379) EDEN—Localizarea grădinii. (Q232-2)

Întrebare (1911)—2—Unde a fost Grădina Edenului? S-a găsit vreodată un loc unde un rîu s-a împărţit şi a curs în patru braţe?

Răspuns—Se pretinde că există un astfel de loc lîngă Macedonia; eu nu l-am văzut niciodată. Nu ştiu cît de bine este fondată pretenţia. Dar dacă există un astfel de loc, el a supravieţuit ravagiilor potopului într-un mod remarcabil. Nu m-aş aştepta la nici o urmă din Grădina Edenului dacă aş crede în potop, şi eu cred în potop. Nu cred că potopul ar fi lăsat mai multe semne din Grădina Edenului decît din alte grădini.

380) ELISEI—Alcătuit din cine? (Q260-1)

Întrebare (1909)—1—Din cine va fi compusă clasa Elisei?

Răspuns—În primul rînd nu ştim dacă va exista o clasă Elisei, pentru că Biblia nu spune precis că va exista. Dar sugerăm că va fi? Da. Pe ce baze? Pentru că există o clasă Ilie şi Scripturile sugerează că există o clasă Elisei la care se referă Domnul nostru şi este menţionată în Apocalipsa. Elisei a fost cel care s-a întovărăşit cu Ilie spre sfîrşitul misiunii acestuia — s-a alăturat lui ca serv şi a primit o mare binecuvîntare în final. Dacă vom presupune că el este tipul unei clase, atunci ar fi tipul a două clase. Mai întîi al Marii Mulţimi, pentru că mantaua lui Ilie i-a căzut lui, ceea ce ar părea să sugereze că puterea sau lucrarea lui Ilie va cădea asupra clasei Elisei după ce clasa Ilie va fi luată. Singurul lucru pe care l-a făcut Elisei cu mantaua a fost că s-a dus la rîul Iordan, a lovit apele şi a trecut dincolo. Aceasta ar însemna că clasa Elisei va trece în moarte într-un mod mult asemănător cu clasa Ilie — Iordanul reprezentînd moartea. După trecerea Iordanului, el a început să facă o anumită lucrare revoluţionară. Aceasta n-ar reprezenta-o pe Marea Mulţime, ci ar părea să reprezinte o altă clasă — lucrarea Vrednicilor din Vechime pe care ei o vor începe şi o vor îndeplini în timpul Veacului Milenar. Noi credem că Scripturile arată că Vrednicii din Vechime vor fi în cele din urmă pe acelaşi plan cu Marea Mulţime şi vor avea aceeaşi glorie.

381) ENOH—Unde a fost dus? (Q261-1)

Întrebare (1908)—1—Prin credinţă, Enoh a fost răpit ca să nu vadă moartea, etc.. Se ştie dacă a fost luat de pe pămînt, şi ce clasă simbolizează?

Răspuns—Răspunsul meu este că tot ce ştim despre Enoh, este arătat, mai întîi de toate în Genesa, apoi în declaraţia apostolului în Evrei şi al treilea rînd în declaraţia lui Iuda, că Enoh a profeţit venirea Domnului, spunînd că Domnul vine cu nenumăraţii sfinţi ai Săi. Dar în Genesa se arată că n-a fost găsit, a dispărut, pentru că l-a luat Dumnezeu, şi apostolul în Evrei ne spune că a fost răpit, luat — ridicat, este ideea, dintr-o stare sau loc, în altul; a fost răpit ca să nu vadă sau să nu aibă experienţa morţii. Nu înseamnă că n-o va vedea cu ochii lui, ci că n-o va vedea în sensul de a avea experienţa morţii. Fără îndoială că el a văzut moartea cu ochii lui pentru că moartea exista în lume la acea dată, dar el n-a avut experienţa morţii. El a fost luat ca să nu aibă experienţa morţii. Aceasta ne conduce spre a înţelege că Enoh n-a murit. Scripturile nu spun ce a făcut Dumnezeu cu el, sau unde l-a dus, şi ne lasă, de aceea, fără vreo bază sau afirmaţie clară în privinţa locului unde este. Noi putem spune unde NU este. Putem spune că nu este în ceruri; pentru că Domnul nostru a spus că "nimeni nu s-a suit în cer afară de Cel ce s-a coborît din cer" (Ioan 3:13). De aceea Enoh nu s-a dus în cer în acest sens al cuvîntului. Unde s-a dus? Ei bine, Domnul l-a putut lua să-l ducă pe altă planetă după cîte ştiu eu. Nu ştiu; ar fi doar o presupunere. Eu iau Cuvîntul Domnului cum este scris, că el a fost răpit ca să nu vadă moartea şi să nu moară. Apostolul clarifică aceasta mai tîrziu în acelaşi capitol. El spune: "În credinţă au murit toţi aceştia" (Evr. 11:13), evident, el a făcut mai întîi o excepţie cu Enoh şi de aceea n-ar fi inclus cu ceilalţi. Unde este, numai Dumnezeu ştie; eu nu ştiu; nimeni nu ştie. Aşa că voi şi cu mine şi toţi ceilalţi suntem la fel. Noi avem aşa o încredere în Cuvîntul lui Dumnezeu, încît credem că Enoh trăieşte undeva, şi la timpul cuvenit al lui Dumnezeu vom afla de ce s-a făcut o excepţie cu el.

Acum, este el un tip? Poate fi. Nu ni se spune că este un tip şi de aceea ar fi imprudent să spunem că este. Noi nu suntem inspiraţi, ca să spunem că aceasta este un tip şi aceea nu este un tip. Dacă putem găsi ceva în Scripturi care să spună că Enoh a fost un tip, atunci am fi îndreptăţiţi să spunem că a fost un tip. Dar dacă ceva în Scripturi nu se specifică a fi un tip, am face bine să avem grijă cum îl facem tip şi cum facem ceva din el, deoarece ne-ar putea crea probleme. Există o afirmaţie cu privire la aceasta care ne dă o sugestie, o sugestie vagă, că el ar fi fost un tip, şi aceasta este o declaraţie în legătură cu faptul că Enoh a fost al şaptelea de la Adam. "Al şaptelea de la Adam" este scos în relief — şapte, din a şaptea generaţie. Există doar o mică şansă de a specula puţin pe această bază. O numesc clar — "speculaţie". Din moment ce întotdeauna în Scripturi numărul şapte este recunoscut ca număr perfect şi indicativ al perfecţiunii, putem înţelege că Enoh, al şaptelea de la Adam, ar reprezenta pe omul perfect — perfecţiunea omului sau omul în starea lui viitoare cînd va fi perfect şi cînd nu va muri. Şi în acest sens al cuvîntului, Enoh poate fi considerat ca reprezentant al acestei clasei a omenirii care în viitor va fi în armonie cu Dumnezeu şi va avea viaţă veşnică — cei care vor fi aduşi la perfecţiune în timpul Veacului Milenar.

382) ENOH—Răpit; cînd, unde, de ce? (Q262-1)

Întrebare (1913)—1—Enoh a fost răpit. Ce a însemnat aceasta? Ce a reprezentat aceasta?

Răspuns—Biblia nu ne explică; nici eu n-o voi face. Nu ştiu.

383) EUFRAT—Referitor la Moartea a Doua. (Q263-1)

Întrebare (1911)—1—"Al patrulea rîu este Eufratul" (Gen. 2:14). Reprezintă acest rîu moartea a doua în acest verset?

Răspuns—Nu, după cîte ştiu eu.

384) EVA—Răscumpărarea ei. (Q263-2)

Întrebare (1910)—2—Dacă nu va dura prea mult timp, te rog explică răscumpărarea Evei.

Răspuns—Nu va dura mult timp. Eva a aparţinut lui Adam exact la fel cum toţi din rasa lui Adam au aparţinut lui Adam. Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam după ce a luat-o din el. Este foarte uşor să vedem, dragi prieteni, că dacă Cristos a răscumpărat pe Adam şi tot ce a avut Adam, El a răscumpărat-o şi pe Eva.

385) EVA—Referitor la toţi în Adam. (Q263-3)

Întrebare (1910)—3—"Şi după cum în Adam toţi mor" (1 Cor. 15:22) — să înţelegem că aceasta înseamnă mama Eva?

Răspuns—Da, Răspunsul meu este că noi înţelegem că aceasta include şi pe mama Eva; ea a fost în Adam în sensul că a fost o parte din familia lui Adam; că totul a fost centrat în Adam; că aşa a aranjat Dumnezeu şi că păcatul lui Adam a adus starea morţii. Dacă Adam ar fi păcătuit şi mama Eva n-ar fi păcătuit, bineînţeles n-ar fi prea potrivit să oferim o sugestie, dar ideea mea ar fi că dacă Adam ar fi păcătuit, el ar fi fost scos afară din grădină iar ea ar fi fost scoasă împreună cu el, el fiind reprezentantul rasei, şi neascultarea lui ar fi însemnat neascultarea ambilor; ea ar fi fost socotită ca avînd o parte cu el în neascultare.

386) EVA—Poziţia ei în faţa lui Dumnezeu. (Q264-1)

Întrebare (1915-Z)—1—Ce poziţie a avut Eva în faţa lui Dumnezeu?

Răspuns—Mama Eva n-a avut altă poziţie în faţa lui Dumnezeu decît ca parte a corpului lui Adam, pentru că a fost luată din el. Noi înţelegem că aceasta reprezintă faptul că biserica nu are poziţie în faţa lui Dumnezeu prin sine, şi ca ea să poată fi creată era necesar sacrificiul lui Isus, Domnul ei. Cu alte cuvinte, ea a venit din El. Al doilea Adam este Domnul ceresc — Întîiul-născut dintre cei morţi, Îndreptăţitorul, Dătătorul de viaţă al lumii. În timpul acestui Veac Evanghelic, Dumnezeu alege Biserica pentru a fi Mireasa lui Cristos, şi ea a fost în proces de dezvoltare. Ca Mireasă, Soţia Mielului, ea poate fi considerată a fi a doua Evă; şi lucrarea ei va fi în timpul veacului care intră acum, îngrijirea rasei lui Adam, concepută din nou de "Domnul din ceruri", al Doilea Adam — 1 Cor. 15:45-47.

Întreaga ilustraţie ne arată că responsabilitatea căderii a fost a lui Adam. Sf. Pavel ne arată că mama Eva a fost cea înşelată şi a fost prima în încălcare, dar de asemenea arată că prin neascultarea lui Adam a intrat păcatul în lume şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor "căci toţi au păcătuit" (Rom. 5:12) — arătînd efectul căderii lui Adam asupra copiilor săi, prin moştenire. După cum "plata păcatului este moartea" şi după cum păcatul care a adus moartea a fost păcatul lui Adam şi nu al Evei, urmează ca preţul de Răscumpărare să fie acela care corespunde lui Adam şi nu care corespunde Evei.

TRUPUL DE SACRIFICIU

Cînd citim "Mi-ai pregătit un trup" ca sacrificiu, nu trebuie să înţelegem că aceasta înseamnă Biserica, Corpul lui Cristos, pregătit pentru sacrificiu. Corpul pregătit pentru sacrificiu a fost corpul uman al lui Isus. A fost pregătit în sensul că a fost asigurat miraculos şi a fost sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi. Numai Isus a avut un astfel de corp pregătit. Biserica n-a avut un astfel de corp.

Domnul nostru Isus a fost rînduit de Dumnezeu Preot după rînduiala lui Melhisedec; dar din punctul de vedere al jertfei, El a fost antitipul lui Aaron şi mai întîi trebuia să se jertfească pe Sine şi ulterior să-i accepte pe ucenicii Săi, să-i îndreptăţească prin sacrificiul Său, şi apoi să-i facă membri sau părţi ale propriului Său sacrificiu. Este evident că în tip numai marele preot a fost rînduit să ofere jertfa pentru păcat din Ziua Ispăşirii. Nici unul dintre preoţii subordonaţi nu au un astfel de drept. Deci nici unul din preoţii subordonaţi antitipici, urmaşii lui Cristos, nu sunt competenţi să se jertfească pe ei înşişi. Tot ce putem noi face este să ne oferim spre moarte. El ne acceptă, ne atribuie meritul Său şi ne socoteşte ca membri ai corpului Său natural; şi apoi, prin Spiritul Său sfînt, prin Cristos, Dumnezeu lucrează în noi şi ne dă "după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea" (Fil. 2:13), adică să împlinim lucrarea sacrificiului de sine chiar pînă la moarte. Dar în tot acest timp Biserica n-a fost jertfită cum a fost Marele Preot, nici prezentată Tatălui în numele nostru. Tatăl lucrează numai cu Avocatul nostru şi noi suntem acceptaţi doar pentru că suntem ai Lui.

Toate acestea sunt arătate în tipul jertfei pentru păcat din Ziua Ispăşirii. Marele preot jertfea mai întîi viţelul, ca propriul său sacrificiu — reprezentîndu-l pe el însuşi. Apoi marele preot, nu preoţii subordonaţi, jertfea ţapul Domnului — un ţap, nu mai mulţi ţapi. Acest ţap a fost jertfit, nu ca un sacrificiu al preoţilor subordonaţi, ci ca sacrificiul marelui preot. Tot aşa şi în antitip. Consacrarea noastră este acceptabilă pentru Tatăl numai din cauza meritului lui Isus atribuit nouă ca membri ai Săi cînd El ne adoptă ca o parte din propria Lui carne.

387) EVANGHELIA—Cîţi au auzit-o? (Q287-1)

Întrebare (1909)—1—Col. 1:23, 24. Explică — În prima parte apostolul vrea să spună că fiecare om de sub ceruri a auzit Evanghelia în ziua lui?

Răspuns—Timp de 1600 de ani sau mai mult Domnul a avut un mesaj pentru evrei — această Evanghelie, sau mesaj, a fost vestită numai evreilor. După prima venire a Domnului nostru a venit un timp cînd El a spus naţiunii evreieşti: "Iată, vi se lasă casa pustie" (Mat. 23:38). După convertirea lui Corneliu, acest mesaj n-a mai fost limitat la evrei — a fost propovăduit pentru "orice creatură" — oricui are ureche de auzit. Ceilalţi nu vor avea niciodată o ocazie? O, ba da. Vor vedea şi auzi ei vreodată? O, da. Toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde destupate. Pavel a fost un slujitor al acestei Evanghelii. "Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi" — Pavel a fost bucuros că era un servitor al acestui mesaj evanghelic. El a ştiut că numai aceia care erau favoriţii Domnului erau astfel privilegiaţi. El a spus: "Sunt bucuros să împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos". Voi şi cu mine avem acelaşi privilegiu. Noi nu avem poziţia înaltă pe care a avut-o apostolul Pavel. Astăzi citim cuvintele lui. Exemplul şi cuvintele lui Pavel ne aduc mare consolare. Dacă nu bem din acest pahar nu putem fi ucenicii Săi. Voi şi cu mine vom fi bucuroşi să facem tot ce putem.

388) EVANGHELIA—Propovăduită mai întîi celor morţi. (Q287-2)

Întrebare (1911)—2—"Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în ce priveşte trupul, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul" (1 Petru 4:6). Te rog explică.

Răspuns—Cine sunt morţii la care se face referire în Întrebare? Sunt acelaşi fel de morţi la care S-a referit Isus cînd a venit la El unul şi a zis: "lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu". Isus a zis: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii şi tu du-te şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 9:59-60). Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că toată omenirea, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, fiind sub sentinţa morţii, sunt socotiţi ca morţi. Dacă nu ai pe Fiul lui Dumnezeu nu ai viaţă în tine. Nimeni nu are nici măcar viaţă socotită dacă nu este în legătură cu Domnul Isus ca marele dătător de viaţă. "Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa" (1 Ioan 5:12). Aşa că în acest fel toată lumea este moartă, şi apostolul spune: "Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, ca să fie judecaţi ca oameni în ce priveşte trupul, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce priveşte duhul" (1 Pet. 4:6). Adică, voi şi cu mine, deşi suntem morţi cu lumea prin natură, suntem socotiţi vii, socotiţi ca trecuţi din moarte la viaţă, şi atunci avem aici încercarea noastră pentru viaţă veşnică. Cum vom avea o încercare? După oameni, ei ar gîndi că noi suntem încă în carne, dar după Dumnezeu noi am fi consideraţi ca noi creaturi. Şi noi aşa ne recunoaştem unul pe altul. Dar lumea nu ne cunoaşte, şi lumea încă ne crede ca parte din ea, şi încă ne judecă după carne, dar noi suntem judecaţi de Domnul după spirit. Acum, spune apostolul, acesta este motivul că Evanghelia este predicată celor morţi, ca ei să poată fi judecaţi ca oameni in carne, dar să trăiască după Dumnezeu în spirit.

389) EVREI—Atitudinea noastră faţă de ei. (Q379-1)

Întrebare (1907)—1—Isaia 40:1, 2: "Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui" (Cornilescu). Consideri aceasta aplicabilă la atitudinea noastră faţă de evrei în timpul prezent?

Răspuns—Cred că ar fi destul de potrivit ca noi să vorbim mîngîietor Ierusalimului, dar nu cred că aceasta înseamnă că Ierusalimul va auzi de prima dată. Noi am vorbit o mulţime de lucruri mîngîietoare către evrei. Dacă veţi lua în considerare ce este scris în al doilea volum al Studiilor în Scripturi în acest subiect şi care este speranţa de viitor a evreilor, şi în al treilea volum unde se atrage atenţia asupra acestei scripturi, şi broşura în limbaj ebraic care cuprinde Umbrele Cortului Întîlnirii şi ceea ce credem noi că este adevărata interpretare a epistolei către Evrei, veţi observa că am încercat să spunem evreilor unele cuvinte mîngîietoare, dar n-am văzut să facă prea mare impresie asupra lor — poate puţin, nu ştim. Dar Domnul spune că vine timpul şi că acei care au ureche de auzit vor auzi, iar alţii care nu au ureche de auzit vor trebui să aştepte pînă ce trîmbiţa va suna tare şi prelung.

390) EVREI—Cum va proceda Dumnezeu cu ei. (Q379-2)

Întrebare (1909)—2—Prin ce proces sau metodă vor fi evreii într-o poziţie ca Dumnezeu să lucreze cu ei?

Răspuns—Pot doar să vă arăt presupunerea mea, care este că la sfîrşitul marelui timp de strîmtorare, evreii cît şi restul omenirii vor fi într-o mare strîmtorare şi necaz general, şi aproximativ la încheierea timpului de strîmtorare vor apărea între evrei Vrednicii din Vechime, nu între cei necredincioşi, pentru că sunt unii evrei într-adevăr serioşi, care doresc şi aşteaptă pe Mesia, şi presupun că acestora li se va descoperi El, şi făcîndu-li-se cunoscut vor crede şi apoi va afla un vecin şi apoi alţi evrei se vor strînge la ei. Probabil există mulţi evrei necredincioşi care sunt cu neamurile, şi cînd ei vor vedea binecuvîntările care vin peste Israel vor vrea şi ei acea binecuvîntare. Toate binecuvîntările lui Dumnezeu vor fi pentru cei în armonie cu El.

391) EVREI—Isus trimis mai întîi la ei. (Q379-3)

Întrebare (1910)—3—Te rog explică: "Dumnezeu, după ce a înviat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întîi vouă, ca să vă binecuvînteze, întorcînd pe fiecare dintre voi de la răutăţile voastre" (Fapt. 3:26).

Răspuns—"Vouă" se referă la evrei; binecuvîntarea lui Dumnezeu trebuie mai întîi să fie pentru evreu şi apoi pentru neamuri. Vă amintiţi că Evanghelia n-a ajuns la neamuri decît după ce s-au sfîrşit cele şaptezeci de săptămîni, după trei ani şi jumătate de favoare pentru evrei de la moartea lui Isus; atunci Corneliu a fost primul dintre neamuri care a venit în favoarea lui Dumnezeu. Aşa că Petru a avut dreptate cînd a spus că nu putea să meargă la neamuri pînă se sfîrşeau aceşti trei ani şi jumătate de favoare.

392) EVREI—Numărul lor în timpul lui Pavel. (Q380-1)

Întrebare (1911)—1—Cu cîtva timp în urmă ai sugerat că probabil nu mai mult de zece mii de evrei au venit în biserica timpurie. Citind scrisoarea lui Pavel către Romani capitolul 11, remarcăm că el se referă la cei 7.000 din timpul lui Ilie şi apoi adaugă: "Tot aşa şi în timpul de acum este o rămăşiţă potrivit alegerii harului" (vers 5). Crezi că ar fi rezonabil să interpretăm această expresie, "Tot aşa şi în vremea de faţă" să însemne că rămăşiţa este de 7.000?

Răspuns—Nu, n-aş fi atît de critic. Vom întreba în curînd pe sfîntul Pavel şi vom vedea ce spune el.

393) EVREI—Cum puteau obţine viaţă

prin ţinerea Legii fără răscumpărare? (Q380-2)

Întrebare (1912)—2—Cum putea Dumnezeu să ofere evreilor Viaţă dacă ţineau Legea, fără o Răscumpărare?

Răspuns—Dumnezeu într-adevăr nu le-a oferit evreilor nimic misterios. El practic le-a spus că le-ar face o propunere, şi acea propunere a fost că dacă ei ţineau Legea Sa atunci ar fi avut Viaţă Veşnică. Aceasta a fost o ofertă către toţi. Totuşi, ei n-au putut ţine Legea şi s-a cerut ca cineva să-i ajute, iar Domnul a fost autorizat să-i ajute. Ei erau într-o stare decăzută şi astfel s-a cerut ca cineva să ţină Legea pentru ei. Domnul i-a făcut lui Israel aceeaşi propunere pe care a făcut-o întregii lumi de la Adam încoace, şi anume: "Ţine Legea Mea şi vei avea Viaţă veşnică". Domnul cere ca fiecare, pentru a avea Viaţă, să ţină Legea Sa. Voi şi cu mine trebuie să ţinem Legea Sa. Totuşi, nu trebuie să ţinem Legea în literă şi formă, dar trebuie să ţinem acea Lege în spirit pe măsura capacităţii noastre. Deplinul înţeles al Legii se împlineşte în noi, şi ea este acceptată cu această modificare ("în măsura capacităţii noastre") deoarece suntem Membri ai Corpului lui Cristos. Evreii însă NU erau îndreptăţiţi de Dumnezeu fără Preţul de Răscumpărare. A fost numai o propunere, numai o ofertă pentru ei. Dumnezeu a stipulat în mod formal că dacă ei ţineau Legea Sa (la care ei s-au lăudat că pot) vor avea viaţă, dar ştiţi care a fost rezultatul. Nu, aş spune că Dumnezeu nu le-a oferit evreilor viaţă veşnică aşa cum o ştim noi, pentru că toţi erau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Dreptăţii şi încă nu erau împăcaţi.