Întrebare (1911)—3—"Noi deci suntem trimişi împuterniciţi pentru Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Cristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (2 Cor. 5:20) La ce clasă se referă apostolul îndemnînd la împăcare cu Dumnezeu?

Răspuns—Dificultatea în această Întrebare se găseşte în faptul că traducătorii au inclus cîteva cuvinte care nu trebuiau incluse (în l. engleză, n.t.). Textul s-ar citi fără cuvintele care sunt în italice, astfel: "Noi suntem ambasadorii lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi; noi ne rugăm în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu". Noi îndemnăm la aceasta pe toţi care au ureche de auzit. Nu o impunem unul asupra altuia, pentru că cel care a venit în Cristos a fost deja împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, şi este comoştenitor cu noi şi serv împreună cu noi în acest har al lui Dumnezeu în care noi servim. Toţi din Biserica lui Cristos sunt ambasadorii lui Dumnezeu şi reprezentanţii lui Cristos pentru a spune tuturor care au ureche de auzit, "Împăcaţi-vă cu Dumnezeu". Şi aşa, Domnul spune din nou, "Cine are urechi de auzit să audă".

514) ÎMPĂRĂŢIE—Fiii împărăţiei aruncaţi afară. (Q421-1)

Întrebare (1906)—1—Te rog explică Mat. 8:12. Cum vor fi fiii împărăţiei aruncaţi în întunericul de afară unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor, în timp ce mulţi de la răsărit, apus şi miazăzi, vor şedea cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţie?

Răspuns—Răspunsul meu este că Domnul a discutat aici despre împărăţia pămîntească cu fiii pămînteşti ai împărăţiei, şi le-a spus că din cauză că L-au respins, va veni timpul cînd şi ei vor fi respinşi. El le explica lucruri spirituale, şi nu a încercat să le explice diferenţa dintre părţile cereşti şi cele pămînteşti ale noii împărăţii; nu era potrivit s-o facă; ei încă nu erau concepuţi de Spiritul sfînt şi nu ar fi putut aprecia lucrurile spirituale dacă i-ar fi învăţat lucruri spirituale. De aceea Domnul nostru în toate învăţăturile Sale pentru oameni în timpul celor trei ani şi jumătate ai serviciului Său, n-a încercat să-i înveţe lucruri spirituale; i-a învăţat doar lucruri naturale. Tot ce depăşea naturalul a fost spus în pilde şi cuvinte întunecate, şi El le-a spus ucenicilor care erau în stare să primească acele mesaje că în curînd va veni timpul, ca rezultat al plecării Sale la Tatăl, cînd va veni Spiritul sfînt şi va aduce aceste lucruri la cunoştinţa lor — nu la cunoştinţa altora. Deci nu se intenţiona ca cei cărora se adresa, şi care L-au respins, să înţeleagă deplin şi clar faza pămîntească şi faza cerească a Împărăţiei. Din punctul lor de vedere, cea mai bună cale de a le vorbi era la nivelul lor: că Avraam, Isaac şi Iacov vor fi în împărăţie, nespunînd dacă era faza cerească sau pămîntească. Noi ştim din alte scripturi că ei vor fi în faza pămîntească a împărăţiei, dar Domnul nu S-a implicat să le explice lucrurile sau să lărgească acea trăsătură a subiectului, ci doar că ei vor fi în Împărăţie şi că ceilalţi cînd vor învia vor afla că în loc să fie însoţitorii lui Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţie după cum au sperat să fie, fiind naţiunea aleasă a lui Dumnezeu, se vor afla în starea de respingere. Cînd vor ajunge ajung să plîngă şi să scrîşnească din dinţi? Răspunsul nostru este că ei au intrat în plîns şi în scrîşnirea dinţilor la sfîrşitul Veacului lor. Cei care L-au respins pe Domnul au avut un mare timp de strîmtorare asupra naţiunii lor. Lucrul acesta se potriveşte foarte bine cu această parte a declaraţiei. În curînd, cînd vor învia, la trezire, vor afla ce mare greşeală au făcut, iar profetul vorbind despre ei şi cu privire la ei spune că se vor uita la Cel pe care L-au străpuns şi-L vor plînge.

515) ÎMPĂRĂŢIE—Spirituală sau pămîntească. (Q421-2)

Întrebare (1909)—2—Cînd Domnul nostru în parabolele Sale a vorbit despre Împărăţie, S-a referit întotdeauna la faza spirituală?

Răspuns—Se pare că o dată a vorbit de cea pămîntească cînd a spus: "… veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, …" etc. (Luca 13:28). Nu-mi amintesc de nici o altă pildă care să se refere la faza pămîntească decît pilda cu oile şi caprele, cînd toată omenirea, ca oi şi capre, va fi strînsă înaintea tronului Milenar, faza pămîntească a Împărăţiei, dar în general Împărăţia la care se referă Domnul nostru este Împărăţia spirituală, de unde vine puterea şi autoritatea.

516) ÎMPĂRĂŢIE—Cu privire la Împărăţia lui Mesia. (Q422-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Te rog arată pe scurt cum înţelegi tu expresia, Împărăţia lui Mesia şi lucrarea acelei Împărăţii.

Răspuns—Noi înţelegem că Împărăţia lui Mesia va fi o împărăţie spirituală, invizibilă pentru muritori, totuşi atotputernică, pentru îndeplinirea marilor lucruri promise în Lege şi în Profeţii. Imperiul pe care El îl va stabili, invizibil pentru oameni, va lua locul Imperiului lui Satan, care este de asemenea invizibil. Regele Gloriei va lua locul Prinţului Întunericului. Principali printre agenţii şi reprezentanţii pămînteşti ai lui Mesia vor fi Avraam, Isaac şi toţi profeţii înviaţi în deplină perfecţiune umană. În loc de a fi ca înainte, părinţi, ei vor fi copiii lui Mesia, pe care El îi va face domni peste tot pămîntul (Ps. 45:16). Naţiunea lui Israel se va uni repede cu această Împărăţie şi în cele din urmă fiecare naţiune va veni în armonie cu Mesia şi toţi oamenii vor fi privilegiaţi să vină sub Noul Legămînt al lui Israel, stabilit atunci prin marele "Sol al Legămîntului în care găsiţi plăcere" — Ieremia 31:31-34; Maleahi 3:1-3.

Gloriosul Mesia, pe care evreii Îl identifică cu "marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău" (Dan. 12:1), Mahomedanii îl aşteaptă de asemenea şi-l identifică cu Mahomed din trecut. Masonii Liberi de asemenea aşteaptă acelaşi personaj glorios şi în tradiţiile lor îl identifică pe El cu Hiram Abiff, marele Maestru Mason. Acest mare Mesia, Mihail, arhanghelul, Melhisedec antitipic, Preot şi Rege, noi îl identificăm ca "Omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de Răscumpărare pentru toţi; această mărturie a fost dată la timpul ei" (1 Tim. 2:5, 6). Dar cînd marele Rege va apare în gloria Sa şi va stabili Împărăţia Sa cu Israelul, El va fi, după cum este promis de Profeţi, "dorinţa tuturor neamurilor" (Hagai 2:7). Atunci toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi destupate. Atunci vor cunoaşte toţi în cer şi pe pămînt cine este El şi cum va fi identificat ca Sămînţa lui Avraam şi ca ramura lui David. Nu acum, ci cînd Regele va domni cu dreptate toţi vor înţelege pe deplin semnificaţia profeţiei lui Zaharia (Zah. 12:7-10) şi a Psalmului 22:16. Mulţumiţi fiind că Mesia va arăta Adevărul în ziua descoperirii Sale, suntem bucuroşi să atragem atenţia evreilor, mahomedanilor, creştinilor, tuturor, asupra gloriosului Mesia şi asupra marii lucrări de binecuvîntare pentru toate naţiunile pe care El o va îndeplini prin Sămînţa lui Avraam, în conformitate cu Legămîntul lui Dumnezeu şi cu Jurămîntul Său.

517) ÎMPĂRĂŢIE—Stricarea celei mai mici porunci. (Q422-2)

Întrebare (1911)—2—Te rog spune-ne la ce partidă şi la ce oameni s-a referit Cristos în versetul 19 din cap. 5 din Matei, cînd a spus: "Oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor" (Cornilescu)?

Răspuns—Despre Împărăţia cerurilor se vorbeşte în două sensuri diferite. Într-un sens Împărăţia cerurilor nu este sosită. Noi aşteptăm acea împărăţie a cerurilor cînd cei Aleşi vor fi fost toţi completaţi şi toţi vor fi schimbaţi în glorie. Dar în alt sens voi şi cu mine suntem Împărăţia cerurilor acum. Noi suntem cei care reprezentăm Împărăţia în lume, şi apostolul Petru vorbeşte despre noi ca despre o preoţime împărătească, o naţiune sfîntă, un popor deosebit, acum; chiar dacă nu este sigur că veţi fi dintre aceştia şi nu este sigur că şi eu voi fi, totuşi se vorbeşte în acest fel despre noi. În acest sens despre toată biserica se vobeşte ca despre Împărăţia cerurilor. Aşa a spus Isus, vă amintiţi. Împărăţia cerului suferă violenţă şi cei violenţi pun mîna pe ea. Atunci împărăţia Cerului viitoare n-a suferit violenţă? Nu, dar Isus a reprezentat acea împărăţie şi El a suferit violenţă, şi ucenicii Săi au reprezentat această împărăţie şi ei au suferit, pentru că cei violenţi i-au luat cu forţa şi ei au cauzat moartea Domnului şi împrăştierea bisericii etc. Aşa este şi în această scriptură; oricine din clasa bisericii nu va aprecia cum se cuvine careva din poruncile lui Dumnezeu, se va face pe sine mai mic, sau va fi considerat cu atît mai mic printre poporul Domnului; dacă cineva va face sau va învăţa ceva contrar cu poruncile Domnului, neavînd importanţă care poruncă, contrar cu ceea ce credem că este instituit divin — oricine ar merge contrar aranjamentului sau voinţei lui Dumnezeu în oarecare privinţă, trebuie să-l considerăm mai mic datorită acestui lucru. Cel care strică poruncile şi învaţă pe alţii să facă aşa şi este un exemplu rău, socotiţi-l cel mai mic în împărăţie, iar cei care învaţă voia lui Dumnezeu şi se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu, consideraţi-i pe aceştia printre cei mai mari; acesta este sfatul apostolului către Biserică. Priviţi printre voi la cei care umblă cel mai mult în urmele lui Isus dacă vreţi să alegeţi fraţi bătrîni şi diaconi în biserică. Uitaţi-vă la aceia dintre voi care copiază cel mai îndeaproape aranjamentele divine şi alegeţi dintre aceştia. Şi cei care au aceste calităţi pentru serviciu, să fie servii bisericii. Deci vor fi cei mai mici sau cei mai mari în măsura în care fac voinţa divină. Acesta este standardul potrivit pe care să-l recunoaştem.

518) ÎMPĂRĂŢIE—Predată Tatălui. (Q423-1)

Întrebare (1911)—1—Cînd citim în 1 Cor. cap. 15, că Cristos va preda toate lucrurile Tatălui care i-a supus toate lucrurile, va fi această predare a tuturor lucrurilor înainte sau după puţinul timp menţionat în Apocalipsa, cap. 20, unde citim că Satan va fi dezlegat pentru puţin timp ca să poată ispiti lumea?

Răspuns—Răspunsul nostru este că aceasta va avea loc înainte. Cînd cei o mie de ani se vor termina Cristos va preda împărăţia Tatălui şi Satan va fi fost legat timp de o mie de ani. Aşa că în timpul acelei întregi mii de ani răul va fi restrîns, Satan va fi legat şi Cristos Îşi va face lucrarea Sa de restabilire complet; iar apoi, terminînd lucrarea, El o va preda Tatălui şi apoi toată omenirea, fiind perfectă, va fi sub controlul Tatălui. Dar veţi spune: "Care este diferenţa dintre controlul Tatălui şi controlul Fiului? Au Ei legi diferite?" Nu, nu există diferenţă în lege. Legea pe care Isus o va impune în timpul miei de ani va fi exact aceeaşi lege pe care Dumnezeu o va impune după mia de ani, dar Isus susţine sau reprezintă mila divină; ca Mijlocitor El stă între dreptatea divină şi păcătos; El stă ca Mijlocitor în virtutea că a răscumpărat pe păcătos. Aşa că în această poziţie El reprezintă mila Tatălui. Dacă Dumnezeu ar fi să stabilească un precedent şi El Însuşi ar fi să exercite milă, ar trebui să pună deoparte dreptatea, dar Dumnezeu nu Şi-a propus să facă aceasta. Dacă din cînd în cînd ar pune dreptatea deoparte, ar distruge ordinea lucrurilor, ar cultiva mai curînd spiritul erorii. Pentru ilustrare, să presupunem că un înger ar spune: "Tată ceresc, am păcătuit; te rog treci cu vederea acest lucru". Să presupunem că Tatăl ar spune: "Foarte bine, am să trec cu vederea". Apoi, în curînd, altul ar spune: "Tată ceresc, am păcătuit; te rog treci cu vederea acest lucru". În curînd ar fi la modă între îngeri să spună, "Încă nu mi-a venit rîndul la iertare". Dumnezeu nu-Şi propune să aibă o astfel de operă. El le face pe toate creaturile Sale perfecte; după cum citim, lucrarea Sa este perfectă. Şi făcîndu-i perfecţi, Se aşteaptă ca ei să-şi menţină perfecţiunea şi de aceea El nu permite imperfecţiunea. Şi în cazul omului, El a permis acest curs al păcatului şi a aranjat dinainte ca Isus să răscumpere pe om, aşa încît să poată ilustra astfel glorioasele calităţi ale naturii Sale, condamnîndu-l pe om la moarte şi permiţînd această domnie a păcatului şi a morţii, dreptatea Sa neiertînd, apoi dreptatea care a cerut o răscumpărare pentru ei şi a trimis pe Fiul Său să fie Răscumpărătorul — toate acestea au fost o mare lecţie pentru îngeri, este o mare lecţie pentru noi şi va fi o mare lecţie pentru omenire, că Dumnezeu nu glumeşte; că cuvîntul lui Dumnezeu, "Să nu fii neascultător", este ceva care trebuie recunoscut; nu există neseriozitate la Dumnezeul nostru. Nu poţi spune: "Ei bine, mă va ierta şi nu va conta". Păcatul ar fi un lucru obişnuit printre mulţi oameni dacă Dumnezeu în acest fel — prin nepăsare, ca să zicem aşa — în purtarea Lui cu ei şi în împlinirea voii Sale, ar fi nepăsător cu păcătosul; ar fi ceva obişnuit să păcătuieşti; şi ar fi într-adevăr o invitaţie la păcat. Dar Dumnezeu pune o condamnare asupra păcătului. El zice că acesta este vătămător pentru orice persoană, că dreptatea va fi o binecuvîntare şi că El nu va permite nici măcar un singur caz de păcat. Şi apoi El ilustrează acest lucru în cazul omului şi permite păcatul să continue, apoi se îngrijeşte de un Răscumpărător şi permite Răscumpărătorului să stea ca Mijlocitor o mie de ani, lucrînd cu omenirea şi ajutînd-o să se ridice. El nu ia parte deloc la aceasta, toţi sunt sub îngrijirea Mijlocitorului în timpul acestei mii de ani, pînă cînd Mijlocitorul îi va aduce la deplină perfecţiune. Dar la sfîrşitul miei de ani ei sunt perfecţi şi nu mai au nevoie de Mijlocitor. Un om perfect nu are nevoie de Mijlocitor, tot aşa cum nici un înger perfect nu are nevoie de un Mijlocitor sau cum nici Adam n-a avut nevoie de un Mijlocitor — şi chiar mai puţin, pentru că Adam n-a avut experienţa cu domnia păcatului şi a morţii şi cu domnia dreptăţii, experienţă pe care aceşti oameni perfecţi o vor avea la sfîrşitul miei de ani ai domniei lui Cristos, şi văzînd bunătatea lui Dumnezeu, ei atunci ar trebui să fie deplin stabiliţi în caracterul lor. Fără îndoială că aşa va fi. Aşa că atunci Mijlocitorul va ieşi dintre ei. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că omenirea va fi pur şi simplu predată dreptăţii — nici mai mult, nici mai puţin; iar Dumnezeu le va cere să facă ce este drept, chiar drept în fiecare caz; nici un fel de reducere; nici o scuză nu va fi acceptată. Dacă vor încălca puţin legea divină, înseamnă că o vor face cu cunoştinţă şi înseamnă că vor muri în a doua moarte. Totuşi, noi nu trebuie să înţelegem că Fiul nu va avea nimic de-a face cu acest fapt. În timp ce Apocalipsa spune că va coborî foc de la Dumnezeu din cer şi va distruge pe Satan şi pe aceia care merg cu el în eroarea din acel timp, şi aceasta arată că vine de la dreptate, fără îndoială noi înţelegem că în toate aceste lucruri Domnul Isus şi Biserica, corpul Său, asociaţi cu El, va fi agentul Tatălui; dar într-un caz, ca Mijlocitor, El acţionează din proprie iniţiativă, asupra a ceea ce El a cumpărat cu propriul Său sînge preţios, acest drept pe care îl are să conducă lumea l-a primit prin răscumpărarea lumii, dar acea lucrare fiind terminată, El va relua operarea activă în univers ca reprezentantul lui Iehova, exact cum a fost înainte de a veni în lume. El a fost reprezentantul lui Dumnezeu în crearea lumii, în crearea îngerilor — toate lucrurile au fost făcute prin El; şi tot aşa şi după mia de ani, cînd El va relua legătura Sa cu Tatăl, El va fi agentul Tatălui în toate lucrurile care vor fi făcute. Aşa că presupun că Domnul Isus va fi cel care va avea supravegherea acestui lucru, şi distrugerea lui Satan şi a altora, şi aceasta pare să fie ilustraţia care ni se dă în cap. 25 din Matei, unde pilda cu oile şi caprele ne duce şi ne arată că Satan şi cei asociaţi cu el vor fi aruncaţi în iazul de foc, care este moartea a doua.

519) ÎMPĂRĂŢIE—Împărăţia lui Mesia va fi spirituală. (Q425-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Ce se înţelege prin Împărăţia lui Mesia?

Răspuns—Noi înţelegem că Împărăţia lui Mesia va fi una spirituală, invizibilă muritorilor şi totuşi atotputernică pentru îndeplinirea marilor lucruri promise în Lege şi Profeţii. Imperiul pe care El îl va stabili, invizibil oamenilor, va lua locul Imperiului lui Satan, care este de asemenea invizibil. Regele Gloriei îl va înlocui pe Prinţul Întunericului. Principali printre agenţii şi reprezentanţii pămînteşti ai lui Mesia vor fi Avraam, Isaac şi toţi Profeţii, înviaţi la deplină perfecţiune umană. În loc de a fi părinţi, ca înainte, ei vor fi copiii lui Mesia, pe care El îi va face "prinţi în toată ţara" (Psa. 45:16). Naţiunea lui Israel se va uni rapid cu această Împărăţie. În cele din urmă fiecare naţiune va veni în armonie cu Mesia şi toţi oamenii vor fi privilegiaţi să vină sub Noul Legămînt al lui Israel, stabilit atunci de marele "Sol al Legămîntului în care găsiţi plăcere" — Ier. 31:31-34; Mal. 3:1-3.

Gloriosul Mesia, pe care evreii îl identifică cu "marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău" (Dan. 12:1), mahomedanii Îl aşteaptă de asemenea şi-l identifică cu Mahomed din trecut. Masonii Liberi aşteaptă de asemenea pe acelaşi personaj glorios şi în tradiţiile lor îl identifică cu Hiram Abiff, marele Maestru Mason. Acelaşi mare Mesia, Mihail, Arhanghelul, atitipul lui Melhisedec, atît Preot cît şi Rege, noi îl identificăm ca "Omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi: această mărturie a fost dată la timpul ei" — 1 Tim. 2:6.

Dar cînd Marele Rege va apărea în Gloria Sa şi va stabili Împărăţia Sa cu Israelul, El va fi, după cum este promis de către Profeţi, "comoara tuturor neamurilor" (Hag. 2:7). Atunci toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi destupate (Isa. 35:5). Atunci, cine este El şi cum să fie identificat cu Sămînţa lui Avraam şi ramura lui David va fi clar cunoscut tuturor din cer şi de pe pămînt. Nu acum, ci atunci cînd Regele va domni cu dreptate, toţi vor înţelege pe deplin semnificaţia profeţiei lui Zaharia (12:7-10) şi a Psalmului 22:16. Mulţumiţi că Mesia va arăta Adevărul în Ziua descoperirii Sale, noi suntem bucuroşi să atragem atenţia evreilor, mahomedanilor, creştinilor, tuturor, asupra gloriosului Mesia şi asupra marii lucrări de binecuvîntare pentru toate naţiunile, pe care Dumnezeu o va îndeplini prin Sămînţa lui Avraam, după Legămîntul Său şi Jurămîntul Său.

520) ÎMPĂRĂŢIE—A aduce roadă pentru Împărăţie. (Q426-1)

Întrebare (1912)—1—Cînd Domnul a spus în pildă că sămînţa va aduce roadă, una 30, alta 60 şi alta 100, toate aceste clase aparţin de Biserică sau de Marea Mulţime?

Răspuns—El nu ne spune, iar eu aş presupune că ar reprezenta pe toţi care sunt roditori, care aduc roadele spiritului. Care aduc o sută pot fi aceia care se ridică la cel mai înalt standard, iar cei care aduc 60 se referă poate la aceeaşi clasă, dar nu strălucesc tot aşa de tare în Împărăţie, după cum citim că "o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea" (1 Cor. 15:41). Şi 30 poate ar însemna cei care vor fi din clasa Marii Mulţimi, care vor dezvolta spiritul Domnului dar nu într-o măsură aşa de abundentă. În orice caz, toţi vor aduce roadele spiritului; exact la fel cum sunt cei din cele două clase, fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite. Toate sunt fecioare — toţi sunt curaţi, toţi acceptabili pentru Dumnezeu.

521) ÎMPĂRĂŢIE—Se vor naşte copii în Mileniu? (Q426-2)

Întrebare (1913)—2—La cine înţelegi tu că se referă Isa. 65:23, în special ultima clauză: "Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămînţă binecuvîntată de Domnul şi urmaşii lor vor fi împreună cu ei"?

Răspuns—Se pare că s-ar referi la o clasă umană sub administraţia Împărăţiei. Dacă întrebăm, vor avea ei copii atunci, Răspunsul ar fi că după toate probabilităţile înlăturarea acestui fapt de la familia umană va fi treptată şi nu instantanee. Pentru un timp se poate să existe diferenţe sexuale, dar această stare de lucruri va fi treptat eliminată pe măsură ce vor ajunge mai aproape de perfecţiunea în care "nici nu se vor mărita nici nu se vor însura". Aşa că eu cred că acest text s-ar referi la un stadiu timpuriu din Mileniu.

522) ÎMPĂRĂŢIE—Un punct încă în îndoială. (Q426-3)

Întrebare (1915)—3—Cum vom şti noi cînd Împărăţia este stabilită?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, sunt sigur că eu voi şti cînd voi fi stabilit! (Rîsete.) Eu voi fi stabilit atunci cînd voi fi "schimbat"; cînd voi veţi fi "schimbaţi" la natură spirituală fiecare din voi va fi stabilit, trecînd prin uşă în Sfînta Sfintelor, dincolo de văl. Noi credem că majoritatea din clasa Împărăţiei au trecut deja dincolo de văl. După cum înţelegem noi Biblia, toţi sfinţii adormiţi în acest Veac Evanghelic au fost înviaţi şi trecuţi dincolo de văl în primăvara lui 1878. Bineînţeles aceasta o înţelegem prin credinţă. Noi credem că există dovezi rezonabile să credem aşa, dar nu credem că Împărăţia a fost pe deplin stabilită atunci. Aceşti sfinţi sunt glorificaţi în aceea că ei au acum corpurile lor spirituale glorioase; dar nu corpurile lor spirituale constituie Împărăţia. Împărăţia este puterea domnitoare. Biblia sugerează că Isus trebuie să-Şi ia marea Sa putere şi să domnească înainte ca marea distrugere a Ordinii prezente să aibă loc. Această distrugere înseamnă "Armaghedon", şi probabil toţi cei din clasa Bibliei vor fi cu Domnul lor în glorie la timpul cînd Armaghedonul, faza finală a marelui timp de strîmtorare, se va desfăşura. Totuşi, noi nu suntem atît de înţelepţi ca să ştim sigur.

Am arătat în Turnul de Veghere posibilitatea ca ultimii membri ai Corpului lui Cristos să rămînă încă pentru puţin timp. Vă amintiţi cuvintele Psalmistului: "Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să cînte de bucurie în aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mîna lor," etc. (Psa. 149:5-9). Aceasta sugerează o bucurie şi pare a fi de această parte de văl şi pare să implice că ar putea fi unii dintre sfinţi în timpul acestei perioade de lovire a naţiunilor care vor exercita putere în timp ce sunt încă în trup. Dar nu ştim. Aşa pare să fie. Unii dintre noi ar putea fi stabiliţi în acest sens înainte să aibă loc "schimbarea" noastră; pentru că profetul merge mai departe şi spune despre ei: "să facă răzbunare asupra neamurilor (naţiunile) şi să pedepsească popoarele, ca să lege pe împăraţii lor cu lanţuri şi pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Lui". Această cinste încă n-a ajuns la noi. Voi n-aţi legat încă nici un rege; şi nici eu. Ne uităm să vedem ce înseamnă aceasta. Nu trebuie să ne aşteptăm ca profeţia să fie clar înţeleasă pînă la îndeplinire.

Priviţi înapoi la Prima Venire. Profeţiile referitoare la acel timp n-au fost înţelese pînă după ce s-au împlinit. La fel a fost cu ucenicii după ce Domnul a fost înviat din morţi. Cînd le-a explicat profeţiile, după învierea Sa, ei au înţeles. Cînd le-a spus înainte ce are să se întîmple, ei n-au înţeles. Nu era timpul potrivit să înţeleagă aceste lucruri. Aşa este poate şi cu noi, nu vom înţelege pînă cînd suntem în mijlocul împlinirii. Am face mai bine să lăsăm aceasta deocamdată cu un semn de Întrebare.

523) ÎMPĂRĂŢIE—"Mărgăritarul de mare preţ". (Q427-1)

Întrebare (1915)—1—"Împărăţia Cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce şi vinde tot ce are şi-l cumpără" (Mat. 13:45-46). Ce este acest mărgăritar?

Răspuns—Putem foarte potrivit să înţelegem că mărgăritarul din această pildă ar reprezenta Împărăţia lui Dumnezeu. Voi şi cu mine şi toţi oamenii au inteligenţă sau ceva de vîndut, ceva de dat, ceva de schimbat. Tu ce dai? Ce fel de schimbări faci tu? Cînd am fost copii am învăţat să schimbăm timpul pentru cunoştinţă; aşa că am început schimbul devreme. Am schimbat orele noastre, minutele noastre, atenţia noastră ca să obţinem instruire şi cunoştinţă. Crescînd mai mari am spus: "Acum trebuie să facem ceva în direcţia afacerilor". Aşa că am intrat în afaceri, unii ca brutari, alţii ca funcţionari, alţii ca croitori sau fabricanţi de pălării, alţii ca spălătorese, unde ne-am dat timpul în schimbul banilor. Cineva spune: "Eu voi fi avocat, voi face bani şi apoi voi putea avea o maşină" — mai întîi o maşină, ştiţi voi (rîsete) — şi voi avea o casă a mea proprie şi voi deveni important şi voi avea un nume bun. Apoi, cînd voi ieşi cu familia oamenii vor spune: "Vine Dl. cutare — apreciat!" Acesta este premiul pe care mulţi şi-l pun înainte. Acesta este mărgăritarul pe care intenţionează ei să-l cumpere. Pentru aceasta trăiesc. Pentru obţinerea acelui premiu îşi cheltuiesc ei zilele, orele şi minutele, plănuind cum să le meargă afacerile aşa încît să facă bani.

Alţii îşi pun înainte un premiu diferit. Unul spune: "Aş vrea să fiu un mare medic". Aşa că se duce la colegiul medical. Munceşte din greu pentru educaţia sa gîndind: "Voi fi unul dintre cei mai buni chirurgi din America. Aceasta este ambiţia mea". De aceea el îşi cheltuieşte timpul în această direcţie, îndreptîndu-şi toată energia spre a atinge acest lucru. Alt om spune: "Aş vrea să fiu un mare muzician. Iubesc muzica mai mult decît orice". Acesta îşi cheltuieşte timpul, puterea şi banii în învăţarea acestei arte. Totul merge pentru muzică, pentru că acesta este singurul său ideal. Şi astfel fiecare persoană are, în mod potrivit, un ideal în viaţă pentru care lucrează.

Un copil trebuie devreme învăţăt să aibă un ideal în viaţă; şi după înţelepciunea părinţilor idealul va fi mai mult sau mai puţin rezonabil, mai mult sau mai puţin valoros pentru copil. Fiecare copil trebuie să aibă un ideal bun, ceva vrednic pentru care să muncească. Copiii care nu sunt binecuvîntaţi cu părinţi sau învăţători buni care sunt în stare să-i ghideze corect, nu obţin binecuvîntarea cuvenită de la viaţă, pentru că mintea copilului se extinde şi doreşte ceva în care să se antreneze.

O tînără adolescentă poate spune: "Mi-ar place să fiu nevasta unui mare orator sau muzician". Tînărul poate spune: "Aş vrea să mă însor cu o domnişoară intelgentă şi educată". Atunci este timpul ca părinţii să le imprime cu grijă idealul potrivit şi nobil aşa încît copiii să înceapă devreme să aibă o binecuvîntare adevărată de la viaţă.

Înainte de a veni la Domnul, noi avem unul sau mai multe asemenea idealuri sau aspiraţii, unii avînd idealuri mai valoroase iar alţii mai puţin valoroase. Oricare dintre aceste idealuri este mai bun decît să nu ai nici un ideal în viaţă. Persoana care nu are un ideal şi nu năzuieşte la nici o ţintă specială, el sau ea nu face tot ce poate pentru sine însuşi. Dar cînd venim în Cristos începem să cunoaştem despre Evanghelie, despre minunata Chemare de Sus deschisă acum şi avem cel mai înalt ideal dintre toate. Noi am auzit de acest "mărgăritar de mare preţ", de mare valoare, şi am dat tot ce-am avut ca să-l cumpărăm. Toate celelalte mărgăritare — mărgăritarul de a fi un mare doctor, un mare artist, un mare muzician, o gospodină exemplară, sau altceva — toate acestea sunt mărunte şi nesemnificative în comparaţie cu acest mare Mărgăritar, atît de mare, atît de minunat, atît de nepreţuit!

Ce este acest mare Mărgăritar, această Chemare de Sus? Acest Mărgăritar, dragii mei fraţi, este ceea ce ne pune înainte Evanghelia. "Mărgăritarul de mare preţ" este Împărăţia lui Dumnezeu în care vouă şi mie ni se oferă o parte. Este posibil să obţinem un aşa Mărgăritar ca acesta? Ce înseamnă el? Înseamnă glorie, onoare şi nemurire, natura divină, a sta cu Cristos pe Tronul Său! Noi nu obţinem numai o parte din aceste glorii. Obţinem totul sau nimic. A intra în Împărăţie înseamnă a avea o parte cu Isus în binecuvîntarea "tuturor familiilor pămîntului", şi a avea o parte în toată gloria şi onoarea Sa viitoare. Acesta este Mărgăritarul de mare preţ.

Domnul nostru a ilustrat convingător acest fapt în pilda negustorului care caută mărgăritare de preţ. Voi şi cu mine şi toţi ceilalţi căutăm ceva valoros pentru care să dăm în schimb timp şi influenţă. Dar cînd ajungem să vedem acest singur lucru, acest cel mai ales dintre toate mărgăritarele, suntem atît de vrăjiţi de el încît nu suntem decît prea bucuroşi să vindem tot ce avem pentru a-l avea. Tu spui: "Voi da tot ce am pentru acesta!" Atunci Domnul spune: "Aceasta va fi exact valoarea ce se cere pentru acest mare Mărgăritar". Dacă spui, "Aş vrea să reţin numai puţin", Domnul va spune, "Atunci nu-l poţi avea. El costă tot ce ai". Isus a dat tot ce a avut şi a avut mult mai mult decît oricare dintre noi. Aşa că noi trebuie să dăm tot ce avem, fie că avem mult, fie puţin după estimările lumeşti. Noi obţinem un Mărgăritar cu mult mai valoros decît mii de milioane de dolari, şi totul pentru cîţiva cenţi neînsemnaţi, ca să spunem aşa! Tu nu ai mult de dat; nici unul din noi nu are! Dar Dumnezeul nostru spune: "Acest mare Mărgăritar este de vînzare. Oricine are dispoziţia de a-l aprecia îl poate avea". Deci, dragi fraţi, este privilegiul nostru binecuvîntat să obţinem acest minunat Mărgăritar dacă vrem.

524) ÎMPĂRĂŢIE—Moştenitori ai Împărăţiei. (Q429-1)

Întrebare (1916)—1—Ce lecţii mari se vor cere de la aceia care vor fi moştenitori ai Împărăţiei?

Răspuns—(1) O apreciere cuvenită, deplină a Dreptăţii şi o manifestare a acelei aprecieri a dreptăţii printr-o străduinţă de a îndeplini cerinţele Regulii de Aur — să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. (2) Următoarea lecţie este aceea de Iubire, simpatie, compasiune, milă. Oricît de pretenţioşi am fi cu privire la noi înşine, cu privire la propriile noastre gînduri, cuvinte şi fapte, noi nu trebuie să pretindem de la alţii, ci să fim dispuşi să luăm de la ei ce le place lor să dea — cum a făcut Mîntuitorul nostru. Aceasta va însemna (3), suferinţă cu Cristos, împărtăşirea în Suferinţa Sa. Va însemna învăţarea de lecţii valoroase care să ne potrivească şi să ne califice pentru lucrarea de a fi regi, preoţi şi judecători cu Domnul nostru în Împărăţia Sa care vine.

Sf. Pavel a subliniat importanţa de a avea caracterul lui Cristos gravat în inimile noastre cînd a scris că predestinarea lui Dumnezeu pentru toţi cei care vor fi în Biserică în glorie este că ei trebuie să fie asemenea Fiului Său iubit — trebuie să aibă epistola lui Cristos scrisă în inimile lor (Rom. 8:28-30). Nu are importanţă cît de imperfecte sunt corpurile lor, cît de imperfectă este atingerea idealurilor lor, acele idealuri trebuie să fie după standardul divin. Şi ei trebuie să fie în aşa armonie cu acele idealuri, încît să fie bucuroşi să sufere pentru atingerea lor.

525) ÎNCARNARE—Referitor la credinţă în aceasta. (Q342-1)

Întrebare (1911)—1—Crezi în reîncarnare, întoarcerea sufletului într-un corp fizic?

Răspuns—Nu cred. Cred că acest lucru este total străin de Cuvîntul lui Dumnezeu în orice sens al cuvîntului.

526) ÎNCEPUT—Referitor la Logos. (Q40-3)

Întrebare (1909)—3—(Ioan 1:2) "El (Logosul) era la început cu Dumnezeu". La ce început se referă aici? Se referă la începutul tuturor lucrurilor care au fost făcute de Logos, sau la începutul Logosului însuşi? Dacă se referă la începutul Logosului, cum putea fi El cu Tatăl înainte de a exista?

Răspuns—Cuvîntul "început" este mai curînd un cuvînt nedefinit. Cînd ne gîndim la Tatăl Ceresc, Cuvîntul ne spune că El n-a avut început. Ar fi dificil să ne imaginăm că El a avut un început, şi ar fi dificil să ne imaginăm că El n-a avut un început. Dificultatea este că minţile noastre sunt mărginite. Există o diferenţă între minţile noastre şi mintea lui Dumnezeu, întocmai cum există o diferenţă între minţile noastre şi mintea unui cîine. S-ar putea să am un cîine inteligent şi să-i spun, Rex, du-te şi adună oile, şi el le-ar aduna pe toate. Dar să presupunem că i-aş spune, Rex, vreau să vorbesc cu tine despre astronomie, sau despre Dumnezeu. Rex n-ar şti nimic despre Dumnezeu, deoarece creierul lui nu are capacitatea de-a primi informaţia. Dumnezeu nu i-a dat cîinelui capacitatea să înţeleagă dincolo de un punct dat. Dumnezeu ne-a dat un cîmp larg de raţiune, aşa că ne putem gîndi la chestiuni morale şi ştiinţifice, dar nici unul dintre noi nu are o astfel de minte încît s-o înţeleagă pe cea eternă. Veţi avea greutăţi dacă veţi încerca să gîndiţi că Dumnezeu are un început; ne depăşeşte capacitatea. Să luăm o ilustraţie: Presupunem că ai avea un tun care ar arunca o ghiulea cu mare viteză la mii şi mii de mile şi nu s-ar opri niciodată. O, veţi spune, trebuie să se oprească. De ce? Ar ajunge la sfîrşitul spaţiului. Ce este sfîrşitul spaţiului? Nu puteţi să vă imaginaţi ce este sfîrşitul spaţiului şi nu puteţi să vă imaginaţi o ghiulea mergînd veşnic şi niciodată să nu ajungă la sfîrşitul spaţiului. Deci trebuie să tragem concluzia că avem limite pentru creierul nostru. Eu nu pot să explic începutul lui Dumnezeu, pentru că Scripturile spun că El nu are început.

Atunci, la ce început se referă aici? Desigur, începutul Domnului, cînd Iehova L-a creat, şi de la acel început, de cînd Iehova L-a creat, El a fost cu Tatăl.

527) ÎNDREPTĂŢIRE—Îndreptăţirea lumii la sfîrşitul Mileniului. (Q395-2)

Întrebare (1907)—2—Cînd este lumea îndreptăţită, la începutul sau la sfîrşitul Mileniului?

Răspuns—Noi răspundem că lumea va fi îndreptăţită la sfîrşitul Mileniului. După cum înţelegem noi Scripturile, procedura lui Dumnezeu cu lumea nu va fi ca şi procedura Lui cu Biserica. Acum, cei care cred sunt socotiţi ca îndreptăţiţi individual. Însemnaţi-vă, nu sunt îndreptăţiţi, ci socotiţi ca îndreptăţiţi. Cuvîntul îndreptăţire înseamnă, a face drept, şi voi ştiţi că corpul vostru nu este drept şi eu ştiu că corpul meu nu este drept. Crezînd în Domnul Isus Cristos corpul nu s-a făcut drept sau simţurile n-au fost puse în echilibrul cuvenit în mintea voastră şi nu va dat deloc perfecţiunea fiinţei. Dar cînd va ajunge să lucreze cu lumea, El nu va proceda aşa. Procedura cu lumea, după cum arată Scripturile, va fi o îndreptăţire reală, şi în loc de a spune oamenilor în timpul Veacului Milenar, voi sunteţi îndreptăţiţi prin credinţă, mesajul va fi, voi veţi respecta acum legea acestei împărăţii şi dacă sunteţi ascultători, veţi face paşi de progres înapoi, înapoi, înapoi la perfecţiune, şi cînd veţi ajunge înapoi, la sfîrşitul Mileniului, veţi fi perfecţi şi veţi fi drepţi. Ei nu vor fi îndreptăţiţi, ci vor fi drepţi. Aşa că propunerea lui Dumnezeu pentru lume este să-i aducă înapoi la perfecţiune reală.

528) ÎNDREPTĂŢIRE—Pentru păcatele trecute. (Q416-1)

Întrebare (1908)—1—Deoarece Cristos a murit pentru păcatele noastre în Adam, aceasta n-ar implica faptul că la îndreptăţire avem pace cu Dumnezeu pentru toate păcatele noastre trecute?

Răspuns—Răspunsul meu este: Da şi nu — în acest fel: Aceasta este după credinţa ta. Ceea ce spune Dumnezeu acum este numai pe bază de credinţă. Cei care nu pot exercita credinţă nu pot avea binecuvîntări în prezent. Tot ce Dumnezeu dă în timpul acestui Veac este după credinţă şi pentru cei care exercită credinţa. Vedeţi, sunt unii oameni făcuţi în aşa fel încît nu pot exercita credinţă şi nu pot obţine binecuvîntările timpului prezent dacă nu pot exercita credinţă. Trebuie să meargă în iad dacă nu pot să exercite credinţă? Noi nu vorbim despre a merge în iad; nu vorbim despre chin veşnic. Suntem bucuroşi, mulţumită lui Dumnezeu, că nu aceasta este pregătirea divină pentru cei care nu pot exercita credinţă în prezent, ci la timpul potrivit, în Veacul Milenar, vor fi trataţi după vedere. Dacă nu pot exercita credinţă acum, vor avea o ocazie de a vedea în curînd în Veacul Milenar şi atunci vor vedea lucrurile pe care voi şi cu mine le vedem acum cu ochiul credinţei. Ochiul credinţei este îndrumat de Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru cei care au ochiul credinţei şi urechea credinţei există o binecuvîntare specială acum, pentru că această clasă pe care Dumnezeu o cheamă acum afară din lume sunt cei care aud şi văd cu această putere a credinţei. Ceilalţi sunt lăsaţi să aştepte pînă la timpul cînd Dumnezeu va lucra cu ei. Vă amitiţi cum declară apostolul şi profetul, că vine timpul cînd toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi destupate. Mulţumim lui Dumnezeu! Aceasta nu va fi numai pentru cei care au credinţă, dar acum oferta prezentă este numai pentru cei care au credinţă, pentru că acum Dumnezeu strînge clasa aleasă, turma mică, care va fi cu Cristos, şi nici unul nu va fi potrivit pentru această poziţie dacă nu poate exercita credinţă. De aceea Dumnezeu lasă acest lucru într-o astfel de formă încît numai acea clasă poate să o primească acum. "Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!" (Mat. 13:16). Pentru alţii care nu pot vedea şi nu pot auzi din lipsă de credinţă, sau din lipsă de altceva, Dumnezeu are o binecuvîntare de un alt fel. Acum să presupunem că ai exercitat credinţă, care va fi rezultatul pentru tine? Dacă poţi exercita credinţă în Cristos şi ştii că Cristos a murit, şi crezi pe deplin acest lucru şi îl accepţi, atunci este privilegiul tău să înţelegi că eşti unul dintre cei care au fost acoperiţi cu meritul acelei jertfe; iar dacă eşti guvernat de jertfa Lui, atunci este plăcerea ta să simţi astfel: Acum în ochii lui Dumnezeu toate lipsurile şi imperfecţiunile mele naturale sunt acoperite de meritul jertfei lui Cristos, şi acum Dumnezeu nu le va ţine împotriva mea. Dar gîndeşte-te că meritul este al tău numai atîta timp cît exerciţi credinţă. Dacă îţi pierzi credinţa înainte de a se înnopta, ai pierdut toată îndreptăţirea care a însoţit-o, pentru că aceasta este numai o îndreptăţire socotită, nu este o îndreptăţire reală; nu eşti eliberat în mod real de acele imperfecţiuni şi păcate; ele sunt numai acoperite; Domnul le acoperă pe baza credinţei tale, şi dacă credinţa ta se pierde te întorci exact unde ai fost înainte. Deci, fie-ţi după credinţa ta, în timpul prezent. Astfel îi învaţă Domnul pe aceia pe care acum îi pregăteşte, şi anume, pe cei care sunt în şcoala lui Cristos, casa credinţei, El îi învaţă cît de important este în ochii Lui deplina siguranţă şi încredere în El. Cînd ne spune că păcatele ne sunt acoperite iar noi vrem să primim aceasta aşa, atunci binecuvîntarea Lui este cu noi. Aceasta nu înseamnă că toate păcatele tale din viitor şi din trecut sunt acoperite. Atunci care sunt acoperite? Răspunsul meu este că toate păcatele care-ţi vin prin Adam şi prin ereditate, prin părinţii tăi; dar orice faci personal şi cu voia, ştiind că este rău, şi nu din ereditate sau slăbiciune, este totuşi al tău pentru a-l rezolva. Bineînţeles, ereditatea şi slăbiciunea vor cuprinde cred, aproape toate lipsurile şi greşelile tale; dar în măsura în care ai făcut ceva cu voia, aparte de aceste slăbiciuni pe care le-ai moştenit şi aparte de ignoranţă, eşti responsabil şi va trebui să primeşti unele lovituri pentru ele. Aşa înţeleg eu acest lucru. Şi dacă azi, sau oricînd, păcătuieşti, cu voia şi conştient, Domnul poate vedea mai bine decît tine că o parte din acesta era din cauza ignoranţei sau eredităţii şi El va ţine cont de toate acestea. Nu va trebui să rezolvi tu. De aceea apostolul spune: Nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. El spune: Puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi (1 Cor. 4:3). Ce ştiţi voi despre mine? Voi nu-mi puteţi citi inima. Puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi. Nici eu însumi nu mă judec, Domnul este cel care va decide. Şi Domnul ştie exact cît de multă voinţă sau ignoranţă există în legătură cu orice lucru ai făcut, şi după acel aranjament rezonabil va acoperi prin credinţă în Cristos tot ce a fost din ignoranţă şi fiecare element care a fost din ereditate. Vei avea o foaie de cont curată, în privinţa aceea, şi vei fi responsabil şi luat la socoteală numai în măsura în care ceea ce ai făcut este cu voia şi intenţionat. Ce mîngîiere este aceasta pentru noi, şi ce restrîngere. Este o mare greşeală pe care se pare că o fac unii, poate unii catolici şi unii protestanţi, că există iertare pentru orice. Catolicii spun: vom merge la preot, vom mărturisi şi totul va fi gata, nu are importanţă ce a fost. Am auzit despre un om care furase două şunci şi a mărturisit preotului spunînd: Ţi-am adus una din ele ţie ca şi cadou. După ce l-a iertat de păcat preotul a aflat că le furase chiar de la el însuşi; aşa că el a pierdut o şuncă. Nu vă spun aceasta ca o relatare adevărată sau ca o reflecţie împotriva prietenilor noştri Catolici, ci numai ca o ilustraţie a punctului că noi nu trebuie să fim nehotărîţi faţă de Tatăl nostru ceresc, pentru că El ştie totul despre lucrurile noastre şi a făcut asigurare pentru o categorie de păcate, toate care erau din Adam, toată ereditatea şi ignoranţa sunt iertate deplin, îndurător şi nu avem nimic de plătit; dar noi trebuie să simţim că avem o responsabilitate personală pentru fiecare acţiune, pentru fiecare gînd şi pentru fiecare cuvînt. Dacă aveţi această idee în minţile voastre, ea vă va face foarte atenţi. Veţi înţelege că oricît de mult a făcut Cristos pentru noi prin iertarea păcatelor trecute, totuşi există o responsabilitate din partea noastră pentru tot ceea ce facem, gîndim sau spunem.

529) ÎNDREPTĂŢIRE—În contrast cu sfinţirea prin sînge. (Q395-3)

Întrebare (1909)—3—Te rog explică diferenţa dintre "îndreptăţire prin sîngele lui Isus", şi "sfinţire prin sîngele legămîntului".

Răspuns—Suntem îndreptăţiţi prin sîngele lui Isus în sensul că înţelegem că sîngele sau moartea lui Cristos a plătit pedeapsa pentru păcat şi că prin harul lui Dumnezeu şi prin aplicarea acelui sînge pentru casa credinţei din ziua de Rusalii încoace, oricine-l va primi poate veni sub condiţiile lui. În timpul prezent este trecut prin Biserică şi în final va trece prin Israel la toată omenirea, dar tot meritul vine de la sîngele lui Cristos. Acesta ne îndreptăţeşte la natură umană. Nimeni n-a fost vreodată îndreptăţit la natură spirituală, nici nu le-a fost dată aceasta prin îndreptăţire. Îndreptăţire înseamnă "a face drept". Întreaga lume este sub condamnare, este nedreaptă, şi de ceea ce au ei nevoie ca să fie restabiliţi în faţa lui Dumnezeu ca bărbaţi perfecţi şi femei perfecte este îndreptăţirea, iar în timpul acestui veac le este socotită prin credinţa în sîngele lui Isus Cristos.

Acum cealaltă parte a întrebării: Ce înseamnă a fi sfinţit prin sîngele legămîntului? Noi suntem sfinţiţi prin sîngele Noului Legămînt, pentru că aceasta este ocazia sau privilegiul de a veni în legătură cu acel Nou Legămînt, privilegiul de a veni în relaţie cu jertfa lui Cristos. Cum? Domnul Isus vă invită pe voi şi pe mine, acum că suntem îndreptăţiţi prin sîngele lui Isus, să ne consacrăm vieţile, o jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Pentru ce, de ce trebuie să facem aceasta? Pentru a putea avea o parte în suferinţa Lui, în jertfa Lui, ca să putem avea o parte, ca membri ai trupului Său acum, ca să putem avea o parte în jertfirea sîngelui nostru sau a vieţii noastre, în legătură cu pecetluirea Noului Legămînt, care, în legătură cu Israel, va binecuvînta toate familiile pămîntului. Aceasta este o Întrebare foarte importantă şi nu sunt sigur că am lămurit-o. Rog pe toţi care n-o înţeleg clar, să ridice mîinile sus. (Nici o mînă nu s-a ridicat.) Ei bine, sunt foarte bucuros.

Dar accentuînd Întrebarea, din cauza importanţei ei, pot spune că îndreptăţirea vine prin sîngele lui Isus, iar sfinţirea vine prin privilegiul nostru de a suferi cu El, în legătură cu vărsarea sîngelui nostru, sau moartea corpului vechi, care va pecetlui Noul Legămînt. Dacă acel Nou Legămînt nu trebuia pecetluit, atunci voi şi cu mine nu aveam nici o ocazie de a ne jerfi vieţile cu Isus.

530) ÎNDREPTĂŢIRE—Refuzul de a se consacra. (Q396-1)

Întrebare (1909)—1—Dacă o persoană este îndreptăţită, iubeşte adevărul şi dreptatea, şi vrea să-I fie plăcut Tatălui Ceresc, iar apoi ajunge să înţeleagă Adevărul Prezent şi diferenţa dintre îndreptăţire şi sfinţire, şi Planul Divin al Veacurilor în general; şi apoi intenţionat hotărăşte să nu se consacre, ci este mulţumit să fie pe plan uman, ascultă Domnul rugăciunile lui după ce el ajunge la acest punct, dacă o astfel de persoană încearcă să învingă slăbiciunile cărnii şi cere ajutorul Domnului? În ce măsură îl ajută Domnul şi cît timp poate rămîne în această stare îndreptăţită?

Răspuns—Răspunsul meu este că îndreptăţirea prin credinţă este singura îndreptăţire pe care a pregătit-o Dumnezeu în timpul prezent, iar prin "îndreptăţire prin credinţă" se înţelege că o astfel de persoană este socotită ca fiind dreaptă sau perfectă. Scopul lui Dumnezeu în asigurarea acestei îndreptăţiri socotite este să dea persoanei o ocazie să se consacre şi astfel să devină o jertfă împreună cu Domnul Isus Cristos, ca membru al Corpului Său. Prin urmare, această îndreptăţire nu este un lucru pentru lume în general, ci numai pentru cei care doresc să se apropie de Dumnezeu cu scopul de a face jertfă împreună cu Domnul nostru. Dacă, prin urmare, o persoană decide că nu se va consacra Domnului, eu aş înţelege că din momentul cînd a ajuns la acea concluzie persoana va fi considerată din punctul de vedere al Domnului ca nefăcînd parte din această clasă care Domnul a vrut să beneficieze, că ea a avut tot beneficiul din această cunoştinţă şi a primit harul lui Dumnezeu în zadar, în sensul că n-a vrut să-l folosească. Aş crede că o astfel de persoană ar face bine să ia în considerare că a ieşit în întregime afară din aranjamentul special a lui Dumnezeu din timpul prezent. El va avea încă, împreună cu omenirea, o ocazie pentru restabilire. Dar gîndul nostru este că el nu se va simţi la fel de bine în veacul următor ca unii care au avut mai puţină ocazie şi mai puţin privilegiu în timpul prezent. Cei care au avut multă lumină au în mod corespunzător multă responsabilitate, iar cei care au respins multă lumină, corespunzător se pot aştepta la multe lovituri.

531) ÎNDREPTĂŢIRE—Prin credinţă. (Q397-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Va fi cineva dintre neamuri îndreptăţit prin credinţă în timpul Veacului Milenar?

Răspuns—Înţelegem că îndreptăţirea prin credinţă se aplică în veacul prezent şi pentru mîntuirea noastră — mîntuirea Bisericii — care este numită "mîntuire prin credinţă" în contrast cu mîntuirea care a fost oferită evreilor în veacul lor, mîntuirea prin fapte, sub Legămîntul Legii, şi de asemenea în contrast cu mîntuirea care va fi oferită evreilor şi lumii în veacul viitor, care va fi o mîntuire prin fapte sub Noul Legămînt (al Legii). Cu alte cuvinte, acest Veac Evanghelic este singurul Veac în care credinţa ţine locul perfecţiunii. Este adevărat, bineînţeles, că nici un evreu nu putea fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin ţinerea Legămîntului Legii dacă nu credea în Dumnezeu; şi este la fel de adevărat că nimeni nu va fi îndreptăţit sub aranjamentul Noului Legămînt decît cel care crede în Dumnezeu şi este în armonie cu aranjamentele care atunci vor fi deschise tuturor. Totuşi, aceasta nu va fi o mîntuire prin credinţă, ci o mîntuire prin fapte — faptele Legii.

Faptele Legii n-au putut să mîntuiască pe evrei în timpul dispensaţiei Iudee pentru că ei n-au putut ţine Legea şi pentru că nu s-a făcut un aranjament printr-un mijlocitor eficient care să-i ridice din degradare, dar s-a pregătit pentru viitor un astfel de aranjament pentru tot Israelul şi pentru toţi care vor intra sub acest aranjament în Veacul Milenar. Ei vor fi făcuţi în stare să facă fapte. Vor fi ajutaţi să iasă din degradarea lor. Astfel citim în Apocalipsa că marea va da afară pe morţii ei, mormîntul va da afară pe morţii care sunt în el, şi că vor sta toţi în faţa marelui tron alb în timpul Veacului Milenar şi vor fi judecaţi după lucrurile scrise în carte; atunci ei vor fi judecaţi după faptele lor. Declaraţia distinctă făcută cu privire la noi este că noi nu suntem judecaţi după faptele noastre, ci după credinţa noastră. Deci, în Veacul Milenar va exista credinţă şi fapte şi există credinţă şi fapte şi în acest Veac Evanghelic; dar credinţa din Veacul Milenar va fi proporţional mai puţin merituoasă, pentru că totul va fi foarte clar şi uşor de crezut, şi astfel nu credinţa va fi cea care va fi răsplătită în mod special, ci faptele. În acest Veac credinţa ocupă locul cel mai important şi noi nu suntem răsplătiţi după faptele noastre, pentru că nu am avea nici o faptă care să fie răsplătită. Ci credinţa este cea care va fi răsplătită.

Credinţa şi faptele se aplică în ambele veacuri, dar într-un veac este răsplătită credinţa, iar în celălalt veac vor fi răsplătite faptele. Într-una, credinţa este standardul sau încercarea dacă cineva este vrednic sau nevrednic, iar în cealaltă faptele vor fi standardul sau încercarea dacă cineva este vrednic sau nu de viaţă veşnică.

Galateni 3:8 pare să arate foarte special că referinţa este la neamuri care sunt îndreptăţite prin credinţă şi nu prin fapte; astfel, noi înţelegem că acest text se aplică la Veacul Evanghelic în sensul că Dumnezeu a văzut dinainte că în acest Veac Evanghelic El va îndreptăţi prin credinţă anumite persoane dintre neamuri, exact cum a intenţionat să îndreptăţească pe unii evrei prin credinţă. Neamurile niciodată n-au fost sub Legea faptelor, dar sunt acceptaţi sub aranjamentul Evanghelic, prin credinţă.

532) ÎNDREPTĂŢIRE—Referitor la Vrednicii din Vechime

şi cei îndreptăţiţi din Veacul Evanghelic. (Q398-1)

Întrebare (1910)—1—Care este diferenţa dintre starea îndreptăţită a Vrednicilor din Vechime în zilele lor, şi măsura îndreptăţirii acelora care nu au continuat spre consacrare în acest Veac Evanghelic?

Răspuns—Răspundem că unii au făcut o consacrare şi ceilalţi nu. Noi suntem într-o stare îndreptăţită de cînd ne-am întors de la păcat, dar îndreptăţirea este numai o parte, numai atît timp cît înaintezi. Este exact ca şi cum ai merge către sala publică şi am întreba: Unde te duci? La sala publică. Mai tîrziu am întreba: Cum, încă mai mergi? Da, încă n-am ajuns. Aşa şi cu îndreptăţirea; începi şi va trebui să tot mergi pînă la sfîrşit, altfel îndreptăţirea nu va fi completată. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl va accepta este o deplină consacrare. Vrednicii din Vechime au făcut o consacrare şi Dumnezeu i-a acceptat. El a spus: dacă aceşti oameni ar avea trupuri perfecte, ei n-ar face nimic rău. Îi voi socoti ca şi cum ar avea trupuri perfecte. Ei au fost îndreptăţiţi la viaţă numai în sens de perspectivă, viaţă pe care o vor primi "la timpul potrivit". Ei trebuie să aştepte pînă la timpul potrivit, pînă după ce Isus va face "împăcare pentru nelegiuire", înainte ca ei să obţină beneficiu din îndreptăţirea lor şi să atingă deplina perfecţie a fiinţei la înviere.

533) ÎNDREPTĂŢIRE—Baza calităţii de fiu în trecut. (Q398-2)

Întrebare (1910)—2—Privitor la lumina mai clară asupra îndreptăţirii şi a altor scripturi, care este baza calităţii de fiu menţionată în Proverbe: "Fiul meu, dă-mi inima ta …" (Prov. 23:26)?

Răspuns—În timpul acestui Veac Evanghelic, dragi prieteni, Dumnezeu cheamă fii, şi aceasta este întreaga lucrare a acestui Veac Evanghelic. Adam a fost iniţial un fiu, dar a căzut, a devenit neloial Tatălui său Ceresc, şi n-a mai fost vrednic să fie numit fiu al lui Dumnezeu şi a fost condamnat la moarte, şi astfel voi şi cu mine am fost toţi născuţi cu o parte din acea condamnare, aşa că n-am fost vrednici să ne numim fiii Lui. Dumnezeu a intenţionat ca în cele din urmă să dea întregii lumi o ocazie de a se întoarce la starea de fii în timpul domniei lui Mesia. Acum, în timpul prezent, El propune ceva unei clase speciale, celor care au ureche de auzit şi inimă care să aprecieze cînd aud, iar El cheamă să vadă cîţi au acea ureche. Mulţi sunt chemaţi. Mulţi aud chemarea, dar puţini sunt aleşi, pentru motivul că mulţi refuză să răspundă la această chemare cînd o aud. Dumnezeu vrea ca unii să se nege pe sine şi să umble pe calea dreptăţii. Majoritatea oamenilor aud chemarea şi spun: Cred că îi voi da atenţie în curînd, dar mai întîi voi gusta din păcat pentru un timp, aşa că chemarea trece pe lîngă ei. Că o aud sau n-o aud iarăşi după ce a trecut, este alt lucru. Există unii, care, cînd aud, au o dispoziţie diferită, o apreciază şi o primesc şi astfel sunt acceptaţi de Domnul în măsura în care o păstrează. Imediat ce se întorc de la păcat, se întorc către dreptate. Ce este dreptatea? Îndreptăţirea este dreptate. Dacă aceste două cuvinte pot fi luate împreună ca însemnînd acelaşi lucru, aveţi ceva care vă va ajuta să ştiţi ce înseamnă îndreptăţirea. Îndreptăţire înseamnă ceea ce este drept, aşa că atunci cînd te întorci de la păcat să-l serveşti pe viul Dumnezeu, aceea a fost o transformare, o întoarcere de la păcat la calea dreptăţii. Aceasta a fost o măsură de îndreptăţire. Inima a venit în atitudine corectă faţă de Dumnezeu şi El a început să se apropie de tine. Domnul a spus: "Apropie-te de Mine şi Eu mă voi apropia de tine", şi apropiindu-te de Domnul, El vine puţin mai aproape către tine. Tu erai într-o stare îndreptăţită tot timpul. Adică, îndreptăţirea ta nu era perfectă, nu era dreaptă în sensul absolut, ci într-o stare pe care Dumnezeu o aprobă — întoarcere de la păcat către dreptate. De aceea noi numim aceasta îndreptăţire, sau starea care conduce în cele din urmă la obţinerea îndreptăţirii. Nu ştiu cît timp se poate să fi fost în această stare de a cunoaşte voia lui Dumnezeu, dar fie că a fost un timp mai lung sau mai scurt, Dumnezeu ţi-a arătat, dacă ai vrut să fii unul din fiii Lui, care sunt condiţiile aşa-numitei calităţi de fiu, şi anume, că trebuie să iubeşti dreptatea atît de mult şi să urăşti nelegiuirea atît de mult încît să fii gata să-ţi jertfeşti viaţa în serviciul dreptăţii şi al adevărului, şi să fii în opoziţie cu răul. Dar nu fiecare doreşte să-şi jertfească viaţa, să renunţe la plăcerile păcatului sau ale lumii, la scopurile, lucrurile şi speranţele pămînteşti — nu toţi sunt gata să urmeze în urmele Învăţătorului; de aceea pentru astfel de persoane vin cuvintele lui Isus: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (să-şi predea voinţa proprie), să-şi ia crucea (în sensul de a fi sacrificat, chiar interesele pămînteşti) şi să mă urmeze" (Mat. 16:24). Este clar spus. El a venit cît a putut, pînă la acel punct. Acum aude cuvintele Învăţătorului. A vrut să fie ucenic cînd prima dată s-a întors de la păcat. A început să se apropie de Dumnezeu, de standardul Lui de dreptate, şi acum a ajuns la punctul unde Domnul îi arată care este proba finală prin care poate fi acceptat ca fiu. El nu poate fi fiu şi să fie îndreptăţit la viaţă decît cu o singură condiţie. Dacă vrea să aibă restabilire etc., Dumnezeu spune: Am o pregătire pentru aceasta în curînd, în timpul domniei lui Mesia, cu tot restul lumii, şi Mă voi îngriji ca drumul să fie luminos, ca acolo să fie cunoştinţă etc., dar dacă vrei să vii acum, există doar o singură cale rămasă deschisă. "Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă" (Mat. 7:14). Ea te va scoate din această stare de moarte. Este îngustă şi există numai o singură cale. Dacă ai fi văzut poarta cînd ai început, se putea să nu fi intrat, dar cînd ai parcurs o anumită distanţă El îţi arată termenii stării de fiu şi nimeni n-are dreptul să facă termenii cîtuşi de puţin mai jos decît arată Dumnezeu, şi anume, negare de sine, ia-ţi crucea şi urmează-Mi. Dacă, ajungînd la starea aceea, spui: Sunt gata să fac voia Ta, ce va spune El? Pavel ne spune în Romani 12:1. Fraţii mei, acesta este un lucru binecuvîntat, aceasta este o mare ocazie, atît de mare încît vei fi privilegiat să vii acum sub această chemare de sus şi să devii comoştenitor cu Cristos în împărăţia Sa. Lumea n-o cunoaşte, dar vouă vă este dat s-o cunoaşteţi pentru că voi aţi avut această înclinaţie să căutaţi dreptatea, şi Dumnezeu, îndurător, v-a făcut cunoscut ceva cu privire la această chemare, la termenii şi condiţiile ei. Atunci, faceţi pasul acesta, şi aşa că el spune: "Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu (aceste haruri de care v-aţi bucurat în timp ce v-aţi apropiat de El), să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă" (Rom. 12:1). Aceasta este singura cale prin care puteţi să o obţineţi.

Care este filosofia ei? Ei bine, noi nu spunem că aceia care nu se bucură de filosofia ei nu se pot bucura de faptul ei. Înainte de a auzi despre răscumpărare şi ce a însemnat ea, v-aţi bucurat de beneficiile ei, deşi n-aţi înţeles filosofia, şi aţi fost acceptaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu — şi eu am fost, înainte de a cunoaşte pe Dumnezeu în sensul în care vorbim acum despre Dumnezeu şi despre planul Său. Mi-am dat inima Domnului iar El mi-a dat spiritul fiesc prin care L-am numit Abba, Tată, fără o cunoştinţă a filosofiei, şi a trebuit să fac pasul consacrării înainte de a cunoaşte această filosofie. Dar azi, cînd Domnul permite ca un vîrtej de eroare să se năpustească peste poporul Lui şi să numească cartea Lui un basm, şi să permită Criticii Radicale să ia cu uşurinţă Cuvîntul Său, acum El ne dă ceva prin care putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. El ne permite să înţelegem cuvîntul Său şi filosofia ispăşirii, că Domnul Isus este marele Răscumpărător. Voi înţelegeţi că eraţi deja condamnaţi la moarte, că nu aveaţi nimic de oferit lui Dumnezeu, dar cînd aţi acceptat pe Cristos în minte şi aţi înţeles că El este Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul omenirii, şi astfel baza credinţei voastre în El, v-aţi prezentat corpul o jertfă vie şi Răscumpărătorul vostru a păşit înainte să fie Avocatul vostru şi al meu, atunci jertfa voastră şi a mea au putut fi acceptate de Dumnezeu cu toate imperfecţiunile lor, din cauza atribuirii meritului Său, pe care le-a făcut sfinte în ochii Lui, iar în momentul cînd a atribuit meritul Său, în acel moment Tatăl a putut să vă accepte. Apoi El v-a dat un semn al acceptării Sale, prin împărtăşirea de Spiritul sfînt. Sunteţi concepuţi din nou, sunteţi creaturi noi, aţi primit culminarea îndreptăţirii voastre. Totul a condus la aceasta. În momentul cînd v-aţi predat şi Isus a adăugat meritul Său, Tatăl v-a acceptat. Aceasta este în acord cu întreaga idee: "Fiul meu, dă-mi inima ta". Noi suntem trataţi ca fii într-un mod relativ, din momentul cînd ne întoarcem de la păcat, pentru că dorim să fim fii, iar El lucrează cu noi ca fii. Exact aşa cum voi şi cu mine azi, dacă cineva se întîlneşte cu noi aici şi caută să se întoarcă de la păcat către Domnul, noi îi spunem frate sau soră, chiar dacă ei n-au făcut o deplină consacrare. Ei aparţin casei credinţei, dar nu vor fi fii în sens deplin pînă cînd se consacră. Cînd îi vedem că fac pasul final şi că primesc o binecuvîntare de la Domnul şi acceptarea lor ca fii ai lui Dumnezeu, suntem bucuroşi, şi atunci lucrul pe care l-au început este îndeplinit, dar tot timpul pînă aici ei sunt trataţi ca fii, pentru că ei doresc şi se apropie de acel standard glorios.

534) ÎNDREPTĂŢIRE—Ilustrarea unei îndreptăţiri de probă. (Q400-1)

Întrebare (1911)—1—Te rog ilustrează îndreptăţirea de probă şi de asemenea îndreptăţirea vitală.

Răspuns—Noi suntem îndreptăţiţi de probă din momentul cînd întoarcem spatele la păcat şi ne întoarcem către Dumnezeu cu o dorinţă puternică şi cu intenţii bune în inimă. Avem o persoană care era îngropată în păcat, umblînd după trup, şi el aude şi ajunge la o anumită înţelegere că aceasta este o cale rea şi că Dumnezeu îi dă voie să se apropie de El. Aşa că este convertit, întors, şi acum este cu faţa spre Dumnezeu şi începe să facă paşi în acea direcţie, îndepărtează murdăria cărnii şi se străduieşte să umble într-un mod mai ordonat. Dacă a fost beţiv, pune paharul deoparte, dacă a fost josnic în vreun alt fel, pune deoparte acele practici josnice şi caută să se apropie de Dumnezeu. Acum, care este atitudinea Domnului faţă de el? Domnul spune: "Apropie-te de Mine şi Eu mă voi apropia de tine". Aşa că el merge puţin mai aproape. Care este atitudinea lui? Noi vorbim de el ca fiind într-o atitudine îndreptăţită. De ce? Îndreptăţit înseamnă drept. El nu este încă pe deplin drept, dar este în acea atitudine; se apropie de dreptate. El este acolo de probă; pentru a vorbi despre el ca despre o persoană îndreptăţită; el caută să umble drept. Aşa că se apropie, şi apropiindu-se el spune: "Doamne, aş vrea să vin foarte aproape şi să fiu copilul Tău". Ei bine, Domnul spune: "Acum că ai venit atît de aproape, îţi voi explica ce este necesar".

"Doamne, aş vrea să ştiu pe baza căror termeni pot să fiu pe deplin copilul Tău, să primesc Spiritul Tău şi să primesc o parte în acea moştenire glorioasă pe care ai pregătit-o în Isus pentru cei care vor fi comoştenitori".

"Păi", răspunde Domnul, "sunt termeni foarte severi. Sunt termeni foarte stricţi. Trebuie să-ţi iei crucea şi să urmezi pe Învăţătorul. Trebuie să fii pregătit să jertfeşti tot ce ai, chiar viaţa însăşi, în serviciul Meu. Numai aşa poţi să devii un copil al Meu în deplinul sens al cuvîntului, pentru că aceasta este singura clasă pe care o chem acum".

Persoana spune: "Doamne, nu mă interesează sacrificiul şi să fac o consacrare spre moarte, ci aş vrea doar să fac ce este drept şi dacă fac ce este drept — "

"Dar tu nu poţi să faci ce este drept; în trupul tău nu există perfecţiune şi nu poţi fi drept; niciodată nu te poţi apropia de Mine pe baza legii, pentru că prin faptele legii nimeni nu poate fi îndreptăţit".

"Doamne, atunci cum pot eu fi îndreptăţit dacă este imposibil să ţin legea?"

"Poţi fi îndreptăţit numai într-un singur mod, şi acesta este prin meritul marelui Avocat".

"Doamne, va fi El avocatul meu?"

"El va fi avocatul tău numai dacă ajungi să faci o deplină predare a tot ce ai".

"Altfel nu va face nimic pentru mine?"

"Ba da, El este pregătit să lucreze cu tine ca şi cu restul lumii; este pregătit să fie Mijlocitorul tău sub aranjamentul noului legămînt; este pregătit să-ţi aducă restabilirea la deplină perfecţie şi armonie cu Dumnezeu cum a avut-o Adam, şi pe care Adam a pierdut-o".

"Dar Doamne, aş vrea să vin acum".

"Ei bine, nu poţi veni acum decît sub chemarea pe care am deschis-o acum; chemarea pe care am deschis-o este chemarea pe care noi o numim chemarea de sus a lui Dumnezeu în Isus Cristos, pentru a deveni moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus Cristos la o moştenire nestricăcioasă, neîntinată şi care nu trece, păstrată în ceruri. Această chemare cerească este singura deschisă acum, şi ea cere o deplină consacrare a vieţii tale către Domnul şi să urmezi în urmele lui Isus. Dacă acum nu vrei să faci acest pas, stai deoparte".

Vedeţi, acesta a fost îndreptăţit de probă pînă aici. Acum a ajuns la punctul unde are cunoştinţă, ştie ce cere Domnul de la el, iar dacă face pasul consacrării va fi conceput de Spirit ca nouă creatură; şi aceasta va continua pînă cînd ultimul din numărul celor aleşi va fi completat. Dar dacă nu se consacră, atunci această îndreptăţire de probă încetează, nu ţine, nu este confirmată, nu este făcută reală sau vitală. Singurul mod în care această credinţă — îndreptăţire — este făcută reală sau vitală este prin consacrare.

Acum, să presupunem că el se consacră. "Doamne, am stat jos şi am socotit costul. M-am hotărît să accept condiţiile Tale; Îţi dau toată inima mea şi tot ce sunt şi am; fac o deplină predare. Foloseşte-le, Doamne, în căile Tale". Făcînd această consacrare, marele Avocat devine Avocatul său personal şi-i atribuie din meritul Său ca să-i acopere lipsurile, astfel încît consacrarea lui să poată fi acceptată de Tatăl; şi în acest fel îndreptăţirea lui este vitalizată, este completată; este făcută vie, el este îndreptăţit la viaţă; şi atunci, fiind îndreptăţit la viaţă, în acelaşi moment el prezintă acea viaţă îndreptăţită ca jertfă vie, acceptabilă lui Dumnezeu, o consacrare vie pe care Dumnezeu o acceptă ca jertfă prin Cristos; aceasta este vitalizarea îndreptăţirii. Pînă la acest punct nu era vitală, era numai de probă. El a mers în direcţia bună iar Dumnezeu l-a tratat cu răbdare şi l-a încurajat să înainteze pînă ce a ajuns la punctul cînd trebuia să se hotărască. Dacă s-a hotărît să predea totul, atunci marele Avocat a vitalizat îndreptăţirea lui, prin credinţă fiind recunoscut ca perfect, şi prin credinţă a fost recunoscut ca prezentîndu-se pe sine, iar Dumnezeu i-a acceptat sacrificiul.

În cazul lumii în veacul viitor, îndreptăţirea nu va fi prin credinţă, ci prin fapte. Vă amintiţi că în cartea Apocalipsei unde se vorbeşte despre lume că vine afară în ziua ei de judecată, citim: "Fiecare a fost judecat după faptele lui" (Apoc. 20:13).

Atunci, încercarea vor fi faptele; acum încercarea este credinţa. De ce nu fapte acum? Pentru că nu puteţi făptui în mod perfect. De ce nu? Pentru că aveţi corpuri imperfecte şi pentru că Dumnezeu procedează în timpul prezent în acest fel — El tratează cu aceia care, cu trupuri imperfecte au minţi perfecte, voinţe perfecte, deplin supuse voinţei Lui. Şi astfel El atrage acea nouă voinţă, acea nouă minte, îndreptăţeşte noua creatură şi acceptă consacrarea, şi astfel îndreptăţirea este vitalizată. Dar pentru lume în veacul viitor, de-a lungul celor o mie de ani, oamenii se vor ridica sus, sus, la perfecţiune, şi cu fiecare zi vor fi tot mai îndreptăţiţi, şi vor fi mai drepţi cu fiecare zi. Aşa că se vor apropia de îndreptăţire treptat, şi despre fiecare din timpul acela, care va fi pe drumul bun, căutînd să fie în armonie cu Domnul, se va spune că este într-o îndreptăţire de probă; dar această îndreptăţire nu va fi atinsă în acelaşi fel ca a noastră, ci unul va ieşi treptat din imperfecţiunea sa şi va fi îndreptăţit real cînd va atinge perfecţiunea deplină. Atunci el va fi fost făcut drept, perfect, şi fiind în acea stare, la sfîrşitul miei de ani, Mijlocitorul se va retrage dintre el şi Dumnezeu şi va permite acelei persoane drepte, perfecte să fie prezentată Tatălui. Şi acesta va fi acceptat de Tatăl şi apoi va sta la încercare să se vadă dacă vrea şi este în stare să reziste încercărilor sau nu. Exact cum Adam era perfect şi în armonie cu Dumnezeu şi a fost supus unei încercări, tot aşa, toată lumea fiind perfectă va fi supusă unei încercări. Astfel, în Apocalipsa citim că atunci, după ce Cristos va fi predat împărăţia Tatălui, şi cei o mie de ani vor fi terminaţi, iar Mijlocitorul va ieşi dintre ei şi Dumnezeu, atunci Satan va fi dezlegat ca să poată încerca pe toţi cei care vor trăi pe faţa întregului pămînt, numărul lor fiind ca nisipul de pe ţărmul mării. Cei care vor ceda ispitei vor fi cei care nu vor avea o stare potrivită de inimă, şi Dumnezeu nu le va mai da o ocazie viitoare. Ei au avut toate binecuvîntările care le-au fost vreodată intenţionate. Iar cei care vor rezista ispitei din acel timp vor avea marea intrare în starea veşnică, deplin aprobaţi de Dumnezeu, ca vrednici de viaţă veşnică.

535) ÎNDREPTĂŢIRE—Înainte de 1881. (Q403-1)

SFÎRŞITUL TREPTAT AL FAVORII EVANGHELICE

Întrebare (1911-Z)—1—Înţelegi că Scripturile învaţă, direct sau indirect, prin paralelele Dispensaţiei Iudee, că a fost necesar ca toţi cei care vor constitui "turma mică" trebuiau să fi fost într-o stare îndreptăţită înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, nu înţelegem aşa acest lucru.

536) ÎNDREPTĂŢIRE—Completată la consacrare. (Q403-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Suntem noi altoiţi în măslin cînd suntem îndreptăţiţi sau cînd suntem consacraţi?

Răspuns—Şi una şi alta. Adică, completarea îndreptăţirii este la consacrare. Nimeni nu este complet sau deplin îndreptăţit dacă nu s-a consacrat. Îndreptăţirea noastră începe atunci cînd ne întoarcem dinspre ceea ce este nedrept către ceea ce este bine sau drept; şi noi obţinem mai multă îndreptăţire, suntem tot mai drepţi (pentru că îndreptăţire înseamnă a fi drept), cu cît înaintăm spre consacrare. Cînd îndreptăţirea noastră a progresat pînă la punctul deplinei consacrări, numai atunci suntem recunoscuţi ca şi concepuţi de Spirit şi ca mlădiţe în Vie, ilustrată de Domnul nostru în capitolul 15 din Ioan. Acelaşi lucru este adevărat şi în ilustraţia cu măslinul. Numai ramurile spirituale sunt altoite în acest "măslin".

Fără îndoială Întrebarea este bazată pe Romani 11:17, unde apostolul ne spune că naţiunea iudee a reprezentat măslinul care a avut rădăcină bună. Rădăcina măslinului era promisiunea concretă făcută lui Avraam — "toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine" (Gen. 12:3). Atunci promisiunea a început să producă ramuri. Fiecare evreu a pretins că este legat de acest Legămînt Avraamic. Apostolul ne spune că din cauza necredinţei multe din aceste ramuri au fost tăiate. Ei au fost tăiaţi în timpul perioadei de 40 de ani care a început cu serviciul Domnului nostru şi s-a sfîrşit cu distrugerea Ierusalimului.

În timpul acela toate ramurile care nu erau potrivite să rămînă au fost tăiate, şi acelea care erau potrivite să stea în măslin au fost "curăţite prin spălarea cu apă prin Cuvînt" (Efes. 5:26), şi ei au fost transferaţi din Moise în Cristos şi concepuţi de Spiritul sfînt. Apostolul continuă şi spune că de cînd ramurile evreieşti au fost tăiate, Dumnezeu a strîns ramuri dintre neamuri, şi că noi suntem altoiţi în locul acelor ramuri tăiate. Astfel voi şi cu mine putem ajunge în măslin. Noi care din fire eram copii ai mîniei, străini, suntem acum altoiţi în adevăratul pom prin care va veni binecuvîntarea.

Dacă putem ajunge în acel măslin, în acea Viţă, în Cristos, lucrul următor ce trebuie făcut este să rămînem în El. Sunt aplicate anumite încercări; şi celor care nu se conformează acelor încercări nu le va fi permis să rămînă, ci vor fi tăiaţi. Privitor la Viţă, Marele Învăţător a spus: "Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El (Tatăl) o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă" (Ioan 15:2). Aşa că dacă beneficiem de ajustările şi curăţirile pe care El le aduce mlădiţelor roditoare, să ne bucurăm că suntem în îngrijirea Vierului bun şi suntem într-o situaţie bună. Dacă rămînem în adevărata Viţă, timpul nu este tare departe cînd noi, cu cei rămaşi din Biserică, vom fi glorificaţi şi vom constitui Împărăţia lui Mesia, care va binecuvînta pe Israelul natural şi prin Israelul natural pe toate naţiunile pămîntului.

537) ÎNDREPTĂŢIRE—Opinia prezentă. (Q404-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Ţi-ai schimbat vederile privitor la îndreptăţirea Bisericii, astfel încît prezentările din Volumul 1 al Studiilor în Scripturi în acest subiect să nu mai reprezinte gîndul tău?

Răspuns—În mod sigur nu! Dacă ne-am fi schimbat gîndul, de ce am continua să publicăm şi să răspîndim Volumul? "Dar cărarea celor drepţi este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescînd pînă la miezul zilei" (Prov. 4:18). Aşa că subiectul îndreptăţirii noastre se clarifică zilnic pentru mulţi din poporul drag al Domnului. Trăsăturile îndreptăţirii neînţelese de ei înainte sunt acum foarte clare. De exemplu, mulţi nu au reuşit să vadă în trecut, şi unii încă nu văd, că îndreptăţirea prin credinţă este un proces treptat. Fiecare pas al credinţei ne-a adus mai aproape de punctul culminant.

Dar punctul culminant nu a fost pe deplin atins pînă cînd credinţa noastră nu şi-a manifestat perfecţiunea, prin ascultarea şi deplina predare a noastră în consacrare Domnului. Atunci, marele nostru Avocat ne-a acceptat corpurile consacrate şi le-a atribuit din meritul Său, îndreptăţindu-ne absolut în ochii Dreptăţii — Tatălui Ceresc. Apoi, Tatăl Ceresc a acceptat acel suflet complet îndreptăţit prin conceperea cu Spiritul sfînt. De aici înainte el a fost o Nouă Creatură şi un fiu conceput la plan spiritual.

În timpul perioadei de progres în credinţă, s-a apropiat de îndreptăţire treptat, şi persoana a avut tot mai mult din favoarea divină. Dar el nu a ajuns deplin îndreptăţit la natură umană — un fiu pe plan pămîntesc — pînă ce nu a făcut pasul final. Şi acolo, a rămas numai pentru o clipă. Apoi conceperea de Spirit sfînt a indicat acceptarea jertfei celui făcut perfect şi el a început ca Nouă Creatură.

CALITATEA DE FIU — DE PROBĂ ŞI REALĂ

Toate acestea sunt arătate pe Planul Veacurilor. Planul N reprezintă starea îndreptăţită în diferiţii ei paşi. Astfel Avraam şi alţii din timpul Vechiului Testament au fost îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin credinţa lor. Ei nu au fost îndreptăţiţi la viaţă, nici chiar la calitatea de fiu. Ei au fost îndreptăţiţi la prietenia, favoarea şi îngrijirea supraveghetoare a lui Dumnezeu. După ce Isus a murit, a înviat, S-a înălţat şi a aplicat meritul Său pentru Biserică, El a devenit Avocatul acestei întregi clase, doritoare să umble în urmele Lui în deplină consacrare. Atribuirea meritului Său constituie pentru fiecare opera îndreptăţirii, şi aceasta face posibil ca Dumnezeu să accepte jertfa lui şi să-l conceapă la noua natură.

Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu datorită credinţei şi dorinţei sale pentru armonie cu Dumnezeu. Aşa a fost şi Ioan Botezătorul despre care citim: "prietenul mirelui … se bucură foarte mult de glasul mirelui" (Ioan 3:29). Termenul "serv" este aplicat în Biblie în mod special acelor evrei care erau sub Legămîntul Legii Mozaice. Prin acel Legămînt ei s-au bucurat de îngrijirea şi binecuvîntarea lui Dumnezeu şi li s-a permis să fie servii Lui. Deşi mulţi dintre ei, ca şi Avraam, au fost prietenii lui Dumnezeu, şi ar fi fost pe deplin calificaţi pentru toate privilegiile fiilor, totuşi nu era posibil, în armonie cu aranjamentul divin, ca ei să fie recunoscuţi ca fii. Pentru că, aşa cum explică apostolul, un "fiu rămîne veşnic", şi înainte ca jertfa lui Cristos să deschidă calea pentru înlăturarea păcatului şi a morţii nimeni nu putea fi primit la starea de fiu divin.

Tot aşa, chiar şi starea noastră acum ca fii ai lui Dumnezeu este de probă. Dacă rămînem în iubirea lui Dumnezeu, vom rămîne ca fii ai Lui şi vom fi făcuţi perfecţi la timpul potrivit. Dar dacă cineva se întoarce la păcat cu voia şi la serviciul lui, acela îşi va pierde calitatea de fiu. Numele lui va fi şters din Cartea Vieţii Mielului. Avocatul lui la Tatăl va înceta să-l mai recunoască. El nu va mai avea legătură cu Fiul şi altuia îi va fi permis să-i ia locul ca membru al Corpului Celui Uns.

Astfel apostolul declară: "Preaiubiţilor, acum suntem copii (embrionari) ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci cînd se va arăta El (Răscumpărătorul nostru, Capul nostru), vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2). Adică, starea noastră de fii în prezent este de probă. Starea reală de fii va începe după ce vom fi trecut încercarea probatorie. Cîţi se vor dovedi acceptabili prin credinţa şi loialitatea lor, vor fi făcuţi fii în sens deplin, prin schimbarea glorioasă a învierii. Astfel vedem că după cum nimeni nu este pe deplin primit pe planul N pînă cînd a parcurs toată lungimea consacrării, tot aşa nimeni nu va fi pe deplin primit în calitate de fiu pînă cînd nu va atinge planul L.

"ÎNVIEREA MAI BUNĂ"

Deşi Vrednicii din Vechime, Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Profeţii etc. (Evrei 11:38-40), n-au putut fi numiţi fii ai lui Dumnezeu şi n-au fost numiţi astfel, aceasta n-a fost din cauză că ei n-au fost vrednici de o astfel de poziţie şi de un astfel de nume. Apostolul ne atrage atenţia la aceasta, asigurîndu-ne că ei "i-au fost plăcuţi lui Dumnezeu", şi nimic mai puţin decît perfecţiunea inimii nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Singurul lucru care i-a împiedicat să fie acceptaţi ca fii a fost necesitatea ca mai întîi să fie prezentat pentru ei sîngele Ispăşirii. În "învierea mai bună" pe care Vrednicii din Vechime o vor avea, înţelegem că ei vor învia ca oameni perfecţi. Vor fi perfecţi aşa cum a fost Adam înainte de păcat, şi cu minţi, inimi şi voinţe dezvoltate, antrenate, încercate, dovedite loiale lui Dumnezeu. În acea stare perfectă ei vor fi modele a ceea ce toată omenirea poate să atingă prin ascultare în timpul Domniei lui Mesia.

Din momentul învierii lor, aceşti oameni perfecţi vor avea acelaşi drept să vină la Dumnezeu cum a avut Adam şi vor fi tot atît de îndreptăţiţi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu cum a fost Adam, cu excepţia unui singur lucru. Şi anume, că Vrednicii din Vechime, cît şi restul omenirii, vor fi în mîinile marelui Mijlocitor al Noului Legămînt timp de o mie de ani ai Împărăţiei Sale Mesianice. Şi, după Scripturi, numai după sfîrşitul acelei perioade va preda Împărăţia Tatălui.

Astfel noi înţelegem că Vrednicii din Vechime nu vor avea de-a face direct cu Tatăl ca fii, şi nu vor avea nici o recunoaştere directă din partea Lui ca fiind astfel, pînă la sfîrşitul Domniei lui Cristos, cînd va preda Tatălui toate lucrurile, ca El să poată fi "totul în toţi", şi ca toţi să poată fi supuşi direct Lui. Oricum, în timpul miei de ani, sub aranjamentele Mijlocitoare ale lui Cristos, Vrednicii din Vechime perfecţi, şi toţi ceilalţi în proporţia atingerii perfecţiei, se vor bucura de privilegii şi binecuvîntări, pentru că nu vor mai fi sub o domnie a păcatului, a morţii şi a lui Satan, "Prinţul acestei Lumi", ci sub Prinţul Vieţii şi a domniei Sale de Dreptate spre Viaţă.

538) ÎNDREPTĂŢIRE—Primită în zadar. (Q406-1)

Întrebare (1913)—1—Privitor la cei care au fost îndreptăţiţi dar nu merg mai departe spre consacrare, va fi mai bine sau mai rău pentru ei la restabilire? Dacă mai rău, cum?

Răspuns—Nu există îndreptăţiţi care nu merg mai departe către consacrare. Există din aceia care fac paşi către îndreptăţire; adică, ei vin într-o atitudine îndreptăţită, vin mai aproape de Dumnezeu, dar nu ajung la punctul unde să fie socotiţi ca iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său decît cînd ajung la punctul unde fac o deplină predare. Ca de exemplu, întreaga chemare a acestui Veac Evanghelic este pentru Preoţimea Regală. Voi toţi sunteţi chemaţi într-o singură speranţă a chemării voastre. Nu înseamnă că unii sunt chemaţi la îndreptăţire şi alţii la sfinţire, ci este o singură invitaţie, că Dumnezeu a făcut să se deschidă calea şi oricine vrea poate să se apropie de Dumnezeu de cînd Isus a murit şi s-au făcut aranjamente pentru răscumpărare. Oricine vrea poate acum să se apropie dacă are ureche de auzit şi de înţeles. Priviţi Cortul Întîlnirii ca fiind ilustraţia lui Dumnezeu pentru acest lucru. Vedem că aceia care se apropiau de Cortul Întîlnirii puteau fi la o anumită distanţă şi se apropiau tot mai mult. Cînd ajung la uşă, la poartă, ei văd mai întîi de toate poarta însăşi, care este o poartă (din pînză, n.t.) brodată şi care ne spune într-un mod figurativ anumite lecţii despre necesitatea iertării păcatelor, simbolic; şi ei privesc dincolo de poartă şi văd altarul de jertfă stînd chiar în faţa lor. Aceasta înseamnă că nu mai pot face vreun progres dacă nu cred în jertfa lui Cristos reprezentată prin altar, iar dacă au curaj să continue să înainteze ei trec de altar fiind tot mai îndreptăţiţi — nu complet îndreptăţiţi, vedeţi, dar fiind mai îndreptăţiţi. Adică, se apropie tot mai mult de starea îndreptăţită. Apoi merg puţin mai departe şi văd ligheanul umplut cu apă, pus acolo pentru spălarea de murdăria pustiului — murdăria cărnii. Ei zic: Aş vrea să fiu mai curat decît sunt, şi aceasta înseamnă punerea deoparte a unora din murdăriile cărnii; aceasta înseamnă că ei se străduiesc să fie mai în armonie cu legile dreptăţii divine pe care încep să le vadă tot mai clar. Apoi, în final ajung chiar la uşa Cortului Întîlnirii, şi acolo, în acord cu ilustraţia, dacă-s ai Domnului sunt legaţi — legaţi la uşă. Cu alte cuvinte, ţapul a fost adus şi legat la uşa Cortului Întîlnirii — nu la uşa de afară, la poartă, ci legat la uşa Cortului Întîlnirii propriu-zis; şi aceasta înseamnă prezentarea corpului tău ca jertfă vie. Cînd era legat acolo, ţapul nu era mort, ci era un ţap viu, şi aceea reprezintă cum tu, ca unul din ţapi prin natură, ai fost legat sau consacrat, sau obligat Domnului, prezentîndu-ţi corpul ca o jertfă vie. Nimic mai mult decît ce a făcut Marele Preot nu s-a putut face. Pasul următor era ca Marele Preot să vină şi să accepte acel ţap ca jertfă junghiindu-l, şi aceea însemna că consacrarea ta Domnului a fost acceptată de El prin Marele Preot; tu nu îţi junghii în mod direct propriul ţap, ci te aduci la Domnul şi te prezinţi Lui, şi dacă este acceptat de Tatăl va fi pentru că Domnul acceptă acel ţap ca fiind o parte din Sine şi o parte din jertfa Sa. Atunci, pentru că este jertfa Sa, îndreptăţit prin meritul ispăşirii Sale, de aceea este acceptat de Tatăl. Toate jertfele Sale sunt acceptate, şi astfel noi suntem acceptaţi în Cel Preaiubit, şi din momentul acceptării jertfei noastre, noi suntem în Cristos, membri ai acelui Mare Preot, nemaifiind ţap, ci socotiţi acum ca parte din Marele Preot care oficiază în toată lucrarea. Aşa că suntem membri ai Corpului lui Cristos, şi acest Cristos, ai cărui membri sunteţi, a fost tipificat prin acel Mare Preot, şi uleiul ungerii a venit pe cap reprezentînd Spiritul sfînt care a venit peste Isus, şi ulterior a curs pînă la poala hainelor, acoperind astfel sau recunoscînd, sau concepînd de Spirit pe toţi aceia pe care îi acceptă ca membri ai Corpului Său. Aceasta este completarea îndreptăţirii noastre. Este un aranjament foarte favorabil cînd ne gîndim la el, pentru că dacă eram acceptaţi de Dumnezeu de prima dată cînd am venit la El, înainte să fi făcut cu adevărat o consacrare, şi dacă ne-ar fi atribuit meritul Său acolo, atunci n-ar mai fi pentru noi în viitor, deoarece cînd meritul lui Cristos a fost atribuit o dată, nu mai rămîne de atribuit. Cu alte cuvinte, cînd Cristos a murit pentru păcatele noastre, a existat o parte pentru voi şi o parte pentru mine şi o parte pentru fiecare membru al rasei. Dacă ţi-ai primit partea, aceasta nu-ţi va mai fi repetată. Dacă foloseşti greşit acea parte după ce ai primit-o, este responsabilitatea ta, nu vei mai primi o a doua parte, Cristos nu mai moare, moartea nu va mai avea putere asupra Lui, iar El face o atribuire a meritului Său numai o singură dată pentru familia umană; tu îţi primeşti partea ta şi fiecare membru îşi primeşte partea sa. Vedeţi atunci că ideea este că dacă Dumnezeu ne-ar accepta şi ne-ar îndreptăţi şi astfel ne-ar da meritul lui Cristos iar noi n-am merge mai departe să ne facem jertfa, atunci am pierde toate privilegiile din viitor; pentru o astfel de persoană nu ar mai fi speranţă la viaţă viitoare pe care s-o poată primi sub Împărăţia lui Cristos pentru că a avut-o acum. De aceea, Dumnezeu aranjează situaţia ca să ne putem apropia şi să putem vorbi despre noi înşine ca fiind într-o atitudine îndreptăţită, şi despre familiile noastre ca fiind într-o atitudine îndreptăţită, în sensul că ei se apropie tot mai mult de Dumnezeu şi sunt în simpatie cu aranjamentele Lui, gîndindu-se tot mai mult la punctul cînd vor face marele pas şi vor completa marea tranzacţie pe care a oferit-o Dumnezeu; şi anume, să vă prezentaţi corpurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, acceptabilă. Dacă vi le prezentaţi, şi la timp, atunci sunt acceptate de Tatăl, şi momentul acceptării este momentul conceperii voastre; atunci sunteţi o Nouă Creatură. Aşa că este doar un moment între acestea; trebuie să fie un moment instantaneu cînd veţi fi îndreptăţiţi după trup, şi exact în momentul următor veţi fi acceptaţi, pentru că tot ce aşteaptă Dumnezeu ca să ne accepte pe careva din noi este ca păcatele să ne fie iertate şi Cristos să ne prezinte; şi El face aceasta în momentul cînd eşti pregătit. Aşa că El spune: Dacă cineva vrea să fie ucenicul Meu, Eu sunt pregătit să fiu avocatul său. Dacă vrei să fii ucenicul Meu ia-ţi crucea şi urmează-Mă.

539) ÎNDREPTĂŢIRE—Referitor la haina lui Cristos. (Q408-1)

Întrebare (1913)—1—În Umbrele Cortului Întîlnirii, pag. 21, paragraful 3, se spune: "Noi vedem că îndreptăţirea prin credinţă, primul nostru pas spre sfinţire, ne aduce într-o stare de pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos (Rom. 5:1). Cînd păcatele noastre sunt iertate, sau socotite ca acoperite cu dreptatea lui Cristos, noi suntem cu un pas mai aproape de Dumnezeu, dar încă umani, în curte". Ce înseamnă aici acoperirea cu dreptatea lui Cristos? Este primirea hainei?

Răspuns—Îndreptăţire înseamnă "a face drept". Ea nu semnifică o schimbare de natură, ci numai a face dreaptă natura care exista. În cazul Domnului nostru, pe deplin îndreptăţit în încercarea sau probarea credinţei Sale, L-a dovedit drept şi perfect; dar în cazul nostru, recunoaştem că toţi suntem păcătoşi, nu există nici unul drept, nu, nici unul; de aceea, cînd ne apropiem de Dumnezeu, înainte de a putea avea ceva de-a face cu jertfirea, trebuie să fim îndreptăţiţi, adică, făcuţi drepţi; păcatele şi imperfecţiunile noastre trebuie puse deoparte, real sau socotit, şi astfel îndreptăţiţi prin credinţă. Lumea îşi va primi îndreptăţirea în veacul viitor, dar nu prin credinţă, ci una reală. Îndreptăţirea lor va fi treptată; după cum vor respecta legile Împărăţiei vor deveni mai perfecţi mintal, moral şi fizic pînă la sfîrşitul miei de ani cînd vor fi atins perfecţiunea umană şi vor fi îndreptăţiţi, drepţi, perfecţi. Aceasta nu va fi o îndreptăţire prin credinţă, ci prin procesul faptelor pe care Învăţătorul îl va pregăti atunci pentru lume. Dar Biserica este îndreptăţită prin credinţă; îndreptăţirea ne este socotită; noi nu suntem făcuţi drepţi sau perfecţi în mod real; suntem doar socotiţi perfecţi, Domnul atribuindu-ne meritul Său şi completîndu-ne lipsurile. Aceea ne face drepţi sau acceptabili. Cu ce scop? Pentru scopul acestui Veac Evanghelic. Şi care este scopul acestui Veac Evanghelic? Ca noi să putem oferi lui Dumnezeu o jertfă sfîntă şi acceptabilă; acela este singurul scop pentru care i se permite cuiva să se apropie de Dumnezeu. Timpul lui Dumnezeu ca să permită întregii lumi să se apropie de El este timpul Împărăţiei, dar acum El a deschis o cale nouă pentru noi care dorim să fim sacrificaţi cum a fost sacrificat Învăţătorul pentru noi, care dorim să ne jertfim vieţile, renunţînd la toate drepturile şi interesele noastre umane. Există o cale nouă deschisă pentru noi ca să intrăm, mai întîi prin îndreptăţire, şi apoi prin acceptarea acelei persoane sau corp îndreptăţit. Dumnezeu nu ne poate accepta ca jertfă dacă nu am fost mai întîi îndreptăţiţi. Nu este necesar să fim îndreptăţiţi timp de un an, zece ani sau zece luni, dar îndreptăţirea trebuie să vină mai întîi pentru că Dumnezeu nu poate accepta o jertfă imperfectă. Noi trebuie să fim făcuţi drepţi prin atribuirea meritului dreptăţii lui Cristos; şi credem că în momentul imediat următor atribuirii de către Cristos a meritului Său, în minutul următor, Tatăl ne acceptă jertfa şi ne indică acceptarea dîndu-ne Spiritul sfînt. Luînd ilustraţia Cortului Întîlnirii, vedem că nimănui nu-i este permis să intre în Sfînta cu excepţia preoţilor, şi astfel, dacă ni se permite vreodată să intrăm, este pentru că Dumnezeu ne acceptă ca preoţi şi ne va accepta ca preoţi dacă mergem prin termenii şi cerinţele pe care El le-a aranjat. Noi ne străduim să ne apropiem de Dumnezeu pentru că ştim că El doreşte să ne apropiem de El, după cum este scris: "Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi" (Iacov 4:8). Noi venim la poartă şi uitîndu-ne dincolo vedem altarul de aramă care ne vorbeşte despre îndreptăţirea noastră, pentru că altarul acela întotdeauna este simbolul jertfei. Întoarcîndu-ne spre altar înseamnă că noi credem şi acceptăm faptul că Cristos a murit pentru păcatele noastre; toţi cei care nu cred aceasta sunt reprezentaţi ca fiind afară; toţi cei care intră acceptă moartea Domnului nostru pentru iertarea păcatelor lor. Ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi înaintăm pînă ce ne apropiem de lighean în care este apă pentru spălare, pentru curăţire, spălarea mîinilor şi picioarelor înainte de a intra. Aceasta înseamnă că trebuie să punem deoparte murdăriile cărnii dacă dorim să fim dintre puţinii preoţi. Dar încă ne apropiem de Dumnezeu şi se spune despre noi că suntem într-o stare îndreptăţită din momentul cînd intrăm pe poartă, vedem altarul, acceptăm iertarea Lui şi credem în Domnul Isus Cristos; la lighean ni se spune că suntem într-o stare îndreptăţită; mergem în direcţia bună, devenim mai împăcaţi cu Dumnezeu cu fiecare pas pe care îl facem, pînă cînd ajungem chiar la uşa Cortului Întîlnirii. Acolo, în conformitate cu tipul, ţapul a fost legat, reprezentînd deplina noastră consacrare către Domnul. Noi suntem acum acceptabili pentru Tatăl şi aceasta era reprezentată ca îndeplinită cînd Marele Preot iese din Cortul Întîlnirii şi îşi pune mîna pe ţap şi îl junghie. Prin punerea mîinii pe ţap El arată că l-a acceptat ca jertfă, ca parte a jertfei Sale. Aceasta înseamnă că El ne-a atribuit meritul Său, pentru că El n-ar începe jertirea decît prin atribuirea meritului. Punerea mîinii Sale ar reprezenta atribuirea meritului Său, iar junghierea ar reprezenta acceptarea consacrării noastre. Toate acestea sunt înainte de a intra înăuntru şi înainte de a primi noua natură, dar în momentul cînd El face aceasta ne primeşte ca membri ai corpului Său ca să putem fi socotiţi cu El şi să trecem cu El în prima încăpere, Sfînta, şi acolo, spune apostolul, şedem împreună cu Cristos în cele Cereşti. Noi am intrat deja în Sfînta şi acolo suntem privilegiaţi să ne bucurăm de lumina sfeşnicului de aur, de privilegiile rugăciunii reprezentate prin altarul de aur şi de ospăţul spiritual reprezentat prin masa pentru punerea pîinii înainte. După ce ne-am făcut toată partea noastră venind la Domnul, acceptînd jertfa la altar şi venind la lighean, am făcut tot ce putem să ne spălăm de murdăriile cărnii şi să ne curăţim, atunci ajungem la uşă, ne legăm aici şi facem o consacrare, prezentîndu-ne pe noi înşine după cum spune apostolul: "aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie", dar nu noi ne junghiem, nu noi facem sacrificarea; El face toată sacrificarea. Nu oricine aduce jertfe iar noi nu am fost preoţi; noi am fost reprezentaţi prin ţap; ţapul nu s-a putut sacrifica pe sine; Marele Preot a sacrificat ţapul şi astfel noi suntem acceptaţi de Tatăl în preaiubitul pentru că El este agentul Tatălui în toate procedurile cu Biserica.

540) ÎNDREPTĂŢIRE—De către cine? (Q410-1)

Întrebare (1916)—1—Cine face îndreptăţirea — Iehova sau Isus?

Răspuns—Şi Iehova şi Isus îndreptăţeşte. Apostolul spune: "Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte" (Rom. 8:33). Noi suntem îndreptăţiţi prin credinţă în sîngele lui Isus. Îndreptăţirea lui Dumnezeu este dată prin sîngele lui Isus. Îndreptăţirea lui Dumnezeu n-a fost dată pentru nimeni separat de sîngele lui Cristos. Era necesar ca mai întîi Cristos să moară pentru ca cineva să poată fi îndreptăţit. Chiar după cum spune apostolul: "prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi" (Evrei 2:9). Nici unul care a trăit înainte de Cristos n-a avut ceva mai mult decît o îndreptăţire de probă, nu are importanţă cine a fost el. Această îndreptăţire reală a depins de ceea ce a făcut Isus pe cruce.

Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte; pentru că Dumnezeu a fost Cel care a condamnat. Nu Isus a pus pe Adam la încercare. Adam n-a păcătuit împotriva lui Isus şi nici împotriva vreunei legi a lui Isus, ci împotriva Legii Tatălui, împotriva Dreptăţii divine. Dreptatea divină a adus pedeapsa împotriva lui Adam. De aceea el nu putea fi îndreptăţit decît dacă mai întîi Dreptatea divină era mulţumită. Înainte ca noi să putem fi îndreptăţiţi trebuie să venim într-o anumită stare, şi apoi trebuie să avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Cristos, cel Drept. Acest Avocat este Marele Preot pe care Dumnezeu L-a pus deoparte pentru acest serviciu; iar Dumnezeu ne acceptă pe baza operei de ispăşire a acestui Mare Preot.

541) ÎNDREPTĂŢIRE—Baza ei legală. (Q410-2)

Întrebare (1916)—2—Într-o expresie recentă ieşită de sub pana ta s-a afirmat că nu poate exista îndreptăţire legală fără o îndreptăţire reală; dar că, dacă a fost legală, a fost reală. Cum poate fi aceasta adevărat? Nu este îndreptăţirea Bisericii în prezent legală, iar perfecţiunea lor este socotită, nu reală?

Răspuns—Afirmaţia scrisă este corectă; dar cel care întreabă nu priveşte corect acest subiect. Greşeala în mintea celui care întreabă este aceasta: El crede că Noua Creatură este îndreptăţită. Dar Noua Creatură n-a avut nevoie de îndreptăţire, şi niciodată n-a avut nevoie de ea. Noua Creatură n-a făcut nimic rău. Omul cel vechi era păcătos, care a moştenit pornirile păcătoase şi care era sub condamnare. Acest om vechi avea nevoie să fie îndreptăţit înainte de a putea deveni o Nouă Creatură; şi această îndreptăţire trebuie să fie una reală — de bună credinţă. Noi suntem îndreptăţiţi — nu sperăm să fim, ci fiind îndreptăţiţi am fost acceptaţi de Tatăl.

În ceea ce ne priveşte pe noi personal, este o tranzacţie reală şi a avut loc atunci cînd ne-am încredinţat în mîinile Domnului printr-o deplină consacrare; şi atunci Isus ne-a acceptat. Aceasta a fost reală — atît de reală încît de atunci încoace Dumnezeu ne socoteşte ca fiind morţi şi nu ne va mai recunoaşte ca avînd vreun drept la restabilire sau la orice altceva uman. După cum declară Scripturile: "Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:3). Aici i se adresează Noii Creaturi şi Noua Creatură nu are nevoie de îndreptăţire. Vechea creatură a fost cea îndreptăţită; şi dovada pe care o aveţi că a fost îndreptăţită este că aţi primit Spiritul sfînt, viaţa voastră veche este de atunci moartă şi a început viaţa voastră nouă; şi acea viaţă nouă este în Cristos şi Dumnezeu va lucra doar cu acea viaţă nouă.

În aranjamentele Domnului, El nu îndreptăţeşte pe fiecare individual ca şi cum fiecare ar trebui să aştepte pînă cînd Domnul termină cu alte lucruri. Întreg acest fapt a fost aranjat şi pregătit înainte. Răscumpărătorul nostru ne-a atribuit meritul la început odată pentru toţi. Noi toţi suntem reprezentaţi în acel singur act. Întreaga Biserică a fost inclusă cînd El S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi (Evrei 9:24). Atribuirea făcută atunci a fost suficientă pentru întreaga Biserică, şi prin acel merit suntem noi îndreptăţiţi. Noi ne primim partea acestei atribuiri cînd ne conformăm condiţiilor, termenilor. Marele Preot lucrează cu noi după linii care merg automat. Isus acceptă pe toţi care vor veni la Dumnezeu în conformitate cu condiţiile Lui. El a făcut pregătire pentru păcatele Bisericii cu 1800 de ani în urmă; şi dacă vă primeşte, El vă primeşte în numele Tatălui. Noi ne primim partea în pregătirea făcută de Marele Preot şi ne conformăm condiţiilor unei depline consacrări lui Dumnezeu. La fel este cu binecuvîntarea de la Rusalii, care a fost dată Bisericii odată pentru toţi la început şi fiecare membru al Bisericii îşi primeşte partea sa cînd vine în Cristos. Cînd cineva ajunge să fie corect legat de Cap, el îşi primeşte partea sa de ungere. Tu eşti un membru al Corpului lui Cristos şi ai partea ta de binecuvîntări ale turmei celei Unse. Astfel atribuirea făcută de Marele Preot pentru întreaga Biserică la începutul Veacului Evanghelic operează automat pentru a îndreptăţi fiecare persoană cînd îşi prezintă corpul ca o jertfă vie.

542) ÎNDREPTĂŢIRE—Relaţia ei cu consacrarea. (Q411-1)

Întrebare (1916)—1—Este corect să se spună că înainte de consacrare credincioşii sunt îndreptăţiţi, sau se apropie numai de îndreptăţire?

Răspuns—Ei se apropie de îndreptăţire. Aceşti paşi de îndreptăţire de probă în Curte îl conduc doar spre punctul de vitalizare a îndreptăţirii sale. Isus îndreptăţeşte la Uşa Cortului Întîlnirii; dar El nu îndreptăţeşte o persoană care doreşte doar să-şi îndepărteze murdăriile cărnii. Numai cînd vine la Uşă, şi se leagă şi face un legămînt cu Dumnezeu, poate fi pe deplin îndreptăţit. Acolo Marele Preot este gata să-i atribuie dreptatea Sa şi să-l accepte ca membru al Corpului lui Cristos — cînd e la uşă.

Dacă Domnul ar îndreptăţi pe oricine imediat ce a intrat pe Poartă şi a venit în Curte la Altarul de Aramă, ar trebui să existe, bine-nţeles, un scop în acea îndreptăţire. Care ar putea fi scopul? Scopul îndreptăţirii este de a face pe cineva supus sau gata pentru primirea Spiritului sfînt. De aceea, dacă ar fi îndreptăţit la Altarul de Aramă şi ar primi Spiritul sfînt, toate şansele sau privilegiile sale pămînteşti ar fi pierdute. El poate că ar vrea să iasă afară — cum fac mulţi — dar ar fi prea tîrziu dacă ar fi avut loc îndreptăţirea reală. Oricine, care n-a ajuns la punctul de a face un Legămînt cu Dumnezeu, n-a renunţat la drepturile sale de restabilire. Pînă la consacrare el are încă o ocazie pentru acestea în viitor, în Veacul Milenar. Dar oricine face această consacrare şi este acceptat de Domnul, nu va obţine niciodată restabilire sau altceva pe plan uman în veacul viitor. De aceea, din milă, Domnul nu recunoaşte pe nimeni pînă cînd el face toţi aceşti paşi într-o astfel de îndreptăţire de probă şi se decide definitiv că vrea să fie ucenicul Domnului, şi cu adevărat a spus aceasta după ce a stat şi a socotit preţul. Pînă ce n-a ajuns la acest punct hotărîtor, Domnul nu va avea nimic de-a face cu el. Dar dacă se va lega la acea uşă, în sensul de a face un legămînt cu Dumnezeu, atunci Domnul Îşi va lua răspunderea pentru el şi va face ca totul să lucreze spre binele lui — dar nu înainte de a face acest pas.

543) ÎNDREPTĂŢIRE—Referitor la Curte. (Q412-1)

Întrebare (1916)—1—În legătură cu Cortul Întîlnirii în Pustiu, este îndreptăţirea arătată în Curte? Dacă da, cum?

Răspuns—În Curte se arată ceea ce noi numim o îndreptăţire de probă. Să presupunem că această încăpere este curtea; că Cortul Întîlnirii este acolo la celălalt capăt, intrîndu-se pe aceste uşi; că la acest capăt avem perdeaua albă de jur împrejur, în loc de aceşti pereţi; şi chiar în faţă avem Altarul de Aramă. Cineva intrînd în starea Curţii ar sugera prin aceasta că doreşte să se apropie de Domnul. Dumnezeu este reprezentat de Sfînta sau Sfintele, acolo în spate; şi aici în faţă este reprezentată starea generală a lumii. Persoana care caută pe Dumnezeu se apropie cînd intră pe poartă şi vine la Altarul de Aramă. El vede acest Altar şi ce înseamnă el. Pentru el acesta înseamnă că ştie că este păcătos şi nu are mijloace de acces la Dumnezeu decît prin jertfa pentru păcat. El recunoaşte că jertfa a fost necesară pentru a face ispăşire pentru păcat. Văzînd aceasta, el spune: "Nu vreau să mă opresc aici, ci să mă duc mai departe la acel Lighean lustruit de cupru, în care este apă pentru spălarea de murdăriile pustiului — picioarele şi mîinile în special.

Aici la Lighean el începe să se spele, şi aceasta înseamnă că recunoaşte necesitatea curăţirii, chiar după ce a văzut jertfa pe Altar. El spune: "Văd necesitatea curăţirii de păcat şi de murdăriile care mi-au venit fiind în legătură cu lumea din afara Curţii". Această spălare la Lighean înseamnă, bineînţeles, că el se curăţă pe sine întrucîtva. Aceasta este dispoziţia corectă; iar dacă nu are această dispoziţie, sîngele de pe Altarul de aramă nu i-ar folosi. Mergînd la Lighean el arată că doreşte să fie curăţit de murdăriile cărnii, să fie curăţit în cuvînt, în gînd şi în faptă de orice lucru care murdăreşte şi este rău.

După ce s-a curăţat de impurităţile cărnii la Lighean, se poate ca el să dorească să se apropie şi mai mult de Dumnezeu. Se poate apropia pînă la perdea, nu mai mult; pentru că Primul Văl reprezintă moartea voinţei. Moartea voinţei înseamnă că acela vrea să predea toate interesele pămînteşti Domnului. Dacă nu face aceasta el nu poate merge mai departe. Pînă aici se putea să fi fost foarte mult sub controlul propriei voinţe. Dar cînd îl controla propria sa voinţă nu era satisfăcător; şi acum doreşte să intre în armonie cu Dumnezeu şi să facă voia Lui.

El ştie destul despre voia lui Dumnezeu ca să-şi dea seama că aceasta e mai bună decît a lui proprie; iar acum este sigur că vrea să facă voia lui Dumnezeu. La acest punct va afla că îl va costa ceva ca să facă voia lui Dumnezeu în viaţa sa. De aceea el este îndrumat de Cuvîntul lui Dumnezeu să stea jos şi să socotească preţul. Cît va costa? Probabil prietenia lumii. Legăturile sale prieteneşti cu lumea vor fi rupte, pentru că ei vor vrea un curs mai uşor în viaţă decît va avea el. Ei vor spune că el este prea bun, că vrea lucruri prea bune şi că nu poate să trăiască în acest mod. În curînd se vor depărta de el pentru că este prea bun pentru ei. Tovărăşia sa nu va mai fi agreabilă, pentru că ei lucrează după concepte diferite. Poate că înainte era în tovărăşia unor oameni care foloseau un limbaj imoral. Va trebui să se elibereze de ei; pentru că el vrea să fie în comuniune cu Domnul. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că nu va face afaceri cu ei; ci înseamnă că nu-i va dori ca însoţitorii săi şi nici ei nu vor dori tovărăşia lui.

Astfel, procesul de spălare va continua; şi după cum acesta va înainta în mintea, în inima cît şi în purtarea sa, curînd va ajunge să spună: "Aş vrea să fiu al Domnului cu orice preţ. Înţeleg că El are unele favoruri şi privilegii sau binecuvîntări mari pentru cei care devin în întregime ai Lui. Ştiu destul ca să-mi dau seama că aş vrea să fiu de partea Domnului şi să susţin lucrurile care sunt frumoase, bune şi adevărate".

Atunci, lucrul de făcut pentru el va fi să se lege pe sine la uşă. Este necesar să se restrîngă, să renunţe la propria libertate. Ar putea spune că aceasta este o sarcină destul de grea. Da, dar este necesar să renunţe la libertatea propriei sale voinţe şi să spună: "De aici încolo pentru mine nimic în afară de voinţa Domnului. Sunt de acord că voia lui Dumnezeu va fi prima pentru mine de aici încolo". Dacă spui, "Am ajuns la concluzia că voi face aceasta", atunci leagă-te, făcînd un legămînt cu Dumnezeu. Predă-te pe deplin lui Dumnezeu şi asemenea Domnului spune: "De aici încolo nu voia mea, ci voia Ta să se facă". Cînd faci aceasta, te-ai legat la uşa Cortului Întîlnirii.

Atunci Marele Preot iese şi te ucide după trup. În tip marele preot ia ţapul şi îi taie gîtlejul, şi din acel moment e mort. Acest act al Marelui Preot reprezintă că Dumnezeu îţi acceptă consacrarea. În acelaşi minut eşti conceput şi devii o Nouă Creatură în Cristos. Tu eşti socotit acum ca un membru al Corpului Preotului. Ca o Nouă Creatură ai devenit un membru al Corpului lui Cristos. Dar după trup eşti acel ţap mort. În tip marele preot ducea grăsimea ţapului şi o punea pe Altarul din Curte pentru a fi arsă. Sîngele ţapului a reprezentat viaţa predată, care este preţioasă în ochii lui Dumnezeu. Tu poţi spune că nu ai avut mult de dat; dar cînd ţi-ai dat tot ce ai avut în legătură cu dreptul tău la binecuvîntarea Restabilirii, ai dat tot ce ai putut da. Sîngele ţapului era dus de marele preot în Sfînta Sfintelor şi era stropit pe Capacul Ispăşirii, exact cum făcea şi cu sîngele viţelului. Grăsimea era pusă pe Altar în curte pentru a fi arsă; şi toate celelalte erau duse afară din Tabără pentru a fi mistuite prin ardere afară din Tabără.

Ce miros urît făcea! Aceasta arată cum va părea lumii viaţa voastră. Va fi considerată ca murdăria şi gunoiul pămîntului, la fel cum a fost şi cu a apostolilor. Isus a mers mai întîi afară din Tabără. El a sfinţit locul de ardere. Apostolii de asemenea au mers afară; şi de-a lungul Veacului Evanghelic toţi cei sfinţi ai poporului lui Dumnezeu au fost "arşi afară din Tabără". Acesta este cel mai bun lucru pentru noi. Îndrumările Marelui Preot sunt că noi trebuie să mergem cu El afară din Tabără. Se poate ca unii din rudele voastre să facă arderea; pentru că voi sunteţi acolo să fiţi arşi, după trup.

Dar, spiritual, ca Nouă Creatură? Acea viaţă nouă nu trebuie să fie arsă. Carnea ţapului trebuie să iasă afară din Tabără ca să fie arsă. Tu eşti o Creatură Nouă şi un membru al Corpului lui Cristos. Spiritual ai tot felul de privilegii şi binecuvîntări — Pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere domnind în inima ta — în timp ce în trupul tău continuă arderea. În timp ce apostolul era "ars afară din tabără" — în temniţa din Filipi — înăuntru, prin credinţă în Isus, a avut linişte; atît de multă încît a cîntat cîntări de laudă lui Dumnezeu. S-ar putea să aveţi unele experienţe foarte grele şi în acelaşi timp să puteţi cînta cîntări de laudă lui Dumnezeu. (Aveţi grijă să nu vă deranjaţi vecinii!) Scripturile ne asigură că dacă suferim cu Cristos vom şi domni cu El. De aceea ne putem bucura în suferinţele noastre — nu în suferinţele pentru nechibzuinţă, ci în suferinţele care sunt pentru credincioşia şi loialitatea noastră faţă de Domnul şi faţă de Adevăr. Toate aceste suferinţe ne dau bucurie. Ne bucurăm că suntem în Sfînta, unde putem avea unele din bucuriile Domnului. În Sfînta avem Pîinea Prezenţei Sale, ne bucurăm de lumina Sfeşnicului de Aur şi avem şi experienţele Altarului de Aur.

Curtea reprezintă toate experienţele credinciosului în îndreptăţire din momentul cînd intră pe poartă, intrînd în Curte, trecînd de Altarul de Aramă şi pînă ce vine la uşa Cortului Întîlnirii. Aceasta este o îndreptăţire de probă, de cînd persoana începe să facă primul pas. El începe să se apropie de Dumnezeu de cum trece de poartă spre Altarul de Aramă. Se apropie mai mult în timp ce se spală la Lighean şi încă mai aproape cînd se leagă la Uşa Cortului Întîlnirii. Cînd a făcut aceasta, a făcut tot ce poate face el. Lucrul următor trebuie să fie făcut de Domnul, reprezentat de marele preot al lui Israel. Marele Preot antitipic te acceptă ca un membru al Corpului Său şi te prezintă acceptabil înaintea Tatălui; iar Tatăl, acceptîndu-te, îţi dă Spiritul sfînt şi devii o Nouă Creatură. Această îndreptăţire, sfinţire şi concepere de Spirit se fac toate deodată. La unii procesul de îndreptăţire de probă poate fi foarte încet. Adesea ei progresează foarte încet din cauza doctrinelor Babilonului şi a învăţăturilor false. Ei vor rătăci, intrînd şi ieşind, jucîndu-se de-a v-aţi ascunselea, neînţelegînd care sunt paşii potriviţi ce trebuie făcuţi. Ce stare! Noi toţi am fost în ea. Nu ştiam ce să facem; nici nu puteam să spunem altcuiva ce să facă; dar acum se clarifică. Toţi diferiţii paşi în legătură cu îndreptăţirea de probă se clarifică; pentru că a venit timpul lui Dumnezeu ca lucrurile să se clarifice. De aceea vedem noi lucrurile. Acum putem alerga pînă la Lighean, să ne spălăm de murdăriile cărnii, şi să ne legăm la uşă într-un timp foarte scurt; pentru că ştim cum s-o facem. Cîtă binecuvîntare este să trăieşti în acest timp!

544) ÎNDREPTĂŢIRE—Baza ei.* (Q415-1)

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243, întreb. 24

Întrebare (1916-Z)—1—Este  Merit sau Îndreptăţire ceea ce se acordă celui care este îndreptăţit prin credinţă?

Răspuns—Aici ar trebui să clarificăm expresia "îndreptăţit prin credinţă", pentru că în utilizarea biblică acest termen are două semnificaţii diferite. Citim, de exemplu, că Avraam a fost îndreptăţit prin credinţă, dar desigur nu în sensul în care este Biserica îndreptăţită prin credinţă! Avraam a fost îndreptăţit la tovărăşie cu Dumnezeu, pentru a primi făgăduinţa, pentru a şti anumite lucruri pe care Dumnezeu le intenţionează în viitor şi pentru a-şi demonstra sub un standard divin loialitatea faţă de Dumnezeu. Dar el n-a fost îndreptăţit la viaţă veşnică. El n-a fost îndreptăţit în sensul că el putea fi invitat să-şi prezinte corpul jertfă vie şi să devină răscumpărător pentru Adam, sau un sacrificiu meritoriu pentru altul în oarecare sens. Nimeni nu putea fi astfel îndreptăţit prin credinţă pînă după moartea lui Isus, pînă la acordarea meritului Său după ce s-a înălţat şi a apărut "în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi" — Biserica.

545) ÎNDREPTĂŢIRE—Ordinea ei, referitor la consacrare.* (Q415-2)

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243 întreb. 23

Întrebare (1916-Z)—2—Ce are loc întîi, Îndreptăţirea sau Consacrarea?

Răspuns—Depinde de sensul ataşat cuvîntului consacrare. Biblia recunoaşte consacrarea din două puncte de vedere diferite; primul, consacrarea persoanei; al doilea, validarea ei de către Domnul Isus Cristos şi acceptarea ei de către Tatăl. Consacrarea persoanei de a face voinţa Domnului, predarea deplină a voinţei lui proprii, aşa cum ea este simbolizată prin legarea ţapului la uşa Cortului Întîlnirii, precede îndreptăţirea. Dar al doilea pas este acesta: anume, că este necesar ca Domnul nostru Isus Cristos să devină Avocatul pentru aceia care doresc să devină membri ai Preoţimii Împărăteşti înainte ca ei să devină acceptabili pentru Tatăl. Deci, îndreptăţirea lor prin Domnul Isus Cristos care le acordă meritul Său, urmează după consacrarea lor şi este imediat urmată de actul de consacrare a acestora de către Tatăl Ceresc în sensul acceptării lor ca persoane consacrate şi acordării lor a tuturor drepturilor şi privilegiilor incluse în aranjamentul legămîntului.

546) ÎNDREPTĂŢIRE—Legală şi efectivă. (Q417-1)

Întrebare (1916)—1—În Turnul din 15 septembrie, pag. 281* (*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 81, n.t.), articolul despre Îndreptăţire, vorbindu-se despre îndreptăţirea "legală şi efectivă" există această afirmaţie: "În acelaşi timp este şi legală şi efectivă". Ideea de aici vrea să spună că îndreptăţirea noastră este efectivă şi nu socotită?

Răspuns—Aceasta este ceea ce am încercat să spunem şi aparent nu am reuşit s-o spunem în mod potrivit. Nu putem spune aceasta în aşa fel ca tot poporul lui Dumnezeu să înţeleagă.

547) ÎNDREPTĂŢIRE—Vederile Pastorului Russell nu s-au schimbat. (Q418-1)

Întrebare (1916)—1—Comparînd articolele despre Îndreptăţire din Volumul 6, Umbrele Cortului Întîlnirii şi Turnul din 15 septembrie 1916, sunt ele în armonie? Şi-a schimbat fratele Russell vederile cu privire la îndreptăţire?

Răspuns—Fratele Russell nu şi-a schimbat vederile cu privire la Îndreptăţire. Îndreptăţirea este îndreptăţire, a fost întotdeauna îndreptăţire şi va fi totdeauna îndreptăţire, iar fratele Russell nu poate schimba îndreptăţirea nici pentru sine nici pentru altcineva. Îndreptăţire înseamnă a face drept, a face just. De exemplu, dacă am avea o balanţă în mînă şi am pune ceva de o parte, atunci punînd o greutate egală de partea cealaltă am echilibra balanţa. Aceasta este baza ideii despre îndreptăţire — balanţa. Aplicaţi această idee la omenire. Voi şi cu mine şi întreaga rasă umană nu suntem în echilibru. Adevăratul echilibru al lui Adam era o minte perfectă şi Dumnezeu nu i-a cerut mai mult decît a putut face. De aceea el a fost un om echilibrat, şi fiind separat de păcătoşi n-a avut nevoie de îndreptăţire pentru a fi făcut drept. Isus a fost la fel. El a fost "sfînt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi", nu I-a lipsit nimic în nici un sens şi de aceea n-a avut nevoie de echilibrare, nu cerea îndreptăţire sau să fie făcut drept. El ERA drept. Numai ceea ce are lipsă sau este neechilibrat are nevoie să fie îndreptăţit. Întreaga lume a fost încercată în Adam, pusă pe cîntar, găsită cu lipsă şi ulterior condamnată la moarte de către Judecătorul cel Drept. El i-a condamnat pe toţi în Adam ca fiind nevrednici de viaţă şi niciodată nu-şi va modifica sau schimba gîndul. Cum atunci, veţi întreba, va binecuvînta El lumea? Dumnezeu ne spune că toată această condamnare a venit prin neascultarea unui om şi apoi a trecut la toţi copiii lui Adam, aşa că toţi sunt supuşi acestei stări neechilibrate, neterminate, începută în Adam. Noi am fost născuţi cu o minte şi un corp neechilibrat. Nu trebuie să fim consideraţi responsabili pentru aceasta în sensul că noi am cauzat nedreptatea, dar totuşi suntem nedrepţi, deşi nu suntem responsabili pentru nedreptate. Adam este cel responsabil. După cum printr-un OM a venit păcatul, prin om a venit şi moartea. Nu noi am adus această stare de moarte; am fost născuţi în ea. Am fost născuţi în această stare nesatisfăcătoare care este nevrednică de viaţă. Dumnezeu S-a îngrijit ca noi să fim îndreptăţiţi, sau făcuţi drepţi. În cazul lui Adam, ar însemna că el trebuie făcut drept în faţa lui Dumnezeu altfel niciodată nu poate avea viaţă veşnică, iar Cristos va face ceva pentru el în privinţa îndreptăţirii care-l va face pe el acceptabil pentru Dumnezeu. Ce va face Cristos pentru Adam şi pentru întreaga rasă umană? Ce va face El pentru Adam şi pentru rasă va fi diferit de ceea ce va face pentru Biserică. În Mileniu El îi va face pe Adam şi rasa umană perfecţi. Toţi cei ascultători vor deveni perfect echilibraţi, bine cumpăniţi, în deplină armonie cu Dumnezeu în toate talentele şi puterile lor cînd Isus va termina de lucrat cu ei la sfîrşitul Veacului Milenar. Totuşi, ei trebuie să fie voitori şi să coopereze cu El. Dumnezeu nu intenţionează să forţeze mintea nimănui contrar tendinţei lor naturale, dar dacă vor vrea, El îi va ajuta să se ridice la perfecţiunea care a fost pierdută în Eden şi le va da privilegiul recuperării complete. Acesta este felul în care lumea va fi îndreptăţită, sau făcută dreaptă. Acest lucru s-a arătat în Volumul 6; aceeaşi îndreptăţire s-a învăţat în Umbrele Cortului Întîlnirii şi de douăzeci de ori în Turnul de Veghere. Este aceeaşi în fiecare din ele. Nu s-a dat nici un înţeles nou. Totuşi, această îndreptăţire i se aplică bisericii diferit pentru că biserica este separată de lume în marele plan al lui Dumnezeu; ca urmare îndreptăţirea le vine într-un mod diferit. De ce? Dacă Domnul v-ar îndreptăţi pe voi şi pe mine în acelaşi fel în care va îndreptăţi lumea, atunci ne-ar fi făcut fiinţe umane perfecte. Dar El nu ne-a făcut perfecţi, pentru că trupul nostru este la fel ca şi atunci cînd ne-am predat inimile Domnului. Fiind imperfecţi în trup dovedeşte că nu suntem îndreptăţiţi în trup. Atunci, cum ne îndreptăţeşte? Din tip vedem că meritul lui Isus este atribuit, sau socotit bisericii cu scopul acoperirii lipsurilor lor, ca şi cum Dumnezeu ar ascunde aceste lipsuri de ochii Săi, aşa încît cu această acoperire sau atribuire a meritului lui Cristos pentru noi, Dumnezeu ne poate accepta ca jertfe. El nu ne-a putut accepta ca jertfe atîta timp cît am fost păcătoşi. Trebuie să ne fie dat dreptul la viaţă înainte de a ne putea prezenta corpurile ca jertfe vii. Noi nu putem da nimic înainte de a-l avea pe acesta. De aceea trebuie să fim îndreptăţiţi prin CREDINŢĂ. Notaţi diferenţa dintre a face pe unul perfect în mod real în timpul Veacului Milenar şi îndreptăţirea prin credinţă din acest Veac. Noi avem această îndreptăţire prin credinţă. Ea începe cu noi. "Prea tîrziu! Prea tîrziu!" va fi strigătul cînd vom fi fost glorificaţi. Cînd am început noi? Cînd am întors spatele la păcat şi am început să căutăm pe Dumnezeu. A converti înseamnă a se întoarce. Dacă eu merg într-o direcţie, în cursul natural al păcatului şi al lumii, şi aud ceva despre Dumnezeu şi adevăr, şi ajung să am unele cunoştinţe despre aceste subiecte şi că Dumnezeu este binevoitor să primească pe păcătoşi înapoi la El, ce voi face? Mă voi întoarce şi mă voi pune de partea dreptăţii. Atunci sunt convertit sau întors. Această întoarcere nu înseamnă că ai devenit un sfînt. O, nu! Nu eşti un sfînt pentru că te-ai întors. Te-ai întors pentru că ai vrut să-l găseşti pe Dumnezeu: "bîjbîind, să-L găsească" (Fapt. 17:27). Noi L-am găsit cînd ne-am întors de la cursul rău şi am vrut să mergem pe calea bună. L-am găsit cînd am început să mergem pe calea bună. Atunci am făcut paşi către lăsarea deoparte a păcatului, lăsarea deoparte a obiceiurilor murdare, pentru că trebuie să le lăsăm pe acestea deoparte. Aşa că am început să ne dezbrăcăm de murdăriile cărnii. Am continuat să încercăm, şi am spus: vrem să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. În final am spus că vrem să ajungem pe deplin la Dumnezeu şi am auzit că trebuie să intrăm în legătură cu Isus şi El ne va îndreptăţi şi ne va face acceptabili la Tatăl. Cum pot eu să cunosc pe Isus? Începi să ai respect. Înveţi din Biblie, din Studii în Scripturi, din broşuri, de la prieteni etc., şi ajungi să înţelegi că trebuie să faci o deplină predare de sine lui Isus pentru a fi ucenicul Său, şi înveţi că dacă astfel vii la Domnul şi El te acceptă, El te va îndreptăţi şi imediat te va prezenta Tatălui care Îşi va arăta acceptarea dîndu-ţi Spiritul sfînt şi astfel concepîndu-te la o viaţă spirituală. Imediat ce marele Avocat la Tatăl te acceptă în numele Tatălui, lucrul următor este conceperea ta de spirit. În acelaşi timp cu deplina ta consacrare şi acceptare a venit şi conceperea de spirit. Pînă aici ai fost în proces de a fi îndreptăţit. Te-ai întors în direcţia bună pentru a deveni îndreptăţit şi te apropiai tot mai mult de starea îndreptăţită unde Dumnezeu ar fi mulţumit cu tine, dar El nu te-a ascultat pînă cînd mai întîi te-ai întors. Înaintînd în această direcţie, ai progresat mereu spre îndreptăţire; fiecare pas te-a condus spre punctul îndreptăţirii. A fost aceasta arătată în Cortul Întîlnirii, şi dacă da, cum? Un Israelit din afară care dorea să se apropie de Dumnezeu vedea mai întîi perdelele albe care înconjoară curtea, reprezentînd starea noastră înaintea lui Dumnezeu, şi află că trebuie să meargă la poartă şi prin invitaţie să intre către altarul de aramă şi către sacrificiul făcut pe el. Aceasta ar spune că el s-a întors de la păcat şi doreşte să se apropie de Dumnezeu. Acest altar şi sacrificiul a reprezentat pregătirea lui Dumnezeu pentru păcătos. El a făcut un sacrificiu în interesul păcătoşilor ca să te poată primi pe tine în mod just şi să poată trata cu tine. În acest fel am mers şi noi la Dumnezeu. Apoi ar trece către Ligheanul de aramă. Acesta conţine apă, iar apa reprezintă adevărul şi de asemenea curăţire, şi astfel, după cum arată ilustraţia, fiecare, mergînd la Lighean pune deoparte unele din murdăriile cărnii şi ca urmare ajunge într-o stare mai curată şi mai bună. Să nu mergem mai întîi la Dumnezeu şi apoi să scăpăm de murdăriile cărnii. Niciodată! Tu acum mergi la Dumnezeu şi este foarte potrivit să-i arăţi dorinţa de a face orice îţi stă în putere ca să înlături murdăria din tine şi acest lucru este reprezentat prin Lighean, iar apoi, mergi mai departe şi te apropii mai mult de primul văl, şi întrebi, ce să fac acum? Acum aş vrea să merg mai departe şi să devin un preot. Ştiu că acum Dumnezeu cheamă preoţi. Dar nu poţi fi preot dacă nu eşti un sacrificator. Va trebui să sacrifici dacă speri să fii preot. Tu trebuie să ai pe preotul care să facă sacrificiul. Isus este preotul. Înainte de a fi sacrificat trebuie să fii legat la uşa Cortului Întîlnirii exact cum a fost legat ţapul. Te legi dîndu-ţi voinţa Domnului — tot ce ai şi tot ce eşti. Legarea ţapului la uşa Cortului Întînirii reprezintă consacrarea voastră şi consacrarea mea. Ţapul consacrat este lovit de marele preot. Marele preot este cel care ne junghie. El face aceasta. Exact în momentul cînd El te acceptă şi are loc junghierea sau sacrificiul, în acel moment El te îndreptăţeşte. Dumnezeu nu te va accepta înainte ca meritul Său să-ţi fie atribuit. Atunci eşti conceput de Spiritul sfînt şi devii o nouă creatură, şi această nouă creatură, concepută de spiritul sfînt, este un membru al Cristosului, şi merge dincolo de al doilea văl. Ţapul niciodată nu merge dincolo de văl. Nu a intrat nici ţapul, nici viţelul. Ţapul şi viţelul reprezintă carnea, şi carnea niciodată nu intră înăuntru. Noua creatură este cea care intră. În momentul cînd Domnul te acceptă, eşti îndreptăţit, şi în acel moment primeşti Spiritul sfînt şi eşti primit în corpul marelui preot, şi pentru că eşti în acel corp, eşti în Sfînta. Lucrul următor va fi credincioşie pînă la moarte cînd vei trece pe sub al doilea văl.

Acum vedeţi unde intră această îndreptăţire. Aceasta poate fi prezentată în diferite feluri, dar este un singur început, un singur sacrificiu necesar, o singură consacrare necesară şi o singură îndreptăţire prin sîngele preţios.

548) ÎNFIERE—Cui i se aplică spiritul de înfiere? (Q7-1)

Întrebare (1912)—1—"… ci aţi primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată!" (Rom. 8:15). Se aplică această expresie, "duh de înfiere", la Domnul nostru?

Răspuns—Nu. Domnul nostru niciodată n-a fost altceva decît fiu. În nici un sens n-a fost un Fiu înfiat. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume. În lume El era Fiu. Calitatea Lui de fiu n-a încetat niciodată. El a rămas Fiu, credincios, pînă la moartea pe cruce. Cînd Dumnezeu L-a înviat din morţi El era tot Fiu, ridicat la cea mai înaltă glorie. Nici pentru experienţa Bisericii nu se potriveşte bine acest cuvînt înfiere. Dumnezeu nu ne înfiază în trup. El are de-a face cu noi doar ca Noi Creaturi. Şi noi devenim Noi Creaturi nu prin înfiere, ci prin concepere de Spirit sfînt. Diaglott-ul dă traducerea preferabilă.

549) ÎNGER—Referitor la ideea că Petru a fost înger. (Q20-1)

Întrebare (1911)—1—Care este explicarea ta la Fapt. 12:15: "Ţi-ai ieşit din minţi! i-au zis ei. Dar ea susţinea că aşa era. Ei, dimpotrivă, ziceau: Este îngerul lui".

Răspuns—Vă amintiţi împrejurările. Petru a fost în închisoare şi îngerul l-a scos afară şi l-a condus o anumită distanţă, iar el a mers la o casă unde se făcea rugăciunea; era la miezul nopţii, iar ei încă se mai rugau cînd Petru a bătut la uşă. Vă amintiţi că micuţa Roda a venit la uşă, a fugit înapoi şi le-a spus că Petru era la uşă, iar ei au spus "O, nu poate fi el."

"El este", a spus Roda.

"Trebuie să fie îngerul său".

De ce au spus că era îngerul lui? Dragi prieteni, ei nu au fost inspiraţi să spună că era îngerul lui. Noi nu ştim că vreunul din oamenii care se rugau în acea noapte au fost inspiraţi, deci eu nu aş da mai multă atenţie la ceea ce ar spune ei în acest subiect decît la ceea ce aţi spune voi. Noi ne luăm instrucţiunile din ceea ce a spus Domnul sau Apostolii. Apostolul nu spune nimic despre el că ar fi înger. Ce au înţeles ei putem toţi presupune. Aveţi libertate din partea mea să presupuneţi ceea ce doriţi. Dacă vreţi să ştiţi ce îmi închipui eu, presupun că ei au avut unele idei obişnuite că ar putea fi un fel de întruchipare, sau ceva de genul acesta. Nu ştiu ce au avut în minte; nimeni nu ştie.

550) ÎNGERI—Prima dispensaţie supusă îngerilor. (Q16-2)

Întrebare (1906)—2—Unde se spune în Cuvîntul lui Dumnezeu că în timpul primei dispensaţii ridicarea omenirii a fost lăsată pentru îngeri?

Răspuns—Răspundem că nu se spune aşa nicăieri. Este numai o concluzie pe care o tragem din două lucruri. Primul, noi găsim că erau îngeri în legătură cu omenirea în acel timp şi de aceea gîndim că Dumnezeu trebuie să-i fi pus acolo, sau să le fi dat ceva responsabilităţi în legătură cu rasa, altfel ei n-ar fi fost acolo. Al doilea, avem declaraţia apostolului în Noul Testament în care se referă la Domnul nostru Isus şi la împărăţia viitoare, spunînd că Dumnezeu nu va supune îngerilor acea împărăţie. Deci, cînd spune că Dumnezeu nu va supune îngerilor acea împărăţie, ne lasă să deducem că a fost un timp cînd lumea a fost supusă îngerilor. Şi privind în urmă vedem timpul cînd ea a fost supusă îngerilor, şi cînd acei îngeri nu şi-au păstrat starea dintîi, ci au fost mai mult sau mai puţin cuceriţi de răutăţile lumii.

551) ÎNGERI—Materializarea — dovadă că ei sunt în încercare? (Q16-3)

Întrebare (1908)—3—Pe ce Scripturi ne bazăm noi pentru ideea că îngerii căzuţi sunt acum în încercare? Mai întîi, cum se armonizează aceasta cu referinţa din 1 Cor. 6:3 "Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?". Al doilea, judecă Sfinţii în vreun sens înainte de a fi corpul complet? Dacă da, în ce fel judecă ei?

Răspuns—Răspunsul meu este că lucrul acesta l-am tratat cum am putut mai bine într-un număr din Turnul de Veghere de aproximativ acum un an; cred că a fost numărul din octombrie 1907, în care am sugerat că după înţelegerea noastră îngerii căzuţi sunt acum în judecată, încercare, şi pe scurt am arătat acolo că judecata noastră asupra acestui lucru este că această încercare, judecare sau probare a îngerilor căzuţi va fi probabil în privinţa încercării sau probării lor anterioare, relatată în capitolul şase din Genesa, primele cinci versete, unde se spune că ei au văzut fiicele oamenilor că erau frumoase şi le-au luat de soţii după cum au vrut; şi pentru acea tranzacţie ei au fost aruncaţi jos şi au fost restrînşi timp de 4000 de ani care au urmat. Acum, faptul că ei sunt puşi din nou în încercare sugerează că Domnul aşteaptă ca în toată această perioadă de 4000 de ani sau mai mult, unii din ei fără îndoială să fi învăţat lecţia căii rele pe care au apucat; că ei vor fi învăţat marea lecţie privind izolarea lor de Dumnezeu şi de cei sfinţi, şi ei de asemenea vor fi învăţat o importantă lecţie privind influenţa păcatului asupra umanităţii, şi ei vor fi învăţat o importantă lecţie din faptul că Cristos, prin harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru oameni, şi din puterea lui Dumnezeu de a-L învia din moarte, şi faptul că aceia care sunt supuşi lui Dumnezeu au o binecuvîntare, şi cei care nu sunt supuşi lui Dumnezeu au un blestem. Cred că ei au avut o bună ocazie în aceşti 4000 de ani să înveţe aceste lecţii. Gîndul este că judecata lor va fi o încercare sau dovadă ca să se vadă în ce măsură au învăţat dreptatea în acest lung interval de timp. Aş presupune că între acei îngeri căzuţi sunt unii care au ajuns să vadă lucrurile în adevărata lor lumină şi care tînjesc după legătura cu Dumnezeu şi cu sfinţii îngeri, şi ei sunt într-o măsură separaţi de cei răi, chiar în starea lor spirituală, şi că ei, cunoscînd legea lui Dumnezeu, că nu vor avea nici o comunicaţie cu umanitatea, se abţin de la orice comunicaţii; că ei nu sunt dintre aceia care doresc comunicare prin medii spiritiste, prin atingeri sau bătăi uşoare şi scriere cu mîna; că ei au venit la o măsură de armonie cu Dumnezeu şi simt asupra lor constrîngerea ascultării. Atunci, mă întreb, în ce fel ar putea fi încercaţi aceşti îngeri în Veacul Milenar? În ce fel ar putea ei să aibă o încercare atunci? Nu văd nici o cale, pentru că ei nu aşteaptă o sentinţă; ei sunt sub sentinţă de 4000 de ani. Judecata pe care o aşteaptă este o judecată similară judecăţii pe care o aşteaptă lumea — adică o nouă încercare; şi acea nouă încercare va implica o ocazie pentru păcat şi de aceea o ocazie de a scăpa de această legare care a fost peste ei de 4000 de ani. După înţelegerea noastră, în timpul Veacului Milenar lumea va fi protejată de astfel de influenţe rele. Domnul spune că Satan va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai poată înşela naţiunile. Aceasta, pentru mintea mea, este o garanţie că nu numai Satan nu va fi în stare să ispitească sau să înşele lumea, dar şi că îngerii căzuţi nu vor avea putere în timpul Veacului Milenar. Atunci cînd pot avea ei putere? Răspund că puterea, privilegiul, sau libertatea, ar părea să se aplice în timpul prezent, şi că acesta este timpul potrivit, tocmai cînd ajungem la schimbarea de dispensaţie, cînd Domnul ne spune că va fi un mare timp de ispită. "Ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pămînt" (Apoc. 3:10). Acum, ce credeţi că ar fi mai potrivit decît ca acestor îngeri să li se permită o cale prin care ei pot aparent să se sustragă de la sentinţa divină de restricţie asupra lor, şi, după cît se pare, să ia puterea sau privilegiul de a se materializa, evident contrar intenţiei divine? Noi ştim că nimic nu se poate face contrar voinţei lui Dumnezeu în aceasta, că El are putere deplină de a opri orice lucru, dar El le poate permite să se înşele pe ei înşişi, crezînd că au ocolit aranjamentul divin, şi astfel, avînd plăcere în a face lucrurile pe care ei doresc să le facă, ce-ar însemna aceasta pentru noi, dragi prieteni, şi pentru omenire? Ar însemna marele ceas al încercării, al ispitei, despre care vorbesc Scripturile. Ar însemna un uimitor timp de strîmtorare, ar însemna o mare intervenţie din partea acestei puteri rele peste care a fost o restricţie din partea providenţei lui Dumnezeu timp de mai bine de patru mii de ani. Lumea a fost mai mult sau mai puţin protejată de aceste fiinţe rele, cu excepţia celui care cu voinţa lui şi-a predat mintea, în vreun sens, puterii lor. Acum, dacă ei primesc mai multă libertate şi mai multe privilegii decît au avut înainte, puteţi vedea că ar fi o mare ispită pentru omenire. Şi nu ar fi în acelaşi timp şi un mare timp de încercare, judecată, sau probare peste ei? Cred că ar fi. Cum unul după altul ar părea că-şi ia libertatea de a se sustrage planului divin, aceasta ar încerca pe toţi îngerii care au vreo dorinţă de păcat. Ei bine, veţi spune, în ce fel judecă sfinţii pe îngeri? "Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?" (1 Cor. 6:3). Nu pe aceşti îngeri căzuţi trebuie să-i judece sfinţii? Ba da. Atunci cum avem noi ceva de-a face cu aceasta? Sunt sigur, dragi prieteni, că în ceea ce priveşte punerea lor la probă, nu ştiu cum este, dar încerc să mă gîndesc şi aceasta îmi vine în minte: Cum se poate că noi îi vom judeca sau îi vom pune la probă? Eu presupun că noi judecăm pe îngeri acum în sensul că îi punem la încercare, că ei învaţă de la Biserică, bineînţeles. Eu înţeleg că aceşti îngeri căzuţi nu au ocazie să înveţe de la Dumnezeu, de la Spiritul sfînt sau din Biblie; şi ei nu au mijloace de a învăţa de la lume voinţa divină şi planul divin. De unde şi-ar lua ei informaţia privind voia lui Dumnezeu? Cred că ei ştiu foarte bine unde şi doar unde pot afla informaţii cu privire la viitor, adică: de la Biserica lui Cristos, aşa că nu mă îndoiesc deloc că în oricare măsură spiritele căzute sunt prezente cu noi la acestă convenţie, ele caută să afle ceva. Aceasta este tocmai ce aş aştepta. Ei ştiu unde să meargă pentru informaţii. Ei nu merg la biserica nominală pentru informaţii; ei sunt prea bine informaţi, ei ştiu că n-are nici un rost să meargă acolo, întocmai cum şi voi ştiţi că nu are rost să mergeţi acolo, ei ştiu unde să caute adevărul; şi presupun că ei se uită printre poporul Domnului şi ascultă ce lucruri a făcut cunoscut Domnul prin spiritul Său sfînt şi prin Cuvîntul Său acelora care sunt ai Lui în aceste zile din urmă, şi că, prin urmare, lucrurile pe care voi şi cu mine le putem vedea, înţelege şi declara, sunt lucrurile care îi judecă, sau devin o probă pentru ei. Ajungînd să cunoască aceste lucruri, ei sunt încercaţi prin ele. Acesta este felul de judecată care va pune aceste încercări asupra îngerilor. Această informaţie privind voia Domnului şi privind timpul în care trăim, vine de la Sfinţii care sunt în această lume, de la sfinţii din viaţa prezentă şi noi suntem într-un anumit timp doar reprezentanţii tuturor sfinţilor, pentru că noi reprezentăm pe Domnul nostru Isus în lume, deci putem spune că suntem reprezentanţii sau ambasadorii Lui, şi desigur noi reprezentăm şi pe toţi ceilalţi membri care au trecut de cealaltă parte de văl. Voia Domnului şi adevărul privind toată problema prin harul lui Dumnezeu, poate fi adusă în atenţia nu numai unul altuia ci şi a acestor îngeri căzuţi, şi atunci încercarea va veni asupra lor prin faptul că ei pot vedea care este voia lui Dumnezeu şi ce este corect, şi de asemenea la ce să se aştepte în acest timp. Întocmai cum voi şi cu mine suntem aduşi sub anumită măsură de judecată acum, o anumită măsură de încercare — "Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare" (Deut. 13:3), şi totuşi nu Dumnezeu vorbind din ceruri vă încearcă; Dumnezeu vorbeşte prin Cuvîntul Său; astfel vorbirea lui Dumnezeu prin mărturia adevărului prezent este cea care vă judecă pe voi şi pe mine. Judecarea noastră este în acest fel în prezent. De aceea, să nu ne mirăm dacă judecata lor va veni în acelaşi fel cum vine judecata noastră. Noi suntem judecaţi — "Cuvîntul pe care l-am vestit Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă" (Ioan 12:48). Cuvîntul Domnului este acum proba pentru biserica nominală. Cei care primesc Cuvîntul rămîn tari în el şi primesc binecuvîntări din el. Cei care nu sunt credincioşi Cuvîntului Domnului şi urmează basme meşteşugite şi doctrinele oamenilor, umblînd după propriile dorinţe, se dovedesc necredincioşi şi Cuvîntul îi judecă, spunîndu-le unde este linia cea corectă — nu vă spune numai vouă şi mie, ci prin noi şi acestor îngeri căzuţi.

552) ÎNGERI—Dacă îngerii sunt fii. (Q19-1)

Întrebare (1909)—1—Cum se face că îngerii sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu cîtă vreme ni se spune că Isus Mîntuitorul nostru a fost singurul Fiu conceput al lui Dumnezeu?

Răspuns—În acest fel: Cuvintelor "singurul conceput" trebuie să li se dea adevărata forţă. În existenţa pre-umană a Domnului nostru, El a fost singurul conceput direct de Tatăl. Deşi îngerii sunt fii ai lui Dumnezeu, ei nu sunt direct concepuţi de Dumnezeu, ci ei au fost creaţi prin Domnul Isus Cristos, pentru că toate lucrurile au fost făcute prin El, şi de aceea El a făcut pe îngeri, nu prin puterea sau autoritatea Sa, ci prin puterea şi autoritatea Tatălui. Vedeţi Volumul cinci.

553) ÎNGERI—Restabilirea celor căzuţi. (Q19-2)

Întrebare (1909)—2—Vor fi vreunii din îngerii căzuţi restabiliţi, şi dacă da, cum se poate face aceasta fără o răscumpărare?

Răspuns—Nu avem informaţii clare privitoare la îngerii căzuţi, în afară de cea în care Apostolul spune, "Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?" (1 Cor. 6:3) Acest cuvînt "judeca", după cum este folosit în Scripturi reprezintă o încercare. Atunci concluzia este că, dacă ei vor mai avea o încercare, atunci unii dintre ei vor avea o ocazie de a beneficia de acea încercare.

Ei au căzut din starea lor de sfinţenie printr-o măsură de ispită, şi în lunga perioadă de cînd au căzut, ei au avut numeroase ocazii de a vedea eroarea cursului lor, şi dacă vor, să se reformeze. Mai mult, să notăm că apostolul Petru ne spune că Domnul nostru Isus prin moartea şi învierea Sa a propovăduit spiritelor din închisoare, referindu-se astfel direct la îngerii căzuţi care nu şi-au păstrat prima lor stare, ci au fost aruncaţi în Tartar şi restrînşi în întuneric sau închisoare prin acel lanţ. Declaraţia apostolului Petru înseamnă aceasta: Îngerilor căzuţi, numiţi acum demoni, li s-a propovăduit o anumită lecţie importantă; aceasta a fost manifestarea marii îndurări a lui Dumnezeu pentru omenire, prin aranjamentul pentru răscumpărarea omenirii, şi îngerii căzuţi au putut vedea că, dacă Domnul a fost îndurător faţă de omenire, exista o posibilitate ca El să-şi arate mila şi faţă de ei cîndva. Răspunsul nostru este că există speranţă pentru îngerii căzuţi. Presupunerea noastră este, dragi prieteni, că de cînd Isus prin moartea şi învierea Sa a propovăduit această predică îngerilor, atît celor sfinţi cît şi celor căzuţi, unii se vor reforma şi îşi vor manifesta reformarea şi noi putem raţional presupune că aceştia s-ar abţine mai departe de la orice neascultare; şi de aceea, în timpul celor 1800 de ani trecuţi, au existat două clase generale de îngeri căzuţi, unii credincioşi, întorcîndu-se la dreptate, iar alţii în lipsă de armonie cu Dumnezeu, practicînd păcatul şi urmînd pe Satan.

Necesită aceştia o răscumpărare? Noi răspundem că nu. Dacă îngerii erau condamnaţi la moarte, atunci o răscumpărare din moarte ar fi fost necesară. Ei au fost numai restrînşi în întuneric şi împiedicaţi să-şi folosească puterile. Dacă ar fi fost o condamnare la moarte atunci s-ar fi cerut cîte un înger sfînt să devină răscumpărător pentru fiecare înger căzut, pentru că ei ar fi venit sub condamnare individual. Cu omenirea este diferit; voi şi cu mine nu am fost condamnaţi individual, ci am venit sub condamnare prin tatăl Adam, de aceea răscumpărarea tatălui Adam nu înseamnă doar răscumpărarea lui însuşi, ci şi a tuturor urmaşilor lui. Astfel planul lui Dumnezeu este ca Cristos să poată fi răscumpărare pentru toţi, fiind răscumpărare pentru unul; dar un astfel de aranjament nu ar fi posibil pentru îngerii căzuţi, pentru că ei sunt supuşi sentinţei lor individuale.

554) ÎNGERI—Cînd vor fi distruşi îngerii căzuţi? (Q22-1)

Întrebare (1909)—1—Vor fi distruşi îngerii căzuţi la sfîrşitul acestei perioade de seceriş sau vor fi legaţi împreună cu Satan şi distruşi împreună cu el la sfîrşitul Veacului Milenar?

Răspuns—Eu, bineînţeles, nu ştiu, dar pot să vă spun părerea şi motivul meu. Încercarea lor şi încercarea lui Satan par să fie lucruri diferite. El nu a fost ispitit decît de ambiţia sa, şi după cîte ştim noi, nu a manifestat căinţă, şi Scripturile nu arată că-i va fi oferită milă, ci el va fi distrus.

Îngerii au avut destul timp să-i vadă prosperitatea şi succesul, precum şi lipsa aparentă de putere a lui Dumnezeu de a-l opri. Apoi a fost legătura lor cu familia umană. Egoismul lui a fost total şi a încercat să obţină putere. Cît priveşte pe îngerii aceştia care şi-au părăsit locuinţa sau prima lor stare sunt menţionaţi special în Iuda şi în Petru, că ei sunt ţinuţi în lanţurile întunericului pînă la judecata zilei celei mari. Acum, se referă aceasta la judecata zilei Milenare, sau la timpul prezent? Noi credem că se referă la judecata din timpul prezent, pentru că ei au fost ţinuţi în lanţurile întunericului şi se pare că ei vor avea puterea să scape din acele lanţuri de întuneric acum. Noi presupunem că, scăpînd acum, îşi imaginează că Dumnezeu nu este în stare să-i ţină. Ei scapă de lanţurile lor, ceea ce va fi o parte din timpul de strîmtorare a lumii care este nu numai datorită aranjamentului uman, ci şi datorită îngerilor răi. Atunci, dacă în timpul acestor secole în care ei au fost restrînşi, unii din ei au învăţat să aştepte pe Domnul, după cum arată Scripturile, şi să se pocăiască, acum va fi timpul pentru ca ei să-şi arate loialitatea, în perioada cînd toţi ceilalţi îngeri vor fi ispitiţi să facă rău. Amintiţi-vă că termenul "judecată", folosit aici, este în sensul de încercare şi nu ca o sentinţă. Ei sunt ţinuţi în lanţurile întunericului pînă la timpul de încercare al zilei celei mari. Se poate pune Întrebarea, Cei care nu vor fi găsiţi vrednici în acest timp de încercare vor fi distruşi acum sau vor fi legaţi împreună cu Satan pentru mia de ani? Gîndul nostru este că ei vor fi distruşi acum, că după ce încercarea lor va fi terminată, Dumnezeu nu va avea nici un scop special pentru a-i ţine. Nu ştim; aceasta este doar presupunerea noastră. Voi puteţi presupune altfel, şi dacă o faceţi, nu ne vom certa. Unde Cuvîntul Domnului vorbeşte clar, vom vorbi şi noi. Dacă vreţi gîndul meu, îl aveţi, dar dacă-l vreţi pe al vostru propriu, ţineţi-l.

555) ÎNGERI—Referitor la cei căzuţi, în încercare. (Q20-2)

Întrebare (1911)—2—Sunt îngerii căzuţi în încercare acum, şi cînd vor primi judecata?

Răspuns—Într-un sens al cuvîntului putem presupune că îngerii căzuţi se poate să fi fost mai mult sau mai puţin în încercare din timpul cînd au fost puşi în lanţurile întunericului. Ei au fost toţi păcătoşi, şi imediat ce s-a dat judecata divină împotriva lor şi au fost limitaţi în lanţurile întunericului, au remarcat toţi că s-au amestecat serios în voinţa divină şi au fost sub condamnare şi nu aş fi deloc surprins dacă unii dintre ei ar fi simţit că vor să se reformeze. Dar timpul special cînd noi credem că ceva de felul acesta se poate să fi fost adevărat despre ei, a fost cînd moartea şi învierea Domnului a propovăduit îngerilor căzuţi o minunată predică referitor la iubirea şi mila divină pentru omenire, care a aranjat recuperarea omului din păcat şi moarte; cînd îngerii au văzut aceasta, pentru ei a fost o predică despre mila divină astfel încît şi ei să aibă speranţă. Şi dacă unii dintre îngeri care au avut respect pentru legea lui Dumnezeu şi care au avut vreo speranţă de milă divină şi-au manifestat credinţa şi speranţa continuînd a trăi contrar păcatului şi în armonie cu dreptatea divină, sunt sigur că ei au avut o încercare teribilă; că îngerii căzuţi le-au creat tot felul de persecuţii, şi probabil orice persecuţie pe care am avea-o noi ar fi inferioară persecuţiilor pe care se poate să le fi avut ei, pentru că ne putem foarte bine imagina că dacă îngerilor căzuţi le-a fost permis să facă ce-au vrut acelora care iubesc dreptatea, aceasta ar însemna o soartă grea pentru cei care au ales să se reformeze. Deci, în acest sens al cuvîntului, această încercare sau judecată a îngerilor căzuţi este în progres tot aşa cum este în progres judecata şi încercarea Bisericii, pentru a se vedea dacă noi iubim sau nu dreptatea şi urîm nelegiuirea, şi ce vom îndura pentru dreptate. Aşa că îngerii căzuţi care au avut respect pentru Dumnezeu şi dreptate, şi care au avut vreo speranţă că mila lui Dumnezeu le-ar putea fi acordată, ar fi fără îndoială în încercare în acest sens, acesta ar fi un test al loialităţii lor; orice ar veni împotriva lor i-ar încerca, dovedi sau judeca în privinţa loialităţii lor faţă de Dumnezeu. Dar la sfîrşitul acestui veac sau la deschiderea noii dispensaţii, s-ar părea să fie unele probe sau încercări speciale care vor veni asupra lor. În această privinţă noi ştim foarte puţin. Tot ce ştim este că ni se spune că ei sunt în lanţurile întunericului pînă la judecata zilei celei mari. Ce înseamnă aceasta în mod precis, este o problemă. Judecata zilei celei mari poate nu se referă la ei atît de deosebit ca şi la noi cei din lume. Există o judecată specială a acestei zile mari gata să se manifeste, cînd toate împărăţiile acestei lumi vor fi judecate, cînd toate instituţiile prezente vor fi încercate şi focul acelei zile le va încerca, focul acelei zile va încerca pe toţi din Biserică, şi aceşti îngeri căzuţi sunt ţinuţi în lanţurile întunericului pînă la acel timp, ideea fiind, că atunci cele patru vînturi vor fi dezlegate şi aceasta înseamnă că ei nu vor mai fi sub restricţii sau în lanţurile întunericului, ci vor putea să se manifeste. Vom vedea puţin mai tîrziu. Întrebaţi-mă ceva despre aceasta în 1915 şi cred că voi şti mai mult.

556) ÎNGERI—Materializările vor fi doar ca parte bărbătească? (Q21-1)

Un frate (1913)—1—Le va fi permis acestor îngeri căzuţi să se materializeze doar cu înfăţişare bărbătească?

Fratele Russell—Nu; după cîte ştiu eu, frate, au fost manifestări şi cu înfăţişare femeiască. Nu avem timp şi nu ştiu dacă este necesar să dau vreo ilustraţie pentru acest fapt, ci doar răspund la Întrebare.

557) ÎNSUFLEŢIRE—Şi ţinta. (Q556-1)

Întrebare (1907)—1—Într-un număr recent al Turnului, spui că nu suntem însufleţiţi pînă ce nu ajungem la ţintă, şi că unii nu sunt niciodată însufleţiţi. Vrei să spui că numai aceia dintre consacraţi care ajung la ţintă sunt însufleţiţi în vreun grad sau în vreun sens?

Răspuns—N-aş vrea să afirm că nici o însufleţire nu va avea loc decît după ce ajungem la ţintă. Apostolul foloseşte naşterea naturală ca o ilustraţie: "Mai întîi conceperea, apoi însufleţirea şi apoi naşterea". Noi, mai întîi suntem concepuţi de Cuvîntul Adevărului; apoi dacă continuăm să fim în legătură cu Domnul va veni însufleţirea, activarea; şi dacă această activare continuă, şi continuăm să creştem în har şi cunoştinţă, vom fi născuţi în cele din urmă la întîia înviere. Dar n-aş vrea să spun că nimeni nu va manifesta nici un semn de energie sau însufleţire în serviciul Domnului pînă ce mai întîi ajunge la ţinta iubirii perfecte, ci cred că este corect să spun că nimeni nu va ajunge la ţinta iubirii perfecte fără a fi însufleţit. După cît este de sigur că va ajunge la punctul unde el iubeşte pe Domnul cu toată inima sa şi îşi iubeşte aproapele şi chiar duşmanii, tot aşa este de sigur că el va fi la punctul să fie însufleţit sau activat în serviciul Domnului şi al aproapelui. Aceasta am vrut noi să spunem în Turn.

558) ÎNTÎI-NĂSCUŢI—Biserica simbolizată prin ei. (Q278-1)

Întrebare (1913)—1—Pe cine simbolizează întîii-născuţi ai Egiptului?

Răspuns—Întîii-născuţi ai Egiptului reprezintă Biserica Întîilor-născuţi, după cum ne atrage atenţia apostolul — Biserica Întîilor-născuţi a căror nume sunt scrise în Ceruri. Biserica întîilor-născuţi include două clase, Turma Mică, clasa Mireasă şi clasa Marii Mulţimi — fecioarele, însoţitoarele ei. Cum pot fi ei toţi în Biserica Întîilor-născuţi? Pentru că această Biserică a Întîilor-născuţi este primul rod al lui Dumnezeu dintre creaturile Sale; ea reprezintă pe toţi cei concepuţi de Spiritul sfînt în timpul prezent. Fiecare conceput acum este primul rod în comparaţie cu lumea, pentru că lumea va fi regenerată de către şi în timpul Împărăţiei lui Mesia, şi toţi cei care acum cred şi acceptă condiţiile lui Dumnezeu şi primesc conceperea Spiritului sfînt, naşterea lor trebuie să aibă loc înainte de a putea începe lucrarea cu lumea. Aşa că noi toţi suntem turma mică şi marea mulţime; adică, toţi aceia care vin la Tatăl prin Cristos, toţi care au fost acceptaţi, toţi care sunt concepuţi de Spirit aparţin acestei Biserici a Întîilor-născuţi. Apoi sunt cele două clase, unii mai mult decît biruitori, şi unii numai biruitori, dar ei sunt toţi o Biserică. Exact aşa şi în tip, întîii-născuţi ai lui Israel erau reprezentaţi de întreaga seminţie a lui Levi; întreaga seminţie era consacrată lui Dumnezeu, dar din acea seminţie a fost aleasă clasa Împărătească, preoţească, ca ei să servească în mod deosebit şi să aibă o apropiere specială de Dumnezeu — un serviciu special pentru Dumnezeu. Dar întreaga seminţie era sfîntă, toţi erau dedicaţi, şi întreaga seminţie a lui Levi a simbolizat Biserica întîilor-născuţi.

559) ÎNTRUNIRI—Întruniri de peregrini, publicitate etc. (Q469-2)

Întrebare (1907)—2—Ce ai sfătui tu cu privire la întrunirile de peregrini? Ar fi bine să se cheltuiască mulţi bani pentru publicitate şi pentru închirierea de săli în această perioadă de seceriş? Sau ar fi mai bine să serveşti mai mult în interesul acelora care sunt deja în credinţă? În ce măsură trebuie peregrinul să îndrume în această problemă?

Răspuns—Voi răspunde, dragi prieteni, că gîndul meu ar fi, răspunzînd mai întîi la ultima Întrebare, că peregrinul nu trebuie să încerce deloc să îndrume în această chestiune. Aceasta nu este treaba peregrinului. Noi îndrumăm acest lucru în cea mai mare parte de la biroul Turnului de Veghere. Peregrinii ar trebui să îndeplinească sarcinile stabilite acolo, iar acceptarea lor ca peregrini implică faptul că sunt bucuroşi să procedeze aşa. Aceasta nu înseamnă robie, ci implică angajare în slujbă în acele condiţii şi înseamnă că ei sunt mulţumiţi şi recunosc regulile stabilite ca fiind sub supraveghere divină. Aşa că eu aş spune că peregrinul nu are nimic de-a face cu acest lucru. Nu ştiu despre faptul că peregrinii ar proceda astfel, dar dacă vreunul din ei a făcut aşa, presupun că a făcut-o din neatenţie.

Acum, în legătură cu cît de multă publicitate să se facă, aş spune aceasta: Noi preferăm să lăsăm această chestiune în mîinile prietenilor. Faceţi atît de multă sau atît de puţină publicitate la vizitele acestor peregrini cîtă doriţi. Consideraţi aceasta ca o parte din slujba voastră de administrator; voi trebuie să vă îngrijiţi de aceasta. Societatea se îngrijeşte de altă parte, aceea de a trimite peregrini, îngrijindu-se de cheluielile lor etc., iar peregrinul face altă parte. Dacă fiecare îşi face partea lui, totul va ieşi bine. Deci vedeţi că se lasă responsabilitate fiecărei părţi să facă ceea ce crede, după judecata lor, că va fi voinţa Domnului.

Sfatul nostru ar fi să nu fie foarte multe întruniri publice, pentru că scopul special al acestor vizite ale peregrinilor este să servească casa credinţei, iar serviciile publice nu sunt întotdeauna cel mai folositor lucru pentru casa credinţei în sine. Aşa că noi întotdeauna îndemnăm că dacă ar fi atît întruniri publice cît şi private, întrunirile publice să nu fie lăsate să ocupe tot timpul, ci, cel puţin jumătate sau mai mult de jumătate din timp să fie acordat lucrurilor care sunt de interes special pentru casa credinţei.

560) ÎNTRUNIRI—Referitor la adunări mici. Q470-1

Întrebare (1909)—1—Ai sfătui ca o adunare de trei sau patru să aibă Studii Bereeane sau lecţii din volume?

Răspuns—Păi, cred că ar fi potrivit să le aibă pe amîndouă. Noi avem multe ocazii şi nu trebuie să ne limităm la una. Lecţiile Bereeane ar fi probabil mai bune pentru întrunirile de genul celor publice care ar fi puţin mai formale, iar serile puteţi face studiu în Volume.

Aş sfătui în legătură cu aceasta ca nimeni să nu uite întrunirile pentru rugăciune şi experienţă, pentru că ele sunt printre cele mai profitabile întruniri de care se bucură Biserica. În măsura în care ele prosperă, putem vedea că în general starea spirituală a acelei adunări este bună şi de aceea, pe cît posibil, nu uitaţi întrunirile pentru rugăciune şi experienţă, dar nu faceţi greşeala de a spune experienţe despre lucruri care s-au întîmplat cu ani în urmă. Noi sugerăm să aveţi un subiect pentru fiecare săptămînă şi să spuneţi experienţe pe cît posibil în direcţia subiectului. În unele locuri se folosesc predicile săptămînale ca bază pentru întrunirile de rugăciune şi experienţă, şi se încearcă să se vadă dacă experienţele lor se menţin în aceeaşi direcţie, şi astfel, avînd-o în minte în timpul săptămînii, ei vor fi atenţi la ceva experinţe în armonie cu acel subiect. În biserica din New York, se ia pentru subiectul săptămînal de rugăciune şi experienţă discursul de duminică după-amiază şi apoi se veghează asupra experienţelor, duminică, luni, marţi şi miercuri — patru zile — în această privinţă. Dacă subiectul este despre răbdare, de exemplu, atunci vor observa în ce măsură au cultivat răbdarea şi în general ei găsesc că au unele experienţe în acest interval de timp. Apoi, după adunarea de miercuri, au acelaşi gînd în minte pînă duminica viitoare, avînd astfel subiectul proaspăt în minte tot timpul. Există un avantaj în aceasta, şi anume că ne ţine treji, şi cred că veţi afla în experinţa voastră că aţi fost duşi de val şi cu greu v-aţi dat seama că sunteţi luaţi de val în ceea ce priveşte experienţa creştină, şi noi vrem să avem experinţe creştine, altfel ziua este practic pierdută. Deci vedeţi, căutînd aceste experienţe găsim ceea ce căutăm. Dacă nu ai ceva de felul acesta în minte, nu vei avea o astfel de experienţă, şi abia vei şti cum s-a îngrijit Domnul de tine, sau ce experienţe ai avut. Noi am găsit acestea foarte folositoare.

561) ÎNTRUNIRI—Felul întrunirilor. (Q471-1)

Întrebare (1910)—1—În ce mod ai sugera tu să se ţină întrunirile într-o adunare care are două întruniri duminica şi două în timpul săptămînii, fiind patru întruniri în cele şapte zile, ce fel de studii şi în ce număr le-ai sugera?

Răspuns—Sfatul meu ar fi că mijlocul săptămînii este un timp bun pentru o întrunire de experienţă — întrunire pentru laudă, comuniune creştină şi apropiere unii de alţii. Ar trebui să se ţină seama că la astfel de întruniri se obţine nu numai experienţă ci şi o unire compătimitoare a inimilor. Apoi cred că ar fi bune studiile bereeane aşa cum le-am sugerat. Apoi ar depinde de materialul din adunare şi aşa mai departe, dacă ar fi bine să se încerce un discurs public sau nu. În unele cazuri acesta ar fi tocmai lucrul potrivit, iar în alte cazuri cred că ar fi foarte neînţelept. Cred că ar trebui să recunoaştem că există un astfel de lucru cum este calitatea naturală de a învăţa, şi că numai aceia care sunt în stare să înveţe să fie puşi să înveţe; că oricine nu are o aptitudine pentru aceasta cel mai bun lucru ar fi să nu încerce să înveţe, ci să meargă mai mult în direcţia a ceva ca studiul bereean. Chiar şi aici se cere multă abilitate de a învăţa, şi conducătorul trebuie să studieze cum să atragă adunarea. Nu cred că ar fi potrivit ca eu să intru şi să dau sfaturi speciale cu privire la caracterul acestor întruniri, decît că cred că o adunare de experienţă este bună o dată pe săptămînă. Unele dintre studiile bereeane sunt de asemenea bune pentru că adunările găsesc că sunt cele mai bune pentru avantajul lor spiritual şi adunarea trebuie invitată să-şi arate punctul de vedere, şi dacă este necesar se pot încerca diferitele feluri de întruniri pentru a afla care este pentru ei cel mai folositor şi mai interesant. Şi în special sfătuiesc pe bătrîni şi diaconi să nu încerce să treacă peste adunare şi să domnească peste ea, ci s-o ajute pe calea pe care pare să ne conducă Spiritul Domnului.

562) ÎNTRUNIRI—Referitor la întruniri pentru experienţă. (Q471-2)

Întrebare (1910)—2—Cu privire la această primă întrunire pe care tu ai recomandat-o. Mergînd dintr-un loc în altul, aflu că fraţii o înţeleg cu greu. Ei iau un subiect şi-l discută la o adunare de experienţă. Este acesta gîndul potrivit, sau care este gîndul?

Răspuns—Despre o întrunire pentru experienţă — ce este o întrunire pentru experienţă? Pentru fraţii din Allegheny, de exemplu, sugestia noastră, la aceeaşi întrunire la care m-am referit mai înainte, a fost ca ei să aibă în minte discursul de duminică după-amiază ca fiind un fel de gînd sămînţă pentru săptămînă; ca atunci cînd se vor aduna miercuri seara pentru întrunirea de experienţă să poată spune cît mai multe experienţe în legătură cu textul de duminică după-amiaza, aşa încît să obţină tot beneficiul din cele ce au auzit duminică — toate experienţele lor împletindu-se cu acel subiect, aşa că va fi în întregime în mintea lor pînă miercuri seara. Şi cînd se vor aduna miercuri seara, orice întîmplări sau experienţe de viaţă au avut, cu băcanul sau măcelarul, sau orice, în treburile lor sau în studiul individual, orice ar fi interesant în direcţia subiectului discursului de duminică după-amiază, aceea ar fi mărturia pe care o vor face ca o parte din experienţa creştină; şi dacă n-au avut experienţe legate de subiectul de duminică după-amiaza, atunci le pot spune pe cele care le-au avut; dar sunt preferabile cele legate de subiectul de duminică după-amiază, pentru ca acel subiect să poată fi imprimat în inimă şi să rămînă acolo pentru totdeauna. Apoi, după întrunirea de miercuri seara, aceleaşi gînduri pot continua în minte pînă duminica viitoare, obţinînd astfel beneficiul concentrării gîndului în întreaga săptămînă, mestecîndu-l şi digerîndu-l în întregime, de exemplu. Şi acesta este modul pe care l-au găsit folositor. Nu numai să ia subiectul şi să-l discute — aceasta nu este deloc o întrunire pentru experienţă. O mărturie este mărturisirea experienţelor în legătură cu un subiect.

563) ÎNTRUNIRI—Metodă de conducere cînd fraţii nu sunt prezenţi. (Q472-1)

Întrebare (1910)—1—În cazul unei adunări mici, unde nu există un frate care să conducă, ce metodă să se urmeze pentru a conduce studiul bereean sau studiul Umbrelor Cortului Întîlnirii — unde nu există nici un frate în fruntea adunării?

Răspuns—Ce vrei să spui prin faptul că nu este nici un frate în fruntea adunării?

Fratele—Că nu există un frate în adunare, ci numai surori.

Răspuns—Cred că ele trebuie să facă studiu fără frate. Am sugerat deja în volumul şase, frate, răspunzînd la o Întrebare ca aceasta, că dacă ele vor, pot să-l considere pe autorul volumului ca fiind prezent cu ele, el fiind reprezentat prin acel volum.

564) Întrebare—2—Ar fi potrivit pentru o soră să pună întrebări?

Răspuns—Desigur. Singurul punct în legătură cu surorile este acesta: Nu se spune că o soră nu are voie să înveţe pe surori, ci Pavel a spus, "Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat" (1 Tim. 2:12). Aici nu spune că ea nu are voie să înveţe pe copii şi pe surori, ci apostolul spune că atunci cînd în Biserica lui Cristos sunt bărbaţi şi femei alăturea, este nepotrivit şi în nearmonie cu tipul şi ilustraţia că Cristos este capul, reprezentat prin bărbaţi, şi Biserica este corpul, reprezentat prin femei, şi că ar fi nepotrivit pentru femeie să înveţe, implicînd că Biserica ar învăţa pe Cristos. Şi aşa că el a subliniat aceasta ca fiind voinţa divină şi noi o urmăm. Dar ca sora să pună întrebări, să deschidă adunarea şi să se roage este desigur foarte potrivit.

565) ÎNTRUNIRI—Referitor la fraţi în vizită, dacă să vorbească. (Q472-2)

Întrebare (1910)—2—Să i se ceară unui frate care vine în vizită să servească cu un discurs?

Răspuns—Gîndul meu este că s-ar putea să nu fie cel mai bine să se invite un frate vizitator, altul decît cei acreditaţi de Societate ca peregrini sau special prezentaţi adunării, pentru că s-ar stabili un anume precedent. Şi în al doilea rînd, bătrînul nu este pus în poziţia să hotărască cine va conduce adunarea, ci numai el însuşi a fost numit să conducă adunarea, decît dacă se simte sigur că adunării i-ar place ca acel frate să servească; apoi se cuvine să-şi lase la o parte toată personalitatea şi să întrebe adunarea dacă doreşte sau nu să asculte pe un astfel de frate. Cred că aşa s-ar pune toată responsabilitatea chestiunii în mîinile adunării şi s-ar evita orice relaţie tensionată care ar putea exista şi uneori ar salva adunarea de la încurcătură. Pentru că dacă acesta ar fi obiceiul, ca orice frate vizitator să aibă întîietatea, atunci ar putea fi dezavantajos, pentru că adunarea n-a ales pe fratele vizitator ci pe acela care a fost ales, de aceea adunarea trebuie să fie cea care spune dacă altcineva să-i servească sau nu — decît dacă s-a dat libertate specială conducătorului.

566) ÎNTRUNIRI-Referitor la alţii decît bătrînii să conducă întrunirile.(Q473-1)

Întrebare (1910)—1—Sfătuieşti tu ca diferiţi fraţi din adunare să conducă, în afară de bătrîni?

Răspuns—Aceasta trebuie s-o hotărască adunarea. Acest lucru trebuie lăsat adunării. Dacă adunarea alege numai un bătrîn, atunci aceasta este responsabilitatea adunării; aceasta înseamnă că adunarea n-a găsit alţii care după gîndul ei au calităţile pentru a fi bătrîni. Ca acel bătrîn să spună că el ştie mai bine decît adunarea şi să numească pe altcineva, ar fi o nesocotire a judecăţii adunării pentru că adunarea a spus că n-a găsit pe altcineva potrivit ca bătrîn. Aceasta a spus-o cînd a ales numai un bătrîn. Dar dacă adunarea a spus, vom alege numai un bătrîn iar noi dorim ca bătrînul să-şi folosească judecata şi să pună şi pe alţi fraţi din congregaţie şi să-i folosească în diferite moduri, sau să-i invite să servească în vreun mod, atunci adunarea a lăsat acea responsabilitate bătrînului, iar el poate folosi doar responsabilitatea pe care i-o dă adunarea şi nimic mai mult. Totuşi, ar fi un lucru potrivit ca în cazul acesta adunarea să aleagă pe ceilalţi să fie diaconi şi apoi să-i spună fratelui bătrîn al adunării: Să ai în vedere ca aceşti diaconi să fie puşi în serviciu după cum poţi, pentru că alegîndu-i ca diaconi ne-am gîndit că am văzut calităţile care sunt relevante pentru a-i pune în serviciu, poate în curînd la un serviciu al Bisericii mai important. Şi Sf. Pavel spune că cei care folosesc poziţia de diacon cu credincioşie dobîndesc o bună răsplată; adică, fiind credincioşi ca diaconi sau ca servi veghind şi servind, fie la prînz sau altcumva, îşi arată spiritul potrivit pentru serviciu în Biserică, şi prin aceasta ei arată că li se poate încredinţa şi alt serviciu. Dar dacă unui diacon îi este ruşine să servească adunarea în aducerea fructelor, a laptelui sau altceva la amiază, el nu este potrivit pentru diacon, şi ar fi periculos ca bătrîn.

567) ÎNTRUNIRI—Cea mai importantă pentru o adunare mică. (Q473-2)

Întrebare (1910)—2—Pot să te întreb care crezi tu că este cea mai importantă întrunire pentru o adunare mică care tocmai porneşte?

Răspuns—Care considerăm noi că este cea mai importantă întrunire pentru o mică adunare de studenţi ai Bibliei care tocmai porneşte? Eu cred fraţilor că una dintre cele mai importante întruniri ar fi o întrunire pentru rugăciune şi experienţă o dată pe săptămînă. Ştiu că nu va impresiona pe toţi prietenii dragi, dar vă voi spune care a fost experienţa noastră la Pittsburg ca să puteţi avea un folos din aceasta. Cu treizeci de ani în urmă, sau cu cel puţin douăzeci de ani în urmă, am observat nevoia vizibilă a Bisericii de mai multă spiritualitate şi am văzut că exista o mai mare dispoziţie de a se mînca hrană tare decît să se ia ceva hrană de alt fel şi le-am sugerat că m-am gîndit că ar fi foarte indicat dacă ar rezerva o seară în fiecare săptămînă — am sugerat miercuri seara — ca fiind o seară potrivită pentru o întrunire de laudă, rugăciune şi în special pentru experienţă; am sugerat ca mărturisirile să nu fie cum erau de obicei, cînd eram în alte denominaţii, ci experienţa să fie proaspătă, la zi, experienţele săptămînii — nu experienţe din trecut. Ce experienţe am avut în această săptămînă? Ce efect a avut textul de duminică în vieţile noastre? În ce măsură am fost în stare să-l punem în practică? Ce experienţe legate de acesta — eşecuri sau succese — am avut? Prietenii dragi, am putut vedea, nu erau prea încîntaţi de ea; ei s-au îndoit că acesta ar fi cel mai bun fel de întrunire; s-au temut că va fi foarte plictisitoare şi monotonă şi că vor spune totul într-o săptămînă şi vor trebui să repete acelaşi lucru săptămîna viitoare. Ei n-au înţeles — menţinerea proaspătă, la zi, a întrunirii de experienţă, dar din apreciere pentru servul vostru, vorbitorul, au votat cum le-am sugerat, că o vom face pentru un timp sau pentru trei luni cel puţin, şi în fiecare miercuri seara nu vom avea nimic altceva decît întrunirea de experienţă, şi la sfîrşitul acestui timp vom vota dacă dorim să continuăm cu ea. Rezultatul a fost acesta: Cînd am ajuns să votăm, ei ajunseseră să iubească considerabil întrunirea, dar încă nu erau prea entuziasmaţi, dar cînd a trecut un an, erau foarte încîntaţi, şi acum sunt sigur că foarte mulţi dintre prietenii dragi din adunarea din Pittsburg vă vor spune că dacă ar fi să se renunţe la vreo întrunire din timpul săptămînii, ei s-ar ţine de întrunirea de experienţă şi ar pierde pe toate celelalte, atît de folositoare au găsit acest fel de întrunire. Cred că aceasta este experienţa multora şi ştiu că este contrar cu ceea ce mulţi dintre voi ar fi înclinaţi să creadă la început. Dar cred că veţi ajunge să vedeţi la fel; că există un fel de ospăţ spiritual pe care-l obţinem prin comunicare unul cu celălalt la aceste întruniri de experienţă, dacă ele sunt la zi, iar conducătorul poate să le facă interesante aducînd în minte scopul întrunirii şi lăsînd pe fiecare să răspundă pe rînd — începînd la un capăt, de exemplu, şi dîndu-i fiecăruia prezent ocazia să mărturisească; ca toţi să ajungă să o aprecieze, şi ea aduce o mare binecuvîntare inimilor tuturor.

În al doilea rînd, gîndul meu este că următoarea întrunire importantă ar fi ceva în genul unui studiu bereean. De ce? Pentru că acolo se pun întrebări şi dacă există un conducător bun va fi foarte interesant pentru adunare. Numai atîta are un conducător de făcut. Adunarea poate să se descurce şi fără un conducător, în afară de cazul cînd acesta are o aptitudine în a clarifica lucrurile, iar un conducător care vorbeşte tot timpul nu este un conducător bun, ci un conducător bun este acela care poate face pe alţii să vorbească; şi aici există pericolul să simtă că el nu vorbeşte destul şi că el trebuie să vorbească mai mult. Ei bine, aceasta este puţină ambiţie; probabil există puţină mîndrie aici; el trebuie să înlăture toată personalitatea şi toată mîndria şi ambiţia în dorinţa sa de a face bine turmei; şi cine reuşeşte să facă Biserica să se entuziasmeze şi să o intereseze întrebările şi să-i activeze pe toţi din adunare, aşa încît ei să înţeleagă pe deplin întrebările şi Răspunsurile, şi după ce adunarea a Răspuns la Întrebare, atunci el să facă un rezumat al Răspunsurilor, sau să le citească din carte, sau în oricare mod găsit ca cel mai bun — acela este un conducător plin de succes şi aceea va fi o adunare înfloritoare, pentru că ei vor ajunge să înţeleagă subiectele şi să le aprecieze. Dar este cu totul alt lucru dacă nu aveţi un conducător potrivit. Dacă el vrea să vorbească tot timpul, sau nu ştie cum să activeze adunarea, nu este un conducător potrivit pentru o astfel de întrunire. Această parte trebuie studiată. Dacă vreunul dintre noi n-a avut succes în trecut, să studiem cum să facem pe oameni să fie interesaţi, să punem Întrebarea într-un fel şi în altul, şi să le trezim interesul, nu să-i intimidăm. Ştiu că există unii care procedează altfel şi spun: "Păi, tu nu înţelegi lecţia deloc, n-ai studiat această lecţie". Ei nu sunt acolo să fie intimidaţi ca şi copiii; ei sunt acolo ca fraţi şi surori ai Domnului; ei vin şi vor să fie ajutaţi; poate că unii dintre ei n-au avut timp suficient ca să studieze. Să-i facem să se simtă în aşa fel ca la adunarea următoare să dorească să ştie unele din Răspunsurile la întrebări, aşa că vor fi pregătiţi şi nu vor mai trebui să spună "Nu ştiu". Vedeţi că există o altă cale de a ajunge la acest lucru. Conducătorul unei adunări trebuie să studieze după cum spune apostolul: "Străduieşte-te (studiază - în l. engleză, n.t.) să te prezinţi aprobat" (2 Tim. 2:15) — ca şi conducător. Pavel n-a scris întregii adunări, el a scris unui conducător, lui Timotei. "Străduieşte-te să te prezinţi aprobat … ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine" — prezintă problema în mod cuvenit, împărţită drept, şi nu numai să împarţi drept cuvîntul, ci şi cu privire la lecţie, prezentînd totul. Toate acestea intră, vedeţi, ca parte din cursul potrivit al unui conducător. Şi el trebuie să studieze acest lucru şi să vadă cum o poate face cel mai bine, cum poate intra în subiect în aceeaşi simţire cu toată adunarea, şi să nu fie distant şi să-i trateze ca şi cum ar fi mai jos, ci ca pe fraţi. Vă veţi da seama că aceia care se comportă ca unul dintre fraţi are cea mai mare influenţă în turmă. Aceasta sunteţi voi. Nu suntem noi toţi oi? Desigur că da. Noi nu suntem numai păstori, făcînd o lucrare de păstor, ci şi noi aparţinem turmei. Faptul că Domnul ne-a dat privilegiul de a vorbi pentru El, ca reprezentanţii Săi în turmă, nu schimbă faptul că suntem totuşi oi. Noi nu suntem domni peste turmă, nici peste moştenire. Noi suntem încă oi şi vrem să continuăm să avem natura asemănătoare oilor şi s-o manifestăm. Deci cred că a doua adunare ca importanţă ar fi un studiu bereean. Acum, voi ştiţi că studiile bereeane pot fi de diferite feluri. De exemplu, noi conducem o serie de studii bereeane în Turnul de Veghere, un număr de întrebări în fiecare duminică. Aflu că un număr mare de adunări nu ţin pasul cu lecţiile. Eu cred că ei fac o greşeală. Unii dintre ei mi-au spus: "Păi, noi suntem mai în urmă, frate Russell, în volumul cinci, suntem în urmă şi în alt volum. Apoi am înaintat şi ne-am dus de-am lăsat la o milă în spate pe ceilalţi". Aceasta este treaba lor; eu nu caut greşeli; nu este menirea mea să fac asta; adunarea trebuie s-o facă; dacă aceasta vor ei, Dumnezeu să-i binecuvînteze, s-o facă; dar sfatul meu ar fi ca ei să ţină pasul cu procesiunea. Există un anume avantaj să mergi aproape de fanfară. Faci pasul mai bine şi totul se mişcă mai bine. Orchestra este în frunte şi mergeţi toţi împreună şi este plăcut să te gîndeşti că tot poporul drag al Domnului, oriunde ar fi, sunt exact la aceeaşi lecţie.

Poate că aceasta este numai o chestiune de sentiment, poate că nu este de o importanţă reală, şi totuşi fiecare mică chestiune de sentiment îşi are greutatea şi influenţa ei în toată problema. Sfatul meu este să nu treceţi peste lecţiile care sunt între locul unde aţi ajuns voi şi unde este lecţia publicată, ci din contră, s-o faceţi în altă seară şi ocupaţi-vă de cealaltă. Începeţi cu o lecţie care are subiectul din prezent şi ţineţi pasul cu el, lăsîndu-l pe celălalt pentru altă întrunire pînă cînd terminaţi volumul cinci. Cred că veţi găsi că acesta este un sfat bun. Dar eu spun, fratele Russell nu trebuie să dicteze, şi nici altcineva. Faceţi ceea ce credeţi că este voia Domnului. Dacă credeţi că Domnul vrea ca voi să faceţi un alt lucru, faceţi-l. Şi în orice caz să ne amintim că nici fratele Russell nici altcineva din vreo adunare nu poate să hotărască ce să facă o adunare, ci trebuie ca adunarea însăşi să hotărască.

Şi cred că este un punct important pe care unii dintre fraţii dragi îl uită. Ei simt prea mult importanţa de a fi bătrîn, în sensul de a domni. Aceasta este natural, ştiţi; ei nu se pot abţine; dar supuneţi-l; omul vechi este acela care încearcă să se înalţe; ţineţi-l supus; noi toţi suntem la un nivel ca şi Noi Creaturi şi vom spune: "Ca şi Noi Creaturi vreau ca toată turma Domnului de aici, toţi din această adunare, să se poată exprima întocmai cum fac şi eu; toţi avem dreptul". Şi, veţi vedea, chiar dacă adunarea nu se împotriveşte la ceea ce faci, totuşi vor aprecia faptul că veghezi la libertăţile şi drepturile lor, şi dacă îi consulţi ei vor aprecia acest lucru. Ei bine, eu nu cred că există vreo adunare undeva care să facă mai mult pentru un bătrîn, sau să se supună mai mult la un bătrîn decît s-ar supune congregaţia din Brooklyn dacă el ar încerca să le dicteze; dar încă nu s-a întîmplat nici la Pittsburg nici la Brooklyn ca fratele Russell să încerce vreodată să le dicteze. El n-a făcut aşa niciodată, după cîte ştie el. El le-a dat sfatul lui, exact cum vi-l dau acum, dar neîncercînd în nici un fel să silească, ci cerînd adunării, după ce a fost informată, să voteze după judecata lor şi să accepte judecata adunării ca fiind judecata Domnului în această chestiune.

568) ÎNTRUNIRI—Numărul de întruniri în lucrarea de extindere. (Q476-1)

Întrebare (1911)—1—Recent s-a sugerat în Turnul de Veghere cu privire la lucrarea de extindere, ca nu mai puţin de şase întruniri să fie ţinute în fiecare oraş. Ar fi bine să fie şase întruniri într-un loc unde la a doua întrunire vin numai doi sau trei interesaţi?

Răspuns—Răspunsul meu este nu, dacă nu vin oameni, eu n-aş continua întrunirile. Niciodată nu ţineţi o întrunire dacă sunteţi singurii participanţi. Voi va trebui să hotărîţi cam cîţi ar constitui o audienţă potrivită.

569) ÎNTRUNIRI—Bătrînii din Brooklyn

pun diaconi să conducă întruniri? (Q477-1)

Întrebare (1911)—1—Bătrînii din adunarea din Brooklyn pun diaconi să conducă adunările fără să-i aleagă adunarea după cum s-a arătat etc.?

Răspuns—Aceasta se presupune a fi o lucrare pastorală, nu o lucrare pentru bătrîni. Unul dintre bătrînii adunării din Brooklyn este însărcinat cu responsabilitatea de a supraveghea întrunirile şi de a fi ajutor pentru pastor în acea privinţă, şi, cu acordul pastorului, ocazional este numit un diacon pentru o lucrare sau pentru alta. Acesta ar trebui să fie scopul alegerii unui pastor, ca el să poată supraveghea nevoile adunării şi să le completeze ici şi colo după nevoile care sunt. Dar ideea, aici sau în orice altă parte, nu este ca cineva să fie numit permanent la un serviciu, ceea ce este ca şi cum el ar fi fost ales de adunare ca bătrîn. Aceasta ar fi numai o chestiune temporară ca să satisfacă o urgenţă şi să-i fie dată diaconului o posibilitate de a fi încercat.

570) ÎNTRUNIRI—Să conducă diaconii? (Q477-2)

Întrebare (1912)—2—Ar fi potrivit să li se ceară diaconilor să conducă întruniri, în locul bătrînilor, cînd ei sunt mult mai competenţi?

Răspuns—Gîndul nostru ar fi contrar cu aceasta, pentru că Bătrînii sunt cei aleşi special pentru a fi conducători, şi că diaconii ar fi numiţi să ţină întruniri numai să suplinească lipsurile. În acest mod se urmează exemplul scriptural. Apostolul spune că un diacon care serveşte în funcţia de diacon, dobîndeşte un loc de cinste. Adică, dacă el este credincios în lucrurile materiale în Biserică, loial şi credincios în grija faţă de bunul mers al Bisericii, arătînd că este o persoană potrivită în acel lucru, dobîndeşte încrederea adunării în măsură mare, şi ei trebuie să aibă în vedere ca în timp el să fie ales bătrîn. Între timp, sunt situaţii cînd un bătrîn se poate să nu fie prezent, şi aceasta dă o bună ocazie de a încerca diaconii. Cred că aceasta trebuie cultivată tot timpul şi în toate adunările. Bătrînii sunt fraţii mai bătrîni din Biserică, nu neaparat în vîrstă, ci în special în spiritualitate. Bătrîneţea spirituală a caracterului este calitatea lor, neavînd importanţă cît de bătrîni sau cît de tineri ar fi ei. O parte din misiunea bătrînilor în grija lor faţă de bunul mers al adunării ar fi să fie atenţi la fraţii mai tineri, care pot fi calificaţi să servească ca diaconi, să-i instruiască, şi dacă au capacitate, să-i pregătească pentru a fi bătrîni. În unele cazuri am găsit o aparentă gelozie din partea unui bătrîn, ca nu cumva altcineva să aibă abilitate şi să aibă parte la serviciu. Un astfel de spirit ar fi în mod sigur neplăcut Învăţătorului şi spre dezavantajul bătrînului; pentru că el nu poate avea un spirit egoist fără a-şi face rău sieşi. Obligaţia lui solemnă este să se îngrijească de bunul mers al adunării şi să nu fie egoist. Orice frate care are capacitate să servească trebuie să fie ales. Nu vă fie teamă că nu va fi de lucru. Oricine are abilitate de a servi pe Domnul, să-l servească cu credincioşie; lăsaţi pe Domnul să aibă grijă de ceilalţi. Dacă vedem pe altul mai competent decît noi în serviciu, se cuvine să fim bucuroşi de acel serviciu mai bun pentru Dumnezeu. Nu există pericolul că nu va fi muncă destulă. Lucrarea de extindere şi o sută de alte căi de serviciu îşi aşteaptă lucrătorii. Dumnezeu ne va folosi în măsura în care avem spiritul smereniei.

571) ÎNTRUNIRI—Alegerea învăţătorului. (Q478-1)

Întrebare (1913)—1—Este o stare greşită a inimii ca cineva să prefere un învăţător pentru anumite studii, care are abilitate pentru astfel de studii, şi să nu-l aleagă din punct de vedere al personalităţii?

Răspuns—Nu cred că ar fi o stare greşită a inimii. Există unii care pot avea un talent special ca învăţător. O persoană ar putea prefera pe acela care poate împărţi cele mai multe învăţături. Nu văd în mod necesar o stare greşită a inimii în aceasta, dar spun că adunarea trebuie să caute ca la alegerile sale să găsească între fraţi pe aceia care au calităţi speciale şi sunt în stare să înveţe, pentru că acesta este un element al calităţilor unui bătrîn, după cum spune apostolul, iar cine nu este în stare să înveţe nu trebuie ales deloc. Totuşi, rămîne ideea că ar exista o diferenţă; de aceea, sugestia noastră pentru prieteni ar fi, şi practica noastră în Brooklyn este, ca aceşti diferiţi conducători să fie schimbaţi, mai mult sau mai puţin; de exemplu, unul care ar conduce adunarea pentru un anumit timp să fie schimbat la altă adunare, apoi la altă adunare, făcînd rotaţie, pentru a da adunărilor ocazia să-l aibă şi pe cel mai bun şi pe cel mai puţin bun.

572) ÎNTRUNIRI—Să conducă diaconii întruniri? (Q478-2)

Întrebare (1914)—2—Majoritatea adunării noastre doreşte ca unii dintre diaconii noştri să conducă ocazional întrunirea de rugăciune, dar unii dintre bătrînii noştri spun că este nescriptural ca diaconii să conducă întruniri şi că nimeni alţii decît bătrînii nu trebuie să le conducă. Au ei dreptate?

Răspuns—Mergeţi din nou la autoritatea Bibliei. În Biblie găsim pe unii diaconi ai Bisericii timpurii făcînd o lucrare creştină bună, diaconul Ştefan şi diaconul Filip şi alţii. Ei n-au fost apostoli.

Aşa că noi spunem că adunarea, cu această ocazie după judecata noastră, sau mai curînd bătrînii, au greşit spunînd că numai un bătrîn poate conduce o întrunire. Noi credem că un plan foarte bun este cel sugerat de adunare şi faptul că adunarea l-a sugerat este corect şi potrivit. Diaconii sunt aleşi pentru un serviciu, şi apostolul a spus: "cei ce servesc bine dobîndesc un loc de cinste" (1 Tim. 3:13). Pentru ce? Pentru libertate în legătură cu lucrarea. Ei sunt aleşi pentru o parte specială a lucrării, dar dacă ei arată că au şi alte talente trebuie încurajaţi să le folosească, şi adunarea trebuie să ajungă treptat să le cunoască şi pot în timp să-i aleagă ca bătrîni. Dacă ei n-ar avea ocazie, adunarea n-ar şti niciodată.

Cred că ceea ce a sugerat adunarea este chiar lucrul pe care trebuie să-l facă, şi pot merge chiar mai departe şi să spună aproximativ cît de des să fie chemat un diacon să conducă întrunirea sau s-o aranjeze după cum adunarea vede de bine, iar bătrînii trebuie să fie bucuroşi să-i ajute pe aceşti fraţi tineri să-şi folosească toate talentele şi puterile lor, şi dacă află că au talente care-i face potriviţi pentru funcţia de bătrîn, ar fi chiar potrivit la alegere să se spună: Eu nominalizez pe fratele cutare. El a fost un diacon foarte credincios şi acum îl nominalizez ca bătrîn. Acesta ar fi un lucru foarte frumos din partea unui frate bătrîn. El trebuie să-şi ajute fratele mai tînăr să înainteze.

Întotdeauna există lucru din belşug. Nu vă fie teamă că veţi avea prea mulţi bătrîni. "Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!" (Mat. 9:37). Mergeţi şi faceţi tot ce puteţi şi cînd Dumnezeu vede că vă străduiţi vă va deschide alte uşi.

573) ÎNTRUNIRI—Bătrîni ca un tribunal de judecată. (Q479-1)

Întrebare (1916)—1—Este potrivit ca bătrînii să stea ca un tribunal de judecată şi să cheme pe cel care se presupune că umblă într-un mod dezordonat pentru a apărea înaintea lor şi a-şi explica purtarea? Sau trebuie urmat sfatul Domnului dat în Matei 18:15-18?

Răspuns—Sunt de acord cu sugestia întrebării că trebuie să se procedeze în armonie cu porunca Domnului din pasajul citat. Cuvîntul Domnului nu autorizează nici un tribunal de bătrîni, sau alţii, pentru a se amesteca în treburile altora. Aceasta ar însemna întoarcere la practicile din Veacurile Întunecate din timpul inchiziţiei; şi noi am arăta acelaşi spirit pe care l-au avut inchizitorii. Domnul a pus chestiunea într-un mod simplu şi noi nu putem s-o modificăm. Biblia spune: "Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău" (Mat. 18:15). Aceasta ar trebui să sfîrşească chestiunea. Totuşi, dacă nu reuşeşte, Scriptura arată următorul pas. Citim: "Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice cuvînt să fie sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori" (vers 16). Dacă cel care a făcut răul va da ascultare sfatului a doi sau trei şi va opri facerea de rău, faptul se va sfîrşi. Nu ar fi de competenţa noastră să-i cerem ceva sau să încercăm să-i administrăm vreo pedeapsă. Trebuie să ne amintim Cuvîntul Domnului care zice: "Domnul va judeca pe poporul Său" (Evr. 10:30). Dacă va avea nevoie de o pedeapsă, putem să ne încredem în Domnul că i-o va da şi să nu luăm chestiunea în mîinile noastre. Trebuie să avem încredere în Domnul. Dacă noi oprim răul, aceasta este tot ce putem face. Dar dacă cel care a făcut răul va persista în a face rău şi nu se va pocăi, şi dacă faptul este de suficientă importanţă, atunci trebuie să aducem faptul în atenţia Bisericii pentru îndreptare — Matei 18:15-18.

Nu trebuie să aducem orice fleac înaintea Bisericii. Părerea mea este că trei pătrimi din lucrurile care îmi sunt aduse la cunoştinţă — lucruri de felul acesta — ar fi fost mai bine să fie uitate şi să nu se facă nimic cu ele. Totuşi, poate exista o excepţie în cazul în care faptul a depăşit persoana şi a implicat cumva întreaga adunare. În astfel de caz, s-ar putea să fie imposibil să procedezi cu acest lucru în mod individual. Atunci bătrînii pot să se constituie într-un Consiliu sau Comitet, să pună pe unul dintre ei să studieze cazul şi să vadă dacă răul nu poate fi oprit sau îndreptat. Cînd faptul depăşeşte persoana, nu avem nici un sfat peste Cuvîntul lui Dumnezeu. Să fim cu grijă să nu devenim ca Babilonul, să ţinem o inchiziţie şi să ne încurcăm. Cuvîntul lui Dumnezeu ne este de ajuns şi trebuie să-l urmăm îndeaproape iar prin aceasta evităm confuzia.

574) ÎNTRUNIRI—Datorii ale bătrînilor şi diaconilor. (Q480-1)

Întrebare (1916)—1—Într-o adunare mare, în cazul în care bătrînii sunt ocupaţi în totalitate cu serviciul şi toţi diaconii servesc în măsura în care împrejurările permit, şi totuşi o adunare rămîne fără conducător, ar fi potrivit pentru Comitetul conducătorilor adunării — compus din trei bătrîni — să numească ca ajutor un frate din adunare, cunoscut membrilor comitetului ca fiind în clar cu Adevărul şi calificat să acţioneze ca şi conducător?

Răspuns—Aş crede că acela este lucrul potrivit în asemenea împrejurări. Este potrivit ca adunarea să decidă numărul de bătrîni care ar fi calificaţi să conducă întrunirile. Totuşi, dacă nu sunt îndeajuns, comitetul nu poate face altfel decît să numească pe cineva pe care ei gîndesc că este calificat pentru a ajuta în situaţia respectivă. Totuşi, ei nu pot trece de numărul stabilit de adunare, decît în caz de urgenţă. În mod obişnuit, bătrînii stabiliţi trebuie să conducă toate întrunirile; dar în unele cazuri de urgenţă poate fi numit un diacon calificat, după cum s-a indicat mai sus. Dar trebuie să se ţină bine minte că numărul bătrînilor calificaţi trebuie desemnaţi de către adunare şi vocea ei trebuie să stabilească întrunirile în circumstanţe obişnuite. Nu trebuie făcută nici o deviere de la aceasta decît în cazul unei urgenţe.

575) ÎNTRUNIRI—Aranjamente pentru întruniri. (Q480-2)

Întrebare (1916)—2—Cînd o adunare este mare la număr şi se consideră recomandabil să se dea altora o anumită parte din detaliile lucrării — cum ar fi pregătirile pentru întruniri, fixarea timpului şi locului întrunirii şi stabilirea conducătorilor pentru diferite întruniri — trebuie ca o astfel de lucrare să fie îndeplinită doar de bătrîni, ca supraveghetori ai adunării, sau să îndeplinească şi diaconii astfel de datorii împreună cu bătrînii?

Răspuns—Cuvîntul Domnului ne dă o mare libertate în astfel de cazuri. Nu se specifică în mod deosebit care să fie lucrarea Bătrînilor şi care să fie lucrarea Diaconilor. Se lasă liber, putem presupune, după cum ne este mai convenabil. Bătrînii trebuie să aibă în sarcină lucrul spiritual al Bisericii — întrunirile şi tot ce este de felul acesta. Ei trebuie să fie fraţi potriviţi pentru vorbiri publice; după cum spune apostolul, ei trebuie "să fie în stare să înveţe". Acum, unii sunt în stare să înveţe în public şi de aceea trebuie să fie numiţi pentru o astfel de lucrare, în timp ce alţii sunt în stare să înveţe în particular şi de aceea trebuie puşi la studii bereeane şi la adunări acasă. Aptitudinii de a învăţa trebuie să i se dea o interpretare mai largă. Aceasta nu înseamnă numai de a ţine o vorbire de la masă, ci înseamnă a fi în stare să înveţe în orice mod. Unii cred că dacă ei sunt aleşi ca Bătrîni trebuie să vorbească în public. Dar nu este aşa. Aptitudinea de a învăţa include a învăţa atît public cît şi în particular; şi unora trebuie să li se dea lucrul în particular, iar unora lucrarea publică, dar toţi trebuie să fie apţi să înveţe.

Bătrînii trebuie să conducă toate întrunirile; pentru că toate întrunirile sunt spirituale. Dacă o persoană nu este potrivită ca bătrîn, atunci el nu este potrivit să fie un conducător al întrunirilor. Atunci unde ar intra Diaconii? Cuvîntul Diacon înseamnă serv, şi înseamnă unul care poate face orice fel de serviciu. Ca de exemplu, el poate avea în sarcină îngrijirea casei, sau poate avea în grijă cărţile, sau să aibă sarcina lucrării de voluntariat. Foarte multe lucruri pot fi date în mod potrivit diaconilor şi în multe cazuri ei se pot îngriji de aceste lucruri mai bine decît pot s-o facă oricare alţii. De aceea, daţi-le lucrarea pe care o pot face bine. Uneori fraţi care sunt de meserie negustori pot fi folosiţi ca diaconi, deşi ei nu sunt apţi să înveţe. Unuia ca acesta i se poate da în mod potrivit în grijă lucrarea de voluntariat, fiind stabilit responsabil cu acea lucrare, deşi se poate ca el să nu poată fi în stare s-o facă tot atît de bine ca şi Bătrînul. Totuşi, această lucrare nu trebuie dată Bătrînilor, pentru că Bătrînii vor avea destul de lucru în legătură cu lucrurile spirituale care îi va ţine ocupaţi.

Acum cu privire la Întrebarea dacă Diaconii şi Bătrînii să se întîlnească împreună. Cred că ar fi un aranjament foarte plăcut dacă Diaconii ar fi întotdeauna bineprimiţi de către Bătrîni la toate întrunirile lor; pentru că un Diacon bun este unul care prin credincioşia sa faţă de diferitele datorii date lui poate deveni aprobat şi "să dobîndească un loc de cinste" (1 Tim. 3:13); adică, o mare măsură de libertate. Şi el trebuie să privească mai departe posibilitatea de a fi făcut Bătrîn, dacă va arăta creştere şi dezvoltare pentru lucrarea unui Bătrîn. Există lucrare de făcut pentru Diaconi. Nu numai să-i servească pe Bătrîni, ci trebuie să servească şi adunarea. Există multe laturi ale serviciului în legătură cu activitatea adunării, întocmai cum există din belşug lucru de făcut în legătură cu Convenţia. A fost multă muncă de pregătire înainte de această Convenţie, cum ar fi rezervarea camerelor, repartizarea lor, grija faţă de interesele participanţilor etc.

Fără îndoială că s-a stabilit un comitet în legătură cu Convenţia şi într-un astfel de comitet ar fi bine să fie atît un Bătrîn cît şi un frate care este de meserie negustor. Bătrînii ar putea face această lucrare ei înşişi, sau ar putea s-o facă Diaconii. Aceasta ar rămîne pentru aceia care au abilitatea să îndeplinească lucrarea. Unii fraţi au mare capacitate iar alţii au foarte puţină. Luaţi de exemplu lucrarea legată de ziare. Un Diacon ar putea s-o facă foarte bine dacă este calificat.

Totuşi, responsabilitatea pentru lucrurile spirituale rămîne în mod cuvenit în mîinile Bătrînilor. Întocmai cum inspiratul apostol Pavel, în drum spre Ierusalim, s-a oprit la Milet şi a trimis după Bătrînii Bisericii din Efes. El le-a spus: "Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care va pus Duhul Sfînt supraveghetori, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu sîngele Celui al Său (Fiu)" (Fapt. 20:28). Lucrarea lor a fost aceea de a hrăni Turma lui Dumnezeu. Diaconii ar putea face alte feluri de lucrări. În toate întrunirile Bătrînilor şi Diaconilor, Bătrînii trebuie să-şi asume responsabilitatea lucrurilor spirituale, în timp ce Diaconii pot foarte bine să aibă responsabilitatea lucrurilor materiale. Ei trebuie să se sfătuiască unul pe altul în lucrurile materiale. Ei trebuie să se sfătuiască la o astfel de întrunire combinată. Unul poate da sfaturi în chestiunile administrative, iar altul poate da sfaturi în lucrurile spirituale. Deşi responsabilitatea va fi asupra Bătrînilor prin vot final, totuşi ei trebuie să fie bucuroşi să aibă în atenţie sugestiile Diaconilor atunci cînd se votează. Dar în timp ce afacerile materiale ale adunării trebuie să fie în mîinile Diaconilor calificaţi, Bătrînii trebuie să fie cei capabili de a le da sfaturi. Votul poate fi unul reciproc, deşi Bătrînii sunt responsabili pentru rezultat.

Înţeleg că voi v-aţi separat întrunirile administrative de toate celelalte întruniri. Aceasta este bine. Întrunirile administrative trebuie în mod obişnuit să fie separate de celelalte. Nu lăsaţi interesele Bisericii în întregime în mîinile Bătrînilor, pentru că ei pot să stăpînească peste adunare. Ţineţi anumite lucruri în mîinile adunării; pentru că responsabilitatea tuturor lucrurilor Bisericii rămîne în final în mîinile adunării, deşi sunt multe lucruri care pot fi lăsate Bătrînilor şi Diaconilor.

576) ÎNTRUNIRI—Diaconii să voteze. (Q482-1)

Întrebare (1916)—1—Este potrivit ca Diaconii să voteze la astfel de întruniri şi la asemenea întrebări, sau acest lucru trebuie lăsat pentru Bătrîni ca supraveghetori? Dacă ar exista un număr mai mare de Diaconi decît de Bătrîni şi ar vota toţi, atunci nu s-ar putea ca Diaconii să controleze lucrurile administrative ale adunării în locul Bătrînilor?

Răspuns—Bătrînii trebuie să aibă în grijă lucrurile spirituale şi trebuie să voteze; dar adunarea stabileşte numărul întrunirilor. Să aveţi atîtea întruniri cîte pot fi conduse şi la cîte se poate participa în mod cuvenit. Unii s-ar putea să nu-şi dea consimţămîntul la adăugarea încă a unei întruniri, dar ar fi bine să se ia în considerare convenienţa şi prosperitatea altora. Ei s-ar putea să aibă nevoie de încă o întrunire, în timp ce tu s-ar putea să nu ai nevoie. De aceea ar fi bine să fim de acord să avem atîtea întruniri cîte crede adunarea că este necesar pentru dezvoltarea persoanelor din adunare.

În Brooklyn, dacă se doreşte încă o întrunire, se raportează dorinţa, uneori la mine şi alteori la alţii. Gîndindu-ne la acest fapt, noi încercăm să aflăm cîţi vor participa la această întrunire. Dacă nu sunt destui care să participe, nu vom recomanda întrunirea. Nu credem că este bine să recomandăm o nouă întrunire dacă nu sunt şapte sau opt care pot să participe la ea, şi să sperăm că acest număr va creşte pînă la cinsprezece. Dar dacă numărul ajunge la treizeci, atunci ar trebui să ne gîndim că este bine să împărţim întrunirea în două, aşa încît să se poată obţine o dezvoltare mai bună a fiecărei persoane. Există unii în poporul Domnului care sunt în mod natural mai înceţi; şi unde sunt prezenţi prea mulţi, aceştia ar fi neglijaţi; de aceea, dacă sunt prezenţi mai puţini, ei primesc mai multă atenţie şi aceasta conduce la dezvoltarea lor.

577) ÎNTRUNIRI—Folosirea unui regulament de ordine interioară. (Q482-2)

Întrebare (1916)—2—Ai sfătui adunarea de aici din Los Angeles să formuleze un set de reguli de ordine interioară pentru a conduce întrunirile administrative etc.?

Răspuns—Unii dintre fraţi sunt foarte legaţi de reguli de ordine interioară. Anumite reguli sunt, bineînţeles, necesare; pentru că fără ele am fi anarhici; şi totuşi noi trebuie să respectăm legea iubirii şi dreptăţii. Respectarea în special a acestor două legi va rezolva aproape totul. Totuşi, dreptatea trebuie să fie mai întîi. Eu trebuie să fiu drept faţă de tine în orice; şi totuşi nu trebuie să-ţi cer dreptate în schimb. Tu nu trebuie să doreşti să faci mai puţin decît ce este drept faţă de mine, şi desigur eu nu trebuie să fac nimic mai puţin faţă de tine. Dar în timp ce eu mă menţin la dreptate strictă, totuşi nu trebuie să cer aceasta de la tine. Pot cere mai puţin. Operînd cu aceste două reguli, Dreptatea şi Iubirea, nu vom avea nevoie de foarte multe alte legi. S-ar putea să avem prea multe reguli; dar acestea două ţinute ferm în minte ne vor ajuta în foarte multe cazuri.

578) ÎNTRUNIRI—Felul întrunirilor. (Q483-1)

Întrebare (1916)—1—Care fel de întruniri ar fi cele mai avantajoase?

Răspuns—Aceasta depinde foarte mult de împrejurări. Noi am găsit că una dintre cele mai folositoare întruniri pe care le ştim este cea de studii bereeane; dar pot fi unele cazuri excepţionale unde aceasta s-ar putea să nu fie cea mai folositoare. În unele cazuri o predică duminica seara poate fi cea mai folositoare; în unele cazuri două predici duminică. Totuşi, acestea ar fi cazuri excepţionale. În general cred că cel mai mare beneficiu derivă din studiile bereeane, pentru că acestea cer ca fiecare persoană să se pregătească şi să dea propriile sale Răspunsuri. Nu intenţionez să dau sfaturi concrete, ci generale, şi voi lăsa fiecărei adunări reprezentată aici să aplice ce spun în propriul lor mod.

Biblia nu spune nimic despre cîte sau ce fel de întruniri să avem. Aceasta rămîne să fie hotărît de spiritul minţii sănătoase. Trebuie să avem în minte folosul şi beneficiul fiecărui membru al adunării. Noi trebuie "să veghem unii asupra altora". Unii pot gîndi că au nevoie de mai multe întîlniri. Dacă vor pregăti prea multe, treptat vor afla că participarea devine prea mică pentru a se justifica continuarea lor, fiind mai puţini decît numărul iniţial. Gîndul meu ar fi că trei întruniri duminica ar fi suficiente. Dar fiecare trebuie să-şi folosească mintea şi apoi să dea aceeaşi libertate şi privilegii altora să gîndească şi să facă pentru ei înşişi. Aceasta este drept şi corect. Această idee de dreptate trebuie să intre în toate afacerile vieţii, pentru că dreptatea este temelia Tronului lui Dumnezeu şi trebuie să fie temelia purtării fiecărui creştin; de fapt dreptatea trebuie să fie baza a tot ceea ce facem. Dacă unii din adunare doresc cinci întruniri, atunci eu aş spune: "În regulă, dar nu pot participa la toate. Totuşi voi vota pentru cinci întruniri, dacă vreţi cinci şi credeţi că vor participa destul de mulţi la ele".

579) ÎNTRUNIRI—Numărul lor. (Q483-2)

Întrebare (1916)—2—Adunarea din Los Angeles ţine duminică întruniri după cum urmează: 10:30 Şcoala duminicală cu lecţia din TURNUL DE VEGHERE; 13:30 Studiul unui articol din TURNUL DE VEGHERE; 15:00 Discurs; 19:00 Studiu bereean în volumul şase. Unii spun că ar trebui să avem mai multe întruniri, alţii că avem deja prea multe; unii spun că trebuie să avem două discursuri în loc de unul. Ce crezi tu că ar fi cel mai avantajos pentru adunare în această privinţă?

Răspuns—În fiecare caz, fiecare adunare trebuie să decidă pentru sine. Cît despre mine, cred că sunt prea multe întruniri. În acest exemplu n-aş fi înclinat să adaug la numărul întrunirilor deja menţionate. Dacă aş fi aici şi aş vota în acest subiect, dacă aş şti numai cît ştiu acum, aş fi înclinat să am trei întruniri în loc de cinci. Patru sunt cam cîte puteţi voi ţine. Deşi ar putea fi diferit, există desigur un număr mare din poporul Domnului care au obligaţii pămînteşti faţă de soţii lor, soţiile şi copiii lor, care nu sunt în Adevăr şi cărora le datorează ceva în singura zi rezervată pentru odihnă şi schimbare a ocupaţiei.

Pentru un soţ care nu este în Adevăr şi a cărui singură zi acasă este duminica, să afle că soţia lui ar fi plecată prea mult de acasă în această zi ar apărea ca şi cum ea l-ar neglija; şi sunt sigur că şi voi aţi gîndi la fel în condiţii similare; şi o soţie care nu este în Adevăr, văzîndu-l foarte puţin pe soţul ei chiar şi duminica, dacă el ar fi la întruniri cea mai mare parte a zilei, n-ar avea aproape deloc compania lui. Desigur aceasta n-ar fi drept. Noi avem felurite obligaţii de natură pămîntească faţă de soţii noştri sau faţă de soţiile noastre, după caz; şi aceste obligaţii nu trebuie să fie trecute cu vederea.

Acum, dacă adunarea va ţine atîtea întruniri duminica, în unele cazuri ar fi înţelept pentru o persoană să nu participe la toate. Chiar şi în cazul cînd o persoană ar fi în stare să-şi dea întreaga sa zi Domnului, rămîne ca el să decidă cum îşi va petrece timpul. S-ar putea să vrea să acorde o bucată din timp în serviciu voluntar, iar altă parte la vreo altă latură a lucrării — o parte la studiu bereean, o alta la predică. El trebuie să-şi folosească judecata cea mai bună în această chestiune. Nu ar părea un lucru înţelept ca adunarea să aibă mai mult de patru întruniri; şi chiar dacă toţi ar putea participa la toate aceste întruniri, trebuie să ne amintim cuvintele apostolului: "Blîndeţea (cumpătarea, în limba engleză, n. t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii" (Fil. 4:5). Cumpătarea cu privire la întrunirile religioase, cît şi cu privire la alte lucruri. Trebuie să ne amintim că puterea noastră este limitată şi de aceea trebuie să ţinem seamă de aceia care depind de noi — soţii noştri, soţiile noastre, copiii noştri, vecinii noştri, rudele noastre. S-ar putea să avem unele obligaţii faţă de toţi, dar, bineînţeles, în special faţă de Casa Credinţei şi faţă de familiile noastre, pentru că ei au prioritate.

580) ÎNTUNERIC—Aruncat în întunericul de afară. (Q199-2)

Întrebare (1911)—2—Te rog explică Matei 8:12: "Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor". "Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legaţi-i mîinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor" (Matei 22:13). Ce înseamnă aceasta?

Răspuns—Vom trata aceste două texte împreună, căci sunt foarte asemănătoare. Răspunsul nostru este că acesta nu este ca şi purgatoriul, pentru că purgatoriul este plin de foc şi nu poate fi tare întuneric acolo. Acesta este întunericul de afară iar purgatoriul este luminos în interior şi cu foc, nu-i aşa? Nu poate fi nici focul iadului după opinia protestantă pentru că focul iadului după opinia protestantă este foarte luminos, strălucitor şi fierbinte. Acesta n-ar fi întunericul de afară ci ar fi lumina dinăuntru, nu-i aşa? Bineînţeles. Noi am uitat ce facem cînd ne citim Bibliile. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă următoarele. Domnul nu vorbeşte aici despre lume deloc; El vorbeşte despre Biserica Sa, iar cei care sunt credincioşi vor fi în lumină, în lumina cunoştinţei, în lumina înţelegerii, în lumina aprecierii planului lui Dumnezeu. După cum declară Scripturile, nici unul din cei răi nu va înţelege; cei înţelepţi vor înţelege. După cum spun iarăşi Scripturile: "Prietenia Domnului este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legămîntul Său" (Psa. 25:14). Ei vor fi în lumină, şi sunt numiţi în Biblie fii ai luminii. Domnul în aceste pilde vorbeşte de unii care, la sfîrşitul acestui veac, nefiind credincioşi privilegiilor şi ocaziilor lor, vor fi respinşi din lumină, vor fi aruncaţi în întunericul de afară. Unde este întunericul de afară? Întunericul de afară este peste tot. Există mult întuneric în păgînism, şi există din belşug şi aici în Portland, şi dacă cineva dintre noi, care suntem poporul lui Dumnezeu, nu umblă cu grijă, circumspect şi în armonie cu Cuvîntul Său, nu vom continua să fim fii ai luminii, nici nu vom continua să fim favorizaţi de Domnul cu lumina Cuvîntului Său, ci vom fi aruncaţi afară din această stare de favoare, legaţi de mîini şi picioare, în sensul că nu vom fi în stare să ne controlăm; nu vom putea alege să stăm în lumină sau nu, pentru că Domnul îl va forţa pe acela să iasă afară din lumină; nu-i va permite să stea în lumină.

581) ÎNVĂŢĂTURĂ—Femeile să tacă. (Q704-1)

Întrebare (1909)—1—"Femeile să tacă în biserici, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul; ci să fie supuse, cum zice şi legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe soţii lor acasă; căci este ruşinos pentru femeie să vorbească în Biserică" (1 Cor. 14:34, 35).

Te rog explică şi armonizează aceste afirmaţii scripturale cu declaraţia din 1 Cor. 11:5, care spune:

"Dar orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul descoperit, îşi necinsteşte capul, pentru că este ca una care ar fi rasă".

Răspuns—Veţi găsi aceste scripturi tratate foarte pe larg, foarte bine, şi mult mai la subiect în Volumul Şase. Nu cred că ai studiat destul Volumul Şase. Unii vreau să ştie cînd iese Volumul şapte dar nu cred că Domnul va permite să iasă pînă ce Volumul Şase este pe deplin digerat.

582) ÎNVĂŢĂTURĂ—A suporta învăţătura nesănătoasă. (Q704-2)

Întrebare (1909)—2—În ce măsură trebuie ca fraţii să suporte învăţătura nesănătoasă din partea Bătrînilor sau a altora, şi cum se remediază astfel de situaţii?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, există anumite lucruri care trebuie suportate, dar apostolul sugerează că a suporta învăţătura nesănătoasă înseamnă a lua parte la făptuirea răului, că nu trebuie să suportăm deloc învăţătura nesănătoasă. Dacă sunt unii care suportă o astfel de învăţătură, noi credem că este datoria lor să protesteze. Dar, aceasta nu înseamnă că vederea lui este bună şi vederea tuturor celorlalţi este greşită. Dar să presupunem că eu aş fi într-o adunare din Denver, un membru al adunării, şi să presupunem că cineva, în public sau în privat, ar învăţa unele lucruri care eu aş crede că sunt greşite şi păgubitoare pentru casa credinţei, n-ar fi potrivit ca eu să stau şi doar să spun, "Eu nu învăţ eroarea". Tăcerea mea ar însemna a-mi da consimţămîntul la acea eroare. Ar fi potrivit să caut o ocazie pentru a expune în mod blînd, răbdător, clar şi hotărît ceea ce cred eu că este eroare şi care este învăţătura Bibliei în acel subiect etc. După ce mi-am făcut datoria în această problemă, nu înseamnă că trebuie să insist ca fiecare să ajungă la vederea mea asupra chestiunii. Mi-am spus părerea şi dacă cineva doreşte să spună ce are de spus, trebuie să aibă posibilitatea s-o facă. Biserica lui Cristos nu trebuie să fie îngustă la minte, ci toţi trebuie să aibă privilegiul de a avea adevărul, dar toate lucrurile trebuie făcute decent şi în ordine. Datoria mea trebuie să se termine cînd mi-am arătat convingerile şi motivele pentru ele, aşa că nu e nevoie să le spun de şase ori. Trebuie să arăt motivele scripturale şi ei trebuie să le arate pe ale lor. Tot poporul Domnului trebuie să recunoască Scripturile ca fiind cele mai înalte învăţături. Să presupunem că majoritatea adunării ar decide împotriva vederii mele asupra subiectului. Atunci ce se întîmplă? Ar trebui să spun: Aici este un învăţător care nu este conform Bibliei; să absentez de la adunare şi să nu mă întîlnesc cu ei? Nu. Voi zice, "Mi-am făcut datoria faţă de adunare, voi continua şi poate că se va ivi altă ocazie în care să-mi prezint vederile. Dacă s-ar ivi o altă ocazie, aş rămîne pe poziţia mea atîta timp cît aş gîndi că este bine, dar nu m-aş face insuportabil.

Dar alţii care nu fac parte din adunare? Aş spune, "Prietene, vecine, îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, le-am luat în considerare şi am încheiat chestiunea, şi te rog să nu ne mai tulburi.

Cum să se îndrepte situaţia? Dacă neînţelepciunea ar fi din partea unui bătrîn, dacă ar fi aproape timpul alegerii, aşteptaţi şi aveţi grijă să nu alegeţi pe cineva care nu este sănătos în învăţătură. Dacă aţi ştiut aceasta atunci cînd l-aţi ales, atunci aţi greşit. Nu aveţi dreptul să votaţi pe cineva pe care ştiţi că nu este clar în adevăr. Veţi găsi totul despre acest subiect în Volumul Şase.

Am aflat că uneori poporul Domnului ezită şi zice, "Nu-mi place să votez pentru cutare şi cutare, şi nu cred că cutare şi cutare este potrivit pentru poziţia de bătrîn. Greşiţi dacă tăceţi şi votaţi pentru el. Dumnezeu vrea să aibă în Biserica Lui pe aceia care au caracter, recunosc principiul şi acţionează în conformitate cu acel principiu. Trebuie puţină învingere din partea voastră ca să vă învingeţi timiditatea, şi acesta este un motiv în plus pentru care trebuie să vă faceţi datoria; pentru că numai învingătorii vor fi din clasa aleasă. Admir acel caracter căruia nu-i place să se certe, să conteste şi să rănească sentimentele altora; noi trebuie să avem această dispoziţie şi există o cale plăcută şi gentilă de a spune lucrurile care sunt destul de clare, şi trebuie să spuneţi că nu aveţi decît cele mai bune intenţii cînd vă faceţi datoria. Biserica trebuie să-şi facă timp şi să hotărască cine vor fi bătrînii voştri. Voi reprezentaţi pe Domnul şi îl reprezentaţi pe El prin votul vostru. Noi vrem să simţim tot mai mult responsabilitatea votului nostru în Biserica lui Cristos.

583) ÎNVIERE—Starea necredincioşilor la înviere. (Q581-1)

Întrebare (1906)—1—Înţeleg că Scripturile învaţă că aceia care mor necredincioşi, sub condamnare, învie din mormînt fără nici o schimbare a stării, ca să fie ridicaţi în timpul veacului Milenar? Am opinia corectă?

Răspuns—Noi răspundem că da. Toţi care merg în mormînt într-o stare de moarte din cauza condamnării lui Adam, fără să fi avut încercarea în timpul prezent, fără să fi venit la o cunoştinţă a adevărului în acea măsură care să-i facă responsabili pentru viaţă sau moarte veşnică, merg în mormînt care este marea închisoare, şi nu există schimbare în timp ce sunt în închisoare; acolo nu se schimbă nimic. În şeol, hades, groapă, mormînt, unde merge întreaga omenire nu este înţelepciune, cunoştinţă sau plan. Ulterior cînd ei vor fi treziţi şi scoşi din mormînt prin puterea marelui Răscumpărător la timpul cuvenit, practic vor ieşi în aceeaşi stare în care au intrat — spun practic — pentru că trebuie să luăm în considerare unele limite. Ar fi rezonabil să presupunem de exemplu, că Lazăr a murit de un fel de boală care a însemnat ruinarea organelor. Să presupunem că a murit de tuberculoză şi că amîndoi plămînii erau distruşi cînd a murit: Bineînţeles că n-ar putea respira din nou fără plămîni. Fiind înviat, vedeţi că el ar veni în aceeaşi stare mintală şi morală şi practic în aceeaşi stare fizică, dar cu completarea necesară încît să aibă plămîni pentru a respira. Şi tot aşa, dacă un om a fost spulberat de o explozie, noi ar trebui să presupunem că va fi pus din nou împreună. Adică, nu va învia bucăţele, ci om întreg, deşi nu în mod necesar om perfect. Ofer aceste sugestii doar în general. Ideea este că Dumnezeu lucrează cu noi ca creaturi morale, dar dacă ai o dispoziţie naturală rea, ţi se vede pe faţă, şi cei care sunt versaţi în frenologie îţi pot spune aceasta după forma capului şi după expresia facială, sau alţii ar putea să-ţi spună multe despre dispoziţia ta naturală privind în palmă şi citind aceasta acolo. Se pare că Dumnezeu a construit în aşa fel organismul nostru încît degradarea mintală şi morală lasă urme pe faţă, pe cap şi pe întregul corp, în special cînd acestea trec din generaţie în generaţie. În timp, păcatul şi-a lăsat urmele mai mult sau mai puţin, iar de păcatele care nu sunt prin propria înfăptuire nu trebuie să ne fie ruşine fiindcă nu suntem de vină. Domnul nu ne acuză în mod special pentru acestea. Dacă am fi fost perfecţi, toţi am fi arătat bine.

584) ÎNVIERE—Morţii Tăi şi trupul meu mort. (Q582-1)

Întrebare (1907)—1—Isaia 26:19: "Morţii Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi. Treziţi-vă şi cîntaţi, cei ce locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă a luminilor şi pămîntul va scoate iarăşi afară pe cei morţi". Implică aceasta că a înviat cineva cînd a fost înviat corpul Domnului, sau se referă cumva la Domnul?

Răspuns—Eu înţeleg că se referă la Domnul iar traducerea este aproape bună, dar există puţină diferenţă, cum veţi remarca în Versiunea Comună (în l. engleză, n.t.) că unele cuvinte sunt scrise în italice. Tradus corect, acest text ar zice: "Morţii tăi vor trăi, corpul meu mort va ieşi afară". Noi suntem Corpul Domnului şi, ca şi corp al Său, vom ieşi afară; "Morţii vor trăi, corpul meu va ieşi afară dintre morţi ca şi Corp al lui Cristos", ca şi El.

585) ÎNVIERE—Conştient imediat. (Q582-2)

Întrebare (1909)—2—Cei care neagă totul pentru Cristos şi astfel ajung în Biserică, vor intra în viaţă veşnică la o stare conştientă imediat după moarte?

Răspuns—Noi răspundem că a fost necesar ca apostolii şi Ştefan să adoarmă. A fost necesar ca ei şi toţi ceilalţi să aştepte pînă la a doua venire a lui Cristos şi la stabilirea Împărăţiei Sale. Pavel spune că nu toţi vom adormi, dar noi vom fi schimbaţi prin înviere într-o clipire de ochi.

586) ÎNVIERE—Referitor la un loc pentru toţi. (Q582-3)

Întrebare (1909)—3—Dacă sunt înviaţi în trup uman, cum vor fi puşi 20 de miliarde de oameni pe acest pămînt?

Răspuns—Am auzit un om zicînd că dacă toţi oamenii din lume ar fi aduşi înapoi, ei ar sta cîte opt unul peste altul pe toată suprafaţa pămîntului. Dacă acel înţelept şi-ar lua creionul ar afla că există loc destul pentru toţi în statul Texas şi tot nu s-ar ocupa întregul spaţiu. Aceste declaraţii fanteziste se fac pentru că ei nu gîndesc. Nu acuz persoana care a pus această Întrebare, pentru că el evident a primit sugestia de la un om capabil. Nu trebuie să credem astfel de lucruri fanteziste doar pentru că unii oameni înţelepţi le spun. Şi voi vă puteţi da seama de aceasta calculînd.

Unii oameni, cînd se gîndesc la a Doua Venire a lui Cristos, o pun foarte departe, şi menţionează ca dovadă zonele carbonifere, care cred că vor fi suficiente pentru 50 de mii de ani. Din contră, oamenii care lucrează cu cărbunele spun că nu există destul cărbune nici pentru 150 de ani. Peste 50 de mii de ani n-ar mai putea sta oamenii pe pămînt.

587) ÎNVIERE—Corpuri umane în contrast cu cele spirituale. (Q582-4)

Întrebare (1909)—4—Ce fel de corp va fi la înviere?

Răspuns—Există un corp natural şi unul spiritual; lumea va fi înviată pe plan natural, ca fiinţe umane în corpuri de carne. Ei vor fi treziţi în această stare. Dar Biserica, concepută de Spiritul sfînt, va fi născută de Spirit la înviere şi vor fi fiinţe spirituale. Este semănat un corp natural, este înviat un corp spiritual; este o înviere diferită de cea care vine pentru lume.

588) ÎNVIERE—Referitor la planul L pe schiţă. (Q583-1)

Întrebare (1909)—1—Pe care plan a fost înviat Isus, spiritual sau divin, după cum este ilustrat pe Planul Veacurilor? Te rog explică declaraţia din vol. 1, pag. 231, că El a fost înviat la planul spiritual "L", şi după 40 de zile El S-a înălţat la mărirea din locurile preaînalte, la planul gloriei divine.

Răspuns—Este greu să explici pe deplin astfel de adevăruri spirituale pe orice fel de schiţă sau plan, şi în opinia mea, dragi prieteni, Planul Veacurilor care apare în primul volum al Studiilor, trebuie să fi avut supravegherea Domnului în unele privinţe, altfel acesta n-ar fi putut reprezenta atît de clar şi deplin cum reprezintă paşii diferiţi ai îndreptăţirii, sfinţirea etc., şi s-ar părea imposibil să faci mai mult decît este reprezentat pe acel plan. Nu aş şti să fac astăzi unul mai bun ca să reprezinte ideile.

Deoarece există o Mulţime Mare care va fi înviată pe plan spiritual, şi deoarece ea nu va ajunge la planul gloriei în împărăţie, de aceea noi am reprezentat pe schiţă planul spiritual să fie un lucru iar planul gloriei alt lucru. Şi ele sunt diferite, pentru că Marea Mulţime va ajunge pe planul fiinţelor spirituale ca şi Turma Mică, dar Turma Mică va ajunge pe planul gloriei, puterii şi domniei pe care Marea Mulţime nu le va avea, de aceea există diferenţă între planele "L" şi "K" pe schiţă. Noi n-am încercat să arătăm pe schiţă că Cristos şi Turma Mică vor atinge un plan diferit de cel al Marii Mulţimi, dar am lăsat ca acest lucru să fie spus în cuvinte în altă parte. Marea Mulţime va ajunge pe planul îngerilor, după cîte ştim noi, în timp ce Turma Mică va ajunge pe planul divin ca fiinţe spirituale, dar de un grad mai înalt.

589) ÎNVIERE—Mai întîi Biserica. (Q583-2)

Întrebare (1909)—2—Te rog explică Isaia 26:19: "Trupurile mele moarte se vor trezi".

Răspuns—Acest pasaj vorbeşte despre pămînt care-şi dă afară morţii. Această scriptură, după cum o înţeleg eu, ar trebui să se citească în felul următor: "Morţii tăi vor trăi, trupul meu mort va fi înviat". Omiţînd cuvintele în italice şi cuvîntul "împreună" (în l. engleză, n.t.) care nu sunt în original. El vorbeşte despre Biserica lui Cristos, în întîia înviere, morţii deosebiţi.

590) ÎNVIERE—Referitor la copii. (Q583-3)

Întrebare (1909)—3—Feţiţa mea, care a murit în fragedă copilărie, va învia la o înviere pentru viaţă sau la o înviere prin judecată?

Răspuns—După lege, cuvîntul "copil" înseamnă o persoană sub vîrsta majoratului.

Răspunzînd la această Întrebare, aş spune că un copil care n-a ajuns la majorat nu poate fi un sfînt; sfinţii sunt toţi învingători. Toţi ceilalţi vor avea o înviere prin judecată. Dumnezeu se va îngriji de copii, iar dacă vei fi pe plan spiritual, tu însuţi vei putea să-i îngrijeşti mult mai bine. Noi avem de-a face cu cineva care este plin de iubire şi are toată puterea să se ocupe de fiecare fază a chestiunii.

591) ÎNVIERE—Nu toţi adormim. (Q584-1)

Întrebare (1909)—1—(1 Cor. 15:51, 52), "Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Căci trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi". Unii cred că acest verset include şi lumea.

Răspuns—Nu o include; nu are nimic de-a face cu lumea. Se vorbeşte numai despre învierea Bisericii. În versul 22 apostolul vorbeşte despre toţi că şi-au pierdut viaţa prin Adam şi o obţin înapoi prin Cristos, apoi continuă să discute învierea Bisericii şi aceasta este partea care ne interesează în special. Cu lumea se va lucra la timpul cuvenit.

592) ÎNVIERE—Înţelesul oaselor uscate. (Q584-2)

Întrebare (1910)—2—Viziunea oaselor uscate din Ezechiel 37 se referă la învierea morţilor, sau la ce?

Răspuns—Noi răspundem că după înţelegerea noastră, această viziune a oaselor uscate nu se referă la învierea morţilor în sensul obişnuit al acestui cuvînt, ci se referă la învierea naţiunii evreieşti moarte, care zice, vă rog să remarcaţi, "Speranţele noastre s-au uscat". Toate speranţele lor sunt moarte, şi această trezire, această unire os cu os, reprezintă modul treptat în care speranţele evreilor se vor aduna şi treptat îi vor reanima ca popor.

593) ÎNVIERE—Ordinea învierii, referitor la Marea Mulţime

şi Vrednicii din Vechime. (Q584-3)

Întrebare (1910)—3—Vrei să ne dai ceva dovezi că Marea Mulţime va fi trezită înaintea Vrednicilor din Vechime?

Răspuns—Ei bine, depinde de mintea fiecăruia ce ar considera el ca dovadă. Gîndul meu este acesta: Marea Mulţime este identificată cu Biserica în lucrarea acestui veac Evanghelic şi este ilustrată în multe feluri ca fiind asociată cu Biserica — de exemplu, preoţii care erau în legătură cu leviţii în lucrarea acestei Zile a Ispăşirii şi jetfirii etc. Apoi, în al doilea rînd, aşa cum este ilustrată prin Mireasă, reprezentînd Turma Mică, şi celelalte însoţitoare ale ei, care o urmează şi par să fie incluse cu Biserica. Apoi vă reamintesc ilustraţia cu Rebeca. Am remarcat nu demult că atunci cînd Avraam a trimis să cheme pe Rebeca pentru a fi mireasa lui Isaac, el nu a chemat nici o însoţitoare să vină cu ea, dar unele au venit. Aceea ar reprezenta, vedeţi, clasa Marii Mulţimi care vin şi sunt servii clasei Mireasă. Mi s-ar părea potrivit să consider că atunci cînd Isaac şi-a primit mireasa, a primit şi pe însoţitoarele ei; că ele au intrat cu mireasa, însoţind-o şi fiind asociate cu ea. Şi tot aşa este cu Cristos, Turma Mică şi Marea Mulţime — eu înţeleg că probabil toţi vor intra împreună. Pe lîngă aceasta, amintiţi-vă că este o anumită măsură din meritul lui Cristos atribuit fiecăruia care se oferă ca jertfă. Am văzut seara trecută, vă amintiţi, cînd ne-am ocupat de subiectul botezului, că atunci cînd ne prezentăm jertfa, Domnul nostru Isus, ca Avocat al nostru, Marele nostru Preot, vine şi ne acceptă jertfa ca a Sa proprie şi atribuie jertfei ceva din meritul Său ca s-o facă îndestulătoare pentru acceptarea divină, şi apoi le socoteşte împreună pe toate. Aşa că clasa Marii Mulţimi, vedeţi, se consacră şi primesc această atribuire a meritului lui Cristos, exact la fel ca şi Turma Mică — toţi o primesc înainte de a fi concepuţi de Spiritul sfînt. Gîndul meu este că aceasta se va sfîrşi în sensul deplin al cuvîntului — toată această atribuire a meritului sacrificiului lui Cristos tuturor din casa credinţei în timpul acestui veac Evanghelic se va sfîrşi, şi tot meritul lui Cristos va fi din nou, în sensul deplin al cuvîntului, în mîinile dreptăţii înainte ca cineva din lume să primească vreo binecuvîntare din aranjamentul Noului Legămînt, şi că Vrednicii din Vechime vor aparţine clasei pămînteşti care vor primi aceste binecuvîntări ale restabilirii, dar ei nu-şi vor primi partea din binecuvîntările restabilirii pînă ce atît Turma Mică cît şi Marea Mulţime vor fi sfîrşit în întregime în privinţa atribuirii meritului lui Isus pentru acoperirea lor. Vedeţi că Cel care stă ca avocat pentru fiecare membru al Turmei Mici stă ca avocat şi pentru fiecare membru al Marii Mulţimi. El s-a angajat să fie garantul pentru fiecare din noi cînd venim la Tatăl. El a făcut jertfele noastre acceptabile, ale fiecăruia, şi fiecare are nevoie de El ca avocatul nostru pînă la sfîrşit. După cum spune apostolul, "Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat" (1 Ioan 2:1). Deci clasa Marii Mulţimi va trebui să fie interesată în Isus ca avocatul lor pînă cînd vor trece dincolo de văl. După înţelegerea mea, El va trebui să înceteze să mai fie avocatul Bisericii înainte de a deveni Mijlocitorul între Dumnezeu şi lume.

594) ÎNVIERE—Referitor la firul existenţei rupt în timpul schimbării. (Q585-1)

Întrebare (1910)—1—Cînd vom fi trecut de încercările noastre cu succes şi vom avea schimbarea la natură divină, firul existenţei va fi rupt sau va fi la fel ca şi naşterea naturală?

Răspuns—Aceasta este prea mult pentru mine. Nu văd nimic în naşterea naturală care să fie o ilustraţie a schimbării Bisericii. Singura ilustraţie în legătură cu acest lucru la care mă gîndesc este aceasta: în cazul naşterii naturale mai întîi este o concepere, apoi o dezvoltare şi în final naşterea unei noi creaturi; tot aşa şi cu cea spirituală: mai întîi conceperea, apoi dezvoltarea şi însufleţirea şi în final naşterea Noii Creaturi. Nu văd nimic cu privire la felul în care se naşte un copil ca să dea o sugestie în vreun sens cu privire la schimbarea sfinţilor. După cîte ştiu eu, Scripturile nu dau nici o ilustraţie. Nu văd nici un paralelism. Schimbarea noastră va fi într-un moment, într-o clipeală din ochi, şi aceasta nu este conform cu nici o naştere naturală de care să ştiu eu.

595) ÎNVIERE—Unele tipuri ale învierii. (Q585-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Deoarece Domnul a pus foarte multe tipuri în timpul veacului Iudeu cu privire la veacul Evanghelic şi la viitor, care consideri tu ca cel mai important tip al învierii?

Răspuns—Dacă considerăm această Întrebare ca legată în mod special de Domnul nostru, noi vedem multe tipuri care ilustrează foarte convingător învierea Sa. Cel pe care l-a menţionat Domnul nostru trebuie clasat ca unul dintre cele mai importante, din două motive: mai întîi, pentru că El l-a menţionat şi astfel i-a dat greutate, şi al doilea, pentru că numai acesta dintre toate tipurile ne dă lungimea exactă a timpului cît a stat în mormînt. Cuvintele Domnului nostru au fost, "Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pîntecele peştelui celui mare, tot aşa Fiul Omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pămîntului" (Mat. 12:40), indicînd astfel că învierea Sa va fi în a treia zi şi că va fi scos afară din mormînt cum a fost scos Iona afară din pîntecele peştelui, pe care el l-a numit "pîntecele iadului", starea mormîntului, şeol, hades.

Ar părea, tot din cuvintele apostolului, că trebuie să dăm importanţă ilustraţiei învierii Domnului nostru aşa cum este arătată prin primirea lui Isaac de către Avraam ca din morţi, cînd el îl consacrase deja morţii şi era gata să-l junghie, Domnul oprindu-i mîna şi dîndu-i în loc altă jertfă.

Suntem îndreptăţiţi de asemenea să presupunem că jertfa "legănării snopului" a fost o ilustraţie proeminentă sau un tip al învierii Domnului nostru, în special pentru că s-a întîmplat exact la vremea care marca ziua învierii Sale, ziua următoare după Sabat, a 50-a zi înainte de Rusalii. Aceasta s-a dat se pare ca să ilustreze învierea Domnului nostru ca "pîrga lui Dumnezeu", "pîrga celor adormiţi", "primul care trebuia să învie din morţi". De aceea aceasta este o ilustraţie foarte frumoasă. Vezi Lev. 23:10, 11, 15, 16.

Dacă ne gîndim la tipurile învierii lumii, vedem o mulţime. După cum s-a sugerat, trecerea Iordanului poate fi considerată un tip al trecerii din starea morţii dincolo în Canaan. Jubileul, restabilirea fiecărui om la starea iniţială, este desigur o ilustraţie minunată a "timpurilor de restabilire a tuturor lucrurilor", a ridicării omenirii afară din păcat, degradare şi moarte, afară din starea lor pierdută, şi aducerea lor înapoi la starea iniţială, deplina perfecţiune a naturii umane.

Am fi pe deplin îndreptăţiţi, credem, să considerăm ca tipuri minunile Domnului nostru prin trezirea unora care dormeau — Lazăr, fiica lui Iair şi fiul văduvei din Nain. Acestea ne-au fost date ca umbre, şi de aceea într-un sens ca să simbolizeze sau să ilustreze învierea.

Altă ilustraţie a învierii, nu numai trezirea, dar şi învierea omenirii, este arătată la sfîrşitul Zilei Ispăşirii. Cînd Moise a primit binecuvîntarea pentru popor ca rezultat al stropirii a doua oară a sîngelui, el a ieşit, şi, ridicîndu-şi mîinile, a binecuvîntat poporul. Poporul aştepta în sac şi cenuşă şi în tristeţe din cauza păcatului, şi binecuvîntarea lui Moise şi a lui Aaron, binecuvîntarea Domnului prin ei, însemna înlăturarea acelui blestem şi ridicarea poporului — ridicarea lor din tristeţe la bucuria în Domnul.

596) ÎNVIERE—"Morţii Tăi — Trupurile mele moarte". (Q586-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Ce se înţelege prin "Morţii Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi" — Isaia 26:19.

Răspuns—Se pare că adăugarea cîtorva cuvinte (în l. engleză, n.t.) de către traducători a cauzat dificultăţi în legătură cu acest text. Ei au introdus cuvintele ca să facă pasajul clar, aşa au gîndit, dar în loc să-l clarifice l-au făcut confuz, nereuşind să vadă că morţii lui Dumnezeu sunt cei care sunt membri ai Corpului lui Cristos.

Omiţînd cuvintele "împreună cu" şi "oameni" (în l. engleză, n.t.) pasajul se citeşte destul de potrivit? "Morţii Tăi vor trăi; trupul meu mort va ieşi afară", referindu-se astfel, credem noi, la învierea Bisericii, Corpul lui Cristos, poporul deosebit al Domnului. Şi acesta este un semnal general, să zicem aşa pentru binecuvîntarea întregii omeniri. La timpul potrivit toţi morţii vor fi treziţi. Mai mult, vor fi treziţi nu la suferinţă şi chin, ci să cînte. Ei vor ieşi ca să înveţe despre bunătatea lui Dumnezeu, despre pregătirile Sale îndurătoare, şi se vor folosi de aceste pregătiri, în "timpurile restabilirii tuturor lucrurilor". "Treziţi-vă şi cîntaţi, cei ce locuiţi în ţărîna" pămîntului.

597) ÎNVIERE—Aplicarea învierii. (Q587-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Cine vor fi înviaţi mai întîi, Vrednicii din Vechime sau clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—În lumina a ceea ce am discutat recent în Turnul de Veghere, este evident că meritul lui Cristos este atribuit Bisericii în timpul acestui veac Evanghelic — pentru toţi aceia care încearcă să fie din Biserică; este folosit să se atribuie acelora care doresc să devină jertfitori şi care se consacră lui Dumnezeu ca să se poată prezenta ca jertfe acceptabile şi astfel să devină membri ai clasei spirituale şi comoştenitori cu Cristos. Aceasta se aplică atît la "marea mulţime" cît şi la "turma mică". Se aplică tuturor celor care sunt concepuţi de Spiritul sfînt pentru că n-ar putea fi concepuţi de Spiritul sfînt decît prin atribuirea meritului lui Cristos jertfei lor pămînteşti.

Urmează deci, ca un fapt necesar, că înainte ca meritul morţii lui Cristos să poată fi aplicat pentru Vrednicii din Vechime sau pentru Israel, sub aranjamentul Noului Legămînt pentru Israel şi pentru lume, acesta trebuie să fie eliberat în ceea ce-i priveşte pe toţi cei cărora acum le este atribuit cu scopul de a le da ocazia să ajungă la starea spirituală. Aceasta ar dovedi în concluzie, credem noi, că clasa "marii mulţimi" va fi înviată înainte de a fi înviaţi Vrednicii din Vechime.

598) ÎNVIERE—Caracterul va determina felul învierii? (Q587-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Din punct de vedere scriptural, caracterul morţii persoanei indică felul învierii sale?

Răspuns—Argumentul apostolului (1 Cor. 15) cu privire la înviere este că Dumnezeu va da fiecărei seminţe propriul ei fel de corp. "Dacă este un trup natural, este şi un trup duhovnicesc" (1 Cor. 15:44). La înviere, omenirea în general va învia în corpuri naturale — "ce este născut din carne este carne" şi ce se naşte din carne moare sau "adoarme" pentru un timp, şi va fi trezit "carne". Ce este născut din carne şi ulterior conceput de Spiritul sfînt este socotit o Nouă Creatură, şi cînd Noua Creatură adoarme, ea doarme ca fiinţă spirituală — doarme aşteptînd schimbarea învierii. În acest caz schimbarea învierii este arătată de către apostol astfel: "este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc"; dar cine nu este conceput de Spiritul sfînt, bineînţeles, nu-şi va schimba natura în mormînt. Nu există schimbare în mormînt, nici în bine nici în rău. "Oriîncotro ar cădea copacul … în locul unde cade, acolo rămîne" (Ecles. 11:3); învierea va fi după caracterul persoanei. Dacă a devenit o Nouă Creatură în Cristos, el va fi înviat sau făcut perfect ca Nouă Creatură la înviere. Dacă este un om bun va fi înviat un om bun firesc; dacă este un om rău va fi înviat un om rău firesc; dacă este unul dintre Vrednicii din Vechime, noi înţelegem că va fi înviat ca om perfect.

599) ÎNVIERE—Încercînd să prindă în cursă pe Isus. (Q588-1)

Întrebare (1910-Z)—1—A cui nevastă va fi ea?

Răspuns—Saducheii, agnosticii, au încercat să prindă în cursă pe marele Învăţător punînd una din întrebările lor încuietoare. Şapte fraţi s-au căsătorit la rînd cu aceeaşi femeie şi toţi au murit înainte să moară ea. A cui nevastă va fi ea la înviere? Ei n-au întrebat, a cui nevastă va fi ea în ceruri sau în purgatoriu sau în chinul veşnic, pentru că nici Isus şi nici evreii nu aveau o astfel de învăţătură. Fariseii şi Isus învăţau învierea morţilor, iar Saducheii au pus această Întrebare sarcastică împotriva acestei învăţături.

Remarcaţi măreţia Răspunsului Învăţătorului: "Vă rătăciţi, necunoscînd nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Mat. 22:29). Voi nu înţelegeţi învăţătura Scripturilor cu privire la asemenea chestiuni, şi prin Întrebarea voastră ignoraţi marea putere divină care va fi exercitată la înviere şi va îndepărta toate dificultăţile situaţiei. Apoi marele Învăţător a continuat să le spună că ajungînd (treptat) la înviere, cei care vor ajunge la o înviere completă din starea păcatului şi a morţii, "nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita" ci vor fi fără sex, cum sunt îngerii. Astfel Întrebarea Saducheilor care se presupunea a fi mare şi fără Răspuns a pălit şi ignoranţa lor a fost demascată.

600) ÎNVIERE—Este învierea noastră socotită, o înviere treptată? (Q588-2)

Întrebare (1911)—2—Învierea noastră socotită, de la consacrare pînă la moarte, este treptată sau instantanee?

Răspuns—Este şi una şi alta. Apostolul spune, "aţi fost şi înviaţi împreună cu El", "Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos" etc. (Col. 2:12; 3:1) Noi suntem socotiţi ca Noi Creaturi din momentul consacrării şi noua creatură învie din vechea creatură moartă, aşa că învierea sau ridicarea acelei noi creaturi începe; şi aceasta progresează proporţional cu creşterea noii creaturi. Sunt folosite diferite imagini. Una ar fi o ridicare treptată — o ajungere la măsura staturii plinătăţii (Efes. 4:13) — şi cealaltă este reprezentată de conceperea de spirit, starea embrionară, pregătindu-se pentru naştere. Acestea sunt figuri de stil, şi noi trebuie să încercăm şi să nu confundăm diferitele imagini, ci să beneficiem de fiecare. Aşa că suntem înviaţi cu El. Aceasta se produce instantaneu. Noua creatură începe în momentul consacrării tale şi al conceperii de Spirit sfînt. Atunci începe să învie din vechea natură şi va continua pe măsură ce învingi tot mai mult natura veche; vechea natură moare, iar noua natură este înnoită, însufleţită, întărită sau zidită, oricare ar fi cuvîntul folosit — învie tot mai mult, obţinînd tot mai mult din asemănarea de caracter cu Domnul Isus Cristos, şi astfel sunteţi înviaţi cu El şi înviaţi în El şi înviaţi ca un membru al corpului Său. Şi dacă atingi o dezvoltare suficientă în acest proces al învierii, vei fi unul din turma mică.

601) ÎNVIERE—Referitor la învierea în corp perfect. (Q589-1)

Întrebare (1911)—1—Învaţă Scripturile că la înviere, un ochi pierdut, sau auzul, va fi redat la trezire?

Răspuns—Nu există nimic în Scripturi care să arate acest punct deosebit, dar noi credem ca rezonabil să presupunem că cei care vor ieşi din mormînt în timpul domniei lui Mesia nu vor ieşi, în nici un sens, schilodiţi; de exemplu, avînd un ochi lipsă, sau avînd o mînă lipsă; ci vor ieşi cu mîinile lor, deşi se poate ca mîinile lor să nu fie în aceeaşi stare cum au fost iniţial; de exemplu cînd Domnul nostru a vindecat omul cu mîna uscată. Dacă a avut un neg pe mînă înainte de a se fi uscat, s-ar putea să fie şi după aceea; a fost doar recuperată la starea ei normală. Deci, eu înţeleg că Scriptura nu învaţă că omul va învia perfect, pentru că atunci toate trăsăturile imperfecţiunii lor ar dispărea; nimeni n-ar fi în stare să se recunoască prin trăsăturile sau gîndirea lor. Fiecare trăsătură şi fiecare linie de pe faţa voastră, şi de pe faţa mea, şi de pe mîinile voastre şi de pe mîinile mele, indică anumite calităţi ale minţii, şi dacă faci ca toate aceste calităţi ale mîinii şi feţei să fie perfecte, ai face în mod necesar şi mintea perfectă, şi făcînd aceasta nici un om nu s-ar recunoaşte pe sine, pentru că acum toţi sunt imperfecţi, şi noi ne cunoaştem pe noi şi între noi după imperfecţiunile noastre. Gîndul meu este că atunci cînd lumea va fi trezită, oamenii vor ieşi practic cu corpuri perfecte, dar nu perfecte real — astfel de corpuri, de exemplu, cum ar fi ale voastre şi al meu în starea lor normală, sănătoşi în condiţii medii; nu în starea în care dacă au avut un accident şi şi-au pierdut mîinile şi picioarele ar veni înapoi fără ele, ci că vor veni cu un grad rezonabil de perfecţiune umană. Dar aceasta este de asemenea o presupunere pentru că Scripturile nu se ocupă de aceasta şi nu ne dau amănunte.

602) ÎNVIERE—Referitor la evrei şi neamuri. (Q589-2)

Întrebare (1911)—2—Învaţă Scripturile că la învierea lumii, evreii vor învia primii, înaintea neamurilor?

Răspuns—Ele învaţă că unii evrei vor învia mai întîi. Acei evrei vor fi Avraam, Isaac, Iacov şi profeţii. Noi nu înţelegem că vreun alt evreu va avea vreo prioritate sau întîietate, ci întreaga lucrare a învierii va fi probabil graduală, începînd cu ultimul pînă la primul; dar aici din nou este o chestie de presupunere. Unde Scripturile nu afirmă clar ceva, facem bine dacă o luăm doar provizoriu.

603) ÎNVIERE—La cît timp după Timpul Neamurilor? (Q589-3)

Întrebare (1911)—3—La cît timp după sfîrşitul timpului neamurilor va fi trezit din mormînt primul dintre morţi?

Răspuns—Nu ştiu. Pot să presupun puţin. Presupunerile nu sunt tare satisfăcătoare, dar presupunerea noastră este că după ce timpul neamurilor se sfîrşeşte, va fi un mare timp de strîmtorare după cum arată în mod clar Scripturile — strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sunt popoare. Apoi, urmînd acelei strîmtorări, va veni domnia dreptăţii, binecuvîntări, creşterea cunoştinţei, favoarea lui Dumnezeu peste oameni, şi naţiunile în viaţă vor fi aduse mai mult sau mai puţin la cunoştinţa de Domnul. Cît timp va cere acest lucru, nu ştiu. Cred că luînd în considerare toate milioanele de păgîni, va fi un volum mare de muncă de făcut pentru cel puţin 50 sau 100 de ani. Imediat ce naţiunile în viaţă vor fi aduse la un grad de dezvoltare şi ridicare, aş aştepta să vină un timp cînd pămîntul îşi va da rodul şi va fi în stare să susţină populaţia în creştere, şi acea trezire a fiecărui om la rîndul lui va continua pînă ce întreaga lume va fi recuperată din mormînt.

604) ÎNVIERE—În contrast cu a doua şansă. (Q590-1)

Întrebare (1911)—1—Morţii vor fi înviaţi pentru judecată sau li se va da o altă şansă?

Răspuns—După cum am arătat seara trecută, întreaga rasă umană a avut o şansă în Adam, şi cînd el a păcătuit a fost condamnat şi toată rasa care era în coapsele lui a împărtăşit condamnarea şi moartea lui. Şi Dumnezeu asigură prin Isus o răscumpărare pentru toţi — pentru Adam şi copiii săi. Cu ce scop? Pentru ca toţi să aibă o a doua şansă; fiecare dintre ei. Ei au avut o şansă în Adam şi au pierdut-o prin neascultarea lui Adam, şi Dumnezeu asigură o altă şansă pentru fiecare om ca să obţină viaţă veşnică prin Fiul Său Isus. Unii dintre noi avem şansa acum. Către aceia care au primit mesajul lui Dumnezeu, către aceia care au auzit vocea, Isus zice, "Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!" (Mat. 13:16). Sugestia este că mulţi dintre cei care-L înconjurau n-au avut ureche de auzit şi n-au avut ochi de văzut, dar cei care au văzut şi au auzit au fost binecuvîntaţi. Dumnezeu a promis că voi şi cu mine avem ocazia acum pentru că auzim, şi dacă răspundem suntem în încercare, iar cuvîntul încercare are în el idea de judecată; voi sunteţi în judecată, sau în încercare, cele două cuvinte conţinînd acelaşi gînd.

La sfîrşitul acestui veac va fi dată o sentinţă. Pe unii dintre cei care au dinarii şi talanţii Isus îi descrie, spunînd că la a doua Sa venire El se va socoti cu propriii Săi servi — nu cu lumea, ci cu propriii Săi servi cărora le-a dat dinarii şi talanţii, şi îi va întreba cum i-au folosit, iar cel care va veni şi va spune că are un dinar sau un talant şi nu l-a folosit ci l-a îngropat în pămînt — în afaceri sau în alt mod — va fi socotit ca serv necredincios şi nu va primi binecuvîntările care vor veni atunci, iar ceilalţi servi, oricare ar fi ei, care au primit dinarii şi talanţii ocaziilor şi privilegiilor în legătură cu chemarea de sus a acestui veac, dacă i-au folosit cu credincioşie, li se va da o binecuvîntare după cum arată Domnul aici. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi face stăpîn pentru multe lucruri. Toată Biserica vor fi conducători pentru omenire. Cînd? Cînd lumea va fi în încercare, cînd va fi sosit ziua de judecată a omenirii. Are lumea o zi de judecată diferită de cea a Bisericii? O, da, total diferită. Acum este ziua de judecată a Bisericii; ea continuă de la Rusalii şi se va sfîrşi cînd ultimul membru al Bisericii, cei aleşi, se va completa. Atunci va începe ziua de judecată a lumii şi ziua de judecată a lumii va dura o mie de ani. De-a lungul domniei de o mie de ani a lui Mesia lumea va fi în încercare, în judecată, să se vadă dacă vor fi vrednici de viaţă veşnică în calitate de fiinţe umane sau dacă nu vor fi vrednici. Despre această zi de judecată a lumii vorbeşte apostolul, vă amintiţi. El spune, "Dumnezeu … a rînduit o zi (în viitor) în care va judeca (în viitor) după dreptate pămîntul locuit, prin Omul pe care l-a rînduit" (Fapt. 17:31). Cine este acest om? Acelaşi mare om despre care vorbeşte şi el — Mesia, Isus capul şi biserica corpul Său.

605) ÎNVIERE—Mai întîi este învierea spirituală. (Q591-1)

Întrebare (1911)—1—Nu este întîia înviere spirituală? Col. 3:1, "Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus". Efes. 2:1, "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre". Efes. 5:14, "Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Cristos va străluci peste tine". Rom. 6:4, "după cum Cristos a înviat dintre cei morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm în înnoire de viaţă".

Răspuns—Am descris seara trecută cum lumea va avea o înviere prin judecată şi că învierea pentru lume va fi treptată, de-a lungul miei de ani — nu numai momentul în care vor fi treziţi şi vor ieşi din mormînt — acesta va fi doar începutul. Ei vor ieşi pentru o înviere, ca să poată avea parte de înviere, este ideea. După cum lumea va fi ridicată treptat din starea păcatului şi a morţii timp de o mie de ani şi va atinge treptat perfecţiunea umană deplină, şi o vor obţine la sfîrşit, ca rezultat, tot aşa, în anumite privinţe, Dumnezeu dă aceeaşi ilustraţie în legătură cu Biserica. Adică, de la deplina voastră consacrare către Domnul, de la conceperea de Spirit sfînt, voi sunteţi reprezentaţi ca o nouă creatură, ca înviind din vechea natură moartă, ca devenind viu pentru Dumnezeu ca nouă creatură, şi se spune că noua creatură creşte, mai întîi este un prunc, după aceea un tînăr şi apoi un om deplin dezvoltat. Şi această idee a dezvoltării caracterului este reprezentată altfel ca o parte a învierii noastre — "aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus" (Col. 3:1). Aceste diferite texte citate se aplică toate la această parte a învierii pe care trebuie s-o avem în viaţa prezentă. Şi vreau să sugerez că dacă un om nu are această parte a învierii, în sensul de ieşire din slăbiciunile sale, şi nu atinge tot mai mult dezvoltarea de caracter, el nu va fi potrivit pentru învierea glorioasă instantanee, pe care Dumnezeu o are pentru Biserică la sfîrşitul acestui veac, la a doua venire a Domnului nostru.

606) ÎNVIERE—Credinţa morţilor. (Q591-2)

Întrebare (1911)—2—Te rog explică Ioan 11:25, "Isus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată".

Răspuns—Toată omenirea, prin Isus, va fi făcută vie. Nimeni nu va ajunge la deplina perfecţiune a vieţii fără credinţă şi ascultare. Dar această asigurare este destul de largă în planul Tatălui ceresc pentru ca fiecare membru al rasei lui Adam să se poată întoarce la viaţă veşnică prin credinţă şi ascultare. Cînd se vor fi întors la perfecţiunea vieţii, dacă vor continua să fie ascultători nu vor muri niciodată. De exemplu, lumea de-a lungul miei de ani, prin credinţă şi ascultare, se va întoarce la deplină perfecţiune, deplină armonie cu Domnul, şi dacă la sfîrşitul miei de ani ei sunt în deplină ascultare din inimă şi minte nu există motiv să moară vreodată. Dumnezeu vrea ca toţi cei ascultători să aibă viaţă veşnică prin Cristos.

607) ÎNVIERE—Ne vom cunoaşte unul pe altul. (Q592-1)

Întrebare (1911)—1—Ne vom cunoaşte noi unul pe altul în ziua învierii? În ce formă vom apărea?

Răspuns—Apostolul, vorbind despre Biserică a spus, "Acum cunosc în parte, dar atunci vom cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin" (1 Cor. 13:12). El a vorbit doar de Biserică, care va fi făcută perfectă pe plan spiritual, şi bineînţeles toate fiinţele spirituale se vor vedea unele pe altele. Noi nu-l vedem pe Domnul acum şi nu vedem nici pe îngeri, pentru că noi suntem pe plan uman iar ei sunt pe plan spiritual; dar apostolul spune că toţi cei care vor constitui Biserica vor avea o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi, la sau în timpul ultimei trîmbiţe — trîmbiţa simbolică. Cînd va veni acea schimbare vom fi ca El. Domnul nostru este o fiinţă spirituală; El nu este om. Cei care cred că Isus este om în ceruri, în totală dezarmonie cu toate condiţiile cerurilor, au o concepţie foarte greşită despre întreaga chestiune. Isus a fost înviat în spirit, spune apostolul, "Căci Domnul este Duhul" (2 Cor. 3:17). "L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi" (Efes. 1:20-21). Ca om El n-a fost mai presus decît îngerii, ci puţin mai prejos, pentru că omul este o fiinţă pe un plan mai prejos decît un înger; la învierea Sa El a fost înviat pe un plan mai înalt. Aşa că noi la înviere Îl vom vedea aşa cum este, şi-L vom cunoaşte cum şi noi suntem cunoscuţi — pe deplin. Cît priveşte lumea, ei se vor cunoaşte pentru că se vor întoarce practic în starea în care au murit. Să pun o Întrebare, Cum se vor cunoaşte unul pe altul cînd se vor întoarce? Răspundem, că după înţelegerea noastră, Biblia învaţă că învierea va avea loc în ordine inversă aceleia în care au murit oamenii. Adică, primul care va fi înviat din mormînt nu va fi Adam şi copiii săi, ci aceia care au murit cel mai recent, aşa că lucrarea învierii se va desfăşura invers, şi posibil că Adam şi cei din zilele lui vor fi ultimii înviaţi; şi fiecare generaţie, cum va fi înviată, se vor cunoaşte cu ceilalţi toată calea înapoi, şi identitatea va fi pe deplin stabilită cînd vor ajunge înapoi la Adam. Set îl va cunoaşte pe Adam; Adam îl va cunoaşte pe Set.

608) ÎNVIERE—Avantaje pentru toţi. (Q592-2)

Întrebare (1911)—2—Clasa învierii va fi înviată ca sămînţă a lui Avraam, sau binecuvîntările vor veni la popoarele muritoare atunci?

Răspuns—Şi una şi alta. Binecuvîntarea este pentru cei răscumpăraţi. Pe cîţi a răscumpărat Isus? "Isus … prin harul lui Dumnezeu … să guste moartea pentru toţi" (Evrei 2:9). Nu lasă pe nici unul afară, nici unul. "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Cristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rîndul lui" (1 Cor. 15:21-23). Această binecuvîntare va veni prin Mesia. Acum să luăm altă scriptură care face diferenţa şi arată Biserica separată de lume. Citim despre Cristos că El este ispăşirea — adică, mulţumirea — pentru păcatele noastre — pentru păcatele Bisericii — şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru păcatele lumii întregi. El este Răscumpărătorul atît al bisericii cît şi al lumii. Dumnezeu dă o binecuvîntare celor care acum au ureche de auzit şi răspund la această invitaţie de sus, şi care umblă pe calea îngustă, dar pentru omenire care atunci va fi adusă la cunoştinţă, El are altă binecuvîntare, dacă vor avea inimi bune şi oneste şi se vor folosi de ocazie.

609) ÎNVIERE—Este universală. (Q593-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă învierea va fi universală, ce vrea să spună Scriptura cînd zice, "Omul care se abate de la calea înţelepciunii, se va odihni în adunarea celor morţi" (Prov. 21:16)?

Răspuns—Eu înţeleg că vrea să spună că aceia care se abat de la calea înţelepciunii au avut mai întîi înţelepciunea. Cum se poate cineva abate de la calea înţelepciunii dacă este păgîn? Puteţi să-mi spuneţi cum poate un păgîn să se abată de la calea înţelepciunii? Cel care se poate abate de la calea înţelepciunii este cel care este pe calea înţelepciunii, şi sunt comparativ puţini. În prezent numai Biserica are o înţelegere corectă. Viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat. Aceasta este adevărata înţelepciune. Cît de puţini sunt azi cei care cunosc pe viul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Isus Cristos pe care L-a trimis! Sunt foarte puţini în Winnipeg şi foarte puţini în oraşul meu, Brooklyn, şi în Londra, iar păgînii nu-L cunosc deloc. Singurii care au o înţelegere sunt cei ca voi şi ca mine, care au făcut o consacrare Domnului, şi a căror ochi ai înţelegerii au fost deschişi şi care au început să umble pe calea îngustă, să umble în urmele Lui. Dumnezeu spune, "Dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el" (Evr. 10:38). Ce i se va întîmpla? Moartea a doua. Este exact ce vrea să spună aici. Cel care se abate de la calea înţelepciunii va rămîne în adunarea celor morţi. Moartea lui va fi moartea a doua din care nu va exista nici o recuperare de nici un fel. Dumnezeu nu-i vrea pe cei care-L resping cu voia; El nu vrea ca ei să aibă viaţă veşnică pe nici un plan, nici uman nici spiritual.

610) ÎNVIERE—Puterea ei lucrează acum. (Q593-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Lucrează acum puterea învierii în vieţile sfinţilor?

Răspuns—Puterea învierii lucrează acum în vieţile sfinţilor. În Rom. 8:11 apostolul spune, "Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi". Aceasta nu se referă la învieri viitoare. Aceasta se referă la activarea corpului vostru muritor. Apostolul argumentează că noi odinioară trăiam pentru păcat, dar cînd facem o deplină predare Domnului devenim morţi faţă de păcat; că atunci cînd am fost concepuţi de Spiritul sfînt am devenit creaturi noi, în aceste vase pămînteşti; şi că trupul este socotit mort faţă de păcat iar noua creatură vie pentru Dumnezeu. Apostolul spune că Spiritul lui Dumnezeu este în stare să învie trupul nostru muritor astfel încît în loc să fie serv al păcatului, cum a fost odată, să fie serv al dreptăţii.

Există o mare diferenţă între corpul nemuritor pe care îl vom avea în curînd, şi însufleţirea trupului muritor. Noul corp nu va fi deloc un corp de carne. "Este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc" (1 Cor. 15:42-44). Acest trup carnal trebuie să fie însufleţit de Spiritul lui Dumnezeu care locuieşte în noi; şi treptat acest proces de înviere, în care este angajată Noua Creatură, devine tot mai puternic. Dacă acesta continuă, învierea noastră progresează; şi va veni timpul, la sfîrşitul căii noastre, cînd Domnul ne va socoti vrednici de glorioasa schimbare, să fim ca El şi să ne împărtăşim de gloria Lui de sus, planul spiritual.

611) ÎNVIERE—Marele Învăţător a expus ignoranţa Saducheilor. (Q594-1)

Întrebare (1912-Z)—1—"La înviere, soţia căruia … va fi ea" (Mat. 22:28) dacă a avut mai mulţi soţi?

Răspuns—Saducheii, agnosticii, care nu credeau în înviere, au încercat să prindă în cursă pe Marele Învăţător punînd una din întrebările lor încuietoare. Şapte fraţi s-au căsătorit la rînd cu aceeaşi femeie şi toţi au murit înainte să moară ea. "La înviere, soţia căruia … va fi ea?" Ei n-au întrebat, a cui nevastă va fi ea în ceruri sau în purgatoriu sau chin veşnic, pentru că nici Isus şi nici evreii nu aveau o astfel de învăţătură. Fariseii şi Isus învăţau învierea morţilor, iar Saducheii au pus această Întrebare sarcastică împotriva acestei învăţături.

Remarcaţi măreţia Răspunsului Învăţătorului: "Vă rătăciţi, necunoscînd nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Mat. 22:23-33). Voi nu înţelegeţi învăţătura Scripturilor cu privire la asemenea chestiuni, şi ignoraţi prin Întrebarea voastră marea putere divină care, la înviere, va fi exercitată ca să îndepărteze toate dificultăţile situaţiei. Apoi Marele Învăţător a continuat să le spună că ajungînd (treptat) la înviere, cei care vor ajunge la o înviere completă din starea păcatului şi a morţii, "nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita" ci vor fi fără sex, cum sunt îngerii. Astfel Întrebarea Saducheilor care se presupunea a fi mare şi fără Răspuns a pălit şi le-a fost demascată ignoranţa.

612) ÎNVIERE—Un text adăugat. (Q594-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Te rog explică Apoc. 20:5: "Ceilalţi morţi n-au înviat pînă nu s-au sfîrşit cei o mie de ani".

Răspuns—Teologii sunt de acord că acest text este o adăugire. Trebuie totuşi să ne amintim că este un lucru a fi legal sau oficial mort, şi alt lucru a fi mort în mod real. Dar cum le-a spus Isus unora, El i-a recunoscut ca fiind vii numai pe cei care L-au acceptat. Cei care n-au pe Fiul n-au viaţă în nici un sens sau grad; cei care au pe Fiul au începutul vieţii socotit lor. Lumea, în timpul miei de ani va avea ocazia, nu numai să fie treziţi, ci să aibă viaţă deplină. De aceea, dacă după ce sunt treziţi vor înainta şi vor asculta de legile Împărăţiei, ei vor fi ridicaţi sus, sus, sus afară din moarte la perfecţiune şi viaţă.

613) ÎNVIERE—Dacă se va cunoaşte viaţa trecută. (Q595-1)

Întrebare (1913)—1—Cînd un om va fi înviat, va avea el cunoştinţă despre viaţa lui trecută?

Răspuns—Vom face o diferenţă, mai întîi, între a fi înviat şi a fi trezit. A fi trezit este un lucru, şi a fi înviat este altul. Omenirea în general va fi trezită pentru a avea parte de înviere, dar ridicarea sau învierea va fi după trezire. Ei nu vor fi ridicaţi în timp ce dorm în moarte, ci după ce se vor trezi.

Ca Răspuns la această Întrebare, voi spune, da. Cei care vor fi treziţi vor avea aceleaşi calităţi mintale ca şi în viaţa trecută. Ei îşi vor aminti de experienţele trăite în corpul precedent pentru că creierul lor va avea aceleaşi circumvoluţiuni şi aceleaşi impresii pe care le-au avut în el. Se vor naşte aceleaşi gînduri, cum este de exemplu o bandă magnetică înregistrată. Aveţi înregistrarea şi puteţi face cîte copii vreţi, şi cînd le puneţi la aparat ele produc aceleaşi sunete ca şi înregistrarea originală. Noul corp va avea aceleaşi gînduri pe care le-a avut corpul precedent, şi în acest sens identitatea va fi păstrată. Presupun că şi forma fizică va fi păstrată, ca oamenii să se poată cunoaşte prin particularităţile şi lipsurile personale. Cred că vor putea scăpa de imperfecţiuni. Perioada pentru a scăpa de acestea este întreaga mie de ani a domniei lui Cristos. În timpul acestei mii de ani ei vor fi ridicaţi afară din imperfecţiunile lor şi numai la sfîrşitul miei de ani vor fi pe deplin liberi.

În cazul Bisericii acest lucru este diferit. Încercarea lor are loc în prezent, şi aceste încercări sunt cu scopul de a încerca pe sfinţii lui Dumnezeu să se afle dacă sunt loiali din inimă. Celor care se dovedesc loiali li se va da glorioasa schimbare la întîia înviere. Lor li se vor da corpuri spirituale; un organism perfect cu mintea spirituală pe care o au acum, şi aceasta le va fi învierea. Învierea lor va fi diferită de cea a lumii, şi ei se vor cunoaşte unii pe alţii, nu după trupurile spirituale, pentru că aceste corpuri vor fi în întregime noi. Nu pot să vă spun cum se vor cunoaşte unii pe alţii, pentru că aşa cum spune Domnul, acum cunoaştem în parte, dar atunci vom vedea faţă în faţă.

614) ÎNVIERE—Referitor la Spirit, carne şi oase. (Q595-2)

Întrebare (1913)—2—Ce a vrut să spună Isus, cînd după învierea Sa a zis, "un duh n-are carne şi oase, cum vedeţi că am Eu" (Luca 24:39)?

Răspuns—El a vrut să spună că o fiinţă spirituală n-are carne şi oase. Ucenicii erau înspăimîntaţi. Ei aveau anumite idei nedefinite cu privire la spirit, cum au şi azi oamenii. Nu ştiu în ce măsură pe atunci spiritele puteau să facă agitaţie, cum fac azi, dar ucenicii n-au ştiut dacă ceea ce era în faţa lor are trup tangibil şi oase ca ale lor. Ştiţi că uşile erau închise şi ei n-au putut crede că cineva cu corp din carne şi oase putea intra. Ei credeau că văd o fantomă, şi Isus, să le inspire încredere, a spus, "Nu vă fie teamă. Un duh n-are carne şi oase, cum vedeţi că am eu; pipăiţi-mă şi vedeţi. Voi mînca nişte peşte". El i-a spus lui Toma cu altă ocazie, "Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mîinile Mele"(Ioan 20:27). El S-a materializat. A înviat ca fiinţă spirituală. Avea puterea unei fiinţe spirituale, să Se materializeze şi să Se dematerializeze. El n-a avut aceste puteri pe cînd era om, în timpul celor 33 de ani ai vieţii Sale pămînteşti. Doar după ce a fost schimbat şi a devenit din nou o fiinţă spirituală a avut El aceeaşi putere ca alte fiinţe spirituale.

615) ÎNVIERE—Referitor la ordinea învierii. (Q596-1)

         Întrebare(1915)-1-Vrednicii din Vechime vor fi înviaţi înaintea Marii Mulţimi?

Răspuns—Nu ştim sigur, dar suntem înclinaţi să credem că nu. Noi credem că clasa Marii Mulţimi va trece dincolo de văl înainte ca Vrednicii din Vechime să fie treziţi. La această chestiune se poate reflecta într-un mod sau altul; dar modul în care suntem cel mai înclinaţi să reflectăm acum este acesta — să spunem că Marea Mulţime apare ca o a doua parte a Bisericii, ca o parte a clasei generale reprezentată în Biserica Întîilor-născuţi. Vă amintiţi că aceasta a fost arătată în tip; pentru că toţi Leviţi — nu numai preoţii — au aparţinut clasei acceptate de Domnul în schimbul întîilor-născuţi ai lui Israel.

Aşa că noi înţelegem în general că Marea Mulţime aparţine aceleiaşi clase ca Biserica, Corpul lui Cristos. Ei sunt cei pentru care s-a făcut o aplicare specială a meritului lui Cristos în timpul acestui veac Evanghelic, făcută la început; şi meritul lui Cristos, astfel obligat, se poate spune că nu va fi pe deplin eliberat pînă cînd se va fi lucrat complet cu toţi aceştia. Aceasta ar implica, înţelegem noi, că meritul lui Isus nu poate fi aplicat nimănui din afară, nici chiar Vrednicilor din Vechime, pînă cînd toată clasa Bisericii moare şi astfel meritul este eliberat. De aceea, noi credem că Vrednicii din Vechime nu vor fi înviaţi pînă ce Marea Mulţime va fi trecut dincolo de văl.

616) ÎNVIERE—De ce evreii îmbălsămează corpurile? (Q596-2)

Întrebare (1916)—2—Din moment ce evreii credeau într-o înviere a morţilor, de ce îmbălsămau trupurile morţilor lor, ca şi în cazul lui Iosif? Ei credeau că vor învia în aceleaşi corpuri?

Răspuns—Noi nu putem spune ce credeau ei. Dar cînd astăzi noi ne îmbălsămăm morţii aceasta nu înseamnă că noi credem că vor învia în acele corpuri. Ei nu cunoşteau modul simplu de îmbălsămare pe care-l practicăm noi azi. Ei arătau ceva credinţă în privinţa morţilor, dar nu în mod necesar o speranţă evreiască; pentru că egiptienii, nu evreii, practicau îmbălsămarea. Biblia ne dă de înţeleges că Iosif a cerut să fie îmbălsămat ca o expresie a credinţei lui în promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam că Palestina va fi dată israeliţilor. El a dorit să fie înmormîntat cu poporul său exact cum noi azi transportăm un sicriu la mare distanţă ca să poată fi înmormîntat în cimitirul familiei.

617) ÎNVIERE—Referitor la copiii născuţi morţi. (Q596-3)

Întrebare (1916)—3—Vor învia copiii născuţi morţi?

Răspuns—Nici un copil nu este un suflet înainte de naştere. Scripturile vorbesc despre "Fiecare suflet în care este suflare de viaţă", şi aceste suflete din Adam sunt răscumpărate de sufletul lui Isus, şi de aceea acestea sunt singurele suflete care vor fi înviate din mormînt. Cine nu s-a născut n-a fost răscumpărat; dacă nu s-a născut, atunci nu este răscumpărat; şi dacă nu este răscumpărat, atunci nici nu va fi înviat. Astfel de copii la care se face referire în Întrebare nu s-au născut, n-au fost răscumpăraţi şi de aceea nu vor avea parte de înviere.