Ce a spus Pastorul Russell - I

431) IAD—Opusul lui. (Q327-1)

 

Întrebare (1909)—1—Noi spunem că orice are un opus; dacă e aşa, de ce nu există un loc de pedeapsă?

Răspuns—Ei bine, nu ştiu dacă m-ai auzit pe mine vreodată să spun că orice are un opus, nici că Domnul a spus aşa, şi oricine ar fi persoana care a spus aşa, lui trebuie să-i pui această Întrebare. Este adevărat că oriunde există un munte, este destul de sigur ca acolo să fie şi o vale, dar sunt unii munţi care ies din mare şi acolo nu este nici o vale. Lucrurile rele sunt opuse lucrurilor bune, şi lucrurile dulci sunt opuse lucrurilor acre.

Biblia pune viaţa şi moartea ca opuse, şi cel care nu va servi pe Dumnezeu nu va avea viaţă ci moarte, dar cel care Îl va servi şi-L va asculta pe El va avea viaţă. Acesta este cel mai bun fel de opus, şi avem cuvîntul Domnului pentru aceasta, "Ţi-am pus înainte viaţa şi moartea. Alege deci viaţa, ca să trăieşti" (Deut. 30:19). Deci întreaga propunere în Veacul Milenar va fi: Ascultă şi trăieşte, nu asculta şi mori. Acestea sunt antitezele sau opusurile.

 

432) IAD—Referitor la distrugerea lui de către pastorul Russell. (Q327-2)

 

Întrebare (1911)—2—Dacă înlături iadul şi chinul lui, de ce nu înlături şi pe diavol?

Răspuns—Eu nu înlătur iadul, dragii mei prieteni. Toţi care aţi fost aici în această după-amiază vor fi martorii mei că am predicat mai mult despre iad decît aţi auzit înainte, şi am spus că fiecare merge în iad — iadul Biblic; dar în iadul Biblic nu există demoni. Biblia nici o dată nu spune despre demoni că sunt în iad. Biblia ne spune că Satan umblă ca un leu răcnind, căutînd pe cine să înghită. Cum poate fi aceasta dacă el întreţine focul undeva în afara spaţiului sau timpului, cum ar fi el în stare să se ocupe atît de bine de lucruri în Winnipeg?

 

433) IAD—Referitor la a fi opusul cerului. (Q327-3)

 

Întrebare (1911)—3—Ce Răspuns trebuie dat acelora care declară că dacă există un cer al bucuriei veşnice pentru cei sfinţi, trebuie să existe şi un iad al chinului veşnic pentru cei răi?

Răspuns—Ei bine, noi n-am vrea să-i răspundem unei astfel de persoane exact după logica întrebării, pentru că poate părea necuviincios, şi creştinismul niciodată nu trebuie să fie necuviincios. Persoana care ne pune o Întrebare ca aceasta, implică faptul că nu are o minte sănătoasă. Nu există comparaţie între viaţa veşnică în fericire şi viaţa veşnică în chin, nu există o astfel de declaraţie pusă înaintea noastră în Biblie. Antiteza vieţii este moartea. Vei trăi sau vei muri. Şi aşa a spus Domnul, vă amintiţi, prin profet: "ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege deci viaţa ca să trăieşti"(Deut. 30:19). Aceasta este toată invitaţia Evangheliei, că putem să trăim. Dumnezeu oferă viaţa. El declară că nu există viaţă veşnică decît prin Domnul nostru Isus. "Cine crede în Fiul are viaţă veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el". Mînia lui Dumnezeu este pedeapsa cu moartea. Cînd voi şi cu mine ne uităm în lume azi, fiecare înmormîntare pe care o vedem, fiecare bucată de voal pe care o vedem, tot ce indică boală şi moarte, vorbeşte despre mînia lui Dumnezeu — sentinţa lui Dumnezeu după cum o prezintă Biblia. Orice altceva este o înţelegere greşită. Privim înapoi şi vedem care a fost blestemul pe care Dumnezeu l-a pus peste Tatăl Adam. Cînd Adam a fost aşezat în grădina Edenului, a fost pus cu condiţia că dacă el va rămîne ascultător faţă de Dumnezeu va putea continua să trăiască şi să trăiască în fericire, să trăiască într-un Eden pămîntesc, iar dacă va fi neascultător faţă de Dumnezeu, va muri. "Fiindcă plata păcatului este moartea". "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Rom 6:23; Ezec. 18:4). Aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu, şi aşa a fost atunci, şi cînd Tatăl Adam a fost neascultător, această pedeapsă sau blestem al morţii a venit peste el, şi voi şi cu mine ca şi copii ai lui suferim azi acest blestem al morţii; toate durerile, toată imperfecţiunea mintală şi morală pe care o ştiţi şi o aveţi, şi cu care şi eu am de-a face, toate acestea sunt de la moartea care lucrează în noi. Aceasta este pedeapsa originară care duce omenirea în mormînt. Acesta este marele iad al Bibliei, şeol, hades. Moartea este pedeapsa pentru păcat şi toate durerile legate de ea sunt atît de mult legate de culminarea acelei pedepse. Şi aşa că Dumnezeu a pus înaintea lui Adam viaţa şi moartea, nu cerul şi iadul. El putea continua să trăiască în Eden dacă era ascultător şi murea dacă era neascultător. El n-a ascultat şi a murit. Noi toţi suntem martori că întreaga rasă umană este în moarte. Sf. Pavel arată acest lucru cel mai clar în Romani 5:12 unde spune: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit…". Aceasta nu spune nici un cuvînt despre chinul veşnic, că va trece asupra cuiva; n-a existat asemenea pedeapsă; mînia lui Dumnezeu nu se descoperă în chinul veşnic. Mînia lui Dumnezeu este arătată în pedeapsa cu moartea, care este asupra rasei noastre de şase mii de ani. Astfel apostolul, în alt loc, spune că mînia lui Dumnezeu se descopere împotriva oricărei nedreptăţi. Cine va spune că mînia lui Dumnezeu se descopere în focul iadului? L-aţi văzut vreodată? Nu, deloc. A fost descoperit vreodată cuiva? Nu, deloc. Cum se descoperă mînia lui Dumnezeu? Răspunsul meu este că voi o simţiţi şi o vedeţi în jurul vostru în procesul morţii rasei noastre. Şi aşa că la timpul potrivit a lui Dumnezeu, El a aranjat ca rasa noastră să fie răscumpărată; El a pus speranţa asupra unuia care este în stare să ajute, puternic să mîntuiască, Isus; şi Isus a apărut, şi a fost manifestarea milei lui Dumnezeu, şi Şi-a jertfit viaţa! El n-a mers în chin veşnic pentru noi; El n-a plătit nici o pedeapsă a chinului veşnic, şi dacă voi şi cu mine eram vreodată sub vreo pedeapsă a chinului veşnic, am mai fi încă sub ea; aceasta n-a fost plătită niciodată de Domnul nostru; n-a fost plătită de către nimeni niciodată. Dar ce spun Scripturile? Scripturile spun că pedeapsa împotriva noastră era o pedeapsă cu moartea, şi că Isus a murit, Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Pet. 3:18). De aceea, pedeapsa pe care El a plătit-o a fost pedeapsa cu moartea. "El să guste moartea pentru toţi", "S-a dat pe Sine Însuşi la moarte", "Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat" (Evr. 2:9; Isa. 53:12, 10 — Cornilescu) şi Scripturile de asemenea spun că în cele din urmă El va vedea rodul muncii sufletului Lui şi va fi mulţumit. Mă bucur, voi fi mulţumit mai întîi de toate să văd Biserica sfîntă în glorie, şi voi fi complet mulţumit odată cu sfîrşitul lucrării, cînd deplina cunoştinţă de Dumnezeu va fi ajuns la întreaga familie umană, şi fiecare persoană a rasei noastre va fi avut o ocazie de a se întoarce în favoarea lui Dumnezeu şi la viaţă veşnică. Masele omenirii vor avea privilegiul de a se întoarce la viaţă umană perfectă în timpul Mileniului, în timpul domniei lui Cristos, iar cei sfinţi vor veni la această chemare de sus, starea cerească ce n-a fost pierdută niciodată; voi niciodată n-aţi pierdut starea cerească; voi aţi pierdut viaţa. Dumnezeu spune că dacă noi umblăm în urmele lui Isus, El nu numai că ne va da viaţă, ci ne va da viaţă mai abundentă. Aşa că noi cităm iarăşi textul care spune: "Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el" (Ioan 3:36). Pedeapsa morţii va continua peste el, va merge în moartea a doua. Destul de clar! Noi suntem în prima moarte prin neascultarea lui Adam, şi, dacă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca să fie dătătorul de viaţă şi salvatorul din moarte, iar cineva neglijează sau refuză pe Fiul, acesta va muri pentru propriul păcat, şi aceasta va fi moartea a doua.

 

434) IAD—Cei răi aruncaţi în iad. (Q329-1)

 

Întrebare (1913)—1—Te rog explică: "Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor (iad — în l. engleză, n.t.), toate neamurile care uită pe Dumnezeu" (Psa. 9:17). Este acest iad locul pentru toţi, înclusiv Biserica?

Răspuns—În primul rînd, oamenii care uită pe Dumnezeu trebuie să fie oameni care L-au cunoscut. Nimeni nu poate uita ceea ce n-a învăţat. Timpul ca cei mai mulţi oameni să înveţe despre Dumnezeu va fi în viitor. Sunt foarte puţini în Springfield care cunosc pe Dumnezeu în adevăratul sens al cuvîntului. Voi şi cu mine aflăm că zilnic ajungem la o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu. Isus a spus: "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat" (Ioan 17:3). Cît de mulţi Îl cunosc pe El în acest sens? Fiecare trebuie să ajungă să-L cunoască înainte ca să-L poată uita.

Dar cine sunt cei răi la care se referă psalmistul? Am căutat acest text deosebit şi ne amintim cum sună. După ebraică acesta trebuie să se citească în felul următor: "Cei răi se întorc în şeol: împreună cu toate neamurile care uită pe Dumnezeu". Aceasta înseamnă să meargă în şeol pentru a doua oară, sau, este o altă cale de a spune că vor merge în moartea a doua. În şeol fiecare va merge prima dată; nu numai cei răi, ci fiecare; bogat şi sărac, negru şi alb, bărbat şi femeie, fiecare va merge în şeol. Dar nu pot merge acolo a doua oară, dacă Fiul nu-i va elibera mai întîi. Noi învăţăm că lucrarea Sa în timpul Veacului Milenar va fi eliberarea acestor prizonieri din starea de moarte. El va spune prizonierilor: "Arătaţi-vă. Ieşiţi". În timpul domniei de o mie de ani a lui Mesia toţi aceşti prizonieri vor ieşi afară. Toţi cei care nu se dovedesc vrednici de viaţă veşnică în perioada aceea, vor fi retrimişi în şeol. Este pur şi simplu un alt mod de a arăta moartea a doua.

 

435) IDENTITATE—În Veacul Milenar. (Q335-1)

 

Întrebare (1913)—1—Vrei să ne explici dacă identitatea fiecărei persoane va fi menţinută de-a lungul Veacului Milenar şi după aceea?

Răspuns—Eu înţeleg că da, că identitatea fiecărui individ va fi menţinută; adică, a tuturor cu excepţia celor care merg în moartea a doua. Nu pot spune că cunosc o scriptură care să arate aceasta; este numai o concluzie logică. Dumnezeu lucrează cu noi ca indivizi; El nu lucrează cu noi ca şi cu bucăţi de lemn sau de metal sau ceva ce n-are inteligenţă, ci ca şi cu o inteligenţă individuală cu un corp care să ne identifice ca persoane. Şi noi credem că aşa va fi totdeauna. Nu ne aşteptăm ca în viitor lucrurile să fie mai rele decît în prezent, dar cînd ceea ce este perfect va fi venit, lucrurile prezentului care sunt în parte se vor sfîrşi.

 

436) IEHOVA—Alfa şi Omega. (Q358-1)

 

Întrebare (1908)—1—"Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic" (Apoc. 1:8). Ce învaţă acest text?

Răspuns—Am tratat acest text în Volumul 5 al Studiilor în Scripturi mai pe larg decît am putea s-o facem acum, şi vă trimitem acolo pentru un Răspuns mai deosebit la Întrebare. Totuşi, am sugera că "primul şi ultimul" nu înseamnă neapărat că persoana care este ultima se va sfîrşi, sau va înceta să mai fie. Putem spune despre Tatăl nostru Ceresc, într-un sens al cuvîntului, că El este primul şi ultimul, că totul începe cu El şi se termină cu El; sau, cum am spune altfel, El este totul în toţi. Totul se cuprinde în puterea divină, atotputernică. De exemplu, putem aplica acest text la Domnul nostru Isus spunînd că El a fost începutul şi sfîrşitul creaţiei lui Dumnezeu, după cum se referă la El într-un loc; că El este primul pe care L-a creat Dumnezeu şi ultimul pe care L-a creat Dumnezeu, şi că Dumnezeu niciodată n-a creat pe altcineva direct decît pe El, şi că toată creaţia lui Dumnezeu a fost prin El şi de către El ca agentul divin.

 

437) IEHOVA—Spiritul Său nu se va lupta totdeauna. (Q358-2)

 

Întrebare (1909)—2—În Geneza 6:3, citim: "Şi Domnul a zis: Duhul meu nu va rămîne pururea în om, căci el nu este decît carne; totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani". Cînd spiritul Domnului va rămîne în om?

Răspuns—Am o idee în minte privitor la acest verset, care este puţin diferită de cea pe care am avut-o odată, şi cele două încă se mai luptă, şi încă nu ştiu ce să cred.

438) IEHOVA—Moştenirea Sa. (Q358-3)

 

Întrebare (1909)—3—Te rog explică pasajul din Scriptură conţinut în Efes. 1:18 (Diaglott): "Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoaşteţi care este nădejdea chemării Lui, care sunt bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi". Cum poate avea Dumnezeu o moştenire, El fiind posesorul şi distribuitorul a tot? Acesta este punctul, dragă frate, pe care dorim să-l ni-l explici, pentru că oamenii Adevărului susţin diferite opinii.

Răspuns—Cuvîntul "moştenire" pare să fie punctul de sub Întrebare. În ce fel este Biserica moştenirea Domnului? Aş presupune că cuvîntul folosit aici ar fi în sensul de ceea ce posedă El, ceea ce a ajuns să posede El; pentru că, amintiţi-vă că Domnul nu ne posedă în sensul că pune stăpînire pe noi şi spune: "Eu am autoritatea, şi voi trebuie să vă supuneţi, pentru că sunteţi ai Mei". Nu, El ne posedă prin aceea că ne dă anumite promisiuni, că ne permite să acceptăm promisiunile, şi dacă noi le luăm, El ne va poseda şi ne va avea şi vom fi ai Lui. Noi trebuie să avem ochii înţelegerii sau inimile deschise, după cum spune apostolul, ca să putem înţelege, şi ca apoi Domnul să ne poată avea ca moştenirea Sa, sau comoară specială, după cum spune El în alt loc.

El posedă întreaga lume într-un sens, totuşi El a renunţat la ea şi I-a permis lui Isus s-o cumpere şi să I-o înapoieze Lui la sfîrşitul Veacului Milenar. În timpul acestui Veac Evanghelic, El face o invitaţie specială ca să găsească pe aceia ale căror inimi sunt în stare potrivită pentru a le da favoruri speciale, pentru a-i primi la Sine, şi apoi El va avea o nouă moştenire pe un nou plan, sau pe un plan nerecunoscut înainte.

 

439) IEHOVA—A pune sub semnul întrebării metodele Lui. (Q359-1)

 

Întrebare (1911)—1—De ce a permis Dumnezeu, care este atotiubitor, ca Fiul Său să fie răstignit? Ca un Dumnezeu perfect, de ce n-a făcut El un alt plan prin care Fiul Său să nu trebuiască să fie răstignit?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, aceasta ar fi o Întrebare mare; ar cuprinde permisiunea răului într-un sens general, şi doar aceasta ne-ar lua cel puţin o oră. Şi aceia dintre voi care urmăresc predicile noastre săptămînale vor găsi că aceasta va fi tema unei predici săptămînale cîndva în septembrie următor — şi în acea predică veţi găsi Răspunsul la această Întrebare — de ce este permis răul. Sau, dacă vreţi, veţi găsi un capitol în primul volum al Studiilor în Scripturi cu subiectul: "De ce a permis Dumnezeu răul". Acela cuprinde subiectul de ce a permis El ca Fiul Lui să sufere răul, să sufere moartea, să sufere durerea, să sufere tristeţea. De ce a permis El ca voi să suferiţi tristeţea? De ce a permis El ca toţi din poporul Lui să sufere durere, tristeţe sau moarte? Şi motivul pentru toate acestea se află în aceeaşi direcţie? Atitudinea potrivită a minţii din care să abordezi acest subiect ar fi, nu să găsim greşeală la Dumnezeu şi să-I spunem că noi ştim că El trebuia să facă altfel, ci mai degrabă să spunem că ştim că există un Dumnezeu mare, care a făcut pămîntul nostru şi ne-a făcut pe noi, şi care a făcut toate lucrurile, şi noi credem că El este personificarea dreptăţii, înţelepciunii, iubirii şi puterii, şi apoi, din acest punct de vedere, să ne uităm în Biblie şi să vedem exact ce spune El şi exact de ce face El aceasta; şi dacă nu vom fi niciodată în stare să vedem de ce, să punem aceasta mai curînd pe seama capacităţii noastre mici de gîndire decît pe seama insuficienţei înţelepciunii lui Dumnezeu, pentru că nu suntem destul de mari să judecăm pe Creatorul nostru. Dacă minţile noastre ar fi fost destul de largi, fără îndoială am înţelege căile Lui ca fiind în totalitate corecte, drepte, bune, şi adevărate.

 

440) IEHOVA—Referitor la El ca autorul tuturor. (Q359-2)

 

Întrebare (1911)—2—Dacă Dumnezeu este personificarea a tot ce este bun şi perfect, El trebuie să fie autorul a absolut tot, începînd cu cea mai timpurie concepere a creaţiei, a atributelor şi elementelor. Dar Dumnezeu fiind tot binele, autorul a toate, Dumnezeu trebuie să fie şi autorul păcatului.

Răspuns—Ce minunat logician este acesta! Nu există nici un cuvînt din Scriptură în aceste vorbe. Am cerut întrebări scripturale. Scripturile spun: "lucrarea Lui este perfectă" (Deut. 32:4). Nu există nici o sugestie că Dumnezeu este autorul păcatului, sau că El este autorul a ceva ce este imperfect. El nu este autorul păcatului; El a condamnat păcatul. Presupui că ar fi făcut păcatul şi apoi ar fi pregătit pe Fiul Său să ne răscumpere din păcat? Ce ridicol este să ne gîndim că Atotputernicul Dumnezeu este autorul păcatului, şi apoi să lucreze împotriva propriei lucrări. Dragi prieteni, să ne gîndim puţin.

 

441) IEHOVA—Referitor la a vedea pe Dumnezeu. (Q360-1)

 

Întrebare (1911)—1—Te rog explică Exodul unde se spune că ei au văzut pe Dumnezeu; comparat cu Timotei, unde se spune: Nici un om nu a văzut pe Dumnezeu.

Răspuns—Apostolul în Timotei spune că nici un om n-a văzut pe Dumnezeu niciodată, decît singurul născut al Tatălui, căruia I S-a descoperit. Sf. Pavel vrea să spună că nici un om n-a văzut vreodată persoana lui Dumnezeu. Şi în Vechiul Testament se vorbeşte că în diferite timpuri El a fost văzut şi cum S-a arătat; că El a fost văzut prin reprezentanţii Săi la fel cum Isus a fost cel mai exact reprezentant al Tatălui; de exemplu, pe Munte, cînd a fost dată legea, Moise a văzut pe Domnul; adică, mesagerul special al Domnului, îngerul Domnului. Într-un loc se spune, îngerul, în alt loc spune, Domnul. Gîndul este acelaşi, şi anume, că nici un om n-a putut vedea o fiinţă spirituală, dar îngerul Domnului a putut apărea ca om şi a putut comunica cu fiinţele umane.

 

442) IEHOVA-Ocupaţia lui Dumnezeu înainte de crearea Pămîntului. (Q360-2)

 

Întrebare (1911)—2—Ce a făcut Dumnezeu în timpul eternităţii creaţiei, înainte de a crea Pămîntul?

Răspuns—John Calvin ar fi fost omul care să răspundă la această Întrebare. Aceasta mă depăşeşte, cu următoarea excepţie: Vă pot spune unele lucruri în afară de aceasta. Scripturile spun în Ioan 1:1 că la început era Logosul, şi Logosul — Cuvîntul — era cu Dumnezeu, şi Logosul era un Dumnezeu; la fel a fost la început şi cu Dumnezeu; şi prin El au fost făcute toate lucrurile care au fost făcute, şi nici un lucru n-a fost făcut fără El. Aceasta este o descriere a Domnului Isus în starea Sa pre-umană, înainte de a deveni om, cînd era cu Tatăl, înainte de a fi lumea, şi Scripturile ne spun că El a fost începutul creaţiei lui Dumnezeu, şi că prin El au fost făcuţi îngerii şi toate lucrurile. Acum, ce a fost înainte de Logos, nu ştiu. Scripturile ne spun doar că Tatăl nostru ceresc nu are început. Eu accept aceasta. Mintea mea nu este destul de mare să sondeze acest lucru. Există unele lucruri pe care voi şi cu mine am face bine să le recunoaştem ca limite pentru gîndirea noastră. Dacă doriţi altă ilustraţie pe care să o puteţi înţelege mai bine, este aceasta: Să presupunem că eu arunc o piatră şi ea ar tot merge veşnic — unde s-ar opri? Nu s-ar opri niciodată dacă ar continua să meargă, nu-i aşa? Ei bine, ar putea acea piatră, dacă ar merge veşnic, să ajungă vreodată la sfîrşitul spaţiului? Nu, nu se poate ajunge la sfîrşitul spaţiului, pentru că spaţiul nu are sfîrşit. Vedeţi că nu vă puteţi imagina un spaţiu nelimitat, nici un spaţiu limitat. Care este problema? Mintea noastră nu este destul de mare, nu avem informaţia necesară pentru a judeca unele lucruri de acest fel. Cînd este ceva în legătură cu Atotputernicul nostru Creator, trebuie să admitem că suntem mici. Ştim exact atîta cît El ne-a descoperit. Ceea ce El nu ne-a descoperit nu putem cunoaşte.

 

443) IEHOVA—Primul şi ultimul. (Q360-3)

 

Întrebare (1912)—3—Te rog explică afirmaţia: "Eu sunt Cel dintîi şi Cel de pe urmă …", din Isaia 41:4; 44:6.

Răspuns—Ei bine, presupun că aceasta înseamnă că Dumnezeu este singurul care trebuie să fie recunoscut. Toţi ceilalţi intră în uitare. Eu voi fi Dumnezeu în cele din urmă, la sfîrşit. Aşa că această întîietate a Tatălui ceresc este recunoscută de Domnul Isus cînd a spus că va preda Împărăţia Tătălui ceresc ca El să poată fi totul în toţi.

 

444) IEHOVA—Înţelesul glasului lui Iehova. (Q361-1)

 

Întrebare (1913-Z)—1—Se spune despre Adam şi Eva: "Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu …" (Gen. 3:8). Ce se înţelege prin "glasul" lui Iehova?

Răspuns—Presupunem că se referă la Domnul nostru Isus în starea Sa pre-umană. Logosul era un dumnezeu. Logosul, Cuvîntul, Glasul lui Dumnezeu, a comunicat cu omul, ca Reprezentantul lui Dumnezeu.

 

445) IEHOVA—Determinarea stării noastre înaintea lui Iehova. (Q361-2)

 

Întrebare (1913-Z)—2—Există vreo cale pentru a determina starea noastră înaintea lui DUMNEZEU?

Răspuns—Apostolul Ioan spune că "dacă nu ne condamnă inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu" (1 Ioan 3:21). Pentru a putea începe să ne măsurăm pe noi înşine precum şi progresul nostru, pentru a şti dacă îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu sau nu în afacerile vieţii, trebuie mai întîi de toate să ştim dacă am făcut paşii pentru a veni în familia Sa. Am făcut noi o deplină consacrare a noastră voinţei divine? Dacă ştim că am făcut o deplină consacrare, următoarea Întrebare trebuie să fie: În ce măsură cunosc eu voia lui Dumnezeu, şi în ce măsură caut eu să fac această voie? Îmi folosesc timpul, puterea, influenţa şi tot ce am, jertfitor, după cea mai bună capacitate a mea, fără a-mi socoti dragă viaţa? Dacă găsim că în general aceasta este calea care o urmăm, atunci avem toate motivele să avem mare satisfacţie.

Apoi aflăm că lucrul la care trebuie să ne aşteptăm este că "toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus, vor fi persecutaţi" (2 Tim. 3:12). Dacă aflăm că nu avem mărturia Spiritului, dacă nu avem persecuţii, atunci n-am lăsat ca lumina noastră să strălucească. Aceasta nu trebuie să ne ducă la nimic nechibzuit, ci trebuie să ne examinăm pe noi înşine pentru a vedea dacă ne punem vieţile în serviciul Său. Dacă nu găsim suferinţă în timpul prezent, trebuie să fie o cauză de nedumerire pentru noi.

Dacă găsim persecuţii, atunci trebuie să ne asigurăm că persecuţiile noastre nu sunt din pricina unui rău pe care l-am făcut, nici din faptul că ne-am amestecat în treburile altora, ci că suferim pentru Adevăr, pentru fraţi. Dacă avem aceste dovezi că am venit în familia lui Dumnezeu, dacă studiem pentru a şti şi pentru a face voia Lui, dacă avem încercări şi dificultăţi pe cărare şi suntem bine pregătiţi de ele, ne putem socoti ca poporul Său credincios.

 

446) IERTARE—Cît de cuprinzătoare. (Q280-2)

 

Întrebare (1912-Z)—2—"Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Cît de cuprinzător este cuvîntul "orice" de aici?

Răspuns—Cu excepţia păcatului împotriva Spiritului sfînt (Mat. 12:31, 32), toate felurile de păcate printre fiii oamenilor vor fi iertate, în acest veac şi în cel viitor. Spiritul sfînt aici denotă o lumină, o inteligenţă privind scopul lui Dumnezeu. Oricine ar păcătui cu voia şi conştient împotriva lui Isus, ar fi vinovat de blasfemie împotriva Spiritului sfînt. Dar dacă huleşte numele lui Isus, fiind înşelat în vreun fel, atunci păcatul nu este blasfemie împotriva Spiritului sfînt şi poate fi iertat. În cazul Bisericii, aceste păcate care se pot ierta vor fi iertate prin Avocatul, care S-a înfăţişat pentru noi la Tribunalul Ceresc şi ne poate readuce la favoare cu Tatăl, dacă nu păcătuim împotriva luminii şi cunoştinţei depline. A face aceasta ar însemna a ne îndepărta pe noi înşine din mîinile Lui.

Dar poate exista un păcat parţial voit — un păcat în care au avut o parte superstiţia sau slăbiciunea şi o anumită măsură de voinţă. Cît despre modul în care poate fi posibil acesta, răspundem că există o diferenţă între iertarea de abaterea morală şi iertarea păcatului. De exemplu, un copil a comis o greşeală şi părintele spune: "Te voi pedepsi pentru ce-ai făcut". Ar putea exista două părţi ale pedepsei, una corporală şi alta nemulţumirea părintelui.

La unii copii ultima parte a pedepsei, norul dintre copil şi părinte, ar fi insuportabilă. Atunci părintele ar putea spune: "Din moment ce îmi spui că îţi pare rău şi că nu vei mai face asta niciodată, te iert. Dar ţi-am spus că pentru neascultare va fi o pedeapsă. Voi face pedeapsa atît de uşoară cît judecata mea va găsi că este bine, dar trebuie totuşi să suporţi pedeapsa". Şi ceea ce ar fi potrivit pentru un părinte pămîntesc putem considera că ar putea fi făcut şi de către Tatăl Ceresc.

În cazul profetului David: el a comis două păcate foarte serioase, grave — unul cu privire la Urie şi la soţia lui Urie, şi al doilea cu privire la moartea lui Urie. Dar ne amintim cu ce perseverenţă a stăruit David la Domnul; şi deşi Domnul Şi-a arătat iertarea, totuşi trebuia să fie o pedeapsă. Fiul lui David a murit — 2 Sam. 12:15-22.

Din nou, Satan l-a provocat pe David să numere pe Israel, contrar poruncii Domnului; Dumnezeu a fost nemulţumit şi a lovit pe Israel. Din nou David s-a pocăit şi s-a rugat serios pentru iertare. Domnul i-a oferit trei lucruri, din care să aleagă unul ca pedeapsă pentru păcatul său. "Îţi pun înainte trei lucruri", a spus Domnul, "alege unul din ele şi ţi-l voi face. Alege: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii distrus înaintea potrivnicilor tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel" (1 Cron. 21:10-14). Înţelegînd propria-i slăbiciune, David, în umilinţă a refuzat să facă o alegere. A fost trimisă peste Israel ciuma timp de trei zile şi au căzut şaptezeci de mii de oameni; dar, între timp, înainte ca pedeapsa să ajungă la David, el primise iertarea Domnului pentru păcatul său.

Aşa este cu păcatele poporului Domnului. Dacă există mai multă sau mai puţină ignoranţă, atunci pedeapsa este proporţională cu măsura voinţei. Ispitele vin la noi şi la toată lumea. Cristos a murit pentru păcatul omului, din care El iartă întreaga familie umană — acum Biserica, iar lumea în ziua ei de încercare.

 

447) IERUSALIM—Cum este mama noastră? (Q361-3)

 

Întrebare (1912)—3—Galateni 4:26: "Dar Ierusalimul cel de sus este liber şi el este mama noastră". Cine sunt cei numiţi "noastră"? Cum este Ierusalimul Spiritual mama noastră?

Răspuns—Scripturile folosesc frecvent această ilustraţie şi se referă la un oraş ca la o mamă a locuitorilor lui — "Ierusalimul şi fiicele ei, Sodoma şi fiicele ei" etc. Deci, Dumnezeu declară: "Ierusalimul care este mama noastră". Cetăţenia Sfinţilor este în Ceruri, în Ierusalimul Ceresc, care nu va fi construit pînă la Întîia Înviere. Dar noi privim înainte şi vorbim prin credinţă despre acea stare promisă şi de cetăţenia noastră acolo. Noul Ierusalim a fost simbolizat prin Sara, soţia lui Avraam. Noul Ierusalim este Legămîntul nostru, sub care devenim Noi Creaturi în Cristos, membri ai lui Isaac Spiritual.

Biserica se dezvoltă sub acelaşi Legămînt-Mamă ca şi Cristos — pentru că noi suntem membri ai Lui. Legămîntul Lui a fost un Legămînt de Jertfă: "Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5). Omul Isus Cristos a intrat într-un legămînt cu Tatăl, care a însemnat jertfirea trupului Său, a naturii Sale pămînteşti, pentru care sacrificiu, ca răsplată, Tatăl L-a făcut o nouă creatură de natură divină, "mai presus de îngeri" (Evr. 1:4), constituindu-L ca marele Mesia care va binecuvînta lumea. Şi Isus, îndeplinind planul Tatălui, atribuie meritul Său acelora care acum urmează exemplul Său, umblă în urmele Lui, îndeplinind acelaşi Legămînt de sacrificiu, iar dacă suntem credincioşi, vom lua parte în marea lucrare a lui Mesia de binecuvîntare a lumii, şi vom fi acel Nou Ierusalim, acea Împărăţie Milenară — noi suntem prin credinţă copiii ei. Chiar şi acum cetăţenia noastră este în cer.

 

448) IERUSALIM—Mama noastră. (Q362-1)

 

Întrebare (1913-Z)—1—În textul: "Dar Ierusalimul cel de sus este liber, şi el este mama noastră" (Gal. 4:26), la cine se referă cuvîntul "noastră", şi cum este Ierusalimul spiritual "mama noastră"?

Răspuns—Apostolul foloseşte aici o figură de stil care este obişnuită în Scripturi, şi în care o cetate este arătată ca mamă a locuitorilor ei; de exemplu, "fiicele Ierusalimului", "fiicele Sionului", "Sodoma şi fiicele ei" etc. Clasa "noi" înseamnă sfinţii lui Dumnezeu. Cetăţenia sfinţilor este în Cer — în Ierusalimul Ceresc, care nu va fi construit pînă la Întîia Înviere. Noi privim înainte prin credinţă şi vorbim despre acea stare promisă şi de cetăţenia noastră acolo. Biserica se dezvoltă sub acelaşi Legămînt-Mamă ca şi Cristos; pentru că noi suntem membri ai Lui. Legămîntul Lui a fost un legămînt de jertfă. "Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5). Omul Cristos Isus a intrat într-un legămînt cu Tatăl, care a însemnat sacrificiul cărnii Sale, a naturii Sale pămînteşti. Ca răsplată pentru sacrificiul Său, Tatăl l-a făcut o Nouă Creatură de natură divină — "mai presus de îngeri" (Evr. 1:4), constituindu-L ca Marele Mesia care va binecuvînta lumea.

Îndeplinind Planul Tatălui, Domnul nostru atribuie meritul Său acelora care acum urmează exemplul Său şi umblă în urmele Lui, îndeplinind acelaşi legămînt de jertfă. Dacă aceştia sunt credincioşi, ei vor avea parte în marea lucrare a lui Mesia de binecuvîntare a lumii, şi vor constitui Noul Ierusalim, Împărăţia Milenară. Prin credinţă noi suntem copiii ei. Chiar acum, cetăţenia noastră este în Cer.

 

449) ILIE—Un personaj tipic. (Q259-2)

 

Întrebare (1909)—2—Ce putem spune despre Ilie?

Răspuns—Ei bine, Ilie a fost un tip pentru că Scripturile spun că aşa a fost. Răpirea lui Ilie a fost o ilustraţie sau o viziune a schimbării Bisericii la sfîrşitul acestui veac şi luarea lui Ilie într-un vîrtej de vînt şi car de foc reprezintă experienţele Bisericii prin care noi vom trece dincolo de văl — un vîrtej de strîmtorări şi încercări de foc. Amintiţi-vă de Ioan Botezătorul care a fost decapitat. În ceea ce priveşte viaţa, ne amintim că Dumnezeu l-a îngropat pe Moise, şi eu presupun că Dumnezeu l-a îngropat şi pe Ilie. În ceea ce-i priveşte pe evrei, el a fost luat la cer şi nu l-au mai văzut. Dar apostolul spune: "În credinţă au murit toţi aceştia …" (Evr. 11:13). Noi presupunem că el a murit după aceea şi a fost îngropat ca şi ceilalţi oameni.

450) ILIE—Referitor la Moise cînd era pe munte. (Q259-3)

 

Întrebare (1909)—3—Nu este adevărat că Ilie a fost glorificat cu Moise pe Munte?

Răspuns—Răspunsul nostru este, nu. Relatarea este că Moise a murit şi a fost îngropat. De aceea, nimeni nu este autorizat să spună că Moise n-a murit şi n-a fost îngropat, şi el nu poate avea viaţă sau cunoştinţă decît după ce Biserica va primi mai întîi învierea, pentru că Moise a fost din casa servilor, şi ei nu pot fi făcuţi perfecţi fără noi.

Dar cum este cu Moise şi cu Ilie cînd au apărut pe muntele schimbării la faţă? Ei bine, eu n-am fost acolo, dar am avut un reprezentant prezent, un reporter, chiar acolo, şi el ne-a povestit despre acest lucru. Ce ne-a spus? Citim că, venind de pe Munte, Isus vorbind ucenicilor Săi — şi El a ştiut totul despre aceasta, iar voi şi cu mine nu ştim — le-a spus că au avut o viziune, zicînd: "Să nu spuneţi nimănui de viziunea aceasta pînă cînd va învia Fiul Omului dintre cei morţi" (Mat. 17:9). Şi similar, Ioan, care a fost acolo pe Munte, a descris aceasta mai tîrziu în cartea Apocalipsei, cartea viziunilor. El ne spune despre cutare fiară şi cutare fiară cu capete, coarne etc., şi despre femeia care şedea pe tron etc. A văzut el aceste lucruri în mod real? El a spus: am văzut, am văzut, şi am auzit şi am văzut — şi el le-a văzut toate în viziune pentru că acele fiare niciodată n-au săltat în jur. Dumnezeu putea să aibă o menajerie, dar n-a fost necesar. Ioan ne spune în capitolul de deschidere că acestea au fost viziuni, zicînd că acestea au avut o semnificaţie — au fost făcute cunoscut prin semne, şi după cum El a văzut în viziune acolo, tot aşa a văzut în viziune şi pe Munte.

A mai fost cineva pe Munte care ne-a dat mărturia sa. Petru a spus: "Căci v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştrii, măreţia Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl, cinste şi slavă, atunci cînd din slava minunată s-a auzit un glas care Îi zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea. Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, fiind cu El pe muntele cel sfînt" (2 Pet. 1:16-18). Acesta a fost scopul viziunii. Moise a reprezentat clasa care va trăi pe pămînt, pentru că el a fost mijlocitorul sau reprezentantul lui Israel şi i-a reprezentat foarte potrivit în acel tablou. Ilie a fost folosit acolo să ilustreze Biserica. Cristos este capul antitipic al lui Ilie, iar voi şi cu mine suntem membrii Corpului acelui Ilie antitipic, şi marele Profet este cel pe care Dumnezeu îl ridică dintre oameni, şi acest Ilie va fi cel care în Veacul Milenar va restabili totul.

 

451) IMPERFECŢIUNE—Scuze pentru ea. (Q337-2)

 

Întrebare (1909)—2—În epistola lui Pavel către Romani, cap. 7 versul 15, găsim aceste cuvinte: "Căci ce fac, nu recunosc: căci ce nu vreau, aceea fac; iar ce urăsc, aceea practic". Aceasta se aplică numai la incapacitatea celor de sub lege de a respecta cerinţele ei, sau se aplică la noi în Veacul Evanghelic şi în timpul prezent la eforturile noastre imperfecte de a face voinţa Tatălui nostru Ceresc? Cu alte cuvinte, avem dreptul să folosim aceasta ca pe o scuză pentru căile noastre imperfecte?

Răspuns—Eu înţeleg că apostolul vorbea despre evrei şi despre toţi cei care erau sub lege, că ceea ce ei au recunoscut sau au admis a fost legea dreaptă a lui Dumnezeu, pe care n-au putut-o respecta din cauza imperfecţiunilor cărnii. Voi vedeţi legea perfectă a lui Dumnezeu şi ştiţi că nu sunteţi în stare să o ţineţi în fiecare gînd, cuvînt şi faptă, pentru că în trupul nostru nu locuieşte perfecţiunea. Minţile noastre sunt mai mult sau mai puţin defecte, iar Noua Creatură află că nu poate face lucrurile pe care le-ar vrea. Tu ai vrea să fii perfect, dar ştii că nu eşti. Atunci cum poate lucra Dumnezeu cu noi? Datorită faptului că El ne-a acoperit cu mult har imperfecţiunile; toate lucrurile împotriva cărora noi ne străduim, El le acoperă cu meritele jertfei lui Cristos. Dacă noi am fi putut ţine legea în mod perfect, atunci Cristos a murit în zadar, pentru că, după cum a spus apostolul, dacă dreptatea putea veni prin ţinerea legii, atunci moartea lui Cristos nu era necesară, dar noi am avut nevoie să vină Cristos şi să moară pentru noi şi să ne îndreptăţească. Aşa că acest limbaj, deşi este folosit pentru evrei, are o aplicare şi pentru noi ca şi creştini. Aceasta nu înseamnă să ne uităm la greşelile noastre şi să spunem: O, ştii că am atît de multe slăbiciuni, şi să ne scuzăm astfel. Nu, nouă ni s-a dat haina dreptăţii lui Cristos, şi instrucţiunea scripturală este s-o ţinem nepătată de lume. Este posibil s-o pătăm printr-un cuvînt nechibzuit sau prin manierele noastre, acestea nefiind cum ar trebui să fie. Îndemnul scriptural este că sîngele lui Cristos ne curăţă de orice păcat, nu numai de păcatul originar, ci şi de aceste imperfecţiuni, după ce am primit haina. După ce am făcut o greşeală, trebuie îndată să căutăm aranjamentul Domnului pentru curăţire, scăpînd astfel de pată, apoi haina va fi din nou curată. Te duci la Domnul, aplicînd acest merit, recunoscînd că ai greşit, cerîndu-I iertarea, vii la tronul harului pentru ajutor în orice timp de nevoie, şi vei scăpa de pată iar apoi o vei putea ţine nepătată.

Există mulţi prieteni dragi, care, după cum declară Scripturile, vor constitui o mare mulţime; ei se pătează o dată şi spun: Nu-mi place această pată, apoi se pătează încă o dată şi încă o dată, şi apoi cineva zice: Ai o mulţime de pete pe haină. Tu spui, Da, dar presupun că trebuie să le am. Aşa că se obişnuiesc cu ele şi au atît de multe încît este greu să scape de ele. Aşa că ceea ce voi şi cu mine vrem să facem este să ne ţinem cît este posibil de aproape de standard. Vezi ca să nu te duci numai la Domnul, ci şi la cel căruia i-ai greşit, dacă e părintele tău, soţie, soţ, frate, prieten sau duşman, şi repară-ţi greşeala. Du aceasta la Domnul în rugăciune, şi cere-I să aplice sîngele preţios pentru tine.

 

452) IMPERIUL LUI SATAN ŞI POTIRELE MÎNIEI—

Dacă ele acţionează acum. (Q627-2)

 

Întrebare (1916)—2—Potirele mîniei din Apoc. 16 sunt vărsate acum? Şi Imperiul lui Satan este acum în proces de distrugere?

Răspuns—Aici sunt două întrebări. O vom lua mai întîi pe ultima. Cred că imperiul lui Satan este în proces de distrugere. Cred că fiecare rază de lumină care străluceşte asupra unui subiect, în acea măsură imperiul lui Satan se distruge în fiecare moment. Văd în marele val de prohibiţie o anumită rupere a puterii lui Satan şi mă bucur de aceasta. Văd aceasta de asemenea în lumina adevărului care vine de la Planul divin în care suntem toţi angajaţi, strălucind pentru toţi aceia care au urechi de auzit. Cred că aceasta nu afectează numai pe poporul lui Dumnezeu, ci cred că şi oamenii lumeşti încep să vadă lucrurile. Oamenii lumeşti mă întîlnesc adesea pe stradă şi îmi spun că ei înţeleg mult. Nu ne aşteptăm să înţeleagă lucrurile adînci pentru că mintea naturală nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu, nici nu le poate cunoaşte pentru că ele se înţeleg spiritual. Dar pot să înţeleagă destul de mult. Ei pot vedea unde au fost înainte în întuneric şi eroare. În Duluth la încheierea adunării publice a venit la mine un om şi a spus, "M-am bucurat foarte mult în această seară", şi este mare lucru să spună aceasta un Romano-Catolic. El a început să vadă ceva lumină asupra lucrurilor care pînă aici erau întunecate; şi tot aşa, presbiterienii şi metodiştii îmi spun uneori, "Sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte cătuşele ignoranţei şi superstiţiei". Deci imperiul lui Satan începe să fie mişcat, dar încă n-a dispărut. Satan nu este în nici un sens mort sau legat.

Despre potirele mîniei: Încă n-am citit vol. 7 al Studiilor în Scripturi, şi de aceea n-am nimic de spus despre aceasta.

 

453) IOSIF—Referitor la fraţii săi ca tipuri. (Q380-3)

 

Întrebare (1909)—3—Cînd vom trăi noi în timpul paralel cînd clasa Iosif se va face cunoscută fraţilor lor, clasa Beniamin?

Răspuns—Ei bine, este doar un Răspuns speculativ, pentru că Scripturile nu spun nimic precis în acest punct.

Deducţia noastră ar fi că clasa Beniamin — Marea Mulţime, şi clasa Iosif — Turma Mică, se vor descoperi una alteia în marele timp de strîmtorare. În cap. 19 din Apocalipsa, citim că o mare mulţime de oameni vor vedea aceasta după ce Babilonul a căzut. Există o diferenţă între căderea Babilonului în sens juridic, fiind respins de Domnul, şi căderea reală, ca o piatră de moară. În capitolul 19 din Apocalipsa citim de asemenea că o mare mulţime zice: "Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!" (vers 7). Ei s-au bucurat de căderea Babilonului. Aceasta este clasa Beniamin bucurîndu-se că recunoaşte clasa Iosif — Marea Mulţime vor recunoaşte pe Turma Mică doar după ce ea va fi schimbată, Marea Mulţime fiind încă într-o anumită măsură în strîmtorare.

 

454) ISPĂŞIRE—Cum se făcea în captivitate? (Q25-2)

 

Întrebare (1908)—2—Dacă nici o iotă sau frîntură din Lege nu trebuie să treacă pînă toate vor fi împlinite, cum a fost împlinit sacrificiul zilei de ispăşire tipice, cînd evreii erau în captivitate, sau chivotul nu era în Sfînta? Cînd a încetat acest tip?

Răspuns—Nu m-am gîndit niciodată la această Întrebare. Cred că va trebui să mă gîndesc puţin mai mult la ea înainte de a răspunde.

 

455) ISPĂŞIRE—Cît de dese au fost sacrificiile din Levitic 9? (Q25-3)

 

Întrebare (1910)—3—În Leviticul 9, sîngele viţelului şi sîngele ţapului era dus în Sfînta Sfintelor? Dacă nu, de ce nu? Sunt sacrificiile din Lev. 9 la fel cu cele din Lev. 16, şi cît de des era oferit sacrificiul din Lev. 9?

Răspuns—Noi răspundem că descrierea junghierii viţelului de jertfă pentru păcat şi a ţapului de jertfă pentru păcat din Lev. 9 este în legătură cu consacrarea preotului, în timp ce descrierea din Lev. 16 este în legătură cu ispăşirea pentru păcatele întregului popor — lumea — sacrificiile Zilei de Ispăşire. De aceea, ele nu sunt exact aceleaşi, deşi ele acoperă în multe privinţe aceleaşi puncte. De exemplu, n-a fost consacrarea Domnului nostru identificată îndeaproape cu opera de ispăşire? Ba da. Consacrarea voastră spre moarte ca ţap antitipic este îndeaproape identificată cu opera de ispăşire. Deci, aceste două tipuri, unul legîndu-se de consacrarea preotului şi altul de opera de ispăşire, sunt strîns legate, deşi nu sunt exact la fel. În cazul din Lev. 9 vă amintiţi că sîngele nu era dus în Sfînta Sfintelor pentru că nu era o ilustraţie a Ispăşirii; nu era o ilustraţie a acelei trăsături a lucrării; era o ilustraţie a consacrării şi arăta cum trebuie să moară viţelul şi cum trebuie să moară ţapul; pe de altă parte, cea din Lev. 16, ilustrînd Ziua Ispăşirii, făcînd împăcare pentru păcat, a inclus în mod potrivit stropirea sîngelui în Sfînta Sfintelor pentru a face ispăşire pentru păcat.

 

456) ISPĂŞIRE—Sacrificii pentru anul următor. (Q26-1)

 

Întrebare (1910)—1—Erau jertfele pentru păcat din Ziua Ispăşirii pentru anul care trecea sau pentru anul care urma, şi cum ştim acest lucru?

Răspuns—Răspunsul meu este că erau pentru anul următor. Ştim aceasta pentru că la sfîrşitul anului toţi erau sub păcatale lor din nou, şi trebuiau să se tînguie şi să postească în sac pînă erau jertfite sacrificiile Zilei Ispăşirii şi sîngele era stropit, iar preotul venea afară şi oferea binecuvîntările care-i împăcau cu Dumnezeu pentru anul următor.

 

457) ISPĂŞIRE—Referitor la sacrificii în captivitate. (Q26-2)

 

Întrebare (1911)—2—Cînd evreii erau în captivitate în Babilon, au practicat ei sacrificiile anuale de ispăşire?

Răspuns—Nu le-au practicat, pentru simplul motiv că aceste sacrificii nu puteau fi făcute în alt loc decît cel stabilit. Astfel de sacrificii de ispăşire nu puteau fi făcute în altă parte decît în locul şi prin aranjamentele cuvenite. Deci, putem fi siguri că în timpul acelor ani de captivitate ei nu au avut sacrificii în Ziua de Ispăşire.

 

458) ISPĂŞIRE—Referitor la eliberarea întîilor-născuţi. (Q26-3)

 

Întrebare (1911)—3—Vor fi eliberaţi toţi întîii-născuţi înainte ca această zi să se încheie?

Răspuns—Aveţi deja Răspunsul la această Întrebare; ei vor fi intrat toţi în glorie cînd sacrificiul se va termina şi cu mult înainte ca ziua să se încheie, pentru că ziua va fi şi pentru a trata cu lumea.

 

459) ISPĂŞIRE—Referitor la încheierea ei. (Q26-4)

 

Întrebare (1911)—4—Cînd se încheie Ziua Ispăşirii?

Răspuns—Ziua Ispăşirii sub Legea evreiască a fost o zi de 24 de ore repetată în fiecare an în acel sistem tipic. Antitipul acelei Zile de Ispăşire înţelegem că este acea perioadă a binecuvîntării lui Dumnezeu care a început cu Domnul nostru Isus Cristos şi cu sacrificiul Său. Aceea a fost deschiderea Zilei de Ispăşire. Celălalt sacrificiu, sacrificiul ţapului, a continuat în timpul acestei Zile de Ispăşire. Cu alte cuvinte, biserica este invitată să ia parte cu Cristos la sacrificiul Său, şi Ziua cea mare de Ispăşire încă continuă; opera de ispăşire nu este terminată. Aspectul sacrificiului Zilei Ispăşirii se va sfîrşi curînd, credem, adică: atunci cînd ultimul membru al Corpului ales al lui Cristos va fi trecut în moarte; acela va fi sfîrşitul sacrificiului, dar nu va fi sfîrşitul ispăşirii, pentru că Ziua Ispăşirii nu include numai ziua sacrificiului, ci de asemenea şi ziua de folosire a acelui sacrificiu în opera de binecuvîntare. Cu alte cuvinte, întreaga mie de ani a domniei lui Cristos aparţine de asemenea de această operă de ispăşire, deoarece construcţia cuvîntului înseamnă aducere la unitate (act de aducere împreună). Sacrificiul din prezent este pentru scopul de a efectua această reconciliere, şi cînd sacrificiile sunt terminate şi oferite înaintea Domnului, aceasta va fi baza pentru reconciliere, dar va trebui întreaga mie de ani pentru a se aplica la lume şi pentru ca lumea să fie reconciliată cu Dumnezeu. Deci Ziua Ispăşirii în sensul cel mai potrivit şi mai deplin al cuvîntului este de 2800 de ani sau mai mult, iar noi am trecut de mijloc acum; şi ultima parte va fi foarte plăcută.

 

460) ISPĂŞIRE—Referitor la merit. (Q27-1)

 

Întrebare (1912-Z)—1—Ar fi bine să spunem că tot meritul sacrificiului Domnului nostru este atribuit fiecăruia individual atunci cînd cineva, scriptural, devine credincios?

Răspuns—Nu; întregul merit al morţii Domnului nostru a fost deja în mîinile Dreptăţii cînd Isus S-a înălţat la cer, dar nu a fost aplicat în nici un grad şi la nici o persoană. În conformitate cu intenţia divină, acel merit se aplică pentru păcatul originar al lui Adam şi pentru toate păcatele copiilor săi, care sunt rezultatul direct sau indirect al păcatului originar. Astfel putem spune că fiecare membru a rasei lui Adam are un avantaj sau parte personală, individuală în acel merit răscumpărător, care-i revine prin aranjamentul divin.

Domnul nostru a lăsat Bisericii timpurii instrucţiunea că ei trebuia să rămînă în Ierusalim pentru ungerea cu Spiritul sfînt, dovada iertării lor de păcate şi a adoptării lor ca şi copii ai lui Dumnezeu. El S-a înălţat la cer şi S-a înfăţişat înaintea Tatălui — pentru întreaga Biserică a Întîilor-născuţi. Atribuirea meritului Său a fost pentru toţi, cît şi pentru puţinii reprezentanţi dintre urmaşii Domnului care au aşteptat binecuvîntarea în "camera de sus".

 

461) ISPĂŞIRE—Marele Preot—Cădelniţa—Sfînta Sfintelor. (Q27-2)

 

Întrebare (1913)—2—Este corect gîndul că Marele Preot a dus cădelniţa conţinînd cărbuni aprinşi în Sfînta Sfintelor? Dacă da, care este antitipul pentru aceasta?

Răspuns—Noi nu avem cunoştinţă de vreo relatare că Marele Preot a dus vreodată cădelniţa în Sfînta Sfintelor. Ordinea în Ziua Ispăşirii, vă veţi aminti, era că Marele Preot junghia viţelul; apoi lua sîngele viţelului şi foc de pe altarul de aramă şi se ducea cu acestea două în Sfînta, să pună tămîie pe foc acolo înainte de văl, nu după văl; în Sfînta, nu în Sfînta Sfintelor. Nu avem cunoştinţă ca vreun sacrificiu să fie făcut în cer, iar focul ar reprezenta încercări: Învăţătorul nostru nu a avut nici un fel de încercări în cer; încercările Sale au fost pe pămînt. Atunci, evident aceasta ar fi interpretarea potrivită dată tipului. Cădelniţa cu jar, vă amintiţi, era pusă pe altarul de aur. Apostolul Pavel, făcînd o descriere a ceea ce conţinea Sfînta Sfintelor, declară că acest altar, altarul de aur, era în Sfînta Sfintelor, dar noi credem că aceasta a fost o greşeală a apostolului sau a unui copist; el nu putea spune aceasta, pentru că descrierea din Vechiul Testament este foarte clară, că altarul era în Sfînta. Singurul corp de mobilă în Sfînta Sfintelor era Chivotul Mărturiei; în Chivot vă amintiţi, era Legea, Toiagul lui Aron care a înfrunzit şi Vasul de Aur pentru Mană; pe capac cei doi Heruvimi; sîngele trebuia stropit pe Capacul Ispăşirii şi înaintea lui, formînd o cruce. Focul, oriunde este folosit, ar simboliza încercări, dificultăţi şi probe. Focul la care se face referire aici în Sfînta unde tămîia era fărîmiţată peste cărbunii aprinşi reprezintă cei trei ani şi jumătate de serviciu ai Domnului nostru; în timpul acestor trei ani şi jumătate El şi-a folosit toate puterile Sale perfecte în serviciul Domnului, al Adevărului şi al fraţilor. De fiecare dată cînd tămîia atingea focul, producea un fum, şi astfel viaţa lui Isus a fost o jertfire continuă a acestei tămîi înaintea Domnului, şi ca rezultat al sacrificiului lui Cristos astfel împlinit El a fost socotit vrednic să treacă dincolo de văl în Sfînta Sfintelor.

El a fost vrednic să fie Mare Preot numai cînd Şi-a terminat sacrificiul. Sacrificiul făcut la Iordan nu s-a terminat pînă la Calvar. I-au trebuit toţi aceşti trei ani şi jumătate pentru a termina această lucrare de fărîmiţare a tămîiei pe foc, şi vă veţi aminti că în tip citim că Marele Preot trebuia să ofere tămîia pe altar pentru ca fumul să poată pătrunde dincolo de văl, aşa încît el să nu moară, astfel încît atunci cînd voia să treacă dincolo de al doilea văl, norul de tămîie să acopere Capacul Ispăşirii şi El să nu moară. Dacă norul de tămîie nu acoperea Capacul Ispăşirii el murea, şi aceasta ne arată că Domnul Isus Cristos n-ar fi putut să intre în gloria de dincolo dacă nu Şi-ar fi terminat sacrificiul şi jertfele Sale.

Vă amintiţi că erau trei focuri în legătură cu sacrificiul. Era un foc în Sfînta, reprezentînd cum vedea Dumnezeu sacrificiul Învăţătorului nostru, acesta era o tămîie dulce pentru Dumnezeu; apoi era o altă vedere a aceluiaşi sacrificiu: El era reprezentat prin arderea grăsimii în curte, starea curţii reprezentînd starea în care natura umană poate înţelege acest fapt; toţi care au fost în starea curţii, de îndreptăţire, au recunoscut că El a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, aşa cum era reprezentat prin arderea grăsimii care face o lumină foarte clară; mai era un foc arzînd afară din tabără, unde era arsă pielea, coarnele etc., viţelului, aceasta reprezentînd cum apărea sacrificiul Domnului pentru lume; era un miros urît pentru lume; El făcea o greşeală şi irosea o viaţă bună, de valoare, cînd vorbea despre Împărăţie şi umbla cu aceşti ucenici săraci. Aceste trei ilustraţii descriu pe Domnul nostru din trei puncte de vedere, primul, punctul de vedere al lumii, sacrificiul lui Cristos nu a fost în armonie cu spiritul lumii; al doilea, punctul de vedere din curte, al ucenicilor lui Isus, El a fost sfînt, blînd, nepătat ca Mîntuitor; şi al treilea, punctul de vedere al lui Dumnezeu la care se face referire acum în această Întrebare, arderea tămîiei în Sfînta, El nefiind gata să treacă dincolo de văl pînă ce toate cele trei focuri, cele trei faze ale sacrificiului Domnului s-au sfîrşit.

 

462) ISPĂŞIRE—Curăţire pentru care an. (Q29-1)

 

Întrebare (1913)—1—Sacrificiile Zilei Ispăşirii tipice curăţau poporul pentru anul care trecea sau pentru anul care urma?

Răspuns—Pentru anul care urma.

463) ISPĂŞIRE—Baza ei. (Q29-2)

 

Întrebare (1916)—2—Care este baza ispăşirii?

Răspuns—Biblia ne spune că baza erau sacrificiile pentru păcat şi acest lucru este mărturisit în Legămîntul făcut de Dumnezeu cu Israel la Sinai, o reprezentare a legămîntului mai bun. Acolo a stat Moise reprezentînd pe unul mai mare ca Moise. Ce a făcut el? Mai întîi el a junghiat sacrificiul de jertfă pentru păcat şi pe baza acestui sacrificiu a putut fi un legămînt şi pentru a împlini acel lăgămînt a fost stropit sîngele acelor sacrificii; deci aici noi avem sacrificii mai bune decît acelea. Aceste sacrificii tipice au fost doar pe plan pămîntesc, dar aici avem un sacrificiu mai bun, Isus, viţelul antitipic, şi Biserica, ţapul antitipic. Acest sacrificiu al bisericii se desfăşoară de mai bine de 1800 de ani şi în scurt timp totul se va termina iar sîngele va fi în mîinile marelui Mijlocitor. Priviţi înapoi în tip şi vedeţi ce va face cu sîngele. Mai întîi va stropi tablele legii. Cînd Moise a stropit tablele legii, a fost gata apoi să stropească poporul cu acelaşi sînge. Baza a fost sîngele. În timp ce sîngele lui Isus a fost lucrul important, fundamental, aceasta ilustrează cum sîngele sfinţilor Săi este socotit împreună cu al Său. Toţi urmaşii în paşii lui Isus sunt în proces de adunare, sîngele lor fiind în proces de jertfire, şi acel sînge în tip este pentru reconcilierea lumii în curînd. Nu că noi am adăuga ceva la valoarea lui, ci arată cum noi vom fi asociaţi cu Isus în timpul prezent şi vom participa la gloria care va urma imediat ce biserica va fi completă. Apoi înţelegem că va veni timpul cuvenit ca Isus să primească lumea şi să devină Împăratul ei şi să-Şi stabilească împărăţia "de la o mare la cealaltă"(Zah. 9:10). Atunci El va fi gata să-I ceară Tatălui lumea şi să aplice sacrificiul Său pentru lume. Atunci sacrificiul va fi dat deplin şi complet în folosul lumii, şi El va fi gata să facă aceasta cînd biserica va fi completă, cînd noi vom fi toţi cu Domnul în glorie. Psalmul 2 spune: "Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele" etc. Lumea întreagă este păgînă din punct de vedere a lui Dumnezeu. Cuvîntul păgîn este acelaşi cuvînt care este tradus şi neamuri şi acelaşi cuvînt care este tradus şi popor. Dumnezeu a avut un popor, dar mai erau şi alte popoare care nu erau ale Lui. Ei erau păgîni şi numai cei în armonie cu Dumnezeu sunt poporul Lui, şi ei trebuiau să fie deosebiţi de ceilalţi. "Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele … şi marginile pămîntului în stăpînire!" (Psa. 2:8)

 

464) ISPITĂ—Metoda folosită de şarpe. (Q705-1)

 

Întrebare (1911)—1—Eva a fost ispitită de un şarpe. A putut acest şarpe să vorbească, sau a umblat numai pe coadă? Ce limbaj au folosit ei?

Răspuns—N-am fost acolo, şi de aceea nu sunt, în unele privinţe, un martor competent, dar vă voi spune cum cred eu că a fost. Voi nu trebuie să gîndiţi în felul în care gîndesc eu; sunt destul de liberal să vă permit să credeţi acest lucru cum vă place. Dar după înţelegerea mea, ispita şarpelui a fost una foarte simplă. Nu ştiu dacă a umblat pe coadă sau cum a umblat, dar afirmaţia scripturală este că Satan a lucrat prin acel şarpe pentru a înşela pe mama Eva. Mama Eva, cu tatăl Adam, au văzut toţi copacii din grădină, şi toţi erau frumoşi şi fructele lor erau bune pentru hrană; toate arătau bine şi un anume fel le-a fost interzis. Acum, presupun că şarpele a vorbit prin semne. Satan, acţionînd prin şarpe, l-a condus în grădină să ia chiar acel fel de fruct pe care Dumnezeu l-a interzis tatălui Adam şi mamei Eva să-l mănînce, şi şarpele l-a mîncat şi n-a murit, şi astfel şarpele a zis primilor noştri părinţi, "Nici voi nu veţi muri". Şi ei au observat că acesta era unul dintre animalele cele mai şirete şi subtile, şi ei şi-au spus, "Numai faptul că a mîncat din acel fruct îl face pe el atît de înţelept. O, dacă noi vom mînca din acel fruct, noi cu talentele şi puterile noastre superioare, cît de mult am putea şti!" Şi cu cît mama Eva se gîndea mai mult la aceasta — pentru că citim că tatăl Adam n-a fost înşelat — cu atît mai mult spunea, "Aş vrea să pot mînca din acest fruct; mi-ar place să fiu înţeleaptă" Apoi, tot prin şarpe, a venit gîndul, "Dumnezeu încearcă să vă ţină în ignoranţă, El nu vrea ca voi să ştiţi prea multe, căci aţi fi ca un fel de rivali. Dumnezeu nu vrea ca voi să mîncaţi din acel fruct tocmai din acest motiv, şi ar vrea să vă ţină în ignoranţă şi superstiţie. Mergeţi, luaţi şi mîncaţi din fruct". Aşa că ea a luat din fruct şi a mîncat, şi a devenit un călcător de lege. Apostolul spune că femeia a fost ademenită; a fost ispitită şi înşelată — înşelată prin acţiunile şarpelui; după cum adesea zicem, Faptele vorbesc mai tare decît cuvintele. Nu presupun că şarpele ar fi vorbit, dar prin faptele sale a dat sugestiile, şi femeia le-a ascultat. Sf. Pavel spune că Adam n-a fost înşelat; el a ştiut că Dumnezeu a pus o pedeapsă cu moartea dacă mînca din acea hrană şi a ştiut că Cuvîntul lui Dumnezeu se va adeveri şi de aceea el a bănuit că mult iubita lui soţie va muri, şi gîndul lui a fost acesta: el trăise cîtva timp fără ea; nu existase nici o tovărăşie pentru el printre toate animalele creaţiei lui Dumnezeu, nici o tovărăşie care să-i fie potrivită; el a fost un om singuratic fără tovărăşie şi acum i-a venit gîndul că însoţitoarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, os din oasele lui, trebuia să moară şi el va rămîne singur. Biata inimă a lui Adam se strîngea cînd se gîndea la aceasta, şi a spus, "Voi mînca împreună cu soţia mea". Şi el s-a sinucis în mod intenţionat prin mîncarea din fructul oprit.

465) ISPITE—Ispitele lui Isus.* (Q706-1)

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 65, col. 2, parag. 3

 

Întrebare (1916-Z)—1—Cum a putut Isus avea acelaşi fel de dificultăţi pe care le-ar avea o mamă? Cum a putut fi încercat în toate privinţele ca o mamă? El n-a fost niciodată mamă. Cum a putut fi încercat ca un tată? El n-a fost niciodată tată. Cum a putut fi încercat ca un beţiv, sau în multe feluri cum este încercată omenirea căzută, pentru că El a fost perfect?

Răspuns—Apostolul nu se referea la ispitele omenirii căzute. El spune: "Ispitit în toate, asemenea nouă" (Evr. 4:15). El vorbea despre Noile Creaturi. În afara celor pe care le-a avut ca Nouă Creatură nu ştim despre nici o altă ispită care să fi venit la Domnul nostru. El a fost ispitit cum suntem noi ispitiţi, ca şi Creaturi Noi în Cristos. El n-a fost supus fiecărei ispite din partea gusturilor, poftelor şi tendinţelor căzute care ne asaltează, care ne vin ca membri ai rasei degenerate a lui Adam. Acestea nu sunt ispitele Creaturii Noi. Cei care s-au înrolat sub steagul lui Iehova trebuie să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea. Acesta a fost gîndul Domnului nostru.

Oricine iubeşte şi aprobă răul în gîndul lui, dă dovadă că nu are gîndul lui Cristos, şi, în mod cuvenit, n-ar fi unul din clasa "noi”, la care se face referire aici, deoarece ispitele lui n-ar fi ca şi acelea pe care le au Noile Creaturi concepute de spirit, ca şi acelea pe care le-a avut Isus. Cei care înainte au trăit în păcat ar trebui să ştie suficient cît de nedorit este. Cei care au practicat păcatul ar trebui să aibă dovezi satisfăcătoare despre natura lui nesfîntă, despre efectele lui dăunătoare şi distructive. Astfel, noi, care am fugit de păcat şi am venit în familia lui Dumnezeu, nu dorim să ne întoarcem în robia lui, ca un cîine care s-a întors la ce vărsase sau ca o scroafă care s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă. Acelea nu sunt deloc ispitele noastre. Ispitele noastre sunt cu mult mai subtile.

Privind în urmă la viaţa Domnului nostru, vedem cum a fost ispitit după botezul Său la Iordan. Una dintre ispite a fost cu privire la folosirea puterii primite de la Dumnezeu. Îi era foarte foame şi era într-un loc unde nu se putea procura deloc hrană. Adversarul I-a sugerat să-Şi folosească puterea miraculoasă pentru a-Şi face hrană, poruncind pietrelor să se facă pîine. El putea să facă aceasta, deoarece ne amintim că nu numai cu o ocazie El a creat miraculos hrană pentru a hrăni mulţimea, iar altă dată a prefăcut apa în cel mai ales vin. Dar cu această ocazie El a refuzat să folosească această putere pentru a-Şi satisface propria foame. Spiritul de devotare către Tatăl L-a dus în pustie pentru rugăciune, meditare şi studiere a Cuvîntului lui Dumnezeu, ca pregătire pentru începerea serviciului Său de jertfire.

Noi n-avem puterea să prefacem pietrele în pîine, ori apa în vin. Dar noi avem anumite privilegii şi ocazii; de exemplu, ocazia de a vorbi în numele Domnului şi de a spune despre bunătatea Lui şi despre minunatul Lui Plan pentru mîntuirea omului. Toate aceste lucruri sunt privilegii pentru noi care urmăm în urmele lui Isus. În acestea ispita este de a face aceste lucruri pentru avantajul nostru special. De exemplu, am putea întreprinde vestirea Adevărului cu gîndul de a obţine onoare şi un salar mare. Această ispită, de a folosi această putere a lui Dumnezeu şi Adevărul lui Dumnezeu pentru mărire personală, vine frecvent la aceia care sunt servi ai lui Dumnezeu. În măsura în care cineva ar face aceste lucruri, în acea măsură ar cădea în ispită.

Un alt mod în care Isus a fost ispitit, a fost sugestia de a Se arunca jos de pe acoperişul Templului şi astfel să atragă atenţia tuturor oamenilor spre Sine. Acest act ar dovedi că poseda o putere supraomenească şi ar părea să implice că era sub protecţia specială a lui Dumnezeu. Astfel ar putea face o demonstraţie minunată despre Sine şi ar fi considerat mare. Adversarul, credincios metodelor lui obişnuite, a aplicat greşit o scriptură, străduindu-se să convingă pe Învăţătorul că Dumnezeu Îi promisese că-L va proteja tocmai într-o astfel de împrejurare, că-L va sprijini ca nu cumva să-şi lovească piciorul de vreo piatră. Dar lui Isus nu I-a plăcut această denaturare a scripturii şi a Răspuns: "Este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Mat. 4:7). El a refuzat să ispitească pe Dumnezeu, să-L încerce printr-o aplicare greşită a făgăduinţei Sale. Cuvîntul scris a fost refugiul şi tăria Lui în fiecare ispită.

Tot aşa, unii dintre ucenicii lui Cristos sunt ispitiţi să facă lucruri într-un spirit de nesăbuinţă, sperînd că Dumnezeu îi va apăra de rezultatele rele ale unui curs contrar cu legile naturii, sau îi va cruţa de urmări care în mod natural ar rezulta din anumite acţiuni. Aceasta ar fi îngîmfare din partea unui copil al lui Dumnezeu. Un astfel de curs spune prin implicaţie: "Dumnezeu mă va proteja, El nu va permite să ajung la daune.” A-ţi lua libertatea să faci ceea ce Dumnezeu niciodată n-a autorizat în Cuvîntul Său, şi apoi a aştepta un miracol pentru a preveni răul din cele ce ar urma, este în întregime greşit şi nejustificat. Dacă ne-am lua libertatea să ieşim afară pe vreme rece sau furtună îmbrăcaţi nepotrivit, cînd nu este necesar să facem acest lucru, şi în acest fel am risca să ne îmbolnăvim, am face un lucru greşit şi nejustificat. Corpurile noastre aparţin Domnului şi n-avem nici un drept să facem fără nici un rost ceva ce ar fi risc de rănire sau de moarte. Numai datoria sau necesitatea ar scuza un astfel de curs.

Ispite de a face compromis

 

O altă ispită care I S-a prezentat Domnului nostru a fost ca să privească peste împărăţiile lumii şi apoi a fost asigurat că toate acestea Îi vor fi date în stăpînire, fără să trebuiască să Se supună la suferinţă, fără să adopte cursul dureros trasat de Dumnezeu, doar să Se închine lui Satan, să-i recunoască autoritatea lui, în locul celei a lui Iehova. Cuvintele lui Satan implicau că el n-ar cere aşa suferinţă şi sacrificiu cum cerea Dumnezeu, că numai de-ar coopera Isus cu el, şi toate ar merge fără piedici şi prosper. Iubitul nostru Domn a Răspuns: "Pleacă Satano!"

Aşa ispite ne pot veni şi nouă. Am putea avea sugestii că numai de n-am fi aşa de stricţi, ci am coopera într-o oarecare măsură cu lumea şi cu spiritul ei, am putea să ne înţelgem mai bine şi să avem o influenţă mai mare asupra oamenilor. Acesta a fost argumentul Adversarului la Învăţătorul: "Cooperează cu mine şi noi vom aduce toată lumea acolo unde îi poţi da mari binecuvîntări.” Dar Isus n-a vrut să Se abată de la calea Tatălui. Ispite şi sugestii de felul acesta vin adesea la poporul Domnului. Ne temem că mulţi dintre urmaşii declaraţi ai Lui au făcut compromisuri cu lumea şi cu Adversarul. Sistemele bisericeşti au căzut tocmai în această cursă a diavolului. Aceasta a fost desigur o greşeală gravă şi costisitoare.

Şi noi avem ispite de a întoarce rău pentru rău şi ocară pentru ocară. Domnul nostru a fost ispitit astfel chiar înainte de răstignire. Cînd a fost predat preoţilor celor mai de seamă şi dus în faţa Sinedriului evreiesc, El nu le-a arătat că este mai bun decît ei, cum ar fi putut face. Isus putea atunci să-i facă marelui preot o critică foarte usturătoare; El putea să facă remarci caustice despre caracterul marelui preot, pe bună dreptate. Cu puterea elocvenţei ce-o poseda, ar fi putut face o mare agitaţie. Poate că a simţit un impuls în această direcţie, dar a păstrat liniştea şi S-a lăsat să fie dus ca un miel la tăiere. Tot aşa avem şi noi ispite de un fel asemănător — ispite de a întoarce rău pentru rău, de a ne achita faţă de oameni, de a le da ceea ce merită.

Cînd ne dăm seama că n-avem întotdeauna succes în a rezista la aceste ispite, trebuie să ne amintim că avem un Tron al Harului la care putem veni şi găsi milă şi har care să ne ajute în vreme de nevoie. Putem veni la Marele nostru Preot. Marele preot din vechime deţinea o poziţie foarte înaltă şi onorabilă. Marele nostru Preot este cu mult mai mult înălţat. Considerînd aceasta, la început am putea fi înclinaţi să gîndim despre El că este foarte grav, nu uşor de abordat. Dar apostolul spune că trebuie să ne amintim că acesta este Mîntuitorul nostru, Cel care a murit pentru noi; şi că, deşi este atît de mult înălţat şi stă pe Tronul Gloriei, totuşi Tronul Lui este şi un Tron de milă.

A veni la Tronul Mîntuitorului nu este acelaşi lucru cu a veni la Tronul Tatălui. Tronul lui Iehova este un Tron de Dreptate, dar Tronul lui Isus este un Tron de Milă. Aici putem căpăta milă dacă nu reuşim să ajungem pînă la standardul cel mai înalt. Trebuie să ne amintim că milostivul nostru Mare Preot ştie întocmai ce fel de încercări avem. Dacă am încercat să facem cît am putut de bine şi am fost surprinşi într-o greşeală, El ştie cum să facă îngăduinţă pentru noi şi ştie să fie foarte compătimitor. Trebuie să ne amintim că acest Scaun al Îndurării este tocmai pentru acest scop — să ne arate milă.

Astfel, dîndu-ne seama că în ispitele şi încercările noastre Domnul este pentru noi atunci cînd vede luptele şi străduinţele noastre serioase, aceasta ne face cu atît mai tari în rezistenţăaltă dată. "El ştie, iubeşte şi se îngrijeşte.” De aceea niciodată să nu ne descurajăm, ci să venim la El tot mereu, amintindu-ne că El niciodată nu se plictiseşte de venirea noastră şi că nu ne va îndepărta cu mîna goală.

 

466) ISRAEL—Al treilea cu Egiptul şi Asiria. (Q353-1)

 

Întrebare (1906)—1—Te rog explică Isa. 19:24: "În ziua aceea, Israel va fi al treilea, cu Egiptul şi cu Asiria, o binecuvîntare în mijlocul pămîntului".

Răspuns—Aceasta este o ilustraţie, credem noi, în viitor. Profeţiile care încă nu s-au împlinit nu se aşteaptă să fie văzute clar şi convingător în toate detaliile lor. În ce fel Israelul va fi una cu acestea, încă nu este foarte clar; dar Domnul nu numai că vorbeşte despre cele trei aici, ci El vorbeşte şi despre Egipt, Sodoma şi Israel, în cartea lui Ezechiel, subliniind că toate aceste trei vor fi binecuvîntate. Domnul pare să fi dat profeţiile ca să fie înţelese mai bine după împlinirea lor; şi astfel veţi găsi că profeţiile referitoare la Cristos n-au fost înţelese pînă după ce s-au împlinit, şi aproape toate profeţiile referitoare la a doua venire a lui Cristos n-au fost văzute pînă cînd s-au împlinit.

467) ISRAEL—Exilaţii lui. (Q353-2)

 

Întrebare (1909)—2—(Isaia 11:12.) "El va înălţa un steag pentru popoare, va strînge pe exilaţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru margini ale pămîntului". La cine se referă profetul cînd vorbeşte de exilaţii lui Israel, şi de risipiţii lui Iuda?

Răspuns—Vă amintiţi, dragi prieteni, că a existat un timp în istoria celor douăsprăzece seminţii cînd ele au fost împărţite, zece seminţii fiind cunoscute ca Israel, şi cele două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin, numite Iuda. Cele zece seminţii au mers în captivitate iar mai tîrziu şi celelalte două. După mult timp, Dumnezeu a aranjat ca Cir să facă proclamaţia că oricine dorea să se întoarcă în propria ţară putea s-o facă, şi relatarea este că dintre toate seminţiile unii s-au întors în Palestina, dar cei mai mulţi dintre ei erau din seminţia lui Iuda şi Beniamin, şi de atunci încoace toţi au fost cunoscuţi ca "tot Israelul". Domnul nostru, cînd a vorbit despre Israel, a recunoscut faptul că cei care trăiau în Ierusalim au reprezentat pe toate cele douăsprăzece seminţii. Domnul nostru a spus într-un loc, Mat. 10:5, 6: "Să nu mergeţi pe calea păgînilor, şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel". Noi nu trebuie să cădem în greşeala pe care mulţi o fac, gîndind că cele zece seminţii sunt pierdute undeva în lume. Nu, ei au fost pierduţi pentru motivul că atunci cînd au fost luaţi captivi în Babilon, s-au amestecat cu oamenii de acolo în aşa măsură încît şi-au pierdut relaţiile ca israeliţi. Acum revenim la timpul prezent; cei pe care noi îi cunoaştem ca evrei, cei mai mulţi aparţin casei lui Iuda, dar unii aparţin celorlalte case. Mai mult, trebuie să ne amintim că orice evreu care a neglijat circumcizia n-a mai fost considerat un membru al acelei naţiuni. Oamenii care s-a amestecat cu Babilonienii în trecut, n-au mai fost consideraţi israeliţi din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Azi poporul care practică circumcizia şi sunt numiţi Israel, sunt numiţi evrei. Acum avem totul la zi. Ce vom spune noi despre cei risipiţi ai lui Iuda şi despre exilaţii lui Israel? Aş presupune că aceasta a fost o declaraţie care se referă la tot Israelul, nu numai la cele două seminţii, dar pentru a elimina orice neînţelegere, sunt incluşi toţi.

Exact la fel este şi cînd vorbim despre Noul Legămînt făcut cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda. Nu ca şi cum ar fi două case, ci aşa ca aceia care vor trăi în acele zile să ştie că binecuvîntarea n-ar fi pentru cele două seminţii, nici pentru cele zece seminţii, ci pentru toţi. Aceasta este presupunerea mea. Exilaţi şi risipiţi înseamnă practic acelaşi lucru. El îi va socoti pe toţi ca o singură naţiune.

 

468) ISRAEL—Restabilirea lui. (Q354-1)

 

Întrebare (1909)—1—Vrei să ne dai o idee privitor la evreii care se întorc în Palestina, cîţi se întorc, şi este pămîntul mai productiv decît înainte?

Răspuns—Evreii nu merg înapoi foarte rapid, dar se pregătesc să se întoarcă şi pămîntul devine mai productiv. Perspectiva este că noul guvern turc, care are un fel de control asupra Palestinei, va fi mult mai favorabil evreilor decît a fost cel precedent, şi astfel aşteptăm ceva în această direcţie în curînd.

Vă amintiţi că am arătat în Studii în Scripturi despre reîntoarcerea evreilor în Palestina, dar ei înşişi încă nu aflaseră acest lucru. Nu se întîmplă aşa de repede cum am fost noi înclinaţi să aşteptăm. Evreii trebuie să fie restabiliţi în Palestina, dar nu toţi evreii care sunt în această ţară se vor întoarce acolo, pentru că mulţi sunt mai mulţumiţi aici. Cei care se pare că vor merge acolo sunt cei aşa numiţi "ortodocşi"; şi inimile lor se întorc către Ierusalim. Fără îndoială că atunci cînd ţara li se va deschide, atunci Rusia îi va arunca afară din ţara lor, şi atunci vor merge în mare număr înapoi.

 

469) ISRAEL—Căderea lor, bogăţia neamurilor. (Q355-1)

 

Întrebare (1909)—1—(Rom. 11:12): "Dacă deci căderea lor a fost o bogăţie pentru lume şi împuţinarea lor o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea lor?" Cînd a fost sau va fi "plinătatea", şi ce este aceasta?

Răspuns—Înţeleg că apostolul arată aici sfîrşitul acestui veac, cînd Dumnezeu va da lui Israel plinătatea promisiunii Sale sub Noul Legămînt.

Acum, dacă procedurile lui Dumnezeu în trecut au fost dependente una de alta, ce vom aştepta noi de la binecuvîntările lui Dumnezeu care vor veni la toată lumea în timpul restabilirii? Putem aştepta o binecuvîntare a tuturor familiilor pămîntului, după cum Dumnezeu i-a sugerat lui Avraam, prin sămînţa cerească şi cea pămîntească.

 

470) ISRAEL—L-au bătut pe Isus. (Q355-2)

 

Întrebare (1909)—2—Te rog explică cuvintele lui Isus: "Dar dacă acel rob rău zice în inima lui: Stăpînul meu întîrzie să vină şi va începe să bată pe cei care sunt robi împreună cu el …" (Mat. 24:48, 49).

Răspuns—Noi înţelegem că un anumit serv pe care Domnul îl va folosi la sfîrşitul acestui veac, fie că vă place să-i ziceţi o clasă sau o persoană, orice ar fi, dacă servul se va dovedi rău şi îşi va pierde legătura cu Domnul, atunci trebuie să ne aşteptăm ca acel serv să fie înlăturat de la legătura cu Domnul. O dovadă de înlăturare şi de lăsare la o parte este aceasta: El va începe să bată pe tovarăşii săi şi să nege prezenţa Domnului. Va pierde spiritul lui Cristos şi adevărul privind prezenţa Domnului. Nu se spune că va fi aşa, ci "dacă va bate pe tovarăşii lui". Aceasta implică faptul că atunci cînd Domnul alege un serv, îl alege cu condiţia ca el să rămînă în favoarea Domnului şi în armonie cu El, iar dacă nu, atunci va urma asta şi aia.

471) ISRAEL—"Şapte timpuri" de pedeapsă o binecuvîntare. (Q355-4)

 

Întrebare (1915)—4—Dacă pedeapsa pentru sîngele drept curs începînd din zilele lui Abel pînă în zilele Domnului nostru a căzut asupra evreilor în anul 70 d. Cr., cum putem explica pedepsele prin care au trecut ei de-a lungul Veacului Evanghelic?

Răspuns—Ştim desigur că evreii au spus cînd Domnul nostru a murit din cauza lor: "Sîngele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Mat. 27:25). Ei nu numai că au vrut să poarte personal responsabilitatea pentru moartea lui Isus, ci au exprimat dorinţa ca şi urmaşii lor să o poarte. Fără îndoială Dumnezeu, cu preştiinţa Sa despre ceea ce va face acest popor, cît şi despre starea generală a inimii lor, a prevăzut de la început în plan cele "Şapte timpuri" de nefavoare a lor. El a făcut să fie relatat de Moise în cartea Leviticului (26:18-45). Dumnezeu a declarat acolo că dacă israeliţii nu se vor pocăi de încălcarea Legămîntului lor, şi dacă pedepsele Sale repetate nu vor reuşi să-i reformeze, El va aduce asupra lor "Şapte timpuri" de pedeapsă şi disciplină.

În cronologia biblică, un "timp" este un an simbolic. După calculul evreilor fiecare an era compus din 360 de zile; ca atare, cînd este folosit simbolic fiecare an ar însemna 360 de ani, iar şapte asemenea ani simbolici ar fi o perioadă de 2520 de ani literali. Aceste Şapte Timpuri, sau şapte ani simbolici, au început în 606 î. Cr. la distrugerea Ierusalimului şi ducerea întregii naţiuni în Babilon, cînd au început cei 70 de ani de pustiire a ţării (Ier. 25:8-12; 2 Cron. 36:14-22), şi de atunci încoace a continuat, înţelegem noi, pînă la 21 septembrie anul trecut.

În timpul acestei lungi perioade de strîmtorare asupra lui Israel, Domnul a dat o ocazie Neamurilor să arate ce pot face ei în privinţa guvernării lumii. Dumnezeu a declarat că în timpul acestor "Timpuri" El va lucra foarte diferit de cum a lucrat mai înainte cu poporul Său de legămînt. El va umbla împotriva lor şi îi va împrăştia printre păgîni (neamuri); şi ei vor fi sub dominaţia duşmanilor lor etc. Este un fapt istoric că evreii au fost de atunci într-adevăr asupriţi de alte naţiuni, "fără rege", în deplină armonie cu ceea ce a prezis Domnul. Această experienţă a fost pentru Israel atît favorabilă cît şi nefavorabilă. N-a fost numai o pedeapsă pentru păcatele lor. A fost o experienţă pe care Domnul le-a dat-o pentru binele lor.

 

"PÎNĂ CÎND N-AM FOST ADÎNC MÎHNIT, RĂTĂCEAM" (Psa. 119:67)

 

În timpul celor "Şapte Timpuri", evreii au avut strîmtorare şi disciplinare severă. Tot poporul lui Dumnezeu, din oricare veac, au avut nevoie de pedepse pentru corectarea şi dezvoltarea lor, unii mai mult iar alţii mai puţin. Dumnezeu spune Israelului Spiritual: "Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de disciplinare, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii neligitimi, iar nu fii" (Evrei 12:7-8). Aşa a fost şi cu Casa Servilor, Israelul natural. Pentru că ei erau poporul de legămînt al lui Dumnezeu, de aceea El a lucrat cu ei; şi într-adevăr le-a dat, în aceşti 2520 de ani, experienţe care se vor dovedi favorabile pentru aceia dintre ei care vor înclina să facă bine. Acele experienţe amare s-au dovedit aşa de favorabile, încît atunci cînd a venit Isus, ei, ca popor, erau cei mai sfinţi din lume; şi atunci ei suferiseră doar o mică parte din aceste "Şapte Timpuri".

Astfel aflăm că propovăduirea Evangheliei de către Domnul nostru şi Apostolii Săi a găsit aproape cinci sute de evrei gata să creadă şi să accepte pe Isus ca Mesia. Şi curînd după aceea, după Rusalii, era un număr de cîteva mii care au crezut. Ni se spune că aceştia erau israeliţi adevăraţi în care nu era viclenie. Este remarcabil că a existat un număr aşa de mare în Israel gata să primească pe Mesia. Nu acesta ar fi fost cazul dacă n-ar fi trecut prin experienţe care să-i disciplineze. Toate aceste experienţe erau astfel încît să-i ţină separaţi de neamuri, să nu se amestece cu nici un popor de pe pămînt.

Dacă evreii prosperau sub diferitele guvernăminte — Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma — ei puteau să se amestece cu aceste popoare şi să înceteze a mai fi evrei. Şi acelaşi lucru este adevărat şi despre prosperitatea lor de la prăbuşirea lor naţională sub Titus, în anul 70 d. Cr. În providenţa lui Dumnezeu evreii au continuat să aibă astfel de strîmtorări de-a lungul acestui Veac Evanghelic, care să-i ţină separaţi de restul lumii; şi astfel minţile lor au fost ţinute în acea stare de umilinţă în care ei vor fi cel mai bine pregătiţi pentru serviciul Domnului cînd va veni timpul restabilirii lor complete în favoare.

Gîndul nostru este că atunci cînd va sosi timpul potrivit, israeliţii vor fi mai pregătiţi pentru Împărăţie decît oricare altă naţiune. Strîmtorările prin care au trecut, ascultarea lor de Lege etc., i-au pregătit pentru Împărăţie. De aceea nu trebuie să considerăm această lungă perioadă a suferinţei şi strîmtorării lor numai ca strîmtorare, ca pedeapsă. Evreii trebuiau să fie călcaţi în picioare de neamuri pînă la sfîrşitul deplin al dominaţiei neamurilor, pentru binele lor final.

 

MAREA READUNARE A LUI ISRAEL

 

Sf. Pavel ne spune că imediat ce Biserica Evanghelică va fi completă, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei — întoarcere în sens deplin. "O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine pînă va intra plinătatea neamurilor (numărul deplin predestinat al Bisericii care va fi strîns dintre neamuri). Şi în felul acesta tot Israelul va fi mîntuit, după cum este scris: Salvatorul (Cristosul, Cap şi Corp, Isus şi Mireasa Lui) va veni din Sion (Biserica Evanghelică glorificată, Sionul spiritual), şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov (Israelul Natural). Acesta va fi legămîntul Meu pentru ei, cînd le voi şterge păcatele" — Rom. 11:1-33.

Domnul a intenţionat să îndepărteze toate păcatele — păcatele lui Israel, păcatele celor care vor constitui Biserica Evanghelică şi păcatele întregii lumi. Pentru această cauză S-a arătat Cristos, pentru această cauză a murit El. Această ştergere sau înlăturare a păcatelor lumii va progresa în măsura în care fiecare va recunoaşte darul Ceresc de iertare şi va asculta de Guvernămînt.

Evreii ortodocşi, cei care încă ţin la învăţăturile Legii şi Profeţilor, şi au credinţă în Dumnezeu, vor fi primii care vor primi binecuvîntările Noului Veac. "În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, spre binele vostru (Biserica); dar în ce priveşte alegerea (alegerea naturală), sunt iubiţi din cauza părinţilor lor" (vers 28). Deci, această stare de strîmtorare în care evreii au fost de-a lungul Veacului Evanghelic, pe lîngă înlăturarea naţiunii lor în anul 70 d. Cr., a fost în adevăr o favoare de la Dumnezeu. Toată strîmtorarea prin care acest popor a trecut în timpul celor "Şapte Timpuri" de pedeapsă se va găsi în final că a fost spre avantajul lor, pregătindu-i pentru binecuvîntările Împărăţiei lui Mesia. Biserica va fi prima în Împărăţie, Israelul natural cu Vrednicii din Vechime în fruntea lor vor fi al doilea. Ulterior toate naţiunile vor veni în favoarea şi binecuvîntarea divină, devenind membri ai lui Israel. Toţi vor fi binecuvîntaţi prin Domnul şi Mîntuitorul nostru Isus Cristos.

472) ISRAEL ŞI IUDA—Referitor la relaţia de legămînt. (Q355-3)

 

Întrebare (1911)—3—Cînd va fi casa lui Israel şi casa lui Iuda în relaţie de legămînt cu Dumnezeu?

Răspuns—Casa lui Israel şi casa lui Iuda vor veni în această relaţie de legămînt prin noul legămînt imediat ce Mesia în gloria Sa Îşi va stabili împărăţia şi va fi inaugurat acel legămînt. El deja pregăteşte sacrificiile mai bune; El trebuie să împlinească aceasta; în curînd va lua sîngele şi-l va stropi pe capacul ispăşirii. Apoi următorul lucru va fi stropirea, sau binecuvîntarea poporului, şi atunci Israel şi Iuda vor fi primii care vor veni sub acel aranjament; ei vor avea prima parte în marea binecuvîntare care nu va fi numai pentru Israel, nici numai pentru Iuda, şi nu numai pentru ei împreună, ci pentru toate familiile pămîntului. De la ei se vor răspîndi aceste binecuvîntări.

473) ISUS—Nu fiul lui Iosif. (Q362-2)

 

Întrebare (1907)—2—Primul capitol din Noul Testament ne conduce spre a conchide că Dumnezeu i-a folosit miraculos pe Iosif şi pe Maria, în naşterea naturală a omului perfect Isus din natură şi origine perfectă, purificată?

Răspuns—Răspunsul meu este, nu. N-ar putea învăţa nimic de felul acesta, şi după mintea mea nici nu învaţă nimic de felul acesta. Faptul este că, dacă Isus era fiul lui Iosif şi al Mariei, El era şi fiul lui Adam cum sunteţi voi şi cu mine, şi era moştenitor al păcatului lui Adam ca şi noi, şi dacă era un moştenitor al păcatului lui Adam, era tot atît de mult sub sentinţa morţii cum sunteţi voi şi cu mine, şi dacă era sub sentinţa morţii, n-ar fi putut să Se răscumpere nici pe Sine Însuşi, fără să mai vorbim de lume. Aşa că Scripturile ne învaţă clar că Răscumpărătorul trebuia să fie unul a cărui viaţă nu era din sursa condamnată. Dar, după cum spun Scripturile, viaţa lui Isus a venit de la Tatăl, şi după cum El Însuşi a spus, El a fost cu Tatăl înainte de a fi lumea, şi cum spune primul capitol din Ioan: "La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Aici este afirmată existenţa pre-umană a Domnului nostru, şi cum a părăsit El gloria care a avut-o la Tatăl, umilindu-Se pe Sine şi nu s-a oprit, după cum spune apostolul Pavel, la natura îngerească, ci s-a umilit la natura umană şi S-a născut din femeie, nu din bărbat. El S-a născut sub Lege ca să poată răscumpăra lumea. Aşa că întreaga problemă, după Scriptură, se leagă împreună. Dacă îl includem pe Iosif în aceasta, stricăm totul. Isus nu putea fi Mîntuitorul vostru şi al meu, dacă Iosif ar fi avut ceva de-a face cu naşterea Sa în vreun sens. Sugerez ca cel care a pus această Întrebare să citească în volumul cinci al Studiilor în Scripturi, capitolul "Cel fără de păcat".

 

474) ISUS—Uman sau divin de la înviere. (Q363-1)

 

Întrebare (1908)—1—Dacă Domnul nostru n-a fost om după învierea Sa şi nu va fi om la a doua Sa venire, cum trebuie să înţelegem Fapt. 17:31: "… va judeca după dreptate pămîntul locuit, prin Omul pe care L-a rînduit …"?

Răspuns—Răspunsul meu este că cuvîntul "om" este folosit în diferite sensuri în Scripturi, ca de exemplu, apostolul spune că Dumnezeu va face pe cei doi un singur om nou (Efes. 2:15). Care doi? Ei bine, au fost evreii, de exemplu, care erau poporul favorizat al lui Dumnezeu, şi El a luat dintre ei pe toţi cei care erau pregătiţi, toţi care erau într-o stare de inimă ca să-l primească pe El ca Mire, iar El i-a primit la Sine. "A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:11-12). Apoi El a luat dintre neamuri, de-a lungul acestui veac, o mică turmă, şi din aceştia doi El va face un om nou, al cărui cap este El — Isus Cristos Capul Bisericii care este Corpul Său; aşa că acesta este omul nou prin care Dumnezeu va judeca lumea în dreptate.

475) ISUS—A devenit Cristos. (Q363-2)

 

Întrebare (1909)—2—Cînd Isus a devenit Cristos şi cînd devenim noi membri reali ai Corpului Său? Este aceasta la conceperea noastră sau la înviere?

Răspuns—La consacrare Isus a fost conceput de Spiritul sfînt şi Dumnezeu aşa L-a recunoscut, spunînd: "Acesta este Fiul Meu cel preaiubit; de El să ascultaţi!" (Marcu 9:7), dar aceasta a fost de probă. Vă amintiţi cum în grădină, El a înălţat strigăte mari şi lacrimi către Cel care era în stare să-L salveze de la moarte, şi El Şi-a dat seama că dacă n-a reuşit, aceasta însemna moarte veşnică. El n-a ajuns pe deplin în poziţia de a fi Cristos, unsul lui Dumnezeu, în sens deplin al cuvîntului, decît cînd a înviat din morţi. El a fost declarat ca fiind Fiul lui Dumnezeu cu putere, la învierea Sa din morţi.

Tot aşa este şi cu noi. Primim Spiritul sfînt datorită legămîntului pe care l-am făcut, şi dacă suntem credincioşi vom avea totul, dar dacă suntem necredincioşi vom pierde totul. Noi de asemenea vom fi fii ai lui Dumnezeu prin puterea sau partea în învierea Sa.

476) ISUS—Referitor la existenţa pre-umană. (Q364-1)

 

Întrebare (1909)—1—Cînd a ştiut Isus despre existenţa Sa pre-umană?

Răspuns—Nu ştiu; nu ne-a spus. Citim doar că El a ieşit şi a venit de la Dumnezeu. Ştim de asemenea că a spus: "Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). Iarăşi, El i-a spus lui Nicodim: "Dacă v-am vorbit despre lucrurile pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre cele cereşti?" (Ioan 3:12). Cum i-a dat Dumnezeu Lui această cunoştinţă? Aceasta nu este descoperit, dar vă pot da o sugestie care este de ajutor pentru propria mea minte. Cînd ne va veni timpul să avem parte de schimbarea învierii, şi vom fi noi creaturi, acel corp spiritual nou nu va fi acest corp vechi pămîntesc. Nu. Atunci cum ne vom aminti vreodată de lucrurile vieţii prezente? Nu vă puteţi imagina acum, doar că Dumnezeu are putere să ne dea acel corp nou şi are puterea să imprime pe circumvoluţiile acelui creier tot ce este stocat acum în acest creier, şi atunci în noua stare vom avea toate gîndurile din timpul prezent vii înaintea noastră. Şi astfel, putem presupune similar, că aducîndu-l pe Domnul nostru Isus în această stare pămîntească, Dumnezeu a sigilat sau a imprimat pe creierul Său cunoştinţa sau amintirea stării Sale pre-umane. A fi de acord cu una înseamnă a fi de acord cu cealaltă.

 

477) ISUS—Omul Isus ca Răscumpărător şi Mijlocitor. (Q364-2)

 

Întrebare (1909)—2—Noi spunem oamenilor că omul Isus Cristos a fost preţul de răscumpărare, pentru că aşa spune Pavel în 1 Tim. 2:6, şi că nici o altă fiinţă n-a putut fi răscumpărare, sau preţ corespunzător pentru Tatăl Adam. Nu trebuie pentru acelaşi motiv să le spunem şi că omul Isus Cristos este Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, pentru că aşa spune Pavel în 1 Tim. 2:5?

Răspuns—Desigur, eu întotdeauna spun că omul Isus Cristos este Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni. Apoi ce spunem mai departe? Spunem că prin aranjamentul lui Dumnezeu, omul Isus Cristos este socotit Capul Bisericii care este Corpul Său, şi că Cristosul este Isus, Capul, şi Biserica, Corpul Său; deci împreună sunt Mijlocitorul, împreună sunt Preotul, împreună sunt Judecătorul, împreună sunt Împăratul, pentru că noi toţi suntem una în Isus Cristos, pentru că Dumnezeu i-a dat Lui să fie Capul peste Biserică care este Corpul Său, şi noi fiecare suntem membri ai Corpului lui Cristos. De aceea, dacă, ca şi Corp al lui Cristos suferim cu El, noi, Corpul lui Cristos, vom şi domni cu El; şi de asemenea ca membri ai Corpului lui Cristos, dacă vom fi morţi cu El, vom şi trăi cu El. Aşa că Cristos în carne a fost Isus pînă la timpul cînd a murit şi a înviat. Apoi, la Rusalii şi de atunci încoace, Cristos în carne au fost toţi cei care sunt recunoscuţi ca Membri ai Lui, şi datorită lui Cristos în carne, voi şi cu mine ne-am întîlnit azi aici. Este un singur corp, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor. Corpul este în lume, dar după cum a spus Isus: voi "nu sunteţi din lume pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii" (Ioan 15:19). Voi aţi fost înainte din lume, dar aţi avut anumite particularităţi care a făcut pe Tatăl să vă atragă, şi Isus a spus: "Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37).

 

478) ISUS—Viaţă umană perfectă, separat de Lege. (Q365-1)

 

Întrebare (1909)—1—N-a posedat Isus viaţă umană perfectă cu privilegiile şi drepturile ei, separat de ţinerea Legii, pe care El ne-a dat-o nouă ca răscumpărare pentru ceea ce a fost pierdut?

Răspuns—O persoană nu ar avea dreptul la o viaţă dublă. Nimeni nu poate face mai mult decît să ţină Legea. Legea, vă amintiţi, a cerut aceasta: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta" (Deut. 6:5), şi nu se poate face mai mult de atît, decît cum a făcut Isus, jertfindu-Şi acea viaţă. Ca om perfect, El a avut o viaţă perfectă, dar El trebuia să fie încercat, iar încercarea Sa timp de trei ani şi jumătate a fost o dovadă sau probă a angajamentului Său de consacrare pînă la moarte. El a ţinut Legea şi Şi-a sacrificat şi viaţa în acelaşi timp. Tatăl Adam a fost perfect şi a avut dreptul să trăiască, dar a trebuit să fie încercat. Ţinerea Legii a dovedit doar că Isus era un om perfect, şi aceasta nu i-a dat drepturi în plus faţă de acelea ale unui om perfect.

 

479) ISUS—Atunci Isus a întrebat. (Q365-2)

 

Întrebare (1910-Z)—2—Al cui Fiu a fost Isus?

Răspuns—Marele Învăţător a întrebat pe Farisei: "Ce gîndiţi voi despre Cristos? Al cui Fiu este? Al lui David, I-au Răspuns ei. Şi Isus le-a zis: Cum atunci David, în Duh (profetic), Îl numeşte Domn, zicînd: Domnul a zis Domnului Meu: Stai la dreapta Mea pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale? Deci, dacă David îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?" (Mat. 22:42-45).

Bineînţeles Întrebarea era prea adîncă pentru Farisei. Marele Învăţător a putut să răspundă la toate întrebările lor, dar ei n-au putut să răspundă la ale Lui. Cît de clar vedem noi aceasta, că Mesia după trup, a fost născut din linia lui David, dar că scopul lui Dumnezeu n-a fost cu totul îndeplinit prin Mesia în trup — că El Şi-a jertfit trupul, sacrificial, şi a fost înviat din morţi pe planul de glorie, onoare şi nemurire, "mai presus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere" (Efes. 1:21). Noi înţelegem că în zilele Lui în trup, El era Fiul lui David, dar că în gloria Sa, este Domnul lui David în aceea că David va primi prin El, la timpul potrivit, nu numai învierea din morţi, ci şi binecuvîntarea de a participa la Împărăţia Mesianică. Tatăl lui Mesia în trup va deveni astfel fiul lui Mesia cel glorios, a cărui viaţă pămîntească va fi preţul restabilirii întregii lumi, încluzîndu-l pe David. Astfel este scris: "Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune prinţi (conducători) în toată ţara" — Psa. 45:16.

 

O ILUSTRAŢIE PRINTR-UN PRINŢ PĂMÎNTESC

 

La o ceremonie în Germania, la Berlin, se spune că un colonel a întîlnit un tînăr ofiţer necunoscut, a cărui singură decoraţie era un medalion mare în briliante. Colonelul a întrebat: "Locotenente, ce este aceea de pe piept?" Tînărul Răspunse modest: "Un ordin, colonele". Colonelul a replicat: "Nu este un ordin prusac; nu cunosc nici un astfel de ordin". "Un ordin englez, colonele", a spus tînărul. "Şi cine ţi l-a putut da?" a întrebat colonelul. Răspunsul a fost: "Bunica mea". Bătrînul colonel a început să creadă că tînărul rîde de el şi a întrebat: "Şi cine este bunica ta?" Spre surprinderea şi ruşinea lui Răspunsul a fost: "Regina Victoria a Angliei". Era un prinţ deghizat. Şi tot aşa Isus a fost marele Împărat al Gloriei deghizat. "El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut" — Ioan 1:10.

 

480) ISUS—S-a odihnit în mormînt de Sabat. (Q366-1)

 

Întrebare (1910)—1—A avut vreo semnificaţie faptul că Răscumpărătorul nostru s-a odihnit în mormînt toată ziua de Sabat?

Răspuns—Nu m-am gîndit niciodată la nici o semnificaţie. Poate, dar niciodată nu m-am gîndit. El trebuia să Se odihnească pînă în a treia zi, şi trebuia să Se odihnească în prima zi din săptămînă, pentru că acea primă zi din săptămînă ar simboliza sau ilustra în mod potrivit un nou început, o nouă dispensaţie; după cum a şaptea ar fi completarea unei dispensaţii sau ordini de lucruri vechi — ordinea de lucruri pămînteşti pentru El — tot aşa odihna în prima zi din săptămînă L-ar reprezenta potrivit pe El ca înviind o Nouă Creatură — începutul unei noi ordini de lucruri. Dar n-am avut niciodată nici o idee privitoare la ziua de Sabat şi de ce acea zi, mai mult decît alta, a petrecut-o Domnul în mormînt.

481) ISUS—Referitor la Adam şi Eva înainte de a fi separaţi. (Q366-2)

 

Întrebare (1910)—2—A fost omul Isus Cristos ca şi Adam înainte ca Eva să fie luată din el, sau după ce Eva a fost luată din el şi înainte să intre păcatul?

Răspuns—Nu ştiu şi nimeni nu ştie, şi nu cred că are vreo importanţă pentru noi acest lucru. Desigur că nu este nimic în Scriptură care să ne spună în ce fel a fost Domnul nostru perfect — dacă a fost ca Adam în perfecţia sa înainte ca Eva să fie luată din el sau ca Adam perfect după ce Eva a fost luată din el. Nu ştiu de nimic în Scripturi care să facă pe cineva în stare să răspundă la aceasta. Cred că nu are importanţă în ce fel a fost, îndestularea pentru preţul de răscumpărare era în Cristos pentru că El a fost oricum Capul. Dacă a fost numai cum era Adam după ce Eva a fost luată din el, atunci El a fost cel responsabil; şi dacă a fost ca Adam înainte ca ea să fie luată din el, de asemenea El a fost cel responsabil.

 

482) ISUS—Domnul nostru, reprezentarea exactă a Tatălui. (Q366-3)

 

Întrebare (1910-Z)—3—Cînd a devenit Cristos reprezentarea exactă a lui Dumnezeu, după cum e relatat? — Evrei 1:3.

Răspuns—Desigur Domnul nostru Isus a fost exact asemenea persoanei Tatălui înainte să vină în lume; El, totuşi, a lăsat gloria aceea; a devenit om — "S-a umilit". Din acest punct de vedere S-a rugat El: "Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). Există o glorie a naturii umane pe care Domnul nostru a posedat-o cînd era om, "omul Isus Cristos" — un om perfect în asemănarea lui Dumnezeu. Totuşi, apostolul în textul de mai sus nu s-a referit la existenţa Sa pre-umană, nici la gloria Sa pămîntească ca om perfect, ci la gloria pe care a atins-o la învierea Sa, după cum declară apostolul, spunînd: "De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt" (Fil. 2:9, 10). Acesta, credem noi, a fost timpul special la care s-a referit apostolul.

Noi nu trebuie să înţelegem că El a început să ne cureţe de păcate cînd a lăsat gloria cerescă, nici cînd S-a consacrat, nici cînd a murit pe cruce. În toate aceste suferinţe Domnul nostru Şi-a demonstrat vrednicia de a fi înălţat nespus de mult. Împlinind Legea şi jertfindu-şi viaţa, Domnul nostru a avut viaţă umană, natură pămîntească şi drepturile pămînteşti, la care a renunţat. El nu le-a pierdut prin păcat. Ele au fost ale Lui, pentru a le da. Cînd "suindu-se la înălţime" (Efes. 4:8), a prezentat meritul Său ca mulţumire pentru păcatele noastre, păcatele urmaşilor Săi, pentru a le curăţi sau şterge, nu numai ale acelora care erau în aşteptare în camera de sus la Rusalii, ci de asemenea a tuturor din aceeaşi clasă de-a lungul acestui Veac Evanghelic, pînă cînd va fi găsit întregul număr al "aleşilor".

 

483) ISUS—Urmînd în urmele Lui. (Q367-1)

 

Întrebare (1911)—1—În ce sens urmăm noi în urmele Lui înainte de a ajunge la ţintă?

Răspuns—Există diferite pilde, vă amintiţi, reprezentînd diferite gînduri, diferite faze ale Împărăţiei. Într-o pildă se spune că Împărăţia Cerului se aseamănă cu asta, în alta se aseamănă cu aia, şi în alta se aseamănă cu altceva; exact la fel cum puteţi avea o vedere asupra acestui cort al întîlnirii dintr-o parte şi o altă vedere din altă parte şi încă o altă vedere din altă parte, şi toate vor fi cumva diferite, dar toate vor fi vederi ale aceleiaşi clădiri. Tot aşa, aceste diferite ilustraţii ale Împărăţiei reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu care va fi, care va conduce lumea, care va doborî păcatul şi va ridica omenirea, reprezentată din diferite puncte de vedere. Biserica acum, sau Biserica în glorie, etc., sunt diferite faze ale experienţelor Împărăţiei. Şi aşa este şi cu această Întrebare: una din experienţele ilustrative ale Domnului nostru este umblarea în urmele Lui. El spune: "Şi oricine nu-şi poartă crucea şi vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:27). Noi trebuie să umblăm în urmele Lui. Aceasta este o ilustraţie. Cînd suntem păcătoşi noi nu umblăm în urmele Lui în nici un sens. Nici un păcătos nu este invitat să umble în urmele Lui. El trebuie să fie mai întîi iertat de păcatele lui, mai întîi să vină sub sîngele ispăşirii înainte de a putea deveni ucenic.

 

484) ISUS—Responsabilitatea pentru moartea Sa. (Q367-2)

 

Întrebare (1911)—2—Cine au omorît pe Isus Cristos, evreii sau neamurile?

Răspuns—Răspundem că evreii L-au omorît pe Isus. Faptul că Pilat şi soldaţii săi, soldaţii fiind soldaţi romani, L-au crucificat, nu înseamnă nimic. Să presupunem că un om a fost spînzurat. Ce a omorît pe om? Omul care a tras frînghia? Bineînţeles că frînghia l-a omorît într-un sens, iar omul care a tras frînghia în alt sens, dar tribunalul care a dat ordinul pentru execuţie a fost cel care a provocat acest lucru. Cine a făcut ca Isus să fie răstignit? Sf. Petru ne spune cel mai accentuat. El i-a învinuit pe unii dintre cei care erau cu el în ziua de Rusalii. El a spus: "voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege" (Fapt. 2:23). Şi ei au fost străpunşi în inimă, şi au spus: "Fraţilor, ce să facem?" Şi Sf. Petru le-a spus: "Pocăiţi-vă şi veţi fi iertaţi, pentru că ştiu că în ignoranţă aţi făcut aceasta, cum au făcut şi conducătorii voştri". Sf. Petru n-a menţionat pe soldaţii romani deloc. Pilat a fost numai reprezentantul legii şi ordinii, şi cînd i s-a cerut de către marii preoţi, cărturari şi farisei, ca el să menţină ordinea, şi au insistat asupra acesteia ca fiind necesar, el nu putea să facă raport la Împărat, decît dacă respecta condiţiile. Să nu mă înţelegeţi că ţin aceasta împotriva evreilor. În providenţa lui Dumnezeu şi în intenţia lui Dumnezeu, Isus trebuia să fie răstignit; n-ar fi existat nici o altă cale de ieşire; aşa trebuia să fie. Evreii nu ştiau pe cine răstignesc, şi ei nu trebuie blamaţi nici un pic mai mult decît Pavel care a asistat la omorîrea lui Ştefan. Dacă aş fi fost evreu sub aceleaşi circumstanţe, poate făceam la fel; nu pot să zic nimic.

 

485) ISUS—Numit Fiul Omului. (Q368-1)

 

Întrebare (1911)—1—De ce este numit Isus Fiul Omului?

Răspuns—Răspunsul nostru este că acesta este unul dintre titlurile Lui, cu care este numit. Există multe titluri, şi acesta este unul dintre ele, şi unul foarte potrivit. Vă amintiţi cînd Dumnezeu a aranjat să dea pămîntul omenirii, El l-a dat tatălui Adam, şi Adam aştepta un fiu care să poată deveni moştenitor, şi dintre toţi fiii lui Adam, n-a existat nici unul care să poată pretinde moştenirea. El însuşi şi-a pierdut dreptul la ea, în virtutea propriei neascultări, şi toţi copiii lui sunt imperfecţi — nici unul dintre ei n-ar putea pretinde moştenirea. Dacă vreun om, s-ar fi putut prezenta cîndva, în stare să ţină legea divină în mod perfect, el ar fi avut dreptul să pretindă toată moştenirea pe care a avut-o tatăl Adam înainte de neascultarea sa; dar, la timpul potrivit, Domnul nostru a venit pe pămînt, lăsînd gloria pe care a avut-o la Tatăl, şi a fost făcut trup — nu că El a intrat într-un trup, ci El a fost făcut trup, pentru un anumit timp El a fost om; şi aşa spun Scripturile, că El a fost omul Isus Cristos. El S-a dezbrăcat de gloria şi onoarea naturii spirituale pe care a avut-o înainte şi a fost făcut trup. El S-a umilit pînă la acest grad şi a fost fiul omului, cel care, prin ascultarea de legea divină, a pretins moştenirea pămîntului; aceasta era a Lui; şi după ce astfel Şi-a stabilit dreptul la moştenire ca fiu al omului, a renunţat la această moştenire pentru ca ea să poată fi preţ de cumpărare pentru Adam şi rasa lui.

 

486) ISUS—Ca Om şi Mijlocitor. (Q368-2)

 

Întrebare (1911)—2—Din moment ce omul Isus Cristos s-a dat pe Sine o răscumpărare pentru toţi, cum putem spune că acelaşi Isus va fi Mijlocitorul Noului Legămînt?

Răspuns—Nu sunt sigur că am înţeles bine ideea acestei întrebări. Cel care întreabă poate vrea să spună: "Cum a putut fi Isus şi preţul de răscumpărare şi mijlocitor?" Dacă aceasta ar fi ideea, Răspunsul este, că El va fi împărat, şi va fi preot, şi va fi judecător, şi va fi mijlocitor, şi în timpul prezent, de asemenea, El este avocatul nostru; El ocupă multe funcţii. Tot aşa, în tipul din ziua ispăşirii, El era reprezentat tipic de viţel şi în acelaşi timp era reprezentat de preotul care junghia viţelul. Deci, vedeţi, dragi prieteni, că acesta n-ar fi un argument împotriva faptului că El ar fi şi preţul de răscumpărare şi mijlocitor.

Din nou, cel care întreabă poate vrea să spună: "Cum poate acelaşi Isus să fie cel care ar fi preţul de răscumpărare, şi să fie cel care ar fi mijlocitorul?" Şi răspund că numele Isus este unul dintre numele Domnului nostru; acesta se referă în special la starea Sa în trup, sau pămîntească. Ca om, El a fost Isus, şi totuşi Scripturile identifică pe Domnul nostru în glorie cu acest nume; ca de exemplu, îngerul care vorbise ucenicilor Săi, a spus: "Acest Isus va veni în acelaşi fel în care a plecat". Şi Isus de asemenea a identificat biserica drept membri ai lui Isus, cînd i-a spus lui Saul din Tars: "Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti" (Fapt. 9:5).

 

487) ISUS—Acest Isus. (Q369-1)

 

Întrebare (1911)—1—Cînd citim "Acest Isus, care a fost înălţat la cer dintre voi, va veni în acelaşi fel" (Fapt. 1:11) etc., nu se referă aceasta la noua creatură concepută la Iordan şi nu la omul Isus Cristos care S-a dat ca răscumpărare pentru Adam — ce înseamnă aceasta?

Răspuns—Expresia "acest Isus" le-a fost spusă apostolilor cînd încă erau oameni, cînd nu erau concepuţi de Spiritul sfînt, cînd, prin urmare, nu erau în stare să înţeleagă lucrurile spirituale. Ei au avut o mare lecţie în faptul că Isus a înviat din morţi şi că a fost cumva schimbat faţă de ceea ce era înainte — aceasta le-a fost demonstrată prin venirea şi plecarea Lui ca şi vîntul, apărînd şi dispărînd etc., dar ei încă nu erau în stare să înţeleagă acest lucru. Ei erau încă copii în clasa întîi, încercînd să înveţe ceva, şi cînd le-a spus despre venirea Domnului, îngerul nu le-a arătat amănuntele privind modul de venire a Domnului a doua oară, ci numai faptul simplu. Acest Isus, este acelaşi Isus, noua creatură Isus sau vechea creatură Isus? Ei bine, Răspunsul meu este că Isus era numele omului, şi Isus era numele noii creaturi, şi Isus este încă numele Lui, şi El va fi Isus şi cînd vine. Aşa că atunci cînd s-a referit la acest subiect în Apocalipsa, vă amintiţi că spune: "Am fost mort, şi iată, sunt viu în vecii vecilor", acelaşi (Apoc. 1:18). Nu creatura nouă a fost moartă, ci creatura veche. Dar El Şi-a păstrat propria identitate. El pretinde a fi acelaşi Isus tot timpul; schimbarea este de natură, dar El este acelaşi Isus. Acest Isus schimbat a fost Isus cel înviat; Isus cel născut de Spirit, Isus cel care a putut pleca şi veni ca vîntul — acesta este Isus care va veni în acelaşi fel cum L-au văzut ei plecînd. El a plecat într-un mod necunoscut lumii, un mod care a fost foarte liniştit, nimeni n-a ştiut despre acest lucru, lumea nu L-a văzut plecînd, de aceea cînd vine în acelaşi mod lumea nu-L va vedea venind.

488) ISUS—Acelaşi azi, ieri, în veci. (Q369-2)

 

Întrebare (1911)—2—Te rog explică acest text: "Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci" (Evr. 13:8).

Răspuns—Nu trebuie să înţelegem acest text ca fiind în conflict cu vreun alt text din Scriptură; nu trebuie să interpretăm toate Scripturile astfel încît să armonizeze totul. Domnul Isus Cristos a avut experienţa schimbărilor Sale. Aceasta ne este clar. La începutul serviciului Său, El era numai omul Isus; la Iordan, a fost Isus conceput de Spirit, iar la învierea Sa, a fost Cel născut de Spirit, dar este acelaşi Isus, Cel uns, iar semnificaţia acestui termen "ieri şi azi şi în veci" înseamnă că are aceeaşi funcţie, autoritate şi relaţie cu omenirea, şi acelaşi caracter şi aceeaşi simpatie şi aceeaşi iubire tot timpul. Schimbările de natură — această progresie în planul divin — nu I-au schimbat caracterul în nici un fel sau grad.

 

489) ISUS—Trăieşte veşnic ca om. (Q370-1)

 

Întrebare (1911)—1—Putea omul Isus, respectînd legea în fiecare amănunt, să trăiască veşnic pe un pămînt imperfect?

Răspuns—Dacă Isus ca om nu Şi-ar fi consacrat viaţa, n-ar fi făcut această predare deplină simbolizată prin botez, ar fi avut toate drepturile umane care au aparţinut primului Adam, pentru că El era singurul care să ia locul primului Adam. De aceea, la orice a avut dreptul şi a putut pretinde primul Adam prin dreptate divină, a putut să pretindă şi Isus pentru că El a luat locul primului om perfect. Ce ar însemna aceasta? El putea spune: "Tată aici sunt; sunt perfect şi intenţionez să ţin legea Ta, şi ţin legea Ta, şi după legea Ta sunt îndreptăţit la viaţă veşnică. Şi aceasta înseamnă că sunt îndreptăţit să am lucruri destul de frumoase. Tu i-ai dat lui Adam un Eden perfect şi totul frumos acolo, şi acum mă uit în jur la ce ai pentru Mine, pentru că ţin legea Ta şi în nimic nu o încalc". Şi atunci ar fi fost parte din datoria Tatălui — pot să spun aşa, datorie? — după propria Sa lege, propriul Său aranjament — ar fi fost o parte din datoria Tatălui ceresc să fi pregătit un loc bun, potrivit, un Paradis, pentru Isus unde să nu fi avut nici o inconvenienţă de nici un fel, pentru că fiind perfect, El n-ar fi fost în mod necesar supus la imperfecţiunile care au aparţinut rasei păcătoase. Dar nimic de felul acesta nu s-a putut întîmpla, pentru că imediat ce Isus a fost om perfect, la vîrsta de treizeci de ani, imediat Şi-a prezentat trupul ca o jertfă vie. Acolo El Şi-a dat toate drepturile pămînteşti, tot ce ar fi putut cere, le-a pus voluntar la picioarele Tatălui — "Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule; tot ce este scris în Carte, tot ce este în Sfintele Scripturi sunt pregătit să fac" — toate lucrurile prefigurate în Scripturi prin Miel şi Viţel, toate diferitele sacrificii care se refereau la El în planul Tatălui — "Aici sunt, gata să fac voia Ta chiar pînă la moarte". De aceea, în acea clipă, El a predat orice drept pămîntesc, şi, ca urmare, după aceea n-a mai putut să ceară nimic înapoi; totul trecuse.

 

490) ISUS—Ca om perfect şi să trăiască pe pămîntul imperfect. (Q370-2)

 

Întrebare (1911)—2—Putea Isus ca om perfect să trăiască veşnic pe un pămînt imperfect?

Răspuns—Aceasta este aceeaşi Întrebare pe care am avut-o înainte. Dacă Îşi menţinea dreptul la natura umană, fără a face consacrarea spre moarte, Domnul nostru era pe deplin îndreptăţit să aibă un Paradis şi Tatăl ceresc l-ar fi pregătit fără îndoială; aceasta a fost promisiunea legii — "omul care le va împlini va trăi prin ele" (Lev. 18:5) — nu va trăi în condiţii păcătoase sau nesatisfăcătoare, ci în condiţii potrivite.

491) ISUS—Obligaţia Tatălui de a-i da un paradis. (Q371-1)

 

Întrebare (1911)—1—Ai declarat că Tatăl ar fi putut să-I pregătească un Paradis. Să înţeleg atunci că blestemul trebuia să fie înlăturat de pe pămînt înainte de a fi posibil să obţină această viaţă veşnică?

Răspuns—Nu. Întrebarea fratelui nostru este: "Ar fi fost obligat Tatăl, în conformitate cu legea, să-I dea lui Isus un paradis, liber de păcat şi aşa mai departe", şi fratele vrea să ştie dacă aceasta ar fi implicat ca întregul pămînt să fie făcut perfect. Răspunsul meu este că nu, cînd Dumnezeu i-a dat lui Adam condiţii de Paradis, întregul pămînt era în condiţii nefavorabile, Dumnezeu pregătind numai un Paradis spre răsărit în Eden, şi Dumnezeu putea tot atît de bine să pregătească un loc pentru Isus.

492) ISUS—Referitor la existenţa Sa pre-umană. (Q371-2)

 

Întrebare (1911)—2—Şi-a amintit Cristos de existenţa Sa pre-umană?

Răspuns—Evident că Şi-a amintit. Nu pot vedea cum putea fi lipsit de cunoştinţă în acest subiect cînd S-a rugat Tatălui ca să poată fi glorificat cu gloria pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea. Ar părea nepotrivit să vorbească în felul acesta, dacă nu Şi-ar fi amintit de acea glorie. Se poate pune Întrebarea: cum Şi-a amintit Isus această glorie din moment ce El ca om n-a fost niciodată pe acel plan de glorie? Noi nu ştim cum; putem doar presupune. Presupunerea mea este că atunci cînd Domnul nostru a fost conceput de Spiritul sfînt şi I-au fost deschise lucrurile înalte, aceasta I-a dat într-un anumit fel memoria şi amintirea lucrurilor spirituale. Nouă nu ne-ar putea fi astfel imprimate, pentru că noi niciodată n-am avut o astfel de existenţă spirituală. Totuşi ştim că Dumnezeu a promis că în noua noastră stare, cînd vom ajunge la natura mai înaltă, natura spirituală, deşi corpul acela va fi total diferit de corpul pe care îl avem acum, prin urmare nu va avea nivelul de memorie pe care îl are acest corp. Totuşi, înţelegem că Dumnezeu va transfera cunoştinţa noastră într-un fel sau altul, în mod miraculos, după cîte ştim noi, aşa că în viitor ne vom aminti de lucrurile din prezent şi vom avea deplină cunoştinţă despre experienţele noastre prezente; altfel vieţile noastre prezente, practic, nu ne-ar fi de nici un folos; toate experienţele vieţii ar fi pierdute. Aşa este şi cu Domnul nostru Isus. N-a avut El o cunoştinţă mai presus de cea a tuturor celorlalţi oameni? Nu a avut o cunoştinţă despre existenţa Sa pre-umană? Noi credem că da, altfel n-ar fi putut fi atît de deplin victorios cum a fost, pentru că Scripturile declară fără echivoc: "Prin cunoştinţa Lui, Slujitorul Meu Cel drept va îndreptăţi pe cei mulţi şi va purta nelegiuirile lor" (Isa. 53:11). Tatăl Adam n-a avut acea cunoştinţă, de aceea el a căzut. Domnul nostru Isus a avut conoştinţa pe care tatăl Adam n-a avut-o, şi această cunoştinţă superioară, după cum sugerează Scripturile, a fost un mare ajutor pentru credincioşia Lui. Prin cunoştinţa Lui, Robul Drept a putut să îndreptăţească pe mulţi.

 

493) ISUS—Referitor la singurul conceput şi prima creatură. (Q371-3)

 

Întrebare (1911)—3—Isus este numit singurul Fiu conceput al lui Dumnezeu. Se referă această expresie la El ca fiind începutul creaţiei lui Dumnezeu, sau la consacrarea la Iordan? Dacă la cea din urmă, care este diferenţa dintre conceperea Lui şi conceperea noastră pentru natură spirituală la consacrarea noastră?

Răspuns—Eu înţeleg că aceasta se referă la Domnul nostru chiar de la începutul existenţei Sale. El a fost singurul Fiu conceput al lui Dumnezeu. Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu conceput. El a fost singurul Fiu conceput înainte de a-L trimite. După ce L-a trimis, a fost făcut trup. După ce a fost făcut trup, a crescut pînă la vîrsta de treizeci de ani. După ce a crescut pînă la vîrsta de treizeci de ani, S-a consacrat. Apoi a fost conceput de Spiritul sfînt la o natură spirituală; dar El a fost singurul Fiu conceput al lui Dumnezeu tot timpul, după înţelegerea mea.

 

494) ISUS—Referitor la scufundarea în Moise. (Q372-1)

 

Întrebare (1911)—1—A fost Isus un om scufundat în Moise?

Răspuns—Întreaga naţiune al lui Israel a fost scufundată în Moise. Moise a devenit mijlocitorul sau reprezentantul întregii naţiuni evreieşti şi întreaga naţiune evreiască a fost scufundată în Moise cînd au trecut prin Marea Roşie, cu norul deasupra şi cu marea de amble părţi. Aceasta a fost scufundarea lor în Moise. Bineînţeles, din moment ce Cristos a aparţinut naţiunii evreieşti, El a fost scufundat in Moise, a fost responsabil faţă de Moise, a fost responsabil faţă de legea lui Moise, şi responsabil faţă de fiecare trăsătură a legii tot aşa cum era oricare alt evreu, exact — nici mai mult, nici mai puţin. Diferenţa dintre El şi alţi evrei era la fel ca şi diferenţa dintre El şi neamuri. El era perfect şi întreaga rasă a omenirii este imperfectă. El a putut ţine legea şi nimeni din restul omenirii n-a putut ţine legea. El a putut ţine legea pentru că era perfect. Noi nu putem ţine marea lege pe care a dat-o Moise, pentru că noi toţi suntem imperfecţi, ca urmare avem nevoie de cineva care să completeze ce ne lipseşte.

 

495) ISUS—Referitor la drepturile de viaţă. (Q372-2)

 

Întrebare (1911)—2—Dacă Isus Şi-a dat drepturile Sale de viaţă în consacrare, cum a putut să le aibă totuşi la învierea Sa?

Răspuns—Ar părea ca şi cum n-am fi învăţat limba engleză în mod corect — sau cel puţin ca şi cum am fi învăţat în şcoli diferite, şi am fi avut dicţionare diferite — pentru că, se pare că poporul Domnului, cu acelaşi gînd în minte, va folosi diferite forme de exprimare ale aceluiaşi gînd. Ei bine, ce înseamnă să dai drepturile de viaţă?

Cînd Isus a spus la consacrarea Sa: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule" (Evr. 10:7), ce a dat El? El Şi-a dat voinţa. Ce a cuprins voinţa Sa? Voinţa Sa a inclus tot ce putea să I se întîmple — viaţa Sa şi drepturile Sale de orice fel; cînd Şi-a dat întreaga voinţă, întreaga inimă, lui Dumnezeu, aceasta a inclus totul. Atunci, nu I-au mai rămas drepturile de viaţă? Inima totuşi I-a rămas şi a avut încă viaţa pe care s-o dea pînă cînd, pe cruce, a strigat: "S-a sfîrşit". Aşa că într-un sens nu Şi-a dat viaţa, iar în alt sens şi-a dat-o; El Şi-a dat-o în sensul că S-a învoit să nu refuze nimic din ce ar putea fi voinţa Tatălui — neavînd importanţă care ar putea fi voinţa Tatălui, El o va face. În acest sens al cuvîntului, El Şi-a consacrat tot ce avea. Dar este un lucru să o dai, şi este alt lucru să o aplici. Eu mi-am pus pălăria aici undeva, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt proprietarul pălăriei, nu-i aşa? Nici nu ştiu unde îmi este pălăria acum, dar mi-am pus pălăria jos; am dat-o în grija cuiva. Aceasta nu înseamnă că nu mai am nimic de-a face cu acea pălărie. Aceasta nu înseamnă că nu pot să spun persoanei căruia i-am dat-o în grijă să v-o dea vouă. Am pus-o; am pus-o în mîinile lui; pot să-i spun să v-o dea vouă. Exact aşa, Domnul nostru Isus Şi-a pus întreaga viaţă în mîinile Tatălui, şi S-a declarat gata şi voitor să facă voia Tatălui în fiecare amănunt, neţinînd nimic pentru Sine. Voinţa Tatălui a cuprins încercări şi experienţe pentru El, cea finală fiind moartea pe cruce, iar El a fost credincios; El n-a reţinut nimic; a lăsat ca viaţa să-I fie pusă ca jertfă pînă la sfîrşit, şi a terminat lucrarea de jertfire; dar aceasta nu înseamnă că n-a avut drept la acea viaţă; El nu-Şi dăduse viaţa. A pune jos un lucru, sau a-l da în grija cuiva, nu înseamnă renunţarea la acel lucru. Deci aceste drepturi de viaţă pe care le-a avut Isus şi pe care le-a încredinţat Tatălui, nu a renunţat la ele, ci sunt încă ale lui pentru a fi acordate. Dacă n-ar fi avut aceste drepturi de viaţă pentru a le acorda, dacă n-ar fi avut nici o putere asupra lor, dacă n-ar fi avut nici un drept la ele, n-ar fi putut fi niciodată Mîntuitorul lumii, pentru că aceste drepturi de viaţă le-a depus prin jertfă, sau a permis să-I fie luate la Calvar de către oameni răi — chiar aceste drepturi de viaţă de care lumea are nevoie, şi El, ca marele Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, intenţionează să le dea lumii sub termenii Noului Legămînt. Şi scopul este tocmai ca El să poată da aceste drepturi de viaţă lumii, căci Dumnezeu a stabilit ca El să aibă o Împărăţie şi să conducă lumea, să-i instruiască şi să-i aducă la o apreciere a ceea ce are El să le dea, aşa încît ei vor fi gata să le accepte în termenii Lui.

 

496) ISUS—Referitor la predarea drepturilor de viaţă. (Q373-1)

 

Întrebare (1911)—1—Cum a putut Isus să predea drepturile Sale de viaţă de două ori, la Iordan şi la Rusalii?

Răspuns—El n-a predat nici un drept de viaţă la Rusalii. Şi-a predat drepturile de viaţă la Iordan. A terminat predarea drepturilor de viaţă pentru a face voia Tatălui, la Calvar. Acolo a terminat problema predării de Sine, dar în timp ce astfel se preda pe Sine, acesta era un lucru diferit faţă de aplicarea meritului. Acesta este punctul care pare să fie atît de dificil de înţeles pentru unele minţi. Nu ştiu de ce. Pentru mintea mea este cît se poate de simplu, dar se pare că pentru alte minţi este un lucru foarte dificil să vadă diferenţa dintre jertfirea vieţii în consacrare a Domnului nostru şi terminarea reală a jertfirii vieţii la Calvar şi aplicarea meritului în "Sfînta Sfintelor". Să văd dacă pot să zugrăvesc o ilustraţie pămîntească pentru a vă ajuta: Presupunem că aţi avea o proprietate şi aţi vinde-o pentru 10.000 $ şi aţi spune: "Am un scop special cu aceşti 10.000 $ şi voi vinde această proprietate". Mai întîi aţi face un contract cu agentul imobiliar căruia i-aţi da un act. Aceasta ar corespunde cu legămîntul Domnului nostru la Iordan. Apoi, în curînd, la timpul potrivit, să spunem la o lună după aceea, aţi semna actul — aţi renunţa la orice interes în proprietate şi aţi obţine 10.000 $ şi i-aţi pune în bancă. Acum acei bani din bancă sunt cîştigul din vînzarea acelei proprietăţi. Banii de fapt sunt ai voştri; aţi vîndut proprietatea pentru a putea face anumite lucruri cu rezultatele şi rezultatele sunt reprezentate de cei 10.000 $ din bancă. Apoi tot voi trebuie să daţi un ordin sau cec către bancă dînd sau alocînd acei bani pentru un scop anumit.

Aceste patru proceduri corespund cu cele patru proceduri ale Domnului nostru. Mai întîi s-a consacrat, care este ca şi semnarea contractului cu agentul de proprietăţi imobiliare.

Al doilea, a terminat procedeul la Calvar şi aceea corespunde cu semnarea şi predarea actului.

Al treilea, are banii puşi în contul său la bancă, şi aceasta reprezintă cum S-a predat deplin în mîinile Tatălui — "În mîinile Tale Îmi încredinţez duhul" (Luca 23:46).

Şi al patrulea, El dispune sau poate folosi acel merit din mîinile Tatălui în acelaşi sens cum voi aţi folosi sau aţi dispune de banii din bancă. Aceştia sunt în contul vostru. Voi sunteţi cei care puteţi lua cecul. Aşa că meritul Domnului nostru era în contul Lui în mîinile Tatălui şi de asemenea a putut scoate cecul şi a putut aplica acel merit; şi El aplică acel merit acum, după cum spune apostolul, pentru noi. Şi dovada că a fost aplicat pentru noi a fost arătată la Rusalii, cînd o binecuvîntare a venit peste anumiţi membri ai bisericii, care este corpul lui Cristos.

 

497) ISUS—A fost El născut de trei ori? (Q374-1)

 

Întrebare (1912)—1—Ar fi corect şi potrivit să vorbim de Domnul nostru Isus Cristos că a fost născut de trei ori? Col. 1:15; Luca 2:11; Apoc. 1:5.

Răspuns—Nu văd nimic nepotrivit în a vorbi astfel despre Domnul nostru. Cuvîntul "naştere" este mai mult sau mai puţin de natură adaptabilă. N-a fost Isus creat? Ba da! Atunci, după mintea mea naştere şi creare sunt amîndouă acelaşi lucru. Conceperea este începutul vieţii. Acea începere a vieţii dusă pînă la sfîrşit înseamnă naştere sau atingerea deplină a vieţii. Isus a obţinut viaţă ca "Singurul conceput" al Tatălui cu mult înainte, la început. Aceasta a fost prima naştere la care se face referire în textele date în această Întrebare. Isus a venit ca prunc şi astfel avem relatarea despre acea naştere în al doilea text de mai sus. Apoi a venit la viaţă dintre morţi, şi astfel avem Răspunsul şi la ultimul text. Aşa că vedeţi că acest lucru este adevărat în toate modurile cum se pun în Întrebare. Este acelaşi gînd în fiecare din ele, deşi se exprimă în cuvinte diferite. Aceasta este toată diferenţa.

 

498) ISUS—A fost El conceput în Curte? (Q374-2)

 

Întrebare (1912)—2—A fost conceput Isus în Curte?

Răspuns—Conceperea lui Isus a fost la fel ca a tuturor celorlalţi; El era în Curte, după trup, şi în momentul consacrării a trecut dincolo de Primul Văl. El a fost Nouă Creatură în momentul cînd Spiritul sfînt a venit peste El. Consacrarea lui Isus, evident, a fost înainte de a intra în apă. Pentru că El S-a consacrat şi a fost acceptat, Dumnezeu a confirmat acceptarea Lui dăruindu-i Spiritul sfînt. Dar în momentul cînd L-a primit, Noua Creatură era dincolo de Primul Văl, în Sfînta. Aşa deci, ca preot, El era în Sfînta ocupîndu-Se de acea parte a lucrării Sale, din momentul conceperii de spirit. Totuşi carnea Sa reprezentată prin Viţel a fost dusă afară din tabără. El era o Nouă Creatură — era în această stare a "Sfintei" tot timpul, fiecare zi şi fiecare noapte, treaz sau dormind — tot timpul. El a fost în starea Sfintei, pentru că aceasta este starea care a reprezentat Noua Creatură.

 

499) ISUS—Referitor la ţinerea Legii. (Q375-1)

 

Întrebare (1912-Z)—1—Dacă Isus ar fi ţinut Legea fără greşeală, dar n-ar fi reuşit în vreo trăsătură a legămîntului Său de sacrificiu, care ar fi fost starea răscumpărării umane? Ar fi fost plătit preţul de Răscumpărare al umanităţii prin ţinerea perfectă a Legii de către Isus, chiar dacă n-ar fi reuşit în respectarea legămîntului Său de sacrificiu, şi astfel nereuşind să atingă gloria, onoarea şi nemurirea — planul divin? Dacă nu, de ce nu?

Răspuns—În circumstanţele menţionate în Întrebarea de mai sus, întregul fapt al răscumpărării ar fi eşuat, în ceea ce Îl priveşte pe Isus. Moartea Sa n-ar fi răscumpărat omul din pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, Întrebarea presupune o vedere total greşită despre Răscumpărare. Moartea lui Isus a fost o jertfă de Răscumpărare. Adică, a fost o moarte sacrificială cu intenţia să răscumpere pe Adam şi tot ce s-a pierdut prin neascultarea sa. Dar o jertfă de Răscumpărare este un lucru, şi plătirea preţului Răscumpărării este alt lucru. De exemplu: Isus Şi-a făcut lucrarea perfect; ea a avut aprobarea divină; preţul de Răscumpărare s-a depus şi a fost satisfăcător pentru Tatăl, iar Isus a fost răsplătit pentru loialitatea şi ascultarea Sa manifestată în acel sacrificiu Răscumpărător; dar valoarea acelui sacrificiu, suficient pentru a fi rezolvarea sau satisfacerea pentru păcatele întregii lumi, încă nu s-a aplicat.

Meritul acelui sacrificiu este în mîinile Dreptăţii divine, supus aplicării pentru păcatele întregii lumi imediat ce timpul lui Dumnezeu va fi sosit. Dar acel timp n-a sosit încă şi lumea nu este răscumpărată încă, nici chiar într-un sens juridic. Prin urmare, noi citim: "toată lumea zace în cel rău" şi toţi sunt "copii ai mîniei" (1 Ioan 5:19; Efes. 2:3). Dacă preţul de Răscumpărare s-ar fi aplicat şi-ar fi fost acceptat, lumea n-ar zăcea în mîinile Celui Rău şi n-ar mai fi "copii ai mîniei".

Înainte ca meritul sacrificiului lui Isus să poată fi aplicat ca preţ de Răscumpărare pentru păcatele lumii — pentru a asigura eliberarea lumii din condamnarea divină şi predarea ei lui Isus şi stabilirea Împărăţiei Sale pentru binecuvîntarea ei — înainte ca toate aceste lucruri, sau vreunul din ele să poată avea loc conform Programului divin, alt lucru trebuie să se facă. Acest alt lucru este chemarea, acceptarea şi conceperea la natură divină a unei clase alese "a Bisericii celor Întîi-Născuţi, care sunt scrişi în ceruri" (Evr. 12:23). Aceasta este lucrarea care a progresat timp de aproape 19 secole. Imediat ce aceasta va fi completată, gloriosul Răscumpărător împreună cu clasa lui Mireasă înălţată vor inaugura domnia Sa glorioasă de o mie de ani, legîndu-l pe Satan şi introducînd Noua Dispensaţie, pe care întreaga creaţie gemîndă o aşteaptă atît de mult — Rom. 8:22, 19.

Astfel, se va vedea că încercarea Domnului nostru, care a început la Iordan la timpul consacrării Sale şi s-a terminat la Calvar, a fost dublă, şi cele două încercări au progresat simultan, şi să nu fi reuşit în una sau alta însemna pierdere totală. Ca om, din punct de vedere uman, născut sub Lege, El a fost obligat să ţină Legea în fiecare amănunt. Nereuşita ar fi însemnat moarte. Ca Nouă Creatură, care a intrat într-un legămînt de jertfă, Domnul nostru era obligat să sacrifice de bună voie şi în mod ascultător, viaţa Sa, drepturile Sale, tot ce poseda, în armonie cu conducerea providenţei divine. "Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?" (Ioan 18:11). Să nu fi reuşit un sacrificiu complet, deplin, L-ar fi costat totul şi nu ar fi îndeplinit nimic cu toate experienţele şi loialitatea Lui de dinainte.

Credincioşia Domnului nostru în sacrificiu în timpul celor trei ani şi jumătate al serviciului Său nu a adăugat nimic la perfecţiunea pe care a avut-o la Iordan. El era perfect şi un sacrificiu acceptabil de la început şi numai Şi-a menţinut acea perfecţiune şi acea acceptare la Tatăl "credincios pînă la moarte". Prin urmare, El a ajuns la slava prezentă şi este gata pentru a fi Marele Preot milos şi credincios al lumii, şi de asemenea are meritul sacrificiului Său în mîinile Dreptăţii, gata ca la timpul stabilit, la sfîrşitul acestui Veac, să fie aplicat pentru ştergerea păcatelor întregii lumi.

Biserica are parte de beneficiile morţii Domnului nostru într-un mod diferit de cel al lumii. Ea are meritul Răscumpărătorului atribuit prin (datorită) credinţei — pentru a acoperi slăbiciunile şi defectele cărnii ei, aşa încît carnea ei să poată fi prezentată sfîntă şi acceptabilă Tatălui prin Răscumpărătorul, care-i atribuie meritul sacrificiului Său şi o face acceptabilă ca o parte a propriului Său sacrificiu. "Dacă răbdăm (cu El) vom şi împărăţi împreună cu El"; "Dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El"; "Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă"; "împlinesc ce lipseşte necazurilor lui Cristos" (2 Tim. 2:12; Rom 8:17; 12:1; Col. 1:24). Acestea sunt unele din invitaţiile oferite Bisericii care acum se califică pentru a fi membri ai Preoţimii Împărăteşti în marea lucrare de binecuvîntare şi ridicare a omenirii, după cum Dumnezeu a stabilit şi a promis dinainte.

 

500) ISUS—Referitor la viaţa veşnică. (Q376-1)

 

Întrebare (1912-Z)—1—A fost Isus, cînd a atins perfecţiunea umană, posesorul vieţii veşnice, sau era necesar să fie pus la încercare ca om perfect, înainte de a fi socotit vrednic de viaţă veşnică?

Răspuns—După Legea divină, sub care Isus s-a născut în lume, perfecţiunea Sa I-a dovedit vrednicia de viaţă veşnică, exact cum perfecţiunea lui Adam a însemnat viaţă veşnică pentru el. Dar ca şi Adam, care atunci cînd a fost creat era în relaţie de legămînt cu Dumnezeu, prin neascultare, prin ruperea Legămîntului, a pierdut dreptul la viaţă care era al lui prin acel Legămînt divin, tot aşa Isus, ca om perfect, era în relaţie de legămînt cu Dumnezeu, şi ca fiinţă umană ar fi putut pierde dreptul Său la viaţă numai prin păcat, sau, altfel, prin sacrificiu — ceea ce a şi făcut.

 

 

501) ISUS—Cînd a fost perfect? (Q377-1)

 

Întrebare (1912-Z)—1—În ce perioadă din viaţa lui Isus a fost El om perfect?

Răspuns—El a fost perfect întotdeauna, dar n-a devenit omul perfect pînă în al 30-lea an al vieţii Sale. La început, "începutul creaţiei lui Dumnezeu" (Apoc. 3:14), El era fără păcat, perfect pe plan spiritual — următorul după Tatăl ceresc. Cînd S-a umilit pe Sine, în armonie cu Planul divin şi ca să poată fi Răscumpărătorul şi Restauratorul omului, El Şi-a menţinut perfecţiunea, starea fără păcat. Cînd S-a născut din fecioară, El încă era "sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi". El era pruncul perfect. Crescînd către bărbăţie, perfecţiunea Lui s-a menţinut — era băiatul perfect, tînărul perfect, şi în final omul perfect. Astfel citim: "Şi Isus înainta în înţelepciune şi în statură şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2:52).

502) ISUS—Referitor la perfecţiunea Sa. (Q377-2)

 

Întrebare (1913)—2—Cum a putut fi Isus om perfect cum a fost Adam, fără a fi asexuat?

Răspuns—Aceasta este o Întrebare la care nu poate răspunde nimeni din lume, pentru că nu există informaţie în acest subiect. Biblia ne prezintă faptul că Adam a fost creat iniţial cumva după ordinul îngerilor. Adică, el nu era capabil să se reproducă, dar pentru a avea o rasă, Dumnezeu l-a împărţit în două persoane, luînd pe mama Eva din el. Astfel Adam a devenit doi şi a umplut pămîntul cu o populaţie, pentru ca toţi să poată veni dintr-un om. Dacă Isus a fost ca tatăl Adam înainte ca Eva să fie luată din el, sau ca Adam după aceea, nimeni nu poate să răspundă azi. Nici nu este necesar să răspundem, deoarece toţi suntem mulţumiţi, sunt sigur.

 

503) ISUS—Unul din titlurile Lui. (Q377-3)

 

Întrebare (1913)—3—De ce este Isus numit Singurul Fiu Conceput al lui Dumnezeu?

Răspuns—În primul capitol al Evangheliei lui Ioan, apostolul descrie pe Domnul Isus în starea Sa pre-umană. El spune: "La început era Cuvîntul (Logosul sau mesagerul sau purtătorul de cuvînt), şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. Şi Cuvîntul a devenit trup … şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui" (Ioan 1:1-3, 14). Ioan a văzut gloria Sa ca al singurului născut al Tatălui. Capitolul declară că El a fost singurul pe care l-a creat Tatăl şi toate lucrurile au fost făcute prin El. El însuşi a fost creaţia Tatălui şi în toată lucrarea ulterioară de creaţie El a fost folosit ca agentul activ al Tatălui. Aceasta este în acord cu toate celelalte declaraţii ale Scripturii; că El a fost începutul creaţiei lui Dumnezeu, Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul, primul şi ultimul. El a fost cel pe care Tatăl L-a creat şi prin El a continuat Tatăl cu toată creaţia. Aşa spune apostolul: "este un singur Dumnezeu: Tatăl, … şi un singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi" (1 Cor. 8:6).

 

 

 

504) ISUS—Încercare pentru drepturile de viaţă umană. (Q378-1)

 

Întrebare (1914)—1—Şi-a dovedit Isus dreptul la viaţă umană de la naşterea Sa pînă la vîrsta de 30 de ani, sau şi-a dovedit El dreptul la viaţă umană de la vîrsta de 30 de ani pînă la cruce?

Răspuns—Nu avem nici un motiv să ne îndoim că Isus ca băiat perfect a trăit la cel mai înalt standard care se putea aştepta de la un băiat perfect, şi astfel, citim în Biblie că El creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (Luca 2:52). Aceasta este destul de clar în privinţa băiatului, şi El a continuat să crească şi a ajuns la deplină bărbăţie, iar deplina bărbăţie nu a atins-o decît la vîrsta de 30 de ani. Bineînţeles, El era supus legii tot timpul şi orice încălcare a legii I-ar fi dăunat mai mult sau mai puţin direct, dar timpul cînd ne este adus în mod special în atenţie ca fiind în încercare pentru viaţă sau pentru moarte este de cînd S-a predat pe Sine la vîrsta de 30 de ani. Cît priveşte judecata noastră, noi am spune că de aici Isus a fost în încercare înaintea legii şi a legămîntului Său de sacrificiu. Dar fără îndoială că toţi anii de dinainte ai vieţii Sale, El i-a trăit la înălţimea standardului cunoştinţei şi perfecţiunii Sale.

 

505) ISUS—Referitor la Preţul de răscumpărare.* (Q378-2)

*Vestitorul???

 

Întrebare (1916-Z)—2—Era Isus, la vîrsta de 30 de ani, calificat să Se dea pe Sine un preţ de Răscumpărare pentru Adam şi rasa Sa, sau era necesar ca mai întîi să aibă o încercare personală, sau probă cu privire la loialitatea Lui faţă de Dumnezeu, pentru ca sacrificiul să poată fi acceptat ca preţul de Răscumpărare pentru Adam şi rasa lui?

Răspuns—La vîrsta de 30 de ani Isus era calificat şi competent să-Şi prezinte corpul ca "jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu", ca preţ de Răscumpărare al omului — ceea ce a şi făcut. Dumnezeu a acceptat oferirea şi sacrificiul şi Şi-a arătat acceptarea prin ungerea cu Spiritul sfînt, prin care L-a conceput pe Isus din nou, de data aceasta la natură divină, ca o răsplată pentru sacrificarea în mod ascultător a ceea ce El consacrase spre moarte.

Totuşi, necesitatea unei încercări a Celui care va deveni înlocuitorul omului nu era trecută cu vederea în aranjamentul divin. Două probe sau încercări s-au desfăşurat în acelaşi timp şi amîndouă erau necesare. Ca om El trebuia să dovedească loialitate faţă de principiile dreptăţii reprezentate în Legea divină, altfel nu putea fi un înlocuitor potrivit sau Răscumpărător pentru Adam şi familia sa. Pentru Sine însuşi, pentru a Se dovedi vrednic de natura divină, Isus a trebuit să aibă încercări ca Nouă Creatură. Conceperea Sa de Spirit sfînt putea ajunge la roada naturii divine numai prin îndeplinirea credincioasă a legămîntului Său de jertfă. De aceea, dacă n-ar fi reuşit să îndeplinească sacrificiul conform legămîntului, El ar fi dat greş în întregime şi n-ar fi primit marea răsplată a gloriei, onoarei şi nemuririi divine, pe care a primit-o la înviere.

După cum declară Sf. Pavel, "De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume" (Fil. 2:9). Întreaga încercare a Domnului nostru a fost în direcţia sacrificării credincioase de Sine, în îndeplinirea voinţei Tatălui — în supunerea la toate lucrurile "scrise în Carte" — în profeţii şi în tipurile Legii. Dacă nu reuşea să-Şi ţină legămîntul de sacrificiu, nu numai că nu cîştiga înălţarea la natura divină, dar ar fi pierdut totul — chiar şi viaţa însăşi.

Dar ţinerea legămîntului Său de sacrificiu, obligatoriu asupra Domnului nostru ca Nouă Creatură, a însemnat de asemenea că a ţinut Legea, obligatorie pentru El ca fiinţă umană pentru că lucrurile cerute de la El sub legămîntul Său erau în armonie cu Legea. A-Şi ţine legămîntul însemna că trebuia să ţină Legea, şi mult mai mult decît atît — să-Şi jertfească drepturile şi interesele, pe care Legea nu le cerea să fie jertfite.

 

506) IUBIRE—Agape faţă de filadelfia. (Q448-2)

 

Întrebare (1909)—2—Cînd ni se spune să adăugăm agape la filadelfia, înseamnă că trebuie să ajungem la o formă de iubire mai înaltă pentru fraţi decît filadelfia?

Răspuns—Eu înţeleg că iubirea agape se referă la iubirea de felul cel mai larg. Iubim pe fraţi cu iubirea filadelfia pentru că sunt fraţi. S-ar putea să nu iubim ciudăţeniile lor, toate trăsăturile lor, dar îi iubim ca fraţi, negri sau albi, robi sau liberi, pentru că sunt fraţi, camarazi în aceeaşi alergare. Dar cînd ajungem la iubirea agape, înseamnă că îi iubim pe toţi ceilalţi.

 

507) IUBIRE—Ajungerea la ţinta iubirii perfecte. (Q449-1)

 

Întrebare (1909)—1—Este posibil ca toţi cei chemaţi la chemarea de sus să ajungă la ţinta perfectă de iubire, şi cum?

Răspuns—Este posibil ca orice fiinţă umană să ajungă la acest nivel, şi, mai mult decît atît, fiecare persoană care va primi vreodată viaţă veşnică, fie că este membru al turmei mici, al marii mulţimi sau din clasa restabilirii, oricine va primi viaţă veşnică pe orice plan, va trebui să ajungă la acel loc sau ţintă a iubirii perfecte; pentru că Dumnezeu nu va da viaţă veşnică altora. Legea iubirii este cel mai mic lucru pe care îl va accepta Dumnezeu. După spirit voi sunteţi sub lege şi sunteţi obligaţi să îndepliniţi în spirit tot ceea ce evreilor le-a fost poruncit să facă în trup. Vă amintiţi cum spune: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta" (Luca 10:27). Nu va fi destul ceva mai puţin? Nu. O, dar am slăbiciuni trupeşti şi nu pot face lucrurile pe care aş vrea să le fac. Ei bine, apostolul a spus că Domnul nu ne judecă acum după trup, ci după sentimentele inimilor noastre. Dacă ea este plină de iubire pentru Domnul, tot sufletul, mintea şi puterea ta, atunci eşti la ţinta perfectă. Nu poţi face mai mult, să zicem aşa, şi nu poţi face mai puţin. Dacă inima ta nu este toată aşa, nu vei fi din Turma Mică sau Marea Mulţime, ci astfel de persoane vor merge în moartea a doua. Toţi trebuie să se ridice la acest standard în inimile lor, altfel toţi vor muri în moartea a doua.

Dar despre a doua poruncă: "Să iubeşti pe aproaele tău ca pe tine însuţi"? Ea se referă la omenire. Cum? Scoate ce-i mai bun de la el într-o afacere sau profită de el? Nu. Trebuie să-l tratezi aşa cum ai vrea ca el să te trateze pe tine. Totuşi, aceasta nu va însemna să-ţi foloseşti judecata în locul lui. Dacă el crede că ferma lui este mai bună decît a ta şi faceţi tîrgul, amîndoi îl faceţi cu ochii deschişi, dar să profiţi de celălalt n-ar fi iubitor, aşa cum ar trebui să fii. Biserica trebuie să facă mai mult decît atît. Cum? În acest fel, dragul meu frate: Legea nu cere niciodată jertfă din partea ta, doar simplu, să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, dar Tatăl cere de la cei care vor fi Membri în Corpul lui Cristos mai mult decît atît; şi anume, să-ţi jertfeşti drepturile pămînteşti şi să le depui. Isus a făcut aceasta şi a fost mai mult decît cerea legea. El a jertfit drepturile Sale pămînteşti, interesele Sale. Păi, veţi spune, noi ne jertfim interesele pămînteşti, dar nu credem că sunt de mare valoare. Aceasta aşa-i, dar trebuie să le jertfiţi.

 

508) IUBIRE—Cum să-ţi arăţi iubirea. (Q449-2)

 

Întrebare (1913)—2—Ştii că fraţii din Marea Britanie, şi în special cei din Londra, te iubesc, dar există un mod prin care să-ţi putem arăta mai eficace acest lucru?

Răspuns—Vă amintiţi că Domnul a spus: "Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile Mele" (Ioan 14:15), şi dacă rămînem astfel în iubirea Sa, dragi prieteni, aceasta ne spune că dacă rămînem în iubirea Sa, vom rămîne în iubirea Tatălui.

Eu vă iubesc şi vreau să ştiţi aceasta. Vă iubesc şi cred că această iubire este reciprocă între toţi membri Miresei lui Cristos. Nu poate fi altfel. Cum putem să-l iubim pe El care ne-a conceput şi să nu iubim şi pe aceia care sunt concepuţi de El? (1 Ioan 5:1). Pe măsură ce fiecare iubeşte tot mai mult spiritul Învăţătorului, nu va fi posibil să nu ne iubim unul pe altul tot mai mult; pînă cînd toţi suntem făcuţi perfecţi dincolo de văl cînd iubirea noastră unul pentru altul va fi absolut completă.

 

509) IUBIRE—Dovadă a ce? (Q450-1)

 

Întrebare (1913)—1—Care este cea mai puternică dovadă că am trecut din moarte la viaţă şi că suntem fii ai lui Dumnezeu?

Răspuns—Apostolul ne spune exact în această privinţă zicînd: "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (1 Ioan 3:14). Aceasta este o probă fundamentală, dragi fraţi, şi este una pe care am face bine s-o ţinem minte. Dacă ne pierdem dragostea pentru fraţi, nu este un semn favorabil; dacă nu avem niciodată dragoste pentru fraţi, nu este un semn favorabil. Cel mai bun semn este că iubiţi pe toţi ceilalţi copii ai lui Dumnezeu, neţinînd cont de culoare, sex sau poziţia socială, că este bogat sau sărac, sclav sau liber; dacă iubeşti pe Domnul trebuie să iubeşti pe toţi aceia pe care El îi iubeşte şi i-a ales. Noi toţi aparţinem Domnului şi fiecare membru al familiei Domnului trebuie să fie loial altui membru al familiei Sale. Trebuie să avem Spiritul Învăţătorului, şi ca să-l avem trebuie să iubim pe toţi aceia care sunt concepuţi de Dumnezeu. Oricine iubeşte pe Cel care l-a conceput iubeşte şi pe cel conceput de El (1 Ioan 5:1).

 

510) IUBIRE—Perfectă, scoate afară frica. (Q450-2)

 

Întrebare (1913-Z)—2—La ce fel de frică se referă textul: "În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica" — 1 Ioan 4:18.

Răspuns—Frica este o stare mintală concepută de nesiguranţă. Există unele lucruri de care trebuie să ne temem, şi unele de care nu trebuie să ne temem. Adversarul pare să profite de starea decăzută a rasei şi să-i cauzeze frică. Omenirea înţelege instinctiv că ei sunt păcătoşi din natură şi că există o pedeapsă pentru păcat. Profitînd de această frică faţă de consecinţele păcatului, Adversarul încearcă să strecoare în ei groaza de Dumnezeu. El înfăţişează în mintea lor imperfectă un Dumnezeu care este nedrept, deosebit de sever în procedurile Lui cu păcatul şi păcătosul, pentru care El a pregătit un loc de chin veşnic.

Pe măsură ce ajungem treptat la o cunoştinţă clară a lui Dumnezeu şi a principiilor prin care El reglează universul, ne pierdem această frică nepotrivită şi în locul ei vine o iubire pentru Dumnezeu şi o înţelegere că El are iubire pentru noi. Dragostea noastră pentru El creşte pe măsura înţelegerii că iubeşte omenirea şi că a făcut o pregătire pentru ea prin care să poată avea o ocazie de viaţă veşnică. După ce am ajuns să-L iubim în mod perfect, toată frica în sensul de groază este înlăturată.

Cunoştinţa şi iubirea noastră nu trebuie să scoată afară frica de a nu plăcea lui Dumnezeu, pentru că frica potrivită (respectul) nu trebuie niciodată pierdută. Cu cît avem mai mult din iubirea reverenţioasă, cu atît mai mult vom avea o frică potrivită. Cine nu s-ar teme să ofenseze un frate sau un vecin pe care l-a iubit şi l-a apreciat? Cu atît mai mult să ne îngrozim a-L ofensa pe Dumnezeul nostru drept, înţelept şi iubitor.

Principiul că "iubirea perfectă scoate afară frica" trebuie să opereze între soţ şi soţie, între părinţi şi copii. Soţia care se teme de soţul ei nu poate fi atît de fericită cum ar fi dacă ar fi iubire perfectă; şi tot aşa, copiii cărora le este frică de unul sau de amîndoi părinţii, nu-i pot iubi cu adevărată afecţiune de fii. Fiecare trebuie să se teamă să rănească sau să ofenseze pe celălalt şi trebuie să se străduiască să aibă acea iubire perfectă pe care lui Dumnezeu îi place s-o exercite toate creaturile Sale inteligente.

511) IUDA—Trădarea lui Isus o datorie. (Q382-1)

 

Întrebare (1905)—1—Dacă era necesar ca cineva să-l trădeze pe Mîntuitorul, de ce a fost Iuda condamnat pentru împlinirea datoriei sale?

Răspuns—Nu ştiu de nici un loc în Scriptură care să spună că el a avut acea datorie de împlinit. Faptul este simplu: Profeţia a spus că Domnul nostru va fi trădat, exact cum a spus şi aceea că atunci cînd Domnul nostru va intra în Ierusalim se va striga, şi astfel, mai tîrziu, Domnul nostru a spus că dacă poporul n-ar fi strigat, ar fi strigat pietrele. N-a fost o constrîngere pentru Iuda. Scripturile spun că el a avut diavol şi că era hoţ. Nu am nici o simpatie de risipit pe Iuda.

 

512) IUDA—Încercare finală. (Q382-2)

 

Întrebare (1909)—2—A fost încercarea lui Iuda o încercare finală?

Răspuns—Nu ştiu, nu am autoritatea să spun nimic mai mult decît este scris, şi anume: "Bine ar fi fost pentru omul acela să nu se fi născut" (Marcu 14:21). Nu ştiu cum ar fi mai bine dacă ar avea o ocazie în înviere.

Ştim că Iuda şi ceilalţi ucenici aveau Spiritul sfînt într-un anumit sens în care alţii din naţiunea evreiască nu l-au avut. Domnul şi-a pus spiritul peste ei şi i-a trimis ca reprezentanţii Săi, dîndu-le putere asupra spiritelor necurate şi a tot felul de boli, şi această putere acţionînd în ei şi prin ei se pare că le-a dat în orice mod mai multă putere şi avantaj decît altor evrei. Dar dacă Dumnezeu are ceva pentru Iuda în viitor, nu mă veţi găsi pe mine făcînd vreo obiecţie — am prea mult respect pentru Domnul ca să fac aşa ceva.