Ce a spus Pastorul Russell

330) DANTE ŞI DORE—Cine au fost ei. (Q199-1)

Întrebare (1911)—1—Cine au fost Dante şi Dore, şi cînd au trăit?

Răspuns—Dante a fost un mare poet, dar cît priveşte data exactă a naşterii şi morţii lui nu ştiu — a fost cu cîteva secole în urmă. Dore a fost un mare artist catolic, care a trăit cu aproape 100 de ani în urmă. Ei au fost catolici foarte proeminenţi şi fără îndoială foarte oneşti.

331) DATORII—A datora altora. (Q221-2)

Întrebare (1910)—2—Te rog explică: "Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi …" (Rom. 13:8).

Răspuns—Ei bine, eu nu pot să dau o explicaţie mai clară.

332) DAVID—Om după inima lui Dumnezeu. (Q199-3)

Întrebare (1909)—3—În ce sens a fost David un om după inima lui Dumnezeu?

Răspuns—Ei bine, pot vedea multe moduri în care David n-a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar în ce sens a fost? Răspunsul meu este că în următorul sens: În ciuda tuturor slăbiciunilor şi imperfecţiunilor sale, inima sa era plină de loialitate şi credinţă faţă de Dumnezeu, şi dorinţa lui era ca întotdeauna să facă serviciul lui Dumnezeu. Cu mintea el a servit legea lui Dumnezeu, după cum spune apostolul Pavel. Noi ştim că David a făcut unele greşeli foarte serioase, foarte grave şi s-a pocăit amar. El a fost un om după inima lui Dumnezeu în sensul că el încă iubea pe Dumnezeu şi se străduia continuu să atingă idealurile lui Dumnezeu. Voi şi cu mine, dragi prieteni, vrem să avem aceeaşi dispoziţie; nu că noi suntem ca şi David. Nu există doi dintre noi la fel; toţi suntem diferiţi. Loialitate faţă de Dumnezeu, credinţă în Dumnezeu şi o dispoziţie de a-L servi este ceea ce-i place lui Dumnezeu. Voi şi cu mine trebuie să ne amintim că avem avantaje faţă de David; el a trăit într-o dispensaţie diferită, a fost un membru al Casei Servilor şi nu al Casei Fiilor. Noi, din contră, avem mult avantaj în toate pentru că suntem din noua dispensaţie, concepuţi de Spirit şi avem mintea lui Cristos. Noi trebuie să fim încă mai mult după inima lui Dumnezeu, şi trebuie să avem standarde mai înalte decît a avut sau a practicat David.

333)DĂTĂTOR DE VIAŢĂ-Tată şi mamă spirituali cu copii pămînteşti.(Q441-2)

Întrebare (1905)—2—Dacă Cristos va fi dătătorul de viaţă şi Biserica mama, cum pot fi copiii clasei restabilite de natură umană?

Răspuns—Acesta este cazul unei adopţii în ceea ce priveşte pămîntul. Ei au fost copii ai lui Adam şi Cristos Şi-a propus să le dea o viaţă în locul celei pierdute prin Adam. Ei nu sunt concepuţi în sensul în care suntem concepuţi noi; promisiunea lor este de restabilire la ce s-a pierdut prin Adam. Al doilea Adam va lua locul primului Adam. Ei vor obţine viaţa pe care Cristos a jertfit-o pentru lume, altfel n-ar fi fost nimic pentru ei.

334) DEGET—Semnificaţia stropirii sîngelui cu degetul lui. (Q276-1)

Întrebare (1907)—1—Lev. 16:14: "Să ia din sîngele viţelului şi să stropească el însuşi cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii, spre răsărit". Există vreo semnificaţie tipică specială legată de degetul Marelui Preot?

Răspuns—Nu mă gîndesc la nici o semnificaţie specială în acest cuvînt "deget" după cum este folosit. Ar fi mai convenabil să stropească cu degetul decît cu întreaga mînă. Poate exista un accent sau o semnificaţie pentru cuvîntul "deget" dar nu m-am gîndit niciodată la aceasta. Dacă cineva dintre voi se gîndeşte la aceasta, aş vrea să-mi spuneţi şi mie.

335) DEMONI—Timpul pentru judecată. (Q222-1)

Întrebare (1911)—1—"Şi iată, ei au strigat, zicînd: Ce avem noi cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?" (Mat. 8:29) Care vreme?

Răspuns—Acestea, dragi prieteni, au fost vorbele demonilor. Cînd Domnul a scos afară cîţiva demoni la prima Sa venire, şi le-a poruncit să iasă din om ei au obiectat; ei credeau că erau încă în limitele timpului lor. N-avem dreptul să continuăm în aceste condiţii? N-ai venit prea repede? Ne vei chinui înainte de timp? Ei bine, eu aş sugera aceasta: Cuvîntul chinuieşti de aici nu are exact aceeaşi idee pe care ar avea-o cuvîntul nostru chinuieşti. Aceasta ar însemna "să ne faci să suferim", exact ca şi într-un contract cu proprietarul, se spune că proprietarul face pe un chiriaş să sufere dacă nu plăteşte chiria. Adică, îl va scoate afară din locul acela dacă nu plăteşte chiria, şi aceasta este ideea de aici. Ai venit să ne faci să suferim, sau să ne scoţi afară înainte de timp? Dar, în orice caz, orice ar spune spiritele căzute n-ar fi o teologie bună pentru orice bun creştin. Noi nu ne clădim teologia pe ceea ce spun demonii. Noi vrem ceea ce spune Isus, apostolii şi profeţii. Ceea ce spun demonii nu are însemnătate pentru mine.

Aceasta îmi aminteşte de un gentleman care s-a contrazis cu mine odată într-un punct, iar el a citat o scriptură care era chiar în favoarea lui, şi am zis: "Unde este aceasta?" Şi am deschis la locul respectiv şi am găsit atunci de ce era ciudat. Era în Iov. Era ceea ce a spus diavolul. Am spus: "Frate, tu ai citat ce a spus diavolul". Şi n-a mai avut ce spune. Aşa şi aici, ce au spus aceşti demoni nu este vrednic de luat în considerare.

336) DEPOZIT—Unde este arătat în Vechiul Testament. (Q222-2)

Întrebare (1916)—2—Este depozitarea preţului de răscumpărare arătat undeva în tip sau umbre sau în învăţăturile Vechiului Testament?

Răspuns—Nu cred că ceva în Vechiul Testament învaţă depozitarea răscumpărării. Răscumpărarea în acest sens particular al cuvîntului nu este un cuvînt folosit în Vechiul Testament. Doar într-un singur caz: "Dar nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său" (Psa. 49:7). Aceasta este o idee adusă în atenţia noastră în Noul Testament sub călăuzirea Spiritului sfînt şi reprezentînd o învăţătură foarte adîncă a Cuvîntului lui Dumnezeu.

337) DEPOZIT—În numele şi contul cui. (Q222-3)

Întrebare (1916)—3—În numele şi în contul cui este acest depozit?

Răspuns—În numele şi în contul acelui singur om îl depun eu. La fel cum ai pune 1000$ în bancă, ei sunt în numele tău. Isus nu l-a dat pe acesta nimănui. El l-a depus în mîinile Tatălui. "Îmi încredinţez" (Luca 23:46). Nici o schimbare, nici un transfer. Nu-l dau în grija Ta pentru Tatăl Adam sau pentru lume. Doar îl depun în grija şi păstrarea Ta. Spiritul Meu — aceasta se arată prin cuvîntul "Îmi".

338) DEPOZIT—Înţelesul cuvîntului. (Q223-1)

Întrebare (1916)—1—Te rog dă definiţia cuvîntului depozit.

Răspuns—Cuvîntul depozit înseamnă cuvîntul depozit. Pui 1000$ într-o bancă, un depozit; vei primi un mic carnet şi el va arăta un cont acolo. Depozitul tău nu arată că ai dat banii bancherului. Au fost păstraţi de el pentru că tu i-ai pus în grija lui şi puteai să-i iei cînd voiai. Isus a depozitat preţul de răscumpărare cînd a spus în momentele morţii Sale: Tată, în mîinile Tale Îmi încredinţez, Îmi dau spiritul. Spiritul vieţii umane. L-a predat în mîinile Tatălui, nu diavolului. Diavolul nu are nimic de-a face cu omenirea. Isus a avut dreptul la viaţa Sa. El a ţinut Legea divină, fiind sfînt, nevinovat, fără pată şi separat de păcătoşi, împlinind pe deplin voia Tatălui. El a avut un drept la viaţă nepierdut în nici un sens al cuvîntului, şi pe acesta l-a depozitat. "Tată în mîinile Tale Îmi încredinţez duhul!" (Luca 23:46). Şi este încă în mîinile Tatălui; Isus niciodată nu l-a luat înapoi. Dar nu l-a luat cînd a fost înviat din morţi? Nu, Tatăl I-a dat ca răsplată o formă de viaţă mai înaltă. "Fiind omorît în trup, dar făcut viu în duh" (1 Pet. 3:18), pe plan divin. Această viaţă spirituală pe care a avut-o la înviere a fost răsplata pentru ascultare; neavînd nici o semnificaţie pentru cealaltă viaţă a Sa. El încă are dreptul la viaţa pămîntească, dar nu are nevoie de ea. El are o viaţă mai înaltă şi mai bună, dar cealaltă este la dispoziţia Sa.

339) DEPOZIT—Cînd s-a făcut. (Q223-2)

Întrebare (1916)—2—A făcut Isus depozitul cînd a murit, sau la rîul Iordan?

Răspuns—Aş spune că n-a făcut depozitul cînd S-a consacrat la Iordan. Opinia mea ar fi că Isus a făcut un legămînt cu Tatăl că va ţine Legea divină şi va face tot ce se găseşte scris în carte, toate lucrurile reprezentate în tipuri şi umbre, şi acesta a fost aranjamentul Tatălui, şi făcînd toate aceste lucruri pe deplin, ţinînd Legea, El a avut dreptul la viaţă, şi sacrificîndu-Şi dreptul El a devenit moştenitorul promisiunilor de glorie, onoare şi nemurire, şi aceasta a fost cînd Şi-a dat viaţa în întregime: "Tată în mîinile Tale Îmi încredinţez duhul" (Luca 23:46).

340) DEPOZIT—Valoarea lui. (Q223-3)

Întrebare (1916)—3—Care este meritul real, sau contul sau preţul depozitului?

Răspuns—Lucrul care este depozitat este doar valoarea unei vieţi umane perfecte. Nici mai mult, nici mai puţin. Acela a fost preţul de răscumpărare depozitat. Preţul corespunzător, ceea ce a pierdut Adam. Bineînţeles, acea viaţă include dreptul la comuniune cu Dumnezeu, căminul pămîntesc şi toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a dat omului iniţial. Psalmul 8. Ce este omul? "L-ai făcut cu puţin mai prejos decît îngerii … toate le-ai pus sub picioarele lui" (Psa. 8:5, 6). Şi aceasta include toate acele drepturi, iar cînd Isus Şi-a jertfit dreptul la viaţă, El a jertfit atît cît orice om a avut vreodată sau ar putea avea. Un drept la tot ce a avut Adam ca om perfect. Totul s-a pus în mîinile Tatălui, în mîinile dreptăţii divine.

341) DEPOZIT—Valoarea lui prin Isus. (Q224-1)

Întrebare (1916)—1—De ce valoarea depozitului este prin Isus Cel glorificat?

Răspuns—Prin aceea că în el este baza marii opere. Prima parte a operei este aducerea multor fii la glorie, şi acelaşi sacrificiu de răscumpărare din mîinile dreptăţii va fi preţul care va răscumpăra întreaga lume din moarte şi va da mijlocitorului glorificat, cap şi corp, dreptul să intervină, şi timp de 1000 de ani să exercite milă faţă de omenire, ajutîndu-i să iasă din starea lor căzută, la tot ce s-a pierdut în Eden.

342) DEPOZIT—Ce învaţă Noul Testament despre aceasta. (Q224-2)

Întrebare (1916)—2—Ce scripturi din Noul Testament învaţă clar acceptarea depozitului preţului de răscumpărare?

Răspuns—Învăţătura generală a Noului Testament este că Isus are ceva în mîinile dreptăţii divine care este baza întregii reconcilieri cu Tatăl. Cea care ne spune direct, că El nu numai că S-a dat pe Sine o răscumpărare, ci cînd a murit, a spus: "Tată, în mîinile Tale Îmi încredinţez duhul" (Luca 23:46). Îl las la tine. Multe scripturi arată cum se aplică aceasta. Citim despre aplicarea meritului. Aceasta implică faptul că este ceva merit. Referindu-ne în mod figurativ, cum putem primi haina dreptăţii dacă nu există un merit?

343) DIACONESE—Alegerea lor. (Q200-1)

Întrebare (1912)—1—Recomanzi alegerea şi numirea de diaconese în unele circumstanţe? Dacă da, te rog spune în ce circumstanţe?

Răspuns—Noi nu avem diaconese la Tabernacol în Brooklyn în prezent, dar am avut înainte şi cred că s-a făcut ceva bine avîndu-le. Nu are rost să ai servi dacă nu au ceva de făcut, nici dacă persoanele nu sunt potrivite pentru acel lucru. Cuvîntul diaconesă semnifică un serv feminin. În cazul unei îmbolnăviri între surorile unei adunări ar fi necesar ca cineva să meargă să ajute şi să se îngrijească de ele. Sau unii în suferinţă au nevoie să fie vizitaţi şi poate că fraţii nu găsesc timp să-l acorde acestui lucru. Surorile pot face astfel de servicii, fie că sunt alese diaconese, fie că nu. A alege diaconese nu este contrar Cuvîntului Domnului. Dacă o adunare află că are nevoie de astfel de servi, se pare că este deplină autoritate în Scripturi pentru a-i alege, dar trebuie aleşi cu mare grijă ca să reprezinte Biserica corect şi favorabil în privinţa moderaţiei în judecata lor, în comportarea şi îmbrăcămintea lor, fiind exemple de Spirit al Domnului între surori, şi care în mod potrivit reprezintă interesele generale ale Bisericii în orice lucru ar fi chemate să-l facă.

344) DIAVOL—Locuinţa finală. (Q225-1)

Întrebare (1911)—1—Care va fi locuinţa finală şi sfîrşitul diavolului şi a îngerilor săi?

Răspuns—Nu cred că ei vor avea o locuinţă finală. Ei aparţin celor răi, şi pe toţi cei răi Dumnezeu îi va distruge; nu numai oamenii răi, ci şi fiinţele spirituale rele. Viaţa veşnică este darul lui Dumnezeu şi El nu va permite ca ea să ajungă la cei care n-o vor folosi în armonie cu El. Cel care are pe Fiul are viaţă, şi cel care nu are pe Fiul nu are viaţă.

345) DIAVOL—Referitor la simbolurile Apocalipsei. (Q225-2)

Întrebare (1911)—2—"Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor" (Apoc. 20:10).

"Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei …" (Apoc. 14:11).

Răspuns—Aceste pasaje sunt luate din Apocalipsa, iar cartea Apocalipsei este o carte simbolică, adică exact ceea ce ea susţine a fi. Citim că Isus a trimis pe îngerul Său şi a dat semne pentru anumite lucruri, şi acele semne sau simboluri au fost cu noi şi au fost examinate timp de 1800 de ani. Noi nu vom începe să investigăm întrega carte a Apocalipsei, ci ne vom mulţumi să spunem pe scurt, mai întîi, că toţi învăţătorii vor admite că nici o doctrină nu trebuie să se bazeze în întregime pe un text din Scriptură găsit în Apocalipsa, dacă nu are unele baze în alte părţi ale Cuvîntului lui Dumnezeu; nimeni nu poate clădi o doctrină doar pe un pasaj din Scriptură care are ca bază numai Apocalipsa, pentru că ea fiind o carte simbolică, aproape toate textele ei sunt simbolice. În acest caz, veţi remarca referirea ce se face la fiară şi la prorocul mincinos — o fiară şi un proroc mincinos. Cine este această fiară? Aţi văzut-o? Ştiţi ceva despre această fiară? Ştiţi ceva despre prorocul mincinos? Vedeţi, dacă nu mi-aş face timp să intru în subiect şi să discut ce simbolizează fiara şi ce simbolizează prorocul mincinos, n-ar fi potrivit să discutăm ce se înţelege prin cele de mai sus şi ce s-a întîmplat cu ei. Fiara este simbolul unui mare sistem, dar timpul nu ne va permite să intrăm în discuţie despre acest subiect. Eu cred că ea reprezintă un mare sistem religios care este acum în lume. Prorocul mincinos eu înţeleg că reprezintă un alt sistem religios — nu un om, nu oameni, ci un sistem; şi acel sistem va fi distrus; şi acel sistem va fi chinuit şi se va prăbuşi — nu oamenii. Veţi găsi ceva despre acest subiect în mica broşură pe care am distribuit-o seara trecută.

346) DINAR—De ce murmură unii? (Q529-2)

Întrebare (1908)—2—"Şi primindu-l, ei murmurau împotriva stăpînului casei" (Mat. 20:11). Dacă dinarul reprezintă marele premiu al gloriei, onoarei şi nemuririi, cum sau de ce murmură acea clasă care-l primeşte?

Răspuns—Răspund că în aceste pildee noi nu ne aşteptăm ca la fiecare trăsătură cît de mică să-i găsim o corespondenţă. Unele trăsături par să fie introduse numai pentru a rotunji relatarea, pentru a o face rezonabilă, sau pentru a atrage atenţia asupra unei trăsături speciale. În acest caz, a trece peste faptul că fiecare a primit un dinar şi n-a comentat nimic ar fi lăsat o portiţă deschisă pentru unii ca să spună, "Este ciudat că nu s-au plîns. Oricine s-ar fi plîns. Prin introducerea acestei trăsături, că a fost o nedumerire de ce unii au primit doar banii pe care i-au primit şi ceilalţi, se atrage proeminent atenţia asupra faptului că acelaşi preţ sau aceeaşi răsplată se dă tuturor, atît celor care sunt credincioşi o perioadă lungă de timp cît şi celor care sunt credincioşi o perioadă mai scurtă; în pildă este accentuat faptul că toţi primesc acelaşi lucru. Este un deget care arată către acea trăsătură, ca să spunem aşa, şi zice, "aceasta este trăsătura importantă din pildă". Noi nu trebuie să aşteptăm, dragi prieteni, ca unii care au primit binecuvîntarea Domnului, care este reprezentată aici prin dinar, să aibă o dispoziţie de a murmura împotriva Domnului. Mai curînd trebuie să înţelegem că oricine ar fi înclinat să murmure nu va fi deloc în Împărăţie. Atunci gîndul nostru este că aceasta este introdusă în pildă ca să arate faptul general că va exista o singură răsplată dată întregii companii care va fi răsplătită. Totuşi nu sunt sigur dacă dinarul reprezintă gloria, onoarea şi nemurirea. Cred că se poate înţelege în mod potrivit ca dinarul să se refere numai la viaţă veşnică, fără să reprezinte în plus caracteristicile de glorie, onoare şi nemurire. În conformitate cu Scripturile, nu vom primi toţi acelaşi lucru. Apostolul ne spune că în Împărăţie unii se vor deosebi de alţii, după cum stea de stea se deosebeşte în glorie; dar un lucru va fi comun tuturor acelora, adică, toţi vor avea viaţă veşnică; toţi cei care onest şi persistent au lucrat în cauza Domnului vor fi socotiţi vrednici de viaţă veşnică; celelalte binecuvîntări care le vor fi date nu sunt arătate în această pildă.

347) DINAR—Ce reprezintă el. (Q530-2)

Întrebare (1916)—2—În Matei 20, în pilda cu dinarul citim în versul 2: "S-a învoit cu lucrătorii cu cîte un dinar pe zi şi i-a trimis în via sa". Ce reprezintă dinarul? Din nou, în versul 6, citim: "Cînd a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stînd acolo". Înţelegem noi că ceasul al 11-lea a trecut? Din nou în versul 11: "Şi primindu-l, ei murmurau împotriva stăpînului casei". Ce reprezintă sau semnifică murmurul?

Răspuns—Am tratat această Întrebare de mai multe ori în Turnul de Veghere, dar voi arăta din nou pe scurt. Poate că şi alţii au uitat ce s-a scris. Pilda aceasta este una dificil de înţeles cu toate trăsăturile sale speciale; ca de exemplu, această dare a dinarului pare să fie de această parte de văl, pentru că atunci cînd s-a dat au existat cîţiva care au murmurat, şi în mod sigur nici unul nu va murmura de cealaltă parte. Dacă ei sunt dispuşi să murmure, atunci nu sunt de cealaltă parte. Darea acestui dinar pare să însemne ceva întîmplîndu-se în viaţa prezentă, înainte de schimbarea noastră, la sfîrşitul acestui veac. Atunci Administratorul îl va da celor care au lucrat în seceriş. Nu ştiu precis cum se va întîmpla aceasta. Ştiţi că lucrurile cele mai multe din Cuvîntul lui Dumnezeu care sunt profetice sunt greu de înţeles în detaliu pînă după ce s-au împlinit sau sunt în proces de împlinire; şi cred că această pildă este aproape de împlinire. Pot da numai o sugestie. Această mare lucrare a Lovirii Iordanului, care eu cred că se află înaintea noastră, şi care trebuie făcută în următorii cîţiva ani, este legată cumva de acest lucru. Chiar cum, nu ştiu. Eu aştept, şi voi la fel. Vom vedea la timpul potrivit. Este o pildă şi va fi lămurită şi atunci aşteptările noastre se vor împlini. Atunci hai să evităm orice spirit de murmur şi să mulţumim pentru toate privilegiile ce ne sunt date, şi să nu ne gîndim nici o clipă că dacă surorilor li se va da ocazia să servească, noi să murmurăm împotriva lor pentru că au o astfel de ocazie!

348) DINAR—Din pildă, ultima declaraţie a Pastorului Russell. (Q530-1)

Întrebare (1916)—1—Cine va da dinarul?

Răspuns—Nu ştiu.

349) DISTRUGERE—Ca animale naturale. (Q224-3)

Întrebare (1907)—3—Te rog explică textul care vorbeşte despre unele persoane ca despre animale, făcute pentru a fi luate şi distruse.

Răspuns—Apostolul vorbeşte despre unii care vor fi distruşi de mîna Domnului, şi el spune că sunt luaţi şi distruşi ca nişte animale sălbatice. Nu gîndiţi că e ceva rău să distrugi un leu. De ce? Pentru că este feroce şi în stare să facă rău. Dacă un porumbel ar zbura nevinovat, aş spune, nu-l atinge, ci lasă-l. Sau dacă ar fi o pasăre cu pene frumoase zburînd şi nefăcînd nici un rău, ci doar scoţînd nişte triluri frumoase, aş spune, nu atinge pasărea. De ce să distrugem viaţa unei astfel de creaturi inocente şi frumoase? Dar dacă ar fi un leu sau un tigru, şi întregul sat sau oraş ar fi în pericol din cauza lui, şi ar fi pe punctul de a face ceva rău, am spune că e mai bine să-l distrugem. Orice poliţist, în astfel de circumstanţe, este autorizat să-şi scoată revolverul şi să tragă imediat. Este numai potrivit pentru distrugere; şi nu este un lucru potrivit să-l lase în libertate. Deci, Domnul are această vedere cu privire la o anumită clasă pe care El o va distruge în moartea a doua. Ei nu sunt potriviţi pentru viaţă; din acest motiv vor fi distruşi. Ei nu sunt mai potriviţi pentru viaţă cum nu sunt animalele sălbatice potrivite pentru viaţă. Tocmai cum este potrivit să distrugi o persoană coruptă care a făcut rău altora, şi să i se reteze ocazia de a perpetua răul, aşa ar fi şi să distrugi un animal sălbatic. Şi scopul lui Dumnezeu este să-i distrugă pe toţi cei răi — cei care vor fi avut o deplină cunoştinţă şi vor fi fost ajutaţi în toate felurile prin care Dumnezeu, Cristos şi Vrednicii din Vechime vor fi în stare să-i ajute — după ce vor fi avut toate acestea, dacă ei vor fi încă, în inimă, împotriva dreptăţii, şi dacă încă vor iubi nelegiuirea, vor muri ca şi animalele sălbatice. Dar n-ar fi drept să fie chinuiţi. Nu este drept să chinuieşti animalele sălbatice. Cine ar spune că Dumnezeu sau omul are dreptul să chinuie chiar şi animalele sălbatice, sau creaturile umane? Dar este drept să distrugi animalele sălbatice şi este drept ca Dumnezeu să distrugă pe aceia care vor fi ultimamente ca animalele sălbatice, pentru faptul că vor fi dăunători pentru ceilalţi.

350) DIVES—Înţelesul cuvîntului. (Q226-1)

Întrebare (1905)—1—De unde vine cuvîntul "Dives"?

Răspuns—Are semnificaţia de "om bogat", după cum Lazăr semnifică "sărac".

351) DIVINITATE—Neagă Pastorul Russell divinitatea lui Cristos? (Q226-2)

Întrebare (1913)—2—Negi divinitatea lui Cristos?

Răspuns—Nici gînd, dragi prieteni. Este remarcabil că sunt unii care par să înţeleagă foarte greşit ce avem noi de spus. Veţi găsi în acest oraş şi presupun că în fiecare mare oraş, zeci care vor nega că Isus a avut o mamă fecioară; zeci care vor nega că El a existat înainte. Nici unul nu spune nimic despre faptul că ei neagă divinitatea lui Isus. Nu îi acuz. Nu pretindem noi că Iehova a fost Tatăl Lui? Nu negăm că Iosif a fost tatăl Lui? Noi desigur pretindem divinitatea lui Cristos; că Tatăl cel divin a fost Tatăl Său; că a fost conceput şi născut special printr-o fecioară, şi de aceea a fost "sfînt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi". Pretindem noi că El a fost Tatăl Ceresc cînd a fost om? Nu, nu pretindem că El a fost propriul Său tată. Aceasta n-ar fi scriptural. Dacă cineva crede că El a fost propriul Său tată şi propriul Său fiu, acela nu ştie ce vorbeşte.

În legătură cu ce este El acum. Noi credem că El are divinitatea acum. Aşa spune Biblia. "De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt" (Fil. 2:9,10). Deja îngerii îngenunchează înaintea Lui şi în curînd se va pleca orice genunchi de pe pămînt. Mai mult, Sf. Petru spune că Biserica este concepută pentru natură divină. Deşi nu spune că Isus este părtaş la natura divină, noi înţelegem că el învaţă această idee.

352) DIVIZIUNI—Cei în neregulă şi dezorientaţi. (Q226-3)

Întrebare (1910)—3—În Romani 16:17, ni se spune să luăm aminte la aceia care fac diviziuni şi să-i evităm. Ce reguli ne vor face în stare să facem diferenţa între aceştia şi aceia care sunt pur şi simplu dezorientaţi, sau care nu sunt în stare să vadă repede şi alte puncte de adevăr? Cum să procedăm noi cu aceştia din urmă, dacă sunt deosebit de sîrguincioşi în a se exprima cu privire la deosebirile lor?

Răspuns—Aş spune că este o chestiune de judecată, că trebuie să vă folosiţi propria judecată, cerînd îndrumare de la Domnul, ca să puteţi proceda înţelept cu toţi fraţii, şi întotdeauna cu bunătate şi cu iubire.

Marcarea acelora care cauzează separări, eu înţeleg că Apostolul vrea să spună că, dacă cineva vorbeşte diferit de ceea ce vorbim noi, să nu ne contrazicem cu el şi să-l dăm afară. Aceasta ar fi o interpretare nemiloasă. Apostolul vrea să spună că dacă ei au o dispoziţie certăreaţă după ce au avut ocazia să fie auziţi, şi apoi continuu lovesc şi lucrează să facă o ruptură, atunci trebuie evitaţi. Cînd spune, evitaţi-i, eu nu înţeleg că trebuie să-i evităm ca şi pe animalele sălbatice, nici ca pe aceia care sunt cu necesitate în opoziţie, ci ca pe aceia faţă de care noi nu am dori să ne exprimăm aşa liber şi deschis ca şi faţă de aceia cu care suntem într-o strînsă armonie. De exemplu, nu ne este permis să evităm pe cineva şi să negăm că este frate din cauza diferenţei de opinie asupra unor pasaje din Scriptură. Există o singură procedură pentru ruperea legăturilor cu unul care a fost considerat membru al corpului lui Cristos, numai o singură metodă, şi anume: du-te la el singur. Dacă nu se poate înţelege bine chestiunea, ia doi sau trei. Dacă tot nu se poate ajunge la armonie, etc., atunci se poate spune bisericii, prin canalele ei potrivite. Ar fi înţelept, cînd iei doi sau trei, să iei doi sau trei bătrîni ai bisericii, pentru că ei ar fi foarte potriviţi. Dacă acela refuză să-i asculte pe bătrîni, atunci problema poate fi adusă în atenţia bisericii, şi numai în acest fel şi prin glasul întregii adunări a poporului lui Dumnezeu care se adună împreună, numai prin votul lor în acea chestiune poate fi cineva înlăturat ca frate. Dintre aceia pe care îi recunoşti ca fraţi, sunt unii cu care ai legătură mai intimă decît cu alţii, şi cărora le arăţi o atenţie specială, nu pentru educaţia, starea socială sau bogăţia lor, ci datorită legăturii lor cu Domnul; şi dacă se află unul care cauzează diviziuni, nu avea prea multă legătură cu el; fii puţin mai rece faţă de el decît dacă acesta ar fi în deplină legătură şi nu ar cauza separări. Apostolul nu spune să nu ai nimic de-a face cu el şi să-l însemni ca eretic. Evită a ajuta o astfel de persoană să ajungă la o funcţie, sau la orice care l-ar ajuta să-şi îndeplinească scopul, dacă îl vezi într-o poziţie periculoasă. Nu-l îndepărta, ci fii gata să-l ajuţi, şi nu-i face ceva dăunător, acesta cred că este gîndul Apostolului.

353) DORM ŞI BEAU—Reprezintă clase. (Q663-3)

Întrebare (1911)—3—"De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei care dorm, dorm noaptea; şi cei care se îmbată, se îmbată noaptea" (1 Tes. 5:6-7). Ce clasă ar reprezenta cei care dorm şi cei care se îmbată?

Răspuns—Aici apostolul foloseşte o ilustraţie şi ne spune că mult din beţia din acel timp avea loc noaptea. Noi ştim că mult din somn se doarme noaptea, şi el ne spune că beţia era obişnuită noaptea. Şi ne spune că noi suntem fii ai zilei, şi că în timp ce acesta este un timp de noapte şi noi suntem obligaţi să umblăm în acest timp de noapte, nu trebuie să dormim împreună cu lumea; trebuie să fim treji; noi suntem fii ai dimineţii, fii ai luminii — nu fii ai nopţii. De aceea să nu fim ameţiţi, să nu fim beţi de spiritul acestei lumi. Vă amintiţi că în Apocalipsa citim că femeia desfrînată care şedea pe fiară avea în mînă un pahar, cu care a îmbătat toate naţiunile pămîntului. Noi înţelegem că acest pahar este un pahar de doctrine false, interpretări greşite şi înţelegeri greşite ale învăţăturii divine şi că întreaga lume a fost îmbătată de aceste doctrine false.

354) DOUĂZECI ŞI PATRU DE BĂTRÎNI—Ce înseamnă. (Q720-1)

Întrebare (1912)—1—Ce înseamnă cei douăzeci şi patru de bătrîni despre care citim în cartea Apocalipsei?

Răspuns—Cred că aceasta este în volumul şapte.

355) DREPTATE—Cînd a fost mulţumită. (Q387-1)

Întrebare (1908)—1—Dreptatea a fost deja mulţumită? Dacă nu, cînd va fi mulţumită?

Răspuns—Dreptatea, dragi prieteni, este reprezentanta lui Dumnezeu. În timp ce se declară că Dumnezeu este iubire, aceasta reprezintă însăşi esenţa caracterului Său; iar cînd El se reprezintă pe Sine, se ilustrează din punctul de vedere al dreptăţii. "Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie" (Psa. 89:14). Aşa că mulţumirea dreptăţii, în acel sens, este mulţumirea lui Dumnezeu. A fost Dumnezeu mulţumit? În ce privinţă? Dacă am vorbi despre Dumnezeu că este mulţumit cu privire la propriul Său plan, cu siguranţă El este mulţumit; El a făcut planul; dar în ceea ce priveşte dreptatea, El a lăsat aceste diferite calităţi ale Lui să se manifeste distinct. De exemplu, sub acţiunea dreptăţii divine, Domnul a pronunţat sentinţa originară. "Cu moarte vei muri", şi de mai mult de şase mii de ani rasa noastră a fost sub sentinţa dreptăţii şi încă mai este sub ea. Dreptatea cere moartea întregii lumi, şi acesta este motivul pentru care întreaga lume este pe calea morţii. Ei bine, a făcut Dumnezeu vreo pregătire pentru mulţumirea dreptăţii Sale? Noi răspundem că da, Dumnezeu a declarat că El iubeşte lumea, şi că deşi dreptatea Lui condamnă lumea, totuşi El a pregătit o cale de scăpare şi nouă ne-a arătat care este acea cale: că Domnul nostru Isus este calea, adevărul, viaţa. Ce a făcut Isus? Răspunsul nostru este că El a murit pentru păcatele noastre. Pentru ale cui păcate a murit El? Răspund că El a murit înainte ca moartea Lui să-i fie alocată cuiva. Cînd Isus a murit n-a existat nici o alocare a ei pentru nimeni; El doar a murit, şi după aceea ce-a fost? În a treia zi a înviat din morţi. Tatăl L-a înviat din morţi prin propria Lui putere şi patruzeci de zile mai tîrziu S-a înălţat la cer. Pentru ce? Să se înfăţişeze înaintea Tatălui pentru cineva. Ce înseamnă a se înfăţişa pentru cineva? În acelaşi fel în care un avocat ar merge înaintea curţii la bara justiţiei şi s-ar înfăţişa pentru voi. Dacă l-aţi angajat să acţioneze ca avocatul vostru, el va apărea înaintea curţii pentru voi. S-ar putea ca eu să fiu vinovat şi El să nu se înfăţişeze pentru mine; s-ar putea să-mi fie chiar prieten, s-au cel puţin să mă ajute, dar să nu fie avocatul meu dacă nu l-am angajat şi de aceea nu este autorizat să apară pentru mine dacă nu l-am angajat. Cînd Domnul nostru Isus S-a înălţat la cer, El S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Cine sunt "noi"? Noi credincioşii, noi cei din casa credinţei. Nu S-a înfăţişat pentru lume? Nu. S-a înfăţişat pentru Adam? Nu. Ei bine, n-a avut El destul merit ca să Se înfăţişeze pentru toţi? O, ba da, a avut merit din belşug, meritul n-a lipsit! Un singur sacrificiu a fost necesar pentru oricare membru al rasei. Nici un membru al rasei n-ar putea fi împăcat cu Dumnezeu, sau ispăşit, decît prin moartea lui Cristos. Dar să presupunem că planul lui Dumnezeu ar fi fost să facă împăcarea doar pentru păcatele tale, individual: ar fi trebuit întreaga moarte a lui Cristos ca aceasta să fie posibil, nu-i aşa? Şi dacă ar fi fost doar pentru mine, ar fi fost necesar întregul merit al lui Cristos ca să mă ispăşească pe mine; nimic mai puţin nu era destul; tot aşa, dacă pentru Adam s-ar fi făcut ispăşirea, aceasta ar fi cerut totul; oricare membru al rasei ar fi cerut totul; dar din moment ce toţi au murit prin neascultarea unui singur om, este posibil ca acea persoană care a plătit preţul de răscumpărare să aplice sîngele Său pentru o mie de persoane sau pentru o sută de mii de persoane sau pentru un milion de persoane sau pentru toţi membrii rasei umane şi pentru însuşi Adam. El Se putea înfăţişa pentru cîţi dorea; putea aplica meritul sacrificiului Său pentru unul sau pentru toţi, dar ceva mai puţin decît sacrificiul Său nu era îndeajuns pentru nimeni. Şi mai mult decît sacrificiul Său nu era necesar pentru toţi. Acum, pentru cine S-a înfăţişat El? El S-a înfăţişat pentru casa credinţei. Unde avem ceva care să ilustreze acest lucru? Răspunsul meu este că în cap. 9 din Levitic, în Umbrele Cortului Întîlnirii, avem o ilustraţie care arată acest lucru, cum marele preot după ce a jertfit viţelul, care l-a reprezentat pe el însuşi, a intrat în Sfînta. Pentru cine s-a înfăţişat el? El s-a înfăţişat pentru sine însuşi, corpul său şi casa sa. El s-a înfăţişat pentru proprii săi fii, care erau membri ai propriului său corp, preoţii subordonaţi, şi s-a înfăţişat pentru propria sa seminţie care era seminţia lui Levi; el s-a înfăţişat pentru toţi aceştia şi a stropit sîngele pentru toţi aceştia. A fost acceptat? Da. Pentru cine? Acceptat pentru aceia pentru care l-a aplicat. Nu era acceptat pentru nimeni în afară de aceia pentru care l-a aplicat. El l-ar fi putut aplica pentru toţi, după cum vedem, privind la Domnul Isus, antitipul, dar n-a fost făcut disponibil pentru toţi. A fost aplicat doar pentru membrii săi, casa sa. Aşa este acum cu Cristos. El a aplicat meritul sacrificiului Său pentru noi, casa credinţei, toţi credincioşii; şi între aceşti credincioşi sunt cei consacraţi, membri corpului Său. El l-a aplicat pentru noi; şi care a fost consecinţa? Consecinţa a fost că dreptatea a fost mulţumită în ceea ce ne priveşte pe noi. De unde ştim? Pentru că Scripturile ne spun că Domnul Isus a făcut o împăcare pentru păcatele noastre. Scripturile ne spun că Însuşi Tatăl ne iubeşte. Scripturile ne spun că avem acces la Tatăl prin sîngele Lui. Cine are acces, păcătoşii? Nu. Atunci cine? Credincioşii au acces; cei care şi-au întors spatele la păcat, cei care au devenit membri ai casei credinţei au acces prin sîngele Său. Alţii nu au deloc acces la Dumnezeu prin sînge; nu s-a intenţionat să aibă; El a aplicat sîngele Său numai pentru această clasă specială. Acum, care este al doilea pas? Răspundem că şi pasul al doilea este arătat în tip. După ce El S-a înfăţişat pentru noi, S-a înfăţişat prin noi. Adică, a acceptat pe cei consacraţi ca membri ai corpului Său, i-a acceptat ca ţapul Domnului din tip; ei nu mai erau ai lor. "Voi nu sunteţi ai voştri". Pe toţi aceia pe care El îi acceptă ca împreună jertfitori cu El, mai întîi de toate şi-au predat individualitatea, propria lor personalitate, "Voi sunteţi morţi". Cred că aici este punctul în care mulţi dintre prietenii noştri dragi sunt încurcaţi. Ei nu văd că, "Voi sunteţi morţi". Nu mai există voi; voi nu mai sunteţi în socoteală. Unii dintre prietenii dragi vor spune: "Frate Russell, nu oferim noi jertfa?" Eu spun: deloc, fratele meu. S-a oferit ţapul pe sine de jertfă? Nu, deloc; marele preot a junghiat ţapul; ţapul n-a avut nimic de-a face cu junghierea lui proprie; voi, după trup, şi eu, după trup, cînd ne-am prezentat lui Dumnezeu în sacrificiu, suntem reprezentaţi de acel ţap, care nu face nici un sacrificiu. Aşa că nu voi aţi făcut sacrificarea şi nu voi vă sacrificaţi acum, nu voi vă veţi oferi propriul sînge. Nimic de felul acesta. Voi doar v-aţi predat Domnului şi v-aţi pierdut imediat individualitatea; sunteţi morţi. Cînd ţapul a fost junghiat, aceasta v-a reprezentat pe voi murind ca fiinţă umană şi ca creatură veche; şi de aici încolo ce se întîmplă? "De aici încolo pentru mine a trăi înseamnă Cristos" — şi un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta este singura mea poziţie şi singura voastră poziţie, pentru că suntem membri ai corpului. Şi care parte a Corpului trebuie să facă sacrificiul? Răspund: Capul. Toată inteligenţa voastră este în capul vostru şi toată voinţa este în cap. Aşa este şi cu Capul Bisericii, Isus Cristos; pentru Biserică toată voinţa este în Cap şi toată responsabilitatea Bisericii în sacrificare este în Cap, Isus Cristos; şi El poate folosi mîna sau un alt membru să ajute în sacrificare, dar El, Capul, marele preot, este cel care face întreaga lucrare, iar voi şi cu mine ca indivizi am încetat să mai fim; nu avem nimic de-a face cu sacrificarea. Ca membri ai Corpului Său avem ceva de-a face cu ea, şi anume: trebuie să cooperăm cu El ca membri ai Corpului Său. Să presupunem că degetul tău mic ar fi în corpul Domnului, vorbind figurativ, şi ar fi în opoziţie cu Domnul. Nu ar mai avea nici un drept în acel Corp. Dar dacă acel deget mic este în armonie cu Capul, tot ce îi porunceşte Capul, el face; dar acel deget mic nu este după trup; el reprezintă calitatea mea de membru în Corpul lui Cristos ca o Nouă Creatură. Deci prindeţi această idee şi întreaga problemă se clarifică înaintea voastră. Totul este sacrificiul lui Cristos, primul şi ultimul, şi El, care a început lucrarea bună, o va şi termina. Întreaga lucrare este a lui Cristos. El este mijlocitorul. La început Capul a fost mijlocitorul; El a început lucrarea de mijlocire la prima Sa venire în sensul că a început lucrarea a cărei baze le-a pus atunci; El Şi-a dat propria Sa viaţă, care era baza noului legămînt cu lumea şi bazele mijlocirii din veacul viitor; Şi-a dat propria Sa viaţă, şi după ce a făcut aceasta, în timpul acestui Veac Evanghelic ia pe membrii corpului Său, dar El este în continuare Capul, şi întregul Corp creşte; este, dacă vreţi, Cristos crescînd la o poziţie mai lărgită; este marele Cristos — Cristos, Capul, şi membrii pe care i-a adăugat la acel Cap prin voia Tatălui; aşa că acelaşi mare Cristos care a început lucrarea la Calvar este acelaşi mare Cristos care va face lucrarea în Veacul Milenar. Este acelaşi Cristos care a început lucrarea cu sacrificiul Său pe cruce şi l-a continuat de-a lungul Veacului Evanghelic şi s-a jertfit pe Sine în trup, şi anume — pe cei pe care El îi acceptă i-a jertfit de-a lungul Veacului Evanghelic; şi încă nu Şi-a terminat sacrificiul; şi nu va face deplina împăcare, deplina prezentare, pînă cînd nu va termina această lucrare a sacrificiului Său. Vă amintiţi că în tip Marele Preot după ce junghia ţapul, îi lua sîngele şi-l ducea în Sfînta şi apoi imediat în Sfînta Sfintelor. A trebuit, dragi prieteni, mai mult de 1800 de ani ai Veacului Evanghelic pentru a junghia ţapul şi a duce sîngele înăuntru; dar acesta este propriul Său sînge, pentru că, amintiţi-vă, "Voi nu sunteţi ai voştri". Totul a fost dat înainte de a face vreo lucrare cu el. Pînă cînd n-aţi făcut o deplină prezentare şi n-aţi renunţat la el, El nu l-a acceptat. Deci, dacă încă ţineţi la voi, nu sunteţi ai Lui, şi nu sunteţi nici măcar un membru al Corpului. Membrii ai Corpului sunt cei care au dat totul Domnului, cei care recunosc că tot ce-i al lor este în mîinile Sale, că acesta este sîngele Său şi că El face sacrificarea lor, şi în final El îl va prezenta, nu ca sîngele vostru, şi nu voi îl veţi prezenta, şi nici eu nu-l voi prezenta, nimeni nu-l va prezenta decît Marele Preot; puteţi fi în El ca membru al Corpului Său cînd are loc acea prezentare, dar întreaga responsabilitate, întregul merit stă în Capul Bisericii. Şi cînd El vă va prezenta înaintea Tatălui şi va prezenta meritul sacrificiului, acesta va fi propriul Său sacrificiu, voi unindu-vă doar ca membri acceptabili în El. Apoi la sfîrşitul acestui Veac Evanghelic sîngele ţapului va fi pe deplin prezentat dreptăţii, şi după aceasta? Ce ni se spune? Cu acea prezentare dreptăţii, întreaga lume va fi predată lui Cristos. Ce să facă cu ei? Să facă cu ei ce-I place. Ei bine, ce-I va plăcea să facă cu ei? Scripturile ne spun, dragi prieteni, că Isus va manifesta în timpul domniei de o mie de ani toate bogăţiile harului şi bunătăţii iubitoare a lui Dumnezeu. Dreptatea, după cum vedeţi, va lăsa lumea liberă; dreptatea va fi satisfăcută atunci în ceea ce priveşte dreptatea divină; şi imediat ce dreptatea predă lumea şi este mulţumită s-o predea lui Cristos, atunci toată această domnie a păcatului şi a morţii se sfîrşeşte; ea continuă acum pentru că dreptatea nu este satisfăcută; pentru că lumea încă n-a fost predată şi încă nu este predată pentru că sacrificiul încă nu este complet; şi înainte ca ultimul membru să-şi fi terminat cursul, înainte ca ultimul membru al Corpului lui Cristos să fi suferit cu Cristos, fiind făcuţi părtaşi suferinţelor Sale, nu poate avea loc această prezentare înaintea dreptăţii divine şi nu poate fi efectuat transferul acestei lumi către Cristos. Acum, închipuiţi-vă lucrul acesta şi cred că întreaga problemă a satisfacerii dreptăţii va fi clară. Este o singură satisfacere; s-ar fi putut face cu mult înainte; încă nu este făcută. Încă nu este terminată. Sacrificiul Domnului nostru, care este baza a toate, s-a sfîrşit la Calvar, dar El a început lucrarea intermediară de a lucra cu Biserica care este Corpul Său şi încă n-a terminat lucrarea intermediară a harului în voi şi în mine şi în această clasa credincioasă; dar în curînd o va termina şi acelaşi Mare Preot care a prezentat primul sacrificiu va prezenta şi al doilea sacrificiu care va aduce transferul lumii.

356) DREPTATE—Cînd a fost mulţumită? (Q391-1)

Întrebare (1909)—1—Citim în 1 Tim. 2:5, 6: "Omul Isus Cristos care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi". Sunt cerinţele dreptăţii satisfăcute în timpul prezent?

Răspuns—Răspunsul meu este că cerinţele dreptăţii împotriva lumii în prezent nu sunt satisfăcute, decît că lumea este sub păcat şi dreptatea este satisfăcută să-l ţină pe păcătos. Putem pretinde că aşa dreptatea este satisfăcută, dar dreptatea nu este satisfăcută ca să-l elibereze pe păcătos şi să aibă viaţă veşnică.

Ei bine, cum se aplică acest text, că Omul Isus Cristos s-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi? Dragă frate, a da ceva pentru un scop special şi apoi aplicarea lui, sunt două lucruri diferite. Dăm o ilustraţie: putem spune că John Smith a dat un milion de dolari să se construiască un colegiu pentru educarea tuturor scandinavilor de pe coasta Pacificului. Un lucru este să dai un milion de dolari, altul să construieşti clădirea, altul să fie oamenii înăuntru şi încă alt lucru să-i educi după ce i-ai băgat înăuntru. Cînd el a dat milionul de dolari, l-a dat în acest scop. Deci, cînd Isus a murit, El S-a dat o răscumpărare pentru toţi, să fie mărturie la timpul potrivit după un scop pe care Dumnezeu l-a plănuit deja şi de la care El nu poate devia.

357) DREPTATE—Satisfacerea ei în contrast cu moartea lui Cristos. (Q392-1)

Întrebare (1910)—1—"… pe cînd eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi" (Rom. 5:8). Te rog explică aceasta în legătură cu ideea că dreptatea nu este mulţumită prin păcătoşi.

Răspuns—Este o greşeală să ne exprimăm în acest mod. Dreptatea este mulţumită prin păcătoşii care se întorc de la păcat şi au acceptat pregătirea lui Dumnezeu în Cristos. Aceea este clasa "noi". Aceştia nu mai sunt păcătoşi prin aceea că nu mai păcătuiesc cu voia. Atîta timp cît păcătuieşti cu voia, eşti parte din lume. După ce ai lăsat păcatul şi te apropii de El, se apropie şi El de tine. El tot nu te-a primit decît dacă ai venit la Tatăl prin Avocatul.

358)DREPTATE-Referitor la aplicarea meritului numai pentru o parte.(Q392-2)

Întrebare (1910)—2—Putea dreptatea divină să accepte o aplicare a meritului sacrificiului de răscumpărare numai pentru o parte din rasa comdamnată dacă nu mai era o aplicare ulterioară? Dacă da, te rog explică acest principiu al dreptăţii.

Răspuns—Am explicat deja că aceasta este o înţelegere greşită, pentru că sacrificiul răscumpărător era deja în mîinile Dreptăţii de cînd Domnul nostru Şi-a terminat lucrarea, că încă nu s-a aplicat pentru nimeni în acest sens al cuvîntului, decît că meritul Său a fost atribuit Bisericii. Există o diferenţă între a aplica şi a atribui meritul. Ceea ce Marele Preot va da omenirii nu va fi o atribuire a meritului Său, ci lumii i se va înapoia ceea ce s-a pierdut în Adam şi s-a cumpărat sau s-a asigurat prin moartea lui Cristos. Dar nu în cazul Bisericii. Noi nu primim restabilire, nu primim lucrurile pe care Cristos le-a jertfit şi pe care le va da lumii. Noi nu suntem chemaţi să primim binecuvîntările restabilirii, noi suntem chemaţi să avem privilegiul de a suferi şi a jertfi cu Cristos. Singura diferenţă este că corpurile noastre nu sunt perfecte şi de aceea trebuie să-I cerem Marelui Preot să fie Avocatul nostru şi să ne atribuie destul din meritul Său pentru a ne completa lipsurile, ca să putem fi acceptaţi de Tatăl.

359) DREPTATE-Referitor la experienţă în Veacul Evanghelic

şi cel Milenar. (Q392-3)

Întrebare (1911)—3—Ar fi fost în armonie cu dreptatea să se fi dat rasei umane numai experienţa cu răul fără experienţa din Veacul Milenar?

Răspuns—Da, cred că ar fi fost, după cîte ştim noi că este dreptatea — după cît putem noi judeca în mod corect în privinţa dreptăţii. Să spunem, de exemplu, că un cîine nu are speranţa unei vieţi viitoare şi viaţa unui cîine se foloseşte ca un sinonim pentru o experienţă destul de aspră şi proastă. După cum ar spune cineva, "A dus o viaţă de cîine". El vrea să spună că n-a fost o viaţă tare plăcută. Vom spune că aşa a aranjat Dumnezeu pentru cîini încît să fie nedreptăţiţi prin aceea că sunt lăsaţi să trăiască? Nu. Ei au zilnic un fel de bucurie care se potriveşte foarte bine cu starea lor, au clipele lor plăcute — chiar cînd mîrîie pentru un os. În cazul omului, păcatul împotriva legii divine a adus asupra lui pedeapsa morţii şi atunci moartea a avut acelaşi efect asupra lui cum are asupra întregii creaţii animale. Dumnezeu nu-i datora lui nimic; nu exista nici o obligaţie din partea lui Dumnezeu să facă ceva pentru recuperarea omului, iar păcatul, nenorocirea, strîmtorarea, durerea, tristeţea, din lume, nu sunt lucruri pregătite de Dumnezeu, ci lucruri pe care păcatul omului le-a adus asupra lui însuşi. Astfel că nu este nici o obligaţie din partea dreptăţii să facă ceva pentru omenire. Iar în prezenta ordine de lucruri prin care este permisă această domnie a păcatului şi a morţii nu este nimic care să implice că dreptatea divină a fost neglijentă şi necredincioasă, că Dumnezeu trebuia să facă ceva mai mult. De aceea, eu înţeleg că tot ce face Dumnezeu cu privire la recuperarea omului, restabilire, etc., totul este din har, din favoare, şi nu din vreo necesitate sau cerinţă a dreptăţii împotriva Lui.

360) DREPTATE—A fost cerută? (Q393-1)

Întrebare (1913)—1—A cerut Dreptatea divină un sacrificiu pentru tatăl Adam?

Răspuns—Dreptatea divină n-a fost nevoită să ceară nimic; Dreptatea divină l-a luat pe Adam fără să aştepte să ceară ceva — Adame, mori. Dreptatea nu aşteaptă deloc. Dreptatea n-a aşteptat aceşti 6.000 de ani, ci, cînd iubirea lui Dumnezeu a fost pregătită să acţioneze, ea a trebuit să se socotească cu dreptatea, iar iubirea lui Dumnezeu a spus: Aici este această familie umană şi scopul meu este să le aduc o binecuvîntare; cred că lecţiile pe care le-au învăţat, tristeţea, lacrimile, suspinul şi plînsul pot fi folositoare pentru mulţi dintre ei dacă vor fi aduşi acum la o cunoştinţă clară şi la o ocazie de întoarcere. Şi scopul lui Dumnezeu este să le dea o ocazie să se întoarcă, dar cînd Dumnezeu a vrut să îndeplinească acest scop iubitor, a devenit necesar ca după propriile Sale aranjamente să respecte sentinţa propriei Sale dreptăţi, să îndeplinească sentinţa propriei Sale dreptăţi şi să pregătească un înlocuitor. Dreptatea n-a cerut nimic. Aici am această batistă; n-o cer, o am deja. Aşa că Dreptatea n-a cerut un înlocuitor pentru Adam; Dreptatea spune: Îl am pe Adam. Dar cînd Iubirea a spus: Aş vrea să-l iau pe Adam din mîinile tale şi să-i mai dau o ocazie să vină la viaţă veşnică, Dreptatea a spus: Dacă îl iei pe Adam din mîna mea, pune altceva în ea. Aşa că Dumnezeu a făcut regula şi tot El a pregătit şi preţul de răscumpărare pentru toţi, Isus Cristos cel Drept.

361) DREPTATE—Drept pentru nedrept. (Q393-2)

Întrebare (1914)—2—Dreptatea este temelia tronului lui Dumnezeu. Cum a putut dreptatea să permită ca nevinovatul să sufere pentru ca vinovatul să poată fi eliberat?

Răspuns—Cel mai bun Răspuns la această Întrebare ar fi să-i sugerez celui care întreabă să citească Volumul cinci al Studiilor în Scripturi. Acolo îl va găsi atît de clar, încît în nici un alt mod n-ar putea gîndi sau înţelege mai bine. Dacă poate, noi am vrea să vedem cum arată după ce-l citeşte (rîsete). Pe scurt: dreptatea lui Dumnezeu n-a obligat cu nimic pe Domnul nostru Isus Cristos. Dreptatea nu putea să forţeze pe Domnul nostru Isus Cristos să moară pentru păcatele noastre. Nicăieri Biblia nu spune că Dumnezeu a forţat pe Isus să moară pentru păcatele noastre; dar Biblia spune, în deplină armonie cu dreptatea şi cu iubirea, că Dumnezeu a pus înaintea Fiului Său o propunere mare şi glorioasă, lăsîndu-L liber s-o aleagă sau s-o respingă; şi Biblia spune că El a ales să accepte acea propunere şi acceptînd acea propunere S-a dat pe Sine un preţ de răscumpărare. A fost un lucru voluntar în ceea ce-L priveşte pe Cristos. Dar propunerea Tatălui a fost aceasta: dacă Fiul Şi-ar manifesta iubirea, ascultarea şi loialitatea în aşa măsură încît să Se smerească prin părăsirea planului ceresc şi să vină pe planul fiinţei pămînteşti, şi apoi S-ar da complet la moarte pentru om şi Şi-ar preda ca jertfă această natură pămîntească în interesul umanităţii, atunci Dumnezeu ar aprecia toate aceste demonstraţii de iubire şi le-ar răsplăti; şi Biblia continuă şi spune că Dumnezeu a răsplătit aceasta! Şi Sf. Pavel spune, vorbind în această direcţie: "pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea" (Evr. 12:2). Însemnaţi-vă că nu a fost forţat să îndure crucea sau să dispreţuiască ruşinea, pentru că El Însuşi declară că putea să cheme legiuni de îngeri pentru apărarea Sa. El nu era obligat să facă nici măcar o frîntură din acestea; dar pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, pentru marea promisiune pe care Dumnezeu I-a dat-o cu privire la Împărăţie, cu privire la binecuvîntarea omenirii şi la propria Sa glorificare, pentru aceste lucruri El a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea. "De aceea", spune apostolul, "şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt …" (Fil. 2:9-10). Lucrurile din ceruri s-au plecat deja recunoscîndu-L ca Domn al domnilor, iar lucrurile de pe pămînt se vor pleca în timpul Veacului Milenar, deoarece Lui trebuie să I se plece orice genunchi.

362) DREPTATE—Mulţumirea ei.* (Q394-2)

(*Vestitorul Dimineţii Milenare, pag. 242, întreb. 20)

Întrebare (1916-Z)—2—A satisfăcut Isus dreptatea cînd S-a înălţat la cer?

Răspuns—Dreptatea este întotdeauna satisfăcută. Dreptatea nu se lasă pînă cînd primeşte un echivalent. Dreptatea a fost satisfăcută, de exemplu, cînd Adam a fost condamnat la moarte datorită încălcării sale. De atunci dreptatea a fost satisfăcută tot timpul prin deţinerea lui Adam şi a rasei sale pentru acel păcat. Dreptatea este satisfăcută acum să permită Bisericii să treacă prin condiţiile prezente, fiindcă în mîinile Dreptăţii se află un depozit echivalent cu necesităţile Bisericii, şi chiar mai mult. Dreptatea nu va fi satisfăcută ca să elibereze omenirea pînă cînd Preţul de Răscumpărare va fi fost plătit pe deplin în mîinile Dreptăţii. Aceasta va fi după ce Biserica este completă şi glorificată.

363) DREPTATE—Mulţumirea ei.* (Q395-1)

(*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243, întreb. 21)

Întrebare (1916-Z)—1—Cînd şi cum este satisfăcută Dreptatea?

Răspuns—La această Întrebare s-a Răspuns mai sus.

364) DREPTATE—Bazele pentru comoştenire.* (Q394-1)

(*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243, întreb. 22)

Întrebare (1916-Z)—1—Cum poate fi cineva jertfă împreună cu Cristos dacă Dreptatea n-a fost pe deplin împăcată prin Isus Cristos cînd El S-a înălţat la Cer?

Răspuns—S-a făcut un depozit de suficient merit ca satisfacţie pentru păcatele lumii întregi; şi în puterea acestui depozit, Dreptatea a fost perfect împăcată ca să elibereze pe acei membri ai rasei care au venit într-o relaţie specială cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, care a făcut un Legămînt prin Jertfă.

365) DREPTATE—Dreptatea legii împlinită în noi. (Q602-1)

Întrebare (1916)—1—Cum este dreptatea legii împlinită în noi? Rom. 8:4.

Răspuns—Dreptatea legii este împlinită în noi ca Noi Creaturi. Nu este împlinită în trupul nostru pentru că în trupul nostru nu locuieşte perfecţiunea. Nu poţi scoate perfecţiune dintr-un trup imperfect. Noua Creatură doreşte să facă totul perfect. Noi dorim ca fiecare faptă şi gînd să poată fi plăcute şi acceptabile lui Dumnezeu, dar nu putem face tot ce am vrea. Putem face mult spre aceasta şi putem obţine multe victorii în această direcţie, şi deşi putem continua să progresăm în această direcţie, totuşi nu putem spera să ajungem la punctul unde să putem înfăptui perfect. Noi ne putem folosi numai de acest corp imperfect pe care-l avem. Nu ne putem folosi de corpul pe care nu l-am primit încă. Putem folosi doar corpul vechi cu mintea nouă. În Noua Creatură va fi împlinită dreptatea legii. Mai întîi de toate, înainte de a ne primi, Dumnezeu ne-a socotit trupul mort. De aceea nu trupul va fi cel care va ţine legea lui Dumnezeu, ci Noua Creatură din noi, noua creatură în care dreptatea legii este împlinită; şi dacă facem aceasta în măsura abilităţii noastre, spiritul legii este împlinit în noi ca noi creaturi — în inimile noastre, minţile, intenţiile, dorinţele noastre — şi aceasta judecă Dumnezeu care ne cunoaşte nu după carne ci după spirit — după acest spirit ne judecă El. În minte ţinem această lege, iubind pe Dumnezeu cu toată mintea şi puterea noastră, şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Dar mai mult decît atît, noi încercăm să urmăm în paşii lui Isus şi să depunem privilegiile noastre pămînteşti cum a făcut El pentru a putea exercita spiritul care a fost în El în serviciul Tatălui şi să devenim tot mai mult ca El, şi în cele din urmă să ne împărtăşim de gloria Sa.

366) DREPTATEA LEGII—Pavel nevinovat. (Q601-1)

Întrebare (1916)—1—Ce a vrut să spună Pavel cînd a zis, "Cu privire la dreptatea care este prin lege, fără vină" (Fil. 3:6)? Dacă n-ar fi avut parte în păcatul naţional al lui Israel de răstignire a Domnului ar mai fi fost necesar ca el să fie botezat pentru iertarea păcatelor? Au existat evrei care să fie în aşa armonie cu legămîntul lor încît să nu aibă nevoie de botez?

Răspuns—Cred că apostolul a vrut să spună că el personal a fost nevinovat. Ca membru al naţiunii n-a fost nevinovat pentru că întreaga naţiune a fost implicată în păcatul pe care l-au comis conducătorii lor. Naţiunea a fost responsabilă pentru sîngele lui Isus, dar apostolul ca evreu nu trăise ca un păcătos. El încercase să ţină legea, şi în acest sens el nu era păcătos. De aceea el n-avea nevoie să fie botezat. Acest botez nu era obişnuit pentru evrei. Ce a făcut Ioan Botezătorul era ceva nou pentru ei. Ei toţi au fost botezaţi în Marea Roşie şi în nor cînd Dumnezeu i-a scos din ţara Egiptului. Conducîndu-i afară din acea ţară spre ţara Canaanului, El i-a trecut prin acest botez în apă — apă de amîndouă părţile şi norul deasupra. Au fost botezaţi în Moise şi toţi au fost reprezentaţi în Moise ca mijlocitorul legămîntului legii. Oricine era credincios acelui legămînt făcea tot ce putea face. Cine a făcut aşa nu făcea rău cu voia. Unii dintre ei erau într-adevăr vameşi şi păcătoşi, nu trăiau o viaţă dreaptă, şi unii luau taxe de la fraţii lor servind neamurile. Unii erau păcătoşi în aceea că trăiau în păcat pe faţă. Fiecare dintre aceşti păcătoşi care ar fi ajuns să facă o reformare a vieţii sale, să deschidă o nouă pagină, să ajungă în armonie cu Dumnezeu, şi-a putut simboliza spălarea de păcate prin botezul în apă. Aceasta însemna că ei s-au întors la armonie cu Moise şi cu legămîntul legii şi ţineau legea cum puteau mai bine. Aşa că Ioan, cînd a văzut pe Isus că vine — a ştiut că Isus nu era păcătos şi de aceea nu avea nevoie să fie botezat de el, ci mai curînd el să fie botezat de Isus. Isus trăia în armonie cu legea lui Moise, Ioan încerca să trăiască în armonie cu ea, şi Pavel s-a socotit a fi în această clasă. El n-ar fi avut nevoie să fie botezat pentru că botezul era un lucru necesar pentru un păcătos vădit care vroia să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu. Ioan a zis, Mesia este aproape gata să-Şi stabilească Împărăţia, şi dacă nu vă îndreptaţi nu veţi fi transferaţi din Moise în Cristos ca să deveniţi membrii unei naţiuni noi.

367) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Cînd au fost predate? (Q441-3)

Întrebare (1911)—3—Cînd ne predăm noi drepturile de viaţă, la consacrare, sau la moarte?

Răspuns—Noi ne predăm drepturile de viaţă la consacrare. Acesta este lucrul principal pe care voi îl predaţi. Voi daţi ce aveţi, şi ce aveţi este foarte puţin — ce are cineva este foarte puţin. Dar Dumnezeu S-a îngrijit în Cristos de drepturi de viaţă pămîntească pentru fiecare membru al rasei umane prin Isus, şi acestea vă aparţin într-un sens socotit de cînd credeţi în Isus şi înţelegeţi că Dumnezeu are un plan de restabilire pentru omenire. Voi v-aţi putea spune, şi eu mi-aş putea spune: "O, am viaţă puţină acum, chiar foarte puţină, dar asigurarea lui Dumnezeu prin Răscumpărătorul este că voi avea o viaţă umană viitoare. Aceasta îmi va fi atribuită prin îndurarea lui Dumnezeu, ca să pot preda tot ce am. Predau lucruri la care am dreptul acum, toate aceste drepturi ale mele care mi-ar aparţine dacă mi-aş păstra natura umană şi aş pretinde drepturile mele ca fiinţă umană, sub meritul general al sacrificiului lui Cristos". Deci noi ne predăm toate drepturile de viaţă în momentul cînd ne consacrăm — viaţa prezentă şi cea care va veni. Cînd Şi-a predat Isus drepturile Sale de viaţă, la Iordan, la Calvar sau la Rusalii? Isus Şi-a predat drepturile Sale de viaţă la Iordan. El a dat totul în mîinile Tatălui. "Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!" (Evr. 10:7). El n-a reţinut nimic, totul a fost predat.

368) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Sunt ele jertfite? (Q442-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce drepturi a posedat Domnul nostru cînd era o fiinţă spirituală, înainte de a deveni om, şi ce s-a întîmplat cu acele drepturi cînd a devenit om?

Răspuns—Domnul nostru a fost bogat şi pentru noi a devenit sărac (2 Cor. 8:9) schimbînd drepturile şi perfecţiunea cerească cu drepturile şi perfecţiunea pămîntească. Această schimbare nu a fost un sacrificiu (nu o jertfă); pentru că omul Isus Cristos a devenit o răscumpărare. Nu există nici o afirmaţie în Scripturi că El a jertfit ceva drepturi pre-umane. Totuşi, El a renunţat la acestea pentru "bucuria care-I era pusă înainte" — Evrei 12:2.

Drepturile de care omul are nevoie sunt drepturile pămînteşti, drepturi umane; şi pe acele drepturi Isus le răscumpără dîndu-Şi viaţa Sa pămîntească în jertfă. Ca fiinţă spirituală El nu putea jertfi drepturile unei fiinţe spirituale; pentru că n-au existat fiinţe spirituale condamnate la moarte. Omul Adam a fost cel pe care El a trebuit să-l răscumpere. "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Cristos, toţi vor fi făcuţi vii" — 1 Cor. 15:21, 22.

369) DREPTURILE DE VIAŢĂ—În contrast cu Meritul. (Q442-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Cum să facem distincţie între meritul lui Cristos pe care El îl va aloca pentru păcatele lumii, şi dreptul de viaţă al lui Cristos pe care El îl va da pentru păcatele lumii?

Răspuns—Dreptatea Domnului nostru pe plan uman desigur că I-a aparţinut cînd a fost om. El nu are dreptate ca om acum. Are numai creditul acelei dreptăţi în ochii Tatălui, în ochii Dreptăţii, constituind un merit care va fi alocat lumii la timpul potrivit, dar care este împrumutat Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic.

Isus a avut nevoie de drepturile de viaţă umană pînă cînd a murit. Murind, le-a încredinţat Tatălui, conform aranjamentul Tatălui. El a spus: "Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?" (Ioan 18:11) Cînd era om, acele drepturi de viaţă erau ale Lui ca să le folosească; dar nu are nevoie de ele acum; pentru că acum are drepturi mai bune. Dar El are un drept la viaţă umană, de care nu are nevoie personal — dar de care are nevoie pentru a-l da omenirii, ca să poată avea viaţă veşnică dacă vor vrea.

Domnul trebuie privit din punctul de vedere al propriei Sale personalităţi. Mai întîi de toate, El a fost o fiinţă spirituală; al doilea, a fost făcut trup — sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi; al treilea, deoarece a permis să-I fie luată viaţa pămîntească, Dumnezeu L-a răsplătit cu o mare înălţare — Fil. 2:9.

Dumnezeu a aranjat ca acest glorios Personaj să facă anumite lucruri pentru omenire. Puterea de a face aceste lucruri stă în faptul că El încă are dreptul la viaţă pămîntească, de care nu are nevoie. El o reţine pentru a o da lumii în Veacul Milenar, treptat, în măsura în care vor veni în armonie cu condiţiile Noului Legămînt. El atribuie acum o parte din acea valoare celor care doresc să devină membrii Săi — să le acopere lipsurile şi să le facă sacrificiul acceptabil pentru Tatăl.

Meritul lui Cristos a fost în împlinirea voinţei Tatălui. Tatăl a răsplătit acel merit cu natura nouă de cealaltă parte de văl. Şi, bineînţeles, acel merit încă dăinuie; şi El întotdeauna va avea în ochii lui Dumnezeu un merit personal, independent de orice ar putea face pentru omenire. De aceea, nu putem presupune că El ar renunţa la meritul Său; în acest caz ar rămîne fără merit. Dar obţinîndu-Şi răsplata, El are drept la viaţă umană, care este recunoscut ca atare de Dumnezeu. Şi aceasta constituie un lucru merituos în ochii lui Dumnezeu — o valoare pentru răscumpărarea lui Adam şi a copiilor săi — preţul cumpărării, ca să spunem aşa. Acest preţ îl va folosi pentru lume în scurt timp şi pe acesta ni-l atribuie nouă acum.

370) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Le jertfim în mod real? Q443-1

Întrebare (1911-Z)-1-Preoţii subordonaţi îşi jertfesc drepturile lor de viaţă?

Răspuns—Deoarece Dumnezeu Şi-a propus să dea viaţă veşnică numai acelora care sunt perfecţi şi deoarece noi din rasa lui Adam suntem toţi imperfecţi, de aceea, noi nu avem drepturi de viaţă de sacrificat. Dar Isus a apărut ca Avocatul nostru şi-Şi propune să ne ajute dacă dorim să devenim urmaşi în paşii Lui şi astfel să fim părtaşi cu El în jertfa Sa şi după aceea în gloriile Împărăţiei Sale.

Pentru a ne face în stare să facem aceasta, El intenţionează să completeze cu meritul Său ca să ne compenseze toate lipsurile şi defectele. Dar noi nu prezentăm acest merit atribuit nouă de către Domnul nostru. Întreaga noastră parte este credinţa că marele nostru Avocat este în stare să ne acopere greşelile. El completează ceea ce este imperfect şi apoi ne oferă în sacrificiu, iar Tatăl acceptă sacrificiul. În mod real noi niciodată nu am avut nici un fel de drepturi de viaţă de jertfit.

371) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Reprezentate în Noul Legămînt. (Q443-2)

Întrebare (1911-Z)—2—În timpul Veacului Milenar unde vor fi drepturile vieţii pe care Isus a depus-o la Calvar?

Răspuns—Acela despre care noi spunem că este dreptul de viaţă al marelui Răscumpărător este, înţelegem noi, ceea ce este tipificat prin sîngele Ispăşirii. După tip, la sfîrşitul acestei Zile de Ispăşire antitipice, acel sînge al Ispăşirii va fi aplicat Dreptăţii pentru întreaga lume şi va fi acceptat pentru ei — adică, după cum arată apostolul, "ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului" (Evrei 2:17). Imediat ce oamenii vor fi fost eliberaţi de condamnarea la moarte, vor fi într-o poziţie de a începe să primească binecuvîntările, dar nu înainte. Ca şi Mare Preot, Domnul nostru, la încheierea Veacului Evanghelic va pecetlui cu Sîngele Ispăşirii un Nou Legămînt între Dumnezeu şi sămînţa lui Avraam, Israelul natural; şi El, împreună cu "Biserica, Corpul Său", va sta ca Mijlocitor al acelui Legămînt. Toţi care vor veni în deplin acord cu acea Lege vor avea viaţă veşnică. De-a lungul tuturor acelor ani Mijlocitorul doar va duce la îndeplinire prevederile acelui Legămînt, care promite că ei vor avea privilegiile Restabilirii. Dacă se vor folosi de ocazie, vor avea viaţă veşnică.

Atunci, dreptul la viaţă umană va fi trecut din mîinile Domnului nostru ca Răscumpărător şi tot dreptul va fi reprezentat de atunci înainte în chiar Legămîntul care garantează toate lucrurile pe care Dumnezeu a declarat că le va avea omul. Inima de piatră a omenirii va da loc unei inimi de carne şi toţi care vor trăi la înălţimea termenilor acestui Legămînt vor avea viaţă veşnică. În timpul Veacului Milenar Noul Legămînt va reprezenta drepturile la viaţă jertfite de Domnul nostru. Oricine nu va reuşi să împlinească acea Lege va primi pedepse. Prin acest aranjament Cristos, ca Mijlocitor al Noului Legămînt, va împărţi binecuvîntări timp de o mie de ani. În timpul acestui Veac Evanghelic Domnul nostru ţine dreptul la viaţă sub propriul Său control pentru a-l da Dreptăţii ca preţ de răscumpărare pentru păcatele lumii, pentru răscumpărarea lumii. Imediat ce El rezumă acest drept la sfîrşitul acestui veac, Dreptatea îl eliberează şi omenirea îl primeşte, după cum am arătat mai înainte.

372) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Necesitatea pentru ele. (Q444-1)

Întrebare (1911-Z)—1—A putut Cristos să devină Părintele Veşniciilor pentru lume dacă n-ar fi avut drepturile vieţii pămînteşti la dispoziţia Sa?

Răspuns—Dacă Domnul nostru Isus nu poseda dreptul de viaţă pămîntească ca un lucru valoros, pentru a da acel drept lui Adam şi rasei sale în timpul domniei Milenare, atunci nu se putea vorbi de El, în mod corect, ca de Tatăl acelei rase. El nu putea regenera rasa decît dacă avea o viaţă de dat, o viaţă pămîntească.

373) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Comparate cu meritul. (Q444-2)

Întrebare (1912)—2—Care este diferenţa dintre drepturile de viaţă a lui Isus şi meritul lui Isus?

Răspuns—Tot Răspunsul depinde de gîndul şi punctul de vedere al celui care a scris Întrebarea. Deja s-a vorbit de acest merit a lui Isus, dar El niciodată nu va da meritul Său cuiva. El nu va da meritul Său ca Fiu al lui Dumnezeu. Dacă El Şi-ar fi dat meritul Său în acest sens, n-ar fi avut nici pentru Sine. Totuşi, gîndul care stă la baza acestei întrebări poate fi bun. Sacrificiul pe care El l-a făcut şi l-a terminat la Calvar a fost o jertfire specială a Sa şi pentru aceea a primit această natură mai înaltă. El Şi-a jertfit natura Sa pămîntească şi aceasta îi este socotită ca un lucru de valoare în favoarea Sa. Totul depinde de folosirea cuvîntului "natură". El a jertfit această natură sau viaţă pămîntească şi este intenţionată a fi dată ca Preţ de Răscumpărare pentru întreaga lume imediat ce Isus este gata să preia lumea, dar aceasta încă nu este chiar acum. Încă "toată lumea zace în Cel Rău" (1 Ioan 5:19). Lumea n-ar mai zace în cel rău dacă ar fi aşa, cum ne spun unii, că Isus a aplicat meritul Său. Cînd va veni timpul potrivit, El îşi va lua marea putere, şi cînd va fi gata să binecuvînteze, atunci va aplica meritul Său sau meritul drepturilor vieţii Sale pămînteşti pentru toată omenirea, pentru toată carnea. Atunci binecuvîntările vor începe pentru "toată carnea" şi Împărăţia va fi sursa pentru canalul tuturor binecuvîntărilor. Acesta nu este încă aplicat lumii. Ei sunt încă copii ai mîniei, dar nu vor mai fi copii ai mîniei după aplicarea meritului Său. După aceea, toţi vor fi predaţi lui Cristos şi atunci Dreptatea se va uita numai la Isus şi nu la omenire. Atunci, la încheierea unei mii de ani Isus va păşi deoparte şi va lăsa pe toţi oamenii în mîinile Tatălui Său, pentru că atunci cînd va fi făcut aceasta ei vor fi în stare să stea în prezenţa lui Dumnezeu.

374) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Drepturile de viaţă ale lui Isus

sunt atribuite Bisericii? (Q445-1)

Întrebare (1912)—1—Să înţelegem noi că tu înveţi că drepturile de viaţă ale lui Isus sunt atribuite Bisericii?

Răspuns—Desigur că da! Isus are două drepturi de viaţă. El are un drept de viaţă ca om. El şi-a depus viaţa pămîntească; nu I-a fost luată. El a depus-o în armonie cu aranjamentul divin: "Chiar pînă la moarte". Cea pe care a depus-o este încă a Lui. Să presupunem că eu îmi pun cartea aici pe masă şi o las să rămînă aici pentru un timp, ea este încă a mea şi sunt liber să vin şi s-o iau. Nu-i aşa? Isus nu Şi-a pierdut viaţa. El numai a depus-o. "Am autoritatea să o dau şi să o iau înapoi". Cînd a venit timpul învierii Sale din morţi, El a primit viaţă pe planul cel mai înalt, ca Fiu al lui Dumnezeu pe plan divin. Aceasta a fost răsplata pentru depunerea vieţii Sale. Aceasta a fost o "răsplată de viaţă". Acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru El. Aceasta a fost răsplata ascultării Lui chiar pînă la moarte. El încă are dreptul la viaţă pămîntească dar i-a fost dată viaţa divină ca răsplată. În timp ce El are această viaţă divină, El are şi acest drept pămîntesc la o viaţă pămîntească şi poate să dispună de ea după cum doreşte. Aceasta este în mîinile lui Dumnezeu. "Tată, în mîinile Tale îmi încredinţez duhul!" (Luca 23:46). L-a aplicat cuiva? Nu! Isus are încă drepturile pămînteşti, după cum are şi Viaţa divină. Drepturile vieţii Sale pămînteşti intenţionează să le dea lumii. Scopul lui Dumnezeu cu acest aranjament a fost ca să poată da aceste drepturi de viaţă pămînteşti lui Adam şi copiilor săi. Totuşi nu acum! El alege acum Biserica, Mireasa Mielului. Cu privire la ceilalţi, Isus devine "Garantul" nostru al tuturor care venim la Tatăl prin El. El este aşa pentru toţi care şi-au prezentat corpurile ca "Jertfe Vii". El îi acceptă şi-i prezintă pe aceştia ca Membri ai Săi prin propriul Său merit. Există o diferenţă între atribuirea şi darea meritului. Dacă mi-ai cere ceva bani şi eu ţi-aş aproba un cec, tu ai putea prezenta acel cec la bancă şi ai primi banii pentru el. La fel se poate spune că s-a făcut şi cu privire la meritul lui Isus. El ne aprobă sau ne atribuie meritul capacităţii Sale perfecte şi astfel ne putem prezenta înaintea lui Dumnezeu sfinţi şi acceptabili.

375) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Are Adam vreun drept de viaţă? (Q446-1)

Întrebare (1912)—1—Are Adam în prezent vreun drept de viaţă?

Răspuns—Nu, Adam nu are drepturi de viaţă în prezent şi nici vreunul dintre copiii săi, cu excepţia unora puţini care L-au acceptat pe Cristos în adevăratul sens al cuvîntului. "Cine are pe Fiul are viaţa" (1 Ioan 5:12). Nu există drepturi de viaţă decît pentru aceia care au acceptat pe Cristos şi s-au pus sub condiţiile Sale. Nici chiar Vrednicii din Vechime nu au încă drepturi de viaţă, şi cînd va veni timpul potrivit ei vor fi primii care vor primi binecuvîntările şi vor veni în armonie cu Dumnezeu, şi nu-şi vor primi drepturile de viaţă pînă la sfîrşitul miei de ani. Toţi îşi vor primi drepturile de viaţă la sfîrşitul acestor o mie de ani. Domnul Isus a avut partea Sa în pregătirea noastră, dar Dumnezeu, Judecătorul, este cel care dă viaţa veşnică. El este Tatăl tuturor celor care vor fi copiii Lui. De aceea, nu există drepturi de viaţă pentru Adam sau pentru copiii lui în prezent. Pregătirea ei este numai în curs şi Marele Plan este în mod sigur în desfăşurare, dezvoltare şi terminare. Va veni timpul cînd vor suna cuvintele "Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu", şi atunci cei în armonie îşi vor primi drepturile de viaţă. Spun din nou că Adam nu are drepturi de viaţă în prezent, dar vine timpul şi pentru el şi copiii săi.

376) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Sunt drepturile lui Adam

atribuite Bisericii? (Q446-2)

Întrebare (1912)—2—Este corect în vreun sens să spui că drepturile de viaţă ale lui Adam sunt atribuite Bisericii?

Răspuns—Nu, deloc! Adam nu are drepturi de viaţă de atribuit. Toate au fost pierdute. Nici o frîntură din dreptul la viaţă nu i-a rămas lui Adam, şi de aceea nu a avut nimic ce să atribuie sau să împartă cu cineva. Neavîndu-le pentru sine însuşi, este o certitudine morală că n-a putut să le atribuie altcuiva.

377) DREPTURILE DE VIAŢĂ—În comparaţie cu Viaţa. (Q446-3)

Întrebare (1913)—3—Este corect să spui că Domnul nostru va ridica condamnarea rasei umane, ca viaţa şi drepturile de viaţă pierdute în Adam să le poată fi restituite, sau este mai corect să spui că acestea au fost pierdute pentru totdeauna prin păcatul lui Adam şi că Cristos, ca al doilea Adam, va da rasei viaţă şi drepturi la viaţă?

Răspuns—Cred că are foarte puţină importanţă cum ai spune-o. Putem vorbi despre faptul acesta ca despre o înviere sau ca despre o nouă creare. Într-un sens este într-adevăr o nouă creare iar în alt sens este ridicarea lucrurilor care au existat înainte. Într-un sens înseamnă a da înapoi ce a pierdut Adam şi în alt sens Adam a pierdut ce-i al lui pentru totdeauna. Aşa că nu are importanţă.

378) DREPTURILE DE VIAŢĂ—Dreptul de viaţă.* (Q446-4)

(*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243, întreb. 26)

Întrebare (1916-Z)—4—Ce înseamnă termenii "dreptul de a trăi" şi "drepturi de viaţă"? şi care este diferenţa dintre aceşti doi termeni?

Răspuns—O persoană ar putea avea dreptul să trăiască prin aceea că ar fi în armonie cu Dumnezeu; căci Dumnezeu a orînduit ca toate creaturile Sale inteligente să continue a trăi dacă sunt în armonie cu Legea Sa divină şi cu cerinţele ei. Prin urmare, privilegiul tatălui Adam la început a fost un drept de a trăi. El a avut un drept la viaţă şi n-ar fi pierdut acel drept dacă n-ar fi păcătuit. Isus de asemenea a posedat un drept de a trăi. Nu numai înainte de a veni în lume, dar şi după ce a devenit Omul Isus, El a avut un drept la viaţă. Datorită acestui drept a putut să-Şi pună viaţa ca jertfă pentru Adam şi rasa lui. După ce S-a consacrat la botez, El n-a mai avut dreptul de a trăi ca om; fiindcă El renunţase la acel drept de a trăi. Dar după ce a fost conceput de Spiritul sfînt, El a avut dreptul la viaţă ca Nouă Creatură, concepută spiritual, dacă nu avea insucces încălcînd vreo Lege divină sau încălcîndu-şi contractul sau legămîntul. Omenirea va avea dreptul să trăiască după veacul Milenar, după ce vor fi ajuns la perfecţiune, după ce vor fi predaţi Tatălui şi după ce El îi va fi acceptat. Atunci ei vor avea acelaşi drept la viaţă pe care l-a avut Tatăl Adam la început, înainte de a păcătui.

"Drepturi de viaţă". Putem folosi acest termen în diferite moduri. Cînd îl aplicăm la Domnul Isus Cristos, ca avînd drepturi de viaţă, de exemplu, putem spune că, deoarece El Şi-a consacrat viaţa ca om, n-a făcut nimic încît să-Şi piardă acea viaţă. El a fost de acord să şi-o dea; era de drept a Lui; altfel n-ar fi avut dreptul s-o folosească iarăşi pentru alţii. El Şi-a păstrat dreptul datorită dreptăţii Sale personale. De aceea El avea încă dreptul la viaţă umană, pentru că această viaţă care El permitea să-i fie luată, n-o pierduse. El are încă drepturile de viaţă ale unei fiinţe umane, chiar dacă acum n-are nevoie de viaţa umană sau drepturile de viaţă pentru Sine, fiindcă El are ceva cu mult mai bun şi deoarece El n-ar putea folosi două vieţi în acelaşi timp. El are drepturi de viaţă divină; dar El Îşi menţine încă drepturile de viaţă umană şi pe acestea El este gata să le folosească, să le dea ca preţ de Răscumpărare, ca o satisfacţie deplină pentru Adam şi pentru tot ce a fost pierdut prin el.