă nu sunteţi părtaşi la păcatele ei; voi sunteţi poporul Meu,
în ea, dar nu părtaşi încă. Cum este aceasta? Pentru că voi n-aţi ştiut ceva mai
bun; n-aţi văzut ceva mai bun; n-aţi fost responsabili pentru ce n-aţi văzut şi
n-aţi înţeles. Ei bine, atunci cînd vom avea responsabilitate? Cînd vom ajunge
să fim responsabili? Ce constituie responsabilitatea? Aceasta, dragul meu frate:
eu nu am fost responsabil pentru starea în care m-am născut şi pentru ce am avut
în cap din copilărie; Dumnezeu nu m-a făcut responsabil; nici pe tine şi nici pe
altcineva; dar după ce ajungem să vedem aceste erori în care au ajuns aceste
mari sisteme ale oamenilor, după ce începem să vedem adevărul, după ce începem
să vedem că numele sfînt a lui Dumnezeu este blasfemiat, caracterul Lui sfînt
este greşit arătat, că am spus lucruri despre Tatăl nostru ceresc care ne-ar fi
ruşine să le spunem despre noi înşine sau despre părinţii noştri pămînteşti,
deşi admitem că ei sunt toţi imperfecţi şi căzuţi — am spus lucruri scandaloase
despre Tatăl nostru ceresc, L-am acuzat de cele mai diabolice fapte şi de cele
mai diabolice intenţii, am spus că a creat lumea şi a ştiut ce face, a avut
deplină putere, deplină înţelepciune, şi a intenţionat de la început să
osîndească 999 dintr-o 1000 şi să-i pîrjolească în toate eternităţile, şi că
pentru a se ocupa de ei a făcut demoni pe care focul nu-i atacă; a creat un loc
mare numit iad în care se desfăşoară toată această lucrare diabolică — noi l-am
defăimat pe Tatăl nostru ceresc. Dacă cineva ar spune aceasta despre voi sau
despre mine, nu ne-am supăra? Am fi într-adevăr supăraţi. Dacă ar spune că aşa
aţi tratat un şobolan, aţi fi supăraţi, şi ar merita să fiţi supăraţi. Omul care
ar face asemenea lucruri unui şobolan nu este un om onorabil. Nici un om
onorabil n-ar trata un biet şobolan în acest fel — să predestineze şobolanul
înainte de a se naşte, să-i hotărască dinainte tortura veşnică. Şi cu aceasta am
acuzat noi pe Tatăl nostru ceresc. Este teribil, îngrozitor, Dumnezeu să ne
ierte! Sunt sigur că ne iartă; ne este ruşine de aceasta. Dar acum să luăm numai
acest punct de doctrină falsă — şi mai sunt şi alte puncte; şi există alte
puncte de doctrină bună. Nu pretind nici un moment că tot ce am crezut şi că tot
ce părinţii noştri au crezut a fost greşit — deloc. Noi am fost sfinţi cînd eram
în Babilon şi dorim să ne menţinem sfinţenia; dar acum, ajungînd la sfîrşitul
veacului, Dumnezeu ridică vălul, şi ne arată în această zi mult mai clar
lucrurile cu privire la planurile Sale, scopurile Sale, aranjamentele Sale şi
adevărata învăţătură a Cuvîntului Său. Şi acum, după ce odată am văzut că
această doctrină este blasfemie împotriva lui Dumnezeu, după ce vedem că au fost
inventate de mintea umană, evident instigaţi de marele nostru adversar, diavolul
— după ce odată vedem ce teribil lucru este acesta, dacă atunci noi dorim să
susţinem sistemele pămînteşti şi să ne dăm vieţile, puterea, talentele şi
bunurile ca să susţinem aceste învăţături diabolice, atunci suntem mai răi decît
oricare de acolo, suntem cei mai răi dintre toţi. Omul care face aceasta
intenţionat şi cu deplină ştiinţă, el singur este de vină. Voi şi cu mine, dacă
am fi rămas în Babilon să susţinem aceste lucruri, am fi fost mai vrednici de
acuzare decît unii care sunt în el şi nu sunt atît de conştienţi care este
problema. Aşa deci, această scriptură ne spune că sunt unii care se vor întina
cu aceste femei — cu aceste sisteme pămînteşti. De ce le numim sisteme
pămînteşti? De ce le prezentăm în contrast cu sistemul ceresc? Dumnezeu are doar
o singură biserică; nu există vreun om în lume care să nege aceasta. Nici unul
cu judecată sănătoasă, care are ceva credinţă în Biblie, nu va nega că Biblia
învaţă că există o singură biserică, biserica viului Dumnezeu, biserica
întîilor-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Atunci de unde vin toate
aceste diferite denominaţii, Catolicii şi Protestanţii numărîndu-se printre
sutele? Ei bine, ele vin de la oameni. Ele vin din eroare. Ele vin din
ignoranţă. Ele vin din superstiţie. Ele sunt rezultatul străduinţei de a se
ajunge la lumină, şi a concepţiilor greşite despre cum să se ajungă la lumină.
Îi acuzăm pe aceşti oameni? Nu, deloc. Noi nu acuzăm pe nimeni. Acuzarea vine
asupra persoanei care, după ce vede faptele reale ale cazului, rămîne, sprijină
aceste sisteme şi le susţine. Atunci el va fi întinat. Şi cum va fi întinat?
Întreaga sa conştiinţă trebuie să-i fie întinată pentru că ştie că sistemul este
greşit; el este întinat imediat prin legătura pe care o are cu ceea ce
recunoaşte a fi rău, şi simte că este nesincer faţă de Dumnezeu, nesincer faţă
de principiile dreptăţii; el nu numai că îşi întină conştiinţa, ci îl
dezonorează pe Dumnezeu, şi dezonorează denominaţia şi orice altceva. Ce drept
are un om să stea într-o denominaţie şi să nege învăţăturile acestei
denominaţii? El se contrazice pe sine făcînd asta, nu-i aşa? El se marchează ca
un înşelător, declarînd a crede ceea ce ştie că nu crede, pretinzînd a învaţa ce
el ştie că nu învaţă; sau, pe de altă parte, învăţînd ceea ce el ştie că e
greşit şi declarînd ceea ce deloc nu crede. Întregul fapt este greşit; aceştia
sunt întinaţi cu femei. Dar cei care ies afară cînd văd binele şi răul în
chestiune, care iau poziţie pentru bine, îşi eliberează sufletele din Babilon.
"Fugiţi din Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa" (Ier. 51:6). Niciunul nu este
responsabil să fugă afară pînă cînd nu vede că este Babilon, dar chiar sugestia
că există Babilon, pentru orice persoană onestă înseamnă că el trebuie să facă o
investigaţie, şi una amănunţită, să ştie dacă el este în Babilon sau nu. Dacă el
spune: "Ei bine, vocea lui Dumnezeu spune, “fugiţi din Babilon”, şi eu cred că
sistemul este Babilon, dar nu vreau să fac investigaţii de frică să aflu că este
adevărat", aceasta înseamnă că el este nesincer cu sine însuşi; el se întinează
pe sine. Există doar o cale de a fi pe deplin onest, şi aceasta este a fi
onest. 306) CRISTOS—Totul în toţi. (Q65-1) Întrebare (1912—Z)—1—În ce mod a fost
făcut Domnul nostru pentru noi înţelepciune, dreptate (îndreptăţire), sfinţire
şi răscumpărare? — 1 Cor. 1:30. Răspuns—Domnul nostru a fost făcut pentru noi înţelepciune într-o mare
varietate de feluri. El este Capul Bisericii care este Corpul Său. Şi, ca şi
Cap, El este centrul cunoştinţei, aşa că Domnul Isus este Capul Bisericii Sale.
Dar ideea deosebită a textului pare să fie aceea a unei ordini progresive.
Căutînd să vedem cum Isus a fost înţelepciunea noastră înainte ca El să devină
Îndreptăţitorul şi Sfinţitorul nostru, noi înţelegem că declaraţia scripturală
este că "nici un om nu vine la Tatăl decît prin" Domnul
nostru. Înainte de îndreptăţire Tatăl
ne atrage, pentru că nimeni nu poate veni la Cristos decît prin Tatăl. După ce Tatăl
a atras, înţelepciunea vine de la
Cristos, care ne instruieşte cum să
venim la Tatăl. Întocmai cum şi ucenicii au fost instruiţi de Domnul nostru,
la fel este tot timpul de-a lungul Veacului. Nu există altă cale prin care oamenii să
poată fi mîntuiţi — "… nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie
să fim mîntuiţi" (Fapt. 4:12). Păcătoşii n-ar putea fi acceptaţi de Tatăl, decît pe calea
îndreptăţirii, aşa cum a prevăzut Tatăl. Această îndreptăţire înseamnă
binecuvîntarea lor. "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă" (Mat. 11:28). Noi
avem nevoie să fim instruiţi. Lumina nu era înainte de Isus Cristos pentru că citim
că El este Lumina. El însuşi spune
aceasta: "Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii" Ioan 1:9; 8:12. Această înţelepciune a fost mai întîi promulgată de Domnul nostru.
Aşa că aceeaşi înţelepciune care a instruit pe ucenicii Săi îndreaptă pe oameni
înapoi la Tatăl, îi instruieşte în legătură cu ceea ce înseamnă ucenicia, îi
înţelepţeşte pentru a putea face paşii prin care se cîştigă acea ucenicie.
Oricine vrea să fie ucenicul Său trebuie
să-şi i-a crucea şi să-L urmeze. Nu are importanţă în ce fel poate cineva să
obţină înţelepciunea, ea vine de la Domnul nostru Isus Cristos; şi fără această
înţelepciune noi n-am putea şti cum să venim la Dumnezeu. Nici unul nu poate vreodată veni la Dumnezeu fără această
înţelepciune. Şi aşa, înţelepciunea Sa ne spune care va fi răsplata
uceniciei. Domnul nostru S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — în folosul nostru. Astfel, după planul şi
aranjamentul Tatălui, El a devenit Îndreptăţitorul acelora care vin la
Tatăl prin El, şi nimeni nu poate ajunge la îndreptăţire decît printr-o consacrare a
vieţii. Apoi El devine sfinţirea lor
ajutîndu-i în tot ce este necesar
pentru sfinţirea lor. Ei au voinţa
să facă, şi după cum ei au această voinţă, tot aşa El lucrează în ei un
caracter sfinţit în viaţă. Fiind urmat acest curs, cel care are înţelepciunea căii înguste obţine mai
întîi îndreptăţirea prin sîngele
Domnului nostru şi apoi sfinţirea
urmînd în urmele Domnului. În final vine eliberarea (răscumpărarea) prin Întîia
Înviere. Cel care ne-a condus pe toată calea este Cel care ne conduce încă şi
care în final ne va conduce în Noul Ierusalim, starea glorioasă de dincolo de
văl. 307) CRISTOS—Corpul Lui. (Q66-1) Întrebare (1912—Z)—1—"Corpul" menţionat
în Evrei 10:5 este acelaşi cu acela din Evrei 7:27? Răspuns—Corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru sacrificiu poate fi
privit în mod potrivit din două puncte de vedere: mai întîi, Tatăl a pregătit
trupul lui Isus, în aceea că El a fost născut sfînt, nevinovat, fără pată şi
separat de păcătoşi, şi din familia umană prin mama Sa. Aceasta este baza
întregii chestiuni. Dar apostolul Petru precum şi apostolul Pavel ne informează
că Dumnezeu a cunoscut dinainte Biserica, "Corpul lui Cristos", şi, de aceea, a
ştiut dinainte suferinţele Capului — a ştiut dinainte partea noastră în
suferinţe şi de asemenea în gloria Sa. De aceea, vorbind despre corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit, noi
trebuie destul de potrivit să ne gîndim cum Tatăl a pregătit un corp pentru Isus
care a fost în realitate perfect fizic şi corespunzător corpului lui Adam, care
a fost după aceea condamnat, şi de asemenea a pregătit calea prin care "Corpul
lui Cristos" să fie îndreptăţit de starea de păcat a cărnii, ca astfel El să se
poată oferi nu numai pe Sine, Capul, ci şi "Biserica, Corpul Său", o "jertfă
vie, sfîntă şi bine plăcută lui Dumnezeu". SACRIFICIILE ZILEI ISPĂŞIRII TIPICE ŞI ANTITIPICE ÎN
CONTRAST În Evrei 10:10 apostolul pune în contrast sacrificiul zilei ispăşirii
a marelui preot tipic cu sacrificiul zilei ispăşirii antitipice a Marelui Preot
antitipic, Isus. Marele preot tipic trebuia o dată pe an, în mod repetat (nu
zilnic), să ofere sacrificii. Prima parte a sacrificiului era pentru propriul
păcat, şi a doua parte a sacrificiului era pentru păcatele poporului. Prima
parte era viţelul, iar a doua parte jertfirea ţapului. Aceste două jertfe
constituiau acel unic sacrificiu pentru păcat din ziua ispăşirii! Şi aşa, în
antitip, jertfirea Domnului nostru Isus, cînd S-a jertfit pe Sine, a fost pentru
"sine", adică, pentru Corpul Său, cei care vor fi Biserica Sa, casa credinţei.
Şi apoi partea următoare a sacrificiului Său a fost jertfirea acestor membri ai
Corpului Său, în armonie cu voinţa lor şi în armonie cu prevederea divină.
Astfel sacrificiile pentru păcat ale zilei ispăşirii antitipice au
fost în progres de o mie opt sute de ani. Meritul special al sacrificiului a
fost cel pe care Domnul nostru Însuşi l-a oferit, prin care jertfele noastre
sunt acceptate. Este un singur sacrificiu în sensul că este jertfit totul ca un
Corp al unui Preot, căci apostolul a spus, "Preaiubiţilor … aveţi parte de
suferinţele lui Cristos", şi "dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El";
"dacă un mădular suferă toate mădularele suferă împreună cu el" (1 Pet. 4:13; 2
Tim. 2:12; 1 Cor. 12:26). TOATĂ JERTFA TREBUIE FACUTĂ DE CĂTRE
PREOT În Evrei 7:27 apostolul a spus: "… lucrul acesta l-a făcut pentru ei
odată pentru totdeauna cînd S-a adus
jertfă pe Sine Însuşi". Se naşte Întrebarea: La cine se referă aceasta? Înseamnă
aceasta că Isus şi membrii Corpului Său se jertfesc pe ei înşişi? Răspunsul
nostru este: Nu. Membrii Corpului nu se jertfesc ei înşişi; ei se prezintă pe ei
înşişi; dar jertfirea, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, trebuie făcută de
către Preot, Isus, "Marele Preot al mărturisirii noastre" (Evr. 3:1). Apostolul
spune că El a făcut aceasta o singură dată, şi noi răspundem: aici ideea este o singură împlinire a unui singur tip.
În tip au fost două sacrificii oferite şi acesta este numit aici sacrificiul
Său. Domnul nostru S-a jerfit la Iordan, şi El a jertfit pe toţi membrii
Corpului Său, Biserica, la Rusalii. Jertfirea personală de Sine la Iordan a fost
acceptată de Tatăl, şi ce a rămas din sacrificiul lui Cristos a fost numai
împlinirea condiţiilor de sacrificiu. Deci prezentarea Bisericii înaintea
Tatălui a fost împlinită la Rusalii, deşi a trebuit întregul veac Evanghelic să
se completeze sacrificiul. Şi aceasta a fost arătată în tipul zilei ispăşirii: Marele preot,
după ce a jertfit viţelul, a dus sîngele în Sfînta şi mai tîrziu în Sfînta
Sfintelor şi l-a stropit pentru el şi casa lui — membrii corpului său şi casa
credinţei — preoţii subordonaţi şi leviţii. Apoi marele preot a venit la uşa Cortului Întîlnirii şi a junghiat
ţapul, reprezentînd acceptarea credincioşilor îndreptăţiţi ca şi Corpul Său şi
consacrarea lor spre moarte. În tip aceasta nu a reprezentat a doua venire a lui
Cristos, ci doar manifestarea Sa în legătură cu sacrificiul Corpului, care este
Biserica. În antitip Domnul nostru ca Mare Preot Şi-a manifestat puterea în
Biserică la Rusalii prin trimiterea Spiritul sfînt peste ei şi astfel
comunicîndu-le că sacrificiul lor a fost făcut şi a fost acceptat în ochii
Tatălui. De atunci toţi cei care au intrat în Biserică au fost socotiţi în ea —
aşa cum a spus Domnul nostru în rugăciunea Sa: "Şi mă rog nu numai pentru ei, ci
şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvîntul lor" (Ioan 17:20). Similar,
acceptarea Bisericii la Rusalii ca părtaşi la sacrificiu, ca parte a
sacrificiului lui Cristos, a continuat de atunci încoace şi noi suntem membri ai
Corpului Său, fiecare fiind sacrificat la rîndul său pînă cînd întregul
sacrificiu al Marelui Preot va fi împlinit odată pentru toţi, şi acea împlinire,
credem noi, este aproape. Expresia, "Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă
împreună cu el" (1 Cor. 12:26), bineînţeles, nu înseamnă că membrii morţi ai
Bisericii ar suferi cu cei vii, nici că cei încă neconcepuţi de Spirit ar suferi
cu apostolii, sau că membrii din diferite părţi ale lumii ar suferi cu alţii pe
care nu-i cunosc. Înseamnă doar că există o astfel de simpatie, unire şi
comuniune în Corpul lui Cristos încît fiecare este îndeaproape şi adînc
interesat de toţi ceilalţi membri, aşa încît interesele unuia sunt interesele
tuturor. Ca de exemplu, unde sunt doi sau trei din poporul Domnului în
comuniune, ca o eclesie sau adunare, ei sunt, în acest sens al cuvîntului, un
Corp al lui Cristos şi sunt interesaţi unul de altul, şi suferă unul pentru
altul în încercările, persecuţiile şi dificultăţile vieţii. Şi într-un sens mai
larg al cuvîntului, fiecare din membrii Corpului lui Cristos, din orice parte a
lumii, aflînd de suferinţele altor membri ai Corpului, în mod corespunzător simt
un interes, o simpatie şi o părtăşie în suferinţele lor, sau în bucuriile
lor. NU O PARTE A RĂSCUMPĂRĂRII În declaraţia "Mi-ai pregătit un trup" trebuie să avem grijă să nu
adăugăm ce nu este scris. Nu se afirmă "Un corp mi-ai pregătit ca preţ de
răscumpărare" ci, "Mi-ai pregătit un trup" (Evr. 10:5), "din pricina morţii pe
care a suferit-o" (Evr. 2:9). Suferinţa
morţii din partea Domnului nostru Isus a constituit preţul de răscumpărare
pentru păcatul lumii întregi. Dar Corpul, care este Biserica, Tatăl îl
pregăteşte prin îndreptăţire pentru asociere cu Isus în "suferinţa morţii" dar
aceasta nu o face pe Biserică părtaşă la preţul de răscumpărare. A fost necesar
doar un singur preţ de răscumpărare, şi acela a fost moartea unui om perfect,
care fusese deja aranjată înainte ca Biserica să fie invitată să devină părtaşi
la suferinţă şi comoştenitori cu Răscumpărătorul ca membri ai
Săi. Pentru unii cuvîntul "sacrificiu" pare să fie confuz. Noi suntem
îndemnaţi să ne prezentăm corpurile ca sacrificii vii, dar prezentarea
corpurilor noastre Domnului nu trebuie să fie confundată cu prezentarea noastră
de către Domnul. Întorcîndu-ne la tip găsim că doi ţapi erau prezentaţi Domnului
la uşa Cortului Întîlnirii. Ei erau prezentaţi să fie sacrificaţi, şi aşa,
vorbind despre ei, cineva poate spune în mod potrivit, Aceia sunt ţapii de
sacrificiu; şi oricine prezenta ţapii se putea spune despre el, într-un sens al
cuvîntului, că este sacrificatorul. Dar cuvîntul sacrificiu, cînd este folosit în sensul de devotare, sau
punere deoparte pentru sacrificiu, nu trebuie să fie confundat cu lucrarea de
sacrificiu a marelui preot. Ţapii nu erau sacrificaţi doar pentru că erau
prezentaţi sau devotaţi. Dumnezeu n-a avut de-a face cu poporul, ci cu preotul,
şi numai cînd preotul junghia animalul, acesta era sacrificat, din punctul de
vedere divin. Atunci, şi numai atunci, era într-adevăr acceptat de Dumnezeu ca
sacrificiu. Aplicînd aceasta, noi putem dori să venim la Dumnezeu şi să învăţăm
că acum este ziua potrivită, acum este timpul cînd Corpul lui Cristos poate fi
devotat, sau prezentat Domnului. Dar este necesar ceva mai mult decît
prezentarea noastră, şi acel lucru este lucrarea care este împlinită pentru noi
de Marele Preot, Isus; adică, acceptarea Sa, sau susţinerea de către El a
consacrării noastre, şi prezentarea jertfei noastre ca o parte a sacrificiului
Său. Cînd Marele Preot ne prezintă cu meritul Său atribuit, numai atunci, şi nu
înainte, jertfa noastră devine un "sacrificiu sfînt şi bine plăcut lui
Dumnezeu". 308) CRISTOS—Deplină autoritate cînd Îşi va fi completat lucrarea.
(Q69-1) Întrebare (1912-Z)—1—În 1 Corinteni 15:28
citim că atunci cînd Cristos Îşi va fi îndeplinit lucrarea prevăzută pentru El —
lucrarea domniei şi Împărăţiei Sale Milenare — şi va fi supus pe toţi vrăjmaşii
(ultimul vrăjmaş distrus va fi moartea), Fiul de asemenea se va supune Tatălui
care I-a supus toate lucrurile. În ce sens va fi El atunci
"supus" mai mult decît în timpul Mileniului? Răspuns—Gîndul special foarte evident este că în timpul domniei lui Mesia,
Domnului Isus Îi va fi dată deplină putere şi autoritate să controleze lumea.
Acesta este lucrul special stabilit pentru El. Vă veţi aminti că Tatăl, vorbind
despre acel timp, spune, "Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire"; şi El
declară că ele vor fi conduse cu un toiag de fier — Psa. 2:8,
9. Această perioadă de o mie de ani, cunoscută ca Mileniu, este pusă
deoparte pentru această lucrare. Să presupunem că v-a fost dată o poziţie în
guvern, sau în stat, cu însărcinarea să faceţi un anumit lucru pentru o anumită
perioadă de timp, cu înţelegerea că atunci cînd aceasta va fi îndeplinită vă va
fi dată o răsplată pentru că aţi făcut-o. Vi se spune: "Totul este în mîinile
voastre. Faceţi lucrarea, şi aveţi la dispoziţie tot anul 1912. Ocupaţi-vă de
acest lucru". Şi apoi? După îndeplinirea lucrării cedaţi această însărcinare
specială, această funcţie specială conferită vouă pentru un an. Mai mult n-o
veţi deţine. Deci la sfîrşitul Mileniului Domnul nostru Isus nu va mai ocupa
poziţia de Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, cum făcuse timp de o mie de ani.
De ce nu? Nu va mai fi nimic de făcut. În timpul miei de ani El îşi va fi făcut
lucrarea ca Mijlocitor atît de complet încît nu va mai fi nimic de făcut. Acea
lucrare specială va fi pe deplin îndeplinită. 309) CRONOLOGIE—Începutul strîmtorării în 1914.
(Q70-3) Întrebare (1905)—3—De ce ar trebui ca
strîmtorarea să înceapă în 1914? Răspuns—Răspunsul meu este că motivul pentru care aşteptăm să înceapă atunci
în sens deplin este că Tatăl ne-a pus în faţă planul acestui veac întreg. Aici
fr. Russell a ţinut un discurs lung despre "Timpurile neamurilor" arătînd că
arenda puterii lor a început la 606 î. Cr. şi se va sfîrşi în toamna lui 1914,
care poate fi găsită în detaliu în Vol. 2 al Studiilor în Scripturi.
310) CRONOLOGIE—Începutul sau sfîrşitul
timpului de strîmtorare
— referitor la 1914. (Q71-1) Întrebare (1905)—1—Timpul de strîmtorare
va începe sau se va sfîrşi în 1914 şi de ce? Răspuns—Răspunsul nostru este că au fost timpuri de strîmtorare şi mai de
demult. (Ştiţi că avem un colţ de strîmtorare acolo, şi el a zîmbit şi a arătat
spre micul lui birou.) Au existat şi vor exista timpuri de strîmtorare în ceea
ce o priveşte pe Biserică. Priviţi la persecuţii. Dar referinţa de aici este, şi
destul de potrivit, la "Marele Timp de Strîmtorare" la care se face referire în
Daniel cap. 12, unde el spune, "va fi un timp de strîmtorare cum n-a mai fost"
şi Domnul nostru adaugă "şi nici nu va mai fi". Ei bine, acela este timpul de
strîmtorare pe care-l avem în minte, şi nu va începe şi nici nu se va sfîrşi în
1914. Timpul de strîmtorare poate avea un început acum, dar acele începuturi
numai conduc la adevărata strîmtorare. Dacă vine o furtună, aşteptaţi mai întîi
să vedeţi praf şi mişcare înainte să fie măturate casele, şi aşa vedem în Rusia.
Timpul de strîmtorare, timpul grozav de anarhie, după înţelegerea noastră,
începe într-adevăr acolo, deşi asemenea prafului din vîrtejul de vînt acolo va
exista şi există şi acum strîmtorare, care precede grozava anarhie. Cît de mult
va dura nu ştiu, dar nu-mi pot
imagina să dureze mult. Ca o ilustraţie; luaţi Pittsburgul sau Allegheny şi să
presupunem că le-ar fi tăiate legăturile feroviare. N-ar avea pace nici omul
care iese nici cel care intră în aceste oraşe. S-ar goli magazinele într-un timp
scurt. Noi mîncăm destul de mult în Allegheny şi Pittsburg. Dar în vechime au
existat oraşe care au stat mult timp asediate, luni sau ani, ca şi Port Arthur.
Ele aveau rezerve mari. Acum oraşele noastre nu sunt în aceea stare cu rezerve
mari înmagazinate; noi trăim de la mînă pînă la gură. Cînd vine anarhia, ea va
aduce condiţii teribile şi nu văd cum e posibil să dureze mult. Lucrurile, cred
eu, vor avea un sfîrşit brusc într-un an. În acele timpuri, cînd oamenii vor
pune mîna pe tot ce vor putea lua, fermierii nu vor cultiva grîu doar ca să-l
dea gratis altora. 311) CRONOLOGIE—Referitor la prezenţa personală
a Domnului nostru în 1874. (Q71-2) Întrebare (1907)—2—Pe ce baze se afirmă
că prezenţa personală a Domnului nostru a început în 1874 şi va continua pînă la
sfîrşitul Veacului Milenar? Răspuns—Răspunsul meu este că afirmaţia se bazează pe acest lucru: că El
vine să îndeplinească o lucrare şi acea lucrare este că El trebuie să domnească
pînă cînd va supune toată autoritatea şi nesupunerea, şi va fi adus totul în
armonie cu Dumnezeu, şi va fi predat Împărăţia lui Dumnezeu, Tatăl. Scripturile
spun că El trebuie să domnească o mie de ani. De aceea, vedem că în 1874 cînd a
început prezenţa Lui, ea a fost plănuită să dureze întreaga mie de ani. Cînd
vorbim despre ea în acest fel, nu vrem să se înţeleagă că Domnul trebuie să stea
într-un loc anume pe pămînt, sau că El va sta pe pămînt; pentru că fiinţele
spirituale nu au nevoie de loc, etc., pe care să stea. Noi nu trebuie să ne
gîndim că aceasta înseamnă că Domnul are un loc fix şi că El nu poate pleca de
pe pămînt. Nu aceasta este ideea pe care dorim s-o dăm. Nu acesta este gîndul
nostru. Gîndul nostru este că Domnul a venit cu scopul să domnească şi El nu va
renunţa la acest scop nici la această lucrare. El poate să Se înfăţişeze
înaintea Tatălui şi să Se întoarcă, şi Biserica poate de asemenea să se
înfăţişeze înaintea Tatălui şi să se întoarcă, dar totuşi lucrarea lor este în
legătură cu pămîntul, şi aceasta este împărăţia lor, exact cum preşedintele
Roosevelt se presupune a fi în această ţară în timp ce este preşedintele ţării,
deşi uneori face călătorii în Cuba, sau poate merge în Panama, sau în altă
parte, şi într-adevăr el a părăsit ţara; totuşi într-un sens el este încă în
ţară, pentru că dacă a plecat în Panama, el a lăsat anumite persoane să
reprezinte biroul prezidenţial în Washington; şi el este totuşi preşedinte dacă
este în Washington sau în Oyster Bay. Tot aşa şi cu Domnul nostru Isus în timpul
Veacului Milenar; El va fi Împăratul domnitor al pămîntului, tot aşa cum spunem
acum că El S-a înălţat la cer, să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru
noi. El şade la dreapta maiestăţii lui Dumnezeu în Cer, dar aceasta nu înseamnă
că Dumnezeu stă pe un loc mare şi niciodată nu se mişcă de acolo, sau că Isus
S-a aşezat acolo şi nu S-a mişcat de acolo tot timpul cît a fost la dreapta
maiestăţii lui Dumnezeu, ci în sensul că este următorul după Tatăl; El este al
doilea în onoare şi demnitate după Tatăl, şi El Şi-o va menţine aceasta
întotdeauna; El va fi la dreapta lui Dumnezeu cînd va domni ca Împărat pe
pămînt; după cum spunem noi, vorbind despre a doua venire a lui Cristos, Fiul
Omului va veni în glorie la dreapta Tatălui. Cînd vine pe nori cu mare putere şi
glorie, El va fi la dreapta Tatălui tot timpul. 312) CRONOLOGIE—Închiderea uşii.
(Q72-1) Întrebare (1907)—1—Nu este rezonabil să
presupunem că ne putem aştepta la timpul potrivit la un anunţ în Turnul de
Veghere că uşa ocaziei pentru consacrare este închisă? Răspuns—Cred că nu. Văd, dragi prieteni, din diferite întrebări care îmi vin
din diferite locuri, că acest gînd prevalează şi aş putea fi vinovat de
iniţierea lui, după cîte ştiu. Acest gînd este despre închiderea uşii. Ei bine,
fiecare are dreptul să folosească limbajul în modul lui, şi atîta timp cît îl
ţine între anumite limite nimeni nu poate spune că vorbeşte greşit. Deci, putem
vorbi despre închiderea uşii ocaziei, dar vreau să notaţi că Biblia nu vorbeşte
de închiderea uşii ocaziei. Fără îndoială va veni un timp cînd ocazia de a
răspîndi adevărul va fi mai mult sau mai puţin împiedicată, cînd lucrurile vor
fi mult limitate, şi poate oamenii care ni se opun vor încerca să arate că noi
suntem într-un fel sau altul anarhişti. Este în creştere ideea că toată anarhia
trebuie răpusă, şi noi suntem în deplină simpatie cu aceasta. Noi credem că
anarhiştii sunt oameni nerezonabili şi primejdioşi, şi că ei trebuie să fie
reţinuţi. Dar noi aşteptăm să vină timpul, nu peste mulţi ani, cînd unii vor
zice despre noi, "Voi sunteţi anarhişti, împotriva guvernului şi împotriva
bisericilor". Şi ei vor avea putere de la guvern şi vor fi date legi care vor
face presiuni asupra anarhiştilor, şi atunci se vor face presiuni şi asupra
noastră aşa încît să scape de noi într-o anumită măsură. Aţi putea numi aceasta,
într-un sens, închiderea uşii ocaziei de a vesti adevărul. Ştim că aceasta nu
poate veni pînă cînd Dumnezeu vede de bine să vină. Între timp ne putem aştepta
ca adevărul să aibă o circulaţie foarte largă. Aşteptările mele, dragi prieteni, sunt diferite de cele ale multora.
Ştiu pe unii din poporul Domnului care cred că lucrarea secerişului este aproape
gata, dar după cum vă spun de cîţiva ani, înţelegerea mea este că lucrarea nu
este aproape gata; mai este încă multă muncă de făcut. Cu trei ani în urmă am
făcut o schimbare la biroul Turnului de Veghere în metoda de ţinere a listei cu
abonaţi, de la sistemul cu registre la cel cu fişe individuale. Trebuia să
amenajăm un loc pentru ţinerea fişelor, şi s-a pus Întrebarea cît de mare să-l
facem. Eu am spus: îl vom face să fie pentru cincizeci şi cinci de mii. Unii au
spus: O, e prea mare. Nu, am spus, cred că vom avea nevoie de aproape tot
spaţiul pentru cincizeci şi cinci de mii de abonaţi la Turn. Ei bine, încă nu
sunt atît de mulţi, dar credem că vor fi. Aşteptarea noastră este că un mare
număr de oameni vor veni la o măsură de adevăr şi la o măsură de simpatie, şi că
sunt oameni în toate denominaţiile care sunt adevăraţi sfinţi în inimă, şi au
fost mai mult sau mai puţin orbiţi şi încurcaţi de bisericism, şi ei au presupus
că lucrurile erau cum le vedeau pe dinafară, după cum a spus Isus despre
cărturari şi farisei că poporul se uita la cele din afară şi vedea că ei erau
frumoşi şi văruiţi şi Isus a spus că în interior erau plini de tot felul de
necurăţenii. Aşa că oamenii din toate denominaţiile încep să se trezească şi să
se uite în jurul lor şi să spună: Ce înseamnă aceasta? Greşesc? Sunt atît de
fanatic încît nu pot să am simpatie pentru alţi oameni? Nu ei greşesc;
instituţiile sunt cele care greşesc; şi inimile lor caută pe Domnul, pentru că
există o foame, nu pentru pîine sau apă, ci pentru auzirea Cuvîntului Domnului.
Unii din această clasă încep să înţeleagă că le este foame. Noi credem că acea
clasă este peste tot unde voi şi cu mine ajungem, şi că Domnul ne dă un mare
privilegiu în a-i căuta. Vă amintiţi că doar într-un singur loc Scripturile vorbesc despre
închiderea uşii, şi acela este în pilda cu fecioarele înţelepte şi nechibzuite.
Şi acolo se spune, Mirele a venit. Noi aplicăm aceasta la anul 1874, şi li s-a
atras atenţia fecioarelor înţelepte, "Iată Mirele" — nu iată că Mirele vine, ci
iată Mirele, reprezentînd prezenţa Sa, şi atunci toate fecioarele s-au sculat şi
şi-au pregătit candelele, şi unele din ele au avut ulei în vase precum şi în
candele. Acum, voi ştiţi ce este candela şi ce este vasul în care este ţinut
Spiritul sfînt. Trebuie să le aveţi pe amîndouă. Dacă sunteţi fără ulei, atunci
ceva nu e bine. Trebuie să obţineţi uleiul sau nu puteţi fi dintre fecioarele
înţelepte, şi vă amintiţi că fecioarele înţelepte au intrat cu Mirele la nuntă
şi uşa a fost închisă. Ei bine, aceea este uşa din pildă. Cînd s-a închis uşa?
După ce fecioarele înţelepte au intrat. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că
după ce ultimul din Turma Mică şi-a întărit chemarea şi alegerea, şi a fost
suficient încercat, şi a trecut ca un cîştigător, şi chemarea de sus este
sfîrşită, şi ultimul a trecut dincolo de văl, uşa este închisă. Aceasta este
pilda. După aceea au venit celelalte fecioare, cele nechibzuite, care între timp
au obţinut ulei. Da, ele au obţinut experienţă şi dezvoltare, şi cunoştinţă şi
lumină, şi apoi au venit, au bătut şi au spus, "Noi am întîrziat puţin, dar
lasă-ne să intrăm, te rugăm. Noi am auzit strigarea, dar nu am avut ulei în
candelele noastre". Dar Răspunsul este: "Nu pot să vă recunosc. Întreaga
companie, compania aleasă, este toată înăuntru. Nu vă recunosc." Ce vor face
ele? Ele vor trece prin marele timp de strîmtorare, cum arată pilda, şi acolo va
fi plîngere, jelire şi scrîşnirea dinţilor. Timpul de strîmtorare care va veni
peste lumea întreagă va cauza o mare suferinţă, dezamăgire şi tristeţe în aceste
moduri, reprezentate prin cunoscuta expresie plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
313) CRONOLOGIE—Plugar şi secerător.
(Q74-1) Întrebare (1908)—1—"Iată, vin zile, zice
Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător" (Amos 9:13). Cînd va fi
aceasta? Răspuns—Ei bine, aceasta pare a fi o figură de stil care arată sfîrşitul
acestui veac. Priviţi, de exemplu, la veacul Iudeu. Cînd veacul Iudeu s-a
sfîrşit şi secerişul veacului a fost copt, Domnul l-a numit un "seceriş"; a spus
că El a fost secerătorul şi El Însuşi a ieşit şi a început atunci lucrarea
secerişului între evrei. Şi apoi a venit plugarul, înainte ca recoltatul să se
termine şi înainte ca secerişul să se termine de tot. Cine a fost plugarul?
Domnul şi apostolii, propovăduind mesajul glorios. A fost îndeplinită o lucrare
dublă: — nu numai recoltarea poporului evreu, ci după ea s-a început lucrarea de
pregătire pentru noua dispensaţie, Dispensaţia Evanghelică; s-a introdus o nouă
dispensaţie. Aşa că una s-a suprapus peste cealaltă. Similar la sfîrşitul
acestui veac, lucrarea de recoltare este sfîrşitul veacului; secerişul este
sfîrşitul veacului. În timpul secerişului Domnul trimite secerătorii, şi
lucrarea secerişului se desfăşoară acum. Dar aceasta nu e sfîrşitul planului lui
Dumnezeu; există o altă dispensaţie care este pe cale să fie introdusă şi acela
este timpul pentru semănarea marelui cîmp cu sămînţă adevărată; şi acum în
timpul secerişului, plugarul începe deja şi el ajunge pe secerători. Secerătorul
nu iese bine, şi plugarul îşi începe lucrul. Ce vrei să spui prin aceasta? Vreau
să spun că lucrarea secerişului nu-şi va împlini scopul, nu va strînge turma
mică şi marea mulţime în marele hambar al Domnului înainte ca plugarul
strîmtorării să brăzdeze lumea; şi în timpul strîngerii marii mulţimi, timpul de
strîmtorare va fi peste lume. 314) CRONOLOGIE—Închiderea Uşii.
(Q74-2) Întrebare (1909)—2—Vrei să ne expui
gîndul tău cu privire la închiderea uşii; te aştepţi să se închidă
curînd? Răspuns—Din neatenţie am folosit această expresie de închiderea uşii în două
feluri. Uneori am folosit-o cu privire la lucrarea care trebuie făcută pînă la
sfîrşitul veacului, pînă cînd ocazia de serviciu se va închide, după cum e
reprezentată şi în pildă, şi nu vor mai fi admişi lucrători. Aparent n-au mai
fost lăsaţi alţii în ceasul al 12-lea, dar noi nu ştim cînd acea uşă se va
închide. Este deschisă acum şi poate sta deschisă tot acest an, şi nu pot să
spun cît timp va sta deschisă, cît de curînd se va sfîrşi ceasul al 11-lea şi va
începe ceasul al 12-lea. Poate vom avea ceva de spus cu privire la acest subiect
în Turnul de Veghere. Acesta este de asemenea unul din gîndurile care ar merge,
dar încă nu satisfăcător. Apoi, cît despre cealaltă uşă, din pilda "fecioarelor înţelepte şi
nechibzuite", fecioarele înţelepte L-au urmat, şi apoi au intrat cu El şi uşa a
fost închisă; apoi au urmat fecioarele nechibzuite şi au bătut la uşă spunînd:
"Doamne, Doamne, deschide-ne", dar uşa era închisă. Aceea este uşa prin care
clasa Mireasă va intra, şi cînd se va închide, nu se va mai deschide niciodată.
După înţelegerea mea acea uşă şi uşa de a servi trebuie diferenţiate. Acea uşă o
va închide Împăratul cînd ultimul membru al Corpului lui Cristos îşi va fi
terminat sacrificiul şi va fi trecut dincolo de văl, numărul complet va fi
strîns şi va intra în glorie. Cînd va fi aceasta, nu ştiu. Poate că după un an
sau poate mai mulţi după ce uşa serviciului s-a închis. Va exista un timp de
încercare pentru a dovedi pe aceia care deja au intrat pe uşa
serviciului. 315) CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea.
(Q75-1) Întrebare (1909)—1—Este ceasul al 11-lea,
ultimul ceas înaintea nopţii cînd nimeni nu va putea lucra?
Răspuns—Nu cred că am ceva de spus despre aceasta acum. Poate o să am ceva
mai tîrziu; am un gînd care ar merge, după cum am mai spus cu cîtva timp în
urmă. 316) CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea.
(Q75-2) Întrebare (1909)—2—Cît timp trebuie să
înţelegem că este de la începutul ceasului al 11-lea şi pînă la sfîrşitul lui?
Răspuns—Şi eu aş vrea să ştiu precis. 317) CRONOLOGIE—Are Biserica Avocat de la 1874 încoace?
(Q75-3) Întrebare (1909)—3—Dacă Domnul nostru a
venit în 1874, a rămas Biserica fără Avocat de atunci încoace?
Răspuns—Nu. El este Avocatul nostru fie că e prezent fie că nu. El
întotdeauna are intrare la Tatăl, şi noi nu suntem separaţi; deci, ca şi Cap al
Corpului El reprezintă Corpul. Corpul vostru este reprezentat de capul sau de
mîna voastră? Întotdeauna de
cap. 318) CRONOLOGIE—Referitor la răsturnarea lui Zedechia
şi Timpurile Neamurilor. (Q75-4) Întrebare (1909)—4—În 2 Împ. 25:3-6; Ier.
39:2-5, 52:6-9, se afirmă că răsturnarea lui Zedechia a avut loc în a 9-a zi a
lunii a 4-a. Cum anul la care se face referire peste tot în Împăraţi este Anul
Sacru, începînd aproximativ cu aprilie după calendarul nostru, a 9-a zi a celei
de a 4-a luni ar corespunde aproximativ cu 1 iulie. Răsturnarea lui Zedechia
marchează începutul Timpurilor Neamurilor, şi dacă aceasta a avut loc în iulie,
nu s-ar termina Timpurile Neamurilor în iulie? Ar fi aceasta în iulie 1914 sau
iulie 1915? Răspuns—Ei bine, nu ştiu; nu m-am gîndit în mod special la aceasta, şi
pentru cele cîteva luni diferenţă ar fi mai bine să luaţi data mai timpurie şi
să fiţi siguri. 319) CRONOLOGIE—Referitor la Sfîrşitul Timpurilor Neamurilor.
(Q75-5) Întrebare (1909)—5—Dacă
"Timpurile Neamurilor" au început în octombrie 606 î.Cr., nu se vor
sfîrşi în octombrie 1915, în loc de octombrie 1914? Răspuns—Noi credem că nu. Dacă fratele sau sora care a scris Întrebarea va
trece peste cronologie va găsi că aceste Timpuri se vor sfîrşi în octombrie
1914. Trebuie să vă amintiţi că luînd cronologia socotiţi înapoi de la naşterea
Domnului pînă la 606, şi înainte de la naşterea Domnului pînă la 1914.
320) CRONOLOGIE—Date proeminente.
(Q76-1) Întrebare (1910)—1—Trebuie să considerăm
necesar să atragem atenţia asupra altor date proeminente în afară de 1874, 1878,
1881 sau 1914? Trebuie inclus şi 1911? Răspuns—Mă bucur că s-a pus această Întrebare, dragii mei fraţi şi surori.
Veţi remarca în învăţăturile şi scrierile mele că am grijă să evit orice alte
date în afară de acestea. Nu ştiu nimic despre alte date. În volumul trei al Studiilor în Scripturi este o sugestie, dar este
oferită doar ca sugestie, doar că o anumită măsurătoare din Piramidă (nu în
Cuvîntul lui Dumnezeu) se pare că ar putea indica anul 1910 sau 1911, dar noi nu
spunem că aceasta înseamnă ceva, ci doar dăm o sugestie. Nu anticipaţi, nu
spuneţi că anumite lucruri se vor întîmpla, pentru că noi nu ştim, cel puţin eu
nu ştiu şi nu cred că ştie cineva. Sfatul meu este să urmăm pe apostol cînd
spune: "Noi vorbim de acele lucruri pe care le ştim". Nu spuneţi nimic despre
lucrurile pe care nu le ştiţi. Foarte probabil, după un timp veţi vrea să nu le
fi spus. O mie nouă sute paisprezece este timpul cînd se vor sfîrşi "Timpurile
Neamurilor". Ce înseamnă aceasta? Nu ştiu, dar cred că este timpul cînd Dumnezeu
lasă lucrurile să meargă într-un sens general al cuvîntului, şi le permite să-şi
aibă cursul lor; şi putem uşor presupune, cum spune apostolul, că mersul natural
al lucrurilor va lua foc, din cauza conflictelor. În lume, mă aştept la un timp
de mare strîmtorare pe care Biblia îl arată ca avînd începutul aproximativ în
octombrie 1914, dar cred dragi prieteni că este mai important, în loc să vorbim
despre timpul de strîmtorare, să vorbim despre lucrurile bune. Bieţii oameni
care ajung în timpul de strîmtorare vor avea atunci cît le va trebui din el. Eu
am destul acum, şi tot aşa şi voi. Scripturile spun că prin mari strîmtorări vom
intra în împărăţie, şi dacă dăm atenţie datoriilor noastre, vom avea destule,
fără a ne face timp să le spunem despre timpul de strîmtorare. Nici lumea nu va
profita prin faptul că le spunem. Noi nu vrem să speriem pe nimeni. Vedem
efectele rele ale acestei religii-sperietoare în trecut. În timp ce le putem
spune că vine o furtună, putem de asemenea să le spunem că Dumnezeu va face din
aceasta o binecuvîntare, şi ne bucurăm pentru întreaga lume că acest timp de
împrospătare este aproape, "Vorbiţi de timpul de odihnă care se apropie". Ei au
destulă strîmtorare şi vă sfătuiesc să nu vorbim prea mult despre
strîmtorare. Mă gîndesc la un frate care avea o imaginaţie bogată şi care i-a spus
soţiei sale totul despre timpul de strîmtorare, şi i-a povestit ca şi cum el ar
fi fost deja acolo, spunîndu-i cît va costa făina atunci, etc., etc., aşa încît
bietei lui soţii aproape că-i era frică de Adevăr. Dacă el ar fi spus: Draga
mea, vine un timp de strîmtorare, iar cei care-şi fac din Domnul refugiul lor,
El va avea o grijă supraveghetoare asupra lor, cred că ar fi avut un efect mai
bun. Am foarte puţină credinţă în orice fel de religie care sperie, aceasta nu
merge bine. Încă un lucru fiindcă suntem aici. Nu este chiar din această
Întrebare, dar este un fel de văr de-al doilea cu
Întrebarea. În ce măsură trebuie ca peregrinii şi alţi fraţi să propovăduiască pe
"fratele Russell"? Eu spun că deloc. Aveţi de propovăduit din belşug, dragi fraţi, şi
apostolul spune "Noi propovăduim pe Cristos". Fratele Russell este foarte
bucuros dacă Domnul l-a folosit ca pe un indicator să arate drumul corect pentru
ochii voştri, ca să puteţi vedea lucruri minunate în Cuvîntul lui Dumnezeu, dar
nu este de la fratele Russell, ci Domnul S-a folosit de el. Cînd vedeţi
indicatorul arătînd că sunt atîtea mile pînă la Jamestown, nu indicatorul, ci
persoana care l-a scris şi l-a pus acolo trebuie să fie apreciată. Aşa că sfatul
meu este să nu cercetaţi Scripturile pentru a găsi ceva despre fratele Russell,
ci să le cercetaţi pentru a găsi despre "Cel glorios" pe care noi toţi Îl
slăvim. Vă amintiţi că deja am accentuat aceasta cu 15 ani în urmă şi am făcut
această declaraţie potrivită. Vă amintiţi că Ioan Revelatorul a văzut aceasta şi
aceea, şi alte lucruri, şi a spus că a căzut la picioarele îngerului care i-a
arătat aceste lucruri, iar acesta i-a zis: "Fereşte-te să faci una ca aceasta!
Eu sunt rob împreună cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei care păzesc
cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!" (Apoc.
22:9). Acesta este gîndul corect, dar există o tendinţă şi un pericol de a
venera creatura sau instrumentul, mai curînd decît pe Creatorul care foloseşte
instrumentul. Noi să nu facem această greşeală. Nu vreau ca cineva să facă
această greşeală printr-o neatenţie din partea mea. 321) CRONOLOGIE—Piramida; referitor la 1910.
(Q77-1) Întrebare (1910)—1—Ce eveniment trebuie
să aibă loc în 1910, care este arătat în Piramidă? Răspuns—Nu ştiu. Sunt mulţi oameni care vă pot spune mult mai multe lucruri
despre 1910, 1911, 1912 şi 1913 decît mine. Tot ce ştiu este că sunt anumite
date care par să fie bine fixate, după cît înţelegem noi Scripturile — 1874,
1878, 1881 şi Octombrie 1914. Nu ştiu nimic să fie ceva între aceste date. Dacă
alţii ştiu, au dreptul să vorbească despre aceasta. Dar nu spui tu ceva despre 1910 în volumul trei al Studiilor în
Scripturi? Ba da, am spus că am putea face o măsurătoare deasupra acelei trepte.
Noi nu ştim dacă este ceva de măsurat în acel fel sau nu, dar să presupunem că
facem o măsurătoare deasupra acelei trepte: aceasta ar indica aproximativ anul
1910. Dar nu ştiu dacă Dumnezeu a vrut să fie marcat ceva pentru 1910 sau nu.
Cred că trecînd de acel timp am putea vedea ceva, poate, pentru 1910. Poate că
am ajuns la acea treaptă acum, după cîte ştiu. Lucrurile merg destul de repede
acum, dragi prieteni. 322) CRONOLOGIE—Date înainte de 1914.
(Q77-2) Întrebare (1910)—2—Aprobă Societatea tot
ce spun peregrinii privitor la anul 1911 şi 1912? Am remarcat în adunarea
noastră că bătrînii care nu sunt de acord cu tot ce spun peregrinii privitor la
acele date sunt consideraţi că nu sunt în armonie cu Societatea. Care este cel
mai bun lucru de făcut în această privinţă? Răspuns—Am încercat şi încă mai încerc să influenţez pe toţi fraţii
peregrini de a nu predica despre nici o perioadă de timp afară de octombrie
1914, cînd începe anul 1915 pentru evrei. Cred că este foarte neînţelept să se
predice altceva. Acum ştiţi modul liberal în care încercăm să facem aceste
lucruri. Încercăm să găsim cît mai puţine greşeli posibile la oricine are un
caracter bun şi se pare că realizează o muncă bună; încercăm să exercităm cît de
puţină stăpînire asupra lor în ceea ce spun ei că este posibil; dar nu este cu
nici un consimţămînt al meu, nici cu vreun sprijin din partea mea, şi nici al
Societăţii al cărei cap am onorea să fiu, ca vreun frate peregrin să predice
ceva privind alte date pînă în octombrie 1914. Şi sfătuiesc pe toţi prietenii
dragi că nu aveţi nimic hotărît pe care să vă bizuiţi — aveţi doar unele
presupuneri şi unele ipoteze, şi este înţelept să evitaţi aceste presupuneri şi
ipoteze şi să staţi ferm prin ceea ce ştim. Cred că acesta este planul cel mai
sigur. Noi desigur încurajăm pe toţi peregrinii şi bătrînii, şi pe toţi, să
încerce să aibă acest gînd. Nu-mi este greu să spun aceasta, şi nu este timp de
predică: Cineva îmi spune, frate Russell, cred că văd ceva ce poate fi
interpretat să însemne că organizarea Federaţiei despre care ai vorbit vine anul
viitor. Ei bine, spun eu, frate, poate că vezi sau poate că nu. Nu ştiu, şi
eu o caut şi am căutat-o de mult timp; pentru mine nu va fi nici o diferenţă
dacă ei organizează Federaţia în acest an sau anul viitor; las aceasta în
mîinile Domnului. Nu ştiu dacă ar avea vreo importanţă dacă ei se organizează în
acest an sau anul viitor, ori în celălalt an. Domnul are toată situaţia sub
supravegherea Sa, iar voi şi cu mine avem destule de făcut; nu trebuie să ne
îngrijorăm de aceste lucruri care sunt speculative. Avem atît de multe care sunt
reale, şi aceasta, cred eu, este ceea ce am face bine să imprimăm asupra noastră
şi asupra altora. 323) CRONOLOGIE—Cînd va bea Isus noul vin?
(Q78-1) Întrebare (1913)—1—A avut Domnul în minte
vreun timp anume cînd a folosit cuvintele relatate în Matei 26:29:
"Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă
în ziua cînd îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui
Meu"? Răspuns—Presupun că Învăţătorul a înţeles prin "ziua aceea" ceea ce se
înţelege foarte frecvent prin această expresie "ziua aceea" în contrast cu
aceste şase zile, acea mare zi a şaptea, ziua Milenară, ziua de o mie de ani a
Împărăţiei Sale: în acea zi vom avea noi bucurie. 324) CRONOLOGIE—Cînd este sfîrşitul secerişului?
(Q78-2) Întrebare (1913)—2—Dacă secerişul este o
perioadă de 40 de ani, şi mesajul secerişului a ieşit în 1881 cu statutul
"Turnului de Veghere" nu s-ar sfîrşi Secerişul în 1921?
Răspuns—Noi nu ne-am gîndit niciodată ca "Turnului de Veghere" să-i dăm un
loc atît de important ca acesta. Oricum, "Turnul de Veghere" a început în 1879,
şi "Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere" a început în 1880 şi doar
faptul că i-am obţinut un statut nu înseamnă că Societatea n-a existat înainte
de acel timp. Obţinerea unui statut nu formează o societate. Puteţi forma o
societate fără un statut, dar este limitată. Societatea este tot o societate
dacă doi sau trei dintre voi o fac fără un statut sau dacă cinci sute fac una cu
un statut; este tot o societate, o asociaţie. În orice caz, credem că aceasta nu
are de-a face cu subiectul. Gîndul nostru este că Secerişul este marcat de
prezenţa Domnului, iar prezenţa Secerătorului indică timpul secerişului. Din
profeţii noi credem că Domnul a fost prezent ca Secerător în 1874. Profeţiile,
credem noi, sunt acele care marchează începutul Secerişului mai mult decît
oricare alt lucru. 325) CRONOLOGIE—Pecetluirea sfinţilor, referitor la 1914.
(Q79-1) Întrebare (1914)—1—Crezi că toţi sfinţii
vor fi pecetluiţi pînă în octombrie 1914, fie că ei sunt aici, fie că
nu? Răspuns—Presupunerea noastră era — şi noi desigur am presupus că am privit
din punct de vedere al Bibliei — presupunerea noastră era că în perioada pe care
o numim Timpurile Neamurilor întreaga lucrare a lui Dumnezeu de alegere a
Bisericii va fi completă. Poate că ar fi bine să vă dau un scurt rezumat asupra
motivului pentru care credem noi că 1914 este data cea specială, care s-a
împlinit şi care trebuie să se aştepte a se împlini în acea perioadă sau timp.
Vă reamintesc că odată Dumnezeu a avut în lume un popor tipic şi că pe aceşti
oameni i-a organizat într-o împărăţie tipică, Împărăţia lui Israel, şi pe tronul
împărăţiei tipice a pus un împărat tipic. David fiind reprezentantul acelei
linii regeşti, Domnul i-a promis: " … Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de
un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel …" (1 Împăraţi 8:25)
din sămînţa lui; şi astfel citim despre fiul lui David, Solomon, şi cum Solomon
a stat pe tronul Împărăţiei Domnului — nu pe tronul lui David — pe tronul
Împărăţiei Domnului. Acesta era tronul lui Dumnezeu, era Împărăţia lui Dumnezeu,
doar într-un mod tipic. Solomon l-a urmat pe David şi fiul lui Solomon i-a urmat
lui, şi astfel a fost o continuare a liniei lui David pentru un anumit timp.
Apoi a venit un timp cînd Dumnezeu a oprit acea ordine de lucruri. Ultimul
împărat din linia lui David care a domnit peste poporul lui Israel a fost
împăratul Zedechia, şi lui şi despre el a spus Dumnezeu atunci: "Şi tu,
nelegiuitule, … a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme! … Nu mai
este cum a fost (Nu voi continua această ordine de lucruri). Voi da jos cununa,
o voi da jos, o voi da jos! Dar lucrul acesta nu va avea loc decît la venirea
Aceluia care are drept la ea, şi în mîna căruia o voi da" (Ezec. 21:25-27).
Vedeţi deci că a fost din linia lui David. "Nu vei fi lipsit niciodată înaintea
Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel". Şi astfel în
toţi aceşti ani Dumnezeu a ţinut seminţia lui Iuda pe un loc proeminent şi
urmaşii lui David au stat pe tron atîta timp cît aceasta a continuat. Dar cu
Zedechia Dumnezeu a întrerupt acea împărăţie pămîntească şi de atunci încoace
n-a mai existat împărăţie pămîntească al lui Dumnezeu. El a fost ultimul din
seminţia lui David. Poporul lui Israel, vă amintiţi, a fost dus în captivitatea
babiloniană. După aceea s-au întors din această captivitate, dar n-au mai avut
împăraţi din ramura lui David, şi n-au avut împăraţi de-ai lor niciodată.
Macabeii s-au străduit să aibă un regat, vă amintiţi, dar n-au reuşit; dar ei nu
erau din ramura promisă a lui David; şi pînă la timpul primei veniri au fost
anumiţi împăraţi din ramura lui Irod, dar ramura lui Irod nu era din ramura lui
David. Mai mult, împărăţia lui Irod n-a fost din ramură evreiască deloc. Ei erau
din Esau şi nu erau evrei. Deci, după istorie şi după profeţie Zedechia a fost
ultimul împărat din ramura lui David care a stat pe tronul Împărăţiei Domnului.
Apoi ce s-a întîmplat? Dumnezeu n-a mai avut împărăţie tipică din timpul lui
Zedechia pînă cînd? Pînă acum. În tot acel timp El n-a avut împărăţie pe pămînt.
Dar, veţi spune, frate Russell, au existat unele care au pretins că sunt
Împărăţia lui Dumnezeu. O, da, fraţii mei, şi astfel Biblia ne spune despre
împărăţiile lumii acesteia, dar ele nu sunt Împărăţia lui Dumnezeu. Noi încă ne
rugăm "Vie Împărăţia Ta". Şi cea care va veni va fi Împărăţia lui Mesia. Nu va
exista un înlocuitor inferior între timp. Din contră, cînd Dumnezeu a luat
împărăţia de la naţiunea Sa, sămînţa lui Avraam, El a dat stăpînirea peste lume,
printr-un fel de concesiune, la neamuri. Şi Isus S-a referit la aceasta, vă
amintiţi, vorbind despre "Timpurile Neamurilor". Şi El spune că timpul sau anii
Neamurilor vor continua pînă cînd Timpurile Neamurilor se vor împlini. Cînd a
folosit aceste cuvinte El S-a gîndit la faptul că Ierusalimul va fi complet
dărîmat şi distrus, cum a fost distrus în anul 70, şi Isus a spus că va continua
să fie distrus pînă la împlinirea Timpurilor Neamurilor. Ei bine, cînd au început Timpurile Neamurilor? Răspunsul nostru este
că au început cînd împărăţia tipică al lui Dumnezeu s-a sfîrşit, cînd coroana a
fost luată de la Zedechia. Ce s-a întîmplat atunci ca să indice că Timpurile
Neamurilor au început? O, s-a întîmplat ceva foarte important. Atunci erau în
lume diferite naţiuni mai mari decît poporul lui Israel. Era Egiptul,
babilonienii şi alte naţiuni, dar acestea erau două dintre cele aproape de
Israel. Şi Babilonul a devenit foarte mare, şi creşterea Babilonului datează în
special din timpul detronării lui Israel. În acel timp Dumnezeu a recunoscut
Babilonia ca fiind prima împărăţie a Neamurilor care va controla lumea, şi el a
devenit un Imperiu Universal. Vă amintiţi că pe timpul acela Nebucadneţar a avut
acel vis deosebit care l-a impresionat atît de mult în somn, încît cînd s-a
trezit el şi-a amintit că era un vis foarte important, dar n-a putut să-şi
amintească ce a fost. Atunci el a chemat pe înţelepţii lui şi le-a spus: "Am
avut un vis şi nu pot să vă spun acum cum a fost. Spuneţi-mi visul şi
interpretarea lui". Iar ei au spus: O, rege, acesta este un lucru dificil.
Spune-ne visul şi îl vom interpreta. Dar noi nu-ţi putem spune care a fost
visul. Nici un rege n-a cerut vreodată înţelepţilor lui să-i spună atît visul
cît şi tălmăcirea lui. Dar regele a spus: O, păi dacă nu puteţi să-mi spuneţi
visul, nu ştiţi nici care-i este interpretarea potrivită. Ar fi uşor pentru voi
să găsiţi o interpretare dacă v-aş spune visul. Oricine poate face asta. Dacă
aţi fi în stare să-mi spuneţi visul precum şi interpretarea, ar fi bine. Dacă
aţi avea vreo înţelepciune adevărată de la zei, aţi putea să spuneţi foarte uşor
care este visul. Începeţi acum. Dacă nu puteţi să-mi spuneţi care este visul,
voi şti că sunteţi nişte înşelători şi vă voi da la moarte pe fiecare. Şi aşa că
era mare teamă, vă amintiţi, iar în final, între acei înţelepţi era şi Daniel,
care fusese dus captiv în Babilon de tînăr, înainte de război, cu aproximativ 18
ani înainte ca Zedechia să-şi piardă coroana. Şi Daniel, profetul, a venit în
faţă şi a zis Regelui Nebucadneţar: "O rege, veşnic să trăieşti. Să nu fie
regele grăbit în acest lucru. Să se dea timp, şi Dumnezeul Cerului va răspunde
la Întrebarea regelui şi îi vom spune regelui care a fost visul". Şi cum regele
era tare nerăbdător să i se explice visul şi să-l ştie care a fost, a spus:
"Foarte bine, vă vom da timp". La timpul stabilit Daniel s-a înfăţişat înaintea
regelui şi a spus: "O rege, acesta era visul, pentru că Dumnezeul cerului mi l-a
descoperit: Ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare; şi capul era
de aur, pieptul şi braţele erau de argint, pîntecele şi coapsele erau de aramă,
fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier şi parte de lut; tu te
uitai la el şi s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini, a izbit
picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi. Atunci fierul,
lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărmat împreună şi s-au făcut ca pleava
din arie vara, le-a luat vîntul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar
piatra care sfărmase chipul, s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pămîntul".
Şi regele spuse: Acesta este exact visul meu. L-ai spus exact. Acum ştiu că ai
ceva să-mi spui despre acel vis. Continuă şi spune-mi interpretarea. Aşa că
Daniel a continuat cu interpretarea şi a spus: "Tu împărate eşti capul de aur.
Împărăţia ta este prima din acel chip". De ce? N-au mai fost altele înainte?
Pentru că, înainte de acel timp Dumnezeu a avut propria Sa împărăţie în lume şi
nu putea exista alt imperiu universal atîta timp cît împărăţia lui Dumnezeu era
în lume. Aşa că aici este începutul. Regatul lui Nebucadneţar era capul. A fost
recunoscut din momentul cînd Dumnezeu a spus prin profet: "La o parte cu diadema
(de la Zedechia), jos coroana! … Voi da jos cununa", şi între timp, în timp ce a
fost dată jos, Dumnezeu a dat conducerea acestor naţiuni reprezentate prin chip.
Capul a fost Babilonul, pieptul şi braţele de argint Medo-Persia, pîntecele şi
coapsele de aramă erau guvernămîntul Greciei, cînd Grecia a fost imperiu
universal, şi apoi au urmat fluierele picioarelor de fier, reprezentînd Imperiul
Roman în zilele lui de măreţie şi putere. Apoi au urmat picioarele, reprezentînd
ceea ce este numit Sfîntul Imperiu Roman, adică, o amestecătură de putere
religioasă şi civilă, şi în aceste picioare lutul amestecat cu fier a
reprezentat o imitaţie a pietrei. Acum, imaginaţi-vă picioarele, o anumită parte
din fier şi mînjite peste tot cu lut; ar semăna foarte mult cu piatra care a
lovit picioarele, nu-i aşa? Şi aceasta este ceea ce a reprezentat Domnul. Lutul
a reprezentat instituţiile religioase a timpului prezent amestecate cu puterea
civilă din acest timp. Pe de o parte se pretinde, de exemplu, că Marea Britanie
este o putere civilă. Pe de altă parte se pretinde că ea este o putere
eclesiastică, şi episcopul Bisericii Angliei stă în Parlamentul Englez în Camera
Lorzilor, cu domnii civili şi astfel ei amestecă lutul, reprezentat în sisteme
bisericeşti umane, pămînteşti, şi puterea laică ce pretinde a fi regatul lui
Dumnezeu, combinînd-o pe aceasta cu forţa care într-adevăr este în puterea
civilă. Acelaşi lucru este adevărat despre catolicism. Acelaşi lucru este
adevărat despre Biserica Greco-Catolică în Rusia etc., după cum toţi pretind, ei
folosesc puterea civilă şi au sistemul eclesiastic la exterior — acesta apare
religios, dar puterea tuturor este în puterea civilă. Este doar o imitaţie a
împărăţiei lui Dumnezeu şi nu cea reală. Ea aparţine împărăţiilor lumii
acesteia. Şi astfel regatele pămîntului care astăzi se pretind regate ale lui
Dumnezeu sunt guvernăminte civile la fel cum au fost dintotdeauna, numai că nu
sunt la fel de cinstite; nu înseamnă că oamenii sunt în mod necesar necinstiţi,
ci ei au căpătat idei greşite în minte şi sunt deplin convinşi în privinţa
erorii. Atunci, marele chip a fost o ilustraţie, a ce? A guvernelor civile
care trebuie să poarte conducerea întregului pămînt. Cît timp? Întreaga perioadă
a acelui chip, de la cap, Babilonul şi timpul lui Nebucadneţar, pînă la
picioarele şi degetele regatului din timpul prezent. Acel chip întreg reprezintă
guvernămintele neamurilor, şi Timpurile Neamurilor este perioada dintre timpul
cînd acel chip a fost ridicat sau a venit la putere şi timpul cînd acea piatră
va lovi chipul în picioare şi-i va distruge
puterea. Să nu credeţi nici un moment, dragi prieteni, că spun că voi şi cu
mine trebuie să lovim chipul. O, nu! Dumnezeu nu ne-a dat o astfel de
însărcinare. Cel care va lovi este Tatăl ceresc, iar voi şi cu mine nu avem
nimic de-a face cu aceasta; dar atîta timp cît aceste guvernăminte civile au
puterea, voi şi cu mine trebuie să recunoaştem că Dumnezeu le-a dat puterea
acestor guvernăminte ale neamurilor, şi noi nu trebuie să căutăm să distrugem
acea putere; noi nu trebuie să luptăm împotriva acestor guvernăminte; noi
trebuie să recunoaştem aceste guvernăminte, pentru că aşa cum ne spune Sf.
Pavel, "nu este autoritate decît de la Dumnezeu. Şi cele care există sunt
rînduite de Dumnezeu" (Rom. 13:1). El le-a autorizat să fie. El n-a spus că ele
ar fi regatele Sale, şi cînd oricare din aceste împărăţii pretinde a fi a lui
Dumnezeu, spune ceea ce este greşit şi o înşelăciune. Ele sunt regatele
neamurilor, separate de Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvîntul Neamuri în Scripturi
este pentru cei dinafară, cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Acest cuvînt
neam, care este tradus şi "păgîni", este acelaşi cuvînt care este tradus
"neamuri", alternativ. Aşa că toate aceste împărăţii reprezintă chipul
Neamurilor, acea împărăţie a neamurilor sau a păgînilor — nu Împărăţia lui
Dumnezeu. Unde a fost Împărăţia lui Dumnezeu? O, nu proeminentă, ci supusă.
Evreii, după întoarcerea lor din Babilon, n-au mai fost niciodată un popor
liber. Ei tot timpul au fost supuşi uneia sau alteia dintre puterile civile. Una
sau alta din marile naţiuni au stăpînit lumea precum şi pe ei. Au fost sub
medo-perşi, sub greci şi sub romani; iar acum ei sunt mai mult sau mai puţin
supuşi "Sfîntului Imperiu Roman"; deoarece au suferit din partea Sfîntului
Imperiu Roman poate tot atît de mult cît au suferit de la oricare
alţii. Aşa că în acest timp în care Dumnezeu a permis neamurilor să conducă
lumea, noi înţelegem că El a făcut o altă lucrare, adică, strîngerea din lume a
unui popor, o clasă împărătească, iar apostolul Petru, vă amintiţi, vorbeşte
despre aceasta zicînd Bisericii: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie
împărătească, un neam sfînt …" (1 Pet. 2:9). Voi şi cu mine aparţinem acesteia —
nu în sensul că noi suntem deja gata. Adevărata preoţime împărătească va fi acea
preoţime, sau aceia dintre noi care vor ajunge la întîia înviere şi vor fi
comoştenitori cu Domnul nostru în gloria cerească, după ce ne-am întărit
chemarea şi alegerea, fiind deplin botezaţi în moartea lui Cristos, şi vom fi de
asemenea înviaţi cu El în acea zi de glorie. Dar în timp ce aceasta este
speranţa Bisericii, noi încă nu suntem în acea Împărăţie, în sens deplin. Încă
nu suntem duşi în Împărăţie propriu-zis. Noi suntem cei care vor fi clasa
împărătească, dacă suntem găsiţi credincioşi Domnului. Credincios este Cel care
ne-a chemat la acea onoare împărătească, şi care o va şi face, şi, cum a spus
Isus: "Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea
împărăţia" (Luca 12:32). Dar încă nu v-a dat-o. El v-o va da la sfîrşitul
acestui veac. El vă va da această Împărăţie cînd Stăpînul însuşi vine în marele
loc de putere să fie Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor. Atunci noi de
asemenea vom domni cu El şi vom fi asemenea Lui şi părtaşi la gloria
Lui. Atunci, cînd va veni Împărăţia lui Cristos? Ei bine, Răspunsul nostru
este, nu înainte ca aceste mari regate să-şi fi atins culmea. Ce va fi aceea?
Aceea va fi sfîrşitul Timpului Neamurilor. Deci, cînd Dumnezeu i-a spus lui
Zedechia: "Voi da jos această coroană şi această împărăţie pînă va veni Cel care
are dreptul la ele", înseamnă că va fi un timp fără Împărăţia lui Dumnezeu, din
zilele lui Zedechia pînă în ziua stabilirii adevăratei Împărăţii a lui Dumnezeu,
în care Cristos este marele Împărat peste tot pămîntul, şi El ne spune că atunci
cînd va apare în gloria Sa noi de asemenea vom apare cu El în glorie. Dar
aceasta încă nu este. Acum, dragi prieteni, aşteptările noastre erau că acest Timp al
Neamurilor s-ar sfîrşi odată cu anul acesta, 1914, şi că odată cu terminarea
acestui timp, de atunci încolo imediat, Împărăţia lui Dumnezeu va începe să se
manifeste. Încă nu ştiu dacă aceasta nu este adevărat. Va trebui să se vadă.
Poate că cineva poate dovedi că nu e adevărat, dar încă nu cred că cineva poate
dovedi că nu e adevărat. Dacă ajungem la sfîrşitul lui 1914 şi nimic nu se
întîmplă după acel timp care să indice stabilirea Împărăţiei lui Cristos în
lume, atunci poate că va fi necesar să reconsiderăm lucrurile; dar nu înainte.
Rămîne pentru cealaltă parte să dovedească faptul că nu va fi aşa.
De ce crezi că aceasta va fi în Octombrie 1914 (dăm importanţă mare
acestei întrebări, dar cred că este la fel de interesantă pentru voi cum ar fi
oricare altă parte a întrebării)? De ce credem noi că 1914 trebuie să fie
împlinirea Timpurilor Neamurilor? Ce motiv ai tu să crezi că aceasta va veni în
1914 mai degrabă decît în 1910 sau 1920? Acest motiv: Am încercat să găsim data
cînd împărăţia a fost luată de la Israel, data cînd coroana a fost luată de la
Zedechia, data la care împărăţia lui Israel a încetat, cînd împărăţia lui Iuda a
încetat şi au intrat în captivitate totală iar Ierusalimul a fost distrus. Ce an
a fost? Înţelegem, după cît putem să calculăm, nu pretindem infailibilitate, dar
după cît putem şti, din toată istoria cunoscută, noi credem a fi anul 606 î.Cr.
Nu vom intra în toate dovezile. Aceasta ne-ar lua toată după-amiaza, şi le aveţi
tipărite, le-aţi citit şi ştiţi fie că le credeţi sau nu, şi nu aţi fost forţaţi
să le credeţi. Eu doar v-am pus în faţă ce am găsit acolo, ce părea a fi pentru
mine cel mai raţional Răspuns la acest lucru, şi voi aţi crezut mai mult sau mai
puţin, după cum v-a tras inima. Atunci, presupunînd că a fost anul 606, ce ar avea a face acesta cu
1914? Aceasta, dragi prieteni: Noi am găsit că două lucruri au fost afirmate în
Biblie, unul cu privire la Israelul natural şi altul cu privire la Timpurile
Neamurilor. Cu privire la Israelul natural pare să fie foarte clar arătat că ei
vor avea "şapte timpuri" de experienţe foarte grele, de încercare şi pedepse de
la Dumnezeu, disciplină, pedepse disciplinare. Şi aceste şapte timpuri de
pedeapsă a lui Israel, după cum a prezis Dumnezeu în cartea Leviticului, nu au
fost şapte ani literali, pentru că ei au avut mult mai multe pedepse decît şapte
ani literali. De aceea, noi credem că au fost şapte ani simbolici, şi un an
simbolic în Biblie este de 360 de ani, corespunzînd, ştiţi, cu anul lunar — 360
de zile, şi astfel 360 de ani, o zi pentru un an. Şi astfel şapte ani sau şapte
timpuri sunt 7 x 360, care ar fi 2520. Şi similar, prin urmare, 2520 de ani ar
părea să fie timpul cît Israel a fost supus guvernămintelor neamurilor, 2520 de
ani. Păi, au fost ei supuşi primului? Da. Cui? Lui Nebucadneţar. Au fost ei
supuşi Medo-Persiei? Da. Au fost ei supuşi grecilor, reprezentaţi prin aramă?
Da. Şi romanilor, reprezentaţi prin fier? Da. Ei au fost supuşi de atunci? Ştiţi
că au fost supuşi. Două mii cinci sute douăzeci de ani se împlinesc în această
toamnă, după cît putem socoti. Ce înseamnă aceasta? Păi, înseamnă că timpul
eliberării lui Israel de sub domnia neamurilor trebuie să fie la sfîrşitul
acestui an. Ei bine, ce va însemna aceasta? Încă nu ştim ce va însemna această
eliberare, dar credem că va fi ceva — fie prin căderea acestor împărăţii
reprezentate în chip, fie în alt mod va fi arătat că favoarea lui Dumnezeu se
întoarce sau s-a întors într-o formă specială la Israel. Sunt ceva semne în
această privinţă? Da, cîteva semne; de exemplu avem mişcarea sionistă, care a
început doar recent, şi acest sionism priveşte exact în acea direcţie, sperînd
la restaurarea puterii naţionale a poporului evreu — sperînd, dorind aceasta,
muncind pentru aceasta. Şi de unde au luat evreii această idee? O, noi nu suntem
destul de înţelepţi să spunem. Să nu ne mirăm cîtuşi de puţin că Spiritul
Domnului i-a trezit la timpul potrivit să caute şi să aştepte şi să se
străduiască pentru restabilirea identităţii lor naţionale la timpul cuvenit. Noi
aşa credem. Acum, ce putem spune despre celelalte lucruri? Ce-i cu Biserica? Ce-i
cu aceste neamuri? Răspunsul nostru este că, similar, sunt marcate şapte timpuri
pentru neamuri; şi timpul lor a început la aceeaşi dată, în acelaşi timp, credem
noi, în anul 606 î. Cr. şi cele şapte Timpuri ale Neamurilor sunt tot atît de
lungi — 2520 de ani, ţinînd, credem noi, pînă la sfîrşitul lui 1914 şi începutul
lui 1915. La ce trebuie să ne aşteptăm atunci? Trebuie să aşteptăm ca odată cu
sfîrşitul lui 1914 concesiunea puterii, această mare concesiune pe care Dumnezeu
a dat-o neamurilor, Timpurile Neamurilor, va expira. Şi ce ar înseamna aceasta?
Ei bine, voi locuiaţi într-o casă şi poate că contractul de închiriere a expirat
şi odată cu expirarea contractului, proprietarul vă trimite o înştiinţare să
strîngeţi şi să părăsiţi casa. Aşa că presupun că neamurile vor primi o
înştiinţare să iasă. Dar ce va însemna aceasta pentru neamuri în mod concret, eu
nu sunt atît de înţelept să ştiu. Şi dacă nu ieşi şi nu predai casa după
contractul de închiriere, dacă nu faci asta în mod paşnic şi liniştit, după
toate probabilităţile poliţistul va veni şi te va scoate afară. Aşa că nu mă
aştept ca neamurile să ştie ceva despre această înştiinţare de a ieşi, şi nici
nu se gîndesc s-o facă. Regele Edward nici nu se gîndeşte să spună: "Aici,
Doamne, aici e coroana mea, ia-o Te rog, şi începe Tu domnia". Şi ţarul Rusiei,
vărul lui, nu are de gînd să facă asta şi nici alţi regi mari din lume nu ştiu
nimic despre Mesia şi Împărăţia Sa. Ei nu-şi dau seama de situaţie. Noi nu îi
acuzăm deloc, dar vedem că nu sunt pregătiţi să iasă. Dar credem că vor primi o
notă să iasă şi sunt total nepregătiţi pentru ea. Ce credeţi că va însemna
aceasta? Cred că va fi timp. Cum se va face aceasta? Păi, aceasta cere mai multă
înţelepciune decît am eu. Ei bine, voi puteţi spune că în mod necesar ar însemna
desigur, că Dumnezeu va folosi pe unii oameni buni ca să-i înlăture. O, nu în
mod necesar dragul meu frate. Nu în mod necesar. Poliţistul care vine să te
scoată afară din casă s-ar putea să nu fie deloc un om bun. El s-ar putea să fie
foarte aspru şi fără înţelegere şi să-ţi scoată lucrurile afară. Şi astfel
Dumnezeu foloseşte uneori mînia omului şi mînia diavolului să-L laude, şi poate
folosi şi altă putere. După cîte ştiu eu, El poate folosi anarhia ca să înlăture
aceste împărăţii. Nu este pentru mine să spun. Nu ştiu. Ştiu doar că voi şi cu
mine suntem însărcinaţi să urmărim pacea cu toţi oamenii. Nu noi suntem aceia
care să-i scoată afară. De aceea, noi putem sta liniştiţi, cu mare calm în
minte, şi să spunem: Cînd va veni timpul lui Dumnezeu, oricînd va fi acesta,
concesiunea neamurilor se va termina şi El le va înlătura de pe poziţiile lor,
nu are importanţă cît de tari par a fi, şi Împărăţia va fi dată poporului
sfinţilor Dumnezeului Celui Preaînalt, Împărăţia şi măreţia Împărăţiei de sub
tot Cerul, după cum o descrie Daniel, şi poporul sfinţilor Dumnezeului Celui
Preaînalt vor lua Împărăţia şi stăpînirea Împărăţiei pentru totdeauna, chiar
pentru veşnicie. Acesta înseamnă un timp lung. Noi nu credem că neamurilor le va
fi dată o altă concesiune. Noi credem că lor le-a fost dată această concesiune
doar între timp, pentru că timpul lui Dumnezeu pentru a-Şi stabili Împărăţia
încă nu venise. Acum deci, despre Biserică. Aceasta este esenţa acestei întrebări iar
restul a fost o completare. Despre Biserică: Noi am înţeles că Biserica trebuie
să fie strînsă înainte de acel timp, pentru că Isus pare să dea de înţeles
aceasta în unele din declaraţiile Sale. El a spus, de exemplu, vorbind despre
împărăţia lumii: "Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi
vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întîmpla …" (Luca 21:36), şi
deci noi credem că nu este iraţional să spunem că dacă aceste lucruri vin peste
lume după cum se declară, cînd timpurile neamurilor au expirat, dacă aceste
lucruri vor fi un mare timp de strîmtorare după cum spune Biblia, un timp de
strîmtorare cum n-a mai fost niciodată de cînd există popoare, noi spunem, dacă
vom scăpa de ele, presupunem că vom fi transferaţi, sau schimbaţi, sau ceva de
felul acesta, avîndu-ne schimbarea în înviere, înainte de acel timp. Aceasta n-a
fost o gîndire rea, nu-i aşa? Chiar dacă la sfîrşit se va constata că este
greşită, pentru mine nu pare să fie ilogică şi nu îmi este deloc ruşine cu ea.
Altor oameni le poate fi dacă le place, mie nu îmi este. Ei bine, există vreo
posibilitate ca noi să nu putem fi acolo? Da, există o posibilitate. Sunt două
căi de a scăpa de strîmtorare. Puteţi scăpa de strîmtorare fiind chiar în
mijlocul ei. Nu este aşa? Ba da. Mulţi oameni cred că eu am fost într-o grămadă
de necazuri timp de cîţiva ani. Am scăpat de toate, dragi prieteni. Dacă par
tare necăjit, îmi înşel simţurile. Nu sunt necăjit nici un pic. Doresc doar ca
duşmanilor mei să le poată fi tot atît de bine ca şi mie, şi în special tuturor
prietenilor mei (rîsete şi aplauze). Deci, Domnul poate avea ceva de caracterul
acesta pentru noi, şi după cîte ştiu eu, Biserica poate fi aici în timpul acela
de strîmtorare sau într-o parte din acel timp de strîmtorare. Nu există nimic în
Biblie care spune că imediat ce se termină Timpurile Neamurilor toată Biserica
va fi glorificată. Biserica poate fi aici după începerea strîmtorării. Poate.
Este posibil. Vom vedea. Şi vom fi mulţumiţi orice vom vedea, nu-i aşa? Aceasta
este situaţia, dragi prieteni! "De cînd Domnul mă conduce, în orice soartă sunt
ferice". Putem fi altfel decît mulţumiţi cu îndrumarea lui Dumnezeu? Putem fi
siguri că toate îndrumările Tatălui nostru Ceresc şi ale Domnului nostru Ceresc
vor fi spre bine, că vom avea toate motivele să ne bucurăm de îndrumările Sale.
El face toate lucrurile bine. Ei bine, cum poate fi aceasta? Ei bine, se poate ca noi să rămînem
prin acest timp de strîmtorare. Şi crezi, frate Russell, că toţi sfinţii vor fi pecetluiţi? Noi
înţelegem, dragi prieteni, că pecetluirea este o lucrare care începe cu acţiunea
Spiritului sfînt în inimile noastre chiar la început cînd începem să facem voia
lui Dumnezeu. Apostolul vorbeşte despre această pecetluire cu Spiritul sfînt.
Pecetluirea, ştiţi, după cum se făcea în timpurile vechi, era făcută cu o pecete
— un instrument din metal sau piatră tare, de obicei o piatră, care se presa pe
ceară moale şi lăsa un anume semn care se putea discerne după aceea. Şi tot aşa
Dumnezeu, acceptîndu-ne ca popor al Său, inimile noastre devenind foarte
sensibile, iar noi ca Noi Creaturi predîndu-ne pe deplin Lui, a început lucrarea
de imprimare a caracterului şi a asemănării Lui asupra noastră şi suntem în
proces de pecetluire cu Spiritul sfînt; şi această lucrare de pecetluire
continuă, nu? Da, voi ştiţi ceva despre aceasta. Da, mulţumită lui Dumnezeu,
ştiţi! Apoi, vă amintiţi, există o pecetluire ulterioară, menţionată în cartea
Apocalipsei. Este o pecetluire pe frunţile lor; ceva menţionat în Apocalipsa
care n-a fost obişnuit pentru poporul lui Dumnezeu, dar fiind posibil, şi
întîmplîndu-se la sfîrşitul acestui veac; şi citim, vă amintiţi, că cei patru
îngeri ţin cele patru vînturi; că marele timp de strîmtorare (nu vă dau
cuvintele exacte), acel timp de strîmtorare nu va izbucni peste lume pînă ce
servii lui Dumnezeu vor fi fost pecetluiţi pe frunte. Aceea, cum vedeţi, este o
pecetluire diferită. Ca şi creştini, în noi s-a desfăşurat totdeauna procesul de
pecetluire în inimi, de la începutul experienţei noastre, asemănarea de caracter
cu Domnul nostru imprimată tot mai evident şi tot aşa în inimile părinţilor
noştri şi ale bunicilor noştri, şi în ale întregii Biserici a lui Cristos s-a
desfăşurat acea lucrare de pecetluire. Dar acum această pecetluire pe frunte
semnifică darea sau imprimarea din punct de vedere intelectual. Se desfăşoară
aceasta de un timp încoace? Da, dragul meu frate, şi tu ştii aceasta. În măsura
în care voi aţi avut ceva din această pecetluire pe frunte, ştiţi că intelectul
vostru este mai ascuţit, mai viu şi mai clar. Înţelegeţi caracterul lui
Dumnezeu, înţelegeţi planul lui Dumnezeu, înţelegeţi Cuvîntul lui Dumnezeu cum
n-aţi înţeles înainte. Şi pînă cînd va continua acest proces de pecetluire? Pînă
cînd toţi care aparţin Bisericii Alese vor fi fost pecetluiţi pe frunţile lor.
Nu vor fi mulţi din cei evlavioşi din poporul Domnului lăsaţi în ignoranţă? Nici
unul! Nici unul! Toţi cei 144.000 care vor sta cu Mielul pe Muntele Sion, toţi
vor fi pecetluiţi pe frunte; nu în mod necesar toţi cei 144.000 în trup, pentru
că ei au fost aleşi de-a lungul întregului veac, ştiţi; ci toţi care aparţin
acestei clase care vor trăi la sfîrşitul acestui veac vor fi pecetluiţi în acest
fel; iar ceilalţi care aparţin acestei clase, avînd experienţa învierii îşi
primesc pecetluirea în mod mai complet încă, dacă vreţi; dar toţi cei 144.000
primesc pecetluirea pe frunţile lor, această cunoştinţă intelectuală pentru care
aceasta este o ilustraţie. Aşa credem noi că trebuie să fie. Aşa că acest lucru
a fost în desfăşurare. O parte din lucrarea în care voi şi cu mine ne bucurăm că
avem privilegiul de a participa este lucrarea de a ajuta, să ducem şi la alţii
cunoştinţa caracterului şi planului lui Dumnezeu. Munca de peregrin şi
împărţirea pliantelor şi a Fotodramei Creaţiei şi munca de colportor şi oricare
altă parte a lucrării este cu scopul de a ajuta pe tovarăşii noştri creştini să
aibă această pecetluire pe frunţile lor, să aibă o înţelegere clară, înţelegerea
intelectuală a planului lui Dumnezeu. Iar unii nu pot vedea aceasta deloc. De ce nu? Pentru că ei nu sunt
atraşi de Dumnezeu să o primească. Şi alţii o primesc. Da, pentru că lor le este
dat să primească. Aşa cum le-a spus Isus unora la sfîrşitul veacului Său: "Vouă
va fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se
vorbeşte în pilde, ca … măcar că aud, să nu înţeleagă" (Luca 8:10). Nu este
pentru ei să înţeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doreşte ca planul Său să
fie cunoscut de oricine. El doreşte să-l facă cunoscut poporului Său consacrat.
"Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca săi facă să cunoască
legămîntul Său" (Psa. 25:14). Şi acum, la sfîrşitul veacului, este timpul,
credem noi, cînd lumina şi cunoştinţa sunt special cuvenite pentru această
clasă. "Lumina este semănată pentru cel drept …" (Psa. 97:11). Sf. Pavel vorbind
despre acest subiect, după ce vorbeşte despre timpul de strîmtorare care vine
peste lume, spune că va veni peste ei ca un hoţ şi ca o cursă şi nu vor şti,
"Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă
surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei" (1 Tes.
5:4-5), şi Dumnezeu vă va arăta destul asupra acestui subiect aşa încît să nu
fiţi ca lumea, luaţi prin surprindere şi neştiind la ce să vă aşteptaţi. Aşa
vine peste întreaga lume. Neamurile nu ştiu ce vine. Ei văd dificultăţile şi se
miră de diferite lucruri, dar nu ştiu ce vine. Atunci, deşi nu este în Întrebare, cred că face parte din ea şi poate
de tot atîta interes ca şi altele de aici, de aceea voi continua: Să presupunem
că noi vom rămînea aici! Sunt deplin convins că aş vrea să stau aici dacă Domnul
vrea să stau aici. Oricum n-aş putea pleca dacă El nu m-ar vrea, dar îmi face
plăcere să stau dacă aceasta este voia Domnului. Dacă Domnul ar spune: "Poţi să
alegi, să stai sau să pleci", cred că aş spune: "Doamne, dacă vrei să stau, voi
sta". Voi nu? Bineănţeles că da. Există o scriptură asupra căreia am atras atenţia recent în TURNUL DE
VEGHERE, adică, acum două sau trei luni, care lasă puţin loc pentru Întrebarea
dacă Biserica ar putea fi completată sau nu şi cumva acceptată în Domnul chiar
aici în trup, chiar aici între oameni, şi totuşi destinul lor, ca să zicem aşa,
să fie stabilit, şi totuşi să nu murim — sau să nu ajungem la înviere încă. Acea
scriptură spune: "Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să
cînte de bucurie în aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi
sabia cu două tăişuri în mîna lor, … ca să aducă la îndeplinire împotriva lor
judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi" (Psa.
149:5, 6, 9). Vedeţi că este loc de gîndire. De ce? Cum? Remarcaţi gloria pe
care aceşti sfinţi o vor avea. Unii din poporul Domnului se odihnesc, în timp ce
alţii sunt în pătuţuri scurte — cu rotile, ca să zicem aşa, şi cei care sunt de
măsură deplină sunt reprezentaţi ca avînd paturi mari, etc. Şi sabia cu două
tăişuri, ce este aceasta? Sabia spiritului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.
Acum, noi nu vom avea nevoie de sabia Spiritului, Cuvîntul lui Dumnezeu, în
mîinile noastre după ce ajungem în gloria de dincolo de văl, nu-i aşa? Credem că
nu. Mă îndoiesc foarte că vom folosi Cuvîntul lui Dumnezeu ca sabie a Spiritului
după ce suntem schimbaţi. Cred că vom avea arme mult mai puternice, mai
spirituale chiar decît Cuvîntul spiritual al lui Dumnezeu. Ce mai este? "Laudele
lui Dumnezeu în gura noastră". Aceasta poate fi la fel de bine şi de această
parte de văl. Deci patul şi sabia par să indice această parte de văl, şi apoi
textul spune: "Să facă judecăţile scrise." Trebuie ca noi să facem judecăţile în
trup? Nu ştiu. Nu am nici o idee. Eu nu încerc să judec, dragii mei fraţi, şi nu
voi face aşa pînă cînd Domnul nu-mi va arăta clar că trebuie. Va trebui ca El să
mă împingă şi să-mi arate foarte clar dacă va fi să fac aceasta. Nu vreau să
spun că voi folosi forţa faţă de cineva pînă cînd El nu-mi va arăta aceasta
clar. Dacă este aşa, dacă va veni timpul, El va şti cum să clarifice acest lucru
pentru noi, şi apoi ne vom face datoria, credem, fiecare; dar vom aştepta pînă
vom vedea. Doar sugerez aceste gînduri pentru că ne apropiem de sfîrşitul lui
1914, şi vreau să las acest gînd în mintea voastră: că există o posibilitate să
nu fim schimbaţi în acest an, şi că este o posibilitate ca Biserica să fie
completată şi noi să nu fim schimbaţi încă. Este posibil ca Timpurile Neamurilor
să se termine cum ne-am aşteptat, şi ca Biserica să nu fie încă schimbată.
Voi anticipa altă Întrebare: Să presupunem că Timpurile Neamurilor se
vor termina în octombrie 1914, care ar fi lucrul logic pe care să-l aşteptăm? Ei
bine, nu sunt sigur la ce trebuie să ne aşteptăm. Nu putem fi siguri, nu vom şti
dacă Domnului Îi va trebui 15 minute sau 15 zile sau 15 ani să înlăture
împărăţiile acestei lumi. Este doar o presupunere, dar o presupunere pe care o
putem da cu o mică bază scripturală este aceasta: am văzut paralelismele între
Veacul Iudeu şi Veacul Evanghelic. Am văzut că cei 40 de ani ai secerişului de
la sfîrşitul veacului evreiesc corespund cu cei 40 de ani de seceriş de la
sfîrşitul Veacului Creştin. Am văzut că la sfîrşitul celor 40 de ani ai
secerişului lui Israel, naţiunea lui Israel a fost distrusă în aproximativ şase
sau şapte luni după sfîrşitul secerişului lor — puţin mai mult de şase luni. Şi
astfel, urmînd aceeaşi paralelă, dacă aceasta este o paralelă (nu sunt sigur
dacă este), dacă aceasta este o paralelă s-ar părea să implice că marea
strîmtorare trebuie aşteptată să vină asupra lumii în primele şase luni după
octombrie 1914. Ei bine, dacă veţi aştepta pînă anul viitor pe timpul acesta vom
vedea cum este şi vom avea o altă convenţie, atunci poate că vom fi mai
înţelepţi; dar sper că nu vom fi mai puţin loiali Domnului şi Cuvîntului Său,
oricare ar fi circumstanţele sau condiţiile. Noi nu ne-am consacrat pînă la
sfîrşitul Timpurilor Neamurilor, nici pînă la sfîrşitul lui1914 şi nici pînă la
sfîrşitul lui 1915, ci ne-am consacrat, dacă ne-am consacrat cum se cuvine, pînă
la moarte. 326) CRONOLOGIE—Octombrie 1914, referitor la Chemarea de sus.
(Q89-1) Întrebare (1914)—1—Dragă frate Russell,
în cazul cînd luna octombrie a acestui an vine şi trece şi tu vei fi încă în
trup, crezi că acesta ar fi un indiciu că Domnul te-a lăsat afară din clasa
Chemării de sus? Răspuns—N-aş crede. Înţelegerea noastră, dragi prieteni, privitor la
octombrie 1914, este că după cea mai bună judecată a noastră — judecată din
mărturia scripturală, despre cum să citim cronologia furnizată în Biblie, după
cea mai bună judecată a noastră anul 1914, luna octombrie, va marca sfîrşitul
Timpurilor Neamurilor. Acum noi nu ştim că
aceasta va fi aşa, pentru că există o diferenţă între credinţă şi cunoştinţă.
Acum noi cunoaştem în parte în orice subiect văzut mai mult sau mai puţin
distinct, unii au o judecată mai clară şi alţii mai puţin clară. Dar Dumnezeu nu
are drept scop ca poporul Său în timpul prezent să umble prin vedere, ci prin
credinţă. Aceasta este intenţia Sa. De aceea, El nu ne-a dat în unele direcţii
dovezi clare aşa încît să putem umbla prin vedere. Ca de exemplu, El ne-a spus
despre "coroana vieţii" pregătită pentru noi, dar niciodată n-aţi văzut-o decît
cu ochii credinţei, şi totuşi acesta este lucrul pentru care alergaţi şi vă
cheltuiţi viaţa, şi dacă n-aţi avea deplină credinţă în acea coroană a vieţii nu
v-aţi jertfi viaţa prezentă şi n-aţi căuta să trăiţi în
viitor. În materie de cronologie, vă reamintim ce am spus în Studii în
Scripturi. Acesta nu e un lucru care poate fi ştiut sigur. Noi am subliniat în
Volumul II că cronologia arătată acolo este cea mai bună şi cea mai corectă,
după Biblie, pe care suntem în stare s-o determinăm; dar am arătat de asemenea
că Biblia nu pretinde că dă ziua, săptămîna şi luna cronologic: ea dă anumite
perioade împreună, şi de aceea tot timpul va fi o ocazie de a exercita credinţă
în legătură cu cronologia. V-am spus că după judecata noastră această cronologie
a fost corectă, deşi s-a admis că este failibilă şi poate avea abatere de un an
sau de cîţiva ani; dar ea pare să fie confirmată şi întărită de faptul că
anumite profeţii ale Bibliei par a se întrepătrunde cu ea, şi face ca cronologia
biblică să apară pentru noi că El a vrut să fie folosită, iar eu o folosesc în
credinţa mea şi acţionez în acord cu această cronologie. Am crezut că aceste
părţi profetice s-au încadrat în cronologie şi că ea este legată de toate
lucrările lui Dumnezeu. Se pare că există tot timpul o potrivire şi nu văd cum
se poate potrivi dacă Dumnezeu n-a intenţionat aceasta, şi dacă-i aşa, aceste
lucruri au fost pentru sfătuirea noastră, pentru instruirea noastră. Aşa că am
pus pe fiecare cititor responsabilitatea de a se gîndi la acest lucru pentru
sine. Noi avem în Biblie cît am avut dintotdeauna, iar eu am arătat doar cum mi
s-a părut mie lucrul acesta şi v-am cerut ca voi să vă folosiţi
judecata. Cred la fel despre cronologie cum am crezut întotdeauna. Nu văd nici
un loc unde este vreo fisură. Nu ştiu ceva unde să pun degetul şi să spun că
acolo este o greşeală. Nu ştiu nici un astfel de loc. Toate par la fel pentru
mine ca şi acum treizeci de ani. Atunci, frate Russell, a sosit 1914. Şi s-au întîmplat toate
lucrurile care ai gîndit că se vor întîmpla pînă acum?
Nu, este adevărat. Nu toate s-au
întîmplat. Cum consideri tu aceasta? Poate am aşteptat să se întîmple mai multe decît trebuia să aştept.
Nu văd nimic care să-mi indice că cronologia este greşită, că aşteptările
noastre sunt greşite. Sunt tot mai convins cu fiecare zi trăită că marele Plan
Divin al Veacurilor este singurul plan care poate fi un plan divin; că nici o
fiinţă umană nu putea să inventeze acest plan. Cînd comparaţi planul divin din
Biblie cu toate planurile şi teoriile umane, cît de simple şi absurde sunt toate
teoriile umane. Gîndiţi-vă la ideile date nouă despre doctrina alegerii. Nu trebuie
să numesc pe vreuna. Luaţi toate crezurile care au ajuns la noi, şi nu există un
om inteligent în lume care s-ar gîndi să apere vreunul din aceste crezuri. Toate
sunt prea absurde pentru lumina din zilele noastre, şi cînd luăm Planul
Veacurilor, orice altceva pe pămînt este dat de ruşine şi vrea să se ascundă în
întuneric. Fie că le place fie că nu, aşa este. Marele Plan arată cunoaşterea de
către Dumnezeu a treburilor universului; Dumnezeu a pregătit un "Miel junghiat
înainte de întemeierea lumii". Dumnezeu a permis păcatul, căderea. De ce a
permis El păcatul, intenţia Sa privitor la cei căzuţi, ca ei să fie răscumpăraţi
la timpul cuvenit, timpul restabilirii, care trebuie să vină la timpul cuvenit,
şi între timp Dumnezeu va selecţiona o Biserică pentru a fi comoştenitori cu
Cristos în lucrarea împărăţiei, totul este arătat în acest Mare Plan. Voi nu mă
puteţi face să cred că vreo fiinţă umană putea face un astfel de plan. Uneori
văd astfel de eforturi inutile ale umanităţii de a face planuri. De mai mult de
şase mii de ani oamenii au făcut planuri pentru Dumnezeu, şi ele sunt toate
absurde, iar partea care nu este absurdă este
diavolească. Deci, nimic din ce s-ar putea întîmpla în 1914, sau în orice alt
timp, nu mi-ar schimba gîndul nici un pic cu privire la marele Plan Divin al
Veacurilor. Dar ce spui despre faptul că este aproape timpul cînd Împărăţia se va
stabili? Cred de multe ori că fiecare indiciu adăugat arată că este aproape,
chiar la uşă, de aceasta nu mă pot îndoi, fie că punctul culminant vine în 1914,
1915 sau în alt an, el este aproape, chiar la uşă. Cînd văd relatarea ce ne-o dă
Biblia, după cum înţeleg eu, după cum am arătat şi voi aţi citit, că suntem în
perioada de seceriş începînd de la 1874, că acesta este secerişul creştinătăţii,
sunt uimit cît de adevărată pare să fie fiecare trăsătură a acestei lucrări, de
demonstraţia că noi suntem în seceriş şi că lucrarea progresează. S-au împlinit
40 de ani din acest seceriş, sau se vor împlini în cîteva luni. Ce am văzut?
După Biblie am înţeles că în timpul acestei perioade de seceriş Marele Secerător
urma să fie prezent, necunoscut lumii, ci doar oilor Sale, cunoştinţa despre
prezenţa Sa trecînd treptat de la unul la altul, şi aceasta aşa a fost.
Parousia, prezenţa, necunoscută lumii, prezisă de Isus cînd ne-a spus că venirea
Sa va fi ca "a unui hoţ noaptea", despre care apostolii au spus că lumea va fi
luată prin surprindere şi că nu va şti la ce oră va veni El, "Dar voi, fraţilor,
nu sunteţi în întuneric, pentru ca
ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ" (1 Tes. 5:4), pentru că voi sunteţi copii
ai luminii şi ai zilei, de aceea Dumnezeu vă va lumina destul în acest subiect
încît să vă dea informaţii ca să nu fim în întuneric împreună cu lumea privitor
la prezenţa Domnului. Care sunt cîteva dintre dovezi? Răspunsul meu este că Însuşi Isus ne-a spus care va fi lucrarea
specială pe care El o va face la a doua Sa venire şi înainte ca El să-Şi
manifeste prezenţa pentru lume. Înainte de a se manifesta lumii, El va fi
prezent şi va face o lucrare pentru Biserică, şi că aceasta va fi: El ne-a spus
despre pilda cu talanţii şi dinarii, cum El a dat anumiţi dinari şi talanţi
servilor Săi şi a plecat într-o ţară îndepărtată, în Cer, să fie învestit cu
putere şi autoritate împărătească. La întoarcerea Sa va chema mai întîi pe
servii Săi şi se va socoti cu ei. S-a întîmplat aşa în cei 40 de ani trecuţi?
Da. A fost o socoteală cu servii Domnului şi o dare de seamă despre cum au
folosit ei talanţii, binecuvîntările şi ocaziile pe care le-au avut, şi în
măsura în care au fost găsiţi că au primit şi au folosit bine talanţii, în
aceeaşi măsură au intrat în bucuria Domnului lor. Nu vreau să spun că voi şi cu
mine am intrat deja deplin în bucuriile Domnului. Nu, mai este încă. Acea parte
unde vom stăpîni peste două cetăţi, cinci cetăţi etc., aceea va fi intrarea în
bucurie deplină. Toţi cei care au fost găsiţi credincioşi în acest seceriş, cînd
Învăţătorul i-a chemat pe nume şi ei au fost găsiţi credincioşi cu talanţii pe
care i-au avut, vor fi înălţaţi şi li se va da înalta răsplată de a fi
comoştenitori cu Cristos. Aceştia învaţă acum să cunoască iubirea lui Dumnezeu
care întrece orice înţelegere. Aceasta se întîmplă de 40 de
ani. Biblia spune că la timpul cînd va fi o astfel de binecuvîntare pentru
cei loiali Domnului, va exista şi o altă clasă — una nominală — cu care
lucrurile nu vor fi aşa favorabile, şi eu cred că aşa a fost; şi cred că aceasta
este ceea ce Biblia numeşte o vărsare din gura Domnului în legătură cu anumite
persoane care nu au fost loiale Lui; şi acea lucrare de separare a continuat ca
o separare a grîului de neghină, neghina să fie legată în snopi pentru
ardere. Nu voi încerca să intru în detalii, ci doar să ating puncte cunoscute
fiecăruia dintre noi, şi fac aceasta doar să vă stîrnesc judecata sănătoasă, mai
curînd să vă amintesc decît să vă spun ceva nou. Am spus toate acestea în
publicaţii şi le-aţi citit înainte. Doar vi le reamintim. Am crezut în toate
aceste lucruri mai bine de 40 de ani şi încă mai
cred. Care este pasul următor? Biblia ne spune că acest pas va fi Epifania
lui Isus. Ce este aceasta? Strălucirea. Ce este de descoperit? Cel pe care deja
Îl recunoaştem. Noi recunoaştem deja prezenţa Mîntuitorului nostru, Cel prezent,
Marele Secerător, dar lumea nu-L cunoaşte. Întocmai cum a fost la prima venire.
Isus era prezent dar evreii nu L-au cunoscut. Ioan Botezătorul a spus despre El:
"… în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi" (Ioan 1:26). Noi
credem că El a fost cu noi aici în timpul acestor 40 de ani, Cel Prezent,
Împăratul, Dumnezeu L-a ales, şi lumea nu-L cunoaşte. El nu le este descoperit.
El a venit "ca un hoţ noaptea", pregătindu-Şi clasa mireasă, strîngînd un popor
special la Sine. El adună mărgăritarele, îngrijindu-Se de trăsăturile finale ale
şlefuirii lor, pregătindu-i pentru a fi puşi în marea diademă din mîna lui
Dumnezeu. Dumnezeu pregăteşte aceste mărgăritare, montarea acestor mărgăritare
în cadrul diademei va fi instalarea Bisericii în Împărăţie. Schimbarea lor în
învierea la care sperăm, va veni curînd pentru poporul Domnului şi în care noi
sperăm să participăm. Mai departe, am văzut şi ne-am aşteptat ca evreii să se întoarcă în
Palestina, şi la începutul acestei perioade de seceriş nici un evreu din lume nu
s-a gîndit să se întoarcă în Palestina. Ei priveau la propria lor cronologie
care are o diferenţă de cîteva sute de ani faţă de a noastră. Nu este nimic de
aşteptat pînă la terminarea celor 6000 de ani. Cred că după cronologia lor mai
sunt încă 350 de ani. În ultimii 20 de ani evreii s-au trezit, fără să dea
atenţie cronologiei lor şi sperînd în restabilirea lui Israel şi sperînd că
Dumnezeu le va da din nou o existenţă naţională — lucru care după Biblie este
acum cuvenit să se împlinească. Noi aşteptăm o mai mare iluminare a lor, decît
am văzut. Noi am gîndit că vor pleca mai mulţi evrei decît au plecat, dar n-am
fost destul de înţelepţi să ştim cîţi vor pleca. Ceea ce vedem noi este un număr
suficient să împlinească cuvîntul lui Dumnezeu — adunarea unora dintre cei mai
serioşi evrei din toate părţile lumii. Nu totdeauna cei mai bogaţi evrei, dar se
spune că vreo 18 milionari trăiesc acum în Ierusalim. Dumnezeu ne spune cum
evreii vor fi strînşi din nou acolo, cu bogăţii considerabile cam în acest timp,
probabil nu în acest an sau în următorii cîţiva ani, dar toate aceste lucruri
ajung la noi şi credinţa mea în îndeplinirea tuturor acestor lucruri este
aceeaşi cum a fost dintotdeauna. Mai există un lucru. Ce se va petrece după acest octombrie, 1914?
Presupun că voi credeţi că Timpurile Neamurilor nu se vor sfîrşi atunci?
Eu nu ştiu nimic de acest fel. Eu nu ştiu, presupun că aşa va fi. Voi nu ştiţi. Nimeni altcineva nu poate spune că nu se vor sfîrşi atunci. Să
aşteptăm şi să vedem. Totuşi, ce se înţelege prin aceasta? zice
unul. Voi admite, dragi prieteni, că poate trei pătrimi din această sală
ştiu exact ce înseamnă termenul "Timpurile Neamurilor" acum ca şi după ce voi da
o explicaţie mai detaliată, dar de dragul unei pătrimi voi spune că Dumnezeu în
timpurile trecute a dat o împărăţie lui Israel şi aceasta a fost tipul
Împărăţiei lui Mesia, care mai întîi de toate a fost recunoscută în Regele
David, şi citim despre el că a stat pe tronul împărăţiei Domnului. Acum, o
mulţime de alte regate pretind că sunt regatele Domnului, dar ei au această
pretenţie fără autoritatea Bibliei. David a stat pe tronul împărăţiei Domnului,
şi Dumnezeu a spus că din rodul copselor lui va fi cineva care să stea pe acel
tron pentru totdeauna, că El nu va lăsa să nu stea cineva pe acel tron — tronul
lui Dumnezeu. Şi niciodată n-a lăsat. Solomon a stat pe tronul Domnului în locul
tatălui său David. Apoi au urmat fiii lui Solomon pînă la ultimul rege, al cărui
nume a fost Zedechia, şi el a fost ultimul din ramura lui David care a stat pe
tronul lui Iuda peste poporul lui Dumnezeu ca reprezentantul împărăţiei lui
Dumnezeu. Ce s-a întîmplat atunci? În zilele lui, Dumnezeu i-a spus: "Şi tu,
nelegiuitule, gata să fii ucis, prinţ al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd
nelegiuirea este la culme! Aşa vorbeşte Stăpînul Domnul: La o parte cu diadema,
jos coroana! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este
înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul
acesta nu va avea loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mîna
căruia o voi da" (Ezec. 21:25-27). Aţi prins ideea? Împărăţia tipică a continuat de la David pînă la
Zedechia şi apoi a fost luată de pe pămînt ca să nu mai fie înlocuită pînă cînd
Mesia o va înlocui cu adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu la timpul domniei Sale.
Şi aşa a fost. Nu e nici o neîmplinire a acelei profeţii. N-au avut evreii nici
un rege de atunci? Nici unul pe care Dumnezeu să-l recunoască. Dar Macabeii,
Irod etc? Macabeii n-au venit din ramura recunoscută de Dumnezeu, iar familia
lui Irod nu numai că nu era din ramura lui David, dar nici măcar nu erau evrei.
Ei erau fiii lui Esau. A fost adevărat că de la Zedechia pînă acum n-a existat
nici un rege din spiţa lui David, şi următorul care va domni este Mesia. Cum
aşa? Acel timp de cînd împărăţia lor a fost distrusă pînă cînd Mesia va veni
credem că a fost menţionat cînd El le-a spus prin Moise cum îi va da jos şi îi
va pedepsi şapte timpuri — şapte ani. Nu şapte ani literali, deoarece au fost
pedepsiţi mai mult decît şapte ani literali, de multe ori mai mult. Ce înseamnă
aceasta? De şapte ori pe cît trebuia să fie pedepsiţi? Nu. Atunci ce înseamnă
aceasta? Noi credem că el a vrut să spună că Dumnezeu îi va pedepsi şapte ani
simbolici pentru păcatele lor. Cît de mult este aceasta? După Biblie un an
simbolic este 360 de ani — 360 de zile pentru un an lunar, o zi reprezentînd un
an, aşa că un an simbolic este 360 de ani. Cum aşa? Şapte timpuri ar fi 7x360 de
ani sau 2520 de ani. Cînd ar începe? Ar începe tocmai la timpul cînd Dumnezeu a
luat coroana şi diadema de la Zedechia. Pînă unde s-ar măsura? Pînă la timpul
cînd Mesia Îşi ia regatul Său. Cînd va fi aceasta? După înţelegerea noastră,
dragi fraţi şi surori, Zedechia şi-a pierdut coroana în anul 606 î.Cr., şi de
aici — 606 î.Cr. — calculînd 2520 de ani, după cunoştinţa şi credinţa noastră
cea mai bună, vor expira în octombrie 1914. Dacă cineva poate schimba aceasta,
să o facă. Nu am găsit pe nimeni care poate. Noi nu spunem că este absolut
adevărat, dar n-am găsit nimic greşit în aceasta, ci vedem că timpul potrivit ca
El să-Şi primească autoritatea în lume va fi octombrie 1914. Poate că este
greşit, dar nu cred că este mult greşit. Nu pare probabil. Aceia au fost anii de
pedeapsă a evreilor pentru păcatele lor. Nu sunt în legătură cu cealaltă
pedeapsă şi cum şi-au primit pedeapsa mare, existenţa lor naţională fiind oprită
cînd L-au respins pe Isus şi n-au mai existat ca naţiune de la anul 70 d. Cr..
Şi nici nu vor exista pînă-n ziua cînd cu bucurie vor spune: "Binecuvîntat este
Cel ce vine în numele Domnului!" (Mat. 21:9). Ei vor fi bucuroşi să-L vadă. De
unde ştiţi că vor fi bucuroşi? Aşa spune Biblia. Biblia spune că El va turna
peste ei foc, simbolul strîmtorării. Voi turna peste ei spiritul rugăciunii şi
al implorării, şi vor privi spre Cel pe care L-au străpuns. Vor privi cu ochii
înţelegerii ca şi voi. L-aţi văzut? Da. V-aţi uitat la Isus? Da. Va face şi
evreul aşa? Da, şi aproape că o face. Noi înţelegem că unul din primele lucruri
ale noii ordini de lucruri va fi turnarea peste Israel a părţii lor de
binecuvîntare, şi ochii lor vor fi deschişi să-L recunoască pe Cel pe care L-au
respins cu mai mult de 1800 de ani în urmă. Privind din alt punct de vedere, Isus a spus în profeţie că
"Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri pînă se vor împlini timpurile
neamurilor" (Luca 21:24). A fost călcat în picioare în zilele Lui? Da. Nu erau
ei guvernaţi de Roma? Desigur. Deci Ierusalimul va fi călcat în picioare de
neamuri pînă se vor împlini timpurile neamurilor, nu implică aceasta că sunt
anumite timpuri ale neamurilor? Ba da. Ce înseamnă acesta? A predat Dumnezeu
lumea pentru un timp neamurilor? Da. De unde ştiţi? Aşa a spus Isus, şi puteţi
merge la Biblie şi veţi găsi dovada. Dumnezeu a luat împărăţia de la Zedechia,
şi i-a fost luată şi coroana. Atunci a recunoscut Dumnezeu guvernămintele
neamurilor pentru prima oară. Dovediţi aceasta. Este destul de uşor.
Vă amintiţi de Nebucadneţar, regele Babilonului, cînd şi-a exercitat
puterea detronînd pe Zedechia şi distrugînd complet Ierusalimul, luînd pe mulţi
în captivitate, a fost începutul acelei perioade — darea jos a coroanei — care
ne arată clar unde a trecut autoritatea din punct de vedere divin. Dumnezeu a
dat o viziune şi o interpretare a ei. Vă voi aduce aminte de ea. Cu 18 ani
înainte ca împărăţia lui Zedechia să-i fie luată, un tînăr dintr-o familie
nobilă de evrei a fost luat prizonier împreună cu alţii, şi acel tînăr era
Daniel; şi el a fost pus între înţelepţii din ţara Babilonului să aibă educaţie
şi privilegii speciale, şi era în Babilon de 18 ani. Şi cînd a venit acest timp
reprezentat în vis, regele a trimis vorbă că avusese un vis şi a chemat pe toţi
înţelepţii să vină dimineaţa, şi cînd au venit, le-a spus că avusese un vis
noaptea trecută şi era foarte interesant şi enigmatic, iar unul dintre lucrurile
cele mai enigmatice era că a uitat visul şi nu şi-l putea aminti, şi el le-a
spus că voia să i se spună visul cît şi tălmăcirea lui. Înţelepţii i-au spus că
nici un rege nu a cerut vreodată un astfel de lucru de la înţelepţii săi pînă
atunci, şi că, dacă le va spune visul ei îi vor da ceva interpretare. Regele
le-a Răspuns că el înţelege foarte uşor cum un om poate să dea vreun fel de
interpretare dacă i se spune visul; dar dacă ei au putere divină vor putea să-i
spună visul şi interpretarea lui. "Dacă nu puteţi face asta, vă voi da să fiţi
omorîţi ca impostori, pentru că spuneţi că aveţi legătură cu zeii şi nu aveţi."
Ei erau înspăimîntaţi, dar cînd Daniel a auzit de aceasta (se pare că n-a fost
cu ei înaintea regelui) i-a spus regelui: "De ce această grabă? Dacă vei acorda
un anumit timp, există Unul care poate să răspundă regelui şi să-i dea visul cît
şi interpretarea lui. Acela este Dumnezeul căruia eu, Daniel, îi servesc".
"Foarte bine, va fi acordat timp". Şi la timpul stabilit, Daniel a venit
înaintea regelui şi i-a spus visul, şi vi-l amintiţi voi
bine. "Tu, împărate, te uitai, şi iată, ai văzut un chip mare. Chipul
acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare
înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare. Capul chipului acestuia era
de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pîntecele şi coapsele îi
erau de bronz; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi
parte de lut. Tu te uitai, pînă ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei
mîini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul s-au sfărîmat împreună şi au
devenit ca pleava din arie vara; le-a luat vîntul, şi nici un loc nu s-a mai
găsit pentru ele. Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un munte mare şi a
umplut tot pămîntul" (Dan. 2:31-35). "Exact aşa era", zise regele. "Acesta este visul exact. Acum spune-mi
interpretarea". Şi Daniel a continuat spunînd: "Dumnezeul Cerurilor a descoperit
regelui acest lucru". Aceasta era de la Dumnezeu. "Tu eşti capul de aur". Un
rege peste regi. Tu eşti primul reprezentat în acest chip. Acesta reprezintă
toate guvernămintele neamurilor care vor stăpîni vreodată pe pămînt. Reprezintă
timpul de cînd Dumnezeu a luat împărăţia tipică şi pînă cînd o va restabili.
Descrierea ne arată că regatul Babilonului era capul, următorul a fost
Medo-Persia, după aceea Grecia şi Imperiul Roman, reprezentat de fluierele
picioarelor, iar următorul a fost sfîntul Imperiu Roman reprezentat de
picioarele de lut şi fier. Apropo, fierul din picioare, în felul în care noi
înţelegem, reprezintă puterile statului. Imperiul Roman încă există, nu în forma
în care a fost recunoscut prima dată, dar în faptul că el a fost o combinaţie
între biserică şi stat, şi unindu-se, cele două au căutat să domnească peste
toată Europa şi peste toată lumea, şi în general a existat o dezintegrare între
puterile reprezentate prin fier (civile) şi prin lut (eclesiastice). În unele
locuri fierul este mai proeminent iar în altele lutul. Fierul, care are puterea,
este de obicei cel mai proeminent. Lutul, reprezintînd eclesiasticismul în
amestec, corespunde sau este o imitaţie a pietrei. Cu alte cuvinte, această
putere în combinaţie cu puterea civilă pretinde că era împărăţia lui Dumnezeu,
pretinde că în loc să lovească şi să distrugă chipul, piatra însăşi şi-a însuşit
caracterul divin şi a domnit. Marii regi ai Europei de azi, practic toţi, pretind că ei sunt
regatele lui Dumnezeu, şi că totuşi sunt şi puteri civile. Pe de o parte ei
caută să aibă puterea regilor pămînteşti, iar pe de altă parte pretind că sunt
regatele lui Dumnezeu. Astfel de regate pretind că împăratul Josef domneşte cu
autoritate divină, de asemenea împăratul William, ţarul Rusiei
etc. Noi trăim în zilele acestor regate reprezentate de picioare şi mai
special de degete. Care este următorul lucru? După Biblie, următorul lucru va fi sfărîmarea întregului chip în
bucăţi, devenind "ca pleava din arie vara", şi vor fi complet îndepărtate.
Biblia spune: Alege cui vrei să serveşti şi pe cine vrei să crezi. Cred că noi
am învăţat să ne punem încrederea în Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi credem ce ne
spune el, nu contează ce le spune altora. Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că următorul lucru este că piatra va
lovi chipul, şi după lovire piatra va umple tot pămîntul. Eu cred chiar ce spune
Biblia. Nu trebuie să aibă importanţă pentru voi ce cred eu, ci ceea ce spune
Biblia. Noi ne conducem după Cuvîntul lui Dumnezeu şi nu după al nostru. Am avut
experienţe destul de rele în încercarea de a urma pe oameni. Noi nu urmăm pe oameni, ci pe Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt sigure. Aşa a spus Domnul. Nu are importanţă dacă
lovirea chipului va avea loc în 1915 sau nu. Numai Dumnezeu ştie; dar după cea
mai bună cunoştinţă pe care o am despre Biblie, acela va fi timpul cînd vom
aştepta ca chipul să fie lovit în picioare. De ce spui 1915 şi nu 1914? Pentru
că acestor guvernăminte ale neamurilor reprezentate de chip, Babilon,
Medo-Persia etc., le-a fost dat să ocupe un loc pentru un anumit timp, de la
timpul cînd coroana lui Zedechia a fost luată şi pînă la timpul cînd va fi
stabilită împărăţia lui Mesia. Ei trebuie să aibă tot timpul acela. Este ca şi
cum vi s-ar da o concesiune. Dacă aţi avea ceva în concesiune care ar expira în
octombrie 1914, atunci imediat ce concesiunea ar expira ar fi timpul să vă
părăsiţi drepturile. Să presupunem că n-aţi ştiut că concesiunea a expirat; a
fost lungă şi aţi uitat că expiră la întîi octombrie 1914. Construiaţi, sădeaţi
şi aranjaţi casa, ca şi cum vă aşteptaţi să staţi acolo pentru totdeauna. Acum,
concesiunea a expirat; la ce v-aţi aştepta atunci? Aţi primi o notă să părăsiţi
casa. Să presupunem că n-aţi pleca? Aţi
fi scoşi afară. Ceea ce vedem în legătură cu Timpul Neamurilor este că Dumnezeu a dat
o concesiune neamurilor cînd a luat regatul de la Israelul tipic. El a spus
neamurilor: Vă voi da concesiunea sau ocazia prin care puteţi să luaţi în
primire afacerile lumii şi să vedeţi dacă puteţi aduce lumii lucrurile care să
aducă pacea. Vrem să spunem aici că unele dintre aceste naţiuni dintre neamuri
s-au descurcat minunat de bine. Îi felicit pe mulţi dintre ei că s-au descurcat
splendid, tot ce am putut aştepta, toate guvernămintele-fiară au făcut cum au
putut mai bine. Cine ar putea scoate perfecţiunea dintr-un lucru imperfect? Ce
credem noi azi apropiindu-ne de sfîrşitul Timpurilor Neamurilor, la sfîrşitul
celor 2520 de ani, începuţi la 606 î.C. şi expirînd în octombrie 1914? Au adus
ei dreptatea veşnică? Nu. Au adus ei fericire lumii? Nu. Au adus ei ceea ce va
fi dorinţa tuturor popoarelor? Nu. La ce trebuie să sperăm? Ceea ce Dumnezeu a
declarat că va aduce, şi Împărăţia lui Mesia va aduce omenirii "dorinţa tuturor
popoarelor". Este vreo naţiune gata să iasă? N-am auzit aşa ceva. Nu ştiu ei că
Timpul Neamurilor a expirat? Cred că nu. Adevărul a mers în toată lumea? Da, dar
este o nebunie pentru ei. Dacă împăratul ar auzi ceva despre Timpurile
Neamurilor ar rîde. Aşa ar face şi regele Angliei, sau ţarul Rusiei. Chiar şi
împăratul William ar rîde la gîndul că Dumnezeu ar putea avea de-a face cu un
guvernămînt mai bun decît al lui. Cum poate Dumnezeu să facă unul mai bun? În
mod natural le-ar trece prin minte acestor domni că Dumnezeu cu greu ar putea
alege un rege sau un conducător mai bun decît este acum în funcţie. Toţi aceşti
oameni sunt imperfecţi şi toţi lucrează mai mult sau mai puţin sub amăgire şi
sub doctrinele false din trecut şi sunt atît de tulburaţi şi slabi că n-au putut
face mai bine dacă n-au ştiut cum. Concesiunea lor va expira şi Dumnezeu care le-a dat-o va lua iarăşi
lucrurile sub controlul Său şi va stabili Împărăţia în mîinile lui Mesia pentru
care Isus ne-a învăţat să ne rugăm: "Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum
în cer şi pe pămînt" (Mat. 6:10). Atunci la ce te aştepţi, frate Russell, în octombrie 1914? Aştept ca
octombrie să vină şi împăraţii pămîntului — neamurile — nu vor şti că
concesiunea lor a expirat. Şi atunci? O bubuitură de tunet din cer senin, care
va începe să arate acestor regi că un nou Domnitor ia în stăpînire lumea. Cum va
veni? Nu ştiu amănuntele. Am doar ideea principală. Primul lucru va fi
manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cum? Descoperirea, înştiinţarea. Ce vrei
să spui? Epifania. El a venit şi va continua o mie de ani. Parousia Lui nu se va
sfîrşi în aceşti 40 de ani. Încă nimănui nu i-a fost făcut cunoscut aceste lucruri. "Dar voi,
fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un
hoţ" (1 Tes. 5:4). După aceea va fi (apokalupsis) descoperirea. Cum va fi aceasta? "Am
ideea mea", spune unul. "Cred că va veni şi va sta pe bolta cerului şi fiecare
ochi va privi sus şi toţi vor cădea jos, vor plînge şi vor urla." Nimic din
toate acestea. Cred că felul în care Biblia spune acest lucru este următorul,
dragi prieteni: "… la descoperirea Domnului Isus … într-o flacără de foc,
răzbunînd …" (2 Tes. 1:7, 8). Ce este aceasta? Un mare sistem de judecăţi va
începe atunci. Flacăra de foc, manifestarea exterioară a judecăţii. De ce ai
spus foc? Pentru că Biblia îl foloseşte ca o expresie simbolică, aşa cum El a
spus despre încercările înfocate care vă încearcă pe voi, şi aurul este pregătit
prin foc. Se spune despre lume, nu despre Biserică: "… la descoperirea Domnului
Isus … într-o flacără de foc, răzbunînd …". Aceasta va fi după octombrie 1914?
Da. Cît timp va dura? Nu ştiu. Ai vreo presupunere? Presupunerile sunt lucruri
foarte periculoase, şi dacă aş face vreo presupunere v-aş da motivul pentru care
am presupus aşa. În acest caz am văzut paralela la sfîrşitul Veacului Iudeu.
Cetatea a fost distrusă în anul 70. Sfîrşitul Veacului Evanghelic şi botezul
strîmtorării va veni, elementele aprinse de mare căldură se vor topi, elementele
capitaliste şi toate, întreaga lume va deveni ca un cuptor, mîna fiecărui om va
fi împotriva aproapelui său. Aceasta este descrierea Bibliei a acestui timp.
Focul va veni peste oameni într-un mod natural. Este propriul lor foc pe care
l-au construit. Aceasta este pentru că ei nu trăiesc la nivelul celor ce le-au
fost date. Biblia arată că această situaţie ar fi venit de mult dacă Dumnezeu
n-ar fi oprit-o. Cînd va veni timpul potrivit Dumnezeu nu va mai ţine cele patru
vînturi, şi conflagraţia va fi totală, rapidă şi teribilă. Isus a spus, vorbind
despre acel timp: "Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar
scăpa; dar, din cauza celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate" (Mat.
24:22). Cum adică, din pricina celor aleşi? Ce-i cu ei? Cei aleşi vor stabili
Împărăţia şi vor opri acest lucru. Ei vor interveni şi vor aduce ordine în locul
confuziei. Cît timp a durat strîmtorarea care a venit peste evrei şi i-a
distrus? Aproximativ un an. După ce se sfîrşesc cei 40 de ani, la ce ne putem
aştepta? Poate că un an ar fi destul pentru această strîmtorare. Numai Dumnezeu
ştie. Noi doar oferim o idee. Deci eu aştept ca 1915 să fie un an foarte
sever. Unde va fi atunci Biserica? Parte din Întrebare. Dau o interpretare
liberă acestei întrebări şi în acelaşi timp răspund la multe alte întrebări care
vor fi puse. Cum e cu Biserica? Nu ştiu. Pot doar să presupun, şi, cum am spus
mai-nainte, presupunerile sunt foarte nesigure. Presupunerea noastră ar fi, ceea
ce noi totdeauna am înţeles, că atunci cînd El va apărea, cînd se va manifesta
într-o flacără de foc, noi vom apărea cu El. Acesta ar implica faptul că vom fi
plecaţi de aici. Altă scriptură spune: "Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să
fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea …" (Luca 21:36). Aceasta
implică faptul că noi vom fi plecaţi, credem. Se implică acest lucru. Nu suntem
siguri. Noi am presupune, în mod natural, că strîngerea Bisericii va fi înainte
de sfîrşitul sau pînă la sfîrşitul Timpului Neamurilor, dar nu suntem siguri. Vă
atragem atenţia asupra unui Psalm şi asupra afirmaţiei făcute în el. "Să salte
de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să cînte de bucurie în
aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri
în mîna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi să pedepsească popoarele,
ca să lege pe împăraţii lor cu lanţuri şi pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca
să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste
pentru toţi credincioşii Săi" (Psa. 149:5-9). Noi am arătat într-un Turn recent, dragi prieteni, unele din aceste
lucruri care par să implice că sfinţii vor intra într-un fel de glorie de
această parte de văl. Nu suntem siguri. Nu dorim să profeţim. Noi doar încercăm
să citim o profeţie. Gîndul nostru totdeauna a fost că nu avem nimic de-a face
cu judecata lumii pînă nu trecem dincolo de văl; dar aceasta pare să implice că
ceva din lucrare va fi făcut de această parte, pentru că patul pare să
reprezinte uşurinţă, sabia, Biblia, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Noi zicem
că în timp ce putem avea cîntarea de laudă lui Dumnezeu pe buzele noastre de
cealaltă parte de văl, n-ar fi nevoie să fim pe patul de odihnă sau să avem
sabia Spiritului. De cealaltă parte de văl vom avea ceva mai perfect. Acestea
sunt pentru folosirea lor aici, în condiţiile prezente. De aceea, există ceva în
acest Psalm care mie mi se pare a spune că răsplata la care se face referire ar
putea fi aici. Ce poate fi? Aparent versetul următor spune că ei vor lua parte
cu toţi sfinţii la împlinirea judecăţii scrise. Ce ar însemna aceasta? S-ar
părea că unii din poporul lui Dumnezeu ar putea să rămînă de această parte de
văl în timp ce alţii vor fi de cealaltă parte de văl, şi împreună sunt un corp
complet, acceptabil Domnului, şi s-ar putea angaja împreună în ceva muncă, cei
de acolo şi noi de aici. Este un gînd pe care-l putem lua în considerare. Există
o posibilitate, şi eu doar îmi ţin ochii credinţei şi ai înţelegerii deschişi ca
să văd. Nu spun că este aşa, dar suntem într-un loc unde nu ştim. Credinţa
noastră este puternică, dar dacă toate aşteptările noastre cu privire la aceste
schimbări se vor împlini la 1 octombrie sau anul următor, nu ştiu, dar oricare
este voia lui Dumnezeu pentru voi, ea este şi voia voastră, cred. Oricare este
voinţa lui Dumnezeu pentru mine, este şi voinţa mea; şi dacă Dumnezeu are ceva
în afară de ceea ce m-am gîndit, voi fi foarte bucuros să se facă voia Lui. Voi
nu? Sunt sigur că da. Înţeleg că sunt unii prieteni dragi la Convenţie a căror credinţă
este nesigură şi ar dori să renunţe. Aş vrea să-i găsesc. Cît vreţi pentru ceea
ce aţi primit? Socotiţi tot ce aţi primit. Cît veţi lua pentru aceasta? Spuneţi.
Aţi lua 1.000 de dolari? (Din audienţă.) Nu. Aţi lua 1.000.000 de dolari? Nu. Aţi lua întreaga lume? Nu, nu. Oricum, aveţi un mare cîştig. Orice ar veni aveţi un cîştig bun. Voi
ţineţi şi apreciaţi ceea ce Isus ne-a spus despre mărgăritarul de mare preţ — un
mărgăritar nepreţuit. Vindeţi tot ce aveţi ca să obţineţi acest mărgăritar. Voi
v-aţi vîndut voinţa odată şi nu aveţi nimic de spus dacă planul lui Dumnezeu
este octombrie 1914 sau 1940. Nu este treaba voastră. Aţi dat totul Domnului.
Totul este al Lui. De cînd Domnul mă conduce În orice soartă sunt ferice. 327) CRUCI—Înţelesul celor trei cruci de pe Turnul de veghere.
(Q198-2) Întrebare (1910)—2—Ce semnifică cele trei
cruci de pe turn, de pe coperta Turnului de Veghere? Răspuns—Nu m-am gîndit niciodată la aceasta. Ele sunt făcute de artist pur
şi simplu să reprezinte ferestrele. Eu am desenat schiţa originală în mare, iar
el a urmat ideea, iar crucea reprezintă doar o fereastră în loc să fie o altă
formă. Că sunt trei, nu are nimic de-a face cu aceasta — nu dovedeşte
trinitatea. 328) CUMPĂRARE—Ce a cumpărat Domnul?
(Q555-2) Întrebare (1910)—2—Noi înţelegem că
Domnul n-a cumpărat încă lumea. Dar a cumpărat Biserica? Dacă nu, cum să
înţelegem scriptura care zice, "… voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ" (1
Cor. 6:19-20)? Răspuns—Eu înţeleg aici că se spune voi şi nu ei. "Voi nu sunteţi
ai voştri căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ". Domnul nostru Isus este
reprezentat că a plătit preţul către dreptate în ceea ce priveşte Biserica, şi
ea este cumpărată, şi toţi din această clasă care devin parte din Biserică sunt
incluşi şi se lucrează cu ei sub această promisiune îndurătoare înaintea lumii.
Dar lumea încă nu 9este cumpărată. 329) CURĂŢENIE—Viaţă curată.
(Q555-3) Întrebare (111)—3—Crezi în regenerarea fizică, sau viaţă abstinentă,
castă? Răspuns—Cred că aceasta este o Întrebare care, după cum spune apostolul,
fiecare trebuie să fie pe deplin convins în propria sa minte; nu este un subiect
care este pus ca o lege în Cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea, nu este o Întrebare
scripturală. În general Scripturile îndeamnă la toată curăţenia, dar Scripturile
mai spun despre căsătorie că este onorabilă în toate, şi patul neîntinat. Nimeni
nu are autoritatea să înlăture cuvintele lui Isus şi ale apostolilor. Totuşi,
apostolul dă sfatul, că pentru cei care pot să trăiască o viaţă castă, aceasta
ar fi foarte de dorit, zicînd, "Astfel, cine se căsătoreşte bine face; şi cine
nu se căsătoreşte, mai bine face" (1 Cor. 7:38).